MUZEUL JUDEŢEAN DE ISTORIE ŞI

ARHEOLOGIE MARAMUREŞ

MARMATIA
14

Baia Mare
207
COLEGIUL DE REDACŢIE:

Viorel RUSU,redactor şef

Dan POP, secretar de redacţie
Marius ARDELEANU
Raul CARDOŞ
Bogdan BOBÎNĂ
2DQD-&ɰ*6
.BSJVT
$¬.1&"/6
*PBO
#05*ɰ

COLEGIUL ŞTIINŢIFIC:

Dr. Nona PALINCAŞ,Institutul de Arheologie Vasile Pârvan, Bucureşti

Dr. Ioan STANCIU, Institutul de Arheologie şi Istoria Artei, Cluj-Napoca
'U,RQXʴ9LUJLO&267($)DFXOWDWHDGH,VWRULHʲL)LORVRILH8QLYHUVLWDWHD
Å%DEHʲ%RO\DLµ&OXM1DSRFD

MARMATIA – publicaţie periodică a Muzeului Judeţean de Istorie

şi Arheologie Maramureş

Lucrările şi corespondenţa vor fi trimise la adresa:

Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş
Baia Mare, str. Monetăriei, nr.1-3
cod: 430406; jud. Maramureş
Telefon / Fax: 0040-262-211924; 0040-262-211927
e-mail: maramuresmuzeu@gmail.com
www.maramuresmuzeu.ro

Răspunderea pentru conţinutul ştiinţific al lucrărilor şi calitatea rezumatelor în limbi străine revine, în
exclusivitate, autorilor

7ehnoredactarea:Tünde PÉCSI
&oSHUWDEmanuel LUCADan POP
Pe coperta I: fibulă de bronz din situl arheologic de la Bozânta Mică- Grind, epoca romană

Editor: Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş

© Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş 2017

ISSN - 1582-9979
 CUPRINS - CONTENTS - SOMMAIRE - INHALT

ARHEOLOGIE

Ancuţa BOBÎNĂ Scurtă notă asupra unei figurine antropomorfe descoperită 5

la Tibru, com. Cricău (judeţul Alba) / A note concerning
an anthropomorphic clay figurine discovered in Tibru
(Cricău Village), Alba county.

Teofil IVANCIUC Completări la Repertoriul Arheologic al judeţului 15

Maramureş / Additions to the Archaeological Repertory of
Maramureş county.

Dan POP Aşezarea din epoca bronzului de la Groşi Habra, jud. 31

Maramureş / The Bronze Age settlement from Groşi Habra,
Maramureş county.

Raul CARDOŞ O fibulă de epocă romană descoperită la Bozânta Mică 49

„Grind" / A Roman Age brooch discovered at Bozânta
Mică „Grind".

Marius Un topor de epocă avară descoperit la Sighetu Marmaţiei 57

ARDELEANU / An axe from the avars period discovered in Sighetu
Marmaţiei.

Radu-Alexandru O arheologie a munţilor din Maramureş, România: 77

DRAGOMAN, Dan cercetările din 2016 şi 2017 / An archaeology of the
POP, Bogdan mountains in Maramureş, Romania: the surveys from 2016
BOBÎNĂ, . Marius and 2017
ARDELEANU,
Călin ŞUTEU şi
Ciprian ASTALOŞ

ISTORIE

Victor VIZAUER Antroponimele românilor din comitatul Maramureş în 103

veacului al XlV-lea / Th Anthroponyms of the Romanians
from Maramures County in the 14th Century.

Simion RETEGAN Ca pâinea de toate zilele: startul şcolar românesc din zona 115
Băii Sprii, într-un raport protopial din 1857 / Like everyday
bread: the start of the Romanian school from Baia Sprie
area, in a protopial report from 1865
Marius Structura Vicariatului Greco-Catolic al Maramureşului 129
CÂMPEANU între anii 1860 şi 1917. Studiu de caz: Protopopiatul Greco-
Catolic Vişeu / The structure of the Greco-Catholic
Vicarage of Maramures between 1860 and 1917. Case
Study: The Greco- Catholic Achpriestship of Vişeu.

Radu-Alexandru Contribuţii la o arheologie a represiunii politice în 141

DRAGOMAN România interbelică: memoria materială a evenimentelor
din lagărul de concentrare de la Miercurea Ciuc, 1939 /
Contributions to an archaeology of political repression in
interwar Romania: the material memory of the events in
the concentration camp at Miercurea Ciuc, 1939

ANTROPOLOGIE ISTORICĂ
Gheorghe Marea iluzie şi motivaţia plecării pe front în Primului 167
NEGUSTOR Război Mondial / The great Illusion and Leaving for the
Battlefront Motivation during World War I.

Ioan BOTIŞ Violenţă şi mijloace punitive în Ţările române la sfârşitul 175

evului mediu şi începutul timpurilor moderne / Violence
and Punitive Means in tehe Romanian Countries at the end
of the Middle Age and the beginning of the Modern Age.

Prescurtări bibliografice/Bibliographische Abkurzungen/Bibliographical abbreviations 185

 CONTRIBUŢII LA O ARHEOLOGIE A REPRESIUNII POLITICE ÎN ROMÂNIA INTERBELICĂ

Contribuţii la o arheologie a represiunii politice în România

interbelică: memoria materială a evenimentelor din lagărul de
concentrare de la Miercurea Ciuc, 1939*

RADU-ALEXANDRU DRAGOMAN
Anei-Cristina Halichias

Cuvinte cheie: arheologie; memorie; represiune politică; lagărul de concentrare de la Miercurea Ciuc; România;
1939.
Keywords: archaeology; memory; political repression; the concentration camp at Miercurea Ciuc; Romania;
1939.

Introducere: arheologii ale represiunii politice din România

S-a afirmat de multe ori că represiunea politică – crime şi atrocităţi la o scară
nemaiîntâlnită – reprezintă o caracteristică a „teribilului secol XX” (Winston Churchill). În
România, studierea temei represiunii politice s-a bucurat de un mare interes după căderea
regimului comunist în 1989, materializându-se într-o multitudine de studii şi filme
documentare. Perspectiva a fost – şi continuă să fie – una predominant istorică şi
antropocentrică. Cunoaşterea s-a bazat aproape exclusiv pe documentele scrise (arhive şi
cărţi memorialistice) sau pe mărturiile orale. În schimb, universul material al represiunii
politice a fost fie complet ignorat, fie redus la statutul de simplu decor al evenimentelor
istorice.
Majoritatea arheologilor români au tratat/tratează cu indiferenţă trecutul recent şi
contemporan, considerând arheologia drept o ştiinţă auxiliară istoriei, menită să aducă
informaţii doar pentru acele perioade pentru care nu există sau sunt foarte puţine documente
scrise. În plus, dată fiind obsesia filosofiei de cercetare dominante pentru „obiectivitate” şi
„neutralitate”, se consideră că temele de arheologie contemporane sunt politice, ignorându-
se faptul că orice practică arheologică este inerent politică. Există însă şi o serie de excepţii
(e.g. Dragoman 2015; Dragoman et alii 2016; 2017).
În ceea ce priveşte tema represiunii politice, singurele abordări arheologice de până
acum şi-au îndreptat atenţia exclusiv asupra perioadei comuniste (vezi exhumările efectuate
de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc) şi,
într-o măsură extrem de mică, asupra Holocaustului (vezi cercetarea arheologică a unor
gropi comune – e.g. Bolohan 2015). Însă, cele mai multe dintre demersuri nu au avut ca
obiectiv principal al cercetării materialitatea represiunii, ci obţinerea de „dovezi materiale”
necesare condamnării unui regim politic trecut, mai ales cel comunist – de unde şi accentul
pus pe acţiunile de exhumare a victimelor. Paradoxal, în ciuda utilizării termenului de
„arheologie”, în ciuda atenţiei ce par a acorda materialităţii, majoritatea demersurilor au
ignorat ce au obiectele de spus, convertindu-le într-un material ilustrativ/decorativ al unei
naraţiuni istorico-politice deja alcătuite cu ajutorul documentelor (pentru o critică vezi
Dragoman şi Oanţă-Marghitu 2013: 178-184). Aceeaşi atitudine faţă de obiecte o regăsim şi în
cazul muzeelor memoriale, cum este Memorialul Victimelor Represiunii şi al Rezistenţei
amenajat în fosta închisoare politică din Sighetu Marmaţiei (Fig. 1). Cu toată abundenţa de
obiecte expuse în muzeu, întreaga naraţiune este construită pe baza datelor istorice şi a

* Iniţial, acest text, dedicat Anei-Cristina Halichias cu ocazia împlinirii a 65 de ani, a apărut în M.-L. Dumitru
Oancea (ed.), Inventrix et erudita magistra: studia in honorem Anae-Cristinae Halichias, Bucureşti, Editura
Universităţii Bucureşti, 2017, pp. 339-358. Însă, fără ca autorul să vadă textul final machetat, acesta a fost tipărit cu
numeroase greşeli şi omisiuni ce nu figurau în varianta trimisă spre publicare (e.g. imagini lipsă, explicaţii ale
figurilor încurcate etc.). Drept urmare, am decis republicarea textului. În plus, cu această ocazie, am realizat
câteva cizelări.

141
RADU-ALEXANDRU DRAGOMAN

mărturiilor victimelor, fără vreo contribuţie din partea obiectelor. În multe dintre
demersurile „arheologice”, ca şi în expoziţiile dedicate până acum represiunii comuniste, nu
avem de a face cu amintiri evocate de obiect, ci de povestea oamenilor despre acel obiect. Chiar
şi în recentul „Apel privind strângerea de obiecte pentru viitorul Muzeu al Crimelor
Comunismului în România” (11.05.2017), rolul obiectelor este unul ilustrativ („istoria recentă
are nevoie de o ilustrare pe măsură”), iar „povestea” constă din „date şi informaţii” pe care
le pot oferi donatorii. Evident, aceste poveşti sunt extrem de relevante şi trebuie
documentate, dar, totodată, ele trebuie să fie puse în relaţie cu datele oferite de obiecte.
Alături de documentele de arhivă şi literatura memorialistică, obiectele se constituie într-o
formă aparte de memorie (Olivier 2008). În contrast cu abordările istorice tradiţionale,
arheologia este chemată, în cazul specific al discuţiei de faţă, să contribuie la cunoaşterea
represiunii politice din România prin scrierea unei istorii din perspectiva obiectelor (cf.
Thomas 2012, 88).
Consider că alături de demersurile din alte domenii de cercetare (e.g. istorie, ştiinţe
politice, filosofie, teologie etc.), una dintre căile de extindere a câmpurilor de reflecţie asupra
temei represiunii politice din România rezidă într-o abordare arheologică, în care rolul
central îl au acei martori ai evenimentelor pe care până acum nimeni nu i-a întrebat nimic –
obiectele. Din această perspectivă, în rândurile care urmează, mi-am propus să adaug
abordărilor arheologice dedicate perioadei comuniste şi Holocaustului un nou episod din
istoria represiunii politice din România, petrecut în anul 1939, în lagărul de la Miercurea
Ciuc.

Contextul istoric şi memoria oficială a represiunii politice din România

Toate obiectele ce constituie subiectul acestui text se leagă direct sau indirect de
numele lui Nicolae Iordache-Nicoară (Fig. 2), cunoscut ca Bădiţa Nicoară, conferenţiar la
catedra de chimie a Universităţii din Bucureşti şi unul dintre numeroşii membri ai Mişcării
Legionare1 internaţi din motive politice la ordinul regelui Carol al II-lea. De peste un un,
conflictul între legionari şi rege era unul deschis. În februarie 1938, Carol al II-lea impusese
un regim autoritar, ce interzicea orice activitate politică (Heinen 2006, 339 şi urm.). Începând
cu luna aprilie, mulţi dintre legionari, inclusiv Corneliu Zelea Codreanu (Căpitanul), liderul
Mişcării, au fost arestaţi, deferiţi instanţelor de judecată şi internaţi în închisori şi lagăre,
măsuri la care unele grupuri legionare au răspuns printr-o serie de acţiuni violente. La
rândul său, Bădiţa Nicoară, comandant legionar din 1932 şi conducătorul pentru scurtă
vreme al Comandamentului Legionar de Prigoană, înfiinţat după arestarea lui Codreanu,
este capturat în luna septembrie, schingiuit în beciurile Prefecturii de Poliţie din Bucureşti şi
trimis în lagărul de la Miercurea Ciuc. În luna noiembrie, Codreanu, condamnat iniţial la
zece ani muncă silnică şi şase ani pierderea drepturilor cetăţeneşti în urma unui simulacru de
proces, a fost asasinat prin strangulare împreună cu alţi 13 legionari, în timpul transferării de
la închisoarea Râmnicu Sărat la închisoarea Jilava. Încercările de răzbunare ale legionarilor
au eşuat pe rând. Totuşi, în cele din urmă, în ziua de 21 septembrie 1939, un comando
legionar reuşeşte să îl asasineze pe primul-ministru, Armand Călinescu, persoana politică
responsabilă de iniţierea şi coordonarea represiunii de până atunci împotriva legionarilor.
Reacţia Regimului a fost de „o brutalitate care n-a fost anticipată nici chiar de către legionari”
(Heinen 2006, 391): pe lângă membrii comandoului, executaţi şi expuşi public, în noaptea de
21 spre 22 septembrie au mai fost omorâţi peste 250 de oameni. La Miercurea Ciuc au fost
împuşcaţi 44 de deţinuţi, printre care şi Bădiţa Nicoară. Avea 33 de ani.
În acea noapte, Bădiţa Nicoară, „cu chipul lui bun şi vorba blajină linişti pe cei din
dormitorul său şi încheie cu obişnuita sa încurajare: «O să fie bine!»” (citat în Icoana 2009, 44).

1Pentru diferite perspective de încadrare ideologică a legionarismului vezi, de exemplu, Mann 2004, 261-296; şi
Barbu 2005, 122-126.

142
 CONTRIBUŢII LA O ARHEOLOGIE A REPRESIUNII POLITICE ÎN ROMÂNIA INTERBELICĂ

Sub pretextul că urmează a fi transferaţi într-un alt lagăr, legionarii au fost treziţi la două
noaptea, o serie de nume strigate de pe listă iar cei selectaţi legaţi unii de alţii cu funii.
Mărturiile privind ultimele clipe diferă între ele. Potrivit uneia dintre mărturii, înainte de
ieşirea din lagăr spre locul execuţiei, Bădiţa Nicoară, „cel mai iubit de toţi pentru necuprinsa
dragoste şi bunătate ce se revărsa în jurul lui [...]”, a rostit rugăciunea Tatăl nostru (Lefa 2000,
22-23); în afara lagărului a început să spună o altă rugăciune, pe care nu a mai apucat să o
termine (Lefa 2000, 23). După o altă mărturie, în curtea lagărului, Bădiţa Nicoară a fost acela
care le-a cerut camarazilor săi să se pună în genunchi, înainte ca un alt camarad să rostească
cu voce tare ultima rugăciune (Lefa 2000, 23); în afara lagărului, după ce s-a deschis focul
asupra lor, Bădiţa Nicoară ar fi strigat „Trăiască Legiunea şi Căpitanul!” (Irimia Socariciu, în
Lefa 2000, 23-24). Lăsând contradicţiile la o parte, comune rămân referirile la bunătatea
Bădiţei Nicoară.
Amintirea legionarilor omorâţi la Miercurea Ciuc a putut fi pomenită oficial doar în
timpul scurtei guvernări legionare din septembrie 1940 – ianuarie 1941, ce a urmat abdicării
regelui Carol al II-lea. După eliminarea legionarilor de la putere, regimurile dictatoriale
ulterioare – cel antonescian (1941-1944) şi cel comunist (1945-1989) –, cărora legionarii li s-au
opus, i-au clasificat şi tratat pe aceştia drept duşmani ai statului, internându-i în masă în
închisori politice şi în lagăre de muncă forţată, iar memoria lor damnată. Chiar şi după
căderea regimului comunis, instaurarea unui regim democratic şi reabilitarea foştilor
deţinuţi politici, soarta legionarilor asasinaţi la Miercurea Ciuc nu a mai fost niciodată
menţionată oficial. Motivul rezidă în politicile oficiale ale memoriei din România
postcomunistă.
După 1989, anticomunismul a devenit unul dintre discursurile oficiale dominante,
prezent astăzi în toate mediile – politic, educaţional, academic sau bisericesc. Treptat,
discursul anticomunist a preluat aproape cu totul gestionarea memoriei trecutului comunist,
asociat mai ales cu represiunea politică, un proces devenit foarte vizibil prin înfiinţarea în
anul 2005 a unui Institut de Investigare a Crimelor Comunismului din România
(www.iiccr.ro/), aflat în subordinea Guvernului României, prin condamnarea oficială, în
anul 2007, a dictaturii comuniste, pe baza analizei unei comisii prezidenţiale (Tismăneanu et
alii 2007), prin organizarea de expoziţii despre comunismul din România, în care sunt
accentuate aproape exclusiv acţiunile represive şi de control (e.g. Comunismul 2016), sau prin
campania dedicată înfiinţării unui muzeu al crimelor comunismului (vezi, de exemplu,
Dreptul la memorie. Argumente pentru un Muzeu al Comunismului la Bucureşti).
Adeseori, discursul oficial anticomunist face apel către discursul privind memoria
Holocaustului din România. IICCMER însuşi pare a fi corespondentul pe un alt segment
cronologic al Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie
Wiesel”, înfiinţat tot în 2005 şi tot la iniţiativa Guvernului României. Prin stabilirea acestei
relaţii, promotorii condamnării comunismului vizează o recunoaştere legală a caracterului
criminal al acestuia, ca în cazul condamnării nazismului. Adesea, în luările de poziţie
oficiale, crimele comunismului şi cele ale nazismului sunt echivalate, uneori adăugându-se
specificarea că, dat fiind numărul de victime şi durata, primul ar fi „mai criminal” decât cel
de-al doilea. Aşa cum pericolul fascismului este considerat a fi unul real, dovadă legea
217/2015 prin care, printre altele, este condamnat în mod special legionarismul şi orice act de
promovare a acestuia, tot aşa, comunismul este prezentat ca având un caracter nociv de o
continuă şi inepuizabilă actualitate sociopolitică, dovadă referirile din campania
prezidenţială a anului 2014 sau din recentele proteste organizate în februarie 2017, toate
împotriva politicienilor social-democraţi.
În intenţia oficială, represiunea politică din trecutul recent al României a devenit
sinonimă doar cu nazismul şi comunismul. Alte episoade ale politicii represive a statului
modern român – precum cele din perioada interbelică, îndreptate împotriva legionarilor şi

143
RADU-ALEXANDRU DRAGOMAN

comuniştilor, şi care datează încă de la începutul anilor 1930, când ţara era condusă de un
regim aşa-zis democratic –, au fost marginalizate sau trecute sub tăcere.
Cuvintele lui Tzvetan Todorov ar trebui să dea de gândit şi în ceea ce priveşte
politicle oficiale ale memoriei din România postcomunistă:

„Dincolo de un anumit prag, crimele împotriva umanităţii rămân degeaba specifice,

ele se întâlnesc în oroarea fără nuanţe pe care o provoacă şi în condamnarea absolută
pe care o merită: este valabil, după părerea mea, şi pentru exterminarea
amerindienilor, şi pentru luarea în sclavie a africanilor, ca şi pentru ororile Gulagului
şi pentru cele din lagărele naziste.” (Todorov 1999, 41-42)

Ţinând cont de observaţiile lui Todorov, nu ar trebui să intereseze „ierarhiile exacte

ale martirilor” (Todorov 1999, 41), toate momentele represiunii politice din România
meritând în mod egal a fi cercetate.

Memoria materială a evenimentelor din lagărul de la Miercurea Ciuc, 1939

Două fotografii
Din perioada internării legionarilor la Miercurea Ciuc, în 1938-1939, provin două
fotografii în care apare şi Bădiţa Nicoară. Fotografiile au fost incluse într-o istorie în imagini
a Mişcării Legionare, realizată la Madrid, în 1977 (Legiunea 1977, nr. 106 şi 108) (Fig. 3). În
cadrul lucrării, fotografiile, inclusiv cele cu Bădiţa Nicoară, se constituie în instantanee ale
unei naraţiuni despre jertfa şi lupta neobosită dusă de legionari de la înfiinţarea Mişcării şi
până la data publicării volumului. Acest album, structurat de un discurs politic, în care
personajul principal este Mişcarea Legionară, contrastează cu albumul de fotografii al
familiei Iordache, în care personajele principale sunt membrii familiei, surprinşi în diverse
ipostaze şi momente din viaţă (inclusiv politice), din care am selectat şi fotografia de la
Figura 2. De asemenea, pentru legionarii care au trăit vremurile în care au fost făcute
fotografiile din albumul de la Madrid, ele au rolul de a stimula aducerea-aminte, de a
rememora propria lor viaţă şi de a revedea chipurile unor oameni pe care i-au cunoscut.
Totodată însă, analizate separat, fotografiile în care apare Bădiţa Nicoară spun o cu totul altă
poveste.
Într-una dintre fotografii, el este surprins cu totul concentrat, desenând o Madonă pe
lemn de cireş (Fig. 4/1), avându-l alături pe Victor Puiu Gârcineanu, la rândul său asasinat în
noaptea de 21 spre 22 septembrie 1939, dar în lagărul de la Vaslui. Despre o icoană din lemn
cu Maica Domnului mi-a vorbit doamna Doina Gheorghian, născută Chirulescu, nepoata
Bădiţei Nicoară. Icoana a ajuns în cele din urmă la fratele său, Doru Chirulescu, în Germania,
la Nürenberg. În partea de jos icoana avea o nişă prin care Bădiţa Nicoară a trimis cine ştie ce
însemnări (Doina Gheorghian, com. pers., Bucureşti, 2010). În cea de a doua fotografie, îl
vedem pe Bădiţa Nicoară stând întins în pat, cu mâinile sub cap (Fig. 4/2).
Din cele două fotografii se pot deduce o serie de informaţii de ordin istoric, precum
condiţiile mai libere din lagăr care permit atât realizarea relaxată de icoane şi panouri, cât şi
posibilitatea de a te odihni degajat, informaţii încadrabile în ceea ce Roland Barthes a
denumit drept studium (Barthes 2005, 27, 29). Însă, nu ele sunt cele mai relevante. În prima
dintre fotografii, privirea este atrasă de ceea ce în termenii lui Roland Barthes poartă numele
de punctum – un element pe care nu privitorul îl caută în imagine, ci care pleacă din scenă
spre privitor (Barthes 2005, 29) –, şi anume de gesturile diferite, „nestudiate”, ale celor trei
camarazi care apar în imagine: unul dintre ei, cu o căciulă pe cap, se rezeamă cu o mână de
perete pentru a putea privi panoul; mâna Bădiţei Nicoară parcă urmează să se mişte; cel de-
al treilea se uită curios la desenul Bădiţei Nicoară. Poziţia, mişcarea mâinii şi, respectiv,
privirea scot în evidenţă ceva din viul celor trei legionari, din măruntele lor gesturi cotidiene.
Or, nu peste multă vreme de la momentul fotografierii, astfel de gesturi aveau să fie

144
 CONTRIBUŢII LA O ARHEOLOGIE A REPRESIUNII POLITICE ÎN ROMÂNIA INTERBELICĂ

încremenite de rigiditatea morţii. Fiorul tragic pe care îl transmite fotografia provine din
contrastul gesturilor vii surprinse în imagine şi faptul că privitorul ştie de destinul pe care l-
au avut doi dintre cei trei.

Un caiet de însemnări
Privind fotografiile, cineva se poate întreba care erau gândurile Bădiţei Nicoară în
acele momente? Nimeni nu poate răspunde. Cu toate acestea, o idee despre trăirile sale
sufleteşti regăsim în paginile unui caiet dintr-o perioadă mult mai târzie, folosit pentru
însemnări de doamna Dorina Cristea, fostă deţinută politic, în care fost aşternută următoarea
poveste (Fig. 5/1), din care aflăm că Bădiţa Nicoară era...îndrăgostit:
„Fata iubită era colegă de facultate cu Bădiţa, fiică de general curtată de o pleiadă de
ofiţeri bucureşteni. La desele petreceri ce aveau loc în casa generalului era invitat şi Bădiţa,
dar era tratat ca un paria. Se întorcea de acolo trist, abătut. Suferea nespus de mult din cauza
acestei iubiri neîmpărtăşite.
Într-o vară fata a acceptat invitaţia la Nicoreşti satul natal al fraţilor Iordache. Părinţii
erau ţărani înstăriţi cu o vie de mai multe ha. unde aveau un mic conac. Bădiţa o ducea din
sat la vie cu un automobil închiriat. Acolo îi făcuse un duş, foişor, dar nimic nu era pe placul
fetei de general. Au terminat facultatea de chimie şi s-au despărţit. Târziu după arestarea lui
Bădiţa a venit la puşcărie cu pachete şi cu un ordin de eliberare, dar Bădiţa n-a acceptat ca
numai el să fie eliberat când, puşcăria de la Miercurea Ciuc era plină de tinerimea legionară,
printre ei Mircea Eliade, Nae Ionescu şi mulţi alţii, intelectuali de marcă şi muncitori, toţi
închişi în urma asasinării lui A. Călinescu (Chiorul) Ministrul de Interne, care a organizat
uciderea Căpitanului şi a celor 12 [sic] legionari (Nicadorii şi decemvirii). În noaptea de 21-22
septembrie 1939 din ordinul lui Carol, la Miercurea Ciuc au fost împuşcaţi [pauză lăsată
pentru a adăuga cifra] legionari. Printre ei a căzut şi Bădiţa Nicoară. După moartea lui, fata
de general care nu s-a mai căsătorit, umbla pe jos pe toate potecile şi prin toate locurile
căutând urmele amintirilor şi pe cel care-i oferise marea iubire şi pe care ea nu a împărtăşit-o
la timpul potrivit”.
Din paginile aceluiaşi caiet aflăm că Bădiţa Nicoară a compus pentru fata pe care o
iubea o „romanţă” (Fig. 5/2):

„Mă plec peste ani şi-mi apare

Tot basmul iubirii amare
Sufletul tău ars de melancolii
Cerul meu lipsit de bucurii

Refren:
N-am să mai plâng iubirea dusă
N-am să mai plâng pe amintiri
De-acum nimic nu mă mai doare
Sunt creangă ruptă, grea de floare
N-am să mai plâng iubirea dusă
Cu cei din urmă trandafiri

Te aud cum mă rogi zbuciumată

Să nu te mai văd niciodată
Să nu-ţi mai trimit albe flori de dor
Ce uitate triste, cad şi mor

Refren:
Târziu te-ai întors obosită

145
RADU-ALEXANDRU DRAGOMAN

Din ţara de vis pustiită

Dar la ţărmul trist nu mai aşteptau
Mâinile ce-atunci şi se-nchinau
Murise de lung-aşteptare
Tot basmul iubirii amare
Mai rămâne, nalt peste ani târzii
Vălul unei calde duioşii”

Însemnările din caietul doamnei Cristea sunt cu adevărat importante pentru o

înţelegere mai sensibilă a Bădiţei Nicoară, dar aici aş vrea să îndrept atenţia cititorului
asupra caietului propriu-zis. Este un obiect banal, trecut cu totul cu vederea. Rolul său este
aparent unul modest, fără mare importanţă – acela de suport material pentru diferite
înscrisuri. Şi totuşi, astfel de suporturi contribuie la fixarea informaţiei, căreia îi oferă un
înveliş material protector, şi prin acesta – durabilitate. Informaţia nu este pierdută sau uitată
graţie acestor suporturi. De exemplu, în închisorile politice comuniste deţinuţii au folosit
drept suporturi ale scrierii nu doar petece de hârtie, ci şi tălpi de bocanci sau funduri de
gamele. Caietul este doar unul dintre multitudinea de suporturi care au contribuit la fixarea
în memorie a amintirilor şi la transmiterea acestora din generaţie în generaţie.

Un crucifix şi o icoană a Sfântului Arhanghel Mihail

Din câte se pare, în lagărul de la Miercurea Ciuc, Bădiţa Nicoară a confecţionat trei
obiecte – o icoană a Maicii Domnului, un crucifix cu Hristos răstignit şi o icoană a Sfântului
Arhanghel Mihail. Dintre acestea, eu am avut acces doar la ultimele două (Fig. 6). Obiectelor
li s-a acordat o atenţie deosebită, fapt vizibil în calitatea finisării suprafeţelor, inclusiv a
marginilor, în meticulozitatea desenului sau în folosirea policromiei. Toate această atenţie
pare a sugera o durată relativ îndelungată a procesului de confecţionare.
Dimensiunile mari ale obiectelor2 indică existenţa în lagăr a unei libertăţi de acţiune,
ce nu necesită confecţionarea lor clandestină şi ferirea de percheziţii; privite comparativ, ele
contrastează cu miniaturismul obiectelor confecţionate de deţinuţii politici în perioada
comunistă, a căror realizare era interzisă şi aspru pedepsită, odată găsite obiectele fiind
confiscate sau distruse.
În icoana Sfântului Arhanghel Mihail, simbolul Mişcării Legionare, pare a fi prezent
un amestec nedefinit de credinţă religioasă şi crez politic. Imaginea luminoasă a
Arhanghelului Mihail, dar înconjurată de întuneric, ar putea simboliza analog lupta politică
a legionarilor cu forţele duşmane (cu „răul”), interpretare susţinută de existenţa unui desen
legionar, în care captivii din 1938 sunt păziţi de un diavol, explicaţia desenului fiind
„Puterile răului se dezlănţuiesc contra Legiunii” (Legiunea 1977, nr. 104) (Fig. 7). Amestecul
de credinţă şi politică în acelaşi obiect ar putea indica una dintre căile prin care legionarii îşi
construiesc propria imagine. Prin practică frecventă şi îndelungată, prin gesturi şi mişcări
raportate întotdeauna la o cultură materială religioasă, însoţite de o învăţătură caracteristică,
creştinul este subiectivat într-un mod specific (Warnier 1999). Aşa cum arată Jean-Pierre
Warnier,

„Toutes les religions connues exigent du croyant qui’l s’engage dans des gestuelles et
des manipulation d’objets, de substances ou dans des rites (chapelets, encens, jeûnes,
onctions, communion eucharistique, musique, processions, pèlerinages, postures de
prière, danses, transes, etc.) comme corrélat essentiel de son adhésion et de ses
verbalisations”. (Warnier 2004, 17)

2Crucifixul: Lungime = 20,4 cm; lăţime = 8,3 cm; Grosime = 1 cm. Icoana cu Sfântul Arhanghel Mihail: L = 37,2
cm; l = 17,5 cm; Gr. = c. 3 cm.

146
 CONTRIBUŢII LA O ARHEOLOGIE A REPRESIUNII POLITICE ÎN ROMÂNIA INTERBELICĂ

Or, investirea cu sensuri politice, prin cuvinte şi imagini, a elementelor religioase (e.g.
a imaginii Sfântului Arhanghel Mihail) face ca deodată cu practicarea credinţei tradiţionale
să fie internalizată inconştient şi ideologia legionară ataşată, ceea ce duce la construirea unei
imagini de sine legionare, în care elementul religios şi cel politic coexistă nediferenţiat. Drept
urmare, în cazul legionarilor credincioşi, confecţionarea şi utilizarea de obiecte religioase, cu
sau fără conotaţii politice explicite, contribuie la întărirea şi afirmarea identităţii lor politice
colective.
Pe de altă parte însă, ar fi greşit să acordăm conţinutului politic prima importanţă sau
un rol permanent. Obiectele religioase confecţionate de Bădiţa Nicoară (şi de legionari în
general) nu sunt diferite de oricare alte icoane „canonice”. Ele mediază între om şi
Dumnezeu; puterea Prototipului se poate prelungi în chipul redat în crucifix/icoană şi de
aici asupra celui care i se adresează. Această putere nu se află în crucifix/icoană, ci
deopotrivă în chipul redat şi în afara sa, îmbrăcând obiectul. Ea transgresează şi chiar pierde
orice conţinut politic. Obiectele au fost dăruite de Bădiţa Nicoară cumnatului său, Costache
Olaru, de unde au ajuns în posesia doamnei Gheorghian (Doina Gheorghian, com. pers.,
Bucureşti, 2010). La data în care am făcut documentarea, în preajma sărbătorii intrării
Domnului în Ierusalim, crucifixul şi icoana cu Sfântul Arhanghel Mihail erau agăţate pe
perete, împreună cu alte icoane, şi însoţite de ramuri de salcie (Fig. 8). Cele două obiecte de
la Bădiţa Nicoară erau în continuare în uz şi cinstite ca toate celelalte icoane.
Drept urmare, actul confecţionării nu este unul pasiv, de simbolizare a identităţii, ci
unul activ, creator, de aducere în lume a unor noi obiecte religioase, cu ajutorul cărora este
generată o altă realitate. Or, confecţionarea de obiecte religioase este o practică curentă
printre legionari: crucifixul şi icoana Bădiţei Nicoară se alătură altor obiecte religioase,
confecţionate de alţi colegi de detenţie din alte materiale, precum cruciuliţele de os realizate
de Vasile Iovin şi de Maricari (Legiunea 1977, nr. 105). Cu alte cuvinte, în contextul detenţiei,
al ameninţării şi incertitudinii, crearea de obiecte religioase devine o formă de rezistenţă,
prin întărirea grupului cu ajutorul a noi forţe, care nu sunt însă noi camarazi, ci noi obiecte.
În închisorile politice comuniste, exact această capacitate a obiectelor de a genera realitate şi
firesc a făcut ca deţinuţilor să le fie strict interzică confecţionarea şi/sau posesia oricărui fel
de obiecte religioase; acestea din urmă erau căutate de gardieni cu asiduitate în timpul
percheziţiilor, confiscate, distruse violent sau profanate (Dragoman 2015, 42-43).
Pe lângă medierea între Dumnezeu şi om, obiectele realizate la Miercurea Ciuc
construiesc o legătură între cel închis şi familia sa. Pe de o parte, obiectele trimise sunt
mesageri ai afecţiunii şi grijii pe care Bădiţa Nicoară o poartă destinatarilor; darul nu este
însă doar un simbol, fiindcă puterea obiectelor este menită să-i ocrotească şi să-i ajute efectiv.
Pe de altă parte, în familie, obiectele se constituie, pentru o vreme, într-o formă de prezenţă a
celui absent. Contactul familiei cu obiectele trimise de la Miercurea Ciuc de Bădiţa Nicoară
este, şi va rămâne de atunci încolo, una dintre puţinele căi de întâlnire. După moartea Bădiţei
Nicoară, amintirea sa continuă să fie evocată de obiecte. Cu timpul, obiectele ajung să evoce
şi amintirea altor oameni, spre exemplu a destinatarului, cumnatul Bădiţei Nicoară, al cărui
nume este scris cu creionul pe spatele crucifixului – „Costache” (Fig. 9); amintirii acestor
nume i se adaugă şi amintirea doamnei Gheorghian, în casa căreia se aflau obiectele în anii
2000.
Cronologia obiectelor religioase confecţionate de Bădiţa Nicoară este una
îndelungată, ce depăşeşte cu mult perioada în care a trăit cel care „le-a dat naştere”,
străbătând mai multe regimuri politice: carlist, antonescian, comunist, până în
postcomunism. În contextul în care le-am găsit eu, ele se asociau cu un alt obiect religios,
expus în aceeaşi cameră, dar provenind din închisoarea de la Gherla, din perioada
comunistă, cândva între 1948 şi 1951 – un portret al Mântuitorului gravat în piatră de către

147
RADU-ALEXANDRU DRAGOMAN

socrul doamnei Gheorghian, Radu Gheorghian, dintr-o bucată de material smulsă din zid3
(Doina Gheorghian, com. pers., Bucureşti, 2010) (Fig. 10). Străbătând mai multe contexte,
obiectele religioase de la Miercurea Ciuc nu şi-au schimbat până acum rolul, ci, din contră,
au format noi „familii” de obiecte religioase. Avem de a face cu un palimpsest în care obiecte
religioase din perioade cronologice şi din contexte diferite se asociază. Reiese limpede că
practica confecţionării de obiecte religioase datează de dinainte de perioada comunistă. Din
această perspectivă, maniera în care sunt tratate obiectele în muzeele memoriale actuale
dedicate represiunii comuniste (de exemplu, Memorialul Victimelor Represiunii şi al
Rezistenţei din Sighet) este una înşelătoare, iar viitorul Muzeu al Crimelor Comunismului
pare a urma aceeaşi strategie (vezi anunţul pentru colectarea de obiecte). Uneori, obiectelor
le este amputată biografia anterioară perioadei comuniste. De cele mai multe ori, obiectele
sunt chemate să ilustreze doar contextul în care au fost create, ignorându-se îndelungata lor
biografie ulterioară şi noile asocieri dintre obiecte care s-au creat de-a lungul timpului. Altfel
spus, obiectele sunt rupte din dăinuirea lor de-a lungul mai multor regimuri politice
represive şi sunt închise într-un ghetou cronologic, din biografiile lor selectându-se doar
momentele convenabile naraţiunii muzeale.

Cruci şi troiţe
După două zile, în care oamenii din împrejurimi au fost aduşi de autorităţi să vadă
scena masacrului, legionarii omorâţi la Miercurea Ciuc au fost aruncaţi într-o groapă comună
– 20 la un capăt, 20 la altul şi patru deasupra –, în cimitirul satului Topliţa, situat în apropiere
(cf. Icoana 2009, 49). În timpul statului naţional-legionar, în septembrie 1940, cadavrele au fost
dezgropate, identificate cu ajutorul familiilor şi puse fiecare într-un sicriu (Sima 2004, 65). În
cadrul unor ceremonii comemorative solemne, legionarii de la Miercurea Ciuc au fost
reînhumaţi în cimitirul de la Predeal (Sima 2004, 64-65), alături de alţi legionari, executaţi în
alte lagăre din ţară, spaţiul fiind special delimitat şi amenajat prin ridicarea de troiţe şi
amplasarea de cruci purtând numele victimelor (Fig. 11). Prin gruparea lor în acelaşi cimitir,
indiferent de locul în care au murit, legionarii înmormântaţi la Predeal rămân şi dincolo de
moarte membrii disciplinaţi ai Mişcării Legionare, ceea ce diferă de aspectul personal-intim
ce caracterizează funeraliile domestice. Din această perspectivă, întregul cimitir poate fi
considerat o secţiune a Mişcării Legionare, compusă nu din oameni vii, ci din camarazi
morţi. Acţiunile Legiunii par a subordona obiceiurile de familie. Totodată însă, noua
arhitectură permite familiilor să-l plângă pe cel pe care l-au pierdut, locul în cimitir al fiecărei
persoane fiind marcat (fig. 12).
În perioada comunistă, dată fiind politica antifascistă a regimului, sectorul legionar
din cimitirul de la Predeal a fost profanat, toate crucile demontate şi arse (cf.
www.miscarea.net/razlete71.htm), astfel fiind distrusă corespondenţa dintre sicrie şi numele
persoanelor înmormântate. După căderea regimului comunist, simpatizanţii legionari au
ridicat în cimitirul de la Predeal un monument dedicat legionarilor asasinaţi în 1939 (Fig. 13),
dar sectorul legionar din cimitir a continuat să fie modificat, peste mormintele legionarilor
fiind săpate noi morminte (Strejnicu 2001, 272).
Monumentul legionar de la Predeal ar putea fi interpretat drept unul funerar, un
mormânt simbolic al legionarilor executaţi în 1939, inclusiv al Bădiţei Nicoară, cu atât mai
mult cu cât, osemintele lor, deranjate sau nu de intervenţiile ulterioare, se află în acel
pământ. El rămâne însă un monument ce evocă amintirea unui personaj colectiv, în care cei
comemoraţi sunt individualizaţi doar prin simpla listare a numelor. Accentul nu cade pe
persoană, ci pe evenimentul politic care a dus la moartea persoanei. Chiar dacă distrusă în
perioada (post)comunistă, arhitectura politică a spaţiului amenajat în septembrie 1940

3 Dimensiunile icoanei Mântuitorului sunt: L = 24 cm; l = 13,8 cm (în partea inferioară), 13,5 cm (în partea
superioară); Gr. = 1,4 cm.

148
 CONTRIBUŢII LA O ARHEOLOGIE A REPRESIUNII POLITICE ÎN ROMÂNIA INTERBELICĂ

continuă să fie prezentă şi în monumentul din 1998, mai pregnant chiar, având în vedere
dispariţia crucilor care îi individualizau pe cei îngropaţi.
În acest context, opus comemorării politice colective, în anul 2012 a luat naştere un
nou monument – o troiţă –, ridicată chiar în faţa casei de la Nicoreştii Tecuciului, în memoria
Bădiţei Nicoară şi a familiei lui (fig. 14). Situată acasă, la intrarea în căminul părintesc şi pe
aceleaşi locuri prin care a pășit fata iubită, abia această troiţă poate fi considerată, mai
îndreptăţit, un simbolic loc de odihnă pentru Bădiţa Nicoară.

O icoană a noilor martiri

Una dintre cele mai cunoscute icoane ale noilor martiri din temniţele comuniste este
cea de la Mănăstirea Diaconeşti (Fig. 15/1). Pe marginile icoanei, de jur-împrejur, sunt redate
scene din suferinţele îndurate de deţinuţii politici (vezi Icoana 2009). Interesant este faptul că
scena a doua se referă la împuşcarea legionarilor de la Miercurea Ciuc (Fig. 15/2).
Cronologia naraţiunii vizuale este şi în acest caz radical diferită atât de cea cu care
operează politicile oficiale ale memoriei trecutului comunist, interesate doar de perioada
1945-1989, cât şi de cronologia cu care operează reprezentanţii oficiali ai Bisericii Ortodoxe
Române, pentru care 2017 este anul comemorativ al martirilor şi mărturisitorilor din
închisorile politice comuniste, chiar dacă unii dintre aceşti martiri şi mărturisitori au făcut
închisoare politică şi înainte de 1945. De asemenea, prezenţa în icoană a unui moment din
represiunea politică de la 1939 contravine politicilor oficiale ale memoriei Holocaustului,
pentru care legionarii sunt promotorii unei ideologii fasciste şi, deci, criminale.
Includerea episodului Miercurea Ciuc ne arată că persoana care a pictat icoana îi vede
pe legionari în lumina propriului lor discurs – ca martiri, fapt cu totul discutabil4. Ceea ce nu
înseamnă câtuşi de puţin că avem de a face cu o formă de valorizare specială a legionarilor.
În icoană, apartenenţa politică nu contează, credinţa în Dumnezeu fiind liantul care uneşte
suferinţele îndurate în contexte sociopolitice foarte diferite. Dovadă în acest sens este faptul
că tot la Mănăstirea Diaconeşti a fost pictată o serie de icoane ale noilor mărturisitori din
temniţele comuniste în care a fost inclus şi Sandu Tudor (Părintele Daniil de la Rarău),
cunoscut în perioada interbelică, printre altele, pentru criticile aduse atât legionarismului,
fascismului şi nazismului, cât şi comunismului (vezi, de exemplu, Tudor 2013, 126-128, 158-
159, 162-163, 173-175, 189-190, 197-198, 213-220, 223-224, 225-226, 232-233).
Indiferent de poziţia pe care o avem faţă de „dosarul legionar”, de semnalat aici este
faptul că icoana, deşi o creaţie mult ulterioară anului 1939, se alătură celorlalte puţine obiecte
care mai evocă memoria tragediei Bădiţei Nicoară. Dacă autorităţile carliste şi cele comuniste
şi-au dorit distrugerea memoriei legionarilor asasinaţi în 1939, dacă autorităţile
postcomuniste au marginalizat-o şi trecut-o sub tăcere, condamnând comemorarea
evenimentelor printr-o lege specială (legea 217/2015), amintirea acelei tragedii se
perpetuează nu doar prin intermediul obiectelor din 1939 şi prin poveştile protejate în caiet,
ci şi prin apariţia de noi obiecte. Spre deosebire de primele, discret tezaurizate în familie,
noile obiecte circulă liber sub formă de cópii. Datorită obiectelor, uitarea devine imposibilă.

Epilog
Spre deosebire de naraţiunile istorico-politice, obiectele legate direct sau indirect de
evenimentele petrecute la Miercurea Ciuc în 1939 nu se referă atât la tema ideologiei sau la
reconstituirea obiectivă a evenimentelor, care practic au monopolizat discursul asupra
„dosarului legionar” în general, cât la cu totul alte aspecte – la gesturile Bădiţei Nicoară

4Compatibilitatea sau incompatibilitatea ideologiei legionare cu creştinismul constituie un subiect controversat,

după cum arată vocile pro- sau contra provenite chiar din interiorul Bisericii Ortodoxe Române: pe de o parte,
Răzvan Codrescu şi Claudiu Târziu (în sensul compatibilităţii); pe de altă parte, Gheorghe Fedorovici, Mircea
Platon şi Alexandru Racu (în sensul incompatibilităţii). Pentru lipsa de religiozitate a unor legionari de marcă,
vezi, de pildă, Dumitrescu 2013.

149
RADU-ALEXANDRU DRAGOMAN

atunci când desenează sau când se odihneşte; la cei de acasă, cărora le trimite obiecte făcute
chiar de el; la fata pe care a iubit-o; la o moarte tragică neprevăzută; la formele de perpetuare
ale amintirii soartei sale. Scopul unui demers arheologic este acela de a scoate din uitare
aceste modeste poveşti. Mutarea de accent nu are menirea de a relativiza dezbaterile critice
privind gândirea şi politica legionară, ci de a detalia cunoaşterea. A ignora aceste poveşti
pentru simplul motiv că ar fi secundare sau chiar banale în raport cu alte teme din „dosarul
legionar” reprezintă în ultimă instanţă un act de mutilare a complexităţii vieţii. Sau, cum
spune unul dintre personajele lui Evgheni Vodolazkin, „Eu nu am dragoste faţă de aceste
amănunte – şi cine o să aibă? Trebuie să le îndrăgească şi să le descrie şi pe ele cineva, altfel
lumea va rămâne incompletă” (Vodolazkin 2017, 248).
Amintirile conţinute în obiectele discutate se află în tensiune cu cele promovate de
politicile oficiale ale memoriei, motiv pentru care ar merita în viitor analizate comparativ
rolurile pe care diverse categorii de obiecte (monumente memoriale, lagăre şi închisori
politice, expoziţii şi exponate, materiale de promovare, texte, DVD-uri cu filme documentare
etc.) le au în practicile comemorative ale instituţiilor statului, ale unor organizaţii private sau
la nivel individual. O abordare arheologică a obiectelor demontează acţiunea diferitelor
ideologii de a se legitima şi reproduce prin manipularea suferinţei victimelor represiunii.
În final, ţin să precizez că alegerea subiectului acestui text nu a fost câtuşi de puţin
motivată de existenţa vreunui ataşament politic special. Textul se doreşte a fi o contribuţie
arheologică la cunoaşterea cât mai nuanţată a fiecărui episod al represiunii politice din
România modernă în parte, indiferent cine au fost victimele. Numai aşa vom putea ajunge să
judecăm gândirile care le-au făcut posibile. Arheologia poate contribui la construirea unei
memorii exemplare (Todorov 1999).
În plus, urmându-l pe Jean-Pierre Warnier (e.g. Warnier 2004), consider că o
arheologie a represiunii politice din România în general nu trebuie să acorde atenţie doar
obiectelor asociate acţiunilor represive la care au fost supuse diverse categorii politice, etnice,
religioase sau sociale, ci şi acelor categorii de cultură materială prin intermediul cărora
membrii comunităţilor reprimate, precum şi ai diferitelor instituţii represive ale statului s-au
identificat cu o anumită imagine de sine.

Mulţumiri
În primul rând, aş dori să invoc memoria regretatului Costel Condurache, care mi-a spus de
obiectele confecţionate de Bădiţa Nicoară în lagărul de la Miercurea Ciuc şi m-a însoţit să le
documentez. De asemenea, ţin să-mi exprim recunoştinţa faţă de doamna Doina Gheorghian
şi doamna Dorina Cristea pentru că mi-au permis să fotografiez obiectele pe care le deţineau,
dar şi pentru importantele informaţii oferite. De asemenea, îi sunt recunoscător Cezarinei
Condurache pentru datele despre monumentele memoriale legionare și fotografiile
corespunzătoare, precum şi pentru cartea lui Aristide Lefa. Nu în ultimul rând, le mulţumesc
Mariei Axinte pentru sprijinul acordat în documentarea caietului de însemnări, lui Mihai
Florea pentru harta inclusă în acest text, Anei Matei pentru ajutorul dat în selectarea
ilustraţiei şi lui Sorin Oanţă-Marghitu pentru observaţiile făcute asupra textului.

150
 CONTRIBUŢII LA O ARHEOLOGIE A REPRESIUNII POLITICE ÎN ROMÂNIA INTERBELICĂ

List of illustrations
Fig. 1. Map with the detention centers mentioned in the text (map: Mihai Florea and the author).

Fig. 2. Nicolae Iordache-Nicoară (to the right of the picture) together with his family at Nicoreştii Tecuciului,
about 1935 (source: the family album).

Fig. 3. The front page of the photo album Legiunea în imagini (The Legion in images) (1977).

Fig. 4. Photographs of Uncle Nicoară in the concentration camp at Miercurea Ciuc (from Legiunea 1977, nos.
106 and 108).

Fig. 5. Pages in the notebook where the story of the unshared love of Bădiţa Nicoară is recounted (photos: the
author).

Fig. 6. Objects made by Uncle Nicoară in the concentration camp at Miercurea Ciuc: (1) crucifix; (2) icon with
Saint Michael the Archangel (photos: the author).

Fig. 7. Legionary poster (from Legiunea 1977, no. 104).

Fig. 8. The crucifix and the icon made by Uncle Nicoară in the concentration camp at Miercurea Ciuc along
with other icons in Mrs. Doina Gheorghian’s apartment (photo: the author, June 2010).

Fig.9. Inscription on the back of the crucifix made by Uncle Nicoară in the concentration camp at Miercurea
Ciuc (photo: the author).

Fig. 10. Image of the Savior carved in the communist period in the political prison in Gherla located in a room of
Mrs. Doina Gheorghian's apartment, on a wall opposite of that with the objects made by Uncle Nicoară in the
concentration camp at Miercurea Ciuc (photos: the author).

Fig. 11. The Legionary cemetery in Predeal in 1940 (source: http://nevada-sierra.blogspot.ro/2011/02/masacrul-

elitei-legionare.html; last accessed: 29 November 2017).

Fig. 12. Scene from the Legionary cemetery in Predeal in 1940 (http://nevada-
sierra.blogspot.ro/2011/02/masacrul-elitei-legionare.html; last accessed: 29 November 2017).

Fig. 13. Monument dedicated to the Legionaries assassinated in 1939, erected in 1998 in the cemetery of the
Saint Nicholas Monastery in Predeal (photo: Cezarina Condurache, May 2010).

Fig. 14. Cross erected in 2012 at Nicoreștii Tecuciului in front of the house of Uncle Nicoară’s family (photo:
Cezarina Condurache, September 2012).

Fig. 15. (1) Icon of the New Confessors painted at Diaconeşti Monastery; (2) detail of the episode of the
assassination of the Legionaries imprisoned in 1939 in the concentration camp at Miercurea Ciuc (photo:
Diaconești Monastery).

151
RADU-ALEXANDRU DRAGOMAN

Contributions to an archaeology of political repression in interwar

Romania: the material memory of the events in the concentration camp
at Miercurea Ciuc, 1939
(Abstract)

The analysis of political repression is essential for a critical understanding of the history of
the modern Romanian state. In Romania this topic has been addressed predominantly from a
historical perspective, almost completly overlooking the material culture. Therefore, the
present paper aims to shift the emphasis from the historical and political narratives to what
we can tell starting from the objects. At the same time, taking into account the exclusive
concern of the official politics of memory for the communist repression and for the
Holocaust, this text is a call for the extention and diversification of the scientific themes
related to the political repression in Romania. The chosen subject is a number of objects that
evoke an ignored episode which took place in interwar Romania (1939), in the concentration
camp at Miercurea Ciuc. I argue that the objects constitute a specific type of memory (cf.
Olivier 2008) which brings to the fore matters unknown or marginalized in the historical-
political discourses of those events.

Radu-Alexandru DRAGOMAN
Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” al Academiei Române, Bucureşti
al_dragoman@yahoo.com

152
 CONTRIBUŢII LA O ARHEOLOGIE A REPRESIUNII POLITICE ÎN ROMÂNIA INTERBELICĂ

Referinţe bibliografice
Barbu 2005 D. Barbu, Politica pentru barbari, Bucureşti, 2005.
Barthes 2005 R. Barthes, Camera luminoasă. Însemnări despre fotografie, Cluj, 2005.
Bolohan 2015 N. Bolohan, Oral history and a forensic archaeology case study in eastern
Romania, în: Louisa Campbell (ed.), EAA Glagow 2015, 21st annual
meeting of the European Association of Archaeologists, 2-5 September 2015
University of Glasgow, Scotland. Abstracts of the oral and poster
presentations, Glasgow, 2015, 454-455.
Comunismul 2016 Comunismul, 2016, Comunismul în România, Bucureşti, 2015.
Dragoman 2015 R.-Al. Dragoman, Materialitatea Experimentului Piteşti: eseu arheologic
despre memoria represiunii şi rezistenţei în România comunistă / Materiality
of the Piteşti Experiment: an archaeological essay on the memory of repression
and resistance in communist Romania, Baia Mare, 2015.
Dragoman et alii 2016 R.-Al. Dragoman, S. Oanţă-Marghitu, T. Vasilescu, M. Florea, C. I.
Nicolae, Archaeology, memory and history: the communist-era ruins at
Galeşu/Nazarcea (on the Danube-Black Sea Canal trail), Caiete ARA 7,
2016, 201-225.
Dragoman et alii 2017 R.-Al. Dragoman, A. Ion, S. Oanţă-Marghitu, N. Palincaş, A. Soficaru,
T. Vasilescu, Archaeological report on the exhumation of the Greek Catholic
bishop Vasile Aftenie (1899-1950), Bellu Catholic cemetery, Bucharest, Caiete
ARA 8, 2017, 221-233.
Dragoman, Oanţă-Marghitu R.-Al. Dragoman, S. Oanţă-Marghitu, Arheologie şi politică în România,
2013 Baia Mare, 2013.
Dumitrescu 2013 Vl. Dumitrescu, Mărturisirile unui „criminal politic”, Bacău, 2013.
Icoana 2009 Icoana noilor martiri ai pământului românesc, Bacău, 2009.
Lefa 2000 A. Lefa, Pentru cunoaşterea adevărului. Cine au fost „victimele” de la Jilava,
Bucureşti, 2000.
Legiunea 1977 Legiunea în imagini. Albumele Traian Borobaru, Madrid, 1977.
Mann 2004 M. Mann, Fascists, Cambridge, 2004.
Olivier 2008 L. Olivier, Le sombre abîme du temps. Memoire et archéologie, Paris, 2008.
Sima 2004 H. Sima, Era libertăţii. Statul naţional-legionar, vol. I, fără loc de aparţie,
2004.
Strejnicu 2001 F. Strejnicu, Creştinismul Mişcării Legionare, ediţia a II-a, Sibiu, 2001.
Thomas 2012 J. Thomas, A British perspective on Bjørnar Olsen’s „after interpretation”,
Current Swedish Archaeology 20, 2012, 83-88.
Todorov 1999 Tz. Todorov, Abuzurile memoriei, Timişoara, 1999.
Tudor 2013 S. Tudor, Universalism românesc, Cluj-Napoca, 2013.
Vodolazkin 2017 E. Vodolazkin, Aviatorul, Bucureşti, 2017.
Warnier 1999 J.-P. Warnier, Construire la culture matérielle. L’homme qui pensait avec ses
doigts, Paris, 1999.
Warnier 2004 J.-P.Warnier, Introduction. Pour une praxéologie de la subjectivation
polithique, în: J.-F. Bayart şi J.-P. Warnier (ed.), Matière à polithique. Le
pouvoir, les corps et les choses, Paris, 2004, 7-31.

153
RADU-ALEXANDRU DRAGOMAN

Fig. 1. Hartă cu centrele de detenţie politică menţionate în text (hartă: Mihai Florea şi autorul).

Fig. 2. Nicolae Iordache-Nicoară (în dreapta imaginii) împreună cu familia, la Nicoreştii Tecuciului,
cca 1935 (sursa: albumul familiei).

154
 CONTRIBUŢII LA O ARHEOLOGIE A REPRESIUNII POLITICE ÎN ROMÂNIA INTERBELICĂ

Fig. 3. Pagina de gardă a albumului fotografic Legiunea în imagini (1977).

155
RADU-ALEXANDRU DRAGOMAN

Fig. 4. Fotografii cu Bădiţa Nicoară în lagărul de concentrare de la Miercurea Ciuc (după Legiunea
1977, nr. 106 şi 108).

156
 CONTRIBUŢII LA O ARHEOLOGIE A REPRESIUNII POLITICE ÎN ROMÂNIA INTERBELICĂ

Fig. 5. Pagini din caietul în care a fost aşternută povestea de dragoste – neîmpărtăşită – trăită de Bădiţa
Nicoară (foto: autorul).

157
RADU-ALEXANDRU DRAGOMAN

Fig. 6. Obiecte confecţionate de Bădiţa Nicoară în lagărul de concentrare de la Miercurea Ciuc: (1)
crucifix; (2) icoană cu Sfântul Arhanghel Mihail (foto: autorul).

158
 CONTRIBUŢII LA O ARHEOLOGIE A REPRESIUNII POLITICE ÎN ROMÂNIA INTERBELICĂ

Fig. 7. Afiş legionar (după Legiunea 1977, nr. 104).

159
RADU-ALEXANDRU DRAGOMAN

Fig. 8. Crucifixul şi icoana confecţionate de Bădiţa Nicoară în lagărul de concentrare de la Miercurea

Ciuc alături de alte icoane în apartamentul doamnei Doina Gheorghian (foto: autorul, iunie 2010).

160
 CONTRIBUŢII LA O ARHEOLOGIE A REPRESIUNII POLITICE ÎN ROMÂNIA INTERBELICĂ

Fig. 9. Menţiune scrisă pe spatele crucifixului confecţionat de Bădiţa Nicoară în lagărul de concentrare
de la Miercurea Ciuc (foto: autorul).

161
RADU-ALEXANDRU DRAGOMAN

Fig. 10. Chip al Mântuitorului sculptat în perioada comunistă în închisoarea politică din Gherla şi
situat în aceeaşi cameră din apartamentul doamnei Doina Gheorghian, dar pe peretele opus, cu
obiectele confecţionate de Bădiţa Nicoară în lagărul de concentrare de la Miercurea Ciuc (foto: autorul,
iunie 2010).

Fig. 11. Cimitirul legionar din Predeal în 1940 (sursa: http://nevada-

sierra.blogspot.ro/2011/02/masacrul-elitei-legionare.html; ultima accesare: 29 noiembrie 2017).

162
 CONTRIBUŢII LA O ARHEOLOGIE A REPRESIUNII POLITICE ÎN ROMÂNIA INTERBELICĂ

Fig. 12. Scenă din cimitirul legionar din Predeal în 1940 (sursa: http://nevada-
sierra.blogspot.ro/2011/02/masacrul-elitei-legionare.html; ultima accesare: 29 noiembrie 2017).

Fig. 13. Monumentul dedicat legionarilor asasinaţi în 1939, ridicat în anul 1998 în cimitirul Mănăstirii
„Sfântul Nicolae” din Predeal (foto: Cezarina Condurache, mai 2010).

163
RADU-ALEXANDRU DRAGOMAN

Fig. 14. Troiţă ridicată în anul 2012 la Nicoreştii Tecuciului, în faţa casei familiei Bădiţei Nicoară (foto:
Cezarina Condurache, septembrie 2012).

164
 CONTRIBUŢII LA O ARHEOLOGIE A REPRESIUNII POLITICE ÎN ROMÂNIA INTERBELICĂ

Fig. 15. (1) Icoană a noilor mărturisitori pictată la Mănăstirea Diaconeşti; (2) detaliu cu episodul
asasinării legionarilor închişi în 1939 în lagărul de concentrare de la Miercurea Ciuc (foto: Mănăstirea
Diaconeşti).

165
Prescurtări bibliografice - Bibliographische Abkürzungen - Bibliographical abbreviations

A.I.I.C.N. Anuarul Institutului de Istorie Cluj, Cluj-Napoca

AB Analele Banatului, Muzeul Banatului, Timişoara
ActaArchHung Acta Archaeologica Academiae Scientiarum Hungaricae.
Magyar Tudományos Akadémia, Budapest
ActaHAB Acta Historiae Artium Balticae, Vilnius.
ActaMN Acta Musei Napocensis, Cluj-Napoca
ActaMP Acta Mvsei Porolissensis. Muzeul Județean de Istorie și Artă
Zalău, Zalău
ActaMusMaram Acta Musei Maramorosiensis, Sighetu Marmaţiei
Afirmarea Afirmarea literară şi socială. Sprijinită de „Astra”
despărţământul Satu Mare, Satu Mare (1936-1940)
AIIA Anuarul Institutului de Istorie şi Arheologie Cluj-Napoca, Cluj-
Napoca
Angustia Angustia. Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni, Sfântu
Gheorghe
Antaeus Antaeus Comunicationes ex Instituto Archaeologico Academiae
Scientiarum Hungariae, Budapest
Apulum Apvlvm, Acta Mvsei Apvlensis, Muzeul Naţional al Unirii, Alba
Iulia
ArchÉrt Archaeologiai Értesitő, Budapest
ArchRozhl Arheologické Rozhledy, Praha
Banatica Muzeul Banatului Montan, Reșița.
BAR British Archaeological Reports, Oxford
BAR International Series British Archaeological Reports- International Series, Oxford
BCŞS Buletiunul Cercurilor Ştiințifice Studențești, Alba Iulia
CCDJ Cultură şi Civilizaţie la Dunărea de Jos, Călăraşi
CI Cercetări Istorice, S.N., Editura Palatul Culturii, Iași.
ComArchHung Communicationes Archaeologicae Hungariae, Budapest
CronCercArh Cronica cercetărilor arheologice din România
Dacia / Dacia N.S. Dacia. Recherches et Découvertes Archéologiques en Roumanie,
Bucureşti; Dacia N.S. Revue d’Archéologie et d’Histoire
Ancienne. Academia Română, Institutul de Arheologie „Vasile
Pârvan”, Bucureşti
DIR Documente privind Istoria României, Bucureşti
DRH Documenta Romaniae Historica, Bucureşti
EphemNap Ephemeris Napocensis. Academia Română, Institutul de
Arheologie și Istoria Artei, Cluj-Napoca

183
FolArch Folia Archaeologica, Budapest
JAMÉvk A Nyíregyházi Jósa András Múzeum Évkönyve. Jósa András
Múzeum, Nyíregyháza
JPMÉvk A Janus Pannonius Múzeum Évkönyve, Pécs
JRAI The Journal of the Royal Anthropological Institute of Great
Britain and Ireland.
Litua Studii și Cercetări, Târgu Jiu.
Marisia Marisia, Muzerul Judeţean Mureş, Târgu Mureş

Marmatia Marmatia. Muzeul Județean de Istorie și Arheologie

Maramureș, Baia Mare
Materiale Materiale şi Cercetări Arheologice. Academia Română,
Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan”, Bucureşti
Ortodoxie maramureşeană Ortodoxie maramureşeană, Universitatea de Nord Baia Mare,
Facultatea de Litere, secţia teologie ortodoxă, Baia Mare
Pro Unione Pro Unione, Revistă a Fundaţiei Culturale „Pro Unione”, Baia
Mare
RevBistriţei Revista Bistriţei. Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud, Bistriţa
Revista Istorică Revista Istorică, Bucureşti
Sargetia Sargetia. Acta Musei Devensis (Serie Nouă), Muzeul Civilizaţiei
Dacice şi Romane, Deva
SCIV (A) Studii şi Cercetări de Istorie Veche (şi Arheologie). Academia
Română, Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan”, Bucureşti
StCom Satu Mare Studii şi Comunicări Satu Mare. Muzeul Județean Satu Mare,
Satu Mare
Thraco-Dacica Thraco-Dacica, Institutul Român de Tracologie, Bucureşti.
Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan”, Bucureşti
Tibiscum Tibiscum, Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de
Graniţă din Caransebeş, Caransebeş
WorldArch World Archaeology, London.

184