Norvegiana de pădure este o rasă de pisică.

Istoricul și originea[modificare | modificare sursă]

În ciuda taliei mari și al aspectului sălbatic, Norvegiana de pădure nu este un descendent sau un
hibrid al vreunei specii de pisică salbatică. Denumită „Norsk Skogkatt” în Norvegia, Norvegiana de
pădure este posibil să fi ajuns in nordul Europei acum câteva sute de ani, ca descendent al pisicilor
domestice introduse în Europa de către romani. Mențiuni cu privire la pisici de talie mare, cu părul
lung există în mitologia scandinavă. Din moment ce miturile scandinave au fost transmise
generațiilor următoare prin viu grai timp de câteva sute de ani înainte de a fi consemnate în poemele
Edda, undeva la începutul secolului al XIII-lea, este foarte clar că pisicile domestice cu părul lung au
existat în Norvegia de foarte mult timp. Clima din nordul Norvegiei a oferit un test aspru acestor
pisici. Numai exemplarele cele mai robuste și mai rezistente au supraviețuit, astfel că, de-a lungul
secolelor, pisicile au dezvoltat constituții robuste, blănuri impermeabile, lungi, simțuri fine și instincte
puternice. Primul club al pisicilor din rasa Norvegiană de pădure a fost fondat în 1934, iar în 1938,
primul exemplar din această rasă a fost etalat într-o expoziție felină în Oslo, Norvegia. În timpul celui
de-al Doilea Război Mondial, rasa a fost la un pas de a dispărea, iar încrucișarea cu pisica
domestică norvegiană, cu părul scurt amenința existența Norvegienei de pădure, ca rasă pură. După
război, crescătorii de pisici din Norvegia au început un program de creștere și selecție pentru a salva
rasa de la dispariție. Eforturile lor au fost încununate de succes, iar rasa a fost desemnată pisica
națională a Norvegiei de catre regele Olav V. Norvegienele de pădure au sosit în Statele Unite în
noiembrie 1979. În 1980, un grup restrâns de crescători americani și-au canalizat eforturile pentru a
face posibilă recunoașterea rasei de către oficiile din nordul Americii. Astăzi, rasa este recunoscută
de majoritatea asociațiilor și este a patra rasă de pisici, cu părul lung ca și popularitate,
potrivit CFA („Cat Fanciers Association”).

Rasa este recunoscută de următoarele organizații și oficii internaționale: American Association of

Cat Enthusiasts (AACE), American Cat Association (ACA), American Cat Fancier’s Association
(ACFA), Canadian Cat Association (CCA), Cat Fanciers’ Association (CFA), Cat Fanciers’
Federation (CFF), The International Cat Association (TICA), United Feline Organization (UFO).

Aspectul exterior și dimensiunile[modificare | modificare sursă]

Deși există unele similitudini între Norvegiana de pădure și rasa Maine Coon, ele sunt rase
separate. Maine Coon-ul este mai mare decât norvegiana de pădure, iar caracteristicile corporale
ale celor două rase sunt total diferite. Norvegiana de pădure este o pisică robustă cu picioarele din
spate musculoase și lungi. Corpul este de lungime medie, bine proporționat și musculos, cu pieptul
adânc și o osatură puternică. Forma capului se incadrează într-un triunghi echilateral. Ochii sunt
mari și expresivi. Urechile de dimensiuni medii, rotunde continuă linia care unește obrazul cu baza
urechii. Trăsătura care diferențiază, într-adevăr, Norvegiana de pădure de celelalte rase, este blana
sa splendidă. Blana sa dublă, deasă și lungă și "coama" regală fac ca Norvegiana de pădure să
pară mai mare decât este în realitate. Părul exterior impermeabil și, în mod natural, unsuros
protejează puful profund, izolant. Numeroase smocuri de păr ornează urechile, iar labele, de
asemenea, bine îmbrăcate cu păr și prevăzute cu smocuri de păr protejează picioarele felinei de
gheață și zăpadă. Norvegienele de pădure cresc destul de încet, atingând dezvoltatea deplină în
jurul vârstei de 5 ani. Coada este lungă și stufoasă. Tigratul (tabby) cu alb este desenul cel mai
frecvent întâlnit, Norvegiana de pădure se găsește într-o gamă variată de culori și desene, excepție
făcând acelea care ar indica o eventuală hibridizare (desenul siamezei, culorile ciocolatiu sau liliac).
Ochii pot fi în diferite nuanțe de verde, auriu, verde-auriu, în timp ce exemplarele albe pot avea ochii
albaștrii sau pot fi ceacâre (adică cu ochi cu culori diferite).
Personalitatea[modificare | modificare sursă]
Nu vă lăsați păcăliți de musculatura bine conturată și de înfățișarea sălbatică. În ciuda anilor
petrecuți în sălbăticie, în pădurile norvegiene, sau poate chiar datorită acestora, Norvegiana de
pădure va prefera să fie dezmierdată și să se cuibărească în brațele dumneavoastră decât să
alerge. Dragălașă, prietenoasă, ele formeaza legături puternice bazate pe afecțiune cu companionii
lor umani. Nu se sperie de nimic, adaptându-se cu ușurință majorității circumstanțelor și stilurilor de
viață. Nu sunt pisici zgomotoase, preferând să-și "spună părerile" prin limbajul trupului. Vor mieuna
prelung numai dacă se întâmplă ceva total nepotrivit, cum ar fi un castron pentru mâncare gol. Sunt
pisici care torc puternic, putându-le auzi dintr-o cameră alăturată. Nu sunt pisici care să vă stea tot
timpul în brațe (nu că nu le-ar plăcea), preferând să se tolănească chiar lângă dumneavoastră mai
degrabă decât pe dumneavoastră și să vă ofere o companie afectivă și protectoare.

Relațiile cu familia și casa[modificare | modificare sursă]

Norvegiana de pădure este medium activă în interiorul casei, vigilentă, cu capacitate de reacție și
destul de independentă.

Acceptă prezența copiilor și a altor animale de companie, în special, dacă crește alături de aceștia.

În general, sunt obișnuite să trăiască afară, fiind foarte fericite dacă dispun de o curte, dar se
adaptează ușor și vieții într-un apartament. Rezistă la temperaturi destul de scăzute și se pare că le
place ploaia.[necesită citare]

Norvegienele de pădure sunt active și jucăușe, menținându-și același temperament și ca adult.

Atlete naturale, Norvegienelor de pădure le place să-și investigheze domeniul, să se cațere în vârful
bibliotecii sau al pomilor. Ele pot deveni animale numai de interior atâta timp cât li se oferă suficient
spațiu, echipament pentru cățărare și multă atenție și afecțiune.

Aspecte particulare[modificare | modificare sursă]

Lungimea blănii variază în funcție de anotimp. Primăvara, Norvegiana de pădure își înlătură blana
lungă și deasă de iarnă, iar toamna, pe cea de vară, mai scurtă și mai subțire. Această năpârlire
este atât de evidentă, încât Norvegiana de pădure, vara, aproape că arată ca o pisică complet
diferită, rămânându-i doar coada stufoasă, zulufii de pe urechi și dintre pernițele degetelor care să
vă reamintească de Norvegiana de pădure din timpul iernii. În timpul perioadelor de năpârlire,
perierea meticuloasă, zilnică cu o perie cu dinți fini de metal este absolut necesară pentru a preveni
încurcarea și mătuirea părului și pentru a limita cantitatea de păr depusă pe suprafețele și obiectele
din casa dumneavoastră. În celelalte perioade ale anului, blana Norvegienei de pădure necesită un
minim de îngrijire. Perierea blănii, o dată pe săptămână este, de obicei, suficientă, pentru a preveni
încurcarea și pierderea luciului acesteia.

Boli și afecțiuni curente[modificare | modificare sursă]

În general, Norvegienele de pădure sunt niște pisici rezistente și sănătoase, care, cu o alimentație
adecvată, mișcare, îngrijire medical veterinară (vaccinări, deparazitări, controale periodice, etc.) și
afecțiune din partea stăpânului, vor fi longevive.

Nu sunt semnalate probleme de ordin gentic, specifice Norvegienei de pădure. Sunt predispuse
afecțiunilor curente specifice felinelor în general, fără o frecvență crescută a uneia dintre ele.
Masculii nu sunt feriți de sindromul urologic felin (formarea de pietricele la nivel renal sau vezical),
motiv pentru care trebuie avută o atenție sporită asupra alimentației și apariției eventualelor dificultăți
de urinare.

După o anumită vârstă, în funcție și de individ, au tendința de a depune tartru dentar, cu predilecție
pe molari și carnasiere.

Norvegienele de pădure sunt foarte gurmande, fiind predispuse obezității. Din acest motiv este
indicat, pe cât posibil, să li se administreze o cantitate limitată și adecvată de alimente.

Ideal este ca după vârsta de 6–8 ani, chiar dacă aveți un exemplar sănătos, să-i faceți un control de
rutină și câteva investigații (ecografie, radiografie, analize de sânge și urină) pentru a depista din
timp eventualele sensibilități și pentru a încerca remedierea acestora printr-o alimentație
corespunzătoare sau cu ajutorul unui tratament adecvat.

Speranța medie de viață a Norvegienei de pădure este între 10–14 ani, dar pot trăi și mai mult.