ALEGERILE DE ALTADATA (I) Dupa Marea Unire din 1918, noul regim electoral prevedea introducerea votului universal,

in locul celui practicat pina atunci, cel cenzitar. Prin Decretul-lege din 16 noiembrie 1918 se stabilea: Toti cetatenii romani majori vor alege prin vot obstesc obligatoriu, egal, direct si secret, si pe baza reprezentarii proportionale, un numar de deputati proportional cu populatia. Aveau drept de vot barbatii de la 21 de ani in sus, pentru Camera, si cei peste 40 de ani, pentru Senat. Nu aveau drept de vot femeile, militarii si magistratii. Legiferarea votului universal a modificat substantial modul de desfasurare a vietii politice. Inainte de razboi, votul avea loc pe colegii, iar campaniile electorale se desfasurau exclusiv in orase, taranimea votind in colegiul al III-lea, nu direct, ci prin delegati. Un candidat isi putea vizita efectiv toti alegatorii din circumscriptia sa, care se ridicau la citeva sute. Rezultatul votului era dinainte stiut, deoarece, de fiecare data, guvernul care facea alegerile iesea cistigator. Dupa acordarea votului universal, numarul alegatorilor a ajuns la citeva milioane, un candidat fiind ales de 50.000 de cetateni, in majoritate tarani, care alcatuiau 80% din populatie. Lupta electorala din perioada interbelica s-a mutat de la oras. la sate, candidatii fiind nevoiti sa faca lungi turnee electorale, sa tina zilnic cite 10-15 discursuri si sa viziteze cite 3-4 sate in aceeasi zi. In aceste conditii partidul aflat la putere nu se mai bizuia doar pe aparatul de stat, ci trebuia sa desfasoare o campanie electorala intensa si plina de promisiuni. La rindul lor, partidele din opozitie recurgeau tot la promisiuni, care mai de care mai atragatoare. In baza legii electorale din 1926, cistigator al scrutinului electoral era proclamat acel partid care intrunise 40 la suta din voturile exprimate. Legea acorda acestuia si procentul suplimentar de 10 la suta, pentru formarea majoritatii parlamentare absolute. Conform lui Ioan Lacusta, autor al cartii Zece alegeri in Romania interbelica , la deschiderea Parlamentului deputatii validau alegerile din Capitala si din judete. Prilej pentru opozitie de a semnala diferitele abuzuri, reale sau imaginare, savirsite de catre cei de la putere. Dupa aceste dezbateri, Parlamentul avea un temei legal de functionare si urma alegerea presedintilor. Cei ai Camerei si ai Senatului. Nici in acest punct nu era finalizat procesul. Se facea prezentarea Mesajului Tronului catre Corpurile Legiuitoare, care marca deschiderea oficiala a lucrarilor. Abia atunci puteam spune ca aveam Putere si Opozitie. Va prezentam in continuare care era atmosfera si febra inaintea alegerilor din perioada interbelica, precum si rezultatele acelor campanii electorale. (Fl. B.) Majestate, dati-mi guvernul si va dau Parlamentul!

Clasa politica, atit oamenii vechi, cit si cei noi, au dat prea putina atentie educatiei electoratului, urmarind doar interesele propriilor partide. Principala arma utilizata a fost demagogia, promisiunile fara acoperire, uitate imediat dupa alegeri. O alta caracteristica a vietii politice electorale a fost denigrarea adversarilor politici, prezentati in cele mai sumbre culori, calificati ca hoti, banditi, criminali, asasini, etc. Evident ca, in fata unui astfel de spectacol, cetatenii ramineau descumpaniti, dupa cum scria reputatul istoric Ioan Scurtu. Cum prezentarea la vot era obligatorie, in caz de absenta fiind prevazute amenzi drastice, multi cetateni puneau stampila pe lista numarul 1, care de regula era aceea a partidului aflat la putere. Astfel se constituia o zestre guvernamentala, care dupa unii istorici ajungea pina la 30% din totalul voturilor. In perioada interbelica, s-a mentinut sistemul introdus de Carol I, care stabilea ca o data cu formarea unui nou guvern sa fie dizolvat parlamentul si sa se organizeze alegeri. Guvernul inlocuia administratia locala cu fruntasi ai partidului de la putere, care se angajau in campania electorala, pentru a se asigura. S-a pastrat valabila zicala lui P. P. Carp: Majestate, dati-mi guvernul si va dau Parlamentul!. Asa se face ca de-a lungul intregii istorii a alegerilor din Romania, doar in 1937 guvernul nu a reusit sa cistige alegerile pe care le-a organizat (atunci liberalii pierzind in fata coalitiei taranisto-georgisto-legionare)! Decembrie 1937 a fost insa cintecul de lebada al democratiei romanesti interbelice, iar ultimele rezultate electorale au fost invalidate fortat de catre regele Carol II, care si-a instaurat dictatura personala (urmata apoi de o noua dictatura: cea antonesciana). Primele alegeri din Romania Mare In 1919 aveau loc primele alegeri din Romania Mare, sub un guvern condus de generalul Artur Vaitoianu. Liga Poporului (partid condus de generalul Al. Averescu), Partidul Conservator (condus de Take Ionescu) si Partidul Socialist refuza sa se inscrie in cursa electorala. Astfel ramin in batalie: Partidul National Liberal (condus de Ion I. C. Bratianu), Partidul National Roman din Transilvania (sub conducerea lui Iuliu Maniu), Partidul Taranesc (care il avea ca presedinte pe invatatorul rural Ion Mihalache), Partidul Nationalist-Democrat (condus de Nicolae Iorga), Partidul Democratic al Unirii din Bucovina (in frunte cu Ion Nistor), Partidul Conservator-Progresist (presedinte fiind Alexandru Marghiloman) si Partidul Taranilor din Basarabia (sub conducerea lui Constantin Stere). Aceasta reprezenta elita politica din acele vremuri si, dupa cum vom observa in continuare, nu se diferentia in anumite naravuri de clasa politica actuala, chiar daca era indiscutabil mai culta si mai rasata. Impunsaturi, acuzatii si fel de fel de mici matrapazlicuri veneau de regula de la un partid catre altul. Iata citeva fragmente din campaniile de altadata, consemneate de cercetatorul Ioan Lacusta, care citeaza din presa vremii:

Romani! Partidul National Liberal se infatiseaza inaintea corpului electoral..., cu constiinta ca si-a indeplinit pururea datoria catre tara si catre neam (Ion I. C. Bratianu, in Viitorul, ziar al P.N.L.). : Nu voi candida, caci... in loc de un guvern care sa dea garantie de libertate alegerilor, a venit un guvern de generali care habar nu au... ce inseamna libertatea alegerilor si care... n-au citit inca Constitutia, necum s-o aplice in alt fel decit pe spatele alegatorilor (Constantin Mille, in Adevarul din 14 octombrie). Generalii faceau totusi caz de moralitate si accentuau pe faptul ca promisiunea acordata poporului trebuie respectata: Voi face totul ca alegerile sa fie libere. Eu am un mandat imperativ: sa fac alegerile si le voi face. (...) Nu fac politica; a doua zi dupa constituirea Parlamentului voi demisiona (generalul Artur Vaitoianu, intr-un interviu acordat ziarului Izbinda). Drept raspuns, opozitia il ataca pe general: Se minte pe toata linia; se minte cu indrazneala...Oare si minciuna e tot cu mandat imperativ? (scria ziarul Epoca, cu numai o zi inaintea alegerilor). Se pare ca Ion I. C. Bratianu deranja mai toata clasa politica. Nici generalul Averescu nu a ramas indiferent unor acuze ale acestuia, caruia ii raspunde in Indreptarea (organ politic al Ligii Poporului): D. Bratianu m-a atacat la intrunirea de la Braila. Toata asistenta in picioare striga: Rusine lui! Jos despotul!. Eu nici nu-l voi ataca, nici nu ma voi apara. Eu il consider moraliceste la pamint . Indemnul de a nu vota Bratienii vine din partea Partidului Conservator, cind Take Ionescu, pe 31 octombrie, in Romanimea, lanseaza acest blam de vot catre popor: ...in numele onoarei voastre de oameni liberi, va rugam: Nu votati pe Bratieni!. Sint mentionate in presa si citeva incidente care pigmentau acele vremuri tulburi pentru popor. Candidatul partidului liberal din Slobozia, care a rupt portretul generalului Averescu, a fost batut de catre soldatii de garda. Cistigatorul alegerilor din noiembrie 1919 a fost un partid fara aderenti in Vechiul Regat: Partidul National Roman din Transilvania, al lui Iuliu Maniu. La taranul roman cu perciuni de jupan O noua confruntare electorala apare in anul 1920. Pentru a inlocui guvernul condus de generalul Vaitoianu, se formase un nou guvern, condus de Al. Vaida-Voievod (cabinetul era alcatuit dintr-un Bloc Parlamentar proaspat infiintat: Partidul National Roman din Transilvania, Partidul Democrat al Unirii din Bucovina, Partidul Taranesc din Vechiul Regat, Partidul Taranilor din Basarabia si Partidul Nationalist-Democrat). Acest guvern a initiat un proiect de lege al reformei agrare care a provocat o reactie de respingere in Parlament, dirijata din umbra de liberali. Regele Ferdinand refuzase semnarea documentului si astfel guvernul a cazuse.

Noul guvern, condus de generalul Averescu, infiintat pe 13 martie 1920, organizeaza alegeri generale la sfirstul lunii mai. Apar primele modificari in paleta politica. Opozitia este reprezentata de Federatia Democratiei National-Sociale, adica fostul Bloc Parlamentar. P.N.L. se aliaza cu Partidul Poporului, condus de Averescu, pe care mai apoi il paraseste. Ne legam sa punem friu coruptiei, speculei si jafului. Tara are astazi o nevoie covirsitoare: munca. (...) Votati Snopul!, spune un manifest electoral al Partidului Democrat din Epoca (6 mai 1920). Nici aceasta campanie nu a scapat de incidente, care de care mai pitoresti. Nicolae Iorga a scapat dintr-un atentat care ii viza viata, in Sala Carpati din Braila, cu ocazia intrunirii Federatiei. Conducatorii Partidului Taranesc au fost luati la goana chiar de catre tarani, pe cind incercau sa tina o intrunire politica in comuna Boteni din Muscel (locul de nastere al lui Petre Tutea, care avea pe atunci 18 ani). Preotul Manescu a fost prins de citiva dintre ei si amenintat cu taierea barbii. Aderenta dintre taranisti si taranime a fost, se vede, fictiva dintotdeauna, spre amuzamentul unui A. C. Cuza, care lansase, cu privire la P.N.T., formula persiflanta: La taranul roman cu perciuni de jupan. In fine, in comuna Bolintinul din Vale, candidatul socialist a fost batut de sateni pe cind facea propaganda pentru ciocane. Aproximativ 2,2 milioane de oameni si-au exprimat votul, vot ce a asigurat cistigarea alegerilor de catre Partidul Poporului. Cu acest prilej, generalul Averescu a asigurat prezenta a 224 de subalterni in Camera. (Urmarea in numarul viitor) Florian BICHIR