Alecsandra Constantin Lucrare 50151 416990780

PROGRAMUL DE STUDII DREPT
LUCRARE DE LICENȚĂ
COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:
Conf. Univ. Roxana Matefi
Autor:
Constantin Alecsandra
BRAȘOV
2023
Dreptul la propria imagine Constantin Alecsandra
PROGRAMUL DE STUDII DREPT
DISCIPLINA: Drepturile personalității
TEMA: Dreptul la propria imagine
Subsemnata,Constantin Alecsandra declar pe proprie răspundere, sub incidența legii

penale şi a Legii dreptului de autor, că lucrarea de licență/disertație prezentată este elaborată
de mine şi am respectat normele deontologice de folosire a bibliografiei.
Data predării lucrării Semnătură
1
CUPRINS
INTRODUCERE.......................................................................................3
CAPITOLUL I . CONSIDERAȚII GENERALE.........................................4
1. Secțiunea I. Dreptul la propria imagine. Aspecte generale.......4
1.1 Terminologie..............................................................................4
1.2 Ratio legis..................................................................................5
1.3 Natura dreptului la propria imagine din perspectiva dublei
componente – personale și patrimoniale............................................6
2. Secțiunea II. Principii ale dreptului la propria imagine..............8
CAPITOLUL II. DREPTUL LA PROPRIA IMAGINE . O PERSPECTIVĂ
PRACTICĂ.............................................................................................10
1. Secțiunea I.Dreptul la propria imagine sub jurisprudența
CEDO.................................................................................................10
1.1 Noțiuni introductive.Aspecte generale......................................10
1.2 Cazuri practice.........................................................................11
2. Secțiunea II. Aspecte de drept comparat..................................15
1.1 Dreptul la propria imagine în coordonatele jurisprudenței
franceze și belgiene..........................................................................15
1.2 Dreptul la propria imagine din perspectiva jurisprudenței din
Québec.............................................................................................18
CAPITOLUL III. JURISPRUDENȚA NAȚIONALĂ ÎN MATERIA
DREPTULUI LA PROPRIA IMAGINE...................................................20
1. Secțiunea I.Problematica consimțământului............................20
1.1 Consimțământul persoanei......................................................20
1.2 Încălcarea consimțământului persoanei...................................21
2. Secțiunea II.Apărarea dreptului la propria imagine..................22
3. Secțiunea III. Importanța acestui drept prin prisma
jurisprudenței naționale....................................................................23
CONCLUZII............................................................................................24
BIBLIOGRAFIE.....................................................................................25
2
INTRODUCERE
Societatea din ziua de azi tinde să acorde o importanță deosebită

sferei drepturilor personalități, inclusiv dreptul la propria imaginie. Astfel
orice persoană are dreptul să dispună de ea însăși prin prisma propriei
imagini așa cum dorește. Acest drept îi oferă persoanei alegerea de a
se opune publicării imaginii sale fără consimțământul său.
Imaginea reprezintă caracteristicile legate de partea exterioară a
unei persoane. Prin parte exterioară înțelegem tot ce ține de
vestimentație, aspect fizic, comportament și discurs. Acestea sunt
considerate a fi atribute ale personalității.
Structura acestei lucrări este împărțită în trei capitole principale,
de la terminologie până la conținutul acestui drept.
Atenția accentuată se va acorda celui de-al doilea capitol, intitulat
„ Dreptul la propria imagine. O perspectivă practică” care reprezintă și
substanța acestei lucrări. Scopul acestui studiu este de a aduce o
contribuție asupra unei mentalități solide, ancorate în realitate, privind
cunoașterea și aplicarea dreptului la propria imagine prin înțelegerea,
atât din perspectiva teoretică, cât și din perspectiva practică.
Natura juridică a dreptului la propria imagine a format obiectul
unor dezbateri, pornind de la ideea că acest drept derivă din dreptul la
viața privată,respectul acesteia presupunând și respectul imaginii
fiecărei persoane. Există și păreri conform carora dreptul la propria
imagine ar avea o anumită independență față de dreptul la viața privată,
nu se pune un semn de egalitate între faptele care ar vătama dreptul la
viața privată și cele care ar vătăma viața privată, deci pot exista legături
între viața privată și imaginea învinuită.
„Constitutia României limiteaza, prin art. 30 alin. (6), exercitiul
libertatii de gândire si de exprimare, potrivit caruia libertatea de
exprimare nu poate prejudicia demnitatea, viata particulara a persoanei
si nici dreptul la propria imagine”.1
1
Art.30 alin. (6) Constituția României .
3
CAPITOLUL I . CONSIDERAȚII GENERALE

1. Secțiunea I. Dreptul la propria imagine. Aspecte generale
1.1 Terminologie
Într-un mod explicit, odată cu redactarea art.58 alin. (1) din noul
Cod Civil, legiuitorul a ținut să precizeze, denumirea expresă a dreptului
la propria imagine, ce ține, în același mod, a recunoaște apartenența
acestuia la „drepturile personalității”.
Totodată, prin intermediul art.73 alin.(2) din Codul Civil, acesta
clarifică conținutul noțiunii de „imagine”, ca fiind totalitatea aspectelor
înfățișării fizice a persoanei, cât și vocea sa.2
Considerăm întrebuințarea sintagmei înfățisare fizică ca fiind bine
aleasă. Astfel că, dreptul la propria imagine nu se bazează atât de mult
pe fizionomie, adică asupra trăsăturilor feței, cum s-ar putea crede
prima facie, ci asupra ansamblului caracteristicilor vizibile ale unui
individ care permit identificarea sa.3
Alături de înfățișarea fizică, vocea, la rândul ei, face parte din
imaginea unei persoane, astfel încât protecția sa ne apare sine qua
non4. Un element delimitat cu temei, unic per se, un mijloc de creare,
vocea, pe plan juridic, va fi supusă acelorași coordonate aplicabile și
alcătuirii imagistice. Folosit în cel mai comun mod posibil, simpla
vorbire familiară, sau dând viață unor personaje de benzi desenate,
vocea fiecărei persoane, trebuie să fie ocrotită ca o piesă aproape
infinită de mijloace păgubitoare.5
Legiuitorul, conform alin.(2) al art.73 din Codul Civil,folosește
două elemente cheie în materie, noțiunea de reproducere a imaginii și
cea de utilizare a acesteia. Astfel, violarea dreptului în discuție se va
putea realiza atât în ambele modalități, cât și singular. Prin această
etapă a demersului lucrării, doresc a sublinia, faptul că dreptul la
propria imagine trebuie tratat cu cea mai mare seriozitate și
2
Art. 73 alin.(2) Cod civil: „În exercitarea dreptului la propria imagine, ea poate să interzică ori să
împiedice reproducerea, în orice mod, a înfățișării sale fizice ori a vocii sale sau, după caz, utilizarea
unei asemenea reproduceri. Dispozițiile art.75 rămân aplicabile.”
3
În acest sens v. și J.M. Léger, L’essetial du droit à i’mage, p.7 – un studiu mărunt ca întindere, dar
valoros, și care poate fi vizualizat la adresa www.flpavocats.com. Se face aici următoarea precizare:
elementul de identificare trebuie să fie cunoscut publicului. Într-adevăr, dacă este vorba, de o
indentificare printr-un semn particular, în special un tatuaj original ascuns, aparține persoanei în
discuție a demonstra că respectivul tatuaj o indentifică în mod clar față de public. Dacă nu este
vorba despre o identificare printr-un semn particular (tatuaj, cicatrice, un semn de „mamă” mai
deosebit, bunăoară prin mărime sau formă; este foarte cunoscută, de pildă, pata roșie – nevus
flammeus – de pe creștetul lui Mihail Gorbaciov) pare că este suficientă „doar” recunoașterea de
către persoana al cărei drept la propria imagine a fost pretins încălcat.
4
Sine qua non: „(condiție) fără de care nu se poate; indispensabil, necesar. (< lat. /conditio/ sine qua
non)”, https://dexonline.ro/definitie/sine-qua-non accesat la data de 21.11.2022.
5
O. Ungureanu, C. Munteanu, Drept Civil. Persoanele în reglementarea noului cod civil, Editura
Hamangiu, București, 2011, p. 68.
4
responsabilitate. Totodată, nu se poate spune că simpla fotografiere,

fără acordul acesteia, nu i-ar putea aduce prejudicii morale respectivei
persoane imortalizate. Astfel, reproducerea unei fotografii, fără
consimțământul persoanei vizate, atrage un mecanism legal
sancționator și reparator. Persoana fotografiată nu poate trăi cu
sentimentul îndoielii privitor la diversele planuri posibile sub care
imaginea sa va fi în viitor utilizată. Trăsăturile unei persoane, acel ceva
care îmbină sacrul cu profanul, nu vor putea fi luate și lăsate la
disponibilitatea altuia, astfel de conduite atentând la esența ființei
umane.6
Așadar, este necesar a nu se confunda doua noțiuni, dreptul de
autor, aparținând autorului imaginii și dreptul la propria imagine, care
aparține acelei persoane a cărei imagine a fost dobândită prin
fotografiere. Este incorect a specifica dreptul ce face obiectul prezentei
lucrări ca „dreptul la imagine”, forma corectă este „dreptul la propria
imagine”.
Într-o formă foarte simplă, s-a susținut că noțiunea de „drept la
imagine” conturează dreptul pe care fiecare îl are asupra redării propriei
sale imagini.
Dreptul la propria imagine este, în primul rând, un drept al unei
persoane de a refuza exploatarea imaginii trăsăturilor sale.
1.2 Ratio legis
De obicei, când analizăm o anumită instituție juridică, pe care

legiuitorul a ținut a o reglementa într-o anumită conduită, ar trebui să ne
întrebăm de ce a făcut-o în acel mod. În Drept, nimic nu ar trebui să fie
întâmplător iar pentru a înțelege pe deplin viziunea legiuitotului, trebuie
să analizăm întreaga paletă de circumstanțe care l-au stimulat și
inspirat. Aceste circumstanțe reprezintă un ghid călăuzitor atât în
perceperea corectă a normei juridice cât și, perfecționarea operei
interpretative, deoarece orice text, indiferent de dificultatea și suprafața
sa, este inapt, a cuprinde toate situațiile practice ce pot apărea zilnic.
Prin urmare, niciodată aplicarea unui text de lege nu ar trebui să
se facă contrar ratio legis7, deoarece, dacă s-ar da posibilitatea acestui
lucru, ar însemna să permitem, că am putea înlocui rațiunea cu cea a
autorității legislative, practic atribuindu-ne fără niciun drept „haina” care
nu ni se cuvine, respectiv cea a legiuitorului.
Dreptul la propria imagine nu este, o creație juridică modernă.
Acest drept nu va putea fi considerat ca aparținând „cuiva lumesc” atâta
6
B. Edelman, Ownership of the Image. Elements for a Martrix Theory of Law, London, 1979, p.70.
7
Ratio legis: „motivarea legii, principiul ce se afla in spatele unei legi”,
https://www.rubinian.com/dictionar accesat la data 21.11.2022.
5
timp cât el este esențial ființei umane, fiecare dintre noi deținându-l ca
pe un privilegiu, prin această calitate de om. 8 Însă, vremurile moderne
au conturat un cadru care să determine în mentalitatea colectiva, chiar
și într-un mod forțat,facând trimitere la mediul tehnologic al zilelor
noastre, conștientizarea importanței și locul important ala acestui drept,
alături de celelalte drepturi ale personalității, în lumea în care trăim.
În general, această înclinare spre drepturile personalității,în
special pe lagărul ocrotirii lor, s-a produs ca o atitudine pentru a sublinia
o semnificație specială, care s-a născut din finele celui de-al doilea
război mondial, fiind cea mai neagră pagină din istoria umanității, prin
care s-au conturat atrocități neînchipuite. Astfel, cel de-al doilea război
mondial a reprezentat, fără îndoială, un motiv important de reflecție
asupra ființei umane și a destinului său în această lume, prin formarile
juridice ale umanității, „Declarația universală a drepturilor omului și
Convenția pentru apărarea drepturilor omului și liberalităților
fundamentale”, existente din această perioadă.
Cel mai important moment în evoluția dreptului la imagine, a fost
descoperirea fotografiei de către Louis Jacques Mandé Daguerre, data
oficială fiind 7 ianuarie 1893, când acesta își prezintă în fața Academiei
Franceze de Științe invenția sa numită „Daguerreotip”. Prima fotografie
din istorie făcută unei persoane a fost în anul 1838, pe Bulevardul Du
Tempe din Paris, de către Daguerre, în care a reușit să surprindă
înfățișarea unui bărbat și a unui văcsuitor.9
1.3 Natura dreptului la propria imagine din perspectiva

dublei componente –personale și patrimoniale
Jurisprudența distinge dubla componentă a dreptului la propria

imagine,morală și patrimonială, printr-o motivare a Înaltei Curți de
Casație și Justiție cum că „din interpretarea sistematică și finală a Legii
nr. 8/1996 rezultă că legiuitorul a căutat să asigure protecție persoanei
expuse într-o fotografie, căreia se recunoaște atât un drept patrimonial,
cât și un drept personal.10
8
Bogdan Ionescu, Dreptul la propria imagine. O perspectivă practică, Editura Universul Juridic,
București, 2013, p.51.
9
Apariția fotografiei a creat condițiile nașterii unui interes și apoi a unui drept asupra imaginii- P.
Trudel, op.cit., p.10. Apariția fotografiei la sfârșitul secolului al XIX-lea a adus un nou potențial
perico: imaginea unui individ ar fi disponibilă oricărei persoane prin captarea și propagarea
fotografiei acelei persoane. Într-un anume fel, cineva va avea persoana înfățișată în propriile mâini.
Argumentul ce înconjoară protecția împotriva captării în secret și difuzării fotografiei unei persoane a
devenit o demonstrație remarcabilă pentru dezvoltarea legii civile a protecției personalității, în acest
sens v.G. Brϋggermeier, A.C.Ciacchi , P.O’Callaghan, Personality Rights in European Tort Law,
Cambridge University Press, 2010, p.570.
10
Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, https://legislatie.just.ro accesat la
data de 22.11.2022.
6
Astfel, dreptul la propria imagine cum am vazut anterior, este un

drept al personalității, un drept personal, „care constată din ce în ce mai
mult un fenomen de patrimonializare a acestuia în măsura în care
persoanele celebre expoatează valoarea profesională a imaginii lor în
schimbul unei remunerații”.11
Percepută inițial de adepții concepției clasice drept un „fenomen
de derapa”, patrimonializarea dreptului la propria imagine, exploatarea
imaginii din punct de vedere economic, este realitatea ce nu mai poate
fi pusă sub semnul întrebării.
Patrimonializarea este definită drept „tendința ca un atribut al
personalității, element extrapatrimonial prin natura sa, să i se atribuie o
valoare apreciată în bani”.12
Imaginea unei persoane poate, să capete și o componentă
comercializabilă, prin simplul fapt, că acestea se bucură de statutul de
persoane publice, precum sunt vedetele, sportivii, actorii, care
reprezintă o atracție pentru publicul larg, fără ca prin aceasta să își
înstrăineze identitatea.
Este o realitate de necontestat faptul că dreptul la imagine este
“susceptibil de apropiere și de negociere”.13
Potrivit dispozițiilor primului alineat al articolului 88 din Legea nr.
8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe „utilizarea unei
opere care conţine un portret necesită consimţământul persoanei
reprezentate în acest portret, în condiţiile prevăzute de art. 73, 74 şi 79
din Codul civil. De asemenea, autorul, proprietarul sau posesorul
acesteia nu are dreptul să o reproducă ori să o utilizeze fără
consimţământul succesorilor persoanei reprezentate, timp de 20 de ani
după moartea acesteia, cu respectarea şi a dispoziţiilor art. 79 din
Codul civil.”
O excepție de la această regulă, este aceea că „consimţământul
nu este necesar dacă persoana reprezentată în portret este de profesie
model sau a primit o remuneraţie pentru a poza pentru acel portret.”
Existența consimțământului se deduce din condițiile art. 7614 din Codul
civil.
În legătură cu această excepție, s-a arătat în jurisprudență 15 faptul
că „semnificaţia acestei excepţii este aceea a instituirii unei prezumţii
11
https://fr.wikipedia.org/wiki/Droit accesat la data de 22.11.2022.
12
G. Cornu, Vocabulaire juridique, PUF, 8ème éd., 2007.
13
L. Marino dans Traité de la presse et des médias, Litec, 2009, n°1718 apud J. Bloch, La
patrimonialisation du droit à l’image, https://docassas.u-paris2.fr/nuxeo accesat la data de
25.11.2022.
14
„Când însuşi cel la care se referă o informaţie sau un material le pune la dispoziţia unei persoane
fizice ori persoane juridice despre care are cunoştinţă că îşi desfăşoară activitatea în domeniul
informării publicului, consimţământul pentru utilizarea acestora este prezumat, nefiind necesar un
acord scris.”
15
Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția II civilă, Decizia nr. 1458 din 16 mai 2014.
7
de cesiune a dreptului patrimonial de reproducere sau utilizare a acelui

portret în favoarea autorului operei fotografice sau a celui care a
comandat-o ori este angajatorul autorului operei fotografice, potrivit
distincţiilor de la art. 85-art. 87 din lege.”
Astfel, prin natura sa dreptul la propria imagine are un caracter
extrapatrimonial, iar această acțiune nu elimină valorificarea
patrimonială și economică a acestuia, care nu poate diminua caracterul
de drept al personalității, cu toate drepturile primordiale ale ființei
umane.
2. Secțiunea II. Principii ale dreptului la propria imagine
Cu această secțiune vom închide abordarea teoretică a dreptului

la propria imagine, urmând ulterior a ne focaliza pe latura practică a
acestui drept, pentru a evidenția aspectele concrete apărute în viața
cotidiană. Orice instituție juridică este cârmuită, per se, de anumite
principii care o justifică și o fundamentează.
Într-o lucrare a unui celebru avocat parizian, s-a exprimat că,
marile principii ale dreptului la imagine sunt:
Un drept absolut – acesta reprezintă pretenția obținerii
consimțământului expres pentru reproducerea imaginii unei persoane,
indiferent de circumstanțele cauzei. Astfel, orice persoană se poate
opune folosirii, realizării sau răspândirii propriei imagini în lipsa
consimțământului său. Acest principiu mai are o aparență, și
anume,chiar în ipoteza oferirii acestui acord, el nu va putea fi alterat
prin folosirea imaginii pentru alte scopuri decât cele pentru care
respectiva permisiune a fost dată.16
Un drept autonom- simpla copiere a unei imagini protejate astăzi
este sancționată. Cel mai important criteriu este cel al identificării
subiectului. Acesta va putea să fie întotdeauna invocat, de exemplu, și
dacă atingerea imaginii este dublată de o violare a vieții private sau de
o defăimare. De pildă, un cuplu fotografiat ținându-se de mână va putea
solicita nu doar violarea dreptului la propria imagine, ci și, dreptul la
respectul vieții lor private.
Un exemplu care descrie perfect autonomia deplină a dreptului la
propria imagine față de cel la viața privată, ne este oferit de o decizie
mai veche a Casației franceze: Având în vedere că, fără a infirma,
hotărârea atacată a decis că nu a existat o atingere a vieții private a
16
Pentru acest punct de vedere v. K. Lemmens, op. cit., p. 419 și p. 420. Ni se oferă și câteva
exemple: o familie de liber cugetători poate a se opune utilizării de către biserica catolică a unei
fotografii ce-i imortalizează; publicarea imaginii unei persoane ca ilustrare a unui articol asupra
drogurilor a fost considerată ilicită; fotografia surorii unei persoane contra căreia o anchetă a fost
deschisă.
8
Jacqueline H., accentuând că partea în care aceasta a fost

reprezentată este o lucrare de pură imaginație care nu divulgă niciun
fapt real din viața sa privată, pentru a caracteriza atingerea dreptului la
propria imagine, că desenul, care a fost executat cu grijă, nu este
caricatural, ci lasă gândirea unui cititor, neatent la text, că este vorba
despre o fotografie.17
Dreptul la imagine privește toate tehnicile- „fotografia este astăzi
în mod evident la inima celor mai multe condamnări pe fundamentul
dreptului la imagine. Însă, nu trebuie să uităm că, primele decizii de
speță în materie au vizat desenul. Pictura, crochiul și toate celelalte
analoage sunt mereu vizate în anumite afaceri.”
Consimțământul nu se prezumă- în domeniul dreptului la
imagine, consimțământul persoanei despre a cărei imagine este vorba,
ca regulă nu se va putea prezuma. Astfel cel care a utilizat imaginea
unei persaoane are și sarcina de a verifica persoana care i-a dat
acordul, de a o fotografia.
Dreptul la imagine privește orice suport- suportul imaginii este în
egală măsură pentru orice judecător. În acest mod, vor putea fi urmăriți:
editorii de presă, editori de carte, lanțurile de televiziune, site-urile de
internet, cei care oferă suporturile publicitare.
CAPITOLUL II. DREPTUL LA PROPRIA IMAGINE . O

PERSPECTIVĂ PRACTICĂ
1. Secțiunea I.Dreptul la propria imagine sub jurisprudența
CEDO
1.1 Noțiuni introductive. Aspecte generale

În prima parte, a acestui capitol o să ne abatem în prim plan
asupra Curții Europene a Drepturilor Omului și a legăturii acesteia cu
17
Cass. civ. 1, hotărârea din 8 ianuarie 1980. Speța a vizat publicarea în magazinul „lui” a unui
desen în culori reprezentând o cunoscută prezentatoare de televiziune, aceasta figurând goală,
întinsă pe o canapea cu o cupă de șampanie în mână. Fără a căuta combinarea unor decizii de
speță pronunțate în varii legislații, vom reproduce aici, o remarcabilă hotărâre a Curții Supreme
Spaniole din 2 iulie 2001 ( nr. cazului 156/2001), care a decis astfel: dreptul la onoare, viața privată
și imagine sunt drepturi autonome. Fiecare dintre ele are propriile caracteristici și conținut. Deși
trebuie recunoscut că, ca și drepturi ale personalității ele sunt toate strâns legate deoarece derivă
din conceptul de demnitate umană și au ca scop protejarea dimensiunii morale a persoanei, fiecare
având un conținut specific. Mai mult decât atât, constatarea violării unuia dintre ele nu va putea
împiedica investigațiile suplimentare referitoare la violarea altui drept, nici nu ar conduce la o
concluzie autonomă că celelalte drepturi au fost violate. Autonomia presupune că niciunul dintre
drepturi nu este considerat un drept generic care în mod automat s-ar răspândi înăuntrul altui drept
fundamental.
9
dreptul la propria imagine, ca mai apoi să ne extindem asupra cazurilor

practice legate de dreptul la propria imagine sub jurisprudența CEDO.
În jurisprudența CEDO, dreptul la propria imagine este o
componentă a dreptului la respectarea vieții private, reglementat de
art.818 din Convenție ce are ca scop protejarea identității persoanei, a
sferei vieții sale intime, a relațiilor sale personale și a libertății sexuale.
Astfel, dreptul la propria imagine, ne arată ca orice persoană, în
formularea legiuitorului, uzitată în cadrul alin. (1) al art. 73 din Codul
civil, deci fără a distinge (ubi lex non distinguit, nec nos distinguere
debemus)19 are un drept la propria imagine. Așadar, de această
prerogativă se va putea preleva atât o celebritate cât și un ilustru
necunoscut.20
1.2 Cazuri practice
Imaginea unei persoane este una dintre caracteristicile principale

ale personalității sale, astfel ca aceasta exprimă autenticitatea sa și îi
permite diferențierea de ceilalți indivizi. Dreptul la protejarea propriei
imagini a persoanei este o condiție esențială pentru dezvoltarea sa
personală. Aceasta presupune stăpânirea de către individ a imaginii
sale, care include și posibilitatea refuzării publicării imaginii sale.
Libertatea de exprimare include publicarea de fotografii, deoarece
este vorba despre un domeniu în care protecția reputației și a
drepturilor celorlalți au o importanță deosebită, având în vedere că
fotografiile pot conține informații foarte personale sau chiar intime cu
privire la un invidid sau familia la familia acestuia.21
Urmează ca în desfășurarea lucrării să ofer câteva exemple
practice, preluate din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor
Omului.
Astfel, într-o speță, „oferită de Curtea de la Strasbourg, a fost
luată o hotărâre grandioasă în ceea ce privește o adevărată nestemată
jurisprudențială în cauza Von Hannover c. Germania, la data de 24
septembrie 2004. Astfel, reclamanta Caroline Grimaldi, zis și Caroline
18
https://lege5. accesat la data de 18.02.2023
19
Ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus : „Unde legea nu distinge, nici noi nu trebuie
sa distingem”, http://www.dreptonline.ro accesat la data de 17.02.2023.
20
21
https://www.echr.coe.int accesat la data de 18.02.2023
10
von Hannover, fiica cea mai mare a lui de cuius 22, Prințul Rainer al III-
lea de Monaco și a soției sale Grace Kelly, a intentat mai multe procese
civile contra mai multor publicații din Germania. Aceste publicații
germane au fost învinovățite pentru publicarea a numeroase fotografii
făcute de paparazzi prințesei, legate de viața sa privată, încălcându-i-se
dreptul la protejarea vieții sale private și a propriei imagini. Toate
procesele civile intentate de aceasta au fost respinse de către
instanțele din Germania, prințesa apelând la Curtea de la Strasbourg
printr-o cerere plângandu-se de violarea dreptului său la respectul vieții
private cum este garantat prin art.8 din Convenție. În acest sens,
Curtea a hotarât că a fost încălcat art.8 atâta timp cât fotografiile
însoțite vizau exclusiv detalii ale vieții private, în concret fiind vorba
despre: prințesa surprinsă alături de actorul Vincent London într-o curte
interioară a unui restaurant, altă fotografie o surprinde călarind, o alta
alături de copiii săi, ori făcând canotaj cu fiica sa.”23
Consider că în astfel de situații, dreptul publicului la informare și
toate celelalte drepturi aflate într-o relație strânsă, inclusiv libertatea
presei, trebuie a se înclina în fața dreptului la propria imagine alături de
dreptul la respectarea vieții private. Spre exemplu: „Unei celebrități de
talie mondială, nu îi poate fi refuzat dreptul la propria imagine și dreptul
la viața privată, sub pretextul că și-ar fi asumat un astfel de statut, de
vedetă aflată în lumina reflectoarelor.”24
De asemenea, când o astfel de persoană și-a părăsit căminul,
aceasta nu se mai poate baza pe protecția vieții sale private și a
dreptului la propria imagine ieșind practic în public.25
22
De cuius : expresie în latină folosită a desemna persoana decedată,
https://e-juridic.manager.ro/dictionar-juridic accesat la data de 18.02.2023
23
Hot. Curtea Europeană a Drepturilor Omului (SC. a III-a ), nr. 59320/00 iunie 2004,
https://hudoc.echr.coe.int accesat la data de 18.02.2023.
24
25
Hotărârea în cauza Von Hannover a iscat discuții vivante, iar ca în orice altă problemă
controversată, aceasta a atras mulți adepți înfocați, cât și refractari aidoma. De pildă, Curtea de la
Strasbourg a ridicat standardul protecției vieții private prin această hotărâre la un nivel superior celui
din Germania și la unul similar cu cel regăsit în Franța. Subliniem faptul că factorul decisiv din
această ecuație a vieții private și a libertății presei este contribuția informației oferite la o dezbatere
de interes general, afirmată de către acelasi autor că prin aceasta Curtea demonstrează că
informația oferită de către presă joacă un rol vital- în acest sens v.J. Marshall, Personal Freedom
through Human Rights Law, Martinus Nijhoff Publishers, 2009, p.78 cu completările de aici. Din
punct de vedere al rezultatului, Curtea a urmat modelul francez și belgian: fotografiile privind viața
privată a unei persoane vor putea fi publicate doar cu consimțământul respectivei persoane, chiar și
în cazul vedetelor din locurile publice. Astfel, prin pricina terminologiei juridice, Curtea s-a concentrat
în principal asupra dreptului la viața privată și mai puțin pe dreptul la imagine deoarece doar primul
dintre ele este prevăzut în Convenție- G. Brϋggermeier, A.C.Ciacchi , P.O’Callaghan, op. cit., p.345.
Ultima idee reliefată de acești autori nu trebuie înțeleasă în sensul în care Curtea de la Strasbourg
nu ar recunoaște existența unui drept la propria imagine.
11
În concluzie, „Curtea consideră că factorul decisiv în echilibrarea

protecției vieții private cu libertatea de exprimare ar trebui să stea în
contribuția pe care fotografiile și articolele publicate o aduc la o
dezbatere de interes general. Este clar în speță că nu au adus o astfel
de contribuție , întrucât reclamanta nu exercită nicio funcție oficială, iar
fotografiile și articolele se refereau exclusiv la detalii din viața ei
privată.” În ceea ce privește publicul, acesta nu are un interes legitim
asupra vieții private reclamantei, chiar dacă apare în locuri care nu pot
fi întocmai izolate și cunoscute publicului. Astfel, prin opinia Curții se
consideră că instanțele germane nu au găsit un echilibru satisfăcător
între interesele concurente. Prin urmare, a existat încălcarea art.8 din
Convenție iar asupra dreptului reclamantei la respectarea vieții sale de
familie, Curtea a considerat că nu este necesar să se pronunțe.26
O altă speță, „oferită de Curtea de la Strasbourg în mod magistral,
prin următoarea decizie luată în data de 15 aprilie 2019 în cazul
Relklos și Davourlis c. Grecia s-a pus în discuție problema
consimțământului. Astfel, reclamanții erau părinții unui nou-născut care
a fost repartizat într-o zonă sterilă unde avea acces doar personalul
medical din clinică. Mamei i s-au prezentat fotografii cu bebelușul făcut
pe față. Reclamanții au protestat față de pătrunderea unui fotograf
profesionist care lucrează în clinică într-un mediu la care doar
personalul medical ar fi trebuit să aibă acces și de posibila supărare
cauzată nou-născutului prin realizarea de fotografii din față și, mai ales,
fără acordul prealabil al acestuia. . Având în vedere indiferența clinicii
față de plângerile lor și refuzul acesteia de a preda negativele
fotografiilor, reclamanții au introdus o acțiune în despăgubiri la instanța
de fond. Acțiunea a fost respinsă ca nefondată.”27
După cum am arătat și în speța anterioară care joacă un rol
cardinal în materia dreptului la propria imagine, imaginea unei persoane
este reprezentată de trăsăturile unice ale acesteia prin care se distinge
de ceilalți indivizi, fiind una din caracteristicile atașate personalității
sale. Dreptul la protecția propriei imagini este astfel unul dintre
componentele esențiale ale dezvoltării personale și presupune dreptul
de a controla utilizarea acelei imagini.28 În majoritatea cazurilor există
posibilitatea ca un individ să refuze publicarea imaginii sale, aceasta
26
Hot. Curtea Europeană a Drepturilor Omului (SC. a III-a ), nr. 59320/00 septembrie 2004,
https://hudoc.echr.coe.int accesat la data de 21.02.2023.
27
Hot. Curtea Europeană a Drepturilor Omului ( cererea nr. 1234/05 ) aprilie 2009,
https://hudoc.echr.coe.int/eng accesat la data de 21.02.2023.
28
12
acoperind dreptul individului de a se opune înregistrării, conservării și

reproducerii imaginii de către o altă persoană. Deoarece imaginea
persoanei este una din trăsăturile atașate personalității ei, iar obținerea
consimțământului persoanei în discuție la momentul în care fotografia
este făcută, ci nu doar dacă este publicată.
În concluzie, reclamanții nu și-au dat acordul ca fotografia să poată
fi realizată nici de conducerea clinicii, nici a fotografului. Persoana în
cauză fiind minoră iar exercițiul dreptului asupra protecției imaginii sale
fiind supravegheată de către părinții acestuia. Managerul clinicii, nu a
cerut consimțământul reclamanților și a permis fotografului intrarea în
zona sterilă, acces în care doar medicii și asistentele clinicii aveau
acces, în vederea luării fotografiei. Deși fotografiile îl înfățișau pe minor
din față și nu într-o stare considerată înjositoare sau care i-ar putea
prejudicia personalitatea, considerentul primordial nu a fost dacă
fotografiile erau inofensive, ci faptul că fotograful le păstrase fără a
obține consimțământul reclamanților. Curtea apreciază că, în timpul
examinării cazului în discuție, instanțele elene nu au ținut cont că
reclamanții nu și-au dat consimțământul asupra fotografierii fiului lor sau
oprirea fotografului asupra negativelor corespunzatoare.29
Așadar, Curtea hotărăște că instanțele elene, în cazul de față, nu au
garantat, fiului reclamanților, protecția vieții private. Prin urmare, a
existat o violare a art.8 din Convenție.
Încheiem analiza jurisprudenței CEDO prin punerea în balanță a
dreptului la libertatea de expresie împotriva dreptului respectării vieții
private, care se diferențiază prin următoarele criterii, stabilite în
jurisprudență:
- Contribuția la o dezbatere de interes general. Aceasta se referă la
contribuția adusă de fotografi sau de articole la o dezbatere de
interes general.
- Cât de cunoscută este persoana vizată și care este subiectul
reportajului. Aici trebuie făcută o distincție între persoanele private
și cele care acționează într-un context public, ca figuri politice sau
publice.
- Comportamentul anterior persoanei vizate. Comportamentul
anterior publicării reportajului sau a fotografiei deja apărute într-o
publicație sunt factori care trebuie luați în considerare.
- Metoda de obținere a informației și veridicitatea acesteia. Aceștia
sunt factori foarte importanți deoarece Curtea a decis că protecția
29
Hot. Curtea Europeană a Drepturilor Omului ( cererea nr. 1234/05 ) aprilie 2009,
https://hudoc.echr.coe.int/eng accesat la data de 21.02.2023.
13
acordată de art.10 jurnaliștilor în legătură cu problemele de

interes general să existe condiția ca ei să acționeze cu bună-
credință și să ofere informații de încredere în concordanță cu etica
jurmalistică.
- Conținutul, forma și consecințele publicării. Modul în care acestea
sunt publicate și maniera în care persoana vizată este
reprezentată în fotografie. Măsura în care acestea sunt difuzate
este foarte importantă în funcție de ziar , dacă este unul național
sau local, având o largă sau limitată circulație.
2. Secțiunea II. Aspecte de drept comparat
1.1 Dreptul la propria imagine în coordonatele jurisprudenței franceze și

belgiene
Curtea de la Strasbourg datorează enorm jurisprudenței franceze

pe partea dreptului la propria imagine, inspirându-se profund din
soluțiile acestora.30 Am amestecat, în această parte a lucrării, practica
judecătorească franceză cu cea belgiană deoarece, aceasta a
împrumutat la rândul ei din cea franceză, prin prisma faptului că
instanțele belgiene își motivează soluțiile ceva mai detaliat decât cele
franceze. Astfel, jurisprudența Curții de la Strasbourg a fost deschisă
prin cauza Von Hannover, când deschiderea practicii franceze s-a
realizat printr-o hotărâre de referință care reflectă o asemănare cu cea
dedusă soluționării instanței Europene.
Tribunalul de Mare Instanță din Paris, a decis la data de 24
ianuarie 1997, pe cale președințială că „Gérard Depardieu, ca oricare
altă persoană, dispune asupra imaginii sale sau asupra utilizării care îi
este făcută de un drept exclusiv care îi permite a se opune difuzării fără
autorizarea sa expresă și specială. Nu este inutil de subliniat că
fotografiile litigioase au fost luate prin teleobiectiv, acest procedeu
caracterizând extragerea ilicită de imagini și de momente de intimitate
ale lui Gérard Depardieu.”31
30
S-a afirmat că până și abordarea privind balansarea exercițiului dintre dreptul la viață privată și cel
la libertatea presei este inspirată din Franța- H. Beverley- Smith, A. Lucas- Schloetter, op. cit., p.
221. Ori că, prin hotărârea din cauza Von Hannover c. Germania, Curtea de la Strasbourg a adoptat
angajamentul dreptului francez cu viața privată. Mai este citat aici unul dintre judecătorii Curții de la
Strasbourg, care într-o opinie concurentă a afirmat că instanțele germane: au făcut, într-o anumită
măsură, și sub influența americană, un fetiș din libertatea presei, B. Heiderhoff, G. Zmij, Tort Law in
Poland, Germany and Europe, Seillier, 2009, p.44.
31
Apud. E. Pierrat, op. cit., p. 43. Același autor mai trimite și la o altă hotărâre a TGI Paris, respectiv
cea din 3 februarie 1999, Mobutu c. Groupe Jeune Afrique, apreciind că întoarcerea la principiul unui
14
O hotărâre valoroasă este cea din 10 martie 2004 a Curții de

Casație franceze, Camera II civilă în care atenția este îndreptată
asupra unui cuplu celebru, un fotbalist și un manechin de talie
mondială. Fiind văzuți într-un loc public32 , asta nu reprezintă o
renunțare temporară a acestora la anumite drepturi esențiale ființei
umane, sau vreun acord tacit pentru consimțământul lor de a fi
difuzată și reprodusă propria imagine. Cea mai înaltă instanță din
Hexagon a reținut că „fotografiile lui M.X și doamnei Y. făcute cu
ocazia turneului de tenis de la Monte-Carlo, fără acordul acestora și cu
o încadrare ce-i izolează de publicul înconjurător, au fost publicate și
divulgate fără acordul acestora, fără ca societatea Hachette Filipacchi
să poată a se preleva de caracterul public al locului unde fotografiile
au fost făcute pentru a invoca o renunțare a lui M.X la drepturile sale.
Viața sentimentală și afectivă, cât și sarcina aparentă a Doamnei Y. fie
ea acompaniată de gesturi vizibile publicului în locuri frecventate în
special de persoane care se bucură de o notorietate momentană, că
aparține fiecăruia a gestiona, după placul său , și potrivit condițiilor
prealabil discutate cu mass- media care dorește a răspunde curiozității
reale a publicului, constituie o atingere datorată respectului vieții
private. Astfel, Curtea de apel a distins că publicația a adus atingere
dreptului la respectul vieții private și imaginii lui M.X.”33
Extrem de tranșant s-a pronunțat Curtea de Casațiune franceză,
Camera I civilă prin hotărârea sa din data de 5 decembrie 2006 :
„Violează art.9 din Codul civil și art. 8-1 și 10-2 din Conveție,
publicarea imaginii unei persoane complet nude,aducând o atingere
excepțională vieții sale private.” În speță fiind vorba despre un
cunoscut moderator al TF1, aflat în vacanță, i s-au făcut prin
teleobiectiv34 trei fotografii, reprezentându-l, atât din spate, cât și din
față, gol.
Într-o speță asemănătoare, „Curtea de apel din Versailles, a hotărât
în data de 13 mai 2009 că societatea Prisma Presse, prin încălcarea
dreptului la imagine și la viața privată a Laurei X. i-a fost adusă o
drept la imagine absolută este aproape. În această speță, fotografia lui Mobutu, luată în timpul unei
sărbători familiale, a permis a se statua că de dreptul la imagine beneficiază chiar și șefii de stat.
32
Privind acest criteriu al locului public în care se găsește persoana fotografiată, ne-a fos atrasă
atenția hotărârea din 6 iulie 2004 a TGI Paris ( camera17), în cadrul căreia, societatea pârâtă s-a
apărat la atacul reclamantei privind atingerea adusă dreptului său la propria imagine, odată cu
publicarea nepermisă a două fotografii care o reprezentau, prin intermediul a două argumente: cele
două clișee au fost într-un loc public, străzile Parisului iar fotografiile o reprezentau pe reclamantă în
exercițiul activității sale profesionale adică cerșetoria. Tribunalul de Mare Instanță din Paris a decis
că publicarea fotografiilor care o au în vedere pe reclamantă în cadrul activității pe care aceasta o
exercită pentru a-și câștiga traiul, nu se supun niciunui motiv legitim susceptibil de a se preleva
asupra dreptului la propria imagine pe care îl are orice persoană.
33
34
Teleobiectiv : mijloc tehnic care trădează aproape invariabil o captare ilicită a imaginilor, cum am
observat și în cazul Von Hannover.
15
atingere destul de gravă demnității sale, cauzându-i astfel un

prejudiciu prin care societatea pentru a-l putea repara, fiind supusă la
plata de daune-interese în suma de 60.000 euro. ”35
Am sublinia aici problema persoanei filmate sau fotografiate nud a
cărei imagine a fost folosită. De exemplu, nu va putea invoca violarea
dreptului său la viață privată sau la propria imagine individul care în
timpul unei întreceri sportive intră pur și simplu pe terenul de joc
transmis în direct îmbrăcat în costumul lui Adam ori se află sub
influența băuturilor alcoolice. În aceste situații, persoanei căreia îi este
atins dreptul la propria imagine își invocă propria infamie, un aspect
care nu va fi niciodată acceptat în totalitate.36
Față de Curtea de la Strasbourg, jurisprudența franceză, nu face o
distincție foarte mare între un necunoscut și o celebritate,ori o figură
publică, în sensul că celui necunoscut nu îi este acordată o protecție
sau vreun privilegiu la fel de mare ca în cazul unei celebrități. Instanțele
tranzitează, în astfel de cazuri, cu alte criterii pe care doctrina a
încercat sa le organizeze sub denumirea de „excepții” de la dreptul la
propria imagine.
În concluzie, s-a afirmat, că dreptul la imagine conține anumite piedici
când punerea acestuia în aplicare se plasează în ochii presei.
Excepțiile de care vorbeam mai sus, își au ca sursă, tocmai acest drept
al presei. De aceea, întinderea dreptului la imagine va fi, în anumite
circumstanțe, restrânse, în favoarea dreptului la informare, „grosso
modo: dreptul presei de a informa și a publicului de a fi informat ”. Este
așa atunci când : fotografia ilustrează un subiect de actualitate, un
35
În speță, societatea în discuție, editoarea saptămânalului „Voici”, a publicat în această revistă,
dar și pe site-ul său de internet, https://www.voici.fr , mai multe fotografii nud sau parțial nud ale unei
persoane, sub un titlu „corespunzător” sugerându-se, într-un anume fel, că aceste fotografii au fost
furnizate, din răzbunare, de către fostul soț al acesteia.
36
Situațiile descrise în exemplele de mai sus reprezintă, cel puțin, fapte contravenționale. Facem
trimitere, de exemplu la art.20 lit. (m) din Legea nr. 4/2008 privind prevenirea și combaterea violenței
cu ocazia competițiilor și a jocurilor sportive, publicată în M. Of. nr. 24 din 11 ianuarie 2008, care
reține : „Spectatorilor le este interzis: să săvârşească fapte, acte sau gesturi obscene, să profereze
ori să scandeze injurii, cuvinte sau expresii jignitoare ori vulgare, precum şi ameninţări cu acte de
violenţă împotriva celorlalţi spectatori, oficiali, jucători sau a bunurilor acestora. ” Într-un cadru și mai
extins este art.3 alin. (1) din Legea nr.61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor
norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, republicată în M. Of. nr.77 din 31 ianuarie
2011, care statuează: „Constituie contravenție săvârșirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu
sunt comise în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni: ăvârșirea în
public de fapte, acte sau gesturi obscene (...)”. Un exemplu concludent pentru teza noastră ne-a fost
oferit de către Curtea de Apel Versailles, prin hotărârea din 18 martie 2010. Această instanță a decis
că o femeie tânără, goală, într-o cadă, filmată în cadrul reportajului Paris dernière, și-a dat
autorizarea tacită de a-i fi exploatată imaginea, căci ea a vorbit la un moment dat cu cameramanul
fără a-și manifesta cea mai mică rezistență, și privea camera de filmat de o mannieră îngăduitoare,
jucând o scenă cu tentă sexuală la momentul în care camera s-a apropiat. În acest sens, concluzia
Curții a fost extrem de tranșantă: „apelanta nu poate, în aceste condiții, invoca o atingere adusă
intimității vieții sale private sau respectul dreptului său la propria imagine. ”
16
subiect istoric, reproducerea imaginii persoanei este accesorie prin

raportare la fotografie sau când persoana nu este identificabilă în
imaginea respectivă.37
1.2 Dreptul la propria imagine din perspectiva jurisprudenței din

Québec
Vom deschide această secțiune dedicată jurisprudenței din Québec

cu o nestemată juridică, celebra cauză Duclos c. Aubry. Justificarea
acestei abordări este aceea că această hotărâre pronunțată în cauză
reușește a esențializa în mod magistral cele mai multe controverse
legate de dreptul la propria imagine. Încercând și chiar reușind să ofere
rezolvări juste acestei materii care, cu toate acestea, rămâne una
fascinantă.
Astfel, „originea litigiului în cauza Duclos c. Aubry prin hotărârea din
data de 15 august 1996, îl prezintă pe domnul Gilbert Duclos lucrând ca
fotograf profesionist la Montréal. Acesta se ocupă în mod regulat cu
activități de fotografie artisitică. I se întâmplă adesea să cedeze gratuit
unele dintre fotografiile sale în scopul publicării. Editura Vice- Versa
publica în anul 1988 o revistă literară și artistică distribuită în Québec,
în restul Canadei și în alte țări. Aceasta publica texte literare diverse,
eseuri sau nuvele, precum și fotografii, utilizând tehnici de paginație
elegantă. În anul 1988, apelantul Duclos o fotografiase pe doamna
Aubry, fără ca aceasta să știe, pe când se afla așezată pe scara
exterioară a unei clădiri, într-o stradă neindentificată din Montréal,
îmbrăcată simplu, dar corect. Câteva luni mai târziu, colegii de școală
i-au spus, în batjocură, susține ea, că au vazut-o într-o fotografie,într-un
număr tematic al revistei Vice- Versa despre oraș. Apelantul Duclos
permisese editorului să folosească această fotografie, fără plată,
trebuie menționat. Doamna Aubry a depus o plângere cerând daune
interese contra fotografului și editorului. Această procedură cere
despăgubirea pentru prejudiciul moral ce rezultă dintr-o atingere adusă
reputației și a vieții sale private, prin realizarea fotografiei, publicarea și
comercializarea acesteia, fără acordul acesteia. Apărarea editorului a
susținut că publicarea fotografiei nu aducea daune niciunui drept
garantat de Carta drepturilor și libertăților persoanei. Aceasta nu ar fi
produs nicio încălcare a drepturilor și libertăților doamnei lefat de viața
sa privată și de reputația sa. Apărarea fotografului susținea că
37
În acest sens v. N. Mallet- Poujol, Protection de la vie privée et des données personnelles,
(Chargée de Rechercher au CNRS) Legamedia, 2004, p.13.
17
fotografia luată într-un spațiu public se realizase în afara contexului

vieții private că nu era necesar niciun consimțământ pentru realizarea
sa.”38
Hotărârea Curții din Québec admite acțiunea. Potrivit primului
judecător, fotografia fusese luată fără acordul doamnei Aubry iar
publicarea acesteia, o expusese pe aceasta. Editorul Vice-Versa a
săvârșit o greșeală publicând și distribuind fotografia. Această publicare
ar fi adus atingere dreptului la propria imagine, considerat ca o parte
componentă a dreptului la viață privată. În ceea ce îl privește, pe
fotograful Duclos comisese un delict aducând atingere vieții private a
doamnei Aubry prin realizarea fotografiei, fără acordul acesteia.
Conform Curții din Quebec, acțiunile fotografului și al editurii au adus
atingere dreptului la propria imagine și a vieții private. Ca urmare,
doamna Aubry le-a asimilat ca unei culpe civile, pe care aceasta a
întemeiat o condamnare în solidar la plata unei daune interese pentru
despăgubirea unui prejudiciu moral. Ea a refuzat, totuși, să admită
daune exemplare, în lipsa unei dovezi a unei culpe intenționate.
În principiu, în cadrul protecției acestui drept la propria imagine,
publicarea neautorizată sau făcută în scopuri neprevăzute de un
consimțământ aduce atingere drepturilor la intimitate sau la anonimat.39
Caracteristicile esențiale ale problemei dreptului la imagine s-ar emite
astfel din această jurisprudență din Québec. Doctrina din Québec le-a
precizat, inspirându-se în bună măsură din dreptul civil francez.
Tehnicile fotografiei și ale filmului capturează și conservă o viziune
momentană a aparenței unei persoane. Imaginea fugitivă, destinată să
dispară în viața curentă, subzistă de acum pe suporturi, tehnologice
variabile.
Protecția imaginii ține de drepturile personalității, mai exact de
dreptul la viața privată. O îndelungată evoluție a sistemului juridic a
condus la recunoașterea acestor drepturi calificate în dreptul privat
drept prerogative care au ca funcție să asigure, din punct de vedere
38
Am preluat această traducere impecabilă cu modificări proprii mai mult decât minore a hotărârii
aici în discuție, de pe site-ul domnului judecător Cristi Dănileț, https://cristidanilet.wordpress.com .
Această hotărâre magistrală ar trebui să pună pe gânduri mulți magistrați naționali, sub aspectul a
ceea ce înseamnă o veritabilă argumentație juridică și motivare a hotărârilor judecătorești. Aceasta
poate fi consultată în „forma” originară la următoarea adresă: https://scc-csc.lexum.com. Ținem a
mai preciza că hotărârea C.A.Québec în discuție a fost confirmată de către Curtea Supremă a
Canadei prin hotărârea acestei instanțe pronunțată la data de 9 aprilie 1998, cauza purtând titlul
Aubry c. Éditions Vice-Versa inc.
39
18
juridic, protecția a ceea ce constituie individualitatea proprie a

persoanei în relațiile dintre persoanele particulare. Prin simplul fapt al
exsistenței sale, persoana este considerată a se bucura de aceste
drepturi.
CAPITOLUL III. JURISPRUDENȚA NAȚIONALĂ ÎN MATERIA

DREPTULUI LA PROPRIA IMAGINE
Secțiunea I.Problematica consimțământului
1.1 Consimțământul persoanei

O să începem această secțiune prin a defini pe înțelesul
tuturor ce înseamnă în esență consimțământul. Astfel, „consimțământul
conform dicționarului LaRousse reprezintă acțiunea unei persoane de
a-și da acordul cu privire la o acțiune, la un proiect sau la o aprobare,
asentiment.”40 În timp ce domnul profesor Gabriel Boroi „definește
consimțământul ca fiind acea condiție de fond, esențială, de validitate și
generală a actului juridic civil, prin care se înțelege exteriorizarea
hotărârii de a încheia un act juridic civil.”41
40
Dicționar LaRousse
41
Gabriel Boroi, Carla Alexandra Anghelescu, Curs de drept civil. Partea generală, Ed. Hamangiu,
București, 2021, p. 146.
19
În ceea ce privește dreptul la propria imagine, după cum am

văzut mai sus, consimțământul, sau obținerea acestuia de la persoana
pusă în această ipostază de a i se utiliza imaginea este, de regulă
obligatorie. Prin acordul consimțământului dat către o anumită
persoană, aceasta din urmă este practic împuternicită să folosească
imaginea celei care s-a manifestat în acest mod. Obținerea
consimțământului, ca regulă, trebuie să fie indispensabil pentru ca un
subiect de drept să poată utiliza imaginea unei anumite persoane fizice.
Tot ca o regulă generală, consimțământul în anumite cazuri se va
analiza restrictiv, în folosul titularului dreptului la propria imagine.
Consimțământul trebuie să vină de la persoana titulară a dreptului la
propria imagine. În cazul minorilor care nu au capacitate de exercițiu
consimțământul lor va fi dat de către reprezentanții lor legali. Dacă
ambii părinți exercită autoritatea părintească asupra minorului atunci
consimțământul va trebui obținut de la amândoi. Minorii cu capacitate
de exercițiu restrânsă, își pot atribui propriul consimțământ, dar
obligatoriu cu acordul părinților sau, după caz a tutorelui, așa cum reies
din dispozițiile articolului 41, alin. (2).42 Un atare act juridic nu va putea
fi incadrabil la alin. (3) a aceluiași art.41, fiind un veritabil act de
dispoziție, cu o însemnătate deosebită, ci nu per a contrario unul de
mică valoare, cu caracter curent și care se execută la data încheierii. 43
Ca o mică paranteză trebuie să reamintim, că dreptul la propria imagine
a unei persoane cuprinde atât înfățișarea fizică, cât și vocea acesteia,
sens în care consimțământul atunci când este oferit va trebui să fie
extrem de clar și specific.
1.2 Încălcarea consimțământului persoanei
Există situații, destul de multe după cum am putut observa

din roller coaster-ul jurisprudențial prezentat în paginile de mai sus, în
care imaginea unei persoane poate fi utilizată chiar și în absența
consimțământului acesteia. Asta se poate întâmpla, atunci când
interesul general trebuie să fie impus în dauna unui interes individual.
42
Art. 41 alin. (2) Cod civil: „Actele juridice ale minorului cu capacitate de exerciţiu restrânsă se
încheie de către acesta, cu încuviinţarea părinţilor sau, după caz, a tutorelui, iar în cazurile
prevăzute de lege, şi cu autorizarea instanţei de tutelă. Încuviinţarea sau autorizarea poate fi dată,
cel mai târziu, în momentul încheierii actului.”
43
Cass. civ. 1, hotărârea din 27 martie 1990: „ Un minor nu poate, fără autorizarea uneia dintre
persoanele care au autoritatea asupra lui, să încheie o convenție relativă la un drept al personalității,
cum este dreptul la imagine. ”
20
Făcând referire la codul civil, „conform art. 1204,

consimțământul trebuie să fie serios, liber și exprimat în cunoștiință de
cauză.” 44
Consimțământul pentru a fi valabil trebuie să îndeplinească
câteva cerințe de bază, cum ar fi: să provină de la o persoană care are
discernământ, să aibă intenția de a produce efecte juridice și să nu fie
împiedicat de vreun viciu de consimțământ. Viciile de consimțământ
care afectează consimțământul sunt: eroarea, dolul, violența și
leziunea.
Încălcarea consimțământului persoanei apare atunci când
imaginea individului este luată pentru a fi publicată fără autorizarea
acestuia, când imaginea este luată fără autorizarea persoanei care este
utilizată cu alte scopuri decât cele prevăzute prin autorizare, când
consimțământul nu este expres sau când consimțământul nu incubă
celui care a reprodus imaginea.
2. Secțiunea II.Apărarea dreptului la propria imagine
Ar trebui să fim conștienți că importanța unui drept ar trebui să se

măsoare în gradul său de protecție. Dreptul la propria imagine, „într-o
exprimare metaforică, nu va putea fi îmbrăcat cu un scut din lemn și o
furcă.”45 În acest mod, legiuitorul s-a dovedit a fi destul de priceput prin
reglementarea dispozițiilor art. 252-257 din Codul Civil, pe care le-a
grupat sub Titlul V intitulat „ Apărarea drepturilor nepatrimoniale”.
Pentru a continua acest subiect trebuie să ne aducem aminte de
drepturile subiective, care sunt prerogativele acordate persoanelor
fizice și juridice care sunt recunoscute de dreptul obiectiv. Acest drept
face referire la dreptul în vigoare, care își au reflementările în coduri,
legi, tratate. Astfel, drepturile subiective sunt cele extrase din aceste
dispoziții obiective.
Așadar, toată lumea, nu doar un subiect de drept are obligația de a
nu utiliza înfățișarea fizică sau vocea altei persoane fără acordul
acesteia. Aici lucrurile sunt mai simple deoarece toți subiecții de drept,
de menționat doar persoanele fizice, sunt titulari ai dreptului la propria
44
Art. 1204 Cod Civil: „Consimţământul părţilor trebuie să fie serios, liber şi exprimat în cunoştinţă
de cauză. ”
45
21
imagine46,pe de o parte, iar pe de altă parte, toți subiecții de drept, atăt

cele persoane fizice, cât și cele juridice sunt ținuți a respecta drepturile
tuturor celorlate persoane fizice la propria imagine.
Odată amenințată această obligație, titularul dreptului subiectiv se
va putea reține de calea recursului jurisdicțional, solicitându-se ca prin
mijlocirea contrângerii statale, să îi fie apărat acest drept indivizibil
ființei sale. Pentru că suntem în prezența unui drept mixt, prejudiciul va
putea fi unul patrimonial sau nepatrimonial.
Printr-o sistematizare a mijloacelor de apărare puse la dispoziție
de către legiuitorul național în materia drepturilor nepatrimoniale și a
drepturilor personalității, „subliniem faptul că există mai multe tipuri de
acțiuni. Avem astfel, trei feluri de acțiuni defensive care protejează
individul, acesta urmând să aleagă una sau mai multe acțiuni în funcție
de situație. Se mai desprind de aici și acțiunile reparatorii, acestea sunt
acțiunile în despagubiri și acțiunile în repararea daunelor morale.”47
3. Secțiunea III. Importanța acestui drept prin prisma
jurisprudenței naționale
Importanța dreptului la propria imagine, consider că a luat o

amploare destul de considerabilă în ultimii ani, prin simplul fapt că acest
drept este pentru toți, un drept extrapatrimonial care protejează
individul în personalitatea sa, oferind acestuia posibilitatea de a-și
apăra imaginea împotriva oricărei atingeri aduse acestuia.
O să închei acest capitol, cu o decizie pe scurt a instanțelor
române pronunțată sub imperiul dispozițiilor Codului civil referitoare la
dreptul la propria imagine. Astfel, în speță, „hotărârea dată de
Tribunalul Arad, Secția Civilă, nr.1496 din data de 1 noiembrie 2012 a
reținut că în data de 27 decembrie 2011, pe prima pagină a ziarului
numit G.A, a apărut un articol legat de 300 de arădeni care au ajuns la
urgențe din cauza consumului excesiv de mâncare și băutură, editat de
46
S-a ridicat și o problemă dacă o persoană juridică poate fi titulară a unui drept la propria imagine.
Răspunsul oferit pare să fie unul negativ. O persoană juridică, neavând o existență organică, prin
chiar firea lucrurilor,nu are cum să aibe o înfățișare fizică sau voce. Totuși s-a apreciat că, fie
persoanele juridice se bucură de anumite drepturi ale personalității care, obligatoriu însă, sunt
compatibile cu natura lor, jurisprudența făcând, în mod îndrăzneț, aplicarea dreptului la onoare și la
reputație inclusiv în cazul unor atare subiecte de drept. Pe acest fir al gândirii vom cita aici: „ Dreptul
la propria imagine nu privește decât persoanele fizice. Pentru persoanele juridice, în mod special
întreprinderile, protecția imaginii recurge cel mai frecvent la anumite tehnici juridice,cum ar fi
concurența neloială, contrafacerea mărcilor, sau mai simplu la responsabilitatea de drept comun.” O.
Iteau, L’ identité numeriqué en question, Eyrolles, 2008, p.133.
47
În acest sens v. O. Ungureanu, Protecția drepturilor nepatrimoniale cu privire specială asupra
drepturilor personalității în concepția Codului civil ( Legea nr. 287/2009, republicată), studiu în
lucrarea In Honorem Alexandru Bacaci. Ovidiu Ungureanu, Colecția In Honorem, Ed. Universul
Juridic, București, 2012, p. 49 și p. 50.
22
societatea pârâtă. În acest articol, a apărut și o fotografie în care poate

fi recunoscută mama reclamanului X, decedat la data de 4 mai 2009.
Aceasta a ajuns la spital în urma unor probleme cardiace, și nu ca
urmare a consumului excesiv de mâncare și băutură. Însă, nici pârâta
nu a susținut că mama reclamantului ar fi fost internată din cauza
consumului de mâncare și băutură, indicând că a vrut ilustrarea
articolului cu o fotografie din arhiva ziarului, privitoare la sala de la
unitatea de primiri urgențe a spitalului. Conform prevederilor art. 74
lit.g) din Codul Civil48, invocat de reclamant ca temei de drept al acțiunii,
sub rezerva aplicării dispozițiilor art. 75, pot fi considerate ca atingeri
aduse vieții private, difuzările de materiale conținând imagini privind o
persoană aflată la tratament în unitățile de asistență medicală, precum
și a datelor cu caracter personal privind sănătatea. Instanța de fond a
constatat că pârâta a difuzat în ziar imaginea unei persoane decedate,
în timp ce aceasta se afla sub tratament într-o unitate de asistență
medicală, fără a avea acordul familiei. Pârâta a invocat prevederile art.
76 din Codul Civil 49, care se referă la o prezumție de acord în cazul în
care însăși persoana la care se referă materialul l-a pus la dispoziția
unei persoane juridice despre care are cunoștință că își desfășoară
activitatea în domeniul informării publicului. Instanța de fond a apreciat
că prin publicarea fotografiei mamei reclamantului, al cărei unic
moștenitor este reclamanantul, conform art. 74 lit. g) din Codul Civil ,
fapt ce atrage incidența prevederilor art. 1349 alin. (1) și (2), și art. 1357
din Codul Civil, referitoare la răspunderea delictuală și obligația de
reparare a prejudiciului cauzat. Astfel, în speță a existat o faptă de
atingere adusă vieții private și s-a aprobat vinovăția sub forma culpei.”50
48
Art. 74 lit. g) Cod Civil: „ Sub rezerva aplicării dispozițiilor art.75, pot fi considerate ca atingeri
aduse vieții private: g) difuzarea de materiale conţinând imagini privind o persoană aflată la
tratament în unităţile de asistenţă medicală, precum şi a datelor cu caracter personal privind starea
de sănătate, problemele de diagnostic, prognostic, tratament, circumstanţe în legătură cu boala şi cu
alte diverse fapte, inclusiv rezultatul autopsiei, fără acordul persoanei în cauză, iar în cazul în care
aceasta este decedată, fără acordul familiei sau al persoanelor îndreptăţite.”
49
Art. 76 Cod Civil : „ Când însuşi cel la care se referă o informaţie sau un material le pune la
dispoziţia unei persoane fizice ori persoane juridice despre care are cunoştinţă că îşi desfăşoară
activitatea în domeniul informării publicului, consimţământul pentru utilizarea acestora este
prezumat, nefiind necesar un acord scris.”
50
23
CONCLUZII
Cu alte cuvinte, dreptul la propria imagine, care de regulă a fost

opera jurisprudenței, este un drept al personalității, un drept primordial
pentru fiecare de a împiedica altuia reprezentarea imaginii sale.
Cu toții putem fi de acord, că orice persoană își poate admira propria
imagine fără nicio reținere, deci oricine este liber să își folosească
imaginea așa cum dorește, fie că este vorba despre un autoportret,
autosculptură. Acest drept constituie la protejarea imaginii sale care
reprezintă o condiție primordială la dezvoltarea ființei umane.
În momentul actual, valoarea imaginii individului este analizată la
nivel social, politic, economic și emoțional dar, și din perspectiva
consecințelor acestuia. Majoritatea persoanelor cred că s-au confruntat
măcar odată în viață cu acest drept, apărând involuntar într-un articol,
revistă sau de ce nu o postare pe rețelele de socializare fără să își fi dat
acordul. Așa cum am reprodus în capitolul II, intitulat „Dreptul la propria
imagine. O perspectivă practică”, în care am relatat câteva cazuri
practice sub lupa jurisprudenței CEDO, legate de încălcarea dreptului
la propria imagine a persoanei. După cum am discutat anterior pe
24
parcursul lucrării, dreptul individului la protejarea imaginii sale, instituie,

astfel, una din condițiile esențiale ale dezvoltării sale personale.
Prin conținutul acestui drept trebuie să înțelegem că acesta ne
permite să ne împotrivim de fiecare dată atunci când nu se ține cont de
consimțământul exprimat al persoanei cu privire la imaginea sau vocea
sa. Despre nevoia reglementării nici nu se poate pune problema, în
contextul că societatea din ziua de azi este una foarte avansată, din
punct de vedere tehnologic, unde fiecare telefon are un dispozitiv foto și
video integrat, care poate capta imagini și înregistrarea vocii persoanei.
Astfel, este foarte important să cunoaștem care sunt limitele imixtiunii
dreptului la propria imagine.
BIBLIOGRAFIE
I. Cărți, cursuri, monografii

● B. Edelman, Ownership of the Image. Elements for a Martrix
Theory of Law, London, 1979.
● Gabriel Boroi, Carla Alexandra Anghelescu, Curs de drept civil.
Partea generală, Ed. Hamangiu, București, 2021.
● K. Lemmens, La presse et protection juridique de l’ individu,
Larcier, 2004.
● O. Ungureanu, Protecția drepturilor nepatrimoniale cu privire
specială asupra drepturilor personalității în concepția Codului Civil
(Legea nr. 287/2009, republicată), în In Honorem Alexandru Bacaci.
Ovidiu Ungureanu, Colecția In Honorem, Ed. Universul Juridic,
București, 2012.
● Bogdan Ionescu, Dreptul la propria imagine. O perspectivă
practică, Ed.Universul Juridic, București, 2013 .
● G. Brϋggermeier, A.C.Ciacchi , P.O’Callaghan, Personality Rights
in EuropeanTort Law, Cambridge University Press, 2010.
25
● O. Ungureanu, C. Munteanu, Considerații privind caarcterele și

limitele drepturilor personalității, în In Honorem Radu I. Motica, Colecția
In Honorem, Ed. Universul Juridic, București, 2012.
● O.Ungureanu, C.Munteanu, Drept civil. Persoanele în
reglementarea noului Cod civil, Ed. Hamangiu , București , 2011.
● Roxana Matefi, Silviu-Dorin Șchiopu, Drepturile personalității.
Facultatea de Drept, Brașov, 2019.
II. Acte normative
● Codul civil
● Constituția României
● Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe
● M. Of. nr. 24 din 11 ianuarie 2008
● M. Of. nr.77 din 31 ianuarie 2011
III. Legislație
● Cass. civ. 1, hotărârea din 8 ianuarie 1980.

● Cass. civ. 1, hotărârea din 27 martie 1990.
● Dec. ICCJ, (Secția II civilă), nr. 1458 din 16 mai 2014.
● Hot. Curtea Europeană a Drepturilor Omului (SC. a III-a ), nr.
59320/00 iunie 2004.
● Hot. Curtea Europeană a Drepturilor Omului (cererea nr.
1234/05 ) aprilie 2009.
● Hot. Curții Supreme Spaniole din 2 iulie 2001 ( nr. cazului
156/2001).
IV. Resurse internet
● https://www.legalis.net
● www.flpavocats.com
● https://www.echr.coe.int
● https://hudoc.echr.coe.int
● https://cristidanilet.wordpress.com
● https://scc-csc.lexum.com
● https://www.voici.fr
26
27

Alecsandra Constantin Lucrare 50151 416990780

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Alecsandra Constantin Lucrare 50151 416990780

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

PROGRAMUL DE STUDII DREPT

PROGRAMUL DE STUDII DREPT

DISCIPLINA: Drepturile personalității

TEMA: Dreptul la propria imagine

Subsemnata,Constantin Alecsandra declar pe proprie răspundere, sub incidența legii

Data predării lucrării Semnătură

Societatea din ziua de azi tinde să acorde o importanță deosebită

CAPITOLUL I . CONSIDERAȚII GENERALE

responsabilitate. Totodată, nu se poate spune că simpla fotografiere,

1.2 Ratio legis

De obicei, când analizăm o anumită instituție juridică, pe care

1.3 Natura dreptului la propria imagine din perspectiva

Jurisprudența distinge dubla componentă a dreptului la propria

Astfel, dreptul la propria imagine cum am vazut anterior, este un

de cesiune a dreptului patrimonial de reproducere sau utilizare a acelui

2. Secțiunea II. Principii ale dreptului la propria imagine

Cu această secțiune vom închide abordarea teoretică a dreptului

Jacqueline H., accentuând că partea în care aceasta a fost

CAPITOLUL II. DREPTUL LA PROPRIA IMAGINE . O

1.1 Noțiuni introductive. Aspecte generale

dreptul la propria imagine, ca mai apoi să ne extindem asupra cazurilor

1.2 Cazuri practice

Imaginea unei persoane este una dintre caracteristicile principale

În concluzie, „Curtea consideră că factorul decisiv în echilibrarea

acoperind dreptul individului de a se opune înregistrării, conservării și

acordată de art.10 jurnaliștilor în legătură cu problemele de

2. Secțiunea II. Aspecte de drept comparat

1.1 Dreptul la propria imagine în coordonatele jurisprudenței franceze și

Curtea de la Strasbourg datorează enorm jurisprudenței franceze

O hotărâre valoroasă este cea din 10 martie 2004 a Curții de

atingere destul de gravă demnității sale, cauzându-i astfel un

subiect istoric, reproducerea imaginii persoanei este accesorie prin

1.2 Dreptul la propria imagine din perspectiva jurisprudenței din

Vom deschide această secțiune dedicată jurisprudenței din Québec

fotografia luată într-un spațiu public se realizase în afara contexului

juridic, protecția a ceea ce constituie individualitatea proprie a

CAPITOLUL III. JURISPRUDENȚA NAȚIONALĂ ÎN MATERIA

1.1 Consimțământul persoanei

În ceea ce privește dreptul la propria imagine, după cum am

1.2 Încălcarea consimțământului persoanei

Există situații, destul de multe după cum am putut observa

Făcând referire la codul civil, „conform art. 1204,

2. Secțiunea II.Apărarea dreptului la propria imagine

Ar trebui să fim conștienți că importanța unui drept ar trebui să se

imagine46,pe de o parte, iar pe de altă parte, toți subiecții de drept, atăt

Importanța dreptului la propria imagine, consider că a luat o

societatea pârâtă. În acest articol, a apărut și o fotografie în care poate

Cu alte cuvinte, dreptul la propria imagine, care de regulă a fost

parcursul lucrării, dreptul individului la protejarea imaginii sale, instituie,

I. Cărți, cursuri, monografii

● O. Ungureanu, C. Munteanu, Considerații privind caarcterele și

II. Acte normative

● Cass. civ. 1, hotărârea din 8 ianuarie 1980.

IV. Resurse internet

S-ar putea să vă placă și