SMCS - Cursuri - 11+12 - Redresoare + Filtre Active - S

Curs: Structuri moderne de convertoare statice, master CECM, an I 1
Curs nr. 11 +12
TEHNICI ACTIVE PENTRU ÎMBUNĂTĂŢIREA

CALITAŢII ENERGIEI ELECTRICE
1. INTRODUCERE
Asistăm în prezent la un adevărat asalt al receptoarelor şi consumatorilor care poluează

reţeaua publică de distribuţie a energiei electrice. Influenţa negativă a acestora asupra reţelei se
manifestă în special prin aşa numita poluare armonică de către sarcinile neliniare, prin absorţia
unei puteri reactive de către sarcinile cu caracter inductiv sau de către redresoarele comandate,
prin introducerea de crestături în forma de undă a tensiunii datorită fenomenului comutaţiei
naturale la redresoarele clasice etc. Toate aceste perturbaţii sumează la nivelul reţelei şi pot
afecta grav funcţionarea unor receptoare, aparate sau echipamente a căror funcţionare este vitală
pentru diferite domenii de activitate. Având în vedere aceste consecinţe a crescut importanţa unor
discipline care teoretizează fenomenele menţionate şi s-a impus necesitatea unei legislaţii care să
reglementeze calitatea energiei electrice [1-5].
Referitor la modalităţile de creştere a calităţii energiei electrice se pot menţiona două
direcţii de acţiune:
o acţiune preventivă prin care să se utilizeze receptori moderni care să nu polueze
reţeaua de distribuţie a energiei electrice (receptori ecologici);
o acţiune de corecţie care să reducă nivelul de poluare prin utilizarea unor filtre de
putere pasive şi/sau active, respectiv prin utilizarea surselor distribuite de energie.
Exceptând filtrele pasive, toate măsurile de creştere a calităţii energiei electrice sunt de
natură activă fiind obţinute în variantă modernă prin intermediul electronicii de putere. Pentru
prima direcţie de acţiune menţionată soluţia constă în utilizarea convertoarelor ecologice
(redresoare active) [6,7], iar pentru a doua direcţie soluţiile constau în utilizarea filtrelor active
de putere [8-11] şi a convertoarelor de interfaţă dintre reţea şi sursele distribuite regenerabile
(microcentrale eoliene, hidro, solare etc.). Până nu demult, rolul convertoarelor de interfaţă era
doar să transmită în reţea energia electrică obţinută de la sursele regenerabile, cu parametrii ceruţi
de linia electrică. În prezent rolul acestor convertoare poate fi extins printr-o investiție minimă şi
cu funcţii de îmbunătăţire a calităţii energiei prin utilizarea controlului numeric modern [12,13].
Cercetări intense se fac în prezent pentru găsirea unor structuri de putere optime în funcţie de
aplicaţie, respectiv găsirea unor structuri şi algoritmi de control cu ajutorul cărora performanţele
de funcţionare ale acestor echipamente să fie maxime [6-13]. Pentru a atinge acest obiectiv, pe
lângă cunoştinţe din domeniul electronicii de putere, sunt necesare cunoştinţe având caracter
interdisciplinar cum ar fi din domeniul circuitelor electrice, microelectronicii, automaticii,
controlului numeric, energeticii etc.
Noţiunea de calitate a energiei electrice (Power Quality) a căpătat în prezent o conotaţie
mult mai largă decât aspectul strict calitativ al energiei într-un sistem electro-energetic de care
este interesat un consumator sensibil pentru a funcţiona în bune condiţii. Astfel, termenul utilizat
în literatura de specialitate integrează la rândul lui noţiunile de calitatea alimentării (a tensiunii),
calitatea consumului (a curentului) şi compatibilitate electromagnetică [1-5]. Având în vedere
Autor: dr.ing. Mihai Albu
2 U.T. „Gheorghe Asachi” din Iaşi, Facultatea IEEIA
creşterea numărului de receptoare sau de consumatori electrici a căror funcţionare este afectată de
perturbaţiile electromagnetice din reţea şi din mediu, precum şi creşterea numărului de
consumatori care poluează electromagnetic, importanţa calităţii energiei electrice a crescut enorm
în ultimul timp. Au apărut publicaţii (ex. PCIM/Power Quality), conferinţe internaţionale de
prestigiu (ex. IEEE International Conference on Electric Power Quality and Utilization - EPQU,
Power Quality & Reliability Conference, Harmonics & Power Quality Conference, IAS - Utility
Interface and Power Quality Issues, IAS - Active Power Filters), normative şi reglementări în
domeniu etc. Pot fi enumerate standarde sau normative elaborate de organizaţii internaţionale (ex.
Comisia Internaţională de Electricitate  IEC 1000-3-2/1996, ANSI/IEEE  Std. 519-1992),
elaborate la nivelul Uniunii Europene (ex. EN 50 006, EN 61000-3-2) şi elaborate la nivel
naţional (ex. standardele germane VDE, standardele japoneze etc.) [1,4,5].
Ţările Uniunii Europene (UE) au avut ca dată limită pentru adoptarea normativului EN
61000-3-2 sau pentru elaborarea unor standarde naţionale compatibile cu acesta, data de
07.01.1995. În ceea ce priveşte echipamentele care cad sub incidenţa acestui standard, după
06.01.1998 trebuie să respecte obligatoriu toate limitele maxime de poluare armonică şi
electromagnetică specificate de acesta. Odată cu integrarea României în UE această legislaţie
devine obligatorie pentru ţara noastră. În consecinţă, toţi consumatorii conectaţi la reţeaua de
distribuţie a energiei electrice trebuie să ia măsuri pentru încadrarea în limitele de poluare impuse
de legea europeană.
Unele dintre cele mai răspândite sarcini neliniare conectate la reţeaua de alimentare sunt
redresoarele clasice cu diode sau cu tiristoare. Se pot enumera şi alte sarcini care poluează
armonic reţeaua cum ar fi: lămpile cu descărcare în gaze, transformatoarele care funcţionează
peste limita de saturaţie, cuptoarele cu arc electric, instalaţii de sudură etc. Pe lângă efectele de
poluare exercitate de aceste echipamente asupra sistemului electroenergetice, unii consumatori
din proximitate pot fi afectaţi şi de undele electromagnetice emise de acestea. A apărut astfel
noţiunea de perturbaţie electromagnetică care a fost extinsă şi la perturbaţiile de curent şi
tensiune. Legat de acest aspect s-a pus problema unei compatibilităţi electromagnetice a unui
consumator cu reţeaua sau mediul.
2. REDRESOARE ACTIVE
Redresoarele active sunt convertoare statice moderne preferate din ce în ce mai mult în
locul redresoarelor clasice cu comutaţie naturală, în aplicaţii care necesită o sursă de tensiune
continuă filtrată, datorită avantajelor care le prezintă. Aceste avantaje sunt:
Fac parte din categoria convertoarelor ecologice – nu poluează reţeaua de alimentare.

Furnizează la ieşire o tensiune continuă filtrată şi reglabilă a cărei valoare minimă este
mai mare decât amplitudinea tensiunii din reţea.
Unele din aceste redresoare (redresoarele PWM) sunt bidirecţionale – au capacitatea
intrinsecă de a prelua un curent de sarcină în sens invers şi de a funcţiona ca invertor
în cadranul 2.
Prin utilizarea comutaţiei forţate la redresoare se încearcă obţinerea unei redresări

sincrone în care unda curentului este sinusoidală şi sincronă (în fază) cu unda tensiunii
alternative generată de sursă  redresor cu absorţie de curenţi sinusoidali. Un asemenea
redresor ideal care funcţionează cu un factor de putere unitar poate fi echivalat, din punct de
vedere al sursei, cu o rezistenţă fără pierderi (loss-free resistor) conectată la bornele sale [4].

Redresoarele ecologice cu absorţie de curenţi sinusoidali utilizează structuri care includ
diode şi dispozitive controlabile (tranzistoare de putere) prin care se realizează o corecţie activă a
factorului de putere, motiv pentru care se mai numesc şi redresoare active [2]. În practică acestea
pot fi realizate în două variante structurale:
 Structuri ce conţin redresoare obişnuite cu diode la care se ataşează un circuit de

corecţie a factorului de putere, numit circuit PFC (Power Factor Correction). Din
acest motiv sunt referite cu titulatura de convertoare (redresoare) PFC. Unii
specialişti mai utilizează noţiunile de preregulatoare sau precompensatoare a
factorului de putere (Power Factor Precompensators - PFP) [1]. Sunt folosite cu
precădere la puteri mici, sub 1kW şi în variantă monofazată.
 Structuri specifice convertoarelor ce funcţionează în comutaţie forţată după tehnica

modulării în lăţime a impulsului (ex. punţi H, punţi trifazate etc.) referite adesea cu
titulatura de redresoare PWM (Pulse Width Modulation). Acestea sunt recomandate
la puteri mai ridicate şi pot fi realizate în variantă monofazată sau trifazată.
Structura de control pentru un redresor activ trebuie să asigure următoarele două

funcţii (obiective):
stabilizarea tensiunii de ieşire;
controlul curentului absorbit de la reţea pentru maximizarea factorului de
putere.
Literatura tehnică care tratează convertoarele ecologice [1-7] menţionează numeroase
structuri şi tehnici de control pentru curentul absorbit de la reţea. Diversitatea acestora a apărut ca
o consecinţă a ponderii care a fost dată criteriilor tehnice sau criteriilor economice în anumite
aplicaţii.
2.1 Redresorul monofazat cu circuit PFC de tip boost
Topologia cea mai răspândită a unui convertor PFC, prezentată în Fig.1 în variantă
monofazată, este formată dintr-un redresor în punte necomandat cu diode (B 2) la care se adaugă o
structură ridicătoare de tensiune de tip boost pentru corecţia activă a factorului de putere.
Structura boost este formată din inductanţa L, dioda de descărcare Dd şi elementul de comutaţie
T. Simbolul pentru T este generic şi poate reprezenta orice dispozitiv semiconductor de putere
controlabil cum ar fi tranzistoarele de putere MOSFET, bipolare, IGBT etc. Săgeata simbolului
indică sensul unidirecţional de circulaţie al curentului prin tranzistor. Se preferă alimentarea
redresorului direct de la reţea, fără transformator, în scopul reducerii pe cât posibil a gabaritului şi
masei sistemului. Calculul inductanţei L din structura boost poate ţine cont şi de inductanţa liniei
Ls deoarece curentul absorbit de la sursă is o parcurge întotdeauna şi pe aceasta.
Aceste tipuri de convertoare pot funcţiona într-un singur cadran, deci sunt unidirecţionale
din punct de vedere al circulaţiei puterii sau energiei electrice.
Datorită legislaţiei ce reglementează strict consumul de energie electrică firmele care
produc şi comercializează în masă echipamente de mică putere (<1kW) (aparatură electro-
casnică, audio-video, calculatoare, corpuri de iluminat cu startere electronice etc.) sunt nevoite să
adopte pentru alimentare, în interfaţa cu reţeaua, convertorul PFC în locul surselor clasice cu
redresoare obişnuite. Sunt măsuri care încearcă să limiteze efectul de poluare cumulat pe care
aceste echipamente îl produc asupra sistemului de distribuţie ca o consecinţă a numărului lor
mare.

L Dd Isarcină
+
id = iL 2
D1 D3
+ (-) Ls
1 iC
is Sarcină
~ us us
T C de c.c.
Rs
- (+) Ud
D2 D4
-
Sursă Linie alim. Redresor B2 Structură boost Sarcină
Fig. 1 Redresor (convertor) PFC monofazat cu circuit de corecţie de tip boost.
Trebuie avut în vedere că tensiunea continuă Ud de la ieşirea unui asemenea convertor

rezultă mai mare decât valoarea de vârf a tensiunii alternative us ( U d  Uˆ s  2U s ) şi nu există o
separare galvanică între intrarea şi ieşirea convertorului. Sunt aplicaţii în care aceste aspecte nu
deranjează. O valoare stabilizată şi ridicată a tensiunii continue Ud este necesară structurilor
invertoare ce alimentează lămpi de iluminat cu descărcare în gaze, invertoarelor PWM ce
alimentează servomotoarele de c.a., surselor UPS, stabilizatoarelor de tensiune alternativă etc. Pe
de altă parte, sunt echipamente care cer tensiuni continue coborâte, stabilizate şi izolate faţă de
reţea. În asemenea cazuri, după redresorul cu circuit PFC, se utilizează un convertor c.c. – c.c.
coborâtor de tensiune cu separare galvanică. Practic, rezultă o structură clasică de sursă în
comutaţie la care se adaugă un circuit de corecţie activă a factorului de putere. Se observă că, în
majoritatea aplicaţiilor, redresoarele cu circuite PFC sunt urmate de alte convertoare statice.
Produsele electrotehnice utilizate pe scară largă trebuie să fie ecologice, ieftine, simple, cu
un gabarit şi o masă cât mai mici, precum şi cu un randament energetic ridicat. Pentru
alimentarea acestora sunt indicate convertoarele PFC deoarece corespund tuturor cerinţelor
menţionate: nu poluează reţeaua cu armonici joase de curent, factorul de putere este aproape
unitar, au o structură simplă (utilizează un singur element de comutaţie controlabil), costul şi
mărimea redresorului sunt reduse, calitatea şi eficienţa conversiei sunt ridicate.
Modul de funcţionare al convertorului PFC prezentat în Fig.1 rezultă analizând formele
de undă din Fig.2. Pe semialternanţa pozitivă a tensiunii us sunt în conducţie diodele D1 şi D4 ale
redresorului în punte monofazat, aşa cum sugerează traseul curentului is din Fig.2. Pe
semialternanţa negativă conduc diodele D2 şi D3 astfel încât la ieşirea structurii B2 se obţine
tensiunea redresată u s a cărei formă de undă este prezentată în prima diagramă a figurii 2.
Pentru ca unda curentului is să fie sinusoidală şi în fază cu armonica tensiunii de alimentare us,
considerată la rândul ei sinusoidală, este suficient ca unda curentului iL = id să urmărească
forma de undă a tensiunii redresate u s . Se demonstrează că: amplitudinea acestui curent este în
funcţie de consumul sarcinii (Isarcină), se poate determina on-line şi este dată în Fig.2 de
amplitudinea curentului de referinţă iL*, reprezentat în a doua diagramă.
Prin tehnici active, curentul iL nu poate fi obligat să urmărească perfect referinţa iL*, dar se
poate realiza acest obiectiv cu abateri limitate în jurul undei de referinţă, aşa cum se prezintă în
Fig.2. Cel mai sugestiv exemplu constă în menţinerea curentului din inductanţa L într-o bandă de
lăţime i, centrată în jurul valorilor de referinţă iL*(t). Acest tip de control poartă denumirile de
control în bandă de histerezis, control cu histerezis sau control bang-bang [4]. Sunt şi alte tehnici
de control ale curentului. Unele din acestea au nevoie de reacţii după curentul real iL, motiv
pentru care sunt utilizate traductoare de curent rapide. Sunt preferate traductoarele cu separare
galvanică (ex. cu efect Hall).
Conform celor prezentate în diagrama a doua din Fig.2, atunci când curentul iL atinge
limita inferioară dată de curba iL*-i/2, tranzistorul T este adus în conducţie şi curentul iL va
începe să crească cu o pantă a cărei valoare este direct proporţională cu amplitudinea tensiunii
u s din momentul respectiv. În realitate, deoarece tensiunea u s evoluează după o sinusoidă,
curentul nu va creşte după o dreaptă aşa cum s-a aproximat în figură, ci după o curbă armonică.
 us , -us us
|us|
P N P t
0 [rad]

-us us
iL iL* iL*+i/2
iL , iL*
iL*-i/2
t
0
ton toff
Tc
D2+D3
is , is1
is is1  iL*
t
0
D1+D4
Fig. 2 Formele de undă corespunzătoare unui redresor PFC cu

un control al curentului în bandă de histerezis.
După intervalul de conducţie ton a elementului de comutaţie T, curentul iL atinge limita

superioară a benzii de histerezis dată de curba iL*+i/2. În acest moment schema de control a
curentului blochează tranzistorul T. Pe durata blocării toff tensiunea este negativă pe inductanţă şi
curentul prin aceasta scade. Când iL atinge iarăşi limita inferioară iL*-i/2 tranzistorul T este adus
din nou în conducţie şi ciclul se reia.
Astfel, curentul din inductanţa L urmează cu mici abateri (date de lăţimea benzii de
histerezis i) unda curentului de referinţă. Prin comutarea curentului iL între perechile (D1, D4) şi

(D2, D3), curentul absorbit de la reţea is rezultă alternativ, cvasisinusoidal şi în fază cu tensiunea
sursei us, aşa cum se prezintă în ultima diagramă din Fig.2. Spre deosebire de curentul absorbit de
un redresor clasic cu diode, armonica fundamentală is1 a curentului de linie absorbit de un
redresor PFC este mult mai bine reprezentată, de unde rezultă un coeficient total de distorsiune în
curent THDI scăzut [5]. Toate acestea conduc la un factor de putere ridicat care în mod teoretic se
apropie de valoarea unitară.
Reziduul deformant al curentului is (valoarea efectivă a armonicilor superioare) [5] şi
spectrul de armonici este în funcţie de lăţimea benzii de histerezis i. În Fig.2 lăţimea benzii de
histerezis a fost aleasă intenţionat mare pentru a evidenţia grafic variaţiile curentului în bandă,
timpii de conducţie şi de blocare sau perioada de comutaţie Tc = ton + toff a tranzistorului T. În
practică, lăţimea benzii de histerezis este mult mai mică pentru a apropia, pe cât posibil, unda în
zig-zag a curentului is de forma sinusoidală. Pe de altă parte, această lăţime nu poate fi redusă
oricât de mult deoarece anumite perioade de comutaţie pot scădea sub o valoare critică care
determină o frecvenţă de comutaţie (fc = 1/Tc) peste ceea ce poate suporta tranzistorul T.
Calculul curentului de referinţă iL
Curentul de referinţă iL(t) are aceeaşi formă de undă şi este în fază cu tensiunea redresată
us considerată armonică. Presupunând că amplitudinea acestui curent sau valoarea de vârf este
IˆL  Iˆs expresia lui poate fi determinată astfel:
us 2U s  sin t
i L* (t )   Iˆs   Iˆs  Iˆs  sin t (1)
Uˆs 2U s
Amplitudinea curentului absorbit de la reţea Iˆs  IˆL este în funcţie de valoarea dorită a
tensiunii continue de la ieşire (Ud) şi în funcţie de curentul de sarcină (Isarcină) susţinut de
redresorul PFC. Valoarea de vârf se poate calcula uşor dacă se egalează puterea activă de la
intrarea redresorului (Ps) cu puterea de la ieşirea acestuia (Pd) în condiţiile în care sunt neglijate
pierderile pe elementele de circuit ale convertorului (se consideră aceste elemente ideale):
Iˆs
Ps  Pd  U s  I s  U d  I sarcină  U s   U d  I sarcină 
2 (2)
U
 Iˆs  2  d  I sarcină  IˆL
Us
Relaţia puterii active absorbite de la sursa de c.a., scrisă mai sus, este valabilă dacă
redresorul studiat reuşeşte să funcţioneze asemeni unui redresor ideal – absoarbe un curent
sinusoidal în fază cu tensiunea sursei:
i s  Iˆs  sin t (3)
2.2 Redresoare PWM
Spre deosebire de redresoarele PFC a căror structură este formată dintr-un redresor cu
diode ce lucrează în comutaţie naturală la care se ataşează un circuit care lucrează în comutaţie
forţată pentru corecţia activă a factorului de putere, redresoarele PWM lucrează 100% în
comutaţie forţată utilizând tehnica de modulare în durată a impulsurilor. Un avantaj deosebit care
diferenţiază cele două tipuri de convertoare ecologice aparţine redresoarelor PWM în varianta
convertor de tensiune constă în capacitatea de a vehicula energia electrică în ambele sensuri prin

trecerea în regim de invertor în cadranul 2  redresoare bidirecţionale. De asemenea, pot fi
realizate, atât în variantă monofazată, cât şi în variantă trifazată.
Din punct de vedere al topologiei s-au imaginat redresoare PWM tip convertor de curent
şi redresoare PWM tip convertor de tensiune.
Redresorul PWM de curent are structura unei punţi monofazate sau trifazate realizate
exclusiv cu elemente de comutaţie unidirecţionale din punct de vedere al circulaţiei curentului
(tranzistoare de putere în serie cu diode) care au capacitate de blocare inversă a tensiunii (nu
sunt prevăzute cu diode în antiparalel). Tehnica de modelare a formei curentului absorbit de
redresor de la reţea se bazează pe modul de funcţionare al convertorului c.c.–c.c. coborâtor de
tensiune cu filtru de tensiune, referit în literatura de specialitate cu titulatura de convertor buck.
Conform acestuia, inductanţa L din structura filtrului L-C este plasată în partea de c.c., după
structura în punte a redresorului.
Acest tip de redresor PWM este mai rar utilizat. Este recomandat în aplicaţiile unde sursa
de c.c. trebuie să prezinte caracterul unei surse de curent. Prezintă dezavantaje cum ar fi: pierderi
mari la nivelul dispozitivelor semiconductoare de putere, este unidirecţional, necesită un filtru de
înaltă frecvenţă la intrarea redresorului.
Redresorul PWM de tensiune este identic cu invertorul PWM de tensiune în punte realizat
cu tranzistoare de putere în paralel cu diode rapide de descărcare. Tehnica de modelare activă a
formei curentului absorbit de la reţea se bazează pe modul de funcţionare al convertorului c.c.–
c.c. ridicător de tensiune de tip boost. Prin similitudine, inductanţa L din structura filtrului L-C
este plasată în partea de c.a., înaintea structurii în punte a redresorului. Aceasta poate fi chiar
inductanţa liniei Ls (a sursei de c.a.). Dacă inductanţa liniei este insuficientă ca mărime se adaugă
o inductanţă suplimentară Lf care poate fi realizată pe miezuri clasice, din materiale
feromagnetice, în măsura în care forma de undă a curentului este bine controlată, fără o valoare
mare a riplului de înaltă frecvenţă egală cu frecvenţa de comutaţie a redresorului.
Fiind realizate pe baza structurii de tip boost, la ieşirea acestor redresoare PWM se obţine
o tensiune continuă filtrată a cărei valoare Ud este mai mare decât valoarea de vârf a tensiunii
alternative de la intrare:
U d  Uˆ s  2U s (4)
Aşa cum s-a arătat la redresoarele PFC, în unele aplicaţii, o tensiune continuă ridicată,
peste tensiunea reţelei, este un avantaj. În plus, redresoarele PWM de tensiune mai prezintă şi alte
avantaje: sunt convertoare bidirecţionale, prezintă pierderile mici în conducţie la nivelul
dispozitivelor semiconductoare de putere, nu necesită unui filtru de înaltă frecvenţă la intrarea
redresorului, pot fi utilizate module de putere integrate (PIM) sau module de putere inteligente
(IPM) disponibile pe piaţă chiar cu structura în punte a acestor redresoare etc.
Avantaje enumerate mai sus fac din redresoarele PWM de tensiune cele mai utilizate
convertoare ecologice în aplicaţiile de medie şi mare putere. Dacă, în plus, este necesară o
circulaţie bidirecţională a curentului (funcţionare în cadranele 1 şi 2), soluţia redresoarelor PWM
se impune de la sine.
a) Redresoare PWM monofazate
Topologia obişnuită a unui asemenea redresor, prezentată în Fig.6, include aşa numita
punte H (full bridge) foarte des utilizată în electronica de putere şi pentru realizarea
convertoarelor c.c.– c.c. de patru cadrane, precum şi a invertoarelor PWM monofazate. Puntea H
este formată din două braţe, notate în figură cu A şi B. Fiecare braţ de punte, la rândul lui, este

format din două dispozitive controlabile (tranzistoare de putere) înseriate prevăzute cu diode de
descărcare în antiparalel.
În cazul convertoarelor c.c.–c.c. şi a invertoarelor autonome PWM se utilizează o
comandă în contratimp a celor două tranzistoare din structura braţelor. Spre depsebire de acestea
la redresoarele PWM va lucra în comutaţie doar un singur tranzistor din structura braţelor pe
durata unei anumite semialternanţe a tensiunii de alimentare ceea ce exclude necesitatea unor
semnale PWM complementare cu timpului mort pentru comanda braţelor.
id + Isarcină
T1 D1 T3 D3
is = iL Lf
A
Sarcină
~ us uconv.
C
Ud
de c.c.
B
Ls
T2 D2 T4 D4
Braţ A Braţ B
Fig. 6 Redresor PWM monofazat de tensiune.
Pe lângă puntea H, redresorul PWM monofazat mai include capacitatea de filtrare C de la

ieşire şi inductanţa L = Ls + Lf de la intrarea convertorului. Aşa cum s-a precizat mai sus, se
utilizează inductanţa adiţională Lf dacă inductanţa reţelei Ls, văzută din locul de alimentare a
redresorului, este insuficientă.
Structura în punte H se alimentează cu tensiunea alternativă us între punctele mediane ale
braţelor de punte, notate cu A şi B. Comanda punţii poate fi realizată în două moduri:
 Comanda PWM cu o comutaţie bipolară a tensiunii – sunt comandate simultan
perechile de tranzistoare de pe diagonala punţii (T1,T4), respectiv (T2,T3), în funcţie de
semialternanţă şi de regimul de funcţionare al convertorului (redresor sau invertor). La
acest tip de comandă între A şi B, tensiunea prezintă salturi bipolare, de la –Ud la
+Ud, respectiv de la +Ud la –Ud într-o perioadă de comutaţie.
 Comanda PWM cu o comutaţie unipolară a tensiunii – tranzistoarele din cele două
braţe ale punţii sunt comandate separat, în funcţie de semialternanţa tensiunii
alternative, astfel încât între A şi B tensiunea să prezinte variaţii unipolare, de la 0V la
+Ud pe semialternanţa pozitivă, respectiv de la 0V la -Ud pe semialternanţa negativă.
Deoarece în referatul de faţă nu este tratat invertorul PWM monofazat, se porneşte de la

precizarea că o structură în punte H care prezintă pe barele de c.c. o tensiune continuă Ud, poate
genera în partea de c.a. (între punctele A şi B) o tensiune, (notată în Fig.6 cu uconv.) formată dintr-
un tren de impulsuri modulate în lăţime a cărei armonică fundamentală are frecvenţa reţelei (f1 =
f) şi a cărei valoare efectivă Uconv(1) este apropiată de valoarea efectivă a tensiunii reţelei Us.
Pot fi utilizate mai multe tehnici de generare a semnalelor de comandă PWM pentru
elementele de comutaţie din structura punţii. Oricare ar fi tehnica utilizată, se poate controla faza
armonicii fundamentale Uconv(1) sau poziţia fazorului Uconv(1) faţă de fazorul tensiunii alternative a
reţelei Us. Astfel, dacă fazorul Uconv(1) se plasează în urma fazorului Us cu un unghi oarecare 
convertorul funcţionează în regim de redresor, realizându-se un transfer de energie din partea de
c.a. în partea de c.c. Dacă fazorul Uconv(1) este forţat să se plaseze înaintea fazorului Us cu un
unghiul  convertorul funcţionează în regim de invertor, realizându-se un transfer de energie din
partea de c.c. în reţea. În acest din urmă caz sarcina trebuie să fie activă.
Pentru a pune în evidenţă modul în care este controlată forma de undă a curentului
absorbit de la reţea de către redresorul PWM şi modul în care poate fi schimbat sensul de
circulaţie a puterii electrice prin convertor, se va pleca de la ecuaţia de echilibru a tensiunilor la
intrarea acestuia în valori instantanee:
di s (t )
u s (t )  u L (t )  u conv (t )  L   u conv (t ) (5)
dt
În condiţiile în care tensiunea sursei us(t) este sinusoidală şi convertorul ecologic îşi
îndeplineşte rolul, absorbind de la reţea un curent cât mai aproape de forma de undă sinusoidală,
rezultă că tensiunea uconv(t) poate fi aproximată ca fiind, de asemenea, sinusoidală. Astfel, scrisă
sub formă fazorială, relaţia (5) devine:
U s  j  L  I s1  U conv (1) (6)
unde Is1 este fazorul armonicii fundamentale a curentului absorbit de convertor.
Alegând fazorul Us ca origine de fază şi presupunând că fazorul curentului Is1 este defazat
în urmă faţă de acesta cu unghi oarecare 1 ( I s1  I s1  e  j1 ), poate fi construită diagrama fazorială
care exprimă echilibrul tensiunilor, aşa cum se prezintă în Fig.7 .
Figura 7 sugerează că se poate modifica faza sinusoidei curentului absorbit de la reţea,
menţinând amplitudinea sa constantă (vârful fazorului Is1 se va deplasa pe circumferinţa cercului
cu centru în O), dacă se controlează fazorul armonicii fundamentale Uconv(1) prin intermediul
redresorului PWM, astfel încât vârful acestuia să urmărească circumferinţa cercului cu centrul în
B. Tensiunea de alimentare sau fazorul Us şi inductanţa L sunt mărimi considerate cunoscute în
această operaţie.
Conform celor prezentate anterior, dacă tensiunea de alimentare us este sinusoidală, atât
puterea activă, cât şi puterea reactivă absorbită de convertor sunt vehiculate doar pe armonica
fundamentală a curentului absorbit de la reţea:
P  U s I s1  cos  1 Q  U s I s1  sin  1 (7)
Componenta activă
a curentului Is1
O Us
B

UL=jLIs1
Is1 Uconv(1)
1
A
Componenta reactivă
a curentului Is1
Fig. 7 Diagrama fazorială corespunzătoare tensiunilor de la

intrarea unui redresor PWM.
Pentru ca redresorul PWM să funcţioneze la un factor de putere unitar trebuie să

modeleze sinusoidal forma de undă a curentului is şi componenta sa reactivă (vezi Fig.7) să fie
menţinută tot timpul în zero. Ultima condiţie este echivalentă cu anularea puterii reactive: Q = 0
 sin 1  0 . Fie că se judecă din punctul de vedere al componentei reactive a curentului, fie din
punctul de vedere al puterii reactive, maximizarea factorului de putere se obţine în două regimuri
diferite pentru convertor:
 1  0 0  curentul de reţea este în fază cu tensiunea de alimentare şi convertorul va
funcţiona în regim de redresor în care puterea circulă exclusiv din partea de c.a. în
partea de c.c. Diagrama fazorială corespunzătoare acestui regim este prezentată în
Fig.8.
Is1 Us
O B

UL=jLIs1
 = 0o Uconv(1)
A
Fig. 8 Diagrama fazorială a tensiunilor în regim de redresor .
 1  180 0  curentul de reţea este în opoziţie de fază cu tensiunea de alimentare (Fig.9)

şi convertorul va funcţiona în regim de invertor în care puterea circulă exclusiv din
partea de c.c. în partea de c.a.
A
1 = 180o Uconv(1)
UL= jLIs1
Is1 O  Us
B
Fig. 9 Diagrama fazorială a tensiunilor în regim de invertor .
Odată demonstrată abilitatea punţii din Fig.6 de a funcţiona în regim neutral (cos1=1),
fără absorţia unei puteri reactive, se pune problema cum se va comanda şi controla structura
pentru a absorbi din reţea un curent apropiat cât mai mult de o sinusoidă şi a menţine tensiunea de
ieşire stabilizată chiar în prezenţa unor factori perturbatori.
Ca şi în cazul redresorului PFC, curentul is generat de sursa us, curent care străbate şi
inductanţa L = Ls + Lf (is = iL), trebuie să urmărească o referinţă sinusoidală is în fază cu
tensiunea us. Calculul curentului de referinţă este identic cu cel prezentat în paragraful 2.1
Amplitudinea acestuia este în funcţie de curentul continuu de sarcină Isarcină şi se poate calcula cu
relaţia (2).
Tehnicile de control ale curentului enumerate în paragraful dedicat redresorului PFC pot fi
aplicate şi redresorului PWM. Problemele şi avantajele fiecăreia rămân aceleaşi. De exemplu,
controlul curentului în bandă de histerezis îşi păstrează dezavantajul unei frecvenţe de comutaţie
variabile în limite largi, aspect de care trebuie ţinut cont în etapa de alegere a parametrilor de
funcţionare (lăţime bandă) şi de alegere a elementelor de comutaţie. Modul de calcul al frecvenţei
de comutaţie maxime rămâne acelaşi cu precizarea că valorile tensiunilor de pe inductanţa L într-
o perioadă de comutaţie se modifică şi diferă în funcţie de modul de comandă al punţii, comanda
bipolară sau comanda unipolară.
Structurile de reglare (stabilizare) ale tensiunii Ud care sunt utilizate pentru redresorul
PFC pot fi aplicate şi redresorului PWM. O variantă generală şi reprezentativă este structura de
control multiplicativ cu buclă de tensiune şi buclă de curent, prezentată în Fig.4. Elementul care
diferă la cele două redresoare este modulatorul PWM motiv pentru care în continuare va fi tratat
modul de funcţionare al acestuia.

Modulatorul PWM
Modulatorul pentru comanda unui redresor PWM, prezentat sub forma unui bloc în
Fig.10, poate fi implementat utilizând aceleaşi tehnici de control ale curentului, descrise pentru
redresorul PFC. Acesta primeşte la intrare cele două semnale is, is şi generează la ieşire
semnalele de comandă modulate în lăţime PWM1  PWM4 pentru cele patru tranzistoare din
structura redresorului PWM monofazat. Corelaţia între deschiderea şi blocarea celor patru
elemente de comutaţie, precum şi factorul de umplere, depind de modalitatea aleasă pentru
comanda punţii.
is* (referinţă) PWM1

Modulator Comandă tranzistoare
is (măsurat) PWM T1, T2, T3, T4
PWM4
Fig.10 Modulator PWM.
Conform celor arătate anterior, în cazul comenzii PWM cu o comutaţie bipolară a

tensiunii sunt deschise şi blocate simultan tranzistoarele de pe diagonala punţii H. Rezultă că,
două câte două semnalele logice PWM sunt identice, PWM1 cu PWM4¸ respectiv PWM2 cu
PWM3. Pentru a ilustra modul de funcţionare al modulatorului în cazul comenzii bipolare, în
Fig.11 s-a prezentat un redresor PWM monofazat împreună cu traseele şi sensurile curenţilor pe
intervalul corespunzător semialternanţei pozitive a tensiunii us.
D1 D3 id + Isarcină
uL
T1 T3
+ (-) L
A
2 iC
Sarcină
~ us is uconv. 1
C de c.c.
- (+) B Ud
T2 T4 2
1
-
D2 D4
Fig.11 - Traseele de circulaţie ale curenţilor printr-un redresor PWM monofazat în cazul
comenzii bipolare pe alternanţa pozitivă a tensiunii de alimentare.
Formele de undă corespunzătoare funcţionării redresorului pe durata unei perioade a

tensiunii de alimentare sunt prezentate în Fig.12. S-a ales, ca şi în cazul redresorului PFC, tehnica
de control a curentului în bandă de histerezis.
În regimul de redresor al convertorului şi pe alternanţa pozitivă a tensiunii us sunt
comandate simultan tranzistoarele T2 şi T3 pentru a forţa creşterea curentului real is în scopul de a
urmări referinţa is. Astfel, în intervalul notat cu (1) în Fig.12, pe inductanţa L se aplică o tensiune
pozitivă ridicată:
u L (t )  u s (t )  U d  0 (T2, T3 în conducţie ) (8)
şi curentul iL = is, de pe traseul (1) în Fig.11, creşte rapid spre limita superioară a benzii de
histerezis. Practic, în intervalul de conducţie a celor două tranzistoare se acumulează o energie în
inductanţa L preluată de la sursa us şi de la capacitatea C. Trebuie remarcat că, prin aducerea în
conducţie a tranzistoarelor T2 şi T3, tensiunea la intrarea convertorului este:
u conv (t )  U d (T2, T3 în conducţie) (9)
 us us
t
0
 [rad]
is i s*
is , is* is*+ i/2
Tc (k)
T1+T4 D2+D3
t
0
T2+T3 D1+D4
1 2
Tc (j)
uconv is*- i/2
+Ud
uconv uconv
0 t
-Ud
Fig.12 Formele de undă corespunzătoare unui redresor PWM monofazat comandat

bipolar şi cu un control în bandă de histerezis al curentului.
În momentul în care valoarea curentului is atinge graniţa is+i/2, cele două tranzistoare
sunt blocate şi curentul deviază pe traseul (2), prin diodele D1 şi D4. Tensiunea pe inductanţa L în
intervalul de conducţie a diodelor, notat cu (2) în Fig.12, devine negativă şi este dată de relaţia:
u L (t )  u s (t )  U d  0 (D1, D4 în conducţie) (10)
Astfel, curentul iL = is evoluează spre limita inferioară a benzii de histerezis. În acest
interval, atât inductanţa L, cât şi sursa us transferă energie spre ieşirea redresorului, sarcinii de c.c.
şi capacităţii C. Tot în intervalul de conducţie al diodelor D1 şi D4 tensiunea la intrarea
convertorului este:
u conv (t )  U d (D1, D4 în conducţie) (11)
Odată ce curentul is atinge limita inferioară a benzii de histerezis is- i/2, tranzistoarele
T2 şi T3 sunt aduse din nou în conducţie, moment ce marchează sfârşitul perioadei de comutaţie
Tc(j) şi începutul următoarei perioade Tc(j+1).
Dacă sunt analizate relaţiile (9) şi (11) sau se analizează ultima diagramă din Fig.12 se
observă că, la bornele de intrare a redresorului PWM, tensiunea uconv prezintă salturi de la +Ud la
–Ud şi viceversa, de unde şi denumirea de comandă PWM cu o comutaţie bipolară a tensiunii.
Pe alternanţa negativă a tensiunii us se va comanda perechea de tranzistoare (T1, T4)
pentru creşterea valorii negative a curentului is. După epuizarea intervalului de conducţie a
acestor tranzistoare, în restul perioadei de comutaţie, vor conduce diodele de descărcare D2 şi D3.
Tensiunile de pe inductanţa L au aceleaşi valori, dar cu semn schimbat. De asemenea, aşa cum s-a
reprezentat în Fig.12, într-o perioadă oarecare de comutaţie Tc(k) de pe alternanţa negativă uconv
prezintă tot o variaţie bipolară.
Conform celor demonstrate, redresorul PWM poate fi adus şi în regim de invertor cu un
factor de putere aproximativ unitar. În acest mod de funcţionare curentul de referinţă is este
sinusoidal şi în antifază cu unda tensiunii us. Pentru ca armonica fundamentală a curentului real is
să urmărească referinţa is perechile de tranzistoare vor fi comandate invers faţă de regimul de
redresor pe durata semialternanţelor. Astfel, pe alternanţa pozitivă vor lucra perechile (T1, T4) şi
(D2, D3), iar pe alternanţa negativă perechile (T2, T3) şi (D1, D4).
D1 D3 id + Isarcină
uL 2
T1 T3
+ L
A
iC
Sarcină
~ us is uconv. 1
C de c.c.
- B Ud
T2 T4
2
-
D2 D4
Fig.13 Traseele de circulaţie ale curenţilor printr-un redresor PWM monofazat în cazul
comenzii unipolare pe alternanţa pozitivă a tensiunii de alimentare.
De obicei, la comanda PWM cu o comutaţie bipolară a tensiunii aplicată unei punţi H,

atunci când este anulată conducţia unei perechi de tranzistoare de pe o diagonală a punţii, este
trimisă comandă de deschidere pentru perechea de pe cealaltă diagonală. Aceasta înseamnă că,
pentru un anumit regim de funcţionare al convertorului (redresor sau invertor) şi pe o anumită
alternanţă a tensiunii alternative us va fi comandată şi perechea de tranzistoare care nu trebuie să
preia curentul pe alternanţa respectivă. Regula de comandă nu deranjează deoarece duratele
relative de conducţie pentru cele două perechi de tranzistoare sunt fixate de modulator astfel încât
curentul va circula numai prin perechea care trebuie să lucreze. Cealaltă pereche, chiar dacă
primeşte comandă de deschidere, nu poate intra în conducţie deoarece sensul curentul is este
invers sensului de conducţie al acestora. De fapt, regimul de redresor sau de invertor este fixat
prin factorul de umplere al semnalelor PWM pentru cele două perechi de tranzistoare,
favorizându-se conducţia unei anumite perechi în funcţie de semialternanţa tensiunii us.
Comanda bipolară a redresorului PWM determină salturi mari ale tensiunii pe inductanţa
L şi implicit pante mari ale curentului prin aceasta. Rezultă astfel, o frecvenţă mare de comutaţie
care cere dispozitive rapide. De asemenea, s-a observat că, în intervalul de conducţie al
tranzistoarelor, inductanţa acumulează energie, atât de la sursa de c.a., cât şi din partea de c.c.
(din capacitatea de filtrare C). În intervalul următor, de conducţie al diodelor, această energie este
transmisă în totalitate părţii de c.c. Astfel, într-o perioadă de comutaţie, există o energie care este
vehiculată dus-întors între intrarea şi ieşirea redresorului. Aceasta încarcă suplimentar elementele
de circuit ale redresorului.
Cele două dezavantaje enumerate mai sus pot fi eliminate dacă se va utiliza comanda
PWM cu o comutaţie unipolară a tensiunii. Modul în care sunt deschise şi blocate tranzistoarele
în acest caz reiese din Fig.13 şi Fig.14.
În cazul comenzii unipolare va fi comandat periodic un singur tranzistor din structura
punţii, de exemplu tranzistorul T3 pe durata semialternanţei pozitive a tensiunii us care va intra în
conducţie împreună cu dioda D1. În locul tranzistorului T3 poate fi comandat şi tranzistorul T2
care va conduce împreună cu dioda D4. Oricare tranzistor va fi comandat pentru deschidere din
cele două, pe inductanţa L vom regăsi numai valoarea tensiunii de pe alternanţa pozitivă din acel
moment:
u L (t )  u s (t )  0 (T3, D1 în conducţie) (12)
 us us
2 t
0
 [rad]
is is*
*
is , is is*+ i/2
Tc (k)
T4+D2 D2+D3
t
0
T3+D1 D1+D4
1 2
Tc (j)
uconv is*- i/2
+Ud
uconv
0 t
uconv
-Ud

unipolar cu un control în bandă de histerezis al curentului.
În consecinţă, curentul iL = is de pe traseul notat cu (1) în Fig.13 va creşte mai lent decât
în cazul comenzii bipolare. Se observă că, energia acumulată în inductanţa L este preluată
exclusiv de la sursa us ceea ce constituie un avantaj faţă de comanda PWM cu o comutaţie
bipolară a tensiunii la care o parte din energia acumulată în câmpul inductanţei era întoarsă înapoi
de la ieşirea redresorului. De asemenea, trebuie remarcat că, prin aducerea în conducţie a unui
singur tranzistor tensiunea la intrarea convertorului se anulează:
u conv (t )  0 (T3, D1 în conducţie) (13)
În momentul în care valoarea curentului is atinge limita superioară a benzii de histerezis
tranzistorul T3 este blocat şi curentul iL deviază pe traseul (2) din Fig.13, prin diodele D1 şi D4.
Tensiunea pe inductanţa L în intervalul de conducţie a diodelor, notat cu (2) în Fig.14, devine
negativă şi este dată de relaţia:
u L (t )  u s (t )  U d  0 (D1, D4 în conducţie) (14)
Astfel, curentul iL = is scade spre limita inferioară a benzii de histerezis. În acest interval,
atât inductanţa L, cât şi sursa us transferă energie spre ieşirea redresorului. Tensiunea la intrarea
convertorului este:
u conv (t )  U d (D1, D4 în conducţie) (15)
Odată ce curentul is atinge limita is-i/2 tranzistorul T3 este adus din nou în conducţie şi
începe un nou ciclu de funcţionare.
Din relaţiile (13) şi (15) şi din Fig.14 rezultă că tensiunea uconv prezintă salturi de la zero
la +Ud şi viceversa, de unde şi denumirea de comandă PWM cu o comutaţie unipolară a
tensiunii.
Pe alternanţa negativă a tensiunii de alimentare vor conduce alternativ perechile (T4, D2)
şi (D2, D3). Tensiunile de pe inductanţa L au aceleaşi valori, dar cu semn schimbat. De asemenea,
aşa cum s-a reprezentat în Fig.14, într-o perioadă oarecare de comutaţie Tc(k) tensiunea uconv
prezintă tot o variaţie unipolară, dar între zero şi –Ud.
D1 D3 id + -Isarcină
1
T1 T3
+ L iC
A
Sarcină
~ us is uconv. 2
C
de c.c.
(activă)
B
- Ud
T2 T4
1
-
D2 D4
Fig.15 Circulaţia curenţilor printr-un redresor PWM monofazat comandat

unipolar funcţionând în regim de invertor (traseele de pe
alternanţa pozitivă a tensiunii de alimentare).
Se observă că tranzistoarele de pe un braţ al punţii H (T1 şi T2 în cazul prezentat) nu

lucrează, nici pe alternanţa pozitivă, nici pe alternanţa negativă a tensiunii de alimentare în cazul
comenzii PWM unipolare a redresorului. Singurele dispozitive aparţinând braţului A care au un
rol sunt cele două diode D1 şi D2. Cu alte cuvinte, dacă se foloseşte comanda PWM unipolară,
puntea H a unui redresor PWM monofazat poate fi simplificată prin utilizarea tranzistoarelor de
putere doar pe un singur braţ.
Totuşi, dacă se doreşte o funcţionare a punţii în ambele regimuri, de redresor şi invertor,

sunt necesare tranzistoare de putere pe ambele braţe ale punţii H. Aceasta rezultă din Fig.15 unde
sunt prezentate traseele de circulaţie a curenţilor doar pe alternanţa pozitivă a tensiunii de
alimentare atunci când redresorul PWM, comandat unipolar, funcţionează în regim de invertor.
Se observă că tranzistorul T1 preia curentul de pe ambele trasee (1) şi (2) corespunzătoare
alternanţei pozitive. Pe alternanţa negativă a tensiunii us curentul va fi preluat de tranzistorul T2 al
braţului A.
Pentru a obţine o funcţionare a redresorului PWM în regim de invertor cu un factor de
putere aproximativ unitar referinţa de curent is trebuie să fie sinusoidală şi în antifază cu unda
tensiunii us, aşa cum se prezintă în Fig.16. Curentul real is va putea urmări această referinţă într-o
bandă de histerezis dacă perechile de tranzistoare vor fi comandate invers pe durata
semialternanţelor faţă de regimul de redresor. Astfel, pe alternanţa pozitivă vor lucra perechile
(T1, T4) şi (T1, D3), iar pe alternanţa negativă perechile (T2, T3) şi (T2, D4). Perechile de
tranzistoare vor forţa creşterea amplitudinii curentului is după atingerea limitei inferioare a benzii
de histerezis, iar perechile care includ un tranzistor şi o dioda crează calea de descărcare a
aceluiaşi curent după atingerea limitei maxime a benzii.
 us us
2 t
0
 [rad]
is*+ i/2
*
is , is
Tc (j)
T1+T4 T1+D3
1 2
t
0
i s*
T2+T3 T2+D4
is
Tc (k)
uconv
is*- i/2
+Ud
uconv
0 t
uconv
-Ud

unipolar funcţionând în regim de invertor (control în bandă de histerezis).
Se observă în ultima diagramă din Fig.16 variaţia unipolară a tensiunii de la bornele de

intrare a convertorului (uconv) pe durata unei semialternanţe a tensiunii us, ceea ce justifică
denumirea de comandă PWM cu o comutare unipolară a tensiunii şi pentru cazul în care
redresorul PWM este adus în regim de invertor.
Trecerea redresorului PWM în regim de invertor este necesară atunci când sarcina
conectată la barele de c.c. este activă şi se impune o recuperare a energiei de la aceasta. Într-o
asemenea situaţie curentul de sarcină îşi schimbă sensul, aşa se reprezintă în Fig.15. Dacă
redresorul nu şi-ar schimba la rândul lui regimul, vehiculând energie în sens invers, tensiunea la
bornele filtrului capacitiv ar creşte imediat şi ar determina străpungerea condensatoarelor din
structura acestuia.
De multe ori în poziţia sarcinii din Fig.15 se află un alt convertor electronic de putere,
cum ar fi un chopper sau un invertor autonom. Ambele pot fi convertoare bidirecţionale care pot
trece prin comandă într-un regim de recuperare a energiei. Într-o asemenea situaţie prezenţa unui
redresor bidirecţional cum este redresorul PWM este salutară şi simplifică echipamentul deoarece
nu mai este necesară utilizarea unui circuit de frânare. Comutarea regimului de funcţionare al
redresorului PWM poate fi hotărâtă într-o formă simplă de un circuit de monitorizare a tensiunii
la bornele filtrului sau într-o variantă mai elaborată de un circuit de reglare (stabilizare) a
tensiunii pe barele de c.c.
b) Redresoare PWM trifazate
În Fig.17 este prezentată structura unui redresor PWM trifazat. Acesta include o punte
trifazată formată din braţele A, B şi C. Fiecare braţ al punţii este format din două dispozitive
semiconductoare de putere controlabile (tranzistoare de putere) înseriate, prevăzute cu diode de
descărcare în antiparalel. Cele două tranzistoare din braţ sunt comandate cu semnale modulate în
lăţime (PWM) complementare. Pe lângă puntea trifazată, redresorul PWM trifazat mai include
capacitatea de filtrare Cd de la ieşire şi inductanţele L = Ls + Lf de la intrarea convertorului. Dacă
frecvenţa de comutaţie a convertorului este ridicată atunci inductanţele L nu trebuie să fie mari.
Uneori sunt suficiente inductanţele Ls de fază ale reţelei văzute din locul de alimentare a
redresorului.
Inductanţele L formează împreună cu dispozitivele din componenţa punţii trifazate

structuri ridicătoare de tip boost care permit obţinerea unor tensiuni continue mai mari decât
tensiunea de linie a reţelei:
U d  1,63  (U retea ) linie (16)
Relaţia (16) este foarte importantă atunci când se hotărăşte alegerea unui redresor PWM
trifazat într-o aplicaţie. Trebuie avut în vedere că acesta poate furniza la ieşire o tensiune continuă
filtrată şi reglabilă pornind de la un prag minim de (Ud)min = 1,63·(Ureţea)linie. Pentru o reţea
obişnuită unde tensiunea de linie poate fi cuprinsă în intervalul (380  400)Vc.a. tensiunile cele
mai mici furnizate de redresor PWM trifazat sunt cuprinse în intervalul (Ud)min = (620  652)Vc.c.
Aceste valori pot satisface în cazul în care, mai departe, redresorul PWM alimentează un invertor
PWM care, la rândul lui, alimentează un motor de c.a. standard. Pentru alte aplicaţii aceste valori
pot fi prea mari, motiv pentru care redresorul PWM trebuie alimentat prin intermediul unui
transformator de reţea coborâtor care încarcă din punct de vedere al preţului, gabaritului şi masei
sistemul electronic de putere.
Cele şase tranzistoare de putere (T1 T6) din structura redresorului PWM trifazat sunt
comandate cu semnale modulate în lăţime astfel încât forma de undă a curenţilor iR, iS şi iT să fie
cât mai apropiată de o sinusoidă în fază cu undele armonice ale tensiunilor uR, uS şi uT. În Fig.17

se prezintă o structură de control multiplicativ a redresorului PWM trifazat cu regulator de

tensiune şi regulatoare de curent – [4].
id TU +Ud
(uconv.)linie
T1 T3 T5
uR L TI Isarcină
~ iR A
uS L Cd Sarcină
~ B de c.c.
uT L
~ iT
C
N T2 T4 T6
TR
măsură -
Punte trifazată GND
Power
GND
Ud
Regulator - + Ud*
Îf = ÎL
tensiune
(PI)
iR
ucontrol_R Comp.
iR *
- Reg. PWM1
curent +
sint + PWM2
Circuit logic comandă PWM

(PI)
ucontrol_S
PWM3
+
PWM4
iT
Îf = ÎL ucontrol_T
+ - Reg. PWM5
curent +
sin(t-4/3) iT* (PI) PWM6
utr
t
Fig.17 Ansamblul părţii de forţă, comandă şi de control al unui redresor PWM trifazat.
(variantă de control multiplicativ cu buclă de tensiune şi bucle de curent).
Structura generează doar doi curenţi de referinţă pentru faza R şi T, respectiv iR* şi iT*.
Aceştia sunt obţinuţi cu ajutorul unor circuite de multiplicare dintre semnalele sint şi sin(t-
4/3) cu amplitudinea maximă a curentului de fază Iˆ f  IˆL furnizată de regulatorul tensiunii de
ieşire. Cele două unde sinusoidale de amplitudine unitară sunt preluate din secundarele a două
transformatore de tensiune obişnuite, alimentate în primar cu cele două tensiuni de fază uR şi uT în
condiţiile în care acestea nu sunt deformate şi sistemul trifazat este simetric şi echilibrat.
Referinţele curenţilor de faza R şi T sunt comparate cu valorile reale corespunzătoare iR, respectiv
iT, obţinute cu ajutorul traductoarelor de curent TI, iar erorile obţinute în urma comparării sunt
prelucrate de regulatoarele de curent de tip proporţional-integral (PI). La ieşirea acestora sunt
obţinute semnalele de control ucontrol_R şi ucontrol_T necesare modulatoarelor PWM de pe fazele
respective. Semnalul de control ucontrol_S necesar modulatorului de pe faza S se obţine cu ajutorul
celorlalte semnale pornind de la relaţia cunoscută între curenţii celor trei faze:
i R  i S  iT  0  i S  i R  iT  u control _ S  u control _ R  u control _ T (17)

Pe baza relaţiei (17) a putut fi simplificată schema de comandă şi control deoarece schema
de reglare a fost realizată doar pe două faze şi au putut fi utilizate numai două traductoare de
curent, două transformatoare de măsură pentru funcţiile armonice în fază cu tensiunile reţelei şi
două regulatoare de curent.
Cele trei comparatoare notate Comp. împreună cu generatorul semnalului triunghiular
utr(t) şi circuitul logic de comandă PWM implementează modulatorul PWM. Circuitul logic de
comandă PWM permite ca din fiecare semnal de logic PWM, obţinut la ieşirea comparatoarelor,
să se genereze două semnale necesare pentru comanda celor două tranzistoare din structura
fiecărui braţ al punţii după cum urmează:
(PWM1, PWM2) pentru comanda T1, T2 din structura braţului A;
(PWM3, PWM4) pentru comanda T3, T4 din structura braţului B;
(PWM5, PWM6) pentru comanda T5, T6 din structura braţului C;
Pentru a proteja schema de comandă şi control de eventuale perturbaţii care s-ar putea
propaga din schema de forţă, precum şi din motive de protecţie a muncii este indicat ca aceasta să
fie izolată de schema de forţă. În acest scop se vor utiliza traductoare de curent (TI) şi un
traductor de tensiune (TU) care să asigure separarea galvanică. Deoarece buclele de control ale
curenţilor trebuie să prezinte un timp de răspuns mic, traductoarele corespunzătoare trebuie să fie
rapide, cu o bandă de trecere largă. O soluţie constă în utilizarea unor traductoare de curent şi
tensiune cu efect Hall (ex. module LEM).
3. FILTRE ACTIVE
O provocare în activitatea de cercetare modernă pentru creşterea calităţii energiei electrice

o reprezintă filtrele de putere active. Acestea sunt echipamente electronice de putere complexe
care pot îndeplini funcţii multiple de „corecţie” a calităţii energiei electrice (power conditioning)
după cum urmează: filtrarea armonicilor, atenuarea unor oscilaţii apărute datorită rezonanţelor,
echilibrarea sarcinilor în reţelele trifazate, controlul puterii reactive pentru corecţia factorului de
putere, reducerea variaţiilor de tensiune etc. O primă clasificarea împarte filtrele de putere active
în două categorii [9,10]:
 filtre active pure – formate exclusiv din structuri electronice de putere care
includ, pe lângă dispozitive semiconductoare de putere şi elemente circuit pasive
cum ar fi capacităţile şi inductanţe;
 filtre active hibride – sunt o combinaţie dintre un filtru activ pur şi diferite filtre
pasive acordate pe anumite frecvenţe ale armonicilor joase (ex. armonica a 5-a
sau a 7-a).
Filtrele active pure pot realiza toate funcţiile enumerate mai sus, în timp ce filtrele active
hibride nu pot realiza decât o filtrare armonică a curentului. Fiecare din acestea sunt caracterizate
de anumite avantaje sau dezavantaje [12,13]. În funcţie de performanţe, randament, gabarit, masă,
cost, simplitate etc. poate fi recomandată una din cele doua variante într-o anumită aplicaţie.

Această alegere necesită date concrete despre aplicaţie, studii de modelare-simulare, experimente
de laborator şi nu în ultimul rând cunoştinţe solide şi experienţă în domeniu.
În funcţie de modul în care sunt legate la reţea împreună cu sarcina neliniară filtrele de
putere active se pot clasifica în filtre active serie şi filtre active paralel, iar în funcţie de
parametrul care este controlat se pot clasifica în filtre active de curent sau filtre active de
tensiune [1-4, 8-11]. Deoarece reglementările în ceea ce priveşte poluarea în reţelele de
distribuţie a energiei electrice privesc şi sarcinile neliniare sau convertoare electronice de putere
aflate deja funcţiune, de o deosebită atenţie se bucură filtrele active cu o conectare paralelă
datorită următorului avantaj: pot fi ataşate sistemelor existente fără a mai fi nevoie de o
reproiectare a instalaţiilor sau de modificări în scheme. Este de preferat ca un asemenea filtru să
fie legat cât mai aproape de bornele receptorului poluant pentru ca perturbaţiile introduse de
acesta să nu se propage mai departe pe linia de alimentare, afectând şi alţi consumatori – Fig.18.
Din figură se observă că rolul filtrului este de a impune un curent if care să compenseze curentul
deformat absorbit de receptorul neliniar ir. În acest fel curentul is absorbit de la sursă, în amonte
de filtru, rămâne sinusoidal şi ansamblul receptor-filtru este văzut ca o sarcină ideală rezistivă
pentru linia de alimentare.
Filtru activ
paralel
ifR
usR Ls isR irR
~
usS Ls
Receptor
~ neliniar
usT Ls
~
Fig. 18 Modul de conectare la reţea a unui filtru activ paralel împreună cu un receptor neliniar.
Având în vedere performanţele de modelare activă a formei curentului cu ajutorul

convertoarelor care aplică principiul modulării în lăţime a impulsului, în prezent implementarea
unui asemenea filtru activ nu mai reprezintă o problemă în electronica de putere. Astfel, pot fi
întâlnite în prezent două structuri de filtre active pure cu o conectare paralelă realizate cu
dispozitive semiconductoare controlabile:
a) Filtru activ cu o conectare paralelă şi convertor de tensiune controlat în curent
Filtrul prezentat în Fig.19 este unul trifazat, dar poate fi realizat şi în variantă monofazată
atunci când se doreşte filtrarea activă pe o linie monofazată. În acest caz puntea din structura
filtrului este monofazată. Deoarece filtrul absoarbe de la reţea numai curenţi reactivi şi armonici,
practic el nu consumă putere activă şi în consecinţă pe partea de c.c., în aval de puntea trifazată
sau monofazată, se poate utiliza doar un element de stocare a energiei. În cazul filtrului cu
convertor de tensiune se va utiliza ca element conservativ o capacitate, notată cu Cd. Inductanţele
filtrului Lf plasate între reţea şi puntea trifazată joacă rolul unei surse de curent controlate prin
intermediul elementelor de comutaţie din structura punţii. Se pot recunoaşte structurile ridicătoare
de tensiune de tip boost capabile de o modelare activă a curentului de reţea formate din
inductanţele Lf şi tranzistoarele de putere din structura punţii trifazate.

id
R S T
i
isR
ifR Lf
ifS Lf
ud
irR Cd
ifT Lf i
Fig. 19 Structura unui filtru activ trifazat pur cu o conectare paralelă şi convertor de tensiune.
b) Filtru activ cu o conectare paralelă şi convertor de curent
În Fig.20 este prezentat un filtrul activ cu convertor de curent. Elementul principal constă
dintr-o punte formată din 6 comutatoare unidirecţionale capabile să susţină tensiuni inverse mari
(tranzistoare de putere înseriate cu diode de comutaţie). Filtru mai include un element conservativ
în partea de c.c. reprezentat de inductanţa Ld care joacă rol de sursă de curent şi un filtru Lf - Cf
plasat în partea de c.a., între reţea şi invertorul de curent.
R S T
isR
ifR Lf Cf
irR id Ld
i
Fig.20 Structura unui filtru activ trifazat pur cu o conectare paralelă şi convertor de curent.
Performanţele de funcţionarea ale filtrelor active sunt determinate cu precădere de

structura şi tehnica de control adoptată pentru partea de forţă. Pot fi puse în evidenţă tehnici de
control analogice şi tehnici de control numerice [11]. Tehnicile de control analogice (ex. control
în bandă de histerezis, controlul liniar al curentului etc.) se remarcă printr-un timp de răspuns
foarte bun, dar necesită scheme complexe care să implementeze aşa numita logică cablată. Pe de
altă parte, tehnicile de control numerice (controlul utilizând conceptul puterilor instantanee p-q, a
vectorului spaţial în coordonate d-q etc.) au timpi de răspuns mai mari deoarece sunt introduse
întârzieri pentru conversiile analog/numerice (A/D) şi numeric/analogice (D/A) a semnalelor,
respectiv pentru rularea unui algoritm de control în scopul elaborării comenzilor. Totuşi, prin
utilizarea logicii programate se obţine o flexibilitate deosebită în implementarea controlului şi se
simplifică structura de control. Aceasta din urmă va include traductoare cu separare galvanică

pentru tensiuni şi curenţi, circuite de interfaţă şi procesoare de semnal (DSP) capabile să execute
în timpi cât mai scurţi algoritmii complecşi de control. Marea majoritate a acestora sunt similari
ca formă şi complexitate cu algoritmii de control vectorial utilizaţi pentru controlul maşinilor
electrice de c.a. Astfel, s-a deschis în acest domeniu un larg orizont de cercetare care în următorii
ani va consacra diferite variante de tehnici, structuri şi algoritmi de control pentru filtrele active
pure sau hibride.
Funcţiile de corecţie a calităţii energiei electrice pot fi realizate, de asemenea, local de către
sursele distribuite de energie, în jurul punctelor unde acestea sunt interconectate cu reţeaua.
Printr-un control performant al unor structuri electronice de putere (punţi trifazate cu tranzistoare
de putere) şi pe baza unor algoritmi numerici evoluaţi pot fi rezolvate, atât problemele de
interconectare, cât şi problemele de filtrare a armonicilor, de atenuare a oscilaţiilor, de echilibrare
a sarcinilor, de control al puterii reactive, de anulare a variaţiilor de tensiune etc.
Sunt şi alte echipamente electronice de putere care ajută la gestionarea energiei electrice
(Energy Management). Toate echipamentele electronice de putere implicate în transportul,
gestionarea şi distribuţia flexibilă a energiei electrice sunt incluse în categoria generică de
echipamente cu numele de FACTS (Flexible AC Transmission Systems). Evident că buna
funcţionarea a acestora are o influenţă asupra calităţii energiei electrice. Un echipament modern
care poate fi inclus şi în categoria FACTS şi în categoria celor care cumulează toate funcţiile de
corecţie a calităţii energiei electrice, menţionate mai sus (power conditioning), este obţinut prin
combinarea a două filtre active. Sistemul obţinut poate avea un caracter multiplu de corecţie a
calităţii energiei electrice motiv pentru care poate fi numit sistem de condiţionare al puterii sau
corector universal pentru calitatea energiei electrice (Unified Power Quality Conditioner –
UPQC) – Fig.21 [14,15].
Aşa cum se observă corectorul universal include un filtru activ serie şi un filtru activ
paralel. Filtrul activ serie are capacitatea de a rejecta variaţiile de tensiune din reţea, de a
compensa asimetriile tensiunilor pe cele trei faze, de a stabiliza tensiunea la punctul de conectare,
de a compensa armonicile de tensiune şi a acţiona ca un tampon în ceea ce priveşte armonicile de
tensiune între o reţea locală şi restul sistemului de distribuţie a energiei electrice. Rolul filtrului
activ paralel este de a absorbi armonicile de curent generate de sarcinile neliniare conectate la
tabloul de distribuţie, de a compensa puterea reactivă şi eventuale secvenţe negative ale fazorilor
curentului şi de a regla valoarea tensiunii continue în circuitul intermediar dintre cele două filtre
componente ale sistemului de condiţionare al puterii. Controlul acestui sistem necesită algoritmi
complecşi capabili de a gestiona simultan ambele filtre din componenţa ansamblului în funcţie de
perturbaţiile din reţea care trebuie corectate.
~
Filtru activ Filtru activ
serie paralel
Tablou
distribuţie
UPQC
Fig.21 Sistem de condiţionare al puterii (corector universal pentru calitatea energiei electrice)
(Unified Power Quality Conditioner – UPQC).

Se prevede ca în viitor corectorul universal pentru calitatea energiei să fie una dintre cele
mai eficiente soluţii în sistemele de distribuţie a energiei electrice pentru îmbunătăţirea calităţii
energiei electrice şi de a elimina perturbaţiile din reţelele electrice.
4. CONCLUZII
Majoritatea echipamentelor electrotehnice moderne, chiar şi cele de larg consum, includ

convertoare electronice de putere (convertoare statice). Un convertor clasic conectat la reţea
determină poluarea acesteia prin armonici de curent, prin absorbţia unei puteri reactive şi prin
apariţia unor efecte de interferenţă electromagnetică. Până în anii ’80 din secolul trecut aplicaţiile
electronicii de putere erau puţine, întâlnite cu precădere în industrie. Din acest motiv efectul
acestora asupra liniilor de distribuţie era, în general, neglijat. În prezent, numărul aplicaţiilor a
crescut foarte mult şi efectul de poluare a acestora se cumulează. Apar, în acest fel, pierderi
importante în reţea şi sunt afectaţi ceilalţi consumatori prin deformarea undei de tensiune.
Dezvoltările extraordinare din ultimii în ani a permis electronicii de putere să găsească
mijloacele prin care să corecteze ea însăşi efectele negative pe care le introduce în reţeaua publică
de distribuţie a energiei electrice. Astfel, au fost proiectate, realizate, dezvoltate şi perfecţionate
convertoare ecologice, filtre active, corectoare universale pentru calitatea energiei, echipamente
FACTS, convertoarele statice de intefaţă ale surselor regenerabile distribuite etc.
Bibliografie
[1] Ionescu Fl., Floricău D., Niţu S., Six J.P, Delarue Ph., Boguş C.: Electronică de putere - convertoare statice, Ed. Tehnică,
Bucureşti, 1998.
[2] Erickson R., Maksimovic D, Fundamentals of PowerElectronics, University of Colorado, Boulder, Colorado, Published
by Kluwer Academic Publishers, USA, 2001.
[3] Mohan N., Undeland T., Robbins W.: Power Electronics: Converters, Applications and Design, Third Edition, Published
by John Willey &Sons Inc., New York, 2003.
[4] Lascu D.: Tehnici şi circuite de corecţie activă a factorului de putere, Ed. de Vest, Timişoara, 2004.
[5] Albu M.: Electronică de putere, vol.I, Casa de Editură Venus, Iaşi, 2007.
[6] Măgureanu R., Ambrosi S., Creangă D., Staicu C., Răduţ V.: Unity Power Factor Rectifiers, Buletinul Institutului
Politehnic Iaşi, tom XLVIII (LII) - 2002, fasc. 5C, pag. 159-164.
[7] Jezernik K.: VSS Control of Unity Power Factor, IEEE Transactions on Industrial Electronics, Vol. 46, No. 2, April 1999.
[8] Peng F.Z., Application Issues of Active Power Filters, IEEE Industry Applications Magazine, September/October 1998,
pp. 21-29.
[9] Akagi H., Active Harmonics Filters, Invited paper of the Proceedings of the IEEE, vol.93, no.12, December 2005,
pp.2128-2141
[10] Akagi H., New Trends in Active Filters for Power Conditioning, IEEE Transactions on Industry Applications, vol.32,
no.6, November/December, 1996, pp. 1312-1322.
[11] Buso S., Malesani L., Comparision of Current Control Techniques for Active Filter Application, IEEE Transactions on
Industrial Electronics, vol.45, no.5, October 1998, pp. 722-729.
[12] Blaabjerg F., Teoderescu R., Lissere M., Timbus A., Overview of Control Grid Synchronization for Distributed Power
Generation System, IEEE Transaction on Industrial Electronics, vol.35, no.5, October 2006, pp.1398-1409.
[13] Rodriguez P., Timbus A., Teoderescu R., Lissere M., Blaabjerg F., Flexible Active Power Control of Distributed Power
Generation Systems During Grid Faults, IEEE Trans. on Industrial Electronics, vol.54, no.5, October 2007, pp.2583-
2592.
[14] Aredes M., Heumann K., Watanabe E., An Universal Active Power Line Conditioner, IEEE Transaction on Power
Delivery, vol.13, no.2, April 1998, pp. 545-551.
[15] Fujita H., Akagi H., The Unified Power Quality Conditioner: The Integration of Series- and Shunt-Active Filters, IEEE
Transaction on Power Electronics, vol.13, no.2, March 1998, pp.315-322.

SMCS - Cursuri - 11+12 - Redresoare + Filtre Active - S

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

SMCS - Cursuri - 11+12 - Redresoare + Filtre Active - S

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Curs: Structuri moderne de convertoare statice, master CECM, an I 1

Curs nr. 11 +12

TEHNICI ACTIVE PENTRU ÎMBUNĂTĂŢIREA

Asistăm în prezent la un adevărat asalt al receptoarelor şi consumatorilor care poluează

­ Fac parte din categoria convertoarelor ecologice – nu poluează reţeaua de alimentare.

Prin utilizarea comutaţiei forţate la redresoare se încearcă obţinerea unei redresări

Autor: dr.ing. Mihai Albu

 Structuri ce conţin redresoare obişnuite cu diode la care se ataşează un circuit de

 Structuri specifice convertoarelor ce funcţionează în comutaţie forţată după tehnica

Structura de control pentru un redresor activ trebuie să asigure următoarele două

2.1 Redresorul monofazat cu circuit PFC de tip boost

Autor: dr.ing. Mihai Albu

Fig. 1 Redresor (convertor) PFC monofazat cu circuit de corecţie de tip boost.

Trebuie avut în vedere că tensiunea continuă Ud de la ieşirea unui asemenea convertor

Fig. 2 Formele de undă corespunzătoare unui redresor PFC cu

După intervalul de conducţie ton a elementului de comutaţie T, curentul iL atinge limita

Autor: dr.ing. Mihai Albu

Calculul curentului de referinţă iL

2.2 Redresoare PWM

Autor: dr.ing. Mihai Albu

a) Redresoare PWM monofazate

Autor: dr.ing. Mihai Albu

Fig. 6 Redresor PWM monofazat de tensiune.

Pe lângă puntea H, redresorul PWM monofazat mai include capacitatea de filtrare C de la

Deoarece în referatul de faţă nu este tratat invertorul PWM monofazat, se porneşte de la

Fig. 7 Diagrama fazorială corespunzătoare tensiunilor de la

Pentru ca redresorul PWM să funcţioneze la un factor de putere unitar trebuie să

Fig. 8 Diagrama fazorială a tensiunilor în regim de redresor .

 1  180 0  curentul de reţea este în opoziţie de fază cu tensiunea de alimentare (Fig.9)

Fig. 9 Diagrama fazorială a tensiunilor în regim de invertor .

Autor: dr.ing. Mihai Albu

is* (referinţă) PWM1

Fig.10 Modulator PWM.

Conform celor arătate anterior, în cazul comenzii PWM cu o comutaţie bipolară a

Formele de undă corespunzătoare funcţionării redresorului pe durata unei perioade a

Fig.12 Formele de undă corespunzătoare unui redresor PWM monofazat comandat

De obicei, la comanda PWM cu o comutaţie bipolară a tensiunii aplicată unei punţi H,

Fig.14 Formele de undă corespunzătoare unui redresor PWM monofazat comandat

Fig.15 Circulaţia curenţilor printr-un redresor PWM monofazat comandat

Se observă că tranzistoarele de pe un braţ al punţii H (T1 şi T2 în cazul prezentat) nu

Totuşi, dacă se doreşte o funcţionare a punţii în ambele regimuri, de redresor şi invertor,

Fig.16 Formele de undă corespunzătoare unui redresor PWM monofazat comandat

Se observă în ultima diagramă din Fig.16 variaţia unipolară a tensiunii de la bornele de

b) Redresoare PWM trifazate

Inductanţele L formează împreună cu dispozitivele din componenţa punţii trifazate

Autor: dr.ing. Mihai Albu

se prezintă o structură de control multiplicativ a redresorului PWM trifazat cu regulator de

Circuit logic comandă PWM

i R  i S  iT  0  i S  i R  iT  u control _ S  u control _ R  u control _ T (17)

O provocare în activitatea de cercetare modernă pentru creşterea calităţii energiei electrice

Autor: dr.ing. Mihai Albu

Având în vedere performanţele de modelare activă a formei curentului cu ajutorul

a) Filtru activ cu o conectare paralelă şi convertor de tensiune controlat în curent

Autor: dr.ing. Mihai Albu

b) Filtru activ cu o conectare paralelă şi convertor de curent

Performanţele de funcţionarea ale filtrelor active sunt determinate cu precădere de

Autor: dr.ing. Mihai Albu

Autor: dr.ing. Mihai Albu

Majoritatea echipamentelor electrotehnice moderne, chiar şi cele de larg consum, includ

Autor: dr.ing. Mihai Albu

S-ar putea să vă placă și

Fac parte din categoria convertoarelor ecologice – nu poluează reţeaua de alimentare.