HEMIPLEGIE

Leziunea la orice nivel a unui neuron motor central determină paralizia

zonei de care răspunde, producând afecţiunea numită hemiplegie

Tractul corticospinal, numit şi calea piramidală, reprezintă totalitatea

neuronilor motori ce leagă scoarţa cerebrală de măduva spinării. Este alcătuit
din neuroni motori centrali şi neuroni motori periferici şi este responsabil pentru
mişcări voluntare. Neuronii motori centrali îşi au originea în cortex, (în celulele
stratului al V-lea, care se numesc celule Betz sau piramidale). Majoritatea
fibrelor pornesc din girusul precentral, lobul frontal, (din aria motorie principală
4 şi din ariile motorii suplimentare 6, 8, 10, 45, 46), iar restul din aria senzitivo
senzorială a loburilor parietal şi occipital. Axonii neuronilor motori centrali
coboară prin etajele trunchiului cerebral (mezencefal, puntea lui varolio, bulb
rahidian), unde 75-80% din fibre se încrucişează
cu cele din partea opusă, formând decusaţia piramidală. Fibrele
motorii terminându-se în cornul anterior de partea opusă (sau prin neuroni de
asociaţie la neuronii somato-motori α, la nivelul cornului anterior al măduvei),
unde fac sinapsă cu neuroni motori periferici. În final, axonii acestora ajung la
muşchii striaţi ai corpului.

Hemiplegia se caracterizează prin pierderea motricităţii voluntare, cu alterarea

tonusului motor pe o parte a corpului. În funcţie de locul leziunii, aceasta se instalează
la jumătatea opusă a corpului, dacă se produce deasupra decusaţiei piramidale sau la
aceeaşi jumătate de corp, dacă se află dedesubtul încrucişării. Afectează mai mult faţa
şi membrele decât trunchiul și din cauza tulburărilor de echilibru şi stabilitate, mersul
devine anormal.

Hemiplegia are două faze: imediat după producerea leziunii apare faza flască în care
pacientul pierde tonusul muscular, astfel şi mobilitatea voluntară, mai ales cea fină a
mâinii şi piciorului, reflexele osteo-tendinoase de pe jumătatea afectată sunt abolite,
sensibilitatea proprioceptivă şi dureroasă este scăzută. După o perioadă de 1-4
săptămâni, treptat se instalează a doua fază a hemiplegiei, caracterizată prin
spasticitatea muşchilor flexori ai braţului şi extensori ai membrului inferior afectat.

În functie de etiologie, hemiplegia poate fi determinată de:

1. accidente vasculare (accident vascular cerebral ischemic, hemoragie cerebrala);
2. cauze infecţioase, autoimune sau metabolice.

În funcţie de circumstanţele apariţiei, hemiplegia:

1. congenitală (infantila) – aparută de obicei în urma unor leziuni ante- şi neonatal
(primele 28 zile)
2. dobândită (post-traumatica) – este cauzată de contuziile cerebrale difuze care
determină, aproape întotdeauna, alături de deficitul motor aferent, tulburări de intelect
şi de comportament.

Obiective
 Creşterea şi adaptarea capacităţii de efort;
 Ameliorarea funcţiilor de coordonare, control şi echilibru ale corpului;
 Evitarea instalării scoliozei
 Refacerea forţei musculare şi creşterea rezistenţei musculare;
 Formarea capacităţii de relaxare;
 Corectarea posturii şi aliniamentului corpului;
 Creşterea mobilităţii articulare pe partea sănătoasă;
 Reeducarea respiratorie şi a sensibilităţii;
 Educarea-reeducarea musculaturii paralizate;
 Stoparea regresiei somatice sau agravarea hemiplegiei;
 Stimularea mişcării membrului afectat, astfel încât să se evite deformarea și
anchilozei articulaţiilor;
 Pe fondul restantului funcţional, construirea fie a unei noi scheme de
comportament, fie a unei variante de utilizare a unor segmente ale corpului
mai puţin afectate
 Mobilizarea articulației scapulohumerale de partea afectată pentru evitarea
instalării capsulitei retractile.

PARAPLEGIE

Paraplegia este paralizia a două membre simetrice, mai des întâlnită fiind cea a
membrelor inferioare. Se produce datorită unei leziuni bilaterale la nivelul măduvei
spinării. Leziunea poate avea loc la neuronul motor central, ducând la paraplegie
spastică sau la nivelul neuronului motor periferic, care rezultă în paraplegie flască. Se
caracterizează prin pierderea forţei şi, astfel, a mobilităţii voluntare a musculaturii de
care neuronii sunt responsabili, tulburări de sensibilitate, tulburări sfincteriene
(incontinenţă sau retenţie urinară).

Ca şi în cazul hemiplegiei, paraplegia are două faze. Prima fază este cea acută, flască
și se caracterizează prin dispariţia activităţii reflexe situată sub leziune, pierderea
tonusului muscular şi retenţie urinară. A doua fază, cea cronică, spastică, se
caracterizează prin hipertonie musculară, activitate reflexă exagerată atât osteo-
tendinoasă şi patologică, cât şi a vezicii urinare, ajungând la incontinenţă.

În cazurile în care se lezează neuronul motor periferic, paraplegia este flască, fără a
deveni apoi spastică. Extremităţile afectate sunt flasce, lipsesc reflexele osteo-
tendinoase şi muşchii sunt atrofiaţi.
Există numeroase cauze determinante: compresia măduvei dată de o fractură, o
dislocaţie, o hemoragie, spondilolisteză, procese degenerative sau mielomalacie, unele
infecţii, toxine exogene, anomalii congenitale. Paraplegia spastică poate fi şi ereditară.

Obiective
 Dezvoltarea forţei musculare a părţii superioare a corpului pentru a facilita
viaţa de zi cu zi;
 Reeducarea mişcărilor perturbate de afecţiune;
 Prevenirea deviaţiilor membrelor inferioare;
 Educarea-reeducarea musculaturii paralizate;
 Corectarea atitudinii viciate a corpului;
 Întreţinerea unei amplitudini normale de mişcare;
 Reeducarea ortostatismului;
 Reeducarea mersului (în cazurile reversibile);
 Câştigarea independenţei prin activităţi gestuale adaptate dizabilităţii;
 Reeducarea vezicii şi intestinului;
 Reeducarea motorie (mobilitate şi stabilitate).