Caracterizarea lui Stoicea

Personajul literar, ,,ființă de hârtie specifică lumii ficțiunii"( Roland Barthes ) este rotița,
care pune în funcțiune întreg mecanismul narativ, el constituind o modalitate de evidențiere a
viziunii despre lume a autorului.
Personajul Stoicea ocupă locul central în opera literară ,,Moara lui Călifar’’, de Gala Galaction,
având în vedere faptul că este prezent pe tot parcursul acțiunii, iar celelalte personaje gravitează în
jurul său.
Stoicea este personaj principal, individual, surprins într-un moment reprezentativ-își
dorește să își schimbe condiția socială și să se îmbogățească. Portretul său este realizat prin
îmbinarea mijloacelor de caracterizare directă, conturat de narator sau de alte personaje,
autocaracterizare, cu mijloacele de caracterizare indirectă prin fapte, prin limbaj și prin atitudinea
față de ceilalți.
Încă de la începutul fragmentului, naratorul obiectiv îi precizează statutul social, un
voinic, ,,un copil din flori, biet Stoicea: nici tu tată, nici tu mamă, nici tu stare părintească’’ și alte
informații din mediul din care provine, fiind găsit la ușa bisericii de preotul Radu, care-l ia în
grijă, însă copilul nu împlinise șase ani și a rămas din nou singur, crescând ,,pe la pragurile
tuturor.
Portretul fizic lipsește, întrucât naratorul obiectiv a dorit să îi evidențieze o trăsătură de
caracter-ambițiosul dezumantizant, care își dorește cu orice preț să îmbogățească fără a ține cont
de etichetele morale ale societății. Stoicea este caracterizat direct de către narator, fiind ,,printre
cei voinici’’ și ,,stejar în port, oțel în braț, isteț cât vrei, însă copil din flori, biet Stoicea’’, epitete
ce sugerează condiția modestă a băiatului, dar și calități asemănătoare lui Făt-Frumos, ce-l fac
unic, întrucât ar fi putut să-și depășească condiția fără a-și vinde sufletul necuratului.
Portretul moral este complex, fiind realizat mai ales prin mijloace indirecte. Astfel, din
gândurile sale reiese că este o persoană ambițioasă și ce își pune în gând, reușește: ,,vedea bine că
un putea căpătui în sat la el; și de multă vreme gândurile lui pribegeau prin negura pădurii spre
moara lui Călifar’’, căzând în capcana iluziilor deșarte. Neavând un echilbru familial sau vreun
model demn de urmat, Stoicea cade în nefericita capcană a aspirațiilor procopselii, iluzii pe care
moș Călifar se spunea că i le putea oferi, întrucât tânărul se încrede fără a se gândi la
consecințe: ,,Moș Călifare, am auzit că ești un vraci cum nu s-a dovedit, ca unul care procopsești
pe oricine vine să te roage să-l procopsești. Iată pentru una ca aiasta am venit și eu.’’ Această
împlinire iluzorie a dorințelor lui Stoicea, care se află în pielea protagonistului, se săvârșesc în vis,
date de apa fermecată a iazului lui Călifar, ca metodă de a trece într-o altă dimensiune spațio-
temporală: ,,își făcu pumnii găvane, îi cufundă în iazul rece și scoțându-i plini de apă și de
murmur, îi azvârli în obraji...’’ Dorința nestăvilită de a ajunge la îmbogățirea subită este dată prin
intermediul caracterizării indirecte, a faptelor și a gesturilor tânărului, care trădau nerăbdarea de a
ajunge bogat, fără vreun efort considerabil. Parcursul pe care Stoicea îl urmează este unul precum
celui din basm, izbindu-se de diverse piedici necesare în drumul său spre avuție. Astfel, din
faptele sale, se evidențiază bunătate și generozitatea de care dă dovadă atunci când o salvează pe
Tecla, fiica boierului Rovin, devenind astfel, ginerele său. În această dimensiune, Stoicea își
atinge scopul, toate mergându-i ca pe toate, stare descrisă în mod direct de către narator: ,,Și iată-l
pe Stoicea: boierit de vodă, cinstit de o lume întreagă, iubit de nevastă, norocos în copii, norocos
în roadele pământului, norocos în toate celea, ca în poveste!’’ Stoicea face un pact cu necuratul
reprezentat prin imaginea lui moș Călifar și, într-un univers al visului și al iluziilor deșarte, are
parte de toate bogățiile lumești. Dar cum acest pact nu durează o eternitate, Stoicea primește
zvonul unui atac al tătarilor, atac care îl va azvârli pe tânăr în lumea realului, lângă moș Călifar,
fiind zdruncinat de acest vis și felul în care acesta se spulbera. Deznădăjduit de faptul că înflorirea
socială și materială nu se poate înfăptui cu ajutorul pactului, Stoicea îl ucide pe Călifar, scăpându-
l de blestemul de care era cuprins de trei sute de ani și se aruncă în adâncul străveziu. Finalul este
tragic pentru personajul principal, întrucât gestul lui de a-și vinde sufletul diavolului este pedepsit
și nu a putut avea parte decât de bucurii trecătoare și iluzorii, însă nu a reușit să cunoască liniștea
interioară.
Trăsătura sa dominantă de caracter este hotărârea de a-și schimba destinul, idee susținută
de secvența: ,,M-am hotărât: mâine de dimineață slobod cireada în luncă și-o iau razna, prin
pădure, spre moara lui Călifar.’’
Dintre trăsăturile evidențiate de către autor în conturarea personajului Stoicea, admir
curajul, valoare morală cu care mă identific, cu care rezonez și pe care o consider esențială și în
devenirea mea ca om. La rându-mi, sunt curajos atunci când vreau să încerc lucruri noi și să-mi
depășesc anumite limite.
Așadar, personajul Stoicea, din textul narativ ,,Moara lui Călifar’’, de Gala Galaction, este
semnificativ pentru tipologia pe care o întruchipează, cea a a omului curajos de a-și schimba
destinul fără a cunoaște consecințele setei de înavuțire