Definiție Exemple

Punctul Este semnul de punctuație care marchează pauza ce se face între enunțuri independente Copilul învață.
(.) ca sens. Se folosește la sfârșitul propozițiilor enunțiative afirmative sau negative. Copilul nu învață.
Mai poate fi folosit și în cazul abrevierilor Etc.
Semnul Este semnul de punctuație care se folosește în cazul enunțurilor interogative afirmative Unde mergi?
întrebării sau negative Nu știi unde trebuie să mergi?
(?)
Semnul Este semnul de punctuație care se folosește în cazul enunțurilor interogative afirmative Ce frumos cânți!
exclamării sau negative Nu vreau!
(!) Se folosește și după cuvinte în vocativ Of! Ce supărare!
sau după interjecții Te iubesc, mama!
Virgula Este semnul de punctuație care marchează o pauză mai mică decât virgula.
(,) Situații în care este folosită virgula:
➢ Pentru a despărți termenii unei enumerații Am cumpărat mere, pere, prune și struguri.
➢ Pentru a separa o opoziție de restul enunțului Fratele meu, Andrei, este la școală.
➢ Pentru a despărți substantivul în vocativ Vino, Maria!
➢ Pentru a despărți vorbirea directă de vorbirea indirectă E gata masa ,zise mama.
➢ Pentru a despărți propoziția participală aflată la începutul propoziției Deștept, va ajunge departe.
➢ Pentru a despărți construcția gerunzială aflată la începutul propoziției Ascultând lecția audio, o stăpânesc mult mai
➢ Pentru a despărți construcția incidentă de restul propoziției bine.
➢ Pentru a despărți adverbele de negație și afirmație de restul enunțului Mă aflu, poate, într-un impas.
➢ Pentru a marca raportul de coordonare dintre propozițiile din frază Da/nu, spune educatoarea
➢ Pentru a marca raportul de subordonare dintre propozițiile frazei A plecat, insă vine repede.
Dacă pleci, nu te mai întorci!
Punct și Este semnul de punctuație care marchează o pauză mai mare decât cea redată prin „O luptă-i viața; deci te luptă….”
virgulă virgulă și mai mică decât cea redată prin punct
(;)
 Două puncte Este semnul de punctuație care marchează o pauză, în general, mai mică decât pauza
(:) indicată prin punct.
Situații în care sunt folosite două puncte:
➢ Pentru a anunța o enumerație Să înveți la : matematică, română, istorie și
➢ Pentru a anunța vorbirea directă engleză.
➢ Pentru a anunța o explicație Educatoarea i-a spus: Te rog să iei loc la masă.
➢ Pentru că urmează o concluzie Este cert faptul că: Dacă înveți, vei reuși!
Concluzia este următoarea: Trebuie să înveți
mai mult!
Ghilimele Sunt semne de punctuație care semnalează reproducerea unui enunț spus sau scris de „Rădăcinile educației sunt amare, dar fructele
( „” ) cineva. Se pun la începutul și la sfârșitul unei citări, închizând vorbirea directă sunt dulci. ” Aristotel
Linia de dialog Este semnul de punctuație care marchează începutul vorbirii directe (intervenția fiecărei — Îmi pare bine să te revăd!
(— ) persoane care ia parte la conversație) —Și eu mă bucur că ne-am întâlnit!

Linia de pauză Este semnul de punctuație care separă cuvântul/ construcția incidență de restul Muncește –din greu – pentru visul lui.
(–) enunțului
Paranteze Sunt folosite pentru a marca didascaliile (indicațiile scenice din operele dramatice) „Și-n adevăr, Neculai Isac, căpitan de mazâli
rotunde de la Bălăbănești ( ce nume! ce titlu! ce gintă!),
() face parte din spița acelor care în vremuri
legendare se băteau cu taurii și cu leții”.
Punctele de Indică, în general, o întrerupere în discursul liric/narativ/dramatic „Figura lui nu-mi părea cunoscută [… ] o
suspensie privesc cu luare-aminte!
[… ]
Cratima Este semnul ortografic care se folosește între cuvinte sau în interiorul unui cuvânt pentru
(-) a lega sau a despărți elementele.
Situații în care este folosită cratima:
➢ Pentru amarca eliminarea unei vocale a-i da târcoale , a-mi spune
➢ Pentru a permite rostirea într-o silabă a două cuvinte diferite te-am , mi-am , pe-un , pe-o
➢ Pentru a uni substantivul de adjectivul pronominal posesiv frate-su , bunică-sa, mă-sa
➢ Pentru a menține măsura și ritmul poeziei „A fost odată ca-n povești”
Apostroful Este semnul ortografic care marchează absența accidentală a unor sunete/ grupuri de ’99 , ’72, ’neața , sal’tare
(’) sunete/ cifre. Nu se folosește în limba literară, ci notează realități fonetice din vorbirea
familiară, neglijență, populară sau regională, un tempo rapid sau deficiențe de rostire ale
unor vorbitori.