Curs 8-10.

Sisteme flexibile în reţelele de transport la tensiune

alternativă (FACTS)

1. Dispozitive FACTS în sistemele electrice moderne

Dispozitivele FACTS sunt realizate cu dispozitive electronice de putere (tiristoare cu
blocare prin comutaţie naturală, tiristoare GTO, tiristoare MTO, tiristoare MCT) şi oferă
posibilitatea controlului unuia sau mai multor parametri electrice: tensiune, curent şi unghi de
fază. Comparat cu construcţia unor linii noi, FACTS necesită investiţii minime în
infrastructură, au impact redus asupra mediului înconjurător şi timp de execuţie de asemenea
redus.
Figura 1 prezintă diferite tipuri de soluţii tradiţionale, soluţii FACTS convenţionale şi
soluţii FACTS avansate.

Figura 1. Soluţii pentru îmbunătăţirea controlului în sistemele de putere

Dispozitivele FACTS pot furniza soluţii strategice pentru modernizarea infrastructurii

sistemelor de transport naţionale prin următoarele mijloace:
• creşterea capacităţii - prin creşterea limitei de amortizare şi a stabilităţii
tranzitorii astfel încât capacitatea de transport se apropie de limita termică;
• fiabilitate îmbunătăţită - fiabilitatea sistemului de transport este afectată de
numeroşi factori. Deşi dispozitivele FACTS nu pot preveni defectele, ele pot
reduce efectele acestora, făcând alimentarea cu electricitate mai sigură prin
reducerea numărului de căderi ale liniei;
 • controlabilitate îmbunătăţită - pot controla circulaţia de putere şi regla
tensiunile în reţea;
• păstrarea mediului ambient - FACTS sunt prietenoase cu mediul deoarece nu
conţin materiale periculoase şi nu produc deşeuri sau poluanţi;
• valoare economică (salvează timp şi bani şi favorizează profitabilitatea) -
FACTS ajută ca energia electrică să fie distribuită mai economic printr-o mai
bună utilizare a instalaţiilor existente, reducând astfel necesitatea unor linii de
transport suplimentare.
Aceste tehnologii din electronica de putere permit o mult mai bună utilizare/dezvoltare
a resurselor reţelei prin:
• creşterea capacităţilor de transfer a sistemelor existente: poate fi realizată o
creştere de până la 40%;
• integrarea unor sisteme de control bazate pe inteligenţă artificială;
• asigurarea unui răspuns dinamic la contingenţele sistemului: soluţiile FACTS
pot răspunde mult mai rapid decât soluţiile convenţionale precum
comutatoarele mecanice, astfel încât sunt cerute acolo unde există condiţii
rapid variabile în reţele;
• îmbunătăţirea extinderii reţelei, acolo unde este nevoie, prin reducerea
construirii de linii de transport: frecvent, adăugarea de noi linii pentru a asigura
creşterea cererii de electricitate este limitată de constrângeri economice şi de
mediu. FACTS asigură satisfacerea cerinţelor cu sistemele existente;
• schimbarea “legilor fizicii” în sistemele de putere: puterea circulă în mod
natural de la impedanţe mari spre cele mici, dar dispozitivele FACTS asigură
controlul circulaţiei de putere în funcţie de cerinţele operatorului;
• direcţionarea furnizării de putere pentru un randament de funcţionare maxim;
• îmbunătăţirea stabilităţii dinamice şi tranzitorii a reţelei şi reducerea
circulaţiilor în buclă.
In ultima perioadă au fost dezvoltate diferite tipuri de controlere FACTS pentru
compensarea serie şi/sau parallel a sistemelor electroenergetice. Compensarea paralel este
utilizată pentru a influenţa caracteristicile electrice naturale ale liniei de transport, cu scopul
de a creşte puterea transmisibilă în regim staţionar şi a controla profilul tensiunii în lungul
liniei. Compensarea serie este folosită pentru a modifica impedanţa liniei, fiind foarte utilă în
controlul circulaţiei de putere pe linie şi creşterea stabilităţii sistemului.

2. Compensarea paralel
Compensatoarele paralel (şunt) sunt utilizate în principal pentru controlul cantităţii de
putere reactivă care circulă în sistem.

2.1. Principiul compensării paralel

Figura 2 indică principiul şi efectele teoretice ale compensării paralel într-un sistem de
tensiune alternativă, ce conţine sursa V1, o linie de transport şi o sarcină inductivă tipică.
Figura 2a indică sistemul fără compensare şi diagrama fazorială asociată; în aceasta, unghiul
de fază al curentului a fost raportat la sarcină, astfel încât componenta activă a curentului IP
este în fază cu tensiunea de sarcină V2.
In Figura 2b, pentru a compensa componenta reactivă a curentului de sarcină (IQ) a
fost utilizată o sursă de curent. Ca rezultat, valoarea tensiunii este îmbunătăţită şi componenta
reactivă a curentului generat de sursă este aproape eliminată.
 Figura 2. Principiul compensării parallel într-un system de tensiune alternativă:
a) diagrama fazorială fără compensarea puterii reactive;
b) diagrama fazorială pentru un sistem cu sursă de current

2.2. Compensare paralel tradiţională

In general, compensatoarele şunt sunt clasificate după tehnologia utilizată pentru
implementare. Pentru compensarea puterii reactive şi stabilizarea sistemelor de putere, au fost
utilizate în mod tradiţional atât echipamente rotative cât şi statice.

2.2.1. Condensatoare fixe sau comutate mecanic

Condensatoarele şunt au fost utilizate prima dată pentru compensarea factorului de
putere în anul 1914; curentul defazat înaintea tensiunii absorbit de condensatoarele şunt
compensează curentul inductiv al sarcinii.

2.2.2. Compensatoare sincrone

Compensatoarele sincrone au jucat un rol major în controlul tensiunii şi al puterii
reactive pentru mai mult de 50 de ani. Functional, un compensator sincron este o maşină
sincronă (motor) conectată la sistem; după ce unitatea este sincronizată, curentul de excitaţie
este reglat pentru a genera sau absorbi putere reactivă din sistem. Dacă există o automatizare
corespunzătoare a circuitului de excitaţie, maşina asigură un control continuu al puterii
reactive.

2.3. Compensare paralel cu dispozitive FACTS

In ultimele decenii, au fost propuse şi dezvoltate un număr mare de diferite controlere
statice FACTS, utilizând electronica de putere şi scheme digitale pentru control. Cel mai
utilizat dispozitiv FACTS este SVC sau versiunea acestuia care utilizează Voltage Source
Converter, denumită STATCOM. Aceste dispozitive şunt sunt folosite ca şi compensatoare de
putere reactivă, principalele aplicaţii în reţelele de transport, distribuţie şi industriale fiind:
• reducerea circulaţiei nedorite de putere reactivă şi prin aceasta reducerea
pierderilor în reţea;
• asigurarea schimburilor contractuale de putere la o valoare echilibrată a puterii
reactive;
• compensarea consumatorilor şi îmbunătăţirea calităţii energiei electrice la
consumatorii cu fluctuaţii mari de consum, aşa cum este cazul pentru
acţionările industriale, topirea metalelor, tracţine feroviară sau metrou;
• îmbunătăţirea stabilităţii statice sau tranzitorii.

2.3.1. SVC
Consumatorii generează şi absorb putere reactivă; deoarece puterea activă vehiculată
se modifică considerabil de la o oră la alta, balanţa puterii reactive se modifică şi ea.
Rezultatul poate consta în variaţii inacceptabile ale amplitudinii tensiunii sau chiar căderi de
tensiune mari, în extrem un colaps al acesteia. Un Static Var Compensator (SVC) rapid poate
furniza permanent puterea reactivă necesară controlului dinamic al oscilaţiilor tensiunii în
diferite condiţii de operare a sistemului, îmbunătăţind astfel stabilitatea sistemului de
transport şi distribuţie.
In structura sa cea mai extinsă un SVC poate conţine următoarele categorii de
echipamente: bobină comandată cu tiristoare (thyristor-controlled reactor - TCR), bobină
comutată cu tiristoare (thyristor-switched reactor - TSR), condensator comutat cu tiristoare
(thyristor-switched capacitor – TSC), condensator comutat mecanic (mechanically-switched
capacitor – MSC), bobină comutată mechanic (mechanically-switched reactor – MSR),
baterie fixă de condensatoare (fixed capacitor – FC) şi filter de armonici (harmonic filters –
HF) – Figura 3. Totuşi, în utilizarea curentă, termenul SVC cuprinde doar elementele reactive
comandate static (prin tiristoare).

Figura 3. Structura generală a unui SVC

In această accepţiune, SVC utilizează tiristoare convenţionale pentru a realiza un

control mai rapid şi mai fin al condensatoarelor şi bobinelor şunt; ele nu au părţi mobile şi
sunt disponibile pe piaţă la preţuri rezonabile. TCR constă din tiristoare în antiparalel în serie
cu bobine şunt, de obicei în configuraţie delta. Tiristoarele pot fi comutate în orice punct al
unei semiperioade (de la 90 la 180 grade electrice în urma undei de tensiune) pentru a asigura
un control reglabil între 0 şi 100 % a puterii reactive absorbite. Configuraţii TSR sau TSC, cu
numai două stări de funcţionare - conducţie zero sau totală – sunt de asemenea folosite;
controlul coordonat al diferitelor combinaţii de elemente modifică puterea reactivă aşa cum se
indică în Figura 4.

Figura 4. Diferite configuraţii posibile pentru SVC şi caracteristica sa de ieşire

Primul SVC comercial a fost instalat în 1972 pentru un cuptor cu arc; la nivel de
transport, primul SVC a fost utilizat în 1979. De atunci, el este folosit pe scară largă, fiind cel
mai acceptat dispozitiv FACTS - Figura 5.

Figura 5. Realizarea fizică a unui SVC (ABB)

 Compensatoarele cu tiristoare constau din elemente reactive şunt standard (bobine şi
condensatoare), controlate pentru a asigura o putere reactivă rapid variabilă; ele pot fi grupate
în două categorii de bază, thyristor-switched capacitor (TSC) şi thyristor-controlled reactor
(TCR).
1. Condensator comutat cu tiristoare TSC
Compensatorul TSC a fost introdus de ASEA în 1971, schema sa de principiu fiind
prezentată în Figura 6.

Figura 6. Configuraţia TSC

In ciuda simplicităţii teoretice a acestei scheme, popularitatea sa a fost redusă de

câteva dezavantaje practice: compensarea nu este continuă, fiecare baterie necesită
comutatoare proprii şi deci construcţia nu este economică, tensiunea de regim permanent pe
condensatoarele blocate este de două ori tensiunea maximă a reţelei, iar tiristoarele trebuie
alese la, sau protejate extern, împotriva supratensiunilor tranzitorii şi a curenţilor de defect.
2. Bobină comandată cu tiristoare TCR
Schema circuitului de forţă al unui compensator static de tip TCR este prezentată în
Figura 7; în majoritatea cazurilor, compensatorul include şi un condensator fix sau un filtru
pentru armonici de frecvenţă joasă, care nu este însă indicat pe figură.

Figura 7. Bobină comandată cu tiristoare

 Când se utilizează controlul unghiului de fază, se obţine un domeniu continuu al
consumului de putere reactivă; totuşi, în timpul controlului procesului se generează armonici
impare. Conducţia completă este obţinută pentru un unghi de comandă de 90o; conducţia
parţială este realizată la unghiuri de comandă între 90o şi 180o, aşa cum rezultă din Figura 8.

Figura 8. Comportarea TCR pentru diferite unghiuri de comandă a tiristoarelor

Pentru a elimina curenţii armonici de frecvenţă joasă (de ordin 3, 5 şi 7), se pot utiliza
configuraţia în delta (pentru armonicile de secvenţă zero) şi filtre pasive, aşa cum se indică în
Figura 9(a). Configuraţia cu 12 pulsuri este de asemenea prezentată în Figura 9(b); în acest
caz, filtrele pasive nu mai sunt necesare deoarece armonicile de rang 5 şi 7 sunt eliminate de
defazajele introduce de transformator.

Figura 9. Configuraţia cu TCR şi condensatoare fixe:

a) configuraţia cu 6 pulsuri; b) configuraţia cu 12 pulsuri

3. Structuri combinate TSC+TCR

Indiferent de comeniul de control cerut al puterii reactive, orice compensator poate
conţine una sau ambele dintre schemele prezentate anterior (TSC şi TCR), conform Figurii
10. In cazurile în care se utilizează condensatoare comutate, bateria este divizată într-un
număr potrivit de trepte şi deci variaţia puterii reactive va avea loc în salturi. Controlul
continuu poate fi obţinut prin adăugarea unui TCR. Dacă este necesară absorbţie de putere
reactivă, toată bateria de condensatoare este deconectată şi bobina este responsabilă pentru
absorbţie. Prin coordonarea controlului bobinei şi a treptelor de condensator, este posibil să se
obţină un control lin, fără salturi. Compensatoarele statice ce conţin TSC şi TCR sunt
caracterizate printr-un control continuu, practic fără regim tranzitoriu, generare redusă de
armonici (deoarece puterea bobinei controlate este mică în raport cu puterea reactivă totală) şi
flexibilitate în control şi funcţionare. Un dezavantaj evident al TSC–TCR, în comparaţie cu
cele de tip TCR şi TSC este costul ridicat. O putere mai mică a TCR asigură anumite
economii, dar acestea sunt depăşite de costul comutatoarelor pentru condensator şi al
sistemului de control mult mai complex. Caracteristica volt-ampermetrică a acestui
compensator este dată în Figura 11.

Figura 10. Configuraţia TSC+TCR Figura 11. Caracteristica de ieşire

4. Caracteristica de compensare
Una dintre principalele caracteristici ale compensatoarelor statice din această categorie
este că mărimea puterii reactive schimbate cu sistemul depinde de tensiunea aplicată, după
cum se vede în Figura 12; aceasta prezintă caracteristica VT -Q în regim permanent pentru un
compensator bazat pe o combinaţie de condensator fix – bobină comandată cu tiristoare (FC–
TCR). Caracteristica indică puterea reactivă generată sau absorbită de FC–TCR, în funcţie de
tensiunea aplicată. La tensiunea nominală, FC–TCR prezintă o caracteristică liniară, limitată
de puterile nominale ale condensatorului şi, respectiv bobinei; în afara acestor limite,
caracteristica VT – Q nu mai este liniară, acesta fiind principalul dezavantaj al acestui tip de
compensator.

Figura 12. Caracteristica tensiune-putere reactivă a FC-TCR

2.3.2. STATCOM
Utilizarea convertoarelor cu comutaţie forţată ca modalitate de a compensa puterea
reactivă s-a dovedit o soluţie eficientă. Primul SVC cu un convertor sursă de tensiune
(voltage-source converter) denumit STATCOM (STATic COMpensator) a fost pus în
funcţiune în 1999; în analogie cu maşina sincronă; echipamentul generează un sistem
echilibrat de trei tensiuni sinusoidale, de frecvenţa reţelei, cu amplitudine şi defazaj
controlabile – Figura 13.
 Figura 13. Principiul de funcţionare al STATCOM

Curentul de ieşire Iq al convertorului STATCOM este perpendicular pe tensiunea

convertorului Vi. Neglijând pierderile de putere în convertor, controlul puterii reactive se
realizează prin ajustarea amplitudinii componentei fundamentale a tensiunii de ieşire, realizată
de comanda PWM – Figura 14.

Figura 14. Structura STATCOM şi formele de undă asociate

 Rezultă că un STATCOM este o sursă controlată de putere reactivă, similară
compensatorului sincron, dar, ca echipament electronic, nu are inerţie şi este superior din
câteva puncte de vedere: o mai bună comportare dinamică, investiţii mai reduse şi costuri de
operare şi mentenanţă mai mici. Ca dezavantaj trebuie menţionată capacitatea redusă de
suprasarcină.
Puterea reactivă a STATCOM poate fi reglată continuu de la 100% inductiv (lagging)
la 100% capacitiv (leading), aşa cum se prezintă în Figura 15, prin controlul amplitudinii
tensiunii interne Vi.

Figura 15. Structura de principiu a STATCOM şi caracteristica de ieşire

In plus, STATCOM poate produce o tensiune de ieşire de secvenţă negativă,

adiţională componentei de secvenţă pozitivă a acesteia, prin controlul independent al
amplitudinii şi fazei pentru fiecare tensiune de fază; în consecinţă, componenta de secvenţă
negativă existentă în curentul alternativ din reţea poate fi redusă prin ajustarea amplitudinii şi
fazei componentei de secvenţă negativă a tensiunii de ieşire a STATCOM, chiar şi dacă există
o componentă de secvenţă negativă în tensiunea sistemului de distribuţie.
Un STATCOM utilizează tiristoare cu posibilităţi de blocare, precum GTO sau IGCT,
şi din ce în ce mai multor IGBT. O problemă majoră ce trebuie rezolvată la utilizarea
convertoarelor cu comutaţie forţată în sisteme de înaltă tensiune este capacitatea limitată a
dispozitivelor semiconductoare existente pe piaţă. Actualele semiconductoare pot duce câţiva
kA şi au capacităţi de blocare în sens invers de 6 - 10 kV, ceea ce nu este suficient în
aplicaţiile la IT. Această problemă poate fi depăşită prin utilizarea unor topologii mai
sofisticate dezvoltate în ultima perioadă.
Principalul avantaj al dispozitivelor FACTS autocomutate este reducerea
semnificativă a dimensiunilor şi potenţiala reducere a costului datorită eliminării unui mare
număr de componente pasive şi a capacităţii de comutaţie mai redusă cerută comutatoarelor
statice.

2.3.3. Analiza comparativă a compensatoarelor şunt cu tiristoare, respectiv de comutaţie

forţată
Dispozitivele FACTS cu tiristoare sau comutaţie forţată sunt similare în proprietăţile
funcţionale de compensare, dar principiile de funcţionare sunt fundamental diferite. Un
STATCOM funcţionează ca şi o sursă sincronă de tensiune conectată în paralel, în timp ce un
compensator cu tiristoare funcţionează ca o admitanţă reactivă controlabilă conectată şunt.
Această diferenţă justifică superioritatea caracteristicilor de funcţionare ale STATCOM,
performanţele mai bune şi o flexibilitate mai bună în aplicaţii. In domeniul liniar al
domeniului de funcţionare al caracteristicii V–I, capabilitatea de compensare a STATCOM şi
a SVC este similară; în ceea ce priveşte zona neliniară, STATCOM este capabil să controleze
curentul de ieşire în afara domeniului maxim capacitiv sau inductiv independent de tensiunea
sistemului de tensiune alternativă, în timp ce valoarea maximă a curentului de compensare ce
poate fi dată de SVC descreşte liniar cu tensiunea în punctul de racord.
Astfel, STATCOM este mai efficient decât SVC în asigurarea unui suport pentru
tensiune în cazul unor perturbaţii importante în timpul cărora excursia tensiunii poate fi mult
în afara domeniului liniar de funcţionare al compensatorului. Abilitatea STATCOM de a
menţine valoarea maximă a curentului capacitiv de ieşire la valori mici ale tensiunii
sistemului îl face de asemenea mult mai eficient decât SVC în îmbunătăţirea limitelor de
stabilitate tranzitorie; timpul de răspuns ce poate fi obţinut, precum şi lărgimea de bandă a
buclei de control a tensiunii la STATCOM sunt de asemenea sensibil mai bune decât la SVC.
Tabelul 1 rezumă meritele comparative ale principalelor tipuri de compensatoare
FACTS de tip paralel. Avantajele semnificative ale compensatoarelor cu comutaţie forţată le
desemnează drept o alternativă interesantă pentru îmbunătăţirea caracteristicilor de
compensare şi a performanţelor sistemelor de putere la tensiune alternativă.

Tabelul 1. Compararea principalelor tipuri de compensatoare paralel

Caracteristica Compensator Compensator static Compensator

sincron TCR TSC autocomutat
Acurateţea Bună Foarte bună Bună, foarte bună cu Excelentă
compensării TCR
Flexibilitatea Bună Foarte bună Bună, foarte bună cu Excelentă
controlului TCR
Putere reactivă Pozitivă/negativă Pozitivă/negativă Pozitivă/negativă Pozitivă/negativă
furnizată indirect indirect
Control Continuu Continuu Discontinuu Continuu
(continuu cu TCR)
Timp de Mare Rapid, 0.5...2 Rapid, 0.5...2 Foarte rapid dar
răspuns perioade perioade depinde de frecvenţa
de comutaţie
Armonici Foarte bun Foarte mari (sunt Bun, dar la utilizare Bun, dar depinde de
necesare filter) cu TCR sunt necesare modul de comutaţie
filtre
Pierderi Moderate Bun, dar cresc la Bun, dar cresc la mod Foarte bun, dar cresc
mod inductiv capacitiv cu frecvenţa de
comutaţie
Posibilitate Limitată Bun Limitată Foarte bună cu unităţi
echilibrare monofazate
faze
Cost Ridicat Moderat Moderat Scăzut spre moderat

3. Compensarea serie
Compensarea serie este utilizată pentru a reduce reactanţa de transfer a liniei la
frecvenţa nominală. Instalarea unui condensator serie asigură generarea unei puteri reactive
care, într-o manieră de autoreglare, compensează o parte a reactanţei de transfer a liniei;
rezultatul este că linia este electric scurtcircuitată, ceea ce îmbunătăţeşte stabilitatea
unghiulară, stabilitatea tensiunii (crescând tensiunea la barele sarcinii) şi modul de repartizare
a puterii între linii în paralel.
 Primul echipament de compensare serie la nivel de transport considerat azi ca un
dispozitiv FACTS a fost pus în funcţiune în anul 1950. Dispozitivele serie au fost dezvoltate,
plecând de la compensatoarele fixe au comutate mecanic, sub forma compensatoarelor serie
comandate cu tiristoare (Thyristor Controlled Series Compensation - TCSC) sau chiar a
dispozitivelor bazate pe convertoare sursă de tensiune. Principalele aplicaţii sunt:
• reducerea căderii de tensiune pe o linie, ca modul şi fază;
• aducerea fluctuaţiilor de tensiune în limite definite pentru modificări ale puterii
transportate;
• îmbunătăţirea amortizării sistemului, respectiv amortizarea oscilaţiilor;
• limitarea curenţilor de scurtcircuit în reţele sau staţii;
• evitarea circulaţiilor pe bucle, adică ajustarea circulaţiilor de putere.
Condensatoarele serie sunt instalate în serie cu linia de transport, ceea ce înseamnă că
tot echipamentul trebuie instalat pe o platformă izolată – Figura 16; pe această platformă
metalică, se montează condensatorul şi circuitele de protecţie la supratensiuni, un element
cheie în proiectare deoarece condensatorul trebuie să suporte trecerea curentului de
scurtcircuit, chiar şi pentru defecte severe în imediata apropiere.
Protecţia primară la supratensiuni implică de obicei varistoare neliniare de tip metal-
oxid, un eclator şi un comutator rapid de bypass. Protecţia secundară este realizată prin
circuite electronice de legare la pământ acţionate de semnale primate de la traductoare optice
de curent montate în circuitele de IT. Deşi dispozitivul este cunoscut de cîţiva ani, se aşteaptă
îmbunătăţiri; o realizare recentă este utilizarea condensatoarelor uscate, cu o mai mare
densitate de energiei şi mai prietenoase pentru mediul ambiant.

Figura 16. Condensatoare serie în sistemul de transport

3.1. Principiul compensării serie

La acest tip de compensare, compensatorul injectează o tensiune în serie cu sarcina,
eliminând dezechilibrul tensiunii la terminalele sarcinii şi furnizând componenta de tensiune
necesară pentru funcţionarea cu o valoare nominală, echilibrată şi constantă; principiul
compensării serie este prezentat în Figura 17.
Figura 18 prezintă un sistem de putere radial, cu axa de referinţă în V2, şi rezultatele
obţinute printr-o compensare serie utilizând o sursă de tensiune, care a fost reglată să asigure
un factor de putere unitar pe linie. Totuşi, strategia de compensare este diferită faţă de
compensarea paralel; în acest caz, tensiunea VCOMP a fost adăugată între linie şi sarcină pentru
a schimba unghiul de fază al tensiunii V2, astfel că tensiunea la terminalele sarcinii devine V2' .
Printr-o amplitudine şi un defazaj corespunzătoare pentru VCOMP, pe linie se poate obţine un
factor de putere unitar.

Figura 17. Schema echivalentă a unui sistem energetic compensate serie

Figura 18. Principiul compensării serie: a) system radial fără compensare;

b) compensare serie cu sursă de tensiune

Aşa cum se vede din diagrama fazorială, sursa serie generează un fazor al tensiunii
VCOMP cu un sens opus căderii de tensiune pe inductanţa liniei. In acest tip de compensare,
curentul de sarcină nu poate fi modificat, ceea ce înseamnă că tensiunea compensatorului
trebuie modificată pentru a se obţine tensiunea cerută la terminalele sarcinii. Mai mult,
cantitatea de putere aparentă interschimbată cu compensatorul serie depinde în acest caz de
amplitudinea şi faza tensiunii VCOMP. Compensatorul serie poate genera putere activă şi
reactivă, în funcţie de cerinţele sarcinii şi ale sistemului. In majoritatea cazurilor,
compensarea serie este utilizată pentru controlul tensiunii la barele sarcinii, astfel încât este
necesar doar un schimb de putere reactivă; în acest caz, condensatoarele serie reprezintă o
alternativă bună.

3.2. Compensare serie tradiţională

Tradiţional, compensarea serie a fost realizată cu baterii de condensatoare serie
comutate mecanic – Figura 19.

Figura 19. Schema monofilară a compensării serie prin condensatoare comutate mecanic

3.3. Compensare serie cu dispozitive FACTS

In compensarea serie, dispozitivele FACTS pot apare în două ipostaze: întreruptoare
statice pentru înlocuirea dispozitivelor de comutare mecanică a condensatoarelor sau
bobinelor serie clasice şi convertoare sursă de tensiune.

3.3.1. Condensatoare comandate cu tiristoare

Condensatorul comandat cu tiristoare (Thyristor Controlled Series Capacitor - TCSC)
este un compensator serie a cărui reactanţă este modificată prin ajustarea unghiului de
comandă a tiristoarelor (α) – Figura 20. El este format dintr-o baterie de condensatoare serie
(C) şuntată de o bobină comandată cu tiristoare (TCR). Dacă unghiul de comandă este 180o,
reactanţa TCSC este capacitivă, iar la 90o este inductivă; pentru valori între 90 şi 180o,
reactanţa TCSC poate fi inductivă sau capacitivă, aşa cum se vede din diagrama sa de
funcţionare. Frontierele diagramei de funcţionare sunt determinate de unghiul de aprindere şi
de limitele termice ale tiristoarelor.

Figura 20. Structura TCSC şi diagrama de funcţionare

 Capacitatea de comutare cu viteză mare a TCSC reprezintă un mecanism pentru
controlul circulaţiei de putere prin linie, fapt ce permite încărcarea suplimentară a liniilor
existente şi modificarea rapidă a puterii tranzitate ca răspuns la diferite contingenţe. TCSC
poate de asemenea regla circulaţia de putere în regim permanent în domeniul său nominal –
Figura 21.

Figura 21. Reprezentarea TCSC ca reactanţă variabilă

Figura 22 prezintă un TCSC la nivel de transport (prima unitate a fost pusă în

funcţiune în anul 1996).

Figura 22. Realizarea constructivă a TCSC pentru o linie de transport

3.3.2. Bobine comandate cu tiristoare
Bobina comandată cu tiristoare (Thyristor Controlled Series Reactor - TCSR) este un
compensator inductiv a cărui reactanţă poate fi modificată continuu prin unghiul de comandă
(α), Figura 23. El constă dintr-o bobină serie şuntată de o bobină comandată cu tiristoare; dacă
unghiul de comandă este 180o, TCSR funcţionează ca o bobină necontrolată (L1). Când
unghiul de comandă scade sub 180o, reactanţa inductivă a TCSR descreşte, iar la 90o valoarea
sa este dată de conexiunea paralel a celor două inductivităţi (L//L1).

Figura 23. Structura TCSR

3.3.3. Compensator static serie sincron
Compensatorul static serie sincron (Static Synchronous Series Compensator – SSSC)
este un convertor sursă de tensiune utilizat drept compensator serie. Schema de principiu este
prezentată în Figura 24, iar structura detaliată în Figura 25.

Figura 24. Schema principială a SSSC şi o instalaţie modularizată de 22 MVA

SSSC arată ca fel ca un STATCOM; în realitate, acest dispozitiv este mai complicat
datorită montării pe platformă şi a protecţiei. O protecţie a tiristoarelor este absolut necesară
datorită capacităţii reduse de supraîncărcare a semiconductoarelor, în special atunci când se
utilizează IGBT.
 Figura 25. Structura unui SSSC

Acest dispozitiv modifică efectiv parametrii sistemului energetic pentru a creşte

capacitatea de transport, stabiliza sistemul, a ajuta în rezolvarea problemelor create de
congestii şi a maximiza valoarea economică a sistemului de transport.
Convertorul şi protecţia tiristoarelor fac dispozitivul mult mai costisitor, iar cele mai
bune performanţe nu pot fi valorificate la nivelul reţelelor de transport; situaţia se schimbă
însă dacă privim la aplicaţiile în calitatea energiei electrice, în reţelele de MT. Acest
dispozitiv este atunci denumit Dynamic Voltage Restorer (DVR), fiind utilizat pentru a
menţine constant nivelul tensiunii la barele de alimentatre a unor consumatori sensibili;
echipamentul asigură diminuarea golurilor de tensiune şi a flickerului - Figura 26.

Figura 26. Schema circuitului de forţă pentru DVR

Durata de acţiune este limitată de energia înmagazinată în condensatorul de tensiune

continuă; cu un sistem de încărcare sau cu o baterie pe partea de tensiune continuă,
dispozitivul poate lucra şi ca UPS (uninterruptible power supply).
4. Compensare hibridă
Capabilitatea de transfer a puterii capătă o importanţă crescândă odată cu restricţiile
tot mai mari privind realizarea de linii noi şi a caracterului tot mai volatil al transferului de
putere dat de activităţile de pe piaţa energiei. Compensatoarele serie şi paralel prezentate
anterior pot fi integrate pentru obţinerea unor sisteme capabile să controleze circulaţia de
putere într-o linie de transport în regim staţionar, să asigure compensarea dinamică a tensiunii
şi să limiteze curentul de scurtcircuit pe durata perturbaţiilor în sistem.

4.1. Unified Power Flow Controller

UPFC a fost caracterizat ca a treia generaţie de dispozitive FACTS, fiind realizat din
STATCOM şi alte unităţi interconectate într-o structură comună; principial, el presupune
conectarea paralel a unui STATCOM cu un compensator serie cu linia de transport – Figura
27.

Figura 27. Configuraţia de principiu a UPFC

Aşa cum se observă, UPFC constă din transformatoare serie şi paralel interconectate
prin două convertoare sursă de tensiune cu un condensator comun în circuitul de tensiune
continuă. Acesta permite schimbul de putere activă între cele două transformatoare pentru a
controla defazajul tensiunii serie; structura asigură o controlabilitate deplină asupra tensiunii
şi circulaţiei de putere. UPFC a adăugat capacitatea de a controla fiecare dintre cei trei
parametri care determină atât mărimea cât şi direcţia circulaţiei de putere activă şi reactivă
într-o linie: tensiune, impedanţă şi defazaj; în acest fel, el realizează aceleaşi funcţii ca şi un
transformator cu schimbare de fază, dar asigură în plus controlul unghiului de fază. Cu
această capabilitate, UPFC poate comuta aprope instantaneu puteri de ordinul MW. Prin
controlul celor trei parametri, UPFC permite operatorului să direcţioneze circulaţia de putere
pe un coridor desemnat, evitând circulaţiile în buclă nedorite.
Conceptul UPFC a fost propus ca o extindere naturală a familiei de echipamente
electonice de putere, capabil să insereze convertoare sursă de tensiune (SVS) în paralel sau în
serie cu liniile de transport, cu scopul de a optimiza circulaţia de putere în sistemul de
transport. SVS conectat în paralel este practic un STATCOM, iar SVS conectat în serie este
un SSSC; această configuraţie funcţionează ca şi un convertor ac/ac ideal, la care puterea
activă poate circula liber în orice direcţie între terminalele de tensiune alternativă ale celor
două convertoare, iar fiecare convertor poate genera (sau absorbi) în mod independent putere
reactivă la barele proprii de tensiune alternativă. Principiul de funcţionare poate fi explicitat
pe baza Figurii 28.

Figura 28. Principiul de funcţionare al UPFC

SSSC injectează, printr-un trafo serie, o tensiune alternativă cu modul şi fază

controlabile faţă de curentul liniei, permiţând astfel reglarea circulaţiei de putere în linie;
convertorul şunt furnizează sau absoarbe puterea activă cerută de convertorul serie prin
circuitul comun de tensiune continuă. Funcţia de bază a invertorului conectat în paralel
(invertorul 1) este de a furniza sau consuma puterea activă cerută de invertorul conectat în
serie cu sistemul (invertorul 2), circuitului de tensiune continuă. Invertorul 1 poate de
asemenea genera sau absorbi putere reactivă controlabilă, dacă este necesar, putând astfel
asigura o compensare independentă şunt a liniei. Este important de notat că acolo unde există
o cale închisă directă pentru puterea activă negociată prin acţiunea injecţiei tensiunii serie prin
invertorul 1 şi înapoi la linie, puterea reactivă corespunzătoare este furnizată sau absorbită
local de invertorul 2 şi de aceea ea nu circulă prin linie. Astfel, invertorul 1 poate funcţiona la
factor de putere unitar sau comandat să aibă un schimb de putere reactivă cu linia,
independent de puterea reactivă schimbată prin invertorul 2. Aceasta înseamnă că nu există o
circulaţie continuă de putere reactivă prin UPFC.
 4.2. Convertible static compensator
Unul dintre cele mai noi dispozitive FACTS, denumit convertible static compensator
(CSC) urmăreşte creşterea capacităţii de transfer de putere şi maximizarea utilizării reţelei de
transport existente. Obiectivul este de a controla circulaţia de putere în mai multe linii (care
pleacă din aceeaşi staţie) sau o subreţea spre deosebire de dispozitivele prezentate anterior
care controlează o singură linie.
In cadrul general al conceptului CSC, s-au impus ca posibile configuraţii două
dispozitive FACTS multi-converter şi anume Interline Power Flow Controller (IPFC) şi
Generalized Unified Power Flow Controller (GUPFC).

4.2.1. Interline Power Flow Controller

Interline power flow controller (IPFC), propus de Gyugyi, Sen şi Schauder în 1998,
urmăreşte compensarea unui număr de linii într-o staţie. Acest echipament, prezentat în
Figura 29, constă din două convertoare sursă de tensiune în serie, ale căror condensatoare de
tensiune continuă sunt cuplate, permiţând circulaţia de putere activă între diferite linii. IPFC
rezolvă problema compensării unui număr de linii într-o staţie dată; ele se utilizează pentru a
creşte puterea activă transportabilă pe o linie dată, dar ele nu pot controla circulaţia de putere
reactivă, deci nu asigură un echilibru corect al încărcării.
Schema IPFC, prin compensarea reactivă serie independentă a fiecărei linii, oferă
posibilitatea unui transfer direct de putere activă între liniile compensate; această capabilitate
permite să se:
• balanseze circulaţiile de putere activă şi reactivă între diferite linii;
• reducă numărul liniilor supraîncărcate prin transfer de putere activă;
• compenseze căderile de tensiune rezistive pentru o putere reactivă dată;
• crească eficienţa sistemelor de compensare globală la perturbaţii dinamice.

Figura 29. Configuraţia IPFC

4.2.2. Generalized Unified Power Flow Controller
GUPFC combină trei sau mai multe convertoare şunt şi serie, extinzând conceptul de
control al tensiunii şi circulaţiei de putere dincolo de ceea ce poate fi obţinut de cunoscutul
UPFC. Cel mai simplu GUPFC constă din trei convertoare, unul conectat şunt şi celelalte
două în serie cu două linii de transport într-o staţie. Figura 30 indică configuraţia de principiu.
GUPFC poate controla în total cinci mărimi de sistem, de exemplu tensiunea pe bară şi,
independent, circulaţia de putere activă şi reactivă în cele două linii. Conceptul GUPFC poate
fi extins la mai multe linii, dacă este necesar.

Figura 30. Configuraţia de principiu a GUPFC

4.3. Dynamic Flow Controller

Un nou dispozitiv în aria controlului circulaţiei de putere îl reprezintă Dynamic Power
Flow Controller (DFC); acesta este un hybrid între un transformator cu schimbare de fază
(Phase Shifting Transformer - PST) şi un compensator serie. O schemă de principiu
monofilară a DFC este dată în Figura 31; acesta constă din următoarele componente:
• un transformator cu schimbare de fază standard prevăzut cu un comutator de
ploturi;
• Thyristor Switched Capacitors şi Reactors (TSC/TSR) conectate în serie;
• un condensator şunt comutat mecanic (MSC) (acesta este opţional, depinzând
de cerinţele de putere reactivă ale sistemului).
 Figura 31. Structura DFC

In funcţie de cerinţele sistemului, un DFC poate consta din mai multe TSC sau TSR
serie. Condensatorul paralel comutat mecanic (MSC) va asigura suportul pentru tensiune în
caz de suprasarcină sau în alte condiţii. Funcţionarea DFC se bazează pe următoarele reguli:
• TSC/TSR sunt comutate atunci când este necesar un răspuns rapid;
• reducerea supraîncărcării şi funcţionarea în condiţii de stres sunt rezolvate de
TSC/TSR;
• comutarea comutatorului de ploturi al PST trebuie minimizată, în special la
curenţi mai mari decât cei normali;
• consumul total de putere reactivă al dispozitivului poate fi optimizat prin
utilizarea MSC, a schimbătorului de ploturi şi a reactanţelor comutabile serie.
Pentru a observa domeniul de funcţionare în regim permanent al DFC, vom presupune
o inductanţă în paralel reprezentând calea de transport paralelă. Obiectivul global al
controlului în regim permanent ar fi de a controla distribuţia circulaţiei de putere între ramura
cu DFC şi cea paralelă; acest control este obţinut prin controlul tensiunii serie injectate.
Domeniul de control în regim staţionar pentru încărcare până la curent nominal este ilustrată
în Figura 32, unde axa x corespunde curentului de trecere iar axa y corespunde tensiunii
injectate în serie.

Figura 32. Diagrama de funcţionare a DFC

 Funcţionarea în primul şi al treilea cadran corespund reducerii puterii prin DFC, în
timp ce funcţionarea în cadranele doi şi patru corespunde unei creşteri a circulaţiei de putere
prin DFC. Panta dreptei care trece prin origine (unde plotul este pe zero iar TSC/TSR sunt
scurtcircuitate) depinde de reactanţa de scurtcircuit a PST; la curentul nominal (2 kA),
reactanţa de scurtcircuit produce (injectează) o (cădere de) tensiune (circa 20 kV în acest caz).
Dacă se introduce mai multă inductanţă sau dacă poziţia plotului este mărită, tensiunea serie
creşte şi curentul prin DFC scade (circulaţia în ramura paralel creşte). Punctul de funcţionare
se mişcă de-a lungul liniilor paralele în direcţia săgeţilor. Panta acestora depinde de mărimea
reactanţei paralel; valoarea maximă a tensiunii serie în primul cadran se obţine atunci când
este introdusă toată inductivitatea, iar plotul este pe poziţia maximă.
Presupunând că suntem în acest caz, dacă curentul descreşte (datorită, de exemplu,
schimbării sarcinii din sistem) tensiunea serie scade. La curent zero, nu are importanţă dacă
treptele TSC/TSR sunt cuplate sau nu deoarece ele nu vor contribui la tensiunea serie; în
consecinţă, tensiunea serie la curent zero corespunde tensiunii nominale serie a PST. Apoi,
trecând în cadranul doi, domeniul de funcţionare va fi limitat de dreapta corespunzând
plotului maxim şi trepta capacitivă introduse (reactanţa inductivă este scurtcircuitată). In acest
caz, valoarea reactanţei capacitive este aproximativ la fel de mare ca şi reactanţa de
scurtcircuit a PST, dând o tensiune maximă aproape constantă în cadranul doi.

4.4. Unified Power Quality Conditioner

Unified Power Quality Conditioner (UPQC), prezentat în Figura 33, are două
obiective principale: mai întâi, de a furniza o tensiune constantă aproape sinusoidală unui
consumator critic, indiferent de variaţiile (goluri, supratensiuni, distorsiuni) tensiunii în
punctul comun de racord (PCC). Apoi, să compenseze curenţii reactivi şi/sau distorsionaţi
absorbiţi de sarcină, asigurând un factor de putere unitar şi practic sinusoidal la PCC. Din
aceste motive, UPQC este orientat mai mult spre compensarea sarcinii în reţelele de
distribuţie industriale.

Figura 33. Configuraţia UPQC

UPQC constă din două convertoare PWM având un circuit comun de tensiune
continuă, care trebuie menţinută constantă; un convertor este conectat în serie cu linia, iar
celălalt în paralel. Sarcina convertorului serie este de a îndeplini primul obiectiv (tensiune pe
sarcină corespunzătoare), iar convertorul paralel pe cel de al doilea (curent sinusoidal la
terminalele sistemului).
 Tensiunile alternative ale celor două convertoare pot fi generate cu amplitudini şi faze
arbitrare, asigurând patru grade de libertate. Pe de altă parte, obiectivele de a obţine un factor
de putere dorit la terminalele sistemului, o valoare dorită a valorii efective a tensiunii sarcinii
şi o tensiune continuă constantă, lasă un grad de libertate. Din punct de vedere al controlului,
acesta poate fi folosit pentru a fixa defazajul dintre tensiunea sarcinii şi cea a sistemului.
Acest defazaj arbitrar forţează puterea activă să circule prin circuitul de tensiune continuă al
UPQC. Această abordare extinde capacitatea de compensare a UPQC dacă este comparată cu
lipsa circulaţiei de putere activă prin circuitul de tensiune continuă.

Figura 34. Diagrame fazoriale pentru UPQC: a) pentru o aplicaţie generală;

c) pentru factor de putere unitary la sarcină; c) pentru factor de putere unitar în sistem

Figura 34(a) indică diagrama fazorială generală a UPQC conectat la o sarcină cu

factorul de putere cosφ, un system cu factorul de putere cosθ, un defazaj α între tensiunea
sarcinii şi cea a sistemului, un sistem de tensiuni în PCC, VPCC (VPCC < Vl), şi tensiunea
nominală Vl a sarcinii. Figura 34(b) arată că prin VPFC se poate obţine un factor de putere
unitar la PCC (θPCC = 0). In sfârşit, Figura 34(c) arată că în cazul unui factor de putere unitar
la PCC, currentul Ip poate fi minimizat, astfel că pierderile la VPFC se reduc. Această condiţie
de funcţionare poate fi obţinută dacă curenţii Ii , Il, şi Ip sunt în fază, ceea ce se obţine pentru
un α ≠ 0 (numai dacă nu există goluri sau supratensiuni). Este important de observat în acest
caz că nu există putere activă care să circule prin circuitul de tensiune continuă deoarece
unghiul de defazaj între tensiunea serie injectată V0 şi curentul de alimentare Ii nu este 90o.