Tehnica interviului

Tehnica interviului , aplicata în cadrul lucrarilor de audit financiar, este definita cafiind "o metoda
de investigare destinata cunoasterii în profunzime a comportamentului uman în însusirea si aplicarea
unor proceduri componente ale auditului intern saucontrolului conturilor".Tehnica interviului presupune o
discutie/dialogare între cel care aplica interviul, denumit intervient si subiectul (subiectii) interogat denumit
intervievat. Fiind o metoda delicata si pretentioasa, cere o perfectionare personala a celor care iau
interviuri, ceea ce îi duce la:
 O mai buna întelegere a ceea ce se petrece în sinea lor si în gândurile celorlalti în cursul
interviului;
 O mai buna întelegere a pozitiei intervievatului în contextul lui psihologic;
 O mai buna întelegere a exprimarii altuia;
 O mai buna situare a interviului în contextul mai vast al auditului financiar,în cadrul o caruia el nu
este decât un element;
 O mai buna apreciere în cursul interviului a modului în care au fost întelesesi aplicate procedurile.
În plus, intervientului i se cere a fi o persoana priceputa, instruita în acest scop si având anumite
calitati: inventivitate, onestitate, exactitate în notarea raspunsurilor,adaptabilitate, sa fie nici agresiv, dar
nici prea sociabil etc. Interviul, de regula, este axat pe o anumita tema si cu un anumit scop,
ambeledinainte stabilite, în cadrul unui program precis elaborat, cu ajutorul unor anumite reguliadaptate
domeniului investigat, denumite "ghiduri de orientare" si "chestionare".
În Anexa nr. 4, din Normele de audit financiar sunt redate asemenea ghiduri orientative cu
ajutorul carora auditorii sa-si poata elabora chestionarele necesare.
Exista mai multe feluri de interviuri, dintre care mentionam:
 Interviul liber , denumit si de profunzime, nedirijat, nestandardizat,nondirectionat, neformal,
extensiv, care consta în înregistrareaintervievatului sau intervievatilor de catre intervient cu
ajutorul unei foi delucru, rolul acestuia fiind sa-i faca pe cei ascultati sa vorbeasca liber si pelarg,
fara întrerupere, fara sa-i influenteze într-un fel în expunerea ideilor;desi nu asigura obtinerea
unor informatii cantitative, procedeul permiteculegerea de idei din care se degaja ipoteze pentru
interviuri viitoare.
 Interviul cu chestionar, denumit si standardizat, dierctionat, sistematizat,formal, intensiv, dirijat
etc, pe care intervientul de obicei îl angajeaza cu unsingur intervievat si care se desfasoara pe
baza unor întrebari, într-oanumita ordine si forma stabilite, de la care intervientul nu se abate.

Luarea unui interviu cere un mare efort mintal. Este o munca anevoioasa si nu trebuie efectuata
mai mult de doua ore consecutiv. Dacă folosiți sondaje pentru a efectua interviuri, trebuie să fiți mai atent
și mai atent decât credeți la prima vedere.

Tehnica examinarii analitice

Verificările analitice reprezintă o abordare globală menită să identifice doar erorile sau
omisiunile importante, fără a aduce în mod individual elemente care să justifice erorile sau omisiunile
constatate, care ar fi determinate de alte tehnici (sondaj, testare) care să permită cuantificarea cât mai
precisă a acestora. Această tehnică provine din textul pct. 63 din Regulamentul de audit nr. 1/1995, bazat
pe sisteme informatice, documente generate și vehiculate în întreprinderi, arătând importanța sa
deosebită pentru eficacitatea auditurilor financiare. Desigur, auditorii vor distinge documentele care
definesc politica sau direcția de documentele care descriu sau implică implementarea procedurilor sau
operațiunilor. În timp ce primul le clarifică pe celelalte, ele nu sunt suficiente pentru ca auditorii să
înțeleagă faptele. Ca document care susține informații, chiar dacă nu poate exprima în totalitate faptele,
existența și conținutul acestuia exprimă situația de fapt, pe de o parte, atunci când ele au fost întocmite si
pe de alta parte nivelul organizatoric al auditului intern.

Adesea, documentele nu mai exprima realitatea, deoarece operatiile si procedurile descrise sau
subîntelese au evoluat (de exemplu, datorita fie adaptarilor organizatorice ale întreprinderii, fie
evenimentelor posterioare închiderii exercitiului financiar) fara ca documentul sau înregistrarile contabile
sa fi fost aduse la zi.

În fapt, efectuarea examinarii analitice se realizeaza în functie de aprecierea auditorului. Daca se

face o abordare, având în vedere riscurile, atunci cu cât acestea sunt mai importante, cu atât mai putin
trebuie sa se acorde valoare probanta rezultatelor examinarii analitice, aplicându-se în schimb teste
detaliate (de conformitate si de permanenta) sistemelor de audit intern si de control al conturilor.

Un aspect metodologic al tehnicii examinarii analitice îl constituie efectuarea unor calcule

aritmetice si analize, estimari si confruntari între informatiile si documentele din:

 amontele sistemului informational al întreprinderii (documentele primite care devin documente

justificative ce stau la baza înregistrarilor contabile sau servesc la controlul operatiilor înregistrate
în contabilitate - confirmarile directe, de exemplu);
 avalul sistemului informational al întreprinderii (documente emise: copii facturi, avize de expeditie,
balante, situatii comparative de patrimoniu etc.)

Procedurile tehnicii examinarii analitice prezinta avantajul de a putea fi folosite de catre auditori în
diferite faze de realizare a auditului financiar cum ar fi:

 în etapa de acceptare a mandatului si de orientare si planificare a misiunii; examinarea analitica

va putea fi utilizata pentru o cunoastere mai buna a întreprinderii si la identificarea zonelor de risc
potential, contribuind astfel la o mai buna programare a misiunii;
 în etapa de supraveghere a gestiunii întreprinderii (aprecierea auditului intern si controlul
conturilor) auditorul va folosi aceasta tehnica pentru colectarea elementelor probante privind
credibilitatea sau caracterul rezonabil al sistemelor de audit intern, al conturilor individuale sau a
grupelor de conturi;
 în etapa examinarii conturilor anuale, auditorul utilizând si tehnica examinarii analitice îsi va putea
colecta elementele probante care sa-i argumenteze convingerea ca sunt asigurate conditiile de
regularitate si sinceritate si ca acestea dau o imagine fidela a patrimoniului, rezultatelor si situatiei
financiare a întreprinderii, la sfârsitul exercitiului respectiv.

În concluzie, tehnica examinarii analitice prezinta o importanta deosebita prin înaltul grad de
decizie profesionala pe care o implica. Din acest motiv, principalele proceduri ale acestei tehnici este
necesar a fi îndeplinite chiar de responsabilul grupei de auditori care are atât viziunea de ansamblu, cât si
competenta necesara.

Din utilizarea acestei tehnici se poate ajunge la concluzii la care auditorul nu obtine un raspuns
satisfacator cuantificat.

De aceea, se recomanda, în aceasta situatie, utilizarea complementara a tehnicii testarii

elementului semnificativ depistat pentru a obtine datele necesare cuantificate.
 Tehnica testarii sistemelor si conturilor semnificative

În auditul financiar se considera semnificativ orice element sau grup de elemente susceptibil sa
aiba o influenta asupra conturilor anuale si a utilizatorilor acestora - proprietari, creditori, investitori s.a.

Înca din etapa orientarii si planificarii auditului financiar, auditorul identifica sistemele si conturile
semnificative, în scopul stabilirii care din:

 sistemele semnificative si procedurile componente ale auditului intern al întreprinderii vor face
obiectul evaluarii acestora în scopul stabilirii fiabilitatii lor;
 conturile semnificative ce prin valoarea si/sau natural lor pot sa ascunda erori sau inexactitati a
caror importanta relativa e direct legata de regularitatea si sinceritatea contabilitatii, influentând
astfel semnificativ conturile anuale.

Dupa identificarea acestora potrivit planului misiunii, în cadrul supravegherii gestiunii întreprinderii
de catre auditor pe tot parcursul exercitiului financiar, acesta va colecta toate elementele probante
necesare exprimarii opiniei sale, prin intermediul tehnicilor si procedurilor de audit financiar.

În afara tehnicilor si metodelor prezentate pâna acuma, tehnica testarii utilizeaza posibilitatile
tuturor celorlalte tehnici.

În general, testul este cunoscut ca o metoda de examinare, fie a diferitelor caracteristici ale
porsonalitatii umane, fie ca o metoda de cercetare a fenomenelor în desfasurarea carora nu se poate
interveni; valoarea rezulatelor obtinute prin testare depinde întotdeauna de modul în care acestea se
raporteaza la concluziile obtinute prin alte metode de investigare, aceste rezultate având un caracter
constatativ. În cadrul lucrarilor de audit financiar tehnica testarii domeniilor semnificative are ca obiective:

 sistemele si procedurile de audit intern semnificative privind corecta elaborare si însusire, de

catre utilizatori, asa sunt ele prevazute în instructiunile - deciziile - întreprinderii, existente în
manualul de proceduri (teste de conformitate ); în functie de concluziile acestor teste se cauta
raspuns, prin intermediul testelor de permanenta, la întrebarea "se aplica aceste proceduri
continuu si în întregime"?;
 controlul conturilor semnificative supus testului de conformitate (plan de conturi si instructiuni de
aplicare bine concepute) si testul de permanenta (aplicarea corecta si continua a planului de
conturi si a instructiunilor lui de aplicare).

Tehnica examinarii conturilor anuale

Sistemul contabil si de control intern

 Responsabilitatea principală a conducerii unei entități ereditare este de a asigura succesul

obiectivelor formulate strategic. Pentru atingerea acestor obiective de afaceri se stabilește un
sistem de acumulare a activităților conexe, conceput să lucreze împreună. Țintele sunt fixate la
nivelul acestor sisteme astfel încât să se alinieze cu activitățile entităților de descendență
respective. Pentru a-și atinge obiectivele, conducerea trebuie să evalueze posibilele amenințări la
adresa tuturor domeniilor de activitate ale entității, să identifice riscurile și să ia măsuri pentru a le
 atenua. Sistemul global de control intern este de natură conceptuală și reprezintă o colecție
cuprinzătoare a tuturor sistemelor de control utilizate de o entitate pentru a-și atinge în mod
eficient obiectivele, asigurând:
 siguranta si integritatea informatiilor;
 aderarea la politici, planuri, proceduri, legi si regulamente;
 pastrarea în siguranta a activelor;
 utilizarea economica si eficienta a resurselor;
 realizarea obiectivelor si scopurilor stabilite.

Un mediu de control adecvat este unul în care exista controale interne adecvate, la costuri
rezonabile si unde exista un indiciu clar de angajament la un control intern bun, la nivelul consiliului de
administratie si a nivelului superior de conducere executiva. Natura, gradul de extindere si intensitatea
controalelor variaza:

 între departamente si în cadrul departamentelor;

 în functie de natura operatiilor;
 în functie de gradul de importanta al sistemului;
 în functie de personalul implicat;
 în functie de marimea costurilor de implementare a controalelor.

O abordare bazata pe sisteme este una care examineaza functia procedurilor si a controalelor
interne ale sistemului, mai mult decât rezultatul acesteia. Procesul cere auditorului întelegerea operarii
consecvente de la început pâna la sfârsit, alaturi de obiectivele sale. Auditorul trebuie sa identifice
parametrii sistemului si sa determine domeniile de examinat. Atunci când sistemele se integreaza între
ele este important sa se defineasca clar ce domenii de control vor fi auditate si care nu vor fi auditate.
Acest lucru se determina din cunoasterea existenta, prin discutii cu persoanele implicate în operarea
sistemului, ca si din specificatiile de sistem, manuale de proceduri si utilizare etc.

Auditorul are menirea sa înteleaga sistemul de contabilitate si de control intern al clientului, sa ia

cunostinta de modul cum sunt proiectate aceste sisteme si de modul cum opereaza. În cazul sistemelor
de contabilitate trebuiesc efectuate teste de urmarire, care presupun urmarirea unei tranzactii de la
momentul aparitiei, înregistrarii în contabilitate si modul de reflectare în situatiile financiare. Evaluarea
controalele interne legate de sistemul contabil, trebuie sa urmareasca urmatoarele obiective:

 tranzactiile sunt executate în concordanta cu autorizarea specifica a managementului si cu

respectarea reglementarilor legale;
 toate tranzactiile sunt înregistrate în contabilitate în mod cronologic si sistematic, cu suma
corecta si în conturi adecvate, astfel încât sa permita întocmirea situatiilor financiare în
concordanta cu un cadru general de raportare financiara identificat;
 înregistrarile semnificative în contabilitate, documente justificative pentru toate elementele
patrimoniale si pentru venituri si cheltuieli;
 accesul la active si înregistrari se face conform manualului de proceduri interne, sau în lipsa acestuia în
conformitate cu autorizarea conducerii;

 activele si înregistrarile sunt urmarite permanent si comparate la intervale rezonabile, iar pentru orice
devieri inadecvate sunt luate masuri corespunzatoare;
 orice modificare a capitalului este reflectata corect în contabilitate si preluata în situatiile financiare;
  obligatiile sunt înregistrate cronologic si sistematic, si urmarite la intervale rezonabile, astfel încât orice
sincope în evolutia lor sa fie analizate si sa se ia masuri corespunzatoare.

Este foarte probabil ca auditorii externi sa deruleze un exercitiu similar cu al auditorilor interni
pentru atingerea propriilor scopuri. Atât auditorul intern cât si cel extern pot dori sa apeleze la puncte de
vedere ale celuilalt în determinarea parametrilor deferiti sistemului. Punctele lor de vedere cu privire la
punctele de congruenta ale sistemului, adica sfârsitul unui sistem si începutul altuia, pot diferi, dar
principiile vor fi comune. Integrarea în aceasta etapa a punctelor de vedere poate conduce la un nivel
global mai eficient al auditului.

La sfârsitul etapei de identificare a parametrilor sistemului, auditorul trebuie sa fie capabil sa

defineasca, sa documenteze si sa convina cu conducerea entitatatii auditate asupra:

 zonelor de congruenta ale sistemului;

 relatia sa cu alte sisteme si auditari;
 obiectivele auditului;
 gradul de acoperire.

Etapa urmatoare este de a determina teoretic, ce controale trebuie sa existe pentru atingerea
obiectivelor dorite. Exista o gama variata de controale care pot fi clasificate astfel:

 Preventiv - care cauta sa previna aparitia unor ineficiente, erori sau nereguli. Exemple ale
acestui tip de control sunt: detasarea sarcinilor si autorizarea controalelor.
 Detectiv -care opereaza post eveniment si încearca sa detecteze si sa corecteze ineficiente,
erori sau nereguli. Exemple de acest tip de control sunt reconcilierile conturilor bancare,
verificarea intarilor si iesirilor
 Directiv - care încearca sa cauzeze sau sa încurajeze aparitia unui eveniment dorit. Exemple
ale acestuia include politici clare scrise, proceduri de lucru si instruirea personalului.

Având o opinie formata despre sistem, auditorul trebuie sa formuleze o strategie de testare. Nu
exista reguli stricte cu privire la numarul testarilor necesare. Prin aplicarea rationamentului profesional,
auditorul trebuie sa determine ariile de testare, scopul testarii si modul de derulare al testelor. Din dorinta
de a furniza un serviciu eficient si economic, de regula auditorul testeaza doar controalele semnificative.
Aceasta directie de reducere a testarii, nu trebuie sa compromita eficienta serviciului.

Conturile anuale (bilant, contul de profit si pierdere si anexele) constituie documente de sinteza
ale contabilitatii asupra carora auditorul îsi exprima opinia.

Controalele efectuate asupra conturilor i-au permis auditorului sa obtina unele elemente probante
pe baza carora sa traga concluzii cu privire la diferite posturi si rubrici din conturile anuale.

Pentru a-si putea exprima opinia, auditorul trebuie sa confirme ca toate conturile anuale sunt în
acord cu concluziile sale, ca ele reflecta corect deciziile conducerii întreprinderii, dau o imagine fidela
activitatii si situatiei financiare a întreprinderii.

Examenul conturilor anuale are ca obiect verificarea:

  faptului ca bilantul, contul de profit si pierdere si anexele sunt coerente, concorda cu datele din
contabilitate, sunt prezentate conform principiilor contabile si reglementarilor în vigoare si tin cont
de evenimentele posterioare datei de închidere;
 faptului ca anexele comporta toate informatiile de importanta semnificativa asupra situatiei
patrimoniale, financiare si rezultatelor obtinute.

Tehnicile de examinare a conturilor anuale se sprijina în mod esential pe examenul analitic si, în
mod deosebit, pe:

 stabilirea indicatorilor de analiza financiara si compararea lor cu cele ale exercitiilor precedente si
ale sectorului de activitate;
 comparatiile între datele reiesite din conturile anuale si datele anterioare, posterioare si
previziunile întreprinderii sau ale altor întreprinderi similare;
 compararea în procent fata de cifra de afaceri a diferitelor posturi din contul de profit si pierdere.

Acest examen analitic asupra documentelor finale permite actualizarea si controlul concluziilor
trase în timpul examenului analitic efectuat în etapele anterioare.

Cu ocazia diverselor verificari si teste efectuate asupra conturilor, auditorii au putut aduna un
numar de elemente probante care le-au permis sa traga concluzii pentru diferitele posturi si rubrici ale
conturilor anuale (bilant, contul de profit si pierdere, anexe). Aceste controale (respectiv supravegherea
gestiunii de catre cenzori) i-au permis profesionistului sa obtina o buna cunoastere a întreprinderii, a
activitatii sale, a variatiilor în raport cu exercitiul precedent. Examinarea de ansamblu a bilantului contabil
are ca obiective principale verificarea daca bilantul, contul de profit si pierdere si anexele îndeplinesc
urmatoarele cerinte:

 sunt coerente, tinând cont de cunoasterea generala a întreprinderii, de sectorul de activitate si de

mediul social-economic;
 sunt prezentate dupa principiile contabile si reglementarile în vigoare;
 tin cont de evenimentele posterioare datei de închidere;
 prezinta o imagine fidela, clara si completa a: patrimoniului, rezultatelor si
situatiei financiare

În mod deosebit, se va urmari ca anexele bilantului contabil sa respecte dispozitiile legale si sa

contina toate informatiile importante necesare asigurarii unei depline întelegeri a bilantului contabil de
catre destinatarii lui.

Auditorul trebuie sa obtina elemente probante, suficient calitativ si cantitativ, pentru a se asigura
ca anexele în continutul lor si informatiile furnizate sunt sincere si ca dau, împreuna cu celelalte
documente de sinteza, o imagine fidela a activitatii din întreprindere.

Asa cum s-a mai aratat, examinarea analitica este "un ansamblu de proceduri de audit financiar
constând în:

 a compara datele din conturile anuale cu date anterioare, posterioare si previzionale ale
întreprinderii sau date ale altor întreprinderi similare si a stabili relatii între ele;
 a analiza fluctuatiile si tendintele;
  a studia si a analiza elementele neobisnuite care rezulta din aceste comparatii.

Limitele încrederii pe care auditorul o poate acorda rezultatelor aplicarii procedurilor de exprimare
analitica depind, de asemenea, de urmatorii factori:

a) obiectivele procedurii aplicate;

b) importanta relativa si natura elementelor în cauza în raport cu ansamblul conturilor anuale;
c) celelalte proceduri de audit financiar aplicate de auditor si care au aceleasi obiective;

Când aplicarea procedurilor de examinare analitica permite auditorilor sa constate fluctuatii si

elemente neobisnuite, respectiv care fac sa apara relatii neobisnuite sau care nu concorda cu informatiile
obtinute din alte surse, este necesar sa se aplice si alte proceduri pentru a obtine explicatiile necesare.

Aceste proceduri se pot desfasura în doi timpi:

a) prin tehnica interviului, obtinerea de la cel ce gestioneaza patrimoniul întreprinderii a

raspunsurilor corespunzatoare si aprecierea adecvata - de exemplu, comparându-le cu celelalte
informatii si elemente probante colectate în timpul efectuarii auditului;
b) recurgerea la alte proceduri de audit financiar pentru a ajunge la o concluzie satisfacatoare,
atunci când cel ce gestioneaza patrimoniul nu poate furniza explicatii sau daca aceste explicatii
nu sunt considerate corspunzatoare de catre auditor.
 ETAPELE SI FAZELE AUDITULUI FINANCIAR

EFECTUAREA PROPRIU-ZISA A AUDITULUI FINANCIAR

Efectuarea unui audit financiar are o contribuție semnificativă în progresul unei business,

adăugând un plus valoare întregii activități desfășurate. Cu certitudine te ajuta sa identifici punctele slabe

ale operațiunilor tale interne și să-ți îmbunătățești tranzacțiile financiare.

Informațiile obținute în urma acestui audit stau la baza deciziilor referitoare la dezvoltarea corectă

și echilibrată a planului financiar. Cu alte cuvinte, auditul financiar reprezintă pilonul principal în adoptarea

unor strategii de business de către departamentul de management.

O afacere care prezintă o sănătate financiară optimă va putea să își gestioneze eficient

activitățile și va avea garanția că tranzacțiile efectuate își ating obiectivele de dezvoltare stabilite.

Descoperă în acest articol mai multe informații utile despre implicațiile auditului financiar asupra

procesului de creștere a unei afaceri.

EVALUAREA CONTROLULUI INTERN

Controlul Intern poate fi înțeles ca un sistem dezvoltat, implementat și întreținut de conducerea

companiei, pentru a asigura realizarea obiectivelor privind:

 Eficacitatea și eficiența operațiunilor,

 Protejarea activelor,
 Prevenirea și detectarea fraudelor și erorilor,
 Acuratețea și completitudinea raportărilor financiare,
 Respectarea legilor relevante.

Acesta cuprinde cinci elemente, care sunt interconectate între ele și se aplică tuturor firmelor, dar
implementarea lor depinde de mărimea firmei. Elementele sunt mediul de control, evaluarea riscurilor,
activități de control, informare și comunicare și monitorizare.

Obiectivele controlului intern

 Verificarea dacă tranzacțiile sunt executate conform autorizației conducerii.

 Verificarea inregistrarii prompte a tranzactiilor, in suma si cont corecte si atat in perioada
contabila, de care apartine.
 Asigurarea faptului că activele sunt protejate împotriva accesului și utilizării neautorizate.
  Compararea activelor înregistrate cu cele existente, la diferite intervale de timp și luarea de
măsuri în cazul în care se descoperă diferențe.

CONTROLUL CONTURILOR

Controlul conturilor este împărţit în 10 secţiuni, secţiuni care ajută la respectarea procedurilor de
culegere a elementelor probante şi de documentarea adecvată a opiniei auditorului.

Acestea sunt:

Nr. crt. Referinţa secţiunii Denumirea secţiunii

1. G. Imobilizări corporale şi necorporale

2. H. Investiţii ( plasamente)

3. I. Stocuri

4. J. Creanţe

5. K. Disponibilităţi

6. L. Creditori şi angajamente

7. M. Impozite şi taxe

8. N. Capitaluri

9. O. Contul de profit şi pierdere

10. P. Cartea mare şi Balanţa de verificare

Întru-cât auditorul nu poate verifica integral operațiunile si tranzacțiile realizate de entitate într-un
exercițiu financiar, auditorul stabilește eșantioane care, vor fi verificate integral. Pentru a stabilirea
eşantionului privind elementele ce vor fi verificate , pentru unele secțiuni, se recomandă metoda
proporţională de selecţie. Metoda constă în alegerea unui eşantion de dimensiunea celui stabilit de
auditor în faţa de planificare, care va fi împărţit proporţional, astfel încât să cuprind atât elemente mari
cât şi elemente mici. Normele profesionale, emise de Camera Auditorilor financiari din Romania,
recomandă ca eşantionul să fie împărţit în proporţia 80%/20%. Astfel, 80% din mărimea eşantionului va fi
aleasă din rândul celor mai mari elemente în ordinea descrescătoare, iar 20 % vor fi alese aleatoriu din
restul populaţiei.

Secţiunea G. Imobilizări corporale şi necorporale

Această secţiune urmăreşte în principal următoarele obiective:

 dacă activele imobilizate corporale şi necorporale:
 există;
 aparţin entităţii;
 au fost corect şi în totalitate înregistrate în contabilitate ;
 sunt corect evaluate în situaţiile financiare
 sunt corect prezentate în situaţiile financiare
 dacă activele imobilizate corporale şi necorporale care constituie garanţii au fost identificate;

Secţiunea H. Investiţii ( plasamente)

Această secţiune urmăreşte în principal următoarele obiective:

 dacă investiţiile :
 există;
 aparţin entităţii;
 au fost corect şi în totalitate înregistrate în contabilitate ;
 sunt corect evaluate în situaţiile financiare iar valoarea este documentată;
 sunt corect prezentate în situaţiile financiare.
 dacă activele care constituie garanţii au fost identificate;

Secţiunea I. Stocuri si contracte pe contracte pe termen lung

Această secţiune urmăreşte următoarele obiective:

 dacă activele de natura stocurilor:

 există;
 aparţin entităţii;
 au fost corect şi în totalitate înregistrate în contabilitate ;
 sunt corect evaluate în situaţiile financiare, respectiv la valoarea ce mai mică dintre cost şi
valoarea realizabilă netă;
 sunt corect prezentate în situaţiile financiare
 dacă activele care constituie garanţii au fost identificate;
Pentru a justifica. opinia cu privire la realizarea obiectivelor solicitate, auditorul va colecta
elemente probante în legătură cu:

 situaţia sintetică a stocurilor , pe categorii de stocuri, şi contractelor pe termen lung;

 revizuirea preţurilor finale ale stocurilor ;
 distincţia dintre contractele pe termen scurt şi contractele pe termen lung;
 revizuirea analitică a stocurilor.
Informaţiile sunt colectate de auditor prin aplicarea unor proceduri şi teste specifice.

Secţiunea J. Creanţe şi plăţi în avans

Această secţiune urmăreşte următoarele obiective:

 dacă activele de natura creanţelor şi plăţilor în avans:

 există;
  aparţin entităţii;
 au fost corect şi în totalitate înregistrate în contabilitate ;
 sunt corect evaluate în situaţiile financiare, respectiv la valoarea posibil de realizat;
 sunt corect prezentate în situaţiile financiare
 dacă activele care constituie garanţii au fost identificate;
Pentru a răspunde obiectivelor de mai sus, auditorul utilizează proceduri specifice secțiunii.

Pentru a justifica opinia cu privire la realizarea obiectivelor de mai sus ,auditorul va colecta
elemente probante în legătură cu:

 situaţia sintetică a soldurilor ;

 reconcilierea soldurilor din registrul vânzărilor cu cel din balanţa de verificare, verificându-se:
 înregistrările mari sau neobişnuite;
 fluctuaţiile neobişnuite la nivelul facturilor sau notelor de credit;
 soldurile din registrul de vânzări;
 lista creanțelor comerciale;verificarea soldurilor după vechime şi încasări ulterioare; verificarea
posibilităţilor de recuperare a debitelor;teste privind separarea exerciţiilor;analiza facturilor în roşu;
verificarea plăţilor anticipate;revizuirea analitică.
Informaţiile sunt colectate de auditor prin aplicarea de proceduri şi teste specifice secțiunii, urmărind
:

 revizuirea creanțelor pentru care s-a solicitat confirmarea directă ;

 împrumuturile acordate asociaţilor, administratorilor, directorilor sau angajaţilor;
 respectarea principiului contabilităţii de angajamente, corelarea debitori – venituri.

Secţiunea K . Disponibilităţi în conturi la bănci sau în casă - credite pe termen lung

Importanţa aceste secţiuni este dată de faptul că, de disponibilităţile de care dispune o
entitate ,fie că provin din activitatea proprie sau din credite, depinde capacitatea ei de a face faţă plăţilor
si implicit de a-şi continua activitatea.

Această secţiune urmăreşte următoarele obiective care privesc conturile de trezorerie:

 dacă există într-adevăr soldurile în conturile din banca sau casă ;

 dacă aparţin entităţii;
 dacă au fost corect şi în totalitate înregistrate în contabilitate ;
 dacă sunt corect evaluate în situaţiile financiare;
Pentru a răspunde obiectivelor de mai sus, auditorul, utilizează proceduri specifice secțiunii

Pentru a stabilirea eşantionului privind elementele ce vor fi verificate , normele de audit nu

recomandă o anume metodă de selecţie, aceasta rămâne la aprecierea auditorului financiar.

Pentru a justifica opinia cu privire la realizarea obiectivelor de mai sus ,auditorul va colecta
elemente probante în legătură cu: situaţia soldurilor conturilor de disponibil;verificarea reconcilierii
extraselor de cont;verificarea aritmetică;urmărirea posturilor neînchise;analiza încasărilor şi plăţilor;
identificarea tranzacţiilor înregistrate într-o perioadă greşită; examinarea extraselor de cont;examinarea
registrului de casă;examinarea tranzacţiilor în numerar;examinarea prezentărilor legate de soldurile de
numerar;
Secţiunea L. Creditori si angajamente

Această secţiune urmăreşte următoarele obiective:

 dacă pasivele :
 există;
 aparţin entităţii;
 au fost corect şi în totalitate înregistrate în contabilitate ;
 sunt corect evaluate în situaţiile financiare, respectiv la valoarea posibil de plată;
 sunt corect prezentate în situaţiile financiare
Pentru a justifica opinia cu privire la realizarea obiectivelor propuse,auditorul va colecta
elemente probante în legătură cu:

 situaţia sintetică a conturilor de creditori ;

 reconcilierea soldurilor din registrul cumpărărilor cu cel din balanţa de verificare sintetică şi analitică
precum şi cu totalul de control al jurnalului de cumpărări, verificându-se:
 înregistrările mari sau neobişnuite;fluctuaţiile neobişnuite la nivelul facturilor sau notelor de
credit;să verifice un eşantion de solduri;verificări aritmetice.lista soldurilor creditorilor
comerciali;verificarea soldurilor îndeosebi cele cu vechime şi a celor înregistraţi în exerciţiul
anterior;investigarea soldurilor debitoare;verificarea posibilităţilor de plată a creditorilor;teste
privind separarea exerciţiilor;verificarea sumelor aflate în litigiu;
 analiza facturilor în roşu;
 testarea respectării principiului independenţei exerciţiului;
 verificarea cheltuielilor angajate;
 verificarea înregistrărilor referitoare impozite şi taxe;
 verificarea stabilirii corecte a soldurilor aferente contractelor de cumpărarea cu plata în rate sau
leasing.
 revizuirea analitică.
 împrumuturile acordate asociaţilor, administratorilor, directorilor sau angajaţilor;
 verificarea obligaţiilor condiţionate;
 respectarea principiului contabilităţii de angajamente,.
Informaţiile sunt colectate de auditor prin aplicarea procedurilor şi testelor specifice secțiunii.

Secţiunea M. Impozite şi taxe

Această secţiune urmăreşte următoarele obiective:

 dacă pasivele :
 există;
 aparţin entităţii;
 au fost corect şi în totalitate înregistrate în contabilitate ;
 sunt corect evaluate în situaţiile financiare, respectiv la valoarea posibil de plată;
 sun calculate şi contabilizate eventualele majorări şi penalităţi;
 sunt corect prezentate în situaţiile financiare
Pentru a stabilirea eşantionului privind elementele ce vor fi verificate , normele de audit nu
recomandă o metodă anume apelându-se la raţionamentul profesional al auditorului. Totuşi din
activitatea practică, metoda proporţională de selecţie se recomandă făcându-se o similitudine cu
secţiunea L Creditori şi angajamente.

Pentru a justifica opinia cu privire la realizarea obiectivelor impuse, auditorul va colecta

elemente probante în legătură cu:

 situaţia sintetică a conturilor de impozite şi taxei ;

 reconcilierea fiscală a soldurilor prin solicitări de confirmări ;
 verificarea soldurilor îndeosebi cele cu vechime şi a celor înregistrate în exerciţiul anterior:
 investigarea soldurilor debitoare;verificarea posibilităţilor de plată a impozitelor şi ;teste
privind separarea exerciţiilor;verificarea sumelor aflate în litigiu;
 analiza oricăror corecţii privind impozitele şi taxele;
 testarea respectării principiului independenţei exerciţiului;
 verificarea înregistrărilor referitoare impozite şi taxe;
 verificarea stabilirii corecte a impozitelor şi taxelor .
 respectarea termenelor privind depunerea declaraţiilor privind impozitele şi taxele;
 examinarea şi reconcilierea deconturilor de taxă pe valoarea adăugată;
 verificarea înregistrării corecte a taxei pe valoarea adăugată;
 respectarea termenelor privind depunerea deconturilor privind taxa pe valoare adăugată;
 examinarea corespondenţei cu Ministerul Finanţelor;
 asigurarea unei prezentări adecvate a soldurilor impozitelor şi taxelor;
 revizuirea analitică.

Secţiunea N. Capital, rezerve si registre cerute de lege

Această secţiune urmăreşte următoarele obiective:

 dacă, capitalul social şi rezervele :

 au fost corect şi în totalitate înregistrate în contabilitate ;
 sunt corect evaluate în situaţiile financiare;
 sunt corect prezentate în situaţiile financiare;
 registrele obligatorii sunt conduse corect şi la zi;
Pentru a justifica opinia cu privire la realizarea obiectivelor solicitate, auditorul va colecta
elemente probante în legătură cu:

 situaţia evoluţiei capitalului social ; compararea soldurilor finale cu cele ale exerciţiului financiar
anterior;verificarea mişcărilor în conturile de rezerve;obţinerea confirmărilor , din partea entităţii
auditate, privind membrii consiliului de administraţie şi participaţiile lor la capital;obţinerea, dacă este
posibil , de informaţii despre entitatea auditată din alte surse autorizate externe - Registrul
Comerţului; ţinerea corect şi la zi a registrelor contabile şi a altor registre obligatorii;solicitarea
prezentării procesului verbal din care rezultă repartizarea profitului .

Secţiunea O. Contul de profit şi pierderi

Această secţiune urmăreşte următoarele obiective:

 dacă, în contul de profit şi pierderi :

 au fost corect şi în totalitate înregistrate veniturile şi cheltuielile;
 sunt corect evaluate în contul de profit şi pierderi ;
  sunt corect prezentate în situaţiile financiare;
 s-au identificat elementele extraordinare;
Pentru a justifica opinia cu privire la realizarea obiectivelor solicitate, auditorul va colecta
elemente probante referitoare la:

Venituri prin :

 sintetizarea veniturilor din vânzări aferente exerciţiului auditat;

 reconcilierea veniturilor din vânzări la care se aplică TVA cu deconturile de TVA;
 din jurnalul vânzărilor zilnice ( acolo unde acesta există):verificarea unui eşantion de facturi –jurnal
vânzări zilnice - cartea mare - contul adecvat ;verificarea unui eşantion al înregistrărilor în contul de
venituri din vânzări din cartea mare - din jurnalul vânzărilor - facturi;
 verificarea vânzărilor în numerar – chitanţe, bonuri de casă - înregistrări contabile în conturile de
bancă – conturile de venituri – contul de TVA;
 verificarea stornărilor – scop – autorizare - corecta înregistrare;
 examinarea analitică;
 verificarea unui eşantion al mărfurilor vândute pe baza borderourilor de expediţie;
 examinarea comenzilor restante pentru o perioada mai mare

Cheltuieli prin :

 sintetizarea cumpărărilor eferente exerciţiului financiar auditat;

 reconcilierea totalului intrărilor cu TVA cu deconturile de TVA;
 din jurnalul cumpărărilor zilnice ( acolo unde acesta există):
 verificarea unui eşantion de facturi –jurnal cumpărări zilnice - oportunitatea - cartea mare -
jurnalul de cumpărări - contul adecvat ;
 verificarea unui eşantion al înregistrărilor în contul de cumpărări şi cheltuieli din cartea mare - din
jurnalul de cumpărări - facturi;
 examinarea analitică;
 verificarea unui eşantion al cumpărărilor pe baza notelor de recepţie;

Cheltuieli cu personalul prin :

 sintetizarea tuturor cheltuielilor cu personalul ;

 verificarea unui eşantion al cheltuielilor cu personalul:
 comparativ cu înregistrările din cartea mare privind cheltuielile cu personalul şi plăţile efectuate
( plăţi reale – salariaţi reali);
 comparativ cu totalul cheltuielilor salariale din evidenţele de personal prin confirmarea existenţei
salariaţilor, corecta înregistrare a impozitului pe salarii şi a decontărilor privind asigurările şi
protecţia socială;
 examinarea analitică;
 verificarea salariaţilor nou-veniţi sau plecaţi de curând;
 verificarea corectitudinii contribuţiilor firmei la bugetul asigurărilor sociale, la bugetul asigurărilor
pentru sănătate şi la alte bugete similare;
Părţi afiliate prin :

 identificarea tranzacţiilor cu părţi afiliate prin : examinarea minutelor adunărilor generale ale
acţionarilor, administratorilor sau directorilor;examinarea evidenţelor contabil şi în îndeosebi a
operaţiunilor de valori mari efectuate aproape de sfârşitul exerciţiului;examinare confirmărilor
creanţelor şi datoriilor privind creditele acordate sau luate ;examinarea operaţiunilor de investiţii –
exemplu : cumpărarea unei participaţii într-o asociere sau în altă entitate;discuţii cu
managementul ;examinarea rapoartelor de audit din anii anteriori;informaţii privind eventuala afiliere a
persoanelor cu funcţii de decizie la alte entităţi;examinarea registrului participanţilor la capital, pentru
identificarea principalilor acţionari;chestionarea auditorilor precedenţi sau a altor auditori implicaţi în
auditarea entităţii;examinarea facturilor şi a corespondenţei purtate cu avocaţii entităţii;
 identificarea tranzacţiilor neobişnuite de felul celor:care au specificate condiţii contractuale anormale (
preţuri, rate, dobânzi, garanţii, condiţii de rambursare neobişnuite);care par să nu aibă o justificare
logică;în care economicul diferă de juridic;procesate sau aprobate într-o manieră neobişnuită sau
persoane care se ocupă în mod normal de astfel de tranzacţii;înregistrate înainte de sfârşitul
exerciţiului;
 verificarea faptului că toate tranzacţiile semnificative cu părţi afiliate care au fost identificate de
auditori sunt înregistrate şi prezentate corect;
 verificarea prezentărilor privind controlul asupra entităţii;
 obţinerea scrisorilor de confirmare a declaraţiilor conducerii;

Secţiunea P. Cartea mare şi balanţa de verificare

 Această secţiune urmăreşte următoarele obiective, dacă :

 conturile statutare sunt în concordanţă cu soldurile din cartea mare;
 nu sunt operaţiuni neobişnuite înregistrate în cartea mare;
 conturile analitice din balanţa de verificare corespund cu cele din cartea mare şi sunt corect
preluate în situaţiile financiare;

Pentru a justifica opinia cu privire la realizarea obiectivelor solicitate, auditorul va colecta

elemente probante referitoare la:

 verificarea soldurilor iniţiale ;

 cartea mare ţinută de entitate ,este completă, precisă şi valabilă;
 Dacă nu există cartea mare ţinută de entitate:
 asigurarea că toate înregistrările contabile au fost colaţionate şi sintetizate;
 întocmirea unei balanţe analitice manual sau informatic;
 verificarea soldurilor finale.

Pentru a răspunde obiectivelor de mai sus, auditorul, utilizează proceduri și teste specifice secțiunii.
Aceste proceduri sunt gestionate cu ajutorul chestionarelor specifice secțiunii . Chestionarele sunt
completate de auditor pe baza informaţiilor obţinute de la entitatea auditat şi sintetizate în foile de lucru.
 Pentru stabilirea eşantionului privind elementele ce vor fi verificate normele de audit nu recomandă
o anume metodă de selecţie, aceasta rămâne la aprecierea auditorului financiar.

EXAMENUL SITUATIILOR FINANCIARE

Situatiile financiare (bilant, contul de profit si pierdere si celelalte componente) constituie documente
de sinteză a contabilitatii asupra carora auditorul isi exprima opinia.

Controalele efectuate asupra conturilor i-au permis auditorului să obtina unele elemente probante pe
baza carora sa traga concluzii cu privire la diferite posturi si rubrici din situatiile financiare.

Pentru a-si putea exprima opinia, auditorul trebuie să confirme că situatiile financiare sunt in acord
cu concluziile sale si că ele reflecta corect deciziile conducerii intreprinderii si dau o imagine fidela a
activitatii si a situatiei financiare a intreprinderii.

Examenul situatiilor financiare are ca obiect verificarea:

 faptului că bilantul, contul de profit si pierdere si celelalte componente ale situatiilor financiare sunt
coerente, concordă cu datele din contabilitate, sunt prezentate conform principiilor contabile si
reglementărilor în vigoare şi tin cont de evenimentele posterioare datei de inchidere;
 faptului că anexele comportă toate informatiile de importanţă semnificativă asupra situatiei
patrimoniale, financiare şi rezultatelor obtinute.

Tehnicile de examinare a situaţiilor financiare se sprijină pe procedurile analitice prevezute de ISA

520 şi în mod deosebit pe:

 stabilirea ratiourilor obisnuite de analiza financiară si compararea lor cu cele ale exercitiilor
precedente si ale sectorului de activitate;
 comparatiile intre datele reiesite din situatiile financiare si datele anterioare, posterioare si
previziunile intreprinderii sau ale altor intreprinderi similare;
 compararea in procent faţă de cifra de afaceri a diferitelor posturi din contul de profit si pierdere.

Acest examen analitic asupra documentelor finale permite actualizarea si controlul concluziilor
trase în timpul examenului analitic efectuat în etapele anterioare.

Un obiectiv central al examinării situatiilor financiare il constituie verificarea dacă acestea dau o
imagine fidelă, clară si completă:

 pozitiei financiare (patrimoniului) întreprinderii, prin:

 tinerea corecta si la timp a contabilitatii;

 existenta inventarierii patrimoniului, a corectei valorificari a acesteia si a cuprinderii acestui rezultat
in situatiile financiare;
 preluarea corecta in balanta de verificare a datelor din conturile sintetice si concordanta dintre
acestea si conturile analitice;
 corecta efectuare a operatiilor legate de inregistrarea sau modificarea capitalului social;
 corecta evaluare a elementelor patrimoniale conform reglementărilor in vigoare;
 intocmirea bilantului contabil pe baza balantei de verificare a conturilor sintetice;
 corelarea datelor din anexe cu cele din bilant.

 rezultatelor financiare, prin:

 intocmirea contului de profit si pierdere pe baza datelor din contabilitate privind perioada de
raportare;
 stabilirea profitului net si a destinatiilor acestuia propuse adunării generale conform dispozitiilor
legale.

 situatiei financiare, prin:

 existenta garantiilor pentru împrumuturile si creditele obtinute sau acordate de intreprindere;

 existenta suficienta a resurselor financiare.

FINALIZAREA ACTIVITATII SI FORMULAREA OPINIEI DE AUDIT

TRATAMENTUL EVENIMENTELOR ULTERIOARE DATEI BILANTULUI

Identificarea si analizarea acestor evenimente vor reprezenta principalele surse care vor
oferi indiciile cu privire la:
 necesitatea estimarii eventualelor pierderi pentru deprecieri de active si a provizioanelor
pentru riscuri si cheltuieli la data bilantului precum si a informatiilor suplimentare care vor
trebui incluse in notele explicative la situatiile financiare
 evaluarii modului in care entitatea respecta sau nu principiul continuitatii activitatii

Evenimentele ulterioare datei bilantului sunt acele evenimente, favorabile sau

nefavorabile, care au loc intre data bilantului si data la care situatiile financiare anuale sunt
autorizate pentru emitere.

Ordinul Ministerul Finantelor Publice 3055/2009 („OMFP 3055”) nu a adus modificari in ceea ce
priveste continutul capitolului legat de evenimentele ulterioare datei bilantului fata de OMFP
1752/2005.

Conform acestor prevederi exista evenimente ulterioare care pot determina ajustarea
situatiilor financiare cat si evenimente care nu duc la o astfel de ajustare, dar care trebuiesc
detaliate in notele explicative doarece sunt semnificative.

Articolul 62.4 din OMFP 3055/2009 contine cateva exemple de astfel de evenimente,
care credem ca nu ofera suficiente detalii si informatii practicienilor contabili pentru parcurgerea
corespunzatoare a lucrarilor de inchidere a exercitiului financiar, astfel:
 Printre evenimentele care pot duce la ajustarea situatiilor financiare si a valorilor
recunoscute in situatiile financiare sau recunoasterea de elemente ce nu au fost anterior
recunoscute sunt enumerate:
  Solutionarea ulterioara datei bilantului a unui litigiu care confirma ca entitatea are o
obligatie prezenta la data bilantului.Entitatea ajusteaza orice provizion recunoscut anterior
prevazut de acest litigiu sau va recunoaste un nou provizion.
 Falimentul unui client, aparut dupa data bilantului, confirma ca la data bilantului entitatea
inregistreaza o pierdere din deprecierea creantei comerciale deci va trebui sa ajusteze
valoarea contabila a creantei comerciale.
 Descoperirea de fraude sau erori care arata ca situatiile financiare anuale sunt incorecte

 Pentru evenimente care nu pot duce la ajustarea situatiilor financiare a fost dat ca
exemplu situatia diminuarii valorii de piata a valorilor mobiliare, in intervalul de timp dintre
data bilantului si data la care situatiile financiare sunt autorizate

Practica internationala de audit si contabilitate ofera exemple suplimentare fata de OMFP

3055/2009 cu privire la modul in care pot fi identificate astfel de evenimente.

Ca exemple suplimentare de evenimente ulterioare datei bilantului care pot duce la

ajustarea situatiilor financiare sau care pot furniza probe cu privire la conditiile care existau la
data bilantului putem mentiona exemplele oferite de Standardul International de Contabilitate IAS
10- Evenimente ulterioare:
 Vanzarea stocurilor ulterior datei bilantului pot da indicii/probe in legatura cu valoarea
realizabila neta a acestora la data bilantului
 Determinarea dupa data bilantului a costului activelor achizitionate sau al pretului de
vanzare al activelor vandute inainte de data bilantului-ca probe pentru estimarea
corespunzatoare a valorii de recuperare a acestora la data bilantului.
 Ca evenimente ulterioare aparute dupa data bilantului care nu pot duce la ajustarea
situatiilor financiare acelasi standard mentioneaza:
 Efectuarea unei fuziuni/divizari/reorganizari(combinari de afaceri) de entitati
 Anuntarea unui plan de restrangere sau incetare a operatiunilor
 Achizitii, casari sau vanzari majore de active si transferurile de active imobilizate la
categoria de active detinute pentru a fi vandute
 Distrugeri legate de calamitati naturale, incendii, etc.
 Anuntarea sau inceperea implementarii unei restructurari majore
 Tranzactii semnificative cu instrumentele de capital ale entitatii
 Schimbari neobisnuite in preturile activelor si in ratele de schimb valutar
 Schimbari in ratele de impozitare a profiturilor
 Inceperea/intrarea intr- un litigiu major de entitate

LUCRARI NECESARE INCHIDERII MISIUNII

EVALUAREA RAPORTULUI DE AUDIT
Pentru a nu lăsa în afara auditului anumite informaţii care pot avea influenţe
semnificative asupra situaţiilor financiare anuale şi implicit asupra opiniei de audit, auditorul
utilizează chestionarele . Aceste chestionare îi permit să obţină asigurări că sunt reunite toate
elementele necesare formulării opiniei , standardele internaţionale de audit şi normele emise în
 acest sens au fost respectate şi că documentarea asigură o bază rezonabilă pentru formularea
opiniei de audit.
Întrebările la care auditorul trebuie să dea un răspuns se referă în principal daca :
 au fost revizuite toate documentele de lucru ?- se execută de regulă de către auditorul
coordonator care are obligaţia semnării şi datării fiecărei pagini a documentelor revizuite
 au fost clarificate toate punctele restante ? – punctele nerezolvate trebuie tratate de către
auditorul coordonator fiind discutate cu clientul şi pot fi incluse în scrisoarea de confirmare a
declaraţiilor. Fiecare punct restant trebuie finalizat printr-o concluzie;
 a fost documentată întâlnirea cu clientul ?- înainte de aprobarea situaţiilor financiare o
discuţie cu clientul este benefică ajutând la clarificarea eventualelor probleme pentru care nu
s-a găsit o soluţie pe parcursul activităţii de audit.
 au fost toate ajustările finale reflectate în situaţiile financiare - toate ajustările apărute ca
urmare a lămuririi punctelor restante trebuie să fie corect reflectate în situaţiile financiare.
 au fost verificate situaţiile financiare finale ? - informaţiile din setul de situaţii financiare
verificate trebuie să corespundă cu cifrele auditate din registrele contabile şi din balanţa de
verificare, să fie conformă cu cifrele din tabelele şi secţiunile din dosarul de audit.
Conformitatea se va verifica de auditorul coordonator.
 declaraţiile fiscale corespund cu situaţiile financiare finale ? – unele aspecte care necesită
ajustări ale situaţiilor financiare ar putea avea efect şi asupra declaraţiilor fiscale prin
modificarea bazei de impunere putând rezulta alte impozite.
 au fost respectate toate standardele de audit relevante ? – standardele de audit conţin
principiile de bază şi procedurile esenţiale pe care auditorii trebuie să le urmeze.
 au fost urmate procedurile firmei de audit pentru verificările la „cald”? Verificările au fost
documentate ? – este o verificare ce se face anterior semnării raportului de audit financiar.
Aceste verificări se fac de regulă de către alţi auditori financiari din rândul, celor cu experienţă.
Ele au menirea de a oferi un grad de siguranţă mai ridicat atunci când au fost identificate
riscuri.
 a fost formulată o scrisoare de recomandare către conducerea entităţii ? - aceasta este un
mijloc eficient prin care auditorul poate să-şi demonstreze cunoaşterea şi interesul pentru un
client anume permiţându-i, totodată , să-şi exprime opinia faţă de sistemele şi conturile
clientului, faţă de efectele eventualelor slăbiciuni şi să ofere sugestii privind remedierea
slăbiciunilor constatate.
 s-a obţinut o scrisoare de confirmare a declaraţiilor ? – Standardul de audit nr. 580 stabileşte
reguli şi oferă recomandări cu privire la utilizarea declaraţiilor conducerii ca probe de audit, la
procedurile ce trebuie aplicate în evaluarea şi documentarea declaraţiilor conducerii şi la
măsurile ce trebuie luate în cazul în care conducerea refuză să furnizeze declaraţii adecvate.
 s-a întocmit o situaţie a timpului efectiv lucrat ?- O situaţie a timpului destinat efectuării
lucrărilor de audit se face în etapa planificării activităţii de audit aceasta însă, va trebui
comparată cu timpul efectiv consumat . Orice abatere semnificativă va fi explicată şi avută în
vedere la o planificare viitoare.
 doreşte firma de audit să exercite un nou mandat de audit financiar ? – în funcţie de
modificările intervenite faţă de perioada anterioară , auditorul va decide dacă mai exercită un
nou mandat sau nu pentru entitatea respectivă. În acest sens , auditorul trebuie să ia în
considerare probleme precum independenţe, integritatea clientului şi dacă firma dispune de
personal corespunzător şi de resurse suficiente pentru a efectua auditul. Dacă hotărârea este
pentru un nou mandat, orice identificare în cursul auditului curente, care poate avea relevanţă
pentru anul următor trebuie notată şi utilizată pentru planificarea pe anul următor.
 STABILIREA OPINIEI
Pe baza probelor de audit, auditorul trebuie să-și formeze o opinie dacă situațiile
financiare au fost întocmite în conformitate cu cadrul de raportare financiară aplicabil și dacă sunt
lipsite de denaturări semnificative.
Pentru a-și forma o opinie, auditorul trebuie să concluzioneze, mai întâi, dacă are o
asigurare rezonabilă cu privire la faptul că situațiile financiare în ansamblu sunt lipsite de
denaturări semnificative.
Auditorul trebuie să exprime o opinie nemodificată dacă probele de audit arată că
situațiile financiare au fost întocmite, în toate privințele semnificative, în conformitate cu cadrul
financiar aplicabil.
În cazul în care auditorul concluzionează că, pe baza probelor de audit obținute, situațiile
financiare în ansamblu conțin denaturări semnificative sau auditorul nu poate obține suficiente
probe de audit adecvate pentru a concluziona dacă situațiile financiare în ansamblu sunt lipsite
de denaturări semnificative, auditorul trebuie să modifice opinia din raportul auditorului în
conformitate cu secțiunea „Opinia modificată în raportul auditorului”.
Pe lângă opinia cu privire la situațiile financiare, auditorului i se poate cere prin lege sau
regulament să raporteze observațiile și constatările care nu i-au afectat opinia și orice
recomandări făcute ca urmare a acestora. Aceste elemente trebuie să fie clar distincte de opinia
de audit.

DOCUMENTAREA LUCRARILOR DE AUDIT

Conform Standardului de audit 500 “Probe de audit”, auditorul trebuie sa cuprinda in

documentele sale de lucru dovezi care sunt importante pentru sustinerea raportului. Acest standard
prevede tehnici si metode ce trebuie utilizate de catre auditori in vederea obtinerii acestora.

Documentele de lucru

Documentele de lucru pentru audit au urmatoarele scopuri:

- Ajuta auditorul la desfasurarea activitatii sale si permite adoptarea unei abordari metodice.
- Constituie o evident a planificarii, naturii, duratei si intinderii activitatii de audit, precum si a
concluziilor trase pe baza probelor obtinute.
- Faciliteaza controlul, permitand revizuirea adecvata a activitatii. Acest lucru este in mod evident
relevant in situatiile in care auditorul coordonator a delegata o parte din munca.

Continutul documentelor de lucru

Documentele de lucru pentru audit trebuie pregatite la un standard ridicat, astfel incat sa
realizeze obiectivele de audit cat mai simplu si mai clar posibil. Obiectul, continutul si scopul trebuie sa
fie clare, fara alte explicatii. Acestea trebuie intocmite pe masura efectuarii auditului si nu trebuie lasate
incomplete sau sa contina aspect inutile.

Gradul de extindere a documentelor de audit este o problema de rationament professional, iar auditorul
trebuie sa-si bazeze decizia privind extinderea documentelor pe ceea ce ar fi necesar pentru a inlesni
unui auditor experimentat, fara legaturi anterioare cu auditul respectiv, sa inteleaga activitatea
desfasurata si temeiul deciziilor luate.

Calitatea, tipul si continutul vor varia in fuctie de circumstante, dar documentele de lucru trebuie
sa cuprinda:

 Informatii privind structura legala si organizationala a entitatii;

 Extrase sau copii ale documentelor, contractelor si proceselor-verbale importante;
 Informatii privind sectorul, mediul economic si legislative in cadrul caruia functioneaza entitatea
auditata;
 Probe privind procesul de planificare si modificarile ulterioar;
 Probe despre faptul ca sistemul de contabilitate si control intern al clientului a fost evaluat;
 Probe privind evaluarea riscului inerent si de control, precum si revizuirile acestora;
 Analizele tranzactiilor si soldurilor;
 Analizele indicatorilor economic-financiari si ale tendintelor semnificative ale acestora;
 O evidenta a naturii, duratei si intinderii procedurilor de audit si rezultatele acestor proceduri;
 Copii ale corespondentei cu alti auditori, experti si alte terte personae;
 Copii ale corespondentei cu clientul, rapoarte catre administrator sau conducere si note ale
discutiilor cu acestia privind problemele de audit;
 Scrisori de confirmare a declaratiilor;
 O sinteza a aspectelor semnificative ale auditului respective, cuprizand detalii despre
informatiile disponibile, sumele implicate, opiniile conducerii, concluzii despre rezolvarea sau
tratarea acestora;
 Copii ale situatiilor financiare aprobate.

Standardizarea

Chiar daca specificarea precisa a continutului si formatului documentelor de lucru ar fi gresita,

stanadardizarea documentelor este indicata in imbunatatirea eficientei cu care acestea sunt elaborate si
revizuite.
 In vederea stanadardizarii sunt sugerate urmatoarele:

 Toate documentele sa fie pe un support adecvat.

 Documentele trebuie sa identifice:
- Numele clientului;
- Sfarsitul exercitiului;
- Obiectul;
- Initialele persoanelor care elaboreaza si revizuiesc;
- Datale de elaborare si revizuire.
 Toate tabelele trebuie indexate corspunzator si sa faca trimiteri la situatiile financiare.
 Munca depusa, concluziile trase, analiza erorilor, etc. trebuie explicit mentionate.
 Documentele trebuie pastrate in dosare corespunzatoare.

Modificari ale documentelor de lucru

Modificarile asupra documentelor de lucru aduse ulterior emiterii raportului de audit sunt
acceptate doar daca sunt corespunzator documentate si indica data si circumstantele in care au fost
effectuate.

Pastrarea si arhivarea

Documentele de lucru sunt proprietatea auditorului, iar acesta trebuie sa ia masuri

corespunzatoare pentru pastrarea lor in siguranta si confidentialitate.