O prezentare comparată între Învățământul tradițional și

cel alternativ

Față de profesorul clasic, profesorul modern adoptă cu plăcere modelul

comunicării multidirecționale – stil de comunicare la care profesorul va ajunge
treptat, în funcție de maturitatea intelectuală a elevilor şi de pregătirea lor pentru
cercetare şi dialog, creând în acelaşi timp o relație de simpatie, de respect şi
încredere între el şi elevi, pe de o parte, şi între elevi, pe de altă parte.

Diferența dintre clasic şi modern este remarcată şi în notele dominante ale

personalității profesorului în predare: înainte era vorba de un stil extremist (doar
el era în centrul atenției, exagerând diferențele dintre elevi şi strategiile
specifice); acum, stilul are la bază inițiativă în acțiune, stimulare, obiectivare,
organizare şi flexibilitate. Tipologia profesorului modern este configurată prin
metode esențiale, un stil aparte de reuşită. Dacă în trecut actul de predare era
centrat pe profesor, minimizând rolul elevului, în prezent stilul de predare s-a
îmbunătățit, fiind centrat pe elev, favorizând comunicarea interactivă (elev-grup,
elev-elev, profesor-elev, grup-profesor). Astăzi, strategiile de predare urmăresc
folosirea celor mai adecvate metode şi procedee de predare, corelate mijloacelor
de învățământ moderne, în baza alternării, îmbinării formelor de organizare
existente.
In studiul “Alternativele Educaționale din România”, elaborat de Ministerul Educației și
Cercetării în anul 2003, sunt descrise foarte explicit, din mai multe puncte de vedere,
diferențele de abordare dintre învățământul tradițional și cel alternativ:

1. Din punct de vedere a atitudinii cadrelor didactice

2. Din punct de vedere al conținuturilor predate

3. Din punct de vedere al strategiilor de învățare

4. Din punct de vedere al evaluării

5. Din punct de vedere al participarii familiei