Legitimitatea ONU in era globalizarii: surse si resurse Petru Dumitriu, Sfera Politicii

Legitimitatea ca sursa de autoritate: - reforma creeaza ocazia actualizarii si reafirmarii legitimitatii pt institutiile publice; - orice actiune inspirata din prevederile Chartei- ab initio, legitima. - Charta nu este, insa o Constitutie a umanitatii. - Cand interesele protagonistilor se despart, justificarea legitimitatii devine cruciala. -Legitimitate ONU- pusa in discutie in functie de doua repere fundamental distincte: 1) se poate masura in raport cu principiul egalitatii suverane a statelor (cand e absoluta, actiunile realizate fara acordul statelor suverane nu sunt legitime. Interventia in scopuri umanitare, in pofida sau in lipsa autoritatilor statale, ar fi ilegitima. La fel insa ar putea fi considerate demersurile care vizeaza impunerea unor obligatii internationale de acordare de asistenta tehnica si economica, de ajutoare, de reducere a datoriilor externe, de transfer de tehnologii etc., unor state care nu au nici un fel de obligatie de natura juridica in acest sens). 2) legitimitatea actiunilor desfasurate de catre state in mediul international se raporteaza la responsabilitatile si mandatele atribuite in cadrul proceselor democratice interne -Daca reforma Natiunilor Unite inseamna generic schimbare, directiile acesteia trebuie sa fie nu numai utile si fezabile, dar si legitime. Este important ca sursele de legitimitate sa fie recunoscute de statele membre, vointa si consensul lor fiind instrumentele necesare determinarii impactului asupra realitatii. - Opinia publica- legitimitatea priveste caile si mijloacele de organizare a relatiei dintre state sau guvern, pe de o parte, si populatie sau cetatenii individuali ai societatii civile, pe de alta parte. - Doua traditii moderne de filosofie politica si sociala cu privire la conceptul legitimitatii: 1) Prima traditie: Heiskanen- produsul iluminismului European. Preocuparea acesteia: organizarea relatiei dintre suveranitatea populara si puterea publica (statul) + stabilirea primatului uneia asupra alteia. Exercitarea puterii statutlui trebuie sa reflecte vointa poporului. Este necesara sporirea capacitatii poporului de a forma, exprima si justifica opinii intr-o dezbatere publica rationala, pe de o parte, si stabilirea unor mecanisme de administratie ale statului. Acest ideal politic a fost ilustrat de conceptul de stat de drept (Rechtstaat), prin care se intelege un stat democratic stabil, civilizat si administrat rational care pune in aplicare cu loialitate instrumentele populare si serveste ca instrument tehnic in promovarea progresului social si economic.

2) A doua traditie: liberalismul anglo-american- preocupat mai mult de autoritatea guvernului de a lua decizii, in mod deosebit pe baza legilor majoritare pre-existente, fara a trebui sa ceara consimtamantul cetatenilor de fiecare data cand o astfel de autoritate este exercitata. Idealurile liberale sunt incorporate in conceptele de suprematia dreptului (rule of law) si economia libera de piata. Scopul suprematiei dreptului este, pe de o parte, sa identifice si sa stabileasca un cod al libertatilor individuale inalienabile si, pe de alta parte, sa circumscrie si sa constranga exercitarea puterii guvernamentale, prin prevederea unor garantii constitutionale impotriva interferarii guvernelor in exercitarea drepturilor individuale, inclusiv separarea puterilor si posibilitatea examinarii in justitie a actelor guvernamentale (Heiskanen, 2001). - Doua opinii doctrinare asupra rolului organizatiilor internationale in relatiile internationale: 1) Realismul- organizatiile internationale nu au un rol sau o functie independente in afacerile internationale, ci sunt simple instrumente ale puterii statului; sunt creatii artificiale, infiintate de state si guverne doar pentru a servi ca foruri pentru cooperarea internationala si a le asista in gestionarea relatiilor internationale. 2) Idealismul- organizatiile internationale joaca in afacerile internationale un rol care este intr-o oarecare masura independent de cel al creatorilor lor, statele si guvernele; sunt subiecti de drept international, cu o identitate legala distincta si capacitatea de a comparea in tribunale internationale, desigur in raport cu limitele imunitatilor lor functionale. In consecinta, ele sunt protagonisti care nu numai trebuie sa fie luati in considerare ca atare, dar si tinuti raspunzatori pentru actele lor. Junne- surse de legitimitate: a) Justitia: o guvernare poate fi considerat legitima in masura in care politica sa este bazata pe normele si valorile acceptate in ansamblu drept corecte, iar autoritatile sunt vazute ca actionand intr-un mod onest; b) Procedura: legitimitatea poate fi conferita unui guvern si in virtutea procesului prin care s-a ajuns la putere: daca procesul s-a desfasurat potrivit legii, guvernul este acceptat ca legitim; c) Eficacitatea: un guvern este legitim daca isi exercita autoritatea in cea mai mare parte a teritoriului national. - Organizatiile interguvernamentale sunt create de catre guverne, deci legitimitatea lor depinde in mare masura de modul in care isi exercita functiile pe criteriile convenite de aceste guverne. - Daca privim societatea internationala ca fiind formata dintr-o comunitate de state, rezulta ca beneficiarii relevanti si judecatorii activitatii organizatiilor internationale sunt statele nationale si guvernele. De gradul lor de satisfactie, ar depinde legitimitatea organizatiilor. - In afara de state exista si alti factori importanti care joaca un rol la nivelul societatii globale: companii multinationale, toate tipurile de organizatii neguvernamentale, miscari sociale si chiar indivizi influenti. Potrivit acestei conceptii, legitimitatea organizatiilor interguvernamentale va depinde si de perceptia tuturor protagonistilor.

- Legitimitatea ONU- depinde de capacitatea acestei organizatii de a dezvolta valori universale acceptabile si benefice pentru toate societatile, indiferent unde sunt acestea plasate, geografic si cultural. - Relatia de reprezentare indirecta inseamna ca acea comunitate internationala de care vorbeste Carta ONU nu este o societate civila care consta in popoare si indivizi, ci o comunitate exclusiva de reprezentanti politici si diplomatici ai statelor si guvernelor. Pentru organizatiile internationale deci, consimtamantul sau acordul acelor reprezentanti sunt mai importante decat opiniile indivizilor din tarile membre. - Democratia nu poate fi considerata sursa de legitimitate a ONU: nu este inca instaurata in toate partile lumii; - Unele organizatii internationale apeleaza la consultari directe cu alte categorii de detinatori de interese decat guvernele. Utilizarea metodei de consultareatenueaza perceptia ca indivizii nu au acces direct sau vreun rol in guvernarea internationala. Desi nu toate organizatiile din sistemul ONU se angajeaza in procese consultative, tendinta este vizibila. - Bassin identifica o sursa de legitimitate in functia deliberativa a ONU pentru stabilirea agendei globale. Prin intermediul organizatiei se articuleaza ideile care vor constitui substanta si prioritatile agendei internationale. Valoarea operativa a legitimitatii: - Legitimitatea este recunoscuta prin prisme diferite de catre statele membre. Statele mici& mijlocii prefera multilateralismul/ bilateralismul; marile puteri: unilateralismul sau aborbarea problemei internationale in cercuri restranse. - Dupa Keohane si Nye, legitimitatea institutiilor globale mai depinde de traditii, simboluri sau eficacitate. Cea mai importanta: eficacicatea: legimitatea vine in urma rolului lor vital in promovarea cooperarii internationale si furnizarea de bunuri publice globale. - Pentru ca institutiile internationale sa fie legitime, ele trebuie sa respecte criteriul raspunderii. Trebuie sa respecte independenta statelor, care au libertatea de a se retrage din organizatie. Dar depind de state dpdv al veniturilor si se supun controlului formal al acestora. - In ONU- simbolurile sunt folosite pt proiectarea autoritatii institutiei, pentru definirea subgrupurilor intre membrii sai, pentru comunicare si actiune, pentru delegarea de puteri si stabilirea rolurilor de autoritate. - Desigur, comunitatea internationala nu este unanima in evaluarile sale asupra institutiilor. Daca aprecierea de legitimitate este vazuta ca o sursa de putere, in mod inevitabil cei impotriva carora aceasta putere este folosita o vor contesta. De pilda Libia, dupa instituirea de sanctiuni ale Consiliului de Securitate impotriva sa, ca urmare a acuzatiei de implicare in atentatul terorist Lockerbie, a dezvoltat o strategie de demonstrare a caracterului ilegitim al deciziei, pe baza argumentului ca Libia era pedepsita cu anticipatie inainte de stabilirea legala a responsabilitatii, ceea ce contrazicea insesi normele juridice occidentale si internationale - Nivelul de constitutionalizare ca izvor de legitimitate, are un impact considerabil asupra procesului de dezvoltare a dreptului international si activitatii organizatiilor

internationale- majoritatea schimbarilor petrecute in dreptul international dupa 1945 au fost aduse de organizatiile internationale. - O functie esentiala a ONU este cea a autorizarii sau dezaprobarii pretentiilor, politicilor si actiunilor unor state sau grupuri. Claude apreciaza ca notiunea de ceea ce el numeste legitimitate colectiva este de fapt expresia unei esec, intrucat constituie mai curand un aspect al functionarii verbale decat al functiei de executie a Natiunilor Unite, si intr-un anume sens este un rezultat al incapacitatii organizatiei de interventie decisiva si control al relatiilor internationale. - Una dintre slabiciunile cele mai invocate in legatura cu legitimitatea ONU este modul selectiv de abordare si includere pe agenda globala a problemelor calificate drept relevante pentru actiunile organizatiei. - Dimensiunea universala a mandatului ONU- sursa importanta a legitimitatii sale: capacitatea organizatiei de a delega autoritate prin diviziunea muncii si regionalizarea unora dintre responsabilitatile sale, pe baza compatibilitatii, avantajului comparativ si valorilor comune, reprezinta un atu si o sursa de legitimitate tocmai prin asocierea altor protagonisti la afirmarea unor obiective ale ONU. - Globalizarea sugereaza nevoia unei gestionari economice globale in vreme ce institutiile internationale existente au fost concepute sa coordoneze un sistem de state nationale, in care se presupune ca fiecare stat ramane suveran asupra propriei sale economii. - ONU se poate legitima ca factor de influenta asupra globalizarii Cu toate imperfectiunile si defectele sale, sistemul ONU este singurul for care poate incerca sa gestioneze acest fenomen complex care este globalizarea, ale carei consecinte depasesc cu mult injustetea reglementarilor comerciale si efectele nediscriminatorii asupra celor vulnerabili. Cu toate imperfectiunile si defectele sale, sistemul ONU este singurul for care poate incerca sa gestioneze acest fenomen complex care este globalizarea, ale carei consecinte depasesc cu mult injustetea reglementarilor comerciale si efectele nediscriminatorii asupra celor vulnerabili. - Ambiguitatile prelungite si ezitarile in asumarea responsabilitatilor in situatii critice pot conduce la un deznodamant nedorit si anume ca rolul ONU sa slabeasca. Reforma ONU trebuie sa fie atat de profunda incat sa mentina toti protagonistii in jurul obiectivelor esentiale comune, iar globalizarea problemelor sa nu produca fragmentarea contraactiunii.