S45.

EXPERTIZA CAPACITATII DE MUNCA: boala, deficienta (defect),

dizabilitate (incapacitate), handicap, programe de reabilitare in roluri sociale

Performanţa în exercitarea diferitelor roluri sociale poate fi influenţată în mod

semnificativ de boli ce se manifestă în timpul ontogenezei psihice şi care
determină deviaţii ale acesteia, dar şi de suferinţe somatice sau psihice care apar
după ce persoana s-a dezvoltat şi s-a afirmat în cadrul diverselor roluri sociale.
Eforturile de sistematizare a datelor şi de conceptualizare a domeniului au
condus la manualul OMS publicat în 1980, referitor la clasificarea deficienţelor,
disabilităţilor şi handicapurilor.
În manualul din 1980 se considera că:
a) deficienţa (“impairment”): reprezintă o disfuncţie persistentă a
organismului bio-psihologic al omului, consecutivă unei suferinţe maladive şi care
are la bază lezarea (şi/sau perturbarea) unui organ sau a unui sistem funcţional al
individului (de ex. deficienţe ale văzului, ale mişcării picioarelor, ale utilizării
memoriei etc.)
b) disabilitatea: reprezintă o tulburare în minus şi o deficienţă a unei acţiuni
cu specificitate umană, ce are la bază una sau mai multe deficienţe postmaladive.
De ex. disabilitatea ce constă în dificultatea de comunicare cu alţi oameni, de
deplasare în mijlocul societăţii umane, de rezolvare eficientă a unor probleme
personale şi comunitare etc.
c) handicapul: reprezintă consecinţele nefavorabile ce rezultă din
disabilităţile care se bazează pe deficienţe, consecutive unor boli cronice sau care
lasă defecte (deficienţă în funcţionarea în roluri sociale). Astfel poate apare
handicapul în direcţia exercitării unor profesii, a manifestării depline în plan social,
public, al susţinerii în bune condiţii a familiei şi gospodăriei etc.
In 1997 a fost făcută publică sinteza cercetărilor internaţionale în acest
domeniu, care precede redactarea finală ce va avea loc în anul 2000. În raport cu
elaborarea din 1980, există unele nuanţe conceptuale:
- deficienţa (afectarea) este mai nuanţat clarificată.
- termenul de “disabilitate” tinde a fi înlocuit prin cel de “limitare a
activităţii”,

1
 - termenul de handicap tinde a fi înlocuit prin cel de “restricţie în participare”.
În cele ce urmează, prezentăm înţelesul unor termeni folosiţi în CIADH-2:
Problema de sănătate: o problemă de sănătate este o alterare a statutului de
sănătate a unui individ ce poate duce la necazuri, interferenţă cu activităţile zilnice
sau contact cu serviciile de sănătate; poate fi o boală acută sau cronică, tulburare,
traumatism sau reflectă o altă stare precum sarcina, bătrâneţea, stressul, anomalii
congenitale sau predispoziţii genetice.
Afectarea: este o pierdere sau anormalitate a structurii organismului sau a
funcţiilor fiziologice sau psihologice. Afectările nu sunt asimilabile cu patologia
care le susţine, ci sunt manifestările acestei patologii. Deoarece se petrec la nivelul
corpului multe afectări sunt definite în termeni de simptome sau semne clinice.
Criteriile pentru definirea afectărilor sunt aceleaşi pentru structură şi funcţie:
- pierdere sau lipsă
- reducere
- adăugare sau exces
- deviaţie.
Activitatea: se defineşte ca natura şi gradul de funcţionare la nivelul
persoanei. Sunt cuprinse activităţi variate, de la cele simple la cele mai complexe.
În CIADH-2 termenul “activitate” este folosit în sensul cel mai larg pentru a
cuprinde orice lucru pe care o persoană îl poate face la orice nivel de complexitate:
de la activităţile simple la abilităţile şi comportamentele complexe. Activităţile
includ funcţiile fizice simple sau bazale ale persoanei ca un întreg (apucarea,
mişcarea unui picior sau privitul), funcţiile mentale bazale sau complexe (amintirea
evenimentelor trecute sau dobândirea cunoştinţelor), totalitatea activităţilor fizice
şi mentale la diverse nivele de complexitate (conducerea unui automobil, abilităţi
personale sociale, interacţionarea cu alţii în locuri sociale).
Limitarea activităţii: se referă la restricţiile activităţilor legate de persoană
şi se referă la dificultăţile în executarea sau imposibilitatea efectuării unei activităţi
sau a unui set de activităţi Dificultatea cuprinde toate modurile prin care efectuarea
activităţii poate fi afectată: efectuarea cu durere, disconfortul; efectuarea prea încet
sau prea repede sau în locuri sau momente nepotrivite; facerea cu stângăcie sau
altfel decât în modul aşteptat.

2
 Participarea: Participarea este natura şi gradul implicării unei persoane în
situaţiile de viaţă în raport cu afectările, activităţile, problemele de sănătate şi
factorii contextuali. Este rezultatul interacţiunii dintre condiţia de sănătate a
subiectului (afectările, limitările activităţilor) şi factorii contextuali. Domeniile
participării sunt sociale: întreţinerea personală, mobilitatea, schimbul de informaţii,
relaţiile sociale, ocupaţia, viaţa economică şi civică, viaţa comunitară.
Participarea poate fi restricţionată în funcţie de natura, durata şi calitatea ei.
Restrângerea participării: este un dezavantaj pentru o persoană cu o
afectare sau disabilitate, şi este creată sau înrăutăţită de caracteristicile factorilor
contextuali (factori personali şi ambientali).
Evaluarea gradului participării:
- Participare integrală în toate domeniile uzuale.
- Participare integrală cu risc.
- Participare cu restricţii.
- Nici o participare.
- Participare neaşteptată.
- Neprecizată
- Fără obiect.
Se mai evidenţiază un “calificativ” care se referă la factorii ambientali
facilitatori sau obstacole; codurile sunt următoarele: produse, scule, consumabile.
1. ajutor şi asistenţă socială.
2. instituţii sociale şi politice, asociaţii şi organizaţii.
3. sisteme de educaţie şi formare.
4. instituţii economice.
5. altă infrastructură publică.
6. structurile, normele şi regulile socio-culturale.
7. ambianţa fizică creată de om.
8. ambianţa naturală.

3
 9. alta sau necunoscută.

Factorii contextuali: reprezintă fundalul complet al vieţii şi existenţei

persoanei, incluzând factori ambientali externi şi factori personali interni.
• Factorii ambientali: fundalul vieţii şi existenţei persoanei compus din
componentele ambianţei naturale (climat sau teren), ambianţei făcute de om
(instrumente, mobilier, ambianţa construită), atitudinile sociale, obiceiuri, reguli,
practici, instituţii şi alţi indivizi.
• Factorii personali: fundalul vieţii şi existenţei persoanei care este compus
din caracteristicile ei ce nu sunt părţi ale problemei de sănătate sau disabilităţii,
incluzând vârsta, rasa, sexul, educaţia, experienţele, personalitatea şi stilul
caracterial, aptitudinile, alte probleme de sănătate, forma fizică, stilul de viaţă,
obiceiuri, educaţie parentală, stilul de coping, caracteristicile sociale, profesia şi
experienţa curentă şi trecută.
Disabilitarea: termenul “disabilitare” este folosit ca un termen umbrelă ca să
acopere toate dimensiunile negative ale CIADH (afectările, limitările activităţii şi
restricţiile participării), fie împreună fie separat.
Funcţionarea: termenul de “funcţionare” este folosit ca un termen general
care cuprinde aspectele neutrale ale dimensiunilor CIADH. Astfel afectările sunt
funcţionări la nivelul corpului, activităţile sunt funcţionări la nivelul persoanei şi
participarea este o funcţionare la nivelul societăţii.

EXPERTIZA CAPACITĂŢII DE MUNCĂ (ECM)

ECM apreciază capacitatea de prestaţie a individului şi eventualele
recomandări de muncă, sau încadrarea în grade de invaliditate:
• gradul I: incapacitatea totala de a lucra şi de a se îngriji, necesitând îngrijire
din partea altei persoane
• gradul II: capacitatea de muncă este pierdută în totalitate sau în cea mai
mare parte
• gradul III: capacitatea de muncă este pierdută aproximativ 50%; poate
presta ½ din programul de lucru.

4
 Încadrarea în grad de invaliditate
Avand in vedere prevederile Legii nr.263/2010, H.G.nr.257/2011 si adresa
I.N.E.M.R.C.M. nr.1778/26.11.2012:
Evaluarea capacităţii de muncă, în vederea stabilirii gradului de invaliditate,
se face la cererea persoanei interesate, de către medicul specializat în expertiză
medicală a capacităţii de muncă, din cadrul CNPP, denumit în continuare medic
expert al asigurărilor sociale. În situaţia personalului militar, evaluarea capacităţii
de muncă, în vederea stabilirii gradului de invaliditate, se face la cererea comisiei
de la nivelul unităţii din care face parte, care poate fi sesizată şi de către persoana
interesată, sau, în cazul persoanelor trecute în rezervă, la cererea persoanei
interesate, de către comisiile de expertiză medico-militară de pe lângă spitalele din
sistemul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională.
Medicul expert al asigurarilor sociale, in urma analizarii documentatiei
medicale si a examinarii clinice: intocmeste raportul de expertiza medicala a
capacitatii de munca, si emite decizia medicala a capacitatii de munca. Decizia
medicala asupra capacitatii de munca se emite in termen de 45 de zile de la data
inregistrarii cererii si se comunica in termen de 5 zile de la emitere (art.71 alin.5
din Legea nr.263/2010).
Documentele care atestă cauza invalidităţii sunt, după caz:
- adeverinţă de confirmare eliberată de direcţia de sănătate publică, în caz de
boală profesională;
- proces-verbal avizat de inspectoratul teritorial de muncă ce a confirmat
caracterul de muncă al accidentului sau adeverinţă de confirmare a înregistrării
accidentului de muncă la inspectoratul teritorial de muncă, în caz de accident de
muncă;
- documente medicale eliberate de medicii de specialitate care confirmă
diagnosticul, în caz de schizofrenie/neoplasm/SIDA; pentru afecţiunea neoplazică
se anexează şi rezultatul examenului histopatologic;
- certificat emis de comisia de expertiză medico-militară, în caz de accident
sau boală contractată în timpul ori din cauza îndeplinirii serviciului militar sau a
şcolilor militare.

5
 Invaliditatea presupune un handicap dobândit în perioada vieţii profesionale,
ce împiedică buna desfăşurare a acesteia. Conform OMS, invaliditatea reprezintă
reducerea capacităţii de muncă provocată de o boală obişnuită, de o boală
profesională, de un accident de muncă sau în afara muncii. Invaliditatea este o
noţiune medico-judiciară, care dă drepturi persoanei respective, spre deosebire de
handicap care este o noţiune medico-socială.

Scopul ECM:
1. Stabileşte dacă bolnavul poate continua munca pe care o prestează.
2. Stabileşte dacă este necesară adaptarea locului de muncă.
3. Impune întreruperea temporară a activităţii, care se poate realiza în două
situaţii:
(a) activitatea devine factor de agravare a bolii
(b) bolnavul este incapabil să facă faţă solicitărilor acesteia.

Stabilirea diagnosticului funcţional al CM:

1. Examen clinic psihiatric:
- intensitatea şi durata afectării funcţiilor psihice
- tipul (forma clinică) de boală psihică; stadiul de evoluţie, calitatea şi durata
remisiunii
- posibilitatea de compensare

2. Examen psihologic, contribuie la:

- cunoaşterea personalităţii bolnavului
- depistarea şi evaluarea activităţii psihice deficitare
- depistarea şi evaluarea activităţii psihice restante ce pot fi folosite în
procesul de recuperare
- evaluarea deteriorării cognitive

6
 - evaluarea capacităţii de adaptare la eforturi psihice

3. Investigaţia socială, se efectuează:

• la domiciliul pacientului
• la unităţile sanitare unde s-a tratat pacientul
• la locul de muncă

Pe baza informaţiilor obţinute se va stabili diagnosticul funcţional al CM:

1. Deficienţă psihică uşoară: se stabileşte în cazurile cu remisiune foarte
bună, de durată, ce pot fi menţinute în program normal de lucru, la acelaşi loc de
muncă sau într-un alt loc cu solicitări reduse. Se va avea în vedere riscul
recăderilor şi eventualele efecte adverse ale tratamentului de întreţinere.

2. Deficienţă psihică medie: corespunde cazurilor cu remisiune intercritică

relativ bună. Efortul profesional maxim suportat este de 4 ore/zi, peste care
fenomenele clinice se accentuează. Vor fi încadraţi în gradul III de invaliditate.

3. Deficienţă psihică accentuată: se aplică cazurilor cu evoluţie severă,

nefavorabilă (fără remisiune sau de foarte scurtă durată), cu tulburări
comportamentale majore care împiedică susţinerea unei activităţi profesionale. Vor
fi încadraţi în gradul II de invaliditate.

4. Deficienţă psihică gravă: se aplică cazurilor care au nevoie de ajutor

permanent sau cazurilor care, datorită actelor lor, necesită izolare în aşezăminte
speciale pentru bolnavi cronici. Vor fi încadraţi în gradul I de invaliditate.

O persoană poate beneficia de pensie de invaliditate dacă este încadrată într-

un grad de invaliditate prin decizie emisă de medicul expert al asigurărilor sociale,
iar în cazul personalului militar de comisiile de expertiză medico-militară de pe

7
lângă spitalele din sistemul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă
naţională, indiferent de stagiul de cotizare realizat în sistemul public de pensii.
Pensionarii de invaliditate sunt supuşi revizuirii medicale periodic, în funcţie
de afecţiune, la intervale cuprinse între un an şi 3 ani, până la împlinirea vârstelor
standard de pensionare, la termenele stabilite de medicul expert al asigurărilor
sociale sau, de către comisiile centrale de expertiză medico-militară.
După fiecare revizuire medicală, medicul expert al asigurărilor sociale,
respectiv comisiile centrale de expertiză medico-militară emit o nouă decizie
medicală asupra capacităţii de muncă, prin care se stabileşte, după caz: menţinerea
în acelaşi grad de invaliditate; încadrarea în alt grad de invaliditate; redobândirea
capacităţii de muncă.
Dreptul la pensie de invaliditate se modifică sau încetează începând cu luna
următoare celei în care s-a emis decizia medicală asupra capacităţii de muncă,
emisă în urma revizuirii medicale.
!!! Neprezentarea, din motive imputabile pensionarului, la revizuirea medicală
atrage suspendarea plăţii pensiei începând cu luna următoare celei în care era
prevăzută revizuirea medicală sau, după caz, încetarea plăţii pensiei, în condiţiile
legii.
Revizuirea medicală se poate efectua şi la cererea pensionarilor, dacă starea
sănătăţii lor s-a îmbunătăţit sau, după caz, s-a agravat.
Nu mai sunt supuşi revizuirii medicale periodice pensionarii de invaliditate
care: prezintă invalidităţi care afectează ireversibil capacitatea de muncă; au
împlinit vârstele standard de pensionare prevăzute de lege; au vârsta mai mică cu
până la 5 ani faţă de vârsta standard de pensionare şi au realizat stagiile complete
de cotizare, prevăzute de lege.

Recuperarea
Este un complex proces medico-socio-profesional având ca scop reintegrarea
socio-profesională a indivizilor. Se începe cu evaluarea restantului morfofuncţional
pe baza căruia se face programul de recuperare.
Obiectivele recuperării:
1. recăpătarea independenţei fizice şi psihice pentru diverse activităţi

8
 2. dezvoltarea abilităţilor de comunicare interpersonală
3. educarea manifestării unui comportament natural.

Programul recuperator:
Pensionarii de invaliditate care sunt supuşi revizuirii medicale au obligaţia de
a urma programele recuperatorii întocmite de medicul expert al asigurărilor sociale
care a emis decizia de încadrare în grad de invaliditate, în vederea reintegrării
socio-profesionale.
Neîndeplinirea, din motive imputabile pensionarului, a programelor
recuperatorii atrage suspendarea plăţii pensiei începând cu luna următoare
constatării.
Casele teritoriale de pensii şi casele de pensii sectoriale efectuează controlul
asupra respectării programelor recuperatorii, pe baza normelor metodologice
emise.

În alcătuirea acestuia trebuie să se ţină cont de o serie de factori, cum ar fi:

- vârsta
- sexul
- încărcătura genetică
- constituţia fizică şi personalitatea
- nivelul socio-cultural şi socio-profesional
- atitudinea familiei faţă de boală, motivaţia pentru recuperare
- vulnerabilitatea
- reţeaua de suport social
- severitatea tulburării psihice
- evenimentele stressante de viaţă la debutul tulburării.

9
 Metodele de recuperare:
1. Tratament medical (dispensarizarea).
2. Metode psihologice: trainingul abilităţilor sociale, terapie suportivă, diverse
psihoterapii.
3. Terapie ocupaţională.
4. Ergoterapie.
5. Metode sociale: participare la grupuri sociale frecventate şi de persoane
sănătoase, activităţi de club
6. Îngrijirea rezidenţială (hostel).

10