Sunteți pe pagina 1din 6

PRACTICA NOTARIALA RALUCA BUNEA

SĂ MAI CĂLĂTORIM PRINTRE PROCURI – PARTEA A II-


A
FEB. 13, 2023 BY REDACTOR COMMENTS: 0 TAGS: ANUL XXVI NR. 4, RALUCA BUNEA

În numărul trecut am vorbit despre autentificarea actelor notariale având la


bază mandate acordate în afara României, temă care ne suscită interesul
deseori în activitatea noastră, dacă nu chiar ne surescită pe alocuri – de
exemplu, dacă ar fi să ne amintim de procurile emise de public notary care
activează pe teritoriul SUA[1].

Spuneam că notarul public are misiunea de a aprecia dacă forma unui


mandat emis în străinătate este conformă sau nu cu cerințele interne în
procedura autentificării – dacă întrunește condițiile pentru a servi la
întocmirea actelor notariale autentice solicitate prin emiterea sa. Urmând principiul simetriei și respectând cerințele
legale edictate, notarul public evaluează dacă procedura aplicată unui astfel de mandat conține constatările personale
ale agentului privind stabilirea identităţii părţilor, exprimarea consimţământului acestora cu privire la conţinut,
semnătura acestora şi data înscrisului. Subliniam că nu denumirea procedurii aplicate în străinătate are în sine un rol
important pentru calificarea ca adecvată a unei astfel de proceduri, ci conținutul acesteia, „fondul formei”.

Așa cum am constatat și în practică, putem vedea că există multe forme echivalente calitativ cu ceea ce definim în
legislația română ca înscris autentic, în aliniament totodată și cu înțelesul pe care notariatul latin îl acordă acestei
forme procedurale notariale. De altfel, acest înțeles atribuit procedurii autentificării este un pilon de încredere în
conturarea aprecierilor noastre când vine vorba de mandate, și anume că: agentul a identificat partea și s-a asigurat de
calitatea sa (dacă este reprezentantul unei alte persoane sau entități), apoi a consiliat-o cu privire la efectele juridice
sau i-a explicat legea, i-a citit sau i-a dat să citească actul, s-a asigurat că este în cunoștință de cauză („a înțeles”, cum
este exprimarea în legea noastră), iar în final actul a fost semnat în fața notarului, semnarea lui atestând de fapt
îndeplinirea celor de mai sus.

Am promis în rândul trecut că o să mai vedem câteva proceduri întocmite de notari din alte țări în instrumentarea
procurilor, redate în aceeași idee, spre a fi de folosință și ajutor în activitatea noastră.

______________________________________________________________________________

În Italia

Timbru fiscal

Ștampilă

Nr. de înregistrare ___________

PROCURĂ SPECIALĂ

REPUBLICA ITALIANĂ

La data de __________________

În __________, la adresa __________________,

În fața mea, _________________, notar înscris la Camera notarilor din ________________,

s-a prezentat

___________________(date de identificare ale mandantului)

Persoana de față, de a cărui identitate personală sunt sigur,

numește

mandatară specială a sa pe _____________________ (date de identificare ale mandatarei)

pentru ca în numele și în interesul său

_______________________________________________ (conținutul mandatului acordat, declarații ale mandantului)

Act redactat sub grija mea, de o persoană de încredere și completat și citit de mine persoanei de față, care îl aprobă și îl
semnează.

Act alcătuit din ___ pagini.

Semnătură mandant ____________

Semnătură notar _______________

Ștampilă notar

______________________________________________________________________________

În Polonia

Biroul notarial COPIE

_________________

Societate Civilă

Sediul ___________

ACT NOTARIAL

La data de _____________, în fața mea, __________, notar din ___________, din cadrul biroului notarial din ____________, cu
sediul în ___________, s-au prezentat :
1. ____________ (date de identificare)

2. ____________ (date de identificare)

Acționând în numele societății __________ (date de identificare),

persoana care s-a prezentat cu numărul 1. în calitate de _________, persoana care s-a prezentat cu numărul 2. în calitate
de _________, autorizați pentru reprezentare colectivă, conform informațiilor furnizate corespunzător în prezentul act
notarial care corespund extrasului actual din registrul societăților din data de ________, asigurând de asemenea că, până
la data de astăzi, înregistrările din registrul societăților nu au suferit modificări, precum și că societatea reprezentată de
aceștia nu a fost pusă în stare de lichidare, nu face parte dintr-o procedură de asociere, faliment sau reparare și nici nu
au fost întreprinse acțiuni în scopul procedurilor menționate mai sus și, de asemenea, că autorizarea acestora pentru
reprezentarea societății de mai sus nu a suferit modificări, în special că nu au fost demiși din funcțiile ocupate.

Identitatea persoanelor care s-au prezentat a fost atestată de notar în baza documentelor de identitate prezentate,
indicate mai sus.

PROCURĂ

_______________________________________________ (conținutul mandatului acordat, declarații ale reprezentanților mandantei)

Prezentul act a fost redactat la cererea societății ___________ .

Copii ale prezentului act pot fi eliberate societății, precum și mandatarilor.

Costurile prezentului act vor fi suportate de societate.

Acest act a fost citit, acceptat și semnat.

Pe original au semnat: /-/ Persoanele care s-au prezentat /-/ notarul

Prezenta copie a fost eliberată: societății

Costul copiei este: __________.

Înregistrat cu Rep. A nr. _______

Orașul ________, data _________

Semnătura și ștampila notarului

______________________________________________________________________________

În Grecia

Notar public: ____________

Sediul: Pireu, ______________

Numărul: _________

PROCURĂ

În orașul Glyfada, astăzi data de __________, ziua săptămânii ___, la biroul domnului ___________ (mandantului), care se află
la adresa din ______________, unde am fost chemată pentru redactarea și semnarea prezentei, în fața mea, ______________,
notar public în orașul Pireu[2], s-a prezentat următoarea persoană, care nu este exclusă prin lege:

___________________ (date de identificare ale mandantului)

Persoana de mai sus a solicitat redactarea prezentei, prin care a declarat că numește mandatar special și reprezentant al
său pe _____________________ (date de identificare ale mandatarului), căruia îi acordă mandatul special, împuternicirea și
dreptul:

_______________________________________________ (conținutul mandatului acordat, declarații ale mandantului)


Mandantul a declarat că aprobă și recunoaște de acum toate actele mandatarului său, pe care le-a realizat sau le va
realiza în cadrul mandatului acordat, ca fiind valabile, cu efect legal și inatacabile, ca și cum le-ar fi realizat el însuși, și
că prezenta procură este valabilă până la revocare și comunicarea legală a revocării sale.

Drept mărturie a celor de mai sus, s-a redactat prezenta procură pe ___ file.

Am citit prezenta procură clar și cu voce tare mandantului, care a confirmat întreg conținutul acesteia și a semnat-o,
împreună cu mine, notarul public, după cum prevede legea.

Mandant ______________

Notar public _____________

Copie conformă cu originalul.

Ștampila notarului

______________________________________________________________________________

În Elveția – cantonul Ticino

Ștampila rotundă a notarului

Semnătura olografă a notarului

Încheiere nr. ____________

CONFEDERAȚIA ELVEȚIANĂ, CANTON TICINO

Orașul _______, data __________

În fața mea, avocat ______________, notar în orașul ________, s-a prezentat doamna, cunoscută de mine:

_______________________ (date de identificare mandantă),

Care mi-a cerut să întocmesc sub formă de încheiere notarială, următoarea

PROCURĂ

Prin care acordă împuternicire doamnei:

_______________________ (date de identificare mandatară),

Astfel încât să aibă puteri depline pentru a o reprezenta în următoarele operațiuni:

________________________ (conținutul mandatului)

Prezenta procură se eliberează cu o valabilitate de 3 (trei) ani – începând de astăzi – în mod gratuit și netransmisibil
(fără drept de subdelegare).

Originalul va fi predat mandantei, împreună cu ___ exemplare conforme cu originalul.

Încheiere efectuată și emisă de mine, notarul, prin citire cu voce tare și inteligibilă, în prezența continuă și simultană a
părții prezente, care semnează împreună cu mine, notarul.

Semnătură mandantă: ____________

Semnătură și ștampilă notar: ______________

Notă: Notarii elvețieni intră sub incidența Codului civil la nivel național, însă ei sunt numiți la nivel cantonal. Există trei
sisteme aplicabile la nivelul cantoanelor din Elveția – notari liber-profesioniști, notari de stat și un sistem hibrid. Fiecare
canton folosește propriul său sistem, după cum urmează:

notarii liber-profesioniști (independenți) sunt acreditați în Berna, Aargau, Basel-Stadt, Fribourg, Neuchâtel,
Ticino, Uri, Vaud, Geneva, Jura și Valais;
în Zürich, Appenzell Ausserrhoden, Rhoden, Thurgau și Schaffhausen funcționează notari de stat;

iar cantoanele Appenzell Inner Rhoden, Basel-Land, Grisons, Glarus, Lucerna, Nidwalden, St. Gallen, Obwalden,
Solothurn, Schwyz și Zug permit atât notarilor independenți, cât și celor de stat să își desfășoare activitățile.

Fiecare canton elvețian are propriile reglementări și organisme de reglementare ale activității notariale. Asociația
Notarilor Elvețieni și Federația Notarilor sunt organismele naționale de reglementare când vine vorba de organizarea și
supravegherea activității notarilor publici. Chiar dacă competența („puterea”) de autentificare este dată unui notar
elvețian de către autoritatea cantonală, un document astfel întocmit va fi recunoscut în toate celelalte cantoane[3]. De
asemenea, pentru tranzacționarea drepturilor privind imobile elvețiene, toate înscrisurile trebuie să fie autentificate în
cantonul în care este situată proprietatea (!).

___________________________________________________________________________

În Serbia

Notarul public Nr. de înregistrare ___________

___________________

Sediul: ________________

CLAUZĂ DE ATESTARE A AUTENTICITĂȚII ACTULUI

La data de _____________, notarul public ____________, cu sediul oficial la ____________, s-a deplasat în afara biroului
notarului public, în afara sediului oficial, și, în conformitate cu Decizia Baroului notarilor publici, la solicitarea părților, în
vederea atestării actului – Procură specială.

1. Numitul ________________________ (date de identificare mandant), în continuarea textului Mandantul.

Calitatea numitului – reprezentant, pentru reprezentarea societății _______________, s-a stabilit prin examinarea extrasului
Oficiului Național al Registrului Comerțului nr. ____, prin hotărârea Societății privind numirea Mandantului în funcția de
director, precum și prin examinarea hotărârii Adunării generale a Asociaților Societății din data __________.

Am constatat că partea vorbește limba sârbă, știe să scrie și să citească și este capabil să citească și să semneze actul,
astfel că nu a fost necesară prezența martorilor, interpretului și nici a translatorului.

Am stabilit că partea este capabilă și autorizată pentru oferirea Procurii speciale, i-am atras atenția asupra sensului și
consecințelor oferirii acestei Procuri speciale și m-am convins că există voința serioasă și liberă a acesteia pentru
oferirea acestei Procuri speciale.

Având în vedere că actul a fost întocmit în trei limbi, limba engleză, sârbă și română, în această procedură participă și
translatorii autorizați de limba engleză și română, care, prin semnătura lor și stampila pe această clauză, atestă
conținutul textului ca fiind identic în toate trei limbile.

Calitatea – translator autorizat de limba română, stabilită prin examinarea Hotărârii nr. __________________, adoptată de
Ministerul Justiției al Republicii Serbia.

__________________ (date de identificare)

Calitatea – translator autorizat de limba engleză, stabilită prin examinarea Hotărârii nr. __________________, adoptată de
Ministerul Justiției al Republicii Serbia.

Am constatat că prezenții translatori autorizați vorbesc limba sârbă, știu să scrie și să citească și sunt apți să citească și
să semneze actul, iar pe lângă limba sârbă vorbesc și limba română.

La întrebarea notarului public pusă Mandantului, dacă din momentul eliberării documentelor care stau la baza întocmirii
acestui act, precum și a documentelor în baza cărora s-a efectuat examinarea identității acestuia, locului nașterii și a
domiciliului, până în ziua de azi s-au modificat unele date, partea prezentă declară că nu a survenit nicio modificare.
Toate datele privind imobilele descrise în act au fost introduse conform celor spuse de Mandant. Notarul public, în
prealabil, a sfătuit Mandantul că este necesar să transmită Foaia de avere imobiliară sau o altă dovadă privind
autenticitatea datelor introduse în acest act, însă Mandantul a declarat că nu este în posibilitate de a o transmite
notarului public și că își asumă toate riscurile și consecințele referitoare la aceasta.

Am avertizat și sfătuit Mandantul că față de terțele persoane conștiincioase, această Procură are efect în ciuda revocării
atâta timp cât mandatarul are asupra sa copia acestui act.

Am avertizat și sfătuit Mandantul că mandatarul poate întreprinde doar demersuri juridice pentru care este autorizat, că
activitățile juridice pe care le încheie în numele Mandantului și în limitele mandatului obligă direct Mandantul și partea
cealaltă contractantă, iar în cazul în care mandatarul depășește limitele mandatului, Mandantul va avea obligația doar în
cazul în care ratifică depășirea.

Am avertizat și sfătuit Mandantul că forma contractului sau a unei activități juridice, reglementată prin lege, este
valabilă și pentru Procura pentru încheierea acelui contract sau de întreprindere a unei activități juridice.

Notarul public a avertizat părțile că prin această clauză de solemnizare se confirmă textul procurii speciale în limba
sârbă, astfel că notarul public nu este responsabil pentru conținutul textului în limbile română și engleză, iar partea
declară că cunoaște acest lucru și că își susține intenția de a încheia această activitate juridică.

Confirm că am citit Mandantului actul, i-am explicat sensul, conținutul și consecințele juridice ale încheierii acestei
activități juridice.

Mandantul, în prezența notarului public, confirmă că notarul public i-a citit actul, i-a explicat sensul, conținutul și
consecințele juridice ale încheierii acestei activități juridice și declară că acceptă toate riscurile și consecințele și că își
susține declarațiile date în acest act, ceea ce confirmă și prin semnătura sa aplicată pe această clauză.

Translatorul autorizat de limba engleză, prin semnătura și ștampila sa aplicată pe act, confirmă că conținutul textului
scris în limba engleză corespunde cu conținutul textului scris în limba sârbă.

Translatorul autorizat de limba română, prin semnătura și ștampila sa aplicată pe act, confirmă că conținutul textului
scris în limba engleză corespunde cu conținutul textului scris în limba sârbă.

Confirm că am citit Mandantului actul și că acesta după aceea, în prezența mea, a declarat că a înțeles conținutul actului
și consecințele juridice, precum și că voința sa a fost introdusă în totalitate, în mod fidel, în acest act.

După cele menționate, Mandantul în prezența mea a semnat actul.

Confirm că translatorul autorizat de limba engleză și translatorul autorizat de limba română, în prezența mea au semnat
și aplicat ștampilele lor pe acest act.

Notarul public a confirmat conținutul actului – procură specială, după examinarea documentației prezentate de parte în
original în vederea examinării, copia acesteia anexându-se la act.

Acest act a fost scris pe ____ pagini și ____ foi, imprimat pe o singură față, scris în trei limbi, cu litere latine, și semnat în
____ exemplare, din care 1 (unu) exemplar, cu anexele, rămâne la notarul public, iar pe celelalte le reține partea.

Activitatea oficială, în baza Deciziei Baroului notarilor public nr. _________, a fost efectuată în afara biroului notarului
public, în afara sediului oficial, la adresa din _____________, la data de ___________, la ora _____.

Număr de înregistrare: ____________________.

Semnătura Mandantului: __________________

Semnăturile traducătorilor: _________________

Semnătura și ștampila notarului: _______________.

______________________________________________________________________

În Ucraina

S-ar putea să vă placă și