EVOLUTIA HARTII POLITICE A LUMII.

INTERESUL PENTRU REGIUNILE POLARE

• Zona artica • Zona antartica

Profesor coordonator: Vasiliu Mioara

Arctica este o regiune a Pământului care
cuprinde tot ceea ce se găsește în jurul Polului
Nord și care se găsește la nord de Cercul Arctic.
Pozițional geografic, Arctica este simetric opusă
regiunii similare din jurul Polului Sud, care se
numește Antarctica.
Arctica cuprinde uscat, apă, zăpadă și gheață
incluzând Oceanul Arctic și porțiunile cele mai
nordice ale Groenlandei (parte a Danemarcei),
Islandei, Norvegiei, Suediei, Finlandei, Rusiei,
Statelor Unite ale Americii (statul Alaska) și
Canadei (navigând de la vest la est).
 Polul Nord este situat la nord de Canada,
CINE DETINE POLII? Danemarca (Groenlanda), Finlanda, Islanda,
Norvegia, Rusia, Suedia și SUA (Alaska). Deși nu
aparține unei singure națiuni, a atras atenția mai
multor națiuni. În 2007, Rusia a trimis două
submarine la mai mult de 4 km (2,5 mile) sub
suprafață pentru a planta un steag de titan înalt de
un metru pe fundul oceanului, demonstrând
interesul lor pentru Polul Nord.
Nimeni nu deține Polul Sud. În schimb, este
guvernat colectiv în temeiul unui acord internaționa
numit Tratatul Antarctic. La momentul redactării
acestui articol, 54 de națiuni au semnat pentru a
împărți responsabilitatea pentru Antarctica.
 BATALIA PENTRU ARTICA
Bătălia pentru Arctica. Confruntarea dintre Rusia și NATO în regiunea arctică creează un
nou focar de tensiune în lume.
Încălzirea climatului a determinat o reevaluare semnificativă a importanței Arcticii în
planurile celor mai importante puteri ale lumii. Acest lucru este determinat de doi factori.
Primul presupune posibilitatea utilizării Drumului Maritim de Nord, care reprezintă cea
mai scurtă cale maritimă dintre partea europeană a Rusiei și Orientul Îndepărtat.
Drumul Maritim de Nord a fost deschis navigației internaționale în 1991. Însă numai după
15 ani, ca urmare a topirii ghețurilor Arcticii, acest traseu a început să atragă companiile
străine. Avantajele utilizării Drumului Maritim de Nord pentru transportul de tranzit sunt
următoarele:
-economisirea combustibilului;
-scăderea duratei cursei diminuează cheltuielile pentru plata salariilor personalului și
diminuează costul transportului de mărfă;
-lipsește taxa pentru trecerea vasului (spre deosebire de Canalul de Suez);
-lipsește coada (ca în cazul Canalului de Suez);este absent riscul unui atac al piraților.
În partea cea mai cunoscută a regiunii – în zona arctică a Rusiei – sunt concentrate, de
asemenea, bogate zăcăminte de nichel, cupru, cărbune, aur, uraniu, wolfram și
diamante. În zona adiacentă Arcticii se găsesc și importante rezerve de gaze, deja puse
în valoare.
Spre deosebire de Antarctica Polului Sud, care este un continent în sine și fără nici o
populație reală permanentă, Nordul îndepărtat este împărțit între opt state: Canada,
Finlanda, Islanda, Norvegia, Rusia, Suedia, Statele Unite (cu Alaska) și Danemarca (cu
Groenlanda).Aceste opt țări au alcătuit Consiliul Arctic din 1996 și doar șase dintre ele
au acces direct la Oceanul Arctic – Suedia și Finlanda fiind blocate de Rusia și
Norvegia. Considerat adesea o instituție ceremonială, deoarece îi lipsește autoritatea
legislativă obligatorie, Consiliul Arctic a reușit totuși să negocieze mai multe acorduri
respectate între membrii săi și membrii observatori, vecini ai regiunii.
Steagul rus, plantat la Polul Nord.
Mai multe fapte foarte mediatizate par să contrazică însă ideea că Arctica ar fi, ca și
Antarctica, un paradis de pace și un sanctuar diplomatic. În 2007, rușii au plantat
simbolic un steag la Polul Nord; în 2018, guvernul chinez a publicat un manifest în care
își detaliază ambițiile pentru un nou drum al mătăsii pe aceste ape înghețate.În 2019,
Donald Trump și-a afișat ambiția de a cumpăra Groenlanda și, mai recent, Norvegia a
anunțat că dorește să asigure o zonă marină gigantică pentru a asigura accesul la
mineralele subacvatice care, potrivit Oslo, ar fi râvnite de alții.Pentru companii,
investiția în explorarea și exploatarea resurselor din Arctica reprezintă sume
considerabile cu, desigur, un câștig potențial enorm, dar și un risc la fel de extrem.
Shell, de exemplu, a investit peste 7 miliarde de dolari la sfârșitul anilor 2000 pentru a
securiza site-urile din Mările Beaufort și Chukchi, în largul Alaska. Dar în 2015,
compania petrolieră a renunțat, invocând în special riscurile colosale ale operațiunii în
aceste ape în care navighează aisberguri.Nordul îndepărtat nu ar trebui să devină un
punct de tensiune între marile puteri, chiar dacă a fost unul de facto de la mijlocul
secolului XX. În această perioadă au fost construite și principalele baze militare care
împânzesc Arctica.
Rusia, izgonită din Marea Baltică, își caută trasee.
Experții considera că ideea unui război în regiune, în sensul unei invazii fizice, este
puțin probabil. Dar războiul din Ucraina, cu intrarea în NATO a Suediei și
Finlandei, accentuează tensiunile din această regiune a Arcticii. Rusia își vede accesul
la Marea Baltică, devenită un fel de lac NATO, restrâns.
Plus ambițiile chinezilor, adevărații adversari ai Statelor Unite, care trebuie dejucate
pentru a nu le lăsa nici măcar un iotă în regiune.
Mai puțin un câmp de luptă și mai mult o mare tablă de șah, unde vechile rivalități
ale lumii sunt reaprinse la câteva secole după ce a fost „deschis” de către exploratori
precum Amundsen, Nansen și Peary, Cercul Arctic ar trebui să rămână o regiune
greu de îmblânzit.
 ANTARTICA
Spre deosebire de Artica, Antarctica care este un continent în sine și fără nici o
populație reală permanentă, Nordul îndepărtat este împărțit între opt state:
Canada, Finlanda, Islanda, Norvegia, Rusia, Suedia, Statele Unite (cu Alaska)
și Danemarca (cu Groenlanda).Aceste opt țări au alcătuit Consiliul Arctic din
1996 și doar șase dintre ele au acces direct la Oceanul Arctic – Suedia și
Finlanda fiind blocate de Rusia și Norvegia. Considerat adesea o instituție
ceremonială, deoarece îi lipsește autoritatea legislativă obligatorie, Consiliul
Arctic a reușit totuși să negocieze mai multe acorduri respectate între membrii
săi și membrii observatori, vecini ai regiunii.
Tratatul Antarcticii, împreună cu o serie de alte tratate colaterale, reglementează relațiile
internaționale în raport cu Antarctida, singurul continent de pe Pământ fără populație
umană băștinașă. În acest tratat, Antarctica este definită ca fiind tot uscatul, împreună cu
banchizele aflate la sud de paralela de 60° latitudine sudică. Tratatul, care a intrat în
vigoare în 1961 fiind semnat în total de 47 de țări, face din Antarctica o rezervație
științifică, stabilește libertatea de cercetare științifică și interzice activitățile militare pe
continent. Tratatul a fost primul acord de control al armamentului semnat în timpul
Războiului Rece. Sediul Secretariatului Tratatului Antarcticii se află la Buenos Aires,
Argentina, începând cu luna septembrie 2004.
BIBLIOGRAFIE
Va multumesc pentru atentia acordata!!!