Principii de bază ale fertilizării şi amendarii plantelor ornamentale

Consideraţii generale. Plantele ornamentale, de grădină sau apartament, sînt

numeroase iar caracterele ornamentale sînt date de flori, port sau frunze. Trebuie reţinut
că aceste plante sînt anuale, bianuale şi vivace. Nu trebuie neglijat nici faptul că unele
plante au rizomi, rădăcini tuberizate sau bulbi.
Perioada lor de înflorire diferă foarte mult, fiind din iunie, iulie pînă în august,
septembrie sau octombrie la cele din grădini şi parcuri, ca şi în celelalte luni ale anului
la cele de apartament. Datorită acestei diversităţi şi a modului de utilizare şi cultură,
întreţinerea şi fertilizarea sînt foarte variate.
Cultivarea plantelor floricole şi de ornament, ţinînd seama că se face de foarte
multe ori în ghivece, diferite vase sau an de an pe acelaşi teren care se udă puternic,
necesită de obicei un aport mai ridicat de elemente nutritive.
Cerinţele faţă de însuşirile fizice, chimice şi biologice ale solului variază, de
asemenea foarte mult de la o specie la alta.
Faţă de pH-ul solului, pretenţiile sînt foarte diferite la plantele cultivate în
diferite vase. Datorită udării şi adaosului de îngrăşăminte, pH-ul se poate modifica cu
uşurinţă. În cazul cînd, cu toate că se iau toate celelalte măsuri cerute de cultură, se
observă că plantele nu cresc, nu se dezvoltă bine sau manifestă unele carenţe, trebuie
controlat în primul rînd pH-ul. Pentru corectarea reacţiei acide se poate utiliza praf de
cretă, cu rezultate bune pentru plantele de apartament, iar pentru corectarea recţiei
bazice: (NH4)2SO4, NH4NO3, sulf pulbere, sulfat de aluminiu.
Unele specii preferă solurile grele (stînjenelul, gălbenelele, bujorul, garoafele),
altele soluri uşoare (petunia, zorelele, ochiul boului, hortensia, canna, gladiolele,
cineraria, colocasia, ciclamenul, dalia).
Unele plante sînt mai sensibile la concentraţii mai mari de elemente nutritive
(Pelargonium, Primula, Ciclamen), în timp ce altele le suportă bine (Petunia, Fuxia,
Ageratum, Chrisanthemum, Begonia, etc). Dozele prea mari sau repetate la intervale prea
scurte pot deveni toxice, stînjenind creşterea şi dezvoltarea. Adeseori pe frunze apar
necroze ale ţesuturilor. Plantele cu frunze cărnoase, în general sunt mai sensibile la
utilizarea de soluţii nutritive concentrate.
 Pentru plantele ornamentale din parcuri şi grădini se pot folosi marna, praful de
var sau praful de piatră de var, care se încorporează toamna în sol după căderea frunzelor,
în cantitate 0,2-0,3 kg CaCO3 la fiecare metru pătrat, pe soluri lutoase; pe soluri grele
argiloase cantitatea se măreşte cu 30-50 %, iar pe soluri uşoare nisipoase se reduce cu 30-
50 %. Când solurile au căpătat un pH bazic se procedează la scăderea reacţiei solului prin
folosirea de floare de sulf, sulfat de calciu, sulfat de amoniu în cantitate medie de 0,4-0,6
kg pe metru pătrat (adâncime de 20 cm) pentru 0,5-1 unităţi pH.
Ca şi la celelalte plante, şi la acestea consumul elementelor nutritive, în cursul
perioadei de vegetaţie, se modifică corespunzător cu diferitele faze de vegetaţie şi
perioade critice ale nutriţiei (formarea lăstarilor, formarea mugurilor floriferi,
îmbobocirea, înflorirea etc ).
Carenţa în elemente nutritive, insuficienţa, ca si raportul N: P: K:
necorespunzător ori modificarea pH-ului solului, stanjeneşte creşterea şi dezvoltarea ,
fapt ce se poate manifesta şi prin semne exterioare pe frunze şi in habitusul plantei
(tabelul nr.208)
Îngrăşămintele aplicate raţional prelungesc perioada de înflorire, schimbă
habitusul general al plantelor, îmbunătăţesc creşterea, formarea bobocilor şi a florilor.
 Criterii pentru aprecierea insuficienţei elementelor nutritive după semne exterioare la câteva specii de plante decorative
Planta Azot
1 2
Azalea tulpini şi lăstari scurţi şi
(Rhododendron subţiri ; frunze de dimensiuni
obiusum) mici ; înflorire slabă ;
decolorarea frunzelor ;
căderea frunzelor.
Begonia creştere încetinită ; înflorire
(Begonia slabă
sempervirens)
Calceolaria creşterea încetinită ; culoare
(Calceolaria deschisă a frun-zelor verde-
integrifolia) gălbuie ; înflorire slabă
Crizantema frunzele de culoare verde
(Chrysanthemum var.) deschis, clorotice, care mai
târziu se îngălbenesc ; tulpini
si lăstari scurţi şi subţiri
Cineraria ramificare slabă ; plantele
(Senecio cru-enius) rămân mici ; înflorire slabă
frunzele aciculare, de
Conifere dimensiuni mici, se
îngălbenesc de la vârf spre
bază şi cad ; oprire din
creştere
Fosfor
3 4
creşterea accelerată cu
întârzierea înfloritului ;
formarea slabă a rădaci-nilor
întarzierea înfloritului ;
înrădacinare slabă
întarzierea înfloritului ;
creşterea neuniformă a
limbului frunzelor
frunzele de culoare verde-
albăstruie ; întarzierea fazelor
de dezvoltare şi a înfloritului
înradacinare slabă ; frunze de
culoare verde închis-albăstruie
; pe frunze apar pete bronzate,
uneori roşietice-purpurii
frunze de culoare verde închis
spre albăstrui cu nuanţe
purpurii ; crestere încetinită
Potasiu
creşterea încetinită, inernodii
scurte ; frunzele dispuse strîns ;
albirea şi necrozarea marginilor
frunzelor
pe frunzele bazale apar pete şi margini
necrotice, frunzele se brunifică şi cad
frunzele tinere devin verde deschis,
spre gălbui-verzui ; pe frunzele bătrane
apar pete şi margini necrozate ; pe
peţiol apar pete necrotice, iar ţesutul se
fărmiţează
frunzele capătă o coloraţie gri-verzuie ;
cu slabe pete brune şi margini
necrozate
frunzele bătrâne încep să se încretească,
devin galbene-albicioase pe margini,
urmate de brunificarea marginilor
frunzele aciculare capată culoare verde-
albăstruie ; la baza ramurilor, lăstarilor
tineri apar necroze
Magneziu
5
frunzele bătrane devin clorotice,
începând de la vîrf spre partea bazală într-
o slăbire graduată faţă de verdele normal ;
nervurile rămân verzi
pe frunzele de la vârf apare cloroza între
nervuri, urmată de necrozarea ţesuturilor
la frunzele bătrane apare cloroza între
nervuri ăncepând de la vîrf ; mai târziu
pe frunze apar pete brune-roşietice, ca şi
necrozarea ; planta rămane mică
pe frunzele tinere apare cloroza între
nervuri care continuă să rămână verzi
frunzele bătrâne devin clorotice, după
care se necrozeaza şi mor ; frunzele se
încreţesc, iar marginile se curbează
frunzele aciculare devin bronzate
Garoafe creştere slabă ; frunze mici lăstari scurţi şi subţiri ; frunze frunzele inferioare se albesc, se frunzele devin clorotice ; nervura
(Dianthus cele de la bază se îngălbenesc rare ; înflorire slabă brunifică ; internodii scurte principală rămâne verde ; moartea
caryophyllus) mugurilor terminali

Lamai frunzele rămân mici şi galben-
(Citrus limon) verzui ; planta se opreşte din
creştere ; mugurii vegetetivi
puţini ; lăstarii tineri se usucă ;
se accentuează şi carenţa de
magneziu
lăstari scurţi şi subţiri ; frunze
rare cad de timpuriu ; înfolorie
slabă
lăstari subţiri ; frunze de culoare verde
închis-albăstruie, cu margini
necrozate ; fructe mici, cu coacere
neuniformă
nervura principală şi celelalte
nervuri au o dungă verde mai
accentuată ; frunzele bătrane devin
clorotice între nervuri ; aspect
marmotat ; cloroza incepe pe
frunzele terminale

Muscată crestere slabă ; frunze deschise încetinirea creşterii ; frunzele tinere încep să devină verde- ţesutul frunzelor bătrâne se
(Pelargonium la culoare începând de la baza înradăcinare slabă ; frunze de galbui , iar nervurile rămân verzi ; între decoloreaza între nervuri care
hortorum) culoare verde închis, cu pete nervuri apar pete galbene şi brune continuă să rămână verzi ; cloroza
purpurii începe de la margini spre interior
fiind urmată de necrozarea şi
căderea frunzelor ; pete clorotice,
pot deveni roşietice-brune

Primula frunze mici,palide verzui ; ramificare slabă ; tuplini mici albirea marginilor frunzelor urmată de apare cloroza frunzelor începand
(Primula obconica) înflorie slabă fibroase necrozare de la margini spre interior ;
nervurile rămân verzui

Trandafir lăstari scurţi şi subţiri ; frunze ramificare slabă ; frunze cu pe frunzele bazale apare brunificarea frunzele bătrane devin clorotice ;
(Rosa foetida, mici, palide ; înflorire slabă pete de culoare roşie-purpurie, marginilor, cu unele pete roşietice ; între nervuri pete necrotice ovale
R.majlis, R.centifolia, care cad timpuriu tulpina lipsită de vigoare înşiruite ; flori mici, slab colorate
R.alba)
 Amendarea și fertilizarea gazonului
Pentru gazonarea peluzelor in grădini și parcuri și a terenurilor de sport, cele mai
consacrate sunt speciile de graminee, cel mai des in asociații de 3 sau mai multe, dintre care
mai importante sunt: Lolium perenne - raigras englezesc, Festuca spp., Poa spp., Agrostis
spp.,Cynosurus cristatus, Deschampsia caespitosa, Phleum pratense. Gazonul englezesc , numit
si “gazon de lux”este alcătuit din Agrostis tenuis și Festuca rubra (Negruțiu,1980).
Amendarea. La inființarea gazonului, dacă este necesara corectarea reacției
acide, se aplică amendamente calcaroase sub arătură sau sub cazma, in doze stabilite cu
nomograme si inmulțite cu 2, pentru a permite corectarea reacției pe 20 cm adâncime. În anii
după înființarea gazonului, periodic-dacă se impune, se reamendează cu doze stabilite identic,
dupa nomograme, fără însă să mai fie multiplicate cu 2.
Fertilizarea. Îngrășămintele organice sub formă de gunoi de grajd bine fermentat
sau compost se aplică doar la înființarea gazonului. Astfel, pe un sol cu 30% argilă, dozele
variază de la 20 la 40 t/ha când IN variază de la 4 la 1. Ingrăsământul se încorporează cu
lucrarea de bază a solului.
Îngrăsămintele chimice se aplică in dozele anuale stabilite cu ajutorul nomogramelor şi
tabelelor agrochimice. În primii 3 ani de la înființarea gazonului, dozele de macroelemente se
micșorează cu aportul de NPK din gunoi (vezi par. 3.4.3.).
Înainte de înființarea gazonului, toamna, sub o arătură de 15-20 cm sau sub cazma, se
încorporeaza întreaga doză de P si 50% din cea de K.
În anul I, primăvara devreme înainte de semănat se aplică 25% din doza de N. În
continuare, după tuns în vegetație, se aplică în 5 momente câte 15% din doza anuală de N si
10% din cea de K.
În anul 2 și următorii, primăvara devreme se aplică întreaga doză de P (P se poate
aplica şi toamna), 25% din cea de N si 50% din cea de K; restul de N şi K se fracţionează ca şi
pentru anul I. Pe terenurile de sport este de dorit totuşi ca o parte din doza de P să se aplice în 2
fracţii în vegetaţie.
Îngrăşămintele se aplică prin împrăştierea uniformă la suprafaţa solului. Trebuie
folosite îngrăşăminte uşor solubile în apă, de preferat complexe.
După fiecare aplicare în vegetaţie gazonul se udă, atât pentru solubilizarea
îngrăşămintelor cât şi pentru stimularea pornirii vegetaţiei. Un rol deosebit revine P, în special
pe terenurile de sport, el având importanţă esenţială în dezvoltarea sistemului radicular şi
refacerea gazonului după călcat. În anii următori înfiinţării gazonului nu se mai recomandă
aplicarea de gunoi de grajd sau compost datorită aspectului dezagreabil pe care-l creează
covorului vegetal, fiind preferate îngrăşămintele minerale (Negruţiu, 1980).
Obţinerea covorului de gazon pentru decorarea temporară a unor expoziţii,
gazonarea rapidă a grădinilor etc. În acest scop se foloseşte un substrat de turbă acidă cu
cca 2 kg CaCO3 /m2 şi care a primit o fertilizare de fond de 2 kg îngrăşământ complex
16:16:16/m3. Pe un teren betonat sau pe un teren tasat şi nivelat pe care s-a tăiat o folie de
plastic, se aşează un strat de turbă uniform şi tasat, gros de 1 cm, se udă şi se seamănă seminţe
şi ierburi specifice: Festuca, Agrostis ş.a..
După 6 săptămâni de la semănat se fertilizează săptămânal cu o soluţie cu 0,2%N. După
cca 2 luni de la semănat, timp în care a fost cosit de mai multe ori, stratul subţire de gazon este
atât de înţesat de rădăcini încât se poate tăia în benzi de 1x4 m, care se rulează ca un covor şi
se transportă pentru diverse folosinţe (Penningsfeld ş.a., 1979).