Sunteți pe pagina 1din 17

Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava

Facultatea de Științe Economice şi Administrație Publică


Specializarea: Management și Audit în Administrație Publică și Afaceri

Proiect la disciplina:
AUDITUL PERFORMANȚEI

Profesor coordonator:
Conf. dr. Tulvinschi Mihaela
Masterand:
Ciubotariu Andreia - Elena
AUDITUL INTERN
în administraţia publică locală
AUDITUL INTERN
în administraţiile publice locale

CUPRINS:
1. Definirie audit…………………………………………………………….. pg.5
2.Tipuri de audit…………………………………………………………….. pg.6
3. Definirea auditului intern…………………………………………………. pg.6
4. Premizele apariţiei auditului intern……………………………………….. pg.9
5. Delimitări conceptuale………………………………………………………pg.10
DEFINIRE AUDIT

Cuvântul “audit” vine din latinescul audire: a asculta în limbaj curent, dar cea mai
apropiată accepţiune în plan semantic provine din limba engleză, unde cuvântul “audit” are
semnificaţia de: verificare, revizie contabilă.

De altfel popularizarea cuvântului pe continentul european a fost realizată prin anii


1960, de către cabinetele anglo-saxone de expertiză contabilă. Activităţii de audit i s-au dat
de-a lungul timpului în diferite state şi alte denumiri cum ar fi: revizie contabilă sau control
legal al conturilor, verificare, inspecţie contabilă.

În demersul de definire a auditului pornim de la expunerea definiţiilor regăsite în


literatura de specialitate, continuându-se cu sinteza definiţiilor privind auditul, şi principalele
clasificări privind tipurile de audit practicate pe plan mondial.

În sens larg1, auditul este definit de unii autorii ca fiind:


un demers sau o metodologie întocmită într-o manieră coerentă de către
profesionişti, utilizând un ansamblu de tehnici de informare şi de evaluare
în vederea obţinerii unei judecăţi motivate şi independente, făcând referire
la normele de evaluare, apreciere a fiabilităţii şi eficacităţii sistemelor şi
procedurilor unei organizaţii.

Această definiţie este însoţită de un text explicativ:


“În unităţile care constituie de altfel cadrul său privilegiat de exercitare, auditul are două
abordări în funcţie de obiectivele ce se urmăresc:
aprecierea calităţii informaţiei (este vorba despre formularea unei opinii asupra
informaţiilor produse de unitate);
aprecierea performanţelor şi eficacităţii sistemelor de informare şi organizare”.

Iar auditarea reprezintă:


Procesul prin care o persoană competentă şi independentă cumulează şi
evaluează probe privind informaţiile cuantificabile, privind o entitate
economică pentru a putea determina corespondenţa lor cu criterii bine stabilite
şi pentru a le raporta.2

O definitie asemănătoare se regăseşte şi în culegerea de standarde de audit general admise din


SUA, “Generally accepted auditind standards Guide”:
“Un audit este o revizie metodologică, un examen obiectiv al unui element,
cuprinzând verificarea informaţiilor specifice determinate de auditor sau
stabilite de practica generalizată. Scopul auditului este exprimarea unei opinii
sau extragerea unei concluzii asupra obiectului ce a fost auditat”.

Sintetizând, auditul poate fi definit ca fiind:

1
Collins L, Valin G – Audit et controle interne, Ed.Dalloz, ed.4, pag.80
2
Arens si Loebbecke – Auditing an integrated approach, ed5, 1991
O examinare metodologică şi sistematică a unei situaţii, de către o persoană
independentă şi competentă, asigurând validarea materială a elementelor pe care le
analizează, ce verifică conformitatea modului de tratare a acestor fapte cu regulile,
normele şi procedurile sistemului de control intern, în vederea exprimării unei opinii
motivate asupra concordanţei globale a situaţiei examinate în raport cu normele.

TIPURIDEAUDIT

Sfera largă de cuprindere, complexitatea problematicii abordate precum şi necesităţile de


ordin practic ale beneficiarilor de informaţii au determinat o abordare secvenţială a activităţii
de audit, o specializare a acestuia prin limitarea misiunilor la anumite domenii. Acest mod de
abordare se regăseşte în standardele naţionale şi internaţionale, tipurile de audit fiind
diferenţiate în funcţie de anumite criterii ca:
 După relaţia de subordonare dintre auditor şi conducerea unităţii auditate:
 Audit intern
 Audit extern
 După reglementarea auditului, poate fi:
 audit legal
 audit contractual
 După criteriile luate ca referinţă:
 audit de regularitate, conformitate
 audit de performanţă
 După obiective
 audit financiar
 audit operaţional
 audit strategic

DEFINIREA AUDITULUI INTERN:

Auditul intern este o funcţie de control exercitată de către salariaţii unei entităţi economice.
Definiţia dată de IFACI Institutul francez al auditorilor/controlorilor interni :
“ Auditul intern, este în interiorul unităţii sau al unei organizaţii, o activitate
independentă de apreciere a controlului operaţiilor, este în serviciul direcţiunii.
Este un control ce are ca şi funcţie estimarea şi evaluarea eficacităţii celorlalte
controale”.

Scopul auditului intern este de a asista conducerea în exercitarea eficace a


responsabilităţilor lor furnizându-le analize, aprecieri, recomandări, şi comentarii pertinente
privind activităţile examinate. Auditorul intern abordează toate fazele de activitate ale
unităţii, ce interesează conducerea. Aceasta implică pornirea de la aspectele financiar
contabile pentru o înţelegere deplină a operaţiilor examinate.

Pentru a ajunge la acest scop final sunt implicate următoarele activităţi:


 examinarea şi aprecierea, corectitudinea, suficienţa şi aplicarea controalelor
contabile, financiare şi operaţionale şi promovarea unui control eficace la un cost
rezonabil;
 verificarea conformităţii cu politica, planurile şi procedurile stabilite;
 verificarea în ce măsură activele societăţii sunt justificate şi protejate de pierderi
de orice natură;
 verificarea exactităţii informaţiilor utilizate de conducere;
 evaluarea calităţii acţiunii de punere în execuţie a responsabilităţilor stabilite
 recomandarea de ameliorări operaţionale.

Datorită sarcinilor specifice fiecărei unităţi cuprinse în definirea funcţiei de audit intern,
denumirea funcţiei este foarte variată. Aceasta idee este expusă şi de Antoine Claviere în
introducerea facută la “Conducerea unei misiuni de audit” (IFACI, Clet,1989, pag 8), notând:
"Căile şi mijloacele pe care le împrumută entităţile franceze în materie de audit intern sunt
adesea prea personale pentru a putea fi readuse la o schemă unică care ar subestima
iremediabil puterea culturii entităţii care este precis esenţială în acest domeniu”. În acelaşi
preambul al cărţii preşedintele IFACI confirmă că “Practicarea auditului intern se
caracterizează prin marea sa diversitate” (pag.9).

Totuşi această varietate a structurilor şi orientărilor nu a impiedecat IIA (Institutul


Auditorilor Interni) să formuleze norme profesionale care au devenit general acceptate.

Adaptându-se cu timpul nevoii entităţii, definiţia dată auditului intern de către IIA, a
fost supusă mai multor revizii în 1947,1957 şi 1971 şi pornind iniţial de la un sens strict
contabil, axat pe descoperirea fraudelor, auditul intern s-a extins progresiv câmpul de aplicare
la toate activităţile unităţii, şi-a orientat activitatea spre îmbunătăţirea procedurilor entităţii.

Obiectivele auditului intern stabilite prin Norma 300 din Normele generale şi specifice
pentru practica profesională a auditului intern adoptate de Consiliul de administraţie al IIA
(Institutul Auditorilor Interni) sunt următoarele:
 examinarea şi aprecierea competenţei şi eficacităţii sistemului de control
intern, a organizării şi a calităţii execuţiei dispoziţiilor date;
 examinarea fiabilităţii informaţiilor;
 verificarea respectării politicilor, planurilor procedurilor, legilor şi
reglementărilor;
 examinarea măsurilor luate pentru a proteja activele;
 aprecierea utilizării economice şi eficace a resurselor;
 să se asigure că rezultatele sunt conforme cu obiectivele fixate şi să
determine dacă operaţiile şi programele sunt executate conform
previziunilor.

În România, CECCAR, în Normele naţionale de audit, elaborate în anul 1999, defineşte


auditul intern ca
un serviciu de control din cadrul entităţii, care efectuează verificări pentru
aceasta; face parte din controlul intern al entităţii şi are ca obiective de bază
verificarea eficacităţii sistemelor contabile şi de control intern.

Ordonanţa privind auditul intern şi controlul financiar preventiv la institutiile publice,


defineşte auditul intern ca fiind3:
- Activitate organizată independent în structura unei instituţii publice şi în directa
subordonare a conducătorului acesteia, care constă în efectuarea de verificări, inspecţii
şi analize ale sistemului propriu de control intern, în scopul evaluării obiective a
măsurii în care acesta asigură îndeplinirea obiectivelor instituţiei publice şi pentru a
raporta conducerii constatările făcute, slăbiciunile identificate şi măsurile propuse de
corectare a deficienţelor şi de ameliorare a performantelor sistemului de control intern.

3
O.G.nr.119/1999,art.2,lit.c,publicată în M.Of.nr.430 din 31 august 1999;
Iar Normele metodologice privind auditul intern4 prezintă auditul intern ca un:
ansamblu de activităţi şi acţiuni corelate, desfăşurate de structuri specializate, constituite la
nivelul instituţiei publice în cauză sau, după caz, la nivelul instituţiei publice ierarhic
superioare, care, pe baza unui plan şi a unei metodologii prestabilite, este destinat să
realizeze un diagnostic general al sistemului, sub aspect tehnic, managerial şi financiar-
contabil

Auditul intern nu se limitează la examinarea unei operaţiuni economice din punct de


vedere al legalităţii ci îşi extinde sfera de acţiune asupra întregului ciclu de desfăşurare a
operaţiunii respective începând cu examinarea contextului care a generat operaţiunea
respectivă, până la analiza impactului şi a consecinţelor economico-financiare la nivelul
instituţiei publice.

De exemplu, în situaţia verificării plăţilor nete de casă, o cheltuială de capital


consemnată într-un ordin de plată nu se va verifica numai sub aspectul încadrării în limita
prevederilor bugetare ci se va verifica îndeplinirea condiţiilor impuse de actele normative cu
privire la cheltuiala de capital respectiv: cuprinderea obiectului de investiţii în lista anexată la
bugetul aprobat, respectarea condiţiilor prevăzute în caietul de sarcini şi a contractului
întocmit cu furnizorul (executantul), analiza indicatorilor de performanţă.

DEFINIREA AUDITULUI INTERN (ORD119)

 activitate organizată independent în structura unei instituţii publice,


în cadrul unui compartiment specializat subordonat direct conducătorului
acesteia.
 constă în efectuarea de verificări, inspecţii ale SPCI, analize.
 în scopul evaluării obiective a măsurii în care SPCI asigură
 îndeplinirea obiectivelor instituţiei publice şi
 utilizarea resurselor în mod economic, eficace şi eficient şi raportării
conducerii constatărilor făcute, slăbiciunilor identificate şi măsurilor
propuse de corectare a deficienţelor, ameliorare a performanţelor SPCI.

DEFINIREA CONTROLULUI INTERN (ORD119)

 ansamblul măsurilor întreprinse la nivelul unei instituţii publice cu privire la


structurile organizatorice,
metodele, procedurile,sistemele de control şi de evaluare,

 instituite în scopul:
a) realizării atribuţiilor la un nivel calitativ corespunzător,
b) îndeplinirii cu regularitate, în mod econom, eficace, eficient a politicilor
adoptate;
c) respectării legalităţii şi a dispoziţiilor conducerii;
d) protejării activelor şi resurselor;
e) efectuării şi menţinerii de înregistrări contabile corecte şi complete;

4
Norme metodologice generale pentru organizarea si functionarea auditului intern pe baza
prevederilor OG nr.119/1999 privind auditul intern si controlul financiar preventiv, aprobate prin
ordinul MF nr.332/2000 publicat in M.Of.nr.96 din 3 martie 2000;
f) furnizării la timp de informaţii corecte şi complete pentru fundamentarea
deciziilor conducerii.

Cele trei cuvinte cheie care definesc performanţa: economic, eficient, eficace:
economic = măsura în care obţinerea resurselor umane şi materiale se realizează în
cantitatea şi calitatea adecvată cu costuri minime.
eficient = raportul dintre rezultate (bunurile şi serviciile produse) pe de o parte şi resursele
utilizate pentru a le produce, pe de altă parte, care trebuie să fie maxim.
eficace = gradul de îndeplinire a obiectivelor declarate ale unei activităţi şi relaţia
dintre impactul dorit şi impactul efectiv al activităţii respective.

P R E M I Z E L E APARIŢIEI AUDITULUI INTERN

După cel de al doilea razboi mondial, serviciile de audit intern au cunoscut o amploare
deosebită în SUA.

Crearea Institutului Auditorilor Interni IIA “Institute of Internal Auditors”, în 1941 la


New York, a stimulat evoluţia profesiei, ajungându-se ca din anul 1960, aceste servicii să-şi
facă apariţia şi în cea mai mare parte a ţărilor industrializate din Europa.

Institutul a definit natura, obiectul şi câmpul de acţiune al funcţiei de audit intern şi a


reuşit să creeze o unitate reală în sânul profesiei atât la nivel naţional cât şi internaţional.

În Franţa5, auditul intern a apărut începând cu 1945 mai întâi în cadrul societăţilor
internaţionale. In 1965 datorită extinderii serviciilor de audit intern se creează o asociaţie
profesională sub denumirea de Association Francaise des Controleurs Internes – “Asociaţia
franceză a controlorilor interni”, care în 1973 îşi schimbă denumirea în L’institut Francais des
Auditeurs Consultants Internes (IFACI) Institutul Francez al Auditorilor Consultanţi Interni,
care este partea franceză a organizaţiei internaţionale IIA şi cuprindea in 1990 aproximativ
650 membrii.

Serviciile de audit intern au apărut şi s-au dezvoltat ca o necesitate obiectivă având la


bază principiul potrivit căruia aprecierea controlului operaţiilor constituie o atribuţie
importantă a direcţiilor generale din unităţi. Dar, de cele mai multe ori, acestea nu dispun nici
de timpul necesar şi nici de mijloace sau de competenţe tehnice, necesare în vederea asumării
personale a acestei responsabilităţi, motiv pentru care crează un serviciu de audit intern,
independent, subordonat numai conducerii unităţii, în care angajează specialişti in audit
intern, care sa-si asume aceasta responsabilitate.

Printre cei mai importanti factori care trebuie luati in considerare la organizarea
serviciului de audit intern6se numara:

5
Collins L,Valin G – Audit et controle interne, Ed.Dalloz, ed.4, pag.81
6
Collins L,Valin G – Audit et controle interne, Ed.Dalloz, ed.4, pag.90
 Dimensiunea unitatii;
 Descentralizarea geografica;
 Politica de gestiune;
 Calificarea personalului;
 Sectorul de activitate al unitatii.

DELIMITARI TERMINOLOGICE

a) Raportul dintre auditul intern şi auditul extern la instituţiile publice


Auditul intern este exercitat de o structură specializată, organizată în condiţiile legii
la nivelul instituţiei publice în cauză sau, după caz, de instituţia publică ierarhic superioară,
structură subordonată conducătorului instituţiei publice în care este organizat.
Auditul extern este exercitat de o structură sau de o persoană care este organizată în
afara structurii organizatorice a instituţiei publice auditate.
Certificarea bilanţului contabil şi a contului de execuţie bugetară, exercitată de o terţă
persoană din afara instituţiei publice, pe bază de contract, este de natura auditului intern, dacă
auditul este efectuat în condiţiile O.G. nr. 119/1999, deoarece auditorul se subordonează şi
raportează rezultatele către conducătorul unităţii.
La instituţiile publice auditul extern este exerictat de către Curtea de Conturi a
României, în baza prevederilor legii nr.94/1992, republicată în M.Of. nr 116 din 16 martie
2000.
Comentariu:
 În mod sigur auditorii interni şi externi au în comun grija pentru exactitatea contabilităţii
generale, dar această grijă trebuie nuanţată în sensul că auditorii externi sunt interesaţi de
rezultatele anuale, de ansamblu, în timp ce auditorii interni sunt interesaţi de rezultatele
intermediare ale gestiunii curente.
 Controlul contabilităţii generale pretinde în orice caz utilizarea unui anumit număr de
tehnici comune cum ar fi analiza controlulul intern (cu ajutorul diagramelor de circulaţie a
documentelor, de exemplu) sondaje statistice, cererile de confirmare directă a terţilor
(bănci, clienţi, furnizori). Detaliile privind controlalele sunt consemnate pentru auditorii
interni sau externi, în dosarele de muncă, permanente sau anuale, care prezintă structuri
analoge.
Între cele două tipuri de auditori trebuie să se instaureze o colaborare strânsă în ceea ce
priveşte contabilitatea generală în vederea;
- Armonizării planurilor de muncă a fiecăruia dintre ei
- Schimburilor de dosare şi rapoarte.
 Controalele auditorilor interni nu absolvă auditorii externi de responsabilitatea pe care
aceştia o au faţă de acţionari, proprietari, în cazul instituţiilor publice - statul. În timp ce
auditorii externi sunt mandataţi de către acţionari pentru a controla “regularitatea şi
sinceritatea” conturilor, auditorii interni depind ierarhic de conducerea unităţii. Această
diferenţă antrenează numeroase consecinţe:
În ceea ce priveşte cadrul de referinţă, auditorii externi iau ca şi bază de referinţă
pricipiile contabile general admise, iar auditorii interni iau ca bază de referinţă procedurile
contabile şi administrative obişnuite ale unităţii.
În ceea ce priveşte câmpul de acţiune, controlul auditorilor externi se referă în special la
rezultatele contabilităţii generale şi asupra anumitor informaţii solicitate prin lege. Auditorii interni
din contră, îşi stabilesc câmpul de acţiune în funcţie de dorinţele, indicaţiile conducerii generale.
Cu toate acestea normele auditului extern explică precauţiile pe care trebuie să le ia
controlorul legal atunci când el prevede să se bazeze într-o oarecare masura pe lucrarile
serviciului de audit intern. Pentru a determina daca si in ce conditii el poate sa ia in
considerare lucrarile realizate de catre auditorii interni, auditorul extern:
 Apreciaza functionarea auditului intern in unitate;
 Se asigura prin controale specifice cu privire la adecvarea lucrarilor si
concluziilor auditorilor interni cu obiectivele misiunii sale;
 Si pastreaza o documentatie suficienta privind lucrarile auditorilor interni
utilizate.
Chiar daca auditorul intern utilizeaza metode si tehnici de control similare, notiunea de
importanta relativa si prag de semnificatie poate fi apreciata diferit de el fata de auditorul
extern.
b. Raportul dintre auditul instituţiilor publice şi auditul agenţilor economici
- baze legale diferite Potrivit punctului 3 din Normele metodologice generale auditul intern
al instituţiilor publice se exercită în baza Ordonanţei Guvernului nr. 119/1999, în timp ce
auditul agenţilor economici se realizează în baza Legii nr. 31/1990 privind societăţile
comerciale, republicată.
În cazul agenţilor economici care utilizează fonduri publice şi/sau administrează
patrimoniul public ori care beneficiază de drepturi exclusive sau speciale, şi numai cu
privire la acestea, auditul poate fi efectuat de instituţia publică care le-a alocat fondurile,
le-a dat spre administrare patrimoniul sau le-a conferit drepturile exclusive ori speciale. -
scopuri diferite: “deosebirea esenţială”
 auditul agenţilor economici de drept privat se focalizează asupra conformităţii de tip
financiar-contabil a operaţiunilor efectuate de cel auditat,
 auditul instituţiilor publice se focalizează asupra calităţii şi performanţei de
management, care include controlul de conformitate financiar-contabilă ca pe o
parte.
Această diferenţă rezultă din deosebirea criteriilor de comportament ale celor două
entităţi: profitul - în cazul agenţilor economici şi buna gestiune a banului şi a patrimoniului
public - în cazul instituţiilor publice.

c. Raportul dintre auditul intern şi controlul intern al instituţiilor publice


În conformitate cu definiţia auditului intern cuprinsă în Ordonanţa Guvernului nr.
119/1999 şi cu precizările de la pct. 1, auditul intern se constituie ca un control ex post şi,
respectiv, concomitent asupra întregii activităţi a sistemului auditat şi îndeosebi asupra
controlului intern al sistemului respectiv. Prin urmare, controlul intern al instituţiei publice
urmează să facă el însuşi obiectul auditului intern.
control intern = ansamblu de măsuri la dispoziţia conducătorului instituţiei publice, menit să
asigure buna funcţionare a instituţiei,
audit intern = care, fiind tot un control de tip endogen, este un control de tip evaluare şi, mai
ales, este un control final, ultimul din seria controalelor efectuate de structurile proprii ale
instituţiei publice în cauză.

d. Distincţia în raport cu controlul gestiunii


Paralel cu noţiunea de delegare a responsabilităţilor s-a dezvoltat necesitatea
controlului gestiunii, care permite să se aprecieze rezultatele fiecăruia în funcţie de
obiectivele care au fost fixate. Asociaţia Naţională a Directorilor Financiari şi a Controlorilor
Gestiunii, din Franţa defineşte responsabilităţile serviciilor de control al gestiunii astfel:
 să conceapă sistemul informaţional;
 să contribuie la conceperea structurii unitaţii pe baza unei descentralizări eficace a
autorităţilor;
 sa facă să funcţioneze corect sistemul informaţional;
 să efectueze studii economice şi să le coordoneze;
Deşi controlul gestiunii şi auditul intern trebuie să fie de natură diferită, o anume
confuzie se stabileşte frecvent. În primul rând controlul de gestiune şi auditul intern sunt
complementare.Într-o politică de delegare de responsabilităţi validitatea controalelor de
performanţă se bazează pe sinceritatea diferitelor sisteme de informare (contabilitate, bugete,
statistici). Ori aceste sisteme riscă chiar să fie manipulate din moment ce interesele sunt cele
care le dictează. Controlul de gestiune nu poate funcţiona fără o garanţie minimă privind
calitatea informaţiilor ce îi sunt transmise, iar vegherea asupra calităţii informaţiilor este de
domeniul auditului intern.
De altfel, aceste două tipuri de servicii trebuie să facă tot ce la stă în putinţă pentru a-şi
păstra independenţa. Ele exercită de fapt controale reciproce unul asupra celuilalt. Controlul
de gestiune va examina pentru auditul intern, ca şi pentru orice alt serviciu al unităţii
validitatea bugetelor sale şi comparaţia cu realizările sale. Această comparaţie se va face
normal în cadrul unui control bugetar anual, dar ea poate să fie asimilată unei evaluări a
progresului într-un plan pe termen mijlociu. De altfel, auditul intern va verifica exactitatea
informaţiilor furnizate de controlul gestiunii către direcţia generală (tablou de bord,
documentele de sinteză).
În sfârşit, controlul gestiunii şi auditului intern pot colabora la “conceperea structurii
unităţii”, fiind necesară o armonizare a lucrărilor pentru a se evita suprapunerea lucrărilor
celor două activităţi.
Ambele servicii: de control de gestiune şi de audit intern sunt subordonate direct
conducerii unităţii, nivel la care, dacă este cazul, se poate realiza uşor un arbitraj între cele
două servicii.

e. Distincţia în raport cu serviciul de organizare


Auditorii interni în cursul misiunii lor sesizează şi semnalează diferite defecte existente
în organizarea unităţii. Unul dintre criteriile reusitei unui serviciu de audit consta, intr-adevar
in a depista disfunctionalitatile din toate sectoarele unitatii inainte ca ele sa antreneze
consecinte grave. Dar nu este in responsabilitatea serviciilor de audit partea de analizare si
găsire a soluţiilor. Această responsabilitate revine serviciilor de organizare. Serviciul de audit
intern poate să formuleze o părere proprie privind disfuncţionalitătile constatate si eventual să
sugereze o soluţie, dar este de dorit să se evite implicarea sa in lucrările serviciului de
organizare, datorită cel putin următoarelor două motive:
 fiind direct implicat in deciziile de gestiune, auditul intern riscă să-si piardă
independenţa;
 studiile de organizare pot fi de lunga durată atunci când ele privesc sistemele
informatice.
Distinct de auditorii externi, de controlul de gestiune, de serviciul de organizare, auditorii
interni trebuie să răspunda unei nevoi specifice a unitaţii care să justifice crearea unui astfel de
serviciu la momentul oportun.
Totuşi, in practică, serviciul auditului intern este câteodată constrâns să pună in lucru
modificările procedurilor sau structurilor. Este de neconceput să se interzică formal asemenea
contribţii la ameliorarea gestiunii unităţii.

f. Delimitări de obiect între auditul intern şi controlul financiar preventiv


Controlul financiar preventiv (propriu sau delegat) este un control de tip ex ante, în
timp ce auditul intern este un control de tip ex post. Totuşi, ca urmare a faptului că auditul
intern trebuie să urmărească o operaţiune, o activitate sau o acţiune pe tot parcursul derulării
acesteia, auditul intern are un caracter sui-generis de control concomitent-ulterior:
concomitent din perspectiva anului financiar, ulterior din perspectiva operaţiunii, activităţii
sau acţiunii (ori a diferitelor faze temporale ale acesteia).
g. Delimitări de obiect între auditul intern şi controlul de management (ierarhic)
Controlul intern, ca obiect al auditului intern, cuprinde şi controlul de management pe
care îl efectuează conducătorul instituţiei publice în scopul asigurării stabilităţii şi coerenţei
funcţionale a sistemului auditat în întregul său. Ca urmare, controlul de management al
instituţiei publice, ca şi controlul financiar preventiv propriu sau alte categorii de control
intern specifice, face obiectul auditului intern.

BIBLIOGRAFIE

1. http://www.curteadeconturi.ro/Publicatiit.aspx
2. Norme metodologice generale pentru organizarea si functionarea auditului intern pe baza
prevederilor OG nr.119/1999 privind auditul intern si controlul financiar preventiv, aprobate
prin ordinul MF nr.332/2000 publicat in M.Of.nr.96 din 3 martie 2000;
3. O.G.nr.119/1999,art.2,lit.c,publicată în M.Of.nr.430 din 31 august 1999;
18