ROLUL TEATRULUI

ÎN EDUCAȚIE

Elaborat: Gîsca Natalia

Studenta: PP31R
 PLAN
Teatrul pentru copii ca act educaţional.
Importanța teatrului reflectată prin prizma
funcțiilor artei.
 1. TEATRUL PENTRU COPII CA ACT
EDUCAŢIONAL.
TEATRUL este o formă de colaborare de
artă fină, care folosește interpreți (de obicei
actori) care joacă în direct un eveniment real
sau imaginar în fața unui public într-un loc
specific, de cele mai multe ori pe o scenă.
Teatrul este un promotor al ideilor
marilor dramaturgi, care au transpus pe
scena trairi, sentimente, dar si concepte
valoroase. Orice parinte are obligatia
morala de a merge impreuna cu copii la
spectacole de teatru potrivite varstei lor.
 Teatrul poate fi considerat un act educaţional,
deoarece:

CREEAZĂ PRILEJ
DE ÎNSUŞIRE A
DEZVOLTĂ
UNOR VALORI
CAPACITATEA DE
MORALE,
COMUNICARE
ESTETICE,
SOCIALE ETC

ACCESIBILIZEAZĂ
CREEAZĂ PRILEJ
COPILUL SPRE
DE ÎNSUŞIRE A
ÎNSUŞIREA
UNOR VALORI
CONŢINUTURILO
MORALE,
R LITERARE ÎNTR-
ESTETICE,
O MANIERĂ
SOCIALE ETC.
ACTIVĂ;
 Teatrul are valoare de act educaţional terapeutic
îndeplinind următoarele funcţii:

Comunicare

alte avantaje... reglare

funcții:
Construcţie şi
creaţie expresivă

comprehensi
une persuasivă
simpatetică
 Educația teatrală, ca finalitate a culturii teatrale,
are valențe reale în formarea viitoarei generații în baza
valorilor general-umane.
 De aceea se distinge două niveluri de cunoaștere:

Nivel Nivel
informativ – formativ –
teoretic aplicativ
 Nivelul informativ – teoretic Nivelul formativ – aplicativ

• dobândirea de cunoștințe, • atitudinea față de arta teatrală,

instruirea, • receptivitate la emoţiile
• formarea de deprinderi estetice,
reproductive. • capacitatea de a interpreta
• capacități de interpretare de roluri,
roluri, • a alcătui scenarii și elemente
• de alcătuire a scenariului, de de recuzită,
ascultare, • a fi spectator activ și receptiv,
astfel creând valori teatrale.
Una dintre sarcinile importante ale activității teatrale este o atitudine
pozitivă față de sine ca persoană, față de colegii și alte persoane. Copiii
învață să se privească din exterior, să-și coordoneze acțiunile cu
partenerii, să construiască interacțiunea și comunicarea între ei, ținând
cont de caracteristicile individuale. Efectuarea în fața publicului
construiește încrederea în sine.Prima sarcină este de a învăța copiii să
înțeleagă starea unei alte persoane, să-și poată exprima emoțiile, să
cultive prietenia, capacitatea de a acționa împreună.
A doua sarcină este formarea unei culturi de vorbire a vorbirii. Jocul
teatral are o mare influență asupra dezvoltării vorbirii copilului.
Activitatea teatrală îmbunătățește aparatul de articulare, stimulează
vorbirea activă prin extinderea vocabularului. Copilul învață bogăția
Folosind intonații și mijloace expresive corespunzătoare
acțiunilor personajelor, caracterului lor, copilul încearcă să
vorbească clar, astfel încât toată lumea să-l înțeleagă,
îmbunătățind astfel cultura solidă a vorbirii. Copiii învață mai
bine conținutul lucrării, logica și succesiunea evenimentelor.
A treia sarcină, nu mai puțin semnificativă, este de a pune
bazele culturii teatrale. La orele de teatru, copiii sunt introduși
în terminologia și conceptele elementare ale artei teatrale,
extind cunoștințele copiilor despre teatru și promovează o
cultură a comportamentului în teatru.
 Efectul educativ al teatrului unii autori îl tratează ca fenomenul
educării prin intermendiul teatrului.

PRIMA ETAPĂ a acestui proces educativ constă în instruirea și

educația cu ajutorul dramei. Bazele teoretice ale acestui tip de demers
le-au creat reprezentanții DIE (Drama in Education drama în educație),
o orientare engelză la începutul sec XX, care valorifică valențele
pedagogice ale dramei. (Piter Slade, Gavin Bolton, Szauder Erik)
O ALTĂ ETAPĂ a procesului educațiv este
educația teatrală. Trebuie să vedem ce înțelegem
prin ”educație teatrală”.

În mod fundamental, educație teatrală este

”numitorul comun sau numele generic al
educației prin și pentru teatru”. (Gabnai, 2004)
 EDUCAȚIA PRIN TEATRU

În ceea ce privește educația

prin teatru, se recurge la
instrumentația teatrului și a
dramei educaționale pentru
a fovoriza dezvoltarea
estetică și morală a copiilor,
structurarea personalității
lor, respectiv sentimentul de
siguranță în raporturile cu
mediul înconjurător.
 Educația pentru teatru
În cazul educației pentru teatru, se
bazează pe receptarea creativă a
spectacolului de teatru, totodată, creând
premisele unei asemenea receptări,
respectiv, îi învățăm pe tineri ”trăirea
unei întâlniri la tipul prezent”.
(Gabnai K, 2004 în ”Abordarea spectacolelor
teatrale”)
 Deosebirea dintre cele două etape sau
direcții (orientări) educaționale constă, esențial,
în faptul că:
în timp ce drama educațională favorizează
doar acumularea de cunoștințe a individului,
educația teatrală face să fie vizibil și sensibil
și pentru alții procesul acumulării de
experiență, prin intermediul instrumentarului
teatral.
 2.Importanța teatrului reflectată prin prizma
funcțiilor artei.

După Ion Gagim:

• gnoseologică, sau de cunoaştere: arta cercetează lumea
înconjurătoare, viaţa umană (în special universul interior al omului);
• Teatrul pentru copii este distractiv și o mulțime
de emoții pozitive. Și din moment ce
activitatea teatrală este indisolubil legată de
muzică și dans, acest lucru sporește în
continuare impresiile copiilor și face jocul și
mai atractiv.
Ochii copilului vor străluci de fericire, iar părinții vor simți un
sentiment de bucurie și mândrie pentru copilul în creștere.
Activitățile teatrale din grădinițe îi învață pe copii să vadă
frumusețea lumii din jurul lor. În plus, teatrul pentru copii
atrage interesul copiilor pentru cultură, teatrul și literatura lor.
Și în cursul piesei teatrale, există o eliberare treptată a
copilului, care ajută la dezvoltarea activității creative și a
capacității de a improviza.
 AXIOLOGICĂ
Arta e o atitudine faţă de realitate, o apreciază din
punct de vedere valoric, selectează din multiplele
însuşiri ale obiectului sau fenomenului esenţialul,
irepetabilul, ceea ce poartă în sine o valoare;
 HEDONISTICĂ - produce plăcere, delectare,
satisfacţie, apare ca un fel de ,,anestezie” pentru
suflet, acţionează „tămăduitor”;

SUGESTIVĂ-sugerează omului anumite idei,

gânduri, îi comunică anumite sentimente,
convingeri;
ILUMINISTĂ - poartă în sine şi transmite anumite
cunoştinţe despre lucruri, fenomene, evenimente, răspândeşte
anumite idealuri, viziuni, concepţii etc.;

COMUNICATIVĂ-prin limbajul artei oamenii

comunică între ei, arta uneşte oamenii, contribuie la
apropierea şi înrudirea lor spirituală;
 EURISTICĂ -contactul cu arta nu poate fi efectuat în afara
unei anumite stări de creativitate, de inventivitate, de
descoperire personală; arta dezvoltă anumite potenţe şi
aptitudini de creaţie;
KATHARSIS: arta purifică sufletul, îl descătuşează şi-l
eliberează de pasiunile „ieftine” ale vieţii, îl înalţă şi-l
înnobilează;

ESTETICĂ-cultivă simţul frumosului, al perfecţiunii, al

armoniei, al echilibrului, al măsurii
EDUCATIVĂ - considerată ca suprafuncţie: arta educă
sentimente morale, calităţi umane, cultivă sfera spirituală a
omului.

funcţiile de bază ale teatrului:

cognitivă (de cunoaştere a realităţii);

 estetică (de reflectare a realităţii);

educativă ( de transformare a realităţii).

Concluzie:
«Consider ca teatrul este indispensabil in
viata copiilor, pentru ca arta este una dintre
principalele modalitati prin intermediul
careia reusim sa evadam din cotidian, iar
cunostiintele despre teatru si scena, ne ajuta
sa ne conturam si o personalitate puternica
pe parcursul anilor de adolescenta si de
maturitate»
Mulțumesc!!!