Sunteți pe pagina 1din 3

PROIECT DE PARTENERIAT EDUCAȚIONAL

GRĂDINIŢĂ- FAMILIE

„ÎMPREUNĂ NE ESTE
MAI UȘOR !”
ARGUMENT

Reuşita privind devenirea umană a copilului


depinde de o colaborare prodigioasă dintre doi
factori educaţionali de bază: grădiniţa şi
familia. De aceea, în cadrul acestui parteneriat dorim să descoperim
cheia unităţii de acţiune.
Intr-o societate care evolueaza sub imperiul schimbarilor permanente
in toate domeniile, care solicita individualului abilitati de adaptare
rapida la situatii noi, educatia trebuie sa raspunda in primul rand
nevoilor individuale, asigurand in acelasi timp sansele de integrare si
dezvoltare sociala personala. Una din parghiile de interventie care
actioneaza la nivelul educatiei prescolare si care pot sustine acest
deziderat, este dezvoltarea unei relatii parteneriale gradinita-familie,
definite printr-o comunicare reala, constructive in interesul copilului.

SCOPURILE PROIECTULUI :
 Sprijinirea părinților pentru conștientizarea și asumarea rolului educațional și
implicarea lor în formarea și dezvoltarea personalității copilului, pentru integrarea lui
în viața socială;
 Cunoaşterea şi educarea copiilor preşcolari prin influenţa pozitivă atât a grădiniţei, cât
şi a familiei;
 Stabilirea unor principii de bază, ce trebuie respectate, în formarea personalităţii
copiilor, precum şi a unor procedee de prevenire sau corectare a unor comportamente
deviante;
 Coloborare cu părintii în vederea comportamentelor deviante ale copiilor;
 Eficientizarea relaţiei familie – grădiniţă.
 Colaborarea dintre familie şi grădinită pentru o implicare cât mai activă în procesul de
formare a preşcolarului.
OBIECTIVE :
 Cunoaşterea individuală a copiilor, urmărind manifestarea lor în familie şi grădiniţă;
 Folosirea unor metode eficiente pentru dezvoltarea psiho-afective;
 Iniţierea unor acţiuni comune prin contactul direct al grupului de părinţi cu persoane
abilitate să desfăşoare un proces educaţional;
 Găsirea unor soluţii comune în rezolvarea problemelor legate de comportamentele
deviante;
 Studierea unor cărţi, documentare, reviste de specialitate în vederea realizării unor
dezbateri pe teme date;
 Valorificarea unor experienţe personale;
 Exprimarea opiniei participanţilor cu privire la acţiunile întreprinse în cadrul acestui
parteneriat.

OBLIGAŢII COLATERALE:

 Educatoarea are obligaţia de a fi prezentă la activităţile întreprinse;


 Educatoarea are obligaţia de a media şi soluţiona problemele ce pot apărea în
urma unor dezbateri şi lecturări de materiale;
 Părinţii participă liber consimţit la acţiunile desfăşurate, dar au obligaţ
ia de a
asigura mijloacele necesare pentru preşcolari;
 Să se implice activ în activităţile desfăşurate şi să se implice în soluţionarea unor
probleme detip educaţional.

ANALIZA SWOT:

PUNCTE TARI PUNCTE SLABE


- dorinţa şi disponibilitatea cadrului didactic de a - reacția de posesivitate față de părinte, ce poate fi
iniţia, pregăti şi desfăşura parteneriatul; manifestată de unii copii în cadrul activității.
- disponibilitatea părinților de a se implica în
activitățile directe cu preșcolarii;
- spaţiul şi dotările materiale ce permit desfăşurarea
activităţilor propuse.
OPORTUNITĂŢI AMENINŢĂRI
- creșterea prestigiului grădiniței în rândul comunității - lipsa de implicare şi cooperare a unor părinţi;
locale; - starea vremii poate aduce schimbări în ceea ce
- identificarea de părinți care pot participa des la privește tema și programul activităților planificate a se
activitățile grupei; - susţinere din partea părinţilor. desfășura în aer liber

CONCLUZII:
Răspunzând cerinţelor unei educaţii psihopedagogice complete, parteneriatul grădiniţă-
familie rămâne un deziderat prioritar, cu atât mai mult cu cât materializarea lui dovedeşte
practic că oferă avantaje tuturor părţilor implicate în procesul educaţional:
- părinţii au posibilitatea să-şi cunoască mai bine copiii, modul lor de manifestare în
cadrul microgrupului;
- părinţii înţeleg mai bine rolul lor educativ şi îşi însuşesc procedee pe care să le aplice
în educaţia copiilor lor;
- se stabilesc relaţii mai apropiate şi mai deschise între educatoare şi părinţi, iar părinţii,
cunoscându-se mai bine între ei, pot colabora mai uşor în luarea unor decizii
importante în activitatea grădiniţei, astfel constituindu-se în factori de sprijin reali în
procesul instuctiv-educativ al acestei instituţii.

S-ar putea să vă placă și