See discussions, stats, and author profiles for this publication at: https://www.researchgate.

net/publication/344138846

Efecte asupra identitatii nationale a studentilor Erasmus

Thesis · January 2014

CITATIONS READS

0 129

1 author:

Amalia Dragusin
Heinrich-Heine-Universität Düsseldorf
1 PUBLICATION 0 CITATIONS

SEE PROFILE

Some of the authors of this publication are also working on these related projects:

Affect on Social Media. Depression in Mental Health Communities on Instagram. View project

All content following this page was uploaded by Amalia Dragusin on 06 September 2020.

The user has requested enhancement of the downloaded file.

 ŞCOALA NAŢIONALĂ DE STUDII POLITICE ŞI ADMINISTRATIVE
FACULTATEA DE COMUNICARE ŞI RELAŢII PUBLICE

LUCRARE DE ABSOLVIRE
Efecte asupra identității naționale a studenților Erasmus

Coordonator,
Conf. univ. dr. Nicoleta CORBU

Autor,
Amalia DRĂGUȘIN

Bucureşti, iulie 2014

 CUPRINS

1. Introducere 1

2. Comunicarea interculturala 3

2.1. Introducere în comunicarea interculturală. Paradigme și definiții. 3

2.2. Componente ale comunicării interculturale. Cultură și comunicare. 7

3. Identitate națională 11

3.1. Istoric. Definiții, încadrări teoretice, perspective, caracteristici. 11

3.2. Procesul de formare a identității. 15

3.3. Dimensiuni, niveluri de manifestare a identității. Identitate națională. 18

3.4. Identitate națională 20

4. Cercetare privind identitatea națională a tinerilor studenți români 20

care au studiat temporar în străinătate

4.1. Introducere 23

4.2. Metodologie 23

4.3. Întrebări de cercetare 24

4.4. Analiza rezultatelor 25

4.5. Interpretarea rezultatelor 40

4.6. Limitele cercetării 42

4.7. Concluziile cercetării 42

5. Concluzii 45

6. Bibliografie 47

7. Anexe 50
 1. Introducere

Într-o lume a globalizării, în care comunicarea și schimburile interculturale au devenit

mai intense ca oricând, identitățile naționale sunt tot mai des supuse provocărilor, trecând prin
procese de negociere în urma cărora se modifică, se transformă și capată noi forme potrivit
nevoilor de adaptare ale omului, care a fost constrâns să-și abandoneze condiția de cetățean al
unei țări pentru a deveni cetățean al unei planete.
Efectele se resimt în toate aspectele vieții, economic, social, religios etc., dar una dintre
primele probleme care s-au ridicat cu privire la riscurile globalizării a fost una dintre cele mai
evidente consecințe, contopirea identităților naționale, pierderea particularităților identitare
într-un întreg omogen, care avea să fie cunoscut sub denumirea de „sat global”. Aceasta este o
lume în care toți oamenii sunt interconectați, o lume a „simultaneității” unde totul se petrece în
același timp și orice poate afecta pe oricine (McLuhan, 1996, p. 67). Astfel se pune problema
„siguranței” particularităților culturale și a diversității națiunilor. Fenomentul globalizării a fost
considerat un proces general de pierdere a diversității culturale, în urma căruia culturile
dominante, precum cele din Vest și-au văzut exportată cultura în toată lumea într-o formă
standardizată, iar cele mai slabe s-au văzut mai expuse, mai amenințate, când de fapt identitatea
culturală este în pericol oriunde. Cu toate acestea atât identitatea culturală, cât și identitatea
națională ca parte a identității culturale, au fost în același timp consolidate, create și proliferate
prin intermediul globalizării. Identitatea națională nu este doar un atașament psihic fragil, ci o
dimensiune instituționalizată a vieții sociale, produs al culturii întreținut de stat, astfel că
globalizarea a întampinat o adevarată rezistență în sprijinul adus de stat pentru întărirea ei
(Tomlison, 2003).
Totuși identitățile trec prin niște schimbări care trebuie analizate cu atenție, deoarece ele
au un efect direct asupra dezvoltării unei țări, iar aceste schimbări sunt favorizate mai ales de
contactul direct cu alte culturi prin intensificarea migrațiilor dintr-o țară în alta. Companiile
multinaționale sunt un liant puternic între țarile de pe tot globul, organizațiile internaționale de
asemenea, iar programele educaționale prezintă o ofertă din ce în ce mai bogată și atractivă,
facilitând expunerea tinerilor la alte culturi, încă din perioada studiilor. Cercetările din domeniul
comunicării interculturale încearcă să demonstreze importanța unei educații care să încorporeze
în programa universitară elemente de interculturalitate, pentru a le oferi studenților o bază
concretă, necesară în contactele interculturale din viitor, pentru a le dezvolta sensibilitatea
culturală și percepția despre sine. Competența în comunicarea interculturală a devenit o calitate
indispensabilă în mediul de afaceri în prezent (Penbek, 2012).

1
 Unul dintre aceste programe educaționale este programul Erasmus, un program de
schimb între studenți, realizat în urma încheierii unor parteneriate între universități din diferite
țări din Europa, pentru a prilejui schimburile de experiență și a le permite studenților să cunoască
și un alt sistem de învățământ, să devină mai toleranți etc. Motivul pentru care am ales ca arie de
cercetare experiența participanților la acest tip de program a fost în mare măsură datorită
posibilității de a îi contacta într-un timp mai scurt și datorită numărului mai mare de participanți
față de alt tip de programe. Cercetarea însă se poate extinde către mai multe categorii de astfel de
programe, nu numai de studiu, ci și de experiențe de muncă sau voluntariat.
Scopul prezentei lucrări este deci de a ajuta la o mai bună înțelegere a efectelor pe termen
mediu și lung asupra sentimenului de identificare națională și a percepțiilor despre aceasta după
efectuarea unei perioade de studiu într-o altă țară. Astfel obiectivele de cercetare vor fi de a
aprofunda înțelegerea conceptului de identitate națională, de a observa transformările suferite de
aceasta în cazul tinerilor ce trăiesc o anumită perioadă de timp într-un alt mediu cultural și
repercusiunile pe care experiența le are asupra sentimentului de a fi român în prezent, de a
observa felul în care identitatea națională a interacționat cu celelalte tipuri de identificări.
Plecând de la experiența personală, a participării în cadrul acestui program, am avut
ocazia de a auzi diferite păreri cu privire la sentimentul de identificare națională, atât pe
parcursul stagiului, cât și la întoarcerea în țară. Mi-au atras atenția mai ales sentimentele negative
și m-au determinat să îmi pun anumite întrebări legate de efectele unei experiențe de asemenea
natură asupra părerii despre propria țară. Astfel că, în cercetarea de față, m-a interesat în special
modul în care studenții resimt în prezent influența experienței asupra identității naționale, dacă și
cum le influențează ea planurile de viitor și viziunea asupra elementelor de identitate națională.
Lucrarea va fi structurată în trei capitole principale, două teoretice și unul în care este
prezentată cercetarea efectivă. Primul capitol este o introducere în universul vast al comunicării
interculturale, prezentând principalele curente de gândire și paradigme, precum și conceptele
care au ajutat la fondarea domeniului. Al doilea capitol reprezintă baza teoretică efectivă pentru
realizarea cercetării, oferind o înțelegere asupra conceptelor cheie, precum: identitate socială,
identitate personală, idetitate națională. În final al treilea capitol prezintă cercetarea, structurată
în patru părți în funcție de principalele întrebări de cercetare, tratând identitatea națională în
relație cu alte tipuri de identități, contextul și experiențele asociate cu aceasta și efectele suferite
de la începutul experienței până în prezent.

2
 2. Comunicarea interculturală

2.1. Introducere în comunicarea interculturală. Paradigme și definiții

Rostul comunicării interculturale, pe lângă aspectele practice, economice, care au dus la

întalnirea dintre culturi încă de la nașterea lor acum mii de ani, este și unul de introspecție, de
autodescoperire și de înțelegere deplină a sinelui, cât mai departe de subiectivism. Însă cu toate
că prezintă numeroase efecte pozitive la nivelul dezvoltării personale, contactul crescut între
culturi prezintă riscuri la nivel global, ca urmare a unui fenomen ce s-a răspândit în aproape toată
lumea. Astfel, pe măsură ce fenomenul globalizării se răspândește, domeniul comunicării
interculturale se confruntă tot mai des cu probleme legate de identitate, comunitate, umanitate,
comunicarea interculturală fiind singurul mijloc de a atenua efectele sale nefaste (dezintegrările
sociale, conflictele religioase, impactul asupra mediului) (Asante, 2008, p. 1). Dacă înainte era
necesară pentru comerț, acum comunicarea interculturală a devenit o problemă de supraviețuire a
speciei umane. S-ar putea spune că în contextul actual al globalizării unul dintre subiectele cele
mai importante din domeniul științelor sociale este comunicarea interculturală, care a devenit o
necesitate în condițiile în care oamenii sunt tot mai des implicați în situații de contact cu alte
culturi (Hubbard, 2007, pp. 223-225).
Scopurile comunicării interculturale s-au schimbat, s-au înmulțit de-a lungul vremii,
plecând de la o nevoie concretă, aceea de a înțelege mai bine cultura straină cu care se intră în
contact, adăugându-și pe parcurs noi sensuri, conferite atât de contextul istoric, cât și de noile
descoperiri tehnologice. Samovar și Porter (1972/2003, p. 6) menționează trei factori care au
contribuit semnificativ la intensificarea schimburilor între culturi: progresele făcute în domeniul
transporturilor, dezvoltarea sistemelor de comunicații (sateliți, dispozitive digitale etc.) și
schimbările în obiceiurile de imigrare. Studierea modului în care a luat naștere și s-a dezvoltat
domeniul comunicării interculturale poate face mai clară înțelegerea diverselor țeluri care au
impulsionat cercetarea în acest domeniu.
Istoria comunicării interculturale poate fi privită în 3 moduri: cronologic, geografic sau
paradigmatic (punând accent pe trei linii de cercetare dominante: funcționalistă, interpretativă și
critică) (Jackson, 2012, p. 18; Nakayama, 2010, p. 50). Pentru a sublinia autorii care au adus
contribuții esențiale domeniului și pentru a îi observa evoluția până în prezent, abordarea din
cadrul acestei lucrări va urmări evenimentele pe linie cronologică, încadrând în același timp
conceptele fundamentale în paradigmele corespunzătoare.

3
 Etapa pre-paradigmatică

Aflându-se la intersecția dintre mai multe discipline, istoria comunicării interculturale se

leagă în mare măsura de stadiul de dezvoltare al acestora și de unele teorii elaborate în cadrul lor
de personalități cheie ale secolului al nouăsprezecelea. Câteva concepte care se mai folosesc și
astăzi sunt (Jackson, 2012, p. 18; Hart, 2002, p. 8): teoria evoluționistă a lui Charles Darwin,
care a condus la fondarea etologiei (ajutând mai departe la înțelegerea comunicării non-verbale),
definirea inconștientului și plasarea comportamentului non-verbal la nivelul acestuia de către
Freud, conceptul de ideologie și observarea relațiilor sociale la scară largă de Karl Marx,
etnocentrismul introdus de William Sumner și „conceptul de străin” al lui Georg Simmel care a
influențat studiile despre tranziție și adaptare culturală. Pe de altă parte, în anii ’30 -’40, un grup
de antropologi americani (Margaret Mead, Ruth Benedict, Gregory Bateson, Clyde Kluckhohn)
au introdus trei ipoteze care au constituit fundația a ceea ce mai târziu avea să fie recunoscut
drept „comunicare interculturală”: caracterul național, cultura și personalitatea și cultura la
distanță, toate îndreptându-se către aceeași idee că o cultură poate fi descoperită sau cel puțin
studiată, fără a te afla în limitele spațiului cultural respectiv. Acest mozaic de teorii provenind
din diverse discipline a fost încadrat ulterior în etapa pre-paradigmatică a comunicării
interculturale, deoarece construcția efectivă a domeniului avea să înceapă abia în anii ’50, în
cadrul Institutului de Servicii Străine (Hart, 2002, p. 8).
Primele delimitări conceptuale au fost trasate în cadrul Institutului de Servicii Străine,
instituție din departamentul de stat al Statelor Unite ce se ocupa cu instruirea diplomaților care
dobândeau atât competențe lingvistice, cât și culturale. Confruntați cu lipsa unor metode practice
de predare, relevante pentru misiunile pe care le desfășurau cursanții, antropologul Edward Hall
împreună cu lingvistul George Trager elaborează un model de încadrare a culturii pe anumite
coordonate, considerând comunicarea drept una dintre cele mai importante dimensiuni (Hart,
2002, p. 9). Istoria propriu-zisă a comunicării interculturale începe așadar la acest institut, unde
Edward T. Hall, recunoscut mai apoi drept fondator al domeniului, strânge în decursul câtorva
ani informații importante și exemple practice din experiențele cursanților, care îl vor ajuta la
dezvoltarea teoriilor de mai târziu (Asante, 2008, pp. 12-13). Totodată, diversitatea pregătirii
anterioare a oamenilor de știință din cadrul insitutului, în special în psihologie, lingvistică sau
antropologie, a conferit originalitate și complexitate domeniului prin prisma unor perspective
multiple. Lingviștii atrăgeau atenția asupra importanței limbii și rolului său în comunicarea
interculturală, antropologii subliniau rolul culturii și al non-verbalului în viața de zi cu zi, iar
psihologii ajutau la înțelegerea modului de funcționare a prejudecăților și stereotipurilor. Cu

4
toate acestea rolul central ocupat de comunicare în procesul intercultural a dus la situarea
disciplinei sub cuprinzătoarea umbrelă a științelor comunicării (Nakayama, 2010, pp. 47-48).
După închiderea institutului cercetările se mută în departamentele de comunicare ale
universităților, însă publicarea cărții „The silent language”, în 1959, de către Edward Hall,
rămâne rodul acelor ani de căutări, de întrebări și răspunsuri, culminând cu un nou termen pentru
o disciplină ce până atunci fusese dispersată în puncte izolate ce așteptau să fie aduse sub semnul
aceleași funcții, de înțelegere a interacțiunii dintre culturi (Hart, 2002, p. 10). De aici pornește o
nouă terminologie, un set de concepte care subliniază în special importanța comunicării non-
verbale ce variază în funcție de cultură, cele mai importante noțiuni introduse fiind: cronemica
(studiul percepției și al modului de utilizare a timpului) și proxemica (studiul relaţiilor cauzale şi
condiţionale din spaţiu). Hall însă nu era interesat de fondarea unei noi discipline și continua să
se considere un antropolog mai degrabă decât un comunicator; interesul său pentru comunicarea
non-verbală a condus totuși la publicarea altor cărți despre comunicarea interculturală în
următorii ani (Hart, 2002, p. 13). Tocmai de aceea, probabil, trecerea de la faza aparadigmatică
la cea paradigmatică a mai întarziat preț de două decenii, până în anii ’80, când cercetările au
devenit tot mai influențate de abordările din psihologia socială, trecând până la urmă sub
dominanța paradigmei funcționaliste.

Etapa paradigmatică

În 1985 domeniul devine paradigmatic trecând sub influența paradigmei dominante din
comunicare, abordarea funcționalistă/postpozitivistă. Funcționalismul (Auguste Comte, Emile
Durkheim, Gudykunst) susține că universul social e compus din fapte empirice care pot fi
cunoscute și care există independent de cercetător (Jackson, 2012, p. 21). Cercetătorii încearcă sa
stabilească relații cauzale între cultură și comportamentele de comunicare, să descrie și să
anticipeze comportamentul uman considerat previzibil. Metodele folosite sunt de obicei
cantitative. Teoriile funcționaliste încearcă de obicei să anticipeze interacțiunile prin accentuarea
anumitor etape din procesul de comunicare, de exemplu teoria managementului anxietății,
incertitudinii (cu cât nivelul de anxietate este mai redus, cu atât comunicarea va avea mai mult
succes). Atunci când indivizii se confruntă cu o nouă cultură întâmpină sentimente de
nesiguranță și teamă cu privire la comportamenul culturii-gazdă bazate pe experiențe din trecut,
încorporând totodată și „șocul cultural”. Teoria negocierii imaginii se leagă de nevoia indivizilor
de a salva aparențele indiferent de cultură și diferitele strategii abordate în cazul conflictelor,
care variază în funcție de cultură. Teoria constrângerilor conversaționale, teoria ajustării
comunicării (adaptarea modului de comunicare pentru a facilita înțelegerea) sunt alte teorii
5
specifice funcționaliștilor (Gudykunst, 2005). Ruptura care s-a produs în anii ’80 a fost
declanșată de o serie de factori, printre care interesele capitaliste din SUA, dar mai ales nevoia
disciplinei de a se alinia standardelor științifice prin adoptarea unor metode, a unui sistem de
cercetare (Molefi, 2008, p. 16). Paradigma continuă să fie folosită și astăzi de anumiți cercetători
americani.
Istoria fondării domeniului în Europa diferă față de cea din SUA și Japonia din 4 puncte
de vedere: motivație, concentrarea atenției, fondari disciplinare si paradigma de cercetare. Dacă
în Sua și Japonia comunicarea interculturală se concentra pe comportamentul nonverbal, în
Europa în centrul atenției se aflau problemele lingvistice, rolul limbii în relațiile interculturale și
invers. Acest lucru se poate datora mai ales emigrărilor dintr-o țara în alta și valului de populație
străină confruntat cu o limba nouă. Domeniul din care au pornit studiile asupra comunicării
interculturale a venit din zona disciplinelor lingvistice și nu din cel al comunicării (Jackson,
2012, p. 23).
În spațiul european unii cercetători lingviști au adoptat paradigma interpretativă,
folosindu-se de metode etnografice, utile pentru studiul limbilor străine. Cercetarea este orientată
către înțelegerea lumii prin semnificațiile activităților sociale și prin descrierea comunicării
dintre indivizi, folosind mai ales metode calitative1 (Jackson, 2012, p. 23). Această abordare este
din multe puncte de vedere opusă celei funcționaliste, încercând să suplinească astfel
neajunsurile create de rigiditatea viziunii. În vreme ce funcționaliștii văd comunicarea ca fiind
influențată de cultură, cercetarea interpretativă vede un proces mai degrabă bidirecțional, unde
cultura este creată și menținută prin comunicare, iar comportamentul uman nu poate fi ușor
prevăzut, scopul fiind în primul rând de a îl înțelege și a-l descrie (Nakayama, 2010, p. 59).
Realitatea este subiectivă și tocmai de aceea comunicarea nu trebuie studiată în afara contextului.
În anii ’90 o a treia paradigmă, abordarea critică, a apărut ca o completare și un semnal de
alarmă pentru viziunile tradiționaliste de până atunci care trecuseră cu vederea un aspect esențial
în relația dintre comunicare și cultură, și anume politica, împreună cu relațiile de putere,
interesele și schimbările la nivel global. Această paradigmă este o critică la adresa viziunilor
precedente, după cum sugerează și numele, susținînd că abordările tradiționaliste (funcționaliste
și interpretative) nu fac decât să „întărească stereotipurile și să omogenizeze culturile” (Jackson,
2012, p. 27).
Nakayama (2010) propune o abordare dialectică asupra studiului comunicării
interculturale, care să combine cele trei paradigme, acceptând că ele sunt în același timp
interdependente, dar și contradictorii. Folosind metafora unei imagini surprinse din mai multe

1
Paradigma interpretativă se bazează în parte pe fundamentele filozofice ale fenomenologiei și teoria interacțiunii
simbolice a lui John Dewey
6
unghiuri, autorii sugerează că fiecare abordare oferă o nouă perspectivă asupra adevărului, chiar
dacă ele par a se elimina reciproc. Apar astfel șase opoziții care descriu ambivalența comunicării
interculturale: cultural-individual, personal-contextual, diferențe-asemănări, static-dinamic,
trecut-prezent-viitor, avantaj-dezavantaj (Nakayama, 2010, pp. 74-76). Cele șase dialectici
descoperite compun ansamblul unei fotografii panoramice altfel fragmentare, păstrând metafora
folosită mai sus.

2.2. Componente ale comunicării interculturale. Cultura și comunicare.

Comunicarea interculturală cercetează acele elemente ale culturii care influențează în mod
deosebit interacțiunea dintre membrii a două sau mai multe culturi atunci când vin în contact
(Porter, 2003, p. 7). Ea se produce prin întrepătrunderea a două elemente esențiale: cultura și
comunicarea, care se influențează reciproc pe fundalul a diferite contexte sociale și în cadrul
relațiilor de putere existente (Nakayama, 2010, p. 84). Nakayama și Martin (2010) prezintă o
„structură” necesară pentru înțelegerea comunicării interculturale formată din patru componente:
cultură, comunicare, context și putere, considerând că definirea acestor concepte este esențială
pentru înțelegerea fenomenului comunicării interculturale. Din cauza spațiului limitat al lucrării,
în continuare vor fi prezentate pe larg noțiuni fundamentale cu privire doar la conceptul de
cultură și relația dintre cultură și comunicare, fiind considerată o bază teoretică suficientă pentru
întreprinderea cercetării.

Cultura

Cuvântul „cultură” a fost introdus în limbille europene având mai multe sensuri. În latină
era legat de „agricultură”, „a cultiva”, „cultivare”, Cicero formulând mai apoi ideea de educare
prin afirmația „filozofia este cultura minții”, conotație care a fost folosită apoi din ce în ce mai
des. Cuvantul „cultură” a început să fie folosit cu sensul de dezvoltare umană, dezvoltându-se
odată cu civilizația. Raymond Williams spune într-un studiu asupra etimologiei cuvintelor
„cultură” și „civilizație” că primul dintre ele este unul dintre cele mai complicate cuvinte din
limba engleză (Schoenmakers, 2012, pp. 16-17).
Samovar și Porter (1972/2003) definesc cultura drept „depozit de cunoaștere, experiențe,
credințe, valori, atitudini, semnificații, ierarhii, religii, noțiuni ale timpului, roluri, relații spațiale,
concepte asupra universului și obiecte materiale dobândite de un grup de oameni în cursul
generațiilor prin efort individual și colectiv” iar Grigore Georgiu (2010, p. 42) drept „simbolul

7
forței creatoare a omului, dispozitivul simbolic prin care își tezaurizează cunoașterea și își
interpretează experiența istorică.”
Cultura, prin influențele pe care le exercită asupra omului în toate procesele pe care le
desfășoară, se află la intersecția dintre mai multe discipline, fiind prezentă în fiecare dintre
acestea, însă afișând diferite fațete în funcție de scopurile de cercetare. Aceste abordări multiple
fac o definiție cu atât mai greu de redactat, însă există anumite caracteristici generale care se
păstrează indiferent de paradigmă sau domeniu: Cultura nu este înnascută, ci se învață prin
interacțiune, observare și imitație. Există și alte surse ce acționează încă din copilărie, precum
proverbele, basmele sau poveștile tradiționale, arta populară; Cultura se transmite din generație
în generație; Este bazată pe simboluri cuprinse în limbajul verbal, non-verbal sau iconic; Cultura
este schimbătoare, dinamică, fiind adaptativă, dar păstrând în același timp o structură de bază
formată din valori esențiale și concepții despre viață; Cultura are un caracter etnocentrist, de cele
mai multe ori involuntar, datorită felului în care este transmisă, concentrându-se mai degrabă pe
elementele din propria cultură (Porter, 2003, pp. 8-11).
Grigore Georgiu (2012) trece în revistă mai multe conceptualizări ale termenului date
de-a lungul timpului, ajungând în cele din urmă la o clasificare proprie a universului cultural atât
de vast. Există câteva caracteristici ale culturii, subliniate de autori care au încercat să îi găsească
o definiție, ce merită amintite. Antropologul Edward Burnett Tylor vede cultura ca având un
caracter integrator, elementele sale „formând un întreg organic”. Ea este creată și dobândită în
societate, este colectivă și socială, fiind rezultatul creației umane. Este compusă dintr-o
diversitate de elemente care acoperă toate aspectele vieții (Georgiu, 2012, p. 36).
O altă definiție, sintetizată în urma cercetării a 164 de definiții anterioare, este cea a lui
Kroeber și Clyde Kluckhohn (citat în Georgiu, 2010, p. 36-37). Analiza lor scoate la iveală mai
multe trăsături ale culturii, care ajută la înțelegerea ei în relația cu celalte elemente: „cultura este
o a doua natură a omului” ca „transformare a naturii primare”; cultura se învață prin modelele
comportamentale observate în procesul de socializare, fiind moștenită de-a lungul generațiilor;
comunicarea interculturală analizează în special raportul dintre cultură și personalitatea umană,
cultura fiind expresia identității unor societăți, națiuni sau alte entitați. Cultura nu este numai un
produs social ci și o componentă a stilului de viață prin valorile, ideile și modelele
comportamentale pe care le generează. Este practic într-un circuit constant: cultura se naște în
cadrul societății prin interacțiunea dintre indivizi pe fondul unor bagaje culturale preexistente,
generând în această interacțiune noi elemente care contribuie la procesul de continuă redefinire;
„Culturile au o vocație identitară” fiind diferite unele de altele; „culturile orientează
comportamentul actorilor sociali, la nivel individual, organizațional și colectiv” (Georgiu, 2010,

8
pp. 37-39). Acest mod de a vedea cultura, drept un set de deprinderi dobândite în societate,
corespunde paradigmei funcționaliste (Martin, 2010, p. 87).
Din punct de vedere al paradigmei interpretative, cultura este de asemenea învățată, însă
accentul cade pe tiparele de comunicare folosite în funcție de context și nu pe percepțiile de
grup, ca la funcționaliști, adăugând în discuție emoțiile și semnificațiile simbolice (Nakayama,
pp. 87-88). Abordarea critică atrage atenția asupra diversității deja existente în cadrul unei
singure culturi, un bun exemplu fiind Statele Unite, granițele culturale fiind greu de stabilit,
fiecare cultură este în ea însăși o zonă de competiție (Martin, 2010, pp. 90-93).
Luând în considerare definițiile formulate de-a lungul timpului, Grigore Georgiu clasifică
universul cultural în patru sisteme: cu funcție cognitivă (se referă în general la modul în care este
transmisă cunoașterea umană: idei, reprezentări, viziuni), cu funcție simbolică (se referă la toate
formele de limbaj simbolic create de om: mituri, arte, limbă etc.), sisteme normative (sistemele
ce reglementează comportamentul oamenilor într-o societate: norme, valori însemnând obiceiuri
și tradiții, sistemul juridic, politic etc.), sisteme instituționale (instrumentele prin care este
asigurată difuzarea culturii în mod organizat și sistematic, adică sistemul de educație, instituții
academice, media, biserica, insituții culturale etc.) (Georgiu, 2010, pp. 41-42).
Cultura trebuie definită și în relația ei cu termeni similari sau complementari, pentru a
evita confuziile și pentru a-i observa mai bine efectele în diferite dimensiuni ale vieții cotidiene.
O astfel de complementaritate se naște între cultură și civilizație, termeni adesea confundați,
precum și între cultură și comunicare, unde există o legătură profundă care îi face de nedespărțit.
Cultura și civilizația sunt două concepte diferite, unul având funcție simbolică, iar celălalt
instrumentală. Cultura este legată mai ales de viața spirituală, având în centrul său manifestările
artistice, pe când civilizația are mai degrabă un caracter reglementator bazat pe progresele
tehnice și înaintarea cunoașterii (Georgiu, 2010, p. 43). Fernand Braudel (1987/1995, pp. 40-56),
definește civilizația raportându-se la semnificația pe care i-o atribuie patru discipline (geografie,
sociologie, economie, psihologie colectivă), astfel că civilizațiile sunt: spații, pot fi localizate,
delimitate în funcția de poziția geografică; societăți care se diferențiază de civilizații prin durată,
fiind mult mai persabile; economii, însemnând datele demografice, biologice etc; mentalități
colective. Braudel folosește termenul de „cultură” cu sensul de societate primitivă, comparativ
cu „civilizația” care corespunde societăților evoluate din lumea modernă.

9
 Cultura și comunicarea

Grigore Georgiu definește comunicarea drept „legătura socială primară la nivel uman”,
„factorul mijlocitor universal, liantul indispensabil pentru orice formă de existență umană” fiind
„factorul constitutiv al creației și al proceselor culturale.” (Georgiu, 2010, p. 66, 83).
Comunicarea este un proces simbolic prin care realitatea este produsă, menținută și transformată
(Martin, 2010, p. 94). Din perspectiva științelor sociale, comunicarea are loc în prezența a patru
componente: receptor/emițător, mesaj, canal și context ținând cont de importanța variabilelor
care afectează comunicarea (genul, natura relației etc.).
Cultura și comunicarea sunt două fenomene izvorâte din esența umanității, care s-au
dezvoltat odată cu ea, aflându-se într-o permanentă înlănțuire. Dintr-o perspectivă dialectică
(Martin, 2010, p. 95) relația dintre cultură și comunicare este una de interdependență, existând o
influență reciprocă, bidirecțională. Edward Hall (1959, p. 169) punea semn de egalitate între cele
două: „Cultura este comunicare și comunicarea este cultură.” Comunicarea este un proces
selectiv din cauza modului în care funcționează cultura, care pune în lumină anumite lucruri în
defavoarea altora (Hall, 1959), însă și normele întâlnite/aplicate în situații de comunicare
legitimează și întăresc sau diminuează tiparele culturale. Ambii termeni înglobează o multitudine
de semnificații, în funcție de scopul cercetărilor și de paradigmele în care au fost încadrați.
Influența culturii se reflectă la nivelul comunicării mai ales prin valorile culturale care
exprimă credințe adânc înrădăcinate la nivelul conștiinței despre ce este bun sau rău, moral sau
imoral și din care se nasc adeseori conflicte atunci când nu sunt înțelese de ambele părți. Una
dintre cele mai cunoscute analize asupra valorilor culturale este cea a lui Hofstede (1991), care a
ajuns la patru dimensiuni ale culturii naționale: distanța față de putere, individualism vs
colectivism, masculinitate vs feminitate, atitudinea față de risc. Alte două dimensiuni au fost
adăugate ulterior: orientarea pe termen lung și toleranță vs reținere. Deși complexitatea unei
culturi nu poate fi cuprinsă în câteva categorii, acesta rămâne un instrument puternic în
cunoașterea și compararea culturilor.
După cum menționam mai sus, nu numai valorile culturale se resimt la nivelul
comunicării, ci și invers, prin anumite ritualuri de comunicare se legiferează, se reconstituie
valorile culturale. Ritualurile de comunicare reprezintă forme de interacțiune care au loc în mod
regulat și păstrează o anumită structură. De asemenea cultura poate fi considerată ca un act
„performativ” în care actantul comunică într-un mod specific cu un anumit scop. De exemplu
bărbații își confirmă genul în situațiile de comunicare abordând diverse atitudini, păstrând
tăcerea sau vorbind mai mult cu bărbați decât cu femei (Martin, 2010, p. 108).

10
 Chiar la baza formulării teoriilor asupra comunicării interculturale stau diferite
interpretări ale relației dintre comunicare și cultură. Fie cultura este integrată în procesul de
comunicare din teoriile specifice comunicării sau teoriile încearcă să descrie cum variază
comunicarea în funcție de cultură sau cum se desfășoară comunicarea între persoane de culturi
diferite, aceasta fiind și categoria cea mai vastă. Gudykunst (2005, p. 62) împarte aceste teorii în
cinci categorii: teorii asupra rezultatelor eficiente, teorii asupra adaptării, teorii asupra
managementului identității, rețelelor de comunicare și teorii care analizează schimbarea și
adaptarea la noul mediu cultural.
Grigore Georgiu (2010) numește raportul dintre cultură și comunicare „un raport circular,
greu de definit și de descifrat”, comparându-l cu structura codului genetic, cele două lanțuri
fiind în același timp diferite, dar nedespărțite. Cu siguranță stilurile de comunicare ale oamenilor
spun ceva despre cultura din care provin, dar și invers (Georgiu, 2010, pp. 65-68) Touși atât
cultura cât și comunicarea au la bază acceași rădăcină, limbajul, un al treilea lanț care se
întrepătrunde cu celelalte două constituind mijlocul de exprimare al amândurora, unitatea
structurală, fără de care acestea nu s-ar putea manifesta. Prin intermediul limbajului (verbal și
non-verbal) semnificațiile circulă și sunt împărtășite de indivizii care se identifică unul cu
celălalt și arată apartenența unui individ la un grup și relațiile în care se află cu ceilalți membri
(Porter, 1972/2003, p. 198).

11
3. Identitate națională

3.1. O definiție a identității de-a lungul evoluției sale.

Identitatea este un concept cheie în lumea contemporană, care a constituit centrul

dezbaterilor în domeniul științelor umaniste și sociale de la al doilea război mondial, odată cu
creșterea mișcărilor sociale și a argumentelor politice construite pe baza interesului personal și a
modului în care orientarea politică poate fi modelată de aspecte al identității (Weedon, 2004, p.
1). Identitatea servește drept punte de legătură între cultură și comunicare. Ea este creată și
transmisă mai departe prin comunicarea cu ceilalți, prin intermediul ei ajungând să ne cunoaștem
mai bine și să ne definim în raport cu lumea exterioară. Diferențele, deci particularitățile
individuale, devin cu atât mai evidente în interacțiunea cu alte culturi, astfel că problemele legate
de identitate constituie un subiect central în disciplina comunicării interculturale și o condiție
necesară pentru buna funcționare a acesteia (Martin, 2010, p. 162).
Identitatea este în principal o problemă a sinelui, un ansamblu de caracteristici, de
elemente, în care ne recunoaștem pe noi înșine, construit în relația cu ceilalți și cu propria
conștiință. Identitatea unei persoane poate fi definită ca totalitatea interpretărilor unui individ
despre sine de-a lungul timpului, cele din prezent și cele construite pe baza aspirațiilor din viitor
(Bhugra, 2004, p. 135). Este un concept cu o semantică bogată ale cărui caracteristici se schimbă
în funcție de perspectivele și disciplinele în care este abordat.
Aceste valențe multiple încarcă termenul cu un spectru atât de larg de semnificații încât
devine aproape imposibil de definit și riscă să se afunde în ambiguitate. Brubaker și Cooper
(2000) argumentează necesitatea introducerii unor termeni mai puțini ambigui, care să substituie
unele sensuri acoperite de cuprinzătoarea semantică a „identității”, pentru a se evita crearea
confuziilor, căci dacă „identitatea este peste tot, atunci ea nu este nicăieri.” Ei își încep pledoaria
afirmând că științele sociale și umaniste au căzut pradă, au cedat în fața acestui termen și
pledează pentru o bogăție mai mare de termeni specifici, clari, care să nu lase loc de interpretări
făcând un deserviciu cercetării în loc să îi înlesnească demersurile (Brubaker, 2000, p. 2).
Aceștia enumeră cinci utilizări ale termenului, arătând multivalența și chiar contradicția
dintre unele, punându-se problema dacă într-adevăr acest termen este folositor sau dimpotrivă,
duce la neclarități și erori. Așadar, identitatea este folosită cu sensul de: bază a acțiunilor sociale
și politice, subliniind felul în care acțiunea este stăpânită de înțelegerea de sine și nu de un
interes personal universal; similaritate, asemănare între indivizi; aspect fundamental, profund al
sinelui ca manifestare a condiției de ființă socială; produs al acțiunilor politice concretizat în
12
solidaritate și înțelegere la nivelul grupurilor; natura instabilă, efemeră și fragmentată a „sinelui
contemporan”. Autorii propun termeni alternativi pentru câteva dintre cele mai întâlnite utilizări
ale termenului, concluzionând cu faptul că nu sunt convinși de necesitatea identității (Brubaker,
2000, pp.7-9).
Pe de altă parte Stuart Hall (1996) este de părere că identitatea este un concept depășit,
dar necesar și încearcă să găsească un răspuns la întrebarea „De ce este nevoie de identitate?”
identificând astfel două explicații. Una dintre ele pornește de la abordarea deconstructivistă, care
supune conceptele la un proces critic în încercarea de a găsi altele mai bune, corecte, aducându-
le pe cele inițiale în incapacitatea de a mai fi folosite în forma originală și în același timp fără a
le înlocui cu altele noi. Astfel ele devin concepte, „under erasure”, care continuă să fie folosite
pentru că nu s-au descoperit altele care să le înlocuiască. Un astfel de concept este și identitatea,
„o idee care nu poate fi percepută în vechiul mod, dar fără de care anumite întrebări cheie nu ar
mai putea fi gândite deloc”. O a doua explicație pornește de la problema care îi conferă
conceptului de identitate caracterul ireductibil. Autorul plasează această problemă la nivelul
centralității identității în chestiunea politicii și a organizației (agency), mai exact în legătura
dintre subiecți și practicile discursive, ajungând la conceptul de identificare, „un concept cu o
semantică la fel de bogată” (Hall, 1996, pp.1-2).
Identitățile nu sunt niciodata unificate, sunt tot mai fragmentate și fracturate, iar discuțiile
asupra identității trebuie plasate în contextul globalizării și al migrărilor tot mai intense. Chiar
dacă identitățile par să invoce trecutul, ele vorbesc de fapt despre modalitățile în care limba,
cultura, istoria ar putea fi folosite în procesul de evoluție și nu ca reprezentare a stării actuale.
Identitatea vorbește de fapt despre ce am putea deveni, cum ne-am putea reprezenta și nu despre
“ce suntem” sau “de unde venim” . Identitățile sunt produse pe fondul unor contexte istorice și
ale unor jocuri de putere, marcând mai degrabă diferențele și fiind construite pe baza lor, contrar
sensului de unitate constitutivă cu care sunt invocate întotdeauna. Identitatea este descrisă de
Hall (1996) ca fiind „punctul de sutură” între discursurile și practicile care ne plasează ca
subiecți ai unor anumite discursuri, iar pe de altă parte procesele care nasc subiectivități și ne
formează ca subiecți despre care se poate vorbi. Identitatea unui lucru poate fi stabilită numai în
relație cu celălalt, cu ceea ce nu este, cu ceea ce îi lipsește (Hall, 1996, pp. 4-5).
Introducerea termenului a avut loc în SUA în anii ’60, în special prin lucrarea lui Erik
Erikson, care a popularizat și termenul de „criză de identitate”. Termenul a fost desprins din
psihanaliză și pus în legătură cu etnicitatea și teoriile sociologice, însă o influență și mai mare în
popularizarea termenului au avut-o Erving Goffman (interacționism simbolic) și Peter Berger
(constructivism și fenomenologie). Încă din anii ’70, noțiunile de identitate și criză de identitate
deveniseră clișee din cauza utilizării excesive, dar cu toate acestea au continuat să fie folosite
13
până astăzi și dezbătute de numeroși teoreticieni din științele sociale (Brubaker, 2000, pp. 3-4).
Ca încadrare, identitatea este o noțiune folosită atât în practică, în viața de zi cu zi și în
discursurile politice, dar și ca o categorie de analiză în cercetarea sociologică, însă uneori cu
înțelesuri diferite în cele două ipostaze (Brubaker, 2000, p. 5).
Preocuparea pentru conceptul de identitate datează deci încă de la mijlocul secolului
trecut, atât în disciplina sociologiei, cât și în psihologie, însă urmează căi diferite, psihologii
fiind interesați mai ales de ce se întâmplă la nivelul individului (procesele mentale), iar
sociologii de ceea ce se întâmplă la nivelul societății, interesul ambelor discipline fiind în ultimă
instanță comportamentul uman. Toate formulările contemporane asupra identității atât în
psihologie, cât și în sociologie au fost influențate de Erik Erikson, care a reușit prin scrierile sale
să confere un caracter interdisciplinar domeniului și să îi dea o valoare neutră, iar introducerea
termenului de „criză de identitate” în anii ’70 a contribuit semnificativ la creșterea interesului
comunității științifice pentru studiul identității, așa cum aminteam mai sus (Cote, 2002, pp. 47-
48; Petkova, 2006, p. 2).
Douglas Kellner spune că “identitatea a devenit un joc liber ales, o prezentare teatrală a
sinelui, iar atunci când cineva își schimbă identitatea după cum dorește, s-ar putea să piardă
controlul (citat în Hall, 1996, p.18). Dacă problema identității în perioada modernă era cum să
construiești o identitate solidă și stabilă, în perioada postmodernă problema este cum să se evite
ideile fixe, blocajele și să se păstreze opțiunile deschise. Identitatea a fost o problemă încă de la
început și nu ar fi putut exista decât ca o problemă născută în forma unei entități libere,
dezintegrate („disembedded”, „unencumbered”). Un individ se gândește la identitate atunci când
nu știe unde aparține, în ce tipar comportamental se încadrează sau cum să se asigure că ceilalți
vor accepta această încadrare. Identitatea este o încercare de a scăpa de aceste incertitudini,
comportându-se mai degrabă ca verb decât ca substantiv și numai la viitor. Ea a intrat în
modernitate ca o sarcină individuală de a scăpa de nesiguranță , ceea ce a dus la apariția
experților și consilierilor în această direcție, semnalizând în același timp libertatea de alegere a
individului, dar și dependența acestuia față de o consiliere profesionistă. Identitatea este o
proiecție critică a ceea ce se cere și a ceea ce se dorește a fi (Hall, 1996, pp. 18-19).
Problema este de fapt nu construirea identității, ci păstrarea,conservarea ei. Identitatea se
referă atât la persoane, cât și la lucruri, ambele pierzându-și rezistența și durabilitatea, putând fi
schimbate în orice moment, această flexibilitate este de fapt un imperativ al lumii moderne, o
condiție a adaptării la o lume a unui continuu prezent în care angajamentele și planurile pe
termen lung nu mai sunt recomandate (Hall, 1996, pp. 23-24).
După cum se poate observa, termenul de „identitate” atrage după sine lungi dezbateri și
controverse, dar în final continuă să fie folosit și analizat și în prezent. În această lucrare,
14
„identitatea” este folosită cu sensul de „percepție a sinelui în raport cu ceilalți”, ca un „proces de
clasificare ce implică includeri și excluderi” (Udrea, 2013, p. 2) sau așa cum aminteam la
începutul capitolului „totalitatea interpretărilor unui individ despre sine de-a lungul timpului”
(Bhugra, 2004, p. 135).
Identitatea are o influență enormă în comunicarea interculturală cauzând adesea
neînțelegeri și probleme de comunicare. Folosind presupunerile pe care le avem despre un
anumit grup cultural îi atribuim și persoanei respective aceleași caracteristici ignorând aspectul
individual. Pentru o comunicare eficientă este recomandată o abordare dialectică, care să ia în
considerare propriile presupuneri și să le supună unei analize critice (Martin, 2010, p. 200).

3.2.Procesul de formare a identității

Pe măsură ce formele de organizare socială s-au înmulțit, oamenii au fost nevoiți să se

adapteze la noile structuri, ceea ce a dus la îngreunarea procesului de formare a identității. În
trecut formarea identității nu reprezenta o chestiune de alegere și negociere, astfel că dificultățile
în managementul identității, specifice lumii moderne sunt de înțeles, libertatea de alegere fiind
un fapt relativ nou (Cote, 2002, p. 1). Această multitudine de opțiuni creează probleme în
procesul de formare și menținere a identităților sociale în viața de adult, indiferent de strategia
adoptată, deoarece acestea sunt din ce în ce mai instabile și trebuie în permanență validate de
ceilalți (Cote, 2002, p. 6). Libertatea de alegere este un termen cheie în procesul de descoperire a
identității în contextul actual, care pe de o parte eliberează, iar pe de alta constrânge și naște
nesiguranță, pentru că „nu avem altă opțiune decât să alegem” (Kotthoff, 2007, p. 3).
Există cercetări care au demonstrat influența globalizării asupra formării identității în
adolescență și în tinerețe asupra unor aspecte cheie precum sexualitatea, căsnicia, valorile
morale. Una dintre acestea pornește de la observația că foarte rar în prezent adolescenții cresc
cunoscând o singură cultură, mai degrabă ei intercționează cu oameni din diverse culturi, iar
formarea unei identități devine din ce în ce mai complex și numărul posibilelor identități crește.
Cercetătorii demonstrează în continuare influența globalizării asupra limbii, dietei și impactul
media (Jensen, 2011, pp. 285-286)
Identitatea este un concept dualist, deoarece pentru a ne defini pe noi înșine trebuie să
existe un corespondent în afara noastră, cineva din afara grupului pe care să-l percepem ca
diferit, deci formarea identității are loc de obicei ca răspuns la prezența unui grup diferit. Astfel
că identitatea este o problemă a imaginii de sine, dar și de stereotipuri aplicate de ceilalalți în
prezența opoziției dintre „noi” și „ei”, un proces de diferențiere fiind necesar și consolidat de

15
blamarea și stigmatizarea celuilalt (Corbu, Udrea, p. 68). Dezvoltarea identității este
interdependentă și interpersonală, având loc printr-o continuă comparare a sinelui cu alte
persoane sau grupuri (Kotthoff, 2007, p. 5).
Cele două maniere de abordare a identității, sociologică și psihologică, privesc formarea
identității din două perspective diferite cu referire la poziționarea acesteia, fie în planul interior al
individului fiind considerată exclusiv proprietatea lui, din perspectiva psihologiei, fie atât în
interiorul cât și în exteriorul individului, din perspectivă sociologică. Este subiectivă pentru că
este construită de individ, dar și obiectivă pentru că se bazează pe circumstanțe independente de
acesta (roluri sociale, instituții, interacțiuni etc.). O altă deosebire este relația cu etapele de
dezvoltare, psihologii delimitează aceste etape și le consideră independente de felul în care le-ar
putea structura societatea și atribuie formarea identității perioadei adolescenței, pe când
sociologii pun accentul pe formarea identității ca un fenomen ce se întinde pe întreg parcursul
vieții. Aceștia sunt preocupați mai degrabă de procesele de menținere a identității decât de
formarea ei și de probleme legate de naționalitate, rasă, gen și alte dimensiuni ale apartenenței de
grup (Cote, 2002, pp. 49-50). De aici decurg și două perspective diferite cu privire la anumite
tipuri de identități, cum sunt identitatea culturală și națională. Sociologii consideră că
sentimentul de apartenență la o anumită cultură sau națiune crește pe parcursul procesului de
socializare începând din copilărie, însă psihologii se concentrează asupra unor momente cheie de
schimbare, mai ales în perioada adolescenței, căutând schimbările bruște din timpul acestor ani.
Cu toate acestea există zone de legătură între cele două abordări. Identitatea este
influențată atât de factori interni, cât și de factori externi și ambele perspective (sociologică și
psihologică) sunt esențiale pentru înțelegerea definirii sinelui (Cote, 2002, p. 9).
Cu privire la natura sau sursa identității există o metaforă prezentă în ambele discipline,
„metafora oglinzii” sugerând că sinele se comportă ca o oglindă în relație cu procesele sociale la
care participă, identitatea găsindu-se în mijlocul acestor procese. Această perspectivă a influențat
mai ales cercetările sociologice, însă în psihologie sursa identității este văzută mai degrabă în
interiorul individului, formarea ei implicând un proces de autodescoperire și corelare a
potențialului personal cu roluri sociale existente (Cote, 2002, p. 55).
Din punct de vedere paradigmatic, cele trei abordări expuse în primul capitol
(funcționalistă, interpretativă, critică) interpretează diferit procesul de formare a identității:
perspectiva științelor sociale se bazează în special pe cercetările din psihologie în care sinele este
mai degrabă static și creat în relație cu grupurile din care face parte (religie, națiune, etnie etc.),
perspectiva interpretativă recunoaște natura dinamică a formării identității, prin rolul interacțiunii
cu ceilalți în dezvoltarea sinelui și perspectiva critică accentuează și mai mult acest caracter

16
dinamic, evidențiind rolul contextului și al structurilor de putere asupra sinelui (Martin, 2010, pp.
162-163).
Din perspectiva științelor sociale, identitatea este creată pe de o parte de sine, iar pe de
altă parte de relațiile în cadrul grupului, fiind puternic influențată de cultură. Erik Erikson susține
că identitățile sunt create de sine prin crize de identitate, difuzare și confuzii, iar Alan Roland
numește trei aspecte ale identității prezente în fiecare persoană (citat în Martin, 2010, p. 164):
identitatea individualizată care este accentuată prin diferențieri clare între sine și ceilalți,
identitatea familială vizibilă mai ales în culturile colectiviste unde se pune preț pe legătura
emoțională dintre oameni și ajutor reciproc și identitatea spirituală care se referă la crearea unei
legături cu ceilalți și cu sensurile vieții. Grupurile joacă un rol fundamental în dezvoltarea tuturor
acestor dimensiuni ale sinelui, de unde iau naștere identitățile determinate de gen, rasă, religie,
orientare sexuală, naționalitate etc. și cum individul face parte din mai multe grupuri și
identitățile acestuia vor fi multiple și se vor activa în funcție de context.
Din perspectivă interpretativă, procesul de formare a identității este unul mai dinamic,
subliniind faptul că identitățile se negociază, se consolidează și sunt provocate prin comunicarea
cu ceilalți, felul în care ne percem de multe ori nefiind același cu felul în care ceilalți ne percep.
Diferite identități sunt mai evidente în funcție de context și de persoanele cu care intrăm în
contact. O altă idee caracteristică acestei abordări este aceea că identitățile sunt exprimate prin
comunicare, prin simboluri cheie, etichete și norme.
Perspectiva critică evidențiază de asemenea caracterul dinamic al identităților punând
accentul pe elementele contextuale și conflictuale ale formării identității, aducând în discuție
caracterul reglementar al insituțiilor și structurilor sociale. Formarea identității trebuie înțeleasă
în contextul istoric, economic și politic al vremii, identitățile care ne sunt atribuite fiind
determinate politic și social, aceste forțe fiind în permanentă schimbare, generând tot timplu noi
forme de identificare (Martin, 2010, pp. 163-169). Relațiile de putere se manifestă aproape în
orice situație de comunicare, chiar și atunci când participanții par să fie pe poziții de egalitate.
Acestea se manifestă pe două niveluri: primar, atunci când e vorba despre trăsături permanente
(gen, vârstă, rasă, orientare sexuală etc.) și secundar, cuprinzând dimeniuni ce se pot schimba
mai ușor ( nivel de educație, statut social, economic etc.). Cei aflați în poziția dominantă
încearcă, uneori inconștient, să își consolideze opiniile la nivelul grupului, sistemul dominant de
comunicare ajungând să fie deranjant pentru cei care nu îl împărtășesc, care nu se pot alinia
cerințelor impuse (Martin, 2010, pp.110-113).
Numeroasele identități pe care individul le dezvoltă se formează în timp prin
interacțiunea cu ceilalți, în funcție de loc și de poziția ocupată de respectiva identitate în ierarhia
socială, unele fiind mai privilegiate decât altele, adică majoritare, celelalte fiind bineînțeles
17
minoritare, clasificarea făcându-se pe baza dominanței și nu a cantității. Identitatea trece
printr-un continuu proces de negociere, care are efecte asupra stării individului, asfel teoria
negocierii identității susține că variabilitatea culturală influențează părerea despre sine și
succesul interacțiunilor cu alte culturi. Individul se află într-un proces de negociere între
apartenența la anumite grupuri și diferențierea față de celelalte, ceea ce poate duce la
vulnerabilitate și nesiguranță, iar în funcție de cât de eficientă este această negociere și relațiile
interculturale vor fi mai reușite (Martin, 2010, p. 166). Odată cu accelerarea proceselor de
schimbare, a mobilității, a individualizării și a creșterii posibilităților de alegere, împreună cu un
caracter din ce în ce mai dinamic, identitatea riscă să fie divergentă (Kotthoff, 2007, p. 3).

3.3. Dimensiuni, niveluri de manifestare a identitatii. Identitate națională.

Unicitatea individului constă în melanjul de identități sociale și personale, construite pe

baza rolurilor asumate în viața de zi cu zi și a parametrilor relevanți din punct de vedere cultural,
cum sunt naționalitatea, genul, vârsta, profesia, stilul de viață etc. Formarea identitatății este
dinamică și continuă, identitatea fiind mai degrabă situațională decât permanentă și construită
interactiv, în funcție de relația cu celălalt (Kotthoff, 2007, p. 2).
Conform lui George Herbet Mead și paradigmei interacționiste, identitatea are două
componente: o componentă socială și una personală, care se referă la unicitatea individului în
relația cu propriul parcurs, „o continuitate a eului” așa cum o numește Habermas (citat în
Kotthoff, 2007). Identitatea este un construct social care afectează comportamentul și
comunicarea oamenilor putând fi grupată în trei categorii: identitate umană referindu-se la
percepția împărtășită a oamenilor cu privire la ei înșiși și la ceilalți, identitate socială
reprezentând părerile comune despre grupurile de apartenență și personală reprezentând părerile
diferite ale membrilor aceluiași grup. De asemenea există mai multe niveluri de manifestare a
identității printre care cel local, național, regional, sau în funcție de domeniu: identitate
religioasă, profesională etc., toate acestea coexistând și evidențiindu-se în funcție de context.
Numărul posibilelor identități culturale a crescut odată cu globalizarea și comunicarea în masă,
alianțele pe bază de etnie, profesie etc cuprinzând o populație din ce în ce mai mare (Udrea,
2013, p. 67)
Alți cercetători, Cote și Levine, propun clasificarea identității în identitate socială,
personală și a sinelui desprinsă din perspectiva personalității și structurii sociale a ramurii
psihologiei sociale. Identitatea socială reprezintă poziția individului într-o structură socială,
identitatea personală este partea mai concretă a experiențelor individuale pe baza experiențelor

18
trăite, iar identitatea sineului sau egoului se referă la sentimentul de continuitate caracteristic
personalității și este afectată de factorii psihici interiori și de dispozițiile biologice, de relația cu
sine, dar este validată și prin relația cu ceilalți (Cote, 2002, pp. 8-9).
Identitatea socială este parte a conceptului de sine provenită din conștientizarea
apartenenței la anumite grupuri sociale și din semnificația emoțională aferentă, desemnând
poziția individului în cadrul structurii sociale. La nivelul identității sociale influența cea mai
mare o au factorii culturali și rolurile sociale și este afirmată mai ales la nivelul relațiilor
secundare, deși poate fi afectată și de relațiile primare. Poate fi definită ca totalitatea
identificărilor sociale utilizate de individ pentru a se defini pe sine, adică localizarea sa într-o
anumită categorie și excluderea din altele. Identitatea socială poate fi înțeleasă mai ales prin
raportarea la cealaltă parte a conceptului de sine, identitatea personală, care se referă la aspectele
concrete ale experienței individului dobândite prin interacțiuni. La nivelul identității personale
individul trebuie să găsească o cale de mijloc între constrângerile impuse de identitatea socială și
parcursul istoric al vieții lor și este afectată mai ales de relațiile primare (Kotthoff, 2007, pp. 1,5).
Identitatea este adesea confundată cu noțiunea de „sine” sau ”concept despre sine”, însă
ele nu înseamnă același lucru. Sinele reprezintă ansamblul de comportamente interiorizate ale
unei persoane, iar părerea despre sine se referă la experiențele subiective ale acestui
comportament și numai atunci când aceste experiențe se reflectă asupra lui este vorba de
identitate personală sau socială, deci prin identitate se înțelege suma reflecțiilor de ordinul doi
asupra experienței de ordinul întâi a părerii despre sine (Cote, 2002, p. 88). Sinele este cel mai
direct afectat de așteptările asociate rolurilor sociale, de aceea individul își construiește realitatea
socială pe baza rolurilor pe care le joacă, iar identitatea socială și personală este marcată de
acestea (Cote, 2002, p. 114). Sinele, deși este definit ca autonom, nu este neapărat separat de
contextul social, indiferent de cultură, el se compară cu grupul din care face parte și se
autoevaluează în funcție de evaluările grupului. De aceea detașarea completă de grup nu va fi
percepută doar ca unicitate, nonconformism etc., dar și ca ciudată, de unde rezultă că rolul
celuilalt în aprecierea de sine este esențială și unicitatea este exprimată în contextul social al
grupului de apartenență (Muthuswamy, 2007, p. 9).
Sociologii observă cel mai des identitatea relevată de interacțiunile intermediate de
instituții, identitatea construită prin contactul cu societatea, trecând cu vederea identitatea
individuală. De cealaltă parte psihologia privește identitatea mai degrabă prin prisma identității
personale și a identității eului. Cu toate acestea există două procese implicate în formarea
identității, și anume prezentarea sinelui și percepția sinelui care necesită informații din interior,
respectiv din exterior, deci abordările celor două discipline se întrepătrund (Cote, 2002, p. 66).
Pentru Erikson inima, centrul identității se află în interacțiunea dintre social și psihic, adică
19
individul are nevoie de o identitate socială construită , însă sentimentul de continuitate propriu
identității eului trebuie întreținut (nurtured). Astfel că procesul de formare a identității are loc
pentru toate persoanele și în toate culturile, nu numai în cele unde predomină valorile
individualiste și nevoia de a alege (Cote, 2002, p. 88).
Identitatea poate fi înțeleasă doar într-un context social, astfel că pentru investigarea
identităților sociale trebuie luate în considerare și relațiile indivizilor cu alte persoane sau
grupuri, pentru că „suntem ceea ce suntem, deoarece ei nu sunt ce suntem noi” așa cum spun doi
cercetători, Tajfel & Forgas (citat în Kotthoff, 2007). Identitățile sociale mai sunt văzute ca un
proces de clasificare care satisface nevoia omului de a-și structura experiențele pentru a le putea
folosi în viitor, deoarece întâlnirea unei persoane noi presupune automat și anticiparea categoriei
și atributelor sale (Kotthoff, 2007, pp. 5-6).

3.4. Identitatea națională

Există un număr mare de categorii de clasificare, unele fiind universale, cum sunt genul,
vârsta, naționalitatea etc., pe care toți indivizii le au și pot fi mai mult sau mai puțin constante, de
exemplu etnia sau naționalitatea nu se schimbă de obicei pe parcursul vieții. Altele, cum sunt
apartenența la anumite grupuri pe baza stilului de viață sau a vârstei (adolescent, adult, bătrân
etc.), sunt valabile doar pe perioade relativ scurte de timp. Există categorii neutre din punct de
vedere al judecăților de valoare, dar și categorii care conțin diverse aprecieri, pozitive sau
negative (Kotthoff, 2007 p. 6).
Identitatea națională reprezintă relația pe care un cetățean al unei țări o are cu aceasta, relație
atestată din punct de vedere legal. Naționalitatea poate fi diferită de etnia persoanei, cele două
fiind adesea confundate (Martin, 2010, pp. 197-198). Identitatea națională și etnică devin
identități relevante într-un context intercultural, deoarece de-abia atunci devine evident felul în
care comportamentul este influențat de propria cultură, având astfel o serie de efecte asupra
comunicării identității. Ceea ce părea normal și de la sine înțeles în traiul „de acasă”, devine o
trăsătură individuală într-o cultură străină, intrând totodată în joc și stereotipurile (Kotthoff,
2007, p. 12). Identitatea este relațională, adică se definește în relație cu ceea ce nu este, toate
identitățile au acel „celălalt” în raport cu care se construiesc. La fel și identitatea națională se
definește în raport cu diferențele celorlalți și este mai ales legată de apartenența la un anumit loc,
dar de asemenea face apel la o cultură, o istorie și o limbă comună (Weedon, 2004, p. 20).
Identitatea națională este folosită drept categorie de analiză în multe științe, generând date
statistice folositoare. Hester și Housley pun apariția identităților naționale pe seama
tranformărilor sociale și economice, a dezvoltării și a fisurilor istorice” (citat în Kotthoff, 2007,
20
p. 13), fiind în mare măsură un produs al modernității, la fel cum este și problema identității în
general (Petkova, 2006, p.255). De asemenea Bechhofer afirmă că identitățile naționale nu sunt
esențialmente date sau fixate (citat în Kotthoff, 2007). Acest lucru poate însemna pe de o parte
că ele sunt predispuse la manipulare din partea statului și a instituțiilor, dar și că depind de
afirmațiile pe care chiar oamenii le fac în diferite momente, procesul de construire a identității
depinzând nu numai de aceste afirmații, ci și de cum sunt ele primite și evaluate (validate sau
invalidate) de către membri relevanți sau importanți (Kotthoff, 2007, p. 13).
Identitatea națională este similară celorlalte identități colective precum identitatea religioasă,
profesională sau etnică. Se exprimă prin sentimente de apartenență, prin identificarea cu ceilalți
membri și diferențierea de ceilalți, dar particularitățile sale se leagă de specificul comunității
naționale, națiunea fiind cea care determină caracterul identității naționale diferențiind-o de alte
tipuri de identități (Petkova, 2006, p. 259).
Diana Petkova (2006) face o distincție între identitatea națională și naționalism, atribuind
celei dintâi și o dimensiune psihologică, specifică fiecărui individ, pe lângă atributele istorice,
politice și culturale asociate naționalismului. Naționalismul poate fi înțeles fie ca dragoste sau
atașament față de o anumită națiune, fie ca ură, adversitate între diverse comunități. Principala
diferență între cele două concepte stă în prezența sau absența ideologiei, deoarece identitatea
națională chiar dacă este puternic influențată de o ideologie politică se exprimă doar în
identificarea individului cu națiunea, fără ca aceasta să devină un comportament politic.
Ideologia la nivel individual se referă la un sistem de convingeri ale indivizilor, care sunt
stimulate, consolidate sau constrânse de convingerile împărtășite la nivelul societății (Kim, 2007,
p. 238). Naționalismul pe de altă parte cuprinde atât identificarea psihologică, individuală, cât și
elementele politice, ideologice, născând sentimente de atașament și dragoste față de țară.
Naționalismul este în mare parte un produs politic și social, pe când identitatea națională este un
produs psiho-social (Petkova, 2006, pp. 261-263).
Caracteristica principală a identității naționale este determinată de natura sa psihologică și
socială. Ea poate fi o construcție a unei culturi date, dar este și reflecția procesului de identificare
colectivă proprie fiecărui individ (Petkova, 2006, pp. 261-262). Identitatea națională poate fi
înțeleasă ca fenomen cultural colectiv, un concept care include o limbă specifică, sentimente și
simbolism, o serie de sentimente intense față de propria țară. Este o „construcție complexă,
compusă din componente interdependente-etnice, culturale, teritoriale, economice, politice și
emoționale, care coexistă în grade și forme diferite și legături de solidaritate între membrii
comunității” (Udrea, 2013, p.5).
Din perspectivă psihanalitică identitatea națională se naște din nevoia individului de a se
identifica, de a avea o legătura emoțională cu o altă persoană, făcând întotdeauna parte dintr-un
21
grup, așa cum este și națiunea. Când se formează un grup, membrii lui se comportă relativ
uniform și sunt înțelegători unii față de ceialalți, dar se distanțează și consideră orice alt grup
diferit și dezvoltă un fel de aversiune față de acesta. Jung adaugă prezența imaginilor arhetipale
existente în inconștientul colectiv, care ies la iveală în forma mitologiilor etnice, naționale sau
religioase și constituie baza identificărilor colective sau individuale. Identitatea este înțeleasă ca
având o componentă conștientă și una inconștientă, astfel că și identitatea națională este atât o
alegere deliberată, dar și o nevoie inconștientă de confort și afiliere (Petkova, 2006, pp. 256-
257).
Din perspectiva interacționismului simbolic identitatea colectivă, deci și cea națională este un
construct puternic dependent de contextul social, deci „variabilă și instabilă”, o identitate
construită pe baza rolurilor necesare în viața socială. O altă perspectivă, cea a cognitivismului,
introduce teoria identității sociale și consideră clasificarea socială, adică împărțirea societății în
diferite categorii de indivizi pe baza atributelor sociale precum sex, etnie, naționalitate, religie
etc., esențială pentru înțelegerea identității sociale. Această împărțire generează un
comportament individual și de grup stabilind o identitate colectivă și este responsabilă pentru
intensificarea stereotipurilor și a diferențelor sociale. Ceea ce au în comun aceste abordări
diferite este ideea că individul depinde într-o mare măsură de contextul social și că acesta este
într-o oarecare măsură o reflecție culturală și socială a colectivului (Petkova, 2006, pp. 258-259).
Identitatea este relațională, adică se definește în relație cu ceea ce nu este, toate
identitățile au acel „celălalt” în raport cu care se construiesc. La fel și identitatea națională se
definește în raport cu diferențele celorlalți și este mai ales legată de apartenența la un anumit loc,
dar de asemenea face apel la o cultură, o istorie și o limbă comună (Weedon, 2004, p. 20).
Există trei elemente de bază ce caracterizează identitățile colective, și deci și identitatea
națională: apartenența, identificarea cu membrii unui grup și diferențierea de ceilalalți și două
tipuri de identitate națională: „modelul francez” care dă prioritate statului în procesul de
organizare națională și pune accentul libera alegere a individului de a se identifica cu societatea
națiunii și „modelul german” care pune accentul pe legătura de sânge, tradiții și trecut istoric. Se
pot identifica astfel patru componente ale identității naționale: un teritoriu istoric, mituri și
amintiri istorice, o cultură comună, drepturi și obligații legale pentru toți membrii și o economie
comună (Petkova, 2006, p.264).
Identitatea națională este „una dintre cele mai puternice identități”, membrii comunității
împărtășind o serie de „interese, credinţe sau norme de viaţă”, cu care se identifică și „se
defineşte prin trăsăturile proprii, am spune unice, ale unei naţiuni, cum ar fi limba, cultura,
religia, dar şi prin respectarea obiceiurilor, tradiţiilor, cutumelor specifice comunităţii naţionale”.
(Schifirneț, 2009, pp. 463-466).
22
4. Cercetare privind identitatea națională a tinerilor studenți români care au studiat
temporar în străinătate

4.1. Introducere

Ideea de la care pornesc este aceea că studenții resimt mai acut decât de obicei sau chiar
pentru prima dată identitatea națională într-un context intercultural, iar aceasta trece printr-un
proces de transformare, de renegociere, împreună cu celelalte identități, influențând felul în care
aceștia vor ajunge să își perceapă identitatea națională după terminarea stagiului temporar în
străinătate. Se vor simți altfel decât la începutul plecării cu privire la sentimentul de apartenență
la comunitatea românească și vor deveni mai conștienți cu privire la identitatea lor, acesta
căpătând o conotație pozitivă sau negativă în funcție de experiențele avute.
Programul Erasmus reprezintă unul dintre cele mai semnificative exemple pentru schimbul
de experiență și traiul multicultural, deoarece implică un număr mare de țări și participanți, aflați
într-o perioadă a curiozității, în care este acumulat un număr mare de informații, iar gradul de
receptivitate este extrem de mare, ceea ce îi face în același timp mai expuși la modificări ale
identității. Studenții Erasmus reprezintă așadar un subiect bogat pentru cercetările asupra
identității naționale și a comunicării interculturale în general, ei putând releva aspecte ce pot fi
extinse la nivelul grupurilor mai mari, atât la nivelul societății în general, cât și la nivelul
persoanelor implicate în contacte interculturale frecvente.

4.2. Metodologie

Cercetarea analizează experiența a 22 de studenți care au beneficiat de o bursă de studiu

în diferite țări din Europa (Franța, Belgia, Germania, Spania, Polonia, Portugalia) în cadrul
ciclului masteral sau de licență, urmărind în special acele elemente care au contribuit la formarea
și „trezirea” identității naționale și a sentimenului de apartenență la naționalitatea română, pentru
a stabili impactul experienței asupra acesteia.
Pentru realizarea cercetării am folosit ca instrument interviul în profunzime,
semistructurat, construit dintr-un set de 14 întrebări ce au avut rolul de a ghida respondenți în
direcția unui răspuns cât mai aproape de obiectivele urmărite, având o durată de aproximativ 30
de minute. Întrebările au fost deschise și construite în așa fel încât respondenții să se poată
exprima liber, lăsând loc unor răspunsuri cât mai detaliate, având în vedere complexitatea
subiectului. De multe ori, interviurile au stârnit amintiri în cascadă, fiind urmate de discuții pe

23
teme conexe, planuri de viitor ș.a.m.d, un prim semn că experiența a avut un impact semnificativ
și constituie un subiect care se vrea împărtășit, iar urmele sale se mai resimt și în prezent.
Interviurile au fost realizate în luna mai 2014, studenții fiind plecați în ultimii 2-4 ani.
Confidențialitatea studenților intervievați va fi păstrată, fiind trecut doar prenumele și țara gazdă,
de fiecare dată când se vor cita pasaje din interviu. Toți respondenții au fost deschiși, bucuroși să
răspundă la întrebări și vădit binedispuși atunci când își aminteau de această experiență.

4.3. Întrebări de cercetare

Întrebările de cercetare au fost construite plecând de la problema păstrării identității și a

procesului de negociere a identității în contextul unei culturi dominante, alta decât cea proprie,
cu scopul de a afla care este procesul de transformare prin care trece identitatea națională a
individului și ce efecte are experiența interculturală asupra acesteia. Astfel, plecând de la tineri
care au avut experiențe interculturale, mai exact care au beneficiat de burse de studiu în alte țări,
pe diferite perioade de timp (4-9 luni), încerc să analizez modificările suferite de identitatea
națională la nivel individual.
Experiența internațională oferă contextul propice activării identității naționale, prin
contactul cu persoane de pe alte continente și din alte țări. Principalele întrebări de cercetare
vizează identitatea națională în raport cu alte tipuri de identități, elementele care favorizează
activarea acesteia, intensitatea identității și nivelul de conștientizare pe parcursul experienței
până în prezent, valențele pozitive sau negative asociate cu identitatea națională în contextual
unei experiențe internationale și efectele asupra identității naționale resimțite în prezent.
I1. Ce niveluri ale identității se activează pe durata șederii?
I2. În ce masură este resimțită, activată identitatea națională și cum influențează procesul
de adaptare resimțirea ei (este subminată, diminuată în vreun fel sau dimpotrivă)?
I3. Există efecte ale experienței culturale asupra percepției identității naționale (este ea
resimțită în alt fel, mai puternic, sunt studenții mai conștienți de ea)?
I4. Sunt situațiile în care este resimțită identitatea națională asociate cu experiențe
pozitive sau negative?
I5. Care sunt efectele experienței interculturale asupra identității naționale și asupra
percepției despre sine ca români și despre naționalitatea română în general, în prezent?

24
4.4. Analiza rezultatelor

După cum am menționat mai sus, cercetarea are în vedere o analiză cât mai cuprinzătoare
a procesului de transformare a identității naționale din diferite puncte de vedere, urmărindu-i
evoluția de la începutul șederii până în prezent. Astfel voi analiza rezultatele obținute în patru
părți conform întrebărilor principale de cercetare, folosind citate relevante din declarațiile
studenților pentru a ilustra cât mai exact trăirile și părerile acestora. Prima parte prezintă tipurile
de identități activate, identitatea națională în relație cu acestea și preponderența ei, precum și
evoluția pe parcursul experienței până la momentul interviului. A doua parte descrie contextul în
care este activată identitatea națională, iar a treia parte are în vedere valoarea (negativă sau
pozitivă) experiențelor și sentimentelor legate de identitatea națională, care dintre ele predomină
și în ce constau. Ultima parte încearcă să identifice efectele asupra identității în prezent, mai
exact cu ce ochi își privesc studenții propria țară, cum s-au modificat percepțiile lor asupra țării
și asupra românilor și dacă în urma experienței au dorința de a pleca în străinătate sau
dimpotrivă.

4.4.1. Identitatea națională vs alte tipuri de identități activate pe durata șederii și influența
timpului asupra intensității ei

Pentru a identifica tipurile de identități activate pe durata șederii și pentru a afla care era
locul ocupat de identitatea națională în aceast context, respondenții au fost întrebați cum se
identificau în raport cu ceilalți la începutul șederii și care au fost sursele de identificare folosite
atât la început, cât și pe parcurs. Ceea ce se poate remarca la o primă vedere este faptul că
întotdeauna există cel puțin două surse de identificare, doar în primă fază studenții care nu se
adaptează de la început resimt identitatea națională ca unica identitate, însă apoi dezvoltă și ei
alte tipuri de identități.
Conform răspunsurilor primite se detașează trei identități dominante, pe care le-am numit
identități primare sau de bază. Acestea sunt identitatea națională, care a fost menționată de 13
studenți, identitatea de student străin sau identitatea internațională, care însemna identificarea cu
ceilalți studenți internaționali, indiferent de naționalitate și dezvoltarea unui sentiment de
„cetățean al lumii”, resimțită de 12 studenți și identitatea de grup, adică apartenența la grupul de
studenți Erasmus, care a fost menționată de 13 studenți. După cum se poate observa numărul
studenților care au resimțit identitatea națională și cel al studenților care au dezvoltat o identitate
de grup este același și aproape egal cu cel al identității internaționale. Deci cele trei tipuri de
identități au apărut în egală măsură, identitatea națională nu este preponderentă decât față de alte
25
tipuri de identități, dar se află la același nivel cu aceste două identități de bază. Trebuie
menționat că cel puțin una din cele trei identități a fost menționată de fiecare student, iar celelalte
au fost construite pe parcurs, având ca fundament una din aceste indentități primare dezvoltate
anterior.
Există mai multe situații care descriu felul în care cele trei identități funcționează. Ele
apar la unii studenți concomitent și se întrepătrund (două câte două sau toate trei), fiind activate
în contexte diferite, în special în funcție de raportarea la ceilalți indivizi. De exemplu unii
studenți au declarat că se simțeau străini (români) față de localnici, dar se simțeau la fel, pe
aceeași treaptă cu ceilalți studenți străini: „Mă consideram cetățean român în comparație cu
ceilalți erasmuși, dar într-un fel mă simțeam ca toți italienii, francezii etc în raport cu spaniolii. E
normal să fie o diferență atât între studenții străini veniți prin programul Erasmus față de
spanioli, cât și între studenții Erasmus de naționalități diferite” (Miruna I., Spania); „Cu studenții
internaționali mă identificam, adică nu mă simțeam din afară; comunitatea fiind internațională și
grupul fiind internațional, nu te simțeai outsider, dar față de localnici, da, te simțeai ca un străin”
(Ioana D., Spania) sau pur și simplu păstrau identitatea națională ca identitate fundamentală, iar
pe măsură ce se integrau în anumite grupuri începeau să resimtă și alte identități: „Am continuat
să îmi păstrez identitatea națională și să promovez peste tot faptul că sunt româncă, însă mă
asociam foarte bine și cu ceilalți studenți internaționali. Dacă mă întreba cineva ce fac acolo,
raspunsul ar fi fost probabil unul de genul că sunt studentă internațională din Romania – așadar
mă consideram atât cetățean străin român, cât și student internațional, pentru că pentru mine cele
două reprezintă lucruri diferite care însă se împletesc în contextul experienței Erasmus” (Beatrice
M., Portugalia).
Alți studenți menționează doar o singură identitate de bază, în special identitatea
internațională și cea de grup, niciun student nu a păstrat identitatea națională ca singura
identitate. Această situație apare la studenții care s-au integrat mai ușor, mai repede și nu au avut
timp să resimtă identitatea de român în mod special. Există doi factori pentru acest lucru: fie ceea
ce unul dintre respondenți numește „spiritul Erasmus”, adică liantul dintre studenții Erasmus,
însemnând interese, activități, evenimente comune, acesta fiind de fapt factorul declanșator
pentru sentimentul de apartenență și unitatea grupului: „Grupul din care am făcut parte a fost
unul multietnic. Eram și români, maghiari, mexicani, portughezi, ruși (…) și italieni în grup. Pur
și simplu ne-a unit spiritul Erasmus, interesele în comun” (Vlad G., Portugalia), iar un al doilea
factor este sentimentul de „cetățean al lumii”: „Din prima, cum am pus piciorul pe teritoriu străin
m-am simțit ca un cetățean al lumii, se deschide mintea, am învățat să comunic cu oameni de
diferite naționalități (…) Am cunoscut oameni din diverse domenii, dar nu pot să zic că am facut
parte dintr-un grup anume, m-am simțit mai mult un cetățean al lumii” (Oana F., Polonia). Faptul
26
că studenții se simțeau parte dintr-un colectiv internațional, dintr-o comunitate în care
diversitatea națională era definitorie, anula sentimentul de „a fi străin” într-o altă țară. Identitatea
de student internațional a apărut ca un substitut al identității de cetățean străin, oferind
studenților sentimentul de apartenență de care aveau nevoie pentru a se simți confortabil, „ca
într-o familie”: „mă simțeam într-adevăr ca într-o familie” (Anamaria B., Franta).
Pe lângă aceste cele trei identități dominante, la unii studenți mai apar și altele, în funcție
de context și de relațiile dezvoltate pe parcurs. De exemplu 7 dintre studenți spun că s-au
identificat și cu localnicii odată ce au început să cunoască mai bine cultura țării gazdă. Un factor
important pentru construirea acestui tip de identificare a fost limba, care dacă la început
constituia o barieră în calea creării unor contacte mai profunde, pe parcurs a facilitat
intensificarea lor. Se poate spune că elementul cu cea mai mare contribuție la dezvoltarea acestui
tip de identitate erau prieteniile cu localnicii, care prilejuiau și participarea la evenimente
culturale locale, cunoașterea tradițiilor, a obiceiurilor, a mâncării și în final preluarea stilului de
viața din țara gazdă, ba chiar și a modului de gândire. Profunzimea la care a ajuns identificarea
cu localnicii a depins în cea mai mare măsură de gradul de deschidere al studenților și interesul
pentru cunoașterea culturii respective și de cealaltă parte de interesul și receptivitatea
localnicilor.
Alte grupuri menționate au fost: grupuri create în cadrul anumitor activități (teatru,
întruniri lingvistice, convingeri religioase), colegi de la facultate sau în cazul unei fete un grup
specific de prieteni de o anumită naționalitate.

Influența timpului asupra intensității identității naționale

Identitatea nu este ceva static, ci se contruiește și se modifică în timp pe măsura

experiențelor avute și mai ales se construiește în raport cu ceilalți, în raport cu ceea ce nu
suntem. Este un proces de negociere între trăirile interioare și rezultatul proceselor sociale la care
luăm parte. Unul dintre obiectivele cercetării de față a fost observarea procesului de transformare
a identității naționale din punct de vedere temporal, presupunând că ea este mai pronunțată la
început, se atenuează pe parcurs și spre final iar după terminarea experienței va fi resimțită din
nou, mai accentuat. Această ipoteză a fost parțial confirmată.
Surprinzător, raportul de conștientizare a identității la începutul experienței a fost de 9:8,
9 studenții au declarat că într-adevăr la început erau (mai) conștienți de identitatea de român, iar
8 au spus că nu o resimțeau în mod special, s-au simțit integrați de la bun început, s-au adaptat
ușor. Nivelul de intensitate al identității naționale este dat de preconcepții, de anticiparea
comportamentului celorlalți față de propria naționalitate, dar și de comportamentul efectiv, de

27
resimțirea diferențelor culturale și de personalitate. Studenții care au fost mai conștienți la
început nu s-au integrat atât de rapid precum cei care declară că s-au identificat cu ceilalți: „La
început m-am simțit ca un străin, pentru că nu erau foarte mulți studenți din România acolo și
aveam și stereotipul că fiind româncă o sa fiu tratată altfel de către spanioli și de către celelalte
naționalități” (Diana D., Spania) vs „Nu mă simțeam cetățean străin, pentru că acolo toată lumea
se simțea ca făcând parte dintr-o comunitate a celor străini care sunt integrați acolo. Nu m-am
simțit niciodata străină” (Alexia U., Portugalia). Chiar dacă deschiderea studenților față de
acceptarea noii culturi era mare, șocul cultural era inevitabil resimțit cu atât mai intens cu cât
elementele de diferențiere erau mai evidente, de exemplu un student din Polonia va resimți șocul
mai puternic decât un student din Spania sau Portugalia. Cu toate acestea receptivitatea și
atitudinea localnicilor față de români au cântărit mai mult în final decât numărul asemănărilor
culturale.
Pe parcursul experienței au existat trei tendințe de evoluție, una dominantă și două
minoritare, infirmând ipoteza de la care am plecat. Astfel, tendința celor mai mulți, a 12 studenți
din 22, a fost de a-și păstra identitatea la același nivel de intensitate, spunând că exista un
echilibru între cele două: „sentimentul de a fi român se diminuează, pe de o parte, pentru că
mediul internațional și crearea unei atmosfere multiculturale își fac resimțite efectele,
armonizând elemente din mai multe țări, dar, totodată, cred că sentimentul crește și în intensitate
pentru că ajungi să conștientizezi și să valorizezi mult mai mult anumite aspecte din țara ta”
(Miruna M., Portugalia). Ideea generală din spatele acestei concluzii este că în timp ce identitatea
națională continua să rămână o identitate de bază, care ieșea la iveală în mod voit în anumite
situații din nevoia studenților de a-și „promova” propria naționalitate sau datorită diferențelor
culturale, identitatea de student internațional creștea proporțional cu adaptarea. Exista un
amestec între cele două, care conferea o oarecare stabilitate. Unul dintre respondenți a spus că
timpul nu a fost suficient pentru a permite scăderea în intensitate a identității, deci și acest factor
trebuie luat în considerare, însă din rezultatele cercetării durata șederii nu a fost decisivă,
existând studenți care au declarat că și după 5-6 luni au simțit o atenuare a identității naționale.
Restul studenților s-au împărțit în mod egal, 5 au spus că au simțit mai intens sentimentul
de a fi român odată cu trecerea timpului, simțind nevoia de a „reînvia” elemente de naționalitate,
ascultând muzică românească tradițională sau atârnând drapelul României pe perete. Acestea
sunt două exemple de manifestare accentuată a naționalității, care se întamplă foarte rar sau
deloc în zona de confort de acasă, neexistând de fapt o nevoie în acest sens. Se întâmpla mai ales
datorită mediului intercultural, deoarece acesta declanșează o nevoie de a compensare a
omogenizării cu celelalte naționalități prin reactivarea propriei identități. De asemenea, cu cât

28
ceilalți studenți de alte naționalități erau mai activi și mai deschiși în a-și manifesta identitatea,
cu atât se simțeau și ei mai înreptățiți și mai dornici să o facă.
Ceilalți 5 au spus că sentimentul s-a atenuat pe măsură ce s-au familiarizat cu țara gazdă,
încetând a se mai simți „ceva aparte”. Acest sentiment venea odată cu relaxarea dată de
obișnuirea cu mediul respectiv, cu stilul de viață: „mă simțeam fix așa cum trebuie să te simți,
cum mă simt în țara mea de exemplu” (Diana D., Germania). O studentă își amintește că plecând
din țara respectivă într-o altă țară, nu simțea că vine ca cetățean al României, ci ca aparținând
grupurilor de spanioli. Deci, s-ar putea spune că în acel caz identitatea de student internațional
era identitatea principală, proces care începuse și se formase în timpul interacțiuni cu ceilalți
studenți internaționali. După cum menționam și mai devreme, identitatea internațională a parcurs
o curbă ascendentă de evoluție, pe axa formtă de timp și gradul de adaptare, însă la unii studenți
la un moment dat identitatea națională a fost substituită complet sau „umbrită” de celelalte
identități. Probabil că cea mai clară explicație ar fi numărul disproporționat de elemente care
favorizau dezvoltarea identității internaționale față de cea națională : „la un moment dat am
pierdut identitatea personală, identitatea națională. (…) A fost un amalgam de identități” (Oana
F., Polonia).
Cu privire la resimțirea identității naționale în prezent, lucrurile sunt destul de clare, 18
studenți din cei 22 intervievați au spus că se simt mai conștienți în prezent de identitatea lor
națională, doar 3 dintre ei au spus că aceasta nu s-a modificat față de momentul dinaintea plecării
și unul singur a mărturisit că este mai puțin conștient. Raportarea la celălalt a fost esențială în
acest caz pentru activarea identități și elementele de diferențiere au favorizat conștientizarea ei
prin intermediul propriilor experiențe: „Am avut contact personal cu persoane din mediul
internațional care și-au exprimat părerea bună sau rea despre români și așa mi-am dat și eu
seama cum ne văd ei, cum mă vad eu și practic care este realitatea” (Cristina R., Spania).
Studenții au declarat că prin contactul cu alte culturi, făcând schimb de păreri și-au putut da
seama de ceea ce este specific culturii lor și au devenit conștienți de anumite lucruri pe care
înainte nici nu le remarcaseră. De altfel, nu s-a produs numai dobândirea unei imagini mai
obiective asupra țării, ci și un schimb de informații factuale. De exemplu, o studentă spune că a
rămas deosebit de încântată atunci când a aflat de existența unei cascade de care nici măcar nu
auzie. Concluzia generală în urma acestor declarații ar fi că o imagine mai clară despre locul din
care provii înseamnă o imagine mai clară despre tine însuți, iar traiul într-un mediu intercultural
este mediul ideal pentru formarea ei: „Sunt aspecte pe care nu le consideram specifice, nu
simțeam ce anume ne diferențiază sau ne aseamană cu alte culturi. Trăind într-un mediu
intercultural e mult mai ușor să observi, să descoperi, să înveți despre tine, despre cultura de
unde vii” (Viorela C., Spania)
29
 Conștientizarea identității este însoțită la unii studenți și de un comportament naționalist,
de o tendință de promovare a elementelor de cultură românească: „După aceasta experiență am
căutat steagul României și mi l-am cumpărat, am început să dau share la postări despre români
cu rezultate frumoase, dar și la natura noastră” (Beatrice M., Portugalia). Această tendință s-a
produs nu numai pentru a contracara efectul indus de contopirea identităților, ci și pe fondul unui
sentiment general de mândrie față de lucuruile pozitive specifice naționalității, conștientizate sau
evidențiate pe parcursul experienței. Unii studenți menționează de asemenea și efectul permanent
pe care experiența îl are asupra identității, spunând că identitatea din prezent este o identitate
nouă, al cărei efect probabil că nu va putea fi șters: „Efectul este permanent, pentru că m-a
schimbat foarte mult experiența asta, mi-am dat seama de mai multe lucruri și m-a schimbat pe
mine ca om, deci efectul este permanent” (Ioana D., Spania).
Se poate spune, așadar, că pentru cei mai mulți studenți experiența a prilejuit activarea
conștiinței și a identității naționale, pe parcurs menținându-se în general la același nivel sau în
unele cazuri modificându-se spre sfârșitul experienței, pentru a rămâne în final cu un efect
permanent de conștientizare mai ridicat decât la începutul experienței.

4.4.2. Contextul în care este activată identitatea națională

După cum am amintit deja anterior, conturarea identității depinde foarte mult de mediul
exterior și de raportarea la ceilalți, la cei pe care îi considerăm diferiți de noi, diferențele pe care
le constatăm între grupul de apartenență și celelalte grupuri. Și în cazul cercetării de față,
identitatea națională a fost activată de anumite elemente, grupuri, situații, evenimente, întamplări
etc, fiind influențată mai mult de reacțiile și atitudinea celorlalți decât de trăirile interioare,
construcția identității în acest caz a fost mai degrabă un proces orientat într-o primă fază din
exterior spre interior și nu invers. Este important de menționat că oamenii au constituit factorii
principali în activarea identității de român, în diferite forme, iar celelalte elemente au fost doar
elemente secundare, care au accentuat identificarea.
Au existat două elemente principale ce au trezit conștiința națională, pe de o parte
persoanele de aceeași naționalitate prezente acolo, pe de altă parte persoanele de alte culturi. În
privința românilor întâlniți, studenții au declarat că se simțeau români și își aminteau de casă
atunci când stăteau cu ceilalți români veniți acolo: „De fiecare dată îmi aminteam că sunt
româncă, când stăteam cu grupul de români” (Alexandra C., Germania); „Pe de o parte românii
care mai erau acolo și cu care vorbeam atunci când ne întalneam despre ce ne lipsește cel mai
mult din țară, despre mâncare, despre locuri” (Diana D.,Spania) sau când întâlneau români
stabiliți deja în țara respectivă. O studentă povestește cum întalnirea întâmplătoare cu doi români

30
într-un autobuz a facut-o să fie conștientă de naționalitatea ei. Însă a existat și o parte negativă
referitor la întâlnirea românilor, mai exact studenții au amintit de existența cerșetorilor care
vorbeau limba română și care de multe ori le crea o stare de disconfort și de rușine.
Identificarea cu grupul de români era prilejuită și de anumite activități desfășurate sau
organizate împreună, precum evenimente culturale, în care elemente specifice românești, în
special preparate culinare, erau scoase în evidență și intrau în contrast cu elemente ale altor
culturi: „Fiecare prezenta țara și gătea ceva tradițional. Pregătind sarmale ca la mama casa, mă
simteam romanca 100 %” (Beatrice M., Portugalia). Acestea au fost momentele care au trezit cel
mai puternic sentimentul de mândrie față de propria identitate și au scos în evidență
particularitățile ei. Toți cei care au menționat astfel de evenimente (6 studenți), s-au declarat
mândri și încântați de faptul că persoanele de alte naționalități au fost extrem de receptive și le-
au lăudat „munca”. Aceste seri culturale au reprezentat ocazia ideală pentru studenți de a-și pune
în aplicare abilitățile de promotori culturali, putându-le explica celorlalți care este semnificația
unor obiceiuri, care sunt tradițiile, mâncărurile din țara lor, fiind ajutați de data aceasta și de
exemple concrete pe care ceilalți le puteau testa și evalua după bunul plac: „În fiecare weekend
făceam o cină internațională, pentru altă țară (…) și atunci le-am explicat despre ce e vorba (…)
le-a plăcut foarte mult, au spus ca a fost cea mai tare petrecere dintre toate cinele internaționale”
(Ioana D., Spania).
Un alt element care a trezit un sentiment de identificare națională au fost sărbătorile, fie
că erau petrecute cu ceilalți români, fie că reprezentau un puternic diferențiator față de celelalte
culturi. Fiind un moment cu o puternică încărcătură spirituală, legat de cele mai multe ori de
clipe petrecute împreună cu familia și prietenii, de respectarea unor tradiții și a unor obiceiuri
practicate din copilărie, prezența unor oameni care împărtășeau aceleași valori a fost esențială
pentru întărirea sentimentului de identificare: „Să faci ceva împreună de sărbătorile naționale pe
care nu le împarți cu alte culturi, atunci îți crește într-adevar ideea asta de cât de român ești”
(Ioana D., Spania). Identificarea era amplificată și de raportarea la ceilalți, pentru că observând
diferențele, din nou, studenții români resimțeau naționalitatea ca pe o parte concretă a identității,
care de data aceasta venea odată cu încărcătura amintirilor de acasă: „a fost un sistem de
referință, cum sarbatoresc ei Paștele și cum sărbătorim noi. Pot să spun că ăla a fost un moment
în care eram foarte conștientă de identitatea mea ca român, pentru că priveam totul ca un outsider
a ce făceau ei și nu m-am identificat cu ce făceau ei” (Diana D., Spania).
În privința oamenilor de culturi diferite, identitatea era activată în trei moduri, fie în mod
pozitiv, prin manifestarea curiozității față de cultura română, față de elemente lingvistice sau prin
cunoașterea anumitor detalii, a unor personalități românești: „Am întâlnit oameni curioși,
întrebau de tradiții (…) au fost foarte curioși să afle lucruri despre România. Îmi ziceau de
31
Dracula și de Nadia Comăneci” (Oana F., Polonia) sau prin diferențiere pur și simplu „oamenii
diferiți de cultura mea care mă trimiteau cu gândul la propria-mi cultură”(Adriana L., Franța). Cu
cât cultura gazdă era mai diferită, cu atât și conștientizarea identității creștea, această observare
prin comparație având o conotație pozitivă întrucât ajuta la consolidarea identității printr-un
proces de autoanaliză. A existat însă și un tip de diferențiere negativă, cea realizată prin
confruntarea cu prejudecăți și stereoptipuri, un stimulent nedorit, care îndemna la reacție.
Acestea au fost menționate de 7 dintre studenți, care au declarat că reacțiile celorlalți legate de
anumite stereotipuri față de români îi făceau să se simtă mult mai conștienți și în același timp să
își dorească să le ofere o viziune mai realistă: „În mod special s-a întamplat când simțeam că
cineva mă atacă pentru că sunt româncă. În momentul acela parca rabufneam (…) și încercam
oarecum să-i conving și să le aduc argumente că nu suntem așa cum cred ei și atunci da, mă
simțeam mult mai româncă” (Catalina S., Spania).
Alte elemente care au trezit sentimentul de a fi român au fost limba, menționată de 5
studenți, mâncarea, valorile religioase, cunoașterea personalităților românești de către străini sau
a unor locuri din România, natura. O studentă menționează prezența unor magazine cu produse
românești, un alt student spune că orașul îi amintea de casă, ambele fiind orașe-port, iar o altă
studentă amintește ospitalitatea unei familii din cultura țării gazdă care a fost deosebit de
primitoare. De asemenea câțiva studenți au spus că persoanele de acasă, discuțiile cu familia și
prietenii îi făceau mai conștienți de identitatea lor.
Un alt element de activare a identității este sistemul de învățământ sau mediul academic.
Pe de o parte din punct de vedere organizațional datorită diferențelor dintre sistemul românesc și
cel întâlnit acolo, iar din alt punct de vedere datorită performanțelor școalare, al modului de
evaluare. Au fost studenți care au afirmat că laudele profesorilor pentru studenții români i-au
făcut să se identifice și mai mult cu țara lor, fie că erau aprecieri la adresa studenților din trecut
sau pentru propriile rezultate: „profesorii au lăudat studenții români din anii anteriori, spunând că
au fost cei mai isteți și că au obținut note foarte bune” (Beatrice M., Portugalia).

4.4.3. Experiențe și sentimente asociate cu identitatea națională

Sentimentele legate de identitatea națională se leagă bineînțeles de experiențele pe care

studenții le-au avut cu privire la aceasta. În acest sens este interesant că numărul celor care au
declarat că sentimentele au fost predominant pozitive este egal cu numărul celor care au declarat
că experiențele asociate cu identitatea națională au fost majoritatea pozitive, astfel că este cu atât
mai evidentă cauzalitatea dintre cele două. Mai exact, cu cât experiențele vor fi mai pozitive, cu
atât și sentimentele asociate cu naționalitatea vor fi pozitive.

32
 Bineînțeles există mai multe nuanțe în acest sens, sentimentele pozitive nu le exclud pe
cele negative, cum ar fi rușinea sau resimțirea stereotipurilor. Cu toate acestea 14 studenți din 22,
deci mai mult de jumătate, au afirmat că sentimentele au fost predominant pozitive, incluzând de
multe ori sentimentul de mândrie în această categorie. Sentimentele pozitive au fost asociate cu
identitatea de român în general: „Am fost tot timpul foarte mândră că vin din România (…) n-am
avut nici un motiv să-mi fie jena sau să mă simt prost (…) și asta s-a menținut pe toate cele șase
luni” (Diana D., Spania). Însă au existat și sentimente pozitive față de poporul român, față de
anumite atribute în plus pe care le au, dar și față de naționalitate, față de origini: „ Am simțit că
am o bază mai puternică față de ei pe anumite sectoare, de exemplu limba engleză e un avantaj
pentru noi românii, mulți români știu să vorbească limba engleză aproape fluent (…) am simțit
că am plecat cu o bază mai puternică de aici și asta m-a făcut mândră și mi-a plăcut foarte mult”
(Oana F., Polonia).
După cum spuneam sentimentele pozitive sunt un fel de reflecție în oglindă a
experiențelor pozitive avute, deci acestea pot fi pozitive în general, ca urmare a curiozității
celorlalți față de cultura română, atunci când nu există loc de discriminări, ci doar dorința de
cunoaștere reciprocă: „Majoritatea pozitive. Era frumos când persoane din Peru sau Mexic
întrebau cum este în România și puteam să le povestesc despre toate lucrurile frumoase pe care
le avem aici fără să fie influențați de presă” (Irina C., Spania). Existența unei atitudini
binevoitoare, de acceptare față de toate naționalitățile, crea o stare de bună dispoziție, sporea
confortul și sentimentele pozitive. De asemenea experiențele pot fi legate de alți români, de
exemplu numirea unor personalități românești sau a unor locuri din România, orice demonstra un
interes anterior sau deținerea unor cunoștințe în plus. Câțiva studenți au amintit de aprecierile
pentru performanțelor școlare ale românilor, spunând că depășirea colegilor de clasă a
reprezentat o satisfacție și o dovadă în plus că trebuie să fie mândri de naționalitatea lor, iar alte
experiențe s-au legat de impresia bună față de românii care au mai fost acolo: „s-a întâmplat să
fiu mai apreciată într-un grup pentru că, în trecut, alți români au făcut o impresie foarte bună”
(Miruna M., Portugalia).
Cu privire la sentimentele negative, factorul declanșator principal au fost stereotipurile
față de români, venite din partea localnicilor: „Am simțit uneori stigma pe care unii francezii o
au privind poporul român” (Adriana L., Franta); „Nu pot să zic că este un sentiment plăcut faptul
că, în mod constant prin intermediul presei , ți se aduce aminte într-un fel sau altul că nu ești bine
văzut în țara lui” (Irina C., Spania). Legătura dintre stereotipuri și sentimente negative este
firească, deoarece se trezește sentimentul de excluziune, de respingere. Studenții povestesc mai
multe experiențe în care au resimțit prezența stereotipurilor, fie din partea celorlalți colegi, mai
ales localnici, chiar și din partea profesorilor sau din partea celor cu care veneau în contact în
33
mediul universitar. De exemplu patru studente vorbesc despre dificultățile avute în rezolvarea
anumitor probleme administrative, din cauza prejudecăților față de români: „În momentul in care
cautam apartament m-am lovit de acest lucru deoarece spaniolii nu aveau încredere să închirieze
apartamentul unor români” (Irina C., Spania). Cu toate acestea, tendința de stigmatizare nu poate
fi generalizată, ea fiind diferită în funcție de țară și influențată de mai mulți factori, printre care
numărul românilor stabiliți acolo.
Totuși rușinea și stările negative cu privire la identitatea națională nu erau provocate
numai de reacțiile persoanelor de altă cultură, ci și de întâlnirea conaționalilor în ipostaze
nefavorabile: „Când se întâmpla să ieșim în oraș, în grup, și întâlneam români în ipostaze nu
tocmai demne, preferam să evităm să vorbim în limba română, pentru a evita eventuale
neplăceri” (Madalina B., Spania). A existat în acest sens și o tendință de justificare a
comportamentului străinilor, o înțelegere dobândită în urma confruntării personale cu subiectul
stereotipurilor.
Cu toate acestea, în ciuda stereotipurilor și a reacțiilor negative, majoritatea studenților
(zece studenți) nu au cedat presiunilor, nu s-au conformat stigmatizărilor încercând să-și ascundă
naționalitatea, ba dimpotrivă, efectul a fost opus, de contracarare, de combatere a presupozițiile
ce scoteau în evidență numai părțile negative. Astfel, în urma analizei răspunsurilor, se remarcă o
categorie specială, a celor care deși au avut experiențe negative, au reușit să le transforme în
experiențe pozitive, atât în planul dezvoltării personale crescându-le nivelul de toleranță, dar și
datorită satisfacției dobândite: „Stereotipul cetățeanului român în Spania este unul, deși eu și
colegele mele românce le-am dovedit pe parcurs că nu are nicio legătura” (Cristina R., Spania);.
Acest tip de experiențe au venit ca o răsplată în urma schimbării unor păreri negative și a unor
idei înrădăcinate despre români, satisfacția obținută fiind cu atât mai mare. Acesta este un
exemplu ce ilustrează importanța și impactul contactelor interculturale, faptul că întotdeauna
contactul între culturi aduce un plus de valoare ambelor părți implicate.
Reacțiile negative și prejudecățile au stârnit nevoia de implicare activă pentru a distruge
acea imagine și stereotipurile și a crea o alta nouă, dar în același timp a oferit un prilej pentru
cunoașterea obiectivă a propriei țări: „La un moment dat am avut o discuție cu un spaniol, care
era destul de vehement împotriva românilor și pot să spun că m-a deranjat lucrul acesta (…) dar
a fost totodata interesant, pentru că am vazut un punct de vedere necenzurat al unui spaniol, care
a avut niște interacțiuni nefericite cu alți români” (Diana D., Spania). Fiecare student și-a găsit
propriile metode pentru a face față stereotipurilor, fie prin proiecte despre România, fie gătind
românește pentru străini sau prin aducerea de argumente convingătoare și cel mai semnficativ,
prin exemplul propriu. Rezultatul a fost chiar mai concret decât schimbarea imaginii sau părerii

34
despre România, constând în vizite în România și stârnirea unui interes real față de cunoașterea
locurilor.
Ca urmare a răspunsurilor primite, se poate trage concluzia că reacțiile negative față de
identitatea națională, au declanșat în cei mai mulți un sentiment firesc de apărare, intensificând
sentimentul de a fi român sau făcându-i mai conștienți de atuurile și dezavantajele pe care le au
în calitate de români, crescându-le capacitatea de a-și prezenta țara într-un mod favorabil și
convingător. Niciun student nu a declarat că experiențele au fost predominant negative, o singură
studentă a mărturisit că a simțit de cele mai multe ori rușine, considerând părerea străinilor
despre români îndreptățită. Au existat studenți care au spus că a fost un echilibru între cele două,
existând elemente și întâmplări care trezeau atât sentimente de rușine, cât și de mândrie sau pur
și simplu nu se situau în niciuna din cele două extreme: „Cred că a fost un echilibru. Rușine nu,
cum am mai spus pentru că oamenii nu aveau nimic de reproșat, nu aveau nicun stereotip față de
români. A fost ok de la inceput până la sfarsit. Nu mi-a fost niciodata rușine să spun că vin din
România, dar nici nu pot să zic că mai aveam puțin și mergeam cu drapelul în față” (Diana D.,
Germania).
Se poate remarca un raport de cauză-efect între reacțiile și atitudinea străinilor și
intensitatea identității naționale. Cu cât acestea erau mai îndreptate spre stereotipizare și
stigmatizare, cu atât sentimentul de identificare națională devenea mai intens și cu cât studenții
nu s-au confruntat cu astfel de reacții cu atât identitatea națională a fost considerată un factor cu
puțină influență asupra experiențelor lor, care au fost judecate după alte criterii, fiind considerate
neutre. Bineînțeles că nu trebuie ignorat nici caracterul individual, trăsăturile de personalitate ale
fiecărui student în parte, care îi puteau îndemna fie la reacții mai vehemente, dacă dinaintea
plecării aveau un sentiment de atașament față de țară, fie la o atitudine mai mult pasivă, ce
îndemna la depășirea momentului fără a insista prea mult pe semnificația lui.

4.4.4. Efectele asupra identității naționale în prezent

Auzind de la diverse persoane că experiența de studiu în străinătate le-a întărit

convingerea și dorința de a pleca în altă țară, mi-am pus întrebarea dacă nu cumva experiențele
de tipul acesteia favorizează evidențierea și perceperea acelor elemente negative în legătura cu
propria țara și naționalitate. În comparație cu gradul de dezvoltare și facilitățile existente în
vestul Europei, unde majoritatea studenților aleg să studieze, aspectele negative ar putea atunci
apărea ca elemente de înapoiere, ce stau în calea dezvoltării personale și a unui parcurs
profesional de succes. La aceasta s-ar mai fi adăugat, după supozițiile mele, gradul de civilizație
al țării în cauză reflectat în traiul cotidian prin atitudinea generală față de anumite probleme cum
35
sunt: mediul, respectarea regulilor de circulație, respectul față de ceilalți, politețea, calitatea
serviciilor, buna dispoziție etc., aspecte care în special la nivelul simțului comun sunt superioare
celor din România. Conform declarațiilor obținute în urma interviurilor, aceste „presupuneri” s-
au verificat doar parțial, în cazuri care ar putea fi considerate excepții, însă tendința generală a
fost de alegere a aspectelor pozitive, gradul de dezvoltare neconstituind un criteriu suficient
pentru a determina respingerea elementelor pozitive de identitate națională, ci dimpotrivă un
motiv pentru a profita de avantajele lor în apărarea propriei țări.
Este clar că experiența a favorizat evidențierea elementelor de identitate națională în
general, pozitive și negative, însă este foarte interesant că majoritatea studenților au afirmat că
experiența a avut efecte pozitive fie asupra identității de român, a naționalități, asupra părerii
despre români sau despre țară, fie a determinat o atitudine optimistă cu privire la aceasta, ceea ce
poate duce la concluzia că, în final, aspectele pozitive au dominat. Acest lucru nu înseamnă
neapărat că le-a fost dovedită superioritatea elementelor de origine națională sau a calităților pe
care românii le au în mai multe ocazii decât le-a fost dovedită inferioritatea lor, nici nu ar putea
fi evaluat cu exactitate acest lucru, dar ceea ce se poate concluziona este că indiferent de
preponderența experiențelor de o natură sau alta, s-ar putea spune că majoritatea a ales partea
plină a paharului.
O posibilă explicație pentru această tendință generală de apreciere față de propria
identitate națională poate fi gasită prin îndreptarea atenței către componenta afectivă.
Atașamentul față de țară și sentimentul de apartenență erau deja construite la momentul plecării,
parcurgând un proces de formare încă din copilărie și spre adolescență când au loc cele mai
semnficative schimbări, din perspectiva psihologilor. Astfel că din acest punct de vedere era mult
mai puțin probabil ca o „legătură” organică așa cum este cea a individului cu locul în care a
crescut, să fie distrusă într-o durată de câteva luni, decât ca ea să fie consolidată.
Diferențierea pe care am realizat-o între efectele resimțite cu privire la identitatea
națională s-a bazat pe impactul asupra atitudinii față de aceasta în prezent. Am numit efecte
pozitive, acele situații în care, deși studenți au devenit mai conștienți cu privire la ambele valențe
ale identității, deci și la cele negative, au ales să se concentreze pe cele pozitive și și-au „asumat”
identitatea: „Cred ca sunt mult mai tolerantă acum și iau toate lucrurile pe care poate înainte le
consideram negative sau pe care credeam că alții le consideră negative, le iau ca făcând parte din
identitatea noastră. Nu mi se mai par neapărat atât de negative și mi le asum” (Diana D., Spania).
În această alegere a studenților a cântărit și imaginea și sentimentul față de propria identitate de
dinaintea plecării, existând în general o latență în manifestarea aprecierii față de țară sau de
subapreciere. Cauzele sunt diverse, fie existența a numeroase păreri negative din partea celorlalți
români sau o stare generală de pesimism cu privire la propriile valorile naționale, fie din cauza
36
lipsei de interes, fie din cauza lipsei unui termen de comparație real rezultat în urma unei
experiențe concrete, așa cum au fost aceste experiențe de studiu. Privirea identității din
perspectiva celuilalt a permis o reevaluare obiectivă, care s-a dovedit a fi mai pozitivă decât cea
a conaționalilor. Triumful atașamentului față de țară este ilustrat foarte frumos în afirmația
acestei studente: „Această experiență m-a făcut să realizez că în ciuda tuturor aspectelor negative
pe care țoți le reclamăm acestei țări, nu mi-aș dori să locuiesc în alt loc” (Madalina B., Spania).
Efectele pozitive au venit natural, de la sine prin compararea cu alte culturi, nu numai
prin schimbarea părerii față de lucrurile negative, dar și prin simpla observare a unor lucruri
caracteristice pozitive, cărora nu le dăduseră atenție până atunci. Observarea comportamentului
românilor în anumite situații, în comparație cu cel al altor culturi, a rezultat în îmbrățișarea
„minusurilor” și trezirea interesului pentru descoperirea mai multor „plusuri”: „Am conștientizat
mai mult ce ne face speciali, ce are special țara în care trăim, mi-am dat seama de atitudinea
românului în general asupra unor situații, mi-am dat seama că avem minusuri dar și plusuri. Am
ajuns să fiu mai interesată de cultura românească, de istoria țării și a poporului nostru” (Viorela
C., Spania).
Bineînțeles reacțiile de apreciere au venit și ca răspuns la atacurile persoanelor de alte
culturi, după cum am arătat și în secțiunea trecută, acesta a fost unul dintre factorii dominanți în
activarea identității naționale. Studenții au fost într-un fel forțați să descopere punctele forte și să
le exploateze cât de eficient posibil, pentru a-și apăra identitatea. Majoritatea, deși conștientiza
părțile negative, nu considera că ele sunt reprezentative pentru identitatea lor și deci ceilalți nu
erau îndreptățiți să îi judece doar din perspectiva lor. Unii studenți au declarat chiar că nevoia de
a-și demonstra calitățile în fața celorlalți îi face mai puternici și constituie un avantaj, deoarece le
dă posibilitatea să depășească așteptări, în loc să îi supună presiunii de a le încălca, precum în
cazul unor naționalități cărora li se atribuie mai mult trăsături pozitive.
Există o tendință de creștere a aprecierii și față de români prin conștientizarea calităților
și atuurilor în fața celorlalte popoare, zece studenți au afirmat că au sentimente mai pozitive față
de români în prezent. Aceștia le-au atribuit românilor diverse calități constatate pe parcursul
șederii, cel mai des amintite fiind capacitatea de a se descurca în orice situație, sociabilitatea,
capacitățile intelectuale situându-se printre cei mai buni studenți, abilitatea de a învăța o limbă
străină într-un timp scurt. În general ei fie și-au modificat părerea despre români, văzându-i
într-o lumină nouă, fie și-au întărit convingerile pozitive : „Am învățat că românii au un potențial
extraordinar și tot ce ne trebuie sunt semințe pentru viitor care se pot răsădi în fiecare dintre noi.
Nu putem schimba lumea de azi pe mâine, dar putem crea un curent care să se dezvolte în viitor.
Cred că românii sunt oameni cu sentimente, foarte puternici și cu personalitate.” (Beatrice M.,
Portugalia). Patru studenți și-au exprimat sentimentele pozitive și față de țară și de natură. Au
37
mărturisit că experiența i-a făcut să prețuiască mai mult pământul natal și frumusețea naturii de
acasă, i-a făcut turiști mai buni, le-a deschis apetitul pentru călătorii în general, dar și pentru
explorarea locurilor din țară.
Unii studenți nu și-au schimbat convingerile, dar și-au întărit părerea pozitivă despre
români, primind confirmarea asupra potențialului și capacitităților de reușită în fața oricărei alte
naționalități, despre identitatea națională și despre țară. Mai exact au devenit mai conștienți de
importanța originilor, de importanța respectării locului de proveniență, de faptul că trecutul
trebuie acceptat, deoarece numai așa ar putea construi ceva pe viitor, în orice alt loc, dar și de
faptul că ar trebui să ne îmbunătățim capacitatea de a ne promova: „În ceea ce privește
comportamentul meu față de țară și de români nu s-a schimbat, sunt în continuare mândru că sunt
român și dezamăgit de țară că nu se utilizează de resursele sale la potențialul real pe care îl are”
(Vlad G., Portugalia). Bineînțeles au fost și studenți care și-au întărit convingerile negative, însă
în comparație cu numărul studenților asupra cărora experiența a avut efecte pozitive, aceștia sunt
minoritari, mai exact doar trei studenți au declarat că și-au întărit convingerile negative pe care le
aveau despre comportamentul general al românilor.
Unul dintre motivele manifestării efectelor negative este întâlnirea unor români care
ocupau poziții de muncă inferioare sau se aflau în ipostaze nedemne, ceea ce a confirmat părerile
negative dinaintea plecării, păreri construite mai ales pe baza imaginilor din mass-media și a
spuselor celorlalți: „Poate înainte credeam că lumea exagerează. Cât de mult rău putem produce
în afara, dar le-am trait pe propria piele” (Catalina S., Spania). Însă această situație a fost
menționată preponderent de studenții dintr-o singură țară, deci poate fi considerat un caz
particular asociat cu țări în care prezența românilor din categorii sociale defavorizate este mare și
unde media favorizează crearea unei imagini negative și dezvoltarea stereotipurilor. Adeverirea
unor informații care denigrau imaginea românilor și nevoia de a se confrunta ei înșiși cu
problemele generate de această categorie, a născut sentimente de tristețe, dar și o viziune mai
obiectivă. Un al doilea motiv, menționat de studenți indiferent de țară, dar mai ales în cazul
țărilor cu o cultură îndreptată spre pragmatism și valori masculine, cum sunt Germania și Belgia,
a fost observarea gradului de dezvoltare mai ridicat al țării. Rigurozitatea în executarea
sarcinilor, curățenia, respectarea regulilor, au constituit termeni de comparație în care România
era defavorizată: „Am fost în Germania, care e o țară foarte ordonată și bine pusă la punct și
strictă, dar în același timp foarte bine dezvoltată, față de România e o diferență de la cer la
pământ” (Diana D., Germania). În cazul țărilor unde prodomină valorile feminine, unde accentul
se pune pe armonie, înțelegere la nivelul grupului, consultare reciprocă și mai puțin pragmatice,
evaluarea pozitivă este pricinuită de nivelul de toleranță față de ei înșiși, respectiv afișarea unor
stări pozitive în situațiile cotidiene: bună dispozițe, relaxare, afișarea zâmetului, respectarea
38
regulilor de politețe etc. Din punct de vedere economic, toți studenți au evaluat țările respective
în mod pozitiv, acesta fiind și unul din motivele pentru care ar fi dispuși să părăsească țara.
Punctul final pe care îl voi analiza este dorința de a părăsi țara versus dorința de a ajuta la
dezvoltarea țării. Raportul exprimă o tendință în favoarea dorinței de a ajuta țara. Doar trei
studenți au afirmat că și-ar dori să părăsească țara definitiv pentru posibilitatea de a-și construi
un viitor mai bun, însă majoritatea au afirmat că și-ar dori într-adevăr să se întoarcă în
străinătate, însă fie pentru a acumula cunoștințe și experiență (12 studenți), fie ca turiști (5
studenți), fie pentru condițiile de trai (2 studenți): „Vreau să mă întorc în străinătate doar ca să
mă formez, dar vreau să ramân în România, nu vreau să părăsesc țara, e țara mea, aici am totul”
(Adriana L., Franța). Experiența într-o altă țară le-a întărit încrederea în capacitatea de a se
descurca într-un mediu străin, făcându-i mai receptivi față de ideea de a pleca din nou, astfel că
majoritatea au spus că nu ar refuza o oportunitate de studiu sau de muncă în altă țară, deoarece
le-ar lărgi perspectivele de dezvoltare, ar acumula mai multe cunoștințe decât în țară și s-ar
obișnui cu un alt nivel, superior, de lucru, deci ar reprezenta un atu în carieră. Cu toate acestea,
este de preferat ca experiența să fie tot temporară și cunoștințele să poată fi aplicate în țară,
deoarece aceasta rămâne zona de confor: „Vreau să plec, dar pentru o perioadă scurtă de timp,
adică maxim un an, dar n-aș vrea să ramân definitv în altă țară. Mi-am dat seama că aici mă
potrivesc” (Daiana S., Spania). De asemenea interesul pentru cunoașterea altor culturi și vizitarea
locurilor sporește dorința studenților de a părăsi țara.
După răspunsurile acestor studenți s-ar putea spune că teama de uniformizare, de
contopire cu celelalte identități este nefondată, pentru că acest tip de experiență nu face decât să
trezească și mai tare sentimentele de identificare cu propria țară. Bineînțeles, acest lucru este
valabil în cazul studenților care au studiat într-o altă țară pe o perioadă de maxim un an
universitar, fiind un timp relativ scurt pentru înlocuirea completă a identității naționale. Acest
lucru ar putea sta diferit dacă studenții ar rămâne pe o perioadă de câțiva ani.
De asemenea teama de emigrare s-a dovedit invalidă, pentru că numărul studenților care
își doresc să rămână în țară, ba chiar să ajute la dezvoltarea sa, este considerabil mai mare decât
al celor care vor să plece. Șase studenți au spus că și-ar dori ca pe viitor să poată ajuta țara în
vreun fel și patru dintre ei au avut o stare generală de optimism cu privire la viitorul țării:
„Consider totuși că ar fi o greșeală ca cineva să investească energie și creativitate în a dezvolta o
altă țară, așa că prefer să învăț afară și să ajut România să ajungă o țară civilizată” (Miruna I.,
Spania). Ei și-ar dori să profite de oportunitățile pe care le oferă studiul și experiența într-o țară
superioară din punct de vedere al dezvoltării, pentru a le pune în aplicare în proiecte care să ajute
la dezvoltarea României .

39
 Mai mult decât atât după cum s-a putut observa deja, unii studenți au declarat că această
experiență i-a făcut să-și dorească să rămână în România, pentru că și-au dat seama că acest
„acasă” regăsit aici, nu ar mai putea fi simțit în altă parte: „Atunci mi-am dat seama că n-aș putea
trăi într-o altă țară decât în România, n-aș vrea să emigrez, pentru că m-aș simți foarte atașată și
identificată cu locurile în care am crescut. Înainte eram convinsă că o sa trăiesc într-o altă țară,
dar după acea experiență mi-am dat seama că aici vreau să traiesc și de când m-am întors îmi
mențin părerea” (Diana D., Spania). Ba chiar sau ajuns să dezvolte o adevărată dragoste față de
țară: „Simt acum, precum Ion al lui Rebreanu, o dragoste de pământul natal ce nu poate fi
rostită” (Beatrice M., Portugalia).

4.5. Interpretarea rezultatelor

Încă din timpul desfășurării interviurilor, senzația pe care am primit-o de la respondenți,

de cele mai multe ori, a fost una de optimism, de speranță. Analizând răspunsurile lor această
percepție se confirmă, într-adevăr starea generală fiind una de optimism, un optimism care
îndeamnă la acțiune, dă putere de muncă și întărește ambiția și încrederea.
Identitatea națională a urmat un parcurs diferit în cazul fiecărui student așa cum era
firesc, însă nu atât de diferit încât să nu poată fi împărțit în categorii. Astfel la început identitatea
a fost resimțită fie mai pregnant, fie nu, în funcție de capacitatea de integrare a fiecăruia și de
ceilalți factori din mediul înconjurător, ca pe parcurs să rămână, pentru majoritatea, la un nivel
de echilibru, fiind moderată de celelalte tipuri de identificare precum identitatea de student
internațional sau cea de „localnic”, care deveneau mai dominante pe măsură ce studenții se
acomodau cu noul mediu,. Unii studenți pe de altă parte o resimțeau mai acut pe parcurs, alții
dimpotrivă, simțeau că se atenuează, însă un rezultat suficient de conclusiv a fost acela că, în
prezent, aproape toți respondenți sunt mai conștienți de identitatea națională.
Deși cercetarea a arătat că identitatea națională nu este dominantă într-un context
internațional, ea este totuși o identitate principală alături de identitatea de student Erasmus și
identitatea internațională, împletindu-se cu acestea și activându-se în funcție de context și de
anumite elemente care prilejuiesc identificarea. Cel mai des menționate elemente ca surse de
activare a identității naționale au fost persoanele de aceeași naționalitate cu care se împărtășeau
de exemplu momente mai intense din punct de vedere spiritual și emoțional precum sărbătorile
sau se organizau diferite activități, întâlniri etc. și persoanele de alte culturi, care prilejuiau
scoaterea în evidență a diferențelor și asemănărilor, a particularităților culturale în general.
Un alt factor semnificativ în activarea identității au fost reacțiile negative din partea
celorlalți cu privire la naționalitate, reacții bazate de obicei pe stereotipuri și prejudecăți, pe

40
imaginea creată de românii întâlniți în trecut, care era o imagine deformată etc. Aceste reacții au
fost un puternic declanșator al identității, care a acționat ca un scut împotriva lor, lăsându-le să
ajungă numai la stratul de suprafață, de unde deseori se întorceau spre „emițător” sub forma unor
contraargumente ce aveau ca efect preschimbarea prejudecăților în păreri pozitive. Astfel
experiențele negative s-au transformat în experiențe pozitive, care au contribuit la dezvoltarea
personală a studenților, la o mai bună cunoaștere și înțelegere a propriei culturi, ceea ce a dus
printre altele la remarcarea caracteristicilor pozitive și la creșterea încrederii și nu în ultimul rând
au schimbat mentalități și convingeri.
Experiența în sine este una cu un impact deosebit asupra oricărui participant, întotdeauna
persoanele au fost încântate, dornice să își povestească aventurile. Sentimentele și experiențele
pozitive legate de aceasta umbresc sau diminuează efectul celor negative. În privința identității
naționale, a fost clar că majoritatea a avut sentimente pozitive, i-au asociat în repetate rânduri
substantivul „mândrie” sau chiar sentimente de superioritate. Concluzia pe care am tras-o în
această privință, cu limitările de rigoare, este aceea că cei care aveau dinainte un sentiment
dezvoltat de atașament față de țară, au devenit și mai „patrioți”, mai ales dacă au întâmpinat
rezistență din partea altor culturi, iar în cazul în care nu au întâmpinat au rămas la fel. Cei pentru
care atașamentul se afla într-o stare latentă, au devenit mai conștienți și mai deschiși în a-l
manifesta sau cel puțin în a-l recunoaște, nu mai au complexe, aici având o mare influență
ponderea și genul experiențelor avute, iar cei pentru care identitatea națională nu constituia nici
înainte un criteriu de referință și nu au întâmpinat nici rezistență față de aceasta pe parcursul
șederii, a rămas fie la același nivel de conștientizare, fie chiar s-a atenuat. O cauză pentru
atenuarea identității ar putea fi și impresia de bine, de lejeritate și ușurință a manifestării sinelui
în țara gazdă, care vine ca un beneficiu în plus pe lângă nivelul mai ridicat de dezvoltare, creând
senzația de libertate și de „posibilitate a unui viitor mai bun”.
În privința efectului din prezent este clar că acesta se păstrează și probabil experiența a
produs schimbări mult prea profunde pentru a se mai putea „șterge”, este evident din moment ce
a acționat și la nivel identitar. Ceea ce este cel mai important este caracterul efectelor resimțite în
prezent și din fericire, majoritatea sunt pozitive. Poate că vestea cea mai bună și încurajatoare
este că foarte puțini își doresc să părăsească țara definitiv și destul de mulți își doresc să o
părăsească în beneficiul ei, pentru a aplica aici cunoștințele acumulate peste graniță. Este
încurajator și fapul că predomină o stare de optimism, de curaj și există multă energie pozitivă.
Cu toate acestea cazurile minoritare nu trebuie ignorate, pentru că ele transmit semnale de alarmă
semnificative. Nu toți sunt dispuși să „se sacrifice”, să renunțe la confortul material pe care l-ar
putea avea peste hotare pentru un bine ipotetic, pentru că o astfel de experiență pune la fel de
bine în lumină și toate neajunsurile, în materie de civilizație, de dezvoltare, de perspective.
41
Confortul material poate compensa și poate uneori ajunge din urmă confortul spiritual de „a te
simți acasă” și asta ar trebui să ne preocupe.
Rezultatele au confirmat ideea de la care am plecat, cu privire la conștientizarea
identității în prezent, ea este într-adevăr mai accentuată, iar sentimentele asociate cu aceasta în
prezent s-au dovedit a fi predominant pozitive. Experiența a avut efect benefice asupra identității
studenților în general și asupra identității naționale în particular, generând un val de energie
pozitivă îndreptat în convingerea că prin contribuția personală se poate accelera dezvoltarea țării.

4.6. Limitele cercetării

Cercetarea de față prezintă anumite limite, impuse de timpul și resursele avute la

dispoziție, însă ea reprezintă un pas în plus către explicarea unui fenomen actual și puternic
dezbătut, dar totuși puțin înțeles până în prezent.
Unul dintre aspectele care restrânge acuratețea cercetării este modalitatea de alegere a
respondenților. Aceștia au fost selectați pe criteri de accesibilitate, neavând la dispoziție o listă
de contacte extrem de diversificată, listă care s-a redus pe măsură ce unele persoane nu au dat
curs invitației de a participa la interviu. De asemenea numărul disproporționat dintre studenți,
majoritatea fiind bursieri în Spania, ar putea influența rezultatele cercetării, iar analiza
experiențelor s-a făcut în urma unei singure metode de cercetare, interviul.
De asemenea timpul nu a permis desfășurarea mai multor interviuri. Pe viitor însă, s-ar
putea realiza o cercetare mai extinsă, cu o diversitate mai mare a țărilor și ar putea fi considerate
mai multe tipuri de experiențe în străinătate, cum sunt stagiile de voluntariat, de practică sau
experiența ca angajat într-o altă țară. Diversitatea programelor de acest fel, care prilejuiesc
schimburile între țări din toată lumea a crescut considerabil, astfel că există suficient material
pentru obținerea unor rezultate și mai elocvente.
Totodată ar fi foarte interesant de analizat evoluția identităților în timp, peste zece,
douăzeci de ani de la desfășurarea plecării, pentru a observa efectul pe termen lung.

4.7. Concluziile cercetării

Experiența studiului într-o altă țară este de fapt o experiență de studiu asupra sinelui, o
experiență care aduce satisfacții pe nenumărate planuri, satisfacții nu neapărat în sensul uzual de
câștiguri și mulțumire imediată, ci satisfacții care pot fi însoțite adesea de sentimente și senzații
negative, dar care în final produc satisfacția de neegalat a autodescoperirii. La aceste gânduri s-
au oprit majoritatea studenților intervievați, care indiferent de natura experiențelor avute pe

42
parcursul șederii, au ajuns la concluzia că o astfel de încercare contribuie la dezvoltarea
personală în primul rând și la întărirea identității, pe toate nivelurile, atât la nivel personal, cât și
social, deci incluzând identitatea națională.
Întrebările la care a încercat să răspundă această cercetare au avut în vedere in principal
procesul de transformare a identității, felul în care se comportă identitatea mai exact într-un
mediu multicultural, dar mai ales a dorit să surprindă efectele experienței asupra identității din
prezent, în cazul în care ele există. Analiza rezultatelor a arătat că efectele există la majoritatea
studenților intervievați, ba mai mult că efectul tinde să aibă o influență permanentă care îi va
însoți pe parcursul vieții și că ele sunt pozitive, atât în planul identității personale, cât și în planul
identității sociale. Conștientizarea particularităților legate de propria naționalitate a fost o
consecință a traiului multicultural în cazul celor mai mulți, doar câteva persoane s-au simțit
perfect integrate din prima clipă și nu au resimțit identitatea ca o diferență, însă toți au devenit
mai conștienți de ea la sfârșitul experienței, păstrând acest sentiment până în prezent, ca pe o
modificare permanentă, parte a sinelui.
Conturarea identității naționale parcurge un drum oarecum similar, existând elemente
comune la toți studenții intervievați, care și-au desfășurat stagiul după un tipar oarecum
asemănător, în mai toate țările existând aceleași reguli, condiții și chiar o atitudine asemănătoare
față de studenții Erasmus. Astfel că activarea identității naționale și procesul de transformare în
care aceasta s-a aflat pe tot parcursul experienței, au fost declanșate și însoțite adesea de aceleași
elemente sub diferite forme. A fi student străin într-o țară cu o cultură diferită, înconjurat de
multe alte culturi diferite, a fost mediul de existență pentru toți studenți, deci anumite situații au
fost inevitabil asemănătoare și au stârnit aceleași sentimente cu privire la identitatea națională.
Unul dintre aspectele comune este însăși activarea identității naționale.
Procesul de transformare a identității naționale a fost cel mai profund afectat de relația cu
străinii, de atitudinea lor față de naționalitatea românească, dar și de personalitatea și propriile
percepții cu privire la identitatea națională. Crearea unor noi identități interacționează cu
identitatea națională, au un impact, o influență asupra ei și o pot atenua în unele cazuri, însă nu o
elimină. Atitudinile negative cu privirea la acesta nu reușesc decât să amplifice reacțiile
defensive și să scoată în evidență astfel caracteristicile pozitive, iar înregistrarea unui succes în
schimbarea prejudecăților nu face decât să sedimenteze o atitudine pozitivă în conștiința
individului. Ceea ce arată cercetarea este că experiențele de acest gen sunt favorabile pentru
întărirea identității și pentru dezvoltarea unor sentimente pozitive față de ea, atunci când este
întâmpinată rezistență sau când există deja un atașament față de țară dinainte plecării, o anumită
predispoziție, care poate fi conștientă sau nu. Rezultatele în cazul studenților care nu s-au
confruntat în mod special cu stereotipuri nu sunt suficient de concludente.
43
 Astfel, chiar dacă rezultatele cercetării păstrează o notă pozitivă, existând o atitudine
generală de optimism, mândrie, dorința de a ajuta la dezvoltarea țării și convingerea că aici este
„acasă”, nu trebuie ignorat aspectul limitat al cercetării și nici excepțiile. Este clar că situația nu
este atât de neagră cum există uneori tendința să se creadă, ba dimpotrivă, există o mare doză de
speranță, însă dezamăgirea și resemnarea există și trebuie avute în vedere.
Problemele de identitate reprezintă un subiect intim, nu tocmai ușor de abordat, uneori
greu de definit chiar și în propria minte, dar a îl împărtăși cu cineva necesită cu atât mai mult un
efort de gândire, de autoanaliză. Atitudinea studenților cu privire la acest subiect a fost foarte
deschisă, au simțit nevoia să dezvolte anumite experiențe în care s-au simțit neîndreptățiți sau
dimpotrivă, în care s-au simțit foarte mândri, însă a fost și un prilej de introspecție, anumite
întrebări punându-i în dificultate. Am auzit deseori formularea „asta e o întrebare grea” sau
„trebuie să mă gândesc”. Efectul asupra identității în general și asupra identității naționale în
particular se resimte și în prezent și le influențează deciziile, deci această experiență a avut un
impact deosebit în parcursul vieții studenților.

44
5. Concluzii

Această cercetare a pornit ca urmare a unei experiențe personale, după cum spuneam și în
introducere, experiență care a prilejuit conturarea câtorva întrebări în jurul cărora cercetarea a
putut fi construită ulterior, dar și creșterea interesului pentru unul dintre cele mai captivante
fenomene ale secolului, comunicarea interculturală.
Schimburile educaționale sunt doar unul din elementele ce stau ca dovadă a intensificării
și importanței pe care comunicarea interculturală o are în prezent. Domeniul este poate unul
dintre cele cu cea mai mare aplicabilitate în lumea contemporană, datorită legăturilor și
parteneriatelor încheiate zilnic între oameni din diferite părți ale globului, a unei interdependențe
aflate într-o continuă creștere. Comunicarea interculturală a devenit o condiție a dezvoltării și un
stil de viață pentru omul de azi, de aceea este necesar ca cercetările în acest domeniu să-și aducă
aportul la o mai bună înțelegere a fenomenului prin rezultate concludente.
Identitatea națională este unul dintre subiectele centrale din domeniu, deoarece pune în
discuție unul dintre cele mai importante elemente de civilizație, diferențierea dintre culturi. În
contextul actual ea este tot mai des supusă provocărilor și mai ales în cazul țărilor mai puțin
dominante la nivel mondial cum este România, modificările de identitate pot accentua punctele
slabe și accelera procesul de formare a unor atitudini nocive în relație cu alte elemente.
Cercetările asupra identității, inclusiv cercetarea de față, arată în primul rând că, așa cum afirma
Stuart Hall, deși conceptul de identitate este ambiguu și suportă o multitudine de semnificații,
este necesar pentru a răspunde la anumite întrebări și numai continuând examinarea fenomenului
se va putea ajunge la o terminologie bogată, care să nu mai lase loc de interpretări.
Din punct de vedere al formării identității, într-adevăr contactul studenților cu persoane
de o altă cultură pe o perioadă semnficativă de timp, de cel puțin câteva luni, reprezintă o
provocare pentru menținerea identității sociale, deci și a celei naționale. Totuși, această
provocare este percepută ca o contribuție la dezvoltarea și definirea identității, pe toate cele trei
niveluri, personal, al sinelui și al identității sociale și nu ca o perturbare. La această vârstă, aflați
în pragul maturizării, indivizii au deja o identitate suficient de bine conturată, pentru a nu se
modifica semnificativ sau pentru a provoca tulburări emoționale, depresii etc. Ambele
perspective, sociologică și psihologică, au dreptate în privința etapelor de formare a identității.
Ea este deja formată după depășirea perioadei de adolescență, însă își continuă totodată procesul
de formare și mai departe, iar astfel de momente-cheie cum este perioada adolescenței pot apărea
și mat târziu în viață.
O observație clară este aceea că formarea identității nu este un proces intrinsec,
desfășurat exclusiv în planul interior, ci depinde în mare măsură de raportarea la ceilalți, se
45
construiește prin comparație și reevaluări în funcție de apartenența la anumite grupuri și
excluderea altora. Este un proces dinamic, care se schimbă în timp, fără a urma un tipar strict și
se desfășoară în limitele contextului dat și al relațiilor de putere existente, generate de cadrul
politic, istorie etc., deci atât paradigma interpretativă, cât și cea critică se verifică în rezultatele
cercetării.
Ceea ce merită cea mai mare atenție este faptul că identitatea națională nu este doar o
manfiestare ideologică exacerbată a atașamentului față de țară, ci este un produs al psihicului,
care se naște la nivelul lui și îl influențează împreună cu întreg complexul de elemente care o
formează: emoționale (atașamentul) și culturale (tradiții, obiceiuri, limbă etc.). Astfel că, felul în
care identitatea națională se tranformă are o mare influența asupra stării generale a individului,
asupra stării de spirit, a stimei de sine etc și se răsfrânge asupra societății din care face parte. A
existat o corelație între evaluarea pozitivă a identității naționale, adică asocierea unor atribute
pozitive față de aceasta și manifestarea unei atitudini pozitive precum optimismul, atât față de
țară, cât și față de sine, existând o mai mare încredere în sine datorită acceptării unei părți a
identității.
Este important ca cercetările asupra identităților sociale să continue, deoarece ele transmit
semnale despre nereguli în sistemul politic, în modul de funcționare al unei țări, deviații la nivel
social și prezintă o frântură a unei posibile fisuri de proporții în mentalul colectiv.

46
Bibliografie

Asante, M. K., Yoshitaka M., Yin, J. (2008). The Global Intercultural Communication Reader.
New York: Routledge.

Bhugra, D. (2004). Migration, distress and cultural identity. British Medical Bulletin, 69(1), 129-
141.

Braudel, F. (1987). Gramatica civilizațiilor. București: Editura Meridiane.

Brubaker, R., Cooper, F. (2000). Beyond 'Identity'. Theory and Society, 29(1), 1-47. Disponibil
la: http://works.bepress.com/wrb/2

Cote, J., E., Levine, C., G. (2002). Identity Formation, Agency, and Culture. A Social
Psychological Synthesis. SUA, NJ: Lawrence Erlbaum Associates.

Georgiu, G. (2010). Comunicarea interculturală. Probleme, abordări, teorii.

București:comunicare.ro.

Gudykunst, W. B. (2005). Theories of Intercultural Communication I. SUA: China Media

Research, 1(1), 61-75.

Gudykunst, W. B. (2005). Theories of Intercultural Communication II. SUA: China Media

Research, 1(1), 76-89.

Hall, S., Du Gay, P. (1996). Questions of Cultural Identity. Londra: SAGE Publications

Hall, Edward T. (1959). The Silent Language. New York: Dell Publishing Group, Inc.

Hart, W. B., Miike, Y. & Rogers, E. M. (2002). Edward T. Hall and The History of Intercultural
Communication: The United States and Japan. Keio Communication Review, 24, 3-26.

Hofstede, G. (1991). Cultures and organizations: software of the mind. Berkshire: Mcgraw-Hill
Book.

Hubbard, A. S., Kim M. (2007). Intercultural Communication in the Global Village: How to
Understand ‘‘The Other’’. Journal of Intercultural Communication Research, 36 (3), 223–235.

Jackson, J. (2012). The Routledge Handbook of Language and Intercultural Communication.

NY: Routledge.

47
Jensen L. A., Jensen J. A., McKenzie J. (2011). Globalization and Cultural Identity. În S.J.
Schwartz et al. (eds.). Handbook of Identity Theory and Research. Springer Science+Business
Media.

Kim, Y., Y. (2007). Ideology, Identity, and Intercultural Communication: An Analysis of

Differing Academic Conceptions of Cultural Identity, Journal of Intercultural Communication
Research, 36(3), 237-253.

Kotthoff H., Spreckels, J. (2007). Communicating Identity in Intercultural Communication. În H.

Kotthoff & H. Spencer-Oatey (eds.): Handbook of intercultural communication (vol. 7, pp.415-
441). Berlin: Mouton de Gruyter.

Martin, J. N., Nakayama, T. K. (2010). Intercultural communication in contexts. New York, NY:
McGraw-Hill.

McLuhan M., F. Quentin. (1967/2001). The medium is the message. Corte Madera, CA: Ginko
Press.

Muthuswamy, N. (2007). Understanding Differences in Self Construals Across Cultures: A

Social Networks Perspective. International Communication Association Annual Meeting.
Disponibil la: http://citation.allacademic.com/meta/p171197_index.html.

Penbek Ş., Dicle, Y., Cerit, A. G. (2012). Intercultural Communication Competence : A Study
About the Intercultural Sensitivity of University Students Based on Their Education and
International Experiences. International Journal of Logistics Systems and Management. 11(2),
pp. 232 – 252.

Petkova, Diana. (2006). The concept of national identity revisited. Koln: Saxa Verlag.

Porter R. E., Samovar L. A. (1972). Intercultural Communication: A Reader. Belmont, CA:

Wadsworth.

Schifirneț C. (2009). The romanian identity in the context of trend-setting modernity. Revista
Română de Sociologie, nr. 5–6, 461–480, Bucureşti.

Schoenmakers, H. (2012). Culture and Power A Short History of Anthropological Theory about.
University of Groningen. Disponibil la: http://www.rug.nl/research/globalisation-studies-
groningen/publications/researchreports/reports/powerofculture.pdf.

Tomlison, J. (2003). Globalization and Cultural Identity

48
Udrea, G., Udrea, M., Țugmeanu, A. (2013). National and European Identity: An empirical
research on how Romanian students experience identities during their long-term studies abroad.
Romanian Journal of Communication and Public Relations, 15(1), 17–35.

Udrea G, Corbu N. (2011). Cultural adaptative patterns in european contexts, în Lesenciuc A.

(coord.) Redefining Community in Intercultural Context. Brașov: Academia Forțelor Aeriene.

Udrea G., Corbu N., (2011). The Building of a European Identity and Its Challenges. Romanian
Journal of Communication and Public Relations, 12(3), 65-85.

Weedon C., (2004). Identity and Culture. London: Open University Press

Surse electronice:

http://geert-hofstede.com/national-culture.html

49
 ANEXE

Adriana L., Franta

1. Franța, 5 luni
2. La început am devenit mai conștientă de identitatea mea națională însă m-am identificat de asemenea și cu
ceilalți, dincolo de identitatea națională.
3. M-am identificat în grupul de români care mergeau la acceași biserică și împărtășeau aceleași valori
religioase, în grupul studenților Erasmus, căci aveam cumva aceleași obiective pe termen scurt și mediu și
m-am identificat și cu ai mei colegi de facultate dar și de cămin.
4. Am simțit uneori stigma pe care unii francezii o au privind poporul român însă am avut și momente în care
m-am simțit confortabil cu identitatea mea națională.
5. Momentele mai sus menționate au fost momentele în care am interacționat cu oameni din alte culturi,
oameni care deși au idei diferite, idei ce pot reflecta cultura țării lor, sunt totuși oameni ca toți ceilalți și am
încercat să-i văd ca atare. Un moment în care mi-a fost pusă la încercare răbdarea a fost într-o stație de
autobuz, în care 2 francezi vorbeau despre un om care cerșea, asumând faptul că este român și că se preface
că este arab. Acele persoane se întrebau dacă românii vorbesc limba italiană, fapt care m-a indignat dar în
același timp m-a motivat să-mi depășesc prejudecățile și stereotipurile.
6. Românii pe care i-am întâlnit acolo, oamenii care-mi povesteau diverse lucruri despre România dar și
oamenii diferiți de cultura mea care mă trimiteau cu gândul la propria-mi cultură.
7. Aceste momente au fost combinate, în egală măsură cred, atât prin poveștile străinilor despre România și
români, care au fost și pozitive și negative, cât și prin propriul meu comportament care mă facea să fiu
mândră de proveniența mea.
8. Din contra, am simțit că se întărește.
9. Cred că în egală măsură din ambele.
10. Unul pozitiv, conștientizându-mi originea, cultura, frumusețea locului și a oamenilor din România, mi-a
întărit relația cu familia și prietenii și mi-a nascut dorința de a rămâne în țară și de a face ceva aici.
11. Categoric da.
12. Cred că ar trebui să ne cunoaștem originea însă ar fi bine să ne lăsăm mintea deschisă și cu toleranță să
privim spre alte culturi. Românii sunt oameni frumoși și cred că e o chestiune de alegere spre ce parte
privim. Oamenii sunt diferiți în toate țările și oricum percepția noastră despre ei e în conformitate cu
propriile valori, proriile trăiri și propria experiență de viață. Așadar, am o părere bună despre oameni, în
general.
13. Această experiență m-a făcut să-mi doresc să prețuiesc mai mult România și frumuseței locurilor și a
oamenilor dar în același timp, mi-a deschis apetitul pentru a călători în afară.
14. În prezent, sunt mai tolerantă în general, sunt mai atentă la oameni, încerc să văd partea bună a lucrurilor și
îmi apreciez țara pentru frumusețea ei și pentru ceea ce ne oferă. Cred că nimic nu e întâmplător și prin
urmare, nici faptul că m-am născut în România nu e un lucru de neglijat.

Alexandra C., Germania

1. Germania, 1 an
2. Ma consideram diferita fata de nemti si asta din cauza limbii pentru ca nu o controlam, in schimb fata de
erasmusi cred ca eram cam pe aceeasi treapta, pentru ca eram erasmusi toti, eram egali. Ma identificam cu
ei, mai putin cu nemti.
3. In afara de grupul de romance, nu .
4. Da, au fost cateva incidente, aveam niste cursuri cu un american si el deseori facea glume pe seama
romanilor si a identitatii noastre, insa in rest nu, nu m-am simtit ofensata in vreun fel. Eu personal am o
parerea nu foarte buna despre romani, insa consider ca trebuie sa fii respectat, nu conteaza identitatea.
Trebuie sa fim luati pentru ce suntem noi ca persoane.
5. Nu stiu, nu. De fiecare data imi aminteam ca sunt romanca, cand stateam cu grupul de romani sau in
momentele de nostalgie cand imi aminteam de tara, de cei din tara.
6. Mai erau seri culturale, dar romania nu a organizat deci nu.
7. Da, nu prea au fost astfel de experiente.
8. Nu stiu, cred ca m-am simtit la fel. A fost ceva constant.
9. De cele mai multe ori simt rusine, pentru ca toata lumea stie cum suntem priviti in afara si e o parere
indreptatita. Da, recunosc ca la inceput sunt pregatita psihic pentru orice reactie, dar cum am spus pe
parcurs daca ajungi sa cunosti persoana o sa se infirme acea parere, dar da la inceput ma astept ca oamenii
sa te trateze diferit pentru ca esti roman si nu esti francez sau ...
Ti s-au confirmat asteptarile astea? Cateodata da, cateodata nu. In mare parte, nu.
 10. Nu suntem priviti chiar atat de rau, mai ales in Germania si cred ca nu o sa mai privesc la fel lucrurile cand
o sa am o alta experienta internatioala, in sensul ca sunt destul de deschisi. Cred ca a fost mai mult o
prejudecata a mea si sunt mai putini cei care au reactionat neplacut la ideea ca sunt romanca, decat cei care
au reactionat pozitiv. Depinde, sunt situatii si situatii. Predominant, nu cred ca o sa mai am nicio problema
cu identitatea mea de acum inainte. O sa ma bazez mai mult pe.., o sa fac abstractie de faptul ca sunt
romanca.
11. Nici nu stiu cat de constienta eram inainte. Nu sunt mai constienta, e la fel.
12. Nu, dimpotriva cred ca mi-am intensificat parceptia despre persoane din anumite regiuni, despre cei din
Moldova, din Oltenia, din Muntenia. Dar in rest nu, adica au fost momente in care inclusiv eu mi-am
demonstrat ca am mentalitate de romanca. De la hai sa luam afisul asta. Nu mi s-a schimbat perceptia
despre romani. De multe ori mi s-a confirmat comportamentul general al romanilor. Nu am o parere anume
despre romani, pentru ca oamenii sunt diferiti. Nu stiu daca pot sa generalizez pentru ca noi am fost putini.
13. Da, m-as intoarce in strainatate oricand. M-as muta definitiv in alta tara , tocmai pentru ca nu am o parere
buna despre romani. Nici nu am vreun gand sa o schimb, pentru ca nu o sa pot.
Nu ai avut o parere buna si nici nu s-a schimbat? Da, si inclusiv intorcandu-ma in tara vad ca lucrurile nu
stau chiar cum ar trebui si de asta si vreau sa plec, la orice ocazie, n-as rata-o
14. Vad totul prin prisma a ceea ce e acolo si mi-a amplificat parerea negativa despre romani, prin comparatie
cu felul in care e o tara occidentala, mi-a intensificat-o. De exemplu la inceput nu aveam nicio problema cu
Romania, pe cand acolo sunt mult mai vizibile toate lucrurile astea negative din tara.
Chiar si acum, dupa un an? Da! Nu s-au estompat, desi m-as fi gandit ca m-am obisnuit aici, ca o sa fiu
asimilata, o sa ma complac in toata situatia asta. dimpotriva, e mai mult o atitudine de revolta . Dar am
impresia ca nu putem sa schimbam nimic, decat daca vrei sa pleci in alta parte atunci vei schimbi ceva, dar
aici lucrurile vor sta la fel pt o lunga perioada de timp. Nu cred ca lucrurile se vor schimba prea curand.
Daca vrei civilizatie, te duci in alta tara.

Alexia U., Spania

1. Spania, 2009, din ianuarie pana in iunie, Alicante

2. Nu ma simteam cetatean strain, pt ca acolo toata lumea se simtea ca facand parte dintr-o comunitate a celor
straini care sunt integrati acolo. Nu m-am simtit niciodata straina. Cred ca oriunde te-ai duce, ma indoiesc
ca sunt popoare care te integreaza perfect ca si cum ai fi de acolo, tot timpul o sa ramana o urma ca esti
strain, de aceea cred ca rezonezi mai bine cu cei care sunt straini.
3. Grupuri de jumi-juma studenti si altii care nu erau studenti si nu aveau legatura cu cadrul asta studentesc,
mai mergeam la intruniri lingvistice si cred ca asta cu limbile straine si cu cat cunosti mai bine limba si
cultura unei tari iti deschide mintea putin, pt ca acolo nu avea nimeni prejudecati de niciun fel.
4. Pentru noi a fost o revelatie asa, pt ca am descoperit in soc cum se desfasoara cursurile univ intr-o alta tara,
cum sunt niste profesori moderni, cum sunt niste metode de predare moderne, nu neaparat moderne la mii
distanta de noi, dar alta abordare. Si pe de alta parte, nationalitatea de roman nu stiu daca a venit chiar
foarte bine, pt ca Spania e una dintre tarile unde a fost masa aia de romani care au plecat la un mom dat si
2009 nu a fost un an prea grozav pt ei si atunci au devenit si mai reticenti fata de noi, intreband de joburi,
nu neaparat ca vroiam atunci ca nu ne-am fi permis sa lucram, dar intrebam si noi pt mai tarziu si primeam
tot timpul raspunsul ala cu “Mai bine va intoarceti la voi. Spaniolii aveau oarecum o reticenta, numai prin
simplul fapt ca auzeau ca esti roman si ramaneau putin socati de faptul ca vorbeam mai multe limbi foarte
bine, ca vorbeam spaniola si ramaneau uimiti pt ca la ei in minte nu cred ca se facea asocierea asta.
Tin minte cand am mers in Portugalia in vizita stateam déjà de ceva vreme in Spania, simteam ca m-am
rupt din Spania sa ma duc in Portugalia, simteam ca vin apartenenta a grupurilor, aveam aceleasi obiceiuri,
am simtit ca vin din Spania nu vin din Romania.
5. Cred ca mai mult faptul ca m-am dus in Spania, poate daca m-as fi dus in alta tara poate n-as fi avut
neaparat situatia asta. Au mai fost niste evenimente in perioada aia. Ma mai uitam la stiri si vedeam un
roman a facut nu stiu ce, Existau dezbateri intre noi, pentru ca spaniolii nu sunt asa pudici si nici diplomati,
dar per total cred ca m-am simtit acceptata, as fi putut sa raman acolo fara probleme fara sa simt c trebuie
sa lupt cu vreun val de rautati impotriva.
Erau petrecerile alea in care fiecare isi organiza cina lui, specifica tarii lui si invita pe toti ceilalti si a
noastra a fost printre ultimele, nu stiu cum de s-a nimerit. Ne-am dus noi la toti si mai pe la sfarsit am facut
si noi. Pot sa zic ca ceilalti au ramas absolut impresionati, in primul rand ca toate produsele erau facut de
noi. Si au fost impresionati.
6. Cred ca majoritatea au fost pozitive si cand stateai de vorba cu cineva si porneau de la premisa aia ca esti
roman si nu stiu ce, si la sfarsit ramaneau uite, chiar poti sa discuti ceva inteligent si poate chiar sa ti se
para interesant si sa mai vrei sa discuti cu pers respectiva , iar altii de alte nationalitati, n-am auzit pe
nimeni.
7. Da, e ciudata chestia asta, pt ca cu cat stai mai mult intr-un loc, mai ales daca iti place, nu vorbesc de
situatiile in care de-abia astepti sa te intorci, simti ca aparti din ce in ce mai mult locului aluia si uiti cat
 timp a trecut de cand ai plecat de acasa, dar in acelasi timp pt ca ii ai pe cei de acasa, ai familia, ai prietenii
cu care vorbesti ca nu poti sa intrerupi asa, o simti mai pronuntat, asa ca esti roman si simtindu-te bine ca
esti acolo in tara respectiva, simtindu-te din ce in ce mai bine primit parca te impaci si mai bine cu ideea
asta de unde ai plecat si ca esti roman si ca ce mai conteaza, puteai sa fii orice nationalitate.

8. N-am simtit niciodata…Noi am trait si perioada aia in care, astia care plecau in masa, multi dintre ei, dupa
o perioada prin diverse tari(spania, grecia, italia) au inceput cu chestiile astea, ca la noi e rau. Eu am
considerat dintotdeauna, chiar dinainte sa plec, ca daca nu poti sa te impaci cu locul de unde ai plecat si sa
fii, nu zic neaparat mandru, dar sa fii impacat si sa accepti apartenenta ta, nu cred ca o sa poti sa fii un
cetatean model, un cetatean decent si sa poti sa iti aduci contribuita in oricare tara ar fi fost ea, pentru ca e
ca si cum ai vrea sa ascunzi gunoiul sub pres. Dar au fost multe momente cand am trecut peste, am inghiti
in sec poate unele comentarii sau stereotipuri dintr-astea scoase la iveala numai ce dadeai mana cu cineva,
pentru ca dup-aia dupa o conversatie sua dupa cateva zile sau dupa cateva luni in cazul in care aveai
contact cu o pers mai mult timp, satisfactia era mai mare cand vedeai ca oamenii isi schimba parerea si isi
inghit cuv pe care le-au spuse la inceput, ca multi si-au dat seama ca nu au niciun fundament si ca parerile
astea generale se raspandesc atat de repede.
9. Mi-am intarit convingerea ca trebuie sa accepti locul din care ai plecat, trecutul tau, ca sa poti sa
construiesti ceva ok in viitor oriunde te-ai duce si astea fac partte oricum din experientele tale si din tine ca
om si poate ca noi avem, asta se poate transforma intr-un avantaj in mom in care calatoresti prin lume si
esti denigrat din toate partile din cauza unor evenimente, ai mai mult de luptat si de demonstrat niste
chestii, asa daca veneai dintr-o tara perfecta ca Elvetia mai curand ai fi putut sa dezamagesti pe cineva,
daca nu te-ai fi adaptat, daca n-ai fi corespuns criteriilor la care se asteapta ceilalti de la tara ta.
10. Sunt mai constienta de obicei cand calatoresc, cred ca de atunci. Mai calatorisem o data inainte, a fost o
vacanta banala, iar dupa asta mi-am mai revizuit comportamentul de calator si cu ce bagaj ma duc, ce le
arat celorlalti si la fel cand vin altii la noi, ma intereseaza sa le arat macar un aspect care sa le schimbe
parerea, sau nu neaparat sa le-o schimbe, ca poate unii nu vin cu nicio parere.
11. Nu stiu daca s-a schimbat neaparat. Cred ca exista mai multe categorii, e diferit cand te duci la studii si
intalnesti romani acolo, e diferit cand te duci sa muncesti, depinde de categoria sociala din care fac parte.
Nu pot sa generalizez. Nu stiu daca s-au schimbat radical, cu siguranta s-a mai schimbat ceva in atitudinea
mea fata de ei sau ce cred fata de noi. Da, sigur, mi-am mai schimbat un pic, parca vazandu-i si pe altii la ei
acasa cum se comporta, uneori te gandesti ca niste aspecte despre cum suntem noi sunt cumva exagerate si
generalizate, ca toata lumea tinde sa extinda la tot poporul comportamentul pe care l-a intalnit intr-un
anumit moment. Cred ca senzatia aia ca avem o chestie de libertate, liberi intr-un fel, prin alte parti oamenii
au niste constrangeri asa, care nu stiu de la ce vin.
12. Am vrut atunci imediat, asta era tendinta generala sa vrei sa te intorci sau sa te duci in alta parte. Cred ca
toti am vrea sa ne intoarcem pt experienta, dar sunt constienta ca nu ar mai fi la fel, ai mai regasi niste
aspecte, le-ai mai cauta ca ai nevoie de ele, dar ar fi putine.
13. Da, uneori am senzatia ca da, pt ca am tendinta sa fac niste raportari si a trecut multa vreme, dar... si eram
foarte curioasa ce fel de spaniol regasesc. Mi-a placut foarte mult de ei, mi-ar fi placut sa raman la ei, dar
nu am simtit ca e poporul meu unde m-as simti eu ca si cum as fi la mine acasa.

Anamaria B., Franta

1. Foarte pasionată de francofonie, am decis să plec în Besançon, Franța, unde am studiat nouă luni.

2. Din momentul în care am pășit pe tărâm francez, m-am simțit ca oricare alt străin. Apoi, când am ajuns în
Besançon, m-am identificat cu ceilalți. Eram toți studenți internaționali, nimeni nu făcea diferențe între noi.

3. Am fost mereu eu însămi, nu mi-am ascuns niciodată identitatea de cetățean român. Adevărul este că mereu
eram în preajma studenților din America Latină, Italia, Germania, Polonia, Spania, Portugalia... Era fiecare
curios să învețe de la celalalt cîte ceva, să afle cît mai multe despre țara celuilalt și mă simțeam într-adevăr ca
într-o familie. Deși studiam cu francezii, am simțit răceala lor. Nu prea voiau să aibă contact cu noi, numai cei
care fuseseră și ei studenți Erasmus sau cei care au mai călătorit.

4. M-am simțit excelent. Sincer. Deși se zice că francezii sunt reci (chiar sunt), dar nu am simțit discriminare.
Un mic zid la început pentru că e drept că imaginea românului nu e tocmai bună în Franța. Însă, dacă ești tu
însuți, arăți că ești om cu inițiativă și ai ceva de demonstrat, nu ai probleme după aceea. Ești acceptat.

5. Am simțit că sunt româncă atunci când participam la evenimente multiculturale sau pur și simplu în micile
noastre întâniri unde ne învățam reciproc cuvinte sau povesteam obiceiuri de la noi. Am gătit românește, am
dansat, am făcut prezentări ale țării mele, am fost la RADIO unde am vorbit despre România cu mult drag și
am participat chiar la un proiect într-un liceu din oraș despre prejudecățile francezilor față de români. Ei chiar
sunt conștienți de această problemă și încearcă să o rezolve. Și m-am mai avut un frumos sentiment național
 atunci când am organizat Paștele ortodox. A fost ca acasă. În tot acest timp, eu cred că cei de acolo și-au făcut
o și mai bună imagine despre români și chiar sunt vestiți studenții din Brașov care merg acolo pentru implicare.
Imposibil să nu fiu mândră.

6. Cum am mai spus mai sus, implicarea noastră, a studenților romțni în toate activitățile. Ceilalți români (care
nu erau mulți), faptul că exista o biserică ortodoxă și o asociație franco-română.

7. Mereu pozitive. Toată lumea voia să afle despre România. Toți sunt deschiși și problema României este
ridicată mereu.

8. În niciun caz.

9. Mereu mândră. Mereu. Mai ales că am demonstrat că nu este nevoie să ai o anumită naționalitate ca sa fii
considerat un om demn.

10. Că niciodată nu îmi voi ascunde naționalitatea. De ce aș face-o? Nu îmi place când străinii vorbesc urat
despre români doar pentru simplul fapt că o parte din ei se poartă urât. Mereu voi vorbi frumos despre țara mea
pentru că am cu ce să mă mândresc. Fiecare națiune are și părțile ei urâte.Trebuie să le vedem pe cele bune și
să soluționăm ce-i rău.

11. Cu siguranță că da. Dacă ne evindențiem afară prin lucruri frumoase, putem schimba imaginea României.

12. Există români buni, dar și români mai puțin buni. Unii vorbesc frumos despre țara lor și o promovează, alții
nu. Din păcate, românii nu sunt așa uniți în străinătate afară deoarece le e teamă de imaginea proastă pe care o
avem. Însă asta se poate schimba. Trebuie doar să începem noi să fim altfel și o vor face și ceilalți după.

13. Da. Vreau să mă întorc și sper că va fi posibil. M-am simțit bine și apreciată acolo și simt că toate porțile se
deschid dacă muncești. Din păcate, aici este mai greu. Chiar dacă te zbați, e dificil. Nu imposibil, dar dificil.
Oricum, îmi iubesc țara mult și mereu mă întorc cu drag și dor acasă.

14. Lucrurile sunt posibile dacă vrem. Din păcate, românii încă nu vor cu adevărat să schimbe ceva. Urme ale
mentalității comuniste sunt încă pregnante.

Andra V., Portugalia

1. Am fost in Portugalia, un semestru, in anul doi de licenta, in 2011, 5 luni in total.

2. La inceput recunosc ca mi-a fost putin greu, vreo doua saptamni, am avut putin melancolia de acasa si mi-
era dor de prieteni samd, dar apoi am inceput sa cunosc oameni, atat portughezi cat si straini si am realizat
ca nicaieri nu esti singur si chiar nu am mai avut nicio problema. Pana am inceput sa ma imprietenesc cu
ceilalti si sa ii cunosc mai bine.
3. Exista o organizatie, de fapt cam in majoritatea organizatiilor exista, ESN si ei organizeaza multe
evenimente pt straini, excursii petreceri intruniri si mai mult in grupul asta mergeam, dar de la univ imi
fusese oferit si un Erasmus buddy un student portughez de la univ portgheza si mai ieseam cu el si chiar el
m-a ajutat cu gasirea cazarii si sa ma intregrez cu treburile astea casnice. Cu acomodarea m-a ajutat
Erasmus buddy-ul, chiar mi-a dat si o aeroterma, a avut grija de mine. In portugalia nu au calorifere in case
si e totusi frig.
4. Eu nu aveam nicio problema, nu imi e rusine de faptul ca sunt romanca, nu ma simt diferita intr-un fel ca
sunt romanca fata de ceilalti. Ceilalti la scoala, mi-am facut partea practica pt licenta si singura problema
era nu ca st romanca ci limba si faptul ca trebuiau sa-si puna engleza in miscare si nu toata lumea se
descurca la fel de bine sa vorbeasca engleza. Dar in rest cand esti strain cei de-acolo incearca, ceva similar
din cate am observat, in general cand esti intr-o tara straina gazda incearca sa se comporte ca si cum ai fi
musafir intr-o casa, sa-ti faca o impresie buna si sa te trateze bine ca sa ramai cu amintiri frumoase.
5. Am organizat, tot ESN a organizat un even, international dinner si atunci ne-am adunat, eram patru fete
romance acolo si ne-am adunat in bucatarie si am gatit, ce-am gatit atunci, piftele si ne-am dus si le-am
oferit asta. Si bineinteles, in orice conversatie cu ceilalti, oamenii sunt curiosi in general sa afle lucruri
despre tara ta si e placut asa sa ai o identitate nationala, sa le povestesti ceva ce nu stiu si sa ii faci curiosi
despre locul din care provii.
6. (Se gandeste mai mult) Nu, nu cred ca se puncta neaparat asta. Fiecare, cand zici cand esti din Romania,
zice ce stie despre Romania, unii mai ziceau multumesc sau ce faci, altii Gica Hagi, Dracula, astea
generale, altii care fusesera in Romania spunea cum isi petrecusera vacanta, lucruri generale.
7. In general pozitive. Poate cu mici exceptii, dar in general pozitive.
8. Da, e adevarat, parca la un mom dat ne omogenizam si eram mai mult, ne identificam mai mult cu locurile
de acolo, eram asa internationali. Incepusem sa ma simt acolo ca acasa, ceea ce a fost f greu la intoarcere.
A fost si placut pentru ca cand esti in Erasmus nu e asa multa munca la scoala si te distrezi.
 9. Am simtit ca a avut un impact foarte puternic, cred ca in primul rand m-a facut mai toleranta cu ceilalti, m-
a facut sa incerc sa profit de orice oportunitate, m-a facut mai ambitioasa pentru ca am vazut ca daca am
muncit si am avut note bune am ajuns acolo si a fost foarte frumos mi-a placut si m-a determinat in
continuare sa dau tot ce-i mai bun din mine.
Ce m-a facut sa realizez a fost faptul ca avem o tara f frumoasa. Experientele internationale cred ca te fac si un
turist mai bun si apoi cand am venit acasa, am vrut sa explorez si tara noastra mai mult decat o facusem
pana atunci si am inceput sa apreciez valorile naturale ale tarii.
10. Te fac sa te gandesti mai mult la ce caracterizeaza in special ca roman, iti analizezi limba materna mai bine,
tara, oamenii, compari totul cu partea cealalta. M-a facut mandra, da.
De exemplu, ma gandesc la limba romana. Pana acum nu ma gandeam neaparat, asemanari, cand am fost in
Portugalia mi-am dat seama ca sunt multe lucruri asemanatoare cu romana si acum in Cehia mi-am dat
seama ca de asemenea sunt, dar mai putine. Am invatat la scoala ca exista un substrat de origine slava a
cuvintelor, dar cand traiesti pe pielea ta e mai real.
11. Perceptia asupra romanilor.
Cred ca da, pentru ca, bine asta poate vine si cu varsta, dar experienta internationala a contribuit la maturizare
si ma, chiar daca inainte cand vedeam un defect la cineva ziceam: persoana asta nu-mi place, dar acum ma
face sa-mi fac o analiza mai adanca asupra unei persoane, in sensul ca nimeni nu e perfect, dar chiar daca
vezi defectul in prima istanta, apoi caut mai in detaliu sa gasesc si ce are bun acea pers si sa invat ceva de la
acel om. Inveti ceva oricine si ceva bun.
Nu e neaparat vorba de romani, oamenii in general sunt asa. Nu exista o tara numai cu oameni buni sau o tara
numai cu oameni rai.

Mi-a schimbat opinia in bine(asupra romanilor), sunt romani cu potential. E gresit ca romanii sa aiba o imagine
pesimista despre oamenii din tara lor, despre tara lor ca politica sau economie, da le-as da dreptate, dar
despre oameni nu.
12. Mi-am imbunatatit impresia. Am invatat sa explorez mai mult in ceea ce priveste oamenii.

Andreea J., Spania

1. Girona, 1 an universitar – 9 luni

2. Da, pentru că desi stim noi ca spaniolii sunt foarte prietenosi si te primesc in grupul lor, eu am fost in
Catalunia si Catalunia e un pic mai diferita, adica acolo oamenii sunt mai reci, mai introvertiti, mai timizi si
atunci nu pot sa zic ca am fost primita cu bratele deschise. Mai ales ca sunt romanca. Ei au anumite
stereotipuri si prejudecati fata de romani.
3. Bine de exemplu cand eram erasmusi si practic mai mult stateam cu ei, cu colegii de la facultate mi-a fost
destul de greu sa interactionez si sa ajung sa ma inteleg cu ei sau sa ma simt primita de ei, tocmai din cauza
ca simteam ca am venit acolo asa ca sa le luam locul, de erau asa indiferenti. Sau cu ceilalti romani veniti
acolo, ca erau f multi romani. Aveam o colega cu care ne-am inteles bine si ne-a ajutat f mult.
Crezi ca faptul ca erau mai multi te-a facut sa te simti mai straina sau..? Nu, m-a ajutat putin oarecum,
aveam un magazin romanesc, deci au fost niste elemente carem-au ajutat sa ma simt ca acasa.
4. La inceput si mai ales ca de ex secretarele de la scoala faceau anumite glume. Vorbeam cu ele, dupa care
vorbeau in catalana si ele aveau impresia ca noi nu intelegem pt ca vorbeau in castellano. Noi in general cu
ele vb in engleza, si dup-aia in catalana si ziceau de romance, dr au fost niste chestii peste care am trecut,
problema lor la o adica ce cred si cum. Noisuntem ceea ce suntem si daca ei au bunavionta sa ne cunoasca
asa cum suntem e ok, daca nu problema lor. Noi oricum am incercat sa demonstram ca nu toti romanii sunt
asa cum cred ei, hoti, prostituate ca sa nu folosesc cuvinte mai urate.
Spuneau ca voi sunteti diferiti fata de romanii pe care ii stim noi sau aratati diferit, pt ca ei in general ii stiu
pe muncitorii romani sau pe cei de etnie roma care se duc acolo si fura si noi eram oarecum diferite, nu ne
incadram nici ca fizic nici ca comportament, dar cu toate astea nu pot sa zic ca s-au apropiat prea mult de
noi.
5. Poate remarcile lor sau felul in care gandeau. Erau anumite reactii pe care le aveau. Aveam un proiect de
facut despre aplicatii pe telefon si ei ne intrebau daca avem wi-fi sau intrebari de genul voi aveti
electricitate. Poate anumite obiceiuri pe care ei le au si noi nu le avem. De ex cum gateau, ei gatesc cu
foarte mult ulei, eu nu suport sa pun atat de mult ulei in mancare, asta m-a facut sa fiu mandra ca sunt ceea
ce sunt. Dar astea sunt nimicuri, poate ca cel mai profund e asta de identitate.
A fost un moment in care de ex oamenii pt ca vorbesc castellano cu accent ca ei, nu recunosc ca sunt din
alta tara si ma intreaba din ce zona a spaniei esti si eu nu sunt din nicio zona a spaniei. Si cumva asta m-a
facut sa ma simt mandra de ceea ce sunt.
6. Pot sa spun ca au fost echilibrate. Pt ca am avut probleme cu cazarea din cauza ca eram romani, adica
nimeni nu prea ne baga in seama, vorbeam, dar apoi nu ne mai raspundeau la telefon sau nu ne mai sunau
inapoi, desi ne promiteau ca ne suna inapoi.
 7. Pai oamenii in primul rand, oamenii pe care ii intalneam pe acolo, era un magazin cu produse romanesti sau
era un magazin cu produse balcanice si acolo aveau produse romanesti si eram foarte mandra sau de ex ca
auzeam melodii in cluburile lor, melodii romanesti sau ca auzeam numele anumitor jucatori de fotbal de ex
de la baieti. Sa zica pe cineva cunoscut, Inna, foarte multi aveau reactia asta, Inna o iubesc.
8. Nu, eu tin destul de mult la origini. Sunt o persoana care cred ca mi-am autoinculcat aceasta idee pt ca tre
sa tin de originile mele pt ca sunt ceea ce sunt pt ca am venit din Romania, ca m-am nascut aici si nu mi-e
rusine cu ceea ce sunt. intr-adevar sunt oameni care poate nu ne fac cinste cu ceea ce fac, dar asta nu
inseamna ca Romania e o tara de inculti, hoti si alte defecte, avem si oameni jos-palaria care merita
respectul tuturor celor din afara si ei ar trebui sa stie chestia asta.
9. Mandrie in primul rand pt ca am zis : ok sunt si oameni care nu fac lucruri ok si nu ne reprezinta cum ar
trebui in strainatate, dar ei ma stiu pe mine si stiu ceea ce sunt si ei stiu ca sunt demna de respectul tuturor,
asa ca n-are de ce sa-mi fie rusine pt ceea ce sunt, ca sunt romanca ca sunt studenta acolo.
Poate uneori m-am simtit discriminata, de ex cand ne cautam apartament si ei nu voiau sa ne dea pt ca ei
aveau impresia ca vrem sa ne facem bordel. Unii dintre ei pot sa zic ca nu aveau ceva cu noi, cand
ajungeam sa vb si sa afle ca suntem romance, dar sunt altii care au reactii, dar sunt oameni si oameni. Tine
si de mentalitate.
Am intalnit oameni acolo care ne-au primit cu bratele deschise, putini dar…
Cand ne faceau observatii la curs, la un mom dat vorbeau despre meserii si era o emisiune la radio si
vorbeau despre prostitutie si colegii au inceput sa rada si sa arate spre colege si sa zica voi trebuie sa stiti
despre prostitutie. Dar nu e un motiv sa ne impacientam, cred trebuie sa ne pastram calmul si sa le aratam
prin metode diplomate ca nu e asa cum cred ei.
10. Nu, adica sa zic ce pacat ca sunt din alta tara, nu. Eu sunt foarte nationalista si n-as vrea sa fiu altceva, sunt
ceea ce sunt si imi dau seama ca sunt ceea ce sunt pentru ca sunt nascuta aici, crescuta aici, de oameni care
sunt romani, parintii mei care sunt romani. Am mers in alte tari, am vizitat alte tari, stiu doua limbi, engleza
si spaniola destul de bine, dar cu toate asteanu imi doresc sa fiu din alta pare pt ca imi dau seama ca sunt
ceea ce sunt datorita originilor pe care le am, adica n-am nici un motiv sa zic ca mi-as dori sa fiu
11. Da poate si mi-o apreciez mai mult, desi mi-ar placea de exemplu sa locuiesc in alta tara, pt ca mi se pare
aici ca toata lumea e foarte trista tot timpul si mergi pe strada si ii vezi cu fetele posace desi e o zi f insorita,
dar la spanioli mergi pe strada si oamenii vb cu tine, iti dau buna-ziua. Chestiile astea, da imiplace sa le vad
acolo si mi-a placut sa stau acolo din cauza asta, dar cu toate astea nu mi-e rusine. Mi se pare ca spaniolii
sunt destul de ignorati si nu prea vor sa stie despre alte culturi din cauza ca sunt f mandri de ceea ce sunt ei,
adica lucrurile astea nu se intampla la noi, ne dam seama ca nu prea avem ce sa facem cu limba noastra si
tre sa invatam altele.
12. Cand am ajuns acolo, stii ca in general se zice ca romanii se ajuta, eu am intalnit acolo si romani care nu se
ajutau. Noi am intalnit o fata care a fost f draguta si ne-a ajutat f mult in toate momentle in care am avut
nevoie si mi-aaratat ca exista oameni de calitate si care merita respectul nostru si admiratia noastra si ca ar
trebui sa fim cu totii la fel si sa nu devenim caini imediat ce am iesit din tara. Eu intotdeauna am fost de
parere ca romanii ne ajutam, ca suntem o natie si e ca la frate, adica ok ok ne certam, dar totusi curge
acelasi sange prin vinele noastre, dar am aflat ca nu se intampla intotdeauna si ca in general lumea devine
cam haina, dar am preferat sa vad plusurile si sa le vad pe alea in principal si sa nu iau seama la minusuri.

Beatrice M., Portugalia

1. Portugalia, Porto, 6 luni.

2. Am continuat sa imi pastrez identitatea nationala si sa promovez peste tot faptul ca sunt romanca, insa ma
asociam foarte bine si cu ceilalti studenti internationali. Daca ma intreba cineva ce fac acolo, raspunsul ar fi
fost probabil unul de genul ca sunt studenta internationala din Romania – asadar ma consideram atat
cetatean strain roman, cat si student international. De ce ? Pentru ca pentru mine cele 2 reprezinta lucruri
diferite care insa se impletesc in contextul experientei Erasmus.

3. Da, simteam ca fac parte din grupul studentilor Erasmus, din grupul studentilor la Facultatea de Economie
din Porto, din grupul studentilor care studiaza portugheza, din grupul celor care locuiau in caminul meu.
Asadar, am fost parte componenta a unor grupuri diverse si le-am ales pentru ca mi-au iesit in cale, dar si
pentru ca m-am potrivit in ele.

4. M-am simtit foarte confortabil, deoarece mie nu mi-este rusine cu tara mea, ba dimpotriva, imi place sa o
promovez oriunde merg. Si consider ca foarte multi au indragit cumva Romania intalnindu-ma pe mine,
caci am stiut sa arat doar partile frumoase.

5. Spre exemplu serile interculturale in care fiecare prezenta tara si gatea ceva traditional. Pregatind sarmale
ca la mama casa, m simteam romanca 100 %. Un alt exemplu este acela ca deseori ne invatam unii pe altii
 cuvinte din limba de acasa. Sau atunci cand la facultate, profesorii au laudat studentii romani din anii
anteriori, spunand ca au fost cei mai isteti si ca au obtinut note foarte bune

6. Ceilalti studenti romani si ospitalitatea familiei portugheze unde am cinat intr-o seara.

7. Au fost experiente pozitive, deoarece toata lumea cand ma cunostea imi spunea ca stie de Hagi, Dracula,
Nadia Comaneci. Am avut o singura experienta negativa cand un portughez mi-a zis ca sunt multi tigani la
noi in tara. Nu am putut sa-l contrazic, in schimb i-am zis ca orice pom are merele sale stricate.

8. Cred ca sentimentul de a fi roman mi s-a atenuat, caci dupa aceasta experienta am cautat steagul Romaniei
si mi l-am cumparat, am inceput sa dau share pe FB la postari despre romani cu rezultate frumoase, dar si la
natura noastra. Totodata, am iesit si la protest pentru Rosia Montana. Cred ca am inceput sa-mi iubesc tara
mai mult si as fiu mai mandra de a fi romanca.

9. Am simtit mandrie si am avut sentimente pozitive, dar nu pot sa zic ca au fost asa de puternice de la
inceput, ci ele s-au construit in timp, a venit din interior.

10. Cred ca am facut o impresie foarte buna multor oameni si le-am aratat ca romanii pot fi si misto. Data
viitoare cand acei oameni vor cunoaste romani, isi vor aduce aminte ce fel de romani au intalnit in trecut
(pe mine si colegii mei) si vor pleca cu o stare pozitiva in acea relatie.

11. Da

12. Am invatat ca romanii au un potential extraordinar si tot ce ne trebuie sunt seminte pentru viitor care se pot
rasadi in fiecare dintre noi. Nu putem schimba lumea de azi pe maine, tara noastra, dar putem crea un
curent care sa se dezvolte in viitor. Cred ca romanii sunt oameni cu sentimente foarte puternici si cu
personalitate. Mai cred despre romani ca trebuie as-si valorifice persoanele importante pe care le au si sa
protejeze natura.

13. Dimpotriva!!! Eventual pot lucra in strainatate pentru a prelua know-how, dar as vrea sa dau tarii tot ce pot
spre a o dezvolta, spre a aduce schimbare. Daca noi, oamenii de elita, nu ramanem aici, atunci cine? Cine
sa ne iubeasca tara daca nu noi?

14. Cu siguranta un impact pozitiv, pentru ca simt acum, precum Ion al lui Rebreanu, o dragoste de pamantul
natal ce nu poate fi rostita.

Catalina S., Spania

1. Spania, 1 an, acum 1 an-2013

2. In prima faza ma identificam cu studentii straini ,pentru ca am petrecut in prima faza f mult timp cu
studentii straini, apoi dupa ce am inceput sa-mi imbunatatesc nivelul limbii spaniole si eram mai stapana pe
limba, am inceput sa petrec timpul si cu persoanele din Spania si atunci am inceput sa ma identific si cu
cultura or, nu doar cu comunitatea internationala de studenti.

3. Nu, in principiu nu. Era si organizatia ESN care se ocupa de sederea noastra acolo si inprincipiu organiza f
multe intalniri astfel incat sa stam mai mult timp impreuna.

4. Nu pot sa spun ca mi-a fost greu, cred ca depinde f mult de personalitatea fiecaruia. Eu m-am integrat f
usor, poate cand am plecat din Romania am plecat cu temerea ca vai sunt roman, acolo o sa fiu
discriminata, chiar am avut temerea asta. Nu s-a intamplat, nu in Spania, dar am colegi care au trecut prin
momente nu tocmai placute din cauza ca proveneau din Romania. In cazul meu nu s-a intamplat, cel putin
nu in locul in care eram.

5. Da. In mod special s-a intamplat cand simteam ca cineva ma ataca pt ca sunt romanca. In momentul acela
parca rabufneam si ziceam nu, noi nu suntem asa, asta este o imagine falsa pe care v-ati creat-o despre noi,
noi suntem mult mai mult de atat si ceea ce stiti voi este doar de suprafata si incercam oarecum sa-I
 conving si sa le aduc argumente ca nu suntem asa cum cred ei si atunci da, ma simteam mult mai romanca
si incercam sa arat lucrul acesta.

6. Au fost pozitive, pentru ca mi-au intarit identitatea. M-am descoperit pe mine, m-am descoperit pe mine ca
persoana si m-am descoperit pe mine ca romanca. Da, au fost constructive.

7. Da, din nou comunitatea studentilor pt ca fiecare era departe de casa lui, de prietenii lui de familia lor si cu
ei m-am identificat cel mai mult, aveam sprijin in ei, cand simteam ca poate imi este mai mult decat ar
trebui sa-mi fie dor de casa atunci vorbeam cu ei si ei imi spuneau acelasi lucru si oarecum ne sprijineam
reciproc.

8. Nu.

9. Da. Am avut sentimente de mandrie, pt ca provin din partea de est a Europei, si despre care francezii spre
exemplu aveau impresia ca noi nici nu avem calculatoare si eu le-am zis ca nu, uite avem si suntem a treia
tara la viteza internet din lume si le-am spus mai multe lucruri. m-am simtit mandra, pentru ca noi suntem
capabili sa invatam mult mai multe limbi straine, avem o cultura generala foarte vasta in comparatie cu alte
nationalitati si da, eram mandra ca putem sa vorbesc si franceza, puteam sa vorbesc si spaniola si sa inteleg
si italiana, spre deosebire de alte persoane care abia se acomodau cu limba spaniola.

10. Da, sunt mult mai convinsa ca dupa terminarea studiilor sa raman in tara, nu-mi doresc sa plec in alta parte
sa muncesc. De ce sa muncesc in alta parte cand pot sa ma realizez si aici, sunt convinsa ca daca ma
straduiesc mult mai mult o sa pot sa ma realizez si aici.

11. Absolut. O mobilitate de acest fel te schimba total, iti intareste convingerile, perceperile pe care le ai despre
lume, despre viata, despre tine, despre ceea ce poti sa faci tu.

12. Nu cred ca s-a schimbat, ci s-au intarit niste aspecte pe care cu totii le stim. Da, in Italia suntem vazuti
foarte foarte urat, in Spania avem aceeasi imagine, in Anglia la fel, spre exemplu iti pot spune ca am
calatorit din Alicante in Londra, la ghiseu doamna de acolo m-a rugat sa arat si un alt act de identitate nu
doar buletinul si am intrebat de ce, nu este suficient ? nu, pt ca de obicei romanii au obiceiul sa falsifice
documentele si este o masura de precautie. Ok, am trecut cu vederea, a fost foarte amabila, mi-a explicat ca
nu depinde de ea si e una din politicile firmei. cand ajung in londra eram cu un prieten francez el a putut sa
treaca, l-au tinut prêt de 5 sec la ghiseu cand am ajuns eu si am aratat buletinul, s-a uitat peste buletin, m-au
rugat sa mai astept cam pret de 10 min langa ghiseu, au mai chemat pe alta persoana de la birou, m-au
cautat in calculator, au mai dat vreo doua telefoane, dupa care sa-mi spuna ca da, puteti trece.

Da, poate inainte credeam ca lumea exagereaza. Cat de rau putem produce in afara, dar le-am trait pe
propria piele.

13. Vreau sa ma intorc in strainatate doar ca sa ma formez, dar vreau sa raman in Romania, nu vreau sa
parasesc tara. e tara mea, aici am totul.

14. Da, pt ca am luat decizia de a pleca la master cu o mobilitate, sa fac masterul intr-o alta tara si asta s-a
datorat primei mobilitati din Spania, poate daca nu aveam parte de experienta asta nu stiam ce presupune,
poate eram mai tematoare, poate nu aveam curajul sa plec. ma gandeam ca nu fac fata studiilor, ca pot fi
prea grele, ca nu am nivelul de limba cerut.

Dar cu privire la nationalitate? Nu atat de mult, poate sunt mai constienta de ele, dar nu ca le resimt.

Cristina R., Spania

1. Am fost in SPANIA in GIRONA si am stat doua semester.

2. Sincera sa fiu nu ma identificam nici cu unii nici cu ceilalti; da, ma identificam ca un student roman, care
venea cu cunostitele lui proprii, adica nu aveam nici o treaba cu Europa si cu cei care erau pe acolo
3. Da, bine inteles m-am integrat f. repede
4. Faceam parte in primul rand din grupul studentilor ERASMUS, studentilor internationali care au venit sa
studieze acolo si in al doilea rand faceam parte din grupul celor care deja studiau acolo, adica celor
autohtoni sa le spun asa
 5. Pai, in primul rand grupul celor internationali, al erasmusilor ptr. Ca aveam mai multe lucruri in comun : ne
placea sa povestim si sa facem schimb de experienta, ptr. ca pana la urma acesta era scopul experientei
EASMUS, iar cu cei de acolo ptr. Ca eream in aceeasi clasa cu ei si trebuia sa muncim impreuna ptr
proiecte samd
6. In general da, m-am simtit confortabil; au fost doar anumite episoade in care nu m-am simtit confotabil dar
au fost f.f. putine in comparatie cu tot ce sa intamplat acolo m-am simtit confortabil
7. Au fost momente in care m-am simtit asa ptr. ca stereotipul cetateanului roman in Spania este unul, desi eu
si colegele mele romance care erau acolo le-am dovedit pe parcurs ca nu are nici o legatura, cel putin noi
personal nu aveam nici o legatura cu stereotipul, am incercat sa le dovedim ca nu este asa deloc, dar au fost
colegi care bineinteles, probabil aveau alta gandire si au facut diverse afirmatii
Da, am doua care mi-au ramas in minte ; una dintre ele fost cand la un curs radiofonic si ne-a fost prezentata
o reclama strict facuta ptr. Radio care incepea in felul urmator,ma rog, in spaniola sau in catalana, ca acolo
faceam totul in catalana, era impotriva traficului de carne vie si incepea in felul urmator: iti doresti sa fii
prostituata in EUROPA ? ai incredere in cei care te abordeaza pe strada, nu stiu ce samd, era ceva de tip
ironic si in momentul ala cand incepea cam asa “iti doresti sa fii prostituata in EUROPA?”, cineva, un coleg
care statea in spatele nostru, noi romancele fiind in primul rand, eram trei sau patru, el a inceput sa rada si a
aratat cu degetul spre noi, ca si cum ha, ha prostituate, ROMANIA.
Iar o alta a fost in momentul in care noi am avut de prezentat un proiect ptr. O materie ceva de genul
informatica trebuia sa facem despre aplicatiile pe mobil si noi am prezentat un sir de aplicatii acolo si
bineinteles aceeasi persoana din sala a intrebat daca noi avem watsup in Romania daca noi stim ce este ala;
da, era o persoana care intervenea tot timpul cu diverse intrebari stupide si daca noi stim si bineinteles eu
care ma revoltam tot timpul am inceput sa le explic ca Romania e cea mai tare dpdv al internetului si ca
avem tehnologie samd dar vreau sa spun ca cu toate astea ca ei nu cunosc, cunosc f.f. putin despre Romania
si despre romani si se bazeaza doar pe stereotipuri si pe cei care le-au facut rau de-a lungul timpului; intr-un
fel mi se pare normal; intotdeauna raul este mai vizibil decat....
Dar astea au fost putine momente si ptr. Mine nu au avut un impact f. mare ptr. Ca am stiut sa raspund ptr.
Ele, ptr. Mine personal nu a fost ceva; in general totul a fost f. ok
Da, exact asa s-a intamplat ; pe parcurs m-am adaptat mult mai bine si m-am integrat, adica eram parte a
unui intreg nu eram ceva aparte
8. Nu, pe tot parcursul experientei eu am simtit doar mandrie; sti prima data cand cineva a incercat sa ma faca
sa ma simt altfel le dadeam motiv ptr. Care eu trebuia sa fiu mandra nu sa-mi fie rusine, in sensul asta
9. Da, eu cred ca sunt ptr.ca am avut contact personal cu persoane din mediul international care si-au exprimat
parerea buna sau rea despre romani si asa mi-am dat si eu seama cum ne vad ei, cum ma vad eu si practic
care este realitatea care e undeva la mijloc intotdeauna
10. Sincera sa fiu, nu ; nu mi-am schimbat, adica am plecat cu o parere m-am intors cam cu tot cu aceeasi
parere, poate mi-am schimbat parerea de ceilalti din alte state, dar despre romani pentru mine a ramas la fel,
poate chiar s-a imbunatatit
11. Intotdeauna
12. Da, m-a facut mai mult,da, cu siguranta
13. Ba da
14. Bine acum nu stiu daca sa spunem definitiv ptr ca mi-a deschis mult mai mult mintea si mi-a deschis si
multe usi experienta asta si m-a facut sa vreau sa experimentez mai mult sa cunosc cat mai mult cu
strainatatea, adica totdeauna o plecare undeva este o....Da, nu c-as avea ceva cu romanii, doamne fereste, eu
as putea stau acasa non stop,fara nici o problema, acasa in Romania , da, doar sa experimentez mai mult, in
sensul asta
15. Nu, nu mi-am schimbat parerea sa spunem ca am ajuns sa-i apreciez mai mult pe romani; da inca m-ai
resimt ptr.ca experienta a fost oarecum recenta s-a terminat acum, nici macar un an; da, pot sa spun ca mi-
a deschis foarte mult mintea legat de straini, legat de romani cu mine personal, si de personalitatea mea, sa
spunem asa ...........

Daiana S., Spania

1. Spania, 1 an universitar.
2. Ma identificam cu un cetatean roman strain, dar m-am integrat.
3. La inceput nu, nici macar nu-i cunosteam. Pe parcurs da, am inceput sa ma imprietenesc cu marocani, cu ei
m-am imprietenit cel mai mult.
4. Foarte bine, am avut noroc, profesorii au fost intelegatori, adica n-au tinut cont ca st romanca, pur si simplu
eram studenta Erasmus pt ei, care ma descurcam f bine cu spaniola si ma ajutau de cate ori aveam nevoie.
Din contra, cred ca am avut privilegii.
5. Da, cred ca pe la mijloc sau pe la final (m-am simtit mai constienta), cred ca am inceput sa ascult imnul
Romaniei dimineata, deci cred ca da, m-am simtit. Cam prin ianuarie, februarie, eram in sesiune ma
apucam si ascultam cantece romanesti traditionale.
6. Nu, adica nu, era diferit de casa.
 7. Pozitive, mi-am dat seama ca vreau sa fiu romanca si nu vreau sa fiu de alta nationalitate. Erau momente
cand puteam sa vad cum sunt spaniolii de exemplu si mi-am dat seama ca eu nu vreau sa fiu ca ei, adica
prefer sa fiu cum sunt eu romanca, chiard aca nu sunt privita f bine, dar sa raman asa cum sunt.
8. Da, iti zisei eu mai spre final asa am inceput sa ascult melodiile alea. Am stiut pe tot parcursul ce sunt, ce
fac acolo, ei erau spanioli eu eram romanca, interactionam f bine, doar ca ramaneam romanca nu incercam
sa ma dau drept altcineva sau sa iau din comportamentul lor, aveam comportamentul meu de acasa.
La final de-abia asteptam sa ajung acasa, mai ales ultimele doua saptamani erau asa in tensiune.
9. Pozitive. M-am simtit mandra ca sunt romanca. Pe parcursul Erasmusului n-am avut niciodata vreo
experienta negativa. Din contra chiar m-am simtit f bine, pt ca la un mom dat prietenii mei marocanii au
inceput sa invete cuv in limba romana.
10. Da, pentru ca mi-am dat seama ca chiar daca plec in alta tara, de exemplu acu vreau sa plec iar cu Erasmus,
vreau sa plec,dar pt o perioada scurta de timp, adica max un an, dar n-as vrea sa raman definitv in alta tara.
Mi-am dat seama ca aici ma potrivesc.
11. Mi-am dat seama ca suntem destepti, inainte ne consideram un popor f prost. Mi-am dat seama ca suntem
destepti, dar ca ar trebui sa muncim mai mult ca sa ii ajungem din urma pe ceilalti.
12. Da, vreau sa plec.
13. Pe viitor daca as putea cumva sa ajut cumva Romania printr-un proiect ceva sa creasca m-as implica cu cea
mai mareplacere, as fi dispusa sa fac orice, pt ca stiu cum suntem priviti in afara si stiu ca se poate, nu
suntem priviti asa de rau cum se spune.

Diana D., Germania

1. Germania, 2 semestre.
2. Pai cred ca ma consideram roman. Adica cred ca e clar ca oricand te-ai duce in alta cultura ti-e greu sa te
integrezi inca de la inceput, dupa un an, da evident am inceput sa ma simt acasa, dar inca nu ma simteam
de-a lor si nu cred c-am sa ma simt niciodata neamt, dar da la inceput era clar, se vedea diferenta intre
toate culturile si toate nationalitatile.
3. Pai eu si celelalte persoane care am venit fiind din start studenti erasmus au fost organizate pt noi diferite
activitati, si pot sa zic ca asta era comunitatea. Ne-am apropiat foarte mult, pentru ca toti erasmusii faceau
parte din acelasi grup, si petrecerile si toate reuniunile si toate evenimentele erau facute doar pt noi la
inceput, deci asta era comunitatea de Erasmusi.
4. Da, clar nu am avut problema ca sunt romanca. Puteam sa fiu la fel de bine si american si spaniol si orice
altceva, cred ca oricum ne-ar fi fost greu, au cultura lor, se stie din start ca nemtii sunt mai reci, mai
distanti, adica orice nationalitate ai avea ar fi acelasi lurcu, clar faptul ca am fost romani nu a fost o piedica,
fapul ca am fost straini da, dar atat.
Da ce pot sa zic, poate daca nu eram studenti erasmusi nu cred ca am fi primit atat de mult ajutor din
partea lor, dar noi fiind un grup mai mare chiar erau f bine organizati ne-au ajutat inca de la inceput cu
documentele si tot ce mai era nevoie si pana la sfarsit.
5. Nu cred ca am vreo experienta in care sa ma fi simtit cu adevarat roman. E clar ca ma simteam zi de zi
pentru ca asta eram, dar cred ca a fost mai greu de sarbatori probabil, ma refer de Craciun, Revelion sau
poate sarbatori legale pt ca stiam ca la noi se sarbatoresc la ei nu, dar in rest nu pot sa zic. Erau petreceri
sau mese festive organizate pt diferite nationalitati, dar cum nu erau suficienti romani incat sa ne implicam
nu pot sa zic, deci nu cred ca au fost momente cand pot sa spun ca da, am fost roman si de asta s-a
intamplat asta.
6. Nu, deci chiar n-as putea sa spun. M-am simtit un cetatean strain si atata tot, nu as putea sa spun ca a fost o
diferenta faptul ca am fost romanca.
7. Cred ca m-am simtit atat de bine si oamenii au acceptat atat de bine toate nationalitatile, pt ca nu au facut
discriminari, mai sunt discutii legate de romani pe care toata lumea le stie, acolo nu s-a pus problema de
asa ceva, ba dimpotriva ori faceau haz de necaz, ori majoritatea probabil nu stia despre ce e vorba. Deci de
asta zic ei ca studenti chiar ne-au ajutat sa ne integram fusor si poate nu doar ei, ma refer ca nemti, cat si
ceilalti studenti erasmus, adica probabil fiecare venea dintr-o tara unde exista o problema si poate existau
tot felul de prejudecati din partea altor nationalitati.
8. Nu cred, cred ca dimpotriva am inceput sa ma simt din ce in ce mai relaxata. Recunosc ca la inceput m-am
dus pe principiul asta ca sunt romanca, probabil ca o sa ma intregrez mai greu, o sa fim acceptati mai greu,
dar tocmai cu timpul parca dimpotriva, parca incepeam sa ma simt nu de-a lor ca poate asta ar prea mult
spus, dar ma simteam fix asa cum trebuie sa te simti, cum ma simt in tara mea de exemplu, nu aveam nicio
problema. Si repet asta si probabil pt ca am fost erasmusi si am fost de la inceput integrati cum trebuie si
ne-am facut legaturile si prietenii necesari, prorabil daca o sa te duci ca student strain si efectiv sa incepi o
facultate in mediul lor o sa-ti fie mai greu mai ales daca nu cunosti limba, e greu sa te acomodezi sa te
integrezi. Cu timpul am inceput sa ma simt din ce in ce mai bine, mai integrata.
9. Nu stiu daca neaparat, cred ca a fost un echilibru. Rusine nu, cum am mai spus pt ca oamenii nu aveau
nimic de reprosat, nu aveau nicun stereotip fata de romani. A fost ok de la inceput pana la sfarsit. Nu mi-a
 fost niciodata rusine sa spun ca vin din Romania, dar nici nu pot sa zic ca mai aveam putin si meargeam cu
drapelul in fata. A fost cat a trebuit sa fie, adica suficient.
10. Daca la inceput ma gandeam ca poate nu as avea nicio posibilitate sa plec din tara si sa reusesc ma
acomodez acolo, sa invat, sa cunosc oameni si sa fiu acceptat, acum dimpotriva sunt din ce in ce mai
pornita sa plec, nu neaparat sa-mi las tara, dar sa ma duc si sa-mi fac un viitor in alta parte, pentru ca sunt
constienta ca am probabil un viitor mai bun. Am ajuns la concluzia ca nu tine de nationalitate, ci tine de
persoana si de fiecare atitudine si cat esti tu de dispus sa dai de la tine sa te integrezi. Nu s-a pus niciodata
problema ca sunt roman. Am fost un alt cetatean printre o mie de alte nationalitati.
12. Din pacate, probabil nu stiu cum sa spun am fost in Germania, care e o tara foarte ordonata si bine pusa la
punct si stricta, dar in acelasi timp foarte bine dezvoltata, fata de Romania e o diferenta de la cer la pamant.
Am realizat pornind de la diferenta asta, ca noi fata de ei suntem foarte jos si foarte putin dezvoltati. Am
realizat ca daca aveam parerea asta inainte sa plec, eram oarecum e, e tara mea, sunt mandra, raman aici,
acum realizez ca romanii nu prea au ce oferi si tocmai pt ca nu vor, nu cred ca nu au ce, pt ca am intalnit
pers care au mai plecat si a fost bine, dar problema e aici, odata ce esti aici, nu apuci sa faci nimic.
Deci s-a schimbat in rau? Da,din pacate cam da, doar mi-au clarificat anumite lucruri, idei pe care le avem
deja.
11. Nu cred, adica…poate as spune ca sunt mai putin, simt ca apartin mai putin culturii mele si mai mult altei
culturi, nu neaparat de acolo, dar zic asa ca nu-mi gasesc locul aici in tara si de asta as prefera sa plec.

Diana D., Spania

1. Spania, 6 luni, journalism

2. La inceput m-am simtit ca un strain, pentru ca nu erau foarte multi studenti din Romania acolo si aveam si
stereotipul ca fiind romanca o sa fiu tratata altfel de catre spanioli si de catre celelalte nationalitati, dar asta
a fost doar o idee preconceputa, care n-a rezistat mai mult de o luna, dupa aceea chiar m-am simtit ca fac
parte dintr-un colectiv international, in care toti eram egali si nu m-am simtit nicio clipa ca un strain sau ca
un outsider, nici nu am fost discriminata in vreun fel cu privire la nationalitatea mea.
3. Aveam un grup de prieteni spanioli, colegi de facultate, cu care ieseam foarte des la petreceri sau la gratare
sau la fiesta, erau foarte primitori si eu am ales sa interactionez foarte mult si cu acesti studenti, pentru ca
am vrut sa ii descopar mai bine, sa le invat obiceiurile, sa aflu cat mai multe despre ei, deci pot spune ca un
alt grup cu care m-am identificat acolo a fost grupul de prieteni spanioli. Au mai fost niste colege romance,
dar nu pot sa spun ca am interactionat foarte mult cu ele, doar in momentul in care a trebuit sa facem niste
proiecte impreuna, in rest nu prea am interactionat.
4. La inceput am avut impresia ca o sa am probleme din cauza nationalitatii mele, dar toti strainii cu care am
intrat in contact au fost foarte curiosi cu privire la tara mea, la obiceiurile noastre, la cum suntem noi ca
oameni si chiar am capatat multa incredere. Am incercat de fiecare data sa promovez tara si sa spun
fiecaruia cat mai multe despre Romania si sa vina sa ne cunoasca. Deci m-am simtit confortabil.
5. La un moment dat am avut o discutie cu un spaniol, care era destul de vehement impotriva romanilor si pot
sa spun ca m-a deranjat lucrul asta, si chiar am avut o discutie destul de argumentata cu el, dar a fost
totodata interesant, pentru ca am vazut un punct de vedere necenzurat al unui spaniol, care a avut niste
interactiuni nefericite cu alti romani.
Asta a fost singura. Pozitive absolut, da.
6. Da, pe de o parte romanii care mai erau acolo si cu care vorbeam atunci cand ne intalneam despre ce ne
lipseste cel mai mult din tara, despre mancare, despre locuri. Si pot sa spun ca mereu am comparat toate
obiceiurile lor si toate manifestarile lor cu ceea ce facem noi, ce avem noi aici. Eu am petrecut acolo
Pastele si a fost un sistem de referinta, cum sarbatoresc ei Pastele si cum sarbatorim noi. Pot sa spun ca ala
a fost un moment in care eram foarte constienta de identitatea mea ca roman, pentru ca priveam totul ca un
outsider a ce faceau ei si nu m-am identificat cu ce faceau ei acolo.
7. Nu, dimpotriva, se amplifica.Tocmai pentru ca era un mediu atat de variat, pentru ca erau atat de multe
culturi si nationalitati si fiecare erau foarte bine definite. Am interactionat cu italieni, columbieni, cu
spanioli, cehi, francezi, puteai sa-i vezi intr-un grup, sa stii care din ce tara erau, nemtii erau foarte bine
structurati. Si atunci nici eu nu am simtit ca ar trebui cumva sa atenuez identitatea mea de roman, fiecare
era foarte bine stabilit. Nu eram toti niste internationali, ajunsi acolo printre spanioli, eram multi studenti de
multe nationalitati, fiecare era f bine identificat, stiai exact cand vin spaniolii, cat de mult intarzie italienii,
cat de multa bere beau germanii, era totul era foarte bine structurat.
8. Da, am fost tot timpul foarte mandra ca vin din Romania. Serios,chiar am fost, n-am avut nici un motiv sa-
mi fie jena sau ma simt prost sau si in momentul in care am avut acea discutie cu acel spaniol, nu mi s-a
parut ca mi-e jena de experientele negative pe care le-a avut el anterior. Si asta s-a mentinut pe toate cele
sase luni.
9. Da, absolut. A trebuit sa petrec sase luni intr-o alta tara ca sa imi dau seama de unde vin eu.
 10. Cred ca sunt mult mai toleranta acum, si iau toate chestiile pe care poate inainte le consideram negative sau
pe care credeam ca altii le considera negative, le iau ca facand parte din identitatea noastra. Nu mi se mai
par neaparat atat de negative si mi le asum. Pentru ca mi-am dat seama ca nu suntem singura natie cu
dezavantaje sau cu lucruri negative si sunt pur si simplu niste generalizari si fiecare popor si fiecare natie
are minusurile si plusurile lor, doar ca poate noi suntem mai vehementi in ce priveste lucrurile negative si
atunci am tendinta sa le privesc pe toate omogene si sa nu mi se mai para la fel de negre.

11. Nu stiu daca neaparat experienta respectiva, vreau sa mai experimentez si alte culturi. Dar atunci mi-am dat
seama ca n-as putea trai intr-o alta tara decat in Romania, n-as vrea sa emigrez, pentru ca m-as simti foarte
atasata si foarte identificata cu locurile in care am crescut. Inainte eram convinsa ca o sa traiesc intr-o alta
tara, dar dupa acea experienta mi-am dat seama ca aici vreau sa traiesc si imi mentin, de cand m-am intors,
imi mentin parerea.

12. Da, s-a schimbat in bine.

13. Da, impactul de mai pastreaza.

Ioana D., Spania

1. In Catalonia; e o diferenta de cultura, de asta mentinez fata de Spania si am fost timp de 9 luni
2. Cu studentii internationali ma identificam, adica nu ma simteam din afara; comunitatea fiind internationala
si grupul fiind international, nu te simteai outsider, dar fata de localnici, da, te simteai ca un strain
3. As spune ca depinde, adica au fost si momente cand m-am simtit inconfortabil si momente cand m-am
simtit confortabil; cred ca inconfortabil m-am simtit cand a venit vorba despre prejudecati si stereotipuri,
cand de exemplu, se faceau glume sau se faceau afirmatii pe seama stereotipului de roman sau de exemplu
la inceput cand nu a vrut prorietarul sa ne inchirize apartamentul pentru ca a crezut ca suntem prostituate si
vrem sa facem bordel acolo, si da, atunci nu m-am simtit foarte bine, dar cunoscand cred ca m-am simtit
bine, in momentul in care am inteles ca de fapt romanii sunt mult mai buni decat multi din afara, ca
suntem niste persoane mult mai, nu dragastosi, mult mai, prietenosi, mult mai apropiati, mult mai
ospitalieri si mai deschisi spre oameni nu se bazeaza atat de mult pe stereotipuri adica normal ca si noi
avem sterotipurile noastre ca germanii beau bere si francezii manca baghete, dau un exemplu, dar in acelasi
timp s-a vazut o diferenta de mentalitate mi se pare ca romanii erau mult mai maturi in comparatie cu
ceilalti studenti si de aceleasi varste; la noi de exemplu am vorbit cu cineva si mi-a spus ca varsta lor in
principiu pentru ERASMUS este undeva la 23 ani, la noi am fost majoritatea undeva la 20-21
4. Nu stiu e complicat, pentru ca normal au fost momentele cand lumea, cand era vorba de prostituate sau de
hoti sau de tigani, lumea se uita la mine si nu prea par tiganca, da, lumea se uita la noi si ha, ha ca
romancele; de exempu a fost un incident chiar in clasa cu colegii nostri, ascultam niste reclame la radio, ma
rog, niste reclame radio, la cursul de radio si era o reclama impotriva prositutiei ceva de genul daca te
cheama ca si dansatoare nu te duce pentru ca s-ar putea sa fi racolata ca prostituata; si in momentul
respectiv din spate colegii nostri au inceput sa tipe pentru ca nu prea vorbeau, adica vorbeau foarte, foarte
tare spunand a! rumena,rumena si momentul ala a fost destul de.. dar nu pot sa zic ca ma identific cu
momentul ala dar da, sa zicem ca atunci s-a pus mai mult presiune pe faptul ca eram romanca; in schimb
momentul cand m-am simtit, sa zicem mandra de nationalitatea mea a fost cand am organizat diferite
evenimente culturale; de exemplu a fost un eveniment cultural, era o cina internationala in fiecare weekend
faceam o cina internationala, ptr. alta tara ; noi am facut impreuna cu ungaria si atunci, ma rog le-am
explicat despre ce e vorba i-am servit, cu tuica, cu branza , cu tot felul de chestii, cu paine cu sare si au
inteles, le-a placut foarte mult au spus ca a fost cea mai tare petrecere dintre toate cinele internationale si
atunci normal ca m-am simtit super bine; m-am simtit bine si ptr. ca era vorba despre cultura si
nationalitatea mea, sa zicem ca asta ar fi un exemplu; alt exemplu ar fi sa zicem de sarbatori cand ne
adunam romanii si faceam ceva, de sarbatorile noastre nationale, ne adunam romanii si faceam ceva
impreuna; si sa faci ceva impreuna de sarbatorile nationale pe care nu le imparti cu alte culturi atunci iti
creste intr-adevar ideea asta de cat de roman esti.
5. Mai degraba negative pentru ca lumea de obicei de exemplu cand ma prezentam si spune-am:” sunt Ioana
si sunt din ROMANIA sau nu “sunt Ioana, a! ce dragut”, continua discutia dupa care venea intrebarea “de
unde esti?, din ROMANIA si vedeai pe fata lor ca se simt inconfortabil ca stau de vorba cu mine, se vedeau
sterotipurile pe fata lor efectiv, si unii continuau sa vorbeasca, unii nu continuau sa vorbeasca, deci atunci,
da, sa zicem ca prepoderent sunt negative ptr ca oricat de, sa zicem, rezultate am avut , rezultate pozitive nu
am fost laudati, nu am fost, nu s-a spus nimic niciodata de bine de noi, adica daca aveau cava de rau de
spus, spuneau, daca aveau ceva de bine, taceau. Si majoritatea erau, stiu ca suna foarte ciudat si nu-mi
place sa spun asa, dar multi erau invidiosi pe noi, vorbesc de colegii nostri de grupa, de clasa, ptr ca aveam
rezultate mai bune decat ale lor si nici macar nu vorbeam limba si mereu profesorii, sa zicem, nu chiar
mereu, erau vreo doi , trei profesori care ne laudau foarte mult ptr ca, in primul rand ptr. limbile vorbite si
in al doilea rand ptr performantele la scoala si oricum prepoderent au fost negative as putea sa spun. In
 princpiu la localnici, la catalani, in rest nu pot sa spun cu exactitate, pt ca cu cei din Erasmus eram mult mai
apropiati, nu prea se mai tinea cont de nationalitate, oricum se vorbeau toate limbile, adica nu era chiar asa
o mare problema, desi intr-adevar s-a vazut la inceput o reticenta in a sta cu noi.
6. 8. Nu, in niciun fel. Bine, noi ne-am si ambalat unii pe altii, si mai era si chestia ca toata lumea acolo era f
nationalista si cred ca am plecat din Spania mai nationalista decat am venit ca sa-ti zic sincer, ajunsesem sa
ne punem, pt ca toata lumea facea la fel si simteai nevoia sa faci sit tu asa, ajunsesem sa ne punem steagu
pe pereti, ajunsesem sa cantam imnu, sa cantam cantece cu ei in romana, ceea ce la inceput ne era cam
rusine sa facem, dar dupa ce am vazut ca toata lumea isi atarna steagu pe perete, ni l-am atarnat si noi. Dar
pot sa spun ca m-am intors mai romanca decat eram deja.
7. 9. Cred ca a fost putin din amandoua. Mandrie, ca la un mom dat ma simteam f mandra de rezultatele pe
care le avem, si faptul ca suntem si frumoase si destepte si cuminti. Simteam mandrie in momentul in care
vedeam ca celelalte nationalitati sunt mai naspa ca sa zic asa, ii vedeam ca sunt si mai fraieri si mai naivi si
mai imaturi. Ma simteam mai mandra ca am considerat ca eu si colegii mei din Romania am avut rezultate
mai bune pe mai multe planul decat colegii nostri din restul Europei. Dar cateodata mi-era si rusine normal,
in momentul in care de fiecare data cand eram la aeroport sau de fiecare data cand te intreaba de unde esti
si esti din Romania si toata lumea se uita la tine suspicios, ajungi la un moment dat sa nu mai vrei sa fii atat
de deschis sa spui ca esti din Romania. Si am avut probabilo perioada la inceput in care mi-era rusine sa
spun ca sunt romanca, din cauza reactiilor mimice pe care le primeam de la ei, dar la un moment data am
trecut peste asta si eram chiar mandra sa spun ca sunt romanca.
8. Sunt mult mai indreptata sa fac un bine in tara sa spunem si acum ma gandesc de doua ori, adica da vreau
sa plec cum vroiam sa plec si inainte, dar acum stiu ca vreau sa fac o schimbare la noi in tara pentru ca stiu
ca se poate, stiu ca nu trebuie foarte mult ca sa poti sa faci o schimbare, trebuie numai putina educatie si
normal ca asta vine cu timpu, dar cred ca se poate face o schimbare, ceea ce inainte nu credeam. Credeam
ca Romania o sa se ingroape la un mom dat singura si o sa fie cucerita de vreo putere de langa noi si ca
acolo o sa se termina, dar acuma cred ca s-ar putea sa se intoarca roata, bine am si citit mult despre istoria
noastra in ultimul timp si am observat ca avem foarte mult potential, bine stiam deja, dar nu-l constientizam
si cred ca putem sa folosim capacitatea pe care o avem si cred ca asta m-a invatat cel mai mult experienta
in afara, pt ca am vazut ca ei au cu ce , dar prca nu stiu, parca s-au tampit nu stiu cum sa spun asta frumos.
Aveam o profa din Argentina si ea i-a intrebat pe colegi ce vor sa faca peste cativa ani, toti vroiau sa plece
ori in America ori prin Elvetia, fiecare cu planul lui de plecat din tara si i-a intrebat ce limbi vorbesc si
vorbeau numai catalana, ei nici macar nu-si dau seama ce tre sa faca ca sa poata sa avanseze, au ajuns la un
moment in care au inceput sa involueze. Tinerii nu vor sa mai mearga la facultate, nu vor sa mai urmeze un
drum mai greu. Si ma uit la studentii din Romania ca se implica in atat de multe activitati si in atat de multe
chestii, nici nu se compara si de asta cred ca putem sa schimbam o chestie, dar mai este pana acolo.
9. Mi-am dat seama ca desi ii criticam pe toti inainte, spunand Romania e o tara frumoasa, pacat ca e locuita,
mi-am dat seama ca de fapt fiecare tara are oile ei negre si normal ca si noi le avem pe ale noastre. Mi-am
dat seama, de fapt nu stiu daca e perceptia romanilor pe care mi-am schimbat-o cat perceptia asupra
omului, pt ca romanii nostri, nu stiu nu pot sa-i impart in categorii, dar sunt foarte mult care au foarte mult
potential si mi-am dat seama ca pot mai mult. Cred ca asta ar fi singurul lucru concret, doar ca mi-am dat
seama ca pot mai mult si ca sunt oameni deosebit, doar ca nu ne promovam.
10. Dintr-un punct de vedere da, pt ca vreau sa invat lucruri noi, cum sa strang bani, cum se fac lucrurile la un
alt nivel ca apoi sa vin in tara si sa pot sa iau de acolo, pt ca in tara nu poti sa ajungi la nivelul la care sunt
ei, astea sunt ideile mele…cred ca stii si tu diferenta intre cum se face scoala aici si cum se face acolo. Si
normal ca experientele astea conteaza foarte mult. Prefer sa invat in afara, ca sa pot sa ma intorc sa invat
aici.
11. Efectul este permanent, pt ca m-a schimbat foarte mult experienta asta, mi-am dat seama de mai multe
lucruri si m-a schimbat pe mine ca om, deci efectul este permanent si da, nationalista inca sunt, inca cred in
capacitatea noastra ca romani si inca as vrea sa fac o schimbare, deci da, persista sentimentul.

Irina C., Spania

1. În ce țară ai studiat și care a fost durata stagiului?
Am studiat in Spania, Elche pe durata primului semestru 2013-2014.
2. Cum te identificai în raport cu ceilalți la începutul șederii? Te considerai un cetățean străin român sau mai
degrabă te identificai cu ceilalți studenți internaționali? Poți să îmi spui de ce ?
Da. Chiar am simtit ca sunt parte din cultura lor. M-am integrat destul de bine si chiar incepusem sa gandesc
ca ei in multe feluri. Ca exemplu as putea sa dau faptul ca participam la toate evenimentele organizate de oras,
aveam prieteni spanioli, mancam mancare specifica si petreceam in stil specific spaniol.
3. Ce alte surse de identificare ai folosit, de exemplu anumite grupuri sau comunitati? Simțeai că faci parte
dintr-un anumit grup ? Care a fost motivul pentru care le-ai ales tocmai pe acestea ?
 Da am simțit că fac parte dintr-un grup, din cel al comunității Erasmus.Oamenii erau mult mai deschisi si mai
pozitivi decat romanii ceea ce mi-a placut foarte mult. Am interactionat cu multe culturi unele diferite de a mea
altele similare. Diferentele se gaseau in lucrurile mici, spre exemplu salutul.

4. Cum s-a împăcat identitatea ta de român cu rolul de student într-o țară străină ? Te-ai simțit confortabil sau
dimpotrivă ?
Spania este o tara care gazduieste destul de multi romani insa nu suntem vazuti foarte bine acolo. In
cadrul universitatii, si comunitatii erasmus erai egal cu ceilalti si nimeni nu se purta urat cu tine insa daca ai
fi avut intentia sa te angajezi nu erai vazut foarte bine. Si in momentul in care cautam apartament m-am
lovit de acest lucru deoarece spaniolii nu aveau incredere sa inchirieze apartamentul unor romani. Nu pot sa
zic ca este un sentiment placut faptul ca , in mod constant prin intermediul presei , ti se aduce aminte intr-
un fel sau altul ca nu esti bine vazut in tara lui.

5. Pe parcursul șederii în ce măsura ai simțit că ești român? Care au fost momentele care au trezit acest
sentiment, care te-au făcut să fii conștient de naționalitatea ta ? Poți povesti o asemenea experiență ?
Niciodata nu mi-am ascuns nationalitatea.Unul dintre momentele care m-a facut sa fiu mandra ca sunt
romanca a fost la o cina internationala unde am servit mancare traditionala si toata lumea a fost incantata.

6. Care au fost elementele, persoanele care te-au făcut să te identifici cu țara ta sau să îți amintești de acasă?
In primul rand sarbatorile, de Craciun nu am ajuns acasa si am simtit lipsa mancarurilor traditionale si
obiceiurilor. De asemenea vorbind cu oamenii de acasa imi starneau un sentiment de nostalgie.
7. Experiențele în care resimțeai prezența naționalității tale au fost mai degrabă pozitive sau negative ?
Încearcă să povestești asemenea experiențe.
Majoritatea pozitive. Era frumos cand persoane din Peru sau Mexic intrebau cum este in Romania si puteam
sa le povestesc despre toate lucrurile frumoase pe care le aveam aici fara sa fie influentati de presa
8. Pe parcurs ai avut impresia că sentimentul de a fi român se atenuează/diminuează? Dacă da, cum anume ?
Nu

9. Cum te-ai simțit pe durata șederii cu privire la naționalitatea ta ? Ai simțit mândrie, rușine, mai degrabă
sentimente pozitive sau negative ?
Niciodata nu mi-a fost rusine că sunt romanca , am dovedit ca nu toti suntem la fel si ca nimeni nu trebuie
sa porneasca cu stereotipuri.

10. Ce efect crezi ca a avut experiența asta asupra perceperii tale ca român/româncă?
M-a facut sa vad lumea cu alti ochi. Inainte sa plec aveam impresia ca ceea ce se spune despre noi in afara
nu este adevarat insa mergand acolo am vazut de ce avem aceasta reputatie in strainatate
11. Esti mai conștient/ă acum de identitatea ta de român decât atunci când ai plecat ?
Da

12. Cum s-a schimbat percepția ta asupra românilor în general după experiența asta?
Am vazut cum este intr-o alta cultura si cum suntem noi vazuti in afara, ceea ce m-a intristat. Cunoscand foarte
multi romani in Spania am vazut si de ce avem aceasta reputatie in strainatate

13. Experiența asta te-a făcut să vrei să te întorci în străinătate sau dimpotrivă?
Da.
14. Ce impact are experienta trăită asupra comportamentului, atudinii tale față de țară și față de români, în
prezent?
M-a facut sa fiu mai critica si mai precauta . De asemenea m-a facut sa vreau sa plec din tara.

Madalina B., Spania

1. Am studiat în Spania, pe o perioadă de cinci luni.

2. La început, mă consideram un cetățean străin român, însă pe parcurs, pe măsură ce i-am cunoscut și pe
ceilalți studenți veniți la rândul lor din alte țări, am început să ma identific cu ei, cu grupul studenților
Erasmus. Motivul datorită căruia am început să mă identific cu ei a fost, probabil, faptul că petreceam
foarte mult timp împreună, desfășuram multe activități, atât în ceea ce privea facultatea, cât și în timpul
liber. Îmi erau prieteni și, în același timp, o a doua familie.

3. Având în vedere că am plecat din România cu încă două colege, din aceeași facultate, pot spune că
împreună formam un mic grup, în care găseam siguranța de care aveam nevoie. În ele am găsit mereu un
 sprijin, întrucât, pe lângă faptul că vorbeam aceeași limbă și aveam aceeași cultură, îmi erau bune prietene
și știam că orice problemă aș fi avut, mi-ar fi fost alături.

4. În perioada de studii desfășurată în Spania nu am simțit niciun disconfort în mediul universitar.

Dimpotrivă, unii profesori erau chiar încântați de studenții români care studiaseră acolo înainte, și am fost
privite cu ochi buni încă de la început.

5. Mereu. Nu pot să spun că am avut momente în care „am uitat” că sunt româncă. Sentimentul de mândrie
națională l-am simțit în special atunci când am realizat că printre studenții internaționali există persoane
care au auzit și de altceva decât „Dracula”, „țigani” sau „cerșetori”, mai exact, de faptul că Timișoara a fost
primul oraș european care a fost iluminat electric, de Maramureș sau Cascada Bigăr, despre care, nici eu,
spre rușinea mea, nu auzisem până atunci. O altă experiență de povestit ar fi una dintre cinele internaționale
la care am luat parte, unde, toți erau foarte curioși de preparatele specific românești, al căror gust l-au
apreciat foarte mult.

6. Mereu îmi aminteam de casă, pentru că la fiecare întâlnire cu studenții și prietenii de acolo, inconștient,
făceam comparații între stilul lor de viață și stilul meu de viață, de acasă. Persoanele care mă făceau să mă
identific cu țara mea, au fost evident, celelalte două colege.

7. Așa cum am spus și mai devreme, sentimente pozitive apăreau atunci când aveam surpriza plăcută ca
cineva să fie foare interesat de aspecte legate de țara noastră, de istorie, de cultură sau de gastronomie. Pe
de altă parte, când se întâmpla să ieșim în oraș, în grup, și întâlneam români în ipostaze nu tocmai demne,
preferam să evităm să vorbim în limba română, pentru a evita eventuale neplăceri.

8. Nu am simțit niciodată asta.

9. De felul meu, sunt o persoană patriotă și chiar nu pot spune că mi-a fost rușine vreodată că sunt româncă.
În schimb, rușine îmi este cu cei ce ne strică imaginea în străinătate. De multe ori mi s-a întâmplat să
întâlnesc în Spania români care nu ne făceau tocmai cinste, însă de fiecare dată am când am avut ocazia,
am încercat să subliniez faptul că orice pădure are uscăturile ei și că nu aceia sunt românii care ne
reprezintă ca popor.

10. Din ce am observat eu, majoritatea celor cu care am interacționat, au fost foarte încântați că au cunoscut
(citez) „și altfel de români”. Mai mult, mulți dintre spanioli ne spuneau deseori că sunt foarte invidioși pe
noi, românii, că ne adaptăm foarte repede și că putem învăța foarte ușor limbi străine.

11. Da, în mod cert. Am simțit pe propria piele faptul că identitatea națională are o mare pondere în imaginea
pe care ceilalți și-o construiesc despre tine. Stereotipurile naționale funcționează ca niște etichete, care, o
dată ce sunt puse, se înlătură cu foarte mare efort.

12. Nu pot spune că această experiență a schimbat în foarte mare măsura percepția asupra românilor. Așa cum
deja știam, sunt români care nu ne fac cinste, însă sunt și români cu care ne mândrim, pe aceștia din urmă
având datoria de a-i scoate în față atunci când cineva ne critică.
13. Cu siguranță m-aș întoarce! Din punctul meu de vedere, nu e nimic mai frumos decât să călătorești și să
cunoști oameni, alte culturi și locuri diferite de cele pe care le știai. Cu toate că nu aș refuza niciodată o
călătorie sau un stagiu de studii în străinătate, nu aș fi dispusă să mă mut definitiv în străinătate, pentru că
nu mă consider în stare să mă adaptez în totalitate unei alte culturi. Mi-ar lipsi țara mea, așa cum e ea, cu
bune și cu rele.

14. Această experiență m-a făcut să realizez că în ciuda tuturor aspectelor negative pe care țoți le reclamăm
acestei tări, nu mi-aș dori să locuiesc în alt loc.

Miruna I., Spania

1. În ce țară ai studiat și care a fost durata stagiului?
Spania, 5 luni
 2. Ma consideram cetatean roman in comparatie cu ceilalti erasmusi, dar intr-un fel ma simteam ca toti
italienii, francezii etc in raport cu spaniolii. E normal sa fie o diferenta atat intre studentii straini veniti prin
programul erasmus fata de spanioli, cat si intre studentii erasmus de nationalitati diferite

3. Simteam ca fac parte dintr-un grup mai ales la cursuri. In general eram in echipa cu erasmusi de alta
nationalitate si aveam glumele si povestile noastre despre diferite intamplari de la iesirile trecute. Grupul se
forma natural, iesind mai mereu cu aceleasi persoane. Spaniolii erau foarte draguti si interesati de noi, dar
nu aveam in comun amintiri si timp petrecut impreuna

4. Nu am intampinat probleme din cauza faptului ca eram din Romania. Intr-adevar oamenii nu erau curiosi sa
afle mai multe despre tara/orasul meu (cum se intampla la francezi), dar nu mi s-a intamplat nimic rau din
aceasta cauza. M-am simtit deci ok si identitatea mea de roman nu a avut nicio influenta.

5. Se intampla sa mai intalnesc cersetori pe strada si sa vorbeasca romana. Impreuna cu cele 2 romance cu
care am plecat, evitam sa vorbim romana cand ieseam in oras. Nu din cauza spaniolilor, ci tocmai din cauza
cersetorilor romani care atunci cand ne-ar fi auzit ca vorbim romana, ar fi venit si ne-ar fi batut la cap.

6. Nu prea am identificat nimic cu tara, orasul sau casa mea. Mi s a parut un stil de viata destul de diferit..
mult mai relaxat, mai lejer, mai petrecaret.

7. Cred ca aici s-ar potrivi experienta povestita mai sus cu cersetorii.

8. Nu am ajuns inca la acesta diminuare a sentimentului. Am plecta in septembrie, in decembrie m-am intors
acasa pentru vacanta de craciun si in februarie m-am intors de tot in bucuresti. Nu prea a fost suficient timp
pentru a mi se atenua sentimentul de a fi roman.

9. Mandrie : am reusit sa iau note mari, sa ma imprietenesc cu profesori si sa ma simt apreciata pentru
cunostintele si implicarea mea.

10. De la inceput, ceilalti erasmusi ne-au spus ca nu au pareri preconcepute despre noi, romancele. Pe parcurs,
chiar cred ca au trecut de la neutralitate la o parere foarte buna. Ne am facut prieteni si strainii au vazut ca
romani pot fi si altfel decat cersetori etc

11. Nu chiar, identitatea de roman o constientizam de cand am plecat.. deci vreo schimbare in acest sens nu
cred ca s-a produs
12. Cum s-a schimbat percepția ta asupra românilor în general după experiența asta?
In Spania am gasit romani cersetori sau romani angajati in posturile de jos: functionari la ghiseu, femei de
serviciu in universitate etc. Stiam ca in general romanii pleaca “la capsuni”, dar acum probabil ca sunt
tentata sa cred mai mult ca majoritatea romanior care pleaca in strainatate o fac pentru ca nu reusesc sa se
descurce in romania. Accepta acolo posturi care nu iti soliticita cine stie ce cunostinte doar pentru ca se
castiga mai bine decta pt un post similar din romania.

13. Imi doresc ft mult sa ma intorc in straintate, dar numai pentru a studia. Mi se pare ca, desi am stat intr-un
oras cat Craiova de mare, am avut acces la foarte multe carti, surse de informare si cunoastere. Consider
totusi ca ar fi o greseala ca cineva sa investeasca energie si creativitate in a dezvolta o alta tara, asa ca
prefer sa invat afara si sa ajut romania sa ajunga o tara civilizata (eventual, in viitorul indepartat)

14. Fata de tara mea si de romani nu prea mi am schimbat neaparat parerea. In schimb, am ajuns la concluzia
ca strainii au o foarte mica vina in categorisirea negativa pe care ne-o fac. Ei stiu foarte putine despre tara
noastra si tot ce vad din romania sunt tiganii, cersetorii si oamenii veniti sa faca munca de jos. Am inceput
sa ii judec mai putin pe straini pt atitudinea pe care o au fata de noi

Miruna M., Portugalia

1. Portugalia, 6 luni.
2. La începutul mobilității mă consideram mai mult un cetățean străin român deoarece a fost prima experiență
interculturală pe care am avut-o însă, treptat, am ajuns să mă identific mai mult cu ceilalți studenți
internaționali.
3. Am făcut parte din mai multe grupuri deoarece m-am implicat în multe activități organizate de Erasmus
Student Network Porto, organizația care desfășoară acțiuni de a-i face pe studenții străini să se simtă bine și
 să se acomodeze cu țara gazdă. De exemplu, am simțit că fac parte din grupul în care se organizau ședințe
de actorie, pe care l-am ales din curiozitatea și din dorința de a ieși din zona de confort , d a cunoaște
oameni și de a încerca și învăța lucruri noi.
N-am întâmpinat în niciun moment un impediment din cauza identității mele de româncă, ba dimpotrivă, au
existat momente când anumite aspecte ce țin de cultura românească au sporit interesul străinilor și au întărit
legături de prietenie, ceea ce m-a făcut să mă simt mai mult decât confortabil.
4. Pot spune că măsura în care am simțit că sunt româncă a fost unul moderată, anumite momente m-au făcut
să mă consider un student internațional, un cetățean global, pe când alte momente mi-au făcut dor de casă și
m-au făcut să fiu mai conștientă de naționalitatea mea. Un exemplu de experiență care mi-a sporit
sentimentul de mândrie de a fi româncă a fost o seară multiculturală, în care am promovat și prezentat
aspecte culturale autentic românești. Ceilalți studenți români sau elemente de limbă asemănătoare mi-au
amintit de România.
5. Experiențele au fost mai degrabă pozitive. De exemplu, mi s-a întâmplat să fiu mai apreciată într-un grup
pentru că, în trecut, alți români au făcut o impresie foarte bună.
6. Sentimentul de a fi român de diminuează, pe de o parte, pentru că mediul internațional și crearea unei
atmosfere multiculturale își fac resimțite efectele, armonizând elemente din mai multe țări, dar, totodată,
cred că sentimentul crește și în intensitate pentru că ajungi să conștientizezi și să valorizezi mult mai mult
anumite aspecte din țara ta. Așadar, nu cred că acest sentiment se îndreaptă într-un singur sens, existând
mai mult un echilibru.
7. Am simțit sentimente pozitive și mândrie.
8. Efectul a fost unul pozitiv, am conștientizat că unele elemente românești sunt percepute într-un mod mult
mai optimist decât aș fi anticipat inițial.
9. Da, sunt mai conștientă.
10. Percepția s-a schimbat în mod pozitiv, pot spune că atribui într-un grad mult mai mare românilor calități
precum: „descurcăreți”, „deștepți”, „ușor adaptabli”, „sociabili”, „ambițioși” etc.
11. Experiența m-a făcut să-m doresc și mai mult să mă întorc în străinătate datorită numeroaselor avantaje si
experiențelor valoroase trăite.
12. Experiența aceasta a avut un mare impact pozitiv asupra comportamentului și asupra atitudinii mele
întrucât am o viziune mult mai clară și mai largă asupra felului în care sunt percepuți românii și asupra
diferențelor sau asemănărilor dintre cultura românească și alte culturi, ceea ce m-a făcut să fiu și mai
deschisă, mai curioasă de a afla și alte elemente culturale.

Alexandra N., Franța

1. Am fost în Franța și a durat un semestru, pentru că așa era universitatea la care am fost eu, atât durau
cursurile, din septembrie pana in decembrie deci 4 luni.
2. Noi la inceput am plecat de la ASE, prin ASE am plecat eu, am plecat toate fetele care plecau in anul resp,
am vb online, ne-am facut un grup pe yahoo, ne-am intalnit toate si-am plecat. Iar acolo, eram vreo 10 pers,
10 fete si din cele 10 niciuna dintre ele nu a stat cu mine la caminul la care am fost eu repartizata. 5 intr-
adevar erau la aceeasi univ cu mine, celelalte 5 erau in cadrul altei universitati din acelasi oras si ma rog,
am ramas singura sa zic. Ce sa zic, la inceput nu stiu daca a fost ca un sprijin. Eu am luat-o ca pe o
experienta noua. Ma rog, mi-a fost teama, nu pot sa zic , dar am interactionat la inceput oricum mai mult cu
erasmusi si oamenii din Franta din universitate, cu care am intrat eu in contact au fost destul de deschisi,
adica n-am avut probleme sa ma simt straina, sa ma simt asa singura, adica nu, ca erau erasmusi in jur,
adica n-am simtit asa…
3. Stii(rade), a fost chiar ciudat, ca romani sunt peste tot, asta a fost chiar tare. Eram in tramvai, ma duceam
cred ca la scoala sau nu stiu, undeva in centru, ca eu aveam caminul nu foarte aproape de scoala si erau doi
romani, tineri, care vorbeau intre ei stii. Eu am zambit un pic la un moment dat, pentru ca eu ii intelegeam,
stii cu toata lumea acolo, na francezi si ei si-au dat seama ca am zambit, „dar eu cred ca fata asta ne
intelege.”
4. Da, pt ca oricum Franta mie mi s-a parut o tara care e deschisa catre straini oricum, adica st din toate
partile, vin si din Africa, vin si din europa, cel putin arabi sau de culoare vin f multi, deci chiar sunt
deschisi din punctul asta de vedere. Dar, bine, totdeauna, daca mergi intr-o tara straina o sa fii strain, adica
daca ajungi sa intri in contact, nu stiu sa lucrezi poate chiar si la nivel universitar daca studiezi, daca nu e o
tara asa care sa fie mai deschisa, intr-adevar o sa te simti strain cred, pt ca nu e limba ta, nu st oameni pe
care-i cunosti cu care iesi in fiecare zi, nu e chiar 100% mediul tau, da.
5. Dar pe tine te-a ajutat mai mult universitatea?
Da, pentru ca ei mi-au facilitat insertia in mediu, chiar erau foarte deschisi, era un birou de relatii
internationale care se ocupa, ma rog banuiesc ca peste tot la erasmus e treaba asta si au fost f deschisi, adica
nu, chiar n-am avut probleme. Tin sa spun ca aici in tara am avut mai multe probleme. Am trimis odata un
mail la cineva care se ocupa aici in tara si nu mi-a raspuns prea repede.
6. Faptul ca m-am intalnit atunci cu persoanele alea doua, asa in tramvai, fara nicio legatura, am simtit asa ca
uite, Romania. A mai fost un moment oarecum, nu neplacut, dar ma rog. A trebuit sa-mi fac un cont
bancar, sa deschid un cont bancar pt ca imi faceam plata pt camin….si m-am dus la banca si tipa de acolo
mi-a zis ceva de genul ca…, nu stiu cum am ajuns la discutie, ma rog, ideea e ca m-a intrebat ceva de genu:
a, rromi nu sunt romani? Si m-am simtit destul de prost…Adica bine, nu ca am ceva cu rromi in sine, dar
din moment ce sunt unii care aduc o imagine negativa romaniei, m-am simtit putin prost. Adica na,
probabil ea se referea la partea aia de oameni care fura, oameni care nu stiu fac tot felu de alte lucruri urate,
si m-am simtit un pic asa recunosc si i-am spus: Nu, nu suntem acelasi lucru si oricum toata lumea e la fel,
nu trebuie s-o iei asa. Chiar asa?! Atunci m-am simtit oarecum prost. Dar in rest, uite noi la univ am avut
note f bune si aveam o profesoara, nu stiu si ea era de alta originie, nu stiu, de prin africa, si ma rog, ea mai
preda si la informatica sau matematica si ne-a spus ca studentii romani sunt cei mai buni, ca sunt printre cei
mai buni, ca mai are niste studenti romani si ca ma rog, a fost impresionata si de noi, adica cred ca am avut
cele mai bune rezultate la examene, deci dupa ce am trecut de examene raportat la francezi am avut
rezultate f bune si au impresionati asa ca uite, invatati bine.
Ce mi se pare ca lipseste? Mi se pare ca la noi, din punct de vedere al universitatii, ei erau mult mai
ancorati in realitate. Eu aici nu mi se pare ca se pune accent pe studii de caz, pe hai sa intelegem logic. Am
avut profesori care ne puneau sa invatam mot a mot sau ne citeau de pe slideuri. Nu se obosea sa-ti ofere
mai multe informatii, studii de caz sa te faca sa intelegi mai bine conceptele.
7. Ma nu stiu ce sa zic, si si. Nu pot sa zic ca m-a facut cineva sa ma simt prost ca sunt roman, niciodata, chia
nu adica nu pot sa zic ca am avut probleme din punctul asta de vedere. Bine, eram si intr-un mediu
international, adica nu pot sa zic ca am fost la munca, intr-un mediu in care toti eram Erasmus, cu ei
interactionam mai mult. E adevarat ca studentii francezi erau destul de, fiecare cu treaba lui, nu prea ne
bagau in seama. De exemplu, la noi in Romania, ca noi mai aveam studenti straini, se duceau colegii, ca
uite a venit strainul, dar poate ei erau si obisnuiti. Dar nu pot sa zic ca m-am simtit vreodata prost ca st
romanca, nu, n-am avut sentimentul ca st mai prejos decat ei, dimpotriva, am avut si note bune.
8. Cum sa zic, nu stiu cum sa raspund exact. Am simtit in mom in care am fost acolo ce ne deosebeste pe noi
de ei si mi-am dat seama mai mult de lucrurile care sunt bune la noi ca natie. Am inteles mult mai bine cum
suntem noi ca romani, ce ne diferentiaza de altii, dar nu stiu daca m-am simtit mai mult romanca acolo sau
nu, probabil ca da si nu in acelasi timp, pt ca e un mediu international si pana la urma te adaptezi si culturii,
ca incerci sa iei lucrurile de acolo. E un melanj, e un amestec nu pot sa spun nici ca am fost 100% romanca,
nici ca nu m-am adaptat deloc. Erau amandoua intr-un fel.
9. In general n-am avut motive sa ma simt prost, nu am simtit niciodata ca cineva m-ar marginaliza pt ca sunt
romanca. Sentimente pozitive, da. Noi eram deschise si mergeam la petreceri, vorbeam si invatam. Nu
aveau motive sa aiba ceva contra noastra, nu cred ca am dat vreodata motive sa se poarte urat cu noi.
10. Am invatat sa ma apreciez mai mult si sa imi apreciez mai mult poporul, apropo de diferentele pe care le
spuneam. Mi-am dat seama ca sunt lucruri bune si la noi in tara, ca inainte eram putin dezamagita, bine si
acum sunt putin dezamagita cand stiu ce-i acolo si ca la noi nu sunt anumite lucruri, dar pe de alta parte,
avem anumite lucruri bune pe care trebuie sa le scoatem in evidenta, cred. Deci, m-a facut sa ma simt, cred
ca daca ma raportez strict la nationalitate, la cum vad eu Romania, m-a facut sa am o imagine mai buna
despre noi, adica ca avem si noi lucruri bune aici si ca totusi nu stim sa le scoatem in evidenta, dar chiar
avem lucruri bune si oamenii pot la noi, chiar suntem capabili, dar pe de alta alta parte nu stim sa…
A fost cea mai frumoasa experienta a vietii mele. Nu cred ca am mai trait ceva care sa ma schimbe, sa ma
bucure atat de mult.
Chiar mi-ar placea sa ma intorc. Mi-ar fi placut sa ma intorc si al doilea semestru. Oricum, vreau ca in
jobul pe care-l am sa interactionez cu strainii
11. Da, cu siguranta. Iti dai seama. Eu cred ca am ajuns sa ma cunosc mai bine, eu pe mine, si apoi eu ca roman
si sa-mi dau seama si ce ne-ar ajuta sa fim altfel, da.
Cand a venit tatal meu sa ma ia de la aeroport trebuia sa dea jetonul la parcare, s-a miscat mai greu si a
inceput lumea sa-l claxoneze, asa nervosi. Pe cand acolo nu era asa, lumea era calma, relaxata. Lumea nu e
stresata cu ziua de maine. Atunci am simtit ca uite, sunt in Romania.
Daca ar fi sa am ocazia sa mai plec intr-o astfel de experienta, n-as ezita pentru ca te schimba pe tine ca om
si are un impact pozitiv, cred asupra oricui, ai multe de invatat. N-ai decat de invatat dintr-o experienta ca
asta
12. Deci, ai mai vrea sa pleci?
Da, as fi vrut sa plec la master.
13. In bine, cred. Vad diferentele, vad si lucrurile rele, dar vad si lucrurile bune si le apreciez mai mult ca
inainte. Adica, inainte parca nu simteam la fel, despre noi. Chiar nu simteam la fel. Acum vad altfel
lucrurile, am inceput sa vad partea pozitiva din noi mai mult decat o vedeam inainte si asta cred ca e f
important asa pentru identitatea mea.
Eu m-as intoarce acolo pentru simplu fapt ca mi-a placut ca experienta si ca as invata mai multe decat as
face-o aici, dar nu gandesc sa raman definitiv, nu m-as duce sa raman toata viata in strainatate, nu. M-as
duce pt simplu fapt ca imi place contactul cu alta lume, e o alta cultura, alt mediu, dar nu m-as vedea
 ramanand definitiv. M-as duce sa invat ceva, sa ma intorc si sa fac ceva daca pot, pt ca sa zicem daca sunt
la alt nivel si vad lucrurile dintr-o alta perspectiva sunt si aici diferita. Dar sincer, chiar nu m-am gandit.
Daca m-as fi gandit as fi ramas de atunci. Eu nu mi-am propus niciodata sa raman intr-o tara straina.

Acolo cunosti oameni din toata lumea si programul asta pe care l-au gandit ei ca sa faciliteze e extraordinar.
Parintii nostri nici nu s-ar fi putut gandi la asta. Faptul ca am intrat in UE ne-a schimbat pe noi, oricum.
Faptul ca poti sa calatoresti in Europa numai cu buletinul. Imi amintesc ca eram in primele saptamani noi
Erasmusi, ca cel putin la inceput mai mult cu ei am interactionat, nici n-aveam cursuri in prima luna, si la
un moment dat stateam intr-o bucatarie, plina si intr-o parte se auzea engleza, intr-o parte spaniola, intr-o
parte se auzea romana, deci mi s-a parut extraordinar.

Oana F., Polonia

1. Polonia, februarie-iunie 2012

2. Sa stii ca n-am pornit cu nicio mentalitate din tara, o mentalitate preconceputa, insa m-am simtit student
strain sub toate formele, pt ca e vorba de limba in primul rand, de obisnuinte culturale, pana si la iesire la
bauta cu prietenii, nefiind obisnuita cu ritmul celor din afara, da m-am simtit, cred ca diferenta cea mai
mare a dat-o limba, pt ca nu toti polonezii stiu limba engleza. Si am fost intr-o grupa mixta, de student
internationali, dar erau si multi polonezi acolo si ei preferau sa vb cu ei direct in polona, nu intelegeau ca
esti in strainatate si in Romania nu se invata polona. Au fost praguri pe care a trebuit sa le trec, nu pot sa
zic ca m-am simtit student strain si ca am fost marginalizata.
3. Din prima, cum am pus piciorul pe teritoriu strain m-am simtit ca un cetatean al lumii, se deschide mintea,
am invatat sa comunic cu oameni de diferite nationalitati. De exemplu daca in tara mi-era f usor sa vb cu
oricine engleza la nivel superior, odata ajunsa in Polonia mi-am dat seama ca erau oameni din Afganistan,
Spania franta italia germania china care nu stiau f bine limba enleza si a trebuit sa folosesc cuvinte basic si
gesturi, in asa fel incat sa exprim ce vroiam.
Am avut o viata de Erasmus atipica, in sensul ca am locuit in camin, dar a fost in regim hotelier, automat
nu a fost viara autentica de erasmus. Pe de alta parte nu petreceam toate momentele libere cu colegii dupa
facultate, ma duceam la sala, excursii, deci a fost o viata de erasmus atipica. Am cunoscut oameni din
diverse domenii, dar nu pot sa zic ca am facut parte dintr-un grup anume, m-am simtit mai mult un cetatean
al lumii.
4. M-am simtit confortabil, pt ca am intalnit oameni curiosi, intrebau de traditii, multe dintre traditiile din
Polonia se pupa cu ce traim noi in Romania, macar la nivel gastronomic sau in ce priveste sarbatorile. Ei
au fost foarte curiosi sa afle lucruri despre Romania. Imi ziceau de Dracula si de Nadia Comaneci.
5. Pt mine a fost primul paste petrecut departe de casa si a fost un decalaj de o sapt fata de pastele catolic,
cand toti polonezii din camin au plecat acasa si eram eu si inca cativa musulmani care nu sarbatoream
nimic si m-am simtit destul de ciudat in mom respectiv. Dar elemente care sa-mi aduca aminte de casa,
mancarea, mancarea poloneza e 100% romaneasca.
6. Am simtit ca am o baza mai puternica fata de ei pe anumite sectoare, de exemplu limba engleza e un
avantaj pt noi romanii, multi romani stiu sa vb limba engleza aproape fluent, ei ori stiu dar nu vreau sa vb
ori nu stiu deloc si daca ii intrebi ceva pe strada iti raspund in limba lor. Am simtit ca am plecat cu o baza
mai puternica de aici si asta m-a facut mandra si mi-a placut f mult.
7. Au fost pozitive. Spre exemplu eu am prins campionatul european de fotbal si tot oraselul in care am
studiat eu era deja planificat cu cazare cu cateva luni inainte, pe urma am locuit intr-o localitate aproape de
Germania si toti erau f mandri de chestia asta, toate emisiunile difuzau stiri despre campionat etc….deci au
o identitate nationala f puternica si sunt f mandri.
8. Da, am simtit ca ma integrez destul de usor, m-am linistit cand am vazut ca intalnesc multe nationalitati din
toate colturile lumii care aveau acelasi sentiment, de libertate, de contopire cu mediul in care traiesti, de
construire a unei noi identitati pentru ca prinzi aripi si poti sa migrezi in orice colt al lumii pe picioarele
proprii si te dscurci ok. Da, sa stii ca la un moment dat am pierdut identitatea personala, identitatea
nationala, mai ales ca atunci cand am venit in tara primul implus nu a fost sa-mi imbratisez familia sa bucur
de prezenta lor, sa-i vad si am plans pe tot drumul dinspre aeroport spre casa si nu-mi venea sa cred ca am
plecat si nu gaseam o explcicatie de ce m-am intors, ma simteam rupta. M-am simtit ca acasa acolo, desi
acolo oricum identitatea mea era de cetatean strain, dar am reusit sa ma integrez pentru ca erau f multi
straini. A fost un amalgam de identitati.
9. Am simtit nevoia sa dau tot timpul explicatii, am simtit nevoia sa zic ca Romania nu inseamna doar Nadia,
Ceausescu si Dracula, aveam si zone frumoase de exploatat, am simtit nevoie sa le gatesc romaneste ca sa
vada si din perspectiva noastra, sa fac un proiect despre Romania si sa le explic diverse aspecte in ceea ce
priveste promovarea in spatiul online, cum stau datele pe social media, locurile frumoase din Romania,
situatia presei din Romania, m-am simtit nevoia sa fac lucrurile astea. A fost o ocazie buna ca sa le explic
lucrurile cum stau in realitate. Au ramas placut impresionati de ceea ce au vazut.
 7. Cred ca a fost frustrare in primul rand ca a trebuit sa ma justific si sa le demonstrez lucrurile astea, in prima
faza si pe urma cand i-am vazut receptivi,a fost un sentimente de mandrie, de apreciere. Apoi au venit si ei
in Romania, vreo 3 dintre prietenii mei sa vada teritoriile, nu stiau ca avem acces la carpati, Dunare si Mare
Neagra. Si au ramas placut impresionati cand au venit direct in Vama.

11. Da, e alta identitate. Stiu sa ma folosesc de armele pe care le-am invatat de la ei, ca si limba noastra poate fi
vorbita si invatata. Acum cred ca as sti, s-o iau de la capat, as sti cum sa abordez problema altfel incat daca
vreau sa scot in evidenta si caracteristicile noastre. A activat constiinta. Experienta internationala mi-a
activat constiinta personala, dar si nationala.

12. Nu, experienta asta nu mi-a schimbat perceptiile.

13. Da, experienta m-a facut sa ma intorc in strainatate. Nu definitv, pt ca sunt lucruri care ma trag inapoi,
familie,dar acum as pleca cu alte pretenii financiare, de cazare. Dar cu siguranta as pleca oricand in afara.
Nu mi-am schimbat parerea despre tara mea natala, ci experienta de acolo mi-a placut mult prea mult,
varietatea pe care am intalnit-o, diversitatea si usurinta de a face lucruri. Sunt multe lucruri de care noi nu
putem beneficia.

14. DA, zambesc tot timpul cand ma gandesc la experienta erasmus si imi aduc aminte de perioada prieteni,
pastrez legatura cu oamenii, f important mare pare din informatia pe care am acumulat-o pe perioada Erasmus
am aplicat-o la venirea in tara, la primul job pe care l-am avut.

Rodica B., Belgia

1. In Belgia pentru 6 luni
2. Nu am avut dificultati in a ma adapta. Mi-a fost de mare ajutor faptul ca universitatea la care am studiat
aduna la un loc peste 20 de nationalitati diferite. In acest context, fiecare dintre noi era deschis provocarii
de a cunoaste oameni si culturi cat mai diverse.
3. Am socializat si comunicat foarte bine cu toti colegii mei, insa intr-adevar as putea spune ca mi-am facut
cativa prieteni mai apropiati din Spania, Italia, Begia, Franta, Cipru si Turcia. Intamplarea a facut sa fim cu
totii foarte prietenosi si curiosi sa calatorim, sa cunoastem locuri noi si aceste lucruri ne-au apropiat.
4. Nu am avut niciun complex datorat nationalitatii mele. Unii cunosteau si alti romani si aveau o parere
foarte buna despre noi, in timp ce altii stiau doar aspectele negative mediatizate zilnic la nivel european,
dar pe durata celor 6 luni petrecute impreuna am reusit sa-i conving pe toti ca Romania este o tara
extraordinar de frumoasa care iti poate oferi multe, iar romanii sunt oameni pe care te poti baza si cu care
poti lega prietenii.
5. Nu am avut niciun moment in care sa uit ca sunt romanca. Ce e drept, nu aveam ocazia sa exersez limba
romana in marea majoritate a timpului, insa acest lucru nu m-a facu sa-mi pierd identitatea in niciun fel.
Universitatea la care am studiat sustinea foarte mult ideea de a ne impartasi diferentele: de cunostinte,
obiceiuri, traditii etc. incat sa ajungem sa-i acceptam pe cei din jurul nostru si sa devenim toleranti.
6. Orice imi aducea aminte de casa, fiindca in Belgia sau mai corect spus in tot vestul Europei lucrurile se
faceau mereu altfel decat in Romania si imi era imposibil sa nu compar. Si bineinteles discutiile zilnice cu
familia si prietenii.
7. Dupa cum spuneam, este posibil sa ma fi lovit de o oarecare respingere din partea acelor colegi care nu
stiau despre romani decat acele aspecte negative mediatizate, insa acest lucru a disparut destul de repede
dat fiind contextul.
8. Nicidecum, mi-e greu sa cred ca ar fi posibil asa ceva. Nationalitatea este parte din tine si cred ca e datoria
fiecaruia sa accepte acest lucru si sa-si poarte cu mandrie istoria.
9. Mandrie clar, insa nu pot nega ca au existat momente in care m-am simtit incomod vazand cersetori
romani. Cred totusi ca trebuie sa ne acceptam asa cum suntem, cu bune si cu rele.
10. Nu neaparat. Studiul pe o perioada de cateva luni intr-o tara straina mi-a demonstrat inca o data ceea ce am
putut observa si pe durata vacantelor de doar 1-2 saptamani, si anume ca fiecare tara isi are atat partile
bune, cat si partile rele, totul sta in unghiul din care privesti si de cum isi este prezentata situatia. Nu cred
ca aveam nevoie de o confirmare a cetateniei mele.
11. Nu s-a schimbat. Mi-a fost confirmat faptul ca avem oameni destepti, capabili, muncitori care merita sa fie
apreciati la justa valoare.
12. Mereu mi-am dorit sa am oportunitatea de a calatori cat mai mult si de a cunoaste cat mai multe culturi.
Expecrienta aceasta nu a fost decat o confirmare.
13. Cred ca apreciez mai mult atat tara, cat si oamenii.

Viorela C., Spania

1. In Spania , 5 luni
2. Nici nu imi mai amintesc cum ma simteam. Au fost momente in care simteam ca eram privita putin de sus
fiind romanca, dar in general m-am simtit bine, pe picior de egalitate cu studentii internationali. Oamenii au
fost foarte deschisi, chiar daca unii aveau prejudecati si nu voiau neaparat sa intre in contact cu romani. Dar
asta chiar la inceput, cand intram pentru prima oara in contact. Dar au fost foarte putine aceste momente.
Uneori cred ca era si din cauza modului in care gandeam eu, simteam ca ceilalti nu judeca pentru ca sunt
romanca, dar nu era neaparat adevarat. Aceste ganduri se datorau prejudecatilor cu care am plecat de acasa,
si modului in care ii vedeam pe unii romani (plecati in strainatate).

3. Nu m-am identificat cu un grup anume, in afara de cel al erasmusilor, al studentilor straini si uneori ma
simteam si localnica, luand in calcul modul in care eram acceptata de localnici.

4. Dupa cum spuneam si mai devreme au fost momente in care nu ma simteam confortabil pentru ca eram
romanca, mai ales cand se aducea vorba de contraventiile facute de romani in alte tari. Dar per ansamblu
m-am simtit bine, tot timpul eram in contact cu straini, incercam sa petrec cat mai putin timp cu romanii
pentru a vorbi in spaniola, pentru a descoperi culturile oamenilor, pentru a diversifica.

5. Imi amintesc acum o experienta pozitiva. Am fost la o colega de grupa acasa si bunica ei mi-a spus ca a
avut romani care au lucrat la ei pe plantatie si ca au fost foarte harnici si seriosi. Asta m-a facut sa fiu
mandra ca sunt romanca.
Nu ma simteam chiar bine cand erau discutii despre contraventii pe care le faceau romanii in diferite tari
(Italienii mai aminteau de aceste aspecte).

6. Limba si spiritul latino, ospitalitate, natura, faptul ca era diferita acolo. am simtit diferenta pe propria piele.

7. Am povestit mai devreme unele situatii.

8. Nu, niciodata nu a fost foarte accentuat, dar nici absent. M-am simtit bine asa cum eram, intr-un mediu
intercultural.

9. Am fost si mandra, dar am fost si inconfortabila uneori. Dar in general nu m-a afectat negativ acest aspect,
sau mai bine spus nu m-am lasat afectata de nationalitate, eram doar student international la fel ca multi
altii.

10. Acu mi-am amintit de o situatie amuzanta: era un tip de culoare de origine franceza si mi-a spus ca romanii
sunt periculosi (spunand ca in zona de unde vine multi romani umbla cu cutite la ei si nu se simte in
siguranta), dar pentru ca eu si a mea colega zambeam si eram prietenoase a spus ca isi schimba parerea, ca
sunt si oameni frumosi. Cred ca pentru persoanele care aveau o oarecare reticienta in a intra in contact cu
un roman sau aveau o parere proasta despre noi au reusit sa treaca putin (macar) peste acest sentiment, au
observat ca suntem diferiti dar nu rai si ca in acelasi timp ne asemanam mult si cu ei. Si mediul in care
traiam, intercultural a ajutat la depasirea prejudecatilor.

11. Da, sunt aspecte pe care nu le consideram specifice, nu simteam ce anume de diferentiaza sau ne aseamana
cu alte culturi. Traind intr-un mediu intercultural e mult mai usor sa observi, sa descoperi sa inveti despre
tine, despre cultura de unde vii.
12. Despre romani in general nu s-a schimbat (eram destul de toleranta si pana atunci, nu judecam in general).
Dar acum simt ca s-a diminuat si mai tare atitudinea fata de alte persoane. sunt mult mai toleranta cu orice
fel de persoane.
Mi-am dat seama ca sunt oameni faini peste tot si avem multe persoane de seama, cu care ne putem mandri
la nivel international chiar.
Ce mi se pare ciudat e faptul ca mi-am dat seama ca ma simt mai bine in prezenta strainilro decat a
romanilor si tot incerc sa-mi dau seama de ce.

13. Da, ador sa calatoresc, sa fiu intr-un mediu intercultural, sa ma cunosc, sa despopar, sa cunosc oameni faini
de peste tot.

14. Am constientizat mai mult ce ne face speciali, ce are special tara in care traim, mi-am dat seama de
atitudinea romanului in general asupra unor situatii, mi-am dat seama ca avem minusuri dar si plusuri. Am
ajuns sa fiu mai interesata de cultura romaneasca, de istoria tarii si a poporului nostru.
 Vlad G., Portugalia

1. Am studiat pentru un semestru (5 luni) în Porto, Portugalia.

2. E greu de spus, nu m-am simțit ca un cetățean străin român, mai degrabă doar un cetățean plecat din
orașul natal în alt oraș. Fiind dintr-un oraș care are influențe de accent moldovenesc, înțelegeam limba
portugeză, cel puțin la început idee de bază.

3. Grupul din care am făcut parte a fost unul multietnic. Eram și români, maghiari, mexicani, portughezi, ruși
sud-coreeni, argentieni, lituaniani, polonezi și italieni în grup. Pur și simplu ne-a unit spiritul erasmus,
interesele în comun.

4. Am avut o experiență interesantă din punctul acesta de vedere. La facultate, am avut profesori care erau
încântați că au printre studenți și studenți români, cu care am avut o relație mai deschisă. Dar am avut și o
profesoară care nu prea avea românii la suflet dar a încercat să fie cât mai obiectivă. Cu portughezi,
localnicii, m-am înțeles de minune, cu unii încă mai țin legătură și mă bucur enorm că i-am cunoscut. În
ceea ce privește restul vest-europenilor care erau ca studenți erasmus acolo, m-au primit cu reticență la
început, însă după ce au început să mă cunoască mai bine am întemeiat o relație de prietenie frumoasă.

5. Așa cum am mai spus anterior, la început, în prima zi de facultate când am făcut cunoștiință cu restul
studenților erasmus din Europa occidentală, m-au primit reticiență. O germancă chiar mi-a spsu că la
început îi era frică de mine,însă după ce au îmceput să mă cunoască mai bine, și-au schimbat părerea. Au
mai fost momente când mai vizitam orașele din apropierea orașullui Porto, localnicii fiind încântați de noi,
ne întrabau de unde suntem, iar când le spuneam că sunt român, încercau să mă convingă că nu sunt român.
Au fost momente haioase.

6. Sincer, mereu am făcut o asociere dintre orașul Porto și orașul natal. Ambele orașe fiind orașe port,
echipele de fotbal au aceleași culori, obiceiurile oamenilor în parte fiind asemănătoare. Sunt diferențe mari,
dar și asemănări. M-am simțit ca acasă.
7. Clar au fost pozitive. Am întâlnit portughezi care vorbeau limba română, sentimentul e plăcut, mai ales că
ei nu prea studiază o limbă străină la școală. Am constatat că până și cerșetorii români sunt mai civilizați
decât localnici (cel puțin în nordul Portugaliei).

8. Nu, pot spune că eram asociat ca fiind român (știau că sunt român dar nu aveau părerile negative asociate
cu nația noastră). Peste tot unde mă duceam mă lăudam că sunt român și nu am avut parte de discriminare.
9. Per ansamblu, numai sentimente pozitive. Am avut o ședere plăcută, cu nimic diferită față de a celorlați
sturdenți de altă naționalitate.

10. Sper că am schimbat câteva percepții, sterotipuri privind imaginea noastră în vestul Europei.

11. Da, ”realitatea” te lovește, deobicei în vama de la aeroport. Acolo se schimbă expresia feței brusc. În rest
nu am probleme cu naționalitatea de român.

12. Nu s-a schimbat. Românii sunt prietenoși din fire, și ne adaptăm foarte ușor oricărui mediu. Pintre noi mai
sunt și persoane care au alte intenții, și din păcate aceștia sunt mai vizibil, poate că și majoritatea românilor
cinstiți, modele pentru societate nu se mândresc că sunt români, ori chiar se dau de altă naționalitate.

13. Oho, după ce am terminat perioada de studii, m-am întors în țară să termin facultatea după care m-am
înscris la master pentru a putea pleca cu o altă bursă erasmus ( de data aceasta de stagiu de practică pentru
7 luni) tot în Porto. În momentul acesta sunt iar în România, dar am gânduri de a pleca în străinătate ca
turist, și dacă găsesc o ofertă mai avantajoasă decât în țară, poate și la muncă.

14. Consider că m-am maturizat, am o altă mentalitate și alte goluri în viață. În ceea ce privește
comportamentul meu față de țară și de români nu s-a schimbat, sunt în continuare mândru că sunt român și
dezamăgit de țară că nu se utilizează de resursele sale la potențialul real pe care îl are. Cel puțin
mentalitatea comunistă din cadrul politic, foarte dezamăgit.

View publication stats