Caracterizarea lui Stoicea

Personajul literar, ,,ființă de hârtie specifică lumii ficțiunii"( Roland Barthes ) este rotița, care
pune în funcțiune întreg mecanismul narativ, el constituind o modalitate de evidențiere a viziunii
despre lume a autorului.
Personajul Stoicea ocupă locul central în opera literară ,,Moara lui Călifar’’, de Gala Galaction,
având în vedere faptul că este prezent pe tot parcursul acțiunii, iar celelalte personaje gravitează
în jurul său.
Stoicea este personaj principal, individual, surprins într-un moment reprezentativ-își dorește să
își schimbe condiția socială și să se îmbogățească. Portretul său este realizat prin îmbinarea
mijloacelor de caracterizare directă, conturat de narator sau de alte personaje, cu mijloacele de
caracterizare indirectă prin fapte, prin limbaj și prin atitudinea față de ceilalți.
Încă de la începutul fragmentului, naratorul obiectiv îi precizează statutul social, un voinic, ,,un
copil din flori, biet Stoicea: nici tu tată, nici tu mamă, nici tu stare părintească’’ și alte informații
din mediul din care provine, fiind găsit la ușa bisericii de preotul Radu, care-l ia în grijă, însă
copilul nu împlinise șase ani și a rămas din nou singur, crescând ,,pe la pragurile tuturor’’.
Portretul fizic lipsește, întrucât naratorul obiectiv a dorit să îi evidențieze o trăsătură de caracter-
ambițiosul dezumantizant, care își dorește cu orice preț să se îmbogățească fără a ține cont de
etichetele morale ale societății. Stoicea este caracterizat direct de către narator, fiind ,,printre cei
voinici’’ și ,,stejar în port, oțel în braț, isteț cât vrei, însă copil din flori, biet Stoicea’’, epitete ce
sugerează condiția modestă a băiatului, dar și calități asemănătoare lui Făt-Frumos, ce-l fac unic,
întrucât ar fi putut să-și depășească condiția fără a-și vinde sufletul necuratului.
Portretul moral este complex, fiind realizat mai ales prin mijloace indirecte. Astfel, din gândurile
sale reiese că este o persoană ambițioasă și ce își pune în gând, reușește: ,,vedea bine că nu se
putea căpătui în sat la el; și de multă vreme gândurile lui pribegeau prin negura pădurii spre
moara lui Călifar’’, căzând în capcana iluziilor deșarte. Neavând un echilibru familial sau vreun
model demn de urmat, Stoicea cade în nefericita capcană a aspirațiilor procopselii, iluzii pe care
moș Călifar se spunea că i le putea oferi, întrucât tânărul se încrede fără a se gândi la
consecințe: ,,Moș Călifare, am auzit că ești un vraci cum nu s-a dovedit, ca unul care procopsești
pe oricine vine să te roage să-l procopsești. Iată pentru una ca aiasta am venit și eu.’’ Această
împlinire iluzorie a dorințelor lui Stoicea, care se află în pielea protagonistului, se săvârșește în
vis, dată de apa fermecată a iazului lui Călifar, ca metodă de a trece într-o altă dimensiune
spațio-temporală: ,,își făcu pumnii găvane, îi cufundă în iazul rece și scoțându-i plini de apă și de
murmur, îi azvârli în obraji...’’ Dorința nestăvilită de a ajunge la îmbogățirea subită este dată prin
intermediul caracterizării indirecte, a faptelor și a gesturilor tânărului, care trădau nerăbdarea de
a ajunge bogat, fără vreun efort considerabil. Parcursul pe care Stoicea îl urmează este unul
precum celui din basm, izbindu-se de diverse piedici necesare în drumul său spre avuție. Astfel,
din faptele sale, se evidențiază bunătatea și generozitatea de care dă dovadă atunci când o
salvează pe Tecla, fiica boierului Rovin, devenind ginerele său. În această dimensiune, Stoicea
își atinge scopul, toate mergându-i ca pe roate, stare descrisă în mod direct de către narator: ,,Și
iată-l pe Stoicea: boierit de vodă, cinstit de o lume întreagă, iubit de nevastă, norocos în copii,
norocos în roadele pământului, norocos în toate celea, ca în poveste!’’ Stoicea face un pact cu
necuratul reprezentat prin imaginea lui moș Călifar și, într-un univers al visului și al iluziilor
deșarte, are parte de toate bogățiile lumești. Dar cum acest pact nu durează o eternitate, Stoicea
primește zvonul unui atac al tătarilor, atac care îl va azvârli pe tânăr în lumea realului, lângă moș
Călifar, fiind zdruncinat de acest vis și felul în care acesta se spulbera. Deznădăjduit de faptul că
înflorirea socială și materială nu se poate înfăptui cu ajutorul pactului, Stoicea îl ucide pe Călifar,
scăpându-l de blestemul de care era cuprins de trei sute de ani și se aruncă în adâncul străveziu.
Finalul este tragic pentru personajul principal, întrucât gestul lui de a-și vinde sufletul diavolului
este pedepsit și nu a putut avea parte decât de bucurii trecătoare și iluzorii, însă nu a reușit să
cunoască liniștea interioară.
Trăsătura sa dominantă de caracter este hotărârea de a-și schimba destinul, idee susținută de
secvența: ,,M-am hotărât: mâine de dimineață slobod cireada în luncă și-o iau razna, prin pădure,
spre moara lui Călifar.’’
Dintre trăsăturile evidențiate de către autor în conturarea personajului Stoicea, admir curajul,
valoare morală cu care mă identific, cu care rezonez și pe care o consider esențială și în
devenirea mea ca om. La rându-mi, sunt curajos atunci când vreau să încerc lucruri noi și să-mi
depășesc anumite limite.
Așadar, personajul Stoicea, din textul narativ ,,Moara lui Călifar’’, de Gala Galaction, este
semnificativ pentru tipologia pe care o întruchipează, cea a a omului curajos de a-și schimba
destinul fără a cunoaște consecințele setei de înavuțire.