Didactica predării artei teatrale

Observăm că programele școlare pentru disciplina opțională înglobează trei etape ale
dezvoltării copilului. Psihologul german Erik Erikson, a afirmat că de-a lungul copilăriei
noastre suntem influențați în primă etapă de părinți, urmând ca mediul școlar să ne formeze
înaintea dezvoltării noastre ca tineri adulți. Evident, putem vorbi de educația prin teatru și
prin prisma părințiilor care își doresc educarea copilului în acest sens, dar în următoarele
pagini o să analizăm teatrul ca formă de învățământ preluată și acceptată în mediul școlar ca
materie de sine stătătoare.

Psihologul Erik Erikson distinge mai multe stadii ale dezvoltării personalităţii, pe care
le denumeşte stadii psihosociale1. Jocul diferă în funcție de etapa vârstei în care copilul se
află, jocul are o evoluţie, iar felul în care se joacă preşcolarul nu seamănă de loc cu cel al
şcolarului sau al adultului2, deoarece nivelul de autocunoaștere și cunoaștere a lumii
exterioare se schimbă, prin acumulare de informații. Școala de acasă sau școala maternă cum
o găsim definită de pedagogul A.I.Comenius, adică cea de la naștere la șase ani, are ca scop
dobândirea primelor opinii despre mediul înconjurător și despre el însuși. În primul an de
viață copilul conștientizează ușor ce înseamnă a avea încredere, asta fiind posibil prin
intermediul mamei. În copilăria mică (1-3 ani), copilul începe să devină autonom, să se spele,
să mânânce sau să se îmbrace singur, iar în copilăria mare (3-6 ani), el tinde să aibă inițiative,
idei care îl atrag și vrea să le pună în practică, în privința dezvoltării ulterioare avem școala
copilăriei de la 6-12 ani și școala adolescenței de la 12-18, în ceea ce privește școala tinereții
de la 18-24 de ani, aici vorbim deja despre facultate, ceea ce implică deja o alegere în privința
vocației viitoare, care nu face(neapărat) obiectul programelor școlare meționate anterior.
Școlii copilăriei i se atribuie programa ,,Eu și scena”(clasele III-IV), iar școlii adolescenței
programele ,,Teatrul și noi”(clasele VI-VII) și ,,Laboratorul de teatru”(clasele X-XI).

Când eram mici, oare cât de des ne-a apărut în minte întrebarea: de ce trebuie să merg
la școală?. Cred că am avut cu toții această nelămurire și o urmă de suspiciune atunci când a
trebuit să ne adaptăm unor obligații pe care societatea în care trăim ni le-a impus. Unii am
primit, totuși, cu entuziasm această etapă din viața noastră, alții am plâns pentru că am fost
luați din lumea pe care ne-o creasem deja în propriul cămin, iar alții am urmat acest îndemn

1
Mihai Diaconu, Educația și dezvoltarea copilului, p. 122
2
Idem, p. 144.
fără să ne punem întrebări și am ales să considerăm firească această acțiune de a merge la
școală.

Am să analizez în acest paragraf a doua categorie menționată mai sus, adică cea care
nu a înțeles de ce e nevoie să își părăsească lumea pe care a construit-o cu proprile puteri. Aș
vrea să ne provocăm puțin imaginația în sensul reamintirii spațiului copilăriei noastre. Unii
dintre noi ne vom duce imediat cu gândul la cazematele din cearceafuri și scaune pe care le
construiam, la umbrele pe care le desenam pe pereții casei cu ajutorul formelor făcute de
mâinile noastre și o lanternă, la apa și pământul pe care le combinam pentru a crea cea mai
gustoasă plăcintă pe care o împărțeam cu toată familia, la pietrele pe care le metamorfozam în
bani pentru a plăti chilipirulile pe care alți copii le ,,vindeau”, la puterile fantastice pe care ni
le atribuiam pentru a modifica forma focului din sobă sau la hainele pe care le împrumutam
de la părinții noștri, care ne transformau în diferite personaje ale lumii exterioare. Acum, aș
dori să ne imaginăm zilele pe care le-am petrecut în școală. Bănci rigide, scaune reci și dure,
table care trebuiau șterse pentru a putea fi rescrise, cretă care scârțâie, praf de cretă, colegi
agitați, materii de neînțeles deocamdată, profesori exigenți, grupuri de colegi în care nu erai
primit și multe caiete umplute cu informații dictate, care sunt doar cuvinte fără exemplificare
în concret. Antiteza celor două lumi este evidentă. Dar care ar fi ,,podul” pe care trebuie să îl
ridicăm între cele două spații, cel al imaginației și cel al lumii concrete?

,,Podul” care unește cele două lumi este JOCUL. Aceasta este cea mai mare pierdere
pe care constatăm atunci când se fac primii pași în educarea noastră ca indivizi, se uită că
doar prin propria experimentare putem învăța cu adevărat. Benjamin Samuel Bloom, a fost un
psiholog educațional american care a contribuit la clasificarea obiectivelor educaționale și la
teoria învățării prin stăpânire. Piramida veche a obiectivelor educației era clasificată, pornind
de la bază, astfel: cunoaștere, înțelegere, aplicare, analizare, sinteză și evaluare. Astăzi ea se
clasifică în următorul fel: a-ți aminti, a înțelege, a aplica, a analiza, a evalua și a crea. Putem
observa că vârful piramidei a fost înlocuit de verbul ,,a crea”, care este cel mai înalt nivel al
învățării. Sintetizând cele spuse anterior și adăugând o nouă informație, teatrul are la bază
jocul, iar jocul este cel care întrunește toate obectivele și modul prin care creația poate să aibă
loc fără restricții exterioare, ci doar urmând regulile jocului.

De ce teatrul în educație? În anexa nr. 1 la ordinul ministrului educației și cercetării

nr. 5663/30.09.2020, găsim următorul răspuns: facilitează dobândirea de instrumente
creative ca urmare a utilizării limbajului teatral multidisciplinar (implicând corpul,
mişcarea, sunetul, ritmul, gestul, cuvântul şi imaginea); provoacă la experimentarea unor noi
posibilităţi de comunicare verbală şi non-verbală şi interrelaționare umană; încurajează
învăţarea unor metode de autoconcentrare, relaxare şi autoorganizare; ajută la canalizarea
constructivă a conduitelor motorii inadecvate, agresive şi/sau violente, ţintind prevenţia
fenomenului violenţei şcolare, precum și la dezvoltarea abilității de gestionare a
conflictelor; asigură promovarea bunăstării individuale şi de grup, precum şi a incluziunii
sociale; la dezvoltarea abilităților proprii de înțelegere și gestionare a emoțiilor; la stimularea
spontaneității și a curiozității; la prevenirea lipsei de interes şi a atitudinilor de ostilitate faţă
de cunoaştere.

Programa școlară pentru disciplina opțională se împarte în trei categorii, în funcție de

tipul de învățământ pe care îl abordează. Eu și scena este opționalul pentru clasele primare (a
III-a sau a IV-a), Teatrul și noi, pentru clasele gimnaziale (a VI-a sau a VII-a) și Laboratorul
de teatru, pentru învățământul liceal ( a X-a sau a XI-a). Programa școlară urmează modelul
de proiectare curiculară în vigoare și se împarte în următoarele elemente, în funcție de
nevoile tipului de învățământ: competențe generale, competențe specifice și exemple de
activități de învățare, conținuturi, sugestii metodologice și bibliografie. Competențele sunt
ansambluri structurate de cunoștințe, abilități și atitudini dezvoltate prin învățare, care
permit rezolvarea unor probleme specifice ale unui domeniu sau rezolvarea unor probleme
generale, în contexte particulare diverse.3

Competențele generale care apar în programa Eu și scena sunt identificarea

principalelor elemente ale acțiunii dramatice prin dezvoltarea spiritului de observație în
spațiul scenic, crearea unui rol prin concentrarea atenției asupra comportamentului propriu și
realizarea momentelor scenice individuale de grup.4 Pentru programa claselor gimnaziale,
competențele generale sunt: exprimarea creativă, în diverse situații scenice, prin explorarea
calităților personale, utilizarea unor noțiuni de baza din limbajul specific teatrului și
realizarea unor proiecte de teatru educațional, folosind variate mijloace de expresie artistică. 5
Liceeni vor dobândi următoarele competențe: utilizarea adecvată a mijloacelor de expresie
specifice teatrului, exprimarea opiniilor civice în crearea de scenarii dramatice și

3
Anexa nr. 1 la ordinul ministrului educației și cercetării nr. 5663/30.09.2020, Laboratorul de teatru- clasa a X-
a/ a XI-a, Ministerul educației și cercetării, București, 2020, p. 3.
4
Anexa nr. 1 la ordinul ministrului educației și cercetării nr. 5663/30.09.2020, Eu și scena- clasa a III-a/ a IV-a,
Ministerul educației și cercetării, București, 2020, p. 4.
5
Anexa nr. 1 la ordinul ministrului educației și cercetării nr. 5663/30.09.2020, Teatrul și noi- clasa a VI-a/ a VII-
a, Ministerul educației și cercetării, București, 2020, p. 4.
manifestarea responsabilității față de societate prin realizarea unui spectacol de teatru cu și
pentru adolescenți.6

Competențele specifice sunt etape prin care individul ajunge să dobândească întregul
competențelor generale. Analizând programa Laboratorul de teatru, observăm că fiecare
competență generală se împarte în mai multe specifice. Utilizarea adecvată a mijloacelor de
expresie specifice teatrului în dobândirea traseului de evoluție de la imaginație la empatie
prin arta actorului și în înțelegerea conflictului ca element esențial în dinamica scenică.
Exprimarea opiniilor civice în crearea de scenarii dramatice se divizează în identificarea
problemelor sociale cu valoare teatrală și formularea de scenarii de teatru inspirate din situații
reale de viață. Manifestarea responsabilității față de societate se împarte în înțelegerea
limbajului regizoral în arta teatrului și în utilizarea elementelor specifice de scenografie,
coregrafie, multi media în construcția spectacolului de teatru.

Teatrul e unul dintre singurele moduri prin care poți învăța prin joacă, prin ,,learning
by doing”, fiind astfel singurul cadru care îți oferă libertate deplină de exprimare, respectând
doar regulile jocului, fără să existe vreun pierzător. Jocul și teatrul stimulează dezvoltarea
prin promovarea abilităților de rezolvare a problemelor, gândirea critică și raționamentul
abstract. Prin joacă, copiii întâmpină adesea provocări și obstacole care le cer să gândească
creativ și să găsească soluții. Teatrul îmbunătățește abilitățile cognitive prin încurajarea
memoriei, interpretarea unui scenariului și capacitatea de a gândi rapid și de a se adapta la
diferite situații de pe scenă.

Copiii prin joc își dezvoltă inteligența emoțională și empatia. Teatru ca joc, ajută
copiii să exploreze diferite emoții, experimentează exprimarea și gestionarea sentimentelor
lor și învață să înțeleagă emoțiile celorlalți. În teatru, copiii au posibilitatea de a păși în pielea
diferitelor personaje, înțelegându-le perspectivele, motivațiile și emoțiile, ceea ce stimulează
empatia și o înțelegere mai profundă a experiențelor umane.

Legăturile dintre joacă și teatru evidențiază nenumăratele beneficii pe care ambele

activități le oferă copiilor. Prin joc și participarea la teatru, copiii își pot dezvolta
creativitatea, abilitățile de comunicare, abilitățile sociale, inteligența emoțională, capacitățile
cognitive și încrederea în sine. Încurajarea copiilor să se implice în joc și să exploreze lumea
teatrului poate avea un impact profund asupra dezvoltării lor holistice.

6
Ministerul educației și cercetării, op. cit, p. 4.