AN ŞCOLAR 2021-2022

MANAGEMENTUL CLASEI DE ELEVI

Referat pentru CATEDRA DE EDUCAȚIE SPECIALĂ realizat de

Prof. Vîlvăresc Maria și Prof. Pop Marta

Aprilie 2022
 Nu puţine sunt situaţiile în care cadrul didactic se confruntă cu unele situaţii aparent
insolvabile care afectează prin obstaculare bunul mers al activităţilor din clasă.
Criza poate fi definită ca un eveniment sau un complex de evenimente inopinante,
neaşteptate dar şi neplanificate, generatoare de periculozitate pentru climatul, sănătatea ori siguranţa
clasei respective şi a membrilor acesteia.
Definiţia ar trebui completată cu o serie de elemente conexe cum ar fi, pe de o parte,
precizarea gradului de periculozitate, a percepţiei reale ori false a acestuia, iar pe de alta, gradul de
probabilitate a evenimentului studiat.
Mecanismele de a prevedea, delimita, defini, controla şi soluţiona o situaţie de criză
presupun un efort mare, strategii de intervenţie ferme dar prudente, un consum de energie nervoasă
şi fizică sporit, cu şanse de a determina consecinţe greu de evaluat în planul echilibrului psihic al
persoanelor implicate. Traumele pot fi semnificative întrucât "tentaculele" crizei tind să pună
stăpânire şi pe elemente conexe, aparent neimplicate în situaţia generatoare.
Extensia crizei este favorizată şi de intervenţiile stângace ori chiar de nonintervenţiile
cadrului didactic nepregătit şi neabilitat din punct de vedere managerial pentru o asemenea derulare
evenimenţială. De obicei situaţia de criză este recunoscută numai în momentele limită, deşi,
fragmente ale acesteia au fost identificate anterior, limitând la maximum şansele de soluţionare
promptă.
Caracteristicile unei situaţii de criză
Sintetizând caracteristicile unei crize, aceasta:
• beneficiază de o izbucnire instantanee, declanşându-se fără avertizare;
• debutează de obicei prin afectarea sistemului informaţional: viciază mesajele,
îngreunează comunicarea prin obstaculare permanenta, prin destructurarea canalelor, urmărind
instaurarea stării de confuzie;
• facilitează instalarea climatului de insecuritate,
• generează stări de panică prin eliminarea reperelor de orientare valorică;
În planul strategic abordarea managerială a crizei evidenţiază, ineditul stărilor
declanşate, faptul că nu poate fi asemănată cu vreun element stabil din starea de normalitate şi
impresia de insolvabilitate.

Principalele modalitati (strategii) de prevenire și de rezolvare a situțiilor critice în școală

sunt:
- strategii preventive
- strategii de modificare comportamentală
- crearea și aplicarea programului de modificare comportamentală

Strategii preventive
1. Stabilirea de reguli
- comunicarea clară a regulilor comportamentului social şi academic la începutul anului
şcolar;
- regulile îi ajută pe elevi să-şi controleze comportamentul impulsiv, comunicându-le
expectanţele profesorilor pentru anumite comportamente. Unele reguli sunt stabilite de concerea
şcolii, altele se stabilesc împreună cu elevii, raportate la situaţia specifică a clasei;
- stabilirea regulilor: identificarea celor mai frecvente probleme din şcoală;
- dacă regula este elaborată, ea trebuie respectată, determinând şi presiunea grupului
pentru respectarea ei.
Criterii de stabilirea a regulilor: stabilirea regulilor la începutul anului şcolar; să fie
precizat simplu; lista de reguli să fie scurtă; să se focalizeze pe comportamente specifice; regulile să
fie discutate şi explicate; să fie precizate consecinţele şi recompensele; regulile vizează
îmbunătăţirea "condiţiilor de viaţă" în clasă etc.
2. Personalizarea clasei prin: aranjarea mobilierului; utilizarea elementelor decorative.
3. Cunoasterea elevilor
Respectul faţă de elevi este demonstrat prin atenţia acordată lor.
4. Utilizarea metodelor active de implicare a elevilor în activitatea de învătare
Studiile arată ca 80% dintre problemele de disciplină sunt datorate utilizării unor metode
ineficiente în activitatea de invătare. Ordinea în clasă se menţine datorită angajării active a elevilor
în activitate, nu datorită intervenţiilor profesorilor.
Pentru a determina o mobilizare a atenţiei elevilor se poate recurge la artificii strategice
precum: controlul vocii - diverse tonalităţi; control vizual; organizarea timpului în sarcina de
învățare.
5. Rezolvarea problemelor apărute imediat prin:
- comunicare asertivă - de maniera "mi-ar plăcea să...", "vreau ca tu să... , "tu ar trebui să
ştii ca...
- recurgerea la regula
- controlul proximităţii
6. Recompensa meritată
7.Crearea unui cadru de interacțiune pozitivă prin respectarea orarului prestabilit.

Strategii de modificare comportamentală

Modificarea unui comportament presupune 3 etape:
- antecedentele comportamentului
- comportamentul propriu - zis
- consecinţele comportamentului
Asadar, este nevoie de monitorizarea comportamentului pentru a culege date precise
despre un comportament sub aspectul frecvenţei de manifestare, al contextului și intensităţii pentru
a putea realiza un program de modificare comportamentală folosind următoarea structură:

Ziua Momentul Comportamentul Consecinţele

In urma întocmirii acestui tabel, analizându-l, se poate sugera o modalitate de intervenţie.

De multe ori, simpla monitorizare poate duce la ameliorare.
Analiza şi evaluarea functională a comportamentului prezintă următoarele dimensiuni:
forma de manifestare; frecvenţa; durata; intensitatea; latenţa (perioada dintre stimul şi manifestare);
contextul în care apare.

Crearea si aplicarea programului de modificare comportamentala

Elementele programului de modificare comportamentală au în vedere următoarele aspecte:
1. Întăririle – presupun orice stimul care determină creşterea frecvenței de apariție a unui
comportament, fiind definite prin efectul lor asupra comportamentului.
O modalitate excelentă de a-i acorda atenție unui elev este reprezentată de recompensarea
sa atunci când merită acest lucru.
Este foarte important ca profesorii să recompenseze corespunzător orice progres înregistrat
de elevii lor, indiferent cât de neînsemnat i-ar părea, în felul acesta ajutându-l să se simtă valorizat
și să-și dezvolte încrederea în sine.
Intaririle se clasifica în: obiectuale (jucării, cadouri); simbolice (obiecte cu semnificaţii –
la clasele primare); activităţi (timp liber, cinema); sociale - lauda, aprecierile, zambetul; punctaje.
Reguli de aplicare a intăririi pozitive: aplicare imediată; precizarea motivului; consecvenţa
aplicării.
Tipuri de programe de intărire:
 a) întărirea pe bază de rată de comportament se face după executarea unui număr de
comportamente prestabilite: rată fixă după trei răspunsuri: 1 bulină și rată variabilă - pentru primele
3 raspunsuri 1 punct, pentru următoarele 2 puncte;
b) întărirea pe bază de intervale (se aplică la un anumit interval de timp - fix sau variabil).

2. Pedepsele – reduc frecvenţa de apariţie a unui comportament

Reguli de aplicare a pedepselor: trebuiesc aplicate imediat; se aplică în particular; aplicate
cu calm; să nu fie criticată persoana, ci comportamentul; orice pedeapsă să fie precedată de un
avertisment; nu se acceptă pedepse corporale.
3. Modelarea - care poate fi reală sau simbolică
4. Contractul de contingență - înţelegere scrisă între profesori, părinte, consilier şi elev.
5. Promptingul reprezintă utilizarea unui stimul înainte şi după efectuarea unui
comportament în vederea facilizării invățării acestuia.
6. Ghidajul – poate fi de mai multe tipuri: ghidaj fizic (se scrie cu mâna copilului); ghidaj
verbal; întrebări - activează comportamente.
Instrumentarul tradițional de intervenție recomandă, în asemenea cazuri, focalizarea pe
varierea eficientă a raportului recompensă/sancțiune, ca forme motivaționale posesoare de resurse
educaționale nelimitate. Câteva constatari teoretice cu privire la aceste metode atât de controversate
sunt sintetizate de Oury astfel: „clasa nu se va putea lipsi de sancțiuni și de pedepse". In ceea ce
privește pedeapsa, au fost date două definiții de lucru pentru aceasta : o notiune morală conexată
ideii de conștiință, de vină și de ispășire, precum și formă și mijloc de dirijare, un fel de stimul cu
trei conotații valorice: dezavantaj (ca ispășire), mijloc de dirijare acționând pe baza neplăcerii
(pedeapsa ca normă) și experiență neplacută (pedeapsa naturala).
Din punct de vedere pedagogic, introducerea pedepsei este utilă, întrucat distanțarea fată
de norma explicită solicită o anumită atitudine din partea cadrului didactic. În măiestria cu care
acesta face apel la respectiva metodă, cadrul didactic trebuie să țina cont de cateva constatari de
ordin psihopedagogic: pedeapsa aplicată de un profesor, care în mod obișnuit impune o anumită
distanță socio-afectivă între el și elevi, va înregistra efecte minore, posibil negative; nu același lucru
se va observa în urma aplicarii pedepsei de catre un profesor cald, implicat și atașat din punct de
vedere socioafectiv, metoda care se poate finaliza cu efecte pozitive imediate, dar și cu o constantă
corectivă benefică pentru o perioadă mai lungă de timp.
Apelul la această strategie intervenționistă se poate face numai în cazul în care subiectul
are o anumita maturitate psiho-afectivă și când a dobândit conștiința de sine. Aplicată în condiții de
imaturitate psiho-afectivă, pedeapsa nu provoaca decât teamă, intimidare, anxietate și suferință,
efecte nedorite atat pe termen scurt, cât și, prin efectele lor malefice, pe termen lung.
Cu valențe multiple, dar polare la utilizare, pedeapsa înregistrează în urma utilizării sale
efecte vizibile atat în plan afectiv, cat și în plan cognitiv, cu consecințe dependente de maturizarea
morală a copilului.

Așadar modalitățile de prevenire și de rezolvare a situațiilor critice în școală prezentate

mai sus pot fi foarte utile cadrului didactic care are datoria de a controla situațiile de criză apărute în
timpul orelor de curs.

Bibliografie:

Blândul Valentin Cosmin, (2012), Psihopedagogia comportamentului deviant, Editura Aramis

Print, București.
https:www.//forum.portal.edu.ro Iucu Romiță, (2005), Managementul clasei de elevi
https:www.//forum.portal.edu.ro