Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
1.505 citiri
0
inShare
Mihaela Mazilu-Babel
1. Situația de fapt (precum este redată de către reclamant, rezumată de Curte și tradusă de
noi)
Reclamanta, dna Mariana Nedelcu, este un cetățean român care s-a născut în 1964 și locuiește
în Craiova. Ea este reprezentată în fața Curții de către dna C. Velescu, avocat din Craiova.
La data de 15 august 2007, reclamanta și fiul ei au condus-o pe noră la Spitalul din Calafat
deoarece ea era însărcinată și intrase în travaliu, urmând să nască.
Nora reclamantei a fost internată și monitorizată de către dr. S.B.C., ginecolog.
La aceeași dată, noră reclamantei a fost consultată și i s-au colectat probe de sânge.
În aceeași zi, dar mai târziu, aceasta a născut, suferind și o ruptură a uterului urmată de o
hemoragie abundentă. După naștere, caile sale respiratorii au fost blocate de sânge, trebuind
să fie resuscitată deoarece aceasta nu mai respira.
Nou-născutul a supraviețuit, dar suferă de o dizabilitate fizică și psihică gravă.
Dr. S.B.C. a încercat să oprească hemoragia nurorii reclamantei, dar nu a reușit. Ulterior, s-a
solicitat efectuarea de către doctorul R. a unei operații de îndepărtare a uterului.
Operația nu a putut fi realizată deoarece Spitalul Calafat nu a avut sânge pentru a
realiza o transfuzie de sânge.
În consecință, o ambulanță a fost chemată și nora reclamantei a fost transferată la Spitalul
Clinic nr. 1 din Craiova, însoțită de trei medici, și inclusiv de dr. S.B.C. și dr. R., dar și de o
asistentă medicală. În timpul transferului, la cinzeci și cinci de minute, nora reclamantei a
încetat să mai respire și toate încercările de resuscitare realizate la Spitalul Clinic nr. 1
din Craiova au eșuat.
Nora reclamantei a fost declarată moartă la orele 23:05, în aceeași zi.
La data de 16 august 2007, din oficiu, poliția Calafat a inițiat o anchetă penală cu privire la
evenimentele din 15 august 2007.
La o dată nespecificată din luna august 2007, Institutul de Medicină Legală Craiova a realizat
un raport de autopsie care a ajuns la concluzia că noră reclamantei a murit din cauza șocului
hemoragic provocat de o ruptura a uterului.
La data de 12 martie 2009, I.M.L. Craiova a elaborat un raport medico-legal care a ajuns la
concluzia că noră reclamantei a decedat din cauza complicațiilor medicale experimentate în
timpul travaliului, și din cauza lipsei unor condiții adecvate pentru o intervenție
chirurgicală rapidă. S-a menționat că aceasta a a fost internat în spital în mod corect și că
supravegherea medicală, examinarea și procedurile din timpul nașterii au fost
corespunzătoare. De asemenea, s-a arătat că procedurile medicale din timpul nașterii nu au
cauzat sângerarea cervicală inițială. S-a menționat că această complicație se întâmplă relativ
des și este imprevizibilă, fiind un posibil risc.
Hipoxia severă a nou-născutului și faptul că el a inhalat sânge a fost ca urmare a complicației
medicale apărute la momentul nașterii, iar acest lucru este imprevizibil și reprezintă un risc
posibil. În plus, ruptura uterului a fost o complicație posibilă, dar imprevizibilă. În cele din
urmă, s-a precizat că bebelușii mari pot fi născuți în spitale precum cel din Calafat, iar
situația cu care s-a confruntat dr. S. B. C. a fost imprevizibilă și reprezintă un posibil risc la
naștere.
La data de 25 martie 2009, Poliția Calafat a dispus începerea urmării penale împotriva dr.
S.B.C. în ceea ce privește uciderea din culpă și vătămări corporale provocate din culpă, dar și
împotriva asistentei-medicale M.S.N.I. pentru neglijență în serviciu.
La o dată nespecificată în anul 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis cererea de
strămutare.
Printr-un raport din 9 februarie 2015, Poliția Timiș a propus clasarea urmăriririi penale
pornite împotriva dr. S.B.C. și a M.S.N.I. Raportul s-a fundamentat pe dovezile medico-legale
disponibile, și pe mai multe mărturii și declarații, inclusiv cele ale soțului defunctei, ale
reclamantei, ale dr. S.B.C., dr. R., M.S.N.I., și cele ale asistentei de pe ambulanța care a
însoțit defuncta în timpul transferului la Craiova.
Raportul a remarcat faptul că, potrivit declarației unuia dintre medicii care au monitorizat de
asemenea starea persoanei decedate în ziua morții sale și în special a dr. V., transferul
pacientei la un alt spital, înainte de nașterea efectivă a copilului nu a fost necesară, având în
vedere faptul că starea ei medicală a fost una corespunzătoare. De asemenea, șeful Unității de
Terapie Intensivă a Spitalului Calafat, dr. M., a declarat că departamentul menționat mai
sus a avut o unitate de sânge în ziua incidentului, dar acesta a fost deja folosit pe un alt
pacient, și la un moment diferit de momentul în care nora reclamantei a intrat în
travaliu. O solicitare pentru o nouă unitate de sânge a fost trimisă la Centrul de
Transfuzie din Craiova în aceeași zi, dar spitalul a primit doar o unitate de plasmă. În
plus, Centrul de Transfuzie din Craiova u notificat autoritățile de investigare că legislația
internă nu reglementează cantitatea de sânge pe care Spitalul din Calafat ar trebui să o
aibă în rezervă în funcție de numărul de pacienți admiși în spital. Spitalul Județean de
Urgență Craiova a informat, de asemenea, autoritățile de investigare că legislația internă nu
conține nicio dispoziție cu privire la faptul că spitalele nu pot oferi servicii de naștere în
absența unei rezerve de sânge corespunzătoare; sau dacă un ginecolog ar trebui în
prealabil să cunoască existența unei rezerve de sânge corespunzătoare; sau dacă o
pacientă a cărei stare a fost adecvată înainte de nașterea propriu-zisă ar trebui să fie
transferată într-un alt spital, în absența unor astfel de rezerve de sânge.
Raportul a constatat că, în conformitate cu fișa postului a M.S. N. I., aceasta nu a fost
responsabilă pentru completarea rezervelor de sânge ale spitalului. În conformitate cu
regulamentul intern pertinent, responsabilitatea aparținea medicului coordonator al
Unității de transfuzie de sânge a spitalului. De asemenea, având în vedere lipsa oricăror
prevederi legale privind numărul de unități de sânge pe care Spitalul din Calafat ar trebui să le
aibă pe stoc, practica spitalului a fost aceea de a păstra o singură unitate de sânge în stoc.
În consecință, nici M.S.N.I. și nici oricare alt membru al personalului spitalului nu ar putea fi
considerat responsabil pentru neglinjență, având în vedere faptul că spitalul a cerut centrului
de transfuzie o unitate de sânge în ziua în care a avut loc decesul. Unitatea solicitată de
sânge nu a fost livrată din motive care nu pot fi atribuite membrilor personalului
spitalului.
În cele din urmă, raportul a considerat că orice acțiune împotriva dr. S.B.C. în ceea ce
privește răspunderea ei pentru vătămare corporală din culpă a devenit prescrisă. În
orice caz, în conformitate cu dovezile disponibile, handicapul nou-născutului a fost
cauzat de hipoxie severă. Cauzele hipoxiei au precedat nașterea efectivă, iar o astfel de
condiție a fost imprevizibilă și reprezintă un risc posibil de naștere naturală.
Printr-o hotărâre definitivă din 9 octombrie 2015, Tribunalul Arad a respins plângerea
reclamantei și al fiului ei împotriva deciziei Parchetului Timiș din data de 12 mai 2015.
Tribunalul Arad a considerat că, în conformitate cu dovezile disponibile, dr. S.B.C. și
M.S.N.I. au acționat în mod corespunzător, având în vedere resursele disponibile, precum și în
conformitate atât cu legislația națională relevantă în vigoare la data faptelor, cât și cu fișa
postului. În plus, raportul de expertiză realizat de IML Timiș a avut un conținut și
concluzii clare. Mai mult decât atât, în timp ce reclamanta nu poate fi considerată
responsabilă pentru faptul că între timp orice acțiune împotriva dr. S.B. C. a devenit prescrisă
în ceea ce privește răspunderea sa penală pentru vătămare corporală din culpă, fondul cauzei
a fost examinat și s-a stabilit că dr. S.B.C. nu a fost responsabilă pentru această faptă
penală.
Dispozițiile relevante ale vechiului Cod civil român privind răspunderea civilă delictuală sunt
descrise în Elena Cojocaru c. României (nr. 74114/12, § 70 22 martie 2016).
3. Capete de cerere
Invocând în mod substanțial articolul 2 din Convenție, și în mod expres articolele 6 și 13 din
Convenție, reclamanta se plânge că urmărirea penală cu privire la evenimentele din 15 august
2007 a fost de lungă durată, superficială și ineficientă. Mai mult decât atât, acestă urmărire
penală a împiedicat-o să aibă un acces la o instanță și la o cale de atac eficientă.