UNIVERSITATEA NAȚIONALĂ DE ARTĂ TEATRALĂ ȘI CINEMATOGRAFICĂ

„I. L. CARAGIALE” BUCUREȘTI

DEZVOLTAREA SPONTANEITĂŢII PRIN

TEATRU PENTRU SPORIREA
ADAPTABILITĂŢII TÂNĂRULUI DIN
SECOLUL AL XXI-LEA

LUCRARE DE ABSOLVIRE A MODULULUI PSIHOPEDAGOGIC

NIVEL I

Profesor îndrumător,
lect. univ. dr. Andreea JICMAN

Student,
Adrian RÎMBOACĂ

2023
 CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL I. EDUCAȚIA PRIN TEATRU PENTRU PREADOLESCENȚI.

CONSIDERAȚII TEORETICE
1.1 Educație și educație prin teatru
1.2 Particularități de dezvoltare ale preadolescenților

CAPITOLUL II. DEZVOLTAREA SPONTANEITĂȚII PRIN TEATRU. DIMENSIUNE

PRACTICĂ
2.1 Abilități specifice educației prin teatru. Spontaneitatea
2.2 Practica pedagogică. Pregătire, selecție planuri de lecție utilizate, observații

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

1
 INTRODUCERE

Pentru consolidarea unui fundament privind cultura generală, părinţii m-au dus încă de
când aveam doar 3–4 ani la teatru, cinematograf şi muzee. Observând cu câtă plăcere participam
la asemenea activităţi, au perseverat în această direcţie. Am mers cu drag întâi la „Ţăndărică”
şi Circul Globus, apoi la „Ion Creangă”, „Excelsior” şi la spectacolele pentru copii ale Operei
Naţionale Bucureşti. Vizitam periodic iniţial „Antipa”, Muzeul de Geologie şi Muzeul Satului,
apoi şi muzeele de Artă, Istorie, Militar şi participam la cursurile de vară şi atelierele destinate
copiilor pe care aceste instituţii le organizau.
De la grădiniţă până spre finalul gimnaziului, am fost hotărât să devin paleontolog. Deşi
în clasa a VIII-a nu mai eram atât de sigur că aceasta e meseria pe care mi-o doresc, am ales
totuşi pentru ciclul liceal specializarea ştiinţe ale naturii, proba la alegere pe care am susţinut-o
la bacalaureat fiind biologia. Nu ştiu spre ce facultate m-aş fi îndreptat dacă la începutul clasei
a IX-a nu m-aş fi înscris, din curiozitate, la un curs de actorie organizat de Primăria
Municipiului Bucureşti, prin Centrul de Proiecte Educaţionale şi Sportive pentru Copii şi
Tineret. Atunci am luat contact pentru prima dată cu educaţia prin teatru şi imediat am simţit
ce beneficii aduce unei personalităţi în formare. De aceea, am continuat această activitate
extraşcolară, alegând pentru următorii trei ani de liceu (2016–2019) atelierul „Arta actorului”
organizat de Asociaţia Culturală de Tineret Euroart – ACTE şi Inspectoratul Şcolar al
Municipiului Bucureşti. Timp de patru ani, nu am lipsit nici măcar o singură dată de la aceste
cursuri, la care mă puteam exprima liber, eram încurajat să experimentez, să greşesc, să accept
că abordarea mea este doar una dintre posibilele soluţii, să ascult real şi să comunic eficient, să
lucrez în echipă.
Cu experienţa de acum, după absolvirea programului de studii Artele spectacolului la
Facultatea de Teatru din cadrul UNATC, conştientizez că atelierele la care am participat în
timpul liceului au fost, de fapt, cursuri de formare personală prin tehnici de actorie. Mă consider
norocos că am aflat despre acele cursuri la momentul potrivit şi mă felicit că am ales să le
urmez, deoarece m-au ajutat să mă cunosc şi să mă înţeleg mai bine, să nu mă tem să fiu eu
însumi, să fiu creativ, să devin mai conciliant şi cooperant, să îmi sporesc rezistenţa la frustrare.
Şi, nu în ultimul rând, să îmi descopăr potenţialul artistic.

2
 Pe 1 octombrie 2020, la Ateneul Român, în cadrul ceremoniei de deschidere a noului an
universitar, care a marcat şi a 70-a aniversare a UNATC, în prezenţa preşedintelui României,
ministrul Educaţiei Naţionale a anunţat că MEN a integrat în Curriculum la Decizia Școlii
programele „Eu și scena”, „Teatrul și noi” şi „Laboratorul de teatru”. La acea festivitate, eu am
avut onoarea să iau cuvântul ca reprezentant al studenţilor – în chiar prima mea zi de student la
UNATC – şi am spus că posibilitatea pe care o vor avea elevii, de a lua contact cu actoria încă
din clasa a III-a, chiar în şcolile unde învaţă, este în acelaşi timp o şansă pentru dezvoltarea lor
personală şi un câştig pentru teatrul românesc. Mi-aş fi dorit să fi avut şi eu această oportunitate.
Tocmai pentru că sunt un susţinător al educaţiei prin teatru, am ales să urmez şi cursurile
modulului psihopedagogic, în cadrul UNATC. Lucrarea mea de absolvire este despre
spontaneitate, fiindcă înainte de a ajunge să studiez despre cum această abilitate asigură o mai
uşoară adaptabilitate a tinerilor, în zilele noastre, am constatat eu însumi efectele benefice
concrete ale acesteia: îmbunătăţirea reacţiilor în orice situaţie, găsirea cu ușurință de rezolvări
alternative ale diverselor probleme, reducerea nevoii de validare/invalidare de către cei din jur,
creşterea relaxării.

3
 CAPITOLUL I
EDUCAȚIA PRIN TEATRU PENTRU PREADOLESCENȚI. CONSIDERAȚII
TEORETICE

1.1 Educație și educație prin teatru

Educaţia reprezintă „un proces sistematic şi organizat, de socializare şi umanizare, prin

care copilul asimilează şi interiorizează anumite influenţe educative transformându-le în
comportamente, modele, valori, norme, atitudini, cunoştinţe”1. Aşadar, personalitatea unui
individ se dezvoltă prin intermediul educaţiei. Finalităţile educaţiei includ idealul educaţional
– cu cele trei dimensiuni ale sale: socială, psihologică şi pedagogică –, scopurile educaţionale
şi obiectivele educaţionale.
Raportat la formarea şi dezvoltarea personalităţii umane, principalele funcţii ale
educaţiei sunt: funcţia instructiv-formativă, cognitivă (acumularea de cunoştinţe); funcţia
axiologică, culturală (asimilarea valorilor morale); funcţia civică, socială (asimilarea valorilor
civice care reglează raporturile dintre persoane şi societate) şi funcţia economică (crearea
capacităţii de a realiza activităţi utile şi cu valoare socio-economică atât pentru sine cât şi pentru
societate).
Educaţia poate fi formală (realizată în cadrul unui sistem de învăţământ, în instituţii
specializate, de către personal didactic, cu respectarea planurilor şi programelor şcolare,
conform orarului, utilizând manuale), nonformală (realizată în afara sistemului de învăţământ,
în instituţii precum biblioteci, case de cultură, muzee, teatre, asociaţii culturale, baze sportive
etc.) şi informală (acumulată de individ nu în mod organizat ci spontan, ca urmare a propriilor
experienţe de viaţă).
Educabilitatea este una dintre caracteristicile cele mai semnificative ale fiinţei umane.
„Prin educabilitate desemnăm capacitatea (disponibilitatea) omului de a fi receptiv la
influenţele educative şi de a realiza, pe această cale, acumulări progresive caracterizate în
diverse structuri de pesonalitate”2. În urma interacţiunii dintre educaţie, ereditate şi mediu se
formează personalitatea individului.

1
Cerghit Ioan, Vlăsceanu Lazăr, Curs de pedagogie, Universitatea din Bucureşti, 1988
2
Ibidem

4
 Educaţia influenţează semnificativ viaţa personală şi profesională a oricărui individ. Ea
durează toată viaţa şi nu se referă doar la învăţarea în sensul însuşirii de cunoştinţe, ci şi la
formarea deprinderilor fără de care informaţiile acumulate nu pot fi folosite. Aşadar, şcoala
trebuie să se preocupe de elevi şi din perspectivă psihologică şi socială, în sensul contribuirii la
crearea dezvoltării lor armonioase. În acest sens, importanța educației prin teatru este evidentă,
pentru că aceasta contribuie la dezvoltarea unor competențe care le vor fi de folos copiilor şi
tinerilor pentru a acţiona în mod creativ, a fi bine cu sine, a lucra uşor în echipă şi a se integra
fără efort în comunitate.
Prima ţară în care, la începutul secolului al XX-lea, s-a apelat la metode specifice
teatrului, în şcoli, este Anglia. Unul dintre primii profesori care au remarcat rolul benefic al
educaţiei prin teatru, Henry Caldwell Cook (1886–1939), a introdus principiul acţiunii şi
experimentării în educaţie, considerând că nu se dobândesc competenţe doar citind, ci şi
acţionând, experimentând practic. În acest context trebuie amintiţi şi profesorii Dorothy
Heathcote, Winifred Ward şi Peter Slade. Însă abia din anii 1960 – când rolul teatrului în
general, în societate, se redefinea –, programele şcolare au început să cuprindă cursuri de
teatru.3
În România, în anul 2020, la propunerea UNATC, Ministerul Educaţiei Naţionale a
integrat în Curriculum la Decizia Școlii programele „Eu și scena” (clasele a III-a/a IV-a),
„Teatrul și noi” (clasele a VI-a/a VII-a) şi „Laboratorul de teatru” (clasele a X-a/a XI-a).
Recomandările Consiliului Uniunii Europene privind competențele-cheie pentru învățarea pe
tot parcursul vieții, în care sunt integrate și competențele artistice, Declarația de la Frankfurt
privind Educația prin Arte și recomandările UNESCO incluse în Agenda de la Seul au constituit
argumente de care MEN a ţinut cont în luarea deciziei de a se introduce în CDŞ o disciplină din
domeniul artei teatrale.
Jocul şi jocul în educaţie
Jean Chateau (1908–1990), psiholog şi profesor universitar francez, autorul cărţii
Copilul şi jocul afirmă: „Copilăria este ucenicia necesară vârstei mature. (...) Jocul antrenează
corpul și psihicul, dezvoltând funcțiile latente”4. Chateau este de părere că munca se naşte din
joc, acesta fiind rolul pedagogic al jocului. Jocul reprezintă pentru copil punctul de plecare
pentru toate activitățile sale viitoare, precum cercetarea, arta etc. Jocul se diferențiază de joacă,
prin faptul că implică reflecţie, gândire, înţelegere.

3
Radu Apostol, Teatru ca metodă. Teatru educaţional, UNATC Press, Bucureşti, 2018
4
Jean Chateau, Copilul şi jocul, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1967, p. 9-10

5
 Jocul este un factor esențial în dezvoltarea echilibrată a copilului. În viziunea
pedagogului teatral american Viola Spolin (1906–1994), jocul este „o formă colectivă naturală
care asigură implicarea şi totodată libertatea personală necesară pentru experimentare”5. Prin
joc, persoana se manifestă liber, spontan. Spontaneitatea se referă la „cel mai bun răspuns al
unui individ sau al unui grup la o situație nouă și dificilă, căci ea mărește creativitatea și
micșorează angoasa6”. Jocul permite copilului să stabilească relații securizante cu adultul și îi
oferă libertatea de a fi el însuşi, de a se manifesta aşa cum ştie şi poate în contextul dat.
Psihologul şi filozoful elveţian Jean Piaget (1896–1980) distinge patru categorii de
jocuri: jocurile exerciţiu, jocurile simbolice, jocurile cu reguli şi jocurile de construcţii. Cel mai
adesea, jocurile conţin elemente din toate aceste categorii, astfel că în afara tipurilor de jocuri
descrise de Piaget, în literatura de specialitate apar menţionate şi altele: jocurile de mişcare,
jocurile de creaţie, jocurile didactice şi altele.
Educația prin teatru are la bază jocul, un instrument deosebit de util pentru învățarea
experiențială, în mod evident preferată de elevi faţă de învăţarea bazată pe memorare. În
contextul jocului, elevii caută şi găsesc mult mai uşor soluţii, căi de rezolvare. Procesul pe care
îl parcurg jucătorii reprezintă însuşi scopul jocului şi nu rezultatul. Competenţele acumulate
prin joc şi experimentare sunt reţinute mai mult timp.
Rolul benefic al jocului în educaţie a fost evidenţiat prima dată de filozoful antic grec
Platon (427–347 î.Hr.), care a demonstrat că atunci când învață jucându-se, copilul are tendința
de a scoate la iveală înclinațiile sale. Ulterior, filozoful ceh Johannis Amos Comenius (1592–
1670) a propus ca jocul să fie introdus în şcoli, fiind deosebit de important în dezvoltarea
copilului. El consideră că jocul ca instrument de predare-învățare aduce un plus de dinamism
teoriilor predate. În opinia sa, tot ceea ce se predă trebuie prezentat sub formă de joc, de la
activitățile fizice până la cele intelectuale.
Americanul Peter Gray, profesor şi cercetător în domeniul psihologiei, este de părere că
prin joc învaţă copiii cele mai importante lecţii ale vieţii. „Nu există o vârstă de la care începe
şi se termină folosirea jocului în procesul educaţional. Învăţăm cu emoţiile mai mult decât
învăţăm cu capul.”7 Cercetările sale despre importanţa jocului în educaţia copiilor s-au finalizat
cu următoarele observaţii: jocul dezvoltă abilităţile sociale (implică negocieri, compromisuri,
luarea în considerare a dorinţelor şi nevoilor celorlalţi), jocul învaţă controlarea emoţiilor

5
Viola Spolin, Improvizație pentru teatru, UNATC Press, București, 2011, p. 51
6
Roland Doron, Francoise Parot, Dicționar de psihologie, Editura Humanitas, București, 1999, p. 739
7
Roxana Achim, revista Cariere, 14 decembrie 2015, https://revistacariere.ro/inspiratie/kids-management/de-ce-
este-important-jocul-in-educatia-copilului/

6
negative (furia, agresivitatea, frica), jocul înseamnă practica de a fi adult (implică autocontrol,
responsabilităţi), jocul reprezintă începutul căutărilor viitoarelor pasiuni şi domenii de interes
ale adultului.
Jocul aplicat în educație se desfășoară după reguli bine definite, este structurat astfel
încât să îndeplinească un anumit obiectiv educațional și are un scop (punct de concentrare)
urmărit continuu de participanți. Rigorile şi constrângerile care decurg din respectarea regulilor
jocului le sunt de folos copiilor pentru a-şi antrena şi dezvolta diverse abilități. Pentru că în
acest tip de activitate elevii se implică cu drag, ei acceptă mult mai uşor regulile pe care le
presupune jocul.
Faptul că elevul se implică total în joc, cu seriozitate şi determinare, punându-şi în
funcțiune toate resursele de ordin fizic și psihic pentru atingerea scopului propus, are ca rezultat
dezvoltarea mai multor abilităţi precum creativitatea, atenţia, memoria, coordonarea. Printre
alte efecte pozitive ale jocului teatral asupra elevilor se numără creşterea capacităţii acestora de
a-şi asuma iniţiative, scăderea anxietăţii lor datorită faptului că jocul implică posibilitatea de a
greşi ca parte din procesul de experimentare, reducerea violenţei.
Principiile didactice în educația teatrală
Educația prin teatru poate începe de la vârste mici. Se realizează prin intermediul
jocului, este dinamică, activă, directă şi ajută la o integrare uşoară în colectivități.8 Jocul
dramatic presupune că elevii îşi asumă roluri şi apelează la imaginaţie pentru a tranforma
imaginarul în real, dezvoltându-şi astfel noi abilități.
Jocurile teatrale trebuie să respecte principiile didactice de bază inițial conturate
Comenius9, dezvoltate apoi de pedagogia modernă. Astfel, principiul intuiției – opus învăţării
mecanice – se referă la învăţare prin înţelegerea informaţiilor. Realitatea poate fi înţeleasă cu
ajutorul simţurilor, astfel se ajunge la o cunoaştere logică. Prin exerciţii senzoriale în procesul
de învăţare, informaţia ajunge mult mai uşor în intelect. Acest principiu se utilizează mai ales
cu elevii din ciclul primar şi gimnazial.
Principiul legării teoriei de practică se referă la creare unei legături între concept şi
concret. Predarea teoretică a cunoştinţelor trebuie corelată cu experimentarea practică a
informaţiilor învăţate, pentru ca asimilarea acestora să fie mai facilă şi de durată.
Principiul însușirii conștiente și active a cunoștințelor se referă la faptul că elevii
trebuie să înveţe conştient şi să fie activi în acest proces. Ei nu trebuie să înveţe mecanic, ci să
înţeleagă noţiunile noi, iar pentru aceasta e necesar să se implice făcând efort mental şi/sau de

8
Dana Rotaru, Jocuri teatrale, manual pentru clasele 0-IV, UNATC Press, 2016, pp. 26-27
9
Andreea Jicman, Didactica specializării – suport de curs, document intern UNATC

7
acţiune (în situaţia în care cunoştinţele pot fi aplicate practic), să treacă totul prin propriul filtru,
să pună întrebări, să aibă reacţii.
Principiul sistematizării și continuității cunoștințelor se referă la faptul că
informaţiile studiate trebuie structurate în etape, care să respecte succesiunea logică, astfel încât
procesul de învăţare să fie coerent.
Principiul accesibilității cunoștințelor sau respectării particularităților de vârstă
se referă la faptul că informaţiile trebuie transmise ţinând cont de vârsta elevilor, astfel încât
ele să poată fi procesate şi asimilate uşor. Exerciţiile trebuie adaptate gradului de înţelegere al
copiilor, conform vârstei lor.
Principiul individualizării și diferențierii învățării se referă la adaptarea conţinutului
şi a metodei de învăţare la particularităţile fiecărui copil şi ale unor grupuri. Fiecare elev e unic,
percepe, procesează şi înţelege informaţia diferit şi în ritmul propriu, de aceea e importantă
diferențierea învățării. Pedagogul trebuie să îşi „muleze” stilul de lucru pe personalitatea
fiecărui elev, să îl observe şi stimuleze diferit, în funcţie de aptitudini şi astfel încât acestea să
poată fi valorificate.
Principiul însușirii temeinice a cunoștințelor se referă la o învăţare consolidată, astfel
încât informaţiile şi deprinderile acumulate de copil să poată fi folosite concret în activitatea nu
doar a elevului, ci şi a viitorului adult, să îi fie utile pe tot parcursul vieţii.

1.2 Particularități de dezvoltare ale preadolescenților

În procesul educativ este foarte importantă cunoaşterea, din punct de vedere bio-psiho-
social, a particularităţilor specifice vârstei elevilor. Vârstele şcolare sunt: perioada şcolarului
mic (6/7–11 ani), preadolescenţa/pubertatea (12–15 ani) şi adolescenţa (16–18 ani).
Din punct de vedere fizic, la pubertate au loc multiple modificări ale corpului şi
dezechilibre neuro-hormonale. Dezvoltarea fetelor are loc în prima parte a acestei perioade, în
timp ce la băieţi se produce spre finalul acesteia. Apar pilozitatea, creşterea sânilor (la fete) şi
schimbarea vocii (la băieţi). Preadolescenţii manifestă un interes aparte pentru propriul trup.
Din punct de vedere psihologic, preadolescenţii trec printr-un proces de confuzie
identitară: sunt preocupaţi de felul în care sunt percepuţi de ceilalţi, de a-şi construi propria
identitate, de a-şi manifesta dorinţa de independenţă. Pentru ei e important să îşi afirme Eu-l,
să fie apreciaţi, să obţină prestigiu. Este esenţial pentru puberi să fie acceptaţi de grupul din
care îşi doresc să facă parte şi acordă un interes deosebit modului în care sunt percepuţi de
ceilalţi membri ai acestuia. Tot ceea ce se întâmplă în interiorul grupului de prieteni este foarte

8
important pentru ei şi este trăit la intensitate maximă. Preadolescenţii sunt influenţaţi de grupul
de prieteni în ceea ce priveşte stilul de a se îmbrăca, a vorbi şi a se comporta.
Trecând printr-o criză morală, puberii contestă regulile şi se revoltă împotriva autorităţii,
se contrazic, sunt îndărătnici. „În prim planul intereselor preadolescentine se impun trebuinţa
de cunoaştere şi trebuinţa de modele.”10
Dintre procesele psihice cognitive, la preadolescent cel mai mult se dezvoltă gândirea
(de la concret către abstract). Puberul începe să facă deducţii şi scheme logice, să analizeze
ipoteze, să rezolve probleme; îşi dezvoltă imaginaţia creatoare; începe să memoreze logic; îşi
creionează propriul sistem de valori morale.
În plan afectiv, puberul este anxios şi confuz. Poate începe să fumeze, să consume alcool
sau droguri. Se manifestă impulsiv, iar agresivitatea sa poate conduce chiar la loviri de persoane
sau vandalism.
În preadolescenţă, elevii sunt uşor de influenţat, ceea ce reprezintă un dezavantaj, în
cazul în care influenţa anturajului este negativă. Dar acest lucru poate fi transformat de
pedagogi într-un avantaj, în sensul că ei pot încuraja comportamentele pozitive şi pot ghida
tinerii către activităţi şi medii benefice formării caracterelor lor. Cu cât preadolescenţii sunt
ajutaţi să înţeleagă legile, regulile şi consecinţele nerespectării lor, cu atât le va fi mai ușor să
le respecte.

10
Camelia Popa, Noţiuni de psihologia educaţiei şi management al clasei de elevi, UNATC Press, Bucureşti,
2017, p. 117

9
 CAPITOLUL II
DEZVOLTAREA SPONTANEITĂȚII PRIN TEATRU. DIMENSIUNE PRACTICĂ

2.1 Abilități specifice educației teatrale. Spontaneitatea

Între anii 2008 şi 2010 s-a derulat un amplu studiu – „Drama Improves Lisbon Key
Competences in Education” (DICE), la care au participat 4.475 de tineri, cu vârste între
treisprezece şi şaisprezece ani din douăsprezece ţări, ale cărui rezultate au demonstrat că
activitățile cu specific teatral dezvoltă, pe lângă competențe de ordin cultural (exprimarea
artistică și creativă), și competența de comunicare (competența comunicare în limba maternă),
cea autodidactică (competența a învăța să înveți), cea de socializare (competențe sociale și
civice) și cea de inovare (competența spirit de inițiativă și antreprenoriat). Testarea DICE a
evidențiat faptul că elevii implicați în activitățile proiectului au avut scoruri mai ridicate la
aceste competențe în comparație cu colegii lor din grupurile de control11.
Educaţia artistică devine tot mai importantă deoarece contribuie la crearea omului de tip
nou: creativ, spontan, adaptabil, care lucrează bine în echipă. Învăţământul modern trebuie să
ţină cont de societatea mereu în schimbare şi să aibă ca scop nu doar formarea de absolvenţi
bine pregătiţi din punct de vedere al cunoştinţelor teoretice de specialitate, ci şi formarea de
persoane adaptate la noile solicitări sociale şi psihologice ale mediului.
Tehnicile teatrale sunt deja instrumente des folosite în instituțiile de învățământ formale
și nonformale din toată lumea. De altfel, finalitatea educaţiei este pregătirea pentru viață a
elevului. Conceperea şcolii ca o instituţie socială cu funcţii multiple, aptă să răspundă eficient
la nevoile psihologice şi sociale ale elevului, să asigure cadrul optim pentru starea de bine,
pentru diminuarea şi prevenirea tulburărilor de adaptare şi pentru formarea unor personalităţi
cu caracteristici individuale, este vitală.

11
Stig A. Eriksson et al., «Rolling the DICE». Introduction to the international research project Drama Improves
Lisbon Key Competences in Education, Research in Drama Education: The Journal of Applied Theatre and
Performance, vol. 19, issue 4, 2014, pp. 403-408

10
 Teatrul este o artă de grup – cu, despre și pentru oameni. În cadrul atelierului de teatru,
se stabilesc relații interumane complexe între participanți. Acest grup este unul al libertății de
creație, al siguranței, concesiei și colaborării.
Educația prin teatru are ca scop exersarea următoarelor abilități, foarte importante în
dezvoltarea umană: gândirea critică, acceptarea diversităţii culturale, expresivitatea individuală,
creativitatea, spontaneitatea, îmbunătățirea abilităților de comunicare, a celor sociale și a celor
de interpretare și conștientizare ambientală. În unele ţări, printre scopuri se numără creșterea
stimei de sine și detectarea potențialului artistic.
Spontaneitatea este indispensabilă creativităţii şi „se referă la abilitatea unei persoane
de a acționa imediat la un stimul extern conform propriei voințe, fără a permite agenților interni
să îi constrângă manifestarea”12. Altfel spus, spontaneitatea este cea mai bună reacţie pe care
persoana aflată într-o situaţie nouă o poate avea. Cu ajutorul spontaneităţii se produce „o
explozie care pe moment ne eliberează de sistemele de referință depășite, de amintiri sufocate
de fapte și informații vechi, ca și de teorii și tehnici descoperite de alții și neasimilate”13.
Este util să se dezvolte spontaneitatea fiindcă este un factor important în manifestarea
creativităţii, iar creativitatea contribuie la dezvoltarea personalităţii umane. Creativitatea
include creşterea capacităţii de adaptare a persoanei, a stării sale de bine prin găsirea de soluţii
alternative pentru rezolvarea diverselor probleme şi existenţa unui nivel înalt de rezistenţă la
frustrare, a randamentului etc. Toate acestea se reflectă şi ca beneficii la nivelul societăţii, pentru
că persoanele creative sunt mai performante indiferent de domeniul în care activează. Iar la
nivel de ţară, o societate creativă înseamnă şi o economie dinamică aflată permanent într-un
proces de dezvoltare durabilă.
Atât familia, cât şi şcoala şi pedagogul pot contribui la creşterea potenţialului de
creativitate a copiilor, care există, latent, în fiecare, într-o măsură mai mare sau mai mică.
Educaţia prin teatru este un factor care activează potenţialul creativ în special prin dezvoltarea
spontaneităţii, creând un mediu relaxat, dezinhibat, lipsit de prejudecăţi, în care experimentarea
(inclusiv greşeala) este încurajată.
Spontaneitatea se dezvoltă prin exerciţii de improvizaţie pe teme date (de dezvoltare a
unor dialoguri cu început şi final dat, de realizare a unor dialoguri în care replicile să înceapă
cu anumite litere) şi de reprezentare spontană a unor situaţii de viaţă, de transformare creativă
a lucrurilor, de realizare a unor obiecte originale etc.

12
Andreea Jicman, Didactica specializării – suport de curs, document intern UNATC
13
Viola Spolin, Improvizație pentru teatru, UNATC Press, București, 2011, p. 51.

11
 Viola Spolin identifică șapte aspecte ale spontaneității, care pot asigura parametrii
optimi pentru stimularea și manifestarea acesteia: jocul, dependența de aprobare/dezaprobare,
expresia colectivă, tehnicile teatrale, publicul, prelungirea procesului de învățare în viața
cotidiană și fizicalizarea.
Jocul reprezintă o activitate liberă, implicit spontană, „o metodă specifică teatrului, cu
relevanță deosebită în educație”14. Aplicat în educație, jocul se desfășoară după reguli clar
definite, fiind structurat în așa fel încât să deservească îndeplinirii unui anumit obiectiv
educațional și având un scop (punct de concentrare) pe care participanții îl urmăresc continuu.
Pedagogi teatrali precum Viola Spolin sau Ion Cojar susțin că ceea ce este important la joc este
procesul şi nu rezultatul.
Problema dependenței de aprobare/dezaprobare are la origine neîncrederea în sine,
teama de eșec și dorința de recunoaștere din partea celor din jur. Spontaneitatea se poate
manifesta doar în lipsa dependenței față de părerile externe. Pedagogul teatral lucrează
diferențiat cu indivizii pe care îi coordonează, conform propriei lor individualități, adaptându-
se la nevoile și posibilitățile lor de înțelegere, deoarece fiecare om este unic și înzestrat cu un
anumit set de trăsături, peste care nu se poate trece.
În cadrul unui atelier de teatru, greșeala este permisă, deoarece aceasta face parte din
experiența umană și este cea care poate conduce către noi porți ale cunoașterii. Pentru a fi liberi,
spontani, creativi trebuie să se renunțe la ideea de apreciere, elevul nu trebuie să aştepte
confirmare din partea profesorului. Din acest motiv, profesorul nu îl condamnă sau felicită pe
elev pentru modul său de a gândi și de a acționa, deoarece acest tip de comportament ar genera
dependența elevului față de confirmarea autorității. De aceea, unul dintre principiile de bază în
atelierul de teatru, care se regăsește și în etapa de evaluare, este acela că un exerciţiu nu este
rezolvat corect sau greşit, scopul nu este acela de a „face bine” sau a „fi bine”. Ceea ce contează
este ca problema să fie rezolvată eficient, elevii lucrând liber, activându-şi spontaneitatea şi
implicit creativitatea.
Expresia colectivă se referă la faptul că teatrul, fie sub forma unui spectacol, fie sub
cea de atelier, are rolul de a crea o comuniune, o unitate a indivizilor implicați. Munca
împreună, într-o echipă, pentru un scop comun, oferă elevului un sentiment de siguranță. Buna
înțelegere colectivă înlătură rivalitățile, tensiunile și deschide calea către armonie, evitându-se
astfel competitivitatea exagerată în procesul de creație.

14
Andreea Jicman, Didactica specializării – suport de curs, document intern UNATC

12
 Tehnicile teatrale sunt considerate abilități de comunicare, elemente indispensabile
interacțiunii umane, în continuă adaptare în funcție de contextul dat. „Stilul în teatru se schimbă
radical odată cu trecerea anilor, pentru că tehnicile teatrului sunt, de fapt, tehnicile
comunicării.”15 Pedagogul trebuie să înțeleagă cu claritate care sunt principalele mijloace de
care studentul actor are nevoie în procesul său creator. Elevul trebuie ajutat să îşi găsească
propriile resorturi în vederea creării de noi existențe posibile. „Încadrarea în tipare împiedică
exprimarea liberă și spontană.”16
Publicul. Fără public, nu există teatru. Pentru producerea spontaneităţii, este necesară
relaxarea în faţa publicului. Soluția nu este ignorarea publicului, ci perceperea lui drept
partener. Din momentul în care elevul-actor înţelege că publicul nu este un juriu al cărui scop
este critica (caz în care ar deveni temător, crispat şi s-ar cenzura), ci este format din
individualități distincte care vin la spectacol pentru de a vedea fapte și lumi miraculoase, cărora
el şi colegii le dau viață, se va relaxa.
Prelungirea procesului de învățare în viața cotidiană se referă la faptul că teatrul
contribuie la formarea unui simţ de observaţie mult mai fin care, odată dezvoltat, va funcţiona
tot timpul şi în orice împrejurare. Pentru a crea realitatea de pe scenă, artistul are nevoie să
pătrundă și să înțeleagă viața sub toate aspectele ei. Lumea înconjurătoare oferă materialul
propice pentru teatru și dezvoltarea artistică, dar pentru asta e nevoie de atenție și de niște
simțuri în permanență puse la lucru. Senzaţiile constituie prima etapă în procesul de cunoaștere
a lumii înconjurătoare, pe baza acestora se alcătuiesc percepțiile, care apoi se transformă în
reprezentări.
Fizicalizarea înseamnă că elevul-actor este încurajat să îşi folosească şi trupul, nu doar
intelectul. Corpul uman este un ambalaj care, prin antrenament și autocunoaștere, poate fi
înlăturat ca apoi să dezvăluie interiorul. Pendularea corectă între momentele de mișcare și
nemișcare, acțiune și pauză, cuvânt și liniște, face ca mesajul care se dorește a fi transmis de
către actor publicului să fie primit clar, asertiv și fără presiune sau frică. Dar pentru asta este
necesar să ne analizăm atent trupul, inclusiv din punct de vedere al proporţiilor, pentru ca apoi
“înţelegându-i defectele, să le corectăm, să dezvoltăm mai bine ceea ce nu a fost dus până la
capăt de natură și să păstrăm ceea ce i-a ieșit foarte bine.”17

15
Viola Spolin, Improvizație pentru teatru, UNATC Press, Bucureşti, 2014, p. 25
16
Andreea Jicman, Didactica specializării – suport de curs, document intern UNATC
17
Konstantin Sergheevici Stanislavski, Munca actorului cu sine însuși, vol. 2, Nemira, București, 2013, p. 18

13
2.2 Practica pedagogică. Pregătire, selecție planuri de lecție utilizate, observații

Atelierul de teatru presupune un raport profesor – elev bazat pe interactivitate, elevul

participă efectiv la procesul său educativ. Educaţia prin teatru înseamnă învăţare prin
experimentare, într-o atmosferă relaxată. Elevii îşi manifestă spontaneitatea şi devin mai
creativi beneficiind de libertatea ce decurge din încrederea pe care profesorul o are în potenţialul
lor, fiind încurajaţi să greşească (desigur, cu respectarea unor limite), pentru că greşeala face
parte din proces.
În cadrul atelierului de teatru, respectarea de către toţi participanţii a principiului
concesiei şi cooperării este esenţială. Elevii trebuie să fie cooperanţi, să continue tema primită
cu bunăcredinţă, fără a comenta sau contesta contribuţiile colegilor, percepând exerciţiile ca
fiind o sarcină comună la care fiecare îşi aduce aportul cu onestitate.

Pregătire
Am efectuat practica pedagogică la Colegiul Naţional „Grigore Moisil” din București,
în săptămâna 15 – 19 mai 2023, în cadrul programului „Teatrul şi noi”. Am lucrat cu elevi de
gimnaziu, din clasele 6A, 6B şi 7A.
Pornind de la obiectivele cadru ale disciplinei „Teatrul şi noi”, care sunt dezvoltarea
creativităţii, formarea competenţelor de comunicare şi dobândirea competențelor socio-
emoționale și a comportamentului prosocial, am pregătit cinci planuri de lecţie pe care le-am
considerat potrivite grupului ţintă căruia urma să mă adresez: copii cu vârste de 12 – 13 ani.
Am avut ca obiective de referinţă: explorarea propriului potenţial expresiv corporal şi
emoţional, deţinerea de instrumente şi metode de exprimare verbală şi non-verbală
diversificată, utilizarea limbajului expresiv în reproducerea unor situaţii date, integrarea în
comunicarea de grup, autoportretizarea verbală, exprimarea şi acceptarea propriei
individualităţi în cadrul diversităţii, iniţierea de schimburi verbale non-conflictuale, asimilarea
de valori estetice.
Printre activităţile de învăţare s-au numărat: activităţi de autoprezentare, de stabilire
a punctelor comune şi a diferenţelor faţă de ceilalţi; activităţi de exprimare deschisă a
preferinţelor; activităţi de descoperire a unor punţi de legătură între elevii aflaţi în
competiţie sau conflict; activităţi de lucru în echipă pe teme date, activităţi de stimulare
a competiţiei între echipe, cu schimbarea periodică a membrilor echipelor; activităţi de
vorbire cursivă, de exprimare corectă în comunicarea orală; activităţi de evidenţiere a
aspectelor expresiv-emoţionale din conduita proprie şi din conduita celorlalţi; exerciţii de

14
improvizaţie pe teme date şi la alegere; descrierea acţiunilor personajelor şi portretizarea
acestora; activităţi de exprimare a conţinuturilor unor experienţe raţionale şi emoţionale
diverse (aventuri, întâmplări, poveşti de familie, sărbători, poveşti cu animale, jocuri etc.).
Opţionalul s-a desfăşurat atât în săli de clasă, cât şi în curtea liceului. Materialele
didactice pe care le-am folosit au fost: o minge, o bancă, trei boluri cu bileţele, două telefoane
mobile. Am urmărit să îi implic în jocuri pe toţi membrii colectivelor cu care am lucrat şi să
atribui fiecăruia, prin rotaţie, rolul principal (de povestitor, „oglindă” etc.). Am început fiecare
curs cu câteva minute de încălzire fizică.

Selecție planuri de lecție utilizate

PLAN LECŢIA 1
DATE GENERALE
Disciplina: „Teatrul şi noi”
Data: 15 mai 2023
Clasa: 6A
Titlul lecţiei: Să mă prezint!
Tipul lecţiei: însuşire de noi cunoştinţe
Durata: 50 min.
Competenţe generale: 1
Competenţe specifice: 1.1, 1.2
Obiective operaționale:
La sfârșitul lecției, elevii sunt capabili să identifice cel puțin un element comun și unul care este
diferit, să definească termenul „unic”.
Resurse:
- Metodele şi procedeele folosite: conversaţia, jocul
- Mijloacele de învăţământ: minge
- Forma de organizare a clasei: activitate individuală şi în grup
Evaluare:
- observarea sistematică a elevilor, chestionarea orală a acestora
DESFĂŞURAREA LECŢIEI
1) Organizarea clasei. (7’)
Profesorul face prezența (2’) şi lucrează împreună cu elevii câteva exerciţii pentru încălzirea
fizică (5’).

15
2) Captarea atenţiei elevilor. (2’)
Profesorul le spune elevilor următoarea ghicitoare: „Ce îți aparține, dar îl folosesc mai mult
alții?” (prenumele)
3) Anunţarea lecţiei şi a obiectivelor. (2’)
Profesorul îi anunţă pe elevi că astăzi vor avea ocazia să se descopere reciproc.
4) Aprofundarea şi sistematizarea deprinderilor. (35’)
Profesorul şi elevii stau aşezaţi în cerc. Ţinând în mână o minge, profesorul se prezintă primul,
în câteva cuvinte, spunând: numele, zodia, culoarea preferată, anotimpul favorit, ce îi place să
facă în timpul liber, ce muzică ascultă, dacă îi place în mod deosebit un cântăreţ / actor /
personaj literar etc. Apoi rostogoleşte mingea către un elev, care se va prezenta grupului.
Mingea va ajunge, pe rând, la toţi elevii clasei.
Apoi, profesorul improvizează un joc de tipul „Recunoşti colegul?”, în care îi îndeamnă pe
copii să identifice la cine se referă el atunci când întreabă, spre exemplu „Cine are doi fraţi,
joacă tenis, urmăreşte la tv emisiuni culinare şi adoră îngheţata?”.
5) Evaluarea / feedback (4’)
Profesorul îi întreabă pe copii cum s-au simţit şi ce le-a plăcut la atelier. La final, le explică
elevilor că fiecare om este unic şi frumos în felul său.

PLAN LECŢIA 2
DATE GENERALE
Disciplina: „Teatrul şi noi”
Data: miercuri, 17 mai 2023
Clasa: 7A
Titlul lecţiei: Vorbire neinteligibilă
Tipul lecţiei: formare de priceperi și deprinderi
Durata: 50 min.
Competenţe generale: 1, 2
Competenţe specifice: 1.2, 2.2
Obiective operaționale:
La sfârșitul lecției, elevii sunt capabili să transmită un mesaj folosind elementele paraverbale
precum tonul, volumul vocii, viteza de vorbire.
Resurse:
- Metodele şi procedeele folosite: conversaţia, jocul, analiza
- Mijloacele de învăţământ: o bancă sau o masă cu două scaune

16
- Forma de organizare a clasei: activitate în grup
Evaluare:
- observarea sistematică a elevilor, chestionarea orală a acestora, autoevaluarea
DESFĂŞURAREA LECŢIEI
1) Organizarea clasei. (7’)
Profesorul face prezența (2’) şi face împreună cu elevii câteva exerciţii pentru încălzirea fizică
(5’).
2) Captarea atenţiei elevilor. (1’)
Profesorul li se adresează elevilor vorbindu-le, foarte serios, într-o limbă inventată, din care ei
nu vor înţelege nimic, dar se vor amuza şi vor deveni curioşi.
3) Anunţarea lecţiei şi a obiectivelor. (2’)
Profesorul îi anunţă pe elevi că astăzi vor descoperi dacă pot comunica între ei fără să înţeleagă
ce li se vorbeşte.
4) Aprofundarea şi sistematizarea cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor. Dirijarea
învăţării noului conţinut (35’)
Profesorul alege aleatoriu câte doi elevi, care se aşază pe o bancă sau la aceeaşi masă. Fiecare
dintre ei e rugat să îşi imagineze în gând o întâmplare din trecut, pe care ulterior i-o povesteşte
celuilalt folosind o vorbire neinteligibilă, o limbă inexistentă, inventată pe moment, ajutându-
se de gesturi, mimică şi tonalitatea vocii. Apoi vor fi întrebaţi atât cei doi, cât şi elevii-spectatori
ce cred că li s-a povestit. Rolurile se inversează. Jocul se repetă până când toţi elevii au fost
povestitori.
5) Evaluarea / feedback (5’)
Profesorul îi întreabă pe copii cum s-au simţit şi cum cred ei că s-au descurcat. La final, le
apreciază creativitatea şi coerenţa şi îi anunţă că au o temă pentru următoarea întâlnire: să aducă
de acasă un obiect drag lor, care o semnificaţie aparte pentru ei, de mici dimensiuni (să încapă
în ghiozdan).

PLAN LECŢIA 3
DATE GENERALE
Disciplina: „Teatrul şi noi”
Data: joi, 18 mai 2023
Clasa: 7B
Titlul lecţiei: Oglinda
Tipul lecţiei: formare de priceperi și deprinderi

17
Durata: 50 min.
Competenţe generale: 1, 2
Competenţe specifice: 1.2, 2.2
Obiective operaționale:
La sfârșitul lecției, elevii sunt capabili să îşi menţină atenţia concentrată, să reproducă mişcări,
gesturi şi expresii fizice, să se sincronizeze.
Resurse:
- Metodele şi procedeele folosite: conversaţia, jocul, analiza
- Mijloacele de învăţământ: -
- Forma de organizare a clasei: activitate individuală şi în grup
Evaluare:
- observarea sistematică a elevilor, chestionarea orală a acestora, autoevaluarea.
DESFĂŞURAREA LECŢIEI
1) Organizarea clasei. (7’)
Profesorul face prezența (2’) şi face împreună cu elevii câteva exerciţii pentru încălzirea fizică
(5’).
2) Captarea atenţiei elevilor. (2’)
Profesorul le spune elevilor una dintre ghicitorile al căror răspuns este „oglinda”: Tu te uiţi la
mine, / Dar te vezi pe tine / Chiar când nu-ţi convine. / Ne cunoaştem bine.”; Eu n-am, din
făptură, / Nici limbă, nici gură, / Dar spun la oricare / Cusurul ce-l are, / Şi-oricât se mânie, /
Tot vrea să mă ţie.”
3) Anunţarea lecţiei şi a obiectivelor. (2’)
Profesorul îi anunţă pe elevi că astăzi vor deveni oglinda unui coleg.
4) Aprofundarea şi sistematizarea cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor. Dirijarea
învăţării noului conţinut (35’)
Copiii stau aşezaţi în cerc. Profesorul numeşte câte doi elevi care vin în mijlocul cercului. Unul
dintre ei execută mişcări variate pe care celălalt trebuie să le imite ca şi când ar fi reflectarea în
oglindă a colegului. Se vor reflecta toate mişcările, de la cap până la picioare, inclusiv expresia
feţei. Pe rând, fiecare elev va iniţia mişcările, respectiv le va imita/reflecta. Rolurile se schimbă
de mai multe ori.
Creşte gradul de dificultate: jocul e jucat în echipe de câte doi elevi: doi dintre ei iniţiază
mişcările, iar ceilalţi doi le reflectă în oglindă.
Punct de concentrare pentru jocul „Oglinda”: a oglindi fidel mişcările iniţiatorului.

18
Creşte şi mai mult gradul de dificultate: jocul devine „Cine e oglinda?”. Profesorul formează
echipe din câte doi elevi, care stabilesc între ei cine e iniţiatorul şi cine e oglinda. Ambii încearcă
să ascundă de public ce rol are fiecare. În timpul jocului, profesorul rosteşte numele unuia dintre
actori, iar publicul trebuie să îl voteze prin ridicarea mâinii dacă crede că acela este oglinda.
Jocul continuă până când votul devine unanim.
Punct de concentrare pentru jocul „Cine e oglinda?”: a ascunde faţă de public care actor e
oglinda.
5) Evaluarea / feedback (4’)
Profesorul îi întreabă pe elevi cum s-au simţit şi cum cred ei că s-au descurcat. La final, le
apreciază capacitatea de observare, concentrarea atenției și coordonarea.

PLAN LECŢIA 4
DATE GENERALE
Disciplina: „Teatrul şi noi”
Data: vineri, mai 2023
Clasa: 6B
Titlul lecţiei: Dăm viaţă cuvintelor
Tipul lecţiei: recapitulare
Durata: 50 min.
Competenţe generale: 1, 2, 3
Competenţe specifice: 1.2, 2.1, 2.2, 3.2
Obiective operaționale:
La sfârșitul lecției, elevii sunt capabili să se activeze într-o scenă, să se exprime artistic într-un
mod complex, să improvizeze, să se susţină şi să se completeze reciproc.
Resurse:
- Metodele şi procedeele folosite: conversaţia, jocul, analiza
- Mijloacele de învăţământ: trei boluri cu bileţele
- Forma de organizare a clasei: activitate individuală, frontală
Evaluare:
- observarea sistematică a elevilor, chestionarea orală a acestora.
DESFĂŞURAREA LECŢIEI
1) Organizarea clasei. (7’)
Profesorul face prezența (2’) şi face împreună cu elevii câteva exerciţii pentru încălzirea fizică
(5’).

19
2) Captarea atenţiei elevilor. (2’)
Profesorul iniţiază o discuţie despre resursele personale.
3) Anunţarea lecţiei şi a obiectivelor. (2’)
Profesorul îi anunţă pe elevi că astăzi vor fi cuvinte şi împreună vor forma propoziţii.
4) Aprofundarea şi sistematizarea cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor. Dirijarea
învăţării noului conţinut (35’)
Profesorul le arată copiilor că a pregătit trei boluri care conţin bileţele cu cuvinte: unul conţine
substantive comune, altul verbe şi cel de-al treilea adjective.
Aleatoriu, profesorul formează echipe de trei elevi din care fiecare extrage câte un bileţel dintr-
un bol, citeşte cuvântul, apoi îi arată biletul doar profesorului.
În funcţie de cuvintele scrise pe bilete, profesorul stabileşte ordinea în care elevii respectivei
echipe vor întruchipa cât mai sugestiv respectivele cuvinte, aşa încât propoziţia să fie ghicită
corect de colegii lor care alcătuiesc publicul. (Exemple: Şutează sportivul înalt. Calul bătrân
şchioapătă. Frizerul vesel tunde. Biciclistul neatent cade.)
5) Evaluarea / feedback (4’)
Profesorul îi întreabă pe copii cum s-au simţit şi ce le-a plăcut la atelier. La final, le apreciază
imaginaţia.

PLAN LECŢIA 5
DATE GENERALE
Disciplina: „Teatrul şi noi”
Data: vineri, 19 mai 2023
Clasa: 7A
Titlul lecţiei: Obiectul vedetă
Tipul lecţiei: formare de priceperi și deprinderi
Durata: 50 min.
Competenţe generale: 1
Competenţe specifice: 1.1, 1.2
Obiective operaționale:
La sfârșitul lecției, elevii sunt capabili să utilizeze într-un spaţiu scenic (simplist, miniatural)
obiecte din mediul înconjurător şi să creeze un mic moment de spectacol, dezvoltându-şi
creativitatea.
Resurse:
- Metodele şi procedeele folosite: conversaţia, jocul, analiza

20
- Mijloacele de învăţământ: catedra şi două telefoane mobile (pentru lanterne)
- Forma de organizare a clasei: activitate individuală şi în grup
Evaluare:
- observarea sistematică a elevilor, chestionarea orală a acestora.
DESFĂŞURAREA LECŢIEI
1) Organizarea clasei. (5’)
Profesorul face prezența (2’) şi face împreună cu elevii câteva exerciţii pentru încălzirea fizică
(3’).
2) Verificarea temei. (2’)
Profesorul le aminteşte elevilor că au avut de adus la şcoală un obiect pe care îl preţuiesc în
mod deosebit.
3) Captarea atenţiei elevilor. (2’)
Profesorul iniţiază o discuţie despre un obiect drag lui.
4) Anunţarea lecţiei şi a obiectivelor. (2’)
Profesorul îi anunţă pe elevi că astăzi catedra se va transforma într-o scenă pe care obiectele
dragi lor, pe care le-au adus de acasă, vor deveni vedete admirate de publicul format din colegii.
4) Aprofundarea şi sistematizarea cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor. Dirijarea
învăţării noului conţinut (36’)
Copiii stau în bănci, în sala de clasă. Profesorul invită fiecare elev în parte să expună pe catedră,
în lumina „reflectoarelor” (lanternele a două telefoane mobile) obiectul adus de acasă şi să
folosească orice modalitate de a-l prezenta colegilor, ca pe o vedetă, explicând de ce anume e
important pentru el, care e valoarea sentimentală datorită căreia ocupă un loc în sufletul său.
Sunt obiecte uşor de transportat şi care se pretează a fi aşezate pe catedră: carte, revistă, joc,
ghiveci cu flori, jucărie din pluş, fotografie, pernă, suvenir dintr-o călătorie, şapcă, diplomă,
instrument de scris sau muzical, obiect vestimentar sau de încălţăminte, minge etc.
5) Evaluarea / feedback (3’)
Profesorul îi întreabă pe copii cum s-au simţit şi ce le-a plăcut la atelier. La final, le apreciază
creativitatea şi imaginaţia.

Observaţii din timpul practicii pedagogice

Elevii cu care am lucrat participau pentru prima dată la acest curs opţional. Iniţial, au
manifestat un comportament reţinut, mi se adresau formal. Treptat, s-au relaxat şi au început să
îşi manifeste curiozitatea.

21
 Gradul de interes şi implicare al elevilor a fost diferit. Majoritatea a manifestat interes
sporit faţă de toate jocurile propuse de mine, însă au existat şi elevi dezinteresaţi. Cei mai mulţi
elevi abia aşteptau să le vină rândul ca „povestitor”, „oglindă”. Unii aveau reţineri în a se
manifesta liber, temându-se de o eventuală invalidare din partea celorlalţi, ceea ce poate fi
justificat prin faptul că pentru preadolescenţi este important cum sunt percepuţi şi să fie
apreciaţi de grupul din care fac parte. Cei neinteresaţi de jocurile teatrale, au preferat să se joace
cu mingea.
În cadrul atelierelor, am observat că unii elevi aveau tendinţa de a judeca modul în care
lucrau sau de a comenta asupra a ceea ce spuneau ceilalţi; am intervenit reamintindu-le
principiul cooperării şi al concesiei, precum şi faptul că orice exerciţiu are multiple variante de
rezolvare, nu există soluţie corectă sau greşită. Am accentuat că ei formează, de fapt, o singură
mare echipă şi că e importantă comuniunea dintre ei.
O altă observaţie, valabilă în cazul tuturor claselor cu care am lucrat, este că elevii îşi
pierdeau uşor atenţia, a fost nevoie să improvizez noi variante ale jocului din planul de lecţie
sau chiar să fac jocuri suplimentare, pe parcursul atelierului.
La finalul lecţiei 1, am remarcat că mulţi elevi au aflat informaţii noi şi în unele cazuri
chiar surprinzătoare despre colegi ai lor alături de care fac parte din acelaşi coleciv de şase –
şapte ani.
Propunerea mea de a face unele jocuri în alt spaţiu decât sala de clasă, respectiv în curtea
şcolii, a fost bine primită. Elevii care au fost de la început interesaţi de jocurile teatrale şi-au
menţinut atenţia şi în noul spaţiu.

22
 CONCLUZII

Viaţa oricărui om este influenţată în mod semnificativ de educaţia sa. Idealul

educaţional are, pe lângă dimensiunea pedagogică, şi dimensiunile socială şi psihologică.
Aşadar, instituţiilor de învăţământ nu le revine doar sarcina de a furniza elevilor informaţii, ci
şi să le asigure un cadru favorabil dezvoltării armonioase din punct de vedere psihic şi să îi
pregătească pentru viaţă.
Cu ajutorul educaţiei prin teatru, elevii devin mai creativi, toleranţi, rezistenţi la
frustrare, lucrează mai bine în echipă şi se integrează mai uşor în societate. Educaţia prin teatru
are ca finalitate formarea de elevi „cu abilităţi sociale de bază şi cu o cultură comunicaţională,
capabili să înţeleagă lumea, să se exprime şi să interacţioneze armonios cu semenii.”18
Educaţia teatrală are la bază jocul. În opinia Violei Spolin: „jocurile trebuie să fie cel
mai important element al procesului de predare pentru copii”19, căci atunci când fac ceva cu
plăcere, elevii înregistrează cele mai mari progrese. Printre beneficiile educaţiei teatrale, în
afara celor deja enumerate pe parcursul acestei lucrări, merită menţionate creşterea interesului
elevilor faţă de cunoaştere, adaptarea în mod plăcut la mediul şcolar, precum şi reducerea
violenţei şi a eşecului (chiar a abandonului) şcolar.
Practica pedagogică pe care am efectuat-o a evidenţiat faptul că spontaneitatea se
dezvoltă atunci când nu există etichetări şi încadrări în şabloane. Atunci când sunt relaxaţi şi
încurajaţi să fie curioşi şi să experimenteze, elevii devin mai creativi şi flexibili în gândire.
Dezvoltarea spontaneităţii are ca rezultat rezolvarea mai facilă a sarcinilor şi problemelor nu
doar cele primite ca temă la şcoală, ci de viaţă în general. Aşadar, spontaneitatea este o abilitate
care sporeşte adaptabilitatea tinerilor la provocările secolului al XXI-lea.

18
Popa, Camelia, Noţiuni de psihologia educaţiei şi management al clasei de elevi, UNATC Press, Bucureşti,
2017, p. 149
19
Viola Spolin, Improvizație pentru teatru, UNATC Press, Bucureşti, 2014, p. 324

23
 BIBLIOGRAFIE

Apostol, Radu, Teatru ca metodă. Teatru educaţional, UNATC Press, Bucureşti, 2018

Bontaș, Ioan, Tratat de pedagogie, Editura ALL, București, 2008

Cerghit Ioan, Vlăsceanu Lazăr, Curs de pedagogie, Universitatea din Bucureşti, 1988

Chateau, Jean, Copilul şi jocul, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1967

Cojar Ion, O poetică a artei actorului, Editura Paideia, Bucureşti, 2002

Comenius, J. A., Didactica Magna, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1970

Comenius, J. A., Pampaedia, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1977

Cucoş, Constantin, Pedagogie, Editura Polirom, Iaşi, 2002

Darie, Bogdana; Sehlanec, Romina; Jicman, Andreea, Jocuri teatrale. Manual pentru clasele
V-VIII, UNATC Press, București, 2016

Dewey, John, Democrație și educație, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1972

Diaconu, Mihai, Educaţia şi dezvoltarea copilului, Editura ASE, Bucureşti, 2007

Doron, Roland; Parot, Francoise, Dicționar de psihologie, Editura Humanitas, București, 1999

Elkonin, Daniil, Psihologia jocului, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1980

Eriksson, Stig A., Rolling the DICE. Introduction to the international research project Drama
Improves Lisbon Key Competences in Education, Research in Drama Education: The Journal
of Applied Theatre and Performance, vol. 19, issue 4, 2014

Frumos, Florin, Didactica: fundamente și dezvoltări cognitiviste, Editura Polirom, Iași, 2008
Jicman, Andreea, Didactica specializării, suport de curs, document intern UNATC, 2022

Moldovan, Alina-Maria, Teatrul ca joc și metodă de formare, Editura Tritonic, București, 2016

Moldoveanu, Mihaela, Introducere în Pedagogie, Editura Printech, Bucureşti, 2004

Marcia L. Nell, Marcia L; Drew, Walter F.; Bush, Deborah E. De la joc la învățare, Editura
Trei, București, 2016

Popa, Camelia, Introducere în psihologia educației, Editura Glissando, București, 2013

Popa, Camelia, Noţiuni de psihologia educaţiei şi management al clasei de elevi, UNATC

Press, Bucureşti, 2017

24
Popa, Camelia; Dobrea, Adelina, Evaluarea creativităţii şi a intereselor artistice ale elevilor.
Un model de cercetare educaţională, UNATC Press, Bucureşti, 2019

Rosenberg, Helane S., Creative Drama and Imagination, Editura Holt, Rinehart and Winston,
1987

Rotaru, Dana, Jocuri teatrale, manual pentru clasele 0-IV, UNATC Press, Bucureşti, 2016

Spolin, Viola, Improvizație pentru teatru, UNATC Press, București, 2011

Şerbănescu, Laura; Liţoiu, Nicoleta (coord.), Pedagogie, vol. 2, Politehnica Press, Bucureşti,
2015

Vincent, Rose, Cunoașterea copilului, Editura Didactică și Pedagogică, 1972

Alte resurse:
Achim, Roxana, De ce este important jocul în educaţia copilului, revista „Cariere”, 2015,
https://revistacariere.ro/inspiratie/kids-management/de-ce-este-important-jocul-in-educatia-
copilului/, accesat în 20 mai 2022

Jocul în educaţia copilului. Este jocul doar o pauză de la învăţat?, publicat în 14 noiembrie
2020, pe site-ul servusexpert.ro, accesat în 21 mai 2022

https://dexonline.ro/definitie/pedagogie/definitii, accesat în 12 august 2023

https://www.edu.ro/elevii-din-rom%C3%A2nia-vor-avea-posibilitatea-de-studia-teatrul-ca-
disciplin%C4%83-op%C8%9Bional%C4%83, accesat în 9 august 2023

25