Compunerea este procedeul de îmbogățire a vocabularului prin care se creează

un cuvânt nou din două sau mai multe cuvinte întregi existente și
independente în limbă, din elemente de compunere fără existență
independentă sau din abrevierea unor cuvinte.
După modul de realizare a cuvintelor compuse, compunerea poate fi de mai
multe feluri:

 compunere prin alăturare: floarea-soarelui, inginer-șef, galben-verzui, după-amiază,

nou-născut, du-te-vino; ceea ce, ca să, o sută zece
 compunere prin contopire: binecunoscut, binevoi, cumsecade, unsprezece, oarecare,
fiindcă, mujdei, destul, dacă, deci
 compunere tematică: autobiografie, termocentrală, aeroplan, psihoterapie, aeroport,
telefon, biologie
 compunere prin abreviere: CFR, BCR, Asirom,Tarom, Petrom, Rompetrol
Paronimele sunt cuvinte aproape identice sau foarte asemănătoare că formă,
însă diferite ca înțeles, într-o mai mare sau mai mică măsură.
 original / originar
 pronume / prenume
 familial / familiar
 conjectură / conjunctură
Omonimele sunt cuvinte cu formă identică și înțeles total diferit. Altfel spus,
cuvintele identice din punct de vedere sonor și grafic, dar diferite ca sens,
sunt omonime.
 lac („apă stătătoare”) ‒ lac („soluție din rășini folosită pentru a proteja unele obiecte”)
 broască („animal amfibiu”) ‒ broască („încuietoarea ușii”)
 război („mașină folosită pentru obținerea țesăturilor) ‒ război („conflict armat”)
 bancă („scaun lung pentru mai multe persoane”) ‒ bancă („instituție financiară”)
Omonimele trebuie sa aiba aceeasi forma, iar sensurile lor sunt complet diferite. Cuvintele
polisemantice isi pot schimba forma, iar sensurile lor sunt asemanatoare: masa-obiect de
mobilier/mancare, ospat.

Accentul reprezintă pronunțarea mai intensă, mai accentuată sau pe un ton

mai înalt a unei silabe dintr-un cuvânt.

În limba română, accentul nu se notează grafic, dar este marcat în DOOM

prin sublinierea vocalei din silaba accentuată (accentul pică doar pe vocale!).
Accentul nu are un loc fix, el stabilindu-se prin raportare la silaba finală.

În general, cuvintele nu pun probleme de accentuare, însă există câteva

situații speciale:

1. Câteva cuvinte ale limbii române se accentuează în două moduri,

fără ca această accentuare dublă să aducă modificări de
 sens: antic/antic, intim/intim, precaut/precaut, profesor/profesor,
trafic/trafic;
În cazul cuvintelor prezentate mai sus, deși ambele forme sunt considerate
corecte, prima formă este considerată varianta preferată în DOOM.

2. Cuvinte cu sensuri diferite care se scriu identic, dar care se

accentuează diferit: acele (de siguranță)/acele (persoane), (fată)
veselă/veselă (de bucătărie), haină (de blană)/ (persoană) haină, etc.;
În cazul acestor cuvinte, contextul este cel care dezambiguizează sensul, deci
si pronunțarea.

3. Cuvinte sau grupuri de cuvinte cu sensuri diferite, care se scriu

diferit, dar care se pronunță la fel (omofone): „Am băut
un ceai.”/„Ce-ai făcut la examen?”;
4. Unele cuvinte au o singură variantă de accentuare corectă, dar foarte
mulți vorbitori le pronunță greșit:
 Caracter, nu caracter;
 Butelie, nu butelie;
 Veveriță, nu veveriță;
 Taxi, nu taxi;
 Prevedere, nu prevedere

https://voxvalachorum.ro/constructiile-incidente-in-limba-romana-
definitii/ constructiile incidente