CURSANT: ECATERINA ADRIAN GHEORGHITA

ANUL I, S2, ID
SPECIALIZAREA: RELAȚII INTERNATIONALE SI STUDII EUROPENE

Rolul ONU în evoluția guvernanței globale

O bună guvernare a crescut rapid de a deveni un ingredient important în analiza a ceea ce

lipsește în țările se luptă pentru dezvoltarea economică și politică. Cercetătorii au adoptat
conceptul ca o modalitate de a explora eșec instituțional și constrângeri asupra creșterii
economice. Punerea dreptul de guvernare a devenit un aspect major al asistenței pentru
dezvoltare.
Din punct de vedere al obiectivului lucrării de față, care dorește să demonstreze importanța
conceptelor ca instrument de reformare, ne-am axat pe tentativele de precizare a termenului
construite în jurul a două noțiuni fundamentale pentru Organizația Națiunilor Unite: modul de
exercitare a puterii și tipul de participare la luarea deciziilor.
1.Descrieri ale guvernării cu referință la modul de exercitare a puterii oferă următoarele
definiții:
(i) „Guvernarea este maniera în care este exercitată puterea în administrarea resurselor
economice și sociale ale unei țări. Banca Mondială identifică trei aspecte distincte ale guvernării:
(ii) forma regimului politic;
(iii) procesul prin care autoritatea este exercitată în gestionarea resurselor economice și sociale
ale unei țări în scopul dezvoltării;
(iiii) capacitatea guvernului de a proiecta, formula și pune în aplicare politici și de a-și îndeplini
funcțiile”.
2. Guvernarea se referă la procesul prin care elementele societății dobândesc putere și autoritate,
influență și aplică politici și decizii referitoare la viața publică, influențează și aplică politici și
decizii referitoare la viața publică, dezvoltarea economică și socială. Guvernarea este o noțiune
mai cuprinzătoare decât guvernul, implicând interacțiunea dintre instituțiile oficiale ale
guvernului și cele ale societății civile.”
3. În organizații internaționale promotoare de politici, termenul de guvernare nu se limitează la
constatări descriptive, ci este calificat, apărând astfel noțiunea de bună guvernare. Aceasta este
asociată mai întâi cu orice politică publică sau privată, în funcție de diferite raporturi de
responsabilitate. Instituțiile financiare internaționale, de exemplu, folosesc noțiunea de bună
guvernare pentru definirea de criterii aplicabile unei bune administrații publice în țările supuse
reajustării structurale.
4. ONU nu a fost inițiatorul termenului de bună guvernare, dar l-a introdus în discuție, i-a dat un
conținut pe care l-a îmbogățit permanent și l-a făcut sa fie acceptat ca noțiune oficială de tot mai
multe state.
5. Eforturile activităților multilaterale s-au îndreptat în direcția sincronizării programelor de
asistență cu procesele de guvernare internă. Absența constantă a conceptului de guvernare în
limbajul oficial al cooperării multilaterale nu a fost lipsită de dificultăți, din cauza unui concept
împărtășit de toate țările. Procesul de definire continua și în prezent, conform surselor de
specialitate. O altă caracteristică a viziunii ONU asupra bunei guvernări este accentul pe
necesitatea de a restabili echilibrul între sectoarele public și cel privat în sfera economică. În mod
deosebit, două dintre comisiile regionale ale ONU, au argumentat că întărirea statului, și nu
retragerea sa, pot să stimuleze eficiența și legitimitatea politicilor economice.
6. Această perspectivă și-a găsit ecoul în frământările interne ale Băncii Mondiale influențate
inclusiv de Joseph Stiglitz, viitorul laureat al premiului Nobel pentru economie, care amintea
într-un raport în 1997 că „există o recunoaștere crescândă a faptului că anumite bunuri și servicii
publice necesare pot fi asigurate numai prin cooperare internațională. Astfel, consolidarea
capacității statelor va însemna și parteneriate și instituții mai eficiente, la nivel internațional și
intern”.
7. Ca urmare a intervenției ONU, programele de liberalizare ale anilor 2000 puneau mai mare
accent pe noțiunea de leadership și gestionare, dar și pe democrație, drepturile omului, acces la
justiție și libertăți fundamentale. Într-o descriere sumară, pentru ONU buna guvernare la nivel
național însemna eficiență, răspundere, legalitate, reprezentativitate și transparență. La nivel
global „statele trebuie să fie mai conștiente asupra rolului lor dublu în lumea noastră globală. În
plus, față de responsabilitățile separate pe care toate statele le au față de propriile lor societăți”.
8.Unul dintre elementele necesare unui sistem internațional modern și eficient este asigurarea
cadrului de dezbatere democratică și autentică între exponenții unor abordări diferite ale
problemelor globale. Chestiunea legitimității democratice tinde să afecteze organizațiile în care
diferențierea politică joacă un rol, în care cei care guvernează nu își exercită pur și simplu
puterea prin forță ci recunosc importanța organizării unui sens de reciprocitate între instituțiile
politice și cei guvernați. Cultura democratică pune accente pe drepturile individuale, pe
aspirațiile cetățenilor față de instituțiile publice, astfel, legitimitatea devine o temă centrală a
democrației. Democratizarea ar prezenta, prin urmare, o tendință contrară la forma de
internaționalizare a actualului sistem al statelor, respectiv a conducerii de către SUA. Pentru a se
legitima acest leadership, se recurge la valorile democratice. Numai că realizarea ideii
democratice este negată de polarizarea dintre cei puternici și cei fără putere, dintre cei bogați și
cei săraci. Polarizarea a devenit o caracteristică tot mai vizibilă a unui status-quo favorizat de
globalizare. Într-un efort de minimizare a acestei contradicții, ideologia liberală încearcă să
impună o separare între politic și economic. Prin urmare logica de piață a concurenței neîngrădite
este opusă impulsului de democratizare care cere ca activitatea economică să servească
obiectivul echității sociale.Acesta consideră că o reformă, care să ducă doar la intercalarea
considerentelor macroeconomice și cele sociale în modul de concepție și acțiune care domină
Organizația Mondială a Comerțului și Fondul Monetar Internațional, nu este cea mai bună
opțiune. Strategia reformatoare poate fi viabilă doar atunci când sistemul în ansamblu este
corect, dar nu și când este esențialmente corupt. Adevăratul obiectiv ar fi descentralizarea puterii
instituționale a acestora și crearea unui sistem pluralist de guvernare economică globală. Aceasta
s-ar traduce în „reducerea radicală a puterii și transformarea lor într-o simplă pereche de instituții
internaționale care coexistă și care sunt supuse evaluării și din partea altor organizații
internaționale, acorduri și grupări regionale. Este greu spus dacă această opțiune este întra-adevăr
dezirabilă. Așa cum observă Basu „marile puteri preiau, prin mijloace subtile, controlul asupra
marilor organizații internaționale și apără anumite politici și anumite idei care le convin. Or, ele
fac adesea, nu prin deturnarea directă a programelor acestora, ci prin instalarea în orientări
ideologice și promovarea de idei compatibile cu interesele lor”. Dacă globalizarea este o
reconfigurare a spațiului social, aceasta presupune și o reconfigurare a reglementării. Acolo unde
se vorbea de guvern, se vorbește acum de guvernare. Datorită globalizării, numeroase relații
sociale transcend geografia teritorială, ceea ce face impracticabilă, în sferele respective,
guvernarea teritorialistă. Guvernele naționale și locale sunt inapte să reglementeze, de unele
singure, domenii precum mass-media globale, problemele ecologice globale, comerțul mondial
cu arme, fluxurile financiare globale. Fluxurile transfrontaliere nu pot să fie strict delimitate
teritorial, astfel încât, în mod corespunzător, un stat să poată încerca sa-și exercite controlul
deplin unilateral. Globalizarea, văzută ca o creștere a conexiunilor între oameni din diferite părți
ale planetei, a creat noi criterii de loialitate și solidaritate, cum ar fi cele legate de etnicitate, care
suplimentează sau se suprapun naționalismului centrat pe stat. În plus, au apărut valori
„suprateritoriale”, cum ar fi respectul pentru drepturile omului sau pentru integritatea ecologică,
care depășesc, ca prioritate, suveranitatea statală și noțiunea asociată de autodeterminare asupra
propriului teritoriu.
O funcție centrală a sistemului este formarea, aprobarea, promulgarea unui cadru normativ,
monitorizarea sa și, pe cât posibil, determinarea statelor de a-l pune în aplicare.
8.Sistemul ONU va continua să funcționeze ca un canal de acordare a asistenței economice și
tehnice și să acționeze ca un catalizator pentru activitățile operaționale, orientate spre stimularea
dezvoltării. Guvernarea spațiilor globale este diferită de guvernarea internă, prin aceea că îi
lipsește susținerea democratică pe ansamblu. Aranjamentele curente de reglementare a
comunicațiilor, conflictelor, piețelor, fluxurilor financiare, organizațiilor globale se legitimizează
în cel mai bun caz, pe o consultare și un consimțământ foarte limitat ale populațiilor afectate. În
zona politicilor globale, participarea și răspunderea publice sunt de cele mai multe ori reduse.
Decalajul dintre globalizarea relațiilor sociale și imobilismul practicilor democratice tradiționale:
atât populația cât și cei mai mulți politicieni continuă să vadă în guvern singura sursă de
guvernare democratică, dar mecanismele democratice teritoriale nu sunt în măsură să aducă
protagoniștii și fluxurile transnaționale sub controlul populației afectate; - Preponderența în
mentalitatea colectivă a structurilor naționaliste, în ciuda faptului că globalizarea a slăbit
legăturile dintre teritoriu și destinul colectiv, făcându-se loc unor legături transfrontaliere și
instituționale.19 Instrumentalizarea ONU ca protagonist puternic și influent în asigurarea
guvernării globale este obiectivul major al ideilor reformatoare, fără de care procesele de reformă
vor continua să aibă o direcție insuficient de clară. Pentru a răspunde globalizării, sistemul ONU
trebuie să fie întărit în materie de încredere, ca și în materie de resurse. Soluții parțiale la
consecințele economice și sociale ale globalizării nu sunt suficiente. Este nevoie de o perspectivă
integrată și de abordare simultană a tuturor acestor probleme. Reforma sistemului ONU ar trebui
să privească acele orientări și dezvoltări instituționale, care să-i permită o dezbatere democratică
în care corporațiile publice și private să-și explice strategiile și să raporteze asupra respectării
dreptului și orientărilor internaționale. În același timp, promovarea guvernării democratice în
țările membre poate și trebuie să fie un mandat realist și permanent al ONU, mai ales că în
această privință există sprijinul majorității marilor contribuitori la buget. Organizația dispune de
legitimitate și competență de a contribui la procesul de democratizare la scară globală.
Elaborarea treptată a unui cadru normativ în materie, precum și asimilarea și sprijinirea
planurilor de acțiune concretă asumate de statele membre în diverse forumuri internaționale pot
cristaliza o direcție de reformă, cheia posibilă a altor transformări profunde.
9.ONU își poate asuma, ca obiectiv al organizării globale, prevenirea crizelor și conflictelor prin
controlarea fenomenelor negative pe care procesul integrării globale le generează. Ea poate
acompania integrarea economică globală, care pare irezistibilă și duce la integrarea forțată a unei
lumi ce nu este pregătită pentru această schimbare accelerată, din cauza diversității sale culturale
și varietății sociale și economice excepționale. Organizarea globală trebuie sa cuprindă strategii
de prevenire a migrațiilor masive și crizelor majore economice și sociale. Guvernele marilor
puteri sunt prea încrezătoare în capacitatea forțelor pieței de a rezolva toate problemele. Ele nu
sunt suficient de unite, astfel ca să poată uni și pune în aplicare strategii globale în situații de
conflicte și crize. ONU oferă platforma de reflecție comună, de negociere și poate să
construiască modele care să satisfacă atât interesele național-statale, cât și interesele publice
globale.