Sfântul Ioan Damaschinul

675-749

S-a născut în Damasc în anul 675 într-o familie nobilă de creștini, care se în
fruntea Califatului Siriei din secolul al VII-lea. Tatăl său Serghie Mansur era un
înalt dregător al califului. Bunicul său Mansur a tratat capitularea Damascului, la 4
septembrie 635, în mâinile arabilor. Serghie a dat fiului său o educație aleasă. El a
angajat pentru fiul său Ioan și pentru fiul adoptiv Cosma, un prerceptor de care au
învățat arta de a scrie și de a compune imne bisericești. După moartea tatălui săi
întmplată la 690, Ioan ocupă aceeași funcție până în anul 718, când califul Omar al
II-lea (717-720) pornește prigoana împotriva creștinilor. Refuzând să treacă la
mahomedanism, Ioan își împarte averile la săraci și biserici și împreună cu fratele
său Cosma se retrage la celebra mănăstire palestiniană ”Sfîntul Sava”. Patriarhul
Ioan al V-lea al Ierusdalimului îl hirotonește întru preot, În treapta de preot va
rămâne toată viața. Fratele său Cosma va ajunge episcop la Maiuma în anul 743.
Când Leon al III-lea Isaurul (717-740) publică edictul împotriva icoanelor (726)
patriarhul Ioan al V-lea se adresează lui Ioan să ia atitudine. Acesta scrie trei tratate
împotriva ereziei. Ia parte activă la la sinodul antiiconoclast al apiscopilor orientali.
Lupta lui se aseamnă cu lupta sf. Atanasie împotriva arianismului. Pentru acesta
sinodul iconoclast de la 754 la anatematizat. A fost reabilitat la sinodul VII
ecumenic. A trecut la Domnul în anl 749, 4 decembrie, la mănăstirea Sf. Sava.
Opera
A scris în mai toate genurile: polemic, dogmatic, moral-ascetic, exegetic și liturgic.
1 Opere polemice.
a) Trei cuvântări către cei ce resping sfintele icoane. Prima a apărut în 726, a doua
în 730, iar a treia ceva mai târziu. Este o lucrare originală, reprezentând cea mai
bună apologie a cultului icoanelor care s-a scris în decursul istoriei bisericești.
Arată că Dumnezeu poate fi reprezentat în icoane din momentul întrupării. Face
distincție între cultul divin și cultul sfinților/ Sfânta Fecioară, sfinții și îngerii care
au apărut sub formă omenească pot fi reprezentați în icoane. La fel se cuvine
crucii, evangheliei, altarului. Venerarea se dă chipului, nu lemnului sau altui
material din care sunt făcute icoanle. Arată că icoanele au fost cinstite din vechime
în Biserică. Au și o valoare educativă, ăci servesc drept carte pentru neștiutorii de
carte;
b) Contra maniheilor.
c) O mărturisire de credință pe scurt.
d)Un catehism sub formă de întrebări și răspunsuri.
2. Opere Dogmatice
a)Opera dogmatică cea mai importantă este intitulată Izvorul cunoștinței (Πηγὴ
γνώσως). Este împărțită în trei părți. Partea I este o ontologie și o teorie a
cunoașterii bazată pe cele 10 teorii ale lui Aristotel, intitulată și Dialectica
(Capetele filozofice). Partea II este o istorie a ereziilor și este intitulată Despre
erezii. Partea a treia este intitulată Expunere exactă a credinței ortodoxe (Εκδοσις
ἀκριβὴς τῆς ορτόδοξον πίστεως) sau Dogmatica.
Lucrarea are următorul conținut: I. Dumnezeu în Sine; II. Dumnezeu Creatorul,
despre îngeri și demoni, despre natura văzută, despre rău, despre om, Despre
Providență; III. Dumnezeu Mântuitorul; IV. Dumnezeu Sfințitorul, în special
despre însușirile lui Dumnezeu și despre Sfânta Treime, crearea lumii (nevăzute,
văzute), despre crearea omnului, Întruparea Fiului lui Dumnezeu, Învierea și
Înălțarea Lui, credința, canonul Sfintei Scripturi, Botezul Euharistia, cultul
sfinților, moaștelor și icoanelor, sfârșitul lumii.
3. Opere moral-ascetice
a) principala operă este intitulată Ἰερά sau cuma fost denumită mai târziu Ἰερά
παράλληκα – Sfintele paralele. Este un cinsiderabil florilegiu cu texte din Sfânta
Scriptură și din Sfinții Părinți ai Bisericii. Este împărțită în trei părți: Despre
Dumnezeu și cele dumnezeiești; Dsepre om și cele omenești; Despre virtuți și vicii.
Alte lucrări Despre posturi, Despre cel opt păcate capitale; Despre virtuți și vicii.
Opere Oratorice
Avem 13 omilii: despre Preasfânta Maria; Despre Schimbarea la față, Despre
Smochinul uscat; Despre Sâmbăta Mare.
Exegetice / A lăsat un comentariu la epistolrele Sf. Apostol Pavel.
Liturgice
Despre sfintele posturi în care determină durat posturilor; Despre azime. Sf. Ioan a
scris o serie de imne: Canoanele Utreniilor din Sărbătorile Domnului și ale
Născătoarei de Dumnezeu (Paști, Înlățare Crăciun). Trece autorul Octoihului, se
pare că doar a corectat și aranjat pe 8 glasuriantice.
Doctrina
Opera dogmatică a Sf. Ioan Damaschinul nu e o creație nouă, ci rezumă teologia
secolelor anterioare.
Triadologia lui este tributară Părinților Capadocieni (Sf. Vasile cel Mare, Sf.
Grigorie Teologul și Sf. Grigorie de Nyssa).
Hristologia lui se aseamănă cu cea a Sf. Chiril al Alexandriei – „o fire întrupată” a
Cuvântului. Prin aceasta Sfântul Ioan exprimă realitatea întrupării Cuvântului.
Cuvântul lui Dumnezeu la întrupare nu a asumat o natură umană abstractă, ci pe
cea a unei persoane concrete, enipostaziată în Fiul.
Antropologia – Sf. Ioan afirmă că omul că omul a fost creat pentru a progresa în
comuniune cu Dumnezeu. Adam era în stare de „îndumnezeire” prin relație cu
Dumnezeu. Această relație era izvorul nemuririi, căci Adam nu era nemuritor prin
fire, ci prin har. Omul avea însă misiunea de a discerne între bine și rău.
Consecința păcatului a fost că sufletul s-a supus trupului, sediu al patimilor și al
stricăciunii.
Sf. Taine – Sf. Ioan acordă o importanță deosebită Botezului și Euharistiei, fără a
neglija celelalte taine. Botezul nu se săvârșește decât o singură dată. Invocarea Sf.
Treimi este absolut necesară. Cele trei scufundări în apă simbolizează cele trei zile
cât Hristos a stat în mormânt. Omul este o ființă dihotomică, de aceea purificarea
se face prin apă și prin puterea Sfântului Duh. În ceea ce privește Euharistia, Sf.
Ioan subliniază prezența reală a lui Hristos în pâine și vin, care devin Trupul și
Sângele lui Hristos
Iconologia - Sf. Ioan este primul teolog care a oferit o sinteză a teologiei icoanei.
Noțiunea de chip are mai multe sensuri. Chipul este o asemănare care exprimă un
model anume, deosebindu-se prin ceva de acel model. Ideea principală este aceaa
de participare. În Iisus Hristos, materia însăși a fost sfințită, trupul Său material,
fiind sfințit, real, prin unirea ipostatică cu Logosul divin.
El face distincție între adorare (latreia), care se datorează numai lui Dumnezeu și
venerare (proskynesis), care se aduce numai sfinților (Feciaorei Maria i se aduce
supravenerare).
Sf. Ioan Damaschinul afirmă: „Nu ne închinăm materiei, ci celui ce este înfățișat în
icoană...”.