MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI TINERETULUI

AL REPUBLICII MOLDOVA
UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

Cu titlu de manuscris
C.Z.U.: 347.78 (043.3)

CHIROŞCA IGOR

REGLEMENTAREA JURIDICĂ A RELAŢIILOR PRIVIND

OPERELE DE ARTĂ PLASTICĂ

SPECIALITATEA: 12.00.03 - DREPT PRIVAT (DREPT CIVIL,

DREPT AL AFACERILOR) 

Autoreferatul tezei de doctor în drept

CHIŞINĂU, 2009
Teza a fost elaborată în cadrul catedrei “Dreptul antreprenoriatului” a Facultăţii de Drept a
Universităţii de Stat din Moldova.

Conducător ştiinţific,
Volcinschi Victor, dr. în drept, prof. univ.

Referenţi oficiali,
1. COJOCARU Violeta, dr. hab. în drept, conf. univ., Universitatea de Stat din Moldova;
2. PÎNZARI Veaceslav, dr. în drept, conf. univ., Universitatea „A. Russo”, Bălţi;

Componenţa consiliului ştiinţific specializat:

1. COJUHARI Alexandru, dr. hab. în drept, prof. univ.;
2. BAIEŞ Sergiu, dr. în drept, conf. univ.;
3. COJOCARI Eugenia, dr. hab. în drept, prof. univ.;
4. ROTARI Alexandru, dr. în drept, conf. univ.;
5. CHIBAC Gheorghe, dr. în drept, prof. univ.;

Susţinerea va avea loc la 5 decembrie 2009, ora 12.00, în şedinţa Consiliului ştiinţific specializat
DH 30 12.00.03 - 22, din cadrul Universităţii de Stat din Moldova (MD 2069, Republica Moldova,
mun.Chişinău, str. G.Iablocikin, 2/1, Bloc 7, sala de conferinţe 103).

Teza de doctor şi autoreferatul pot fi consultate la Biblioteca Universităţii de Stat din Moldova,
şi la Biblioteca Naţională a Republicii Moldova şi la pagina Web a C.N.A.A. (http:www.cnaa.md).

Autoreferatul a fost expediat la 29 octombrie 2009.

Secretar ştiinţific al
Consiliului Ştiinţific Specializat,
Sergiu Baieş, dr. în drept

Conducător ştiinţific,
Victor Volcinschi, dr. în drept, prof. univ.

Autor:
Igor Chiroşca

© Chiroşca Igor, 2009

2 

 
 I. REPERE CONCEPTUALE ALE CERCETĂRII
Actualitatea temei. Dezvoltarea şi evoluţia spectaculoasă a conţinutului relaţiilor sociale, în
contextul şi drept consecinţă a evenimentelor istorice din anii ’90, a generat în Republica Moldova o
adevărată Revoluţie legislativă. În această ordine de idei, dreptul de autor, care este o instituţie
relativ tînără a dreptului civil, capătă o importanţă majoră. Or, investirea în potenţialul intelectual al
umanităţii constituie perpetuum mobile al progresului cultural, economic, social, educaţional etc., iar
existenţa acestuia depinde direct de nivelul de protecţie acordat operelor de literatură, artă şi ştiinţă.
Fiind conştientă de această realitate, legiuitorul moldovenesc, odată cu proclamarea
principiilor constituţionale fundamentale, cum ar fi: principiul libertăţii creaţiei, principiul libertăţii
exprimării opiniei, principiul inadmisibilităţii cenzurii etc., purcede la ajustarea vechiului sistem de
protecţie a creaţiilor intelectuale, şi adoptă prima lege organică menită să protejeze interesele
creatorilor din domeniul literaturii, artei şi ştiinţei. Este vorba de Legea Republicii Moldova № 293-
XIII privind dreptul de autor şi drepturile conexe, adoptată la data de 23 noiembrie 1994 (în
continuare, Legea nr. 293/1994). La momentul actual, în contextul necesităţii armonizării legislaţiei
moldoveneşti cu directivele europene, în Parlament este înaintat un nou proiect de lege privind
dreptul de autor şi drepturile conexe, care se încadrează perfect în planul de acţiuni sub genericul
integrării Republicii Moldova în Uniunea Europeană.
Importanţa acestei instituţii este de asemenea marcată şi de atenţia sporită la nivel
internaţional. Astfel, în ultimele două secole, au fost adoptate un şir de convenţii internaţionale
dintre care cele mai importante sunt Convenţia de la Berna privind protecţia operelor literare şi
artistice din 1886 şi Convenţia Mondială privind dreptul de autor din anul 1971. Importanţa este, de
asemenea accentuată şi de faptul că, actualmente, există un număr impunător de Directive ale
Comunităţii Europene consacrate acestor probleme. Plus la aceasta, crearea unui organ internaţional
specializat cum este Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale (agenţie specializată din
sistemul Organizaţiei Naţiunilor Unite, ce are mandatul de a se preocupa cu administrarea
problemelor legate de proprietatea intelectuală, inclusiv dreptul de autor), accentuează importanţa ce
se acordă dreptului de autor, de altfel, recunoscut ca cel mai apreciat drept, deoarece protejează cel
mai sacru ce poate exista, dreptul omului la produsul creaţiei sale intelectuale din domeniul artei,
literaturii sau ştiinţei.
În pofida existenţei unui cadru legal naţional şi internaţional bine închegat, dreptul de autor
este considerat una dintre cele mai dinamice şi sensibile instituţii juridice în ceea ce priveşte reacţia

3 

 
la rezultatele dezvoltării ştiinţei şi tehnicii, la noile mijloace de fixare, multiplicare şi răspîndire a
informaţiei nu numai la nivel local sau regional, dar şi la nivel mondial. Actualmente aceasta suferă
o serie de provocări determinate de o nouă etapă a dezvoltării civilizaţiei umane. Este vorba de aşa
numita, era digitală.
Schimbările de ultimă oră evident trezesc interesul tuturor specialiştilor în domeniu, fie ei
doctrinari sau practicieni. Din păcate însă, acest interes nu este asistat de studii ştiinţifice ample care
ar putea servi drept călăuză pentru legiuitorul moldovenesc, fapt ce pune în evidenţă actualitatea
temei abordate în teză.
Actualitatea temei investigate rezidă, în primul rînd, în încearcarea de a trata multi-aspectual o
varietate a creaţiilor intelectuale protejate prin dreptul de autor. Este vorba de analiza
reglementărilor ce ţin de relaţiile sociale privind operele de artă plastică. În acest context,
intenţionăm a face o analiză ştiinţifică complexă a fenomenului operei de artă plastică atât din
punctul de vedere teoretic, cât şi practic, autorul utilizând cunoştinţe din domeniul teoriei artelor şi
ştiinţei dreptului, a legislaţiei în vigoare şi analizând practica judiciară din domeniu.
Există cîteva momente specifice acestei categorii de opere care fac ca normele generale de
drept, odată fiind aplicate relaţiilor ce ţin de operele de artă plastică, suferă anumite metamorfoze.
Elucidarea acestor aspecte îi comunică acestei problematici o actualitate deosebită.
În primul rînd am dori să menţionăm faptul că, sub aspect evolutiv, opera de artă plastică apare
ca o necesitate a omului de a-şi realiza sub aspect bio-psiho-social necesităţile sale estetico-vitale.
De la apariţia civilizaţiei umane şi pînă în prezent, opera de artă plastică a avut diferite funcţii
sociale. Astfel, în epoca arhaică prin intermediul acestor opere oamenii se adresau către zei; mai
tîrziu, acestea au căpătat funcţia de imortalizare a diferitor evenimente importante; în epoca
medievală, arta plastică era un mijloc de manipulare religioasă în masă; iar în ziua de astăzi aceasta
fiind un bun, o marfă care se află în circuitul civil, are o dublă valoare: atît în calitate de bun
material care poate fi apropiat de orice terţă persoană, cît şi în calitate de bun imaterial care aparţine
întotdeauna creatorului său.
Un alt aspect important legat de această categorie de opere este legat de faptul că la momentul
actual, graţie varietăţii de relaţii sociale în care poate fi implicată, operei de artă plastică îi sunt
proprii diverse valori, ceea ce duce la regimuri specifice de protecţie juridică. Astfel, atunci cînd
vorbim de desene sau modele industriale, monumente, bunuri culturale, colecţii muzeale etc., practic
ne referim la aceleaşi opere de artă plastică. Deci, aceste opere, graţie specificului lor, reprezintă

4 

 
nişte fenomene complexe care, fiind privite prin prisma diferitelor ramuri de drept, capătă diferite
forme existenţialiste, ceea ce ne impune să afirmăm că noţiunea de operă de artă plastică este una
extrem de fluctuantă, dacă nu chiar ezitantă.
Un alt aspect important care impune actualitatea temei abordate îl reprezintă analiza operei de
artă plastică prin prisma teoriei dreptului civil privind clasificarea bunurilor. Problema este că la
contactul cu această categorie de bunuri, regulile generale ce ţin de clasificarea bunurilor suferă
alteraţii. Astfel, în teză se argumentează şi se promovează conceptul, conform căruia opera de artă
plastică este o categorie specifică de creaţii intelectuale. Cînd este vorba de operele de artă plastică,
prevederile dreptului civil nu pot fi aplicate uniform, ca şi asupra celorlalte categorii de creaţii
intelectuale, nici în privinţa clasificării lor ca bunuri, nici în privinţa determinării regimului lor
juridic, şi nici în privinţa reglementării relaţiilor ce ţin de această categorie de opere.
Un ultim aspect din contextul actualităţii temei este legat de conflictele de interese, pe care le
poate genera opera de artă plastică. Or, cea mai inedită particularitate a operei de artă plastică o
reprezintă legătura indisolubilă a operei de suportul său material, ceea ce determină ca ea să existe
doar într-un singur exemplar. Deci, opera de artă plastică întotdeauna va îngloba în sine atît calităţile
unui simplu obiect material, cît şi expresia conceptului creativ al autorului. Din punct de vedere
juridic, această legătură creează o combinaţie complexă a două instituţii ale dreptului civil: dreptul
de autor şi dreptul de proprietate. Este adevărat că drepturile subiective recunoscute de aceste două
instituţii se combină fructuos, atîta timp cît opera de artă plastică se află în proprietatea creatorului
său. Însă, din moment ce ea este înstrăinată, dreptul subiectiv de autor şi cel de proprietate devin
nişte drepturi concurente, capabile să restrîngă exerciţiul liber al conţinutului dreptului subiectiv atît
al autorului operei de artă plastică, cît şi al proprietarului suportului. Aceste restrîngeri pot provoca
anumite conflicte de drept, a căror soluţii nu întotdeauna sunt prevăzute în textele legale.
Reieşind din cele sus-menţionate, actualitatea temei de cercetare şi motivaţia alegerii ei, rezidă
în faptul că prezenta lucrare constituie o încercare de a evidenţia diferite aspecte specifice şi
contradictorii ale reglementărilor juridice a relaţiilor privind operele de artă plastică, de a le da o
evaluare teoretică şi de a înainta propuneri de soluţionare a acestora in sistemul naţional de drept.
Descrierea situaţiei în domeniul de cercetare. Gradul de cercetare al temei propuse spre
investigare reprezintă o premieră în Republica Moldova, deoarece pînă în prezent nu au fost
realizate cercetări speciale în domeniul reglementării juridice a relaţiilor privind operele de artă
plastică la un nivel atît de complex. Unele investigaţii ale teoreticienilor privind tematica propusă au

5 

 
fost efectuate tangenţial, o mai mare atenţie acordîndu-i-se obiectului de protecţie a dreptului de
autor ca instituţie juridică, în cadrul căreia operele de artă plastică sunt identificate ca o varietate a
operelor de artă în general. Din păcate aceste studii nu au avut niciodată drept obiect opera de artă
plastică în calitate de obiect distinct şi specific, ci doar în contextul operelor de creaţie în general. În
contextul celor expuse, prezentul studiu se vede util atît din perspectivă teoretică, cît şi practică.
Problema de cercetare a prezentei lucrări care constă în analiza fenomenului operei de artă
plastică într-o manieră multi-aspectuală şi corelativă.
Scopul şi obiectivele tezei constau în a analiza în esenţă reglementările relaţiilor sociale
privind operele de artă plastică, în special apariţia şi evoluţia acestor relaţii şi ale reglementărilor lor,
definirea conceptului de operă de artă plastică şi identificarea locului acesteia în sistemul obiectelor
de protecţie juridică, demonstrarea faptului că opera de artă plastică este un fenomen polivalent,
precum şi plasarea acestei categorii de opere la hotarul dintre împuternicirile subiective acordate de
dreptul de autor precum şi de dreptul de proprietate. De asemenea, ne propunem să formulăm
anumite concluzii de ordin teoretic şi practic şi să înaintăm propuneri de lege ferenda care ar rezulta
logic din investigaţiile efectuate în lucrare, contribuind la îmbogăţirea doctrinei în problemele
vizate, la perfecţionarea legislaţiei în vigoare, făcînd-o mai compatibilă şi logic închegată cu
reglementările naţionale şi internaţionale deja existente.
Întru realizarea scopului preconizat în această cercetare au fost prestabilite următoarele
obiective:
- analiza originii şi evoluţiei relaţiilor şi reglementărilor juridice privind relaţiile relative la
operele de artă plastică;
- identificarea sensului conceptelor de „operă”, „artă” şi „operă de artă”, precum şi definirea
operei de artă plastică;
- determinarea locului operei de artă plastică în sistemul obiectelor de protecţie juridică a
Dreptului Civil, Dreptului de Proprietate Intelectuală şi al Dreptului de Autor;
- calificarea operei de artă plastică prin prisma criteriilor prevăzute de teoria bunurilor din
dreptul civil;
- analiza operei de artă plastică în calitate de fenomen multifuncţional prin prisma legislaţiei
muzeale şi monumentale;
- calificarea operei de artă plastică drept bun cultural, în calitate de element al patrimoniului
naţional cultural sau mondial;

6 

 
 - analiza evoluţiei corelaţiei dintre dreptul subiectiv de autor şi dreptul subiectiv de
proprietate asupra operelor de artă plastică;
- dezvăluirea asemănărilor şi deosebirilor dintre împuternicirile titularului dreptului subiectiv
de autor şi împuternicirile titularului dreptului subiectiv de proprietate ca elemente ale
conţinutului acestor drepturi subiective asupra operei de artă plastică;
- determinarea esenţei conflictelor susceptibile de a apărea între titularul dreptului subiectiv de
proprietate asupra operei de artă plastică şi dreptul subiectiv de autor asupra acesteia;
- de a formula o concepţie originală faţă de această categorie de relaţii sociale, de a înainta
propuneri concrete întru perfecţionarea atît a legislaţiei în vigoare, cît şi a concepţiilor
existente privind această categorie de creaţii.
Metodologia cercetării ştiinţifice a cercetărilor efectuate îl constituie atît lucrările
doctrinarilor în domeniul ştiinţelor juridice, cum ar fi ştiinţa dreptului de autor sau a dreptului civil,
cît şi lucrările specialiştilor din domeniul ştiinţelor nejuridice, în special teoriei artei, dintre care cei
mai importanţi au fost enumeraţi supra. Baza metodologică a investigaţiei date o constituie poziţiile
şi direcţiile contemporane ale teoriei cunoaşterii proceselor şi fenomenelor social-juridice.
Cercetările au fost efectuate în baza doctrinei şi a practicii aplicării actelor normative
internaţionale, precum şi a legislaţiei Republicii Moldova.
Pentru a face un studiu mai profund şi detaliat al problemei, am folosit drept bază
metodologică o serie de metode specifice de cercetare a problemelor cu caracter socio-uman cum ar
fi:
- metoda analizei istorice, utilizată pentru cercetarea genezei, originii şi evoluţiei relaţiilor
sociale privind opera de artă plastică şi reglementărilor juridice ce ţin de această categorie de
opere;
- metoda analizei logice (analiza şi sinteza), folosită pentru efectuarea sintezei opiniilor
diferiţilor savanţi din domeniul protecţiei juridice a relaţiilor privind opera de artă plastică;
- metoda analizei comparative, necesară pentru studiul comparat dintre poziţiile diferiţilor
specialişti din domeniu, dar şi între diferite acte normative naţionale şi străine, convenţii
internaţionale etc.;
- metoda analizei sistemice, utilizată in cadrul studierii diferitelor norme juridice care, deşi
privesc operele de artă plastică, totuşi, sunt regăsite într-o multitudine de acte normative ce
reglementează relaţii ne-omogene şi se află în diverse ramuri de drept;

7 

 
 - metoda analizei dinamice (în retrospectivă şi perspectivă), utilizată pentru observarea şi
elucidarea evoluţiei acestui fenomen de-a lungul istoriei, pentru a determina tendinţele
dezvoltării ei ulterioare în Republicii Moldova şi nu numai;
- metoda clasificării, utilizată în evaluarea şi delimitarea diferitelor tipuri de categorii
terminologice utilizate în lucrare;
- metoda de sinteză utilizată pentru a generaliza aspectele supuse analizei şi pentru a stabili
clar şi concis recomandările autorului şi propunerile de lege ferenda.
Noutatea şi originalitatea ştiinţifică a rezultatelor obţinute rezidă în însuşi modalitatea de
abordare a problemelor ce ţin de reglementarea juridică a relaţiilor privind operele de artă plastică,
în conţinutul ei inedit, a cărui esenţă se exprimă, în fond, prin concluziile şi propunerile de lege
ferenda înaintate spre susţinerea prezentei lucrări şi anume:
1) Pentru prima dată în literatura de specialitate investigaţiile se realizează nu numai la nivel
inter-ramural al ştiinţelor juridice, ci şi al altor ştiinţe socio-umane, precum teoria artei sau filosofia,
fără de care realizarea obiectivelor sus-menţionate ar fi fost practic insurmontabilă.
2) Referindu-ne la apariţia relaţiilor sociale privind operele de artă plastică în teză se ajunge
la concluzia că aceste relaţii apar ca o necesitate a omului primat de a-şi realiza sub aspect bio-
psiho-social personalitatea sa şi a-şi satisface necesităţile sale estetico-vitale. Aceste relaţii apar în
procesul muncii, şi se desfăşoară în trei etape succesive.
3) Un alt element original este faptul că în teză se încearcă de a evidenţia, în timp, cîteva
etape ale evoluţiei reglementărilor juridice a relaţiilor privind operele de artă plastică, fapt care, ne
impune să afirmăm ulterior că gradul de protecţie juridică a operelor de artă plastică dintotdeauna s-
a aflat într-o dependenţă directă de gradul de dezvoltare a artei, a curentelor ei şi de conştientizare a
valorii acestora.
4) De asemenea, un loc aparte este rezervat identificării locului operei de artă plastică în
sistemul obiectelor de protecţie juridică al Dreptului Civil, Dreptului de Proprietate Intelectuală şi al
Dreptului de Autor.
5) Definiţia înseşi a noţiunii de „operă de artă plastică” este expusă într-o manieră originală
din considerentul că, pentru a identifica conţinutul acestei definiţii, este necesar, în primul rînd, de a
clarifica asupra elementelor constitutive ale acestui termen. Astfel, procesul de definire a operei de
artă plastică are un caracter gradual, deoarece în teză se recurge mai întîi la definirea conceptelor

8 

 
nejuridice de „operă”, „artă”, „operă de artă”, pentru ca ulterior să se ajungă la concluzia că cea mai
reuşită modalitate de a defini opera de artă plastică, rezidă în definiţiile enumerative.
6) Un alt moment care demonstrează caracterul novator al tezei, rezidă în încercarea de a
demonstra că opera de artă plastică este un fenomen polivalent, multi-funcţional. Şi aceasta deoarece
el are o dublă existenţă: atît în calitate de creaţie intelectuală, protejată prin dreptul special (dreptul
de autor), cît şi în calitate de bun, protejat prin dreptul comun (dreptul civil).
7) Specificitatea operei de artă plastică din punctul de vedere al dreptului comun, rezidă în
calificarea acesteia în dependenţă de diferite criterii ale teoriei bunurilor, cum ar fi: după criteriul
gradului de perceptibilitate, după criteriul gradului de integrare, după criteriul corelaţiei, după
criteriul regimului de circulaţie, după natura bunurilor etc..
8) Un loc aparte îl ocupă în teză calificarea operei de artă plastică drept bun public sau privat.
În teză se susţine opinia conform căreia, opera de artă plastică este o categorie intermediară,
desinestătătoare între bunurile publice şi bunurile private.
9) Pentru prima dată în literatura de specialitate, în teză, se face un studiu istorico-evolutiv al
corelaţiei dintre dreptul subiectiv de proprietate şi dreptul subiectiv de autor.
10) Un alt element original al tezei îl constituie evidenţierea deosebirilor dintre dreptul
subiectiv de proprietate şi dreptul subiectiv de autor.
11) Un loc aparte în lucrare îi este dedicat conflictelor susceptibile de a apărea între titularii
dreptului subiectiv de autor şi cel de proprietate atunci cînd îşi exercită legal atribuţiile lor. În
această ordine de idei, sunt evidenţiate şi analizate două categorii majore de conflicte: 1) conflicte în
care sunt implicate drepturile morale de autor, şi 2) conflicte în care sunt implicate drepturi
patrimoniale de autor.
Semnificaţia teoretică şi baza teoretică a tezei o constituie lucrări ale cercetătorilor autohtoni,
precum şi ale celor din străinătate. Dorim să menţionăm cîteva nume ale autorilor din domeniul
teoriei artei ale căror opinii au fost luate în consideraţie cu precădere la elaborarea prezentei teze: V.
Kojinov, M. Dragomirescu, H. Read, E. Pohonţu, A.Husar, C. Radu, J-M. Guyau, D. Crucieru, A.
Surdu, J. Ruskin, T. Gautier, R. Arnheim, E. Verzea, W. Tatarkiewicz, G. Achiţei, C. Maltese. De
asemenea, un loc aparte în teză este dedicat savanţilor în domeniul dreptului privat, cum ar fi: V.
Roş, Y. Eminescu, E. Pierroux, C. Bougeard, G. Cornu, V. Serebrovskii, O. Ioffe, V. Dozorţev, E.
Pavlova, V. Certcov, P. Desjonqueres, V. Ionas, K. Pobedonosţev, S. Sudaricov, E. Gavrilov, I.
Savielieva, A. Sergheev, V. Caleatin, A. Lucas, H. Desbois, C. Caron, P. Garson, P. Sirinelli, N.

9 

 
Walravens, S. Losev, A. Bertrand, F. Pollaud-Dulian, B. Nawrocki, P. Recht,A. Françon, C.
Colombet, J.-M. Pontier, P. Gautier, M. Ficsor, D. Lipszyc, M. Cornu, V. Nabhan, I. Lamberterie, P.
Sirinelli, W. Duchemin, X. Bellefonds, E. Thiebauld, Xavier Linant de Bellefonds. Nabhan, C.
Lopez, A. Kerever.
Această enumerare ne convinge de faptul că problematica tezei a interesat numeroşi cercetători
străini. Unii dintre aceştia au studiat subiectele vizate în teză ca fenomene separate, alţii s-au limitat
la menţionarea tangenţială a problematicii vizate. Cu toate acestea, cercetări referitoare la ansamblul
subiectelor tratate în prezenta lucrare nu au fost întreprinse, ceea ce determină în mare parte
actualitatea investigaţiei noastre, iar tematica cercetată rămâne în continuare actuală şi prezintă un
mare interes.
Cît priveşte doctrina din Republica Moldova, la studiul problemei vizate au contribuit Victor
Volcinschi, Gheorghe Chibac, Dorian Chiroşca, Tatiana Bodiul, Sergiu Baeş, Nicolae Roşca, Sergiu
Mămăligă şi alţii.
Accentuăm că în lucrările autorilor autohtoni menţionaţi supra, şi nu numai, problema nu este
tratată exhaustiv, în maniera în care este redată în prezentul studiu. În consecinţă, subiectul nu a fost
tratat în complexitatea sa de nici unul dintre aceşti autori, nu a fost efectuată o analiză complexă a
reglementărilor relaţiilor privind operele de artă plastică în Republica Moldova, deşi despre nivelul
de cercetare în timp a problematicii date relatează literatura ştiinţifică de specialitate care a fost
utilizată în procesul de elaborare a investigaţiei şi la care se fac referinţe în textul tezei.
Baza normativ-legislativă a lucrării o constituie o serie de acte normative naţionale cum ar fi:
Codul Civil, Legea privind dreptul de autor şi drepturile conexe, Legea muzeelor, Legea privind
ocrotirea monumentelor, Legea culturii etc., precum şi convenţiile internaţionale în domeniu.
Valoarea aplicativă a lucrării. Prezenta teză cuprinde un studiu al celor mai importante
probleme şi aspecte ale reglementării juridice a relaţiilor privind operele de artă plastică, astfel încît
acest material poate fi folosit la elaborarea unor modificări a legislaţiei privind dreptul de autor,
legislaţiei muzeale, monumentale, cu privire la cultură, a legislaţiei civile etc., sporind substanţial
compatibilitatea acestor reglementări cu evoluţia relaţiilor sociale în domeniul vizat.
Lucrarea elaborată poate servi drept suport didactic pentru studenţii, masteranzii şi doctoranzii
facultăţilor de drept, şi nu numai, deoarece, în opinia noastră, această lucrare va fi utilă şi pentru
studenţii altor facultăţi, spre exemplu de jurnalism, de arte frumoase, pentru specialiştii din domeniu
şi titularii drepturilor subiective asupra acestor opere; va fi un impuls pentru noi cercetări în

10 

 
domeniul dreptului de autor. De asemenea, lucrarea se adresează persoanelor din învăţămîntul
juridic şi cercetătorilor ştiinţifici.
Rezultatele ştiinţifice principale ale tezei pot fi evidenţiate în compartimentul concluzii şi
recomandări al prezentului autoreferat. Din ele pot fi deduse următoarele următoarele teze:
1. Relaţiile sociale privind operele de artă plastică apar ca o necesitate a omului primat de a-
şi realiza sub aspect bio-psiho-social personalitatea sa şi a-şi satisface necesităţile sale
estetico-vitale, iar gradul de protecţie juridică a operelor de artă plastică dintotdeauna s-a
aflat şi se află într-o dependenţă directă de gradul de dezvoltare a artei, a curentelor ei şi
de conştientizare a valorii acestora.
2. Cea mai reuşită modalitate de a identifica noţiunea de operă de artă plastică, rezidă în
definiţiile enumerative, după cum procedează cadrul normativ naţional şi internaţional, în
care sunt incluse cu caracter exemplificativ categoriile de creaţii ce se includ în aceasta.
3. Opera de artă plastică este un fenomen polivalent, multi-funcţional. Şi aceasta deoarece el
are o dublă existenţă: atît în calitate de creaţie intelectuală, protejată prin dreptul special
(dreptul de autor), cît şi în calitate de bun, protejat prin dreptul comun (dreptul civil).
4. La originea protecţiei operei de artă plastică prin dreptul de autor se află dreptul de
proprietate.
5. Atunci cînd titularii dreptului subiectiv de autor şi cel de proprietate îşi exercită legal
atribuţiile lor pot apărea o serie de conflicte ce pot fi clasificate în: 1) conflicte în care
sunt implicate drepturile morale de autor şi 2) conflicte în care sunt implicate drepturi
patrimoniale de autor.
Implementarea rezultatelor ştiinţifice. Rezultatele tezei au fost implementate cu succes în
Curriculum–urile universitare şi a altor instituţii de profil. De asemenea rezultatele au fost utilizate
în procesul elaborării proiectului noii legi a dreptului de autor din Republica Moldova.
Aprobarea rezultatelor cercetării. Tema a fost elaborată la Catedra Drept al
Antreprenoriatului a Universităţii de Stat din Moldova, a fost discutată la şedinţa comună a
Catedrelor Drept al Antreprenoriatului şi Dreptul Civil, şi, ca rezultat final, a fost recomandată
pentru a fi discutată şi aprobată la seminarul de profil, la şedinţa căruia a fost propusă spre susţinere.
Rezultatele cercetării au fost aprobate şi utilizate în cadrul predării cursului „Dreptul Proprietăţii
Intelectuale” pentru studenţii anului IV al Facultăţii de Drept, la Universitatea de Stat din Moldova,

11 

 
au fost publicate în diferite reviste naţionale şi internaţionale, discutate la diverse conferinţe,
seminare şi simpozioane naţionale şi internaţionale ce au avut loc în Republica Moldova.
Publicaţii la tema tezei. Rezultatele obţinute în cadrul tezei de doctor au fost publicate în 10
lucrări ştiinţifice.
Volumul şi structura tezei. Teza de doctorat este compusă din: introducere – care constituie
o caracteristică generală a problemei cercetate şi o iniţiere in studiu; patru capitole – in care sunt
examinate problemele fundamentale ce ţin de dezvăluirea detaliată a scopului şi obiectivelor
enunţate în introducere; încheierea – ce inserează concluziile şi recomandările; bibliografia – ce
reprezintă suportul documentar şi doctrinar al tezei; adnotările; lista abrevierilor şi actelor
normative utilizate, anexe etc.
Cuvinte cheie: operă, artă, operă de artă, operă de artă plastică, original, bun, bun mobil, bun
imobil, bun privat, bun public, bun cultural, patrimoniu naţional cultural, patrimoniu mondial,
monument, suport material al operei, legătură indisolubilă, bun corporal, bun incorporal, autor,
proprietar al suportului material al operei, drept subiectiv de proprietate, drept subiectiv de autor,
conflict, drepturi subiective morale de autor, drepturi subiective patrimoniale de autor, dreptul la
respectul integrităţii operei, dreptul la publicare a operei, dreptul de acces, dreptul la demonstrarea
publică a operei, dreptul la reproducere a operei, dreptul la expoziţie, dreptul la imagine.

II. CONŢINUTUL TEZEI

Introducerea reprezintă o caracteristică generală a temei investigate în care se subliniază, în
special, actualitatea temei investigate; gradul de cercetare a acesteia; scopul şi obiectivele tezei. De
asemenea, este identificat suportul teoretico-ştiinţific, metodologic şi baza normativ-legislativă a
lucrării; este argumentată noutatea ştiinţifică, semnificaţia teoretică şi valoarea aplicativă a acesteia;
sînt expuse aprobările rezultatelor lucrării, structura şi volumul ei.
Capitolul I, intitulat „Analiza situaţiei ştiinţifice în domeniul relaţiilor privind operele de artă
plastică” conţine analiza profundă a materialelor ştiinţifice la tema tezei: articolelor, monografiilor,
manualelor etc., publicate în ţară şi peste hotare. O atenţie deosebită se atrage publicaţiilor din ultimii
ani. În rezultatul studierii literaturii de specialitate, se efectuează analiza comparativă a situaţiei existente
în domeniu, cu descrierea avantajelor şi neajunsurilor, se formulează problema spre cercetare şi direcţiile
de soluţionare. Se descriu scopul şi obiectivele tezei.

12 

 
 Capitolul II, întitulat „Aspecte introductive privind geneza şi evoluţia conceptului de artă
plastică şi a reglementărilor juridice ale relaţiilor ce ţin de operele de artă plastică”, are un caracter
teoretic şi este consacrat în special genezei şi evoluţiei atît a relaţiilor sociale privind operele de artă
plastică, cît şi a reglementărilor juridice a acestor relaţii. De asemenea, un loc deosebit în acest
capitol îi este dedicat definirii conceptului de „operă de artă plastică” şi identificării locului acesteia
în sistemul obiectelor de protecţie juridică.
Secţiunea 1 – „Consideraţii generale privind geneza şi evoluţia relaţiilor privind operele de
artă plastică”, îşi pune drept scop analiza genezei şi evoluţiei fenomenului operei de artă plastică de
la apariţia speciei umane, cînd „voinţa zeilor” era exprimată prin intermediul sculpturii şi picturii, şi
pînă în ziua de astăzi, cînd aceste opere nu reprezintă decît o marfă, o sursă aducătoare de profit.
Autorul identifică trei etape succesive în evoluţia acestui fenomen: 1) conceperea obiectului ca
unealtă, 2) confecţionarea şi perfecţionarea uneltei pînă la punctul de eficienţă maximă; 3)
perfecţionarea uneltei dincolo de punctul de eficienţă maximă spre o concepere a formei în ea înseşi.
Secţiunea 2 – „Evoluţia reglementărilor juridice a relaţiilor ce ţin de operele de artă
plastică”, încearcă să se pronunţe asupra istoricului fenomenului de operă de artă plastică prin
prisma a două aspecte: a) ca evoluţie a relaţiilor sociale privind opera de artă plastică - aici autorul
se axează pe succesiunea curentelor artistice, şi b) ca evoluţie a reglementărilor juridice a acestor
relaţii – unde autorul va deosebi trei perioade distincte. Autorul tratează aceste două aspecte în
paralel, evidenţiind în acest fel interdependenţa între evoluţia relaţiilor ce ţin de operele de artă
plastică şi evoluţia reglementărilor juridice a acestor relaţii.
Secţiunea 3 – „Definirea conceptului operei de artă plastică şi identificarea locului acesteia
în sistemul obiectelor de protecţie juridică”, este, probabil, fundamentul conceptual al tezei
deoarece îşi pune drept scop identificarea locului operei de artă plastică în sistemul obiectelor de
protecţie juridică şi definirea înseşi a acestui concept. Astfel, în § 1 al acestei secţiuni, autorul
califică opera de artă plastică drept obiect a trei sisteme de protecţie juridică, şi anume, al Dreptului
Civil, al Dreptului de Proprietate Intelectuală şi al Dreptului de Autor. Iar în § 2, autorul recurge la
un sistem complex şi gradual de definire a operei de artă plastică. Asta deoarece, autorul vede
imposibilă definirea unui asemenea concept polivalent fără a clarifica sensul elementelor
constitutive a acestei noţiuni, şi anume „operă”, „artă” şi „operă de artă”. În acest context, autorul
recurge la o serie de ştiinţe nejuridice care permit identificarea sensului conceptelor sus-numite şi a
corelaţiei dintre ele.

13 

 
 Capitolul III, întitulat „Opera de artă plastică – un fenomen polivalent”, reprezintă
compartimentul central al tezei. Autorul demonstrează că opera de artă plastică, ca fenomen şi ca
obiect material al raporturilor juridice, este o noţiune foarte largă, care, în funcţie de ramura de drept
este fluctuantă, iar uneori chiar ezitantă. Acestui fenomen îi sunt proprii diverse valori, ceea ce duce,
uneori, la regimuri specifice de protecţie. Obiectivul de bază al acestui capitol îl constituie
argumentarea sintagmei „opera de artă plastică este un fenomen polivalent”. Întru realizarea acestui
obiectiv, autorul analizează acest fenomen atît prin prisma dreptului special – ca categorie a
obiectului dreptului subiectiv de autor sau a operei de creaţie intelectuală, cît şi prin prisma dreptului
comun – ca bun, căruia i se aplică prevederile civile referitoare la patrimoniu.
Secţiunea 1 – „Opera de artă plastică – un bun ordinar, în sensul clasic al cuvîntului”, îşi pune
drept scop demonstrarea faptului că opera de artă plastică reprezintă un bun ordinar prin prisma
teoriei bunurilor, şi aceasta deoarece, ea corespunde la două condiţii: a) este un lucru, şi b) este un
lucru susceptibil de apropiere.
Secţiunea 2 – „Opera de artă plastică – un bun specific”, spre deosebire de secţiunea
precedentă, această secţiune îşi pune drept obiectiv demonstrarea faptului că, avînd calitatea de bun
ordinar, opera de artă plastică este marcată de o serie de particularităţi care ne permit să afirmăm că
această categorie de opere mai este şi un bun specific, un bun asupra căruia nu se răsfrîng întocmai
normele de drept comun. Specificitatea operei de artă plastică este argumentată de către autor prin
intermediul calificării acesteia în dependenţă de diferite criterii ale teoriei bunurilor, cum ar fi: după
criteriul gradului de perceptibilitate a bunurilor, după criteriul gradului de integrare a bunurilor,
după criteriul corelaţiei între bunuri, după criteriul regimului de circulaţie a bunurilor, după natura
bunurilor etc..
Capitolul IV, „Opera de artă plastică – la hotarul dintre împuternicirile subiective acordate de
dreptul de proprietate şi dreptul de autor”, reclamă un interes ştiinţific şi practic deosebit deoarece,
analizează fenomenul operei de artă plastică exclusiv prin prisma dreptului special. Autorul
demonstrează că, deşi opera de artă plastică este o veritabilă sub-categorie a operelor de creaţie
intelectuală în general, ea este, în acelaşi timp, o creaţie intelectuala specifică. Specificacitatea
acestor categorii de opere rezidă în corelaţia dintre drepturile autorului şi drepturile titularului
suportului material al operei de artă plastică, conflictele care pot apărea în urma coliziei acestor
drepturi asupra unuia şi aceluiaşi bun, efectele acestor conflicte asupra conţinutului dreptului

14 

 
subiectiv de autor privind opera de artă plastică, precum şi alte particularităţi distincte ale acestor
categorii de opere prin prisma dreptului special.
Secţiunea 1 – „Evoluţia corelaţiei dintre dreptul subiectiv de autor şi dreptul subiectiv de
proprietate asupra operelor de artă plastică”, are drept obiectiv facilitarea desluşirii esenţei şi
importanţei corelaţiei dintre dreptul de autor şi dreptul de proprietate asupra operei de artă plastică,
prin intermediul analizei acestei corelaţii din perspectivă istorică. Autorul analizează evoluţia acestei
corelaţii începînd cu perioada antică – cînd între operă şi suportul ei material nu se făcea nici o
distincţie, astfel încît dreptul subiectiv de proprietate asupra suportului material al operei prevala
asupra dreptului subiectiv de autor, şi pînă în epoca modernă – cînd a fost instituit principiul
independenţei acestor două drepturi subiective.
Secţiunea 2 – „Asemănările şi deosebirile dintre împuternicirile titularului dreptului subiectiv
de autor şi împuternicirile titularului dreptului subiectiv de proprietate asupra operei de artă
plastică”. Aici autorul atrage atenţie la faptul că, deşi dreptul subiectiv de autor ar putea fi considerat
„ca un fel de proprietate”, totuşi, o serie de diferenţe între regimul juridic al acestor proprietăţi
există, şi anume: a) este diferit obiectul de protecţie al acestora; b) sunt diferite limitele de
exercitare; c) este diferit conţinutul; d) sunt diferite modurile de dobîndire şi temeiurile de încetare;
e) este diferit regimul juridic al pluralităţii de subiecţi, etc..
Secţiunea 3 – „Dreptul subiectiv de proprietate asupra operei de artă plastică şi dreptul
subiectiv de autor: conflict sau armonie?”, reprezintă, probabil, elementul novatoriu esenţial al
capitolului şi are drept obiectiv analiza conflictelor de interese care pot apărea între titularul
dreptului subiectiv de autor asupra operei de artă plastică şi titularul dreptului subiectiv de
proprietate asupra suportului material pe care este fixată această operă, în condiţia în care opera de
artă plastică este întotdeauna indisolubil legată de suportul său material. Autorul clasifică şi
dezvăluie aceste conflicte în teză după cum urmează: 1) conflicte în care sunt implicate drepturile
subiective morale de autor şi, 2) conflicte în care sunt implicate drepturile subiective patrimoniale de
autor.

III. CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI

Efectuînd un studiu complex al reglementărilor juridice a relaţiilor ce ţin de operele de artă
plastică, în cele ce urmează vom generaliza rezultatele obţinute, vom trage unele concluzii şi vom
face recomandări:

15 

 
 1. Pentru prima dată în literatura de specialitate investigaţiile se realizează nu numai la nivel
inter-ramural al ştiinţelor juridice (este vorba de combinarea reuşită în teză a ştiinţei dreptului de
autor, cu ştiinţa dreptului civil, cu ştiinţa dreptului patrimoniului cultural mobil etc.), ci şi la nivel
intra-ramural, cu alte ştiinţe socio-umane (este vorba de atenţia deosebită acordată de către autor
teoriei artei, filosofiei), fără de care realizarea obiectivelor tezei ar fi fost practic insurmontabilă.
2. Referindu-ne la apariţia relaţiilor sociale privind operele de artă plastică, în teză se ajunge
la concluzia că aceste relaţii apar ca o necesitate a omului primat de a-şi realiza sub aspect bio-
psiho-social personalitatea sa şi a-şi satisface necesităţile sale estetico-vitale. Aceste relaţii apar în
procesul muncii, şi se desfăşoară în trei etape succesive: 1) conceperea obiectului ca unealtă, 2)
confecţionarea şi perfecţionarea uneltei pînă la punctul de eficienţă maximă; 3) perfecţionarea
uneltei dincolo de punctul de eficienţă maximă spre o concepere a formei în ea înseşi.
3. În teză sunt evidenţiate, în timp, cîteva etape ale evoluţiei reglementărilor juridice a
relaţiilor privind operele de artă plastică. Astfel, se ajunge la concluzia că există 3 etape, iar acestora
le corespund o serie de curente artistice: a) perioada inexistenţei oricăror reglementări, căreia îi
corespunde curentele epocii clasice şi unei părţi a Evului Mediu; b) perioada recunoaşterii unor
drepturi dar numai sub formă de privilegii acordate de către rege, căreia îi corespunde curentele
renaşterii, barocului şi clasicismului; c) perioada recunoaşterii integrale a drepturilor subiective de
autor a creatorilor operelor de artă plastică, căreia îi corespund toate curentele artistice, începînd cu
iluminismul, expresionismul, impresionismul şi pînă în ziua de azi. Prin urmare, se impune opinia
conform căreia, gradul de protecţie juridică a operelor de artă plastică dintotdeauna s-a aflat într-o
dependenţă directă de gradul de dezvoltare a artei, a curentelor ei şi de conştientizare a valorii
acestora. De aceea, distingerea în teză a coraportului dintre evoluţia paralelă şi interdependentă a
relaţiilor sociale privind operele de artă plastică şi a reglementărilor juridice a acestor relaţii sociale,
se vede extrem de valoroasă.
4. Un loc aparte, în teză, autorul îl rezervă identificării locului operei de artă plastică în
sistemul obiectelor de protecţie juridică al Dreptului Civil, Dreptului de Proprietate Intelectuală şi al
Dreptului de Autor. Astfel, se ajunge la concluzia că opera de artă plastică reprezintă obiectul
dreptului subiectiv de autor care, după natura sa juridică este un drept subiectiv civil, absolut,
exclusiv şi cu un conţinut complex, iar relaţiile sociale ce apar în legătură cu crearea, publicarea şi
valorificarea acestor opere constituie obiectul de reglementare al dreptului de autor ca instituţie
juridică care, după natura sa, este o instituţie juridică a Dreptului Civil ca ramură de drept, şi care

16 

 
este în acelaşi timp o parte componentă a Dreptului de Proprietate Intelectuală ca sub-ramură a
Dreptului Civil.
5. Definiţia înseşi a noţiunii de operă de artă plastică este expusă într-o manieră originală din
considerentul că, pentru a identifica conţinutul acestei definiţii, este necesar, în primul rînd, de a
clarifica asupra elementelor constitutive ale acestui termen. Astfel, procesul de definire a operei de
artă plastică are un caracter gradual, deoarece în teză se recurge mai întîi la definirea conceptelor de
„operă”, „artă”, „operă de artă”, concepte care, vizează mai mult ştiinţele nejuridice.
5.1. Folosind cunoştinţele din domeniul teoriei artei şi altor ştiinţe similare, autorul analizează
mai multe definiţii ale noţiunii de „operă”, pentru ca într-un final să se ajungă la concluzia că ea,
opera, este o creaţie specific umană, o creaţie a spiritului uman, un produs cultural şi intelectual.
Opera este, prin multitudinea genurilor şi rolurilor un fenomen complex şi divers, care şi-a îmbogăţit
conţinutul pe măsura pătrunderii minţii omeneşti în esenţa, elementele constitutive şi specificul
fiecărei diversităţi prin care acest fenomen îşi găseşte expresia sa reală.
5.2. În încercarea de a defini noţiunea de „artă”, în teză se ajunge la concluzia că este greu de
ajuns la o definiţie generală, graţie imposibilităţii de a stabili hotarele acestui fenomen. Or,
umanitatea este într-un continuu progres, iar de rînd cu el progresează şi mijloacele de atingere a
frumosului. În pofida acestui fapt, în teză se reuşeşte cu succes de a evidenţia corelaţia dintre „artă”
şi „drept”, şi „artă” şi „ştiinţă”. Or, în cazul primelor două, deşi au la origine aceeaşi natură şi reies
din aceeaşi activitate, dreptul şi arta se deosebesc cardinal prin obiectul şi metodele lor. Iar în cazul
celorlalte două, deşi se consideră că sunt intangibile, totuşi, în artă sunt prezente întotdeauna
anumite legităţi ştiinţifice.
5.3. Întru definirea noţiunii de „operă de artă” şi „operă de artă plastică” între care există
legătura de gen-specie, ajungem la concluzia că nici nu este necesar de a găsi o definiţie general
valabilă pentru acestea. Cea mai reuşită modalitate de a le identifica, rezidă în definiţiile
enumerative, după cum procedează cadrul normativ naţional şi internaţional, în care sunt incluse cu
caracter exemplificativ categoriile de creaţii ce se includ în acestea.
6. În teză se demonstrează că opera de artă plastică este un fenomen polivalent, multi-
funcţional. Şi aceasta deoarece el are o dublă existenţă: atît în calitate de creaţie intelectuală,
protejată prin dreptul special (dreptul de autor), cît şi în calitate de bun, protejat prin dreptul comun
(dreptul civil). Din punct de vedere al dreptului special, opera de artă plastică nu este o operă de

17 

 
creaţie ordinară, ca toate celelalte, iar din punctul de vedere al dreptului comun aceasta nu este un
bun ordinar, ci un bun specific.
7. Specificitatea operei de artă plastică din punctul de vedere al dreptului comun, rezidă în
calificarea acesteia în dependenţă de diferite criterii.
7.1. Pe de o parte, în teză se ajunge la concluzia că după unele criterii de clasificare, operele de
artă plastică, de regulă, nu trezesc dubii în calificare. De exemplu, după criteriul împărţirii
bunurilor fără a le schimba utilitatea sau destinaţia economică, operele de artă plastică sunt
indivizibile; după natura lor, ele sunt individual determinate; după criteriul utilităţii, ele sunt
nefungibile şi neconsumptibile; după gradul de complexitate, ele sunt simple; iar după criteriul
dacă sunt sau nu producătoare de fructe, operele de artă plastică sunt frugifere.
7.2. Pe de altă parte, specificitatea operei de artă plastică, rezidă din calificarea ei conform
următoarelor criterii de clasificare.
Astfel, după criteriul gradului de perceptibilitate, opera de artă plastică reprezintă o
combinaţie viabilă între un bun incorporal (adică opera ca produs intelectual) şi unul corporal (adică
suportul material în care se conţine opera). Această combinaţie este atît de puternică, încît nu poate
permite secesionarea lor fără a le afecta destinaţia.
Datorită combinaţiei viabile sus-menţionate, în teză, opera de artă plastică este calificată drept
o universalitate de drept. Mai mult decît atît, gradul de integrare între bunul corporal şi cel
incorporal este într-atît de pronunţat, încît această categorie de creaţii intelectuale poate fi
considerată drept o extremă a universalităţii de drept.
După criteriul corelaţiei între suportul material (ca bun corporal) şi opera de artă plastică (ca
bun incorporal), se ajunge la concluzia că ambele sunt bunuri principale.
8. Într-o serie de calificări, opera de artă plastică se prezintă drept o structură extrem de
flexibilă, astfel încît ea, în anumite circumstanţe, poate apărea în diferite forme. Cu alte cuvinte,
normele de drept comun în materia acestor calificări suferă alteraţii la contactul cu această categorie
de opere.
De exemplu, după criteriul regimului de circulaţie a bunurilor, opera de artă plastică se poate
prezenta în următoarele trei ipostaze: a) care se află în circuitul civil general; b) care sunt supuse
unui regim special de circulaţie (este cazul cînd opera de artă plastică cade sub incidenţa legislaţiei
privind ocrotirea monumentelor şi c) care sunt sustrase din circuitul civil (este cazul cînd opera de
artă plastică cade sub incidenţa legislaţiei muzeale).

18 

 
 După natura bunului, în teză se demonstrează că tradiţional, atît din punct de vedere uzual, cît
şi juridic, cel mai des noţiunea de operă de artă plastică este rezervată bunurilor mobile. Dacă e să o
privim în dimensiunea sa incorporală (deci exclusiv în calitate de creaţie intelectuală) opera de artă
plastică va fi întotdeauna un bun mobil, indiferent de suportul material în care se conţine. Cît
priveşte dimensiunea sa corporală, ea urmează regimul juridic al suportului material. Cu titlu de
excepţie, aceste opere vor fi calificate drept bunuri imobile numai în acele cazuri cînd, în calitate de
bunuri mobile, sunt afectate destinaţiei bunului imobil în care sunt încorporate. Dacă încorporarea
este naturală (în sensul de încorporare organică, indisolubilă), atunci această operă va deveni pentru
totdeauna un bun imobil. Iar dacă încorporarea este artificială, atunci opera de artă plastică va putea
recăpăta oricînd calitatea de bun mobil dacă va fi detaşată definitiv de bunul imobil.
9. Un loc aparte îl ocupă în teză calificarea operei de artă plastică drept bun public sau privat.
Prin urmare, ca şi orice altă creaţie intelectuală, opera de artă plastică este, din momentul creării, un
bun privat, deoarece intră automat în patrimoniul creatorului său. Dar ulterior, fiind afectată unui
interes public, opera de artă plastică poate trece dincolo de sfera dreptului privat, în sfera dreptului
public, pentru a fi calificată drept un „bun cultural” şi a fi inclusă în „patrimoniul naţional cultural”
sau „patrimoniul mondial”. Mai mult decît atît, în teză se susţine opinia conform căreia, opera de
artă plastică este o categorie intermediară, de sine stătătoare, între bunurile publice şi bunurile
private, dat fiind că orice operă de artă plastică din domeniul privat are întotdeauna un caracter
public, iar o operă de artă plastică din domeniul public (deci un bun cultural), se poate afla, în
anumite circumstanţe, în proprietatea privată a unei persoane fizice sau juridice.
10. În teză se face un studiu istorico-evolutiv al corelaţiei dintre dreptul subiectiv de
proprietate şi dreptul subiectiv de autor. Astfel, se ajunge la concluzia că la originea protecţiei operei
de artă plastică prin dreptul de autor se află dreptul de proprietate. Aceasta deoarece prima
recunoaştere din partea societăţii a legăturii dintre autor şi opera sa a fost prin atribuirea unui drept
real de proprietate asupra suportului material în care se conţinea opera, or, la acea perioadă, încă nu
se făcea distincţie între „corpus mysticum” (bunul incorporal) şi „corpus mechanicum” (bunul
corporal). Distincţia începe a fi desluşită la romanii antici. Dar numai odată cu primele legi în
domeniul dreptului de autor adoptate în epoca modernă, se încetăţeneşte regula independenţei
acestor două drepturi subiective.
11. În teză sunt evidenţiate deosebirile dintre dreptul subiectiv de proprietate şi dreptul
subiectiv de autor. Astfel, sunt analizate următoarele diferenţe: a) dreptul subiectiv de autor

19 

 
operează asupra bunurilor incorporale, pe cînd dreptul subiectiv de proprietate operează asupra
bunurilor corporale; b) dreptul subiectiv de autor nu este limitat în spaţiu – deci poate fi valorificat
de mai multe persoane, în diferite locuri, concomitent, indiferent unde se află originalul, pe cînd
dreptul subiectiv de proprietate, în acest sens, este limitat în spaţiu; c) dreptului subiectiv de autor îi
pot fi aplicate excepţii şi limite de exercitare, pe cînd dreptul subiectiv de proprietate nu poate fi
limitat decît în cazuri excepţionale (legitima apărare sau extrema necesitate); d) dreptul subiectiv de
autor are un caracter dualist, deoarece conţinutul acestuia este format din elemente morale şi
patrimoniale, pe cînd dreptul subiectiv de proprietate este un drept pur patrimonial format din trei
elemente, „usus”, „fructus” şi „abusus”; e) dreptul subiectiv de autor este limitat în timp, dar
numai cu latura sa patrimonială, pe cînd dreptul subiectiv de proprietate este perpetuu; f) dreptul
subiectiv de proprietate este dobîndit conform reglementărilor Codului Civil al R.M., pe cînd
dreptului subiectiv de autor îi sunt specifice moduri distincte de dobîndire după cum urmează: 1)
latura morală – care apare din momentul creării operei; 2) latura patrimonială – care deşi apare şi ea
la creare, capătă o valoare juridică, şi respectiv poate fi dobîndită de terţe persoane prin acte juridice
şi succesiune legală doar după publicarea ei; g) dreptul subiectiv de proprietate încetează strict în
baza temeiurilor prevăzute de Codul Civil, pe cînd încetarea dreptului subiectiv de autor este un
proces mult mai complex şi gradual. Astfel, prima etapă a procesului de încetare va viza latura
patrimonială, cînd, în virtutea legii, opera trece în domeniul public, iar a doua etapă vizează latura
morală, cînd are loc uitarea operei, cînd opera nu va mai exista nici măcar în memoria unui membru
al societăţii; h) este diferit regimul juridic al pluralităţii de subiecţi. Astfel, dreptul subiectiv de
proprietate comună (în devălmăşie sau pe cote-părţi) apare exclusiv în baza legii sau unui act juridic,
pe cînd copaternitatea în dreptul de autor apare exclusiv în urma faptei juridice de creare în comun a
operei.
12. Un loc aparte în lucrare este dedicat conflictelor susceptibile de a apărea între titularii
dreptului subiectiv de autor şi cel de proprietate atunci cînd îşi exercită legal atribuţiile lor. În
această ordine de idei, sunt evidenţiate două categorii majore de conflicte: 1) conflicte în care sunt
implicate drepturile morale de autor şi 2) conflicte în care sunt implicate drepturi patrimoniale de
autor.
12.1.1. Primul drept moral care poate genera un asemenea conflict este dreptul la respectul
integrităţii operei. În special, o atenţie deosebită este acordată problematicii calificării distrugerii
operei de artă plastică. Astfel, în teză sunt aduse două propuneri de lege ferenda: a) în textul Legii

20 

 
nr. 293/1994 trebuie introdusă expres obligaţia conform căreia proprietarul care are intenţia de a
distruge opera de artă plastică trebuie mai întîi să-i propună autorului returnarea operei în schimbul
unei contra-prestaţii rezonabile care nu poate fi mai mică decît valoarea sumei achitată de proprietar
la cumpărare. Deşi în mod normal, această prevedere poate fi inclusă din start în contract atunci cînd
opera este vîndută de către autor, considerăm că introducerea acesteia în lege va garanta un
minimum de protecţie pentru acei autori care nu au prevăzut o asemenea situaţie la vînzarea operei;
b) este necesar ca legiuitorul să introducă în art. 9 al Legii nr. 293/1994 un nou drept moral pe care
l-ar denumi „dreptul la păstrarea integrităţii originalului operei de artă plastică”. Acest drept stă
foarte aproape de dreptul la păstrarea integrităţii operei dar nu se echivalează acestuia. După părerea
noastră, aceste modificări vor armoniza conflictul dintre autor şi proprietarul operei de artă plastică
atunci cînd opera este distrusă.
12.1.2. Al doilea drept moral care poate genera un asemenea conflict este dreptul la publicare a
operei. În acest context, în teză sunt aduse alte cîteva propuneri de lege ferenda: a) este necesar ca în
art. 20 al Codului Familiei al R.M. să fie introdusă o normă care ar prevedea că momentul intrării
operei de creaţie (inclusiv operei de artă plastică) în domeniul devălmaş al soţilor este condiţionat de
momentul exercitării de către autor a dreptului său subiectiv moral de publicare a operei. Or, pînă
atunci aceasta va constitui un bun personal; b) este necesar de completat art. 375 al Codului Civil al
R.M. cu o menţiune conform căreia proprietarul îşi poate revendica bunul de la dobînditorul de bună
credinţă nu numai în cazul în care bunul a fost pierdut de proprietar ori de persoana căreia bunul i-a
fost transmis de proprietar în posesiune, sau dacă i-a fost furat unuia ori altuia, sau a ieşit în alt mod
din posesiunea acestora, fără voia lor, sau dobînditorul l-a obţinut cu titlu gratuit de la o persoană
care nu avea dreptul să-l înstrăineze, dar şi în cazul în care autorul-proprietar a fost deposedat de o
operă ne-publicată. Prin urmare, autorul-proprietar va avea dreptul de a-şi revendica opera ne-
publicată, chiar şi din mînile unui dobînditor de bună credinţă; c) este necesar de introdus în textul
Legii nr. 293/1994 o nouă prevedere conform căreia dreptul subiectiv de autor la publicare a operei
ar fi recunoscut nu doar autorului, ci şi altor subiecţi, inclusiv proprietari ai suporturilor materiale,
atunci cînd este vorba de publicarea operelor de artă plastică care aparţin domeniului public. Această
prevedere ar fi în beneficiul întregii societăţi şi ar avea drept scop stimularea persoanelor de a-şi lua
iniţiativa publicării operelor postume, prin acordarea unui monopol de exploatare. Prin urmare, după
părerea noastră, după expirarea termenului de protecţie a dreptului de autor, proprietarului operei de
artă plastică ar trebui să i se recunoască dreptul de a o publica, dacă ea nu a fost niciodată publicată

21 

 
anterior. Publicarea îi va acorda acestuia un volum de drepturi patrimoniale (şi nicidecum morale)
de autor pe o perioadă determinată de ani. Propunem ca proprietarul să dispună de acest drept la
publicare asupra unei opere postume numai sub rezerva a două condiţii: 1) autorul nu şi-a manifestat
expres voinţa în timpul vieţii de a nu publica niciodată opera, voinţă care trebuie respectată în orice
caz, chiar şi după căderea în domeniul public; 2) au expirat 70 de ani de la moartea autorului –
aceasta deoarece în decursul acestei perioade singurii titulari al dreptului la publicare sunt succesorii
legali sau testamentari ai autorului. Această propunere de lege ferenda, ne scoate în evidenţă un caz
de excepţie, cînd un drept moral, legat de personalitatea autorului, ar fi recunoscut proprietarului
suportului, a cărui contribuţie de altfel, nu este mai puţin importantă decît a autorului. Aceasta
deoarece o operă creată dar nepublicată nu reprezintă nici o valoare, deoarece societatea nu o poate
exploata. Fapta proprietarului deci are o dublă semnificaţie: îmbogăţeşte tezaurul cultural al naţiunii,
dar şi realizează dorinţa autorului care din anumite motive obiective nu a reuşit sa-şi publice opera.
Prin urmare, nu este vorba în nici un caz de vre-un conflict anume între autor şi proprietarul operei
de artă plastică, ci de o veritabilă comasare a atributelor acestor doi titulari pentru a servi unui scop
comun.
12.2.1. Primul drept patrimonial susceptibil de a provoca conflicte între titularii dreptului
subiectiv de proprietate şi dreptului de autor este dreptul la expunere a operei de artă plastică. Acest
drept nu este prevăzut expres în legislaţia în vigoare, dar, necătînd la aceasta, este implicit cuprins în
conţinutul dreptului subiectiv la demonstraţie publică. În acest context, sugerăm legiuitorului
moldovenesc, includerea „dreptului la expunere a operei de artă plastică” în conţinutul dreptului
subiectiv de autor în general. Mai mult decît atît, în teză se ajunge la concluzia că potenţialele
conflicte în care ar putea fi implicat acest drept, pot fi soluţionate printr-o propunere de lege ferenda
care ar consta în includerea în textul Legii nr. 293/1994 a unei menţiuni exprese, care ar prevedea
„cesiunea ex lege a dreptului la expunere a operei de artă plastică odată cu înstrăinarea suportului ei
material”. Un efect al cesiunii ex lege, îl va constitui faptul că odată ce acest drept va fi transmis, el
nu va mai fi un element al conţinutului dreptului subiectiv al autorului, dar nici al proprietarului.
Acest drept va deveni un accesoriu al operei care o va însoţi în toate înstrăinările ulterioare şi nu va
permite proprietarului să-şi rezerveze acest drept. El nu va mai fi un atribut al autorului sau
proprietarului ci va fi indisolubil legată de operă, urmîndu-i soarta juridică.
Mai mult decît atît, în teză se ajunge la concluzia că, în cazul cesiunii ex lege prevăzute mai
sus, şi atunci cînd opera este expusă contra remuneraţie la diferite expoziţii, galerii de artă etc., ar fi

22 

 
injust şi ar constitui o îmbogăţire fără justă cauză a proprietarului suportului material, dacă el ar fi
singurul care participă la beneficiile culese din fructul creaţiei intelectuale a autorului. Considerăm
că în această situaţie, similar prevederilor dreptului de suită care permite autorului să participe la
orice revînzare publică a operei sale prin obţinerea unui anumit procent din preţul de revînzare, este
necesar ca astăzi să introducem un nou drept (mecanism de echitate) care ar permite autorului plastic
să perceapă remuneraţie sub formă de royalty din expunerea publică a operei sale în cadrul diferitor
manifestaţii, chiar dacă opera se află în proprietatea unei terţe persoane. Această remuneraţie va fi
percepută de la organizatorii acestor manifestaţii şi va constitui unica soluţie abilă de a reconcilia
interesul autorului plastic de a participa la orice exploatare publică a operei sale, şi interesul
proprietarului suportului material de a hotărî de sine stătător şi fără intervenţia autorului cînd, unde
şi cum să-şi expună suportul material.
Reieşind din considerentul că în practică exercitarea acestui drept la remuneraţie va fi foarte
greu de realizat individual şi arbitrar de către autor, considerăm de cuviinţă să propunem
legiuitorului moldovenesc să opereze modificările de rigoare pentru a introduce acest drept în
Hotărîrea Guvernului R.M. nr. 641 din 12.07.2001 despre tarifele minime ale remuneraţiei de autor,
pentru a fi inclus în drepturile care pot fi gestionate de către organizaţiile de administrare pe
principii colective.
12.2.2. Un alt drept patrimonial susceptibil de a crea conflicte între proprietarul şi autorul
operei de artă plastică este dreptul la reproducere al operei. Prima ipoteză tratată în teză vizează
situaţia cînd, pe de o parte, proprietarul, exercitîndu-şi dreptul său subiectiv de proprietate, limitează
exercitarea dreptului patrimonial la reproducere a operei de către autor, iar pe de altă parte, autorul,
exercitîndu-şi dreptul său subiectiv la reproducere a operei, restrînge exerciţiul dreptului subiectiv
de proprietate al proprietarului sau altui deţinător legal, în a cărui stăpînire de fapt se află opera.
Soluţia acestui conflict, este prezentată în teză prin exercitarea de către autor a dreptului său la
acces. Analiza acestui conflict, autorul o sfîrşeşte cu propunerea de lege ferenda conform căreia,
după cuvîntul „proprietar” prevăzut în art. 16 alin. 2 al Legii nr. 293/1994 să urmeze sintagma „sau
orice alt posesor legal al suportului operei de artă plastică”. O a doua ipoteză vizavi de acest drept
tratată în teză, vizează situaţia cînd dreptul la reproducere a operei, deşi este un element al
conţinutului dreptului subiectiv de autor, poate fi exercitat de către proprietar. Este vorba de situaţia
cînd acesta din urmă, intenţionînd să înstrăineze opera din patrimoniul său o reproduce în anunţuri
publicitare, cataloage de vînzări etc. Deşi o asemenea exercitare ascunde în sine un conflict de

23 

 
interese, ea nu va constitui o încălcare a dreptului de autor. Aceasta deoarece, acest act de
reproducere, reprezintă în sine un accesoriu al procesului de vînzare. Or, potenţialii cumpărători
trebuie să cunoască calităţile bunului care constituie obiectul potenţialului contract de vînzare-
cumpărare, calităţi care, pot fi aduse la cunoştinţa lor doar prin intermediul reproducerii operei. Iată
de ce, în teză, autorul înaintează legiuitorului moldovenesc o propunere de lege ferenda care constă
în introducerea în art. 22 al Legii nr. 293/1994 a unei noi limite de exercitare a drepturilor subiective
de autor care ar permite proprietarilor sau altor deţinători reproducerea operelor de artă plastică în
scop de reclamă pentru anunţarea şi petrecerea expoziţiilor publice sau vânzărilor de opere de artă,
în măsura necesară pentru promovarea evenimentului, fără consimţămîntul autorului şi fără plata
remuneraţiei de autor.
12.2.3. O ultimă situaţie conflictuală analizată în teză vizează ipoteza cînd, pe lîngă
proprietarul suportului şi autorul operei, în conflict se mai raliază şi terţe persoane care pot invoca
primilor doi titulari dreptul lor la imagine. Este vorba de acele opere de artă plastică cum ar fi
portretele sau busturile unde subiectul principal al operei îl constituie trăsăturile feţei unei persoane
reale. Pentru o asemenea situaţie, în teză se ajunge la concluzia că atît dreptul subiectiv de autor,
dreptul subiectiv de proprietate, cît şi dreptul subiectiv la imagine se află pe picior de egalitate. De
aceea, la valorificarea drepturilor asupra unei asemenea categorii de opere de artă plastică, va fi
necesar întotdeauna acordul unanim al tuturor acestor trei titulari. Analiza acestei situaţii
conflictuale sfîrşeşte cu propunerea de lege ferenda de a elimina din art. 16 alin. 3 al Legii nr.
293/1994 cuvîntul „crearea”, şi a înlocui cuvîntul „difuzarea” cu sintagma „orice valorificare”.
Aceste modificări, după părerea noastră, vor crea un sistem de balanţe şi echitate între cei trei
potenţiali titulari de drepturi subiective asupra portretului.

IV. LISTA LUCRĂRILOR PUBLICATE LA TEMA TEZEI

                                     Articole în reviste:

1. Volcinschi, V., Chiroşca, I. Originalitatea operelor de literatură, artă şi ştiinţă – condiţie sine
qua non a protejabilităţii în dreptul de autor. În: Legea şi Viaţa, Chişinău, 2005, Nr. 8, p. 8-11,
0,55 c.a.
2. Chiroşca, I., Chiroşca, D. Culegere de materiale în domeniul dreptului de autor şi drepturilor
conexe. Un Compact–Disc în formă interactivă realizat în cadrul Catedrei UNESCO pentru
Drept de Autor, cu suportul financiar al Biroului UNESCO din Moscova. Chişinău, 2007.

24 

 
3. Chiroşca, I. Problemele definirii operei de artă în dreptul de autor al Republicii Moldova. În:
Revista Română de Dreptul Proprietăţii Intelectuale, Bucureşti, 2007, Nr. 4, p. 62-72, 0,57 c.a.
4. Chiroşca, I. The work of fine-art – a source of potential conflicts between the author and the
owner of the material support of the work. Overview of the moldavian copyright legislation.
Revista Română de Dreptul Proprietăţii Intelectuale, Bucureşti, 2009, Nr. 1, p. 28-42, 0,91 c.a.

Materiale ale comunicărilor ştiinţifice:

5. Chiroşca, I. Unele aspecte privind forma obiectivă de exprimare – dovadă suficientă a

caracterului patrimonial al ideii în dreptul de autor. În: Comunicările prezentate la ediţia a IV-a
a Conferinţei internaţionale ştiinţifico-practice „Probleme teoretice şi practice ale economiei
proprietăţii intelectuale”, Chişinău, AGEPI, 2006, p. 168-174, 0,52 c. a.
6. Chiroşca, I. Unele consideratii privind conceptul de „operă” în dreptul de autor. În:
Rezumatele comunicărilor prezentate la Conferinţa ştiinţifică internaţională „Învăţămîntul
superior şi cercetarea – piloni ai societăţii bazate pe cunoaştere” (dedicată jubileului de 60 ani
ai Universităţii de Stat din Moldova), Vol. II, Ştiinţe socioumanistice, Chişinău, CEP USM,
2006, p. 379-380, 0,15 c.a.
7. Chiroşca, I. Dreptul de autor – un drept moral sau patrimonial. În: Comunicările prezentate la
ediţia a IX-a Simpozionului anual ştiinţifico-practic privind protecţia proprietăţii intelectuale:
„Lecturi AGEPI”, Chişinău, AGEPI, 2006, p. 198-202, 0,34 c.a.
8. Chiroşca, I., Bodiul, T., Chiroşca, D. Curriculum la disciplina Dreptul Proprietăţii Intelectuale.
În: Materialele simpozionului sub-regional „Instruirea şi perfecţionarea în domeniul
proprietăţii intelectuale”, Chişinău, AGEPI, 2008, p. 3-23, 1,02 c.a.
9. Chiroşca, I. Opera de artă plastică – un bun corporal sau incorporal?, În: Comunicările
prezentate la ediţia a VI-a a Conferinţei internaţionale ştiinţifico-practice „Probleme teoretice
şi practice ale economiei proprietăţii intelectuale”, Chişinău, AGEPI, 2009, p. 118-120, 0,29
c.a.
10. Chiroşca, I. Legătura indisolubilă dintre operă şi suportul ei material – particularitate esenţială
a operei de artă plastică. În: Comunicările prezentate la Conferinţa ştiinţifică a doctoranzilor şi
masteranzilor „Cercetare şi inovare. Perspective de evoluţie şi integrare europeană”, Chişinău,
CEP USM, 2009, p. 170-171, 0,15 c.a.

25 

 
 ADNOTARE
Chiroşca Igor, „Reglementarea juridică a relaţiilor privind operele de artă plastică”,
teză de doctor în drept, Chişinău, 2009

Structura tezei: introducere, patru capitole, concluzii, bibliografia din 163 numiri, 21 anexe,
203 de pagini de text de bază. Rezultatele obţinute sunt publicate în 10 lucrări ştiinţifice. Cuvinte
cheie: operă de artă plastică, bun, bun cultural, patrimoniu naţional cultural, suport material al
operei, legătură indisolubilă, autor, proprietar al suportului material al operei, drept subiectiv,
conflict de drept.
Domeniul de studiu al prezentei lucrări constă în analiza în esenţă a reglementărilor relaţiilor
sociale privind operele de artă plastică. Principalele obiective prestabilite întru realizarea acestui
deziderat au fost analiza apariţiei şi evoluţiei acestor relaţii şi ale reglementărilor lor, definirea
conceptului de operă de artă plastică şi identificarea locului acesteia în sistemul obiectelor de
protecţie juridică, demonstrarea faptului că opera de artă plastică este un fenomen polivalent, etc..
Atît noutatea cît şi originalitatea ştiinţifică a tezei constă în formularea anumitor concluzii de
ordin teoretic şi practic şi înaintarea propunerilor de lege ferenda care ar rezulta logic din
investigaţiile efectuate în lucrare, contribuind la îmbogăţirea doctrinei în problemele vizate, la
perfecţionarea legislaţiei în vigoare, făcînd-o mai compatibilă şi logic închegată cu reglementările
naţionale şi internaţionale deja existente. Metodologia cercetării tezei constă în folosirea metodei
analizei istorice, logice, comparative, sistemice, dinamice, de sinteză etc.
Semnificaţia teoretică şi valoarea aplicativă a tezei rezidă în faptul că în prezenta lucrare se
încearcă o tratare multi-aspectuală a reglementărilor juridice ce ţin de relaţiile sociale privind
operele de artă plastică. În acest context, în lucrare este efectuată o analiză ştiinţifică complexă a
fenomenului operei de artă plastică atât din punctul de vedere teoretic, cât şi practic; se utilizează
cunoştinţe din domeniul teoriei artelor şi ştiinţei dreptului, a legislaţiei în vigoare precum şi practica
judiciară din domeniu. Acest material poate fi folosit la modificarea legislaţiei privind dreptul de
autor, legislaţiei muzeale, monumentale, cu privire la cultură, a legislaţiei civile etc.. Teza poate
servi drept suport didactic pentru studenţii, masteranzii şi doctoranzii facultăţilor de drept, pentru
specialiştii din domeniu şi titularii drepturilor subiective asupra acestor opere. De asemenea,
lucrarea se adresează persoanelor din învăţămîntul juridic şi cercetătorilor ştiinţifici. Rezultatele
tezei au fost implementate cu succes în Curriculum–urile universitare şi a altor instituţii de profil. De
asemenea rezultatele sunt utilizate în procesul elaborării proiectului noii legi a dreptului de autor.

26 

 
 АННОТАЦИЯ
Кирошка Игорь, «Правовое регулирование отношений касающиеся произведений
изобразительного искусства», диссертация на соискание ученой степени доктора права,
Кишинэу, 2009.

Структурa работы состоит из введения, четырёх глав, заключений и библиографии.

Результаты работы были опубликованы в 10 научных статей.
Ключевые слова: произведение изобразительного искусства, вещь, культурная вещь,
национальное культурное имущество, материальный носитель произведения, неразрывная
связь, автор, собственник материального носителя произведения, субъективное право,
конфликт права.
Область изучения данной работы является существенный анализ правовых норм
регулирующих общественные отношения, касающиеся произведений изобразительного
искусства. Главные цели поставленные для реализации этого изучения были, в особенности,
анализ появления и развития этих отношений и их правовых регулирований, определение
концепта произведения изобразительного искусства и идентификация его места в системе
объектов правовой защиты, демонстрация того что произведение изобразительного искусства
является поливалентным феноменом и.т.д. Методически в основе работы стоят следующие
научные методы: исторический, сравнительный, системный, логичный и.т.д.
Существенная научная новизна, а также оригинальность диссертпции состоит из того
что в работе делаются конкретные теоретические и практические выводы, и предлагаются
определённые изменения в законодательстве. Это существенно способствует обогащению
доктрины, совершенствованию законодательства, делая её более совместимой с уже
существующими международными и национальными нормами.
Теоретическое и применительное значение темы исходит из того что в работе пробуется
сделать многовидовую трактовку правовых норм регулирующих общественные отношения
касающиеся произведений изобразительного искусства. В этом контексте в работе
совершается комплексный научный анализ этого феномена, как с точки зрения
теоретической, так и с практической; используется знания из области теории искусства и
юридической науки, законодательства, а также юридической практики в данной сфере.

27 

 
 ANNOTATION
Chiroşca Igor, „The legal regulation of the relationships regarding the works of fine arts”.
Doctoral thesis in law, Chişinău, 2009.
Structurally, the paper consists of the introduction, four chapters, conclusions and the
bibliography with 163 references. The obtained results were published in 10 scientific works.
Key words: work of fine-arts, good, cultural good, national cultural patrimony, material
support of the work, indissoluble link, author, owner of the material support, subjective right,
conflict of law.
The studying field of the present work consists in analyzing the essence of the legal regulations
of the social relationships regarding the works of fine-arts. The main objectives for acquiring this
aim, were to analyze the appearance and the evolution of these relationships and their regulations,
the definition of the work of fine-arts and the identification of its place in the system of legal
protection, the demonstration that the work of fine-arts is a polyvalent phenomenon etc.
The scientific novelty, as well as originality of this work cosists in trying to elaborate
theoretical and practical conclusions, and to present certain proposals of lege ferenda that would
logically result from the investigations applied in the work, contributing in this way to the enriching
of the doctrine, the perfection of the legislation, making it more compatible and logically linked with
the existing national and international regulations.
The theoretical importance and the applicative value of the work reside in the fact that it tries
to treat multi-aspectually the legal regulations of the social relationships regarding the works of fine-
arts. In this context, in the work, it is made a complex scientific analysis of the phenomenon of the
work of fine-arts, both, from the theoretical and practical point of view; there are also used some
knowledge from the domain of artistic theory and legal science, of the legislation, as well as the
legal practice in this domain. This material can be used for modification of the legislation regarding
copyright, museums, monuments, as well as civil or cultural legislation. The paper can be used as a
teaching support for the students, masters or researchers of the law faculties, for other specialists etc.
The obtained results were successfully implemented in the university curriculums. In the same
time, the results are used in the process of elaboration of the new copyright law. Both, the actuality
and the motivation of its choose also reside in the fact that the present work constitutes the first
trying to rise up the different specific and contradictory aspects of the legal regulation of the
relationships regarding the works of fine-arts, to give them a theoretical evaluation and to present
some proposals in order to solve them in the national Moldavian law system.

28 

 
 CHIROŞCA IGOR

REGLEMENTAREA JURIDICĂ A RELAŢIILOR PRIVIND

OPERELE DE ARTĂ PLASTICĂ

SPECIALITATEA: 12.00.03 - DREPT PRIVAT (DREPT CIVIL,

DREPT AL AFACERILOR) 

Autoreferatul tezei de doctor în drept

29