Există mai multe legende cu privire la crearea Bucureștiului, însă există două

variante.Prima este mitul ciobanului Bucur, care a fondat un schit pe unul dintre dealurile
Bucureștiului. A doua și cea mai probabilă este că orașul a fost întemeiat în timpul domniei
lui Mircea cel Bătrân ca o cetate, cu rolul de păzii negustorii ce făceau comerț între Balcani
și Polonia.
Cea mai veche atestare scrisă a Bucureștiului se găsește în hrisovul emis de Vlad
Țepeș prin care anunța scutirea unor supuși de anumite dări, însă orașul este atestat
arheologic încă din perioada paleoliticului.

În scurt timp, după arestarea lui Vlad Țepeș, Bucureștiul va fi ales de către Radu cel
Frumos ca reședință domnească. (Până în anul 1659, Bucureștiul funcționa de-facto drept
capitala, Târgoviște fiind considerată de domnitori ca un loc de exil, atunci când războiul
ajungea la București). Sub domnia lui Gheorghe Ghica, orașul avea să devină capitala Țării
Românești, iar din acel moment se va trece la modernizarea masivă a acestui oraș. Astfel,
în 1661 apar primele drumuri pavate cu piatră de râu( podurile despre care se descrie în
roman), iar în 1694 se înființează prima instituție de învățământ superior, Academia
Domnească, ce se afla în clădirile de la mănăstirea „Sfântul Sava”. În timpul domniei lui
Constantin Brâncoveanu, orașul se dezvoltă și mai mult, mai ales după ce domnitorul
construiește Palatul Mogoșoaia în 1702 și Spitalul Colțea în 1704.

Din mijlocul secolului al XIX-lea și în special după desemnarea Bucureștiului ca

capitală a Principatelor Unite și ulterior a României, au luat naștere diverse instituții de
importanță publică remarcabilă, printre care se numără: Teatrul Național, Grădina Cișmigiu,
Societatea Academică, Filarmonica, Universitatea, Gara de Nord, Grădina Botanică, Ateneul
Român, Banca Națională și altele.

(Schimbarea și modernizare
Bucureștiului spre modelul occidental
a fost observată și de străini, de ex
În 1828, ofițerul Fredrik Nyberg a scris
„lângă o casă frumoasă clădită în stil
european, se ridică o locuință
asiatică”.)
Perioada interbelică a reprezentat “Epoca de Aur” a capitalei, arhitectura elegantă și atmosfera
sa urbană i-au adus în Belle Époque supranumele de „Micul Paris”. Clădirilor moderniste, Art
Deco și neoromânești, precum Clădirea Institutului de Arhitectură, Palatul Telefoanelor au
redefinit profilul orașului.

Odată cu încheierea celui de al Doilea Război Mondial, comuniștii au acaparat puterea și

au transformat substanțial aspectul orașului prin ridicarea blocurilor și fabricilor. Stilul
caracteristic acestei perioade a fost brutalismul, cel mai bine reprezentat de clădiri precum Casa
Scânteii și hotelul Intercontinental.
 Necazul lovește pe data de 4 martie 1977, când un cutremur puternic zguduie din plin
Bucureștiul, netezind majoritatea clădirilor. Drept urmare, Ceaușescu ordonă demolarea a mai
multor cartierelor istorice și biserici pentru a construi proiectele sale megalomane, precum
Palatul Parlamentului și Centrul Civic.