MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR

INSPECTORATUL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ

„CPT. DUMITRU CROITORU” AL JUDEŢULUI SIBIU

LUCRARE DE ABSOLVIRE
AL CURSULUI DE CARIERĂ

ROLUL MANAGERULUI ÎN ACTIVITATEA DE

INVESTIGARE A CAUZELOR ŞI ÎMPREJURĂRILOR
PRODUCERII SITUAŢIILOR DE URGENŢĂ
DEFINITE DE „INCENDII”

COORDONATOR:
Maior GIURGIU VIRGIL

CURSANT:
Plt.maj. BOGDAN IOAN

- SIBIU -
2009
 INTRODUCERE

Importanţa cercetării situaţiilor de urgenţă definite de incendii şi explozii,

presupune un înalt grad de complexitate, determinat atât de faptul că aceasta
trebuie să găsească răspunsul la numeroase probleme care interesează mai multe
domenii bine definite între ele (tehnico – ştiinţific, organizatoric, juridic etc.),
cât şi de necesitatea soluţionării acestei sarcini printr-un volum apreciabil de
activităţi desfăşurate în direcţii diferite, cu folosirea unor procedee şi tehnici de
specializare avansate.
În prezenţa unora dintre cerinţele puse în faţa activităţii de cercetare a
incendiilor trebuie pornit de la dublul obiectiv pe care aceasta îl vizează, şi
anume :
- de a constitui, prin datele pe care le furnizează, un instrument eficient
pentru preîntâmpinarea repetării evenimentului;
- de a contribui la perfecţionarea activităţii de prevenire, a mijloacelor şi
metodelor de stingere (caracter preventiv).
În acest scop cercetarea urmelor incendiilor trebuie să determine nu numai
sursele de aprindere, ci toate elementele componente ale cauzei care a favorizat
producerea şi evoluţia lor, analizând şi motivaţiile de natură subiectivă sau
obiectivă (comoditate, neglijenţă sau alte mentalităţi înapoiate, supraîncărcarea
cu sarcini etc.) ale persoanelor implicate.
Pentru a furniza toate datele necesare perfecţionării măsurilor stabilite
prin diferitele reglementări în vigoare sau confirmării eficienţei măsurilor,
înscrise, cercetarea incendiilor trebuie să analizeze în totalitate complexul de
factori care au influenţat (accelerând sau inhibând) desfăşurarea proceselor de
ardere şi/sau au determinat propagarea incendiului, pierderi de vieţi omeneşti
sau valori mari ale pagubelor. Este evident că investigatorii nu trebuie să
neglijeze nici unul din aceşti factori, cunoscându-se faptul că precizarea poziţiei
factorului iniţial şi stabilirea în continuare a cauzei nu sunt, de cele mai multe
ori, posibile, fără descifrarea mecanismului proceselor de ardere şi fenomenele
ce le însoţesc, fără reconstituirea căilor şi a ordinii în care s-a propagat
incendiul, toate acestea strâns corelate cu acţiunea a diferiţi factori capabili să
accelereze sau să restrângă tendinţa de dezvoltare a incendiului.
Analiza desfăşurării în timp a procesului arderii pune, în faţa
investigatorilor, cerinţa constituirii materialului probatoriu care se prezintă
organelor judiciare să se pronunţe în temeiul unei depline cunoaşteri a tuturor
circumstanţelor care au condus la izbucnirea incendiului şi în care s-au
desfăşurat evenimentele.
Aceasta presupune, în primul rând, executarea tuturor activităţilor
desfăşurate pe parcursul cercetării numai cu respectarea strictă a normelor de
procedură penală şi de drept procedural, astfel încât să se evite orice posibilitate
de anulare a valorii probatorii a unei dovezi (asigurarea prezenţei martorilor
asistenţi la întreaga activitate de cercetare a locului incendiului şi, în special, la
constatarea şi prelevarea urmelor; consemnarea, cu respectarea normelor
stabilite a tuturor acţiunilor întreprinse şi a modificărilor aduse poziţiei iniţiale a
2
unor obiecte, ridicarea, numai cu aprobarea organelor de urmărire penală şi în
prezenţa acestora a oricăror urme, obiecte sau materiale etc.). De aici decurge
necesitatea unei temeinice pregătiri în domeniul respectiv a specialiştilor
pompieri care participă la cercetare, cât şi a unei strânse colaborări pe parcursul
lucrărilor cu organele de cercetare penală.

3
 CUPRINS

Pag.
INTRODUCERE 2
CUPRINS 4
CAPITOLUL I – DEFINIREA CONCEPTULUI ŞI CONSIDERAŢII
GENERALE 6
I. 1. Definirea conceptului de “manager”, “management”, “situaţie de urgenţă”,
“investigare cauze şi împrejurări” 6
I. 2. Noţiunea “a cerceta” şi caracteristicile ce le implică această activitate 9
I. 3. Sintagma “Incendiu” – Noţiuni introductive şi imperativul necesităţii
investigării ştiinţifice şi criminalistice a incendiilor şi exploziilor ca parte a 11
situaţiilor de urgenţă
I. 3.1. Fenomenul de ardere 11
I. 3.2. Fenomenul de aprindere 13
I. 4. Prevederi legale privind activitatea de investigare a cauzelor incendiilor –
Aspecte juridice 15
CAPITOLUL II – CAUZE ŞI ÎMPREJURĂRI ALE PRODUCERII
SITUAŢIILOR DE URGENŢĂ 19
II. 1. Ierarhizarea cauzelor şi împrejurărilor producerii situaţiilor de urgenţă
definite de incendii 19
II. 1.1. Cauze tehnice 21
II. 1.2. Cauze naturale 29
II. 2. Investigarea cauzelor tehnice ale incendiilor 32
II. 3. Explozia – O situaţie de urgenţă 34
II.4. Acţiuni intenţionate în producerea incendiilor (ARSON) 37
CAPITOLUL III – ETAPE ÎN DETERMINAREA URMELOR SITUAŢIILOR
DE URGENŢĂ DEFINITE DE INCENDII 40
III. 1. Clasificarea urmelor incendiilor 40
III. 2. Cerinţe privind investigarea urmelor incendiilor 42
III. 3. Activităţi parcurse pe timpul investigării urmelor incendiilor 44
III. 4. O nouă abordare a procedurii investigării cauzelor probabile de incendiu
prin cercetarea la faţa locului 46
III. 4.1. Aspecte generale 46
III. 4.2. Clasificarea cauzelor de incendiu 47
III. 4.3. Stabilirea cauzelor probabile de incendiu prin cercetare la faţa locului 48
III. 4.4. Metode şi procedee folosite în cercetarea incendiilor 62
III. 4.5. Particularităţi metodologice şi tehnice de identificare a cauzelor de
incendiu 64
CAPITOLUL IV – ROLUL MANAGERULUI ÎN ACTIVITATEA DE
INVESTIGARE A CAUZELOR ŞI ÎMPREJURĂRILOR PRODUCERII 69
SITUAŢIILOR DE URGENŢĂ DEFINITE DE INCENDII
IV. 1. Managerul – Factor de decizie şi execuţie în investigarea cauzelor şi
împrejurărilor producerii situaţiilor de urgenţă 69
4
IV. 2. Reguli de urmat în investigarea cauzelor de incendiu 73
IV. 3. Cele mai eficiente metode şi procedee de investigare, cu fazele specifice
acestora 75
IV. 4. Cooperarea diferitelor organe în investigarea cauzelor de incendiu 79
IV. 5. Exploatarea rezultatelor obţinute în urma derulării procesului de
investigare a urmelor incendiilor 81
CAPITOLUL V – STUDIU DE CAZ 84
V. 1. Analiza situaţiilor de urgenţă generate de incendii produse în judeţul Sibiu
în anul 2008 84
V. 2. Raport de evaluare a unei intervenţii 89
V. 2.1. Raport de elavuare a incendiului produs la locuinţa lui BEŞLEAGĂ
DOREL din localitatea Tălmăcel, str. Râului, nr. 219, jud. Sibiu 89
V. 2.2. Fotografii judiciare 93
CAPITOLUL VI – CONSIDERAŢII PERSONALE ŞI CONCLUZII 96
BIBLIOGRAFIE 98

5
 CAPITOLUL I

DEFINIREA CONCEPTULUI ŞI CONSIDERAŢII GENERALE

I.1. DEFINIREA CONCEPTELOR DE MANAGER, MANAGEMENT,

SITUAŢII DE URGENŢĂ, INVESTIGARE CAUZE ŞI ÎMPREJURĂRI

Omul, ca fiinţă inteligentă, a urmărit întotdeauna satisfacerea necesităţilor

proprii cu cheltuieli de muncă cât mai reduse.
Din cele mai vechi timpuri el a sesizat că acest lucru este posibil dacă se
asociază cu alţi semeni, dacă desfăşoară activităţi în comun, dacă se organizează
corespunzător pentru acest tip de activitate. Putem spune că din totdeauna
oamenii, în vederea satisfacerii unor nevoi sociale exprimate prin scopuri şi
obiective precise, au cooperat între ei, s-au constituit în colective de muncă, în
colectivităţi umane organizate, unde cei aflaţi în fruntea acestora îndrumau,
coordonau, dirijau şi controlau activităţile desfăşurate. Numai în acest fel se
obţineau şi se obţin rezultate superioare faţă de situaţia în care fiecare individ ar
lucra separat.
Activitatea de conducere a apărut odată cu primele forme de organizare
socială şi s-a dezvoltat concomitent cu procesul material şi spiritual al omenirii
constituind o componentă a oricărei activităţi colective. Ea are rolul de a asigura
conexiunea şi unitatea tuturor activităţilor umane desfăşurate în colectiv, de a le
coordona şi dirija în conformitate cu cerinţele funcţionării întregului sistem
social.
Desigur, aşa cum a apărut şi s-a manifestat, conducerea este o acţiune
practică care, este tot atât de veche precum civilizaţia umană. Ea se regăseşte
peste tot în societate, în economie, în politică, în armată, în poliţie, în justiţie,
s.a., respectiv în toate domeniile şi pe toate palierele societăţii.
Această acţiune practică este cunoscută astăzi sub denumirea de
management, iar cei care sunt specialişti în derularea ei, manageri. Cuvântul
management derivă din latinescul “manes”(mână) şi reprezintă ca expresie
literară “manevrare”, “pilotare”. Managerul este cel care se ocupă cu pilotarea,
cu conducerea, care participă nemijlocit la efectuarea acţiunii.
Gheorghe Macovei arată că managementul desemnează un sistem de
principii, de cerinţe şi reguli, precum şi talentul de a le aplica (Gheorghe
Macovei, Conducerea modernă, fundament al conducerii, Editura Junimea, Iaşi,
1983, pag.12).
Desigur, au fost date şi probabil se vor mai da definiţii managementului,
dar în ceea ce ne priveşte, considerăm că managementul, ca acţiune practică,
desemnează un sistem de principii, cerinţe, reguli şi metode de conducere
precum şi talentul de a le aplica. Cu alte cuvinte, managementul reprezintă un
complex de acţiuni desfăşurate cu scopul de a asigura funcţionalitatea normală,
eficientă a colectivităţilor umane organizate în ansamblul lor, cât şi a fiecărei
verigi structurale.

6
 Managementul, în zilele noastre, nu poate fi privit numai ca activitate
practică, ca proces concret de raţionalizare şi eficientizare a muncii. El este şi
ştiinţa, respectiv ştiinţă a managementului, reprezentând un ansamblu de
concepte, metode şi mijloace de soluţionare a problemelor de conducere în toate
domeniile de activitate din societate, cuprinzând şi toate nivelurile
organizatorice ale acesteia. Ca teorie şi ştiinţă, managementul s-a născut în
secolul nostru, sintetizând tot ceea ce a acumulat omenirea în gândirea şi
practica conducerii.
Ştiinţa managementului presupune activitatea de sintetizare şi generalizare
a experienţei practice de conducere, căutare de idei noi, formulare de legi şi
principii de conducere, găsirea celor mai bune căi şi metode de conducere a
organizaţiilor umane. “ştiinţa managementului este o parte a cunoştinţelor
acumulate şi recunoscute, care sunt sistematizate şi formulate în
conformitate cu descoperirea adevărurilor generale sau acţiunea
legalităţilor generale” (G.H.Symonds, The Institute of Management Sciences,
Progres Report – Management Science, vol.3/1957, pag.27).
Managementul ştiinţific, conţine, nu numai o latură aplicativă ci şi una
creativă, aceasta din urmă generată de efortul de adaptare continuu a preceptelor
ştiinţifice, conducerii la realităţile concrete ale fiecărei organizaţii, de necesitatea
alegerii acelor metode şi tehnici furnizate de ştiinţa managementului, care să
corespundă specificului organizaţiei sau problemelor ce trebuie rezolvate.
Aşadar, conducerea ştiinţifică se prezintă ca un complex de acţiuni desfăşurate
cu scopul de a asigura funcţionalitatea normală, eficientă, atât a organizaţiei în
ansamblul ei, cât şi a tuturor structurilor organizatorice componente.
Considerată de către unii gânditori fie o “aventură” (M.Deobesse ), fie un
“mister” (G.Gusdor), educaţia reprezintă un fenomen social de o foarte mare
complexitate care nu va înceta niciodată să-şi afirme misterele şi dificultăţile,
chiar propria sa aventură, oferind astfel tuturor celor interesaţi de acest domeniu
al vieţii un orizont nelimitat de studiu şi cunoaştere. Domeniul cercetării
ştiinţifice s-a automatizat ca segment distinct al activităţii umane, având
caracteristici specifice pentru ştiinţele naturii şi pentru ştiinţele sociale. Prin
achiziţiile oferite de cercetare ştiinţele naturii se convertesc în tehnologii de
producţie materială, iar ştiinţele sociale “din ştiinţe ale existentului, care să
explice cum este lumea reală,(…) devin ştiinţe ale acţiunii, răspunzând la
întrebarea cum este realizabil profitul dorit“ (1, pag.8). Astfel, la tehnologia
fizică, chimică şi biologică se alătură o tehnologie socială şi umană, “o ştiinţă
dedicată transformării sociale“, adică “ingineria socială”(1, pag.18 ).
Latura cercetării ştiinţifice s-a impus în toate domeniile vieţii şi ale ştiinţei,
în special, în secolul- XX. Nici un stat nu-şi propune să neglijeze acest aspect şi,
chiar dacă ar face-o, imperative de natură practic-existenţială ar impune
cercetarea ca sector inevitabil al vieţii. Depăşindu-se stadiul discuţiilor despre
“ştiinţa pură“ sau despre “ştiinţa pentru ştiinţă“, în prezent, reţeaua de
cercetare ştiinţifică este tratată de pe poziţii egale cu alte ramuri ale sistemului
social, fiind considerată ”o componentă necesară” a acestui sistem (2,
pag.278).
7
 În sensul Ordonanţei de Urgenţă nr. 21 din 15.04.2004, termenii şi
expresiile folosite în prezenta lucrare, au următorul înţeles:
- situaţia de urgenţă – eveniment excepţional, cu caracter nonmilitar,
care prin amploare şi intensitate ameninţă viaţa şi sănătatea populaţiei, mediul
înconjurător, valorile materiale şi culturale importante, iar pentru restabilirea
stării de normalitate sunt necesare adoptarea de măsuri şi acţiuni urgente,
alocarea de resurse suplimentare şi managementul unitar al forţelor şi
mijloacelor implicate;
- amploarea situaţiei de urgenţă – mărimea ariei de manifestare a
efectelor distructive ale acesteia în care sunt ameninţate sau afectate viaţa
persoanelor, funcţionarea instituţiilor statului democratic, valorile şi interesele
comunităţii;
- intensitatea situaţiei de urgenţă – viteza de evoluţie a fenomenelor
distructive şi gradul de perturbare a stării de normalitate;
- starea potenţial generatoare de situaţii de urgenţă – complex de
factori de risc care prin evoluţia lor necontrolată şi iminenţa ameninţării ar putea
aduce atingere vieţii şi populaţiei, valorilor materiale şi culturale importante şi
factorilor de mediu;
- iminenţa ameninţării – parametrii de stare şi timp care determină
declanşarea inevitabilă a unei situaţii de urgenţă;
- starea de alertă – se declară potrivit ordonanţei de urgenţă şi se referă
la punerea de îndată în aplicare a planurilor de acţiuni şi măsuri de prevenire,
avertizare a populaţiei, limitare şi înlăturare a consecinţelor situaţiei de urgenţă;
- managementul situaţiei de urgenţă – ansamblul activităţilor
desfăşurate şi procedurilor utilizate de factorii de decizie, instituţiile şi serviciile
publice abilitate pentru identificarea şi monitorizarea surselor de risc, evaluarea
informaţiilor şi analiza situaţiei, elaborarea de prognoze, stabilirea variantelor de
acţiune şi implementarea acestora în scopul restabilirii situaţiei de normalitate;
- monitorizarea situaţiei de urgenţă – proces de supraveghere necesar
evaluării sistematice a dinamicii parametrilor situaţiei create, cunoaşterii tipului,
amplorii şi intensităţii evoluţiei şi implicaţiilor sociale ale acestuia, precum şi a
modului de îndeplinire a măsurilor dispuse pentru gestionarea situaţiei de
urgenţă;
- factor de risc- fenomen, proces sau complex de împrejurări congruente,
în acelaşi timp şi spaţiu, care pot determina sau favoriza producerea unor tipuri
de risc;
- tipuri de risc – incendii, cutremure, inundaţii, accidente, explozii,
avarii, alunecări sau prăbuşiri de teren, îmbolnăviri în masă, prăbuşiri ale unor
construcţii, instalaţii ori amenajări, eşuarea sau scufundarea unor nave, căderi de
obiecte din atmosferă ori din cosmos, tornade, avalanşe, eşecul serviciilor de
utilităţi publice şi alte calamităţi naturale, sinistre grave sau evenimente publice
de amploare determinate ori favorizate de factorii de risc specifici;
- gestionarea situaţiilor de urgenţă – identificarea, înregistrarea şi
evaluarea tipurilor de risc şi a factorilor determinaţi ai acestora, înştiinţarea
factorilor interesaţi, avertizarea populaţiei, limitarea, înlăturarea sau
8
contracararea factorilor de risc, precum şi a efectelor negative şi a impactului
produs de evenimentele excepţionale respective;
- intervenţia operativă – acţiunile desfăşurate, în timp oportun, de către
structurile specializate în scopul prevenirii agravării situaţiei de urgenţă, limitării
sau înlăturării, după caz, a consecinţelor acesteia;
- evacuare – măsură de protecţie în cazul ameninţării iminente, stării de
alertă ori producerii unei situaţii de urgenţă şi care constă în scoaterea din zonele
afectate sau potenţial a fi afectate, în mod organizat, a unor instituţii publice,
agenţi economici, categorii sau grupuri de populaţiei ori bunuri şi dispunerea
acestora în zone şi localităţi care asigură condiţii de protecţie a persoanelor,
bunurilor şi valorilor, de funcţionare a instituţiilor publice şi agenţilor
economici.

Principiile managementului situaţiilor de urgenţă sunt:

- previziunea şi prevenirea;
- prioritatea protecţiei şi salvării vieţii oamenilor;
- respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului;
- asumarea responsabilităţii gestionării situaţiilor de urgenţă de către
autorităţile administraţiei publice;
- cooperarea la nivel naţional, regional şi internaţional cu organisme şi
organizaţii similare;
- transparenţa activităţilor desfăşurate pentru gestionarea situaţiilor de
urgenţă, astfel încât acestea să nu conducă la agravarea efectelor produse;
- continuitatea şi gradualitatea activităţilor de gestionare a situaţiilor
de urgenţă, de la nivelul autorităţilor administraţiei publice locale până la nivelul
autorităţilor administraţiei publice centrale, în funcţie de amploarea şi de
intensitatea acestora;
- operativitatea, conducerea activă şi subordonarea ierarhică a
componentelor Sistemului Naţional.

I.2. NOŢIUNEA “A CERCETA” ŞI CARACTERISTICILE CE LE

IMPLICĂ ACEASTĂ ACTIVITATE

Verbul “a cerceta “ are ca înţeles primar faptul de a examina cu atenţie, a

observa, a controla, a studia sau a consulta, a căuta, a întreba sau a iscodi (3,
pag.140). Aceste sensuri se nuanţează specific în cadrul acţiunii de cercetare
ştiinţifică, în general, activitate care presupune câteva caracteristici:
- Existenţa unui obiect al cercetării, în sensul de fragment al realităţii
vizat prin scopul însuşi al cercetării (de exemplu: un incendiu este unul din
evenimentele de cercetare la faţa locului pentru cercetarea criminalistică).
- Desprinderea unei probleme concrete din universul posibil şi real al
obiectului de investigaţie pentru a se constitui în subiect determinant de
cercetare. În domeniul cercetărilor sociale (deci şi în cercetarea criminalistică),
interesul pentru o astfel de problemă concretă socială este motivată de
necesitatea îmbunătăţirii, a optimizării activităţii din domeniile vieţii sociale, fie
9
prin abandonarea unor elemente depăşite, fie prin introducerea altora noi.
În termeni foarte generali, Cătălin Zamfir consideră că o problemă socială
poate fi definită ca “un proces social, o caracteristică, o situaţie despre care
societatea sau un subsistem al ei consideră că trebuie schimbat” (1, pag.47).
Din acest mod de definire existenţa problemei sociale presupune două elemente
şi anume:

A) un obiect – “adică acel aspect, situaţie, proces care este

problematic, reprezintă, cu alte cuvinte, o sursă de dificultăţi şi asupra
căruia urmează a se acţiona pentru a fi schimbat într-un sens convenabil”.

B) conştientizarea dificultăţii legată de obiect, adică “respectivul aspect

de eliminat sau de realizat este pus ca problemă“ (1, pag.47). Formularea
teoretică a problemei depistate marchează trecerea acesteia în ipostaza de
“problematică”, la aceasta raportându-se cercetătorul pe parcursul întregii sale
investigaţii. Henri H.Stahl observă că în orice cercetare ştiinţifică avem de a face
cu două mari categorii de realităţi: realităţi concrete –“existând în afara
noastră şi independent de noi”; construcţiile mintale ale oamenilor “pe care le
elaborăm cu privire la realităţile puse în studiu“ (4, pag.71-72).
În investigaţiile cercetătorilor din sfera socialului o dificilă şi importantă
problemă este tocmai aceea a sesizării acestor două categorii de realităţi şi
păstrarea consecvenţei logice în abordarea fiecăreia în parte.
Sesizarea, spontană sau deliberată, a existenţei unei probleme în realitate
este posibilă “prin însăşi participarea noastră normală la viaţa socială de
toate zilele, care ne semnalează o serie de stări de lucruri, pe care le-am
dori mai bine cunoscute, ameliorate sau înlăturate” (4,pag.70).
Elaborarea unui demers, a unui drum specific, a unei metode pentru
abordarea problemei de cercetare stabilite. Pentru H.H.Stahl metoda este
”mersul sistematic al gândirii în operaţiunile sale de cunoaştere şi înţelegere
a realităţilor, în scopul dezlegării unor probleme teoretice şi practice”
(4,pag.70), iar pentru J.Piaget ”faza ştiinţifică a cercetării începe (…) atunci
când, disociind ceea ce este verificabil, ceea ce poate fi numai reflectat sau
intuit, cercetătorul elaborează metode speciale, adaptate problemei sale,
care să fie în acelaşi timp metode de abordare şi de verificare “ (5,pag.36).
Cercetarea ştiinţifică în general are în zilele noastre unele însuşiri, calităţi,
care o impune ca pe o activitate modernă şi anume: abordarea inter şi
pluridisciplinară a problemelor, scurtarea drumului între înnoirea obţinută prin
cercetarea ştiinţifică şi aplicarea noului în practică, crearea unui instrument
tehnic de mare complexitate pentru apropierea obiectului investigat sau lucrul în
echipa de specialişti.

10
 I.3. SINTAGMA „INCENDIU” – NOŢIUNI INTRODUCTIVE ŞI
IMPERATIVUL NECESITĂŢII INVESTIGĂRII ŞTIINŢIFICE ŞI
CRIMINALISTICE A INCENDIILOR ŞI EXPLOZIILOR CA PARTE A
SITUAŢIILOR DE URGENŢĂ

Noţiunea de incendiu este definită în dicţionarul limbii române astfel:

”Foc mare care cuprinde şi distruge parţial sau în totalitate o clădire, o
pădure, etc.”
A încerca însă să rămânem la această definiţie pentru un fenomen atât de
complex cum este incendiu, înseamnă a nu ţine seama de toate elementele care
stau la baza acestui fenomen, ca: iniţierea, dezvoltarea şi lichidarea lui, precum
şi de consecinţele ce le pot cauza. Pentru a înţelege noţiunea de incendiu şi
modul de producere a acestuia este necesar să explicăm unele fenomene ca:
arderea, aprinderea, inflamarea, autoinflamarea, combustibilitatea şi sarcina
termică.
I.3.1. FENOMENUL DE ARDERE.

ARDEREA- ca fenomen fizic asociat unui incendiu, este o reacţie

exotermă a unei substanţe combustibile cu un comburant, însoţită, în
general de emisie de flăcări şi/sau incandescenţă şi/sau emisie de fum
(Grl.div. Ionel Crăciun şi Col.ing.(r) Pompiliu Bălulescu – Agenda Pompierului,
Editura Tehnică , 1993). În natură se cunosc substanţe care ard şi fără prezenţa
oxigenului din aer, de exemplu : clorura de azot, acetilena comprimată precum şi
alte substanţe compuse. Aceste substanţe, în anumite condiţii, pot să
explodeze cu degajare de căldură şi apariţia de flăcări.
Procesul de ardere este posibil numai dacă se întrunesc simultan, în timp
şi în spaţiu următoarele condiţii :
- existenţa substanţelor sau a materialelor combustibile;
- prezenţa substanţelor care întreţin arderea (oxigen, substanţe care cedează
oxigen);
- sursă de aprindere cu energie capabilă să realizeze temper. de aprindere.
Materialele combustibile trebuie să fie încălzite până la temperatura de
aprindere (aprindere spontană), pentru ca să ardă sau să susţină propagarea
flăcării.
Arderea ulterioară a combustibilului este determinată de căldura disipată
de flacără către procesul de piroliză sau vaporizarea combustibilului.
Arderea va continua până când :
- materialul combustibil este consumat;
- concentraţia carburantului devine mai mică decât minimul necesar
pentru a susţine arderea;
- pierderile de căldură sunt atât de mari încât nu se mai asigură căldura
necesară pentru piroliza în continuare a materialului combustibil;
- flăcările sunt inhibate chimic sau suficient răcite pentru a împiedica
desfăşurarea reacţiilor în continuare.
Arderea are loc, aproape întotdeauna, în fază gazoasă, amestecul aer-gaz,
11
combustibil în reacţie, cu emisie de lumină, constituind o flacără. Combustia
fără flacără a materialelor ce rămân în stare solidă în timpul reacţiei, chiar dacă
produsul arderii este parţial sau total un gaz, defineşte o ardere mocnită.
Lichidele nu ard ci numai vaporii acestora, care se formează în cantitate
suficientă abia după ce se depăşeşte temperatura de inflamabilitate. Substanţele
combustibile solide se aprind şi ard în general, mult mai greu decât cele gazoase
sau lichide, deoarece aprinderea lor necesită un aport mai mare de căldură din
exterior şi degajarea substanţelor volatile combustibile prin distilare se face
mai încet.
Cel mai important efect fizic produs în urma arderii este temperatura,
care creşte pe măsură ce arderea se intensifică .
În urma arderii rezultă produse de ardere (gaze de ardere şi, în cazul
arderii corpurilor solide, resturi minerale - cenuşă), precum şi o mare cantitate
de căldură disipată în mediul înconjurător. Dacă arderea nu este completă rezultă
fumul, un ansamblu fizibil de particule şi/sau lichide în suspensie în aer.
După viteza de reacţie, între oxigen şi combustibil, se pot deosebi : arderi
lente, normale (uniforme), rapide (explozii, deflagraţii) .
Culoarea fumului este un indiciu al materialelor aflate în combustie
conform tabelului de mai jos.

Materiale şi substanţe Caracteristicile fumului

combustibile Culoare Miros Gust
Bumbac Brun-închis Specific Acrişor
Cauciuc Negru-brun Sulfuros Acid
Celuloid Cenuşiu-închis Specific Acid
Combinaţii de azot Galben-brun Iritant Acid
Fosfor Alb dens Usturoi Fără
Hârtie, paie, fân Galben-alb Specific Acrişor
Lemn Cenuşiu-negru Răşină Acrişor
Magneziu Alb Fără Metalic
Potasiu metalic Alb dens Fără Alcalin
Polistiren Negru închis Hidrocarburi Fără
Policlorură de vinil Cenuşiu închis Acid clorhidric Fără
Produse petroliere Negru Uleios Acrişor
Sulf Alb-negru Specific Acid

INFLAMAREA – este arderea rapidă a vaporilor proveniţi dintr-un

lichid combustibil. Pentru ca inflamarea să se poată produce este necesar să
se formeze la suprafaţa lichidului un amestec combustibil de vapori – aer şi
să existe o sursă de aprindere .
AUTOINFLAMAREA – este aprinderea vaporilor unui lichid
combustibil, fără ca aceştia să vină în contact cu o sursă de aprindere,
pentru aceasta fiind suficientă numai prezenţa aerului. Ea se produce în
condiţiile unei anumite cantităţi de vapori şi a realizării temperaturii de

12
autoinflamare. Temperatura de autoinflamare este temperatura minimă până la
care este necesar să se încălzească o substanţă combustibilă pentru a se produce
aprinderea amestecului de vapori - aer, fără a veni în contact direct cu sursa de
aprindere. Ea are o valoare întemeiată, oscilând între limitele largi, determinate
de presiunea vaporilor, concentraţia amestecului (raportul dintre vapori şi
oxigenul atmosferic).
COMBUSTIBILITATEA – este proprietatea pe care o au unele
corpuri de a arde în prezenţa oxigenului sau a aerului. Din acest punct de
vedere există trei grupe de combustibilităţi: incombustibile, greu combustibile
şi combustibile .
SARCINA TERMICĂ– de incendiu reprezintă cantitatea de căldură
exprimată în Kcal, degajată pe timpul arderii, pe unitate de suprafaţă
exprimată în Kg /m2, considerând materialele combustibile repartizate
uniform într-o încăpere. Deci sarcina termică este produsul dintre cantitatea
de material combustibil, exprimată în Kg/m2, şi puterea calorică exprimată în
Kcal/Kg, specifică fiecărui material.
Pentru definirea noţiunii de incendiu sunt necesare trei elemente:
- existenţa unei arderi scăpate de sub control;
- producerea de pagube materiale în urma arderii;
- necesitatea intervenţiei printr-o acţiune de stingere în vederea
întreruperii şi lichidării arderii.
Lipsind unul din aceste elemente, arderea nu poate fi considerată un
incendiu.
Incendiul este o ardere rapidă, declanşată cu sau fără voia omului,
scăpată de sub control, în urma căruia se produc pagube materiale şi
pentru a cărei întrerupere şi lichidare este necesară intervenţia cu mijloace
de stingere adecvate (Noţiuni de fizică şi chimie pentru pompieri - Col.ing. (r)
Pompiliu Bălulescu, N. Călinescu, C. Iorgulescu, V. Macriş, pag. 16 – 20).
Incendiul este deci, o însumare de procese fizice şi chimice care se
amplifică şi devin mai complexe pe măsură ce înaintează în timp. Principalul
fenomen este totuşi arderea unor materiale sau substanţe combustibile însoţite
de degajarea unei mari cantităţi de căldură.

I.3.2. FENOMENUL DE APRINDERE

APRINDEREA - sau iniţierea arderii se produce fie când substanţa sau

materialul combustibil vine în contact cu o sursă externă de căldură, fie datorită
unei surse de căldură internă.
Ca sursă externă de căldură se citează focul deschis, radiaţia termică,
scurtcircuitele, etc., iar ca surse interne – autoaprinderile. Acestea sunt de fapt şi
cauze ale incendiilor .
Aprinderea, ca şi arderea, are loc numai în stare gazoasă şi cu atât mai
uşor cu cât emanaţia de vapori şi de gaze începe la o temperatură mai joasă.
Aprinderea substanţelor combustibile are loc la o anumită temperatură denumită
temperatura de aprindere .
13
 TEMPERATURA DE APRINDERE reprezintă temperatura cea mai
mică la care o substanţă combustibilă aflată în prezenţa aerului sau
oxigenului trebuie încălzită pentru ca arderea să continue de la sine , fără
încălzire exterioară, în contact cu o sursă de iniţiere (de tip scânteie
electrică, suprafaţă caldă ş.a) şi a arde în continuare după îndepărtarea
sursei, de la sine, fără aport de energie din exterior. Temperaturile de
aprindere a unor materiale solide sunt exemplificate în tabelul de mai jos :

Denumirea materialului Temp.de Denumirea materialului Temp.de

aprind.(C) aprind.(C)
Antracit 800 In fibre 345
Asfalt 400 Iută 254
Brad 225 Lignit 300-450
Bumbac cârpe 320 Magneziu 450
Bumbac fibre 200-220 Mangal 180
Bumbac ţesături 225 Molid 282
Cafea 400-450 Mătase fibre 279
Carpen 250 Mătase artificială 472
Carton 300-360 Naftalină 79
Catran 335 Paie 200-220
Cauciuc natural sintetic 250-450 Pene 500
Cărbune brun 250-300 Piele moale 400-450
Ceai 290 Pin 280
Celuloid 125-190 Pirită praf 401
Cânepă 215 Plută - plăci 260
Cocs metalurgic 620-770 Poliamide fibre 420
Celuloză 160-170 Poliamide praf 535
Celuloză praf 434 Polietilenă 341
Colofoniu praf 329 Policlorură de vinil 900
Coşuri nuiele 380 Poliesteri - fibră sticlă 390
Dinamită 180-200 Polimetacrilat 450
Fag 295 Porumb boabe 250
Făină de lemn 430 Praf puşcă 178-176
Făină de plută 210 Polistiren 340-345
Fân 205-210 Poliuretan spumă 310
Fosfor alb 45 Rumeguş fag 396
Fosfor roşu 240 Rumeguş molid 445
Funingine 900 Stejar 340
Grafit 850 Sulf 207
Grăsime animală 340-450 Tanin pulbere 512
Hamei 250-300 Trotil 240-300
Hârtie 185-363 Turbă 230
Huilă 400-500 Tutun, tutun frunze 175-393
In 232 Zahăr praf 377-410
14
 I.4. REGULI ŞI PREVEDERI LEGALE PRIVND ACTIVITATEA DE
INVESTIGARE A CAUZELOR INCENDIILOR – ASPECTE
JURIDICE

Activitatea de cercetare a cauzelor şi împrejurărilor producerii incendiilor

este reglementată prin Ordinul ministrului administraţiei şi internelor
nr.1134/2006 pentru aprobarea ,, Regulamentului privind planificarea,
organizarea, desfăşurarea şi conducerea acţiunilor de intervenţie ale
serviciilor de urgenţă profesioniste’’ regulament care la articolul 35 litera m
stipulează că: ,,Stabilirea cauzei producerii evenimentului şi condiţiilor care
au favorizat evoluţia acestuia cuprinde acţiunile şi activităţile desfăşurate în
scopul procurării, analizării şi exploatării datelor, informaţiilor şi
problemelor de orice natură, aprecierii corecte a elementelor care au
determinat producerea evenimentului şi identificarea condiţiilor care au
favorizat evoluţia acestuia.
In baza prevederilor O.M.A.I. nr. 1134, prin Ordinul Inspectorului
General al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă nr.1146/I.G. din
28.10.2008, a fost aprobată ,, Dispoziţiile tehnice de elaborare a
documentelor de pregătire, organizare, conducere, desfăşurare, evidenţă,
analiză, evaluare şi raportare a acţiunilor de intervenţie ale serviciilor
profesioniste pentru situaţii de urgenţă,,.
Conform prevederilor art. 58 din ordinul mai sus menţionat ,,
Raportul de evaluare a intervenţiei se întocmeşte de unitate/grup de
intervenţie şi se înaintează la Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, în
termen de 20 de zile de la desfăşurarea acţiunii de intervenţie, care a pus
probleme prin natura produselor periculoase, consecinţele asupra populaţiei,
bunurilor şi mediului, dificultăţi întâmpinate în folosirea tehnicii, complexitatea
evenimentului’’. Raportul de evaluare se va redacta explicit, pe momente de
desfăşurare a intervenţiei şi va cuprinde toate informaţiile necesare pentru
decelarea unor concluzii care să conducă la perfecţionarea activităţilor de
organizare, pregătire şi desfăşurare a intervenţiilor.
Raportul de evaluare a intervenţiei, de regulă, cuprinde:
a) data şi ora producerii evenimentului;
b) adresa, denumirea şi destinaţia obiectivului unde s-a produs
evenimentul şi în ce a constat acesta;
c) datele generale despre obiectiv (principalele date privind construcţiile
şi instalaţiile, procesul tehnologic, evenimentul produs şi condiţiile de
desfăşurare a intervenţiei);
d) observarea, anunţarea şi modul de acţiune a primei intervenţii;
e) cauza şi împrejurările producerii evenimentului (condiţiile
hidrometeorologice, existenţa şi starea surselor de alimentare cu apă şi a
instalaţiilor speciale, existenţa rezervei de substanţe de intervenţie şi mijloace de
protecţie individuală);
f) intervenţia subunităţii (subunităţilor) – concluzii privind cunoaşterea
obiectivului, a raionului de intervenţie şi modul de realizare a dispozitivului de
15
intervenţie; concluzii privind modul de executare a atribuţiilor de personalul
gărzii (gărzilor) de intervenţie;
g) intervenţia unităţii;
h) concluzii privind logistica intervenţiei şi funcţionarea autospecialelor,
utilajelor, accesoriilor şi mijloacelor de protecţie;
i) aprecierea intervenţiei;
j) consecinţele evenimentului;
k) măsurile întreprinse pentru înlăturarea neregulilor constatate pe timpul
intervenţiilor;
l) concluzii şi învăţăminte desprinse în urma desfăşurării acţiunilor de
intervenţie;
m) propuneri de completare şi modificare a actelor normative interne
(protocoale, ordine, proceduri etc.);
n) propuneri de recompensare a personalului implicat;
o) scheme cu prezentarea situaţiei iniţiale şi a celor intermediare, pe
parcursul desfăşurării acţiunilor de intervenţie.

A) ASPECTE JURIDICE - conform reglementării legii penale,

incendiul reprezentă mijlocul prin care pot fi comise acte de diversiune,
distrugeri de bunuri şi valori, ori este un efect al neglijenţei în serviciu.
Obiectivul juridic al acestor infracţiuni intenţionate sau din culpă, îl
constituie relaţiile sociale care ocrotesc bunurile, valorile, viaţa şi integritatea
persoanelor fizice, iar obiectul material îl constituie însuşi bunurile ori valorile
asupra cărora făptuitorul îşi exercită acţiunea ori infracţiunea ilicită.
Latura obiectivă constă în aprinderea de bunuri ca urmare a unor acţiuni
ori infracţiuni ale unor persoane fizice.
Latura subiectivă, în cazul infracţiunilor intenţionate, constă în intenţia
directă a subiectului de a distruge ori degrada un bun, care săvârşind incendierea
doreşte şi acceptă întru totul urmările faptei sale.
În cazul infracţiunilor din culpă ce se pot săvârşi prin incendiu, latura
subiectivă constă în însăşi vina subiectului manifestată sub forma nesocotinţei,
imprudenţei, neprevederii urmărilor faptei sale.
Legea penală prevede că prin incendiu se pot săvârşi următoarele
infracţiuni:
- actele de diversiune prevăzute la art.163 din Codul Penal;
- distrugerea şi distrugerea calificată prevăzută la art.218 din Codul Penal;
- distrugerea în paguba avutului public prevăzută la art.231 din Codul
Penal;
- distrugerea din culpă prevăzută la art.219 din Codul Penal;
- distrugerea din culpă în paguba avutului public prevăzută de art.232 din
Codul Penal;
- neglijenţă în serviciu prevăzută de art. 249 din Codul Penal.

16
 B) INFRACŢIUNI SĂVÂRŞITE CU INTENŢIE - actele de diversiune
comise prin incendii, sunt considerate ca o infracţiune îndreptată împotriva
securităţii statului, se săvârşesc întotdeauna cu intenţie şi pot fi constatate şi de
lucrătorul de poliţie, care are însă datoria de a trimite de îndată lucrările ce le-a
întocmit procurorului ce exercită supravegherea, în vederea sesizării organelor
de cercetare competente să soluţioneze cauzele penale respective.
O altă infracţiune este cea prevăzută de art. 271 din Codul Penal, din
conţinutul căruia rezultă că se poate săvârşi şi prin incendiere, având ca urmări
distrugerea, degradarea ori aducerea în stare de neîntrebuinţare a unui bun
aparţinând altuia.
Sfera bunurilor asupra cărora se pot răsfrânge activităţile ilicite ale
subiectului nu este limitată de legiuitor.
Considerând că nu toate distrugerile reprezintă acelaşi pericol social,
legea penală stabileşte bunurile pentru a căror distrugere ori degradare
făptuitorul va fi sancţionat cu o pedeapsă mai aspră. Aceste bunuri sunt:
cablurile telefonice, telegrafice sau înalta tensiune ori conductele petroliere,
precum şi bunurile ce au o deosebită valoare artistică, ştiinţifică, arhivistică ori
socială.
Referindu-se la incendiu ca mijloc întrebuinţat de făptuitori la producerea
distrugerii, legea tratează problema ca agravantă, prevăzând în acest caz o
pedeapsă de la 1 la 5 ani închisoare, aceasta însă cu condiţia ca prin folosirea
incendiului să fi rezultat un pericol public. Situaţia este aceeaşi chiar când
bunurile asupra cărora s-a exercitat acţiunea distrugătoare aparţin însăşi
făptuitorului.
Pericolul public este de fapt o stare de primejdie iminentă ce poate
periclita situaţia unor bunuri - altele decât cele afectate direct de incendiu – sau
vieţi omeneşti. El trebuie apreciat de la caz la caz, ţinându-se seama de locul
unde s-a produs fapta, de urmările produse sau ce se puteau produce şi chiar de
însăşi ameninţarea iminentă, directă, a unor bunuri sau valori aparţinând
avutului public sau personal al cetăţenilor ce se aflau în vecinătatea celor
incendiate.
O altă infracţiune de acest gen, prevăzută separat de legea penală, este
distrugerea calificată, pentru existenţa căreia se cere ca după comiterea
acţiunilor de distrugere, degradare sau aducere în stare de neîntrebuinţare a unui
bun, să se fi produs consecinţe deosebit de grave ori chiar un dezastru. Prin
consecinţe grave sau consecinţe deosebit de grave legea (art.146 din Codul
Penal), înţelege situaţia când prin infracţiune s-au produs pagube materiale mari,
care au avut repercursiuni asupra realizării planului de stat sau al unităţii, au
produs o stânjenire importantă activităţii unităţii ori au cauzat alte asemenea
urmări). Termenul “dezastru“ (art.281 al.2 din Codul Penal), constă în
distrugerea sau degradarea unor mijloace de transport în comun, de mărfuri sau
persoane ori a unor instalaţii sau lucrări şi care au avut ca urmare moartea sau
vătămarea gravă a integrităţii corporale ori sănătăţii mai multor persoane.
Trebuie reţinut că distrugerea calificată se poate produce atât în domeniu
particular cât mai ales în domeniul avutului public.
17
 Lucrătorul de poliţie aflat în faţa unui caz de distrugere intenţionată
săvârşită prin incendiere trebuie să administreze asemenea probe care să
dovedească, pe de o parte, intenţia făptuitorului şi activităţile pe care acesta le-a
întreprins, iar pe de altă parte, bunurile şi valorile asupra cărora s-a răsfrânt
acţiunea prin distrugere, degradare ori aducere în stare de neîntrebuinţare.
In activitatea de cercetare şi stabilire a cauzelor producerii incendiilor se
are în vedere şi prevederile unor hotărâri ale Guvernului şi acte normative care
reglementează activitatea de prevenire şi stingere a incendiilor cum ar fi:
- Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor;
- HGR 786/2002 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele
de prevenire şi stingere a incendiilor;
- H.G.R. nr. 1739/2006 pentru aprobarea categoriilor de construcţii, instalaţii
tehnologice şi alte amenajări care se supun avizării şi /sau autorizării p.s.i.;
- O.M.A.I. nr.163/2007 pentru aprobarea Normelor generale de apărare
împotriva incendiilor;
- O.M.A.I. nr.1312/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de avizare
şi autorizare privind prevenirea şi stingerea incendiilor;
- O.M.A.I. nr. 712/2005, modificat prin O.M.A.I. 786/2005 pentru aprobarea
Dispoziţiilor Generale privind instruirea salariaţiilor în domeniul situaţiilor de
urgenţă.
In întreaga economie naţională, pe ramuri de producţie, există ordine şi
instrucţiuni care stabilesc reguli ce trebuie respectate în vederea prevenirii şi
stingerii incendiilor.
In cursul cercetării incendiilor trebuie urmărit modul în care prevederile
acestor acte normative au fost respectate, pentru a putea stabili vinovăţia sau
nevinovăţia persoanelor implicate în cauză.

18
 CAPITOLUL II
CAUZE ŞI ÎMPREJURĂRI ALE PRODUCERII SITUAŢIILOR DE
URGENŢĂ

II.1. IERARHIZAREA CAUZELOR ŞI IMPREJURĂRILOR

PRODUCERII SITUAŢIILOR DE URGENŢĂ DEFINITE DE INCENDII

O corectă identificare a surselor de aprindere şi deci a stabilirii cauzelor

de incendiu, permite statistici reale cu consecinţe importante la nivel macro şi
microsocial.
Astfel, evidenţierea corectă a celor mai frecvente cauze de incendiu,
dinamica acestora, repartizarea pe ramuri de activitate (industrie, comerţ,
transporturi, agricultură, etc.), influenţa factorilor sezonieri geografici sau de
timp (oră din zi, zi de odihnă sau muncă), ş.a., asigură:
- compararea incendiilor cu alte evenimente negative (catastrofe,
cutremure, accidente industriale);
- perfecţionarea permanentă a legislaţiei de prevenire şi stingere a
incendiilor, elaborarea unor norme şi regulamente eficiente şi echilibrate;
- dezvoltarea unor programe educaţionale adecvate, mai ales pentru
situaţii social-economice, momentane cu implicaţii negative (de exemplu: iarna -
creşte numărul incendiilor datorate mijloacelor de încălzire; lipsa în unele
perioade a buteliilor cu gaze comprimate de pe piaţă, favorizează incendii
datorate improvizaţiilor), inclusiv prevenirea unor acte antisociale de tip
ARSON;
- identificarea produselor şi echipamentelor de prevenire şi stingere a
incendiilor (detectoare, stingătoare, centrale de semnalizare, instalaţii de
stingere, ş.a.) cu funcţionare necorespunzătoare şi luarea măsurilor adecvate faţă
de producători;
- elaborarea unor măsuri speciale pentru imobile sau incinte cu aglomerări
de persoane sau bunuri de mare valoare;
- fundamentarea studiilor de risc de incendiu;
- identificarea obiectivelor pentru perfecţionarea concepţiei şi tacticii de
prevenire, antrenament şi intervenţie a pompierilor.
În funcţie de cauzele care le determină incendiile pot fi clasificate în trei
mari categorii (C. Suciu – Criminalistica, ediţia 1972, pag. 322-333; I. Mircea –
Criminalistica, ediţia 1978, pag. 99-101; E. Stancu - Criminalistica, ştiinţa
investigării infracţiunilor, editura Tempus S.R.L. Bucureşti 1992 ):
- incendii provocate de cauze naturale;
- incendii provocate de cauze tehnice (accidentale );
- incendii provocate premeditat.
Această categorisire este discutabilă, deoarece la rândul lor şi anumite
incendii ”naturale”, după această clasificare (autoaprinderi, descărcări electrice,
razele solare, electricitatea statică etc.), pot implica vinovăţia unor persoane
datorită depozitării necorespunzătoare a materialelor, neluării măsurilor pentru
protecţie împotriva descărcărilor electrice din atmosferă, etc.
19
 Pe de altă parte considerăm că nu se pot grupa cauze care nu sunt naturale
şi nici nu sunt urmarea unei neglijenţe sau intenţii cum ar fi de exemplu: ruperea
bruscă a unei conducte de benzină, ca urmare a unui defect de construcţie şi care
poate incendia o suprafaţă mare dintr-o secţie de producţie.
Urmările lăsate de incendiu prezintă uneori o mare asemănare, nefiind
specifice, în cele mai multe cazuri, unei grupe aparte. Astfel, în caz de
autoaprindere putem avea de-a face cu un incendiu accidental, în situaţia în care
nu se cunoşteau posibilităţile de autoaprindere a substanţei respective, sau putem
avea un incendiu provocat din neglijenţă, în cazul în care se cunoşteau
posibilităţile fizico-chimice ale substanţei şi nu s-au luat măsuri de prevenire
deja stabilite.
Furtunile, inundaţiile, cutremurele, chiar şi animalele pot crea condiţii
favorabile pentru apariţia unor cauze de incendiu, cum ar fi: arcuri şi scântei
electrice, reacţiile unor substanţe cu apa etc. Din aceste motive studierea
cauzelor de incendiu va trebui să se facă pe două grupe :
- cauze tehnice de incendiu, care cuprind cauze şi împrejurări
cunoscute în general şi faţă de care sunt prevăzute, în majoritatea cazurilor,
măsuri specifice de prevenire ;
- incendii provocate intenţionat.
Clasificarea incendiilor în raport cu cauzele care le-au produs se poate
face în funcţie de elementele obligatorii menţionate la capitolul I.3.1, alin.3.,
dar, în cele mai multe cazuri, se optează pentru analiza naturii surselor de
aprindere.
Astfel, se pot deosebi următoarele categorii:
 Surse de aprindere cu flacără:
- focul în aer liber;
- flacără (chibrit, lumânare);
- flăcări de la aparate termice.
 Surse de aprindere de natură termică:
- obiecte incandescente (ţigară, topituri metalice, becuri şi
proiectoare electrice, jar, cenuşă, zgură de la aparate de încălzit, particule
incandescente de la sudură, ş.a.);
- căldură degajată de aparate termice (casnice, industriale);
- efectul termic al curentului electric;
- coşuri defecte şi necurăţate (fisuri, scântei, etc.);
 Surse de aprindere de natură electrică:
- arcuri şi scântei electrice;
- scurtcircuit (echipamente, cabluri, ş.a.);
- electricitate statică;
 Surse de aprindere spontană:
- aprindere spontană de natură chimică (inclusiv reacţii chimice
exoterme);
- aprindere spontană de natură fizico-chimică;
- aprindere spontană de natură biologică;
 Surse de aprindere de natură mecanică:
20
 - scântei mecanice;
- frecare;
 Surse de aprindere naturale:
- căldură solară;
- trăsnet;
 Surse de aprindere datorate explozivilor şi materialelor incendiare;
 Surse de aprindere indirecte (radiaţia unui focar de incendiu, flacăra
unui amestec exploziv, ş.a.);
 Incendii de tip arson, ale căror surse de aprindere utilizate de regulă de
incendiatori, se regăsesc în categoriile anterioare.
 Explozia, ca fenomen tehnic distinct, trebuie tratată ca împrejurare
declanşatoare a incendiului şi nu ca sursă de aprindere.

II.1.1. CAUZE TEHNICE

1. SURSE DE APRINDERE CU FLACARĂ

Formele sub care se manifestă focul deschis şi prin care poate genera
incendii sunt: flacăra de chibrit, de lumânare, de lămpi de gătit şi lămpi de
iluminat cu petrol, focurile făcute în aer liber, flacăra de la sudură oxiacetilenică,
de la lămpile de lipit şi altele.
Din punct de vedere chimic flacăra este o masă de gaze care dezvoltă
lumină şi căldură ca urmare a unor reacţii chimice foarte exoterme (P.Bălulescu
– Cauzele tehnice ale incendiilor şi prevenirea lor).
Căldura de reacţie, ca sursă de aprindere, constituie, de cele mai multe ori,
cauza unor incendii. Flăcările se produc în urma combinării gazelor din cauza
reacţiilor puternice exoterme cum sunt de obicei combinările combustibililor cu
aerul sau cu oxigenul.
Se întâlnesc cazuri în care şi substanţele necombustibile reacţionează cu
anumite gaze, de exemplu: clorul cu hidrogenul, clorul cu fosfatul, în ambele
cazuri producându-se flăcări.
Ceea ce trebuie reţinut este faptul că flăcările constituie rezultatul exclusiv
al arderii gazelor.
Flăcările degajate pe timpul incendiului au temperatura cuprinsă între 700
– 1000 0 C, iar în unele cazuri pot ajunge la 1500 0 C. Temperatura de aprindere
a unei ţigări ce arde mocnit în aer liber este de aproximativ 650 –750 0C.
În cazul unui tiraj prelungit s-a ajuns la 771 0C. La majoritatea
materialelor combustibile incendiul nu se poate declanşa prin simplul contact cu
o ţigară în stare de incandescenţă, decât dacă există o fază intermediară a unei
arderi mocnite, aceasta constituind de fapt o caracteristică a unui astfel de
incendiu.
Faza de mocnire este de ordinul orelor. Cercetările efectuate în străinătate
cu privire la producerea şi propagarea incendiilor mocnite la materialele aflate
fie sub formă de particule, fie în vrac, de la ţigările aprinse, confirmă acest lucru.
Investigatorul la incendiile care au drept sursă de aprindere - flacăra,
trebuie să urmărească:
21
 - verificarea existenţei mijloacelor care utilizează flacăra sau care
pot în anumite condiţii, să formeze flacără (aparate de sudură, facle, cuptoare,
aparate de gătit, aparate de iluminat, aparate de laborator, ş.a.).
- verificarea existenţei în zonă, înaintea incendiului, a unui foc în
aer liber (din declaraţiile unor martori);
- examinarea urmelor şi resturilor rămase de la mijloacele care
utilizează flacără;
- determinarea caracteristicilor de aprindere şi ardere a materialelor
şi substanţelor aflate în zona incendiului, a gradului lor de uscăciune
(deshidratare);
- evaluarea temperaturii flăcărilor, în funcţie de temperatura de
ardere a combustibilului, de mărimea flăcării rezultate la ardere, precum şi de
căldura pierdută prin radiaţie sau consumată de către produsele de ardere;
- verificarea efectuării unor ignifugări în zona afectată de incendiu;
- compararea căldurii de reacţie a flăcării cu temperatura sau
energia minimă de aprindere a materialelor şi substanţelor combustibile aflate în
zona de incendiu;
- studierea condiţiilor de microclimat sau a situaţiei meteorologice.
De exemplu, arderea mocnită a 24 grame smocuri de bumbac cu fibre
scurte după aprinderea de la ţigară a durat o oră; o grămadă de 61 grame
rumeguş cu umiditatea de 7% şi densitate de 0,15 a ars mocnit 3 ore.
Din cauza ţigărilor aruncate la întâmplare se produc multe incendii. Se
citează, de exemplu, incendiu de la o şcoala din Chicago produs la 01.12.1958,
care a costat viaţa a 95 de persoane din care 92 copii şi a răscolit opinia publică
mondială. Punctul de iniţiere a incendiului a fost locul de lângă scara aripii de
nord , unde erau depozitate deşeuri de materiale uşor combustibile (ziare vechi,
arhivă, tapete etc.). Aceste materiale uşor combustibile lăsate din neglijenţa
conducerii şcolii şi a îngrijitorului au fost aprinse de la ţigara unui elev care
fuma pe ascuns.
Lăsarea lumânărilor aprinse şi nesupravegheate constituie altă împrejurare
în care s-au produs o serie de incendii.
Astfel, a izbucnit un incendiu la magazinul universal din comuna Sîneşti
judeţul Ialomiţa. Gestionarul raionului de alimente obişnuia să vândă produse şi
după ora închiderii magazinului. Pentru că unicul bec din această parte a
magazinului nu asigura o bună vizibilitate până în partea din spate, unde se afla
magazia de mână, acest lucru fiind împiedicat şi de o perdea de doc ce despărţea
magazinul de aceasta, se folosea în multe cazuri de o lumânare. S-a presupus că
în seara izbucnirii incendiului gestionarul a folosit din nou lumânarea pe care a
uitat-o aprinsă şi de la care s-au incendiat materialele combustibile din
apropiere.
2. SURSE DE APRINDERE DE NATURĂ TERMICĂ.

Dintre corpurile supraîncălzite care pot genera incendii se exemplifică:

coşurile supraîncălzite, de cele mai multe ori ca urmare a unor defecte de
construcţie, sobe de tablă, instalaţii de încălzire centrală cu aburi, radiatoarele
22
electrice utilizate la crescătoriile de animale, aparate electrice de încălzit şi
lămpile electrice de puteri mari.
Transmiterea căldurii de la aceste corpuri la alte corpuri pe care în
anumite condiţii le incendiază se face prin radiaţie, conductibilitate sau
convecţie în cazul transmiterii căldurii de la un corp la altul prin
conductibilitate, căldura se propagă din particulă în particulă în interiorul
aceluiaşi corp în masa căruia există diferenţe de temperatură. în corpuri diferite
căldura se propagă numai atunci când sunt în contact. Conductele, barele şi
grinzile metalice încălzite puternic degajă o cantitate de căldură suficientă
pentru a aprinde substanţele şi materialele combustibile cu care vin în contact.
Se citează cazuri când o conductă încălzită în timpul unui incendiu declanşat la
subsolul unei clădiri, poate să aprindă materialele combustibile de la parter sau
de la etajul I, chiar dacă există planşee din beton armat. Căldura transmisă prin
conductibilitate face ca temperatura conductei, la o distanţă de câţiva metri de
sursă să fie superioară temperaturii de aprindere a anumitor materiale
combustibile.
Transmiterea căldurii prin convecţie se produce numai la lichide şi gaze,
energia termică transmiţându-se prin deplasarea particulelor de lichide sau gaze
încălzite.
Gazele încălzite la temperaturi ridicate pot aprinde substanţe
combustibile. Gazele calde rezultate din arderea unor materiale combustibile sau
aer cald folosit în special la uscătorii pot constitui surse de incendiu.
Investigatorul, la incendiile cu sursa de aprindere de natură termică,
trebuie să urmărească:
- existenţa şi starea tehnică a instalaţiilor, aparatelor termice sau
electrice de încălzit;
- determinarea modului de transfer şi acumulare a căldurii;
- stabilirea combustibilului utilizat în aparatele termice;
- examinarea urmelor şi resturilor provenite de la obiectele
incandescente (jar, cenuşă, becuri, proiectoare, ţigări, etc.);
- determinarea caracteristicilor de aprindere şi ardere a materialelor
combustibile amplasate în apropierea sursei de aprindere;
- compararea temperaturii de aprindere a substanţelor combustibile
cu temperatura sursei de aprindere;
- efectuarea de măsurători experimentale;
- reconstituirea situaţiei investigate.
În cazul în care pe parcursul coşurilor pentru evacuarea fumului există
fisuri care permit ieşirea gazelor destul de fierbinţi (459 0 C) în încăperi, poduri,
etc., se pot provoca incendii.
Radiaţia termică transmisă în cazul unor surse puternice de căldură ca:
sobe metalice, burlane de tablă, coşuri de fum deteriorate, poate aprinde
materialele combustibile existente la anumite distanţe de aceste surse.
În astfel de condiţii a izbucnit un incendiu la podul imobilului numitului
C.D din localiatea Orlat, din cauza unui coş de fum necurăţat.
La ora izbucnirii incendiului ( 03,40 ) mijlocul de încălzire (sobă cu
23
acumulare de căldură) nu era în funcţiune .
Excluzând de la început cauze care nu justificau a fi analizate (descărcări
electrice, sudură, autoaprindere etc.),s-a ajuns la concluzia luării în considerare a
următoarei cauze: coş defect; argument: observarea incendiului la acoperiş în
zona coşului de evacuare a fumului, de către mai mulţi martori oculari.
Sobele supraîncălzite constituie de asemenea un real pericol de incendiu,
de cele mai multe ori incendiul producându-se prin transmiterea radiaţiei termice
la materialele combustibile înconjurătoare. Astfel, locuinţa lui N.P. din comuna
Strejeşti, judeţul Vâlcea, a ars în proporţie de 50% datorită faptului că acesta
utiliza pentru încălzire o sobă metalică alimentată cu motorină, care nu mai
funcţiona la parametrii proiectaţi. N.P. a plecat de acasă şi a lăsat funcţionând
această sobă care s-a supraîncălzit şi astfel a făcut să se aprindă elementele
combustibile din jur (covor, mobilă) producând incendierea camerei şi mai apoi
o parte din locuinţă până când incendiu a fost observat.
Ulterior N.P. a recunoscut că soba cu pricina se mai încinsese de câteva
ori, neproducând însă aprinderea unui material .
În momentul lichidării incendiului s-a putut observa că nu soba a fost cea
care a luat foc şi că aceasta a transmis o mare cantitate de căldură elementelor
care au înconjurat-o iar acestea s-au aprins.
Aparatele electrice de încălzit şi lămpile incandescente, prin
supraîncălzirea lor, pot aprinde materialele combustibile din apropierea lor.
Referindu-se la un fier de călcat electric care nu este prevăzut cu regulator de
temperatură, după câteva ore de funcţionare ajunge la roşu. în asemenea situaţii
incendiile izbucnesc cu siguranţă.
Datorită faptului că talpa fierului de călcat permite accesul aerului numai
pe margini care sunt încălzite mai puţin decât mijlocul, incendiu nu se poate
produce imediat.
Totuşi se produce o ardere mocnită, masa lemnoasă se carbonizează şi se
perforează.
Incendiul se declanşează de cele mai multe ori abia în momentul în care
aerul pătrunde liber la părţile incandescente apărute după arderea mocnită
lemnului.
Un fier de călcat uitat în priză a provocat incendiul care a izbucnit la
Cooperativa ,,Confecţia” din municipiul Ploieşti. Din expertiza făcută de
organele de specialitate a rezultat că la terminarea lucrului a fost uitat în priză de
către personalul muncitor un fier de călcat, iar instalaţia electrică nu a fost
scoasă de sub tensiune.

3. SCÂNTEI DE MATERIALE COMBUSTIBILE ŞI DE LA SUDURĂ

Prin scânteie se înţelege o particulă incandescentă, care se desprinde

dintr-un corp care arde sau dintr-un material dur pe timpul operaţiunilor de
polizare, lovire etc. Scânteile din materialele combustibile constituie o sarcină
concentrată a energiei termice şi temperatura lor este mult mai mare decât
temperatura de aprindere a materialului combustibil. În cazul când se depăşeşte
24
mărimea unei particule, ajungându-se la bucăţi de material combustibil purtat de
vânt (focuri zburătoare), capacitatea termică este mult mai mare şi deci pericolul
de incendiu creşte.
a) scântei de materiale combustibile (cărbune, lemn, păioase, etc.):
Pericolul de incendiu generat de scântei depinde de trei factori :
- distanţa până la care îşi păstrează incandescenţa (capacitatea
termică) suficientă pentru a putea produce aprinderea materialelor combustibile;
- acţiunea curenţilor de aer;
- natura materialelor din care a provenit.
Dintre aceşti factori cel mai important este distanţa de zbor.
În cazul incendiilor declanşate la clădiri, în special în mediul rural, odată
cu scânteile, vântul mai poartă şi particule de material în stare de incandescenţă,
uneori, chiar la distanţe de 100 m.
Scânteile unui coş de fum au provocat incendiul la un depozit al unei
fabrici de mobilă din Germania, unde se găseau materiale preţioase din import.
Din cercetările amănunţite şi convorbirile cu lucrătorii fabricii s-a constatat că,
cu ocazia focului făcut la cazane, în cursul funcţionării se răspândea, de regulă,
o ploaie de scântei.
Cercetările făcute la hala cazanelor au dovedit că în decurs de mai multe
zile focarul a fost alimentat cu o cantitate de două vagoane de P.V.C., lemn,
aşchii şi rumeguş. La gura coşului au fost descoperite resturi de funingine
depusă sub forma de limbi, care fluturau în curentul coşului. în apropierea
imediată a coşului se găseau clădiri cu un singur versant, învelite cu carton
gudronat. Pe acoperişurile din imediata apropiere a coşului au fost descoperite
urme de cuiburi de foc de dată recentă, cu particule de aşchii de lemn cu
mărimea de 1-4 mm, lipite de bitumul topit.
Factorii care au favorizat declanşarea incendiului au fost învelitoarea din
carton gudronat, neacoperită cu nisip, în apropierea imediată a coşului de fum,
precum şi cuiburile de lemn şi P.V.C., formate pe acoperiş. După curăţirea
terenului şi a dărâmăturilor provocate de incendiu, s-a descoperit locul focarului
dar nu şi cauza de incendiu, care a fost stabilită ulterior.
Cu ocazia acestui incendiu s-a confirmat încă o dată principiul că la
cercetarea incendiului trebuiesc analizate amănunţit toate urmele şi toate
condiţiile externe, trebuind să fie interogate toate persoanele ce pot da relaţii cu
privire la împrejurările în care a izbucnit incendiul (caz relatat de revista “Unser
– Bradschutz” din Germania nr.30/1980).
b) scânteile produse de la sudură şi lucrările cu flacără:
Pe timpul operaţiunilor de sudură şi la cele cu flacără rezultă milioane de
scântei şi particule incandescente. O singură scânteie poate aprinde substanţele
şi materialele combustibile din jur, putând ajunge până la 10 m de la punctul de
lucru.
Scânteile pot atinge o temperatură de peste 500 oC ajungând chiar la
1000oC.
Capacitatea termică a scânteilor şi depinde de energia înmagazinată şi
temperatura lor, aceasta depinzând şi de căldura specifică a corpului
25
incandescent.
Scânteile uşoare rezultate la lucrările de sudură au o putere de aprindere
mai mică decât scânteile mai grele (brocuri) care se obţin pe timpul lucrărilor de
tăiere şi care prezintă un pericol mai mare.
Sunt dese cazurile în care incendiile sunt provocate de particule metalice
şi zgură incandescentă produsă pe timpul operaţiunilor de sudură. în ziua de
30.08.1998 a izbucnit un puternic incendiu la Colonia de cazare a Grupului de
şantiere Construcţii Industriale Târgovişte, judeţul Dîmboviţa, în baraca
dormitor, din cauza unei suduri efectuate în interiorul acesteia de către
muncitorul N.I., lucrare efectuată cu 15 min. înainte de izbucnirea incendiului.
Din analiza cauzelor a rezultat că iniţierea arderii a avut loc ca rezultat al
căderii unei particule de material topit şi zgură incandescentă între rosturile
pardoselii de scândură ale barăcii. Deoarece durata acestei lucrări a fost mică
(circa 3-5 min, după care N.I. şi celelalte persoane care îl însoţeau au părăsit
baraca, nu a existat posibilitatea sesizării la timp a incendiului care s-a soldat cu
o pagubă de peste 586.000 lei (Dosar 3-4/1998, I.G.C.P.M. – Bucureşti).
c) scântei mecanice - Energia mecanică care se transformă în scântei de
şoc (lovire, izbire), scântei de frecare şi scântei de abraziune pot constitui cauza
de aprindere a substanţelor combustibile.
Pentru determinarea energiei scânteii mecanice s-au efectuat ample
cercetări de către specialişti ca: Gaulrapp Fedor, Voigstberger, Schultz etc.
La încercări s-au folosit amestecuri de diferite substanţe combustibile.
Scânteile mecanice necesare aprinderii s-au obţinut prin lovire (izbire), şlefuire
(frecare), abraziune.
Limita inferioară de inflamabilitate a amestecurilor combustibile în cazul
aprinderii prin scânteie de frecare, aproape de cea atinsă la aprinderea cu scântei
electrice, în schimb limita superioară depinde de natura oţelurilor şi este în
schimb limita mai mică decât cea determinată pentru scânteile electrice.
Scânteile de şoc se produc acolo unde se folosesc dornuri, dălţi, unde
obiectele de oţel cad pe alte corpuri metalice feroase. Ele se mai produc şi în
cazul pătrunderii accidentale a unor piese metalice (şuruburi, piuliţe, cuie etc.) în
maşini şi aparate de măcinare a unor substanţe combustibile.
Scânteile mecanice produse în urma accidentelor de circulaţie, în special
prin lovirea directă a rezervoarelor cu benzină, au cauzat incendii, unele dintre
ele transformându-se în catastrofe. Un astfel de incendiu s-a produs la data de
23.05.1990 pe D.N. 2 A (Bucureşti – Constanţa) pe raza municipiului Slobozia.
în urma coliziunii a două autovehicule (un autotren încărcat cu butelii de oxigen
şi o cisternă de transport lapte), din cauza lovirii rezervorului de carburanţi al
autotrenului, s-au produs scântei mecanice care au aprins benzina din interiorul
acestuia şi cea revărsată pe carosabil datorită impactului.
În urma evenimentului autotrenul a fost distrus 100% iar cisterna în
proporţie de 65%.

26
 4. SURSE DE APRINDERE DE NATURĂ ELECTRICĂ

În general prin instalaţie electrică, se înţelege ansamblul de echipamente

interconectate într-un spaţiu dat, echipament electric fiind orice dispozitiv
întrebuinţat pentru producerea, transportul, distribuţia sau utilizarea energiei
electrice.
SCÂNTEIA ELECTRICĂ - este o porţiune luminoasă a canalului unei
descărcări electrice distructive printr-un dielectric, caracterizată prin zgomot
datorită expansiunii rapide a gazelor calde (P. Bălulescu, Opera citată, pag.179).
Scânteile electrice se produc numai dacă se atinge o tensiune suficientă să
străpungă dielectricul dintre electrozi. În practică scânteile electrice se formează
la întrerupătoare, tablouri de siguranţă, la producerea scurtcircuitelor şi a
diferitelor arce electrice, la maşinile electrice, pe timpul descărcării electricităţii
statice şi atmosferice precum şi la stabilirea sau întreruperea a două contacte.
Practic, se produc două tipuri de scântei: inductive şi capacitive. Scânteile
inductive se formează şi se observă la deschiderea sau închiderea contactelor
într-un circuit electric.
Arcul electric este o descărcare disruptivă, continuă între doi electrozi,
emiţând puternice radiaţii termice cu temperaturi ce pot ajunge la 3500 – 4000
o
C.
La Chimpex Constanţa s-a produs un incendiu provocat de un arc electric
în următoarele împrejurări: doi muncitori executând demontarea unei pompe de
vehiculare a benzinei, au provocat scurgeri de benzină de la conducta de
absorbţie a acesteia. în această situaţie au chemat lăcătuşii pentru a monta o
blindă pe flanşa conductei de absorbţie, şi pe electrician pentru a întrerupe
curentul electric de la casa pompelor. în urma scurgerilor de benzină în camera
pompelor, vapori de benzină şi benzina scursă au pătruns prin deschiderile
existente în peretele despărţitor, în camera motoarelor. La deconectarea
curentului de la tabloul electric ce se afla în casa pompelor, arcul electric produs
între contacte a inflamat vaporii de benzină aprinzând benzina revărsată pe jos.
SCURTCIRCUITUL - este deranjamentul frecvent întâlnit în instalaţiile
electrice ce se produc între un conductor şi masă, între doua conductoare (faze)
şi chiar trei faze.
La conductoarele electrice ale instalaţiilor electrice de forţă şi iluminat se
pot produce, de cele mai multe ori din cauza deteriorării izolaţiei, ca urmare a
îmbătrânirii sau a unor îndepărtate şi îndelungate solicitări, supradimensionarea
elementelor de protecţie, în special a siguranţelor .
Valoarea ridicată a intensităţii curentului electric demonstrează apariţia
intensităţii de scurtcircuit de deranjament. în urma atingerii conductoarelor sub
tensiune, între ele apar perle de topitură. Forma acestor perle, aspectul structural
al suprafeţei conductorului de cupru în locul scurtcircuitului ajută la stabilirea
unor certitudini asupra producerii scurtcircuitului.
Dacă pe conductorul de cupru, imediat după incendiu, se găseşte un punct
scurtcircuitat s-ar putea ca aceasta să fie şi o urmare a incendiului care a facilitat
atingerea conductoarelor ca urmare a distrugerii izolaţiei. Existenţa unor straturi
27
de oxizi pe suprafaţa conductoarelor de cupru şi nedegradarea în apropierea
nemijlocită a porţiunii deteriorate duc la concluzia că acest scurtcircuit nu poate
fi considerat drept o consecinţă a incendiului.
Un alt indiciu al unui scurtcircuit, pe lângă existenţa perlării o constituie
topirea siguranţelor sau declanşarea automată a aparatului de protecţie.
În noaptea de 04.04.1994 s-a declanşat un incendiu la o hală de pui din
cadrul S.C.AVICOLA S.A. Mînăsia, jud. Ialomiţa având drept cauză de
incendiu scurtcircuitul. Evenimentul s-a produs în următoarele împrejurări: unul
din elementele de susţinere (lanţ) al eleveuzei a cedat, rupându-se, determinând
înclinarea acestuia. în această situaţie una din cele 4 rezistenţe s-a rupt
atingându-se de suportul eleveuzei producând scurtcircuitul. Perle incandescente
căzând pe aşternutul de paie incendiindu-le, aceasta constituind unul din indiciul
imediat şi depistarea siguranţelor topite în tabloul de distribuţie a energiei
electrice.
Evenimentul a avut ca urmare distrugerea, în totalitate, a adăpostului
respectiv, paguba înregistrată fiind de 42.000.000.lei.
ELECTRICITATEA STATICĂ - Scânteile capacitive sunt
considerate acelea care se formează la descărcarea electricităţii statice formată la
maşinile unelte de mare viteză şi productivitate care prelucrează hârtie, textile,
cauciuc, benzile transportoare de la fabricile de zahăr, produse făinoase, la
minele de cărbune, la fabricile de peliculă cinematografică, în sistemele de
vehiculare a rumeguşului şi altele.
Scânteile electrostatice se formează şi la pomparea benzinei şi a altor
produse petroliere prin conducte şi furtunuri, pe timpul spălării manuale a
obiectelor de îmbrăcăminte şi a unor ţesături din material plastic în benzină la
vărsarea lichidelor (benzină, neofalină etc.) în vase, precum şi pe timpul
introducerii bruşte a obiectelor textile şi ridicarea lor precum şi la frecarea lor de
lichid. Cu cât balbotarea este mai puternică cu atât sarcinile electrice sunt mai
mari. Sarcinile electrostatice se formează şi la introducerea unui jet de aburi cu
ajutorul furtunurilor de cauciuc în rezervoarele de lichide inflamabile pentru
curăţirea lor şi chiar introducerea unui jet de apă sub presiunea unui rezervor cu
benzină.
Incendiile cauzate de scântei electrostatice în mai multe cazuri sunt
surprinzătoare, ele apărând în locurile cele mai neaşteptate.
Iată un exemplu: în plină zi, s-a produs o explozie urmată de incendiu la
un rezervor dintr-un mare depozit de produse petroliere. Întrucât rezervorul
respectiv pierdea cantităţi mari de benzină, din cauza neetanşeităţii fundului
acestuia, s-a introdus apă sub presiune pe la partea superioară a rezervorului
pentru ridicarea nivelului produsului petrolier.
Această operaţiune a fost executată cu un furtun de relon cauciucat al
cărui capăt a fost introdus prin gura de vizitare în rezervor la circa 15-20 cm de
capac şi legat de prima treaptă a scării metalice interioare cu un cablu de
aluminiu izolat cu material plastic.
Viteza mare a apei a produs o mişcare dezordonată turbionară în straturile
de benzină. Datorită frecării moleculare dintre aceste substanţe eterogene cu
28
vâscozităţi diferite, au apărut la suprafaţa benzinei sarcini electrostatice, care nu
au putut să se scurgă prin masă sau vaporii benzinei. Ca urmare a trepidaţiilor
cauzate de viteza apei prin furtun (lovituri de berbec), racordul din aluminiu se
găsea în permanentă mişcare faţă de lonjeronul scării metalice, apropiindu-se şi
îndepărtându-se, frecându-se sau lovindu-se de aceasta .
Datorită diferenţei de potenţial între suprafaţa racordului de aluminiu şi
cea a lonjeronului metalic s-au produs scântei electrostatice, factorii care au
favorizat producerea exploziei sunt: existenţa unui spaţiu de 3,37 m între
suprafaţa benzinei şi capacul rezervorului şi formarea unui amestec exploziv
între limitele inferioare şi superioare de explozie în zona gurii de vizitare, restul
zonei de gaze din rezervor rămânând peste limita superioară de explozie.
Explozia produsă în aceste condiţii nu a mai avut un efect mecanic atât de
mare încât să arunce complet capacul, ci numai parţial în zona gurii de vizitare
(Dosar 1/1988, Inspectoratul General al Corpului Pompierilor Militari-
Bucureşti ).
Investigatorul, la incendiile cu sursa de aprindere de natură electrică,
trebuie să urmărească:
- studierea şi compararea schemei proiectate a instalaţiilor electrice cu
realitatea;
- verificarea gradului de protecţie a instalaţiilor electrice;
- determinarea univocă a instalaţiilor electrice aflate sub tensiune, în
momentul izbucnirii incendiului;
- examinarea dispozitivelor de siguranţă (de protecţie) ale instalaţiilor
electrice;
- examinarea comutatoarelor, heblurilor şi întrerupătoarelor, poziţia
acestora şi urmele depuse pe ele şi pe punctele de contact;
- examinarea stării tehnice a consumatorilor (motoare electrice, aparate
electrice, corpuri de iluminat);
- examinarea conductoarelor şi cablurilor electrice, starea izolaţiei
acestora;
- integritatea sistemelor de descărcare continuă a sarcinii electrice şi a
valorii rezistenţei de legare la pământ;
- verificarea cablurilor pe traseu şi în secţiune, prin efectuarea de
măsurători;
- inventarierea punctelor în care se poate forma electricitate statică;
- examinarea condiţiilor de microclimat (umiditate, grad de izolare,
temperatură şi compoziţia mediului);
- efectuarea de reconstituiri în condiţii normale.

II.1.2. CAUZE NATURALE

În această categorie intră incendiile iniţiate independent de voinţă omului

sau cauze tehnice, datorită unor surse de aprindere naturale, cum ar fi: radiaţia
solară şi descărcările electrice atmosferice (trăsnetul).
Fenomene sau calamităţi naturale, cum ar fi: cutremurele de pământ,
29
alunecările de teren, inundaţiile, furtunile puternice, meteoriţii, ş.a.), pot favoriza
provocarea unor incendii prin distrugerea unor instalaţii, dar nu constituie prin
ele însăşi surse de aprindere.

RADIAŢIA SOLARĂ - concentrarea într-un punct (focalizarea) a

razelor solare (calorice şi luminoase) prin intermediul bulelor de aer din geam
este considerată o sursă de incendiu.
Ştim că lentilele convexe (convergente) şi concave (divergente) au efecte
contrare asupra razelor luminoase care le străbat.
În cazul în care un fascicul de lumină (raze incidente) paralel cu axa
principală a lentilei, cade pe suprafaţa lentilei convexe, razele luminoase se
concentrează într-un punct numit focar, dincolo de lentilă. în schimb lentilele
concave risipesc aceste raze.
Deci, se poate trage concluzia că numai lentilele convexe concentrează
razele solare într-un singur punct numit focar şi numai obiectele şi bucăţile de
sticlă, care corespund legilor lentilelor convexe, pot provoca incendii.
Bulele de aer incluse într-un geam îndeplinesc rolul unor lentile convexe
deoarece sunt mai groase la mijloc decât la margine. Bulele de aer din geamurile
de sticlă rămase în urma unor defecţiuni de la laminare, nu pot concentra razele
luminoase.
Incluziunile sub formă de bule de aer, vor avea mijlocul mai gros decât
marginile. în dreptul bulei, geamul formează două lentile plan concave aşezate
faţă în faţă. Astfel de lentile în loc să concentreze razele luminoase le împrăştie.
Totuşi, există situaţii când unele obiecte de sticlă ca: funduri de sticlă, de
sifon, de bere, de vin ,căni, etc., pot avea forma unei lentile convexe
(convergente).
Astfel de obiecte de sticlă sub formă de cioburi, aruncate prin curţi, pe
câmp (lanuri păşuni etc) pot concentra razele solare asupra unor materiale
combustibile, aflate în focar şi să le aprindă.
În situaţia stabilirii unei asemenea cauze de incendiu, de multe ori este
necesară să se calculeze distanţa focală, pentru a dovedi că într-adevăr razele
solare care au străbătut cioburile de sticlă ar fi putut aprinde materialele
combustibile.
Spre exemplificare, amintim incendiul produs la Hotelul Svendbork din
Danemarca, izbucnit ca urmare a concentrării razelor solare pe o cană cu apă
aflată pe masă, într-una din camere, pe nişte şerveţele de hârtie.
Probabilitatea de iniţiere a unor incendii folosind ca sursă de aprindere
razele solare, este mai mare, în cazul incendiilor intenţionate, când se utilizează
dispozitive speciale pentru dirijarea razelor solare spre zonele cu materiale uşor
aprinzibile. Se poate cita cazul unui morar din comuna Săuceşti, judeţul Bacău,
care a incendiat casa unui vecin prin folosirea unei lupe puternice, cu ajutorul
căreia a concentrat razele solare pe un stog de fân din curtea acestuia.

TRĂSNETUL - la prima vedere acţiunea trăsnetului s-ar putea încadra la

cazurile fortuite, dar la o mai atentă analiză putem ajunge la concluzia că şi
30
trăsnetul în mod indirect, poate genera răspunderea pentru pagubele produse.
Fenomenul este într-adevăr imprevizibil în timp (nu se ştie când se
produce) dar cunoscut de fapt (poate să se producă). O serie de construcţii
trebuie prevăzute cu instalaţii paratrăsnet iar acestea trebuiesc verificate şi
reparate periodic după caz (conform Normativului I .20 – 1991).
Nerespectarea prevederilor normativelor în vigoare creează răspundere în
sarcina celor vinovaţi.
Trăsnetul este o descărcare electrică atmosferică cauzată de sarcinile
electrice care se produc ca urmare a formării şi deplasării norilor. Forma
trăsnetului poate fi liniar sau globular.
Trăsnetul liniar are o putere uriaşă, datorită tensiunilor mari care se
formează şi care pot ajunge la 100-150 milioane V iar curentul poate să ajungă
la 200.000 A. Puterea maximă a unui trăsnet este echivalentă cu 10.000 KW.
Durata scânteii este de 0,1 până la 1,0 s. în cazul descărcării temperatura este de
6.000- 10.000 0C. Trăsnetul poate să lovească direct într-un obiectiv (acţiunea
principală), să pătrundă în interior prin intermediul reţelei de iluminat, de apă
etc, sau să lovească de la distanţă (acţiune secundară). Acţiunile secundare nu
sunt altceva decât fenomene care apar în interiorul clădirii datorită inducţiei
electrostatice şi electromagnetice.
Spre exemplificare, amintim evenimentul produs în ziua de 20.09.1998, la
depozitul sud al S.C. OIL TERMINAL - Constanţa, care datorită trăsnetului, s-a
incendiat un rezervor cu capacitatea de 50.000 mc., cu capac plutitor. De
asemenea, un alt eveniment s-a produs ca urmare a descărcărilor atmosferice
(fulger globular), la o colibă acoperită cu tablă, aflată în apropierea unui copac,
în localitatea Turţ, judeţul Satu Mare. în urma incendiului produs, un număr de 8
persoane ( 2 copii şi 6 adulţi ), aflaţi la cules de căpşuni au decedat, iar alte 4
persoane ( 3 copii şi un adult ), au suferit arsuri.
Investigatorul, la incendiile cu sursa de aprindere naturale, trebuie să
urmărească:
- prelucrarea datelor meteorologice din perioada anterioară
izbucnirii incendiului, din zona afectată;
- examinarea urmelor de ardere;
- determinarea condiţiilor de aprindere şi de ardere a materialelor şi
substanţelor combustibile aflate în zona incendiului şi compararea lor cu energia
de aprindere a surselor;
- verificarea instalaţiilor de paratrăsnet, prin calcul şi măsurători
adecvate şi analize de laborator;
- examinarea efectelor mecanice şi tehnice în cazul trăsnetului;
- studierea acţiunilor secundare în cazul trăsnetului, ca urmare a
inducţiei electrostatice şi electromagnetice;
- evaluarea mărimii energiei solare datorate radiaţiilor directe;
- examinarea bucăţilor de sticlă care ar putea juca rol de lentilă;
- evaluarea nivelului de radiaţie.

31
 II.2 CAUZE TEHNICE ALE INCENDIILOR – INVESTIGARE

APRINDEREA SPONTANĂ (autoaprinderea) - este fenomenul de

declanşare a procesului de ardere prin autoîncălzirea unei substanţe
combustibile, până la valoarea temperaturii de aprindere spontană, specifică,
fără intervenţia unei surse exterioare de aprindere, căldura rezultată în urma unei
reacţii chimice sau biologice ce are loc în însăşi masa substanţei respective.
Noţiunea de autoaprindere este strâns legată de aceea de autoîncălzire,
fără a se confunda cu aceasta.
Fenomenul de autoaprindere poate fi cauzat de reacţii chimice, fizico-
chimice şi biologice. Autoaprinderea de natură chimică are la bază reacţia de
oxidare şi ea se poate produce datorită capacităţii interne de îmbinare a
substanţei combustibile cu oxigenul din aer. De exemplu, într-o întreprindere
chimică au fost depuse resturi de fosfor într-un recipient cu apă, depozitat într-o
încăpere, la mansardă. După un timp îndelungat s-a produs un incendiu în
încăperea respectivă datorită autoaprinderii fosforului în urma evaporării apei
din recipient.
Autoaprinderea de natură chimică, se defineşte ca fiind aprinderea
spontană a unor substanţe la contactul cu oxigenul din aer, cu apă sau cu
compuşii organici, cu care majoritatea substanţelor, nu reacţionează în condiţii
normale.
Conform definiţiei, deosebim trei grupe de substanţe:
 Substanţe care se aprind spontan în contact cu aerul la
temperatură normală (substanţe piroforice), cum ar fi: fosforul
alb şi roşu, sodiu, potasiu, sulfura de fier, pulberile de aluminiu,
zinc, titan, zirconiu, ş.a.);
 Substanţe care se aprind spontan în contact cu apa, cum ar fi:
metalele alcaline, carbura de calciu (carbidul), fosfura de calciu
şi de sodiu, pulberea de aluminiu, ş.a ;
 Substanţe care se aprind spontan în contact cu oxidanţi, cum ar
fi: acidul azotic cu acidul sulfuric, cloratul de potasiu cu acidul
oxalic, ş.a.
Principalii factori care favorizează autoaprinderea sunt:
- suprafaţa mare de contact a absorbantului cu oxigenul;
- coeficientul de conductibilitate redusă a absorbantului;
- existenta unei corespondenţe între simetria structurală a
absorbantului şi cea a substanţei absorbite;
- prezenţa de substanţe neorganice care au sau suferă însuşiri de
aprindere (sulful piritic);
- umiditatea;
- temperatura cât mai ridicată a mediului înconjurător.
Este cunoscut faptul că grăsimile aplicate pe suprafeţele substanţelor
poroase şi fibroase (in, câlţi, rumeguş etc.) măresc pericolul de aprindere.
Aceasta se explică prin faptul că grăsimile formează la suprafaţa fibrelor o
peliculă subţire care având o mare afinitate pentru oxigen se combină cu acesta
32
după mecanismul arătat mai sus, degajând căldură.
Materialele fibroase având coeficientul de conductibilitate scăzut, permit
acumularea căldurii şi ridicarea temperaturii până la punctul de aprindere a
fibrelor.
Produsele agricole ca de exemplu: trifoi, fân, cereale, borhot, seminţe de
floarea-soarelui depozitate în stare umedă desfăşoară un proces de oxidare lentă,
ca urmare a acţiunii unor bacterii şi fermentaţiei, fapt ce duce ca temperatura să
se ridice până la 60-800C (peste această temperatură activitatea
microorganismelor încetează).După compuşii formaţi până la această
temperatură pot intra în diferite reacţii chimice, atunci temperatura continuă să
se ridice şi să conducă la producerea autoaprinderii.
REACŢII CHIMICE EXOTERME- se pot produce pe timpul
fabricaţiei, transportului, manipulării şi depozitării substanţelor care acţionează
reciproc, atunci când vin în contact. Reacţiile pot fi favorizate de factori externi :
scântei, lumină solară, căldură, umiditate, şocuri mecanice. Efectul de aprindere
sau explozie se manifestă, fie asupra substanţelor care reacţionează, fie asupra
unor substanţe sau materiale combustibile prin transmiterea unor cantităţi mari
de căldură (disipată prin reacţie), sau a flăcării iniţiale.
În timpul folosirii, manipulării sau depozitării substanţelor chimice
datorită venirii acestora în contact direct unele cu altele sau prin dezvoltarea
unor reacţii chimice externe se pot aprinde sau produce explozii.
Efectul de aprindere al exploziei se manifestă asupra substanţelor, fără
intervenţia altor factori externi (flăcări, acţiuni mecanice), fie asupra altor
substanţe combustibile prin contact direct sau prin dezvoltarea unei mari
cantităţi de căldură.
Astfel, într-un laborator chimic, în timp ce se usca eterul cu ajutorul
sodiului metalic, din greşeală, sticla a fost astupată cu un dop. Hidrogenul care
s-a degajat în interiorul sticlei a spart sticla al cărei cioburi a lovit un balon cu
acid sulfuric, spărgându-l. Acidul sulfuric venind în contact cu sodiul şi în urma
reacţiei reciproce s-a produs o explozie urmată de un incendiu (I. Crăciun şi P.
Balulescu-Agenda pompierului, pag.44).
În apropierea de coasta Scoţiei, nava poloneză “Drawa” a fost distrusă în
întregime de incendiu. în ziua declanşării incendiului nava transporta de la
Londra către Polonia 337 tone de diferite mărfuri, în majoritate combustibile şi
inflamabile (fosfor, hârtie, piridină, aldehidă benzoică, hipermanganat de
potasiu, negru de fum etc.). Hipermanganatul de potasiu care este un puternic
oxidant, venind în contact cu materialele transportate, în urma reacţiei a iniţiat
un incendiu urmat de o explozie prin degajare puternică de fum dens.
REACŢII FIZICO-CHIMICE - se defineşte ca fiind aprinderea
spontană a unor substanţe combustibile în urma acţiunii, atât a unor procese
chimice, cât şi a unor factori de natură fizică (suprafaţă specifică, acumulare de
căldură, concentrare de lumină, prezenţa unor impurităţi, ş.a.).
Factorii care influenţează mecanismul aprinderii spontane de natură
fizico-chimică, pot fi clasificaţi în două grupe:
 cei care intervin în reacţiile de oxidare şi deci asupra vitezei de
33
 degajare a căldurii;
 cei care acţionează asupra disipării căldurii.
Exemple tipice de aprinderi spontane, de natură fizico-chimică, pot fi
întâlnite în următoarele cazuri:
 Aprinderea spontană a mangalului;
 Aprinderea spontană a cărbunelui;
 Aprinderea spontană a lemnului;
 Aprinderea spontană a lacurilor şi vopselelor;
 Aprinderea spontană a îngrăşămintelor artificiale.
REACŢII BIOLOGICE - sunt caracteristice, atât unor produse vegetale
(furaje, fibre, borhot, rumeguş de lemn, tutun, etc.), cât şi a unor produse de
natură animală (lână, păr de animale, îngrăşăminte naturale, etc.), care sub
influenţa acţiunii unor microorganisme, produc căldura necesară declanşării
procesului de autoaprindere.
Mecanismele de reacţie caracteristice autoîncălzirii biologice, sunt foarte
complexe şi se desfăşoară într-un timp relativ lung. Elementul fundamental al
acestui tip de autoîncălzire, îl reprezintă existenţa a numeroase specii de
microorganisme aerobice: bacterii, mucegaiuri, alge, ciuperci, ş.a.), din sol, aer,
apă, care trăiesc în simbioză cu plantele şi care prin creştere şi respiraţie, în
prezenţa umidităţii, duc la creşterea temperaturii interioare.
Microorganismele implicate în autoîncălzire pot fi clasificate în 2 grupe:
 mezofile - care au activitate maximă în jur de 40  C şi nu
supravieţuiesc peste 50  C (în general mucegaiuri);
 termofile - care au o activitate maximă în jur de 60  C, dar
nu supravieţuiesc peste 75  C (în general bacteriile);
Exemple tipice de aprinderi spontane, de natură fizico-chimică, pot fi
întâlnite în următoarele cazuri:
- aprinderea spontană a furajelor;
- aprinderea spontană a fibrelor vegetale;
- aprinderea spontană a lânii;
- aprinderea spontană a bumbacului;
- aprinderea spontană a fibrelor vegetale impregnate cu uleiuri,
grăsimi, lacuri;
- aprinderea spontană a seminţelor oleaginoase;
- aprinderea spontană a cerealelor;
- aprinderea spontană a tăiţeilor din sfeclă de zahăr;

II.3. EXPLOZIA – O SITUAŢIE DE URGENŢĂ

Explozia este un proces de ardere foarte rapidă şi violentă a

amestecurilor explozibile care se produc în fracţiuni de secundă cu degajare
de căldură , lumină şi care generează presiuni mari (I. Crăciun şi P.
Bălulescu –Agenda pompierului, pag.51).
În raport cu viteza de ardere şi de descompunere a amestecurilor

34
explozibile se deosebesc trei tipuri de explozii:
a) Deflagraţia - a cărei viteză de ardere este de câţiva cm/s, arderea
producându-se din aproape în aproape (arderea pulberii negre presărată pe o
suprafaţă plană).
b) Explozia propriu-zisă - în acest caz viteza de ardere este de 10-100 m/s.
c) Detonaţia - este explozia ce se produce în ţevi cu diametre şi lungimi
suficient de mari la care viteza de propagare a flăcării este de 1.000-4.000 m/s.
în acest caz se produc unde de şoc cuplate cu reacţia chimică ce se întreţine
singură. La explozivi solizi este înregistrată o creştere a vitezei pînă la 8.000
m/s.
Explozia amestecurilor de vapori cu aer se produce în special în industria
chimică, petrolieră, petrochimică şi în diverse alte ramuri industriale.
Zonele periculoase de explozie se formează atât în spaţii închise cât şi în
spaţii
deschise (exterioare). Extinderea zonei periculoase faţă de zona de emanare a
vaporilor şi a gazelor combustibile variază între 1,5-5 m, în spaţii închise şi până
la 30 m. în aer.
O astfel de explozie urmată de incendiu s-a produs în ziua de 03.10.1994
la Secţia Feteşti din cadrul S.C. “VINALCOOL” S.A. Ialomiţa, la un tanc
(rezervor de inox) cu o capacitate de 13.445 litri, în care se aflau depozitaţi
4.600 litri alcool etilic (dublu rafinat). Rezervorul se afla într-o clădire parter
(cramă) destinată depozitării produselor alcoolice cu o suprafaţă de 520 mp.
Imediat după lichidarea incendiului, din declaraţia martorului P.S., au
reieşit următoarele:
- Procesul de transvazare a alcoolului etilic din autocisternă în
rezervorul respectiv, a început la ora 09,30 şi a fost finalizat în jurul orei 12,00.
- Imediat după terminarea transvazării alcoolului etilic din autocisternă
în rezervoarele din cramă şi oprirea electropompei, P. S. a început să efectueze
operaţiunea de preparare a rachiului alb, prin introducerea apei într-o alta
budană (rezervor) metalică de 22.000 litri. În timpul efectuării acestei operaţiuni
tehnologice a fost chemat pentru a lua pauză de masă. A părăsit locul de
muncă trecând pe lângă rezervorul care a explodat fără a sesiza nimic deosebit.
În timp ce se deplasa spre ieşirea din cramă a auzit o bubuitură puternică
(momentul exploziei budanei metalice de 13.451 litri), a intenţionat să se
întoarcă pentru a vedea ce s-a întâmplat şi a-l salva pe St. S., de care avea
cunoştinţă că se afla în depozit, dar datorită flăcărilor care au cuprins
instantaneu întregul depozit prin revărsare şi împroşcare a alcoolului aprins din
rezervorul avariat, nu a putut înainta.
În urma cercetării la faţa locului s-a constatat că: la budana metalică
(tancul metalic), cu capacitatea de 13.445 litri, se produsese explozia, întrucât
capacul gurii de vizitare a acesteia fusese smuls din balamale, iar corpul
budanei avea mantaua metalică ruptă în jurul îmbinărilor nituite atât la partea
superioară cât şi pe lateral.
De asemenea, s-a constatat că pe capacul budanei (S - 02 mp.) nu a fost
montată, în locul special destinat, garnitura de etanşare şi protecţie; menţionăm
35
că acest capac nu era fixat rigid cu cele două prezoane metalice prevăzute cu
piuliţe şi şaibe destinate încuierii acestuia.
În timpul executării operaţiunii de stingere victima St. S., în vârstă de 66
ani, a fost găsită arsă deasupra a două budane metalice aflate în imediata
apropiere a celei care a explodat.
Având în vedere toate aspectele prezentate, se poate aprecia că explozia
urmată de incendiu care a avut loc în ziua de 03.10.1994 orele 12,30, la secţia
Feteşti din cadrul S.C “VINALCOOL“ S.A Ialomiţa, s-a produs, cel mai
posibil, în următoarele împrejurări: în rezervorul respectiv (13.445 litri)
depozitându-se numai cantitatea de 4600 litri alcool etilic, a rămas un spaţiu
închis destul de mare pentru acumularea amestecului exploziv (vapori de alcool
şi oxigen din aer), iar victima St .S., care a umblat din diverse motive la capacul
budanei, în urma şocului dintre capac şi budană s-au produs scântei mecanice
care au iniţiat explozia. Datorită exploziei au cedat pereţii rezervorului la
îmbinările capacului acestuia, iar victima a fost aruncată pe rezervoarele vecine.
În urma evenimentului şi-a pierdut viaţa un om iar societatea a înregistrat
pagube materiale în valoare de 70.000.000 lei.
Explozia amestecului de praf cu aer depinde de următorii factori :
- compoziţia chimică a prafului; exemplu: particulele de cărbune
datorită substanţelor volatile pe care le conţin formează amestecuri explozive cu
mai multă uşurinţă;
- starea fizică a prafului: cu cât praful este mai fin pericolul de
explozie este mai mare ;
- compoziţia chimică: prezenţa gazelor inerte pot micşora pericolul de
explozie.
Temperatura de aprindere depinde de natura prafului, gradul de umiditate,
de modul de dispersare al prafului în atmosferă şi la aceste amestecuri avem
două limite de explozie, însă pentru majoritatea prafurilor combustibile, limita
superioară este destul de mare şi practic ea nu poate fi atinsă. Ea se exprimă în
g/m3.
Dintre prafurile cu cel mai mare pericol de explozie şi incendiu se citează
praful de zahăr, de amidon, de textile, de lemn (în special aluminiu, magneziu,
titan).
Pentru majoritatea amestecurilor explozive temperatura de explozie este
cuprinsă între 1.000-3.0000C, dar la prafurile combustibile aceasta este mult mai
mică. Exemplu: la praful de zahăr ajunge la 540-6050C.
Un mare pericol pentru viaţa oamenilor l-a constituit, şi din păcate îl mai
constituie încă, exploziile unor butelii de aragaz, improvizate. Utilizarea altor
butelii decât cele standardizate duce în nenumărate cazuri la mari şi tragice
accidente.
Astfel explozia buteliei improvizate dintr-un compresor de autocamion şi
aflată în bucătărie, chiar lângă patul micuţilor Cristina de 4 ani şi Bogdan de 3
ani din comuna Baloteşti , a curmat în mod tragic viaţa celor doi copii. În urma
exploziei flăcările au cuprins bucătăria, unde se jucau cei doi cu păpuşile şi
maşinuţele, ca un rug uriaş, moartea i-a cuprins ţinându-se strâns unul de altul în
36
braţe, într-un efort disperat de a se împotrivi groaznicului eveniment (Revista
”Pompierii Romani” nr.2/1993).

II.4. ACŢIUNI INTENŢIONATE ÎN PRODUCEREA INCENDIILOR

(ARSON)

Incendierea este considerată, din cele mai vechi timpuri, drept o faptă
foarte gravă, care provoacă distrugeri, tragedii omeneşti, deseori infirmitate şi
moarte. Chiar dacă iniţial nu a fost îndreptată împotriva unei vieţi omeneşti, prin
evoluţia sa aleatorie şi violentă pune în pericol viaţa pompierilor şi a persoanelor
care iau parte la acţiunea de stingere sau de salvare.
Vechea lege romană pentru “incendium”(adică aprinderea proprietăţii
cuiva sau incendierea cetăţii) prevedea pedeapsa de ardere pe rug. în evul mediu,
cât şi după aceea, atât în Europa, cât şi în S.U.A., legea prevedea pedeapsa cu
moartea şi confiscarea averii (Legea din 1652 din Massachusetts). Din 1784 în
Irlanda, S.U.A. şi alte ţări s-a aplicat pedeapsa cu moartea doar pentru
incendierea în timpul nopţii. Astăzi, pentru această faptă, cunoscută prin
termenul de “arson“ sunt prevăzute pedepse grele, circumstanţele agravante
fiind moartea unei persoane ca urmare a incendierii (20 ani închisoare) şi
incendierea în cursul nopţii.
Termenul de ARSON, utilizat în literatura de specialitate anglo-saxonă şi
generalizat pe plan internaţional nu are echivalent în terminologia juridică
românească dar poate fi asimilat cu termenul de incendiere intenţionată.
Cu toate că această cauză de incendiu este legată în primul rând de un
individ, determinarea şi descoperirea ei fiind dependentă de motive personale,
totuşi constituie o cauză de incendiu.
Descoperirea unei asemenea cauze este o sarcină ce necesită extrem de
multe cunoştinţe de specialitate, cercetarea neputându-se dispersa de definirea
exactă a factorului tehnic. De multe ori situaţia este îngreunată de faptul ca
intenţia a fost premeditată pentru proiectarea acţiunii, autorul alegându-şi acea
soluţie tehnică ce crede că se descoperă cel mai greu în condiţiile date. În
schimb, în alte situaţii, făptaşul recurge la o soluţie atât de firească şi de simplă,
încât apare ca motivare - neglijenţa. Incendierea intenţionată poate fi legată
adesea de o altă infracţiune fiind utilizată pentru camuflarea acesteia, pentru
distrugerea urmelor ei sau pentru modificarea acesteia.
Incendiile cu aprindere imediată lasă urme mai puţine la locul faptei, dar
nici infractorul nu dispune de timp suficient pentru a se îndepărta de locul
incendiului. Aceste incendii le întâlnim în locuri mai puţin umblate şi nepăzite
ce asigură îndepărtarea incendiatorului fără a fi văzut, sau în actele de răzbunare
sub impulsul momentului, când infractorul nu şi-a organizat în mod temeinic
activitatea.
Incendiul cu aprindere întârziată presupune o organizare mai mult sau mai
puţin minuţioasă a puterii focului.
Ca mijloace folosite în aprinderea cu întârziere putem menţiona :

37
 - fitiluri de bumbac impregnate cu lubrifianţi sau alte materiale de
întreţinere a focului, care aprinse la un capăt transportă flacăra spre punctul
inflamabil principal într-o anumită perioadă de timp, dând posibilitatea
incendiatorului să se depărteze de la locul faptei;
- acoperirea unui bec sub tensiune cu o cârpă şi mai multe straturi de
hârtie. Becul, la un anumit grad de temperatură, va face explozie împrăştiind
hârtie aprinsă în jurul său;
- scoaterea sârmei de nichelina dintr-un reşou şi întinderea ei sub
tensiune printre mai multe obiecte uşor inflamabile;
- baloane din plastic pline cu neofalină, prinse cu o sârmă, nichelina
pusă sub tensiune;
- dispozitive cronometrate prin ceasuri electrice sau prin arc pentru
programarea unei explozii sau aprinderii directe pentru anumite ore sau
dispozitive cronometrate pentru lovirea unor anumite substanţe de geamul
acestora, folosite în capsulele cartuşelor, etc.
Având în vedere complexitatea incendiilor provocate intenţionat în
momentul în care în cercetările efectuate există bănuieli în privinţa unui
incendiu premeditat, organul de urmărire penală îşi va extinde aria cercetărilor,
cuprinzând între altele:
- observarea, notarea şi fixarea eventualelor circumstanţe care pot
sugera un delict în legătură cu incendiu (fuga precipitată a unor persoane, poziţia
nefirească a unor uşi, ferestre, existenţa urmelor proaspete ale omului sau
mijloacelor de transport în apropierea obiectivului incendiat, sugerarea insistentă
a cauzei incendiului sau descrierea acesteia contrar evoluţiei obişnuite, existenţa
unor urme a mijloacelor de iniţiere sau accelerarea arderii care în mod obişnuit
nu se utilizează în obiectivul respectiv sau nu-şi au locul normal acolo);
- studierea situaţiei corecte având în vedere unele particularităţi ale
acestui incendiu cum sunt:
* existenţa factorilor simultani;
* evoluţia rapidă a incendiului în prima fază sau declanşarea cu
întârziere a incendiului;
* regizarea urmelor astfel încât acestea să sugereze o neglijenţă sau
o cauză tehnică de incendiu;
* lipsa completă în unele cazuri a unor urme vizibile din zona
focarului;
* alegerea momentului incendierii în lipsa altor persoane ;
* existenţa unor urme sau acţiuni desfăşurate relativ departe de
incendiu şi care aparent nu au nici o legătură cu aceasta ;
* alegerea unei metode de incendiere sigură;
- informarea asupra evenimentelor mobile care ar putea determina
provocarea incendiului (delapidarea, lipsa în gestiune, ura, acoperirea săvârşirii
unei infracţiuni mai grave etc.) precum şi despre prezenţa unor persoane bolnave
psihic (piromane).
Pe plan european, numeroase studii statistice evidenţiază o creştere
alarmantă a numărului de incendii intenţionate, în strânsă corelare cu situaţia
38
social-economică din ţările respective.
În România, până în 1989 nu pot fi luate pe deplin în considerare
statisticile oficiale, incendiile intenţionate nefiind acceptate decât în cazuri
minore (pentru proprietăţile particulare şi nu pentru obiective importante
economice sau social-politice). Ponderea incendiilor intenţionate a cunoscut o
creştere continuă, de la 4,6% în 1982, la 16% în 1992. Se poate estima că
numărul incendiilor intenţionate va creşte într-un ritm mai mare în perioada
următoare, având în vedere :
- situaţia economică nefavorabilă datorită perioadei de tranziţie spre
economia de piaţă (în primul rând numărul tot mai mare de şomeri);
- concurenţa neloială între firme (în lipsa unei legislaţii adecvate);
- creşterea numărului de persoane fără adăpost (vagabonzi, copii ai
străzii etc.);
- amplificarea actelor de vandalism, îndeosebi în rândul tinerilor;
- dezvoltarea sistemelor de asigurare;
- înmulţirea cazurilor de piromanie, pe fondul dezechilibrelor psihice
datorate dificultăţilor de adaptare la noile condiţii de viaţă.
În vederea încetinirii acestui ritm de creştere, este necesară îmbunătăţirea
legislaţiei în domeniu (prevederea incendierii ca infracţiune în Codul Penal, cu
circumstanţe agravante specifice, crearea unei bănci de date în domeniu),
precum şi a unor organisme specializate (de sinteză a datelor, de investigare şi
analiză etc.), în studierea fenomenului ARSON.

39
 CAPITOLUL III

ETAPE ÎN DETERMINAREA URMELOR SITUAŢIILOR, DE

URGENŢĂ DEFINITE DE INCENDII

În activitatea de cercetare a cauzelor de incendiu, o importanţă esenţială o

au descoperirea, fixarea şi examinarea amprentei incendiului, a urmelor şi
mijloacelor de probă ce pot avea legătură cu incendiul.
Aceste noţiuni pot fi definite astfel:
AMPRENTA INCENDIULUI - reprezintă imaginea
macroscopică a ansamblului modificărilor materiale survenite la locul
incendiului ca urmare a efectelor sale asupra spaţiului incendiat şi a bunurilor
aflate în el.
URMA - este orice modificare materială produsă în mediul în care
a izbucnit incendiul sau în alte locuri ce au legătură cu acesta, ca urmare a
interacţiunii dintre fenomenele termice, naturale, infracţionale sau de altă natură,
mijloacele şi căile lor de acţiune şi elementele componente ale spaţiului
incendiat.
FENOMENE ŞI MANIFESTĂRI - ce au loc înainte, pe timpul
sau după lichidarea incendiului în spaţiul incendiat, în apropierea acestuia ori în
medii asemănătoare, care pot avea legătură cu incendiul.
AMPRENTA MEDIULUI – este de fapt fotografia panoramică a
zonei incendiate, care înglobează şi suma urmelor vizibile din spaţiul respectiv.

III.1. CLASIFICAREA URMELOR INCENDIILOR

Având în vedere complexitatea şi caracteristicile diferite ale urmelor

incendiilor şi exploziilor, în cercetarea criminalistică a acestora se pot întâlni
următoarele urme:
a) Urme de cenuşă şi fum - rezultate prin arderea, topirea sau
descompunerea materialelor sau substanţelor combustibile nerezistente la
temperaturile degajate în timpul incendiului (textile, lemn, mase plastice, sticlă
deformată, etc);
b) Urme de lichide, vapori şi gaze – combustibile ca: produse
petroliere, lacuri, vopseluri, gaz metan, amestec aer gaz, etc.
c) Urme create de explozii :
* explozii de substanţe explozive: focarul (craterul) schije, ruperi,
arsuri, fumizare, efecte distructive, urme de substanţe explozive, efecte sonore;
* explozii de amestecuri explozive (succesiunea exploziilor,
fumizare, fisuri de instalaţii, scurgeri de produse combustibile, efecte
distructive);
* explozii fizice (crăpături, rupturi cu punct de plecare de la fisuri
sau defecte de fabricaţie, coroziuni intensive, defecte de execuţie, forţarea
aparatelor de măsură si control, datorită depăşirii presiunilor de regim, schije,

40
deteriorarea vecinătăţilor, distrugeri provocate de recipientul explodat etc.).
d) Urme de produse chimice incendiate, toxice şi radioactive;
e) Urme ale instrumentelor, dispozitivelor şi ale altor obiecte:-
chei, cleşti, leviere, răngi, ciocane, şurubelniţe, scule, brocuri de sudură, şpan,
diagrame ale aparatului de măsură şi control etc.;
f) Urme ale omului:
- urme cu forme ale: mâinilor, picioarelor, vocii, scrisului,
manierei de a executa anumite operaţiuni;
- urme biologice: de sânge, salivă, păr, osteologice, miros,
ţesuturi moi, arsuri etc. ;
- urme ale încălţămintei, îmbrăcămintei şi a altor obiecte
folosite de om.
g) Urme vegetale:- resturi vegetale carbonizate, aşchii, seminţe de
plante, plante uleioase etc.;
h) Urme ale animalelor:- lăsate de picioare, de sânge, păr, lână,
pene, potcoave, etc;
i) Urme ale mijloacelor de transport:- anvelope, roţi, scurgeri de
carburanţi şi lubrifianţi etc.;
j) Microurme create de incendii şi explozii:- particule de vopsea,
sticlă, coloranţi, resturi de lichide combustibile arse etc.
Toate acestea se vor găsi la locul incendiului sau în apropierea acestuia,
iar pentru descoperirea, fixarea şi ridicarea lor este necesar să se ţină seama că
de cele mai multe ori cercetarea criminalistică trebuie desfăşurată concomitent
cu operaţiunea de stingere, operaţiune în cursul căreia unele se pot deteriora,
modifica sau chiar distruge.
Căutarea urmelor se face ţinându-se seama de natura obiectului incendiat,
locul amplasării acestuia ( în aer liber, în interiorul clădirilor etc. ), cât şi de
cauzele care se presupun că au declanşat incendiul. În funcţie de specificul
fiecărui caz, se impune cunoaşterea ipotezelor cu privire la locul incendiului,
care constituie urma principală cu
caracter specific.
În această operaţiune se întâmpină uneori mari dificultăţi din cauza
efectului distructiv al incendiului sau a substanţei stingătoare folosite, cât şi
datorită acţiunii de
intervenţie a efectivelor şi utilajelor de stingere. Rămăşiţele arse sau topite ale
unor obiecte găsite la faţa locului, pot furniza indicii preţioase asupra cauzelor
de incendiu.
Aşa de exemplu, prezenţa la locul incendiului a unui anumit material
topit, ne dă răspunsul cu privire la temperatura care a existat în focarul de
ardere. Nu trebuie scăpate din vedere nici temperaturile de incandescenţă ale
unor elemente, instalaţii sau agregate metalice din fontă sau oţelul pot furniza
concluzii interesante.

41
III.2. CERINŢE PRIVIND INVESTIGAREA URMELOR INCENDIILOR

Este necesar, ca pe tot parcursul cercetării să fie căutat tot materialul

capabil să pozeze cert în faţa instanţei concluziile investigaţiilor privind modul
în care s-au desfăşurat anumite fapte sau faze ale iniţierii ori dezvoltării arderii.
Un aspect care nu trebuie pierdut din vedere este cel al ridicării probelor
martor necesare pentru efectuarea comparaţiilor pe baza cărora să poată fi
certificată provenienţa sau natura anumitor materiale prezente la locul
incendiului.
Cercetarea urmelor incendiilor şi exploziilor trebuie efectuată – ca şi alte
categorii de cercetări criminalistice – cu respectarea unor principii generale cum
sunt:
a) individualitatea fiecărui eveniment cercetat – în sensul că cercetarea
trebuie să parcurgă un drum propriu, în funcţie de elementele specifice fiecărui
incendiu sau eveniment cercetat (natura evenimentului, locul producerii,
condiţiile în care a avut loc, persoanele implicate etc.). Acest principiu, nu
exclude, însă, aplicarea unor metode de cercetare utilizabile la investigarea altor
cazuri;
b) caracterul organizat - cercetarea desfăşurându-se după o schemă
logică, în mod planificat, astfel încât să se obţină o eficienţă maximă şi o
operativitate necesară;
c) mobilitatea operativă a cercetării – planul de cercetare nu trebuie să
fie considerat o schemă rigidă, el putând fi adaptat pe parcursul lucrărilor prin
includerea unor noi activităţi ce nu au fost avute în vedere de la început,
prevederea altora şi eliminarea unora care devin inutile (în lumina apariţiei unor
ipoteze noi sau unor versiuni secundare în legătură cu aspectele analizate).
Asigurarea credibilităţii rezultatelor - astfel încât aplicarea măsurilor
necesare să nu întâmpine obiecţiuni şi să atingă eficienţa scontată - impune ca
efectuarea tuturor lucrărilor aferente cercetării incendiului să fie făcută într-un
înalt spirit de obiectivitate. Totodată, pentru a se evita apariţia unor erori în
aprecierea unor fenomene sau a unor concluzii greşite, se cere ca experţii şi
specialiştii care iau parte la cercetare să nu execute decât lucrări şi analize legale
de domeniul cunoştinţelor lor specializate (aspect ce trebuie avut în vedere la
solicitarea participării acestora şi formularea listei de întrebări) şi, pe calea de
consecinţă, să nu emită concluzii sau aprecieri ce ies din acest cadru.
O cerinţă esenţială ce se pune în faţa tuturor celor ce concură la efectuarea
cercetării constă în asigurarea păstrării secretului asupra lucrărilor, a direcţiilor
de acţiune şi a rezultatelor obţinute, astfel încât să nu permită persoanelor
implicate în producerea evenimentului (care, de regulă, urmăresc cu mare atenţie
desfăşurarea anchetei) să ia cunoştinţă despre acestea şi să-şi creeze alibiuri, să
ia măsuri pentru înlăturarea unor probe materiale sau să întreprindă alte acţiuni
destinate să ascundă adevărul.
Cercetarea urmelor incendiilor şi exploziilor trebuie să soluţioneze, în
principal, probleme privind:
- determinarea locului în care a fost iniţiat incendiul (focarul iniţial);
42
 - stabilirea sursei de aprindere care a declanşat incendiul, a mijlocului
care l-a generat, a materialului combustibil aprins şi a împrejurărilor în care s-a
iniţiat arderea, precum şi a timpului (orei) la care acesta s-a declanşat;
- determinarea condiţiilor în care incendiul s-a dezvoltat propagându-se
în afara focarului iniţial, şi a factorilor care au favorizat progresia acestuia.
Rezolvarea corespunzătoare a acestor probleme impune ca, pe parcursul
cercetării, după caz, să se precizeze:
- situaţia existentă în obiectivul afectat şi la locul incendiului înaintea
producerii evenimentului, conţinând următoarele elemente:
- date tehnice privind dispunerea în plan şi alcătuirea constructivă a
clădirii, încăperii sau instalaţiei tehnologice în care s-a declanşat şi propagat
incendiul precum şi ale instalaţiilor utilitare aferente (electrice, de încălzire, de
ventilaţie, de aburi tehnologici, de aer comprimat, de distribuţie a gazelor etc.)
starea şi condiţiile de exploatare a acestora;
- tipul, alcătuirea şi parametrii de funcţionare ale instalaţiilor de
prevenire şi stingere a incendiilor;
- dispozitivele de limitare a propagării incendiilor şi alte sisteme de
prevenire cu care este dotat obiectivul;
- numărul, tipul şi amplasarea mijloacelor iniţiale de intervenţie;
- procesele tehnologice sau activităţile ce se desfăşurau în obiectivul
afectat;
- diferitele obiecte ce se aflau înaintea incendiului în zona afectată şi
caracteristicile acestora;
- atribuţiile şi sarcinile stabilite pentru diferitele categorii de personal
muncitor, în legătură cu desfăşurarea activităţilor ce aveau loc în obiectivul
incendiat;
- faza de activitate în care se aflau secţiile din obiectivul incendiat;
- deficienţe şi abateri manifestate anterior faţă de parametrii stabiliţi în
funcţionarea unor agregate sau a instalaţiilor tehnologice din zona în care se
presupune că s-a declanşat incendiul;
- deficienţe, întreruperi şi abateri faţă de parametrii normali;
- activităţi diferite de cele specifice proceselor tehnologice sau de
funcţionare normală executate în obiectivul afectat în perioada premergătoare
incendiului;
- situaţia în care a fost observat incendiul, aspectele reţinute de martori,
modul şi ora la care s-a făcut alarmarea personalului pe locul de muncă şi a
serviciilor voluntare de urgenţă, anunţarea pompierilor militari, a conducerii
obiectivului şi a altor forţe de intervenţie, dificultăţi întâmpinate şi erori apărute
la alarmare şi anunţare;
- evoluţia în timp şi spaţiu a incendiului, modul în care acesta s-a
manifestat şi fenomenele caracteristice ce l-au însoţit (proporţiile atinse în
diferite faze, viteza de propagare, intensitatea şi durata arderii, focare principale,
aspectul flăcărilor şi fumului, mirosul, zgomote, răbufniri sau explozii etc.);
- situaţia meteorologică în orele ce au premers incendiul şi pe durata
acestuia;
43
 - modul în care s-a desfăşurat intervenţia de stingere a incendiului
începând din momentul observării şi până la lichidarea lui şi operaţiunile de
salvare a persoanelor, animalelor şi bunurilor materiale:
- acţiunea personalului de pe locul de muncă;
- acţiunea instalaţiilor speciale de semnalizare şi stingere;
- intervenţia serviciului civil de pompieri din obiectiv;
- operaţiunile desfăşurate de pompierii militari şi de alte forţe sosite
în sprijin;
- situaţia obiectivului afectat, după lichidarea incendiului şi efectele
acestuia asupra construcţiei, instalaţiilor şi materialelor adăpostite:
- amprenta incendiului (urme de carbonizare, afumare, topire etc.) ;
- localizarea zonelor unde s-au desfăşurat procesele de ardere şi
cele unde efectul acestora s-a făcut simţit prin acţiunea produselor secundare de
ardere (fum, gaze fierbinţi, gaze corozive etc.);
- marchează poziţia bunurilor materiale din zona afectată şi
proporţia în care au ars şi s-au deformat;
- evidenţiază acţiunea solicitărilor termice asupra construcţiei,
utilajelor, obiectelor şi materialelor aflate la faţa locului prin transformările
suferite de acestea;
- efectele solicitării termice asupra elementelor de construcţie a
instalaţiilor şi utilajelor;
- efectele incendiului asupra persoanelor şi a continuităţii
proceselor de producţie sau funcţionare;
- diferite urme, obiecte, instrumente şi alte indicii existente la faţa
locului;
- poziţia focarului de iniţiere şi existenţa în zona acestuia a unor
urme, materiale, obiecte sau alte indicii susceptibile să producă iniţierea
proceselor de ardere şi să permită transmiterea acesteia în alte spaţii;
- alte date necesare soluţionării unor aspecte particulare specifice
cazului cercetat.

III.3. ACTIVITĂŢI PARCURSE PE TMPUL INVESTIGĂRII URMELOR

INCENDIILOR

Pentru fixarea constatărilor referitoare la amprenta incendiilor şi a

urmelor, obiectelor şi altor aspecte prezente la faţa locului se recurge la:
- descrierea amănunţită a acestora (elemente componente,
poziţie, stare, alte elemente caracteristice) în procesul verbal de cercetare la faţa
locului, în rapoartele de cercetare tehnico-ştiinţifică, de constatare medico-
legală. Unele elemente privind producerea incendiului şi situaţia de la locul
accidentului sunt descrise în nota de anunţare a incendiului, în procesul-verbal
de incendiu, în raportul de intervenţie şi în registrul cu evidenţa acţiunilor de
intervenţie.
- reprezentarea situaţiei la faţa locului prin metode grafice
(schiţa locului producerii evenimentului, scheme ale dispozitivului de stingere,
44
ale fluxului tehnologic etc.) precum şi înregistrarea acesteia prin mijloace
tehnice audiovizuale.
O atenţie deosebită trebuie acordată urmelor de funingine şi
depunerii acesteia pe diverse obiecte şi materiale. Este ştiut că funinginea se
depune totdeauna pe suprafeţe descoperite sau pe cele de deasupra obiectelor.
De exemplu, în cazul unui întrerupător basculant montat pe perete, s-a
descoperit că în dreptul braţului întrerupătorului, în poziţia conectat, pe perete
lipsea funinginea pe o fâşie subţire de numai 2mm. Acest lucru a făcut dovada
că pe timpul incendiului instalaţia electrică se găsea sub tensiune, constituind un
indiciu hotărâtor în legătură cu cauza care a declanşat incendiul. Desigur că în
cazul când braţul întrerupătorului s-ar fi găsit în altă poziţie (deconectat), se
puteau trage concluzii contrare.
Felul, proprietăţile, forma şi caracteristicile construcţiei şi ale materialelor
depozitate, precum şi curenţii de aer ce se pot forma, au şi ele valoarea lor,
deoarece pot influenţa viteza şi direcţiile de propagare ale incendiului.
Un factor de care trebuie să se ţină seama la stabilirea locului de
izbucnire a incendiului, îl constituie punctul cu cea mai intensă ardere.
Acesta trebuie examinat cu atenţie şi pus în legătură cu prezenţa şi absenţa
sursei de aprindere, cu existenţa materialului combustibil şi cu căile probabile de
propagare ale incendiului. Evident că locul cu cea mai intensă ardere este un
indicator de bază pentru a putea stabili unde a izbucnit incendiul. Această
condiţie este necesară dar nu şi suficientă. De exemplu, într-o filatură de
bumbac, scama depusă pe elementele construcţiei, pe instalaţii şi maşini,
conduce focul cu o viteză de peste 15 m/min şi lasă urme de ardere
imperceptibile. Găsind în cale o cantitate mai mare de bumbac incendiul se
dezvoltă, au loc carbonizări avansate şi degradări ale construcţiei şi instalaţiei.
Suntem tentaţi iniţial să credem că aici a izbucnit incendiul şi totuşi nu este aşa.
Incendiul a izbucnit în altă parte dar a avut condiţii prielnice de transmitere şi s-
a dezvoltat acolo unde a găsit material combustibil în cantitate mare.
Locul cu cea mai intensă ardere trebuie analizat în strânsă legătură şi cu
gradul de carbonizare, acesta fiind determinat de timp, de cantitatea de material
combustibil, de puterea calorică a acestuia şi de cantitatea de carburant prezent
în zona respectivă.
Un element esenţial care trebuie avut în vedere la analiza locului de
izbucnire a incendiului, este poziţia elementelor de construcţie (instalaţii).
Incendiul se transmite repede de jos în sus, mai puţin în direcţiile laterale şi
foarte puţin în jos. Aceste aspecte sunt strâns legate de curenţii de aer ce se
formează în timpul arderii şi care dau focului o mişcare ascendentă.
În ce priveşte comportarea oamenilor, sunt de reţinut situaţiile când în
obiectiv, în momentul izbucnirii incendiului au arsuri pe haine, pe corp şi dau
“relaţii”, uneori cu insistenţă şi vizibil eronate. La suspecţi, va trebui să se dea
atenţie arsurilor părului (sprâncene, părul de pe cap, părul de pe partea
inferioară a braţelor) sau ale pielii (mîini, braţe, faţă) şi arsurilor sau
deteriorărilor îmbrăcămintei.
Este foarte utilă conservarea urmelor încă de pe timpul incendiului, şi
45
acest lucru trebuie făcut concomitent cu localizarea şi stingerea incendiului.
Obiectele sau materialele suspecte arse sau neatinse de incendiu vor fi
identificate şi protejate pe locul unde au fost găsite. Acestea nu se vor mişca din
loc, deteriora sau degrada cu apă sau alte mijloace. Cercetarea prăbuşirilor se va
face după metoda “strat după strat“ până se va ajunge la suprafaţa pe care s-a
produs prăbuşirea şi pe care urmele incendiului sunt bine conservate.

III.4. O NOUĂ ABORDARE A PROCEDURII PRIVIND STABILIREA

CAUZELOR PROBABILE DE INCENDIU PRIN CERCETAREA LA
FAŢA LOCULUI

III.4.1. ASPECTE GENERALE

Activitatea de cercetare şi stabilire a cauzelor probabile de incendiu se

organizează şi se desfăşoară în concordanţă cu prevederile Codului de procedură
penală, instrucţiunea ministrului de interne nr. 420/2003 şi ale metodologiei de
cercetare şi stabilire a cauzelor probabile de incendiu aprobate cu ordinul
Inspectorului General nr.1104/IG din 10.05.2005.
Activitatea de cercetare are ca cerinţe de bază, operativitatea,
autenticitatea datelor, informaţiilor, probelor şi eficienţa măsurilor tehnice sau
organizatorice luate pentru prevenirea altor evenimente de aceeaşi natură şi
include:
-tactica stabilirii împrejurărilor şi cauzelor de incendii – sistemul de
reguli prin care se asigură efectuarea organizată, operativă şi oportună a
activităţii de cercetare la faţa locului, stabilirea competenţelor, elaborarea şi
verificarea ipotezelor, modul de cooperare cu specialişti şi alte organe abilitate
prin lege:
-metodica de cercetare – care stabileşte particularităţile cercetării
diferitelor situaţii;
-tehnica de cercetare – care reprezintă totalitatea mijloacelor tehnice şi
metodelor ştiinţifice utilizate în scopul descoperirii, examinării şi interpretării
examinării amprentei incendiului, urmelor şi altor mijloace de probă, precum şi
efectuarea expertizelor tehnico-ştiinţifice de specialitate.
În conformitate cu prevederile art.11, lit. s) din H.G.R. nr. 1492/2004
privind principiile de organizare, funcţionare şi atribuţiile serviciilor de urgenţă
profesioniste, personalul anume desemnat din cadrul inspectoratelor pentru
situaţii de urgenţă judeţene şi al municipiului Bucureşti şi după caz, din
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă stabileşte, împreună cu organele
abilitate de lege, cauzele probabile ale incendiilor.
Cercetarea cauzelor incendiului are rolul de a pune în evidenţă nu numai
sursa de aprindere (iniţiere) ci şi toate elementele componente ale cauzei care au
favorizat producerea şi evoluţia lor, analizând şi toate datele rezultate de natură
subiectivă şi obiectivă a persoanelor implicate.

46
 Concluziile formulate ca urmare a cercetării incendiului trebuie să se
sprijine fie pe baza probelor certe prezentate de investigatori, fie pe eliminarea
motivată tehnic şi juridic a tuturor celorlalte cauze posibile.

III.4.2. CLASIFICAREA CAUZELOR DE INCENDII

Iniţierea unui incendiu este un fenomen complex şi presupune

interacţiunea următoarelor elemente:
- sursa de aprindere şi mijlocul care o produce, sursă care să posede
energia minimă necesară pentru aprinderea combustibilului;
- existenţa materialului combustibil (gazos, lichid, solid) în cantitate
suficientă pentru susţinerea arderii; trebuie făcută deosebirea între primul
material care s-a aprins (materialul care a contribuit la iniţierea arderii) şi primul
material semnificativ aprins (materialul care a avut rolul cel mai important în
propagarea arderii);
-existenţa unor împrejurări determinate şi altor condiţii favorizante care
să pună în contact sursa de aprindere cu combustibilul, precum şi absenţa
inhibatorilor de reacţie în spaţiul unde se manifestă incendiul.
Clasificarea incendiilor în raport cu cauzele care le-au produs se poate
face în funcţie de elementele obligatorii menţionate, dar, în cele mai multe
cazuri, se optează pentru analiza naturii surselor de aprindere.
Astfel, se pot deosebi următoarele categorii de surse de aprindere:
1) cu flacără:
-focuri în aer liber;
-flacără (chibrit, lumânare);
-flăcări de la aparate termice;
2)de natură termică:
-obiecte incandescente (ţigară, topituri metalice, becuri şi proiectoare
electrice, jar, cenuşă, zgură de la aparate de încălzit, particule incandescente de
la sudură, ş.a.);
-căldură degajată de aparate termice (casnice, industriale);
-efectul termic al curentului electric;
-coşuri defecte şi necurăţate (fisuri, scântei, ş.a.);
3)de natură electrică:
-arcuri şi scântei electrice;
-scurtcircuit (echipamente, cabluri, ş.a.);
-electricitate statică;
4) spontană(autoaprindere):
-aprindere spontană de natură chimică (inclusiv reacţii chimice exoterme);
-aprindere spontană de natură fizico-chimică;
-aprindere spontană de natură biologică;
5)de natură mecanică:
-scântei mecanice;
-frecare;
6) naturale:
47
 -căldură solară;
-trăsnet;
7) datorate explozivilor şi materialelor incendiare;
8)indirecte (radiaţia unui focar de incendiu, flacăra unui amestec
exploziv, ş.a.).
9)nedeterminate - cauza incendiului nu poate fi stabilită din cauza
absenţei probelor sau interpretarea tehnică (serviciile profesioniste pentru situaţii
de urgenţă) şi juridică (organele de urmărire penală) a acestora nu duce la
formularea unei concluzii pertinente privind cauza probabilă de incendiu.

III.4.3. STABILIREA CAUZELOR PROBABILE DE INCENDIU PRIN

CERCETARE LA FAŢA LOCULUI

1. Aspecte procedurale

Indiferent de tipul evenimentului, cercetarea cauzei este o acţiune

complexă irepetabilă şi care rareori se poate completa după părăsirea locului
accidentului.
Cercetarea la faţa locului este un procedeu de descoperire şi ridicare a
mijloacelor materiale de probă şi constă într-o verificare strictă şi amănunţită a
locului faptei. Accepţiunea de locul faptei este extinsă şi acolo unde s-au
descoperit urmele infracţiunii ori în care s-au produs urmările ei.
Competenţa de a efectua cercetarea la faţa locului revine atât organelor de
urmărire penală, care dispun efectuarea acestei activităţi procedurale prin
rezoluţie motivată, cât şi instanţelor de judecată, care dispun prin încheiere.
Rezoluţia motivată este un act procedural utilizat în desfăşurarea urmăririi
penale prin care organele abilitate (poliţie şi parchet) dispun, în condiţiile legii.
Încheierea este un act procedural prin care instanţa dispune pe timpul unei
şedinţe de judecată, în condiţiile legii.
În cazul cercetării la faţa locului efectuată de către organul de urmărire
penală este necesară prezenţa martorilor asistenţi(cel puţin doi), excepţii făcând
situaţiile în care nu este posibilă aceasta. Prezenţa părţilor se impune numai când
se consideră necesar. Neprezentarea acestora nu împiedică efectuarea cercetării
la faţa locului.
Dacă există învinuit sau inculpat în cauza respectivă, acesta trebuie să
participe la cercetarea la faţa locului; dacă nu poate fi adus, organul de urmărire
penală are obligaţia să-i pună în vedere că are dreptul să fie reprezentant,
asigurându-i la cerere, reprezentarea.
Pentru a asigura desfăşurarea în condiţii optime a cercetării la faţa locului,
atât organul de urmărire penală, cât şi instanţa de judecată pot interzice
comunicarea între persoanele care se află ori vin la locul unde se efectuează
cercetarea sau cu alte persoane, ori să plece înainte de terminarea cercetării.
Rezultatele cercetării se consemnează în într-un proces verbal de cercetare la
faţa locului, la care se pot anexa schiţe, desene sau fotografii, role de filme,
benzi videomagnetice, ş.a.
48
 În afara menţiunilor prevăzute la art.91 din Codul de procedură penală,
procesul verbal de cercetare la faţa locului trebuie să mai cuprindă şi alte date
specifice, cum ar fi: descrierea amănunţită a situaţiei locului, a urmelor găsite, a
obiectelor examinate şi a celor ridicate, a poziţiei şi, pe cât posibil, cu
dimensiunile respective.
Serviciile de urgenţă profesioniste (pompierii) nu sunt organe de
urmărire penală, dar sunt solicitate să aprofundeze din punct de vedere tehnic
cercetarea şi stabilirea cauzelor probabile de incendiu, rezultatele şi concluziile
lor fiind consemnate în rapoarte de constatare tehnică.
Efectuarea corectă a acestei activităţi la care participă şi investigatorul
permite formularea şi verificarea ipotezelor şi stabilirea unei concluzii
pertinente privind cauza incendiului. Executarea cu întârziere, superficială sau
defectuos a acestei activităţi, acordarea unei importanţe exagerate declaraţiilor
martorilor sau a unor piese din dosarul cauzei pot duce la rezultate eronate cu
implicaţii grave.
Cercetarea la faţa locului reprezintă examinarea ansamblului de urme,
obiecte şi materiale prezente în zona incendiată, în interacţiunea lor, atât între
ele, cât şi cu spaţiul şi mediul înconjurător. Locul incendiului se defineşte atât
prin zona focarului cât şi prin toate zonele de propagare a incendiului (spaţii
afectate de solicitări termice, fum sau gaze, căi de acces spre zona focarului,
locurile de unde au putut fi observate anumite faze ale incendiului).

2. Reguli tactice
Cercetarea la faţa locului impune anumite reguli tactice generale şi
specifice.

2.1 Reguli tactice generale:

- nelimitarea anticipată în timp, a duratei cercetării incendiului la faţa
locului; se impune însă operativitate maximă pentru a permite reluarea activităţii
în obiectivul incendiat şi evitarea în acest fel a unor pagube suplimentare;
- efectuarea cercetării complete şi minuţioase la faţa locului, independent
de orice ipoteză preconcepută sau alte anticipări;
- executarea organizată a sarcinilor;
- utilizarea metodelor, procedeelor, aparaturii şi tehnicii adecvate în
raport de natura şi particularităţile locului faptei;
- consemnarea, în cursul cercetării, a tuturor constatărilor, datelor,
informaţiilor şi elementelor în legătură cu cauza;
- observarea comportamentului potenţialilor făptuitori prezenţi la faţa
locul.

2.2. Reguli tactice specifice:

- deplasarea în cel mai scurt timp la faţa locului;
- luarea măsurilor pentru prevenirea şi înlăturarea evenimentelor ce
constituie pericole iminente, precum şi pentru prevenirea sustragerilor;

49
 - identificarea, notarea şi fixarea pe timpul stingerii incendiului şi/sau a
cercetării acestuia a datelor relevante, referitoare la: locul izbucnirii incendiului
sau a producerii exploziei; materialele şi substanţele care au ars; caracteristicile
incendiului; cine, când şi cum a observat incendiul; cine, când şi cum şi cu ce a
acţionat iniţial asupra incendiului; poziţia obiectelor, materialelor şi substanţelor
aflate în zona incendiată şi eventualele modificări survenite pe timpul stingerii
incendiului; condiţiile atmosferice;
- începerea imediată a cercetării cauzelor şi împrejurările în care s-a
produs incendiul sau explozia, în care scop se asigură: cunoaşterea specificului
obiectivului, a procesului tehnologic, a fazei în care se află obiectivul incendiat;
stabilirea de la început a întregului pachet de ipoteze şi versiuni referitoare la
clauzele şi împrejurările posibile să genereze incendiul sau explozia;
identificarea persoanelor care pot da relaţii despre eveniment, intervievarea lor
într-o atmosferă de bunăvoinţă şi notarea datelor şi informaţiilor furnizate de
aceştia; descrierea persoanelor care pot da relaţii despre eveniment; descrierea,
fixarea şi păstrarea neschimbată (pe cât posibil) a urmelor şi corpurilor delicte,
ridicarea şi examinarea acestora de către organele împuternicite prin lege;
protejarea, conservarea şi examinarea elementelor care pot furniza date despre
eveniment; sigilarea şi ridicarea acestor elemente se dispune de către organele
de urmărire penală; cercetarea evenimentului ca fenomen, situaţii şi mişcări
succesive în timp, în strânsă interacţiune, renunţând la idei preconcepute,
empirism sau intuiţie; verificarea, cercetarea, epurarea şi clasificarea tuturor
ipotezelor şi versiunilor pe baza informaţiilor şi datelor culese, până se ajunge la
stabilirea univocă a adevărului.
Având în vedere complexitatea unor cauze, utilizarea unei liste de control
este necesară pentru a efectua în cele mai bune condiţii posibile stabilirea şi
cercetarea indiciilor.
Scopul listei de control este de a evita la maximum omisiunea unor indicii
şi ca urmare a stresului (determinat de faptul că acesta acţionează sub presiunea
timpului ) la care este supus investigatorul prin numărul şi complexitatea de
cazuri de rezolvat pe timpul acţiunii de cercetare.
Lista de control reprezintă un document scris care cuprinde activităţile de
urmat la locul cercetării evenimentului.

3. Aspecte ce trebuie stabilite de investigator

a. Situaţia existentă în obiectivul afectat şi la locul incendiului înaintea

producerii evenimentului, şi anume:
-date privind dispunerea în plan şi structura constructivă a clădirii,
încăperii, instalaţiei tehnologice, instalaţiilor utilitare (electrice, încălzire,
ventilare, abur tehnologic, aer comprimat, gaze, ş.a.) starea şi condiţiile de
exploatare a acestora;
-tipul şi parametrii de funcţionare ai mijloacelor tehnice de prevenire şi
stingere a incendiilor (sisteme, instalaţii, aparate şi dispozitive pentru detectare,

50
semnalizare, alarmare şi alertare, precum şi de stingere a incendiilor), starea
tehnică a acestora;
-măsurile şi dispozitivele de limitare a propagării incendiului (uşi,
obloane, cortine rezistente la foc, dispozitive de evacuare a fumului şi gazelor
fierbinţi, sisteme de presurizare, ş.a.), precum şi starea tehnică a acestora;
-materialele şi obiectivele aflate în zona afectată înaintea incendiului,
cantitatea, distribuţia, starea, modul de ambalare şi caracteristicile tehnice şi de
combustibilitate ale acestora;
-tipul, amplasarea şi numărul stingătoarelor şi mijloacelor iniţiale de
intervenţie, adecvarea lor la condiţiile existente în zona producerii
evenimentului;
-procesele tehnologice sau activităţile ce se desfăşoară în obiectivul
afectat (scheme de flux tehnologic şi caracteristici tehnice, amplasarea şi starea
tehnică a utilajelor, parametrii de funcţionare ai acestora, condiţiile de
exploatare, precizate de furnizori şi cele reale), organizarea şi modelul de
asigurare a întreţinerii, reviziilor şi reparaţiilor diverselor utilaje;
- atribuţiile salariaţilor (în condiţii normale de luc牲u şi pentru înlăturarea
avariilor sau defecţiunilor ) şi corelarea lor cu pregătirea profesională;
- activitatea de apărare împotriva incendiilor desfăşurată de cadrul tehnic
cu atribuţiuni de îndrumare, control şi constatare a încălcării legii în domeniul
P.S.I., serviciul privat/voluntar pentru situaţii de urgenţă, salariaţi;
-faza de activitate în care se află obiectivul, secţia, încăperea, instalaţia,
utilajul (în timpul programului de lucru, în afara lui, în funcţionare normală,
probe tehnologice, revizie, reparaţii, repunere în funcţiune, ş.a.);
-deficienţe şi abateri manifestate anterior faţă de parametrii de funcţionare
stabiliţi, cunoscute sau sesizate, dar neaduse la cunoştinţă factorului tehnic de
decizie, observaţii în legătură cu instalaţiile, utilajele, agregatele tehnologice şi
de utilităţi (scântei, miros, variaţii de tensiune, scurtcircuite, ş.a.);
-activităţi sau operaţii diferite de cele specifice proceselor tehnologice sau
de funcţionare normală executate înaintea incendiului în zona în care presupune
declanşarea incendiului sau vecinătatea acesteia;
-materiale, deşeuri şi alte obiecte a căror prezenţă la locul incendiului nu
se justifică din punct de vedere tehnologic şi pot indica existenţa unei acţiuni
intenţionate.
Pentru culegerea datelor necesare cunoaşterii situaţiei dinaintea
incendiului este necesară procurarea şi studierea documentaţiei tehnice (piese
scrise şi desenate) privind alcătuirea construcţiei, instalaţiilor tehnologice şi de
utilităţi, regulamente tehnologice şi de funcţionare, de exploatare, întreţinere şi
revizie a instalaţiilor, de organizare a muncii, registre de urmărire a parametrilor
tehnologici, procese verbale de predare-primire a instalaţiilor, ş.a.

b. Situaţia în care a fost observat incendiul:

-data, ora şi modul în care s-a făcut alarmarea serviciului privat/voluntar
pentru situaţii de urgenţă, alertarea serviciilor profesioniste, anunţarea
conducerii obiectivului;
51
 -aspecte reţinute de martori (ora observării, împrejurări, manifestarea
incendiului percepută optic, acustic, persoane străine observate la locul
incendiului, ş.a.).
Pentru culegerea datelor necesare se utilizează documentele existente la
serviciile profesioniste, voluntare sau private de situaţii de urgenţă şi de la
conducerea obiectivului. Potrivit legii interogarea persoanelor se face de
organele de urmărire penală, dar în cazul în care diverse persoane deţin date
despre producerea evenimentului şi acceptă o discuţie cu investigatorul se trece
la intervievarea acestora. Abordarea interlocutorului se face într-o manieră
neagresivă, informală, cordială, gen interviu, după exemplul ce urmează:
Aspecte vizuale:
-Unde aţi văzut întâi foc?
-Aţi văzut ceva licărind, pâlpâind, flacără mică (mare), strălucitoare?
-Aţi văzut întâi fum dispersat, mult, în cel loc?
-Luminile becurilor, lămpilor funcţionau normal?
-Aparatul, instalaţia a funcţiona normal?
-Manetele, butoanele aparatului în ce poziţie erau?
-Aţi văzut flăcări în mai multe locuri?
-Aţi văzut descărcări electrice atmosferice?
-Aţi văzut lichide deversate?
-Aţi văzut instalaţii electrice improvizate, reşouri sau alte surse termice?
-Aţi văzut o persoană spălând, uscând, fumând?
-Aţi observat că se „ard” siguranţele frecvent?
-Aţi observat flame la întrerupătoare?
-Aţi observat flame la întrerupătoare?
-Aţi observat materiale care în mod normal nu trebuiau să se afle la locul
izbucnirii incendiului?
Aspecte auditive:
-Aţi auzit o explozie?
-Aţi auzit pocnituri?
-Aţi auzit zgomote neobişnuite (ca de fierbere, de obiecte căzute, de
paşi)?
-Aţi auzit paraziţi la radio, TV?
-Aţi auzit tunete?
Aspect de simţ tactil şi miros:
-Aţi simţit unele suprafeţe neobişnuit de fierbinţi pe un aparat sau pe un
alt obiect?
-Aţi simţit un perete cald, fierbinte?
-Aţi simţit un şoc sau o electrocutare? De unde?
-Aţi simţit un miros neobişnuit? Cu ce semăna şi de unde provenea?
-Aţi simţit miros de fum?
-Aţi simţit miros de produse petroliere?
Martorii pot fi obişnuiţi (trecători, vecini, ş.a.) sau antrenaţi (salariaţi ai
serviciilor profesioniste, private sau voluntare de urgenţă, poliţişti, specialişti
tehnici). Dacă declaraţia este luată prea devreme pot apare erori datorită
52
implicării emoţionale (pierderea proprietăţii, şocul evenimentului, ş.a.). După o
perioadă de timp erorile pot apare datorită raţionalizării impresiilor, încercării de
a acoperi un posibil vinovat sau sindromul eroului. În unele cazuri, martorii pot
corobora în timp diferite detalii, aparent dispersate, nemenţionate în declaraţiile
iniţiale.
În anexa 1 sunt precizate câteva recomandări pe care investigatorul
trebuie să le aibă în vedere atunci când discută cu persoane ce pot oferii detalii
despre cauza incendiului.

c. Evoluţia în timp şi în spaţiu a incendiului.

-modul de manifestare (intensitatea şi durata arderii);
-fenomene însoţitoare (răbufniri sau explozii, zgomote, ş.a.);
-proporţii atinse în diferite faze;
-focarul principal de ardere;
-viteza de propagare;
-aspecte reţinute de martori;
-timpii de securitate la incendiu şi operativi de intervenţie care prezintă
interes.

d. Situaţia meteorologică:
-înaintea declanşării incendiului;
-pe timpul manifestării incendiului;
Datele se vor obţine pe bază de solicitare scrisă de la staţia meteo
(umiditate, temperatura medie, viteza vântului, ş.a.), iar de la martori pe bază de
interviu după exemplul de mai jos:
-A fost furtună înaintea incendiului?
-Au fost descărcări electrice în atmosferă?
-A fost inundaţie?
-A fost cald (frig) neobişnuit?
-A fost o zi umedă?
-A fost zăpadă mare?
-Era întuneric?

e. Desfăşurarea intervenţiei de stingere a incendiului:

-acţiunea salariaţilor la locul de muncă:
-acţiunea sistemelor şi instalaţiilor pentru detectare, semnalizare, alarmare
şi alertare în caz de incendiu şi a sistemelor, instalaţiilor şi dispozitivelor de
limitare şi stingere a incendiului (ora la care a acţionat, sectorul de declanşare,
dacă au funcţionat la întreaga capacitate, deficienţe în funcţionare, efectul
acţiunii lor asupra desfăşurării procesului de ardere). Cunoaşterea acestor date
poate furniza indicii valoroase asupra locului iniţierii incendiului (unde va trebui
căutat focarul), duratei acesteia şi modului de evoluţie (rapid sau lent). Este
necesară verificarea corectitudinii alegerii, montării, verificării şi întreţinerii
acestora.

53
 -acţiunea serviciului privat pentru situaţii de urgenţă (după caz,
cooperarea cu alte servicii);
-acţiunea serviciilor profesioniste pentru situaţii de urgenţă.
Se vor preciza durata, dispozitivul şi operaţiunile întreprinse, mijloacele
utilizate, salvări de persoane şi bunuri, factori care au facilitat sau limitat
acţiunea de intervenţie, accidente şi victime.
f. Situaţia obiectivului după lichidarea incendiului şi efectele acestuia
asupra construcţiei, instalaţiilor, materialelor şi persoanelor:
-se fac observaţii pentru stabilirea „amprentei incendiului”, precizându-se
zonele afectate de incendiu, efectul fumului, gazelor fierbinţi, gazelor corosive,
ş.a., poziţia bunurilor şi proporţiei în care au ars sau au fost deformate, acţiunea
şi defectele solicitărilor termice asupra construcţiei, instalaţiilor şi materialelor;
-se stabilesc urmele care vor fi analizate pe loc sau ulterior.
Principalele urme ale incendiilor se pot clasifica astfel:
- urme de cenuşă şi fum, rezultate prin arderea, topirea sau
descompunerea materialelor şi substanţelor combustibile sau nerezistente la
temperaturile produse în timpul incendiului (textile, mase plastice, cauciuc,
lemn, sticlă ş.a.);
- urme de lichide, vapori şi gaze combustibile (produse petroliere, lacuri,
vopsele, solvenţi, gaz metan, gaz lichefiat tip aragaz ş.a.);
- urme create de explozivi, provenite de la:
 substanţe explozive: focarul (craterul), schije, ruperi, arsuri,
fumizare, efecte distructive, urme, efecte sonore;
 amestecuri explozive;
 succesiunea exploziilor, fumizare, scurgeri de produse
combustibile, tipuri de instalaţii, efecte distructive;
 explozii fizice: crăpături, rupturi datorate fisurilor, defectelor de
fabricaţie, coroziunilor intensive, solicitărilor mecanice
îndelungate, forţarea aparatelor de măsură şi control datorită
suprapresiunilor sau vibraţiilor, schije, deteriorarea vecinătăţilor,
distrugeri provocate de recipientul explodat, ş.a.;
- microurme create de incendii şi explozii:
 particule de sticlă, vopsea, coloranţi, lacuri, pulberi
combustibile;
 resturi de lichide combustibile, lubrifianţi, mase plastice,
gudroane, ş.a.;
 resturi de materiale combustibile arse;
- urme de produse chimice incendiare, toxice şi radioactive;
- urme ale instrumentelor, dispozitivelor şi ale altor obiecte (chei, cleşti,
leviere, răngi, ciocane, şurubelniţe, brocuri de sudură, şpan, pilitură, diagrame
ale aparaturii de măsură şi control);
- urme ale omului:
 urme cu forme ale mâinilor, picioarelor, vocii, scrisului,
manierii de a executa diferite operaţiuni;

54
  urme biologice: de sânge, salivă, păr, osteologice, miros, ţesuturi
moi, arsuri;
 urme de încălţăminte, îmbrăcăminte şi ale altor obiecte folosite
de om;
- urme ale vegetalelor (resturi carbonizate, aşchii, seminţe, plante
uleioase, ş.a.);
- urme ale animalelor (lăsate de picioare şi coarne, sânge, păr, puf, lână,
pene, ş.a);
- urme ale mijloacelor de transport (anvelope, roţi, potcoave, scurgeri de
carburanţi şi lubrifianţi, ş.a.);
 se precizează efectele asupra persoanelor;
 se precizează poziţia focarului de iniţiere şi vecinătatea cu urme
de materiale combustibile, instalaţii, utilaje.
Fixarea datelor de mai sus se face conform codului de procedură penală
prin:
-descriere în procesul verbal de cercetare la faţa locului, raportul de
constatare tehnică, raportul de constatare medico-legală;
-mijloace tehnice: fotografie judiciară, schiţe, desen, filmul judiciar,
fonograme, video-fonograme judiciare.
Date şi informaţii privind cauzele incendiilor se consemnează în: notele
de anunţare a incendiilor, procesele verbale de intervenţie, rapoartele (de
evaluare a intervenţiei, de intervenţie), registrul acţiunilor de intervenţie şi se
stochează în banca de date.
Ridicarea urmelor sau a imaginilor acestora se face prin procedee şi
tehnici criminalistice specifice:
-ridicarea obiectului care poartă sau conţine urme (sticle, bidoane, batiste,
pungi de plastic, cutii conserve, ş.a.);
-ridicarea crustelor, depunerilor, petelor, pulberilor, ş.a. folosind
solubilizarea în apă sau alcool, seringa, pipeta, aspiratorul, spatula, lopăţica,
penseta, magnetul ş.a.;
-ridicarea prin transferare folosind folii adezive, electricitatea statică,
transvazarea;
-ridicarea prin fotografiere, filmare, mulaj, desen.
Urmele sau purtătorii de urme se ambalează separat, se marchează,
etichetează şi sigilează.
Toate aceste operaţiuni (fixarea, ridicarea şi conservarea urmelor) se
execută de organele de poliţie şi au fost prezentate în prezenta instrucţiune cu
scop informativ pentru investigator.
Se recomandă ca investigatorul să participe, cu acordul organelor de
cercetare penală la fixarea, ridicarea şi conservarea urmelor, propunând, după
caz, urmele relevante pentru analiza cauzei de incendiu.
De asemenea, se recomandă efectuarea unor fotografii/filmări ale urmelor
relevante, cu caracter informativ de către investigator, pentru arhiva unităţii.

55
 4. Activităţi desfăşurate de investigator

4.1. Documentarea
Documentarea se face atât înainte de începerea cercetării la faţa locului cât
şi după aceasta, şi cuprinde:
a) studierea proiectului sau a documentaţiei tehnice a construcţiei,
instalaţiilor tehnologice sau utilitare;
b) studierea documentaţiei cu privire la procesele tehnologice şi alte
activităţi desfăşurate în spaţiul în care s-a produs incendiul;
c) studierea documentelor de organizare a activităţii de apărare împotriva
incendiilor ale obiectivului afectat;
d) studierea activităţii de prevenire a serviciului de urgenţă voluntar sau
privat, a compartimentului de prevenire a incendiilor sau a cadrului tehnic cu
atribuţii în domeniu la obiectivul afectat, după caz;
e) studierea documentelor de control privind apărarea împotriva
incendiilor întocmite de cadrele tehnice cu atribuţii în domeniul prevenirii şi
stingerii incendiilor şi de personalul abilitat al serviciilor profesioniste pentru
situaţii de urgenţă anterior producerii evenimentului;
f) studierea reglementărilor tehnice, dispoziţiilor generale, a normelor şi
normativelor ce se aplică în obiectivul respectiv;
g) studierea caracteristicilor tehnice ale materialelor şi substanţelor
implicate în eveniment;
h) studierea cazuisticii unor evenimente similare produse în ţară sau
străinătate;

4.2. Cercetarea la faţa locului

Pe timpul cercetării la faţa locului se urmăresc următoarele aspecte:
a) identificarea persoanelor care pot da relaţii despre eveniment,
abordarea lor în vederea obţinerii de date şi informaţii utile stabilirii cauzei de
incendiu, iar în cazul în care acestea nu doresc să comunice cu investigatorul se
va propune organele abilitate de lege (poliţie) intervievarea acestora;
b) deşi protejarea zonei sau incintei unde s-a produs incendiul, pentru
conservarea şi prevenirea sustragerii probelor se face de poliţie, investigatorul
va propune acestora reducerea sau extinderea ariei de cercetare, după cum în
suprafaţa afectată există sau nu probe care să ajute la stabilirea cauzei;
c) examinarea tuturor elementelor de interes din zona şi vecinătatea zonei
incendiate;
d) stabilirea locului izbucnirii incendiului, a modului de dezvoltare a
acestuia, culorii flăcărilor şi a fumului, a mirosului degajat în urma arderii şi a
suprafeţelor incendiate;
e) stabilirea factorilor care au favorizat propagarea incendiului: uşi,
ferestre, goluri, neasigurarea măsurilor de preîntâmpinare a propagării
incendiilor (elemente de protecţie a golurilor, obloane, trape, încăperi tampon,

56
tamburi deschişi) şi instalaţii tehnologice sau utilitare (electrice, încălzire, gaze,
ventilare, climatizare, etc.);
f) consemnarea tuturor constatărilor, datelor, informaţiilor şi elementelor
care pot fi folosite la stabilirea cauzei probabile de incendiu;
g) observarea comportamentului persoanelor prezente la faţa locului;
h) analizarea posibilităţii existenţei mai multor focare;
i) stabilirea modului de intrare în funcţiune a instalaţiilor de stingere a
incendiilor sau de evacuare a fumului şi gazelor fierbinţi utilizând diagrame,
înregistrării audio-video, ş.a.;
j) stabilirea poziţiei obiectelor, materialelor, substanţelor, eventual a
persoanelor decedate odată cu intrarea în acţiune a forţelor concentrate;
k) identificarea modificărilor survenite atât pe timpul stingerii
incendiului cât şi după stingere ;
l) cooperarea cu organele abilitate pentru ridicarea, conservarea şi
cercetarea probelor ce pot concura la stabilirea cauzelor probabile de incendiu;
m) furnizarea către organele de poliţie a datelor necesare a fi cuprinse în
procesul verbal de cercetare la faţa locului.

A.Activităţi desfăşurate în timpul intervenţiei

Activitatea de cercetare a cauzei probabile de incendiu se poate desfăşura

în paralel cu luarea măsurilor tactice operative necesare pentru organizarea
stingerii, dacă investigatorul face parte din subunitatea de intervenţie sau grupa
operativă a unităţii de pompieri.
Investigatorul trebuie să stabilească şi să noteze date despre:
-dimensiunea incendiului (suprafaţa incendiată, extinderea la vecinătăţi,
propagarea fumului şi gazelor de ardere la distanţă prin tubulatură, canale, ş.a.);
-existenţa mai multor focare distincte, a unor zone cu ardere mai intensă
alternând cu zone cu ardere mai lentă (ulterior se vor analiza posibilităţile de
apariţie a acestor fenomene ca urmare a distribuţiei materialelor şi a condiţiilor
de tiraj din zonele respective);
-prăbuşirea unor elemente de construcţii, cedarea unor elemente de
compartimentare;
-înălţimea şi culoarea flăcărilor;
-culoarea şi mirosul fumului;
-existenţa unor uşi sau ferestre deschise, sparte, sau a unor goluri
tehnologice care să favorizeze un aflux suplimentar de aer necesar arderii;
-dacă instalaţiile tehnologice şi utilitare (electrice, ventilaţie, încălzire)
sunt în funcţiune sau nu;
-intrarea în funcţiune a instalaţiilor automate de stingere sau de evacuare a
fumului;
-direcţia şi intensitatea vântului, alte fenomene meteo: ploaie, ceaţă
(informaţiile vor fi ulterior completate cu datele exacte furnizate de staţia meteo
cea mai apropriată);
-efecte negative ale incendiului asupra utilizatorilor.
57
 Este util ca aceste date să fie înregistrate pe reportofon sau stocate pe o
bandă videomagnetică prin filmare ori pe un card de memorie în cazul utilizării
unei camere foto digitale .

B.Activităţi desfăşurate după lichidarea incendiului

Într-o primă fază (numită şi faza statică) se procedează la constatarea şi

fixarea stărilor de fapt existente în spaţiul cercetat fără să se atingă sau să se
modifice poziţia urmelor şi obiectelor purtătoare de urme. Se recomandă
efectuarea următoarelor activităţi:
-observarea mai întâi din exterior a locului incendiului, pentru
perspectiva de ansamblu şi pentru identificarea efectelor produse asupra
construcţiei şi vecinătăţilor; în acest scop investigatorul se va deplasa de-a
lungul perimetrului exterior al locului incendiului notând:
a)limitele exterioare ale propagării incendiului, efectele asupra
vecinătăţilor;
b)eventualele posibilităţi de iniţiere a incendiului de la surse de
aprindere din alte incinte (propagarea prin goluri neprotejate sau chiar fisuri
existente în elementele componente ale construcţiei );
c)eventualele posibilităţi de iniţiere a incendiului de la surse de
aprindere din exterior (direct sau cu propagarea ulterioară): urme de focuri în aer
liber, prezenţa unor linii electrice aeriene cu conductoare rupte, posibilitatea
aruncării unor resturi de ţigări şi chibrituri nestinse la ghene, gunoaie, ş.a.,
executarea unor lucrări de sudură sau tăiere în imediata vecinătate a
obiectivului;
d)eventuale urme ale pătrunderii în spaţiul examinat al unor
persoane străine, care ar fi putut iniţia aprinderea;
-pătrunderea în interior şi parcurgerea întregului spaţiu afectat pentru
formarea imaginii de ansamblu asupra sensului de propagare a incendiului pe
baza identificării zonelor cu urme de termodegradare mai intensă; se poate
proceda la sectorizarea locului incendiului şi examinarea fiecărui sector de
cercetare, pornind de regulă, de la periferie la focar; se notează urmele,
materialele şi obiectele prezente în spaţiul respectiv; este util a se executa filmări
şi fotografii (de orientare: unitare sau panoramice, schiţă şi de scoatere în
evidenţă a obiectelor principale) recomandabil cu marcarea eventualelor probe
cu plăcuţe numerotate, precum şi schiţe, desene, ş.a.
-analizarea amprentei incendiului; se determină:
a)intensitatea arderii în diferite zone, pe baza efectelor
asupra materialelor existente, în funcţie de natura lor (topiri, deformări, ş.a.);
b)utilajele şi instalaţiile din zona afectată de incendiu sau
în cazul incintelor rezidenţiale aparatele capabile să iniţieze aprinderea
materialelor combustibile din jur (reşouri, fiare de călcat, ş.a.), notându-se
poziţia în care au fost găsite cordoanele de alimentare şi ştecherele;
c)urmele de mirosuri neobişnuite;
d)urmele de scurgeri de lichide combustibile;
58
 e)corpuri sau obiecte care prezintă urme de degradări termice
anormale, direcţia acestor degradări;
Investigatorul trebuie să ştie că regulile de procedură penală interzic
atingerea ori deplasarea urmelor sau obiectelor, care pot constitui probe, de
către alte persoane înaintea persoanelor abilitate de lege, în caz contrar
fiind pierdut caracterul probatoriu.
Prezenţa şi semnificaţia urmelor găsite la faţa locului trebuie permanent
coroborate cu alte informaţii obţinute pentru a evita ipotezele greşite.
După ridicarea probelor de către organele de poliţie se trece la căutarea
unor noi indicii prin deplasarea obiectelor sau aparatelor şi prin înlăturarea
molozului şi resturilor de materiale carbonizate, prin decopertări succesive, până
la atingerea pardoselii. Această fază, numită faza dinamică, nu trebuie
subestimată sau neglijată, putând oferi deseori date suplimentare importante.
Se recomandă examinarea:
-instalaţiilor tehnologice şi utilitare, precum şi a aparatelor, pentru a stabili
dacă se aflau în funcţiune sau nu în momentul iniţierii incendiului (stabilirea
poziţiei pornit-oprit a butoanelor de acţionare a întrerupătoarelor,
comutatoarelor, poziţia cordoanelor de alimentare şi a ştecherelor), precum şi
starea lor tehnică (urme ce evidenţiază eventuale defecţiuni-fisuri, urme de
frecare, topiri ale izolaţiei conductorilor electrici, suprasolicitări termice – se
observă dacă sunt din interior sau exterior-deteriorări ale stratului de vopsea ca
urmare a unor şocuri mecanice, ş.a.);
- golurilor neprotejate în pereţi sau planşee, care ar fi putut favoriza
propagarea incendiului, prin corpuri incandescente, gaze fierbinţi, ş.a.
-elementelor de protecţie ale instalaţiilor (siguranţe fuzibile sau automate,
relee de protecţie, ş.a.);
-urmelor de topire (metale, materiale plastice);
-urmelor de lichide combustibile pe pardoseală;
-urmelor şi depunerilor de funingine (formate, de regulă, deasupra locului
de ardere a unui lichid combustibil);
-instalaţiilor de încălzire şi poziţia materialelor combustibile (a resturilor
acestora) faţă de ele (direcţia părţilor cu carbonizare mai intensă; se verifică
dacă sobele erau în funcţiune, gradul de umplere cu combustibil, tipul
combustibilului utilizat, ş.a.);
-etanşeităţii canalelor de fum ale coşurilor prin controlul vizual al zidăriei,
evidenţiind urmele de carbonizare mai intensă corelate cu prezenţa în apropiere
a unor materiale combustibile.
În această fază a cercetării, pentru a scoate în evidenţă cât mai bine
urmele existente pe materialele şi obiectele prezente în spaţiul respectiv se
realizează o fotografiere în detaliu a acestora de către organele de cercetare
penală.
Se recomandă efectuarea unor fotografii/filmări ale urmelor relevante, cu
caracter informativ de către investigator, pentru arhiva unităţii.
Obiectele prelevate de la faţa locului constituie uneori un mijloc de probă
în faţa unei instanţe de judecată, în acest caz fotografia de detaliu vine în
59
sprijinul celui care a întocmit raportul de constatare tehnică, susţinând astfel
concluziile la care a ajuns investigatorul.

C.Efectuarea de încercări de laborator şi expertize, pentru determinarea

unor caracteristici tehnice ale materialelor şi substanţelor implicate, compararea
rezultatelor cu valorile teoretice stabilite în aceleaşi condiţii, luate în considerare
în estimarea riscului iniţial de incendiu;

D.Solicitarea sprijinului celorlalte organe abilitate prin lege pentru

obţinerea unor date şi informaţii necesare elucidării cazului;

a) se propune organelor de poliţie persoanele care au refuzat orice

dialog cu investigatorul şi există indicii că acestea deţin informaţii cu privire la
izbucnirea incendiului, pentru a fi interogate;
b) se solicită organelor abilitate punerea la dispoziţia investigatorului a
declaraţiilor celor interogaţi, precum şi a celorlalte date rezultate în urma
anchetei;

E.Elaborarea ipotezelor privind locul şi împrejurările iniţierii incendiului,

verificarea tuturor ipotezelor înaintea stabilirii concluziilor şi întocmirea
raportului de cercetare a cauzei de incendiu.

a) stabilirea ipotezelor referitoare la cauzele şi împrejurările posibile să fi

generat incendiul;
b) analiza ipotezelor, eliminarea succesivă a celor care nu pot fi
fundamentate logic, tehnic şi ştiinţific;
c) întocmirea raportului de constatare tehnică a cauzei probabile de
incendiu .

5. Stabilirea poziţiei focarului şi a cauzei probabile a incendiului

Pentru determinarea cauzei ce a generat incendiul şi a împrejurărilor în

care s-a produs iniţierea arderii, investigatorul trebuie să stabilească locul în care
s-a declanşat primul proces de ardere (focarul iniţial) şi concomitent să găsească
în zona respectivă indiciile cu privire la primul material aprins, primul material
semnificativ aprins, sursa care a produs iniţierea şi circumstanţele care au permis
producerea evenimentului.
Precizarea poziţiei focarului iniţial trebuie realizată prin interpretarea
judicioasă a amprentei incendiului, coroborată cu acţiunea factorilor care
influenţează desfăşurarea proceselor de combustie şi propagarea arderii în
situaţia specifică a cazului în speţă, modul cum incendiul a evoluat în timp şi în
spaţiu, direcţiile şi căile prin care s-a propagat succesiv până a cuprins întreaga
suprafaţă afectată, astfel încât, parcurgând în sens invers traseele respective, să
se localizeze zona unde s-au declanşat procesele de ardere. În general, focarul

60
iniţial prezintă urmele unei solicitări termice mai puternice decât spaţiile
învecinate.
Diferitele variante de dezvoltare spaţială a incendiului cu modificarea
corespunzătoare a amprentelor sale trebuie luate în calcul.
Principalele caracteristici ale modelului dezvoltării spaţiale sunt:
- în zona focarului arderea durează mai mult decât în spaţiile învecinate şi
de cele mai multe ori cu o intensitate mai mare;
- tendinţa naturală de propagare ascensională a gazelor de ardere şi a
fumului;
- propagarea laterală a incendiului se produce până la limita spaţiului din
mediul înconjurător, cu o viteză mare atunci când există o obstrucţie pe direcţia
ascensională;
- toate focarele de ardere situate la partea de jos a spaţiului investigat
trebuie depistate şi analizate ca posibile focare de iniţiere a incendiului.
În acest sens se desfăşoară următoarele activităţi:
-se analizează fiecare punct jos de ardere sub aspectul modului de
transmitere a arderii de la acesta, prin stabilirea direcţiei predominante a arderii
şi a suprafeţelor de ardere ce puteau fi aprinse din acest punct, pentru a forma
un incendiu mic;
-după analizarea tuturor punctelor joase de ardere, se studiază amprenta
generală a incendiului, pentru a se realiza modelul după care se consideră că
incendiul a evoluat ulterior; se ia în considerare şi acţiunea unor factori exteriori
(direcţia vântului, sensul curenţilor de aer formaţi în clădire, efectul de coş)
pentru determinarea efectului ce-l putea transmite asupra dezvoltării incendiului;
-concluziile rezultate din studierea fiecărui punct de ardere sunt evaluate
în corelaţie cu amprentele generale şi cu modul de evoluţie a incendiului în faza
dezvoltată; în general numai unul din aceste puncte corespunde, în contextul dat,
ca loc de origine a incendiului;
-se caută cauzele care ar fi putut produce iniţierea incendiului, în toate
punctele joase de ardere ce ar putea constitui, în situaţia dată, loc probabil de
origine a acestuia; dacă nici unul dintre punctele joase de ardere nu ar fi putut –
conform analizei întreprinse
– să constituie locul de origine a incendiului, investigatorul trebuie să
studieze şi alte posibilităţi de iniţiere a arderii, în puncte situate la alte nivele ale
spaţiului cercetat.
La cercetarea punctelor joase de ardere trebuie avute în vedere şi
posibilităţile ca procesele de combustie să fi apărut ca urmare a unor fenomene
ce au avut loc în partea superioară a spaţiului, ca de exemplu: prăbuşirea unor
elemente de construcţii sau a altor materiale aprinse ori scurgerea pe sol a unui
lichid combustibil ieşit printr-o neetanşeitate a unei conducte, rezervor, ş.a., care
s-a aprins în contact cu o sursă de iniţiere.
În numeroase cazuri, punctele joase de ardere sunt situate la nivelul
pardoselii apărând sub forma carbonizării profunde. Pentru o analiză corectă a
modului de formare a carbonizării, trebuie avute în vedere următoarele:

61
 -materialele solide care cad arzând la sol, precum şi corpurile metalice
incandescente, supraîncălzite sau alte obiecte cu emisie calorică importantă, în
contact direct sau la mică distanţă de pardoseala combustibilă, pot iniţia arderea
pe faţa superioară a acesteia şi produce carbonizarea ei în profunzime; este
evident că prezenţa obiectelor metalice sau topite care au provocat arderea
pardoselii, permite precizarea originii carbonizării;
-lichidele combustibile ce ard pe pardoseală nu pot provoca, de regulă,
aprinderea acesteia pe faţa sa superioară, deoarece radiaţia calorică a flăcărilor
are numai efecte foarte reduse;
-pardoseala combustibilă poate fi aprinsă, de regulă, numai dacă lichidul
combustibil pătrunde sub nivelul ei, prin găuri, interstiţii sau alte neetanşeităţi,
arzând dedesubt.
Astfel, acţiunea flăcărilor provoacă aprinderea feţei inferioare a
pardoselii, carbonizarea sa de jos în sus, fiind posibilă străpungerea acesteia şi
trecerea arderii pe faţa superioară.

III.4.4. METODE ŞI PROCEDEE FOLOSITE ÎN CERCETAREA

INCENDIILOR

Pentru examinarea situaţiei la faţa locului, pentru precizarea provenienţei

urmelor, a caracteristicilor şi transformărilor suferite de acestea, precum şi
pentru reconstituirea situaţiei iniţiale sau a fenomenelor ce s-au produs în timpul
incendiului se pot utiliza diverse metode, procedee, expertize şi mijloace tehnice
care se pot grupa astfel:

1. Metode logice generale:

-analiza-dezmembrarea şi desfacerea pe plan mintal a întregului în părţile
şi laturile sale componente;
-sinteza-reconstituirea mentală a întregului prin asamblarea elementelor şi
laturilor sale constitutive;
-inducţia-determinarea proprietăţilor şi aspectelor unor colectivităţi
(mulţimi) mai mari de obiecte, fenomene şi procese pornind de la colectivităţi
mai restrânse (submulţimi), adică inferenţa de la particular spre general;
-deducţia-determinarea caracteristicilor şi proprietăţilor unor indivizi
(elemente) sau colectivităţi mai restrânse de indivizi (submulţimi) pornind de la
proprietăţile şi caracteristicile unor colectivităţi mai cuprinzătoare (mulţimi) ale
acestora, adică inferenţa de la general la particular şi individual;
-comparaţia-studierea caracteristicilor şi proprietăţilor a două sau mai
multe elemente (fenomene) şi stabilirea celor identice, asemănătoare şi
deosebite;
-presupunerea şi excluderea-stabilirea (din fază iniţială) a întregului
pachet de ipoteze şi versiuni, precum şi eliminarea succesivă (pe parcursul
cercetării) a celor ce nu pot fi fundamentate (logic, tehnic şi ştiinţific) ca posibile
în situaţia reală dată.

62
 2. Metode, procedee şi mijloace operative de specialitate:
-utilizarea instrumentelor de măsură (ruletă, riglă, balanţă, cronometru,
termometru, ş.a) şi optice de mărit (lupe, microscoape, ş.a.);
-folosirea aparatelor de iluminat, fotografiat, filmat şi de proiecţie, precum
şi a celor de înregistrat ( casetofon, reportofon, ş.a.);nu se recomandă utilizarea
aparatelor de telefonie mobilă cu cameră video-foto;
-studierea concluziilor rezultate în urma utilizării în activitatea de
prevenire şi stingere a incendiilor a unor metode şi tehnici specifice de cercetare
(prelucrare statistico-matematică a datelor despre incendii, cartografierea
acestora sau a altor parametri privind riscul de incendiu).

3. Metode şi procedee tehnico-ştiinţifice de specialitate:

-determinarea caracteristicilor de comportare la foc a materialelor şi
substanţelor (temperatură de aprindere, temperatură de inflamabilitate,
temperatură de aprindere spontană-autoaprindere, putere calorifică, viteză de
ardere, viteză de propagare a flăcărilor, limita de rezistenţă la foc, limite de
explozie, opacitatea fumului, energie minimă de aprindere, ş.a.) şi dacă este
necesar, încadrarea în euroclase de reacţie la foc;
-determinarea prin calcul a bilanţului energetic al materialelor şi
substanţelor combustibile;
-confruntarea duratei incendiului şi a temperaturii rezultate cu durata
convenţională şi cu temperatura produsă;
-identificarea în cenuşă, zgură, topituri sau materiale prelevate a prezenţei
unor substanţe (iniţiatori sau acceleratori ai reacţiei de ardere) sau a unor
componenţi din structura lor;
-determinarea modificărilor din structura metalelor şi a altor materiale în
urma solicitărilor termice şi a fenomenelor fizico-chimice la care au fost supuse
în timpul incendiului;
-analiza şi compararea suprafeţelor şi contururilor obiectelor;
-stabilirea compoziţiei chimice şi precizarea unor substanţe combustibile;
-evaluarea gradului de acţiune al efectelor negative ale incendiului asupra
persoanelor din zona focarului sau asupra altor utilizatori;
-reconstituirea la scară reală sau redusă în obiectivul în cauză, în obiective
similare, în poligon sau laborator, a aspectelor privind situaţia anterioară
incendiului, sau a posibilităţilor ca unele reacţii, fenomene, activităţi să se fi
desfăşurat conform declaraţiilor martorilor sau ipotezelor investigatorului;
-experimentări pentru determinarea modului în care ard unele materiale şi
a fenomenelor ce însoţesc procesul de combustie;
-realizarea de capcane criminalistice – pentru identificarea făptuitorului
prin utilizarea substanţelor chimice, izotopi radioactivi, dispozitive electronice,
fotografiere, ş.a.;
-expertize criminalistice (dactiloscopică, traseologică, grafică, ş.a);
-expertize psihiatrico-legale (în cazuri posibile de piromanie, alcoolism
ş.a.).

63
 III.4.5. PARTICULARITĂŢI METODOLOGICE ŞI TEHNICE DE
IDENTIFICARE A CAUZELOR DE INCENDII

1. În cazul surselor de aprindere cu flacără se va avea în vedere:

-verificarea existenţei mijloacelor care utilizează flacăra sau care pot, în
anumite condiţii să formeze flacără, cum sunt: aparate de sudură, facle,
cuptoare, aparate de gătit (aragaze, reşouri), de iluminat (lămpi, lumânări,
felinare, torţe), de laborator (becuri şi spirtiere cu gaze sau lichide combustibile),
afumători, mijloace de aprindere (chibrituri, brichete, aprinzătoare electrice,
ş.a.), focul în aer liber;
-examinarea urmelor şi resturilor rămase de la mijloacele ce utilizează
flacăra, a deformărilor acestora şi a funinginei;
-determinarea caracteristicilor de aprindere şi ardere a materialelor şi
substanţelor aflate în zona incendiului, precum şi a distanţelor de amplasare a
acestora faţă de sursele de producere a flăcării;
-evaluarea temperaturii flăcărilor în funcţie de temperatura de ardere a
combustibilului, de mărimea flăcării rezultate la ardere, precum şi de căldura
pierdută prin radiaţii sau consumată de către produsele de ardere (de exemplu:
flăcările de chibrit pot atinge 600-700o C., de sudură oxiacetilenică 3100oC., ale
lămpilor de lipit 2000oC., cele de hidrogen 2800o C., cele de lemn 850-1400oC.,
de metan 1875oC., de propan 1925oC., cele ale lămpii cu petrol 780-1300oC.);
-compararea căldurii de reacţie a flăcării cu temperatura sau energia
minimă de aprindere a materialelor şi substanţelor combustibile aflate în zona
incendiului;
-studierea, după caz, a condiţiilor de micro climat sau a situaţiei
meteorologice.

2. În cazul surselor de aprindere de natură termică se va urmări:

-verificarea existenţei şi stării tehnice a instalaţiilor, aparatele termice sau
a aparatelor electrice de încălzit, aparatelor electrocasnice şi de birou, a
echipamentelor, coşurilor pentru evacuarea fumului sau a obiectelor
incandescente;
-examinarea punctelor sau a zonelor în care este posibilă apariţia frecării
în funcţie de sistemul de rezemare şi de ungere, de turaţie şi de puterea
transmisiei, ş.a.;
-determinarea modului de transmitere şi acumulare a căldurii, precum şi a
mărimii şi a duratei acesteia, corelat cu natura şi proprietăţile materialelor şi/sau
substanţelor combustibile aflate în zonă;
-examinarea urmelor şi resturilor provenite de la obiecte incandescente,
jar, cenuşă, zgură, particule provenite de la sudură, tăiere, lipire, precum şi de la
becuri, proiectoare, ţigări;
-determinarea caracteristicilor de aprindere şi ardere a materialelor
combustibile amplasate în apropierea sursei de aprindere, a distanţelor de
siguranţă şi a celor efective, a duratei de influenţă, corelat cu condiţii de micro

64
climat (concentraţie de pulberi sau gaze combustibile, umiditate, curenţi de aer,
temperatură a mediului, ş.a.) sau condiţii meteorologice;
-compararea temperaturii de aprindere a materialelor sau substanţelor
combustibile cu temperatura surselor de aprindere în funcţie de amplasarea
acestora;
-efectuarea de măsurători experimentale în condiţii similare, de la caz la
caz, instrumente de măsură adecvate;
-reconstituirea când este posibil, a situaţiei investigate.

3.În cazul surselor de aprindere de natură electrică se va proceda la:

-studierea şi compararea schemei proiectate, a instalaţiilor electrice cu
realitatea, în colaborare cu specialişti în domeniu;
-verificarea gradului de protecţie a instalaţiilor electrice, în funcţie de
pericolul de incendiu şi explozie existent;
-determinarea univocă a instalaţiilor electrice aflate sub tensiune în
momentul izbucnirii indendiului, precum şi a celor care nu erau sub tensiune;
-examinarea dispozitivelor de siguranţă (de protecţie) ale instalaţiilor
electrice; dacă sunt montate dispozitivele de siguranţă; dacă dispozitivele sunt
originale, nu sunt supradimensionate, nu au fost reparate cu mijloace locale;
dacă este capacitatea consumatorilor sub limita admisă pe circuitul (siguranţa)
respectiv;
-examinarea comutatoarelor, heblurilor şi întreruptoarelor, poziţia
acestora şi urmele, impurităţile depuse pe ele şi pe punctele de contract;
-examinarea consumatorilor (motoare electrice, aparate electrice, corpuri
de iluminat ş.a.), starea tehnică a consumatorilor şi modul de supraveghere a
acestora; puterea reală a consumatorilor şi compararea ei cu cea prevăzută în
proiect; amprenta incendiului asupra consumatorilor (de exemplu: dacă pe
resturile de filament ale unui bec electric se găsesc sudate urme microscopice de
granule sau cioburi de sticlă, becul ardea, iar dacă particulele de sticlă au muchii
ascuţite şi nu sunt sudate de filament rezultă că becul nu era sub tensiune).
Pentru examinare se utilizează lupa, microscopul şi aparate de fixat imagini
(foto şi video);
-examinarea conductoarelor şi cablurilor electrice; starea izolaţiei (de
exemplu carbonizarea izolaţiei în contact cu metalul şi schimbarea culorii
observată prin mărimea la microscop şi prin fotografiere); colectarea, din zona
incendiului, a resturilor de conductoare, urmată de examinarea structurii
metalului (analiza metalografică) – de exemplu: apariţia unor modificări în
structura cuprului care implică prezenţa oxigenului, indică închiderea circuitului
înainte de izbucnirea incendiului, iar dacă indică doar prezenţa infirmă a
oxigenului, înseamnă că circuitul s-a închis doar pe timpul incendiului;
-verificarea integrităţii sistemului de descărcare continuă a sarcinii
electrice şi a valorii rezistenţei de legare la pământ;
-verificarea cablurilor pe traseu şi în secţiune (conform standardelor în
vigoare) prin efectuarea unor măsurători privind: rezistenţa izolaţiei (cu ajutorul
megaohmetrului), rezistenţa chimică (metoda punţii), proba cu tensiune înaltă
65
sau mărită şi a curentului de fugă, încercarea izolaţiei la străpungere, precum şi
determinarea defectelor de cablu; examinarea materialelor identice (etaloane) cu
cele avariate sau neutilizate;
-inventarierea şi studierea punctelor în care se poate forma electricitate
statică; Electricitatea statică poate crea accidente urmate de explozii sau
incendii, numai dacă sunt întrunite simultan trei condiţii: există o atmosferă
ambiantă explozivă, are loc curgerea prin descărcare disruptivă a sarcinilor şi
energia eliberată prin descărcare este suficientă pentru aprinderea amestecului
aer-gaz sau aer-pulbere.
Materialele capabile să producă descărcări electrice sunt: solide-cauciucul
natural şi sintetic, masele plastice, fibrele artificiale, răşinile sintetice, lichide-
sulfură de carbon, eter, benzină, hidrocarburi, esteri, hidrocarburi clorurate,
cetone inferioare şi cetone, iar dintre gaze şi vapori-dioxidul de carbon care
atunci când este descărcat din stare lichidă dezvoltă sarcini puternice în zăpada
carbonică, ca şi jetul de abur de înaltă presiune.
Operaţiunile tehnologice care favorizează producerea a sarcinilor
electrostatice şi care au generat incendii frecvente prin descărcarea acestora sunt
următoarele: transportul lichidelor prin conducte cu viteză relativ mare-de regulă
peste 0,7m/s, transvazarea lichidelor şi umplerea sau golirea vaselor,
recipienţilor, străbaterea unei conducte sau a unui furtun de către abur, aer sau
orice gaz, atunci când aburul este umed, iar aerul sau gazul conţine particule din
materiale electrizabile, ieşirea prin ajutaj a gazelor comprimate sau lichefiate,
mai ales a acelor gaze care antrenează un lichid fin pulverizat, spălarea unor
ţesături prin agitare în lichide-în special petroliere, mişcarea particulelor la
măcinare, malaxare, amestecare, comprimare, benzi transportoare sau transmisii
în mişcare, vehicule în mişcare, mişcarea volantelor, rotoarelor de turbină,
compresoarelor, ventilatoarelor, derularea unor filme sau pelicule, benzi de
hârtie şi textile ori ambalarea substanţelor pulverulente în saci.
-evaluarea parametrilor ce caracterizează sursele de iniţiere a arderii de
natură electrică, cum sunt: la scurtcircuit intensitatea, tensiunea şi rezistenţa de
scurtcircuit, efecte mecanice şi termice ale scurtcircuitului; la arcuri şi scântei
electrice-intensitatea, tensiunea descărcărilor, lungimea şi durata arcurilor şi
scânteilor, capacitatea (energia) de aprindere;
-studierea modului de amplasare şi a naturii materialelor şi substanţelor
combustibile şi explozive din zona incendiată, compararea caracteristicilor de
comportare la foc ale acestora cu parametrii ce caracterizează sursele de iniţiere
a arderii de natură electrică, menţionaţi mai sus;
-analizarea posibilităţilor de iniţiere a incendiului prin scurtcircuit, arcuri
şi scântei electrice produse în mediul combustibil (exploziv) existent;
-examinarea condiţiilor de microclimat (umiditate, grad de izolare,
temperatura şi compoziţia mediului);
-efectuarea de experimente în condiţii similare.

66
 4. Pentru sursele de aprindere spontană se va urmări:
-stabilirea substanţelor chimice prezente care se pot aprinde spontan în
contact cu aerul, apa sau în contact cu alte substanţe chimice sau care pot intra în
reacţii exoterme care pot conduce la aprinderea lor, a produsului de reacţie sau a
materialelor şi substanţelor combustibile vecine mediului de reacţie;
-evaluarea cantităţilor de substanţe intrate în reacţie şi a mărimii energiei
termice dezvoltate;
-evaluarea cantităţilor de substanţe sau materiale susceptibile de aprindere
spontană şi compararea cu mărimea critică necesară pentru iniţierea
fenomenului;
-epistarea acceleratorilor existenţi în masa materialelor cu tendinţă de
aprindere spontană, stabilindu-se contactul lor cu oxidanţii;
-studierea fazelor tehnologice în cazul unui proces industrial;
-studierea condiţiilor de manipulare;
-studierea condiţiilor de depozitare a materialelor şi substanţelor
combustibile, sau a reactivilor, prezente în zona incendiului (modul de stivuire,
distanţa de siguranţă şi distanţele reale, modul de iluminare artificial sau natural,
posibilităţi de contact artificial, temperatura materialelor şi a mediului,
umiditatea şi alte condiţii de microclimat, durată, ş.a.);
-determinarea caracteristicilor de aprindere şi ardere a materialelor
combustibile amplasate în zona incendiului şi compararea lor cu mărimea
energiei termice dezvoltate;
-verificarea posibilităţilor de aprindere spontană de natură chimică, fizico-
chimică sau biologică;
-efectuarea după caz, de experimente de laborator cu probele colectate şi
reconstituiri la faţa locului.

5. În cazul surselor de aprindere de natură mecanică se va avea în

vedere:
-identificarea instalaţiei, utilajului, uneltelor de muncă, ş.a. care pot
produce scântei; starea tehnică şi modul de amplasare, utilizare şi supraveghere;
-examinarea punctelor în care poate apare frecarea;
-examinarea urmelor de ardere;
-compararea capacităţii de aprindere a scânteii cu energia minimă de
aprindere a materialelor combustibile din zonă;
-determinarea caracteristicilor de aprindere şi ardere a materialelor sau a
substanţelor combustibile aflate în zona incendiului;
-examinarea lagărelor, arborilor, identificarea urmelor de tocire, a
rizurilor, sudurilor locale, fisurilor, urmelor de topire a cuzineţilor, arderea
vopselelor, suprafeţelor cu rugozităţi pronunţate;
-examinarea condiţiilor de microclimat (umiditatea, temperatura şi
compoziţia mediului);

6.Pentru sursele de aprindere naturale se recomandă:

67
 -analizarea datelor meteorologice din perioada anterioară izbucnirii
incendiului, din zona afectată;
-examinarea urmelor de ardere;
-determinarea condiţiilor de aprindere şi de ardere a materialelor şi
substanţelor combustibile aflate în zona incendiului şi compararea lor cu energia
de aprindere a surselor;
-verificarea instalaţiilor de paratrăsnet, prin calcul şi măsurători adecvate
şi analize de laborator;
-examinarea efectelor mecanice şi tehnice în cazul trăsnetului;
-studierea acţiunilor secundare în cazul trăsnetului ca urmare a inducţiei
electrostatice şi electromagnetice, precum şi a eventualelor descărcări simultane
în mai multe puncte;
-evaluarea mărimii energiei solare datorate radiaţiilor directe;
-examinarea bucăţilor de sticlă care ar putea juca rol de lentilă;
-evaluarea nivelului de radiaţie.

7.La sursele de aprindere datorate explozivilor şi materialelor

incendiare se va urmării:
-determinarea substanţelor explozive existente, a modului de aprindere
explozivă a acestora (oxidare rapidă, descompunere rapidă, polimerizări şi alte
reacţii chimice necontrolate), precum şi a tipului de explozie produs (deflagraţie,
detonaţie, explozie în spaţiu închis, explozie în aer liber);
-studierea condiţiilor în care se pot produce exploziile, intervalul de
explozie, temperatura şi presiunea mediului, ventilaţia, starea fizico-chimică a
substanţelor şi materialelor, temperatura şi energia minimă de aprindere,
compoziţia mediului, existenţa şi starea dispozitivelor şi mijloacelor de
decompresare, ş.a.);
-inventarierea surselor de iniţiere a exploziei (surse de energie) aflate în
zona incendiului şi examinarea acestora;
-examinarea efectelor şi urmărilor exploziei (presiuni şi temperaturi
rezultate, distrugeri materiale, ş.a.);
-inventarierea materialelor incendiare existente în zona de producere a
incendiului şi luarea în calcul a caracteristicilor acestora.

8.În cazul surselor de aprindere indirecte se va avea în vedere:

-identificarea posibilelor surse de căldură din apropierea locului de
izbucnire a incendiului;
-măsurarea distanţei dintre locul de izbucnire a incendiului şi eventualele
focare din apropiere care puteau să transmită căldura prin radiaţie termică;
-verificarea conductelor, tubulaturii a elementelor de construcţie din
apropierea locului de izbucnire a incendiului.

68
 CAPITOLUL IV

ROLUL MANAGERULUI ÎN ACTIVITATEA DE INVESTIGARE A

CAUZELOR ŞI ÎMPREJURĂRILOR PRODUCERII SITUAŢIILOR DE
URGENŢĂ – DEFINITE DE „INCENDII”

IV.1. MANAGERUL – FACTOR DE DECIZIE ŞI EXECUŢIE ÎN

INVESTIGAREA CAUZELOR ŞI ÎMPREJURĂRILOR PRODUCERII
SITUAŢIILOR DE URGENŢĂ

Stabilirea împrejurărilor şi cercetarea cauzei de incendiu constituie un

atribut esenţial al comandantului unităţii de pompieri şi cuprinde ansamblul
măsurilor şi activităţilor executate în scopul procurării, analizării şi exploatării
datelor, informaţiilor şi probelor de orice natură, aprecierii corecte a condiţiilor
care au favorizat producerea incendiului şi identificarea factorilor care au
contribuit la evoluţia acestuia.
Comandantul unei unităţi de pompieri se află în centrul procesului de
conducere a cercetării incendiilor, a cărei esenţă constă în declanşarea acţiunii
de transmitere către personalul din subordine, a sarcinilor şi responsabilităţilor
ce îi revin într-o anumită perioadă pentru atingerea obiectivelor stabilite.
Comandantul este obligat să asigure stabilirea împrejurărilor, cauzelor
incendiilor la toate intervenţiile din zona de competenţă.
Cauza de incendiu sau explozie, care se stabileşte pe baza cercetării
criminalistice a urmelor incendiilor sau exploziilor, oferă informaţii importante
pentru perfecţionarea muncii de prevenire, a metodelor şi mijloacelor de
stingere, precum şi problemelor necesare pentru aplicarea măsurilor coercitive
pe care societatea, organele specializate sunt obligate să le ia în cadrul încălcării
regulilor de prevenire şi stingere a incendiilor, stabilite prin lege.
Preocuparea pentru stabilirea cauzei incendiului trebuie să continue
imediat după lichidarea acestuia, deoarece în această situaţie se pot recolta date
cât mai concrete, cât mai aproape de realitate, aceasta având în vedere faptul că
o secţie de producţie avariată de incendiu va trebui să fie readusă la normal în
timpul cel mai scurt şi cercetările ulterioare, când consecinţele incendiului au
fost înlăturate, sunt foarte anevoioase. Deci “Memorarea“ urgentă a stării
imediate de după incendiu (recoltarea şi conservarea probelor, fotografii,
declaraţii, etc.),este foarte important de reţinut că, în cazul necesităţii prelungirii
timpului de cercetare (mai ales în cazuri grele), conservarea datelor despre
incendiu deţine un rol important.
Acestea pot ajuta la reluarea cazului, apariţiei de noi elemente de legătură
cu cauza analizată, în cazul unor eventuale expertize sau contraexpertize. Este
evident că mergându-se pe linia tragerii la răspundere a vinovaţilor, apar dese
cazuri când se cer expertize şi după luni şi ani de zile. De aceea, se impune
documentarea tematică a fiecărui caz şi păstrarea probelor până la elucidarea lui
definitivă.

69
 În scopul stabilirii împrejurărilor şi cauzelor incendiilor care, din diferite
motive, nu pot fi determinate după încheierea intervenţiei, comandantul unităţii
numeşte, prin ordin de zi, o comisie constituită din cadre competente şi
specialişti, precizând tehnica, tactica si metodele de lucru ale acesteia.
Tehnica stabilirii împrejurărilor şi cauzelor de incendiu, cuprinde
totalitatea mijloacelor şi modalităţilor utilizate în scopul descoperirii, examinării
şi interpretării amprentei incendiului, precum şi protejării, conservării sau
ridicării probelor materiale pentru expertizele de specialitate.
Tactica stabilirii împrejurărilor şi cauzelor de incendiu, reprezintă
sistemul de reguli prin care se asigură executarea organizată, operativă şi
oportună a activităţii şi cuprinde modul de desfăşurare al acesteia, stabilirea
competenţelor, elaborarea ipotezelor, precum şi a modului de cooperare cu
specialiştii şi organele abilitate de lege.
Metodele pentru stabilirea împrejurărilor şi cauzelor de incendiu,
reprezintă căile şi procedeele prin care se asigură verificarea ipotezelor în scopul
determinării cauzei reale şi a împrejurărilor izbucnirii incendiului.
Principalele metode prin care se stabilesc împrejurările şi cauza de
incendiu sunt:
- observarea prin executarea recunoaşterilor pe timpul
intervenţiilor;
- determinarea proporţiilor şi direcţiilor de dezvoltare a arderii,
culoarea flăcării şi a fumului;
- analizarea locurilor unde incendiul s-a manifestat cu intensitate
maximă şi a surselor posibile de iniţiere a aprinderii;
- filmarea sau fotografierea, pe timpul şi după încheierea
intervenţiei, incendiului, materialelor, clădirilor şi instalaţiilor, care au putut
determina iniţierea sau influenţa evoluţia incendiului;
- stabilirea caracteristicilor instalaţiilor, construcţiilor, materialelor
şi a substanţelor utilizate în procesul de producţie;
- stabilirea unor documente ce pot clarifica împrejurările producerii
incendiului;
- culegerea datelor de la martorii oculari şi specialiştii din obiectiv;
- stabilirea caracteristicilor geo-fizice ale zonei unde a izbucnit
incendiul;
- întocmirea de scheme, grafice sau tabele privind obiectivul
incendiat, materialele care prezintă interes, organizarea şi desfăşurarea
intervenţiei.
La stabilirea împrejurărilor şi cauzei de incendiu se vor respecta
următoarele reguli generale:
- nelimitarea anticipată, în timp, a duratei activităţii la faţa locului;
- efectuarea investigaţiilor complete la locul incendiului indiferent
de noile ipoteze care se conturează sau de alte anticipări;
- consemnarea de către membrii comisiei a tuturor constatărilor
făcute la faţa locului;
- executarea organizată a activităţilor la faţa locului;
70
 - utilizarea metodelor, procedeelor, aparaturii şi tehnicii adecvate în
raport cu particularităţile locului investigat;
- asigurarea pazei şi conservarea urmelor existente la locul
incendiului;
- identificarea cu operativitate a martorilor şi a altor persoane care
se găsesc la faţa locului şi obţinerea de la aceştia a primelor date;
- observarea comportamentului persoanelor prezente la faţa locului.
Unitatea de pompieri desfăşoară activităţi pentru stabilirea împrejurărilor
şi cauzei de incendiu, independent sau împreună cu organele prevăzute de lege.
în caz de nevoie solicită sprijinul eşalonului superior.
Potrivit prevederilor legale în vigoare, în activitatea de stabilire a
împrejurărilor şi cauzei de incendiu, organele de pompieri militari sunt obligate
să determine:
- locul în care a fost iniţiat incendiul (focarul iniţial);
- sursa de aprindere care a declanşat incendiul, mijlocul care l-a
generat, materialul combustibil aprins, împrejurările în care s-a iniţiat arderea,
precum şi timpul (ora) la care acesta s-a declanşat;
- condiţiile în care incendiul s-a dezvoltat, propagându-se în afara
focarului iniţial şi factorii care au favorizat progresia acestuia;
- încălcările de la norme, normative şi alte prescripţii tehnice,
eventualele manifestări de neglijenţă sau greşeli comise, motivele producerii lor,
precum şi rapoartele de cauzalitate dintre ele şi apariţia sau dezvoltarea
incendiului;
- să ia masuri de protejare, pe cât posibil, a probelor în vederea
ridicării sau expertizării lor, de către organele în drept;
- să furnizeze, la cererea organelor în drept, datele şi informaţiile
solicitate;
- să coopereze, potrivit concepţiei stabilite, cu celelalte organe ale
Ministerului Administraţiei şi Internelor şi să raporteze datele şi informaţiile
obţinute după punerea de acord cu aceştia.
Constatările şi concluziile rezultate cu prilejul stabilirii împrejurărilor şi
cauzei se consemnează de către comisie în “raportul de constatare tehnică
privind cauza de incendiu“, în care în principiu se menţionează:
- componenţa comisiei;
- unitatea, secţia, atelierul, instalaţia şi locul în care a izbucnit
incendiul;
- data şi orele izbucnirii, localizării şi lichidării incendiului;
-caracteristicile constructive ale obiectivului incendiat şi ale
procesului tehnologic, dotările existente cu sisteme de protecţie împotriva
incendiului;
- caracteristicile incendiului cum sunt: modul de manifestare şi
dezvoltare, suprafaţa incendiată, direcţiile principale de propagare, forma
incendiului etc.;
- cauze de incendiu posibile, avute în vedere şi motivul eliminării
acestora;
71
 - cauza incendiului descrisă în detaliu şi fundamentată tehnico-
ştiintific;
- măsuri luate pe timpul desfăşurării activităţii pentru
preîntâmpinarea unor pericole iminente şi pentru repunerea în funcţiune în cel
mai scurt timp şi în regim de funcţionare a capacităţii afectate;
- propuneri de măsuri tehnice şi organizatorice pentru prevenirea în
viitor a unor astfel de incendii.
Raportul poate fi însoţit de anexe:
- rezultatele testărilor şi încercărilor efectuate;
- schiţe, fotografii şi alte asemenea materiale şi documente;
Scopul activităţii de management în cercetarea incendiilor este:
- descoperirea împrejurărilor şi a cauzelor reale care au generat
incendiile;
- prevenirea în viitor a incendiilor datorate cauzelor şi
împrejurărilor similare sau asemănătoare celor cercetate;
- sprijinirea organelor de cercetare penală în elucidarea cauzelor, în
identificarea făptuitorilor şi în administrarea probelor în vederea aflării
adevărului, pentru luarea măsurilor ce se impun;
- formularea concluziilor şi învăţămintelor privind activitatea de
prevenire şi stingere a incendiilor desfăşurată în luarea măsurilor pentru
perfecţionarea acesteia în viitor.
Cercetarea cauzelor incendiului are rolul de a pune în evidenţă nu numai
sursa de aprindere (iniţiere) ci şi toate elementele componente ale cauzei care a
favorizat producerea şi evoluţia lor, analizând şi toate datele rezultate de natură
subiectivă şi obiectivă ale persoanelor implicate.
Concluziile formulate ca urmare a cercetării incendiului trebuie să se
sprijine fie pe baza probelor certe prezentate de investigatori, fie prin eliminarea,
motivată tehnic şi juridic a tuturor celorlalte cauze posibile.
Se poate atrage atenţia asupra necesităţii de folosire a concluziilor
experţilor caracterizate ca “certe” şi, ca urmare, evitarea situaţiilor de apariţie a
erorilor ce pot fi comise de investigatori prin elaborarea unor concluzii fără
verificarea tuturor versiunilor luate în discuţie.
Organele de pompieri au un rol deosebit de important în activitatea de
cercetare a cauzelor incendiilor , îndeosebi în ceea ce priveşte:
- luarea măsurilor pentru preîntâmpinarea unor pericole iminente;
- observarea, notarea şi descrierea fazelor evoluţiei incendiului,
începând cu momentul sosirii la faţa locului şi până la lichidarea completă a
acestuia;
- descrierea şi fixarea amprentei incendiului, precum şi
descoperirea, fixarea şi protejarea urmelor incendiului şi a altor mijloace de
probă;
- participarea la stabilirea şi verificarea ipotezelor şi versiunilor
referitoare la cauzele şi împrejurările care au generat incendiul;
- efectuarea, la faţa locului şi în laboratoare de specialitate, a
constatărilor tehnico –ştiinţifice necesare;
72
 - expertizarea tehnică de specialitate de către experţi împuterniciţi
potrivit prevederilor legale;
- stabilirea măsurilor ce trebuie întreprinse pentru prevenirea
incendiilor.

IV.2 REGULI DE URMAT ÎN INVESTIGAREA CAUZELOR DE

INCENDIU

Reguli tactice în ascultarea unui martor:

-întrebările trebuie sa fie concrete, să fie formulate clar şi concis şi să nu
aibă doua înţelesuri;
-întrebările sa fie de aşa natura încât, prin ele să nu se evidenţieze
problemele care interesează în mod deosebit, precum şi nici importanţa pe care
ar avea-o, pentru elucidarea cazului, răspunsurile date;
-întrebările se aranjează în aşa fel încât să fie o noutate pentru
interlocutor;
-se recomandă ca întrebările care ţin de esenţa cazului să fie puse printre
cele de importanta minora;
-pentru verificare, după fiecare răspuns se pot pune întrebări de control;
-în cazul unor contradicţii între răspunsuri sau în cazul în care există
indicii că interlocutorul ascunde unele fapte, se solicită audierea acestuia de
organele de urmărire penală.

Reguli care pot facilita stabilirea unui contact psihologic între

investigator şi martor:
-prestanţa investigatorului în faţa martorului; investigatorul trebuie
să fie conştient de faptul că înainte de a fi ascultat va fi privit;
-exprimarea clară, în limbaj inteligibil interlocutorului, este
obligatorie;
-înainte de a vorbi investigatorul trebuie să ştie să observe şi să
asculte;
-cel intervievat trebuie încurajat prin flatare sau prin utilizarea unor
formule generalizatoare;
-martorul trebuie să fie convins ca este ascultat cu cea mai mare
atenţie, căci aceasta atitudine exprima respectul investigatorului faţă de el;
-întrebările relevante trebuie puse la momentul optim, relatarea
liberă trebuie realizată fără ca martorul să fie întrerupt, indiferent dacă
investigatorul observă sau nu vreo încercare de inducere în eroare;
-cheia succesului într-o astfel de discuţie trebuie căutată în
atitudinea foarte răbdătoare a investigatorului.

Echipamentul de protecţie al investigatorului

1.Ochelari de protecţie
2.Mănuşi de protecţie
73
 3.Cască de protecţie
4.Aparat de respirat cu aer comprimat(după caz)
5.Cizme de protecţie
6.Costum de protecţie

Mijloace tehnice necesare

1.Aparat foto (digital)

2.Cameră video
3.Reportofon
4.Rigle şi rulete
5.Instrumente pentru scris şi marcat
6.Pensă
7.Cleşte
8.Set şurubelniţe
9.Şerveţele de hârtie/materiale pentru curăţat
10.Voltmetru/ohmmetru
11.Lupă
12.Lanternă
Opţional
1.Detector hidrocarburi
2.Reflector
3.Unelte: topor, târnăcop, ciocan de zidărie, cuţit, lopăţică, ş.a.

Operaţiuni de fixare a locului evenimentului şi prelevarea probelor

Acestea sunt executate de organele de poliţie şi au fost introduse în

prezentele instrucţiuni pentru informarea investigatorului.

Pentru fixarea locului evenimentului se execută o serie de operaţiuni:

1. Stabilirea unor măsuri pentru conservarea locului evenimentului;
2. Intervenţia organelor abilitate în zona unde s-a produs incendiul,
acordarea primului ajutor persoanelor accidentate şi evacuarea spaţiului afectat;
3. Examinarea locului evenimentului.
Activitatea de examinare a locului evenimentului presupune:
a) Adunarea datelor necesare
b) Efectuarea fotografiilor
c) Marcarea locului
d) Protejarea urmelor

În vederea prelevării probelor se execută următoarele activităţi:

1.Fotografii generale;
2.Fotografii de detaliu;
3.Se întocmesc diverse planuri şi schiţe;

74
 4.Se trece la cercetarea concretă a probelor;
5.Se realizează sectorizarea zonei unde s-a produs evenimentul;
6.Se face prelevarea urmelor;
Această etapă constă în:
a) Colectarea urmelor;
b) Conservarea urmelor;
c) Protejarea urmelor;
d) Ambalarea urmelor;
e) Etichetarea urmelor;
Atunci când sunt adunate toate datele şi probele necesare se efectuează
reconstituirea.

IV.3. CELE MAI EFICIENTE METODE ŞI PROCEDEE DE

INVESTIGARE CU FAZELE SPECIFICE ACESTORA

În scopul soluţionării problemelor ce se ridică în legătură cu cercetarea

urmelor incendiilor şi exploziilor, specialiştii folosesc, pentru aprecierea şi
examinarea faptelor, urmelor sau obiectelor găsite la faţa locului şi a
informaţiilor obţinute, o gamă amplă de metode, procedee şi tehnici din domenii
diferite.
Aceste metode şi procedee pot fi grupate astfel:
a) Metode logice generale
Analiza - reprezintă un proces mintal realizat prin desfacerea sau
descoperirea fenomenului în părţile sale componente, urmată de concluzii
referitoare la diferite însuşiri ale întregului.
Sinteza - reprezintă procesul mintal opus analizei şi înseamnă
unirea într-un corp unitar a părţilor fenomenului studiat. De fapt constituirea
fenomenelor, a faptelor produse la locul incendiului, prezintă un proces de
sinteză.
Raţionamentul şi deducţia - prin raţionament se pot trage
concluzii care se referă atât la cazul observaţiei respective şi la altele de acelaşi
fel, dar care nu pot fi percepute nemijlocit prin experienţă perceptivă directă.
Deducţia este operaţiunea inversă şi reprezintă raţionamentul prin care, din
anumite judecăţi generale cunoscute, se poate ajunge la formularea unui adevăr
particular.
Comparaţia - în scopul descoperirii însuşirilor esenţiale ale
obiectelor şi fenomenelor, trebuie să se compare şi să se confrunte în scopul de a
se descoperi ceea ce ele au în comun sau diferit, să se stabilească în ce măsură
fenomenele concordă cu observaţiile făcute în timpul intervenţiei pentru
stingere, sau cu declaraţiile unor persoane ce cunoşteau unele date în legătură cu
obiectivul incendiat, sau cu informaţiile martorilor oculari.
b) Metode procedee şi mijloace operative de specialitate.
Caracteristica acestora o reprezintă faptul că se folosesc în cercetarea la
faţa locului a incendiului. In rândul acestora deosebim:
- folosirea instrumentelor de măsură ca: metru, rigla, balanţa,
75
cronometru, ceas, termometru, etc.;
- folosirea aparatelor de iluminat, fotografiat, filme şi de proiecţie;
- folosirea instrumentelor optice de mărit (lupă, microscop, etc.);
- folosirea aparatelor de înregistrare (magnetofon, casetofon, etc.);
Acest lucru se poate realiza prin folosirea truselor criminalistice din
dotarea organelor de urmărire penală, dar şi prin folosirea completelor din
dotarea subunităţilor de pompieri militari.
c) Metode şi procedee tehnico-ştiinţifice de specialitate.
Probele recoltate de la locul incendiului sunt analizate în laboratoare
speciale sau în laboratoare de specialitate din diferite întreprinderi sau ministere.
O metodă des utilizată este analiza spectrală, metodă care permite
determinarea rapidă, calitativă şi cantitativă a amestecurilor complexe de
substanţă rezultată în urma incendiului (cenuşă, zgură, funingine, topituri etc.)
precum şi resturi de pulbere, fibre, pete organice şi anorganice, pentru a stabili
substanţele care au iniţiat incendiu, materialele care au ars şi substanţele folosite
la stingerea incendiului. în practică se utilizează spectografe, în domeniul
radiaţiilor vizibile, ultraviolete, infraroşii şi raze X, iar rezultatele se
înregistrează pe spectograme. Este una din metodele cele mai complete, cu
avantaje deosebite ce constau în faptul ca este necesară o cantitate redusă de
substanţe, se poate recupera substanţa de cercetat fără a fi distrusă, necesită o
pregătire minimă sau, în numeroase cazuri, chiar nici un fel de pregătire a
substanţei, se obţin rezultate extrem de rapide ale analizei şi cu pierderi minime
de timp.
- dovedirea cu microscoapele electronice a urmelor de benzină cu
plumb în funinginea de la locul incendiului, a cuprului evaporat la
scurtcircuitare, a urmelor de lumânare în funingine, etc.- constituie o altă metodă
de cercetare des utilizată:
- cu ajutorul cromatografelor cu gaz sau cu coloranţi speciali, prin
metoda denumită cromatografie, se pot identifica urmele de lichide inflamabile
la locul incendiului, precum şi unele substanţe complexe (urme de vopsea, de
sol, de materie sub formă de pete, cerneluri, resturi de pulbere etc.), în urma
separării lor selective, pe un absorbant, precum şi aflarea agenţilor de iniţiere
sau de accelerare a incendiilor (benzină, petrol etc.).
În Journal of Criminal Laro Criminology and Police Science Baltimore,
din martie 1966, pag.96 (şi următoarele) se descrie următorul caz de aplicare a
acestei metode (Traducere după dr.Armin Forcher “Despre cercetarea
incendiilor"):
"După un incendiu a fost găsită o cârpă îmbibată cu apă de la
stingere, arsă şi murdară de molozul de pe urma incendiului. Din aceasta s-
a extras o cantitate mică de vapori (10 ml) care au fost introduşi într-o
coloană Apiezon. În afara acestei cromatograme a mai fost înregistrată o a
doua din vaporii unei cisterne cu benzină, urmele obţinute concordând
surprinzător şi făcând dovada că benzina a servit ca agent de accelerare a
incendiului".

76
 În practică se mai folosesc:
- analiza prin activare- metoda permite identificarea urmelor
suplimentare (resturi de sol, de praf, de pete organice şi anorganice, de pelicule
de vopsea, de pete de sânge, fire de păr etc.), prin bombardarea cu radiaţii emise
de izotopii radioactivi şi care sunt detectate cu ajutorul autoradiografiei
controlului Geiger-Muller- detectoarele de scintilaţie, camere de ionizare.
- metalografia - metoda permite identificarea modificărilor survenite în
structura şi compoziţia metalelor şi aliajelor standardizate şi etalon prin şlefuirea
şi fotografierea în secţiune;
- deplasarea suprafeţelor - permite urmărirea şi înregistrarea continuă a
suprafeţelor şi conturărilor obiectelor şi compararea lor. Se aplică verificarea
suprafeţelor şi contururilor urmelor de fisuri şi crăpături ale vaselor sub
presiune, care au explodat;
- electroforeza – permite identificarea particulelor, emulsiilor sau
particulelor în suspensie cu ajutorul electrolizei din urmele lăsate de scursuri,
pete organice, resturi de vopsele, lacuri, proteine, etc.;
- analiza luminiscenţei corpurilor - se asigură analizarea emisiei de
radiaţie luminoasă a unor corpuri, datorită unor alte cauze decât acelea de
incandescentă. Se foloseşte pentru examinarea resturilor de hârtie, lubrifianţi,
vopsele, pete organice, în scursuri, pentru evidenţierea acţiunii unor substanţe
sau a căldurii asupra acestor materiale;
- polarimetria - se foloseşte pentru determinarea substanţelor grase,
zaharoase a uleiurilor, nicotinei etc., utilizând polarimetrele cu cristale, pe baza
teoriei că undele luminoase oscilează într-un plan perpendicular pe direcţia razei
de propagare;
- calorimetria – constă în măsura optică a culorii diferitelor substanţe,
prin comparare cu o culoare etalon, fie prin măsurarea absorbţiei luminii de
către substanţa respectivă cu ajutorul foto calorimetrelor;
- reconstituirea – la scară naturală sau redusă la obiectivul în cauză, în
obiective similare sau în laborator, a fenomenului arderii respective.
în această vastă activitate de cercetare a incendiului sunt necesare de cele
mai multe ori, cunoştinţe de specialitate din cele mai diferite domenii. în mai
multe situaţii, în condiţiile prevăzute de lege, se dispune expertiza, în vederea
obţinerii anumitor soluţii ştiinţifice din alte domenii de activitate.
Organul de urmărire penală va dispune efectuarea unei expertize ori de
câte ori se va socoti necesare cunoştinţele unui expert.
Aceasta se execută după aprecierea probelor pe care le are la dosar,
stabilind pentru care din ele este nevoie de expertiză. Organul de urmărire
penală va formula întrebările, clar, precis şi limitate numai la specialitatea
expertului (Camil Suciu – Criminalistică- ed.1972, pag.569).
Activităţile de cercetare la faţa locului trebuie să fie organizate şi
executate ţinând seama de condiţiile impuse de specificul funcţional al
obiectivului în cauză.
Cercetarea la locul incendiului comportă o etapă premergătoare, în care
organele Ministerului de Interne şi, după caz, cele ale procuraturii, execută, în
77
domeniul de competenţă stabilit, activităţi organizatorice destinate asigurării
condiţiilor corespunzătoare pentru desfăşurarea la timp şi de calitate a
activităţilor.
În etapa următoare, se trece la activitatea propriu-zisă de cercetare a
locului incendiului, care se desfăşoară în două faze:
- faza statică - în care se procedează la constatarea şi fixarea
stărilor de fapt existente în spaţiul creat fără ca urmele şi diferitele obiecte
purtătoare de urme să fie atinse şi fără a se modifica poziţia în care acestea au
fost găsite;
- faza dinamică - în care se trece la cercetarea amănunţită a locului
faptei în vederea descoperirii, fixării şi examinării atente a fiecărei urme sau
obiect purtător de urme, pentru aceasta ele putând fi degajate, deplasate din
poziţia iniţială şi, eventual, ridicate de la faţa locului în scopul asigurării
analizării lor în cele mai bune condiţii.
De regulă, cele două faze sunt distincte şi se desfăşoară succesiv, însă
practica a arătat că în unele situaţii deosebite, cele două faze ale cercetării se
întrepătrund.
În faza STATICĂ – se execută cercetarea situaţiei de ansamblu a locului
(zonei) incendiului, acţiune care se desfăşoară concomitent cu operaţiunile de
stingere.
Este de reţinut faptul că în această fază este interzis a se schimba locul şi
poziţia unor obiecte şi lucrări din zona incendiată, astfel că, pe baza lor să se
poată reconstitui imaginea de ansamblu dinainte de incendiu. în funcţie de
proprietăţile obiectivului (terenului) incendiat se pot realiza fotografii sau schiţe
pe secţiuni.
Fixarea imaginii statice trebuie realizată în acest fel încât să nu ducă la
modificarea, deformarea sau dispariţia urmelor sau altor semne existente la faţa
locului, întrucât ar îngreuna procedura din faza dinamică, când acestea vor fi
supuse unor cercetări separate, amănunţite.
Urmele, semnele şi fenomenele sortite unor modificări rapide sau chiar
dispariţiei trebuie supuse cercetărilor dinamice în mod excepţional (culoarea şi
forma fumului, mirosul caracteristic al materialelor incendiate, obiecte supuse
prăbuşirilor etc.).
Putem concluziona că cercetarea urmelor incendiilor sau exploziilor este o
activitate amplă care trebuie executată cu multă atenţie şi responsabilitate,
numai că în condiţiile unor procese tehnologice complexe, ale dezvoltării
industriei chimice şi petrochimice, extinderii electrificării şi termoficării,
folosirii energiei sub cele mai diverse forme, probabilitatea de izbucnire a
incendiilor este mult mai mare. în acest sens, fiecare factor principal al
procesului arderii trebuie analizat temeinic.
Aceasta înseamnă a cerceta (temeinic) cu migală fiecare obiect, a căuta
dovezi materiale, concludente, a nu trece cu vederea nici un amănunt, a da
răspuns la fiecare întrebare ce se pune în legătură cu cazul analizat, a face
reconstituiri şi a asculta cu atenţie depoziţiile martorilor.

78
 IV.4 COOPERAREA DIFERITELOR ORGANE ÎN INVESTIGAREA
CAUZELOR

Incendiul, în actuala reglementare a legii penale, nu constituie infracţiune

ci reprezintă un mijloc prin care pot fi comise acte de diversiune, distrugeri de
bunuri şi valori, ori este un efect al neglijenţei în serviciu.
Legea penală prevede că prin incendiu se pot săvârşi următoarele
infracţiuni :
- acte de diversiune;
- distrugerea calificată;
- distrugerea în dauna avutului public sau privat;
- neglijenţă în serviciu;
Stabilirea exactă a cauzei unui incendiu cere din partea celor care
cercetează cazul respectiv o temeinică pregătire profesională şi de cultură
generală, deci, competenţă.
Aceasta este o condiţie necesară, dar nu şi suficientă, deoarece
particularităţile cauzelor de incendiu, multitudinea fenomenelor ce pot avea loc,
impun, de cele mai multe ori, o pregătire făcută înainte, pe timpul şi chiar după
cercetarea incendiului pentru a se putea documenta, argumenta şi adânci
concluziile ce se desprind în urma examinării locului unde s-a produs incendiul.
Organele care execută cercetarea incendiului, trebuie să dovedească
răbdare şi perseverenţă deoarece, uneori, din cauza grabei, nu se trag cele mai
juste concluzii, rămân întrebări la care nu se găsesc răspunsuri, cu alte cuvinte
afirmaţiile rămân insuficient argumentate, sau se stabileşte eronat cauza
incendiului.
Pentru a înlătura discuţiile de prisos, versiunile neîntemeiate, pentru a nu
atrage atenţia făptaşului (în cazul incendiilor provocate intenţionat), este necesar
să se păstreze secretul operaţiunilor în general cât şi, mai ales, cel profesional.
Luarea probelor sau a unor corpuri susceptibile de analiză trebuie să se
facă, de asemenea, cu păstrarea secretului. Probele vor fi recoltate atât din
punctele care prezintă interes, cât şi din alte puncte, pentru a semăna confuzia în
rândul celor care ”asistă“ la faţa locului, apoi anchetatorul reţine ce-l
interesează.
Concluziile se vor da oficial organelor interesate numai după ce
problemele au fost clarificate .
Având în vedere complexitatea activităţii de cercetare a cauzelor
incendiilor, potrivit prevederilor legale, în funcţie de urmările incendiului, la
aceasta participă după caz :
- organele de procuratură;
- organele de cercetare penală din cadrul Ministerului de Interne;
- organele de pompieri militari;
- şefii de secţii, instalaţii, ateliere sau alte compartimente de
producţie similare din obiectiv, sub coordonarea specialiştilor desemnaţi de
ministerul tutelar;
- experţi oficiali sau experţi (specialişti) desemnaţi numai pentru
79
cauza respectivă;
- organele Administraţiei Asigurărilor de Stat (pentru vieţile şi
bunurile asigurate şi care au fost afectate de incendiu);
- alte organe cerute de instanţele judecătoreşti sau de cercetarea şi
urmărirea penală.
Cercetarea urmărilor incendiilor este o activitate de “echipă” în cadrul
căreia organele de urmărire penală deţin rolul principal în baza atribuţiunilor ce
le sunt stabilite prin lege, dispoziţiuni, instrucţiuni şi ordine.

Informaţia Pompieri Poliţie Asigurări

cerută
Timpul iniţierii Precizie de 10 - 30 min. Precizie de ordinul minutelor
(pentru comparare alibiuri) Nu neapărat necesar
Raport de cercetare
Raport de constatare
Prezintă interes în caz de
Sancţionare Este esenţial pentru stabilirea
acţiuni intenţionate (arson),
Cauza incendiului contravenţională răspunerilor asigurat -
victime şi alte acţiuni
Evaluare risc incendiu asigurator.
deosebite.
Statistica
Prevenire
Raport de cercetare Evoluţia rapidă poate indica Corelaţia dintre măsurile
Evoluţia şi
Raport de constatare arson sau poate produce p.s.i. şi condiţiile de
propagarea
Prevenire multe victime. asigurare.
incendiului
Reglementări
Comportarea şi Raport de intervenţie Interes raportat la victime şi Controale de supraveghere.
stabilitatea la foc a Raport de constatare alte consecinţe deosebite. Cadrul pentru reduceri prime
construcţiei Prevenire de asigurare.
Reglementări
Tactica stingerii Limitarea pagubelor şi a
Instruire daunelor
Planuri de intervenţie Nu afectează calculul
Eficienţa intervenţiei
înzestrare Interes minim pierderilor.
pompierilor
încălcarea contractului poate
influenţa clauzele de
asigurare.
Esenţial pentru ridicarea Esenţial pentru conservarea
Evidenţa probelor la Protejarea (conservarea) urmelor (probelor), probelor.
locul incendiului urmalor (probelor) expertizarea şi conexarea cu Necesar pentru cuantificarea
celelalte date. pierderilor
Interes după încheierea Esenţial pentru corelare date.
Probe de la suspecţi. Interes minim
cercetării.
Evacuare, salvare şi prim
Efecte negative ajutor.
Victime Daune.
asupra utilizatorilor Căi şi mijloace.
Echipament.
Performanţele Prevenire. Cadru pentru reducere prime
instalaţiilor de Atestare sau avizare. de asigurare.
Poate indica durata iniţierii.
stingere şi a altor
mijloace de protecţie
Costuri ale Eventual în statistici sau în Necesare în precizarea Interes maxim esenţial pentru
incendiului. compensarea consumurilor. acuzaţiilor. stabilirea daunelor.

80
 IV.5 EXPLOATAREA REZULTATELOR OBŢINUTE ÎN URMA
DERULĂRII PROCESULUI DE INVESTIGARE A URMELOR
INCENDIILOR

Rezultatele cercetării la faţa locului faptei sunt fixate prin încheierea

următoarelor documente, atât de unităţile de pompieri cât şi de organele de
poliţie, după cum urmează:
-Raportul de cercetare tehnico-ştiinţifică a cauzei incendiului;
-Procesul -verbal de cercetare la faţa locului întocmit de grupa de
cercetare la faţa locului a unităţii de poliţie din zona de responsabilitate
respectivă;
-Procesul- verbal de incendiu întocmit de unitatea de pompieri;
-Fotografia judiciară;
-Planul-schiţă al locului faptei.

RAPORTUL DE CERCETARE TEHNICO-ŞTIINŢIFICĂ A CAUZEI

INCENDIULUI -documentul întocmit în urma cercetării de către investigator
sau comisie poate avea diferite forme, în funcţie de scopurile urmărite. Pentru
pompieri se recomandă următoarea structură:
-componenţa comisie de cercetare;
-locul (obiectiv, secţie, atelier, depozit, magazin, ş.a.) izbucnirii
incendiului;
-datele şi orele iniţierii, localizării şi lichidării incendiului;
-desfăşurarea intervenţiei, forţele, mijloacele şi procedeele utilizate
pentru stingerea incendiului;
-caracteristicile constructive ale obiectivului incendiat şi cele
funcţionale ale procesului tehnologic;
-dotarea existentă cu mijloace tehnice destinate apărării împotriva
incendiilor;
-condiţii atmosferice(vânt ,temperatură, precipitaţii, trăsnete);
-caracteristicile incendiului (modul de manifestare, direcţii şi viteza
de propagare, suprafaţa incendiată ş.a.);
-prezentarea cauzelor de incendiu analizate şi motivul eliminării
lor;
-concluzia bine fundamentată şi prezentată detaliat privind cauza de
incendiu cu cea mai mare probabilitate.
După caz, pot fi menţionate pierderile materiale provocate de
incendiu(natura, cantitatea, valoarea ,amplasarea materialelor arse sau
deteriorate),alte consecinţe asupra desfăşurării activităţii(durata întreruperii,
efecte economice, tehnologice),propuneri de măsuri tehnice şi organizatorice
pentru prevenirea în viitor a unor incendii similare.

PROCESUL - VERBAL DE CERCETARE LA FAŢA LOCULUI

ÎNTOCMIT DE ORGANELE DE POLIŢIE - este format din trei părţi :
partea introductivă, partea discriptivă şi partea finală.
81
 În partea introductivă se trec:
-locul şi data(anul, luna, ziua) când s-a efectuat cercetarea locului
faptei şi s-a încheiat procesul-verbal;
-numele şi prenumele şi calitatea organului de urmărire penală care
conduce cercetarea şi unitatea de poliţie din care face parte;
-numele, prenumele şi calitatea persoanelor ce au format echipa de
cercetare;
-numele, prenumele şi calitatea experţilor care au luat parte;
-numele, prenumele şi adresa persoanelor ce au fost martori ai
cercetării;
-temeiul de fapt şi temeiul juridic al cercetării;
-ora la care a început şi s-a sfârşit cercetarea locului faptei;
-condiţiile atmosferice şi condiţiile de iluminare în care s-a efectuat
cercetarea.
În partea descriptivă se trece:
- descrierea detaliată a situaţiei locului faptei, insistându-se
asupra tabloului de ansamblu ,în care se încadrează locul faptei, delimitarea
precisă a acestui loc, dimensiunile şi amploarea faţă de punctele cardinale,
particularităţile topografice, căile de acces;
- descrierea amănunţită a obiectelor, urmelor şi a altor materiale
descoperite la locul producerii evenimentului. Obiectele se vor descrie ca:
formă, dimensiune, culoare, particularităţi de construcţie, destinaţia lor naturală
şi destinaţia concretă în care au fost folosite etc.
Se va descrie locul unde obiectele au fost descoperite, diferite
particularităţi ale cercetării ,observaţiile celor prezenţi ,martori, experţi,
menţionarea "împrejurărilor negative" întâlnite în cursul cercetării şi
explicarea acestora.
în partea finală sunt trecute:
-obiectele şi urmele descoperite, ridicate de la locul faptei;
-ce s-a fotografiat la locul faptei, în ce scop, în ce condiţii tehnice;
-ce măsurători fotografice s-au executat;
-dacă s-a întocmit schiţa plan, la ce scară şi în ce fel;
-persoanele care au fost de faţă la efectuarea cercetării şi semnează
procesul-verbal.

PROCESUL-VERBAL ÎNTOCMIT DE INSPECTORATUL JUDEŢEAN

PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ

Se întocmeşte de către comandantul intervenţiei(gărzii de

intervenţie),împreună cu organele de poliţie, în prezenţa
proprietarului(chiriaşului) obiectivului afectat.
Procesul-verbal de intervenţie, se întocmeşte, în trei exemplare şi
cuprinde:
-datele constatate la faţa locului privind locul de izbucnire a
incendiului;
82
 -bunurile materiale care au ars, cele degradate, victime, salvări;
-date privind focarul iniţial: locul focarului, surse probabile de
aprindere, mijloacele care puteau produce aprinderea, primele materiale care au
ars şi împrejurările favorizante.

FOTOGRAFIA JUDICIARĂ - pentru fixarea fotografică a rezultatelor

cercetării locului faptei se aplică metodele fotografiei judiciar operative,
începând cu: fotografia de orientare, trecând apoi la fotografiile-schiţă,
fotografia obiectelor principale, fotografia de detalii şi măsurătorile fotografice.
Fotografia fixează mecanic toate detaliile obiectelor fotografice şi
imaginea lor de ansamblu, precum şi raporturile reciproce de poziţie.
Fotografia judiciară operativă a locului faptei şi a obiectelor principale -
serveşte la fixarea tabloului de ansamblu în care se încadrează locul faptei, la
fixarea propriu-zisă a locului faptei, la măsurarea acestuia şi la fixarea
fotografică a obiectelor purtătoare de urme ale infracţiunii.
Fotografia operativă a locului faptei şi a obiectelor infracţiunii se împarte
în:
-fotografia de orientare;
-fotografia schiţă;
-fotografia obiectelor principale;
-fotografia de detaliu;
-procedee speciale;
-măsurători fotografice;
-fotografia de reconstituire;
-fotografia semnalmentelor.
PLANUL SCHIŢĂ AL LOCULUI FAPTEI - Planul-schiţă ridicat prin
desenare este un mijloc de fixare a locului faptei şi a poziţie diferitelor obiecte
descoperite în cadrul acestuia.
Planul-schiţă poate fi ridicat prin desenare simplă sau la scară, şi poate
reprezenta un loc deschis, un loc închis sau forma mixtă.
Schiţa simplă constă din ridicarea în plan a limitelor locului faptei şi a
poziţiei ocupate de obiectele principale, cu menţiunea distanţei reale dintre ele.
Desenul prezintă avantajul faţă de fotografie că poate da o privire în plan
a întregului loc al faptei, pe când fotografia întotdeauna reprezintă locul faptei
privit sub un anumit unghi. în schimb, fotografia prezintă avantajul unei mai
mari obiectivităţi şi o redare mai completă şi mai fidelă a detaliilor.
Desenul-schiţă executat la scară prezintă dimensiunile locului reduse la o
anumită scară. Elementul de bază al acestei forme de ridicare este scara folosită.
Scara desenului reprezintă raportul dintre dimensiunile şi distanţele reale dintre
obiectele de la locul faptei şi dimensiunea convenţională a acestora adoptată la
întocmirea planului.

83
 CAPITOLUL V
STUDIU DE CAZ

V. 1. ANALIZA SITUAŢIILOR DE URGENŢĂ GENERATE DE

INCENDII PRODUSE ÎN JUDEŢUL SIBIU ÎN ANUL 2008

În anul 2008, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Cpt. Dumitru

Croitoru” al Judeţului Sibiu şi-a desfăşurat activitatea în deplină concordanţă cu
atribuţiile stabilite prin lege, acţionând cu răspundere şi competenţă pentru
transpunerea în practică a sarcinilor ce au decurs din Programul de Guvernare,
Strategia M.I.R.A. privind reforma instituţională, ordinele şi dispoziţiile
inspectorului general, precum şi din planurile de măsuri ale eşalonului superior
şi a celor proprii.
În acord cu cerinţele impuse de procesul de integrare europeană, de
dispoziţiile Instituţiei Prefectului Judeţului Sibiu şi în baza concluziilor
desprinse din analiza situaţiei operative din zona de competenţă, la nivelul
unităţii au fost stabilite direcţiile prioritare pe anul 2008, astfel:
- reconstrucţia instituţională privind optimizarea funcţionării
structurilor organizatorice, profesionalizarea cadrelor provenite din structuri
diferite, creşterea capacităţii operaţionale a acestora şi conducerea eficientă şi
promptă a intervenţiilor;
- consolidarea şi menţinerea capacităţii operaţionale a inspectoratului,
subunităţilor şi serviciilor publice şi private pentru situaţii de urgenţă prin
executarea de exerciţii şi aplicaţii tactice de intervenţie şi de cooperare;
- intensificarea eforturilor pentru informarea, în mod operativ, a
Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, Comitetelor Locale pentru
Situaţii de Urgenţă şi populaţiei cu privire la riscurile posibil a se produce sau
produse în zona de competenţă şi măsurile ce se impun a fi luate pentru
prevenirea acestora;
- intensificarea cooperării cu autorităţile administraţiei publice locale,
unităţile şi formaţiunile apartinând M.I.R.A şi M.Ap., precum şi cu serviciile
deconcentrate şi descentralizate cu atribuţii specifice în domeniul apărării şi
protejării patrimoniului public şi privat;
- aplicarea cu fermitate în activităţile practice a legislaţiei şi actelor
normative şi redimensionarea forţelor şi mijloacelor pentru îndeplinirea
misiunilor specifice pe timpul situaţiilor de urgenţă
În anul 2008, în zona de competenţă a Inspectoratului pentru Situaţii de
Urgenţă al Judeţului Sibiu s-au produs 3507 evenimente şi fenomene negative,
care au solicitat din plin intervenţia structurilor specializate aparţinând unităţii,
Comitetelor Locale pentru Situaţii de Urgenţă şi Serviciilor Voluntare pentru
Situaţii de Urgenţă, precum şi a celor de cooperare, înregistrîndu-se, în medie,
10 acţiuni/zi.

84
 Din totalul acţiunilor de intervenţie (diagrama nr.1) 226, s-au desfăşurat
pentru stingerea incendiilor; 2945 pentru cazuri asistate de S.M.U.R.D.; 66
misiuni pirotehnice; 68 asistenţa persoanelor şi descarcerare; 14 acţiuni pentru
protecţia mediului; 59 alte situaţii de urgenţă (inundaţii, alunecări de teren,
accidente în care au fost implicate substanţe periculoase); 86 arderi necontrolate
(arderi de vegetaţie uscată şi gunoaie); 19 salvări de animale şi 24 alte
intervenţii .

Situaţii de urgenţă produse în anul 2008

Incendii 226

Intervenţii S.M.U.R.D. 2,945

Arderi necontrolate 86

Asistenta persoane 68

Misiuni pirotehnice 66

Alte situaţii de urgenţă 59

Alte intervenţii 24

Salvări animale 19
Acţiuni pentru protecţia 14
mediului

0 1,000 2,000 3,000 4,000

Diagrama nr. 1

Distribuţia situaţiilor de urgenţe generate de incendii (diagrama nr.2), se

prezintă astfel:

85
 INCENDII

250 226
201
200 184
164 170
157
150

100

50

0
2003 2004 2005 2006 2007 2008

Diagrama nr. 2

Principalele cauze ale incendiilor au fost determinate de: foc deschis - 24;
instalaţii şi aparate electrice defecte,improvizate sau lăsate sub tensiune - 73;
fumat - 27; sisteme şi mijloace de încălzire defecte – 27; jar şi scântei din
sistemele de încălzit – 10; jocul copiilor cu focul – 11; acţiune intenţionată – 11;
trăsnet – 3; sudură – 8; coşuri de fum defecte – 16; scurgeri de produse
inflamabile - 5 şi 11 alte situaţii.
Cauze de incendiu: Aparate electrice lăsate sub tensiune
32%

Fumat fără respectarea normelor 12%

Sisteme de încălzire defecte 12%

Jar cu scântei din sisteme de încălzit 5%

Anul
Jocul copiilor cu focul 5%
2008

Actiune intentionata 5%

Focul deschis 11%

Coşuri de fum defecte sau

improvizate 6%

86
 Scurgeri de produse inflamabile 2%

Sudura 4%

Trăsnet 1%

Alte situaţii 5%

Diagrama nr. 3

Din diagrama nr. 3 reiese faptul că ponderea ce mai mare a surselor de

incendiu o reprezintă folosirea aparate electrice lăsate sub tesniune şi
instalaţiilor electrice cu defecţiuni, în special folosirea siguranţelor fuzibile
supradimensionate (32 %), dar o pondere ridicată în producerea incendiilor o are
fumatul (12 %), sisteme de încălzire defecte (12%) şi utilizarea focului fără
luarea măsurilor pentru preîntâmpinarea incendiilor (11 %). Jocul copiilor cu
focul, reprezintă din păcate, o cauză frecventă de incendiu, uneori cu consecinţe
deosebit de tragice (5 %).
Un număr mare de incendii întâlnim în lunile martie şi aprilie, moment
când oamenii, în special cei din mediul rural, încep curăţenia de primăvară şi
incendiază resturile menajere şi gunoaiele fără respectarea măsurilor de
prevenire şi stingere a incendiilor. O tendinţă crescătoare a incendiilor o regăsim
şi în lunile octombrie – decembrie, când timpul friguros începe să-şi facă simţită
prezenţa, iar multe mijloace de încălzire (sobe) nu au fost pregătite pentru
folosirea în regim intens (coşuri de fum curăţate de funingine şi resturile aduse
de păsări, izolarea coşurilor de fum şi a burlanelor de materialele combustibile
etc) sau se folosesc mijloace de încălzire improvizate (reşouri sau calorifere
electrice) cu suprasolicitarea reţelelor de alimentare cu energie electrică.
Distribuţia incendiilor după sursa probabilă de aprindere (diagrama 4), se
prezintă după cum urmează:

87
 Surse probabile de aprindere
Scurtcircuit Flacara
Trasnet
electric 26%
1%
24%
Jar sau Alte situaţii
scanteie 4%
20%
Efect
Efect termic
termic (curent
(caldura) electric)
14% 11%
Diagrama nr. 4

Un număr mare de incendii au ca sursă probabilă de aprindere: flacăra 57

şi scurtcircuitul electric 55, dar o pondere ridicată în producerea incendiilor o au
şi efectul termic (caldură 32 şi curent electric 24).
Din totalul incendiilor, 164 s-au înregistrat la locuinţe şi anexele acestora,
13 în industrie, 7 în comerţ, 4 la hoteluri şi restaurante, 17 la transporturi, 4 în
construcţii, 6 în agricultură şi 11 în alte domenii şi servicii.
Pe timpul intervenţiilor (diagrama nr.5 )au fost salvate şi asistate 3071
persoane şi protejate bunuri şi instalaţii în valoare de 85.725.068 lei, de
asemenea, au mai fost salvate 34 animale.

49 persoane salvate
42 adulţi şi 7 copii

Bunuri
3493 3022 persoane
protejate în
intervenţii asistate medical
valoare de peste
85,7 mil. lei

34 animale salvate

88
 Diagrama nr. 5

Ca urmare a evenimentelor produse au decedat 15 adulţi şi 3 copii , 23

persoane au fost rănite şi s-au produs pagube estimate la aproximativ 2.715.970
lei.

89
 V. 2. RAPORT DE EVALUARE A UNEI INTERVENŢII

V. 2.1. Raport de evaluare a incendiului produs la locuinţa lui BEŞLEAGĂ

DOREL din localitatea Tălmăcel, str. Râului, nr. 219, jud. Sibiu

1. Data şi ora producerii evenimentului: 14.10.2008 ora 23,30.

2. Adresa, denumirea şi destinaţia obiectivului unde s-a produs
evenimentul şi în ce a constat aceasta:
Tălmăcel, str. Râului, nr. 219, jud. Sibiu – casa de locuit cu o suprafaţă
de aproximativ 230 mp, pe două nivele compartimentată astfel:
- parter: magazie de unelte, depozit de lemne şi un spaţiu destinat altor
activităţi gospodăreşti;
- etaj, două dormitoare, sufragerie, bucătărie, iar pe 3 laturi ale etajului
terasă deschisă; legătura între parter şi etaj făcându-se printr-o scară exterioară
din lemn.
Intervenţia Detaşamentului de Pompieri Sibiu şi a Serviciilor voluntare
pentru situaţii de urgenţă din localităţile Tălmăcel şi Tălmaciu a constat în
localizarea şi lichidarea incendiului produs la acoperişul şi etajul locuinţei (vezi
foto 1).
3. Date generale despre obiectiv:
Casa de locuit este situată în partea de est a localităţii Tălmăcel, la
aproximativ 25 km faţă de sediul subunităţii de pompieri, fiind destinată
asigurării spaţiului de locuit.
Imobilul a fost construit în perioada anilor 2000- 2003, în regim parter şi
etaj cu următoarele dimensiuni: lungime 15 m, lăţime 11 m, înălţime 10 m la
coama acoperişului. Suprafaţa construită de 230 mp (foto 5). La capătul clădirii,
se află scara de acces către etaj.
Structura clădirii este realizată:
- parter – zidărie de piatră şi cărămidă cu mortar din beton, la colţurile
clădirii cu stâlpi din beton armat, zidurile portante din zidărie de piatră;
- etajul clădirii: stâlpi din lemn, grinzi din lemn, zidurile portante şi
neportante construite din scânduri tencuite cu mortar de var, iar între scânduri
spumă poliuretanică expandată;
- acoperişul era format din căpriori cu asterială din scândură şi
acoperit cu ţiglă;
- pardoseala şi plafonul erau executate din scândură lustruită. Atât pe
interior cât şi pe exterior locuinţa era lăcuită.
Casa era locuită în regim permanent.
Alimentarea cu energie electrică este asigurată de la un tablou de
distribuţie racordate la instalaţia de alimentare cu energie electrică a localităţii.
Construcţia era prevăzută cu instalaţie de alimentare cu gaze naturale,
instalaţia de alimentare cu apă şi sobe cu acumulare de căldură pentru încălzirea
interioară.
Incendiul s-a produs la peretele despărţitor dintre dormitoare şi s-a extins
cu repeziciune la încăperile alăturate şi la acoperişul locuinţei, conducând la
90
degajarea unor mari cantităţi de fum, gaze fierbinţi şi toxice produse prin
arderea lacului (acid cianhidric). Întreaga acţiune pentru stingerea incendiului s-
a desfăşurat pe timpul noapţii.
4. Observarea, anunţarea şi modul de acţiune a primei intervenţii:
Incendiul a fost observat în jurul orelor 0,40 de către Zaharia Cristina,
în timp ce se întorcea de la discoteca din localitate. Persoana mai sus numită a
alertat în primul moment vecinii, după care în jurul orelor 0,50 a anunţat prin
serviciu 112, dispeceratul I.S.U. al Judeţului Sibiu. Concomitent cu primirea
anunţului de incendiu, subofiţerul operativ a alertat serviciile voluntare de
urgenţă din localităţile Tălmaciu şi Tălmăcel, grupa operativă şi garda de
intervenţie a Detaşamentului de Pompieri Sibiu.
5. Cauza şi împrejurările producerii incendiului:
La ora producerii incendiului, cercetând amprenta incendiului în
dimineaţa zilei de 15.10.2008, s-au desprins următoarele concluzii:
- Focarul incendiului a fost localizat în incinta dormitorului în care
încălzirea se realiza cu un calorifer electric (vezi foto 2);
- Siguranţele fuzibile erau supradimensionate creând premiza
nedeconectării caloriferului electric de la sistemul de alimentare cu energie
electrică (vezi foto 3);
- În imediata apropriere a caloriferului se aflau diferite materiale
combustibile constând din: lenjerie, obiecte de mobilier şi patul în care dormeau
minorii Beşleagă Teodor (7 ani) şi Beşleagă Maria (3 ani);
- Din constatările făcute la faţa locului de grupa operativă şi din
declaraţiile martorilor rezultă faptul că Beşleagă Gabriela (mama – 36 ani) se
odihnea în alt dormitor împreună cu sugarul Beşleagă Tatiana (6 luni). După
producerea incendiului, având sugarul în braţe, a încercat să-i salveze pe cei doi
copii din încăperea alăturată, moment în care plafonul şi tencuiala acoperişului
s-au prăbuşit peste ea şi a îngropat-o în moloz (vezi foto 4);
- În momentul producerii incendiului Beşleagă Dorel nu se afla la
domiciliu;
- Incendiul a afectat şi încăperile laterale datorită cantităţii mari de
material combustibil din care era construită locuinţa;
- La ora intervenţiei forţelor, instalaţia electrică a fost deconectată de
la stâlpul ce asigura alimentarea locuinţei.
Având în vedere cele de mai sus, coroborate cu structura şi modul în
care s-au respectat normele de prevenire şi stingere a incendiilor, s-au reţinut
pentru a fi analizate comparativ, următoarele cauze de declanşare a incendiului:
supraîncălzirea datorită unui arc electric sau suprasarcini electrice (vezi
foto 3) şi resturi de ţigară.
Supraîncălzirea
Datorită unei suprasarcini electrice sau unui arc electric ori scânteie, a
unui contact imperfect în priză sau a unui viciu de fabricaţie apărut pe timpul
exploatării caloriferului electric, s-au putut aprinde şi arde mocnit materialele
combustibile aflate în apropierea conductorului electric (mase plastice şi textile).
În momentul cuplării sau decuplării curentului electric pot apărea scântei care la
91
rândul lor pot aprinde uşor izolaţia conductoarelor sau alte materiale
combustibile existente la locul incendiului.
Acest lucru era posibil ţinând cont de amprenta incendiului care a condus
la concluzia că acesta a izbucnit în zona dormitorului şi din cauza caloriferului
electric.
De la producere şi până la observarea incendiului au trecut aproximativ 1h
– 1h,30, arderea mocnită putând avea loc dacă incendiul s-a produs în intervalul
de timp 23,00 –23,30.
Fumul degajat în urma arderii mocnite a materialelor combustibile
(textile, lac şi lemn) a condus la intoxicarea cu monoxid de carbon şi acid
cianhidric a celor patru persoane existente în locuinţă, în final ducând la decesul
acestora.
Resturi de ţigară aprinse
Aprinderea materialelor combustibile (lenjerie intimă şi de pat, mobilier
etc) de la un rest de ţigară aprinsă, lăsat din neglijenţă într-un coş de hârtii sau
aruncată la întâmplare, era posibilă deoarece, din literatura de specialitate rezultă
că o ţigară aprinsă poate aprinde materiale combustibile după o ardere mocnită
de maximul 2h,30 – 3h, perioadă în care se încadrează şi intervalul de la
momentul în care se putea produce incendiul şi cel în care a fost observat;
Această cauză a fost eliminată din cauza faptului că proprietarul
imobilului – Beşleagă Dorel, nu era la domiciliu în acel moment, mama –
Beşleagă Gabriela, din declaraţiile martorilor, nu era fumătoare, iar minorii
aveau vârste prea mici pentru a se putea juca cu ţigările şi focul. Incendiul
datorat jocul copiilor cu focul a fost de asemenea exclus, datorită orei la care s-a
produs acesta şi a faptului că aceştia erau supravegheaţi de mamă. Mai mult, la
locul incendiului nu s-au găsit urme de ţigări sau chibrituri.
6. Intervenţia subunităţii:
Deplasarea spre locul de producere a incendiului s-a efectuat în timp
operativ, cadrele cunoscând bine zona, întrucât în anii precedenţi au mai fost
intervenţii în această localitate atât la gospodăriile populaţiei cât şi la fondul
forestier. Realizarea dispozitivului de intervenţie s-a desfăşurat în timp scurt şi
în deplină siguranţă, efectivele gărzii de intervenţie intrând în dispozitiv circular,
din mişcare şi cu toate forţele, pe direcţia principală de manifestare a
incendiului, concomitent cu realizarea măsurilor de limitare a propagării arderii
către spaţiile învecinate, realizarea iluminării corespunzătoare a locului acţiunii,
evacuarea fumului şi gazelor, a măsurilor de protecţie a părţii din locuinţă
neafectată de incendiu. Acţiunea propriu-zisă a fost dimensionată pe două
sectoare de stingere şi un sector de alimentare cu apă a autospecialelor angrenate
de intervenţie.
Forţele şi mijloacele utilizate, s-au concretizat în:
Forţe: - 3 ofiţeri
- 14 subofiţeri
- 5 poliţişti
- 10 pompieri civili apaţinând de SVSU Tălmaciu
- 30 cetăţeni
92
 Mijloace:
- 3 autospeciale de lucru cu apă şi spumă
- 1 autospecială de descarcerare;
- 1 autospeciala punctului de comandă mobil;
- 1 autosanitară;
- 2 motopompe;
7. Intervenţia unităţii:
Coordonarea acţiunilor a fost asigurată din primul moment de către
comandantul gărzii de intervenţie şi ulterior de către grupa operativă condusă de
ofiţerul care asigură continuitatea conducerii în afara orelor de program Pe toată
durata intervenţiei, operaţiunile s-au desfăşurat pe sectoare, stabilindu-se astfel,
personal pentru căutarea şi salvarea familiei surprinse de incendiu, coordonarea
acţiunii de intervenţie propriu-zisă asupra focarului, concomitent cu localizarea
propagării incendiului, forţe şi mijloace pentru protejarea şi stabilirea amprentei
incendiului, analiza şi concluzionarea cauzei şi împrejurărilor izbucnirii
incendiului.
8. Concluzii privind logistica intervenţiei:
Autospecialele, accesoriile şi mijloacele de protecţie au funcţionat
pe tot timpul intervenţiei la parametrii normali, neconfruntându-ne cu fenomene
de rămânere în pană sau defecţiuni tehnice.
Compartimentul logistic a asigurat din primele momente rezervele
de carburanţi şi butelii cu aer comprimat, necesare ducerii unor acţiuni de lungă
durată şi în condiţii de efort fizic şi psihic deosebit. Acţiunea propriu-zisă de
localizare, lichidare şi înlăturare a urmărilor incendiului a presupus consumarea
următoarelor cantităţi de materiale:- 164 l motorină, 20 l benzină şi 5 buc. butelii
pentru aparatele de respirat cu aer comprimat.
9.Aprecierea intervenţiei:
Analizând obiectiv situaţia şi având în vedere condiţiile grele în care s-au
desfăşurat operaţiunile, temperatura ridicată, degajare de fum dens şi gaze
toxice, efortul şi stresul la care au fost supuse efectivele, putem aprecia că
intervenţia a fost eficientă şi operativă, derulându-se în deplină siguranţă şi fără
evenimente negative, în rândul personalului propriu.
10.Măsurile întreprinse pentru înlăturarea neregulilor constatate pe
timpul intervenţiei:
- planificarea şi executarea instruirii efectivelor, în localităţi – locuinţe ale
cetăţenilor construite din materiale uşor inflamabile şi situate în locuri greu
accesibile;
- asigurarea unor rezerve de mijloace individuale de protecţie concomitent
cu antrenarea efectivelor în utilizarea acestora;
- realizarea unei compartimentări corespunzătoare a spaţiului de locuit din
materiale greu inflamabile;
- dimensionarea corespunzătoare a instalaţiei electrice pentru deservirea
unui număr foarte mare de consumatori;

93
 V. 2.2. Fotografii judiciare

Foto 1 – Obiectivul afectat de incendiu

Foto 2 – Sursa probabilă de producere a incendiului

94
Foto 3 – Siguranţă electrică supradimensionată

Foto 4 – Victimă a incendiului

95
Foto 5 – Imagine de ansamblu

96
 CAPITOLUL VI
CONSIDERAŢII PERSONALE ŞI CONCLUZII

Aşa după cum am prezentat în cuprinsul lucrării, cercetarea cauzelor de

incendiu presupune un ansamblu de măsuri organizatorice, tehnice şi operative
în vederea stabilirii precise a împrejurărilor, surselor, mijloacele de aprindere şi,
după caz, a autorilor care au generat producerea incendiului sau evenimentului
urmat de incendiu.
Acceptând definirea managementului prin termenii de influenţă exercitaţi
de către comandant asupra personalului din subordine, managementul cercetării
criminalistice a cauzelor de incendiu şi explozie presupune, în opinia mea,
antrenarea şi dezvoltarea acestuia pentru îndeplinirea obiectivului propus,
precum şi asigurarea şi gestionarea acestora.
Antrenarea forţelor la dispoziţie în ansamblul procesului managerial
constă în a determina structura organizaţională cea mai adecvată, atât sub
aspectul volumului, cât şi al competenţei pentru îndeplinirea sarcinii primite.
Pentru aceasta se impune a se desfăşura de către comandant următoarele
activităţi:
* Planificarea forţelor la dispoziţie
Previzionarea necesarului de personal pe activităţi la unitate are la bază
planul de muncă al structurii respective care conturează volumul sarcinilor şi
activităţile prioritare specifice perioadei pentru care a fost întocmit.
Având în vedere însă că cercetarea cauzelor de incendiu nu este o
activitate zilnică, în stabilirea personalului necesar îndeplinirii acestei sarcini,
comandantul trebuie să aibă în vedere natura cauzelor de incendiu din zona de
competenţă; frecvenţa acestora în raport de anotimpuri şi responsabilităţile
curente ale ofiţerilor şi inginerilor din unitate.
* Selecţia, este activitatea prin care comandantul se decide asupra
cadrelor ce au cunoştinţele, calităţile şi aptitudinile cele mai apropiate de
cerinţele activităţii ce urmează a fi desfăşurată.
Pentru selectarea cadrelor, comandantul are la dispoziţie mai multe
procedee, oprindu-mă numai la două dintre acestea aflate la îndemână şi care nu
solicită un timp anume destinat.
Un prim procedeu îl constituie forţele administrate pe timpul activităţilor
de formare continuă a personalului la locul de muncă, din studiul acestora
rezultând, de cele mai multe ori, bineînţeles, în funcţie de abilitatea celui care le-
a întocmit, nivelul de cunoştinţe, aptitudinile şi personalitatea subiectului.
O altă metodă o constituie interviul, utilizat pentru a verifica informaţiile
disponibile şi a lărgi, în acelaşi timp, sfera acestora. De asemenea, în acest pas,
intervievatul află mai multe despre ceea ce trebuie să întreprindă în speţa în
cauză.
Nu trebuie uitată de comandant pe timpul selecţiei, atenţia pe care acesta
trebuie să o acorde stării de sănătate a cadrelor, astfel încât sarcinile ce urmează
a le executa în mediile supuse procesului de degradare ca urmare a arderii să nu
ducă la agravarea afecţiunilor deja contractate sau să le provoace vătămări
97
corporale.
*Orientarea şi îndrumarea are drept scop informarea cât mai completă a
colectivului stabilit pentru îndeplinirea misiunilor de cercetare a cauzelor
incendiilor şi exploziilor asupra sarcinilor, modalităţilor de lucru cât şi a
obligaţiilor şi drepturilor ce li se cuvin, orientarea şi îndrumarea are şi scopul
realizării spiritului de echipă, fiecare cadru trebuind să înţeleagă că atunci când
situaţia impune poate să se adreseze pentru ajutor.
Referindu-mă la dezvoltarea forţelor la dispoziţie pentru cercetarea
cauzelor de incendiu într-o unitate, consider că aceasta presupune următoarele
activităţi:
* Pregătirea şi perfecţionarea pregătirii personalului care au drept scop
amplificarea participării acestuia la desfăşurarea eficientă a misiunilor de
cercetare a cauzelor de incendiu şi vizează creşterea randamentului
discernământului în aplicarea legilor ţării, hotărârilor guvernului şi a celorlalte
acte normative, a competenţelor profesionale în descoperirea cauzelor reale,
prevenirea în viitor a incendiilor datorate cauzelor similare sau asemănătoare
celor manifestate, sprijinirea organelor de cercetare penală în elucidarea
cauzelor, în identificarea făptuitorilor şi în administrarea probelor în vederea
aflării adevărului şi luării măsurilor legale ce se impun, tragerea concluziilor şi
învăţămintelor privind activitatea de prevenire şi stingere a incendiilor
desfăşurate şi luarea măsurilor pentru perfecţionarea acestora în viitor.
Întregul sistem de perfecţionare a pregătirii - structuri, conţinut,
tehnologii, standarde, criterii de apreciere - trebuie să vizeze formarea cadrelor
astfel încât acestea să acţioneze creator, pentru îndeplinirea misiunii primite, ia
cunoştinţă de cauză, în orice condiţii, cu respectarea strictă a drepturilor şi
libertăţilor cetăţeneşti.
Comandantul trebuie să ia toate măsurile ca activităţile de pregătire, în
domeniul supus analizei, să determine creşterea răspunderii cadrelor pentru
îmbunătăţirea şi perfecţionarea propriilor deprinderi şi cunoştinţe pentru
stăpânirea tacticilor, metodelor şi tehnicilor de cercetare a incendiilor şi
exploziilor, asigurând cu prioritate folosirea formelor şi metodelor practic
aplicative de instruire şi valorificarea eficientă a timpului la dispoziţie.
Nu este lipsită de importantă în dezvoltarea forţelor la dispoziţie
motivarea personalului, activitate prin care comandanţii trezesc, menţin şi
intensifică interesul şi dorinţa executanţilor pentru îndeplinirea responsabilă,
integrală, din ce în ce mai bine, a atribuţiilor în cadrul colectivelor constituite
pentru cercetarea cauzelor de incendiu, învingând, prin eforturi conştiente, toate
greutăţile întâmpinate în cale spre obiectivele stabilite.
În finalul lucrării, apreciez că executarea cu rigurozitate a cercetării
incendiului şi aplicarea unui management corespunzător al forţelor la dispoziţia
comandantului de unitate permit o stabilire corectă a cauzelor de incendiu şi care
vor permite o comparare pe principii riguroase a diferitelor tipuri de evenimente
şi deci, o corectă evaluare a datelor din statisticile naţionale şi internaţionale
precum şi identificarea evenimentelor pentru care este necesar un schimb de
informaţii între experţi.
98
 BIBLIOGRAFIE

* G.H.Symonds - The Institute of Management Sciences, Progres Report –

Management Science, vol.3/1957
* Hans Gross - “Handbuch fur Untersuchungsrichter, als System der
Kriminalistik” (îndreptarul judecătorului de instrucţie în sistemul
criminalisticii),- Munchen, 1893
* Hans Gross – Gesammelte Kriminalistiche Aufsatje, Leipzig, 1902
* Prof.dr.R.A.Reiss – Manual de police scientifique, vol.I, Lausanne, 1911
* Salvatore Ottolenghe – Trattato di Polizia Scientifica, vol.I, Milano, 1910
*M.S. Stragovici – Kurs sovetskovo Ugolovnovo protessa, Izd-vo în RUSIA,
Moscova, 1958
*I. Demeter, I.Ceterchi – Introducere în studiul dreptului, Editura ştiinţifică,
Bucureşti, 1962
*A.N. Vasiliev – Kriminalistika, Moscova, 1963
 Gheorghe Macovei – Conducerea modernă, fundament al conducerii, Editura
Junimea, Iaşi, 1983
* H.Koontz, G.O.’Donnell, Mc. Graw – Hill Book Company, ediţie 1984
* Malcolm Peel – traducere de Laura Lotreanu – Introducere în Management,
Editura Alternative, 1993
* Mihail Dumitrescu – Introducere în Management şi Management general,
Editura Euroorion S.R.L., 1995
* Dan Anghel Constantinescu, Ana Maria Ungureanu – Management general,
vol.I şi II Editura tehnică, 1998
* Viorel Cornescu – Management – teorie şi practică, Editura Actami,
Bucureşti, 1994
* Savedea Mike – Supervizarea, Editura Societăţii de ştiinţă şi Tehnică S.A.
Bucureşti, 1996
* Rodica Candea – Comunicarea Managerială, Editura Expert, Bucureşti, 1996
* Stancioiu Dan – Management elemente fundamentale, Editura Teora,
Bucureşti, 1998
* Ion Verbancu – Ghidul metodologic pentru manageri, Editura Tehnică, 1999
Gen. de brig. dr. Anghel Andreescu, cpt.dr. Stefan Pruna – Psihopedagogie
militară, Editura Tipolis, 1999;
* Dan Anghel Constantinescu, Ana Maria Ungureanu, Lucica Tora –
“Management General “ vol. I, Colecţia Naţională ;
*Dan Anghel Constantinescu, Ana Maria Ungureanu - “Management general
“, Editura Tehnică ;
* Ovidiu Nicolescu, Ion Verbancu – “Management “, Ediţia a III a revizuită,
Editura Economică;
* Cătălina Bonciu, - “Instrumente manageriale psihologice “, Editura ALL
BECK;
* Zorletan T. – Managementul organizaţiei, vol.I şi II, Editura Holding, 1996
* Sam Deep – Să acţionam inteligent, Editura Polimark, Bucureşti, 1994
* C. Bulai - Drept penal, partea generală, T.U.B., 1987
99
* C. Bulai, C. Mitrache - Drept penal, partea generală. Culegere de probleme
din practica judiciară, T.U.B., 1990
* A. Filipas, O.Loghin - Drept penal roman, partea specială, Casa de editură şi
presa “SANSA”, Bucureşti, 1992
* N. Volonciu - Drept procesual penal, vol.I, T.U.B., 1987
* I. Neagu - Drept procesual penal, partea generală, vol. I-II, Bucureşti, 1992
* A. Dinicu - Criminologie, T.U.B., 1988
* V. Belis - Medicina legalaă Editura Teora, Bucureşti, 1972
 Tratat practic de criminologie, vol.I, II, III, IV editate de I.G.P. şi
Serviciul editorial şi cinematografic al Ministerului de Interne
* Tratat practic de criminalistică, editat de I.G.P., 1975
* Metodologia de cercetare a incendiilor, editată de Institutul de
Criminalistică al I.G.P.
* Manual cercetare la faţa locului, editura M.I., 1996
* P. Bălulescu, I. Crăciun - Agenda pompierului, Editura tehnică, Bucureşti,
1993
* I. Crăciun, V. Lencu, S. Calotă - Stabilirea şi prevenirea cauzelor de
incendii, Editura tehnică, Bucureşti, 1993
* P. Bălulescu - Cauze tehnice ale incendiilor şi prevenirea lor, Editura tehnică,
Bucureşti, 1971
* P. Bălulescu, V. Călinescu, C. Iorgulescu, V. Macriş - Noţiuni de fizică şi
chimie pentru pompieri, Editura tehnică, 1972
* Colecţia de reviste:
- Paza contra incendiilor, 1975 - 1989;
- Pompierii Români, 1999 - 2009;
- 081 Alo ! 981, 1990 - 2003;

100