Elev: Matei Andreea Antonia

Clasa a VII-A – Liceul Teoretic Ion Barbu

EVOLUȚIA DREPTULUI DE VOT îN ROMANIA DE LA REGULAMENTELE

ORGANICE PÂNĂ LA CONSTITUȚIA DIN 2003

Trăind în democrație, ni se pare firesc ca toți cetățenii adulți să aibă drept de vot și să și-l exercite în
mod liber, votând cu partidul sau candidatul pe care îl doresc ori simpatizează. Însă, lucrurile nu au
stat dintotdeauna așa, întrucât cu timp în urmă, nu toți cetățenii puteau vota, fie pentru că trebuiau
să aibă un anumit statut social sau o anumită avere, fie pentru că femeile nu aveau dreptul să voteze,
sau exista doar o aparența de libertate din cauza regimului politic.

Până la apariția Regulamentelor organice nu a existat un drept de vot care să fie cât de cât similar cu
cel actual. Regulamentul organic a fost prima lege organică cvasi-constituțională în Țara Românească
și în Moldova. A fost promulgată în 1831 – 1832 de către autoritățile imperiale rusești și a rămas
valabilă până în anul 1858. Documentul a inițiat o perioadă de reforme, care au pus baza
occidentalizării societății locale.

Regulamentul organic Regulamentul organic

- Tara Româneasca - - Moldova -

Regulamentele organice prevăd pentru ambele Principate constituirea unor adunări cu rol
deliberativ, desemnate prin vot şi incluzând, de asemenea, o categorie restrânsă de membri de drept.
Ele prevăd, pe de altă parte, alegerea domnitorului (dispoziţiile respective au fost folosite doar o
singură dată, atunci când a fost ales domnitorul Bibescu). Pentru a fi alegător era nevoie de vârsta
minima de 30 de ani, iar cei care puteau vota erau doar boierii. Numărul total al celor care au votat
la primele alegeri din Moldova a fost de 360, iar in Țara Românească a fost de 439. Din documentele
istorice s-a putut afla atât numărul alegătorilor potenţiali, dar și al votanţilor veniţi la urne, ba chiar,
în câteva locuri, au fost găsite chiar și listele alcătuite în judeţe, cât şi cele aprobate de Marea Vornicie,
responsabilă cu validarea numelor.

După cum se poate observa, pe perioada valabilității Regulamentelor organice, accesul la vot
era limitat la un număr restâns de persoane, și anume la cei care dețineau statutul de boier,
deci persoane cu titlu nobiliar și care aveau vârsta minimă de 30 de ani. Din punctul meu de
vedere astfel de alegeri erau dominate de boierii cu influență în jurul cărora se creau anumite cercuri,
care dominau viața politică. Practic, nu putem vorbi de alegeri în adevăratul sens al cuvântului.

1
 Elev: Matei Andreea Antonia
Clasa a VII-A – Liceul Teoretic Ion Barbu

Ulterior, în primele decenii de existență a statului român format din unirea Moldovei cu Țara
Românească, votul a fost considerat mai degraba o funcție socială, iar averea si
educația aveau un cuvant important de spus in acordarea acestui drept. Prima manifestare la
vot a românilor a avut loc în anul 1859, atunci cand Alexandru Ioan Cuza a fost ales domnitor in
Moldova si in Tara Romaneasca, cand a avut loc Mica Unire. Domnitorul detinea atunci puterea
impreuna cu o adunare electiva si o comisie centrala, iar alegătorii erau impărțiți in trei categorii,
fiecare cu un venit minim slabilit, care urca până la 72.000 de franci.

După cinci ani, odată cu legea electorala din 1864, alegătorii au fost împărțiți în două categorii
(primari și direcți) și trebuiau să plătească un impozit pentru a putea vota, iar alegătorii
direcți trebuiau să știe să scrie și să citească și să aibă peste 25 de ani. În schimb, nu erau
condiționați de avere preoții parohiilor, profesorii, doctorii și licențiații diferitelor faculttăți,
avocații, inginerii și arhitecții. Legea electorală menționa obligativitatea deținerii unui buletin de
vot în momentul intrării în sala de votare. Primele alegeri pentru Adunarea Deputaților pe baza
acestei nou adoptate legi electorale au avut loc abia doi ani mai târziu, după abdicarea lui Alexandru
Ioan Cuza, în 1866. Constituția de la 1866 menține votul censitar, dar ține cont și de educație.

Dreptul de vot a fost condiționat de un cens (partea de impozit prevăzută de legea electorală,
necesară pentru acordarea dreptului de alegător) de avere, iar alegătorii erau împărțiți în colegii,
după avere și proprietăți. Astfel, pentru alegerea Adunării Deputaților, alegătorii urmau să fie
grupați în 4 colegii. Din primul colegiu făceau parte cei cu un venit funciar mai mare de 300 galbeni,
din al doilea cei care aveau între 100 și 300 de galbeni, din al treilea cei care plăteau o dare de 80 de
lei, iar din cel de-al patrulea colegiu, cei care plăteau o dare cât de mică la stat.

Campaniile electorale se desfășurau exclusiv în orașe, țărănimea votând în colegiul al treilea, nu

direct, ci prin delegați. Un candidat își putea vizita efectiv toți alegătorii din circumscripția sa, care se
ridicau la câteva sute. Rezultatul votului era dinainte știut, deoarece, de fiecare dată, guvernul care
organiza alegerile ieșea câștigător.

Astfel, și în perioada existenței României, formate ca urmare a unirii Moldovei cu Țara Românească,
dreptul de vot era limitat la persoanele care dețineau o anumită avere și la cele care aveau anumite
profesii, chiar dacă acestea nu îndeplineau criteriul averii. De asemenea, consider că acea condiție
privind faptul că alegătorii direcți trebuiau să știe carte, poate fi interpretat ca un lucru pozitiv,
întrucât votul acestora nu putea fi așa ușor influențat, presupunând că o persoană învățată are
capacitatea intelectuală să discearnă și să aleagă un anumit partid sau candidat în cunoștință de
cauză. Pede altă parte, țărănimea, care de obicei nu știa carte, nu putea vota în mod direct, ci prin
delegați, astfel că decizia fiecăruia nu conta, ci conta doar ceea ce alegea delegatul care îi reprezenta.

Regele Ferdinand I al României a introdus in 1918 sufragiul universal pentru alegerile parlamentare,
tradus atunci prin universalizarea dreptului de vot pentru bărbați. "Toți cetățenii români majori
vor alege prin drept obștesc obligatoriu, egal, direct si secret", se arăta in decretul-lege din 1918. Atât
prin decretul-lege din 1918, cât și prin Constituția din 1923, toți cetățenii români de sex masculin
puteau vota alegerea reprezentanților în Adunarea Deputaților dacă erau majori, majoratul fiind

2
 Elev: Matei Andreea Antonia
Clasa a VII-A – Liceul Teoretic Ion Barbu

atins la vârsta de 25 de ani, iar pentru Senat, doar dacă aveau vârsta minimă de 40 de ani. Votul devine
obligatoriu pentru bărbați, astfel că absenta de la vot era sanctionata cu amenda intre 20 si 500 de
lei. Astfel, se poate vorbi nu doar de dreptul de vot, ci de obligația de a vota și sunt de părere că
introducerea acestei obligații a fost un lucru bun, întrucât se asigura o prezență mare la vot, astfel
încât partidele, respectiv candidații care erau aleși, aveau reprezentativitate întrucât erau aleși de un
procent însemnat din populație.

Chiar dacă azi dreptul electoral al femeilor ni se pare un dat, în perioada interbelică s-au dus lupte
grele pentru obținerea lui. Deși femeile militau pentru drepturile lor încă de la sfârșitul secolului al
XIX-lea, mișcarea feministă românească a devenit foarte activă și puternică după Primul Război
Mondial. În România interbelică existau publicații și numeroase asociații și organizații care militau
pentru drepturile femeilor, muncitorilor sau ale categoriilor defavorizate. Mișcarea feministă nu era
izolată, ci făcea parte dintr-un curent mai amplu de mișcări sociale.

În 1929, femeile dobândesc dreptul de vot în cadrul alegerilor locale. Constituția din 1938 și Legea
electorală, adoptate în timpul domniei Regelui Carol al II-lea, recunosc dreptul de vot femeilor
care au împlinit vârsta de 30 de ani.

Consider că femeile din România au dobândit destul de târziu dreptul de vot, iar acest lucru ar fi
trebuit să se întâmple mult mai devreme, întrucât femeile puteau avea o contribuție importantă și
pozitivă în viața politică, socială și chiar în dezvoltarea societății românești.

În 1946, prin Constituție se introduce dreptul de vot universal pentru populația majoră,
indiferent de sex, iar în 1948 se interzic orice forme de discriminare. În anul 1946 au loc primele
alegeri parlamentare, însă fraudarea acestora de către comuniști a deschis drumul unei perioade de
aparență de libertate a votului în istoria votului din România, întrucât oamenii erau chemați la urne
doar pentru a mima actul electoral, existând un pardid unic (Partidul Muncitoresc Român, iar mai
târziu Partidul Comunist Român), iar câștigătorii se desemnau de către membrii de conducere a
pardidului unic. Practic, în perioada comunistă (1946 – 1989), deși legal exista universalitatea
dreptului de vot, acesta fiind acordat tuturor cetățenilor români majori, indiferent de sex și fără

3
 Elev: Matei Andreea Antonia
Clasa a VII-A – Liceul Teoretic Ion Barbu

discrimare, consider că neexistând libertatea în desemnarea și alegerea candidaților, nu se poate

vorbi cu adevărat de exercitarea dreptului de vot de către cetățenii români.

După Revoluția din 1989, interesul românilor pentru vot crește considerabil, în anul 1992, prezența
la urne a fost de 73,23%. Însă, o astfel de prezență la urne nu a mai fost atinsă ulterior, procentul
scăzând la următoarele alegeri, spre exemplu prezența la urne a fost în 2014 de 52.31%, iar în 2020
de 31,84%. Sunt de părere că doar o prezență la vot a peste 50% din populația cu drept de vot poate
asigura cu adevărat o reprezentativitate a partidelor, respectiv candidaților aleși.

Constituția României din 1991, precum și Constituția României din 2003 prevăd aceleași
dispoziții privind dreptul de vot. Astfel, cetățenii au drept de vot de la vârsta de 18 ani, impliniti
până în ziua alegerilor inclusiv. Nu au drept de vot debilii sau alienatii mintal, puși sub
interdicție, și nici persoanele condamnate, prin hotarare judecatorească definitivă, la
pierderea drepturilor electorale.

Constituția României din 2003

În opinia mea, de abia din anul 1991 se poate vorbi de universalitatea dreptului de vot în România și
de exercitarea acestui drept în mod liber de către toți cetățenii cu vârsta minimă de 18 ani, indiferent
de sex, rasă, etinie sau alte criterii discriminatorii. Evident, persoanele care nu au capacitate de
discernământ (debilii sau alienații mintal) sau personele cărora li s-a interzis dreptul de a alege (însă
această perioadă de interdicție nu poate fi nelimitată) nu pot vota din motive medicale, respectiv ca
o sancțiune pentru infracțiunile pe care le-au săvârșit. Oamenii ar trebui să fie mai responsabili și să
vină la vot, evitând astfel situații în care persoane necompetente ajung la conducerea țării ori partide
extremiste pot obține un procent mare la alegeri, influențând negativ societatea. De asemenea,
pentru a asigura o prezență mare la vot și, pe cale de consecință, o mai bună reprezentativitate a
partidelor politice și a candidaților în organele reprezentative (Parlament, primării etc.), dar și a
președintelui, consider că ar trebui avută în vedere introducerea obligativității exercitării dreptului
de vot, așa cum există în 32 de state din lume, din care 6 sunt în Uniunea Europeană (Cipru, Grecia,
Belgia, Luxemburg, Portugalia, Italia), iar sancțiunea să fie plata unei amenzi.