Cazul Boicenco c.

Moldova

(Cererea nr. 41088/05)

La 20 mai 2005, reclamantul, fiind bănuit de sustragere, a fost reţinut de către Centrul pentru
Combaterea Crimelor Economice şi a Corupţiei (CCCEC). 8. În momentul reţinerii, el nu prezenta nicio
aparenţă de anomalie a stării sale fizice. Conform unei fişe medicale din luna mai a anului 2005,
reclamantul cântărea 133 kg. 9. Conform raportului întocmit la 21 mai 2005 de către poliţiştii care l-au
arestat, reclamantul a încercat să fugă, i-a abuzat verbal şi chiar a încercat să opună rezistenţă încercând
să ajungă la pistolul pe care îl avea asupra sa, aruncând mandatul de aducere forţată atunci când i-a fost
prezentat. În acele rapoarte nu se menţionează că a fost utilizată forţa împotriva reclamantului sau că
acesta a fost rănit în vreun fel pe parcursul arestului. Reclamantul neagă că ar fi opus rezistenţă. 10. Din
rapoartele poliţiei reiese că reclamantul a fost arestat aproximativ la ora 18:45. Conform declaraţiilor
reclamantului, el a fost arestat la ora 16:30. 11. Reprezentanţii declară în numele reclamantului că, după
ce a fost adus în incinta CCCEC, el a fost bătut de ofiţerii de poliţie, drept rezultat pierzându-şi
cunoştinţa. Guvernul neagă aceste afirmaţii. 12. Conform unui raport medical întocmit la ora 20:34 a
aceleiaşi zile, de către un medic de la CCCEC, reclamantul era în stare de inconştienţă. Medicul a notat în
raport că, potrivit declaraţiilor ofiţerilor de poliţie, reclamantul şi-a pierdut cunoştinţa din cauza
„emoţiilor puternice” şi a recomandat ca el să fie consultat de un medic cardiolog. În raport nu se
menţionează dacă reclamantului i-au fost cauzate leziuni corporale în timpul arestului. 13. Unul dintre
avocaţii reclamantului l-a văzut pe acesta aproximativ la ora 22:20 la CCCEC şi a menţionat în procesul-
verbal de reţinere, întocmit de către ofiţerul de poliţie în prezenţa lui, că reclamantul era în stare de
inconştienţă. La cererea avocatului, la ora 23:37 a fost chemată o ambulanţă şi la ora 1:30 a zilei de 21
mai 2005 reclamantul a fost dus la Spitalul de Cardiologie, continuând să se afle în stare de inconştienţă.
14. În fişele medicale de la Spitalul de Cardiologie se menţionează că reclamantul şi-a recăpătat
cunoştinţa după ce a fost adus acolo, însă nu este clar când anume s-a întâmplat acest lucru. Conform
înregistrărilor medicale, el suferea de hipertensiune arterială şi de un sindrom de confuzie de origine
neclară. Reclamantul nu răspundea la întrebări şi nu reacţiona la nimic. De asemenea, el acuza dureri de
cap şi vomă. În fişele medicale nu există informaţii cu privire la greutatea lui la momentul spitalizării.
Medicii au recomandat inter alia ca reclamantului să i se efectueze tomografia computerizată a creierului
pentru a fi exclusă posibilitatea survenirii unui atac cerebral. În încheiere, medicii au conchis că stabilirea
unui diagnostic final ar fi posibilă numai după ce ar fi efectuate toate analizele. 15. La 24 mai 2005,
reclamantul a fost transferat la spitalul Departamentului Instituţiilor Penitenciare. La 25 mai 2005, el a
fost consultat de un medic neurolog, care a scris în fişa medicală a reclamantului că, la 20 mai 2005,
acesta a suferit o traumă cerebrală urmată de pierderea cunoştinţei. Medicul neurolog a recomandat mai
multe forme de tratament medical, însă nu a recomandat efectuarea tomografiei creierului. La 26 mai
2005, un medic a menţionat în fişa medicală că reclamantul acuza dureri în rinichi, iar urina avea culoare
roşie. La 2 iunie 2005, reclamantul a fost examinat de către o comisie medicală compusă din medici ai
spitalului în care era internat care au stabilit un diagnostic final, constatând, inter alia, o traumă cerebrală
acută şi comoţie cerebrală şi au recomandat ca reclamantul să fie supus unui examen psihiatric. La 7 iunie
2005, un medic a menţionat în fişa medicală că reclamantul avea urgent nevoie de medicamente, însă
spitalul nu dispunea de ele. 16. Reclamantul a fost ţinut în spitalul Departamentului Instituţiilor
Penitenciare până la 1 septembrie 2005, fiind ulterior transferat într-o închisoare pentru cincisprezece zile,
până la următorul său transfer la Spitalul Clinic de Psihiatrie. Conform fişelor medicale, el nu s-a ridicat
niciodată din pat pe tot parcursul aflării în spitalul Departamentului Instituţiilor Penitenciare. El nu s-a
alimentat de sine stătător, fiind hrănit cu lingura de către personalul medical cu mâncare lichidă. El nu se
ducea la veceu, fiind ţinut în scutece (pampers) şi mirosea puternic a excremente. Răspundea rareori la
întrebările medicilor, cu o voce slabă sau folosind gesturi ce indicau dureri de cap şi de rinichi. Urina sa
era roşie. De cele mai multe ori nu reacţiona la întrebări şi ţinea ochii închişi. În cel puţin cinci cazuri în
lunile mai şi august ale anului 2005, personalul medical a raportat în scris superiorilor că, din cauza stării
sale, reclamantul nu putea să înghită medicamentele. De cel puţin şapte ori medicii au menţionat în fişa
medicală că starea reclamantului era satisfăcătoare. De câteva ori medicii au speculat, făcând menţiunile
respective în fişele medicale, precum că starea reclamantului era simulată. 17. De câteva ori în perioada
între lunile mai şi septembrie ale anului 2005, unul dintre avocaţii reclamantului şi soţia acestuia au cerut
ca un medic independent să aibă acces la reclamant, dar nu au primit niciun răspuns. 18. Pe parcursul
aflării reclamantului în spitalul Departamentului Instituţiilor Penitenciare, soţia lui a putut să-l viziteze
doar o singură dată, la 5 iulie 2005, pentru zece minute. Mamei sale nu i s-a permis să-l vadă. O dată ea s-
a adresat Judecătoriei Buiucani şi spitalului Departamentului Instituţiilor Penitenciare, cerând o fotografie
a lui, însă nu a primit niciun răspuns. 19. La 1 august 2005, medicul-şef adjunct al spitalului
Departamentului Instituţiilor Penitenciare a recomandat o examinare psihiatrică a reclamantului, pentru a
„confirma sau infirma simularea”. La 3 august 2005, Judecătoria Buiucani a dispus efectuarea în privinţa
reclamantului a unei expertize medico-legale şi a unei expertize psihiatrice. 20. La 18 şi 30 august şi,
respectiv, 6 şi 13 septembrie 2005, unul dintre avocaţii reclamantului şi soţia reclamantului au cerut
Judecătoriei Buiucani şi Ministerului Justiţiei transferarea reclamantului la Spitalul Clinic de Psihiatrie şi
ca efectuarea expertizei psihiatrice să fie urgentată. Ei au argumentat inter alia că, din cauza lipsei unui
diagnostic clar, nu se putea acorda o îngrijire medicală adecvată. Soţia reclamantului s-a oferit, de
asemenea, să acopere toate cheltuielile de transport, examinare şi îngrijire medicală. La aceste solicitări
nu a fost primit niciun răspuns.

DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,

1. Declară cererea admisibilă;
2. Hotărăşte că a avut loc o violare a articolului
3 al Convenţiei, deoarece reclamantul a fost supus tratamentului inuman şi degradant la 20 mai 2005; 3.
Hotărăşte că a avut loc o violare a articolului 3 al Convenţiei din cauza lipsei unui tratament medical
adecvat între 20 mai 2005 şi 20 septembrie 2005;
4. Hotărăşte că a avut loc o violare a articolului 3 al Convenţiei prin omisiunea de a efectua o investigaţie
efectivă a plângerilor reclamantului cu privire la maltratarea sa de către poliţie;
5. Hotărăşte că a avut loc o violare a articolului 5 § 1 al Convenţiei în ceea ce priveşte detenţia
reclamantului fără un temei legal între 23 iulie şi 23 decembrie 2005;
6. Hotărăşte că a avut loc o violare a articolului 5 § 3 al Convenţiei în ceea ce priveşte insuficienţa
motivelor pentru detenţia reclamantului între 23 mai şi 23 iulie 2005;
7. Hotărăşte că a avut loc o violare a articolului 5 § 3 al Convenţiei deoarece, în conformitate cu articolul
191 al Codului de procedură penală, nu a fost posibil pentru reclamant să obţină eliberarea sa provizorie
sub control judiciar;
 CAUZA DAVID c. MOLDOVEI

(Cererea nr. 41578/05)

Reclamantul s-a născut în anul 1943 şi locuia în Chişinău. El nu avea familie şi locuia singur. 6. În anul
1987, reclamantul a fost condamnat pentru critica autorităţilor sovietice şi pentru exprimarea poziţiei sale
potrivit căreia Moldova a fost ocupată de Uniunea Sovietică şi că aceasta trebuia să se reunească cu
România. În baza unui raport medical întocmit la cererea instanţelor judecătoreşti sovietice, el a fost
declarat persoană care suferă de tulburări psihice şi trimis la tratament forţat într-un spital de psihiatrie
din estul Ucrainei. El a fost ţinut acolo un an, după care a fost eliberat şi obligat să continue tratamentul
ambulatoriu în Chişinău. 7. În anul 1990, sentinţa în cauza reclamantului a fost casată, iar el a fost achitat.
8. La o dată nespecificată, reclamantul a aflat că el putea să obţină compensaţii pentru condamnarea şi
detenţia sa ilegală în spitalul de psihiatrie şi că nu exista termen de prescripţie pentru intentarea unei
asemenea acţiuni. 9. În septembrie 2004, el a iniţiat proceduri judiciare civile împotriva Ministerului
Finanţelor, solicitând compensaţii. El a susţinut, inter alia, că, după tratamentul medical forţat la care a
fost supus în anii 1987-1988, el a început să aibă probleme de sănătate, în special, el şi-a pierdut
memoria, a devenit închis în sine şi instabil din punct de vedere emoţional şi că, din acest motiv, a fost
nevoit să trăiască dintr-o indemnizaţie mică de invaliditate. 10. În cadrul procedurilor judiciare,
Ministerul Finanţelor, ţinând cont de tratamentul medical la care a fost supus anterior reclamantul, a pus
la îndoială capacitatea acestuia de a intenta o acţiune judiciară. 11. Reclamantul nu a fost de acord cu
pârâtul, însă, din teamă că acţiunea sa nu va fi examinată, a fost de acord să fie supus unei examinări
medicale pentru a demonstra contrariul. 12. La o dată nespecificată, reclamantul a fost supus unei
examinări medicale de către o comisie specializată; totuşi, comisia nu a reuşit să ia o decizie. Într-un
document din 25 februarie 2004, ea a conchis că este imposibil de a lua o decizie fără o examinare
completă a reclamantului în condiţii de staţionar. 13. La 14 martie 2005, judecătorul V.G. de la
Judecătoria Rîşcani a examinat posibilitatea supunerii reclamantului la o examinare medicală în staţionar.
Deoarece reclamantul a fost de acord să fie spitalizat, la aceeaşi dată, instanţa judecătorească a dispus
efectuarea unei examinări medicale în staţionar de către Spitalul Clinic de Psihiatrie, Secţia cu destinaţii
psihico-judiciare. 14. La 4 aprilie 2005, reclamantul a venit la spital, unde, spre surprinderea sa, i s-au luat
toate lucrurile, iar el a fost internat împreună cu persoanele care suferă de tulburări mintale şi care sunt
limitate în libertatea de mişcare. Potrivit lui, în luna aprilie, spitalul nu se mai încălzea şi, deoarece
hainele care i s-au dat erau prea subţiri pentru acea perioadă, el a răcit şi s-a îmbolnăvit de bronşită acută.
Peste două zile de la spitalizarea sa, el a cerut să fie eliberat pentru a merge acasă, a-şi schimba hainele şi
a-şi cumpăra medicamente pentru răceală. Totuşi, medicii nu i-au permis să plece din secţia în care a fost
internat. 15. Din fişa medicală a reclamantului reiese că, pe durata aflării sale în spital, nimeni nu l-a
vizitat. Potrivit lui, el nu se putea plânge nimănui de detenţia sa, nu putea să telefoneze şi nici nu se putea
plânge prin alte mijloace persoanelor din afara spitalului. 16. El era vizitat de către medici doar câteva
minute pe zi, în timpul vizitelor obişnuite de dimineaţă. Restul zilei, el era la dispoziţia personalului
paramedical, care, de obicei, obliga pacienţii să îndeplinească munci de utilitate publică în jurul spitalului.
El nu a fost obligat să lucreze din cauza vârstei sale şi a stării de sănătate precare. 17. La 29 aprilie 2005,
reclamantul a fost eliberat din spital. Potrivit lui, el a avut nevoie de mai mult timp pentru recuperare,
însă, din frică de consecinţe negative, a preferat să nu se plângă imediat. El a susţinut că se temea să nu
fie plasat din nou în detenţie sau ca rezultatele examinării medicale să fie falsificate. 18. La 16 mai 2005,
spitalul de psihiatrie a întocmit un raport în care a conchis că reclamantul suferea de o boală mintală, însă
discernământul său nu era afectat şi că el era apt să intenteze acţiuni judiciare. 19. La 9 iunie 2005,
reclamantul a depus o plângere la Procuratura sectorului Centru, solicitând urmărirea penală a medicilor
care l-au deţinut contrar voinţei sale. El a descris condiţiile în care a fost deţinut şi a dat numele a doi
medici care au refuzat să-i permită să părăsească spitalul. El a susţinut că aceşti medici au săvârşit
infracţiunea prevăzută de articolul 166 al Codului penal – privaţiunea ilegală de libertate – şi a solicitat
compensaţii. 20. La 30 iunie 2005, procuratura a respins plângerea reclamantului. Reclamantul a contestat
refuzul la Judecătoria Centru. 21. La 21 iulie 2005, judecătorul A.B. de la Judecătoria Centru a admis
recursul reclamantului şi a constatat, inter alia, că procuratura nu a clarificat condiţiile în care iniţial
trebuia să fie efectuată examinarea medicală în staţionar şi condiţiile în care aceasta a fost efectuată în
realitate. De asemenea, procuratura nu a examinat cererea scrisă a reclamantului, prin care el şi-a
exprimat acordul de a fi spitalizat şi regimul de spitalizare pentru care a fost dat acordul. Judecătorul A.B.
a dispus efectuarea unei noi investigaţii pe marginea plângerii reclamantului. 22. La 12 octombrie 2005,
procuratura a respins din nou plângerea reclamantului fără a oferi argumente noi. Aceasta a declarat doar
că indicaţiile Judecătoriei Centru au fost urmate, însă aceasta nu a influenţat decizia iniţială de a nu porni
urmărirea penală. Reclamantul a contestat din nou refuzul. 23. La 9 noiembrie 2005, judecătorul A.B. de
la Judecătoria Centru a respins recursul reclamantului, constatând că detenţia sa a fost efectuată în
conformitate cu încheierea instanţei judecătoreşti din 14 martie 2005.

DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,

1. Declară cererea admisibilă;

2. Hotărăşte că a avut loc o violare a articolului 5 § 1 al Convenţiei;

3. Hotărăşte că nu este necesar de a examina separat pretenţia formulată în temeiul articolului 5 § 4 al

Convenţiei;

4. Hotărăşte (a) că statul pârât trebuie să plătească surorii reclamantului, în termen de trei luni de la data
la care această hotărâre devine definitivă în conformitate cu articolul 44 § 2 al Convenţiei, EUR 4,000
(patru mii euro) cu titlu de prejudiciu moral, care să fie convertiţi în valuta naţională a statului pârât
conform ratei aplicabile la data executării hotărârii, plus orice taxă care poate fi percepută; (b) că, de la
expirarea celor trei luni menţionate mai sus până la executarea hotărârii, urmează să fie plătită o dobândă
la sumele de mai sus egală cu rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană
pe parcursul perioadei de întârziere, plus trei procente;

5. Respinge restul pretenţiilor reclamantului cu privire la satisfacţia echitabilă. Redactată în limba engleză
şi comunicată în scris la 27 noiembrie 2007, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 şi 3 al Regulamentului
Curţii.

CAUZA OSTROVAR c. MOLDOVE

(Cererea nr. 35207/03)

9. La 24 iulie 2002, reclamantul a fost arestat de Serviciile Secrete din Republica Moldova, fiind acuzat de
luare de mită. Mai târziu, acuzaţiile au fost modificate în trafic de influenţă. 10. La 15 august 2002,
Tribunalul municipiului Chişinău a dispus arestarea preventivă a reclamantului pentru o perioadă de
treizeci de zile. Arestul preventiv a fost, mai târziu, prelungit prin încheierile Judecătoriei sectorului
Buiucani din 2 septembrie 2002 şi 10 octombrie 2002. 11. La 15 noiembrie 2002, Curtea de Apel a dispus
eliberarea reclamantului din arest. 12. La 4 aprilie 2003, reclamantul a fost condamnat de Curtea de
Apel la zece ani de închisoare. El a fost încarcerat imediat. Reclamantul a contestat cu apel această
hotărâre. Rezultatul procedurilor nu este cunoscut Curţii. 2. Condiţiile de detenţie a reclamantului în
Izolatorul Anchetei Preliminare nr. 3 al Ministerului Justiţiei 13. Plângerile reclamantului cu privire la
condiţiile de detenţie se referă la două perioade de detenţie în Izolatorul Anchetei Preliminare nr. 3 al
Ministerului Justiţiei şi anume, între 18 octombrie 2002 şi 15 noiembrie 2002 şi, respectiv, între 4 aprilie
2003 şi 13 decembrie 2003. 14. Reclamantul pretinde că a fost deţinut într-o celulă de 25 m², uneori
împreună cu mai mult de douăzeci de persoane. Acolo erau douăzeci de paturi din metal, fără saltele
sau cuverturi şi nu era posibil întotdeauna de a avea acces la un pat din cauza supraaglomerării. După
depunerea cererii sale la Curte, el a fost transferat într-o celulă mai mică de 15 m², unde el pretinde că a
trebuit să doarmă pe rând, din cauza supraaglomerării şi unde condiţiile de detenţie erau, aparent,
considerabil mai proaste decât anterior. 15. Fumatul în interiorul celulelor nu era interzis de
reglementările interne ale închisorii, iar din cauză că lipseau spaţiile pentru fumat, deţinuţii erau nevoiţi
să fumeze în interiorul celulei. Reclamantul suferea de astm, iar administraţia închisorii ştia despre acest
lucru, deoarece el a fost reţinut şi adus la închisoare la puţin timp după efectuarea într-un spital a unui
tratament împotriva astmei, spital unde, de altfel, a şi fost reţinut. Din cauza expunerii la fumul de
ţigară, reclamantul a suferit multiple crize de astm, care, de obicei, aveau loc de două sau trei ori pe zi.
16. Nu exista asistenţă medicală corespunzătoare. Deşi exista personal medical în închisoare,
capacitatea acestuia era limitată din cauza lipsei medicamentelor. Reclamantul a cerut medicului
închisorii de multe ori acordarea asistenţei medicale, însă a fost refuzat. Lui i s-a spus că închisoarea nu
avea medicamentele necesare. Din pricina lipsei medicamentelor, el a trebuit să suporte crizele şi să
aştepte trecerea lor, fiind obligat să stea în poziţie verticală. Crizele sale au devenit mai frecvente şi au
început să dureze mai mult. În timp ce medicul închisorii ştia că reclamantul suferea de astm, el a dat
permisiunea sa pentru ca reclamantul să fie plasat într-o celulă cu fumători. Reclamantul a trebuit să se
bazeze doar pe medicamentele transmise de familia sa. 17. Situaţia sa a fost înrăutăţită de faptul că
fereastra celulei era închisă cu jaluzele şi prin ea nu pătrundea aer proaspăt. Mai mult, celula nu era
prevăzută cu un sistem de ventilare, fiind din acest motiv foarte umedă. 18. Din cauza lipsei încălzirii şi a
izolării termice, celula era foarte rece pe parcursul iernii şi foarte caldă pe parcursul verii. 19. Jaluzelele
de la ferestre nu permiteau pătrunderea luminii solare. Totuşi, administraţia închisorii a limitat livrarea
electricităţii în celule la numai şase ore pe zi; prin urmare, deţinuţii trebuiau să trăiască în întuneric şi
aveau mari dificultăţi la pregătirea hranei. 20. Celula era aprovizionată cu apă numai timp de zece ore pe
zi, iar câteodată mai puţin. Accesul la apa caldă era limitat la numai o dată în cincisprezece zile. Nu
existau spaţii pentru spălarea şi uscarea hainelor. Deţinuţii trebuiau să-şi usuce hainele în celulă. 21. Din
cauza asistenţei medicale insuficiente şi a condiţiilor de igienă proaste, celulele au fost infectate cu
ploşniţe, păduchi şi furnici. Colegii de celulă erau expuşi la boli infecţioase ca tuberculoza, infecţiile
respiratorii şi ale pielii. 22. Veceul era situat la 1.5 metri de masa folosită pentru a mânca şi era în
permanenţă deschis. Era imposibil de a preveni mirosul urât, din motivul lipsei aprovizionării
corespunzătoare cu apă şi a lipsei produselor de curăţat. 23. În închisoare nu exista bibliotecă, iar deţinuţii
nu aveau acces la ziare sau alte publicaţii. Nu existau spaţii corespunzătoare pentru recreare sau exerciţii.
24. Mâncarea servită deţinuţilor era de o calitate foarte proastă. Ea consta din apă fiartă cu un miros urât
şi era aproape necomestibilă. Reclamantul a declarat că Guvernul cheltuia 2.16 lei moldoveneşti (MDL)
(echivalentul a 0.14 euro (EUR) în acea perioadă) pentru hrana zilnică a unui deţinut, în timp ce preţul
unei pâini era mai mult de MDL 3.

DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE.

1. Hotărăşte că a existat o violare a articolului 3 al Convenţiei;

2. Hotărăşte că a existat o violare a articolului 8 al Convenţiei în ceea ce priveşte dreptul reclamantului de

a coresponda cu mama sa;

3. Hotărăşte că a existat o violare a articolului 8 al Convenţiei în ceea ce priveşte refuzul de a-i permite
reclamantului să aibă contacte cu soţia şi fiica sa;

4. Hotărăşte că a existat o violare a articolului 13 al Convenţiei combinat cu articolul 3 al Convenţiei;

5. Hotărăşte că nu a existat o violare a articolului 13 al Convenţiei combinat cu articolul 8 al Convenţiei;

CAUZA CASTRAVET c. MOLDOVEI

(Cererea nr. 23393/05)

Reclamantul s-a născut în anul 1946 şi locuieşte în Chişinău. 6. La 25 mai 2005, reclamantul a fost reţinut
de Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi a Corupţiei (CCCEC), fiind învinuit de delapidare.
El avea studii universitare, nu avea antecedente penale, era angajat şi avea un domiciliu permanent.
Reclamantul a atacat această încheiere, susţinând inter alia că bănuielile în privinţa lui erau neîntemeiate,
că el nu avea nicio intenţie să se ascundă sau să împiedice în vreun fel desfăşurarea urmăririi penale şi că
el era gata să coopereze cu organul de urmărire penală. 9. La 1 iunie 2005, recursul reclamantului a fost
respins de către un complet din trei judecători ai Curţii de Apel Chişinău. 10. La 3 iunie 2005, Judecătoria
Buiucani a prelungit pe încă 30 de zile mandatul de arest eliberat pe numele reclamantului. Instanţa a
motivat că detenţia era necesară deoarece: „[reclamantul] este învinuit de comiterea unei infracţiuni
deosebit de grave; există riscul ca el să exercite presiune asupra martorilor sau să se ascundă de organele
de drept; şi persistă necesitatea izolării lui de societate”. 11. Reclamantul a atacat această încheiere
invocând aceleaşi argumente ca cele invocate în prima sa cerere de recurs. 12. La 9 iunie 2005, Curtea de
Apel Chişinău a respins recursul reclamantului fără a invoca argumente noi. 13. Mandatul de arest al
reclamantului a fost prelungit în baza aceloraşi temeiuri până la 11 octombrie 2005, când el a fost eliberat
din detenţie. 14. Reclamantul a fost deţinut în Izolatorul de Detenţie Provizorie al CCCEC. Camera
pentru întrevederi dintre avocaţi şi deţinuţi avea un perete din sticlă care-i separa.
 DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE

1. Declară cererea admisibilă;

2. Hotărăşte că a avut loc o violare a articolului 5 § 3 al Convenţiei;

3. Hotărăşte că a avut loc o violare a articolului 5 § 4 al Convenţiei;

4. Hotărăşte: (a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la
data la care această hotărâre devine definitivă în conformitate cu articolul 44 § 2 al Convenţiei, EUR
2,500 (două mii cinci sute euro) cu titlu de prejudiciu moral, şi EUR 2,000 (două mii euro) cu titlu de
costuri şi cheltuieli, care să fie convertite în valuta naţională a statului pârât conform ratei aplicabile la
data executării hotărârii, plus orice taxă care poate fi percepută; (b) că, de la expirarea celor trei luni
menţionate mai sus până la executarea hotărârii, urmează să fie plătită o dobândă la sumele de mai sus
egală cu rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei
de întârziere, plus trei procente;

CAUZA MODÂRCĂ c. MOLDOVEI

(Cererea nr. 14437/05)

Reclamantul s-a născut în anul 1949 şi locuieşte în Chişinău. 6. Faptele cauzei, după cum au fost
prezentate de părţi, pot fi rezumate în felul următor. 7. Reclamantul a lucrat ca şef al Departamentului
Arhitectură şi Urbanism al Consiliului municipal Chişinău, una din subdiviziunile Primăriei municipiului
Chişinău. Între 24 septembrie 2004 şi 23 februarie 2005, el a fost deţinut în Izolatorul de Detenţie
Provizorie al Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi a Corupţiei (CCCEC). La 23 februarie
2005, el a fost transferat în Izolatorul Anchetei Preliminare nr. 3 al Ministerului Justiţiei din Chişinău
(„Închisoarea nr. 3”, care a fost, ulterior, redenumită „Închisoarea nr. 13”). Reclamantul suferă de
„osteoporoză difuză, discopatie a vertebrelor L3-L4-L5-S1, hernie a discului în regiunea L5-S1,
radiculopatie în regiunea L5-S1 şi dureri sciatice.” La 23 septembrie 2004, CCCEC a pornit o urmărire
penală împotriva reclamantului în temeiul articolului 327 alin. (2) lit. c) al Codului penal pentru
săvârşirea infracţiunii de abuz de putere la privatizarea unui lot de pământ. La 24 septembrie 2004, el a
fost reţinut de către ofiţerii CCCEC. 9. La 27 septembrie 2004, Judecătoria Buiucani a emis un mandat de
arest pe numele reclamantului pentru un termen de 30 zile. Motivele aduse de instanţă pentru emiterea
mandatului de arest au fost următoarele: Reclamantul a pretins că avocatul său a cerut accesul la anumite
documente din dosarul său penal pentru a contesta temeiurile detenţiei sale preventive, însă accesul i-a
fost refuzat. 11. În recursul său împotriva detenţiei sale preventive, reclamantul a susţinut inter alia că el
era bolnav şi necesita tratament medical pentru a preveni înrăutăţirea stării sănătăţii sale, precum şi că nici
o probă nu a fost prezentată instanţei de judecată cu privire la pericolul eschivării sale sau influenţării
martorilor. El a declarat că avea familie şi domiciliu permanent în Chişinău, un loc de muncă şi că nu a
fost condamnat anterior. La 1 octombrie 2004, Curtea de Apel Chişinău a menţinut încheierea
Judecătoriei Buiucani din 27 septembrie 2004. Instanţa a invocat motive similare pentru detenţia
preventivă a reclamantului, adăugând că starea sănătăţii acestuia nu era incompatibilă cu detenţia. 12. La
8 octombrie 2004, procuratura a pornit o nouă urmărire penală împotriva reclamantului, în temeiul
articolului 327 al Codului penal, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz de putere în legătură cu emiterea
unei autorizaţii de construcţie pentru o companie privată cu încălcarea unei decizii a Consiliului
municipal. La 3 ianuarie 2005, dosarele penale împotriva reclamantului au fost conexate. 13. Reclamantul
a cerut înlocuirea arestării sale preventive cu arest la domiciliu. La 19 octombrie 2004, judecătorul de
instrucţie al Judecătoriei Buiucani a respins această cerere. Reiterând prevederile generale ale Codului de
procedură penală cu privire la măsurile preventive, inclusiv cele referitoare la arestul preventiv şi arestul
la domiciliu, el a constatat că reclamantul şi avocatul său nu au cerut ca mandatul de arest să fie revocat şi
înlocuit cu o măsură alternativă. Judecătorul a constatat că prelungirea detenţiei preventive a
reclamantului era necesară, deoarece: „... temeiurile care au servit la aplicarea măsurii de reprimare sub
formă de arest preventiv şi-au păstrat forţa probantă; [reclamantul] este capabil să influenţeze mersul
normal al urmăririi penale, poate să împiedice la stabilirea adevărului, să influenţeze martorii şi să se
eschiveze de la organul de urmărire penală.” La 24 octombrie 2004, dosarul penal a fost transmis spre
examinare instanţei de judecată. 14. La 26 octombrie 2004, Curtea de Apel Chişinău a constatat că, la 24
octombrie 2004, au expirat cele 30 de zile de arest preventiv dispuse de instanţa de judecată inferioară şi
că examinarea oricăror chestiuni cu privire la detenţia reclamantului după transmiterea spre examinare a
cauzei instanţei de judecată ţine în primul rând de competenţa instanţei care judecă cauza. Se pretinde că
cererea avocatului de a avea acces la anumite materiale din dosarul împotriva reclamantului a fost din nou
respinsă. 15. La 1 noiembrie 2004, reclamantul a cerut încetarea procesului penal împotriva sa ca
nefondat şi revocarea arestului sau schimbarea acestuia cu garanţia personală din partea a trei cetăţeni
bine-cunoscuţi. 16. La 2 noiembrie 2004, Judecătoria Centru a respins aceste cereri ca nefondate. Ea a
constatat că temeiurile pentru detenţie au rămas valabile şi că nu exista nici un motiv de a crede că
reclamantului nu i s-ar putea acorda asistenţă medicală în Izolatorul de Detenţie Provizorie al CCCEC.
Reclamantul a atacat cu recurs această încheiere de două ori, însă recursurile nu au fost examinate,
instanţele de judecată constatând că încheierile emise în şedinţa preliminară nu puteau fi contestate cu
recurs. 17. La 15 noiembrie 2005, instanţa de judecată a dispus înlocuirea detenţiei reclamantului cu arest
la domiciliu.

DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,

1. Declară inadmisibile pretenţiile formulate în temeiul articolului 3 al Convenţiei în ceea ce priveşte

pretinsa lipsă a tratamentului medical adecvat şi în temeiul articolului 5 în ceea ce priveşte omisiunea de a
permite accesul la materialele dosarului, iar restul cererii admisibil;

2. Hotărăşte că a avut loc o violare a articolului 3 al Convenţiei în ceea ce priveşte condiţiile de detenţie a
reclamantului în Închisoarea nr. 3;

3. Hotărăşte că a avut loc o violare a articolului 5 § 1 al Convenţiei în ceea ce priveşte detenţia

reclamantului după 24 octombrie 2004 fără o bază legală;

4. Hotărăşte că a avut loc o violare a articolului 5 § 3 al Convenţiei în ceea ce priveşte insuficienţa

motivelor aduse pentru prelungirea detenţiei reclamantului;
5. Hotărăşte că a avut loc o violare a articolului 5 § 4 al Convenţiei în ceea ce priveşte ingerinţa în dreptul
reclamantului de a comunica cu avocatul său în condiţii de confidenţialitate;

6. Hotărăşte (a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care
această hotărâre devine definitivă în conformitate cu articolul 44 § 2 al Convenţiei, EUR 7,000 (şapte mii
euro) cu titlu de prejudiciu moral şi EUR 1,800 (o mie opt sute euro) cu titlu de costuri şi cheltuieli, care
să fie convertite în valuta naţională a statului pârât conform ratei aplicabile la data executării hotărârii,
plus orice taxă care poate fi percepută;

CAUZA URSU c. MOLDOVEI

(Cererea nr. 3817/05)

Reclamantul, dl Mihai Ursu, este un cetăţean al Republicii Moldova, care s-a născut în anul 1970 şi
locuieşte în Peresecina. 6. La 31 martie 2004, reclamantul a fost reţinut, fiind bănuit că în anul 1993 l-a
omorât pe dl I.O., al cărui mamă a devenit în anul 2001 preşedinte al Parlamentului. 7. Între 2 aprilie şi 3
august 2004, el s-a aflat în arest preventiv în temeiul mandatelor de arestare emise lunar de către
Judecătoria Buiucani. Mandatele de arestare stabileau ca temeiuri pentru arestarea sa faptul că el era
bănuit de săvârşirea unei infracţiuni grave pentru care legea prevede o pedeapsă privativă de libertate pe
un termen mai mare de doi ani; mai mult, izolarea bănuitului de societate era considerată necesară,
deoarece el putea să se ascundă şi să împiedice urmărirea penală prin influenţarea martorilor. 8. În
recursurile lui împotriva mandatelor de arestare, reclamantul a susţinut, inter alia, că arestarea sa
preventivă nu era necesară, deoarece nu existau motive obiective pentru ca el să fie bănuit, că în timpul
detenţiei sale nu au fost efectuate măsuri de urmărire penală şi că el suferea de epilepsie şi avea nevoie de
tratament medical specializat. 9. Toate recursurile sale au fost respinse pe motiv că circumstanţele care
autorizau arestarea sa nu s-au schimbat. La 6 iulie 2004, Curtea de Apel Chişinău a redus durata
mandatului său de arestare de la treizeci de zile la douăzeci de zile pe motiv că „pe parcursul lunii
precedente nu au fost efectuate măsuri de urmărire penală ... bănuitul nu are antecedente penale, el are o
familie şi copii minori, o casă, un loc de muncă şi probleme grave de sănătate.” 10. La 3 august 2004,
procuratura a trimis dosarul reclamantului în instanţa de judecată competentă. După acea dată,
reclamantul a continuat să fie deţinut fără niciun mandat de arestare. 11. La 21 decembrie 2004, o cerere
habeas corpus depusă de reclamant a fost respinsă, iar el a continuat să fie deţinut în arest preventiv până
la 6 iulie 2006, când el a fost condamnat la doisprezece ani de închisoare.

DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,

 1. Declară cererea admisibilă;

2. Hotărăşte că a avut loc o violare a articolului 5 § 3 al Convenţiei;

3. Hotărăşte că a avut loc o violare a articolului 5 § 1 al Convenţiei în ceea ce priveşte detenţia

reclamantului în lipsa unui temei legal în perioada după 3 august 2004;

4. Hotărăşte (a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care
această hotărâre devine definitivă în conformitate cu articolul 44 § 2 al Convenţiei, EUR 4,000 (patru mii
euro) cu titlu de prejudiciu moral şi EUR 1,000 (o mie euro) cu titlu de costuri şi cheltuieli, plus orice
taxă care poate fi percepută, care să fie convertite în valuta naţională a statului pârât conform ratei
aplicabile la data executării hotărârii; (b) că, de la expirarea celor trei luni menţionate mai sus până la
executarea hotărârii, urmează să fie plătită o dobândă la sumele de mai sus egală cu rata minimă a
dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întârziere, plus trei
procente;

5. Respinge restul pretenţiilor reclamantului cu privire la satisfacţia echitabilă. Redactată în limba engleză
şi comunicată în scris la 27 noiembrie 2007, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 şi 3 al Regulamentului
Curţii.

CAUZA MALAI c. MOLDOVEI

(Cererea nr. 7101/06)

5. Reclamantul s-a născut în anul 1963 şi locuieşte în Chişinău. La 28 noiembrie 2004, el a fost învinuit
de pescuit ilegal şi de furtul a şaptezeci şi trei de kilograme de peşte. 6. La 21 decembrie 2004,
Judecătoria Orhei a examinat în şedinţă închisă un demers de arestare preventivă a reclamantului, demers
pe care aceasta l-a admis. Motivele pentru arestarea sa preventivă, invocate de către instanţa de judecată,
au fost că el şi-a schimbat adresa şi că el putea să săvârşească alte infracţiuni. Atât reclamantul, cât şi
avocatul acestuia nu au fost prezenţi la şedinţă şi au aflat despre mandatul de arestare abia peste un an,
când reclamantul a fost reţinut. 7. La 22 decembrie 2005, în jurul orei 18.00, reclamantul a fost reţinut în
casa sa din Chişinău şi dus la Judecătoria Orhei, unde a fost audiat de către un judecător de instrucţie, care
i-a adus la cunoştinţă mandatul de arestare eliberat la 21 decembrie 2004. Ulterior, el a fost dus la
izolatorul de detenţie provizorie din Orhei. 8. Potrivit reclamantului, el a fost ţinut într-o celulă mică
numită „acvariu” până în jurul orei 22.00 a următoarei zile, când el a fost mutat în celula nr. 9. „Acvariul”
avea o lungime de aproximativ doi metri şi o lăţime de 0.80 metri şi nu avea pat, scaun, veceu sau lavoar.
El era destinat pentru perioade de detenţie nu mai mari de trei ore. Celula nr. 9 era situată în subsol şi nu
avea ferestre. Nu exista ventilaţie. Lumina electrică era în permanenţă aprinsă, deşi era atât de slabă încât
era dificil de a distinge feţele altor deţinuţi. Celula avea o lungime de aproximativ şapte metri şi o lăţime
de trei metri şi în ea se aflau şase deţinuţi. Celula nu avea veceu, însă într-un colţ, care nu era separat de
restul celulei, se afla o căldare mare. În celulă nu era lavoar, iar deţinuţii trebuiau să păstreze apa în sticle
din masă plastică, pe care li se permitea să le umple din când în când în afara celulei. Nu existau paturi, ci
doar o laiţă groasă puţin mai înaltă decât podeaua pe care puteau dormi patru persoane. Celula nu era
asigurată cu lenjerie pentru pat, iar reclamantul a pretins că el putea să doarmă doar câte o oră pe zi.
Celula era infestată cu insecte, iar ca rezultat corpul reclamantului era acoperit cu muşcături dureroase,
unele dintre care au devenit, mai târziu, vânătăi. Reclamantul a trimis Curţii fotografii prin care a arătat
muşcăturile de pe corpul său. Hrana era insuficientă şi de calitate foarte proastă. Deţinuţii erau hrăniţi
doar o singură dată pe zi din farfurii murdare, reclamantul fiind în permanenţă flămând. Rudelor sale nu li
s-a permis să-i aducă hrană, deoarece el nu şi-a recunoscut vina. Reclamantul nu putea să aibă vreun
contact cu rudele sale şi cu lumea din afară. El nu avea hârtie, stilouri sau plicuri. În cameră nu era radio
sau televizor, iar din cauza lipsei luminii naturale, reclamantul nu ştia niciodată ce perioadă a zilei era. 9.
La 4 ianuarie 2006, soţia reclamantului a angajat un avocat şi a aflat despre mandatul de arestare din 21
decembrie 2004. La 5 ianuarie 2006, avocatul reclamantului a contestat mandatul de arestare la Curtea de
Apel Chişinău. El s-a plâns, inter alia, în temeiul articolului 3 al Convenţiei, de condiţiile inumane şi
degradante în care a fost deţinut reclamantul. După ce a dat o descriere detaliată a condiţiilor în care a fost
deţinut reclamantul, el a cerut instanţei de judecată să constate că drepturile reclamantului garantate de
articolul 3 al Convenţiei au fost încălcate şi să-i acorde compensaţii. 10. La 13 ianuarie 2006, avocatul
reclamantului a depus, în mod repetat, la Curtea de Apel Chişinău cererea habeas corpus şi plângerea cu
privire la articolul 3 al Convenţiei. Plângerile de mai sus nu au fost niciodată examinate de către Curtea
de Apel Chişinău. 11. Între timp, reclamantul s-a plâns de câteva ori administraţiei penitenciarului şi
direcţiei sanitare de condiţiile rele de detenţie. Totuşi, plângerile sale nu s-au soldat cu succes. 12. La 12
ianuarie 2006, avocatul reclamantului s-a plâns procurorului sectorului Orhei despre condiţiile rele de
detenţie a reclamantului. În urma acelei plângeri, administraţia penitenciarului l-a mutat pe reclamant într-
o altă celulă, fără a o dezinfecta, şi a raportat procurorului că problema a fost soluţionată. Potrivit
reclamantului, singurul duş din izolator a fost reparat atunci. 13. La 20 ianuarie 2006, mandatul de
arestare a expirat şi reclamantul a fost eliberat. 14. Procedurile penale împotriva reclamantului s-au sfârşit
cu decizia Curţii de Apel Chişinău din 5 octombrie 2006, prin care reclamantul a fost obligat să plătească
o amendă în mărime de 3,000 lei moldoveneşti (echivalentul a 178 euro (EUR)).

DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,

1. Respinge declaraţia unilaterală a Guvernului;

2. Declară inadmisibilă pretenţia formulată în temeiul articolului 5 § 4 al Convenţiei, iar restul cererii
admisibil;

3. Hotărăşte că a avut loc o violare a articolului 3 al Convenţiei;

4 Hotărăşte că a avut loc o violare a articolului 5 § 3 al Convenţiei;

5. Hotărăşte că a avut loc o violare a articolului 13 al Convenţiei combinat cu articolul 3;

6. Hotărăşte: (a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care
această hotărâre devine definitivă în conformitate cu articolul 44 § 2 al Convenţiei, EUR 3,500 (trei mii
cinci sute euro) cu titlu de prejudiciu moral şi EUR 1,500 (o mie cinci sute euro) minus EUR 850 (opt
sute cincizeci euro) plătiţi deja ca asistenţă judiciară cu titlu de costuri şi cheltuieli, plus orice taxă care
poate fi percepută, care să fie convertite în valuta naţională a statului pârât conform ratei aplicabile la data
executării hotărârii, (b) că, de la expirarea celor trei luni menţionate mai sus până la executarea hotărârii,
urmează să fie plătită o dobândă la sumele de mai sus egală cu rata minimă a dobânzii la creditele
acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întârziere, plus trei procente;