TEMA I

Introducere în studiul materiei Persoanelor

Persoana fizică. Capacitatea persoanei fizice (1)
Timp alocat: 2 ore

Cuprins:

1. Introducere în teoria persoanelor. Noțiune și context. Terminologie. Tipologie.

2. Capacitatea civilă. Noțiune și caracterele juridice ale capacității persoanei fizice.

Obiectivele unității de învățare:

- Să puneți teoria persoanelor în contextul raportului juridic;

- Să înțelegeți care sunt categoriile limitative înzestrate cu capacitate juridică și rațiunile

recunoașterii lor;

- Să înțelegeți importanța caracterului legal al capacității și consecințele acestuia;

- Atitudinal, să vă însușiți importanța egalității și universalității capacității.

1
 TEORIA PERSOANELOR

INTRODUCERE ÎN TEORIA PERSOANELOR

a. Context. Studiul dreptului civil înseamnă, în esență, studiul raportului juridic civil. Ca relație socială,
reglementată de către norma juridică, raportul juridic civil nu poate fi conceput decât ca legătură între
cel puțin două entități. Aceste entități, denumite subiecte ale raportului juridic civil, sunt obiectul de
studiul al materiei Drept civil. Persoanele. Subiectele raportului juridic civil pot fi doar persoanele.

b. Noțiune și terminologie. Persoanele sunt subiectele raportului juridic civil.

Termenul de persoane s-a impus legislativ, întrucât, după titlul preliminar ”Despre legea civilă”, Codul
civil dedică Cartea I subiectelor raportului juridic civil, pe care le denumește – persoane.

c. Tipologie.

Cine sunt persoanele? Art. 25 C. civ. nominalizează limitativ subiectele dreptului civil:
(i) persoana fizică și
(ii) (ii) persoana juridică.

Terțul, este, deocamdată, exclus. De aici rezultă că suntem obligați să excludem din categoria persoanelor alte
entități.

Cine nu sunt persoanele? Dacă universul pe care îl vede juristul este compus din persoane și bunuri,
înseamnă că restul sunt bunuri. Afirmația trebuie privită în tușe groase (spre exemplu romanii adăugau
enumerării și acțiunile). Este evident că un laptop sau un autoturism nu sunt persoane. Există însă ”zone
gri” – animalele (existența biologică cea mai apropiată de cea a omului; plantele, deși entități biologice,
sunt mult mai aproape de bunuri), inteligența artificială etc.

Animalele sunt ființe vii, acționează independent, par să aibă o voință proprie. Totuși, ele nu se bucură
azi de statutul de persoană. Știința discută încă dacă și care dintre ele ar avea conștiință. Știrile care ne
captează atenția prin afirmații de tipul - pisica Miau ori cățelul Ham au primit o moștenire colosală -
ascund în realitate o metaforă. Nu patrupedele sunt beneficiarul nemijlocit al patrimoniului defunctului
iubitor de animale, ci o persoană (fizică sau juridică), care, de regulă, are de îndeplinit o sarcină juridică
al cărei beneficiar de facto, material, este Miau ori Ham (vor primi îngrijirea, adăpostul, răsfățul dorite
de defunct). Menționatele companioane ale omului profită indirect de moștenire. De asemenea, deși se
vorbește adesea despre ”drepturile animalelor”, suntem în prezența unei personificări. Animalele sunt
beneficiarele unei protecții prin mijlocirea unui raport juridic care se leagă între persoane – statul,
pretinde prin legea penală și contravențională un anumit comportament în raport cu animalele și
subiectele de drept destinatare ale acestor legi. Dacă acest raport impus, de conformare, este nesocotit,
statul, prin organele sale, poate trage persoana făptuitoare la răspundere (e.g. cel care ucide sau
torturează un animal poate fi suporta consecințe punitive). Mai aproape de materia dreptului civil, ale

2
cărui sancțiuni au scop reparator, iar nu punitiv (ca scop în sine) un alt exemplu- dacă cineva aduce o
atingere fizică unui animal, va putea fi ținut responsabil să achite contravaloarea îngrijirilor consecutive;
în mod evident, aceste despăgubiri nu vor fi acordate animalului (care, nefiind persoană, nu are
patrimoniu), ci persoanei care le-a suportat. Nu este exclus însă, ca într-un viitor nu foarte îndepărtat,
animalele să capete un statut mai bine cristalizat, persoane non-umane.

Inteligența artificială. Iubitorii genului science fiction își amintesc de robotul lui Asimov din filmul I robot.
Este suspectat că a ucis un om, dar nu poate fi astfel acuzat și este eliberat. Numai un om poate fi
subiectul activ (autor) al infracțiunii de omor... Will Smith, actorul principal al acestui film, încă trăiește
și urmărește discuțiile actuale legate de posibila recunoaștere a personalității juridice, evident non
umane, a inteligenței artificiale. Aceasta poate acționa anumite funcții care să interacționeze
independent cu alte subiecte de drept. Evoluția tehnologică este atât de rapidă, încât nu știm, încă, ce
ne va rezerva viitorul.

În stadiul actual al societăţii omeneşti, orice om are personalitate juridică, aceasta fiind inerentă fiinţei
umane. Personalitatea juridică a omului este un dat pe care îl percepem ca natural. Azi legea nu acordă
statutul de persoană ființei umane, ci o recunoaște în această calitate și o sancționează (reglementează
juridic) în mod formal.

Personalitatea juridică nu se identifică însă cu omul, entitate biologică, sau cu persoana fizică, întrucât
ea poate fi recunoscută şi persoanei juridice, categorie abstractă, care nu este un dat, ci un construit
al/și care este creat de către oameni (este o formă de organizare) și slujește în ultimă instanță
oamenilor. Persoana juridică, în mod necesar:
• Este un actor independent, prin două elemente esențiale:
➢ are patrimoniu propriu, distinct de al persoanelor care o creează sau administrează
➢ are o organizare de sine stătătoare;

• are un scop declarat legitim, urmărit de cei care o creează.

Ca structură, cursul acestui semestru va aborda mai întâi persoana fizică (datul) și apoi persoana juridică
(construitul).

3
 PERSOANA FIZICĂ

A. Noțiune și terminologie.
1. Noțiune. Omul este un individ al speciei umane.

2. Terminologie. Om. Persoană fizică. Individ. Personalitate juridică. Capacitate.

Omul este suportul necesar pentru persoana fizică şi, cum vom vedea, pentru capacitatea juridică a
acesteia. Omul este privit ca individ, adică o entitate in-divizibilă. Deși imaginea lui Smeagol, personajul
tolkian schizoid, nu este străină de psihicul unor persoane fizice... juridic nu putem segmenta/diviza
dincolo de om, implicațiile la nivelul răspunderii juridice, spre exemplu, fiind considerate inacceptabile.
Dificultățile sunt majore și evidente: dacă în același ”suport fizic” ar sălășui mai multe conștiințe sau
voințe, cui i-ar fi recunoscută personalitatea juridică, după ce criteriu etc. ? Apoi, poate cel mai
important, cine ar răspunde pentru faptele ilicite săvârșite de către ”suportul fizic” și cum/cui ar fi
aplicată o eventuală sancțiune?

Omul este o realitate biologică, fizică, dar și psihică. Personalitatea juridică îi este asociată omului –
realitate fizică - în mod imperativ de către lege, pentru că omul nu o poate refuza, nu o poate înlătura
sau diviza. Cum vom vedea, realitatea biologică, fizică, este singura care contează – ființa umană
născută vie va avea personalitate juridică necesarmente până la moarte. Planul psihic este irelevant –
minorii de 2 luni, fără discernământ, sau persoanele care suferă de afecțiuni psihice care le
obstaculează complet rațiunea sunt și rămân oameni, deci au personalitate juridică.

Personalitatea juridică, deci ideea de persoană, izolează din complexitatea fenomenului uman doar
aspectul juridic – vocația generală și abstractă de a fi actor juridic pe scena socială, de a participa la
raporturile juridice. Etimologia cuvântului persoană ne conduce la cuvântul latin persona care
desemna masca purtată de către actor pe scenă De aici poate și opțiunea legiuitorului de a prefera
termenului de subiect termenul de persoană, prin sugestia unei alegorii – persoana este masca omului
în piesa de teatru a dreptului... .

Capacitatea juridică civilă a omului este o consecință a personalității juridice a omului. Unii autori pun
semnul egalității între cele două noțiuni. Dacă vrem să le păstrăm o arie semantică diferită, cele două
pot fi deosebite astfel: capacitatea de folosință, înțeleasă ca aptitudine de a avea drepturi și obligații
civile, este concretă și poate diferi de la individ la individ, deși fiecare dintre aceștia are, în mod
categoric, personalitate juridică. Personalitatea juridică nu este măsurată – ea există sau nu există.
Capacitatea juridică dă o măsură concretă, individuală, potențialității personalității juridice, pentru că
ea poate avea un conținut mai larg sau mai restrâns de la individ la individ. Spre exemplu, un cetățean
străin are recunoscută personalitatea juridică în România, dar capacitatea sa de folosință nu este
necesarmente egală cu cea a unui cetățean român - unii cetățeni străini nu pot dobândi terenuri în
Romania, nu au vocație la încheierea unor contracte, nu pot vota (este o parte a capacității care nu
interesează, însă, dreptul civil) etc. .

4
B. CAPACITATEA CIVILĂ A PRESOANEI FIZICE

1.Noțiunea capacității civile. Prin capacitatea civilă a persoanei fizice înţelegem acea parte a capacităţii
juridice, ce constă în aptitudinea persoanei fizice de a avea drepturi subiective civile şi obligaţii civile şi
în aptitudinea de a dobândi şi exercita drepturi subiective civile, precum şi de a-şi asuma şi executa
obligaţii civile, personal și singur, prin încheierea de acte juridice civile.

Definiția adiționează cele două laturi ale capacității – capacitatea de folosință și capacitatea de exercițiu.
Titlul I din Cartea I a Codului civil reglementează dispoziţii generale, comune, privind capacitatea civilă în
general, adică ambele forme de manifestare ale capacităţii:

Art. 28. Capacitatea civilă. (1) Capacitatea civilă este recunoscută tuturor persoanelor. (2) Orice
persoană are capacitate de folosinţă şi, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege, capacitate de
exerciţiu.
Art. 29. Limitele capacităţii civile. (1) Nimeni nu poate fi îngrădit în capacitatea de folosinţă sau
lipsit, în tot sau în parte, de capacitatea de exerciţiu, decât în cazurile şi condiţiile expres prevăzute
de lege. (2) Nimeni nu poate renunţa, în tot sau în parte, la capacitatea de folosinţă sau la
capacitatea de exerciţiu.

2. Delimitarea capacității civile

a. Capacitatea civilă vs. capacitatea juridică

Capacitatea civilă este o parte a capacităţii juridice a persoanei. Curmând o controversă cu privire la
existenţa sau nu a unei capacităţi de ramură, NCC vorbeşte in terminis despre capacitatea civilă (art.
28), categoria fiind respectată cu consecvenţă – capacitatea de folosinţă priveşte aptitudinea de a avea
drepturi şi obligaţii civile (art. 34 NCC). Rezultă de aici că regulile privind capacitatea altor ramuri de
drept pot fi diferite, analiza noastră privind doar materia civilă.

De aici rezultă că între cele două noţiuni există o legătură de la gen (capacitatea juridică) la specie
(capacitatea civilă).

b. Capacitatea civilă vs. capacitatea procesuală civilă

Capacitatea procesuală civilă nu este definită ca atare de Codul de procedură civilă. Ea este însă
reglementată ca o condiţie a acţiunii civile şi nerespectarea ei se sancţionează cu nulitatea relativă sau
absolută, după caz, a actelor de procedură realizate de către partea fără capacitate. Şi în planul dreptului
procesual civil vorbim despre capacitatea procesuală de folosinţă şi despre capacitatea procesuală de
exerciţiu, ca două componente ale capacităţii.

Astfel, capacitatea de folosinţă este aptitudinea de a sta în judecată, adică de a avea drepturi şi obligaţii
în plan procesual. Capacitatea de exerciţiu ar fi aptitudinea de a angaja şi conduce personal procesul,
îndeplinind obligaţiile şi realizând drepturile procesuale, pentru a valorifica în justiţie dreptul litigios.

5
Art. 56 alin. (1) NCPC stabileşte că „poate fi parte în judecată orice persoană care are folosinţa drepturilor
civile”, iar actele de procedură îndeplinite de cel care nu are capacitate de folosinţă sunt lovite de
nulitate absolută. Aşadar, oricine are capacitate de folosinţă civilă are şi capacitate de folosinţă
procesuală civilă. Cu toate acestea, pot sta în judecată şi asociaţiile, societăţile sau alte entităţi, chiar
fără personalitate juridică, dacă sunt constituite potrivit legii [art. 56 alin. (2) NCPC]. Această ipoteză
excedează capacitatea civilă substanţială.

În ceea ce priveşte capacitatea de exerciţiu al drepturilor procesuale, aceasta pune în discuţie

modalitatea în care o persoană fizică poate sta în proces. Sfera persoanelor incapabile (care nu pot
sta personal şi singure în proces) se determină potrivit regulilor de drept substanţial, întrucât nici în
acest caz Codul de procedură civilă nu conţine vreo dispoziţie, dreptul procesual prescriind doar regimul
juridic al exerciţiului procesual al drepturilor. Astfel, partea care nu are exerciţiul drepturilor procedurale
nu poate sta în judecată decât dacă este reprezentată, asistată ori autorizată în condiţiile prevăzute de
legile sau, după caz, de statutele care îi reglementează capacitatea ori modul de organizare.

3. Feluri.

Capacitatea civilă a persoanei fizice este alcătuită din două elemente:

- capacitatea de folosinţă – aptitudinea de a avea drepturi și obligații civile;
- capacitatea de exerciţiu – aptitudinea de a încheia acte juridice personal și singur.

4. Caractere juridice.
a. Legalitatea
Toate normele privind instituirea, conţinutul şi sfârşitul capacităţii civile sunt supuse legii (voinţa
reglementării aparţine legiuitorului, nu particularilor). Acest caracter rezultă din dispoziţiile art. 29
NCC, conform cărora nimeni nu poate fi îngrădit în capacitatea de folosinţă sau lipsit, în tot sau în
parte, de capacitatea de exerciţiu, decât în cazurile şi condiţiile expres prevăzute de lege.

b. Inalienabilitatea
În mod absolut, este interzisă orice atingere prin acte juridice a capacităţii civile, deoarece art. 29
NCC precizează ca nu se poate renunţa, în tot sau în parte, la capacitatea de folosinţă/de exerciţiu. Nu
trebuie confundată inalienabilitatea drepturilor subiective civile care intră în conţinutul capacităţii cu
inalienabilitatea capacităţii înseşi, care este aptitudinea abstractă de a fi titular de drepturi şi obligaţii şi
de a le exercita/executa. Drepturile subiective, ca regulă, pot fi înstrăinate şi pot constitui obiect de
renunţare.
Ştirbirea capacităţii nu se poate realiza nici prin act juridic unilateral, nici prin convenţie,
indiferent că acestea ar fi acte cu titlu gratuit sau acte cu titlu oneros.

c. Intangibilitatea

6
 Nimeni nu poate fi lipsit în tot de capacitatea sa de folosinţă (o persoană nu poate fi privată de
calitatea de a fi subiect de drept civil, pentru că aceasta ar echivala cu moartea civilă a persoanei). Cu
toate acestea, capacitatea de folosinţă poate fi îngrădită, iar capacitatea de exerciţiu înlăturată sau
restrânsă, dar numai în cazurile şi în condiţiile expres prevăzute de lege. De aici rezultă că regula este
capacitatea, şi nu incapacitatea.
În ultimă instanţă, inalienabilitatea şi intangibilitatea nu sunt decât consecinţe ale caracterului
legalităţii capacităţii civile.

d. Caracterul generic şi abstract

Atât aptitudinea de a fi titular de drepturi şi obligaţii civile, cât şi aptitudinea de exercita/executa

aceste drepturi şi obligaţii prin încheierea de acte juridice civile sunt aptitudini generice şi abstracte,
neprivind drepturi, obligaţii sau acte concrete, ci categoriile abstracte, de gen, cărora acestea le aparţin.