Caracterizarea lui Călifar

Personajul literar, ,,ființă de hârtie specifică lumii ficțiunii"( Roland Barthes ) este rotița, care pune în
funcțiune întreg mecanismul narativ, el constituind o modalitate de evidențiere a viziunii despre lume a
autorului.
Personajul Călifar ocupă locul secundar în opera literară ,,Moara lui Călifar’’, de Gala Galaction, având
în vedere faptul că este prezent la începutul și la finalul operei.
Călifar este personaj secundar, individual, eponim, deoarece numele lui este menționat încă din titlul
textului, fiind surprins într-un moment reprezentativ-îi îndeplinește dorința lui Stoicea, schimbându-i condiția
socială și-mbogățindu-l. Portretul său este realizat prin îmbinarea mijloacelor de caracterizare directă, conturat
de narator sau de alte personaje, cu mijloacele de caracterizare indirectă prin fapte, prin limbaj și prin atitudinea
față de ceilalți.
Încă de la începutul fragmentului, naratorul obiectiv îi precizează statutul social, morar ,,morarul
procopsea’’ și alte informații din mediul din care provine, ,,moș Călifar își vânduse sufletul Satanei pentru un
știu câte veacuri și viață’’, ,,Morarul măcina numai pentru stăpânu-său Nichipercea’’ , detalii aflate și de la
torcătoarele din Alăutești.
Portretul fizic un este detaliat, îi sunt prezentate câteva detalii: ,,înfățișarea-i sură, de ochii lui ce
iscodeau tăios din stuful sprâncenilor’’, ,,barbă sivă, sprâncene de mușchi uscat, nasul-cioc de cucuvaie’’,
întrucât naratorul obiectiv a dorit să îi evidențieze și o trăsătură de caracter-maleficul, care își dorește cu orice
preț să îi determine pe tineri să-și vândă sufletele diavolului. Moș Călifar este caracterizat direct de către
Stoicea, ,,ești un vraci cum nu s-a dovedit, ca unul care procopsești pe oricine vine să te roage’’, ,,un unchiaș
hârbuit’’, iar, în final ,,jivină drăcească’’, epitete ce sugerează condiția malefică de vrăjitor a bătrânului.
Portretul moral este complex, fiind realizat mai ales prin mijloace indirecte. Astfel, din vorbele sale
reiese că este o persoană prefăcută și capabilă de a-i atrage pe tineri în capcana sa: ,,Mulțumim d-tale, nepoate.
Ce vânt te-a suflat pe sub atâta negureală de pădure și te-a dat de-a dura până la moară la mine?’’, ,,Bine, fătule,
să te procopsesc...Dar cum te cheamă? Și trebuie să-ți fie foame...Te poftesc să mănânci cu mine(...)’’, dând
dovadă, de asemenea, de generozitate pentru a-l determina pe Stoicea să-i vândă sufletul. În relația cu tânărul,
bătrânul nu este cinstit și recurge la același gest de disimulare și după ce acesta revine în planul real: ,,Ce tătari,
nepoate?’’, ,,Ce casă, ce slugi, nepoate?’’. Este ironic cu băiatul: ,,Ce zici, te-am procopsit?’’ ,,Ți-am făcut pe
plac.’’, fiind și sigur pe gestul lui pe care l-a dus până la final cu măiestrie diabolească. Finalul este tragic
pentru personajul secundar, întrucât gestul lui de a-i cere lui Stoicea să-l omoare, este o consecință a faptelor
sale malefice, încât orice personaj, care încalcă valorile morale ale vieții este pedepsit cu moartea.
Trăsătura sa dominantă de caracter este prefăcătoria pentru a-i determina pe cei care doresc să-și
schimbe destinul, să-i cadă în înșelătorie mult mai ușor și sigur, idee susținută de secvența: ,,Bine, fătule, să te
procopsesc.’’
Dintre trăsăturile evidențiate de către autor în conturarea personajului Călifar, admir inteligența, valoare
morală cu care mă identific, cu care rezonez și pe care o consider esențială și în devenirea mea ca om. La rându-
mi, sunt inteligent atunci când vreau să obțin anumite realizări și încerc să găsesc toate metodele posibile, care
mă duc către succesul dorit.
Așadar, personajul moș Călifar, din textul narativ ,,Moara lui Călifar’’, de Gala Galaction, este
semnificativ pentru tipologia pe care o întruchipează, cea a a omului diabolic, care-i determină pe oameni să-și
schimbe destinul spre a cunoaște consecințele nefaste, ce nu le oferă liniște interioară.