CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND ORGANIZAŢIILE

INTERNAŢIONALE

Între principalii „actori” ai sistemului actual de relaţii internaţionale se numără,

alături de statele-naţiune şi marile corporaţii transnaţionale, organizaţiile
internaţionale interguvernamentale. În majoritatea cazurilor, organizaţiile
internaţionale oferă nu numai cadrul în care sunt luate deciziile de a coopera, dar şi
mecanismele necesare pentru transpunerea acestor decizii în acţiuni concrete.

Recurgerea tot mai frecventă în ultimii ani la Organizaţia Naţiunilor Unite, în

special la principalul său organ pentru menţinerea păcii şi securităţii internaţionale
– Consiliul de Securitate – probează încrederea sporită a statelor în capacitatea
organizaţiilor internaţionale de a răspunde scopurilor pentru care au fost create.
Organizaţiile internaţionale şi-au demonstrat rolul de instrumente indispensabile în
cadrul sistemului internaţional, cu precădere în domeniile economic şi social şi în
sfera drepturilor omului. Bilanţul organizaţiilor universale sau regionale, dedicate
înfăptuirii dezvoltării economice şi sociale prin asistenţă tehnică, ajutor financiar
sau promovarea comerţului, ca şi mecanismele instituite pentru protecţia
drepturilor omului, poate fi considerat, sub cele mai multe aspecte, ca pozitiv.

Unul din cele mai evidente aspecte ale rolului şi contribuţiei organizaţiilor
internaţionale în statornicirea unei ordini de cooperare în raporturile internaţionale,
îl constituie identificarea, prin multiplele contacte dintre reprezentanţii diferitelor
naţiuni pe care le facilitează, a intereselor comune ale întregii comunităţi
internaţionale. În cadrul organizaţiilor internaţionale, care asigură o multitudine de
forumuri de dezbateri şi canale de negocieri şi consultări, din varietatea de abordări
a problemelor globale sau regionale se degajă soluţiile convenabile sau acceptabile
tuturor participanţilor.

Organizaţiile internaţionale servesc astfel nu numai ca instrumente de înlesnire a

cooperării dintre naţiuni, dar şi ca instrumente de creştere a nivelului conştiinţei
privind realităţile unei lumi interdependente, ale cărei provocări au un caracter
global. În plus, ele oferă mijloacele necesare desfăşurării procesului de integrare şi
agregare a intereselor statale cele mai diverse.

1
Consideraţii generale privind organizaţiile internaţionale: definire,
caracteristici, clasificare

Convenţia din 1975 privind reprezentarea statelor în relaţiile lor cu organizaţiile

internaţionale prezintă următoarea definiţie a organizaţiilor internaţionale
(interguvernamentale) :

„o asociere de state constituită printr-un tratat, având un act constitutiv, organe

comune şi personalitate juridică distinctă de cea a statelor membre care o
compun”.

Unii autori dau definiţii mai largi, în sensul că organizaţia internaţională constituie
o formă de coordonare a colaborării internaţionale în domenii stabilite, pentru care
statele au creat un anumit cadru juridic instituţional permanent, printr-un statut
elaborat de comun acord, ce prevede obiectul şi scopul organizaţiei, organele şi
funcţiile lor necesare realizării obiectivelor urmărite.

Premisele apariţiei şi proliferării organizaţiilor internaţionale.

Apariţia, şi apoi, proliferarea şi diversificarea organizaţiilor internaţionale, a fost
determinată de trei factori importanţi.

Primul factor ar fi necesitatea prevenirii războiului şi reglementării regulilor

purtării acestuia, mai ales în condiţiile descoperirii, la sfârşitul celui de-al doilea
război mondial, a unor noi arme de distrugere în masă, care prezentau pericolul
„mondializării” conflictelor militare. De altfel, tocmai prevenirea unui nou război
mondial şi menţinerea păcii au constituit scopul primordial al constituirii
Organizaţiei Naţiunilor Unite.

Un al doilea factor determinant are în vedere interdependenţele care apar în

procesele de dezvoltare a naţiunilor. Acestea impun cooperarea între state în forme
care să permită o asociere liberă, cu luarea în considerare a intereselor comune şi,
pe cât posibil, a intereselor particulare ale membrilor asociaţiei. Revoluţia
industrială şi dezvoltările în domeniul ştiinţei au micşorat distanţele dintre naţiuni
şi au amplificat contactele internaţionale, a căror coordonare se putea realiza prin
intermediul organizaţiilor internaţionale, care, la rândul lor puteau favoriza
cooperarea între state în multiple domenii.

2
Domeniile în care, după al doilea război mondial, apar cel mai frecvent
interdependenţe privesc comerţul, relaţiile monetare şi financiare, transferul de
tehnologie şi dezvoltarea regională.

Un al treilea factor, cu o influenţă hotărâtoare în evoluţia organizaţiilor

internaţionale din ultimele decenii, ţine de efectul conjugat al noilor probleme cu
care este confruntată societatea internaţională, ale căror proporţii globale nu pot fi
supuse decât unui tratament global. Acestea sunt: creşterea populaţiei, sărăcia şi
alimentaţia, controlul deteriorării mediului, lupta împotriva terorismului, utilizarea
spaţiului cosmic. Deşi nu se poate concluziona că eforturile comunităţii
internaţionale de a face faţă acestor provocări s-au materializat în găsirea celor mai
adecvate soluţii, asocierea acestor eforturi în cadrul unor organizaţii internaţionale
nu pot fi ignorate.

Organizaţiile internaţionale îndeplinesc astfel o funcţie utilă în canalizarea unei

părţi a raporturilor de interdependenţă dintre state şi în asigurarea unor mijloace
adecvate pentru intensificarea cooperării dintre naţiuni.

Clasificarea organizaţiilor internaţionale.

O clasificare a organizaţiilor internaţionale după criterii strict delimitate întâmpină
mari greutăţi, înainte de toate, în privinţa stabilirii criteriilor, datorită diversităţii
actelor constitutive ale organizaţiilor internaţionale, modalităţilor particulare de
adeziune a statelor, în calitate de membre, funcţiilor atribuite prin statute, care
conduc, în multe cazuri, la suprapuneri de atribuţii ori de responsabilităţi juridice
cu care sunt investite aceste organizaţii. În cele ce urmează, vom încerca, totuşi, să
degajăm unele criterii de ordin general, în temeiul cărora să se poată contura o
anumită tipologie a organizaţiilor internaţionale.

Aceste criterii de clasificare ar fi: gradul de deschidere faţă de statele lumii, sfera
de acţiune, criteriul reprezentării, natura raporturilor dintre organizaţie şi ţările
membre, nivelul de dezvoltare economică al ţărilor membre şi criteriul geografic.

Gradul de deschidere faţă de statele lumii

Potrivit acestui criteriu se disting: organizaţii cu vocaţie universală şi organizaţii cu
vocaţie restrânsă. Prima categorie priveşte organizaţiile din care pot face parte
toate statele lumii – cum ar fi ONU şi instituţiile specializate din sistemul
Naţiunilor Unite, iar cea de a doua categorie o reprezintă organizaţiile la care

3
participarea, redusă ca număr de membri, este determinată de criterii geografice
sau de natură politică, economică, etc.

Principalele caracteristici comune ale organizaţiilor cu caracter universal, dintre

care ONU şi instituţiile sale specializate sunt cele mai reprezentative, sunt
următoarele:

Universalitatea. Multă vreme organizaţiile cu caracter universal n-au reuşit să

devină într-adevăr universale. Considerente de ordin politic şi ideologic au
împiedicat, într-o anumită perioadă, chiar şi ONU, să acorde calitatea de membru
tuturor statelor lumii. O organizaţie are sau nu caracter universal dacă ea este sau
nu, conform statutului său, deschisă tuturor statelor, şi nu dacă toate statele au
devenit membre ale organizaţiei respective.

Imperativele globalizării. Constituirea şi, apoi, consolidarea organizaţiilor

universale, prin întărirea cooperării între state, a rezultat din imperativele aplicării
descoperirilor tehnico-ştiinţifice, interdependenţelor economice şi existenţei unor
provocări cărora comunitatea internaţională nu le putea face faţă decât prin
abordări globale şi eforturi coordonate la scara întregii comunităţi.

Eterogenitatea. Organizaţiile internaţionale universale cuprind state de dimensiuni

diferite, având capacităţi economice, tehnologice, militare, de asemenea, diferite.
Diferenţele de mărime şi putere ale statelor participante la o organizaţie universală
pot să prejudicieze, într-o anumită măsură, cooperarea internaţională. Totuşi,
formele instituţionale de luare a deciziilor, acceptabile şi acceptate de toţi
participanţii, permit o strânsă şi eficientă cooperare între statele membre ale
organizaţiilor universale, înăuntrul acestora şi prin intermediul lor.

După sfera de acţiune, se poate vorbi despre organizaţii omnifuncţionale

(O.N.U.), care au ca obiect ansamblul relaţiilor internaţionale, şi organizaţii
specializate, care se limitează la o categorie de probleme, cum sunt instituţiile
specializate din cadrul Naţiunilor Unite (modelul de organizaţie internaţională
unifuncţională).

După criteriul reprezentării, se întâlnesc organizaţii interguvernamentale, în care

membrii sunt statele naţionale, iar reprezentanţii acestora vorbesc în numele
guvernelor, şi organizaţii neguvernamentale, la care participă persoane fizice sau

4
juridice ce nu au capacitatea de a angaja guvernele (Ex: Medical Aid For Free
Romania, Sterling Work – Londra, Medicens Sans Frontieres – Belgia, Asociaţia
Pro Democraţia, Asociaţia Romană Anti-Sida, SOS Satele Copiilor, etc.).

După natura raporturilor dintre organizaţie şi ţările membre, se detaşează

organizaţiile de cooperare sau coordonare (OCDE), care respectă integral
suveranitatea statelor, organele lor nefiind dotate cu putere de decizie, căutându-se
armonizarea punctelor de vedere ale statelor membre, elaborarea de reguli comune
şi chiar furnizarea de servicii către state. În această categorie s-ar include şi ONU.
Pe de altă parte, există organizaţii integraţioniste, care presupun transfer de
competenţe decizionale de la nivel naţional la cel al organizaţiei, cum ar fi Uniunea
Europeană.

După nivelul de dezvoltare economică al ţărilor membre, întâlnim organizaţii

ale ţărilor dezvoltate, cum ar fi, de pildă, Organizaţia pentru Cooperare şi
Dezvoltare Economică (OCDE), formaţiune care s-a extins la 29 de membri,
reprezentând state de la Luxemburg până la Statele Unite şi organizaţii ale ţărilor
în dezvoltare, cum ar fi „Grupul celor 77”.

După criteriul geografic, se poate vorbi despre organizaţii subregionale, regionale

şi interregionale. Aceste organizaţii, constituite potrivit principiului contiguităţii
geografice, sunt, în general, formate, din state făcand parte din aceeaşi regiune.
Deşi liantul de bază al înfiinţării, funcţionării şi consolidării acestui tip de
organizaţii l-au constituit interesele comune sau apropiate ale ţărilor dintr-o
anumită zonă geografică, crearea lor a fost uneori grăbită de presiunea unor
influenţe exterioare. De pildă, unele organizaţii vest-europene s-au constituit în
faţa pericolului extinderii comunismului (CEE), sau, în cazul Organizaţiei
Unităţii Africane, a neocolonialismului.

În general, aceste categorii de organizaţii se caracterizează printr-un grad mai înalt

de omogenitate. Ele cuprind state având sisteme politice identice, asemănătoare
sau compatibile şi o bază economică şi culturală asemănătoare.

În categoria organizaţiilor subregionale pot fi încadrate, de pildă, numeroase

organizaţii ale ţărilor în dezvoltare din Africa, America Latină şi Asia, cum ar fi :
Comunitatea Economică a Statelor Africii Centrale (CEEAC, constituită în1983);
Piaţa Comună a Sudului (MERCOSUR, 1991, compusă din: Argentina, Brazilia,

5
Paraguay, Uruguay); Asociaţia Naţiunilor Asiei de Sud-Est (ASEAN, 1967, cu
următoarele ţări membre: Filipine, Indonezia, Malaezia, Singapore, Thailanda,
Brunei).

Reprezentativ pentru organizaţiile regionale ar putea fi Sistemul Economic Latino-

American (SELA), organism regional consultativ, interguvernamental, de
coordonare, de cooperare şi dezvoltare economică şi socială, cu caracter
permanent, înfiinţat în octombrie 1975, prin Convenţia de la Ciudad de Panama, cu
participarea a 26 de state de pe întregul continent.

În ceea ce priveşte organizaţiile interregionale, alături de Organizaţia pentru

Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), Forumul de Cooperare Economică
pentru Asia şi Pacific (APEC), ar putea fi menţionată Organizaţia Ţărilor
Exportatoare de Petrol (OPEC), creată în 1960 şi alcătuită din ţări din Africa,
America Latină şi Asia.
Evident, diferitele clasificări ale instituţiilor internaţionale au caracter
convenţional, fiind situaţii când acţionează în paralel mai multe criterii sau când
există pur şi simplu excepţii. Astfel, NAFTA (Acordul Nord-American de Comerț
Liber: Canada, Mexic, SUA) sau APEC cuprind, atât ţări dezvoltate, cât şi ţări în
dezvoltare deşi, după criteriul geografic, una este regională, iar cealaltă
interregională.

ORGANIZAȚII INTERNAȚIONALE

 ONU - este cea mai importantă organizație internațională din lume. Fondată
în 1945, după Al Doilea Război Mondial, are astăzi 193 de state membre.
Întemeierea ei a constat din semnarea, de către membrii ei fondatori, a Cărții
Organizației Națiunilor Unite. Potrivit acestui document, ONU are misiunea
de a asigura „pacea mondială”, „respectarea drepturilor omului”,
„cooperarea internațională” și „respectarea dreptului internațional”. Sediul
central al organizației este la New York.

 Consiliul Europei – organizație internațională, interguvernamentală și

regional. A luat naștere la 5 mai 1949 și reunește toate statele democratice

6
 ale Uniunii Europene precum și alte state din centrul și estul Europei. Este
independent de Uniunea Europeană, și este diferit și de Consiliul European
sau de Consiliul Uniunii Europene. Sediul Consiliului Europei este la
Strasbourg. Consiliul Europei are două dimensiuni: una federalistă,
reprezentată de "Adunarea Parlamentară", alcătuită din parlamentari
proveniți din parlamentele naționale, și cealaltă, interguvernamentală,
întruchipată de "Comitetul Miniștrilor", alcătuit din miniștrii de externe ai
statelor membre. Comitetul Miniștrilor reprezintă organismul de decizie al
Consiliului Europei.

 NATO - este o alianță politico-militară stabilită în 1949, prin Tratatul

Atlanticului de Nord semnat la Washington la 4 aprilie 1949. Actualmente
cuprinde 31 de state din Europa și America de Nord.Alianța s-a format din
state independente, interesate în menținerea păcii și apărarea propriei
independențe prin solidaritate politică și printr-o forță militară defensivă
corespunzătoare, capabilă să descurajeze și, dacă ar fi necesar, să raspundă
tuturor formelor probabile de agresiune îndreptată împotriva ei sau a statelor
member.

 OSCE – Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa - este o

organizație internațională pentru securitate. Se concentrează asupra
prevenirii conflictelor, administrării crizelor și reconstrucției post-
conflictuale. Este formata din 57 de țări participante din Europa, Mediterană,
Caucaz, Asia Centrală și America de Nord, acoperind spațiul emisferei
nordice "de la Vancouver la Vladivostok".

 OIF – Organizația Internațională a Francofoniei - este o organizație

internațională care, pornind de la afinitatea pentru limba franceză, reunește
state și guverne de pe cinci continente: 54 de state și guverne cu statutul de
membru cu drepturi depline, 7 cu statutul de membru asociat și 27 cu
statutul de observator. Francofonia a decis să-și aprofundeze dimensiunea
politică și să se transforme dintr-o agenție de cooperare interguvernamentală
cu un fundament profund cultural, într-o organizație internațională, cu toate
implicațiile și transformările necesare acestui scop. Astfel, OIF a jucat un rol
determinant în mobilizarea statelor și guvernelor membre pentru ratificarea
în cadrul UNESCO a Convenției pentru protecția și promovarea diversității
expresiilor culturale, care a intrat în vigoare la 18 martie 2007.

7
 ASEM – Asia-Europe Meeting - este un forum interregional informal de
discuții pentru schimburile multilaterale dintre Europa și Asia în domeniile
politic, financiar și economie, cultură, educație, mediu și schimbări
climatice, muncă și transport. Scopul summitului bienal al șefilor de stat și
de guvern din Europa și Asia și al discuțiilor ministeriale este de a face
schimb de opinii cu privire la aspecte din Asia și UE, precum și la schimburi
între ele.
 Instituții economice și financiare
o Banca Mondială (sau IBRD)
o FMI – Fondul Monetar Internațional
o BERD – Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare
o OCDE – Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică