Sunteți pe pagina 1din 13

Ipostazele psihicului şi relaţiile dintre ele

Metodele psihologiei

Prezentare realizată de prof. FLORICA PODARIU


Colegiul Național ”A.T. Laurian” Botoșani
Ipostazele psihicului şi relaţiile dintre ele

● Între psihic şi comportamental există o strânsă


interdependenţă:
- comportamentele sunt interiorizate şi transformate în acte
subiective;
- actele subiective sunt exteriorizate prin intermediul
conduitei.

● Sistemul psihic uman (SPU) este un ansamblu de funcţii şi


procese psihice aflate în interacţiune, organizate ierarhic şi
care contribuie la apariţia fenomenului de conştiinţă.

● Fenomenul de conştiinţă rezultă din interacţiunea


proceselor cognitive senzoriale, proceselor cognitive
superioare şi a proceselor reglatorii.

Prezentare realizată de prof. FLORICA PODARIU, Colegiul Național ”A.T. Laurian” Botoșani
 Conştiinţa are rol conducător concretizat prin
funcţia:
- de cunoaştere;
- de orientare spre scop;
- de autoreglaj voluntar;
- creatoare şi anticipativă.

 Andrei Cosmovici consideră că există două feluri


de conştiinţă:
- conştiinţa implicită, primitivă (conştiinţa de ceva);
- conştiinţa reflexivă, de sine (conştiinţa eului)

Prezentare realizată de prof. FLORICA PODARIU, Colegiul Național ”A.T. Laurian” Botoșani
Structura psihicului
Psihicul se diferenţiază în:
 trei nivele de prelucrare a informaţiei:
- inconştientul,
- preconştientul;
- conştientul.
 trei instanţe:
- Sinele;
- Eul;
- Supraeul.

Prezentare realizată de prof. FLORICA PODARIU, Colegiul Național ”A.T. Laurian” Botoșani
Structura psihicului

Conştientul: un flux de senzaţii, percepţii,


sentimente, comportamente, informaţii.
Funcţiile conştientului:
 de cenzurare (filtrare) a tuturor tendinţelor
care nu sunt acceptabile din punct de
vedere social;
 de refulare (represiune) a elementelor care
sunt nesocializate sau nesocializabile;
 de rezistenţă, de baricadare, a tendinţelor
reprimate în inconştient.

Prezentare realizată de prof. FLORICA PODARIU, Colegiul Național ”A.T. Laurian” Botoșani
Structura psihicului
Preconştientul este zona care conţine toate
gândurile, informaţiile, deprinderile care nu
sunt în prezent conştiente, dar care pot fi uşor
actualizate în conştiinţă.
La acest nivel au loc două cenzuri :
• una separă preconştientul de conştient şi are
rolul de a stopa sau de a deforma conţinuturile
insalubre din inconştient;
• alta desparte preconştientul de conştient şi
acţionează ca un „filtru” care permite accesul în
conştiinţă doar acelor impulsuri şi tendinţe
acceptabile pentru ea.
Prezentare realizată de prof. FLORICA PODARIU, Colegiul Național ”A.T. Laurian” Botoșani
Modelul personalității
 Sinele (Id):
• conţine toate imboldurile lăuntrice, pulsiunile şi instinctele;
• este în întregime egoist şi nerealist;
• se manifestă numai pe baza principiului plăcerii de satisfacere imediată a oricărei
dorinţe;
• este prezent încă de la naştere şi ţine de domeniul incoştientului.
 Eul (Ego):
• intermediază între Sine şi realitatea externă;
• se manifestă pe baza principiului realităţii, conform căruia solicitările Sinelui
trebuie îndeplinite într-o manieră care să corespundă cu realitatea.
 Supraeul (Superego):
• se manifestă ca un „părinte interior”, care-i indică omului ce „ar trebui” să facă;
• conţine toate ideile, datoriile şi responsabilităţile individului, ca parte a
atribuţiilor sociale;
• este, de multe ori, la fel de nerealist ca şi Sinele (exagerează).
Eul intervine din nou pe principiul realităţii pentru a menţine echilibrul între realitate
şi solicitările prea pretenţioase ale Supraeului.
Prezentare realizată de prof. FLORICA PODARIU, Colegiul Național ”A.T. Laurian” Botoșani
Modelul personalității

Prezentare realizată de prof. FLORICA PODARIU, Colegiul Național ”A.T. Laurian” Botoșani
Metodele psihologiei
 Metoda (gr. methodos – drum, cale de urmat)desemnează o serie de demersuri,
proceduri sau reguli pe care le adoptăm în vederea atingerii unui scop.
 Metoda observaţiei
1. După modul de desfăşurare:
- observaţie directă;
- observaţie indirectă;
- observaţie cu observator uitat.
2. După gradul de implicare a observatorului:
- observaţie pasivă;
- observaţie activă.
3. După încadrarea în timp:
- observaţie continuă;
- observaţie secvenţială.
4. După obiectivul urmărit:
- observaţie globală;
- observaţie parţială.
 Autoobservaţia (observaţia orientată spre noi înşine)
Prezentare realizată de prof. FLORICA PODARIU, Colegiul Național ”A.T. Laurian” Botoșani
Metodele psihologiei

 Metoda experimentului (provocarea


deliberată a evenimentului)
 Metoda convorbirii
 Metoda anchetei:
- Ancheta pe bază de chestionare
- Ancheta pe bază de interviu
 Metoda biografică
 Metoda analizei produselor activităţii
 Metoda modelării şi simulării
computerizate

Prezentare realizată de prof. FLORICA PODARIU, Colegiul Național ”A.T. Laurian” Botoșani
Metodele psihologiei
Testul psihologic - probă etalonată şi standardizată

Clasificarea testelor psihologice:


1. După modul de concretizare a răspunsurilor:
- teste de performanţă;
- teste de personalitate.
2. După modul de aplicare:
- teste individuale,
- teste colective.
3. După durata de parcurgere a testului:
- test cu timp impus;
- test în timp liber (la alegere)
Prezentare realizată de prof. FLORICA PODARIU, Colegiul Național ”A.T. Laurian” Botoșani
Resurse:

• Psihologie - Manual pentru clasa a X-a, autori: Elena


Lupşa, Victor Bratu; Editura Corvin, Deva, 2005;
• Imagini de pe Internet

Prezentare realizată de prof. FLORICA PODARIU, Colegiul Național ”A.T. Laurian” Botoșani
Mulțumesc
pentru atenție!

Prezentare realizată de prof. FLORICA PODARIU, Colegiul Național ”A.T. Laurian” Botoșani

S-ar putea să vă placă și