Scrisoare deschisă

Domnului acad. Ioan Aurel Pop, președinte al Academiei Române

Stimate domnule președinte,
Zilele trecute am participat la Sala Dalles la o conferință intitulată ironic Este
limba română mama limbii latine? ținută de dl. acad. Gheorghe Chivu.
Conferința și conferențiarul mi-au amintit de anii ’50. Parcă se produsese un
salt înapoi, în timp și omul venise de atunci direct la Sala Dalles ca și când între
timp nimic nu s-ar fi întâmplat. Redau foarte pe scurt ce a rezultat din texrul
citit:
În perioada de 176 ani cât Dacia a devenit provincie romană după victoria
asupra dacilor în războiul din 106, s-a petrecut un foarte intens proces de
latinizare a dacilor, deși romanii nu stăpâneau toată Dacia, care s-a extins apoi
și asupra dacilor liberi și, între timp, acest proces s-a definitivat. Nu am aflat
din citire nimic despre cum s-a produs concret această latinizare, menționând
ca dovezi inscripțiile în limba latină din cimiitirele descoperite de arheologi. S-a
trecut apoi la opera Școlii Ardelene care ar fi ”confirmat” acel proces imaginar,
fiind citat frecvent Petru Maior, fără să amintească deloc despre substratul
sufletesc al greco-catolicismului: suferința iobagilor majoritari din gulagul
austro-ungar din Ardeal, a căror salvare a stat la baza gestului latinizant
disperat al grupului de savanți din jurul lui Petru Maior. Oricum, dominanta.
discursului a fost ” Noi de la Râm ne tragem” În continuare au fost citite
exemple de cuvinte din diverse domenii, provenite din latină.
Una peste alta, domnul respectiv (am înțeles că a dobândit calitatea de
academician și o funcție mare chiar anul acesta), n-a convins pe nimeni în sală,
pentru că în discuțiile care au urmat s-a remarcat un dezagrement general.
Domnule președinte, problema istoriei și a limbii este fundamentală pentru
români, mai ales în aceste zile nefericite pe care le trăim, decăzuți pe plan
intern și înconjurați de dușmani. Adevărul te face oricând mai curajos. Toate
lașitățile politice la care suntem martori nu s-ar produce dacă adevărul ar fi
cultivat. Academia poartă o responsabilitate uriașă în statul nostru. Orice
secundă de educație îi aparține. Eu cred că multele nepotriveli istorice și
lingvistice vă sunt cunoscute, dar nu le faceți publice pentru că așa au fost
vremurile.
Din cei 146 ani de existență, instituția noastră culturală supremă a petrecut 68
de ani sub niște regi, să le zicem, germani, 45 ani sub comuniștii români, dar și
sovietici, iar ultimii 33 ani sunt încă nedefiniți, dar rău anunțați. Este normal ca
influențele autorităților să se fi produs asupra Academiei, atât dinăuntru, cât și
dinafară. De exemplu, influența sovietică, nu doar rusă, dar și evreiască a
produs o denaturare istorică și lingvistică. Dacă ne întoarcem în timp, vedem
că Societatea academică română din care a derivat Academia peste zece ani,
s-a înființat în 1867, la un an de la venirea principelui aproape german Carol.
Atunci, în Europa era bătălia națiunilor. Germania, pe timpul lui Bismark era o
mare putere culturală, economică și militară. Îi lipsea însă o dimensiune,
antichitatea. Raportul lui Jacob Grimm din 1859 arăta acest lucru, dar mai arăta
că doar românii o aveau. Tot cam atunci, marele istoric Italian Carlo Troya
desființa în istoria sa uriașă (Storia d’ Italia del Medio Evo) lucrarea lui Tacitus,
Germania, din anul 100 demonstrând ce gafă de nepermis făcuse când îi
confundase pe goți cu germanii. Goții se trag din geți argumenta acesta și au o
spiritualitate de milenii, iar germanii sunt semisălbatici care nu știu nici să
vorbească nici să se comporte. Așadar, în astfel de confruntări de idei în Europa
unde se calificau națiunile, viitorul rege Carol din România putea avea un rol
decisiv în ce privește antichitatea germană. El avea la dispoziție o Academie (al
cărei președinte de onoare chiar devenise) care putea face jocurile . Ceea ce
este foarte interesant este că opera istorică a lui Carlo Troya -18 volume- care
conținea 4500 pagini despre noi, contemporană cu Academia noastră din acel
timp, a fost complet ignorată în vremurile acelea dar și în viitor de toți istoricii
români până azi. O parte infimă, dar esențială Argumente pentru rescrierea
istoriei europene a fost publicată de Editura Uranus, în ediție bilingvă, ca să nu
fie dubii. Un alt izvor, Getica lui Iordanes, scrisă în anul 551, a fost la fel,
ignorată de Academie până în 1939 când un academician, G. Popa Lisseanu, a
tradus-o în română falsificând-o masiv, adăugând goți și tăind. geți peste tot. Și
aceasta a fost publicată de Editura Uranus, tot în ediție bilingvă. O altă istorie
ste cea legată de plăcuțele de la Sinaia care dovedeau un scris autohton, luate
în derâdere de Academie. În același sens, nu se poate trece cu vederea
anularea academică a lui Nicolae Densușianu, autorul unei adevărate biblii a
istoriei neamului românesc. Sunt mai multe exemple de acest fel. Venind în
România, dinastia lui Carol a asigurat antichitatea Germaniei care, ne amintim,
i-a alimentat mai târziu planurile megalomanice ale lui Hitler. În schimb, despre
istoria noastră sunt utilizate izvoare secundare care sugerează un popor
amestecat la voia întâmplării istorice, fără a avea vreun rol de luat în seamă
nici în Europa nici altundeva.O istorie scurtată și de la începuturi subalternă.Să-
ți începi istoria neamului cu războiul de jaf al romanilor cu dacii din 106 e prea
puțin, e doar un episode istoric, dar e prea mult să promovezi timp de 146 ani
cu obstinație ideea perversă de a-ți iubi și stima călăul. E ca în temnița
comunistă de la Pitești.
Mai târziu, Academia s-a adaptat repede la pretențiile comuniștilor. Fondul
lexical de cuvinte al lui Graur, ca să luăm doar un exemplu mic , arată că limba
română este un amestec majoritar de cuvinte latine și slave, cu o evidentă
coloratură maghiaro-turcă. Epoca lui Graur reprezintă pentru istoria noastră
culturală punctul culminant al denaturării limbii române prin exacerbarea unor
așa zise componente slave. În timpul comunismului au fost definitivate și
dezvoltate dicționarele din sec XIX ale lui Cihac, Miklosich, Tiktin, toți alogeni,
care constituie baza mizerabilă a dicționarelor actuale.
Nu se poate da totuși vina pe o instituție, fie ea și academică pentru multele
inexactități constatate de-a lungul timpului ,atâta vreme cât istoria au făcut-o
alții. Uneori au fost probleme de supraviețuire. Dar odată vine și momentul
asumării.Trebuie curaj, morală și demnitate. O să vedeți că rezultatele vor veni
cu siguranță.
Despre adevărata istorie și limbă care depășește cu mii de ani epoca romană,
istoria noastră nu vorbește. Tratatul de istorie al Academiei trebuie rescris
pentru a sublinia rolul major în lume al neamurilor noastre fie că s-au numit
arieni, pelasgi, traci, sciți, geți/goți sau daci. Istoricii străini scriu și fac cercetări
despre aceste lucruri.și se miră de poziția românilor. Universitatea din
Cambridge, de exemplu, scrie în tratatul lui Robert Sheringham în anul 1670,
De Anglorum Gentis Origine Disceptatio (650 pagini), despre tripla componență
a populației britanice de angli, saxoni și geți, aceștia dându-le britanicilor
vitejia, meșteșugurile și chiar multe cuvinte. Într-o altă cercetare care a durat
peste două sute de ani în The Ancient India- 1922- (în curând în limba română)
se demonstrează că Arienii care au întemeiat cultura vedică provin din Valahia
străveche din mileniile 4 spre 3 î.Hr. Sunt doar câteva exemple care arată că, în
niciun caz, noi nu de la Râm ne tragem!
Redobândirea unui trecut străvechi, amplu și profund, este un act de demnitate
necesar . Ar fi un pariu câștigat oricând și oriunde și un viitor meritat pentru
orice român cu credință în adevăr și în bunul Dumnezeu. Faceți pace cu
națiunea română! Este o propunere cinstită de intrare în lumea propriilor
noastre valori pe care le avem din abundență și pe care în mod absurd le
negăm sistematic.
Dumitru Ioncică
10 Directorul Editurii UranusT
o
a
t
e

r
e
a
c
ţ
i
i
l
e
: