Biserica Jui Mateiu Basarab �i a Jui Varlaam, maica spirituaJii a neamuJui romanesc,

care a niiscut unitatea Jimbei �i unitatea etnicii a poporuJui.

Arhanghelul
(M. Eminescu)

Revista trimestriala de cu/tura �i religie rura/a, editata de Asociafia Arhanghe/u/" din Birdo, 2023, an XII, nr. 4 (48)
11

Editorial:

Viața și învățăturile Sfântului Paisie de la Neamț. Aplicabilitatea în

contemporaneitate (III)
Aici, Cuviosul Paisie a format o obște mare, vârsta de 72 de ani. A fost plâns de toată obștea
de 350 de călugări și a tradus, împreună cu ucenicii celor două mănăstiri, cu schiturile lor, care numărau
săi români, care erau buni cunoscători ai limbii peste 1000 de călugări români, ruși, ucraineni,
eline vechi, o parte din scrierile filocalice ale greci, bulgari. Sâmbătă, 17 noiembrie, a fost
Sfinților Părinți, devenind, astfel, ctitorul Filocaliei înmormântat în gropnița bisericii mari, zidită de
în limbile română și slavonă. Binecredinciosul Voievod Ștefan
Filocalia de la Dragomirna din cel Mare și Sfânt. Fiind cinstit ca
1769 este prima colecție majoră de sfânt, încă din viață, ucenicii săi i-
traduceri românești filocalice (626 au săvârșit slujba de pomenire,
pagini), adunate de monahul rânduindu-i ca zi anuală de
Rafail. prăznuire 15 noiembrie. În ultimele
În anul 1775, Moldova de decenii ale secolului al XVIII-lea,
Nord căzând sub ocupație precum și în secolul al XIX-lea,
austriacă, Cuviosul Paisie a fost ucenicii lui români au răspândit
nevoit să se stabilească la isihasmul în Țările Române, iar cei
Mănăstirea Secu, în data de 14 slavi în peste 100 de mănăstiri din
octombrie, împreună cu 200 de Rusia și Ucraina.
monahi, lăsând la Dragomirna o În 1988, Sfântul Sinod al
obște de 150 de monahi. Aici s-a Bisericii Ortodoxe Ruse l-a
nevoit patru ani, continuând canonizat pe Cuviosul Paisie de la
aceeași rânduială de viață Neamț. În 1992, Sfântul Sinod al
duhovnicească atonită, ca și la Bisericii Ortodoxe Române a
Dragomirna. La scurt timp, rânduit pomenirea ca sfânt a
Cuviosul Paisie s-a mutat la Mănăstirea Neamț, cu o Cuviosului Paisie de la Neamț, fiind trecut în
mare parte din obștea de la Secu, în ziua de 14 calendar la data de 15 noiembrie. La mormântul lui
august 1779, unificând astfel cele două mănăstiri de la Mănăstirea Neamț vin să se închine și să-i
sub povățuirea unui singur stareț. ceară ajutor nu numai credincioși din România, ci și
Timp de cincisprezece ani, cât a fost stareț din alte țări.
al celor două mănăstiri unificate, Neamț - Secu, Starea duhovnicească a sfântului Paisie a
Cuviosul Paisie a păstrat cu sfințenie același fost una înaltă. Mereu un căutător al autenticului în
regulament de viață monahală din Sfântul Munte nevoinţa monahală, a emis de-a lungul vieţii o serie
Athos, atât în ceea ce privește rânduiala sfintelor întreagă de învăţături.
slujbe, cât și nevoința monahilor la chilie. .
În toamna anului 1794, îmbolnăvindu-se, și-
a dat sufletul său curat în mâinile Domnului nostru Protos. dr. Ioanichie Petrică
Iisus Hristos în seara zilei de joi, 15 noiembrie, la (Continuare în p. 11)

1
 netoți,
de roboți.
Psalmii Îi înfioară, mai cu seamă, pe cei
care știu,
nu cu mintea, ci cu sinele viu,
că trăim
4 și tânjim.
S-a scurs un an de-atunci? Aproape- Și murim.
un an, Ia o frunză în palmă și vezi
Cernut domol, grăunte cu grăunte. cum se sting, sub culorile zilei,
Și-n vălmășagul pulberii mărunte, vinișoarele-i verzi,
Te-am căutat mereu, ca-ntr-un ocean. cum tu însuți, pe, minuscule,
Te-am căutat și Te-am găsit ades traseele lor,
Și Te-am pierdut din nou în căutare. te strecori, tot mai blând, mai subțire,
Dar Ți-am simțit puterea ziditoare, până pier, până mor.
În sufletu-mi zdrobit și recules.
Și tu mori. Vrei, nu vrei.
Un an s-a dus. Un altul reînvie,
Din timpul cât de viu, atât de mort. Mori și tu, ca și frunza ce
Dar Tu ești viu în veci. Și viu Te port cade-n
În nesfârșita ființei agonie. genunile ei.
O primăvară tulbure îmi sapă, Mori și tu. Ai să vezi
Cu lâncezeala ei, și gând, și vis. cât de greu vei purta învelișul
Tu, ce m-ai scos o dată din abis, de foc sau pământ.
Nu mă uita, Yah Elohim, mă scapă! Și cât de ușor înviezi.
(12.03.1993) (06.10.1995)

5 7
E martie. Adie în copaci
Îmbătrânesc zi de zi. Mi se
Un vânt sărac și umed. Plouă blând.
pare
Tu suflete, din lanțul de pământ, că sunt tot mai aproape de lună,
Din lanțurile vremii te desfaci.
tot
Nădăjduiesc și-am tot nădăjduit mai departe de soare.
Ori flacăra din drumul spre Damasc∗, Din râu mă privesc pietrișuri
Spre-a fi stare iarăși să mă nasc, bătrâne, cărunte.
Ori susurul acela negrăit. Sunt tot mai departe de mare, tot
Probabil așteptarea mi-o auzi, mai aproape de munte.
De mă-mpresoară-un vuiet cald și lin. Adă-mă, Doamne, pe muntele Tău,
Și eu te-aud. Teribil și divin. lângă norul∗
Cum Te-auzise David peste duzi∗∗. ce-și desfășoară în jurul pantelor repezi
(18.03.1993) fuiorul,
adă-mă dincolo, să fiu viu în
6 sfârșit, să rămână,
Învierea din morți jos, printre iarbă, și oameni, și flori,
ne-nfioară, oricât pumnul – ce-am fost – de țărână.
am fi de lumești, de (28.09.1996)

∗
Faptele Sfinților Apostoli 9, 3-5: „Dar pe când călătorea el şi
se apropia de Damasc, o lumină din cer, ca de fulger, l-a Eugen Dorcescu
învăluit deodată./ Şi, căzând la pământ, a auzit un glas,
zicându-i: Saule, Saule, de ce Mă prigoneşti?/ Iar el a zis: Cine
eşti, Doamne? Şi Domnul a zis: Eu sunt Iisus, pe Care tu Îl
prigoneşti. Greu îţi este să izbeşti cu piciorul în ţepuşă”.
∗∗ ∗
Cf. 2 Samuel 5, 24: „Când vei auzi un vuiet de paşi în Ieșirea 16, 24: „Slava Domnului s-a pogorât pe Muntele
vârfurile duzilor, atunci să te grăbeşti, căci Domnul merge Sinai şi l-a acoperit norul şase zile, iar în ziua a şaptea a strigat
înaintea ta ca să bată oştirea Filistenilor”. Domnul pe Moise din mijlocul norului”.

2
Restituiri: paralelă cu muzica religioasă, cu mesajul pornit din
inimă să pătrundă în inimile credincioșilor.
Cuvântul scris trebuie să fie, așa cum spunea
Paul Evdokimov ,,țâșnire a ființei” în care sălașul
Jurnalismul și presa creștină
este frumosul, binele, adevărul și, nu în ultimul rând
credința în Dumnezeu1.
,,Cuvântul” rostit și scris a fost dintotdeauna
În anul 1995 am acceptat cu deosebită plăcere
identificat cu ,,Dumnezeu”, căci după Ioan
transferul de la Școala Gimnazială din Marga la
,,Cuvântul s-a făcut trup”.
Seminarul Teologic ,,Ioan Popasu” din Caransebeș
Primele cuvinte scrise, încărcate de credință și
pe catedra de ,,Muzică liniară” și ,,Ansamblu coral”,
adevăr au apărut în Biblie.
apoi din 2005 ca profesor de ,,Muzică religioasă” la
Cuvintele scrise de jurnaliști în presa creștină
Facultatea de Teologie Ortodoxă – Didactică din
trebuie să vizeze: cognitivul, eticul, uneori și
același oraș.
esteticul, ele trebuie să transmită un mesaj clar, să
Pentru profanul din mine, totul era nou,
rodească în sufletul cititorului, altfel care, le este
nemaiîntâlnit, aș spune, minunat. Acolo am citit
rostul???
primele numere din revista
Servind, ca jurnalist, presa
,,Foaia dicezană” și ,,Calendarul
creștină, înseamnă a-ți face
românului”, apariții reluate după
datoria față de neamul căruia îi
mulți ani de întrerupere prin
aparții, a rezona, a te păstra în
purtarea de grijă a P. S. Sale
tonalitatea unui popor care
Emilian Birdaș, episcopul
frecventează Sfintele Liturghii,
Caransebeșului. Primele serii ale
care înalță troițe (coloane ale
acestor periodice le cunoșteam
cerului) la răscruci și pe hotarul
mai demult fiindu-mi necesare în
satului, care își crește copiii întru
efectuarea unor studii de
credință și frica lui Dumnezeu.
muzicologie.
Să urmăm conceptul
La îndemnul colegilor am
filosofic al lui Țuțea care în
început să colaborez atât la
gîndirea sa și, CE GÂNDIRE: s-
,,Foaia diecezană”, cât și la
a situat mereu ,,între Dumnezeu
,Calendarul românului”. Ba, la
și neamul său”.
un moment dat am solicitat o
Născut și crescut la sat, în
rubrică personală cu tema ,,În
Marga de Caraș-Severin, cu o
căutarea cântăreților de strană”.
moștenire etno-folclorică rar
De ce tocmai această temă?
întâlnită (v. Folclor din Marga,
Fiindcă, mai ales, în satele
1979, 450 p.), cu toate genurile
noastre, în ultima vreme acești
muzicale și speciile literare bine
,,cantori” sau, cum li se mai
reprezentate, am simțit nevoia să mă exprim public
spune, ,,cântăreți strănari” nu mai prea există și,
în periodicul de specialitate ,,Revista de etnografie
dacă mai supraviețuiesc sunt înaintați în vârstă,
și folclor” din București. După mai multe încercări
destui de mulți cu o dicție defectuoasă și cu o
nereușite m-am adresat ,,României literare” cu
hipoacuzie pronunțată.
propunerea apariției unei reviste de profil la care să
Lunar, am publicat portrete de ,,cantori”
aibă acces culegătorii de folclor de la țară a cărei
renumiți, am propus redeschiderea Școlii Eparhiale
principiu de bază va fi accesibilitatea.
de Cântăreți Bisericești; înființarea de ,,școli
De ce am spus toate acestea fiindcă, presa
liceale” în care preoții să instruiască o mouă
creștină de azi, în cele mai multe cazuri se
generație de pricepători în darea răspunsurilor la
adresează unui număr restrâns de cititori cu
Sfintele Liturghii și alte sărbători de peste an; am
pregătire teologică și, mai puțin credincioșilor din
recomandat ca în localitățile unde nu mai este
mediul rural și urban, care nu stăpânesc nici cele
posibilă revigorarea cântării de strană să se treacă la
mai elementare noțiuni din domeniu, înțeleg cu greu
cea corală, comună sau ,,de obște”.
ori deloc textul Rugăciunii împărătești (,,Tatăl
Într-un articol ,,Tinere ia seama!” i-am sfătuit
nostru”) ori a ,,Trisaghionului” (,,Sfinte
pe junele și junii noștri să se îndepărteze de
Dumnezeule”) etc.
Deci, nouă ne revine sarcina de a scrie
materiale pe înțelesul tuturor în așa fel, făcând o 1
Paul Evdokimov, Rugul aprins, Editura Mitropoliei
Banatului, Timișoara, 1994, p. 49.

3
folclorul poluat care face mari deservicii educației
și să se îndrepte asupra cântecului religios, știut
fiind că, așa cum spunea un om al bisericii
,,Cântând te rogi a doua oară”, iar în privința
muzicii ușoare, greu de suportat pentru unii, l-am
citat pe Anton Pann: ,,Cântă măi frate române/ Pe
graiul și limba ta/ Și, lasă cele străine/ Ei de a și le
cânta”.
Într-un alt articol ,,Religiozitatea lui George
Enescu” am căutat să demonstrez unora care sunt de
părere că ,,muzicianul nepereche” al românilor a
fost ateu, că nu este deloc așa, ci că a fost un mare
credincios răsplătindu-i în acest fel lui Dumnezeu
pentru harul deosebit care i l-a dat.
Este îndeobște cunoscut că, cel mai de seamă
periodic religios și cel mai longeviv este ,,Biserica
Ortodoxă Română”. Apoi, revistele cu periodicitate
lunară: ,,Altarul Banatului”, ,,Mitropolia
Ardealului”, ,,Mitropolia Moldovei și Sucevei”,
,,Mitropolia Olteniei”. Acestea ne așteaptă pe noi
jurnaliștii, cu porțile deschise pentru a publica:
articole, studii. știri etc..
În ceea ce mă privește m-am legat sufletește
de o personalitate a muzicii românești, de formație
teologică, originară din Caraș-Severin, care s-a
realizat în Ardeal, la Sibiu. Este vorba de
profesorul, dirijorul, compozitorul și muzicologul
Timotei Popovici.
În anuarul Episcopiei ,,Taină și mărturisire”,
,,Calendarul românului” și ,,Tibiscum” al Muzeului
de Etnografie și a Regimentului de Graniță din
Caransebeș, după opinia noastră, având o apariția
periodică pot fi considerate ca elemente de presă
scrisă, am publicat o seamă de materiale cu referire
la personalitatea acestui preot-muzician: ,,Timotei
Popovici – dirijor al Corului Catedralei
Mitropolitane; al Corului Seminarului Teologic
«Andrei Șaguna» din Sibiu”.
Alte articole și intervenții cu conținut
asemănător au apărut în revista ,,Mitropolia
Banatului” și gazeta ,,Învierea” din Timișoara.
În educarea sentimentului religios la copii și
tineri, presa scrisă își găsește suportul în revistele
școlare apărute prin grija preoților și a profesorilor
de religie. La vârsta adolescenței, ei, pot deveni, în
același timp, creatori (autori), ucenici, tineri
jurnaliști și cititori ai cuvintelor pline de
înțelepciune. Sporirea numărului acestora ar duce la
creșterea unor copii mai buni, mai statornici în
credința în Dumnezeu. Numai așa vom da curs și
vom netezi calea tinerilor spre Domnul, ascultându-
i chemarea: ,,Lăsați pruncii să vină la mine și nu-i
opriți!”. Și, dacă o școală liceală dispune de un cor
mixt care poate interpreta priceasna cu titlul de mai
sus a compozitoarei Ioana Ghika – Comănești,
4
misiunea fi-va pe de-a-ntregul îndeplinită. Și,
atunci, educatorul va putea spune liniștit:
,,Primește-i Doamne întru Împărăția Ta, căci sunt
frumoși, strălucitori, fără pată de rugină (...) așa
cum Tu îi dorești întru vistieria Ta!”2.
Prof. dr. Dumitru Jompan
Fundațiile școlare și rolul lor în
formarea intelectualității românești
bănățene (III)
1865-1918
Conform testamentului, prima reprezentanţă,
aleasă la 23 aprilie 1870 şi care trebuie să pună în
aplicare testamentul încă din anul şcolar 1870/1871,
era compusă din mitropolitul Andrei Şaguna, dr.
Procopie Ivacicovici, Ioan Popasu, Ioan Faur, Ioan
Aldulean, Ioan Puşcariu, Dionisie Poynár, George
Mocioni şi Nicolae Ioanovici.
Reprezentanţa aleasă a întocmit statutele
Fundaţiei „Emanoil Gojdu”, pe baza cărora şi-a
început activitatea de ajutorare bănească a
elementelor române studioase din monarhia austro-
ungară. Conform statutelor, stipendiile şi ajutoarele
erau împărţite la aceia care, în urma concursurilor
publicate în presă („Concordia”, „Federaţiunea” şi
„Telegraful român”), „se vor recunoaşte mai
demni”3.
Pentru organizarea şi funcţionarea acestei
instituţii de sprijinire a tineretului român la
învăţătură, Emanoil Gojdu a lăsat, prin testament, o
parte din averea sa, care consta din opt clădiri şi
acţiuni depuse la „Pesti Hazai Elsö Takarék pénztár
Egyesület” din Pesta. Valoarea totală a averii lăsate
se ridica la suma de circa 200.000 de florini.
Aceasta a crescut an de an, ajungând la 31
decembrie 1899 la suma de 1.846.717,82 de florini,
iar la 31 decembrie 1917 valora 8.390.704.97 de
coroane4.
Creşterea continuă a valorii veniturilor
fundaţiei se datoreşte faptului că, timp de 50 de ani,
2
Pr. Alexandru Stănciulescu-Bârda, Nevoia de Dumnezeu,
Editura Cuget Românesc, Bârda, 2000, p. 178.
3
„Analele Fundaţiei lui Gojdu” pe anii 1870-1880, fasc. II,
Budapesta, Ediţiunea Reprezentanţei lui Gojdu, 1881, pp. 40-
41, apud Ion Georgescu, op. cit., passim 355.
4
Reprezentanţa a calculat cheltuielile şi veniturile fundaţiei în
florini până în 1900, deşi în imperiu, încă din 1895, se
introdusese moneda nouă, coroana, la paritatea 1 florin = 2
coroane.
2/3 din veniturile acesteia se capitalizau, sporindu-
se „cu cametele cametelor”. O treime se distribuia
ca „stipendii” elevilor şi studenţilor de către
reprezentanţă, conform statutelor.
Absolvenţilor de facultăţi care urmau să
depună examenele de diplomă sau doctorat, li
se mai acordau ajutoare încă pentru un an, cât şi
taxa pentru diplomă. Stipendiile se anulau
dacă tânărul nu îndeplinea vreuna din condiţiile
cerute de testament, şi anume:
1) dacă va părăsi caracterul naţional-
bisericesc;
2) dacă va părăsi studiile;
3) dacă va câştiga avere sau stipendii de la
altă fundaţie;
4) după absolvirea studiilor;
5) dacă nu va depune la timp examenele sau
va cădea la acestea;
6) dacă va comite vreo faptă
imorală.
Tinerii bursieri erau obligaţi
să prezinte reprezentanţei actul cu
rezultatele obţinute la sfârși-
tul anului şcolar, până la 15
septembrie, pentru a se acorda
stipendii pentru anul viitor.
Pentru obţinerea bursei în anul I,
tinerii întocmeau un dosar care
cuprindea: actul de naştere,
atestatul că părinţii celor în cauză
nu sunt în stare să acopere
cheltuielile pentru creşterea şi
învăţarea lor, precum şi actul de
studii. Dosarele erau trimise, prin
episcopiile din Arad şi Caran-
sebeş, la Mitropolia de la Sibiu.
Cei mai mulţi tineri au studiat la renumite
universităţi din Imperiul austro-ungar şi din apusul
Europei, printre care: Pesta, Cluj, Viena, Graz,
Berlin, Zürich etc5.
Întrucât unele fundaţii înfiinţate tot în scopul
sprijinirii elementului român studios
învăţătură aveau posibilităţi materiale mai reduse, s-
au alăturat Fundaţiei „Emanoil Gojdu”
pentru ca împreună să poată rezolva în condiţii
favorabile acest deziderat. Astfel, Fundaţia
„Alexandru şi Ana Nedelcu” din Lugoj, cu o avere
de 49.393,85 florini, în colaborare cu
Fundaţia „Gojdu” acorda stipendii tinerilor bănăţeni
5
Analele Fundaţiei lui Gojdu pe anii 1870-1880, fasc. II,
1881, p. 32-33, apud Ion Georgescu, op. cit.,
passim 357-358
sub îndrumarea „Astrei6. O sursă care completa
fondurile Fundaţiei Gojdu erau banii pentru
portretele ,,mecenatului Gojdu, portretele care
existau în fiecare şcoală, aşa cum ne demonstrează
documentele cu inventarele şcolilor respective7. De
stipendiile Fundaţiei „Gojdu” s-au bucurat în bună
măsură atât elevii care urmau şcolile secundare,
cum este cazul elevului Tiberiu Mitar din Oreast,
clasa a III-a gimnazială8, cât mai ales studenţii.
Din cauza scumpirii costului vieţii în perioada
1886-1900, unii studenţi cer mărirea
stipendiilor. Printre cei care au cerut măriri de
stipendii, de la 400-500 la 600-700 florini
anual, au fost studenţii George Dobrin, Aurel
Popovici, Ioan Cimponeriu9. În anul 1902
fundaţia a aprobat burse de 1000 de coroane pentru
tinerii studioşi care doreau să se pregătească pentru
a deveni profesori de liceu, cu
obligaţia de a învăţa la
Colegiul „Báro Eötvös József” de
pe lângă Universitatea din
Budapesta. Printre ei se numără:
Nedelcu Constantin din Grădinari
(Cacova, Episcopia Caransebeșu-
lui), recrutat din mediu rural ca
urmare a rezultatelor foarte bune
la învăţătură în şcolile elementare
şi secundare. Elevii de la școlile
militare (de cadeţi) din Sibiu,
Pécs, Oradea, Timişoara, Pesta,
Viena etc. primeau burse de 400
de coroane anual, egale cu ale
studenţilor. De pildă, tânărul
Murgu Ion din Rudăria
(Episcopia Caransebeşului), anul
II la Şcoala Militară din
Timişoara, a primit în 1904-1905 o bursă
de 400 de coroane.10
Prof. Dr. Virginia Ardelean
la
6
Analele Fundaţiei lui Gojdu pe anii 1870-1883, tom I, fasc.
VIII, Budapesta, 1888, p. 35-37, apud Ion
Georgescu, op. cit., passim 358.
7
Arhiva Episcopiei Caransebeşului (în continuare AEC), Fond
Şcolar, doc. 532/1876; doc. 35/1877; doc.
442/1877; doc. 412/1877; Dir. Jud. a Arh. Naţ. Caraş-Severin
(în continuare DJAN), Fond Prot. Ort. rom.
Biserica Albă, doc. 10/1886.
8
Protocolul Şed. Consist. a Sen. Şc., doc. 3706/1916.
9
Analele Fundaţiei Gojdu, fasc. VI. 1886, p. 41-43, apud Ion
Georgescu, op. cit., p. 358.
10
Analele Fundaţiei Gojdu, tom V, fasc. III, Sibiu, 1903, p.
21-23, apud Ion Georgescu, op. cit., p. 362.
5
Documentar:
Dimitrie Cantemir – spirit universal și
personalitate enciclopedică
Dimitrie Cantemir poate fi considerat cea
mai strălucitoare şi mai uimitoare personalitate a
culturii române medievale, având o fascinant de
bogată activitate în foarte multe domenii culturale
(istorie, geografie, filosofie, etnografie, muzică
etc.), la care a adus numeroase contribuţii deosebit
de importante.
Anul 2023 marchează, la 21 august, cele
trei veacuri ale veşniciei sale, iar, la 26 octombrie,
şi cele trei veacuri şi jumătate de la naşterea lui
Dimitrie Cantemir, în două rânduri Domn al
Moldovei, pe care istoriografia românească (şi nu
numai) îl consideră, datorită multiplelor sale
preocupări, un mare cărturar
umanist, enciclopedist, etnograf, geograf, filosof,
istoric, lingvist, muzicolog şi compozitor, de
recunoscută valoare ştiinţifică şi
culturală universală.
Despre biografia sa, după
cum afirmă şi cronicarii, Dimitrie
Cantemir s-a născut la 26
octombrie 1673, pe moşia din
Silişteni a judeţului Fălciu, fiind
cel de-al doilea fiu al
domnitorului Constantin
Cantemir şi al Anei (n. Bantăş),
cea de a treia soţie. Pentru
educaţia fiului său domnitorul a
apelat la Ieremia Cacavetas din
Creta, „un învăţat filosof şi literat
grec, care a avut o mare influenţă
asupra formaţiei spirituale a lui
Dimitrie”, învăţându-l limbile: latină, greacă şi
slavonă, dar şi noţiuni de teologie, strategie
militară şi istorie. Anii învăţăturii vor fi continuaţi
la Constantinopol, la Academia Patriarhiei
Ecumenice, „filială spirituală a universităţii de la
Padova”.
Prima sa urcare pe tronul Moldovei s-a
petrecut imediat după moartea din 13 martie 1693
a domnitorului Constantin Vodă, tatăl său, când
venind la Iaşi „la înmormântarea tătâne-său”,
Dimitrie Cantemir devine Domn, după „modelul”
lui Constantin Brâncoveanu. Ungerea sa ca Domn
al Moldovei este descrisă de cronicarul Ion
Neculce: „boierii cei mari, în frunte cu vornicul
Iordache Ruset, îl aleg Domn al Moldovei, la cei
6
19 ani ai săi, pe beizadeaua Dumitraşco, feciorul lui
Constantin Vodă, silindu-l pe dregătorul vizirului turc
aflat la Iaşi să-i recunoască urcarea acestuia la tron.”.
Însă, Înalta Poartă otomană nu-i recunoaşte domnia şi şi
după „ mai puţin de trei săptămâni” (29 martie - 17
aprilie 1693), Dimitrie Cantemir se întoarce la
Constantinopol să-şi continuie studiile începute,
iniţiindu-se în geografie, anatomie şi literatura clasică
elină şi latină. Tot aici a învăţat limbile orientale: turca,
persana şi araba, predate de iluştri dascăli ai timpului,
Cunoscător deja a 11 limbi, Dimitrie Cantemir
dovedeşte interes pentru domeniile: cultelor, literaturii,
muzicii şi religiei islamice. Din 1697, odată cu urcarea
pe tronul Moldovei a fratelui mai mare, Antioh
Cantemir, conform „uzanţelor” Înaltei Porţi, Dimitre
Cantemir devine la Constantinopol
garant (capuchehaie) al fratelui domnitor. Aici, la
sfârşit de 1697, aflat la Adrianopol, D.
Cantemir „reuşeşte să-şi încheie prima parte a
lucrării Divanul sau Gâlceava Înţeleptului cu lumea, pe
care o tipăreşte în versiune greacă şi
română la 1698, la Iaşi (din porunca lui
Antioh Vodă), fiind prefaţată elogios de
către primul său dascăl, Ieremia
Cacavetas.”
Considerată a fi „prima lucrare
românească originală de gândire
religioasă”, în care Dimitrie Cantemir,
de orientare moderat ortodoxă, lasă să se
întrevadă „gâlceava” dintre două
atitudini de viaţă, conducând în final
spre o conciliere între tradiţia religioasă
şi aspiraţiile umanist-raţionale ale lumii.
Apreciată, deopotrivă, de criticii George
Călinescu şi Şerban Cioculescu, aceast
debut al lui D. Cantemir, va cunoaşte în
1705 şi o traducere în arabă.
Tot la Constantinopol Dimitrie Cantemir este
interesat de muzica otomană laică şi religioasă, astfel că
va scoate o lucrare în limba turcă intitulată Kitab-i-
musiki (Cartea muzicii), care va cuprinde „un amplu
studiu al muzicii otomane laice şi religioase,
enumerând compozitori şi curente muzicale, legătura
acestora cu muzica bizantină şi ortodoxă, cum şi primul
sistem de notaţie a muzicii turce, exemplificat printr-o
redare proprie a notelor şi gamelor muzicale”, după
cum afirmă specialiştii muzicologi, care mai
notează: „Finalul conţine o culegere de melodii
otomane, dar şi folclor din Moldova, precum şi un
număr de 20 creaţii proprii”. Recunoscut drept
fondator al muzicii laice, turcii l-au
denumit Cantemiroglu şi i-au acordat cel mai înalt
titlu: paşă cu trei tuiuri.
După „Divanul”, în perioada 1703-1705,
pregăteşte şi întregeşte noua sa lucrare în limba
română, „Istoria ieroglifică”, considerată a fi,
după editarea sa din decembrie 1705, „prima
încercare de roman politico-social, alegoric şi
autobiografic”. Propunându-şi să prezinte situaţia
dezolantă a Moldovei şi a Munteniei din timpul
scurtei sale domnii (necuprinsă de cronicari), D.
Cantemir va înfăţișa luptele boierilor pentru
domnie, prin procedeul alegoric al luptelor dintre
animale, fiecare dintre acestea întruchipând
caracterele boierimii timpului: corb, inorog, vidră,
struţocămilă, bâtlan etc. Împodobită cu o infuzie
largă de proverbe populare, Istoria ieroglifică a
lui Cantemir „aduce o contribuţie de seamă limbii
noastre literare” (S. Cioculescu), constituind „un
adevărat roman de Renard românesc” (G.
Călinescu). La fel de însemnată este şi aprecierea
poetului Lucian Blaga, care vede în
autorul „Istoriei ieroglife” pe „Inorogul alb -
simbol al gândirii româneşti, făptură stranie şi
pură, de o genială claritate în previziuni”.
Remarcându-i elocinţa şi câştigându-i
încrederea, la 23 noiembrie 1710, Înalta Poartă îl
proclamă pe Dimitrie Cantemir domnitor al
Moldovei; acesta urcându-se la Iaşi pe tronul
Moldovei la 10 decembrie 1710, având
însărcinarea de a-l prinde pe
Brâncoveanu, „suspectat de legături cu ruşii”.
Dar abil, D. Cantemir încheie în secret „un tratat
de alianţă cu Petru cel Mare”, vizând eliberarea
de sub stăpânirea otomană. Tratatul de la Luţk, cu
cele 17 articole concepute de Cantemir, este
apreciat şi semnat de ţarul Rusiei în 27 aprilie
1711, care, mai mult, în iulie 1711, îl şi vizitează
la Iaşi.
Bătălia de la Stănileşti, dată între 7-17
iulie 1711, fiind inegală numeric, s-a sfârşit cu
victoria turcilor a căror oaste „număra 200 de mii
de spahii, faţă de oastea rusă şi moldovenească
de numai 50 de mii de oşteni împreună”; asta
deoarece C. Brâncoveanu a refuzat să li se alăture
şi astfel visul lui D.Cantemir de a se elibera de
stăpânirea otomană „s-a dus pe apa Prutului”.
Învins, la 16 iulie 1711, Dimitrie Cantemir
urmat de familie şi mai mulţi boieri se refugiază
în Rusia, la curtea lui Petru cel Mare. Primit cu
toate onorurile cuvenite, i se oferă un mare
domeniu feudal Dimitrevska, redenumit
Dimitrovsk de către ţarina Ecaterina a II-a. Timp
de 12 ani cât a stat în Rusia până la moartea sa, a
devenit consilierul secret pentru problemele
Orientului al lui Petru I, membru al senatului,
fiind înnobilat cu titlul „Principe Serenissim al Rusiei”,
contribuind din plin la cartografierea Rusiei. Realizează
prima tipografie mobilă cu caractere arabe din Rusia.
Pe lângă toate acestea, continuă aici prodigioasa
sa activitate ştiinţifică, apreciată de către Academia
berlineză „egală cu cea a învăţaţilor timpului”, fapt ce
i-a conferit, la 1 august 1714, Diploma de membru al
Academiei de Ştiinţe din Berlin, însoţită de un text de
recunoştinţă al Împăratului.
Urmând îndemnul filozofului Leibnitz, în
perioada 1714-16, Cantemir întocmeşte în latină
lucrarea, în trei părţi, Descriptio Moldaviae, având
drept scop principal, „proiectarea Moldovei pe scena
lumii învăţate din Europa”. Însoţită şi de o primă hartă
reală a Moldovei, lucrarea cuprinde o gamă largă de
informaţii geografice, imagini vizuale ale vieţii,
datinilor şi obiceurilor populare, aspecte ale religiei,
armatei, economiei şi politicii ţării, Descriptio
Moldaviae se constituie într-o primă şi documentată
„lucrare ştiinţifică a unui român”. A fost tradusă pentru
prima oară în limba germană în 1769 şi în româneşte, în
1825, editată la Mănăstirea Neamţ şi apoi la Iaşi, în
1851.
Tot în acest răstimp redactează în limba latină
Istoria Creşterii şi Descreşterii Imperiului Otoman, o
scriere de proporţii despre evoluţia politică ascendentă
a statului otoman, conţinând note biografice ale celor
19 sultani, de la Osman întemeietorul până la Ahmet al
III-lea, contemporanul său, prezentată în prima parte,
iar în partea a doua , mai concisă, cea a declinului
politic din perioada 1672 -1712, cunoscută de autor.
În ultimii ani de viaţă, 1722 - 23, întregeşte
„Coloctanea Orientalia” (Colecţia orientală) cu texte de
investigaţii arheologice a Zidului Caucazian lăsat de
Alexandru Macedon, a vestigiilor persane din zona
Mării Caspice ş.a., ce vor fi publicate în 1878, în ediţia
de opt volume a Operei Dimitrie Cantemir, îngrijite de
acad. Grigore Tocilescu
Reîntors la Dimitrovska, după campania lui
Petru cel Mare la Marea Caspică, Dimitrie Cantemir,
având un diabet avansat, se sfârşeşte din viaţă la 21
august 1723, fiind înmormântat într-o criptă a bisericii
Sf. Nicolae din Moscova, ctitorită după planul său.
În 1935, relaţiille diplomatice cu U.R.S.S. fiind
restabilite, la stăruinţa lui Nicolae Iorga, osemintele
cărturarului enciclopedist Dimitrie Cantemir au fost
strămutate la Iaşi spre odihnă veşnică în neasemuita
Biserică „Trei Ierarhi”, pe lespedea raclei sale fiind
săpat următorul text nemuritor: „Aici, întors din lunga
şi pre greaua pribegie înfruntată pentru libertatea ţării
sale, odihneşte Dimitrie Cantemir, domn al Moldovei”.
La solemnitatea pioasă a reîngropării
osemintelor marelui nostru cărturar, N. Iorga a rostit un
amplu discurs omagial şi a împărţit participanţilor
broşura de 29 de pagini intitulată: „Despre Dimitrie
7
Cantemir, cu prilejul aducerii în ţară a osemintelor
lui”. Tot la „Trei Ierarhi”, după cel de al 2-lea
Război Mondial, au fost strămutate şi osemintele
lui Alexandru Ioan Cuza, primul domnitor al
României; de atunci Biserica ieşeană fiind
recunoscută şi ca „Biserica celor Trei Domnitori”,
Vasile Lupu, Dimitrie Cantemir şi Alexandru Ioan
Cuza.
Să notăm că sub semn omagial, în
octombrie 2012, ambasada Rusiei la Bucureşti a
donat, în cadru festiv, Bibliotecii Academiei
Române un set de 25 de volume ale seriei
„Integrala Manuscriselor Dimitrie Cantemir”,
legate în piele naturală, cu portretul şi semnătura
lui Cantemir în foiţă de aur. La Moscova mai sunt
încă 75 de lăzi cu manuscrise
şi documente ale lui D.
Cantemir, iar Istanbulul
deţine un set mare de
manuscrise originale, care ar
trebui să revină patrimoniului
cultural românesc.
La marcarea celor trei
veacuri şi jumătate de la
naştere şi a celor trei veacuri
de la sfârşitul lui, posteritatea
lui Dimitrie Cantemir,
cărturarul umanist de talie
universală al secolelor al
XVII-XVIII-lea, râmâne de-a
pururi luminoasă în România
şi toate ţările afiliate la
U.N.E.S.C.O., prin statuile şi
busturile sale ridicate, prin denumirea atribuită
numeroaselor localităţi, cartiere, parcuri, pieţe,
bulevarde, străzi, instituţii culturale, universităţi,
prin reeditarea operelor sale şi prin manifestările
culturale ce se desfăşoară mereu şi mereu pe
întreg mapamondul. În plus, Cetatea ieşeană,
străveche vatră de istorie şi cultură românească, în
spiritul tradiţiei sale împământenite, ţine mereu
aprinsă candela criptei nemuririi lui Dimitrie
Cantemir - enciclopedistul -, ca un bun exemplu
pentru posteritate.
Bibliografie:
Dodu Bălan Ion, Artă și ideal, Ed. Eminescu,
București, 1975.
Giurescu C. Constantin, Introducere la volumul
Viața lui Constantin Cantemir, Editura Minerva,
București, 1973.
Iorga Nicolae, Istoria literaturii românești: de la
1688 la 1780, vol. II, ediția II, București, 1926.
8
Iorga Nicolae, Dimitrie Cantemir, în volumul Istoria
literaturii române în secolul al XVIII-lea (1688-1821),
Vol.I, Institutul de Arte grafice și Ed. Minerva,
București, 1901.
Piru Al., Istoria literaturii române de la origini până la
1830, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1977.
Pr. Dr. Dan D. Gîrjoabă
Vasile Goldiș - Luptător pentru Unire (1918)
Vasile Goldiș a fost ,,militant pentru
desăvârșirea idealului national”. Afirmația este titlul
cărții profesorului doctor Gheorghe Șora apărută la
Editura Facla din Timișoara în
anul 1980. Eu am primit-o
cadou din partea autorului cu
următoarea dedicație:
“Distinsului coleg, Gheorghe
Lungu, eminent profesor din
Timișoara, omagiu din partea
autorului, Gheorghe Șora;
Timișoara, 6 martie 1980“.
Vasile Goldiș a fost,
este și rămâne “o personalitate
complexă și multilaterală, un
intelectual de mare cultură și un
patriot de desăvârșită curățenie
morală, un luptător cu condeiul
și cu fapta pentru fericirea
națiunii sale… “ spune Ștefan
Pascu în Cuvânt către cititori (p.
7).
Gheorghe Șora, după ce-și dă doctoratul în
Vasile Goldiș, nu se oprește, ci se încumetă să
înfățișeze personalitatea și activitatea acestui stâlp al
Unirii de la 1 Decembrie 1918. De aceea îl numește
“om politic, istoric și filozof, inițiatorul și sprijinitorul
atâtor acțiuni și activități social-economice, social-
politice și culturale, publicist și pedagog național,
militant pentru pace și înfrățirea popoarelor, luptător
consecvent pentru emanciparea țării sale de sub
dominație străină “ (p. 9).
Vasile Goldiș s-a născut în satul Mocirla azi
Lunca Teuz, din județul Arad la 12 noiembrie 1862, în
casa bunicului său Teodor Goldiș ne spune Gheorghe
Șora (la pagina 19). Părinții lui au fost Isaia, preot și
Floarea Cornea “fiica preotului Ioan Cornea din satul
Răpsig, județul Arad“. Ajuns la vârsta învățăturii
Vasile a fost dat la școala confesională românească din
Cermei, unde era preot tatăl său. Dascăl îl are pe
Nicolae Albu, un roman inimos, care i-a însuflețit
dragoste pentru natură, istorie și nu în ultimul rând
pentru poporul roman din Ardeal din care se trăgea. Se
mută la Arad, fiind un elev eminent, învățând atât
ungurește, cât și nemțește Din anul 1881 este
student la Facultatea de Litere și Filosofie a
Universității din Budapesta. În anul 1882 își
continua studiile la Viena. Obține diploma de
profesor de istorie și limba latină. Este încorporat
și termină stagiul militar cu gradul de
sublocotenent în rezervă.
Încă de când era la Budapesta se află
alături de Iuliu Maniu, Alexandru Lepădatu,
Virgil Onițiu și alții în cadrul Societății” Petru
Maior”. La Viena a fost primit ca membru al
Societății Academice “România Jună. “ Deci el
din perioada studenției a avut o viziune clară prin
a înțelege aspirațiile românimii ardelene și a fost
conștient de menirea sa. I s-a făcut propunerea de
a rămâne profesor la Liceul de Aplicație din
Budapesta, dar el a refuzat, din convingeri
patriotice și a preferat să vină la Preparandia din
Caransebeș. Aici a stat trei ani și s-a căsătorit cu o
profesoară de pian. De aici se mută prin concurs
la Gimnaziul Ortodox Român din Brașov. Apoi
după 13 ani vine la Arad, chemat fiind de unchiul
său Iosif Goldiș, ajuns episcop. Vasile militează
pentru libertate națională și apără școlile
românești.
În perioada Primului Război Mondial
combate politica oficială, care urmărea
deznaționalizarea românilor din Transilvania.
Spre sfârșitul lunii noiembrie din anul 1918
urmează “pregătiri intense în vederea convocării
unei adunări a reprezentanților tuturor categoriilor
sociale din Transilvania, la care întreg poporul
este invitat a-și spune cuvântul“ (p. 31).
Sosește și ziua de 1 Decembrie când toată
suflarea românească este la Alba Iulia. Acolo
Vasile Goldiș rostește Cuvântarea solemnă,
precum prezintă și Rezoluția Marii Adunări
Naționale, schițând în cuvinte alese istoria
dramatică, dar eroică a poporului roman. Expresia
procesului istoric obiectiv, precum și dreptul sacru
al națiunii române de a fi liberă au fost
desprinderea Transilvaniei de Ungaria și unirea ei
cu România. Tot la 1 Decembrie 1918 a fost ales
și Marele Sfat Național Român cu atribuții de
parlament se spune la pagina 39, iar sursa este
luată din revista Patria, I, 1919, (p. 3). În 2
Decembrie 1918 a fost alcătuit un guvern
provizoriu, numit Consiliu dirigent ,,primul
guvern al națiunii libere din Transilvania, care
urma să conducă viața politică a acestei provincii
până la unirea definitivă cu Țara Veche“ (p. 39).
În acest guvern Vasile Goldiș a deținut funcția de
ministru al cultelor și instrucțiunii publice.
La 12 decembrie 1918 este numit președinte al
delegației ce urma să prezinte la București, regelui
Ferdinand, actul unirii adoptat la Alba Iulia la data de
Întâi Decembrie. În același an este numit ministru în
guvernul central de la București condus de I. C.
Brăteanu, dar mai târziu va demisiona, mai exact la 26
septembrie 1919 (P. 39).
Ultimii ani din viață îi petrece la Arad, după ce
se retrage din viața politică.
S-a stins din viață în ziua de sâmbătă, 10
februarie 1934, la ora 9 și 15 minute, în locuința sa din
vechiul palat al ziarului Românul. A fost înhumat în
cimitirul Eternitatea din Arad (p. 42).
Vasile Goldiș rămâne în istoria noastră un
luptător democrat pentru unirea Transilvaniei cu
România, de la care eveniment se împlinesc anul acesta
105 ani la 1 Decembrie.
Timișoara la 1 Decembrie 2023
Prof. Gheorghe Lungu
Coruri bisericești și școlare din zona Deta
(III)
Satul Obad a avut un cor din 1889. Inițial, corul
s-a numit Corul Societății Române de Cântări și
Muzică. Cum din când în când coriștii mai dădeau
răspunsurile la Sfânta Liturghie i s-a atribuit și
denumirea de Cor bisericesc (1909; 1948)1.
În anul 1912 este amintit preotul Gheorghe
Ionescu, preotul localității care a fost ajutat de
învățătorul Victor Giurgiu, originar din Petroman s-a
pus bazele corului bisericesc.
După Unire, în anul 1923, din inițiativa
preotului Gheorghe Lungu s-a înfiripat un cor pe patru
voci, cu timpul, s-a redus numai la un cor bărbătesc2.
Corul din Opatița a fost înființat în 1902 de
către preotul V. Usonescu. A purtat mai multe
denumiri: Cor Bisericesc Ortodox Român (1902; 1932;
1935; 1937); Corul Greco-Ortodox Român (1907). Între
dirijori amintim preoți, învățători și plugari. Selectiv îi
amintim pe învățătorul Damaschin Marian (1902-1903)
și preotul Dimitrie Petcu (1919).
În biserică s-au interpretat fragmente din
Sfintele Liturghii compuse de Gheorghe Dima, Timotei
Popovici și cântece funebrale de Ion Vidu.
Ca mai toate alcătuirile de acest fel, corul de
aici, la început a fost format numai din bărbați, până
prin anul 1924, apoi a devenit mixt. Numărul
participanților a fost de 30 în 1902 și el s-a dublat în
1925.
1
Dumitru Jompan, Coruri II…, p. 90.
2
Dumitru Jompan, op. cit., p. 90.
9
 Corul a dat concerte în sat, dar și în
localitățile învecinate: Berecuța, Birda, Deta,
Mănăstire3.
Corul Vocal din Pădureni (1896), Corul
,,Lira” (1900); Reuniunea de Cântări (1935) sau
Societatea Corală ,,Concordia” nu sunt decât una
și aceeași entitate muzicală vocală care a pornit la
drum în 1895 înființată de dascălul Petru Arnăutu.
Șirul dirijorilor a continuat cu preotul Claudiu
Teaha (1897) și învățătorii Nicolae Pava (1939-
1944) și Simion Pițu. Corul bisericesc din
Pădureni activează și azi, dând răspunsurile la
Sfânta Liturghie în duminici și sărbători4.
În anul 1912 învățătorul Pavel
Moroieviciu a înființat un cor bărbătesc la
Percosova care din pricina administrației
maghiare a fost desființat în 1913.
Corul a fost reactivat pentru că dirijorul-
plugar Pau Farca l-a condus până în 1920.
În anul 1956 a luat naștere echipa de
călușari din sat.
Corul din Petroman a luat naștere în anul
1891 la inițiativa ,,notarului cercual” Nicolae
Papp(u). Primul dirijor a fost Constantin Manea,
țăran din comuna Chizătău. În arhiva parohială se
păstrează până astăzi
partiturile Sfintei
Liturghii armonizate de
Trifu Șepețianu, de
asemenea cântece de
Ion Vidu, ,,Bobocele și
inelele” și altele. Lui
Constantin Manea i-au
urmat țăranul Dimitrie
Popovici din Petroman,
apoi învățătorul Aureliu
Bălan care învață corul
Liturghia de Antoniu
Sequens. Același dirijor îi învață pe coriști,
Liturghia de Ion Vidu.
Din anul 1928 conducerea corului a fost
luată de învățătorul Milan Constantinovici. El a
instruit Liturghia armonizată de Vorobchevici
care s-a cântat în biserica din Petroman până în
1940.
În 1947 numărul coriștilor era de 40 de
persoane. Ultimul dirijor cunoscut a fost Ioan
Ștefi (1956-1966).
3
Ibidem.,, p. 97-98.
4
Ibid., p. 118.
10
De la începuturile lui, Corul s-a numit Corul
Bisericii Greco-Ortodoxe (1891) și apoi Corul Bisericii
(1910; 1934)5.
O știre despre un concert urmat de un joc
popular în Sculea la anul 1899, este o atestare
documentară certă a unui început. Gruparea muzicală
respectivă s-a numit Societatea Corală ,,Armonia”
(1937).
Corul Tinerimii Școlare l-am remarcat pentru
întâia oară în anul 1902 cu prilejul unui concert. În
repertoriul corului a figurat și un ,,Heruvic” de A.
Sequens.
Știri despre existența corului din Șemlacu
Mare apar în documente după anul 1907. Formația
corală s-a numit Societatea ,,Cântecul nostru” (1937).
Cei doi dirijori Ioan Ciclovan, cantor și Aurel
Dabici (1935-1945) s-au deplasat cu corul ,,în
pelerinaj” la Mănăstirea Săraca și în localitatea Opatița
cu ocazia sfințirii steagului Reuniunii de acolo (1935)6.
Anii unui început al muzicii corale la Șipet,
1883, ba chiar 1873 nu sunt susținuți de atestări
documentare. Corul bisericesc și laic (1922) sau Corul
,,Ion Vidu” (1922-1937). Corul a fost fondat de preotul
Iuliu Popovici și a fost condus de nouă dirijori. Selectiv
îi amintim pe următorii dirijori: Iuliu Popovici (1922-
1924); Gheorghe Simianțu
(1935-1938); preotul Petru
Turlici (1938-1970).
Corul avea partituri
ale compozitorilor: Ion Vidu,
Sabin V. Drăgoi, Tiberiu
Brediceanu, I. D. Chiricescu,
Gheorghe Dima. Vidu Guga,
Nistor Miclea, Mircea Neagu,
Nicolae Oancea ș. a.
Corul bărbătesc ca
alcătuire, apoi mixt a adunat
laolaltă 40 (1958) și 80
(1960) de cântăreți.
Anii unui început al muzicii corale la Șipet,
1883, ba chiar 1873 nu sunt susținuți de atestări
documentare. Corul bisericesc și laic (1922) sau Corul
,,Ion Vidu” (1922-1937). Corul a fost fondat de preotul
Iuliu Popovici și a fost condus de nouă dirijori. Selectiv
îi amintim pe următorii dirijori: Iuliu Popovici (1922-
1924); Gheorghe Simianțu (1935-1938); preotul Petru
Turlici (1938-1970).
Corul avea partituri ale compozitorilor: Ion
Vidu, Sabin V. Drăgoi, Tiberiu Brediceanu, I. D.
5
Ioan Traia, Viorel Jiva, Cornel Bercea, Petroman, adevărat sat
bănățean, Editura Orizonturi Universitare, Timișoara, 2008, p.
152-153.
6
Dumitru Jompan, Coruri din Banat. Lexicon, vol. III (S-Z),
Editura mecAtrin, Brașov, 2017, p. 28 (Se va prescurta în
coninuare Coruri III…).
Chiricescu, Gheorghe Dima. Vidu Guga, Nistor
Miclea, Mircea Neagu, Nicolae Oancea ș. a.
Corul bărbătesc ca alcătuire, apoi mixt a
adunat laolaltă 40 (1958) și 80 (1960) de
cântăreți7.
Locuitorii Voitegului au organizat în anul
1883 o petrecere în favoarea corului. O reluare a
activității o avem în 1921.
Formația s-a numit: Corul Bisericii (1926);
Corul Plugarilor ,,Armonia” (1937).
În anul 1936 corul era bărbătesc și număra
30 de interpreți.
Între dirijorii Societății îi amintim pe Ioan
Berlovan (1921), învățător; Ion Băcală (1925-
1960), învățător; Ion Cionga, dirijor-țăran, Ștefan
Cioclade.
Corul Parohiei ,,Sf. Gheorghe” din
Voiteg funcționează și astăzi fiind condus de
preotul ic. Dragan Giorgiev.
Fenomenul coral din localitățile din zona
Deta se înscrie în cel bănățean de la sfârșitul
veacului al XIX-lea, o dovadă sigură a vitalității
satului bănățean și a motivației românilor de a
întreprinde ceva în cadrul culturii bănățene.
Astfel că mai fiecare așezare își avea
cultura sa proprie în care cântarea corala, fanfara,
echipele de dansatori își aveau
locul lor bine stabilit. Unele din
aceste coruri (Banloc, Gătaia,
Voiteg) dăinuie și astăzi.
Mișcarea corală sătească
a avut două modele de urmat și
anume Corul de la Chizătău, al
cărui partituri a fost preluat de
cel de la Petroman și Corul de la
Mercina, model luat de Corurile
de la Birda, Lățunaș și Șipet.
În cadrul compoziției,
corurile au folosit literatura
bisericească muzicală, lucrările
lui Antoniu Sequens (profesor la
Institutul Teologic din
Caransebeș), Isidor Vorobchie-
vici (profesor la Facultatea de
Teologie din Cernăuți), Ion Vidu
(profesor la Institutul Teologic din Arad).
Dirijorii acestor coruri au fost preoții,
învățătorii și plugarii satelor, în care îi amintim pe
protopopul Petru Turlici (1938-1970) din Șipet,
Vidu Guga din Mercina (la corurile din Lățunaș și
Birda), Iorgu Lina din Folea (la corul din Gătaia),
iar coriștii au fost în marea lor majoritate românii
plugari.
7
Dumitru Jompan, Coruri III…, p. 28 și urm.
Dacă astăzi, mișcarea corală este mult
diminuată, acest fenomen își are explicația în
depopularea satelor, în migrația tinerilor spre oraș, dar
și a dispariției plugarilor de odinioară înlocuiți de
organizarea muncii agricole prin arendare.
Pr. Valentin Bugariu
(Urmare din p. 1)
Lucrarea intitulată Crinii țarinei sau flori
preafrumoase, atribuită Sfântului Paisie de la Neamț,
reprezintă o expunere deosebită pentru folosul vieții
monahale și nu numai. Lucrarea are un limbaj filocalic
ancorat în marile învățături patristice, îndemnurile fiind
date de un adevărat lucrător în Duhul Sfânt. Iată, de
exemplu, în lupta contra tristeții, lenevirii și moleșelii
călugărului, finalizează îndemnul așa: ”Amintește-ți de
viitoarea viață fără de sfârșit și de împărăția cerurilor,
de odihnă și neînchipuita bucurie. Îndeplinește, nu lăsa
rugăciunea lui Iisus. Dacă îți vei aminti de toate
acestea și le vei îndeplini, atunci tristețea, lenevia și
moleșeala vor pieri, iar sufletul tău va învia ca din
morți cu harul lui Dumnezeu.”8
Spre a putea vorbi despre actualizarea în
contemporaneitate a învățăturilor sale, trebuie să ne
oprim puțin asupra cadrului social în
care se găsește lumea actuală în general,
făcând o incursiune oarecum succintă
asupra stării societății europene actuale
cu aplecare spre religiozitate și
focalizându-ne punctual asupra
societării românești care ne interesează
cu precădere.
De la Revoluția Franceză de la
1789 încoace, omenirea cunoaște o
degradare a religiozității ca fenomen
social, pe de o parte, dar și mai mult, ca
dimensiune duhovnicească a existenței,
pe de altă parte. Tot acest proces a
început în Vestul Europei, când încă în
Estul Bătrânului Continent nu doar că
religiozitatea exista, ci prin
exponențialul Paisie de la Neamț, se
făcea o revigorare a vieții duhovnicești
prin apelarea la originalitatea evanghelică și patristică a
trăirii în Dumnezeu. Cu toate acestea, în Vestul Europei
începea să se afișeze un duh care mai târziu a fost
definit ca fiind laicizarea şi care a finalizat într-o
secularizare. Apoi procesul a continuat spre
desacralizare, dezumanizare, descreştinizare, epocă
postcreştină, new age, etc.
8 Arh. Paisie Velicikovski, Crinii țarinei sau flori preafrumoase,
Ed. Bisericii Ortodoxe din Republica Moldova, Orhei, 1995, p. 8.
11
 Laicizarea desemnează procesul în care
religia îşi pierde influenţa asupra diferitelor sfere
ale vieţii sociale. Cu excepţia Statelor Unite, ţările
industrializate au suferit toate o laicizare
considerabilă, dacă privim din acest punct de
vedere. „Structura declinului religios remarcat în
Marea Britanie se regăseşte în cea mai mare
parte a Europei Occidentale, inclusiv în ţări
catolice cum ar fi Franţa sau Italia. Mai mulţi
italieni decât francezi merg la Biserică cu
regularitate şi participă la ritualurile principale,
(cum ar fi împărtăşania de Paşti), dar în
ansamblu, structura declinului respectării
prescripţiilor religioase este similară în cele două
cazuri.“, ne spune sociologul Anthony Giddens.9
Modernizarea, industrializarea, urbaniza-
rea care au avut loc în ţările europene în ultimele
secole au dus la diminuarea rolului pe care religia
îl joacă în viaţă socială. „Contestată de unii,
susţinută de alţii, teza secularizării societăților
europene este însă puternic susţinută de
rezultatele numeroaselor cercetări dedicate
religiozității. Spre deosebire de societăţile din
Europa de Vest, în care diminuarea rolului social
jucat de religie a apărut doar ca o consecinţă
firească a procesului de modernizare, în ţările
central şi est europene, aflate sub influenţa
sovietică în secolul al XX-lea, persecuţiile
religioase şi încercarea de impunere a ideologiei
marxiste au contat foarte mult în evoluția
câmpului religios. După cel puțin cinci decenii de
ateism impus de puterea comunistă, religia joacă
un rol diferit în societăţile din Centrul şi Estul
Europei. Astfel, în Cehia şi în Germania de Est
secularizarea este foarte puternică, puţini fiind
cei care se mai declară a fi religioşi, în timp ce în
Polonia sau România, valorile religioase
continuă să influențeze puternic viețile
oamenilor“10. Spre deosebire de cele mai multe
ţări din regiune, România este țara în care valorile
religioase exercită încă o influență semnificativă
asupra vieţii publice şi a celei private a oamenilor.
Între anii 1990-2010, monahismul
românesc a cunoscut o autentică revigorare, după
o lungă perioadă de încercări. Regimul comunist,
prin îngrădirile sociale şi legislative, a produs o
slăbire accentuată a vieţii monastice, prin
Decretul 410 din 1959, iar apoi, sistematic, până
în anul 1990, acțiunile ostile la adresa mănăstirilor
şi a viețuitorilor ei au cauzat închiderea mai
multor aşezăminte monahale. In toate eparhiile
9 Anthony Giddens, Sociologie, Ed. ALL, Bucureşti, 2000,
p. 501.
10 Mălina Voicu, România religioasă, Ed. Institutul
european, Iaşi, 2007, p. 9.
12
din ţară, anul 1990 a fost unul important, pentru că a
marcat renașterea duhovnicească şi chiar administrativ-
gospodărească a mănăstirilor. „Afluxul de credincioși
către vetrele monahale ale României, rolul multor
duhovnici cu viață aleasă, conștientizarea și educarea
credincioșilor în ceea ce privește viața spirituală,
tipărirea de broșuri, de mici catehisme şi dialogurile
duhovnicești au fost primii pași de înnoire a vieții
spirituale, în primul rând, în mănăstiri, iar acestea au
devenit focare de lumină şi credință pentru mulțimile de
credincioși pelerini care le-au vizitat, în căutarea unei
dimensiuni duhovnicești a existenței.“11
Astăzi, la aproape 30 de ani de la căderea
comunismului, societatea este destul de bulversată în
ansamblul ei. Știm foarte bine experiențele omenirii de
aproape doi ani și viața în sine și petrecerea ei care nu
sunt deloc așezate spre un drum de reabilitare societală.
Probabil cel mai mare sociolog din ultimii 40 de ani,
Ronald Inglehart, a observat că societatea este într-o
schimbare socială constantă. Potrivit sondărilor
efectuate de el timp de aproape 40 de ani pe
eșantioane foarte mari (până la aproape 120 de țări),
se consideră că schimbarea este una coerentă, iar
dezvoltarea economică, transformările societale şi cele
politice sunt strâns legate între ele. Argumentul său
este bazat pe o discuţie a modului în care oamenii se
raportează la nevoile lor. ”Plecând de la bine-cunoscuta
piramidă a lui Maslow, se poate afirma că satisfacerea
nevoilor de bază aduce în prim plan nevoile
superioare. Prosperitatea, arată Inglehart, face ca
părţi substanţiale din societate să aloce un interes mai
mare nevoilor de autoexprimare şi de dezvoltare
personală, în timp ce nevoile de bază trec în plan
secund. Observațiile lui Inglehart aveau să fie rafinate
ulterior în cărţile sale despre „revoluția tăcută“, aşa
cum a numit trecerea subtilă a societăţilor spre valori
postmaterialiste şi un nou tip de modernitate.”12
Sondajele certificau declinul credinţei religioase,
trecerea spre ideologii mai de stânga, susţinerea în
creştere pentru egalitatea dintre femei şi bărbaţi,
creşterea toleranţei, schimbări în sfera familiei şi a
muncii.
Acest nou tip de societate postmaterialistă pare
a fi interesant. Există și posibilitatea unei renașteri
spirituale, deși observăm că cercetările arată un declin
al credinței. Poate că omul modern, în căutările lui care
țin de o dezvoltare personală, va putea pătrunde și spre
o revelație a cunoașterii lui Dumnezeu. Paisianismul ar
putea reprezenta o cale spre o formă de dezvoltare
personală, dar una în Dumnezeu. Paisianismul a fost un
fenomen spiritual unic, un experiment duhovnicesc
11 Monahismul ortodox românesc, Ed. Basilica, Bucureşti, 2014,
p. 919.
12 Ronald F. Inglehart, Evoluția culturală, Ed. Școala Ardeleană,
Cluj-Napoca, 2019, p. 12.
remarcabil, o înnoire comunitar-contemplativă a
monahismului ortodox cu o amplă reverberație
culturală şi morală atât în Rusia, cât şi în Ţările
Române. În ambele aceste spaţii ortodoxe el a
determinat un reviriment eclezial şi cultural cu
ample dimensiuni.
Actualitatea „paisianismului“ trebuie
gândită dincolo de orice culturalism şi istorism
reducţionist, prin raţiuni teologice şi spirituale
ţinând de o economie de
profunzime în deplasărilor istorice
ale mentalităţii moderne şi
contemporane. De aceea, „în ceasul
sever al istoriei“, monahismul
românesc are „de recuperat în
ansamblul său rânduiala,
limpezimea şi vigoarea creatoare a
epocii paisiene“. Dispărut ca
„aşezământ de obşte“,
„paisianismul“ va supravieţui în
România ca „predanie“
duhovnicească, în care, într-o
societate de tip postmaterialist, e
posibil să prindă contur,
deocamdată ipotetic vorbind.
Nădăjduind într-o
revigorare duhovnicească a lumii,
lucrarea de altădată a Sf. Paisie de
la Neamț poate redevenii un mod autentic de
viețuire, apelând, la ceea ce spunea părintele
Daniil Sandu Tudor în Acatistul Rugul Aprins, la
o rugă smerită și ștearsă care reprezintă unul din
postulatele odihnirii în Dumnezeu.
Pagini de literatură:
Monografia existenței umane în
romanul românesc interbelic
CEZAR PETRESCU
,,Întunecare este o scriere largă în care
tonul e liniştit ca al unei ape revărsate în voie. Nu
se poate tăgădui că romanul este bine scris. Bine,
nu din punct de vedere artistic, ci gramatical.
Frazele au rotunjimea, îndemânarea şi spiritul ce
un om cult e obişnuit să le pretindă orcărei pagini
literare… Pentru a ne da seama de tehnica autorului, e
de ajuns să analizăm primele pagini”13.
Nu putem spune că Cezar Petrescu e un scriitor
de calibrul lui Rebreanu sau Camil Petrescu, dar este
lăudabilă intenţia acestua de a scrie o serie alcătuită din
15-20 de romane asemeni lui Balzac.
În roman nu se întâmplă mai nimic, putem
considera construcţia romanescă o simplă cronică, chiar
dacă regăsim elemente de jurnalistică care îi dau un aer
de eleganţă.
Personajul central este Radu
Comşa; se pare că acesta este
logodnicul Luminiţei Vardaru.
Romanul are anumite scene mai
importante cum ar fi: activitatea lui
Alexandru Vardaru care vinde grâu
germanilor, alimentând un posibil
duşman; o altă scenă ni-l prezintă pe
Comşa în relaţii erotice plictisitoare cu
Zoe Vespianu, căsătorită cu un om de
afaceri senil şi respingător şi fiica unui
om ruinat de cărţi. Radu decide să
meargă lupte pe front; este prezentat un
fragment de luptă dar îi lipseşte
dramatismul; scenele de luptă nu se
compară cu capitolul “Ne-a acoperit
pământul lui Dumnezeu” din Ultima
noapte…. Fiind grav rănit, Comşa e
dus la spital ascultând discuţiile interminabile dintre
soldaţi.
,,Comşa iese din spital desfigurat şi în treacăt
asistăm la ceea ce ar fi putut deveni un moment
dramatic în roman. Luminiţa, logodnica lui, îi dă a
înţelege că, faţă de neprevăzutul accident, sentimentele
ei nu mai pot rămânea aceleaşi. Izolat, acest motiv ar fi
putut da naştere la un roman, cu condiţia de a se
proporţiona evenimentele. Dar… scriitorul distruge
unica intrigă interioară”14. Finalul romanului este
ambiguu; cititorul nu înţelege foarte bine ce se întâmplă
cu Radu Comşa.
Chiar dacă ,,romanul ca roman este eşuat”, ideea
care ne atrage atenţia este că războiul nu poate aduce
omului decât suferinţe fizice şi morale, mutilări,
moarte, distrugeri, fiind un distrugător de energie. Atât
Rebreanu cât şi Camil Petrescu au avut acestă opinie.
HORTENSIA PAPADAT- BENGESCU
13
Călinescu, George, op. cit,, p. 766.
14
Idem, ibidem, p. 767.
13
 Autoarea este creatoarea romanului
românesc citadin, personajele evoluând în special
în Bucureşti. ,,Opera Hortensiei Papadat-
Bengescu este compusă din mari promisiuni şi din
înfrângeri şi stabilirea valorii ei trebuie făcută
ținând seama de însemnătatea estetică a acestei
inegalităţi”15.
Tipic romanelor autoarei este analiza fină
şi profundă a sufletului femeilor de diferite
categorii sociale şi morale, dorinţele, aspiraţiile,
decăderile acestora..
,,Obişnuit… cu aşezarea femeii într-o
aureolă metafizică, cititorul caută şi în literatura
femeilor mişcările de abstragere. Însă, Beatrice e
produsul unei minţi bărbăteşti. Femeia, legată de
pământ prin fiziologia ei, nu are vocaţia
conducerii spre cer. Ea este stăpânită mereu de
problema raporturilor cu bărbatul şi a
procreaţiei… De aceea literatura feminină ce se
pot reduce uşor la unitate: sunt femei de tipul
moral care cântă iubirea de copii, virtuţile casnice
şi civice şi sunt, în sfârşit, femei de tipul curat
fiziologic cum era Contesa de Noailles care cântă
fără acoperământ dorinţa de împreunare, aspiraţia
de a fi iubită de bărbat şi bucuria de a trăi
trupeşte”16.
Boala este o prezenţă activă în romanele
H. P. Bengescu, fiind văzută ca “un compromis
firesc între viaţă şi moarte”. De asemenea,
scriitoarea acordă atenţie problemelor eredităţii,
interesată constant de detectarea şi definirea
trupului omenesc.
Observăm că, în general, eroii romanelor
sunt femei care sunt bolnave. Meritul scriitoarei
nu constă atât în descrierea minuţioasă a
simptomelor, cât în anliza fină a legăturilor
complexe dintre fizic şi psihic. În consecinţă
boala nu este interesantă sub aspectul ei medical,
ci prin calitatea de revelator al conştiinţei.
Romanele Fecioarele despletite (1926),
Concert din muzică de Bach, Drumul ascuns
(1933), Rădăcini (1938) alcătuiesc ciclul
Hallipilor, numit astfel după familia ai cărei
reprezentanţi se află în centrul acţiunii, aceştia
având legături de rudenie, prietenie şi cu alte
familii: Rim, Drăgănescu şi Maxenţiu.
Personajele Hortensiei Papadat-Bengescu
se caracterizează prin dorinţa acerbă de a urca în
ierarhia socială, prin snobism, falsitate, fariseism.
15
Idem, ibid, p. 740.
16
Idem, p. 738.
14
LOGODNICUL (1935)
,,Cu Logodnicul, H. P. Bengescu a voit să se
coboare în mediul mahalagesc, cu acea mică pasiune
aristocratică pentru verdeaţa lumii intelectuale17”. Deşi
tema este una originală şi interesantă, scriitoarea s-a
rătăcit în detalii plictisitoare şi scabroase.
Acţiunea îl are în centru pe Costel Petrescu,
provenit dintr-un mediu modest, dar cinstit din Brăila.
Ajuns la Bucureşti pentru a face facultate, se preocupă
numai de îmbrăcăminte nu de studiu. Tipic pentru
parsonajele H. P. Bengescu este snobismul, adică a
părea altceva decât este, prin aparenţe vestimentate,
asemeni lui Costel.
O întâlneşte pe Nina studentă la Conservator al
cărei unchi este foarte bogat, dar care a maltratat-o
fizic. Unchiul dă faliment chiar înaintea căsătoriei lui
Costel cu Nina. Aflând că s-a căsătorit cu o fată săracă,
Costel se resemnează pentru că îi plăcea Nina. În noua
lor casă va locui şi Ana, sora mai mare şi mai urâţică a
Ninei. Dar celebra petrecăreaţă şi iubitoare de aparenţe,
Nina, nu se poate adapta noului mediu în care trăieşte,
alături de soţul ei care era un modest funcţionar la
bancă. Practică un fel de prostituţie cu perdea alături de
Lupescu, părăsindu-şi căminul conjugal. În acest timp
se naşte o idilă între Ana şi Costel. Nina descoperă şi o
va da pe Ana afară din casă, deşi nu mai avea acest
drept. Ana încearcă să se sinucidă şi bea spirt
medicinal. Costel este impresionat de iubirea Anei
pentru el. Deşi i se fac spălături şi este îngrijită
corespunzător, se va îmbolnăvi mai târziu de ulcer.
Descrierea bolii este făcută destul de des şi detaliat,
riscând să-l plictisească pe cititor.
Costel va convieţui cu Ana, după unii ca
logodnic, după alţii ca soţ, deşi el nu era încă legal
divorţat de Nina. Cu toată afecţiunea şi grija revărsată
asupra Anei, acesta moare înainte de căsătorie.
Romanul se încheie cu propunerea părinţilor,
astfel Costel urmând să părăsească Bucureştiul şi să se
mute la Brăila. Părinţii urmau să-i găsească o mireasă
sănătoasă, bună şi frumoasă.
Costel îşi reia binecunoscutul rol de logodnic.
Prof. Manuela Matits
Director Școala Gimnazială Săcălaz
17
Idem, p. 741.
Cateheza: De ce îl numim și credem din inimă că Iisus este
dar al lui Dumnezeu? Știm cu toții că darul este ceva pe
care îl putem primi în mod gratuit și dezinteresat, ca
semn al prețuirii sau al dragostei cuiva față de noi. Iar
Nașterea care a schimbat lumea noi știm foarte bine că Dumnezeu ne iubește, ne
prețuiește. Ce ne-a împărtășit Iisus în mod dezinteresat
„O, ce veste minunată!” și liber de orice constrângere? Dacă stăm bine si
reflectăm, vom realiza că Iisus nu ne-a făcut un singur
dar, ci multe. În primul rând, aș dori să observăm că
Iisus mărturisește despre dragoste, iubirea pe care noi
Iubiți credincioși și credincioase, vă invit suntem capabili s-o experimentăm, după venirea Lui în
astăzi să ne bucurăm de vestea cea mare a Nașterii această lume, la întreaga noastră capacitate. Iar această
lui Hristos. Nu vă propun o cronologie a capacitate nu are margini. „Poruncă nouă dau vouă: Să
evenimentelor acelor vremi, pe care cu siguranță vă iubiți unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, așa
le cunoașteți cu toții, ci să recapitulăm pe scurt ce și voi să vă iubiți unul pe altul. Întru aceasta vor
a adus acest eveniment, cu totul și cu totul cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea
excepțional, în lume și în viețile noastre. dragoste unii față de alții” ne spune Iisus18. Putem iubi
Ceea ce marii pe deplin, atât pe aproapele nostru, cât si pe vrăjmașul
profeți ai lui Dumnezeu au nostru. Și noi mai știm că iubirea
prorocit, iată, astăzi se este cea mai mare virtute
împlinește. „Iată, Fecioara teologică, după spusele Sfântului
va lua în pântece și va naște Apostol Pavel19. „Dumnezeu așa
fiu și vor chema numele lui a iubit lumea, încât pe Fiul Său
Emanuel” spunea prorocul Cel Unul-Născut L-a dat ca
Isaia cu 700 de ani înainte oricine crede în El să nu piară, ci
de Nașterea Lui Hristos să aibă viață veşnică”20. Atât de
(Isaia 7, 14). Tot el ne mult ne iubește Iisus, încât jertfa
spune că „Prunc s-a născut Sa nu s-a oprit la cruce, ci ea
nouă, un Fiu s-a dat nouă, a continuă în Sfânta Biserică la
Cărui stăpânire e pe umărul fiecare Sfântă Liturghie, unde ni
Lui și se cheamă numele se pune la dispoziție prin trupul
Lui: Înger de mare sfat, si sângele Său, prin Sfânta
Sfetnic minunat, Dumnezeu Euharistie.
tare, biruitor, Domn al Iisus mărturisește despre
păcii, Părinte al veacului ce adevăr, viață și calea pe care noi
va să fie” (Isaia 9, 5). trebuie să o urmăm - „Eu sunt
Cuvintele „Prunc s-a născut Calea, Adevărul și Viața”21. Care
nouă”, ne demonstrează este calea? - „Nimeni nu vine la
umanitatea pe care Iisus, Tatăl Meu decât prin Mine”.
Fiul lui Dumnezeu, o Acum știm că dacă îi urmăm Lui,
îmbracă. Se naște ca fiu al putem să ajungem in casa Tatălui
Mariei, o mamă (Împărăția Cerurilor), acolo unde
pământească, avea carnea pământească, a trăit 33 „multe locaşuri sunt”22. Un alt mare dar al Său este
de ani printre oameni, ca om. Iisus avea iertarea păcatelor, iertare pe care trebuie să o
sentimente ca toți oamenii, avea dureri ca toți experimentăm și noi, după cum zice Rugăciunea
oamenii, flămânzea și înseta ca toți oamenii. Iisus Domnească: „Si ne iartă nouă greșelile noastre, precum
a plâns, a suferit, a murit și a fost îngropat ca noi și noi iertăm greșiților noștri”23, rugăciune întocmită
oamenii. Când Isaia spune „Prunc s-a născut”, el chiar de Dumnezeu Fiul, Mântuitorul nostru. Iertând pe
ne vorbește clar de umanitatea lui Iisus. Când cineva, nu producem un bine doar celui iertat, ci ne
spune „Fiu s-a dat nouă”, ne spune practic despre
Dumnezeirea lui Hristos. Deci „Fiul Omului” s-a 18
In 13, 34-35.
născut, iar ”Fiul lui Dumnezeu” a fost un dar pe 19
I Cor. 13, 13.
20
care l-am primit de la bunul Dumnezeu. Cel mai In. 3, 16.
21
mare dar! In 14, 6.
22
In 14, 2.
23
Mt. 6, 9- 13.

15
despovărăm propriul nostru suflet. Putem avea
garanția că și Dumnezeu ne iartă ale noastre
păcate. Taina Pocăintei, prin care ne mărturisim
păcatele, este o însănătoșire și o curățire a
conștiinței, o reînnoire a botezului, după cum
spuneau Sfinții Parinți. Dealtfel, toate cele 7
Sfinte Taine pe care le-a instituit Hristos: Botezul,
Mirungerea, Euharistia (Împărtășania), Pocăința
(Spovedania), Sfântul Maslu, Căsătoria, Preoția,
sunt lucrări ale harului divin dăruite omului pentru
sfințirea sa. Iar toate acestea se săvârșesc in cadrul
Bisericii Ortodoxe a lui Iisus, care ne îndrumă, ne
mângâie și în cadrul căreia ne putem găsi
mântuirea.
Unii se mai întreabă și astăzi, cum a biruit
Iisus moartea, de vreme ce noi murim în
continuare, ignorând faptul că Iisus ne-a arătat și
netezit calea spre Împărăția cerurilor sau
Împărăția Lui Dumnezeu. Cu această expresie
(Împărăția cerurilor) își
începe Sfântul Ioan
Botezătorul propovăduirea
sa, dar și Iisus Hristos.
Împărăția cerurilor pe care
Iisus ne-o propune, este un
dar care restaurează starea
inițială a omului, a lui Adam
și al Evei care, până la
căderea în păcat, nu știau ce
înseamnă moartea. Acum
știm că viața nu se oprește
aici. Omul care își trăiește
viața într-o înaltă ținută
morală, în credința fermă în
Dumnezeu și în Iisus Hristos,
în dragoste, fapte bune și
dăruire, primind cu inimă
curată învățăturile
Mântuitorului nostru Iisus Hristos, va moșteni
această împărăție.
Cum a schimbat o naștere simplă, umilă,
într-un grajd sărăcăcios, lumea? Cuvintele și
învățătura Mântuitorului, propagate de Sfinții
Apostoli și urmașii acestora - episcopi, preoți,
diaconi, dar și simpli creștini, au prins rădăcini
puternice și s-au propagat până la marginile lumii.
Pe valorile creștine s-au construit societățile, s-au
dezvoltat state, instituții creștine, instituții de
învățământ, artele. Oamenii care au aderat la
aceste valori s-au schimbat în bine, viața însăși s-a
schimbat pentru toți. De ce oare? Pentru că
oamenii aveau în Mântuitorul și în sfinții Săi
repere autentice. Tot mai mulți oameni dobândeau
pacea întru Hristos, pacea sufletului. Sfântul
Serafim de Sarov ne spunea: „Dobândește pacea
16
si mii de oameni din jurul tău se vor mântui”, adică
omul acela va lumina pe mulți.
Astăzi, dacă s-ar produce a doua venire a
Mântuitorului, ce ar găsi acesta pe pământ? O societate
în derivă, state care l-au scos pe Dumnezeu din
„ecuație”, dezinteres total față de educație. Familia
tradițională este aruncată la periferiile societății,
oamenii bisericii sunt subiectul batjocurii mass-media și
al celor care cred ca o societate normală poate exista
fără Dumnezeu. Tot mai puțini oameni citesc cuvântul
lui Dumnezeu. Copii, suflete curate, sunt aruncați la
tomberoanele spitalelor, sub deviza „E corpul meu, fac
ce vreau”. Tineri care suferă de singurătate, neștiind că
dacă îl ai pe Dumnezeu, nu poți fi singur. Crucile
deranjează și „tulbură emoțional”. „Societatea civilă”
probabil ca l-ar pune pe Mântuitor pe lista celor mai
căutați răufăcători sau l-ar interna forțat într-o clinică.
A spune adevărul e un act nu doar de mare curaj, ci
aproape sinucigaș - societatea te va respinge și te va
azvârli ca pe un rebut. Banul
domină. Dar noi știm că nimeni
nu poate sluji la doi stăpâni, și
Dumnezeului nostru si lui
Mamona24.
Totuși, avem noi dreptul,
creștinii ortodocși, să ne
întristăm? Nicidecum. Nașterea
lui Iisus s-a făcut „pentru a
noastră mântuire”25. Monahul de
la Rohia, Nicolae Steinhardt,
scria în Jurnalul Fericirii:
„Creștinismul, băiete, nu-i totuna
cu prostia”26, cum insinuează
dușmanii de astăzi ai lui Hristos.
Un om care-l iubește pe
Dumnezeu nu poate fi prost, el a
făcut alegerea corectă.
Sărbătoarea Nașterii
Domnului Nostru Iisus Hristos să fie prilej de bucurie
pentru voi toți, și acolo unde simțim, prin putere
dumnezeiască, că trebuie să schimbăm ceva în viața
noastră, să îndrăznim, exact cum Mântuitorul a
îndrăznit și a biruit lumea.
Prof. Gavriil Ioan Georgiu
24 In 6,24.
25
Crezul niceo-constantinopolitan.
26
Steinhardt, N., Jurnalul Fericirii, Editura (Mănăstirea Rohia)
Polirom, Iași, 2008, p.57.

Bucurii editoriale:
,,Arhanghelul” din Birda. 10 ani în
slujba comunității parohiale.
(volum aniversar)
-recenzie-
Menirea de fond a presei constă
tocmai în materializarea forței cuvântului șia înfă
ptuirii caracterului culturalizator al acestuia”
Ioan Traia
Trăim într-o lume în care zilnic se tipăresc
reviste în zeci de mii de exemplare vizând o
mulțime de domenii. S-a dovedit că în acest
proces de informare și de formare continuă,
puterea cuvântului scris
depășește pe cel rostit în viu
grai. Mesajele transmise și
publicate au menirea de a
forma opinii și, poate,
caractere, în funcție de
publicul ales. „Fiecare
periodic, de fapt, se remarcă
prin ceva anume, fiecare
foaie rurală este mesagerul
zămislitorului ei, în primul
rând, și trimite acel ceva
către fidelii cititori. Pecetea
redacțională și valoarea
educativ–spirituală sunt date
de verticalitatea ideilor și de
imparțialitatea mesajelor
transmise de către
coordonatorul foii și de către
colaboratorii publiciști” (Iosif
Marius Circa, Cugetări foarte
târzii, Editura Sitech, Craiova, 2022, p.166).
Necazul mare este că nimeni nu este
interesat „să verifice impactul publicațiilor asupra
unei societăți din ce în ce mai bolnave,
contaminate cu virusul distructiv al dezmățului, al
pornografiei, al unei lumi în care violența,
drogurile, crima sunt din ce în ce mai prezente,
dar și agresiv mediatizate!” (Cf. Olguța Lucașu
Trifan, „Care ar trebui să fie influența și rolul
Revistelor în viața societății?”). Da, întrucât este
lesne de observat, că unele urmăresc nestingherite
doar rating-ul acestora prin crearea de senzațional,
depășindu-se limitele permise de etică profesională,
abuzându-se sfidător de principiul de libertate a presei.
Întâlnim astfel destule reviste cu un conținut îndoielnic
care se adresează unor anumite categorii de cititori și
care fac deservicii educației morale sănătoase, de aceea
n-au ce căuta la chioșcurile publice.
Ne consolăm însă, oarecum, că mai există, deși
supraviețuiesc cu greu, și publicații de calitate,
valoroase prin conținut și prin demnitatea exprimării și
seriozitatea prezentării. O astfel de revistă este și
„Arhanghelul” din Birda, care, acum, la împlinirea unei
decade de la apariție, a trecut fără tăgadă la etapa
maturizării depline. Foaia este condusă cu destoinicie și
prestanță intelectuală și teologică de către pr. dr.
Valentin Bugariu, parohul local, înzestrat cu un talent
gazetăresc și scriitoricesc remarcabile, dar și învrednicit
cu har și bunătate umană, pe care, prin mesajul din
paginile revistei, le împarte generos cititorilor.
Pentru mine, un modest izvoditor de
„Cugetări...”, a cerceta istoricul aniversatei publicații a
devenit „o dulce osteneală” (cum spunea magistrul
Tohăneanu), dar și o plăcere și o bucurie, deoarece mă
consider unul dintre fidelii
colaboratori ai acesteia. Încântarea
este cu atât mai mare cu cât am
avut onoarea să fiu invitat la
praznicul literar al foii cu pricina și
să prezint o recenzie a volumului
aniversar intitulat „Arhanghelul”
din Birda, 10 ani în slujba
comunității parohiale”-revistă de
cultură și religie rurală.
Coordonatorul acestei cărți nu este
altul decât același pr. dr. Valentin
Bugariu, redactorul șef al
publicației sărbătorite, care, cu
modestia-i știută, încă din prefața
volumului afirma: „ Fără să avem
pretenția ca revista „Arhanghelul”
să fie creatoare de noi tradiții
culturale, ea s-a dorit de la început,
un mijloc eficace de promovare a
creațiilor religioase, literare, a
activităților bisericești, culturale și filantropice inițiate
în parohia Birda și filia Sângeorge din județul Timiș”.
Voi rândui în continuare o modestă prezentare a
izbutitului volum aniversar și câteva aprecieri de
ansamblu referitoare la structura acestuia și la
tematicile abordate de semnatari. Tipărită la Craiova, la
Editura Sitech, 2022, cartea, într-o ținută elegantă, cu o
ilustrație color vizibil asociată cu ideea din titlul,
marcabil grafiat, pe coperta numărul unu și cu șase
citate selectate dintre aprecierile colaboratorilor pe
coperta a IV-a, așezate pe un fond roșu, are un număr
17
de 277 de pagini. Cuprinsul ne oferă titlurile,
autorii și structura capitolelor.
Volumul tentant și curtenitor ne întâmpină
la pagina a treia cu o Precuvântare a autorului,
bine închegată, care, alături de informațiile
punctuale transmise cititorului despre viața
revistei, ni se dăruie spiritual și părintește
oferindu-ne cu prisosință ospitalitatea și bunătatea
din sufletul său înduhovnicit.
Prima parte (I), „In honorem”, cuprinde 17
articole prin care semnatarii felicită călduros
revista ajunsă la zece ani de apariție și pe „întâi
făptuitorul, ctitorul ei, Părintele paroh Valentin
Bugariu”. L-am citat pe d-l prof. univ. Ioan Viorel
Boldureanu, care, în cuvântul Domniei Sale,
așezat cu onoare chiar la începutul
capitolului, afirmă că „Arhanghelul” (este o)
nezăgăzuită cronică vie și limpede, suplă și
esențială a Birdei, pilduitoare și aducătoare de
luare-aminte nu numai Banatului rural - ci și
pancreștinismului ortodox românesc”. Managerul
Muzeului Satului Bănățean, d-l Dan Radosav,
licențiat în teologie, în cuvântul de felicitare
mărturisește despre părintele Valentin că „Pofta
dumnealui de a transmite „vestea cea bună” și de
la altar, dar și prin intermediul revistei, este un
izvor permanent, izvor de la care ne astâmpărăm
setea de cunoaștere, de dragoste, de bucurie, de
iertare...”, iar prof. Ioan Traia, președintele
Asociației Publiciștilor Presei Rurale din Banat.
La ceas aniversar, dorește, revistei, viață
lungă și bogată în conținut, redactorilor multă
sănătate și condei priceput, multă sănătate și spor
duhovnicesc pr. dr. Valentin Bugariu, care...prin
rev. „Arhanghelul” a zidit o biserică harică în
sufletele credincioșilor”.
Alături de felicitări aniversare, Șeful
secției în Aer Liber de la Muzeul Satului
Bănățean din Timișoara, d-l Cătălin Balaci,
evidențiază meritele redacției acestei reviste.
Selectiv, cităm: „statornicie și continuitate în
promovarea unei politici editoriale coerente,
abordarea frontală, cu deosebit curaj, a celor mai
mari probleme cu care se confruntă societatea
românască actuală,...consecvența cu care
promovează interesul național...”, iar, pe aceiași
pagină, profesorul pensionar, Octavian Gruița,
laudă pe redactorul șef și colectivul de redacție
afirmând că „orice parohie se poate mândri...cu
asemenea revistă...pe teme variate de religie,
istorie, cultură, memorialistică, dar și cele
specifice comunității”. Pentru un om al cărții,
precum d-na Gabriela Șerban, director al
Bibliotecii Orășenești „Tata Oancea” din Bocșa,
jud. Caraș- Severin, publicația „Arhanghelul” „a
18
împlinit 10 ani, dar este și de nota 10”, pentru că
„uimește prin incontestabila valoare a materialelor
propuse...și, mai ales, printr-o elegantă și armonioasă
îmbinare a caracterului religios cu cel cultural”.
„Preacucernicul Părinte Valentin Bugariu...un
părinte duhovnicesc cu multă dragoste, afirmă pr. dr.
Daniel Alic, de la Parohia Fabric-Sf. Ilie, a aprins o
flacără de credință și cultură în mijlocul parohilor pe
care le-a păstorit”, iar prof. Iosif Marius Circa,
redactor-șef adjunct al rev. „Vatra satului” din
Ferendia, colaborator frecvent al revistei, face, în cinci
pagini și jumătate, o evocare punctuală a istoricului foii
sărbătorite, „vestitoare de credință și de cultură”,
mărturisind „...mă bucur ca un copil în fața unui cadou
când primesc exemplarele proaspete, ...cu o ținută
veselă, cu o eleganță editorială de invidiat și, în special,
cu o aură îngerească...și mesaje convingătoare și
tămăduitoare pentru cei care suferă de boala
cunoașterii, însetați de farmecul cuvântului scris”.
Pentru redactorul-șef al rev. „Glasul Voislovei”, d-l
Petru Opruț, revista aniversată „a reușit...să facă lucruri
mărețe în ceea ce privește religia și cultura” și articolele
publicate „îi dau valoare academică”, iar prof. Manuela
Matits, director al Școlii Gimnaziale din Săcălaz,
consideră că „Titlul ei este simbolic...și, cum
Arhanghelul Gavril a adus vestea cea bună...așa și
revista... aceasta... aduce periodic o „Bună Vestire”
...pentru comunitatea locală ortodoxă”.
Șirul urărilor de bine continuă cu aprecierile
profesoarei Sofia-Mihaela Coman de la Școala
Gimnazială din Birda care crede că „revista este un
punct de reper în viața culturală a comunei Birda, iar
omul din spatele ei este un preot tânăr...înzestrat cu har
și cu o cultură demnă de invidiat... fiind sufletul tuturor
acțiunilor culturale și spirituale desfăsurate în comună”.
La pagina 20, găsim cuvântul de felicitare al prof.
Germer Hilde de la aceeași școală din comună care
apreciază: „diversitatea subiectelor abordate, atenta
documentare, ilustrațiile de calitate grafică
remarcabilă...rubrica „Tinere condeie”, editorialele, și
aducerea în prim plan a personalităților reprezentative
din Banat” , iar, pe fila următoare, prof. Raluca Narcisa
Covaci, de la Școala Gimnazială din Banloc, observă că
„ revista Arhanghelul ocupă un loc fruntaș... când vine
vorba despre elemente care țin de religia și cultura unei
comunități”.
Cu aceleași emoții și caldă apreciere se exprimă
și d-l prof. Gheorghe Lungu, redactor-șef la „Foaia
Săcoșană” care constată că revista „apare regulat, fără
întrerupere până în prezent...și este de menționat spațiul
ei cultural alcătuit din materiale ale autorilor din diferite
domenii”. Dintr-un mesaj dezvoltat, în două pagini,
scris de d-l Ghiță Blejușcă, secretar al Asociației
Publiciștilor Presei Rurale din Banat, desprindem,
selectiv, următoarele:„...revista „Arhanghelul” a fost
fondată de vrednicul și distinsul doctor Valentin
Bugariu,...preot...,scriitor, publicist,...calități... ce
îl situează în fruntea scriitorilor teologi ai
Mitropoliei Banatului, ...și care, cu demnitate și
credință, îmbracă și poartă odăjdiile bisericești”.
Ultimul mesaj de felicitare este cel de la pagina 25
și poartă semnătura preotului Marius Mircia,
redactor la Radio „Învierea”. Preacucernicia Sa
apreciază coordonatorul și revista, considerând că
„publicația analizează și catografiază situația
satului bănățean, reușind...să reunească...vatra
satului cu istoria, cu poezia, cu viața bisericească
și cu tradițiile și obiceiurile autentice...” Iată
bucăți de suflet de la oameni de suflet trimise cu
drag și din inimă colegului și prietenului nostru de
condei, belșug de bunătate, preot și om de omenie.
Finalul primei părți se încheie cu un
capitol intitulat „Repere monografice”, în care
autorul coordonator ne prezintă episoade concrete
din viața publicației, în peste zece pagini,
oferindu-ne apoi date informative pe rubrici
(Editoriale, Valori poetice, Restituiri...), cu titluri,
ani, numărul revistei și pagina unde au fost
publicate. Meticuloasă această muncă, dar utilă și
practică pentru cei interesați.
Cea de-a doua parte (II) a volumului
omagial, intitulată „Misiune și propovăduire prin
presa sătească”, cuprinde zece capitole variabile
ca întindere și ca număr de materiale publicate. În
primul capitol (II1), Editoriale, din cele 11
materiale selectate, zece sunt semnate de
redactorul-șef, pr. dr. Valentin Bugariu. (vezi:
„Arhanghelul” la 5 ani, „Satul lui Eminescu”,
„Arhanghelul”-40 etc.). Cele patru articole
prezente în cea de-a doua secvență (II2),
Restituiri, ne invită să zăbovim cu lectura,
bucurându-ne de evocarea ilustrului cărturar, G. I.
Tohăneanu, de povestea unui erou necunoscut, de
amintirile unui colonist din Gătaia etc.
Al treilea capitol (II3), Documentar,
găzduiește opt comunicări, șase având deschidere
și respirație religioasă. Ne vom împlini moral și
cultural cu gândul la sărbătorirea satului
Sângeorge, la Eminescu, în opera căruia se
regăsește reflectată credința creștină ortodoxă, o
vom cunoaște pe privighetoarea măiastră Maria
Drăghicescu și în ipostaza de propăvăduitoare a
teologicului și ne vom completa setea de
cunoaștere și cu alte mesaje.
Cuprinsul ne aduce câte un titlu nou la
capitolele (II4) Cateheza(II5), Semne și (II8) In
memoriam din care aflăm informații despre
datinile sărbătorilor pascale, despre mănăstirile
sârbești din sudul Ungariei și o evocare despre
prof. Ion Murariu. Paginile de literatură (II7) se
regăsesc în capitolul cu același titlu, unde semnează
Nina Ceranu și Mirela-Ioana Dorcescu. Capitolul
rezervat „Tinerelor condeie” (II6), oferă cititorilor
titluri cu variate tematici, preponderent religioase, iar,
din cei 11 semnatari, trei sunt studenți și unul, elev.
Lăudabilă preocuparea părintelui publicist pentru
încurajarea celor talentați în ale creației literare.
Penultima secvență din partea a doua, Bucurii editoriale
(II9), prin recenziile semnate de prof. Iosif Marius
Circa și Gabriela Șerban, informează doritorii despre
apariția volumelor: Ciudata viață a cuvintelor,
respectiv Credință. Educație.Tradiție. coordonate de
același neobosit cărturar, pr. dr. Valentin Bugariu.
Ultimul capitol, cel de-al zecelea, din această
parte ,,Cronica parohială” , se întinde pe un spațiu de 80
de pagini, cu referire doar la ultimii cinci ani, o
adevărată broșură cu informații concrete și chiar
detaliate. Este un jurnal al întregii vieți parohiale de la
Birda. Vă rog, să citiți, măcar selectiv, și vă veți încărca
pozitiv sufletul cu un belșug de activități: concursuri de
religie (20), concurs de toacă (2), pelerinaje (5),
participări și organizări de întâlniri ale Forumului
publiciștilor bănățeni (11), lansări de cărți (8),
comemorări și pomeniri ale unor personalități (22),
prezența activă la simpozioane (6), împărtășiri ale
copiilor (14), sărbători religioase și națioanale ale
neamului (27), unele secondate de concerte în parcul
bisericii, donări de rechizite pentru elevii din parohie
(9), recitaluri de colinde (5), sfințiri (3), inaugurări (2),
activități catehetice cu copiii (numeroase), daruri de
sărbători (5), taina maslului (10) și multe, multe alte
acțiuni. Rămâi impresionat de volumul mare de
activițăți cu rol educativ, formativ săvârșite de acest
supraom. Te întrebi de unde atâta energie, atâta pasiune
și atâta dragoste pentru credință, cultură, neam, țară și
limbă! Pe bună dreptate, a fost ales și cronicar al
Asociației Publiciștilor Presei Rurale din Banat. Bravo,
Preacucernice, pentru respirația religioasă și patriotică
pilduitoare și pentru lecția de publicistică oferită.
Laude și pentru lista autorilor trecută la final,
semn al respectului față de colaboratori și de cititori, și
pentru cele 50 de pagini de iconografie în consonanță
cu viața revistei. Dacă mai precizăm și că, la fiecare
început de an, în foaia cu nr. 1, neobositul părinte
publică Raportul de activitate al Parohiei Birda pe anul
încheiat (dovadă a verticalității morale...), atunci putem
spune că portretul etic al mentorului și al foii aniversate
sunt demne de urmat.
Plecăciune și felicitări părinte drag și scump!
Ferendia, joi, 8 septembrie, 2022
Prof. Iosif Marius Circa
19
Cronica parohială:
• Cateheză dedicată Anului
comemorativ la Sângeorge. Activitățile religios-
catehetice dedicate Anului omagial al Rugăciunii
și Anului comemorativ al Sfinților Isihaști, au
continuat în parohia Birda, cu o Zi de rugăciune
închinată Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț.
Ziua de 15 noiembrie 2022 a debutat cu un
Atelier de Desen Religios, realizat de elevii Școlii
Primare din Sângeorge, în coordonarea prof.
Maria Miron.
În Ajunul sărbătorii a fost oficiată Slujba
Privegherii (Vecernia unită cu Litia și Utrenia), în
biserica cu hramul ,,Sfinții Arhangheli Mihail și
Gavriil”, din Sângeorge, filia parohiei Birda. La
Sfânta Liturghie au slujit P. C. Părinți Zoran
Milovanov (parohia Berecuța), Sebastian Andrei
Petrescu (parohia Birda) și Valentin Bugariu,
parohul locului. A fost prezent și P. C. Părinte
Călin Negrea de la parohia Gătaia.
După otpustul Sfintei Liturghii a fost
susținută de către părintele Valentin Bugariu,
cateheza ,,Reînnoirea isihastă la români. Sfântul
Cuvios Paisie de la Neamț”. În cadrul expunerii,
vorbitorul a prezentat cronologic cu ajutorul
videoproiectorului, etapele viețuirii isihaste și
contribuția spirituală și culturală a acestui curent
la dezvoltarea vieții bisericești în Țările Române
și opera Sfântului Paisie la renașterea vieții
monahale românești.
Cu acest prilej au fost prezenți la Sfânta
Liturghie și ora de cateheză, prof. Daiana Curea și
prof. Maria Miron de la Grădinița și Școala din
Sângeorge, prof. Doru Popa, titularul disciplinei
Religie de la Școala Gimnazială Birda, preșcolarii
și școlarii din localitate, mai mulți credincioși.
În încheiere pentru desfășurarea activității
se cuvin mulțumiri direcțiunii Școlii Gimnaziale
din Birda, prof. Sorina Onița, profesorilor
prezenți, copiilor, părinților și bunicilor care au
20
fost prezenți la comemorarea celui de-al treilea Sfânt
isihast cinstit în mod deosebit anul acesta.
• Cateheză dedicată Anului
comemorativ în biserica din Birda. Vineri 18 brumar,
a fost susținută o cateheză dedicată Sfinților Părinți
isihaști, elevilor clasei a VI-a de la Școala Gimnazială
din Birda. Copiii, însoțiți de prof. Doru Popa, titularul
disciplinei Religie, de la Școala sus-amintită, au
participat la o oră de cateheză susținută cu ajutorul
calculatorului în biserica cu hramul ,,Nașterea Maicii
Domnului” din localitatea Birda, de preotul Valentin
Bugariu.
Pe parcursul expunerii, elevii au fost
familiarizați cu conținutul catehezei: abordări
terminologice, Sfinții Părinți isihaști, cronologia
isihasmului românesc și Viața și petrecerea Sfântului
Paisie de la Neamț. Toate informațiile au dus la
concluzia potrivit căreia isihasmul a încurajat
dezvoltarea culturii naționale românești.
În partea a doua a catehezei s-au purtat discuții
libere, care au vizat: rolul Bisericii în viața de astăzi și
misiunea mănăstirilor ortodoxe, lăcașe de credință și
artă bisericească.
• Sărbătorirea Zilei Naționale a
României la Birda și Sângeorge. În fiecare an
clopotele bisericilor au anunțat prăznuirea Zilei
Naționale a României. Cu acest prilej și în comuna
Birda și satele aparținătoare a fost oficiată slujba
Tedeumului de Ziua Națională, care a fost urmată de
depuneri de coroane de flori din partea Primăriei și
Consiliului Local Birda.
Au slujit cu acest prilej P. C. Părinți Valentin
Bugariu la Birda și împreună cu Jivoine Maletici de la
Parohia Ortodoxă Sârbă din Denta la Sângeorge.
Au fost prezente oficialități locale: D-nii Sorinel
Marcu, viceprimarul comunei Birda, Daniel Moisă,
secretarul Primăriei, consilieri locali, Adrian Mitu, d-na
Dana Anderwald, bibliotecar, precum și dl. Virgil
Malcotă, șeful de Post al Poliției Comunei Birda.
 • Împărtășirea preșcolarilor la
Birda. Sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae, a
debutat în Ajun cu slujba Privegherii (Vecernia
unită cu Litia și Utrenia), în biserica cu hramul
,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, din filia
Sângeorge.
Sfânta Liturghia a fost oficiată în biserica
cu hramul ,,Nașterea Maicii Domnului”, din
parohia Birda.
Cu acest prilej la rugăciunea comună a
Bisericii au fost prezenți preșcolarii de la
Grădinița cu Program Normal din Birda. Copiii
însoțiți de prof. Iasmina Petrovici au fost
împărtășiți cu Sfintele Taine de către P. C. Părinte
Valentin Bugariu, parohul locului.
• Conferință la U. Z. P- Timișoara.
Luni, 12 decembrie de la orele 12, 00, a avut loc
la sediul Uniunii Ziariștilor Profesioniști din
România, filiala ,,Valeriu Braniște”, din
Timișoara, o nouă întâlnire a membrilor filialei
sus-amintite. Activitatea filialei a fost moderată de
dl. Dumitru Buțoi.
În sumarul acestei întâlniri au fost
cuprinse două activități: conferința ,,Contribuția
Patriarhului Miron Cristea la dezvoltarea culturii
române” susținută de părintele Valentin Bugariu
și un medalion dedicat poetului Marin Beșcucă,
realizat de către prof. univ. dr. Dumitru Mnerie.
În cadrul conferinței dedicată Patriarhului
Miron Cristea, conferențiarul s-a oprit la etapele
vieții și slujirii ierarhului român și a evidențiat
contribuția acestuia la dezvoltarea culturii
românești prin susținerea primei teze de doctorat
la Universitatea din Budapesta dedicată lui
Eminescu, lucrare care tratează atât viața, cât și
opera poetică; a publicării unor volume de istorie
literară și a realizărilor în domeniul Folclorului,
Etnografiei și Muzeografiei românești.
Prof. univ. Dumitru Mnerie a vorbit despre
poetul Marin Beșușcă și creația poetică, aducând
în sprijinul expunerii volumele poetului, dar și o
prezentare power-point dedicată subiectului ales.
În cadrul temei propuse, autorul s-a oprit la
volumele ce alcătuiesc ,,Trilogia răzeșilor”. Poetul
este un apropiat al Timișoarei, căreia i-a dăruit
cartea Timișoara – Acolade peste timp, un omagiu
adus Revoluției și eroilor ei din 1989.
Au adus completări, comentarii sau
adăugiri celor două teme câțiva membrii filialei:
Horia Țâru, Ion Ionescu, Monica Condan, Ioan
Medoia, Gheorghe Lungu, Marius Mihalca,
Cornel Seracin și alții.
• Forumul publiciștilor bănățeni la
Giarmata Vii. Sâmbătă, 17 decembrie în biserica
cu hramul ,,Nașterea Maicii Domnului”, din
localitatea Giarmata Vii, s-au desfășurat lucrările
Forumului Asociației Publiciștilor Presei Rurale din
Banat.
Lucrările au debutat cu o slujbă de Tedeum
oficiată de către P. C. Părinți Vasile D. Suciu, Ioan
Mermeze (parohia Giarmata Vii), Iliia Pavlovici Pătruț
(parohia Mașloc), Valentin Bugariu (parohia Birda) și
Marian Chirilă (parohia Sasca Montană).
Un cuvânt de bun venit a fost rostit de către
părintele Vasile D. Suciu, parohul bisericii și redactor-
șef al revistei ,,Vatră nouă”, prin care a întâmpinat
ospeții și a vorbit de rolul binefăcător al presei sătești
născută în tinda Bisericii și Școlii, cei doi piloni de
bază ai dezvoltării spirituale a satelor bănățene. În
continuare a prezentat lăcașul de cult, ridicat cu mari
sacrificii de către preotul Filip Doboș sprijinit de
credincioșii ortodocși din vatra cea nouă a satului.
Prof. Ioan Traia, președintele Asociației
Publiciștilor Presei Rurale din Banat a prezentat etapele
acestei activități: lansarea lucrării monografice
Asociația Publiciștilor Presei Rurale din Banat, Editura
Eurostampa, Timișoara, 2022, 342 p. (autor: Ioan
Traia); decernarea ,,Premiului ,,Pavel Filip și Aurel
Turcuș” al Asociației pentru cinci publiciști și
schimburi culturale.
Volumul Asociația Publiciștilor Presei Rurale
din Banat, revăzut și adăugit, a fost prezentat de
părintele dr. Valentin Bugariu. Vorbitorul a apreciat
această a II-a ediție, care oferă cititorilor un istoric al
Asociației, întâlnirile membrilor, aniversarea unor
reviste sau lansarea unor cărți, evenimente petrecute în
Voivodina (Serbia) și în județele Caraș-Severin și
Timiș. În marea lor majoritate, aceste activități s-au
desfășurat în bisericile satelor: Birda, Colonia Gătaia,
Giarmata Vii, Ferendia, Partoș și Șopotu Vechi, în școli
la Birda, Giarmata Vii și Urseni, la căminele culturale:
Torac și Săcălaz.
Față de anul 2018 s-au afiliat Asociației opt noi
reviste, noi publiciști care au îmbogățit zestrea culturală
a Banatului. În încheiere părintele Valentin Bugariu a
apreciat faptul că noua lucrare poate fi considerată un
21
veritabil Dicționar al sufletului românesc dintre
Mureș și Dunăre.
În partea a doua a întâlnirii au fost
premiați cinci publiciști: Vasile D. Suciu,
cuvântul de prezentare a fost întocmit de
Gheorghe Blejușcă, redactor al revistei ,,Foaia
Săcălazului”; Valentin Bugariu, cuvântul de
întâmpinare a fost rostit de prof. Octavian Gruița
de la Giroc; judecător Ion Ionescu, prezentat de
prof. Gheorghe Lungu, prof. Dorinel Stan,
președintele Asociației Românilor liberi din
Serbia și părintelui Cornel Juica, redactor-șef al
revistei ,,Foaia Codrenilor” din Serbia.
Părintele Vasile D. Suciu, gazda întâlnirii
a prezentat cele mai noi apariții tipografice: Vasile
Derunc, Până când Doamne? Psalmi din
carantină, Editura Kult, Drobeta-Turnu Severin,
2020, 69 p. și Din an în an. 77 colinde și 7 scenete
religioase, ediția a V-a, îngrijită de..., Editura
Partoș, Timișoara, 2019, 151 p..
Tot la îndemnul părintelui Vasile s-a rostit
o rugăciune pentru eroii Revoluției din 1989 și a
fost sărbătorit părintele coslujitor Ioan Mermeze
care astăzi a împlinit frumoasa vârstă de 65 de
ani.
Au fost schimburi culturale între
participanți. Pe lângă cărțile sus-amintite au fost
dăruite revistele: ,,Arhanghelul” (Birda),
,,Sfeșnicul” (Mașloc), ,,Vatra Satului” (Ferendia),
iar prof. Octavian Gruița a dăruit celor prezenți
broșura monografică Giroc. Arc peste
timp, Editura Partoș, Timișoara, 2022, 66 p..
La final întâlnirii, membrii Asociației au
intonat colinde.
• Festival de Colinde în parohia
Voiteg. Vineri, 23 decembrie a avut loc în
biserica parohială ,,Sfântul Gheorghe”, din
Voiteg, prima ediție a Festivalului de Colinde
,,Steaua Betleemului”, organizată de Parohia
Ortodoxă Voiteg, la inițiativa părintelui ic.
Dragan Giorgiev, parohul locului.
Au concertat Corul Parohiei Șag condus
de părintele Florin Băran; Corul ,,Doina” al
Parohiei Gătaia condus de părintele Călin Negrea;
un grup de colindători din Parohia Birda compus
din Boiangiu Andrei, Filip Bogdan, Peia Denisa,
Peia Tudor, Șuștrean Lorena și Viman Sophia;
Corala ,,Voitegeana” a Școlii Gimnaziale,
condusă de prof. Ionela Fanu și Corul Parohiei
Voiteg condus de părintele Dragan Giorgiev.
Moș Crăciun a adus daruri pentru copiii
cuminți din localitate. Cei care au primit daruri l-
au întâmpinat pe Moșul cel Bun cu poezii și
cântece.
22
Părintele ic. Dragan Giorgiev a mulțumit tuturor
pentru vestea cea bună a Nașterii Domnului și a
răsplătit pe copii și tineri cu diplome, medalii și trofee
de participare la această primă ediție a festivalului.
La această activitate a fost prezent dl. Ioan
Niculae Pop, primarul localității Voiteg, prof. Camelia
Fogaș, directorul Școlii Gimnaziale din Voiteg, cadre
didactice, părinți și copii, mai mulți credincioși.
• Praznicul Nașterii Domnului la Birda.
Praznicul Crăciunului a debutat în Ajun, când o ceată
de colindători a adus vestea Nașterii Domnului, la
casele creștinilor din sat. În amurgul zilei a fost oficiată
Slujba Privegherii (Vecernia unită cu Litia și Utrenia),
în biserica cu hramul ,,Nașterea Maicii Domnului”, din
parohia Birda.
În ziua de prăznuire a fost săvârșită Sfânta
Liturghie. În cadrul acesteia, s-au împărtășit mai mulți
copii cu Trupul și Sângele Domnului Iisus Hristos. La
momentul predicii a fost citită Pastorala cu acest prilej,
a Crăciunului a Înaltpreasfințitului Mitropolit Ioan al
Banatului.
După otpustul Sfintei Liturghii, copiii și tinerii
din parohie, au colindat pe credincioși, cu colindul
românesc tradițional. La final Moș Crăciun a împărțit
celor prezenți daruri din partea Parohiei Birda.
• A doua zi de Crăciun la Sângeorge. În
a doua zi de Crăciun, a fost săvârșită Sfânta Liturghie,
în biserica cu hramul ,,Sfinții Arhangheli Mihail și
Gavriil”, din Sângeorge, filia parohiei Birda,
protopopiatul Deta.
În cadrul Sfintei Liturghii, mai mulți copii și
tineri s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Domnului,
iar la momentul predicii a fost citită Pastorala la
Praznicul Nașterii Domnului, a Înaltpreasfințitului
Mitropolit Ioan al Banatului.
După otpustul Sfintei Liturghii, a fost organizat
tradiționalul Recital de Colinde ,,Vin colindătorii cum
veneau odată...”, manifestare care a ajuns la a VI-a
ediție. Colindătorii și ceilalți copii care au
participat la Slujba din a doua zi a Praznicului
Nașterii Domnului au fost răsplătiți cu daruri
pregătite de parohia Birda.
• Ziua Culturii Române în parohia
Birda. Pe 15 ianuarie, a fost sărbătorită Ziua
Culturii Române, în parohia Birda din
protopopiatul Deta. Sărbătoarea a debutat cu
slujba Utreniei urmată de Sfânta Liturghie.
După otpustul Sfintei Liturghii, oficiată în
biserica cu hramul ,,Sfinții Arhangheli Mihail și
Gavriil”, din filia Sângeorge, a fost organizat un
moment poetic-muzical dedicat Zilei Culturii
Române.
Manifestarea a debutat cu audierea
cântecului ,,Eminescu”, interpretat de Ion și Doina
Aldea Teodorovici. Elevii Școlii Primare din
Sângeorge, în coordonarea prof. Maria Miron au
realizat un montaj literar-artistic compus din eseul
,,Marele poet român Mihai Eminescu” lecturat de
eleva Nițulescu Ionela și poeziile
eminesciene: Între nouri și-ntre mare, Revedere,
Cu penetul ca sideful, La mijloc de
codru... recitate de elevii clasei a IV-a: Dulgheru
Vanesa, Filip Petre, Nițulescu Ionela și Petrea
Dragoș.
Preotul Valentin Bugariu a pregătit un cuvânt
ocazional: ,,Eminescu în muzică. Receptarea
poeziei eminesciene la compozitorii români. Zeno
Vancea la 33 de ani de la înveșnicire”. Subiectul
ales se încadrează în tematica Anului
comemorativ dedicat imnografilor și cântăreților
bisericești.
Vorbitorul a expus legătura lui Eminescu
cu muzica, preluarea poeziei eminesciene de către
compozitorii români, precum și prezentarea unui
medalion biobibliografic al compozitorului
bănățean Zeno Vancea (†15 ianuarie 1990).
Pornind de la opera componistică de inspirație
eminesciană, vorbitorul a prezentat contribuțiile
lui Zeno Vancea în muzica bisericească. În cadrul
volumului Muzica bisericească la români. Studiu
critic, Editura Mentor, Timișoara 1944, autorul
bănățean pledează pentru întoarcerea creatorilor la
sursele bizantine și psaltice în ceea ce privește cântarea
bisericească.
Cu prilejul omagierii Zilei Naționale a Culturii
Române a fost realizată și o expoziție din critica
eminesciană cu volume iscălite de G. I. Tohăneanu, Zoe
Dumitrescu Bușulenga, Iosif Sava, Alex Ștefănescu,
Mihai Cimpoi și din cea dedicată lui Zeno Vancea,
Constantin-Tufan Stan.
Toate aceste elemente au încercat să ilustreze
Poezia, Muzica și Banatul și contribuția acestora la
îmbogățirea zestrei spirituale a neamului românesc.
• Ziua Unirii Principatelor Române în
parohia Birda. Evenimentul Unirii Principatelor
Române a fost sărbătorit în parohia Birda prin
rugăciune, expoziție de carte și cateheză.
Momentul aniversar a debutat prin oficierea
slujbei Tedeumului de mulțumire în biserica cu hramul
,,Nașterea Maicii Domnului” din parohia Birda,
protopopiatul Deta.
Pentru a defini semnificația actului Unirii și a
explicării Anului comemorativ, dedicat imnografilor și
cântăreților bisericești din Patriarhia Română, a fost
realizată o expoziție tematică de carte și o cateheză cu
tema: ,,Anton Pann în slujba literaturii și a muzicii
bisericești românești”.
Expoziția de carte a fost înfăptuită prin sprijinul
Bibliotecii Liceului Teoretic Gătaia, prin efortul
bibliotecarului Lia Bontescu.
Cateheza a fost susținută elevilor Școlii Primare
din Sângeorge, jud. Timiș, prin sprijinul prof. Maria
Miron.
Cateheza dedicată poetului și protopsaltului
Anton Pann (1796-1854) a evidențiat coordonatele
biografice și ale operei literare și muzicale, iar ca punct
de plecare a fost folosit cântecul: ,,Din sânul maicii
mele”, muzica compozitorului Pann fiind preluată de
Imnul Național al României.
Pentru a explica noile cunoștințe, preotul
Valentin Bugariu a exemplificat cu bucăți muzicale din
creația religioasă și laică a lui Anton Pann.
Elevii pregătiți de către prof. Maria Miron au
oferit un moment poetic, cu poeme din
volumul Povestea vorbii, recitate de elevele: Nițulescu
Ionela și Teodorescu Alessia.
• Ziua Educației religioase la Birda.
Sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi reprezintă pentru
învățământul teologic un moment deosebit, cel al
serbării hramului institutelor de educație ale Bisericii.
La nivelul parohiei Birda și a filiei Sângeorge,
sărbătoarea a fost un prilej de rugăciune și cateheză
creștină.
23
 Sărbătoarea a debutat cu oficierea Sfintei
Liturghii, în biserica cu hramul ,,Nașterea Maicii
Domnului”, din parohia Birda, protopopiatul
Deta.
Predica zilei a fost pregătită de către
părintele Valentin Bugariu, care a vorbit despre
,,Cântarea bisericească ca mod de misiune
creștină”.
Luni, 31 ianuarie a fost susținută cateheza
cu tema ,,Coruri bisericești din zona Deta”, de
același preot, la Școala Primară din Sângeorge.
Cateheza a fost realizată cu ajutorul
videoproiectorului și a vizat prezentarea celor 25
de coruri bisericești și de copii din zona Deta.
Activitatea catehetică s-a adresat elevilor
și preșcolarilor de la Școala Primară și Grădinița
cu Program Normal din Sângeorge, jud Timiș și a
fost realizată cu sprijinul nemijlocit al dascălilor
celor două unități școlare, prof. Maria Miron și
prof. Daiana Curea.
• Cerc de Desen religios la Școala
din Birda. Cerc de desen religios intitulat
,,Culorile muzicii” realizat la clasa a III-a prin
sprijinul prof. Sorina Onița și în coordonarea prof.
Doru Popa, profesor de Religie la Școala
Gimnazială din Birda, jud. Timiș.
• Simpozionul Național ,,Prețuie-
ște viața” la final. Vineri, 24 februarie au avut
loc, online, lucrările Simpozionului Național
,,Prețuiește viața”. Ajuns la cea de-a V-a ediție,
Simpozionul organizat de Școala Gimnazială din
Săcălaz, jud. Timiș s-a bucurat de prezența a 200
de participanți, profesori și elevi din învățământul
preuniversitar, preoți etc. Au susținut lucrări
profesori din județele: Alba, Harghita, Vâlcea,
Prahova, Dolj, Sibiu, Dâmbovița, Maramureș,
Arad, Satu Mare, Gorj și Timiș.
Din partea Parohiei Birda a participat la
acest simpozion, preotul dr. Valentin Bugariu care
a susținut comunicarea ,,Dragobete. Sensuri și
semnificații”.
• Masa rotundă ,,Vârstnicii în
viața comunității” la Birda. Între activitățile
dedicate Anului omagial al pastorației
vârstnicilor, a fost organizată în 31 martie o Masă
rotundă la Școala Gimnazială din Birda, jud.
Timiș.
Activitatea a fost posibilă prin sprijinul
prof. Sorina Onița, directorul instituției școlare, cu
participarea prof. Mihaela Coman, Germer Hilde,
prof. Daniela Bursuc și a elevilor de la ciclul
gimnazial.
Această Masă rotundă, care s-a dorit a fi o
dezbatere liberă, pe tema bătrâneții au fost
identificate, apoi citite versetele biblice care
24
amintesc de rolul și importanța vârstnicilor în viața
comunității umane și a fost vizionat un material power-
point care a ilustrat tema discutată.
Eleva Noje Flavia a citit un eseu intitulat
,,Bătrânețea” în care a vorbit despre: etapele vieții,
veșnicia vieții, din perspectivă creștină și despre
bătrânețea ca stare de spirit.
Preotul Valentin Bugariu a prezentat un material
intitulat ,,Vârstnicii în viața comunității. Dileme,
probleme, remedii” în care a amintit de componenta
etimologică a termenului, cu mărturii culese din
literatura română, dar și problemele și remediile
pastorale. O lume a vârstei a treia asediată de progresul
tehnologic, dominată de expulzare și singurătate, dar a
punctat și rolul Bisericii de a coagula în trupul ei pe
creștinii vârstei a treia. Religiozitatea și spiritualitatea
oferă posibilitatea exprimării ,,maturității
duhovnicești”, în cadrul rugăciunii publice, a
activităților culturale și filantropice derulate de
Biserică.
Cu prilejul Praznicului Nașterii Domnului, Anului
Nou și Bobotezei dorim tuturor credincioșilor din
Birda și Sângeorge, colaboratorilor și citirorilor
revistei Sărbători Fericite și La mulți ani!
COLEGIUL DE REDACŢIE:
Dr. Nina Ceranu, Prof. univ. dr. Ioan Viorel
Boldureanu, Dr. Florin-Corneliu Popovici, Prof.
Ioan Traia, Pr. dr. Iliia Pavlovici Pătruț
Redactor-şef:
Pr. dr. Valentin Bugariu
ISSN 2284 – 7731
Redacţia: Birda, Str. Principală, nr. 229, tel.
0729145610, cod postal:307187, jud.Timiş, e-
mail: parohiabirda@yahoo.com