UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA PSIHOLOGIE, ŞTIINŢE ALE EDUCAŢIEI,

SOCIOLOGIE ŞI ASISTENȚĂ SOCIALĂ
DEPARTAMENTUL PSIHOLOGIE

Stețiuc Nichita

Influența stilurilor parientale asupra comportamentului copilului

0313.1– Psihologie

Proiect de cercetare

Șef Departament ______________

(semnătura)
Conducător ştiinţific: _____________ Numele, prenumele, gradul ştiinţific
(semnătura)
Autorul: ______________
(semnătura)

CHIŞINĂU, 2022
 CUPRINS

INTRODUCERE........................................................................................................................

1.Abordarea teoretică a influenței stilurilor parientale asupra comportamentului la

preadolescenți......................
1.1 Definiții și caracteristici a stilurilor parientale...................................
1.2 Aspectele tipurilor de comportament........................................................
1.3 Consecințele stilurilor parientale asupra comportamentelor la copil...................

2.Abordarea practică....................................................................................................................
2.1Aplicarea metodelor si intrumentelor de cercetare.........................................................
2.2Desfășurarea mersului cercetării...............

CONCLUZII GENERALE ŞI RECOMANDĂRI............................................................................

BIBLIOGRAFIE..................................................................................................................................
ANEXE.....................................................................................................................................

2
 INTRODUCERE

Această temă este una actuală și foarte importantă deoarece copilul este ca o plastilină
care este modelat de părinții sai și influenta lora are un impact foarte important in formarea
acelui copil , a comportamentului său. Deseori în timpul prezent ne îmtilnim cu diferiți părinți,ați
observat că uneori unii sunt mai moi cu copii săi ,alții mai duri ,alții îndeosebi sunt indiferenți,nu
ați observat nimic în comportamentul acelor copii?
Mediul familial reprezintă contextul în care copilul are prima experiență a contactului cu
norme, valori, modele pe care acesta va trebui sa le interiorizeze si sa le ințeleagă. Parinții vor
asigura sprijin, un cadru protector, cald, afectiv pentru formarea unor relații optime. Privind
zilele de astăzi, observăm că societatea ultimilor ani abundă în violențe și conflicte de tot felul
oriunde în mass media, la televiziune, presă sau medii online, întâlnim frecvent manifestări și
atitudini din spectrul comportamentelor violente asupra tinerilor și copiilor de toate vârstele.
Absolut toate mediile influențează asupra copiilor,inconjurările si mediile pe care le frecventează
regulat cum ar fi școala,stradă locul de muncă și desigur familia unde copii sunt expuși de
diferite tipuri de pericole. Nu este vorba de lovituri și diverse violențe fizice care la rîndul lor au
și ele un impact negativ, este vorba de stiulu pariental folosit pentru educarea acelui copil sau
copii.
Pornind de la cercetările Virginiei Satir familia în viaţa fiecărei persoane reflectă totul,
propria viaţă reflectată prin viaţa de familie, propria afirmare şi regăsire în această viaţă pe care o
conturează familia.Anume familia asigură acel imbold, punct de plecare a tot întregului spiritual,
fiziologic, material, cultural, existenţial în fine pentru că însăşi esenţa familiei denotă şi
întrupează în sine unitatea vitală a vieţii de familie ce implică necesitatea apropierii,
recunoaşterii, afirmării, acceptării, susţinerii reciproce, securităţii, desăvârşirii ca individualitate,
ajustării şi împlinirii prin acea revigorare şi dăruire de sine la rândul său. Aceasta presupune
întruparea familiei prin fiecare membru al ei şi aspiraţia spre unitate, păstrând totodată firul
individualităţii prin ea. [V. Satir, 1990].

3
 În psihologie această tema este una actuală și cercetată din cauza că se bazează pe
anumite domenii de comportamente care au loc la ființa umană.Teme de genu au fost cercetate
de foarte multe ori una din asa tip de cercetări ar fi N.F. Reimers care descria comportamentul
uman un produs al evoluției și dezvoltării sociale, o formă specială de interacțiune cu mediul
înconjurător. Toate acestea oferă omului de a fi o persoană înalt spirituală, și invers, etică și
neetică, pacifică și agresivă, pentru a crea și a distruge mediul său de viață, a se adapta singur și
să adapteze situația.El a edentificat că activitatea umană este determinată de anumite necesități
care au o varietate mare de specificități.
Comportamentul uman este influențat de însuși locul în care se află: pădure sau câmp,
oraș sau sat, magazin sau școală, cafenea sau teatru. Oamenii se comportă corespunzător rolului
pe care îl joacă, în funcție de situație. Într-o persoană care sădește un copac la vilă, putem
recunoaște un profesor universitar, într-o vânzătoare ,,desprinsă” – o mamă iubitoare . Însăși
situația, locul, anturajul, obiectele înconjurătoare determină comportamentul uman.
Comportamentul uman este influențat de interiorul unei încăperi, mirosul specific, disainul .,
determinând fie iritație, disconfort, anxietate sau invers. R.Barker combină comportamentul
uman și mediul într-un sistem unificat ecocomportamental. Pentru a descrie acest sistem, el
introduce conceptul de „loc de comportare”, care vizează o situație obiectivă spațiotemporală, cu
anumite forme inerente de comportament. De exemplu, piața centrală din oraș este un ,,loc
comportamental” pentru oameni în timpul sărbătorilor și cu totul diferit în timpul săptămânii.
Problemele cercetării care pot avea loc sunt de ajuns pentru ca să determini un
comportamnet si un stil pariental este foarte dificil fără informații veridice,analizări,constatări
individuale.Fiecare persoană este diferită în felul său și necesită o analiză individuală.O altă
problema ar fi identificarea relației dintre stilurile parientale si preadolescenții,deoarece necestiă
o analiza a familiilor cu copii care parinții manifestă un anumit stil pariental.

Stilurile parentale, atitudinea adolescenţilor, dar și imaginea pe care o au despre ei înșiși

sunt subiecte care necesită a fi studiate cu atenţie, întrucât s-a demonstrat că acestea au implicaţii
serioase în foarte multe domenii ale vieţii. Chiar dacă în general privim copilăria ca o perioadă
fără griji, mulți copii şi adolescenți întâmpină dificultăți emoționale în timp ce cresc. Depistarea
problemelor comportamentale este dificilă din mai multe motive. De exemplu, nu se poate
afirma cu certitudine că ceva „nu este în regulă” cu creierul copilului, iar acest lucru ar determina
copilul să se comporte într-un anumit fel. Cercetarea prezentă caută să vadă în ce măsură
stilurile parentale diferite, sunt predictori semnificativi pentru comportamentul copilului.

4
 Obiectul cercetării : Influența stilurilor parientale asupra comportamentului
copilului .
Scopul cercetării : Determinarea influenței stilurilor parientale asupra
comportamentului copilului.

Ipoteza cercetării :
 Stiulurile parientale influențează comportamentul copilului
 Există o relație dintre stilurile parientale și comportamentul copiilor
 Astfel dacă stilul pariental este Autoritar comportamentul la copil este
agresiv

Obiectivele cercetării
1.Analiza teoretică a stilurilor parientale.
2.Identificarea consecințelor stilurilor parientale.
3.Analiza tipurilor de comportamnet la copii.
4.Determinarea relației dintre stilurile parientale și comportamentul copilului.

Metodele de cercetare:
 teoretice:Analiza;deducția.
 empirice: observația;chestionarul.
 metode de prelucrare statistico-matematică a rezultatelor cercetării
- Cuvinte-cheie: Stil;Cercetare;Pariental;Copil;Comportament;importanță.

5
 1. Abordarea teoretică a influenței stilurilor parientale asupra
comportamentului la preadolescenți

Rolul de părinte se realizează cu un partener care încă nu a devenit adult, aflându-se într-o
stare de dependență fizică, psihică și formală. Prin urmare stilurile parentale se pot observa în
cadrul unei interacțiuni naturale dintre copil și părinții săi, ce apare într-un proces de lungă
durată, la care participă și se influențează reciproc cei amintiți: părintele și copilul. Astfel
calitatea de părinte se cuprinde din învățare, îngrijire și educație, iar respectul de sine al tinerilor
și adolescenților este influențat și de stilurile parentale (Carlo, McGinley, Hayes, Batenhorst și
Wilkinson, 2007). Deşi rolul părinţilor este acela de a influenţa, învăţa şi supraveghea copiii,
experiența vieții ne arată că oamenii aleg maniere diferite pentru a face aceste lucruri. Prin
urmare, pot exista două extreme; la un pol se află cei care doresc să exercite un control absolut
asupra copiilor, fapt ce poate crea anumite tensiuni în relația dintre părinți și copii, iar la celălalt
capăt se găsesc acei părinţi care se limitează la a-i lăsa pe copii să facă ce vor, cerându-le un
minim necesar propus de statutul de părinte. Observând aceste diferenţe, specialiştii au propus
conceptul de stil parental pentru a se referi la variaţiile normale în încercările de control şi
socializare ale copiilor de către părinţi.
Deși anumite studii prezintă cinci stiluri parentale (al cincilea numit supraprotector), în
prezenta cercetare la revizia literaturii am folosit sistemul de clasificare a lui Maccoby şi Martin
(1983) care raportează patru stiluri parentale, iar atunci când am aplicat instrumentul pentru
culegerea datelor, am utilizat sistemul de clasificare a lui Baumrind cu trei stiluri parentale. În
continuare se prezintă fiecare stil parental cu caracteristicile sale unde se utilizează sistemul de
clasificare a lui Maccoby şi Martin.

1.1 Definiții și caracteristici a stilurilor parientale

Părintele autoritar În general, părintele autoritar are așteptări ridicate de la copii, însă
comunică puțin. Ei doresc din partea copiilor să urmeze regulile impuse de ei fără să le ofere o
oarecare independență. Metoda pentru disciplină, folosită adesea de părinții autoritari este
pedeapsa fizică în detrimentul dialogului. Acești părinți combină un înalt nivel de exigență și
control cu un scăzut nivel de suport emoțional, ignoră cererile și nevoile emoționale ale copilului

6
și nu dezvoltă o comunicare asertivă cu copilul. Părinții autoritari au o relație rece emoțional sau
chiar de respingere față de copiii lor în timp ce au o înaltă exigență în norme, disciplină, control
și restricții comportamentale . Aceștia acordă o mare importanță ascultării și conformării copiilor
la reguli și norme, considerând aceasta ca o virtute, îi mențin subordonați, controlând
comportamentul și a atitudinea acestora și utilizează respingerea ca și o metodă de disciplină
(Torío, Peña și Rodríguez, 2008). Prin urmare, copiii ce provin din familii cu părinți autoritari
pot fi introvertiți, timizi, fără spirit de inițiativă, așteptând ca alții să decidă în locul lor. Astfel de
tineri ajungând la adolescență, pot avea episoade de răzvrătire și de sfidare a părinților. Aceștia
au șanse să găsească un partener de căsătorie care să-i domine, adică să exercite în mod constant
control asupra lor.

Părintele permisiv Acest tip de părinți se caracterizează prin combinația dintre o doză slabă
sau inexistentă de control și exigență cu o doză înaltă de sensibilitate și atenție față de copiii lor.
Sunt indulgenți și nu stabilesc restricții, nu demonstrează autoritate și evită să înfrunte voința
impulsivă a copiilor .Acești părinți evită să facă uz de autoritate, să pună restricții sau să
folosească pedeapsa ca formă de disciplină. Astfel de părinţi nu exercită niciun control asupra
copiilor, în schimb reușesc să manifeste multă căldură afectivă . Părintele permisiv nu are
așteptări mari de la copii, nu impune restricții, îi tratează pe copii ca de la egal la egal și le oferă
multă libertate de acțiune. Atitudinea manifestată de acești părinți pot determina copiii lor să aibă
carențe emoționale sau probleme în ce privește autocontrolul. Copiii care au crescut în stilul
permisiv prezintă o stimă de sine înaltă, au încredere în ei înșiși, se simt bine cu ei înșiși dar,
prezintă frecvent probleme de comportament și consum de substanțe . Acești copii ating un nivel
mediocru de maturitate emoțională și succes personal.

Părintele democrat Părinții democrați se caracterizează prin faptul ca acordă atenție și

interes față de cererile și întrebările copiilor lor. Ei manifestă o combinație de afecțiune și sprijin
cu o anumită doză de control și democrație. Acești părinți favorizează autonomia și independența
copiilor lor . Ei sunt exigenți, dar în același timp manifestă multă afecțiune și înțelegere față de
nevoile emoționale ale copiilor lor . Părinții care își cresc copiii într-o manieră democrată
observă comportamentele inacceptabile, stabilesc anumite limite pentru nerespectarea regulilor,
nu aplică pedepse la furie și sunt deschiși la dialog și comunicare. Le oferă copiilor oportunitatea
de a suporta consecințele când lucrează independent, încurajând astfel formarea și dezvoltarea
autodisciplinei. Copiii care cresc în această manieră experimentează o stare de bine socio-
emoțională și au reușite pe măsura potențialului lor la școală sau în societate. Acești părinți oferă
afecțiune și sprijin explicit copiilor lor, se dovedesc sensibili la nevoile acestora, stabilesc norme
și aplică disciplina, au control și aplică restricții în ceea ce privește comportamentul copiilor,

7
oferă sprijin emoțional puternic, dar în același timp și exigențe înalte. Părinții democrați
utilizează argumentele logice și negocierea în același timp, ei stabilesc drepturi și responsabilități
pentru toți membrii familiei, și practică o comunicare bidirecțională . Caracteristicile copiilor
crescuți de către părinții democrați sunt, în general, foarte pozitive: au încredere în ei înșiși,
prezintă o atitudine bună, realizează performanțele școlare bune, au o bună sănătatea mintală și
puține probleme comportamentale ei au un nivel ridicat de stima de sine și de bunăstare
psihologică; sunt independenți și afectivi, dezvoltă competențe sociale, iar nivelul de conflict
dintre părinți și copii lor este foarte scăzut .

Părintele neglijent sau indiferent. Părinții neglijenți sau indiferenți nu reușesc și nici nu
caută să satisfacă nevoile emoționale de bază ale copiilor, comunică cu ei doar strictul necesar,
sunt lipsiți de afecțiune sau nu o manifestă, sunt reci, ostili și manifestă respingere față de copiii
lor (Maccoby şi Martin, 1983). În această situație părinții oferă insuficientă afecțiune copiilor lor
și nu stabilesc limite pentru aceștia, lasă în seama acestora o mare parte din responsabilitățile
materiale și afective și se concentrează în propriile nevoi, nu în cele ale copilului. Se observă o
lipsă de autoritate, de control și responsabilitate față de copiii lor, delegând această
responsabilitate către alte familii, școală sau alte instituții. Părinții neglijenți nu reușesc să
aprecieze lucrurile pozitive la copii, în schimb îi observă și îi critică atunci când greșesc. Ca
urmare acești copii pot deveni frustrați, individualiști încercând să evite pe cât posibil
responsabilitățile ce le revin. Acești copii prezintă probleme școlare, probleme de adaptare
psihologică, probleme de comportament și frecvente situații de consum de substanțe și alcool .

Comportamentul uman este un subiect inerent de complex care se referă la modul și motivele
din spatele acțiunilor oamenilor. Desigur, există nenumărate teorii asociate cu comportamentul
uman și diferite tipuri de conduită. Înțelegerea comportamentului uman este foarte importantă în
societate; cunoștințele aruncă lumină asupra tiparelor, motivele pentru care oamenii iau anumite
decizii și multe altele. Desigur, cu cât se înțelege mai mult despre comportamentul uman, cu atât
mai bine se pot poziționa și înțelege modul în care alții văd, interpretează și se adaptează la
diferitele lor medii.Sunt pstru tipuri de comportamente care pot sa se reflecte la copii și în
general la orice persoană

1.2 Aspectele tipurilor de comportament

Comportamentul Pasiv

8
Sindromul “preşul de la uşă” – caracterizat printr-un sentiment de neajutorare și inabilitatea de a
lua controlul asupra propriei vieti.Stimă de sine scăzută și tendința de a se sacrifica pentru binele
celorlalți. Evită asumarea responsabilitătii pentru propriile sentimente și acțiuni. Deseori
renunță.Neaga importanța drepturilor sale.

Agresiv
Deseori confundat cu asertivitatea pentru ca isi sustine drepturile dar le încalcă pe ale celorlalti.
Gandeste in termeni de “pierdere – câştig”.Stimă de sine scazută, isi protejeaza stima de sine
atacand pe altii și sunt greșit ințeleși ca avand prea multă încredere in ei.Isi exprima propriile
nevoi in moduri neadecvate

Pasiv – agresiv
Dificil de identificat pentru că este mai subtil.Neagă atunci când e confruntat.Aduna “puncte”
dupa care isi exprimă nemultumirile in mod agresiv.Evita orice exprimare directă a gandurilor si
sentimentelor.Stima de sine scazută; extrem de manipulativ.

Asertiv
Drepturile mele şi ale celuilalt sunt egale. Exprimarea deschisă și onestă a sentimentelor și
opiniilor. Scopul său este de a răspunde adecvat nevoilor ambelor părti implicate.Presupune
luarea ințiativei decat a aștepta să se intample ceva. Aceasta determină un sentiment de încredere
in sine și abilitatea de a lua controlul asupra propriei vieți.Isi asuma responsabilitatea pentru
propriile ganduri și sentimente în loc să acuze sau să judece pe ceilalti.Isi sustine drepturile
ținand cont că si celălalt are drepturi.Stima de sine crescută, mult mai dispus să își asume
greselile. Acceptă și rșspunde adecvat confruntării și criticismului fară să devină defensiv.

1.3 Consecințele stilurilor parientale asupra comportamentelor la copil

Stilurile parentale sunt legate de o serie de rezultate asupra copiilor. În mod consecvent, cele mai
pozitive rezultate s-au găsit la copiii cu părinți autoritativi. Astfel, copiii crescuți de părinți care
au atât așteptări mari, cât și un grad ridicat de afectivitate și sprijin erau mai bine adaptați. În
schimb, s-a demonstrat că nivelurile scăzute ale acestor caracteristici parentale sunt corelate cu
rezultate sociale negative.

9
 Stilul pariental autoritar si tipul de comportament la copil
Copiii unor astfel de părinţi devin limitaţi din punct de vedere al creativităţii, curiozităţii şi
spontaneităţii. De asemenea, copiii au rareori inițiative. Sunt retrași social și depind de alții
pentru a decide ce este corect.Adesea ori asa copii au un comportamnet agresiv din cauza că
părinţii formulează cereri care nu răspund neapărat nevoilor copiluli, sunt foarte severi cu ei și
crunzi au un control amplu asupra copiilor săi ,deseori acești copii sunt mai tare supuri unor
viicii rele cum ar fi fumatul,drogurile,din cauza că tendinta asta de a se reprezenta si
autodetermina în alte lucruri devine mai ușoară,acești copii evită conflictele cu parinții lor si
foarte des mint pentru a nu fi pedepsiți.

Stilul pariental permisiv si tipul de comportament la copil

Copiii acestor parinți cu tip permisiv au un comportament pasiv-agresiv, devin imaturi,
impulsivi, inconsecvenţi în atingerea scopurilor,au o stimă de sine înaltă, au încredere în ei înșiși,
se simt bine cu ei înșiși. Au dificultăți în a-și controla impulsurile și devin neascultători și rebeli
atunci când li se cere să facă ceva care ar putea intra în conflict cu dorințele lor de moment.
Aceștia sunt exagerat de dependenți de adulți și manifestă mai puțină implicare în sarcinile
școlare decât copiii ai căror părinți exercită mai mult control. Legătura dintre stilul parental
permisiv și dependent și rezultatele slabe la învățătură este spe- cifică mai ales băieților.

Stilul pariental democratic si tipul de comportamnet la copil

Copii acestor parinți sunt niște copii puternici,independenți,cu stima ridicată față de sine.Părinții
acestor copii favorizează în ei autonomie și independență,din cauza evitării controlului si
supravegherii,pedepselor copii sunt mai sinceri si mai responsabili față de parinții săi.Acesti
copii au un stil de comportament asertiv,drepturile celorlalți si a lor sunt egale un astfel de
comportamnet determină în ei încredere in sine și abilitatea de a lua controlul asupra propriei
vieți.Isi asuma responsabilitatea pentru propriile ganduri și sentimente în loc să acuze sau să
judece pe ceilalti.

Stilul pariental neglijent si tipul de comportament la copil

Copiii crescuți de părinți neglijenți sunt predispuși la probleme comportamentale precum,
agresivitate, accese de furie înainte de vârsta de trei ani, stimă de sine scăzută și sunt mai puțin
competenți decât colegii lor . Ei au tendința de a deveni ostili și antisociali spre adolescență.Nu

10
sunt predispuși de o atenție față de parinții săi sunt foarte timizi și închisi în ei ,deseori au un
comportament pasiv nu intră in dialog cu personae,este o fire închisă .

2.Abordarea practică
2.1Aplicarea metodelor si intrumentelor de cercetare
Metoda utilizată în cercetare:

 Metoda centrată pe colaborarea persoanelor: ancheta realizata prin intermediul

chestionarului sau interviului. Se vor folosi întrebări:directe,indirecte,factuale și întrebări
de opinie.Se va stabili și analiza procentajul de parinți cu tipuri de stiluri parientale și
copii cu tipurile de comportamen si se va analiza interdependența dintre ele.

 Metoda istorică pentru determinarea apariției slilului pariental.

 Ancheta un instrument de cercetare care poate fi definită ca un studio extensive destinat

să surprindă sub formă statistică frecvența unor însușiri sau variabile
caracteristice(interese,atitudini,opinii)

Vor fi utilizate teste de comportament si teste de determinare a stilurilor parientale(aparte

părinți și aparte copii)
Testele sunt:

1. Analiza relațiilor de familie, DIA

2. Interacțiune parinte baiet/fată

2.2Desfășurarea mersului cercetării

Subiecții trebuie să fie investigați pe parcursul cercetării și trebuie să răspundă

întrebărilor aduse în atenție. E necesar ca datele să fie colectate și analizate având la
bază criterii precum măsurarea și numărarea.Testele si metodele de cercetare vor fi
aplicate pe familiile din regiunea baștinei mele Orașul Floresti. Familiile se vor
cerceta în egalitate si dupa criterii stricte. În total se vor cerceta 20 de familii
indiferent de statutul social .
11
 CONCLUZII GENERALE ȘI RECOMANDĂRI

Bineînțeles, părinții sunt primele și cele mai importante persoane care au un rol deosebitîn
formarea personalității copilului. Prima persoană intermediară a copilului cu lumea este mama, a
doua fiind tata. În relațiile cu părinții, micuțul cunoaște primele relații umane.Dragostea
parentală se referă la schimbul afectiv între părinți și copii. Dacă dragostea este insuficientă sau
chiar absentă, copilul devine nefericit, închis în sine, rezervat, trist, simținduse abandonat.
Dimpotrivă, când dragostea aceasta este în exces sau se prezintă întro formă exagerată, ea devine
nocivă, iar copilul își însușește atribuții necorespunzătoare: devine mult prea alintat,
schimbânduse rolurile între acesta și părinți, devine mult prea încrezător,închipuinduși că părinții
lui sunt și eroii lui. În concluzie pot spune că stilurile parientale influențează asupra
comportamentului copilului cat și în sens pozitiv atat și negativ.Copilul este ca o plastilină pe
care o modelează oricare părinte,în dependență de maestria lui,se crează acea figură pe care
fiecare părinte dorește sau nu are nici interes de a o modela ,cum am observat în stilurile redare
mai sus.

Recomandări : pentru părinți:

 În primul rand o recomandare ar fi ca părinții să nu folosească violența asupra copiilor
săi,emoțiile negative trebuie revarsate pe altceva înafară de copii și cei apropiați.
 Parinții trebuie să accepte copii săi așa cum sunt ei,nimeni nu influențează atat de tare ca
familia,fii cel care o săl susțină ,dar nu cel care o săl stăpanească.
 Fiți egali cu copii săi ,sunteți mai maturi , mai mari ,dar nu sunteți proprietarul lor,o
relație prietenoasă va stabili și o egalitate, o stare mai liberă a sentimentelor și relațiilor.

12
 BIBLIOGRAFIE

1. Maccoby, E.E.; Martin, J.A.; Socializarea în contextul familiei: interacțiunea părinte-copil

2. https://revistas.usal.es/index.php/1130-3743/article/view/988
3. Paul-Florin Pauliuc RELAȚIA DINTRE STILURILE PARENTALE ȘI STIMA DE
SINE A ADOLESCENȚILOR
4. file:///D:/Downloads/columna_2020_04_03.pdf
5. https://psytests.org/family/asvA.html
6. Creierul copilului tău, de Daniel J. Siegel și Tina Payne Bryson

13
14