Facultatea de Stiinte Economice

Expertiza Contabila si Audit, anul I

Saftoiu Elena-Denisa

PARTICULARITĂȚI ÎN EVALUAREA
ACTIVELOR CIRCULANTE
Ordinul 1802/2014 defineste un activ ca fiind circulant atunci cand se asteapta ca
acesta sa fie realizat sau detinut cu intentia de a fi vandut sau consumat in cursul normal al
ciclului de exploatare al entitatii, este detinut, in principal, in scopul tranzactionarii, se
asteapta a fi realizat in termen de 12 luni de la data bilantului sau este reprezentat de numerar
sau echivalente de numerar a caror utilizare nu este restrictionata.
Activele circulante pot fi clasificate ca: stocuri, creante, investitii financiare pe termen
scurt, disponibilitati banesti. Acestea se utilizeaza o perioada scurta in activitatea entitatii si,
in general, participa la un singur circuit economic modificandu-si in permanenta forma.
Pentru a fi inregistrate in contabilitate, imobilizarile, ca de altfel orice element
patrimonial al unei intreprinderi, trebuie evaluate. Evaluarea activelor circulante reprezinta un
procedeu al metodei contabilitatii care consta in masurarea valorica a acestora. Aceasta se
face in functie de regulile generale de evaluare si de momentele principale cand are loc
aceasta operatiune.
Adoptarea politicilor contabile clare si respectarea standardelor contabile aplicabile
reprezinta aspecte cruciale pentru asigurarea coerentei si transparentei in procesul de evaluare
a activelor circulante ale unei entitati. Prin adoptarea unor politici contabile bine definite,
entitatile pot gestiona eficient riscurile asociate evaluarii activelor circulante, prevenind
ambiguitatile si asigurand conformitatea cu cerintele legale.
In cele ce urmeaza, voi detalia o parte din particularitatile in ceea ce priveste fiecare
categorie de active circulante. Potrivit reglementarilor contabile in vigoare, stocurile sunt
active circulante detinute pentru a fi vandute pe parcursul desfasurarii normale a activitatii, in
curs de productie in vederea vanzarii in procesul desfasurarii normale a activitatii sau sub
forma de materii prime, materiale si alte consumabile care urmeaza sa fie folosite in procesul
de productie sau pentru prestarea de servicii.
Evaluarea stocurilor poate influenta semnificativ rezultatele financiare ale unei entitati,
putand sa le creasca sau sa le reduca. In conformitate cu legislatia romaneasca, sunt stabilite
in mod clar metodele acceptate pentru evaluarea stocurilor la intrare si la iesire. Alegerea intre
aceste metode este la discretia conducerii si este determinata de specificul activitatii
desfasurate de societate. Este important de mentionat ca odata ce o metoda este aleasa, aceasta
trebuie mentinuta in continuare. Cu toate acestea, legea permite modificari in politica
contabila in conditii bine justificate, fie in conformitate cu cerintele legale, fie in situatii in
care aceste schimbari ar conduce la obtinerea unor informatii mai relevante sau mai credibile
despre operatiunile desfasurate de entitate.
La intrare, stocurile sunt evaluate la costul de achizitie (pentru bunurile procurate cu
titlu oneros), costul de productie (pentru bunurile produse in entitate), valoarea de aport
(stabilita in urma evaluarii in cazul bunurilor ce reprezinta aport la capitalul social) sau la
valoarea justa (stabilita de regula de evaluatori autorizati – pentru bunurile obtinute cu titlu
gratuit sau constatate plus la inventariere). La iesirea din entitate sau la darea in consum, de
regula, bunurile se evalueaza si se scad din gestiune la valoarea lor de intrare sau valoarea la
care sunt inregistrate in contabilitate.
 In functie de metoda de evaluare aleasa, entitatile pot influenta rezultatul entitatii.
Astfel, in situatia in care conducerea urmareste maximizarea rezultatelor financiare, optiunea
pentru metoda FIFO poate fi considerata. Aceasta metoda evidentiaza o valoare mai ridicata a
stocului, fiind preferata datorita faptului ca costul stocului este mai apropiat de cheltuielile
efectuate in perioada respectiva. Cu toate acestea, metoda FIFO conduce la un rezultat
financiar mai inalt si, implicit, la un impozit pe profit mai mare. In perioadele in care preturile
inregistreaza reduceri semnificative, situatia se inverseaza, iar profitul si impozitul pe profit
aferent scad.
In cazul aplicarii metodei LIFO, scenariul este opus. In cresterea preturilor, profitul si
impozitul pe profit asociat scad, iar in perioade de scadere a preturilor, acestea cresc. Desi nu
este o metoda preferata si poate fi utilizata doar ca alternativa, aplicarea metodei LIFO poate
fi benefica pentru entitati, avand tendinta de a diminua valoarea venitului in comparatie cu
alte metode, reducand riscul impozitarii pe fondul inflatiei.
In schimb, metoda costului mediu ponderat, cea mai utilizata in Romania, genereaza
un profit situat intre cel obtinut prin metoda FIFO si cel prin metoda LIFO. Aceasta metoda
este recomandata atat de IAS 2, cat si de reglementarile romanesti.
Investitiile financiare pe termen scurt cuprind actiuni detinute (pe termen scurt) la
entitatile afiliate, alte investitii pe termen scurt, care reprezinta obligatiunile emise si
rascumparate, obligatiunile achizitionate si alte valori mobiliare achizitionate in vederea
realizarii unui profit intr-un termen scurt.
La momentul intrarii in entitate, investitiile financiare pe termen scurt sunt evaluate la
costul de achizitie, acesta reprezentand pretul de cumparare sau valoarea stabilita conform
contractelor.
In cazul valorilor mobiliare pe termen scurt listate la tranzactionare pe o piata
reglementata, costul de achizitie nu include costurile de tranzactionare direct atribuite
achizitiei, aceste costuri fiind inregistrate in conturile corespunzatoare de cheltuieli. La polul
opus, in cazul valorilor mobiliare pe termen scurt care nu sunt listate la tranzactionare pe o
piata reglementata, costul de achizitie include si costurile de tranzactionare direct atribuibile
achizitiei lor.
In ceea ce priveste evaluarea la data bilantului, valorile mobiliare pe termen scurt
listate la tranzactionare pe o piata reglementata sunt evaluate la valoarea de cotatie din ultima
zi de tranzactionare. Diferentele favorabile sau nefavorabile rezultate din aceasta evaluare
sunt inregistrate in conturile de venituri sau cheltuieli, dupa caz.
Valorile mobiliare pe termen scurt care nu sunt listate la tranzactionare pe o piata
reglementata sunt evaluate la costul de achizitie sau la valoarea conform contractului, minus
eventualele ajustari pentru pierdere de valoare. Ajustarile pentru pierdere de valoare sunt
reflectate la sfarsitul exercitiului financiar in cadrul inventarierii si sunt inregistrate in contul
de cheltuieli.
La finalul fiecarui exercitiu financiar, ajustarile pentru pierderile de valoare sunt
revizuite si pot fi suplimentate, diminuate sau anulate. La iesirea din entitate a investitiilor pe
termen scurt, orice ajustari pentru pierderi de valoare sunt anulate. La iesirea din gestiune a
investitiilor pe termen scurt, se aplica una din metodele FIFO, LIFO sau CMP.
In ceea ce priveste contabilitatea disponibilitatilor banesti, pentru incasarile si platile
efectuate de catre societate, evidenta acestora va realiza atat in moneda nationala, cat si in
valuta. Operatiunile privind incasarile si platile in valuta se inregistreaza in contabilitate la
cursul de schimb valutar, comunicat de Banca Nationala a Romaniei, de la data efectuarii
operatiunii. Operatiunile de vanzare-cumparare de valuta, inclusiv cele derulate in cadrul
contractelor cu decontare la termen, se inregistreaza in contabilitate la cursul utilizat de banca
comerciala la care se efectueaza tranzactiile sau negocierea de curs valutar.
La finele fiecarei luni, disponibilitatile in valuta si alte valori de trezorerie, cum sunt
titluri de stat in valuta, acreditive si depozite in valuta se evalueaza la cursul de schimb al
pietei valutare, comunicat de BNR din ultima zi bancara a lunii in cauza. Diferentele de curs
inregistrate se recunosc in contabilitate la venituri sau cheltuieli din diferente de curs valuta,
in functie de situatie.
Creantele reprezinta sumele de bani pe care o entitate sau persoana le are de incasat de
la alte entitati sau persoane, in urma furnizarii de bunuri sau servicii sau acordarii unor
imprumuturi. Aceste sume de bani sunt considerate a fi active in contabilitate, deoarece
entitatea are dreptul de a le incasa in viitor. Asa cum se intampla si la celelalte elemente
patrimoniale, evaluarea creantelor are loc la intrarea in patrimoniu, la inventariere, la
inchiderea exercitiului si la iesirea din patrimoniu (momentul decontarii acestora).
La intrarea in patrimoniu, creantele sunt evaluate si inregistrate la valoarea nominala,
reprezentand suma mentionata in documentul justificativ care sta la baza inregistrarii in
contabilitate. Pentru creantele exprimate in devize, in scopul respectarii obligatiei de a tine
contabilitatea in limba romana si in moneda nationala, transformarea acestora in lei se
realizeaza la cursul de schimb in vigoare la data efectuarii operatiei.
In cazul creantelor certe si imediate, evaluarea presupune acceptarea valorii de piata a
valorii contabile, in timp ce pentru creantele exprimate in valuta, evaluarea se realizeaza in
functie de evolutia cursului de schimb, conform celui afisat de BNR la data incheierii
exercitiului financiar.
La inventarierea anuala, creantele sunt evaluate la valoarea actuala (denumita si
valoare de inventar), inteleasa ca valoare probabila de incasat. Daca se constata ca valoarea de
inventar a creantelor este inferioara celei inregistrate la intrarea in patrimoniu, se constituie un
provizion pentru depreciere pentru a acoperi aceasta diferenta. La inchiderea exercitiului,
aplicarea principiului prudentei in evaluare impune ca evaluarea creantelor sa se faca la
valoarea de intrare, ajustata in concordanta cu rezultatele inventarierii.
Pe langa aspectele specifice evaluarii din perspectiva contabila, persoanele
responsabile de evaluare trebuie sa ia in considerare, de asemenea, variabile legate de mediul
economic specific in care opera entitatea. Aceste evaluari ar trebui sa tina cont de eventualele
variatii sezoniere si fluctuatii aduse de acestea in activitatea economica, de uzura morala a
activelor, de fazele de dezvoltare ale produselor (lansare, crestere, maturitate sau declin),
fluctuatiile valutare, iar lista poate continua.
Acestea fiind spuse, putem concluziona ca evaluarea activelor circulante reprezinta un
aspect esential in cadrul gestionarii financiare a unei entitati si influenteaza in mod direct
precizia si relevanta informatiilor financiare prezentate in situatiile contabile.
In ceea ce priveste procesul de evaluare, se remarca importanta adoptarii unor politici
contabile clare si respectarea standardelor contabile relevante, aspecte care contribuie la
asigurarea coerentei si transparentei in tratamentul acestor active. De asemenea, trebuie avut
in vedere specificul activului circulant supus evaluarii, indiferent de momentul realizarii
acesteia. Responsabilul de organizarea contabilitatii trebuie sa se asigure ca este utilizata cea
mai buna metoda de evaluare pentru entitate si de consecventa acesteia de-a lungul activitatii
economice.