OBLIGATORIU - SCID II MANUAL - Pag 1-14

CUPRINS
1. Introducere
2. Istoric
3. Caracteristici SCID-II
3.1. Conţinut SCID-II
3.2. Structură
3.3. Fişă de cotare SCID-II
3.4. Surse de infomaţie
4. Administrare SCID-II
4.1. Pre-evaluare pentru Axa I
4.2. Criterii pentru cotarea cu “3”
4.3. Utilizarea SCID-II împreună cu Chestionarul de Personalitate SCID-II
4.4. Utilizarea SCID-II fără Chestionarul de Personalitate SCID-II
5. Comentariu item cu item al SCID-II
5.1. Tulburarea de Personalitate Evitantă
5.2. Tulburarea de Personalitate Dependentă
5.3. Tulburarea de Personalitate Obsesivo-Compulsivă
5.4. Tulburarea de Personalitate Pasiv Agresivă
5.5. Tulburarea de Personalitate Depresivă
5.6. Tulburarea de Personalitate Paranoidă
5.7. Tulburarea de Personalitate Schizotipală
5.8. Tulburarea de Personalitate Schizoidă
5.9. Tulburarea de Personalitate Histrionică
5.10. Tulburarea de Personalitate Narcisistică
5.11. Tulburarea de Personalitate Borderline

5.12. Tulburarea de Personalitate Antisocială
6. Formarea
7. Prelucrarea datelor
8. Fidelitate şi validitate
9. Bibliografie
10. Anexe: Caz exemplu

SCID-II Manual de utilizare
1. Introducere
Interviul Clinic Structurat pentru Tulburările de Personalitate de pe Axa II a DSM (SCID) este un
interviu diagnostic semistructurat de evaluare a celor 10 tulburări de personalitate de pe Axa II a
DSM-IV (American Psychiatric Association, 1994) precum şi a Tulburării de Personalitate Depresivă
şi a Tulburării de Personalitate Pasiv Agresivă (cuprinse în Anexa B a DSM-IV, “Seturile de criterii şi
anexele prevăzute pentru studii suplimentare). SCID-II poate fi utilizat pentru a pune un diagnostic pe
Axa II, fie categorical (prezent sau absent), fie dimensional (prin notarea numerelor corespunzătoare
criteriilor de tulburare de personalitate codate cu “3”).
SCID-II poate fi folosit atât în scop de cercetare cât şi în context clinic. El a fost utilizat în trei tipuri
de cercetări. Unele studii au apelat la SCID-II pentru a evalua profilul tulburărilor de personalitate al
unui eşantion într-un context dat sau cu anumite caracteristici (de ex., pacienţi cu tulburare de
panică) (Brooks et al., 1991; Friedman et al., 1987; Green & Curtis, 1988; Lofgren et al., 1991). Alte
studii au apelat la SCID-II în vederea selectării dintr-un mediu general a indivizilor cu un diagnostic
specific (Schotte et al., 1991a; 1991b). În fine, o serie de cercetări au folosit SCID-II în scop de
comparaţie cu alte metode de evaluare a tulburărilor de personalitate (O’Boyle & Self, 1990;
Renneberg et al., 1992).
În context clinic SCID-II poate fi utilizat în cel puţin trei modalităţi. În primul caz, clinicianul îşi
desfăşoară interviul clinic în mod obişnuit, iar apoi foloseşte părţi ale SCID-II pentru a confirma sau
documenta unul sau mai multe diagnostice suspectate de Tulburare de Personalitate conform DSM-
IV. De exemplu, aflând că pacientul are un istoric de relaţii instabile, cu sfârşit dramatic, clinicianul
poate apela la secţiunea din SCID-II care vizează Tulburările de Personalitate din grupa B
(Tulburarea de Personalitate Antisocială, Borderline, Histrionică şi Narcisistică). În această situaţie,
SCID-II oferă clinicianului nu numai criteriile DSM-IV ale acestor tulburări, ci şi întrebările eficiente în
obţinerea informaţiei necesare pentru evaluarea criteriilor de diagnostic. În al doilea caz, SCID-II (şi
opţional Chestionarul de Personalitate SCID-II) sunt administrate ca şi proceduri de includere pe Axa
II. În fine, SCID-II se poate dovedi util în îmbunătăţirea abilităţilor de conducere de interviu clinic a
studenţilor în domeniul sănătăţii mentale. El oferă acestora un repertoriu de întrebări utile în
obţinerea informaţiei pe care se va baza evaluarea criteriilor de diagnostic. Prin administrarea
repetată a SCID-II, studenţii se familiarizează cu criteriile DSM-IV ale Tulburărilor de Personalitate şi
de asemenea, încorporează o serie de întrebări utile în repertoriul lor de interviu.
În cadrul acestui manual s-a optat pentru utilizarea termenilor de “intervievator” şi “subiect”, cu
referire la persoana care administrează SCID-II, respectiv la cea evaluată. Atunci când interviul se
utilizează în context clinic, vă rugăm să le substituiţi în minte cu termenii de “clinician” şi
“pacient/client”.
Manual de utilizare SCID-II
2. Istoric
Originile SCID-II datează din fazele timpurii ale Interviului Clinic Structurat pentru DSM-III (SCID),
atunci când un modul privind tulburările de personalitate, elaborat de Dr. Jeffrey Jonas de la McLean
Hospital a fost inclus în versiunea din 1984 a SCID. În 1985 modulul SCID pentru tulburările de
personalitate a fost reformulat ca instrument de sine stătător din mai multe motive, printre care
lungimea acestuia, creşterea interesului de cercetare privind tulburările de personalitate şi
particularităţile pe care le reclamă evaluarea trăsăturilor de personalitate. În 1986, SCID-II a fost
adaptat pentru DSM-III-R şi a fost încorporată o nouă strategie de screening cuprinzând un
chestionar de personalitate. După încheierea studiilor de teren privind fidelitatea SCID-II (First et al.,
1995), American Psychiatric Press Inc. a publicat, în 1990, o versiune finală a SCID-II pentru
tulburările de personalitate din DSM-III-R, ca parte componentă a SCID. După apariţia DSM-IV în
1994, a început procesul de revizuire a SCID-II pentru DSM-IV. Cu ajutorul Dr. Lorna Benjamin, multe
dintre întrebările din SCID-II au fost reformulate astfel încât să reflecte mai acurat experienţele
lăuntrice ale subiecţilor. Versiunea finală, de sine stătătoare, a SCID-II pentru DSM-IV a fost publicată
de American Psychiatric Press Inc. în 1997, fiind însoţită de o versiune computerizată elaborată de
Multi-Health Systems of Toronto, Canada (vezi Secţiunea 7: Prelucrarea Datelor, pentru informaţii
suplimentare).
3. Caracteristici SCID-II
3.1 Conţinut
SCID-II acoperă toate cele 10 Tulburări de Personalitate precum şi Tulburarea de Personalitate Fără
Altă Specificaţie, Tulburarea de Personalitate Pasiv Agresivă şi Tulburarea de Personalitate
Depresivă – incluse în Anexa B a DSM-IV. În mod normal, SCID-II se administrează integral; cu toate
acestea, este posibilă utilizarea doar a secţiunilor referitoare la tulburările de personalitate care
prezintă un interes crescut pentru clinician sau cercetător.
3.2 Structura de bază

Structura de bază a SCID-II este similară cu cea a SCID pentru tulburările de pe Axa I. Elaborat pe
modelul interviului clinic, instumentul începe cu o trecere în revistă a patternurilor comportamentale şi
relaţionale caracteristice subiectului, oferind de asemenea informaţii despre capacitatea de
autoreflecţie a acestuia. Trecerea în revistă a SCID-II începe cu următoarea frază: “Am să vă pun
acum câteva întrebări legate de ce fel de persoană sunteţi – mai precis, despre cum vă comportaţi
sau ce simţiţi în general. Această introducere este urmată de un număr de întrebări deschise care au
ca obiectiv evaluarea unor trăsături generale de personalitate, cum ar fi “Cum v-aţi descrie ca
persoană?” “Ce lucruri aţi făcut care ar fi putut fi supărătoare pentru alţii?” “Dacă v-aţi putea schimba
personalitatea, în ce fel aţi dori să fie diferită?”
Apoi, fiecare dintre cele 10 tulburări de personalitate specifice şi cele două categorii din Anexe
sunt considerate pe rând: Tulburarea de Personalitate Evitantă, Tulburarea de Personalitate
Dependentă, Tulburarea de Personalitate Obsesivo-Compulsivă, Tulburarea de Personalitate Pasiv
Agresivă, Tulburarea de Personalitate Depresivă, Tulburarea de Personalitate Paranoidă, Tulburarea
de Personalitate Schizotipală, Tulburarea de Personalitate Schizoidă, Tulburarea de Personalitate
Histrionică, Tulburarea de Personalitate Narcisistică, Tulburarea de Personalitate Borderline şi
Tulburarea de Personalitate Antisocială. Ordinea în care sunt organizate în SCID-II diferă de cea din
clasificarea DSM-IV pentru a facilita interacţiunea cu subiectul, neîncepându-se cu grupa A,
“patternul bizar” (paranoidă, schizoidă, schizotipală). În fine, diagnosticul de Tulburare de
Personalitate Fără Altă Specificaţie poate fi pus pentru a indica situaţiile în care sunt prezente
elemente de tulburare de personalitate care nu satisfac în totalitate criteriile pentru o tulburare
specifică, dar afectează semnificativ funcţionarea subiectului.
Asemenea SCID pentru tulburările de pe Axa I, SCID-II este organizat pe trei coloane: cea din
stânga conţine întrebările de interviu, cea din mijloc prezintă criteriile de diagnostic din DSM-IV, iar
cea din dreapta permite evaluarea itemului.
Fiecare criteriu pentru tulburările de personalitate este cotat ca fie: “?”, “1”, “2” sau “3”.
? = Informaţia este inadecvată pentru a cota criteriul cu 1, 2 sau 3.

De exemplu, subiectul neagă faptul că este exploatator interpersonal, dar biletul de trimitere indică
“excludeţi Tulburarea de Personalitate Narcisistică”.
Atunci când informaţii ulterioare permit recodarea criteriului, se taie peste “?” şi se încercuieşte
codul corect. În cazul exemplului de mai sus, itemul poate fi recodat în urma discuţiilor cu famila sau
un terapeut anterior care confirmă prezenţa unui pattern comportamental de exploatare a celorlalţi.
1 = Absent sau Fals

Absent. Simptomul descris în criteriu este în mod clar absent (ex., nu există nicio dovadă de
perturbare de identitate).
Fals. Afirmaţia din criteriu este în mod clar falsă (ex., este prezent doar unul din cinci simptome
necesare).
2 = Sub nivelul prag

Pragul pentru criteriu este aproape atins (ex., dificultăţi interpersonale cu prietenul actual, dar nu şi cu
cel anterior; trăsătura este prezentă, dar nu este suficient de severă pentru a produce o afectare sau
un distres marcat).
3 = Nivel prag sau Adevărat

Nivel prag. Pragul pentru criteriu este atins (ex., subiectul admite existenţa unei trăsături şi oferă un
exemplu convingător) sau este depăşit (ex., subiectul descrie mai multe exemple convingătoare, în
numeroase contexte). Consultaţi secţiunea 4.2. pentru o discuţie mai detaliată privind criteriile de
cotate cu “3”.
Adevărat. Afirmaţia din criteriu este adevărată (ex., patru sau mai mulţi itemi pentru Tulburarea de
Personalitate Obsesivo-Compulsivă sunt codaţi cu “3”).
În cele mai multe cazuri există o întrebare SCID-II numerotată pentru fiecare criteriu de tulburare
de personalitate. Anumitor criterii, mai ales cele a căror evaluare ridică dificultăţi în acest format de
interviu (ex., perturbarea de identitate din cadrul Tulburării Borderline), le corespund mai multe
întrebări SCID-II care vizează diverse apecte ale criteriului. În aceste situaţii este recomandat ca
intervievatorul să pună toate întrebările numerotate de care este nevoie pentru a obţine dovezi
suficiente în vederea luării deciziei de a cota un item cu „3”. De exemplu, există trei întrebări
numerotate pentru evaluarea primului criteriu al Tulburării de Personalitate Schizotipală („idei de
referinţă”). Dacă pacientul oferă suficiente exemple concludente de ideaţie de referinţă ca răspuns la
prima întrebare („Când sunteţi în public şi îi vedeţi pe alţii discutând, aveţi adesea impresia că
vorbesc despre dumneavoastră?”), nu mai este nevoie să fie puse şi celelalte două întrebări
numerotate. Dacă însă răspunsul la prima întrebare este negativ (sau pacientul nu poate oferi
exemple concludente), se recomandă explorarea ca alternative a celorlalte întrebări numerotate.
Aceste întrebări sunt formulate în aşa fel încât să fie foarte sensibile (adică mulţi subiecţi vor
răspunde cu „da” la întrebările numerotate, fără a avea de fapt trăsăturile de personalitate cuprinse în
criteriu). Din acest motiv, întrebările de clarificare/follow-up (care nu sunt numerotate) trebuie puse
doar dacă răspunsul subiectului la întrebările numerotate este pozitiv. Întrebările de clarificare/follow-
up au rolul de a obţine dovezi suplimentare din partea subiectului pentru a putea stabili dacă itemul
criteriu este prezent la nivel prag. Întrebarea de clarificare/follow-up constă adesea din solicitarea
unor exemple în cuvintele subiectului. Dacă după punerea întrebărilor de clarificare/follow-up,
intervievatorul consideră că subiectul nu i-a oferit suficientă informaţie pentru a putea face o cotare
clară, el este încurajat să adauge atâtea întrebări suplimentare de câte crede că este nevoie.
3.3 Fişa de cotare SCID-II

Prezenţa fiecărei tulburări de personalitate este stabilită pe măsură ce interviul progresează. La
finalul interviului, intervievatorul completează Fişa Rezumativă, pe care se calculează un scor
dimensional pentru fiecare tulburare de personalitate, prin însumarea numărului de itemi cotaţi
pozitiv.
În cazul fiecărei tulburări, există un câmp care indică nivelul prag categorial conform DSM-IV
(numărul de itemi necesari pentru a pune diagnosticul). În situaţia frecventă în care sunt satisfăcute
criteriile pentru mai multe tulburări de personalitate, intervievatorul este încurajat să indice
„Diagnosticul principal pe Axa II” (adică tulburarea de personalitate care se află sau ar trebui să se
afle în centrul atenţiei din punct de vedere clinic), prin înregistrarea codului de două cifre (aflat la
stânga fiecărui diagnostic pe fişa de cotare) în partea de jos a fişei de cotare.
3.4 Surse de informaţie

De multe ori, subiectul interviului este singura sursă de informaţie; cu toate acestea, intervievatorul
trebuie să utilizeze orice sursă de informaţie atunci când realizează evaluările, inclusiv datele
furnizate de un terapeut anterior sau de membrii familiei. În evaluarea tulburărilor de personalitate
informaţiile suplimentare pot fi deosebit de importante datorită tendinţei indivizilor de a nu raporta
patologia legată de personalitate. Cu toate că nu a fost elaborat în mod special pentru acest scop,
SCID-II poate fi administrat şi unei persoane care poate oferi informaţii despre subiect. În situaţia în
care informaţiile obţinute sunt contradictorii, intervievatorul trebuie să apeleze la propria judecată
clinică pentru a decide dacă relatarea validă este oferită de subiect sau de cealaltă persoană.
4. Administrarea SCID-II
4.1. Pre-evaluarea pe Axa I

În mod obişnuit, administrarea SCID-II urmează după o evaluare realizată cu SCID pentru Axa I,
administrat cu o ocazie anterioară. Dacă nu s-a realizat o evaluare SCID pentru Axa I, SCID-II se
administrează după realizarea unui interviu semistructurat care vizează principalele tulburări de pe
Axa I. Această procedură serveşte două obiective. Primul este acela de a identifica anumite perioade
circumscrise în care au apărut tulburări de pe Axa I, cum ar fi un Episod Depresiv Major. Un astfel de
episod se poate asocia cu o serie de comportamente limitate în timp, care nu trebuie confundate cu
manifestările de lungă durată ale personalităţii. Cel de al doilea obiectiv vizează obţinerea unor
informaţii suplimentare care pot fi utile în evaluarea răspunsurilor subiectului la întrebările SCID-II.
4.2 Criterii pentru codarea cu „3”

Ca şi în cazul SCID pentru Axa I, se face o cotare/codare a itemilor, nu a răspunsurilor la întrebări.
Adesea subiectul va răspunde cu „da” la o întrebare, dar, pe baza judecâţii clinice (după întrebări
suplimentare), intervievatorul va considera că itemul trebuie cotat cu „1” sau „2”. Cotarea cu „3” este
justificată doar dacă subiectul a oferit o descriere sau un exemplu concludent sau dacă există dovezi
din comportamentul în timpul interviului sau din alte surse, că itemul satisface criteriile necesare
cotării cu „3”.
Pentru a facilita diferenţierea unei evaluări sub prag de o evaluare aflată la nivel prag, fiecare item
cuprinde o indicaţie specifică pentru cotarea cu „3”.
Decizia dacă un anumit item trebuie cotat cu „3” se poate dovedi a fi destul de dificilă datorită
limitelor neclare dintre un element care reflectă o tulburare de personalitate şi o trăsătură „normală”
de personalitate. În încercarea de a clarifica particularităţile tulburărilor de personalitate, DSM
cuprinde un set de criterii de diagnostic generale. Fiecare dintre acestea trebuie luat în considerare
atunci când se decide dacă un anumit item reclamă o cotare cu „3”.
A. Un pattern durabil de experienţă internă şi comportament care deviază considerabil de la

expectanţele culturii individului. Toate trăsăturile de personalitate se manifestă pe un continuum.
Acest criteriu subliniază faptul că, prin definiţie, un item de tulburare de personalitate trebuie să se
afle la extrema continuumului pentru a justifica o cotare cu „3”. De exemplu, un anumit nivel de
anxietate socială apare la aproape toată lumea; itemul „anxietate socială excesivă” din cadrul
Tulburării de Personalitate Schizotipală se cotează cu „3” numai dacă subiectul oferă exemple de
anxietate socială care sunt în mod clar extreme. Acest criteriu subliniază, de asemenea, relativismul
cultural al conceptului de tulburare de personalitate. De exemplu, ceea ce poate părea histrionic într-
o cultură care valorizează stăpânirea de sine, poate fi considerat normal într-o cultură care
valorizează spontaneitatea. Prin urmare, este extrem de important ca intervievatorul să fie familiarizat
cu ceea ce este considerat a fi „norma” în cultura individului. În situaţiile în care el nu cunoaşte
cultura subiectului, este util (sau chiar necesar) să se consulte cu persoane familiarizate cu reperele
culturale ale acestuia înainte de a face asumpţii privind prezenţa unei tulburări de personalitate.
Întrebările de mai jos pot fi utile în a determina dacă comportamentul se află la extrema
continuumului:
▪ Cum este acest lucru?
▪ Daţi-mi un exemplu extrem.
▪ Credeţi că sunteţi în mai mare măsură aşa decât majoritatea celor pe care îi cunoaşteţi?
B. Patternul durabil este inflexibil şi pervaziv vizavi de o gamă largă de situaţii personale şi
sociale. Pentru a justifica o evaluare de „3”, trebuie să existe dovezi conform cărora comportamentul,
cogniţia sau trăirea afectivă este atât inflexibilă cât şi pervazivă. Natura inflexibilă a unei trăsături de
personalitate se reflectă în faptul că ea se exprimă în majoritatea situaţiilor. Aşadar, intervievatorul
trebuie să caute dovzi că trăsătura respectivă are un impact pervaziv asupra tututor (majorităţii)
domeniilor de funcţionare ale personalităţii şi nu se limitează la o singură relaţie interpersonală, la o
situaţie sau rol unic. Dacă comportamentul, cogniţia sau trăirea afectivă se manifestă cu o singură
persoană, nu cu majoritatea (ex., cu unul dintre şefi, dar nu cu toţi supervizorii), este mai probabil să
reprezinte o problemă relaţională sau o tulburare de adaptare decât o trăsătură de personalitate.
Următoarele întrebări de confirmare/ clarificare/ follow-up se pot dovedi utile:
▪ Se întâmplă acest lucru în numeroase situaţii diferite?

▪ Se întâmplă acest lucru cu multe persoane diferite?
C. Patternul durabil este inflexibil şi pervaziv vizavi de o gamă largă de situaţii personale şi
sociale. Deteriorarea în funcţionarea personalităţii se manifestă, de asemenea, pe un continuum. O
trăsătură de personalitate se cotează cu „3” numai dacă este dezadaptativă şi, prin urmare, produce
o deteriorare funcţională semnificaivă sau un distres marcat. Intervievatorul trebuie să pună întrebări
pentru a determina impactul negativ al trăsăturii asupra interacţiunilor sociale ale subiectului,
abilitatea acestuia de a forma şi menţine relaţii sociale apropiate şi abilitatea de a funcţiona în mod
eficient la serviciu, la şcoală sau acasă.
Deoarece trăsăturile de personalitate sunt, de regulă, egosintonice (reprezintă caracteristici pe
care persoana le acceptă ca parte integrantă a sinelui), subiectul evaluat poate nega impactul negativ
al acestora asupra funcţionării sale. De exemplu, indivizii cu Tulburare de Personalitate Obsesivo-
Compulsivă pot considera că perfecţionismul şi devotamentul excesiv faţă de muncă reprezintă
calităţi dorite şi indicatori ai scrupulozităţii, superiorităţii morale şi devotamentului. Este important de
menţionat că distresul subiectiv sau conştientizarea clară a deteriorării nu este necesară pentru o
evaluare cu „3”. De exemplu, dacă o persoană fără prieteni, care nu a reuşit să avanseze în carieră
datorită comportamentului evitativ raţionalizează spunând că preferă să fie singură şi să desfăşoare o
muncă de nivel inferior, acest lucru reclamă cotarea cu „3” a itemului 1 al Tulburării de Personalitate
Evitantă.
Următoarele întrebări de clarificare/follow-up pot fi utile în evaluarea deteriorării sau distresului:
▪ Ce gen de probleme vă cauzează acest lucru?
▪ Îi deranjează pe ceilalţi?
D. Patternul este stabil şi de lungă durată, iar debutul său poate fi trasat retrospectiv cel puţin
până la adolescenţă sau începutul perioadei adulte. Trăsăturile de personalitate nu se referă la
episoade de boală discrete şi limitate în timp. Ele sunt, prin definiţie, patternuri cronice cu un debut
timpuriu şi insidios, evident până în adolescenţa târzie sau vârsta adultă timpurie. Din punctul de
vedere al SCID-II, conceptul de „lungă durată” este operaţionalizat astfel încât o evaluare cu „3”
înseamnă că trăsătura vizată a fost prezentă frecvent pe durata a cel puţin ultimilor 5 ani. (Singurele
excepţii sunt reprezentate de anumiţi itemi extremi, cum ar fi comportamentul suicidar, care sunt
semnificativi din punct de vedere diagnostic chiar dacă apar infrecvent). În plus, trebuie să existe
dovada prezenţei trăsăturii încă din perioada de adolescenţă târzie sau începutul celui de al doilea
deceniu de viaţă. Următoarele întrebări de clarificare/ follow-up pot fi utile:
▪ Sunteţi aşa de mult timp?
▪ Cât de frecvent se întâmplă acest lucru?
▪ Când vă amintiţi [că v-ati simţit/ v-aţi comportat] în acest fel prima dată?
E. Patternul durabil nu este explicat mai mai bine ca manifestare sau consecinţă a unei alte
tulburări mentale. Evaluarea tulburărilor de personalitate este adesea foarte dificilă în prezenţa unor
condiţii de pe Axa I. Comportamentul curent al unui subiect poate reflecta prezenţa unei tulburări
afective sau anxioase episodice şi nu o dispoziţie de personalitate stabilă. Pentru a elucida relaţiile
dintre Axa I şi Axa II, intervievatorul trebuie să confirme că trăsătura a fost prezentă şi durabilă
înainte de instalarea condiţiei independente de pe Axa I. Din acest motiv, secţiunea de Imagine de
Ansamblu din cadrul SCID-II cuprinde următoarele:
DACĂ A FOST PREZENTĂ O TULBURARE DE PE AXA I, CIRCUMSCRISĂ
SAU EPISODICĂ: Ştiu că a existat o perioadă în care aţi fost [SIMPTOME DE
PE AXA I]. Nu mă refer la această perioadă; o să vă rog să vă gândiţi la cum
sunteţi în mod obişnuit atunci când nu aveţi [SIMPTOME DE PE AXA I]. Aveţi
întrebări în legătură cu acest lucru?
În plus, atunci când se decide dacă un item necesită cotarea cu „3” în prezenţa unei tulburări de pe
Axa I, următoarea întrebare poate fi utilă: „Sunteţi în mod obişnuit aşa, chiar şi atunci când nu sunteţi
[SIMPTOME DE PE AXA (ex., deprimat/ă)]?” În cazul în care condiţia de pe Axa I a fost ea însăşi
îndelungată sau cronică, determinarea dacă comportamentul este parte a unei tulburări de pe Axa I
sau reprezintă mai degrabă o trăsătură de personalitate se poate dovedi imposibilă (şi în ultimă
instanţă fără sens). În astfel de situaţii este probabil mai adecvat ca trăsătura să nu fie atribuită unei
condiţii de pe Axa I, ci să fie evaluată cu „3”.
F. Patternul durabil nu se datorează efectelor fiziologice directe ale unei substanţe (de ex., un
drog de abuz, un medicament) su ale unei condiţii medicale generale (de ex., un traumatism
cranian). Relaţia dintre anumite tulburări de personalitate (în special Tulburările de Personalitate
Borderline şi Antisocială) şi consumul de substanţe poate fi dificil de evaluat. În anumite cazuri,
consumul de substanţe poate reflecta impulsivitatea caracteristică acestor tulburări de personalitate
sau poate fi o modalitate de autoadministrare de medicamente în vederea reglării stărilor disforice
asociate cu ele. În alte cazuri, comportamentele caracteristice „tulburărilor de personalitate” pot fi de
fapt secundare consumului de substanţă, fie prin efectele fiziologice directe ale acesteia (de ex.,
substanţa produce labilitate afectivă), fie datorită faptului că procurarea fondurilor necesare obţinerii
substanţei ilegale presupune adesea comportamente antisociale. În aceste situaţii se recomandă o
evaluare riguroasă care să includă compararea debutului manifestărilor de personalitate cu patternul
consumului de substanţă în vederea determinării legăturii dintre ele. Cea de a doua jumătate a
acestui criteriu se referă la diagnosticul diferenţial între tulburarea de personalitate şi schimbările la
nivel de personalitate datorate unei condiţii medicale generale. Cu toate că numeroase condiţii
medicale generale poate duce la modificări ale personalităţii, în practică diagnosticul diferenţial este
rareori o problemă datorită diferenţelor privind vârsta tipică a debutului şi modalitatea de instalare
dintre tulburările de personalitate şi modificările datorate unor condiţii medicale generale. În

tulburările de personalitate debutul este timpuriu (adică până la vârsta de 18 ani) şi de regulă gradat
şi nu este relaţionat cu o condiţie medicală generală. În cazul modificării personalităţii, debutul poate
fi la orice vârstă şi trebuie să fie rezultatul direct al efectelor unei condiţii medicale generale asupra
sistemului nervos central. Diagnosticul diferenţial este cel mai dificil de pus atunci când „schimbarea”
apare în copilărie şi nu este legată în mod concludent de o condiţie medicală generală. De exemplu
poate fi greu de evaluat dacă manifestările antisociale ale unui copil care a suferit un traumatism
cranio-cerebral se datorează acestuia sau dacă traumatismul este doar o coincidenţă.
O ultimă problemă: Este important de reţinut că intervievatorii au propriul lor stil stabil de
personalitate, care poate colora percepţiile şi evaluările privind funcţionarea personalităţii altora. De
exemplu, un intervievator cu trăsături obsesivo-compulsive va avea dificultăţi în a aprecia natura
patologică a acestor caracteristici atunci când ele apar la alţii; acelaşi intervievator ar putea fi foarte
critic în evaluarea subiecţilor cu trăsături histrionice. Biasările sociale, culturale şi de gen pot complica
şi mai mult evaluarea. De exemplu, intervievatorii din culturi care valorizează puternic
comportamentul controlat şi compulsiv, vor fi mai predispuşi să considere ca fiind histrionic un
comportament spontan, apreciat în alte culturi, şi invers. În plus, intervievatorii (fie bărbaţi sau femei),
pot fi uneori influenţaţi de propriile stereotipuri privind comportamentul masculin sau feminin „normal”
În consecinţă, ei trebuie să fie conştienţi de propriile biasări/stereotipuri atunci când hotărăsc dacă un
anumit comportament, trăire afectivă sau cogniţie este „patologică” şi se pretează la o evaluare cu
„3”.
Rezumând: Nu uitaţi cei trei „P”! O evaluare cu „3” presupune ca trăsătura descrisă în item să fie
patologică (adică în afara limitelor normale de variaţie), persistentă (adică să se manifeste frecvent
pe o perioadă de cel puţin 5 ani, debutând până la vârsta de adul tânăr) şi pervazivă (adică să apară
într-o varietate de contexte, cum ar fi la serviciu, acasă sau, în cazul itemilor care vizează relaţiile
interpersonale, în mai multe relaţii diferite).
4.3. Utilizarea SCID-II împreună cu Chestionarul de Personalitate SCID-II

O caracteristică unică a SCID-II este existenţa unui chestionar de personalitate de autoevaluare, ca
modalitate de screening care scurtează timpul necesar clinicianului pentru administrarea
instrumentului. După ce subiectul completează Chestionarul de Personalitate (ceea ce reclamă
aproximativ 20 de minute), clinicianul încercuieşte pur şi simplu numerele din stânga itemilor SCID-II
care corespund itemilor din chestionar la care s-a răspuns afirmativ. La administrarea SCID-II,
intervievatorul va pune întrebări doar referitor la itemii la care s-a răspuns afirmativ în chestionar.
Asumpţia care stă la baza acestui raţionament este că subiectul care răspunde cu „nu” la itemul din
chestionar ar fi răspuns la fel şi dacă întrebarea ar fi fost pusă cu voce tare de către intervievator. În
ambele cazuri, întrebările de clarificare/follow-up nu sunt oportune, nefiind rezonabil ca subiectul să
fie rugat să dea exemple ale unui comportament care nu este prezent. Justificarea de a accepta un
răspuns negativ la chestionar este că subiectul care nu este dispus să admită existenţa unui simptom
atunci când este singur cu hârtia şi creionul, este puţin probabil să recunoască simptomul atunci când
e întrebat de intervievator.
Chestionarul de Personalitate presupune abilităţi de citire la nivelul clasei a VIII a sau mai mult.
Fiecare dintre cele 119 întrebări ale chestionarului corespunde unei întrebări iniţiale din cadrul
interviului SCID-II (identificate prin numere în coloana din stânga a ambelor instrumente). De
exemplu, întrebarea 91 din cadrul Chestionarului de Personalitate este: „Relaţiile dumneavoastă cu
oamenii la care ţineţi cu adevărat au multe suişuri şi coborâşuri?” Aceasta corespunde întrebării
iniţiale (91) din interviul SCID-II care vizează al doilea criteriu al Tulburării de Personalitate
Borderline. În majoritatea situaţiilor, itemii Chestionarului de Personalitate reflectă un prag, pentru
răspunsurile pozitive, care este considerabil mai redus decât criteriul de diagnostic corespunzător din
SCID-II. De exemplu, întrebarea 66 a Chestionarului de Personalitate este: „Vă place să fiţi în centrul
atenţiei?” Numeroase persoane vor încercui răspunsul „da” pe chestionar, dar întrebările
suplimentare din cadrul interviului SCID-II pot duce la decizia că criteriul „Este incomodat în situaţiile
în care nu se află în centrul atenţiei” nu este, de fapt, satisfăcut. Cu alte cuvinte, Chestionarul de
Personalitate este un instrument de screening care generează în mod intenţionat cote crescute de
falşi pozitivi. El ar trebui să producă puţini falşi negativi deoarece intervievatorul este încurajat să
exploreze toţi itemii pentru care apar dovezi în timpul interviului, indiferent de răspunsul subiectului la
chestionar (de ex., în cazul unui subiect care manifestă suspiciune în timpul interviului, intervievatorul
trebuie să pună toate întrebările referitoare la ideaţia paranoidă, chiar dacă răspunsul din chestionar
este „nu”). Datorită ratei intenţionat crescute de falşi pozitivi, nu recomandăm utilizarea
Chestionarului de Personalitate ca instrument de sine stătător pentru nici un alt scop decât ca
instrument de screening.
După cum am arătat anterior, intervievatorul trebuie să încercuiască numerele din stânga
întrebărilor SCID-II care corespund itemilor la care s-a răspuns pozitiv în Chestionarul de
Personalitate. Dacă un item al chestionarului a rămas fără răspuns (nu a fost încercuit nici „da”, nici
„nu), întrebarea corespunzătoare din SCID-II se încercuieşte cu semnul întrebării la stânga. După ce
au fost încercuite toate întrebările la care s-a răspuns pozitiv sau la care nu s-a răspuns,
intervievatorul continuă administrarea SCID-II după cum urmează:
1. În cazul tuturor întrebărilor al căror număr este încercuit (la care s-a răspuns cu „da” în
chestionar), intervievatorul citeşte întrebarea SCID-II omiţând textul scris cu italice din
paranteze.
2. În cazul tuturor întrebărilor al căror număr nu este încercuit („nu” în chestionar), nu se
citeşte textul întrebării, iar criteriul este codat cu „1”. (Notă: intervievatorul face acest
lucru doar dacă este sigur că este vorba într-adevăr despre un item negativ – vezi mai
jos pentru exceptii)
3. În cazul tuturor întrebărilor al căror număr este încercuit şi apare un semnul întrebării
(nici „da”, nici „nu” în chestionar), intervievatorul citeşte întrebarea SCID-II utilizând
textul în italice şi omiţând fraza iniţială.
Pentru a ilustra această procedură, consultaţi întrebarea numerotată corespunzătoare criteriului 1

al Tulburării de Personalitate Evitantă: “Aţi spus că aţi evitat [Aţi evitat vreodată] locuri de muncă sau
sarcini care presupuneau să aveţi de a face cu multă lume.” Dacă persoana evaluată încercuieşte
răpunsul „da” la întrebarea 1 a Chestionarului de Personalitate, intervievatorul va citi întrebarea în
forma următoare: „Aţi spus că aţi evitat locuri de muncă sau sarcini care presupuneau să aveţi de a
face cu multă lume.” Dacă răspunsul la întrebare este „nu”, nu se mai întreabă nimic, iar criteriul este
cotat cu „1”. Dacă subiectul nu a încercuit nici „da”, nici „nu” (de ex., nu a înţeles întrebarea, nu a
fost sigur în legătură cu răspunsul sau i-a fost jenă să răspundă), intervievatorul va citi întrebarea
recurgând doar la textul scris în italice şi sărind peste partea iniţială:”Aţi evitat vreodată locuri de
muncă sau sarcini care presupuneau să aveţi de a face cu multă lume?”
Anumitor itemi SCID-II le corespund mai multe întrebări în Chestionarul de Personalitate. În astfel
de situaţii, criteriul va fi explorat dacă s-a răspuns cu „da” la oricare dintre întrebările din chestionar
sau dacă una sau mai multe au rămas fără răspuns. În aceste cazuri este adesea util să se re-pună o
întrebare la care subiectul a răspuns „nu”. De exemplu, primului item pentru Tulburarea de
Personalitate Narcisistică („sentiment grandios de autoimportanţă”) îi corespund două întrebări în
Chestionarul de Personalitate (73 şi 74). Dacă la întrebarea 73 subiectul a răspuns „nu”, iar la 74 -
„da”, se recomandă explorarea criteriului 1, solicitând subiectului exemple. Dacă informaţia obţinută
este insuficientă pentru a cota itemul cu „3”, intervievatorul va pune din nou întrebarea 73, citind
textul scris cu italice (chiar dacă răspunsul iniţial a fost „nu”), pentru a se asigura că este într-adevăr
vorba despre un item negativ.
Utilizarea Chestionarului de Personalitate este avantajoasă din punctul de vedere al duratei
interviului deoarece, în general, itemii la care s-a răspuns cu „nu” în chestionar sunt eliminaţi în timpul
interviului. Există însă două situaţii în care se recomandă ca itemii la care s-a răspuns negativ în
chestionar să fie totuşi exploraţi în cadrul interviului SCID-II.
▪ Atunci când există dovezi clinice care sugerează că itemul ar putea fi adevărat. De
exemplu, chiar dacă subiectul a negat toţi itemii corespunzători Tulburării de
Personalitate Narcisistică din cadrul chestionarului, dacă el/ea se prezintă în timpul
interviului într-o manieră grandioasă sau se comportă într-un mod care sugerează
îndreptăţirea, intervievatorul va explora itemii corespunzători acestei tulburări.
▪ Atunci când numărul de itemi SCID-II codaţi cu “3” este cu unul sub numărul total de itemi
necesari pentru a atinge pragul diagnostic pentru o anumită tulburare. De exemplu, dacă
3 itemi pentru Tulburarea de Personalitate Evitantă sunt cotaţi cu “3” (cu unul în minus
faţă de cei patru necesari), itemii rămaşi vor fi exploraţi în timpul interviului chiar dacă
au fost negaţi în chestionar.
Utilizatorii interesaţi de depistarea anumitor trăsături de personalitate chiar dacă acestea nu sunt
în număr suficient pentru a justifica un diagnostic de tulburare de personalitate sunt încurajaţi să
exploreze toţi itemii la care s-a răspuns pozitiv în chestionarul de personalitate. Cei care doresc să
afle dacă criteriile pentru anumite tulburări sunt satisfăcute în totalitate, pot alege să nu exploreze
itemii din chestionar la care s-a răspuns cu “da”, dar care vizează tulburări în cazul cărora numărul de
itemi pozitivi este mult sub prag sau nu există dovezi clinice care să sugereze că aceasta este
prezentă. De exemplu dacă se răspunde cu “da” la numai două întrebări referitoare la Tulburarea de
Personalitate Evitantă, iar în timpul interviului nu apar dovezi clinice care să sugereze prezenţa
acesteia, întreaga secţiune poate fi omisă deoarece numărul minim de itemi necesari pentru a pune
diagnosticul este de 4.
4.4. Utilizarea SCID-II fără Chestionarul de Personalitate SCID-II
SCID-II poate fi administrat fără Chestionarul de Personalitate. Acest lucru este recomandat în
situaţiile în care intervievatorul doreşte să se focalizeze pe un număr limitat de tulburări. Atunci când
SCID-II se utilizează fără chestionar, toate întrebările se pun utilizând formulările scrise cu italice din
paranteze şi omiţând sintagma care precede paranteza (de obicei “Aţi spus că…”). De exemplu,
întrebarea 16 (care vizează criteriul 1 al Tulburării de Personalitate Obsesivo-Compulsivă) apare sub
forma: “Aţi spus că sunteţi [Sunteţi] genul de persoană care acordă o importanţă crescută detaliilor,
ordinii şi organizării sau căreia îi place să facă liste şi planuri. Ea va fi reformulată după cum
urmează: “Sunteţi genul de persoană care acordă o importanţă crescută detaliilor, ordinii şi
organizării sau căreia îi place să facă liste şi planuri?”
5. Comentariu item cu item al SCID-II
Secţiunea de mai jos cuprinde comentarii pentu fiecare item al tulburărilor de personalitate în parte.
Vă recomandăm să consultaţi această secţiune pentru ajutor în interpretarea semnificaţiei criteriului şi
în diferenţierea itemului de alţii similari care apar la alte tulburări.
5.1. Tulburarea de Personalitate Evitantă
(1) evită acţiunile profesionale care implică un contact interpersonal semnificativ, din cauza fricii de
critică, dezaprobare sau rejecţie.
Întrebarea intervievatorului: Aţi spus că aţi evitat [Aţi evitat vreodată] locuri de muncă sau
sarcini care presupuneau să aveţi de a face cu multă lume. Daţi-mi câteva exemple. Care a
fost motivul pentru care aţi evitat aceste [ENUMERAŢI LOCURILE DE MUNCĂ SAU
SARCINILE]? (Aţi refuzat vreodată o promovare deoarece presupunea să aveţi de a face cu

mai multe persoane decât era confortabil pentru dumneavoastră?)
Comentariu: Datorită fricii de rejecţie sau de a nu spune sau face ceva rău, indivizii cu Tulburare de
Personalitate Evitantă ocolesc, de regulă, locurile de muncă sau activităţile şcolare care presupun
contacte cu alţii (de ex., proiecte de grup). Ei preferă să lucreze singuri şi pot refuza promovări din
cauza faptului că noua poziţie i-ar face mai vizibili – şi prin urmare mai vulnerabili la critici sau umilire
din partea altora.
(2) nu doreşte să se asocieze cu alţi oameni decât dacă este sigur/ă că este apreciat/ă
Întrebarea intervievatorului: Aţi spus că evitaţi [Evitaţi] să interacţionaţi cu ceilalţi dacă nu
sunteţi sigur/ă că vă vor simpatiza. Dacă nu sunteţi sigur/ă că cineva vă simpatizează, faceţi
vreodată primul pas?
Comentariu: Numeroase persoane ezită în a iniţia interacţiuni sociale de teama de a fi respinse.
Indivizii cu această tulburare tind să „stea pe margine” până când sunt siguri că vor fi acceptaţi. Acest
lucru este diferit de conţinutul itemului următor care se referă la limitarea intimităţii unei relaţii
apropiate.
(3) manifestă reţinere în relaţiile intime din cauza fricii de a nu se face de râs sau de a nu fi
ridiculizat/ă
Întrebarea intervievatorului: Aţi spus că vă este greu [Vă este greu] să fiţi „deschis/ă” cu
ceilalţi, chiar dacă este vorba de persoane apropiate. Din ce cauză? (Vă este teamă că se va
râde de dumneavoastră sau că veţi fi făcut/ă de ruşine?)
Comentariu: Cu toate că subiecţii cu această tulburare sunt capabili să stabilească relaţii intime
atunci când există asigurarea acceptării necritice, ei au dificultăţi în a vorbi despre ei înşişi şi îşi
ascund trăirile intime de teama de a nu fi daţi de gol, ridiculizaţi sau făcuţi de ruşine.
(4) este preocupat/ă de faptul de a nu fi criticat/ă sau rejectat/ă în situaţii sociale

Întrebarea intervievatorului: Aţi spus că vă faceţi [Vă faceţi] frecvent griji în legătură cu faptul
că aţi putea fi criticat/ă sau respins/ă în public? Daţi-mi câteva exemple. Vă petreceţi mult timp
făcându-vă griji în legătură cu acest lucru?
Comentariu: Persoanele cu Tulburare de Personalitate Evitantă sau cu Tulburare de Personalitate
Narcisistică pot manifesta o sensibilitate excesivă la critică, reacţionând chiar la critici minore cu trăiri
de ruşine sau jignire. Indivizii cu Tulburare de Personalitate Narcisistică nu se aşteaptă să fie criticaţi
şi sunt surprinşi, indignaţi sau furioşi atunci când acest lucru se întâmplă; cei cu Tulburare de
Personalitate Evitantă pe de altă parte, pornesc de la asumpţia că vor fi criticaţi. Ţinând cont de faptul
că oricine poate fi rănit de o critică prea severă, este important să se stabilească faptul că nivelul de
distres este mult peste răspunsul majorităţii oamenilor la critică şi că persoana este în permanenţă în
gardă privind posibilitatea de a fi criticată sau petrece mult timp gândindu-se la acest lucru.
(5) este inhibat/ă în situaţii interpersonale noi din cauza sentimentelor de inadecvare
Întrebarea intervievatorului: Aţi spus că sunteţi [Sunteţi] de obicei tăcut/ă atunci când întâlniţi
persoane noi. Din ce cauză? (Pentru că vă simţiţi inadecvat/ă din anumite puncte de vedere
sau insuficient de bun/ă?)
Comentariu: Persoanele cu această tulburare au tendinţa de a fi tăcute şi „invizibile”, mai ales în
situaţii noi deoarece au senzaţia că tot ce vor spune va fi „rău/greşit” sau le va releva inadecvarea.
(6) se vede pe sine ca inapt/ă social, neatrăgător/neatrăgătoare sau inferior/inferioară altora

Întrebarea intervievatorului: Aţi spus că credeţi [Credeţi] că nu sunteţi la fel de bun/ă,
inteligent/ă sau atrăgător/atrăgătoare ca majoritatea oamenilor. Vorbiţi-mi despre asta.
Comentariu: Stima de sine scăzută pervazivă a persoanelor cu această tulburare este evidentă din
numeroasele feluri în care se autodepreciază. Subiecţii pot considera în mod nerealist că sunt urâţi,
proşti, şi că în situaţii sociale spun doar lucruri stupide.
(7) este extrem de ezitant/ă în a-şi asuma riscuri personale sau de a se angaja în activităţi noi pentru
că acestea pot evidenţia punerea în dificultate
Întrebarea intervievatorului: Aţi spus că vă este teamă [Vă este teamă] să încercaţi lucruri noi.
Asta din cauză că vă e frică să nu vă faceţi de ruşine? Daţi-mi câteva exemple.
Comentariu: La unii indivizi cu Tulburare de Personalitate Evitantă, evitarea devine un fenomen atât
de generalizat încât aceştia refuză să facă orice altceva în afară de rutinele obişnuite. Ei văd un
proiect sau o activitate nouă doar ca o ocazie ca ceilalţi să observe cât de incapabili, urâţi sau lipsiţi
de valoare sunt. Prin urmare, ei vor evita interviurile pentru un loc de muncă, cursurile sau să înveţe
să facă ceva nou, de la a schia la programare pe computer, de teama de a nu face ceva greşit.
5.2. Tulburarea de Personalitate Dependentă

(1) are dificultăţi în a lua decizii comune fără o cantitate excesivă de sfaturi şi asigurări din partea
altora
Întrebarea intervievatorului: Aţi spus că simţiţi nevoia [Simţiţi nevoia] să primiţi numeroase
sfaturi sau încurajări din partea celorlalţi înainte de a lua decizii de zi cu zi – cum ar fi cu ce să
vă îmbrăcaţi sau ce să comandaţi la restaurant. Puteţi să-mi daţi cîteva exemple de situaţii
decizionale în care aţi avea nevoie de sfaturi sau încurajări din partea altora? (Acest lucru se
întâmplă de cele mai multe ori?)
Comentariu: Indivizii cu Tulburare de Personalitate Dependentă au nevoie de alţii care să ia decizii în
locul lor. Acest item se referă la inabilitatea de a lua hotărâri de zi cu zi (de exemplu de a decide cu
ce să se îmbrace dimineaţa, ce să comande la restaurant), mai degrabă decât la decizii de viaţă
majore (dacă se se căsătorească, unde să locuiască), care sunt vizate de următorul item. Această
trăsătură de personalitate trebuie diferenţiată de indecizie (o caracteristică a Episodului Depresiv
Major), situaţie în care problema primară este mai degrabă incapacitatea de a lua hotărâri decât
nevoia de a se baza pe ceilalţi pentru ajutor în luarea deciziilor.
(2) necesită ca alţii să-şi asume responsabilitatea pentru cele mai importante domenii ale vieţii
Întrebarea intervievatorului: Aţi spus că depindeţi [Depindeţi] de ajutorul altora în domenii
importante ale vieţii dumneavoastră, cum ar fi aspectele financiare, îngrijirea copiilor sau
locuinţa. Daţi-mi câteva exemple. (Este vorba de mai mult decât a primi sfaturi de la ceilalţi?)
(Acest lucru este valabil pentru MAJORITATEA domeniilor importante din viaţa
dumneavoastră?)
Comentariu: Indivizii cu Tulburare de Personalitate Dependentă permit altora, şi chiar îi încurajează,
să ia decizii de viaţă importante în locul lor. Acestea vizează alegerea prietenilor, a şcolii, a carierei, a
locului de muncă, a soţului/soţiei, a locuinţei şi aşa mai departe. Solicitarea sfaturilor privind astfel de
decizii este normală şi nu constituie în sine o dovadă concludentă pentru a cota criteriul cu „3”, fiind
nevoie ca persoana să delege în mod clar decizia altora. Vă recomandăm să fiţi deosebit de atent/ă
atunci când puneţi această întrebare adlescenţilor sau adulţilor tineri, luând în calcul dependenţa
normală la această vârstă de părinţi sau persoanele care ţin locul părinţilor. De asemenea, luaţi în
calcul normele culturale (căsătorii aranjate) în cotarea acestui item.
(3) are dificultăţi în a-şi exprima dezacordul faţă de alţii din cauza fricii de a nu pierde suportul sau
aprobarea (Notă: Nu implicaţi frica reală de retribuţie)
Întrebarea intervievatorului: Aţi spus că vi se pare greu [Vi se pare greu] să vă exprimaţi
dezacordul faţă de ceilalţi, chiar dacă sunteţi de părere că ei greşesc. Daţi-mi câteva exemple
de situaţii când v-a fost greu să vă exprimaţi dezacordul. Ce v-a fost teamă că se va întâmpla
dacă vă exprimaţi dezacordul?
Comentariu: Pasivitatea şi supunerea sunt adesea caracteristici ale Tulburării de Personalitate
Dependentă; acestea se pot manifesta prin încercarea de a fi excesiv de agreabil, cu scopul de a fi
plăcut. Pentru a justifica o evaluare de „3”, acest comportament nu trebuie să se limiteze la
interacţiunile cu persoane cu rang sau statut superior (şefi sau profesori).
(4) are dificultăţi în a iniţia proiecte sau a face ceva singur/ă (din cauza lipsei de încredere în judecata
sau capacităţile sale, mai degrabă decât din cauza lipsei de motivaţie sau energie).
Întrebarea intervievatorului: Aţi spus că vă este greu [Vă este greu] să începeţi sau să
desfăşuraţi anumite sarcini dacă nu este nimeni să vă ajute. Daţi-mi câteva exemple. Din ce
cauză? (Pentru că nu sunteţi sigur/ă că puteţi să le faceţi bine?)
Comentariu: Datorită dependenţei excesive de ajutorul sau sprijinul altora, persoanele cu Tulburare
de Personalitate Dependentă evită să lucreze pe cont propriu sau să ia iniţiativa în demararea unor
sarcini sau proiecte. Dovezile care susţin un răspuns pozitiv trebuie restrânse la sarcini care în mod
normal pot fi desfăşurate fără ajutor din partea altora. Asiguraţi-vă că dependenţa excesivă de alţii nu
se limitează la perioadele de depresie.
(5) merge foarte departe spre a obţine solicitudine şi suport de la alţii, până la punctul de a se oferi
voluntar să facă lucruri care sunt neplăcute.
Întrebarea intervievatorului: Aţi spus că v-aţi oferit frecvent [V-aţi oferit frecvent] să faceţi
diverse lucruri neplăcute. Daţi-mi câteva exemple de astfel de lucruri? Din ce cauză?
Comentariu: Persoanele cu Tulburare de Personalitate Dependentă îşi subordonează de obicei
propriile nevoi nevoilor altor persoane, astfel încât ceilalţi să le placă. Acest comportament poate fi
atât de accentuat încât subiectul se poate chiar oferi voluntar să facă lucruri neplăcute sau umilitoare
– de exemplu să cureţe toaletele sau să se trezească cu noaptea în cap ca să cumpere bilete la
concert.
(6) se simte incomodat/ă sau lipsit/ă de ajutor când rămâne singur/ă, din cauza fricii exagerate de a
nu fi în stare să aibă grijă de sine
Întrebarea intervievatorului: Aţi spus că de obicei vă este neplăcut [De obicei vă este neplăcut]
să staţi de unul/a singur/ă. Din ce cauză? (Pentru că aveţi nevoie de cineva care să aibă grijă
de dumneavoastră?)
Comentariu: În cazurile severe de Tulburare de Personalitate Dependentă, dependenţa de alţii este
atât de accentuată încât persoana experienţiază distres dacă rămâne singură chiar şi câteva ore şi,
prin urmare, face tot posibilul să evite acest lucru. Atunci când rămâne totuşi singură, dă telefoane
repetate persoanelor semnificative. Nu uitaţi faptul că subiecţii cu Tulburare de Personalitate
Borderline pot experienţia la rândul lor distres când rămân singuri. Diferenţa constă în faptul că în
cazul Tulburării de Personalitate Dependentă temerea cea mai mare este legată de lipsa abilităţilor
de a avea grijă de propria persoană, în timp ce în Tulburarea de Personalitate Borderline teama este
legată de faptul că persoana se va „dezintegra” dacă rămâne singură.
(7) caută urgent altă relaţie drept sursă de supervizare şi suport când o relaţie apropiată se termină
Întrebarea intervievatorului: Aţi spus că atunci [Atunci] când o relaţie apropiată ia sfârşit, simţiţi
imediat nevoia să găsiţi pe altcineva care să aibă grijă de dumneavoastră? Vorbiţi-mi despre
asta. (Acesta este felul dumneavoastră obişnuit de a reacţiona la terminarea unei relaţii
apropiate)?
Comentariu: Cu toate că majoritatea oamenilor este afectată atunci când o relaţie apropiată ia sfârşit,
indivizii cu Tulburare de Personalitate Dependentă se simt copleşiţi de pierdere şi deseori caută
imediat un înlocuitor pentru persoana pierdută. Se poate întâmpla să se ataşeze repede şi
nediscriminativ de o altă persoană deoarece se simt incapabili să aibă grijă de ei înşişi. (Inabilitatea
de funcţionare datorată Tulburării Depresive Majore generată de o despărţire sau deteriorarea
funcţională din perioadele de doliu nu trebuie luate în calcul ca dovezi pentru cotarea cu „3” a acestui
item.)
(8) este preocupat/ă în mod exagerat de frica de a nu fi lăsat/ă să aibă grijă de sine
Întrebarea intervievatorului: Aţi spus că vă faceţi [Vă faceţi] numeroase griji în legătură cu
posibilitatea de a trebui să vă purtaţi singur/ă de grijă. Vă îngrijoraţi frecvent în legătură cu
acst lucru? Aveţi perioade în care vă faceţi în permanenţă griji din această cauză?
Comentariu: Persoanele cu Tulburare de Personalitate Dependentă sunt frecvent preocupate de
posibilitatea de a fi abandonate din cauza sentimentului că nu se pot descurca singure, chiar şi atunci
când nu există un pericol real de abandon. Acest item nu se cotează cu „3” dacă dovezile se
limitează la situaţii particulare cum ar fi moartea iminentă a unei persoane dragi sau dacă teama de
abandon este realistă (o persoană în vârstă fără familie sau prieteni sau o persoană cu un handicap
fizic debilitant).
5.3. Tulburarea de Personalitate Obsesivo-Compulsivă
(1) este preocupat/ă de detalii, reguli, liste, ordine, organizare sau planuri în aşa măsură că obiectivul
major al activităţii este pierdut
Întrebarea intervievatorului: Aţi spus că sunteţi [Sunteţi] genul de persoană care acordă o
importanţă crescută detaliilor, ordinii şi organizării sau căreia îi place să facă liste şi planuri.
Daţi-mi câteva exemple. Deveniţi câteodată atât de absorbit/ă de [EXEMPLE] încât pierdeţi
din vedere ceea ce aveţi de făcut? (…adică nu mai vedeţi pădurea de copaci?) (Se întâmplă
des?)
Comentariu: Persoanele cu Tulburare de Personalitate Obsesivo-Compulsivă sunt excesiv de
preocupate de detaliile, strategia sau metoda realizare a sarcinilor. În cazuri extreme, subiectul
petrece atât de mult timp focalizându-se pe aceste detalii încât ele devin scopuri în sine, iar sarcina
se prelungeşte, este îndeplinită doar parţial sau deloc. Cu toate că acest pattern are de regulă
relevanţa cea mai crescută în contexte ocupaţionale (de ex., proiecte la serviciu) sau în cazul
activităţilor casnice, el se poate manifesta şi în alte medii; de exemplu persoana este atât de
preocupată cu planificarea detaliilor unei excursii încât nu se mai poate bucura de aceasta.
(2) prezintă perfecţionism care interferează cu îndeplinirea sarcinilor (de ex., este incapabil/ă să
realizeze un proiect, deoarece nu sunt satisfăcute standardele sale extrem de stricte)
Întrebarea intervievatorului: Aţi spus că aveţi [Aveţi] dificultăţi în a finaliza sarcinile din cauză
că pierdeţi prea mult timp încercând ca lucrurile să iasă perfect. Daţi-mi câteva exemple (Cât
de des se întâmplă acest lucru?)
Comentariu: Perfecţionismul este o trăsătură care duce adesea la productivitate şi succes
ocupaţional. Acest item se cotează cu „3” doar dacă există dovezi că perfecţionismul este atât de
pronunţat încât interferează cu realizarea sarcinilor: fie sarcinile nu sunt niciodată finalizate datorită
insistenţei de a face lucrurile exact aşa cum trebuie, fie încheierea lor este mult întârziată. Acest item
diferă de cel anterior în sensul că deteriorarea în funcţionare este legată de perfecţionism mai
degrabă decât de (sau pe lângă) pierderea în detalii.
(3) este excesiv de devotat/ă muncii şi productivităţii mergând până la excluderea activităţilor
recreative şi a amiciţiilor (nejustificată de o necesitate economică evidentă)
Întrebarea intervievatorului: Aţi spus că credeţi [Credeţi] sau ceilalţi cred că sunteţi atât de
devotat/ă muncii dumneavoastră sau şcolii încât nu mai aveţi timp pentru nimeni sau pentru
distracţii pur şi simplu. Vorbiţi-mi despre asta.
Comentariu: Acest item se cotează cu „3” dacă persoana este atât de dăruită muncii sale încât nu îi
mai rămâne practic timp pentru activităţi recreative (de ex., nu are hobiuri, nu merge niciodată la
evenimente sportive, la concerte, la film etc.) sau relaţii interpersonale (de ex., nu petrece deloc timp
cu partenerul, copiii sau prietenii). Persoana poate oferi raţionalizări pentru acest comportament (de
ex., „Îmi iubesc meseria”, „Este important pentru a putea promova”, „Nu reuşesc să termin tot ce am
de făcut în timpul zilei”), dar singurele explicaţii care justifică o evaluare cu „1” sunt cele care vizează
nevoi economice evidente (de ex., are două slujbe pentru a asigura cele necesare familiei sale) sau
anumite circumstanţe speciale de scurtă durată (perioade de muncă suplimentară înaintea unui
termen limită sau un stagiu medical).
(4) este hiperconştiincios/conştiincioasă, scrupulos/scrupuloasă şi inflexibil/ă în probleme de

moralitate, etică sau valori (fapt nejustificat prin identificare culturală sau religioasă)
Întrebarea intervievatorului: Aţi spus că aveţi [Aveţi] standarde foarte înalte în privinţa a ceea
ce este bine şi rău. Daţi-mi câteva exemple. (Urmaţi regulile în litera legii, indiferent despre ce
e vorba?) DACĂ OFERĂ EXEMPLE RELIGIOASE: Vi se spune că sunteţi prea strict/ă în
ceea ce priveşte binele şi răul chiar şi de către persoane care au aceleaşi convingeri
religioase?
Comentariu: Această întrebare vizează tendinţa indivizilor cu Tulburare de Personalitate Obsesivo-
compulsivă de a-şi extinde natura inflexibilă şi preocuparea faţă de standardele înalte la domeniile
moral şi etic. Mullţi oameni consideră că au standarde morale mai înalte decât alţii. Acest item se
cotează cu „3” numai dacă există dovada faptului că persoana este excesiv de conştiincioasă, rigidă
şi scrupuloasă sau autoîndreptăţită. Acest gen de indivizi sunt exagerat de preocupaţi să facă ceea
ce este corect şi pot deveni foarte îngrijoraţi în legătură cu faptul că au făcut ceva rău. Este important
să se ţină cont de mediul cultural şi religios al persoanei, deoarece acest comportament apare
adesea în context religios – itemul se cotează cu “3” numai dacă subiectul este semnificativ mai
inflexibil decât cei care fac parte din acelaşi mediu cultural sau religios. Un exemplu în acest sens
este o persoană care îşi condamnă exagerat prietenii pentru bârfe nevinovate.
(5) este incapabil/ă să se debaraseze de obiecte uzate sau inutile, chiar când acestea nu au nici o
valoare sentimentală
Întrebarea intervievatorului: Aţi spus că vă este greu [Vă este greu] să aruncaţi lucruri pentru
că vă gândiţi că v-ar putea fi utile într-o bună zi. Daţi-mi câteva exemple de lucruri pe care
nu aţi putut să le aruncaţi. (Cât de aglomerată este locuinţa dumneavoastră din cauză că nu
aruncaţi lucrurile?)
Comentariu: Datorită faptului că oamenii păstrează adesea lucruri în ideea că vor avea nevoie de ele
în viitor, acest item se cotează cu “3” numai dacă comportamentul este în mod clar patologic.
Persoanele cu această caracteristică ţin lucruri pe care este extrem de puţin probabil să le utilizeze
din nou (de ex., numeroase recipiente de plastic sau dopuri, ziare sau reviste de pe parcursul a
numeroşi ani etc.). Dificultăţile de a arunca obiecte care au o semnificaţie personală crescută (cum ar
fi notiţele din liceu) nu reprezintă o probă pentru prezenţa acestei trăsături. În plus, pentru a justifica
evaluarea cu “3”, efectele acestui comportament trebuie să aibă consecinţe neplăcute pentru
persoană (de ex., să ducă la un mediu aglomerat care îngreunează găsirea obiectelor de care are
nevoie sau comportamentul este deranjant pentru alţii care împart acelaşi mediu).
(6) refuză să delege sarcini sau să lucreze cu alţii în afară de cazul în care aceştia se supun exact
modului lui/ei de a face lucrurile
Întrebarea intervievatorului: Aţi spus că vă este greu [Vă este greu] să îi lăsaţi pe alţii să vă
ajute dacă ei nu sunt de acord să facă lucrurile exact aşa cum doriţi dumneavoastră. Vorbiţi-
mi despre acest lucru. (Se întâmplă frecvent?) (Ajungeţi adesea să faceţi lucrurile singur/ă
pentru a vă asigura că totul este bine făcut?)
Comentariu: Persoanele cu Tulburare de Personalitate Obsesivo-Compulsivă insistă în mod normal
ca lucrurile să fie făcute aşa cum doresc ele. Datorită raţionalizării puternice, determinarea faptului că
insistenţele sunt într-adevăr “nerezonabile” poate fi dificil de realizat; persoana poate oferi explicaţii
plauzibile care conferă credit faptului că varianta sa este într-adevăr cea mai bună. În aceste situaţii,
probele trebuie derivate din încăpăţânarea subiectului în legătură cu activităţi în care existenţa unui
“mod ideal” de a le realiza este discutabilă, cum ar fi curăţenia în casă. Adesea apar plângeri din
partea altora în legătură cu stilul autoritar al persoanei; frecvent, indivizii cu aceste caracteristici
ajungă să facă totul singuri, pentru a fi siguri că lucrurile sunf făcute “cum trebuie”.
(7) adoptă un stil avar de a cheltui, atât faţă de sine cât şi faţă de alţii, banii fiind văzuţi ca ceva ce
trebuie strâns pentru eventuale catastrofe.
Întrebarea intervievatorului: Aţi spus că vă este greu [Vă este greu] să cheltuiţi pentru
dumneavoastră sau pentru alţii, chiar şi atunci când aveţi suficienţi bani. Din ce cauză?
(Datorită faptului că vă faceţi probleme ca nu cumva să nu aveţi suficienţi bani în viitor, când
veţi avea cu adevărat nevoie de ei?) Spuneţi-mi câteva lucruri pe care nu le-aţi cumpărat
deoarece trebuie să economisiţi pentru viitor.

Comentariu: Generozitatea se poate manifesta pe un continuum, mergând de la sacrificu de sine la
zgârcenie. Acest item se cotează cu “3” numai dacă persoana este în mod clar mult mai puţin
generoasă decât majoritatea oamenilor în situaţii asemănătoare.
(8) prezintă rigiditate şi obstinaţie

Întrebarea intervievatorului: Aţi spus că se întâmplă frecvent [Se întâmplă frecvent] să fiţi atât
de sigur/ă că aveţi dreptate încât nu contează ce spun ceilalţi. Vorbiţi-mi despre asta. Aţi spus
că vi s-a zis [Vi s-a zis] că sunteţi încăpăţânat/ă sau rigid/ă. Vorbiţi-mi despre asta.
Comentariu: Fiind total absorbite de propria perspectivă, persoanele cu această tulburare au
dificultăţi în a recunoaşte punctul de vedere al altora sau în a urma ideile celorlalţi. Chiar şi atunci
când îşi dau seama că este în interesul lor să facă un compromis, ele pot refuza să facă acest lucru,
agrumentând că este “o chestiune de principiu”.
5.4. Tulburarea de Personalitate Pasiv-Agresivă
(1) se opune pasiv îndeplinirii sarcinilor sociale şi profesionale de rutină

Întrebarea intervievatorului: Aţi spus că atunci când [Atunci când] cineva vă roagă să faceţi
ceva ce nu doriţi, spuneţi „da”, dar apoi lucraţi lent sau faceţi o treabă de mântuială. Daţi-mi
câteva exemple de astfel de situaţii. Aţi spus că atunci când [Atunci când] nu doriţi să faceţi
ceva, vi se întâmplă frecvent să „uitaţi” pur şi simplu să faceţi acel lucru. Daţi-mi câteva
exemple de astfel de situaţii.
Comentariu: Comportamentul descris mai sus este esenţa naturii pasiv agresive; impulsurile agresive
iau forma rezistenţei pasive la solicitări privind performanţe adecvate. Rezistenţa pasivă poate lua
multe forme şi apare atât în context social cât şi ocupaţional: de exemplu a răspunde cu „da”, dar a
gândi „nu”, „uitarea” sarcinilor sau solicitărilor pe care persoana nu doreşte să le îndeplinească, lucrul
de mântuială şi ineficienţa intenţionată, întârziatul cronic la evenimente de familie sau neprezentarea
la evenimente sociale după confirmarea iniţială a participării. În anumite cazuri aceste persoane se
pot ascunde în spatele perfecţionismului, atribuind performanţa scăzută la diverse sarcini preocupării
de a le face corect.
(2) se plânge că nu este înţeles/înţeleasă şi apreciat/ă de alţii

Întrebarea intervievatorului: Aţi spus că simţiţi adesea [Simţiţi adesea] că ceilalţi nu vă înţeleg
sau nu apreciază tot ceea ce faceţi. Vorbiţi-mi despre asta. (Vă plângeţi altora în legătură cu
acest lucru?)
Comentariu: Indivizii cu această caracteristică îşi supraevaluează propriul rol în orice întreprindere şi
nu înţeleg de ce alţii nu le acordă mai mult credit. Pentru a justifica o evaluare de „3” persoana
trebuie să se fi plâns altora în legătură cu acest lucru.
(3) este sumbru/ă şi certăreţ/certăreaţă

Întrebarea intervievatorului: Aţi spus că sunteţi adesea [Sunteţi adesea] morocănos/
morocănoasă şi pus/ă pe ceartă. Spuneţi-mi când se întâmplă acest lucru.
Comentariu: Persoanele cu această trăsătură se simt adesea exploatate, oprimate, ca suferind de
multă vreme şi sunt frecvent pline de resentimente tăcute, iritabile, sceptice sau mereu împotrivă.
Orice solicitare obişnuită este percepută ca o povară neavenită asupra timpului şi energiei lor şi
poate declanşa certuri. Se poate întâmpla ca ceilalţi să renunţe pur şi simplu să le mai ceară ceva,
deoarece antrenarea sau participarea acestor persoane nu merită o ceartă.
(4) critică şi dispreţuieşte fără motiv autoritatea

Întrebarea intervievatorului: Aţi spus că aţi constatat că [Aţi constatat că] majoritatea şefilor,
profesorilor, supervizorilor şi medicilor dumneavoastră sau alte persoane care ar trebui să ştie
ce fac, în realitate nu ştiu. Vorbiţi-mi despre asta.
Comentariu: Persoanele cu această trăsătură manifestă rareori respect pentru cei cu autoritate,
considerându-i pretenţioşi, incompetenţi, neglijenţi sau nepăsători. Datorită tendinţei de a externaliza
vina, vor critica pe cei care deţin autoritate la provocări minime.
(5) îşi exprimă invidia şi resentimentele faţă de cei evident mai prosperi
Întrebarea intervievatorului: Aţi spus că vă gândiţi adesea [Vă gândiţi adesea] că nu e drept că
alţii au mai mult decât dumneavoastră. Vorbiţi-mi despre asta.
Comentariu: Această caracteristică se exprimă adesea printr-un şir nesfârşit de plângeri că cei care
sunt avantajaţi dintr-un anumit punct de vedere (mai bogaţi sau mai influenţi) nu merită acest lucru.
(6) îşi exprimă în mod exagerat şi persistent acuzele de neşansă personală

Întrebarea intervievatorului: Aţi spus că vă plângeţi adesea [Vă plângeţi adesea] de toate
lucrurile rele care vi s-au întâmplat. Dacă vă gândiţi la viaţa dumneavoastră, simţiţi că tot
timpul vi se întâmplă ceva rău?
Comentariu: Datorită dificultăţii de a stabili dacă o anumită plângere este într-adevăr exagerată,
itemul se cotează cu „3” numai dacă persoana acuză neşansă personală îndelungată (întreaga viaţă)
şi persistentă.
(7) alternează între sfidare ostilă şi penitenţă

Întrebarea intervievatorului: Aţi spus că refuzaţi adesea [Refuzaţi adesea] enervat/ă să faceţi
ceea ce doresc ceilalţi, iar apoi vă simţiţi prost şi vă cereţi scuze. Vorbiţi-mi despre asta.
Comentariu: După manifestări ostile şi sfidătoare, persoana se protejează de consecinţele negative
prin scuze obsesive şi promisiuni de a se purta altfel cu ocazii viitoare.
5.5. Tulburarea de Personalitate Depresivă
Comentariu: Criteriul B dintre criteriile de cercetare pentru Tulburarea de Personalitate Depresivă

indică faptul că acest diagnostic se pune NUMAI dacă comportamentele sau cogniţiile depresive „nu
survin exclusiv în cursul episoadelor depresive majore şi nu sunt explicate mai bine de Tulburarea
Distimică”. Acest criteriu a fost inclus pentru a preveni suprautilizarea acestui diagnostic de cercetare
şi pentru a încuraja folosirea unui diagnostic deja consacrat, cum este cel de Tulburare Distimică.
Datorită faptului că relaţia dintre Tulburarea Distimică şi Tulburarea de Personalitate Depresivă
constituie deocamdată o întrebare de cercetare, în condiţiile în care sunt satisfăcute criteriile pentru
amândouă, cercetătorii pot opta pentru suspendarea acestui criteriu şi punere diagnosticului atât de
Tulburare Distimică cât şi de Tulburare de Personalitate Depresivă. De asemenea, Tulburarea de
Personalitate Depresivă poate fi diagnosticată ca fiind comorbidă cu Tulburarea Distimică dacă
criteriile pentru Tulburarea de Personalitate Depresivă sunt satisfăcute în alte perioade decât cele în
care sunt îndeplinite toate criteriile pentru Tulburarea Distimică (de ex., perioade în care simptomele
vegetative cum ar fi supraalimentarea şi insomnia nu sunt prezente).
(1) dispoziţia habituală este dominată de tristeţe, disperare, dezgust, dezolare, nefericire
Întrebarea intervievatorului: Aţi spus că vă simţiţi adesea [Vă simţiţi adesea] nefericit/ă sau vi
se pare că viaţa nu are nici un haz. Vorbiţi-mi despre asta.
Comentariu: Acest item este echivalentul criteriului A pentru Episodul Depresiv Major (adică
„dispoziţie depresivă” sau „diminuare marcată a interesului sau plăcerii pentru toate sau aproape
toate activităţile”) exprimat ca o trăsătură care persistă toată viaţa. Persoanele cu această
caracteristică sunt exagerat de serioase, lipsite de simţul umorului şi incapabile să se bucure de viaţă
sau să se simtă bine.
(2) idee de sine se centrează pe convingerile de insuficienţă, inutilitate şi stimă de sine scăzută
Întrebarea intervievatorului: Aţi spus că credeţi că [Credeţi că] sunteţi o persoană inadecvată
şi adeseori nu vă simţiţi bine în legătură cu propria persoană. Vorbiţi-mi despre asta.
Comentariu: Cei mai mulţi oameni au perioade în care se îndoiesc de propria persoană. Pentru a
justifica o cotare cu „3”, persoana trebuie să se considere inadecvată, lipsită de valoare sau ratată.
(3) este critic/ă, acuzator/acuzatoare şi depreciativ/ă faţă de sine

Întrebarea intervievatorului: Aţi spus că vă autodepreciaţi [Vă autodepreciaţi] frecvent. Vorbiţi-
mi despre asta! (Vă învinovăţiţi adesea pentru lucrurile care nu au ieşit bine?)
Comentariu: Acest item este versiunea mai severă a celui anterior. Pe lângă sentimentele de lipsă de
valoare, persoana se învinovăţeşte în mod activ pentru eşecuri, greşeli sau pentru că nu se ridică la
înălţimea standardelor.
(4) este ruminativ/ă şi dispus/ă la aprehensiune

Întrebarea intervievatorului: Aţi spus că vă gândiţi [Vă gândiţi] mereu la lucrurile rele care s-au
întâmplat în trecut sau vă faceţi griji legate de rele care s-ar putea întâmpla în viitor. Vorbiţi-mi
despre asta.
Comentariu: Persoanele cu această trăsătură se focalizează asupra gândurilor negative şi pesimiste
şi îşi fac griji în legătură cu consecinţe negative neanticipate. Sursa acestor trăiri pot fi îndoielile
subiectului în ceea ce priveşte abilităţile sale de a lua deciziile optime.
(5) este negativist/ă, critic/ă şi intransigent/ă faţă de alţii

Întrebarea intervievatorului: Aţi spus că îi judecaţi adesea [Îi judecaţi adesea] cu asprime pe
ceilalţi şi le găsiţi numeroase slăbiciuni. Daţi-mi exemple de situaţii în care sunteţi critic/ă faţă
de alţii. Aţi spus că credeţi că [Credeţi că] majoritatea oamenilor nu sunt, în esenţă, buni de
nimic. Vorbiţi-mi despre asta.
Comentariu: Indivizii cu această tulburare îşi orientează adesea atitudinea hipercritică şi asupra lumii
exetrioare, judecându-i pe alţii la fel de aspru cum se judecă pe ei înşişi.
(6) este pesimist/ă

Întrebarea intervievatorului: Aţi spus că vă aşteptaţi [Vă aşteptaţi] aproape întotdeauna ca
lucrurile să meargă rău. Vorbiţi-mi despre asta.
Comentariu: Acest item reflectă o distorsiune fundamentală comună în percepţia asupra propriei
persoane şi a lumii. Indivizii cu această trăsătură văd întotdeauna „jumătatea goală” a paharului, mai
degrabă decât „jumătatea plină”. Ei îşi raţionalizează adesea perspectiva pesimistă, numind-o
„realistă”
(7) este înclinat/ă spre sentimente de culpă sau remuşcare

Întrebarea intervievatorului: Aţi spus că vă simţiţi adesea [Vă simţiţi adesea] vinovat/ă de
lucruri pe care le-aţi făcut sau pe care nu le-aţi făcut. Ce fel de lucruri?
Comentariu: Persoanele cu această trăsătură îşi asumă responsabilitatea penru toate lucrurile care
merg prost, iar apoi ajung să simtă vinovăţie şi remuşcare.
5.6. Tulburarea de Personalitate Paranoidă
(1) suspectează, fără o bază suficientă, că alţii îl/o exploatează, prejudiciază sau înşeală
Întrebarea intervievatorului: Aţi spus că trebuie adesea [Trebuie adesea] să fiţi atent/ă să îi
împiedicaţi pe alţii să profite de dumneavoastră sau să vă rănească. Vorbiţi-mi despre asta.
Comentariu: Acest item exprimă trăsătura fundamentală a acestei tulburări, adică expectanţa bazală
că alţii vor exploata, profita sau răni persoana. Atunci când se evaluează acest item, accentul trebuie
pus pe stabilirea unei orientări paranoide generale, pe lângă căutarea unor exemple specifice de
ideaţie paranoidă.
(2) este preocupată/ă de dubii nejustificate referitoare la loialitatea sau corectitudinea prietenilor sau
asociaţilor
Întrebarea intervievatorului: Aţi spus că vă petreceţi [Vă petreceţi] mult timp întrebându-vă
dacă puteţi avea încredere în prietenii sau colegii dumneavoastră. Descrieţi-mi câteva situaţii
în care aţi avut acest sentiment. (Simţiţi frecvent acest lucru?)
Comentariu: Deoarece stabilirea dacă lipsa de încredere este nejustificată se poate dovedi adesea
foarte dificilă, itemul se cotează cu “3” numai dacă persoana are astfel de îndoieli în legătură cu
aproape toate relaţiile. Itemul este diferit de cel anterior în sensul că itemul 1 reflectă o perspectivă
paranoidă globală asupra mediului, în timp ce acest item se referă la aşteptările persoanei de a fi
trădată chiar şi de către membrii familiei, prieteni sau colegi.
(3) refuză să aibă încredere în alţii din cauza fricii nejustificate că informaţiile vor fi utilizate maliţios
contra sa
Întrebarea intervievatorului: Aţi spus că credeţi [Credeţi] că cel mai bine e să nu îi lăsaţi pe alţii
să ştie multe lucruri despre dumneavoastră, deoarece le vor folosi împotriva dumneavoastră.
Când s-a întâmplat acest lucru? Vorbiţi-mi despre asta.
Comentariu: Este important să se stabilească faptul că reţinerea de a se încrede în alţii este
rezultatul fricii de a nu i se întâmpla ceva rău ca urmare a împărtăşirii informaţiei, mai degrabă decât
teama de a fi respins/ă (caracteristică Tulburării de Personalitate Evitantă). În plus, acest item nu se
cotează cu “3” dacă refuzul de a se încrede într-o anumită persoană este justificat de experienţele
anterioare cu acea persoană.
(4) citeşte intenţii degradante sau ameninţătoare în remarci sau evenimente benigne
Întrebarea intervievatorului: Aţi spus că descoperiţi adesea [Descoperiţi adesea] ameninţări
ascunse sau insulte în ceea ce spun sau fac alţii. Daţi-mi câteva exemple.
Comentariu: Această caracteristică se referă la interpretări idiosincratice personalizate ale unor
comportamente neutre ca fiind ghidate de intenţii răuvoitoare. Trăsătura este versiunea “paranoidă” a
itemului 1 de la Tulburarea de Personalitate Schizotipală în cadrul căreia un eveniment sau un obiect
din mediul persoanei dobândeşte o semnificaţie specială sau neobişnuită. Pentru a fi codate cu “3” la
Tulburarea de Personalitate Paranoidă, ideile de referinţă trebuie să aibă conţinut ameninţător sau
denigrator.
(5) poartă pică tot timpul, adică este implacabil/ă faţă de insulte, injurii sau ofense
Întrebarea intervievatorului: Aţi spus că sunteţi genul de persoană [Sunteţi genul de persoană]
plină de resentimente sau căreia îi trebuie mult timp pentru a-i ierta pe cei care v-au insultat
sau umilit. Vorbiţi-mi despre asta. Aţi spus că există multe persoane [Există multe persoane]
pe care nu le puteţi ierta din cauza unor lucruri pe care vi le-au făcut sau spus cu mult timp în
urmă. Vorbiţi-mi despre asta!
Comentariu: Pentru a fi considerată „pică”, reacţia persoanei trebuie să fie în mod clar exagerată
raportat la severitatea sau intensitatea insultei sau prejudiciului. De exemplu, a purta pică o viaţă
întreagă unei persoane care ţi-a omorât prietenul nu ar fi exagerat, dar refuzul de a vorbi cu un
prieten apropiat timp de mai mulţi ani după o ceartă minoră – da.
(6) percepe atacuri la persoană sau reputaţia sa care nu sunt evidente altora şi este prompt/ă în a
acţiona coleros sau a contraataca.
Întrebarea intervievatorului: Aţi spus că vă enervaţi adesea [Vă enervaţi adesea] sau ripostaţi
violent atunci când cineva vă critică sau vă insultă în vreun fel. Daţi-mi câteva exemple.
(Ceilalţi cred că de multe ori vă ofensaţi prea uşor?)
Comentariu: Acest item are două componente. În primul rând, persoana trebuie să fie hipersensibilă
la insulte, jigniri sau scăpări minore. În al doilea rând (făcând diferenţa faţă de itemul „este preocupat
de critică” din cadrul Tulburării de Personalitate Evitantă), persoana reacţionează imediat cu furie sau
contraatacă.
(7) are suspiciuni recurente, fără nici o justificare, referitoare la fidelitatea soţiei/soţului sau
partenerei/partenerului sexual
Întrebarea intervievatorului: Aţi spus că aţi avut adesea [Aţi avut adesea] bănuieli că
partenerul/partenera sau soţul/soţia vă înşeală. Vorbiţi-mi despre asta. (Ce indicii aveaţi? Ce
aţi făcut în legătură cu acest lucru? Aţi avut dreptate?)
Comentariu: Problema frecventă care apare în evaluarea acestui itm este stabilirea dacă gelozia este
sau nu patologcă – adică persistentă şi nejustificată. Acest lucru presupune chestionarea atentă sau
identificarea unor episoade frecvente de gelozie pe parcursul mai multor relaţii. Gelozia este asociată
frecvent cu un comportament excesiv sau inadecvat, cum ar fi neglijarea altor responsabilităţi pentru
a putea monitoriza activităţile soţului/soţiei (sau partenerului/partenerei).
5.7. Tulburarea de Personalitate Schizotipală
(1) idei de referinţă (excluzând ideile delirante de referinţă)

Întrebarea intervievatorului: Aţi spus că atunci când sunteţi în public [Atunci când sunteţi în
public] şi vedeţi oamenii discutând, aveţi adesea impresia că vorbesc despre dumneavoastră.
Vorbiţi-mi despre asta. Aţi spus că aveţi adesea senzaţia [Aveţi adesea senzaţia] că lucruri
nesemnificative pentru majoritatea celorlalţi au de fapt rolul de a vă transmite anumite mesaje.
Vorbiţi-mi despre asta. Aţi spus că atunci când sunteţi în mijlocul oamenilor [Când sunteţi în
mijlocul oamenilor], aveţi adesea sentimentul că cineva vă supraveghează sau vă priveşte cu
insistenţă. Vorbiţi-mi despre asta.
Comentariu: Ideile de referinţă (cunoscute şi sub numele de gândire referenţială) reprezintă ideaţia
caracteristică acestei tulburări de personalitate. Un individ cu o idee de referinţă are convingerea că
un eveniment, obiect sau persoană din mediul apropiat are o semnificaţie specială sau neobişnuită
pentru el. Un exemplu comun este acela al persoanei care, atunci când vede un grup de străini care
discută între ei, are adesea sentimentul că aceştia vorbesc despre ea. O situaţie mult mai puţin
obişnuită este aceea a subiecţilor care au convingerea că obiectele din mediu conţin un mesaj
special. Ideile de referinţă trebuie diferenţiate de ideile delirante de referinţă, caz în care ideea de
referinţă are o intensitate delirantă (persoana este convinsă că ideea delirantă de referinţă este
adevărată şi nu acceptă explicaţii alternative). În contextul în care gândirea referenţială atinge
intensitate delirantă, trebuie considerat în mod serios dianosticul de tulburare psihotică (Axa I).
(2) gândire magică sau credinţe stranii care influenţează comportamentul şi sunt incompatibile cu
normele subculturale (de ex., superstiţiozitate, credinţă în clarviziune, telepatie sau în cel de al
„şaselea simţ”; la copii şi adolescenţi, fantezii şi preocupări bizare)
Întrebarea intervievatorului: Aţi spus că aţi avut uneori sentimentul [Aţi avut vreodată
sentimentul] că puteţi face ca anumite lucruri să se întâmple prin simplul fapt că vi le-aţi dorit
sau v-aţi gândit la ele. Vorbiţi-mi despre asta. (Cum v-a afectat acest lucru?) Aţi spus că aţi
avut experienţe [Aţi avut experienţe] personale de ordin supranatural. Vorbiţi-mi despre asta.
(Cum v-a afectat acest lucru?) Aţi spus că credeţi [Credeţi] că aveţi un al ”şaselea simţ” care
vă permite să cunoaşteţi şi să prevedeţi lucruri pe care alţii nu le pot cunoaşte sau prevedea.
Vorbiţi-mi despre asta. (Cum vă afectează acest lucru?)
Comentariu: Anumite superstiţii şi idei inconsistente cu legile naturii sunt comune în majoritatea
societăţilor şi culturilor. Pentru a se considera că acest item este satisfăcut, este nevoie de mai mult
decât de simpla recunoaştere a acestor idei, prin examinarea influenţelor pe care ele le au asupra
comportamentului individului. De exemplu, o persoană care admite că crede în percepţia
extrasenzorială, nu va fi evaluată cu „3” la acest item; este nevoie ca ea să relateze o experienţă
personală legată de percepţia extrasenzorială care a avut impact asupra comportamentului său. În
plus, acest criteriu se ia în calcul numai în cazul convingerilor care se abat considerabil de la normele
subculturii în care trăieşte persoana. Gândirea magică este un tip particular de „credintă bizară”,
persoana considerând că gândurile, cuvintele sau acţiunile sale vor produce un anumit eveniment
sau vor preveni apariţia acestuia într-un fel care violează legile fizice ale cauzei şi efectului. Un
exemplu în acest sens este individul care crede că dorinţa sa puternică de a câştiga la loterie este
motivul pentru care a câştigat. De notat că, prin definiţie, gândirea magică este non-delirantă, adică
persoana crede în ideea respectivă cu o intensitate mai mică decât delirantă, ceea ce înseamnă că
admite posibilitatea unor explicaţii alternative (cerinţa ca ideea să nu atingă intensitate delirantă se
aplică întregului criteriu).
(3) experienţe perceptive insolite, incluzând iluzii corporale

Întrebarea intervievatorului: Aţi spus că aveţi frecvent impresia [Aveţi frecvent impresia] că
anumite obiecte sau umbre sunt în realitate oameni sau animale sau că anumite zgomote
sunt de fapt voci omeneşti. Daţi-mi câteva exemple. (Consumaţi alcool sau luaţi medicamente
în acea perioadă?) Aţi spus că aţi avut uneori senzaţia [Aţi avut vreodată senzaţia] că în
preajma dumneavoastră se află o forţă sau o persoană, chiar dacă nu puteaţi vedea pe
nimeni. Vorbiţi-mi despre asta. (Consumaţi alcool sau luaţi medicamente în acea perioadă?)
Aţi spus că se întâmplă des [Se întâmplă des] să vedeţi aure sau câmpuri de energie în jurul
oamenilor. Vorbiţi-mi despre asta. (Consumaţi alcool sau luaţi medicamente în acea
perioadă?)
Comentariu: Acest item se cotează cu „3” dacă persoana raportează experienţe perceptive insolite,
altele decât halucinaţiile persistente, care sugerează prezenţa unei tulburări psihotice. În plus,
experienţele perceptive insolite care se datorează consumului de droguri (de ex., halucinogene),
tulburărilor metabolice (de ex., encefalopatie metabolică) sau unor fenomene normale (de ex.,
halucinaţiile hipnagogice sau hipnapompice care apar în momentul adormirii sau trezirii) nu trebuie
considerate dovezi pentru acest criteriu.
(4) gândire şi limbaj bizar (de ex., limbaj vag, circumstanţial, metaforic, supraelaborat sau stereotip)
Comentariu: Acest comportament se observă în timpul interviului. Exemple de limbaj bizar sunt
utilizarea idiosincratică a anumitor cuvinte, neologismele, limbajul fără conţinut şi vorbirea afectată,
excesiv de concretă sau tangenţială. Notă: un limbaj atât de afectat încât poate fi caracterizat ca
„relaxarea asociaţiilor” sau „incoerenţă” sugerează un diagnostic de Schizofrenie.
(5) suspiciozitate sau ideaţie paranoidă

Comentariu: Acest item se cotează cu „3” dacă oricare dintre criteriile 1, 2, 3, 4 sau 7 pentru
Tulburarea de Personalitate Paranoidă a fost cotat cu „3”. Itemii relevanţi din cadrul Tulburării de
Personalitate Paranoidă sunt: (1) suspectează, fără o bază suficientă, că alţii îl/o exploatează,
prejudiciază sau înşeală; (2) este preocupată/ă de dubii nejustificate referitoare la loialitatea sau
corectitudinea prietenilor sau asociaţilor; (3) refuză să aibă încredere în alţii din cauza fricii
nejustificate că informaţiile vor fi utilizate maliţios contra sa; (4) citeşte intenţii degradante sau
ameninţătoare în remarci sau evenimente benigne; (7) are suspiciuni recurente, fără nici o justificare,
referitoare la fidelitatea soţiei/soţului sau partenerei/partenerului sexual.
(6) afect inadecvat sau coartat

Comentariu: Acest comportament se observă în timpul interviului. Afectul inadecvat se defineşte ca o
incongruenţă între conţinutul a ceea ce spune persoana şi inflexiunile vocale sau expresiile sale
faciale. Se exprimă adesea sub forma veseliei inadecvate (de ex., zâmbeşte atunci când relatează o
întâmplare teribilă). Nu se include aici râsul inadecvat datorat anxietăţii. Dovezi ale afectului coartat
sunt: lipsa expresivităţii faciale, vocea monotonă şi fără inflexiuni, absenţa gesturilor, postura rigidă şi
contactul vizual redus. Acestea trebuie să fie prezente perioade îndelungate de timp şi să nu fie
cauzate de o dispoziţie depresivă sau să apară ca efect al medicaţiei (de ex., neuroleptice).
(7) comportament sau aspect bizar, excentric sau particular

Comentariu: Acest comportament şi aspectul se observă în timpul interviului. Comportamentele
bizare trebuie să fie prezente o perioadă îndelungată de timp şi să nu fie cauzate de o altă tulburare
mentală (de ex. Episod Maniacal sau Schizofrenie). Exemple în acest sens sunt vorbitul de unul
singur pe stradă, purtarea unor obiecte de îmbrăcăminte care nu se potrivesc între ele sau
îmbrăcămintea foarte groasă într-o zi călduroasă. Acest item nu se aplică însă persoanelor care se
îmbracă neobişnuit pentru a fi la modă.
(8) lipsa de amici şi confidenţi apropiaţi, alţii decât rudele de de gradul I

Întrebarea intervievatorului: Aţi spus că există [Există] foarte puţine persoane de care vă
simţiţi cu adevărat apropiat/ă în afară de membrii familiei. Câţi prieteni apropiaţi aveţi?
Comentariu: Persoanele cu Tulburare de Personalitate Schizoidă şi Schizotipală au de obicei foarte
puţini prieteni sau confidenţi; ei au tendinţa de a evita relaţiile cu ceilalţi, dar din motive diferite.
Indivizii cu Tulburare de Personalitate Schizoidă evită prieteniile apropiate deoarece nu sunt
interesaţi de relaţiile cu ceilalţi. Cei cu Tulburare de Personalite Schizotipală se simt neplăcut în relaţii
datorită anxietăţii şi disconfortului social, evitând aceste relaţii.
(9) anxietate socială excesivă care nu diminuează odată cu familiarizarea şi tinde a fi asociată mai
degrabă cu temeri paranoide decât cu judecăţi negative despre sine
Întrebarea intervievatorului: Aţi spus că vă simţiţi deseori [Vă simţiţi deseori] stresat/ă în
prezenţa altor oameni. Din ce cauză? (Vă simţiţi la fel de anxios/anxioasă chiar şi după ce
ajungeţi să îi cunoaşteţi mai bine?)
Comentariu: O evaluare cu „3” a acestui item presupune ca persoana să fie semnificativ mai
inconfortabilă decât majoritatea oamenilor în situaţii socale, chiar şi cu persoane familiare. Anxietatea
socială din cadrul Tulburării de Personalitate Schizotipală rezultă din incapacitatea bazală de a se
relaţiona cu ceilalţi. Din acest motiv, familiaritatea nu aduce cu sine relaxare şi confort. În Tulburarea
de Personalitate Evitantă în schimb, familiaritatea reduce anxietatea deoarece scade teama de
umilire şi respinge care este foarte acută în fazele iniţiale ale relaţiei.
5.8. Tulburarea de Personalitate Schizoidă
(1) nici nu doreşte, nici nu se bucură de relaţii strânse, inclusiv de faptul de a fi membru al unei familii
Întrebarea intervievatorului: Aţi spus că vă este indiferent [Vă este indiferent] dacă aveţi sau
nu relaţii strânse cu alţii. Vorbiţi-mi despre asta. (Dar în ceea ce priveşte familia dvs?)
Comentariu: Lipsa dorinţei sincere de a avea relaţii reprezintă elementul esenţial al Tulburării de
Personalitate Schizoidă şi ceea ce o diferenţiază de Tulburarea de Personalitate Evitantă, în cazul
căreia lipsa relaţiilor sociale ale persoanei este legată de anxietatea socială excesivă a acesteia.
(2) alege aproape întotdeauna activităţi solitare

Întrebarea intervievatorului: Aţi spus că preferaţi aproape întotdeauna [Preferaţi aproape
întotdeauna] să faceţi lucrurile de unul/a singur/ă decât împreună cu alţii. (Acest lucru este
valabil atât la serviciu cât şi în timpul liber?)
Comentariu: Datorită faptului că persoanele cu această tulburare au o dorinţă scăzută de a avea
relaţii, ele vor alege aproape întotdeauna activităţi solitare în detrimentul celor care implică alţi
oameni. Această preferinţă trebuie să fie pervazivă şi să vizeze atât activităţile profesionale cât şi pe
cele din timpul liber.
(3) are puţin sau nu are nici un interes în a avea experienţe sexuale cu altă persoană
Întrebarea intervievatorului: Aţi spus că aţi putea fi mulţumit/ă [Aţi putea fi multumit/ă] fără a
avea vreodată relaţii sexuale. Vorbiţi-mi despre asta. (Întotdeauna aţi avut un interes scăzut
pentru sex?)
Comentariu: Lipsa dorinţei de a avea experienţe sexuale cu o altă persoană trebuie să fi fost
prezentă începând cu adolescenţa şi nu trebuie să fie motivată de teama de a fi respins/ă.
(4) îi plac puţine sau nu îi plac nici un fel de activităţi

Întrebarea intervievatorului: Aţi spus că există foarte puţine lucruri [Există foarte puţine lucruri]
care vă fac cu adevărat plăcere. Vorbiţi-mi despre asta. (Dar în ceea ce priveşte activităţi
fizice, cum ar fi a lua o masă bună sau a face dragoste?)
Comentariu: Cu toate că unele persoane care prezintă această tulburare pot găsi plăcere în activităţi
intelectuale solitare (de ex., colecţionarea timbrelor, rezolvarea de probleme de matematică), ele nu
au capacitatea de a se bucura de activităţi interpersonale sau experienţe senzoriale (de ex., mâncat,
sex).
(5) lipsa prietenilor sau confidenţilor apropiaţi, alţii decât rudele de gradul I
[A FOST DEJA EVALUAT ÎN CADRUL ITEMULUI 8 PENTRU TULBUAREA DE
PERSONALITATE SCHIZOTIPALĂ]
(6) pare a fi indiferent/ă la criticile sau laudele altora

Întrebarea intervievatorului: Aţi spus că vă este indiferent [Vă este indiferent] ce cred oamenii
despre dumneavoastră. Cum vă simţiţi când ceilalţi vă laudă sau vă critică?
Comentariu: Persoanele cu această trăsătură au un interes redus pentru relaţii cu ceilalţi şi, prin
urmare, nu le pasă ce cred alţii despre ei.
(7) prezintă răceală emoţională, detaşare sau afectivitate plată

Întrebarea intervievatorului: Aţi spus că aţi observat că [Aţi observat că] nimic nu vă face
foarte fericit/ă sau foarte trist/ă. Vorbiţi-mi despre asta.
Comentariu: Comportamentul direct observabil stă la baza evaluării acestui item. Persoanele cu
această trăsătură îşi exteriorizează foarte rar emoţiile, vorbesc monoton, fără inflexiuni şi au o
expresivitate facială redusă. Intervievatorul trebuie să se asigure că acesta este felul obişnuit de a fi
al persoanei (fie prin întrebări directe sau pe baza informaţiilor de la alţii) şi că afectivitatea redusă nu
se datorează dispoziţiei depresive şi nu este efectul medicaţiei (de ex., neuroleptice).
5.9. Tulburarea de Personalitate Histrionică
(1) este incomodat/ă în situaţii în care nu se află în centrul atenţiei

Întrebarea intervievatorului: Aţi spus că vă place [Vă place] să fiţi în centrul atenţiei. Cum vă
simţiţi atunci când nu sunteţi?
Comentriu: Dorinţa de a fi observat şi de a te bucura de atenţia celorlalţi este normală. În Tulburarea
de Personalitate Histrionică dorinţa de atenţie din partea celorlalţi este însă atât de accentuată încât
devine insaţiabilă. Deoarece persoana se simte inconfortabil atunci când nu este în centrul atenţiei ea
va face tot posibilul să fie şi să rămână astfel, cum ar fi monopolizarea conversaţiei sau dramatizarea
unei relatări după alta.
(2) interacţiunea cu alţii este caracterizată adesea printr-un comportament seducător sau provocator
sexual inadecvat
Întrebarea intervievatorului: Aţi spus că flirtaţi [Flirtaţi] mult. S-a plâns vreodată cineva din
această cauză? Aţi spus că se întâmplă des [Se întâmplă des] să faceţi avansuri sexuale
altora. Vorbiţi-mi despre asta.
Comentariu: Acest item se cotează cu „3” dacă există exemple evidente de comportament seducător
compulsiv şi nediscriminativ, adică în perioade sau situaţii care nu au legătură cu relaţiile romantice
sau curtatul. Un exemplu în acest sens este o persoană care flirtează cu chelneri, vânzători, etc.
(3) prezintă o schimbare rapidă şi o expresie superficială a emoţiilor

Comentariu: Acest comportament se observă în timpul interviului. Itemul se referă la schimbări rapide
ale emoţiilor exprimate, ceea ce reflectă superficialitatea fundamentală a afectivităţii. De exemplu,
persoana se entuziasmează foarte repede în legătură cu ceva sau cineva, iar apoi îşi pierde rapid
interesul sau face o criză de nervi care dispare imediat ce îşi îndreaptă atenţia spre altceva. Emoţiile
persoanei apar şi dispar atât de repede încât alţii o pot acuza că se preface. Aceasta diferă de itemul
6 pentru Tulburarea de Personalitate Borderline (instabilitate afectivă) prin faptul că emoţiile
fluctuante caracteristice acesteia sunt mai profunde şi mai durabile (zile sau ore).
(4) uzează în mod constant aspectul fizic pentru a atrage atenţia asupra sa
Întrebarea intervievatorului: Aţi spus că încercaţi să [Încercaţi să] atrageţi atenţia asupra
dumneavoastră prin felul în care vă îmbrăcaţi sau arătaţi. În ce fel? Faceţi acest lucru tot
timpul?
Comentariu: Acest item se referă la utilizarea aspectului fizic şi a îmbrăcăminţii ca o modalitate de a
ieşi în evidenţă şi de a se autodefini. Nu includeţi aici subiecţii a căror înfăţişare neobişnuită are un
caracter exclusiv opoziţionist (de ex., poartă numeroşi cercei în nas, ca o modalitate de sfidare a
valorilor parentale).
(5) are un stil de a vorbi extrem de impresionistic şi lipsit de detalii

Comentairu: Acest comportament se observă în timpul interviului. Alături de modalitatea de relatare
excesiv de dramatică, persoana cu Tulburare de Personalitate Histrionică poate prezenta un stil de
vorbire impresionistic şi caracterizat prin utilizarea frecventă a unor fraze globale, generale, lipsite de
detalii. De exemplu, ea descrie ceva ca fiind „oribil” sau „minunat”, fără a putea oferi argumente sau
detalii în acest sens.
(6) manifestă autodramatizare, teatralism şi o expresie exagerată a emoţiilor

Întrebarea intervievatorului: Aţi spus că vă propuneţi frecvent [Vă propuneţi frecvent] să fiţi
teatral/ă sau ieşit/ă din comun. Vorbiţi-mi despre asta. (Vă place să vă exprimaţi emoţiile – de
exemplu să îmbrăţişaţi persoane pe care nu le cunoaşteţi foarte bine sau să plângeţi foarte
uşor?)
Comentariu: Indivizii cu această tulburare tind să fie foarte dramatici atunci când relatează întâmplări
despre ei înşişi sau în exprimarea trăirilor afective. Ei îşi pot pune prietenii sau familia într-o postură
neplăcută prin manifestarea excesivă a emoţiilor în public (de ex., îmbrăţişarea cu ardoare exagerată
a unor cunoştinţe îndepărtate, plânsul incontrolabil în situaţii cu încărcătură sentimentală minoră sau
crize de nervi). Răspunsul la această întrebare poate fi obţinut adesea prin observarea
comportamentului persoanei din timpul interviului de evaluare. Nu includeţi aici comportamentele care
apar exclusiv în cursul Episoadelor Maniacale sau Hipomaniacale.
(7) este sugestionabil/ă (adică uşor influenţat/ă de alţii sau de circumstanţe)

Întrebarea intervievatorului: Aţi spus că vă răzgândiţi frecvent [Vă răzgândiţi frecvent] în
legătură cu anumite lucruri în funcţie de persoanele cu care sunteţi sau de ceea ce tocmai aţi
citit sau văzut la televizor. Vorbiţi-mi despre asta.
Comentariu: Persoanele cu această caracteristică au tendinţa de a se lua după ultima modă, de a
adopta noi convingeri şi de a crea eroi cu uşurinţă. Opiniile şi valorile lor sunt influenţate în mod
exagerat de către prieteni, colegi, familie şi mass-media. Par a nu avea un nucleu stabil de convingeri
şi valori.
(8) consideră relaţiile mai intime decât sunt în realitate

Întrebarea intervievatorului: Aţi spus că aveţi [Aveţi] mulţi prieteni foarte apropiaţi. Câţi? Pe
cine?
Comentariu: Această caracteristică poate transpare din prezentarea de către individ a unor persoane
pe care tocmai le-a cunoscut sau cu care a avut o singură conversaţie ca fiind prieteni apropiaţi.
5.10 Tulburarea de Personalitate Narcisistică
(1) are un sentiment grandios de autoimportanţă (de ex. îşi exagerează realizările şi talentele,
aşteaptă să fie recunoscut/ă ca superior/superioară fără realizări corespunzătoare)
Întrebarea intervievatorului: Aţi spus că se întâmplă frecvent [Se întâmplă frecvent] ca ceilalţi
să nu vă aprecieze talentele sau realizările ieşite din comun. Daţi-mi un exemplu. Aţi zis că vi
s-a spus că [Vi s-a spus că] aveţi o părere prea bună despre dumneavoastră. Daţi-mi câteva
exemple.
Comentariu: Căutaţi discrepanţe între expectanţele de recunoaştere ale persoanei şi disponibilitatea
sa de a desfăşura activităţi obişnuite sau de a se supune procedurilor uzuale (de ex., parcurgerea
etapelor necesare pentru a avansa în ierarhie).
(2) este preocupat/ă de fantezii de success nelimitat, de putere, strălucire, frumuseţe sau dragoste
ideală.
Întrebarea intervievatorului: Aţi spus că vă gândiţi mult [Vă gândiţi mult] la puterea, renumele
sau recunoaşterea de care vă veţi bucura într-o zi. Spuneţi-mi mai multe despre asta! (Cât
timp vă petreceţi gândindu-vă la aceste lucruri?) Aţi spus că vă gândiţi mult la [Vă gândiţi mult
la] povestea de dragoste perfectă pe care o veţi trăi înr-o zi. Spuneţi-mi mai multe despre
asta! (Cât timp vă petreceţi gândindu-vă la acest lucru?)
Comentariu: La unii indivizi această caracteristică se manifestă prin reverii frecvente sau alte activităţi
nonproductive care apar în locul realizării unor paşi concreţi pentru a atinge aspiraţiile lor de succes,
putere sau dragoste; de exemplu, subiectul petrece ore în şir stând într-un bar şi vorbind despre cum
va ajunge un mare romancier într-o zi, în loc să stea şi să scrie. La alţii se poate observa o
preocupare faţă de activităţi care rămân în cele din urmă fără rezultat datorită caracterului nerealist al
fanteziilor (de ex., o persoană care frecventează baruri pentru persoane singure în fiecare seară, în
speranţa că va întâlni iubirea perfectă).
(3) crede că este „aparte” şi unic/ă şi poate fi înţeles/înţeleasă numai de, sau trebuie să se asocieze
numai cu alţi oameni (sau instituţii) speciali sau cu status înalt
Întrebarea intervievatorului: Aţi spus că atunci când aveţi o problemă [Atunci când aveţi o
problemă], insistaţi aproape întotdeauna să vorbiţi cu şeful cel mare/ persoana aflată la
conducere. Daţi-mi câteva exemple (De ce trebuie să vedeţi şeful?) Aţi spus că credeţi
[Credeţi] că e important să petreceţi timp cu persoane speciale sau influente. Din ce cauză?
Comentariu: Persoanele cu Tulburare de Personalitate Narcisistică se consideră deosebite, unice şi
superioare celorlalţi şi îşi limitează adesea contactele la cei pe care îi consideră la fel de deosebiţi şi
talentaţi. De exemplu, un individ cu Tulburare de Personalitate Narcisistică va merge la o petrecere
numai după ce a fost asigurat că vor fi prezente şi alte persoane “speciale”. Ca o consecinţă a
acestui sentiment grandios de autoimportanţă şi a convingerii că merită tot ceea ce este mai bun,
subiecţii cu Tulburare de Personalitate Narcisistică insistă adesea să vadă/ fie primiţi de persoanele
aflată la vârf (medic, avocat, coafeză, profesor) sau de reprezentanţii celor mai prestigioase instituţii.
(4) necesită admiraţie excesivă

Întrebarea intervievatorului: Aţi spus că este foarte important [Este foarte important] pentru
dumneavoastră ca oamenii să vă acorde atenţie sau să vă admire. Vorbiţi-mi despre asta.
Comentariu: Stima de sine a indivizilor cu Tulburare de Personalitate Narcisistică este fragilă şi
necesită să fie hrănită permanent prin admiraţia şi atenţia celorlalţi. Persoanele cu această trăsătură
pot fi preocupate de propria performanţă şi de modul în care sunt percepute de ceilalţi sau pot
raporta trăiri disforice atunci când nu se află în centrul atenţie sau admiraţiei.
(5) are un sentiment de îndreptăţire, adică pretenţii exagerate de tratament favorabil special sau de
supunere automată la dorinţele sale
Întrebarea intervievatorului: Aţi spus că consideraţi [Consideraţi] că nu e important să
respectaţi anumite reguli sau convenţii sociale atunci când acestea vă stau în cale. Daţi-mi
câteva exemple. De ce credeţi acest lucru? Aţi spus că consideraţi [Consideraţi] că sunteţi ge
genul de persoană care merită un tratament special. Vorbiţi-mi despre asta.
Comentariu: Asiguraţi-vă că pretenţiile de tratament special sunt cu adevărat nerezonabile,
considerând statutul actual al persoanei. În mod obişnuit persoana se simte îndreptăţită să primească
tratament special datorită faptului că este “deosebită” în sine. De exemplu, aceşti subiecţi pot
considera că nu trebuie să stea la coadă deoarece nevoile lor sunt atât de importante încât ceilalţi ar
trebui să le acorde prioritate.
(6) este exploatator interpersonal, adică profită de alţii pentru a-şi atinge scopurile.
Întrebarea intervievatorului: Aţi spus că se întâmplă des [Se întâmplă des] să fie nevoie să îi
„călcaţi pe alţii pe bătături” pentru a obţine ceea ce doriţi. Daţi-mi câteva exemple de astfel de
situaţii. (Se întâmplă frecvent?) Aţi spus că se întâmplă des [Se întâmplă des] să trebuiască
să puneţi interesele dumneavoastră mai presus de ale celorlalţi. Daţi-mi câteva exemple de
astfel de situaţii. Aţi spus că vă aşteptaţi adesea [Vă aşteptaţi adesea] ca ceilalţi să facă ceea
ce le cereţi fără să crâcnească pentru simplul fapt că sunteţi cine sunteţi. (Se întâmplă
frecvent?)
Comentairu: Combinaţia dintre sentimentul de îndreptăţire şi lipsa de sensibilitate la nevoile altora

duce la exploatarea celorlalţi. Persoanele cu Tulburare de Personalitate Narcisistică au convingerea
că sunt atât de importante încât nevoile lor trebuie satisfăcute, indiferent de consecinţele pentru
ceilalţi. Uneori întreţin prietenii sau relaţii romantice cu alţii numai dacă acestea le cresc stima de sine
sau le ajută în atingerea scopurilor.
(7) este lipsit/ă de empatie: este incapabil/ă să recunoască sau să se identifice cu sentimentele şi
necesităţile altora
Întrebarea intervievatorului: Aţi spus că NU sunteţi [NU sunteţi] cu adevărat interesat/ă de
problemele sau sentimentele celorlalţi. Vorbiţi-mi despre asta. Aţi spus că s-a întâmplat ca
[S-a întâmplat ca] ceilalţi să se plângă că nu îi ascultaţi sau că nu vă pasă de sentimentele lor.
Vorbiţi-mi despre asta.
Comentariu: Persoanele cu Tulburare de Personalitate Narcisistică sunt în general insensibile la
preocupările, nevoile şi bunăstarea celorlalţi. Ele tind să domine conversaţia, discutând în detaliu
despre propriile preocupări şi interese, fără a ţine cont de sentimentele şi nevoile celorlalţi. Aceşti
subiecţi pot demonstra empatie (de ex., un terapeut de success cu Tulburare de Personalitate
Narcisistică), dar numai dacă aceasta le serveşte scopurile.
(8) este adesea invidios/invidioasă pe alţii sau crede că alţii sunt invidioşi pe el/ea
Întrebarea intervievatorului: Aţi spus că sunteţi adesea [Sunteţi adesea] invidios/ invidioasă pe
ceilalţi. Vorbiţi-mi despre asta. (Cât de des simţiţi asta?). Aţi spus că simţiţi [Simţiţi] că oamenii
vă invidiază frecvent. Din ce cauză credeţi că vă invidiază?
Comentariu: Indivizii cu Tulburare de Personalitate Narcisistică se compară în permanenţă cu ceilalţi.
Ei subevaluează sau denigrează frecvent realizările altora, considerând că ei sunt cei care merită
admiraţie sau anumite privilegii. În anumite situaţii, asumă că ceilalţi sunt invidioşi pe ei.
(9) prezintă comportamente sau atitudini arogante, sfidătoare

Întrebarea intervievatorului: Aţi spus că consideraţi [Consideraţi] că există foarte puţine
persoane care să merite timpul sau atenţia dumneavoastră. Vorbiţi-mi despre asta.
Comentariu: Intervievatorul trebuie să caute dovezi de manifestări de snobism, comportamente şi
atitudini condescendente. Aceste atitudini sunt adesea evidente în timpul interviului – de exemplu,
persoana comentează cu desconsiderare stilul intervievatorului, înfăţişarea acestuia sau interviul în
sine (ex., „cine a inventat întrebările astea stupide?”).
5.11 Tulburarea de Personalitate Borderline
(1) eforturi disperate de a evita abandonul real sau imaginar. (Notă: Nu includeţi comportamentul
suicidar sau automutilant, care figurează la criteriul 5)
Întrebarea intervievatorului: Aţi spus că aţi fost adesea disperat/ă [Aţi fost adesea disperat/ă]
la gândul că cineva la care ţineţi cu adevărat ar putea să vă părăsească. Ce aţi făcut? (Aţi
ameninţat sau aţi implorat persoana respectivă?)
Comentariu: Acest item se referă la acţiuni disperate ale persoanei cu scopul de a împiedica pe
cineva cu care este în relaţie, de care este ataşat sau dependent să plece. Exemple în acest sens
sunt rugăminţile sau reţinerea fizică a celuilalt.
(2) un pattern de relaţii interpersonale intense şi instabile caracterizat prin alternare între extremele
de idealizare şi devalorizare
Întrebarea intervievatorului: Aţi spus că relaţiile dumneavoastră [Relaţiile dumneavoastă] cu
oamenii la care ţineţi cu adevărat au multe suişuri şi coborâşuri. Vorbiţi-mi despre acestea.
(Au existat perioade în care aţi avut sentimentul că ei sunt tot ceea ce vă doriţi şi altele în care
aţi considerat că sunt îngrozitori? Câte relaţii de acest gen aţi avut?)
Comentariu: Acest criteriu implică trei componente. În primul rând, trebuie să existe un pattern de
relaţii interpersonale instabile, caracterizat prin conflicte frecvente şi ameninţări de separare (sau
perioade reale de separare). În al doilea rând, aceste relaţii trebuie să fie intense: este necesară
prezenţa emoţiilor puternice (euforie, infatuare, furie, resentimente sau disperare). În fine, persoana
trebuie să se raporteze la celălalt într-o manieră idealizatoare („prietenul meu este cea mai
deosebită, afectuoasă, puternică persoană pe care am întâlnit-o vreodată) uneori şi devalorizantă
(„nu e bun de nimic”) alteori. În termeni psihodinamici, aceşti subiecţi utilizează frecvent disocierea ca
mecanism defensiv.
(3) perturbare de identitate: imagine de sine sau conştiinţă de sine marcat şi persistent instabilă
Întrebarea intervievatorului: Aţi spus că vi s-a întâmplat [Vi s-a întâmplat] să vă schimbaţi
dintr-o dată perspectiva asupra a cine sunteţi şi asupra sensului vieţii dumneavoastră. Daţi-mi
câteva exemple în acest sens. Aţi spus că se întâmplă des [Se întâmplă des] ca perspectiva
dumneavoastră asupra propriei persoane să se modifice în mod dramatic. Vorbiţi-mi despre
asta. Aţi spus că vă purtaţi diferit [Vă purtaţi diferit] cu persoane diferite sau în situaţii diferite,
astfel încât uneori nu mai ştiţi cine sunteţi cu adevărat. Daţi-mi câteva exemple în acest sens.
(Simţiţi asta în mod frecvent?) Aţi spus că au existat [Au existat] numeroase schimbări bruşte
în scopurile dumneavoastră, planurile de carieră, convingerile religioase şi aşa mai departe.
Comentariu: Identitatea este o percepţie stabilă a sinelui care conferă unitate personalităţii de-a
lungul timpului. Perturbarea de identitate caracteristică Tulburării de Personalitate Borderline constă
în alternări extreme ale perspectivei asupra propriei identităţi, manifestate adesea prin schimbări
abrupte ale scopurilor de carieră, orientării sexuale, valorilor personale, prietenilor sau imaginii bazale
asupra propriei persoane (de ex., ca fiind bună sau rea). Notă: itemul se cotează cu “3” numai dacă
perturbarea de identitate nu este normală considerând vârsta persoanei (schimbările normale din
perioada adolescenţei nu se iau în considerare).
(4) impulsivitate în cel puţin două domenii care sunt potenţial autoprejudiciante (de ex., cheltuieli, sex,
abuz de o substanţă, condus imprudent, mâncat excesiv). Notă: Nu include comportament suicidar
sau automutilant care figurează la criteriul (5).
Întrebarea intervievatorului: Aţi spus că acţionaţi adesea [Acţionaţi adesea] impulsiv. În ce
sens? (Cumpăraţi lucruri pe care nu vi le puteţi permite? Aveţi relaţii sexuale cu persoane pe
care abia le cunoaşteţi sau contacte sexuale neprotejate? Beţi prea mult sau consumaţi
droguri? Conduceţi imprudent? Mâncaţi necontrolat?). DACĂ DA LA ORICARE DINTRE ELE:
Vorbiţi-mi despre asta. Cât de frecvent se întâmplă? Ce probleme aţi avut din această cauză?
Comentatiu: Elementul central al acestui criteriui este inabilitatea persoanei de a exercita control
asupra impulsului de a se angaja în comportamente gratifiante pe termen scurt, dar potenţial
distructive pe termen lung. Notă: comportamentele enumerate în întrebările de mai sus sunt doar
exemple, fără a fi exhaustive. În acest context “cheltuielile” vizează cumpărarea impulsivă a unor
lucruril pe care persoana nu şi le poate permite, iar “sexul” se referă la decizia impulsivă de a avea
relaţii sexuale cu cineva (sau de a face sex neprotejat), fără a lua în calcul consecinţele dăunătoare
pentru propria persoană.
(5) comportament, gesturi sau ameninţări recurente de suicid sau comportament automutilant
Întrebarea intervievatorului: Aţi spus că aţi încercat [Aţi încercat vreodată] să vă răniţi sau să
vă sinucideţi sau aţi ameninţat că veţi face acest lucru. Aţi spus că v-aţi făcut [V-aţi făcut
vreodată] tăieturi, arsuri sau zgârieturi în mod intenţionat. Vorbiţi-mi despre asta.
Comentariu: Nu cotaţi acest item cu 3 în cazul unei personae care raportează ideaţie suicidară
pasivă (“Mi-aş dori să fiu mort”). “Comportamentul automutilant” se referă la acte autodăunătoare
fizic, fără intenţie suicidară. Exemple comune în acest sens sunt zgârierea sau tăierea încheieturii
mâinii sau arderea cu o ţigară.
(6) instabilitate afectivă datorată unei reactivităţi marcante a dispoziţiei (de ex., disforie episodică
intensă, iritabilitate sau anxietate durând de regulă câteva ore şi numai rareori mai mult de câteva
zile)
Întrebarea intervievatorului: Aţi spus că aveţi numeroase [Aveţi numeroase] schimbări bruşte
ale dispoziţiei. Vorbiţi-mi despre asta. (Cât durează stările dumneavoastră de proastă
dispoziţie? Cât de frecvent apar aceste schimbări ale dispoziţiei? Cât de brusc vi se schimbă
dispoziţia?)
Comentariu: Instabilitatea afectivă se referă la caracterul instabil, fluctuant al dispoziţiei persoanei. Cu
toate că schimbarea dispoziţiei este adesea abruptă, instalarea bruscă a acesteia nu este obligatorie.
Mai degrabă, acest criteriu specifică schimbări de dispoziţie frecvente, de amplitudine crescută, dar
cu durată scurtă – ore şi nu zile sau săptămâni.
(7) sentiment cronic de vid

Întrebarea intervievatorului: Aţi spus că aveţi adesea [Aveţi adesea] un sentiment de gol
interior. Vorbiţi-mi despre asta.
Comentariu: sentimentele cronice de vid sunt asociate adesea cu trăiri de plictiseală, singurătate sau
nedefinite.
(8) mânie intensă, inadecvată sau dificultate în a controla mânia (de ex., manifestări frecvente de
furie, stare coleroasă permanentă, bătăi repetate)
Întrebarea intervievatorului: Aţi spus că aveţi deseori [Aveţi deseori] accese de furie sau vă
enervaţi atât de tare încât nu mai puteţi să vă controlaţi. Vorbiţi-mi despre asta. Aţi spus că îi
loviţi pe ceilalţi [Îi loviţi pe ceilalţi] sau aruncaţi cu lucruri atunci când vă enervaţi. Vorbiţi-mi
despre asta. (Se întâmplă frecvent?) Aţi spus că vă enervaţi foarte tare [Vă enervaţi foarte
tare] chiar şi din cauza unor lucruri mărunte. Când se întâmplă acest lucru? (Se întâmplă
des?)
Comentariu: „Mânie inadecvată” denotă faptul că intensitatea furiei personei este disproporţionată
raportat la cauză. Lipsa controlului mâniei este evidenţiaţă de manifestări fizice extreme cum ar fi
lovirea celorlalţi sau aruncarea lucrurilor. Mânia apare adesea în contextul real sau perceput al lipsei
de afecţiune, deprivare sau abandon.
(9) ideaţie paranoidă sau simptome disociative severe, tranzitorii, în legătură cu stresul
Întrebarea intervievatorului: Aţi spus că atunci cându sunteţi foarte stresat/ă [Când sunteţi
foarte stresat/ă] deveniţi suspicios/suspicioasă pe ceilalţi sau vă simţiţi ţinut/ă în mod
intenţionat la distanţă. Vorbiţi-mi despre asta.
Comentariu: În perioadele de stres, unele persoane cu Tulburare de Personalitate Borderline
dezvoltă simptome paranoide sau disociative tranzitorii care sunt rareori suficient de severe pentru a
necesita un diagnostic suplimentar (de ex., Tulburare Psihotică Scurtă). Stresorul este adesea
retragerea reală, percepută sau anticipată a afecţiunii sau atenţiei unei persoane semnificative (de
ex., iubit, părinte, terapeut). În aceste cazuri, revenirea reală sau percepută a grijii persoanei
semnificative se poate solda cu remiterea simptomatologiei. Simptomele disociative cuprind perioade
de amnezie disociativă (de ex. sentimentul de pierdere a noţiunii timpului), depersonalizare
(sentimentul de detaşare sau înstrăinare de propria persoană) sau derealizare (sentimentul că lumea
este ireală sau stranie). Aceste episoade au în mod obişnuit o durată de câteva minute sau ore.
5.12 Tulburarea de Personalitate Antisocială
Criteriul B: Individul are cel puţin 18 ani

Convenţia DSM-IV este că diagnosticul de Tulburare de Personalitate Antisocială nu poate fi pus

persoanelor mai tinere de 18 ani. În cazul adolescenţilor cu comportament antisocial se recomandă
considerarea diagnosticului de Tulburare de Conduită.
Criteriul C: Proba unei Tulburări de Conduită înainte de 15 ani

Textul DSM care explicitează acest criteriu indică necesitatea manifestării unor „simptome de
Tulburare de Conduită înainte de vârsta de 15 ani” (American Psychiatric Associaion, 1994, p. 584),
fără a oferi o specificare clară a numărului acestora. SCID-II operaţionalizează acest criteriu prin
solicitarea a cel puţin două simptome. Utilizarea formulării „simptome” sugerează faptul că este vorba
de mai mult de unul, în timp ce prezenţa a 3 ar însemna atingerea pragului pentru Tulburarea de
Conduită. Acest prag este în mod clar mai ridicat decât cel intenţionat de către Child Disorders Work
Group (Grupul de lucru pentru tulburările copilului) al DSM-IV, care a schimbat în mod intenţionat
criteriul din DSM-III-R pentru a elimina necesitatea unui istoric de Tulburare de Conduită în copilărie.
(1) (Înainte de vârsta de 15 ani) a tiranizat, ameninţat sau intimidat adesea pe alţii
Întrebarea intervievatorului: Aţi spus că înainte de vârsta de 15 ani [Înainte de vârsta de 15
ani], aveaţi obiceiul să îi agresaţi sau să îi ameninţaţi pe ceilalţi copii. Vorbiţi-mi despre asta.
Comentariu: Ameninţarea trebuie să vizeze rănirea fizică şi nu doar retragerea prieteniei.
(2) (Înainte de vârsta de 15 ani) a iniţiat adesea bătăi

ani] aveaţi obiceiul să săriţi primul la bătaie. Cât de des?
Comentariu: Acest item se cotează cu “3” numai dacă există dovada faptului că persoana a iniţiat
bătăi şi nu a foar doar atrasă în acestea.
(3) (Înainte de vârsta de 15 ani) a făcut uz de o armă care poate cauza o vătămare corporală
serioasă altora (de ex., bâtă, cărămidă, sticlă spartă, cuţit, armă de foc)
ani] aţi rănit sau ameninţat pe cineva cu o armă, cum ar fi o bâtă, cărămidă, sticlă spartă, cuţit
sau armă de foc. Vorbiţi-mi despre asta.
Comentariu: Utilizarea oricărui tip de armă implică o evaluare cu „3” – mergând de la folosirea
acesteia în timpul unei încăierări la utilizarea pentru a ameninţa, intimida, jefui sau agresa sexual pe
cineva.
(4) (Înainte de 15 ani) a fost crud fizic cu alţi oameni

ani] aţi torturat în mod intenţionat pe cineva sau i-aţi produs durere ori suferinţă fizică. Ce aţi
făcut?
Comentariu: Acest item se referă la torturarea sau producerea de durere sau suferinţă altora, în afară
de rănirea care survine în cursul unei bătăi. Sunt incluse aici şi situaţiile în care nu se produce rănire
fizică efectivă ( de ex., închiderea unui copil în dulap).
(5) (Înainte de vârsta de 15 ani) a fost crud fizic cu animalele

ani] aţi chinuit sau rănit animale în mod intenţionat. Ce aţi făcut?
Comentariu: “Cruzimea” implică producerea intenţionată de durere şi suferinţă unui animal.
(6) (Înainte de vârsta de 15 ani) a furat cu confruntare cu victima (de ex., banditism, furt din poşete,
estorcare, atac cu mâna armată)
ani] aţi jefuit, furat sau luat cu forţa ceva de la cineva, ameninţând persoana respectivă.
Comentariu: Acest item presupune confruntara faţă în faţă, mergând de la ameninţări verbale până la
violenţă efectivă.
(7) (Înainte de vârsta de 15 ani) a forţat pe cineva la activitate sexuală

ani] aţi obligat pe cineva să aibă relaţii sexuale cu dumneavoastră, să se dezbrace în faţa
dumneavoastră sau să vă atingă în manieră sexuală. Vorbiţi-mi despre asta.
Comentariu: Acest item se referă la orice activitate sexuală forţată, incluzând violul, obligarea cuiva
să atingă persoana în manieră sexuală, să se dezbrace sau să asiste la un act sexual.
(8) (Înainte de vârsta de 15 ani) s-a angajat intenţionat în incendieri cu intenţia de a cauza un
prejudiciu serios
ani] aţi provocat incendii. Vorbiţi-mi despre asta.
Comentariu: Elementul critic este intenţia mai degrabă decât faptul că incendiul a provocat sau nu
pagube serioase.
(9) (Înainte de vârsta de 15 ani) a distrus deliberat proprietatea altora (altfel decât prin incendiere)
ani] aţi distrus în mod intenţionat lucruri care nu vă aparţineau. Ce anume aţi făcut?
Comentariu: Acest item se referă la vandalizarea proprietăţii cu intenţia de a distruge mai degrabă
decât ca o formă de autoexprimare (scrierea de graffiti pe un perete nu intră în această categorie, dar
spargerea geamurilor, murdărirea unei case, aruncarea de gunoaie în rezervorul unei maşini sau
spargerea roţilor – da). Incendierea este exclusă de aici deoarece ea este evaluată în itemul anterior
(10) (Înainte de vârsta de 15 ani) a intrat prin efracţie în casa, dependinţele sau autoturismul cuiva
ani] aţi intrat prin efracţie în case sau clădiri sau aţi spart maşini. Vorbiţi-mi despre asta.
(11) (Înainte de vârsta de 15 ani) a minţit adesea pentru a obţine bunuri sau favoruri ori pentru a evita
anumite obligaţii (adică, “i-a fraierit” pe alţii)
ani] obişnuiaţi să minţiţi mult sau să îi „duceţi pe alţii de nas”. În legătură cu ce minţeaţi?
Comentariu: Această întrebare se referă la minciuna manipulativă. Ea nu vizează utilizarea minciunii
din alte motive, cum ar fi evitarea unei pedepse severe, a punerii altcuiva într-o situaţie neplăcută
sau ţinerea la distanţă a părinţilor.
(12) (Înainte de vârsta de 15 ani) a furat lucruri de valoare mare fără confruntare cu victima (de ex.,
furt din magazine, dar fără efracţie, plastografie)
ani] obişnuiaţi să furaţi uneori din magazine sau să falsificaţi semnătura altora. Vorbiţi-mi
despre asta.
Comentariu: Acest item nu include furtul unor obiecte fără valoare (de ex. bomboane) sau falsificarea
semnăturii cuiva în alt scop decât furtul.
(13) (Înainte de vârsta de 15 ani)a fugit de acasă (noaptea) de cel puţin două ori în perioada în care a
locuit în casa părintească sau a substitutului parental (sau o dată fără a reveni acasă o lungă
perioadă de timp)
ani] aţi fugit de acasă fără să vă întoarceţi peste noapte. Acest lucru s-a întâmplat mai mult de
o dată? (Cu cine locuiaţi în perioada respectivă?)
(14) (Înainte de vârsta de 13 ani) a lipsit adesea de acasă noaptea, în ciuda interdicţiei părinţilor
ani] obişnuiaţi să rămâneţi afară până foarte târziu, mult peste ora la care ar fi trebuit să fiţi
acasă. Cât de des?
(15) (Înainte de vârsta de 13 ani) a chiulit adesea de la şcoală

ani] obişnuiaţi să chiuliţi des de la şcoală. Cât de des?
Criteriul A
(1) incapacitatea de a se conforma normelor sociale în legătură cu comportamentele legale, indicată

de comiterea repetată de acte care constituie motive de arest
Întrebarea intervievatorului: Aţi făcut lucruri ilegale – chiar dacă nu aţi fost prins/ă – cum ar fi
să furaţi, să consumaţi sau să traficaţi droguri, să completaţi cecuri false sau să aveţi relaţii
sexuale contra cost? DACĂ NU: Aţi fost vreodată arestat/ă?
Comentariu: Notă – acest item se referă la normele societăţii per ansamblu (aşa cum sunt definite
prin lege), nu la cele ale unui grup social, care poate accepta anumite comportamente ilegale. Actele
persoanei trebuie să aibă însă un caracter antisocial – nu acte de inobedienţă civilă (de ex.,
încălcarea proprietăţii în timpul unei manifestări de protest).
(2) incorectitudine, indicată prin minţitul repetat, uzul de alibiuri, manipularea altora pentru profit sau
plăcerea personală
Întrebarea intervievatorului: Vă aflaţi adesea în situaţia de a minţi pentru a obţine ceea ce
doriţi? (Aţi recurs vreodată la un nume fals sau pretins că sunteţi altcineva?) ((I-aţi “fraierit”
adesea pe alţii pentru a obţine ceea ce doriţi?))
Comentariu: Persoanele cu această trăsătură nu au nici un fel de respect pentru adevăr şi mint
pentru a-i exploata pe alţii sau pentru a-şi menţine controlul asupra lor. Acest item nu include
minciuna cu scopul de se proteja de pericol (de ex., de violenţă domestică).
(3) impulsivitate sau incapacitatea de a plănui dinainte

Întrebarea intervievatorului: Acţionaţi adesea sub impulsul momentului, fără a vă gândi la
consecinţele pentru dumneavoastră sau ceilalţi? În ce situaţii? A existat vreo perioadă în care
nu aţi avut o locuinţă stabilă? (Cât timp?)
Comentariu: Această trăsătură presupune luarea deciziilor importante fără planificare anterioară sau
luarea în calcul a consecinţelor asupra propriei persoane sau asupra celorlalţi. Exemple în acest sens
sunt plecările dintr-un loc în altul fără aranjamente prealabile privind o slujbă sau resursele financiare
sau lipsa unei adrese fixe perioade îndelungate de timp. Notă: o evaluare cu „3” presupune ca lipsa
de planificare să denote în mod clar iresponsabilitate, nu pur şi simplu spontaneitate.
(4) iritabilitate şi agresivitate, indicate de luptele şi atacurile corporale repetate

Întrebarea intervievatorului: (După vârsta de 15 ani) aţi fost implicat/ă vreodată în bătăi? (Cât
de des?) V-aţi lovit vreodată sau aruncat cu obiecte în soţul/soţia sau partenerul/partenera
dumneavoastră? (Cât de des?) Aţi lovit vreodată un copil – al dumneavoastră sau al altcuiva –
atât de tare încât să îi provocaţi vânătăi sau să fie nevoit să stea în pat sau să meargă la
medic. Vorbiţi-mi despre asta. Aţi ameninţat vreodată fizic sau rănit pe cineva? Vorbiţi-mi
despre asta. (Cât de des?)
Comentariu: Actele agresive care apar în autoapărare sau pentru a apăra pe altcineva sau cele
implicate de meseria persoanei nu vor fi considerate dovezi pentru prezenţa acestei trăsături.
(5) neglijenţă nesăbuită pentru siguranţa lor sau a altora

Întrebarea intervievatorului: Aţi condus vreodată sub influenţa alcoolului sau drogurilor? Câte
amenzi pentru depăşirea vitezei aţi primit şi câte accidente aţi avut? Vă protejaţi întotdeauna
atunci când aveţi relaţii sexuale cu o persoană pe care nu o cunoaşteţi foarte bine? (Vi s-a
spus vreodată că aţi pus în pericol un copil lăsat în grija dumneavoastră?)
Comentariu: Acest item vizează situaţiile în care persoana ignoră siguranţa altora. De exemplu, este
atât de neglijentă atunci când are grijă de un copil încât acesta intră în situaţii periculoase (de ex.,
lasă copilul să se plimbe pe autostradă).
(6) iresponsabilitate considerabilă, indicată prin incapacitatea repetată de a avea un comportament

consecvent în muncă sau de a-şi onora obligaţiile financiare
Întrebarea intervievatorului: În ultimii 5 ani, cât timp nu aţi lucrat? DACĂ O PERIOADĂ
LUNGĂ: Din ce cauză? (Existau locuri de muncă disponibile?) Atunci când lucraţi, obişnuiaţi
să lipsiţi mult de la serviciu? DACĂ DA: Din ce cauză? Aţi plecat vreodată de la un loc de
muncă fără să aveţi altul asigurat? DACĂ DA: De câte ori s-a întâmplat asta? S-a întâmplat să
nu vă plătiţi datoriile? (Cât de frecvent?) Dar să nu plătiţi pensia alimentară sau să nu le daţi
bani copiilor sau altor persoane care depindeau de dumneavoastră?
Comentariu: Trebuie să existe dovada fie a iresponsabilităţii profesionale, fie financiare.
Iresponsabilitatea profesională poate fi indicată de perioade îndelungate de şomaj în ciuda
disponibilităţii unui loc de muncă, abandonarea mai multor slujbe fără a avea planuri concrete de a
găsi o alta sau absenţele repetate de la serviciu, nemotivate de o boală. Iresponsabilitatea financiară
poate fi indicată de neplătirea frecventă a datoriilor, refuzul de a plăti pensi alimentară sau cheltuirea
repetată în beneficiul personal a banilor necesari cumpărării de alimente sau altor aspecte legate de
gospodărie.
(7) lipsa de remuşcare indicată prin a fi indiferent sau a justifica de ce a făcut să sufere, a maltratat
sau a furat de la altul
Întrebarea intervievatorului: DACĂ EXISTĂ DOVEZI DE ACTE ANTISOCIALE ŞI ESTE
NECLAR DACĂ APAR REMUŞCĂRI: Ce simţiţi în legătură cu [ENUMERAŢI ACTELE
ANTISOCIALE] (Consideraţi că ceea ce aţi făcut este greşit în vreun fel?)
Comentariu: Persoanele cu această trăsătură nu prezintă nici un fel de remuşcări privind
consecinţele comportamentelor lor antisociale, învinovăţind adesea victimele pe care le consideră
naive, neajutorate sau ca meritându-şi soarta sau minimalizând în alt mod consecinţele negative.
6. Formarea
În mod ideal, formarea trebuie să cuprindă următoarele secvenţe:

1. Studiaţi Manualului de Utilizare a SCID-II pentru a vă familiariza cu elementele şi convenţiile
de bază.
2. Citiţi cu atenţie întregul SCID-II pentru a vă asigura că înţelegeţi toate instrucţiunile, întrebările
şi criteriile de diagnostic. Consultaţi comentariul item cu item pe măsură ce parcurgeţi
interviul.
3. Exersaţi citirea întrebărilor cu voce tare, astfel încât acestea să sune foarte natural în
momentul punerii lor.
4. Urmăriţi caseta video SCID-II. Casetele pot fi comandate la Biometric Research; 212-960-
5524.
Atunci când utilizaţi SCID-II în scop de cercetare care implică mai mult de un intervievator, este
recomandată parcurgerea următorilor paşi:
5. Exersaţi utilizarea SCID-II împreună cu un coleg (sau o persoană semnificativă) care să îşi
asume rolul de subiect.
6. Aplicaţi SCID-II pe subiecţi reali care sunt cât mai reprezentativi pentru categoria celor care
vor fi incluşi în studiul dumneavoastră. Este preferabil ca aceste repetiţii să implice mai mulţi
intervievatori, fiecare dintre ei făcând evaluările independent, urmând o discuţie asupra
tehnicii de interviu şi surselor de dezacord în evaluare.
7. Dacă este posibil, realizaţi un studiu de fidelitate test-retest în cadrul căruia interviul este
reluat cu acelaşi subiect, la un interval scurt de timp, de către un al doilea evaluator. Pentru a
obţine un maximum de informaţii se recomandă înregistrarea interviurilor pe casetă audio,
urmând ca fiecare evaluator să îl asculte pe celalalt şi să îi aprecieze prestaţia, iar apoi să
discute sursele de dezacord.
Studiile de fidelitate test-retest sunt impractice în cazul anumitor intervievatori. O procedură
mai puţin riguroasă de a evalua fidelitatea test-retest a interviului este de a face o serie de
casete audio sau video. În general, recomandăm un număr de 10 interviuri în tandem cu un
alt evaluator, cu toate că un număr mai mare este mai util.
8. Cercetătorii care doresc să realizeze studii utilizând SCID-II pot să ne contacteze pentru a
obţine informaţii privind cursurile de formare (focalizate pe supervizare directă şi interviuri
„live”) sau să consulte interviuri înregistrate/filmate de către alţi evaluatori.
7. Prelucrarea Datelor
SCID-II nu presupune utilizarea unui program de calculator pentru punerea diagnosticului final DSM-
IV. Pentru a facilita însă analizele statistice şi compararea datelor obţinute în studii diferite, Fişa,
Interviul în sine şi Chestionarul de Personalitate au toate numere pentru câmpurile de date în partea
dreaptă a paginii. În majoritatea studiilor analiza datelor se rezumă la Fişa de Evaluare. În cazul
studiilor în care se urmăreşte evaluarea specifică a criteriilor de diagnostic este necesară utilizarea
câmpurilor de date din cadrul Interviului propriu-zis.
Există şi un soft care a fost elaborat cu scopul de a facilita administrarea SCID-II. SCID-II Asistat
de Calculator (CAS-II) esre o versiune computerizată de tip Windows a interviului, elaborată de autori
în colaborare cu Multi-Health Systems, editor şi distribuitor de materiale de evaluare şi intervenţie. În
acest caz, intervievatorul utilizează CAS-II pentru administrarea interviului SCID-II în locul variantei
creion-hârtie. Programul cuprinde şi comentariul item cu item din cadrul Manualului de Utilizare,
oferind posibilitatea afişării detaliilor aferente fiecărui item. CAS-II include de asemenea Chestionarul
SCID-II pentru Pacient (SCID-II-PQ), o variantă computerizată a Chestionarului de Personalitate.
SCID-II-PQ poate fi utilizat ca metodă de screening de sine stătătoare pentru tulburările de
personalitate sau rezultatele pot fi integrate cu softul CAS-II, astfel încât criteriile SCID-II
corespunzătoare întrebărilor la care s-a răspuns negativ în chestionar să fie eliminate din interviu.
Pentru informaţii suplimentare şi detalii privind aceste produse sunaţi la 1-800-456-3003.
8. Fidelitate şi Validitate
Până la ora actuală nu există date privind fidelitatea şi validitatea SCID-II pentru DSM-IV, cu toate că
au fost realizate o serie de studii care au investigat fidelitatea predecesorului acestuia – SCID-II
pentru DSM-III-R. Datele privind fidelitatea test-retest a SCID-II pentru DSM-III-R au fost obţinute în
cadrul unui studiu de fidelitate multisite a SCID pentru tulburările de pe Axa I (Williams et al., 1992).
Interviurile SCID-II au fost administrate separat de către doi evaluatori, cu ocazii diferite (în interval de
2 săptămâni) unui număr de 248 de pacienţi din două unităţi psihiatrice şi două unităţi non-psihiatrice
(First et al., 1995). În cazul pacienţilor, indicii kappa au variat între 0.24 în cazul Tulburării de
Personalitate Obsesivo-Compulsivă şi 0.74 în cazul Tulburării de Personalitate Histrionică, obţinându-
se un kappa global ponderat (overal weighted) de 0.53. În cazul non-pacienţilor însă, concordanţa a
fost mult mai scăzută, obţinându-se un kappa global ponderat de 0.38. Durata medie a administrării a
fost de 36 de minute.
Indicii de fidelitate obţinuţi de alţi cercetători care au utilizat SCID-II sunt foarte variabili, aceştia
egalând însă sau depăşind fidelitatea observată în studiul de mai sus. Mallow şi colaboratorii (1989),
au evaluat fidelitatea SCID-II pe 29 de subiecţi selectaţi dintr-un număr mai mare de persoane
internate cu Dependenţă de Cocaină sau Opiacee, utilizând doar secţiunile pentru Tulburarea de
Personalitate Borderline şi Tulburarea de Personalitate Antisocială din cadrul SCID-II. Pe baza unui
design de tip test-retest (cu al doilea interviu la 48 de ore după primul) ei au raportat un kappa de
0.87 pentru Tulburarea de Personalitate Borderline (nivel/rată de bază16%) şi de 0.84 pentru
Tulburarea de Personalitate Antisocială (nivel/rată de bază 15%). O’Boyle şi Self (1990) au evaluat
de asemenea
fidelitatea test-retest (intervalul mediu dintre interviuri – 1.7 zile) a SCID-II pe un lot de 18 pacienţi. Ei
au calculat un kappa de 0.74 pentru prezenţa oricărei tulburări de personalitate (nivelul de bază
pentru cel puţin o tulburare de personalitate a fost de 55%). Weiss şi colaboratorii (1995) au studiat
fidelitatea test-retest la 12 luni pe un lot de 31 de pacienţi dependenţi de cocaină, obţinând un kappa
de .46.
Utilizând un design colaborativ (joint) de evaluare a fidelităţii, cu unul dintre intervievatori
administrând interviul, iar celălalt având rol de observator, Arntz şi colaboratorii (1992) au investigat
fidelitatea versiunii daneze a SCID-II pe un lot de 70 de pacienţi care primeau tratament în regim
ambulator. Pentru tulburările cu cel puţin cinci cazuri evaluate de fiecare intervievator, indicii kappa
au variat de la .77 în cazul Tulburării de Personalitate Obsesivo-Compulsivă la .82 pentru Tulburarea
de Personalitate Evitantă. Kappa ponderat pentru toate tulburările a fost de .80.
Patru alte studii au apelat la o variantă a acestui tip de design, al doilea intervievator făcând
evaluări pe bază de înregistrări video sau audio ale interviurilor realizate de primul. Renneberg şi
colaboratorii (1992) au evaluat tulburările de personalitate la 32 de pacienţi ambulatori, obţinând un
kappa de .75 pentru acordul asupra prezenţei unei tulburări în general, iar pentru tulburările
individuale luate în parte, valori cuprinse între 0.61 pentru Tulburarea de Personalitate Paranoiă şi
0.81 pentru Tulburarea de Personalitate Evitantă. Într-o cercetare cu design similar, Wonderlich şi
colaboratorii (1990) au raportat valori kappa cuprinse între .56 pentru Tulburarea de Personalitate
Evitantă şi 0.77 pentru Tulburarea de Personalitate Obsesivo-Compulsivă. Brooks şi colaboratorii
(1991) au administrat SCID-II unui lot de 30 pacienţi cu Tulburare de Panică şi Agorafobie, obţinând
rezultate care variau între .43 pentru Tulburarea de Personalitate Histrionică şi 0.89 pentru
Tulburarea de Personalitate Schizotipală. Fogelson şi colaboratorii (1991) au evaluat tulburările de
personalitate pe un lot de 45 de subiecţi non-clinici, rude de gradul I ale unor pacienţi cu
Schizofrenie, Tulburare Schizoafectivă şi Tulburare Bipolară, raportând coeficienţi de corelaţie
intraclasă cuprinşi între .60 pentru Tulburarea de Personalitate Schizoidă şi .82 pentru Tulburarea de
Personalitate Borderline.
Rezultatele obţinute pe baza SCID-II prezentate mai sus evidenţiază variaţii ale fidelităţii în funcţie
de context, o constatare valabilă şi în cazul diagnosticului tulburărilor de pe Axa I pe bază de
interviuri clinice structurate. Per ansamblu, datele obţinute cu SCID-II pentru DSM-III-R indică o
fidelitate acceptabilă care poate fi atinsă cu condiţia ca intervievatorii să fie bine formaţi şi să existe o
variabilitate diagnostică suficient de mare în cadrul eşantionului.
Validitatea SCID-II a fost investigată în mai multe modalităţi. Validitatea concurentă a fost
dovedită de Hueston şi colaboratorii (1996) într-un studiu care a arătat că diagnosticul de tulburare
de personalitate pus pe baza SCID-II se asociază în cadrul unui lot de pacienţi cu un nivel de
funcţionare mai redus, cu o satisfacţie mai scăzută privind asistenţa medicală şi cu un risc mai mare
pentru depresie şi abuz de alcool. Cele mai multe studii care compară SCID-II cu alte instrumente de
evaluare a personalităţii sunt dificil de interpretat datorită lipsei unui „standard de aur”. De exemplu,
Hyler şi colaboratorii (1992) au pus în evidenţă niveluri de concordanţă kappa între SCID-II şi
Personality Disorder Examination (Lorranger et al., 1987) variind între .20-.55 (media =.36) şi o
concordanţă între PDQ-R (o scală de autoevaluare) şi SCID-II de .02-.53 (medie .38). Kennedy şi
colaboratorii (1995) au evidenţiat însă o concordanţă redusă între SCID-II şi Milton Clinical Multiaxial
Inventory (MCMI), un alt instrument de autoevaluare a tulburărilor de personalitate.
Skodol şi colaboratorii (1991) au comparat SCID-II şi Personality Disorder Examination (Loranger,
1987), urmărindu-se concordanţa dintre ele cât şi cu un standard clinic (o procedură de evaluare
longitudinală cu acronimul standardul LEAD de la Longitudinal Expert Evaluation using All Data
[Spitzer, 1983]). S-a constatat o concordanţă modestă între cele două interviuri, SCID-II având o
validitate uşor mai bună decât Personality Disorder Examination (o concordanţă mai crescută în cazul
SCID-II indicată de kappa şi de o valoare predictivă totală mai ridicată în cazul a 8 din 11 tulburări de
personalitate). Autorii studiului postulează că gradul de concordanţă mai ridicat între SCID-II şi
standardul LEAD reflectă fie o similaritate mai mare de formă între aceste două proceduri (criteriile
sunt evaluate tulburare cu tulburare), fie avantaje instrinseci ale SCID-II, fie ambele.
Validitatea Chestionarului de Personalitate SCID-II a fost examinată de Jacobsberg şi
colaboratorii (1995) prin determinarea ratei de falşi pozitivi utilizând Personality Disorder Examination
ca standard. Autorii au observat niveluri reduse de falşi negativi pentru fiecare diagnostic,
concluzionând că procedura SCID-II de a explora răspunsurile pozitive ale subiecţilor este o metodă
validă. O concordanţă optimă între chestionar şi SCID-II a fost raportată de Ekselius şi colaboratorii
(1994), cu o corelaţie de .04 a itemilor pozitivi şi un kappa de .78
9. Bibliografie
American Psychiatric Associaiton. (1994). Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders, Ed.
a 4 a. Washington, DC: American Psychiatric Association.
Arntz, A., van Beijsterveldt, B., & Hoekstra, R., et al (1992). The interrater reliability of a Dutch version
of the Structured Clinical Inteview for DSM-III-R Personality Disorders. Acta Psychiatrica
Scand 85, 394-400.
Brooks, R.B., Baltazar, P.L., McDowell, D.E., et al. (1991) Personality disorders co-occuring with
panic disorder with agoraphobia. Journal of Personality Disorders, 5, 327-336.
Ekselius, L., Lindstrom, E., Von Knorring, L., et al. (1994). SCID-II interviews and SCID Screen
Questionnaire as diagnostic tools for personality disorders in DSM-III-R. Acta Psychiatr
Scand, 90, 120-123.
First, M.L., Spitzer, R.L., Gibbon, M., et al. (1995). The Structured Clinical Interview for DSM-III
Personality Disorders (SCID-II), II: multi-site test-retest reliability study. Journal of Personality
Disorders, 9, 92-104.
Fogelson, D.L., Neuchterlein, K.H., Asarnow, R.F. et al. (1991). Interrater reliability of the Structured
Clinical Interview for DSM-III-R, Axis II: schizophrenia spectrum and affective sprectrum
disorders. Psychiatry Res, 39, 55-63.

Friedman, C.J., Shear, M.K., & Frances, A. (1987). DSM-III personality disorders in panic patients.
Journal of Personality Disorders, 1, 132-135.
Green, M.A., & Curtis, G.C (1988). Personality disorders in panic patients: response to termination of
antipanic medication. Journal of Personality Disorders, 2, 303-314.
Hueston, W.J., Mainous, A.G., & Scilling, R. (1996). Patients with personality disorders: functional
status, health care utilization and satisfaction with care. Journal Fam Pract, 42, 54-60.
Hyler, S.E., Skodol, A.E., Oldham, J.M., et al. (1992). Validity of the Personality Disorder
Questionnaire – Revised: a replication in an outpatient sample. Compr Psychiatry, 33, 734-
737.
Jacobsberg, L., Perry, S., & Frances, A. (1995). Diagnostic agreement between the SCID-II screening
questionnaire and the Personality Disorder Examination. Journal of Personality Disorder
Assessment, 65, 428-433.
Kennedy, S.H., Katz, R., Rockert, W., et al. (1995). Assessment of personality disorders in anorexia
nervosa and bulimia nervosa: a comparison of self-report and structured inteview methods. J
Nerv Ment Dis, 193, 358-364.
Lofgren, D.P., Bemporad, J., King, J., et al. (1991). A prospective follow-up study of so called
borderline children. Am J Psychiatry, 148, 1541-1547.
Loranger, A.W., Susman, V.L., Oldham, J.M., et al. (1987). The Personality Disorder Examinaiton: a
preliminary report. Journal of Personality Disorders, 1, 1-13.
Malow, R.M., West, J.A., Williams, J.l., et al. Personality disorders classification and symptoms in
cocaine and opioid addicts. J Consult Clin Psychol, 57, 765-767.
O’Boyle, M., & Self, D., (1990). A comparison of two interviews for DSM-III-R personality disorders.
Psychiatry Res, 32, 85-92.
Renneberg, B., Chambless, D.L., Dowdal, D.J., et al. (1992). A structured interview for DSM-III-R
Axis II and the Milton Clinical Multiaxial Inventory: a concurrent validity study of personality
disorders among anxious outpatients. Journal of Personality Disorders, 6, 117-124.
Schotte, C., De Doncker, D., Maes, M., et al. (1991a). Low MMPI diagnostic performance for the
DSM-III-R obsessive-compulsive personality disorder. Psychol Rep, 69, 795-800.
Schotte, C., Maes, M., Cluydts, R., et al. (1991b). MMPI characteristics of the DSM-III-R avoidant
personality disorder. Psychol Rep, 69, 75-81.
Skodol, A.E., Oldham, J.M., Rosnick, L., et al. (1991). Diagnosis of the DSM-III-R personality
disorders: a comparison of two structured interviews. International Journal of Methods in
Psychiatric Research, 1, 13-26.
Spitzer, R. (1983). Psychiatric diagnosis: are clinicians still necessary? Compr Psychiatry, 24, 399-
411.
Weiss, Rd., Najavits, L.M., Muenz, L.R., et al. (1995). Twelve-month test-retest reliability of the
Structured Clinical Interview for DSM-III-R Personality Disorders in cocaine dependent
patients. Compr Psychiatry, 36, 384-389.
Williams, J.B.W., Gibbon, M., First, M.B., et al. (1992). The Structured Clinical Interview for DSM-III-R
(SCID) II: multi-site test-retest reliability. Arch Gen Psychiatry, 49, 630-636.
Wonderlich, S.A., Swift, W.J., Slotnick, H.B., et al. (1990). DSM-III-R personality disorders in eating
disorders subtypes. Int J Eat Disord, 9, 607-616.
10. Caz exemplu
În cursul unui examen medical de rutină, Nick – un tânăr afroamerican de 25 de ani – începe să
plângă din senin, spunând că este extrem de deprimat şi se că se gândeşte la o tentativă suicidară
pe care a avut-o în adolescenţă, într-o perioadă când se simţea la fel de rău. Medicul îi recomandă o
evaluare psihiatrică.
Nick este înalt, poartă barbă, este bine făcut şi atrăgător fizic. Este îmbrăcat îngrijit, într-un
costum alb şi are un trandafir roşu la rever. El intră în cabinetul medicului, iar după o pauză de efect
exclamă: “Nu-i aşa că trandafirii sunt minunaţi în această perioadă a anului?” Atunci când este
întrebat motivul pentru care a venit la consultaţie, Nick spune râzând că motivul este acela de a-l
linişti pe medicul de familie care “pare să fie îngrijorat pentru mine”. El spune de asemenea că a citit
o carte privind psihoterapia şi speră că “există cineva foarte special care poate să mă înţeleagă. Aş fi
un pacient absolut extraordinar”. Apoi el preia controlul interviului şi începe să vorbească despre
sine, remarcând pe jumătate în glumă “speram arătaţi la fel de bine ca medicul meu de familie”.
Nick scoate dintr-o geantă diplomat câteva articole tăiate din ziare, cv-ul său, fotografii care îl
prezintă alături de oameni celebri şi o copie după o bancnotă de un dolar cu imaginea sa în locul lui
George Washington. Folosindu-le ca repere, începe să îşi spună povestea.
El relatează cum în ultimii ani a descoperit câţiva actori acum celebri, descriindu-l pe unul dintre
ei ca fiind un “hoţ de inimi de adolescente perfect din punct de vedere fizic”. Nick s-a oferit voluntar să
coordoneze campania publicitară a actorului; ca parte a acestei sarcini, el a pozat în costum de baie
într-o scenă care reamintea de un cadru celebru din cel mai cunoscut film al actorului. Imitând vocea
acestuia Nick descrie, iniţial râzând, iar apoi serios, cum ei doi au avut un trecut asemănător: fiind
respinşi de părinţi şi cei de o vârstă cu ei, dar trecând peste această rejecţie şi devenind celebri.
Atunci când actorul a venit în oraş, Nick a închiriat o limuzină şi a apărut la un eveniment dându-se
drept celălalt. Agentul actorului a fost nemulţumit de acest lucru, fapt care l-a făcut pe Nick să se
înfurie cumplit. După ce s-a Calmat, el şi-a dat seama că “îmi pierderam timpul promovându-i pe alţii
şi că sosise timpul să mă promovez pe mine însumi”. “Într-o zi”, spune el indicând poza actorului, “o
să-şi dorească să fie preşedintele fan clubului meu”.
Cu toate că Nick are o experienţă limitată ca actor profesionist, este sigur că succesul este “doar
o problemă de timp”. El arată psihiatrului nişte materiale promoţionale pe care le-a scris pentru
diverşi actori spunând “Ar trebui să-i scriu lui Dumnezeu – I-ar plăcea!” Atunci când psihiatrul îşi
exprimă surpriza că unele materiale sunt semnate cu alt nume decât cel plecare Nick l-a spus
secretarei, acesta îi arată un act care atestă schimbarea numelui. El renunţase la numele de familie
real, schimbându-l cu cel de-al doilea prenume.
Întrebat despre viaţa lui sentimentală, Nick spune că nu are o relaţie din cauză că oamenii sunt
pur şi simplu “superficiali”. Apoi scoate un articol tăiat dintr-un ziar pe care scrisese numele său şi al
partenerului sub un titlu care spunea “Relaţia s-a terminat”. Recent, Nick avusese o relaţie şi
adorase un bărbat care avea acelaşi prenume ca el; cu timpul însă şi-a dat seama că bărbatul era
urât şi că îl făcea de ruşine pentru că se îmbrăca aiurea. Nick îi explică apoi psihiatrului că are peste
100 de cravate şi cam 30 de costume şi că este mândru de câţi bani cheltuieşte pentru “a mă pune la
punct”. În momentul de faţă nu are nici o relaţie cu alţi bărbaţi homosexuali despre care crede că “nu
îi interesează decât sexul”. Despre bărbaţii heterosexuali spune că sunt “fără minte şi lipsiţi de simţ
estetic”. Singurele persoane care l-au înţeles sunt bărbaţi în vârstă care au suferit la fel de mult ca şi
el. “Într-o zi, oamenii fericiţi şi lipsiţi de creier care m-au ignorat vor sta la coadă să îmi vadă filmele”.
Tatăl lui Nick era hipercritic, alcoolic, avea numeroase aventuri şi fusese rareori prezent în viaţa
lui. Mama îi era “ca o prietenă”. Ea suferea de depresie cronică din cauza numeroaselor aventuri ale
tatălui şi căuta alinare în relaţia cu fiul, pâna când el a împlinit 18 ani, când şi-a găsit şi ea pe cineva.
Atunci Nick s-a simţit abandonat şi a avut o tentativă suicidară. El descrie o copilărie neplăcută, şi
felul cum ceilalţi se legau de el spunându-i că arată ciudat, până în momentul când a început să facă
culturism.
La finalul interviului Nick este trimis la un clinician experimentat, care lucrează în parteneriat cu
clinica şi care i-ar oferi tratament la un preţ minim (10 dolari), pe care şi-l poate permite. Cu toate
acestea, Nick solicită o trimitere la cineva care l-ar trata gratis, spunând că nu vede nici un motiv să
plătească din moment ce terapeutul “ar câştiga la fel de mult din asta ca mine”.
Discuţie
Întrebările ale căror numere din partea dreaptă sunt încercuite în SCID-II corespund răspunsurilor
afirmative din cadrul Chestionarului de Personalitate. Având în vedere că interviul SCID-II se
focalizează în primul rând pe aceste întrebări, în majoritatea cazurilor itemii corespunzători
întrebărilor neîncercuite nu sunt evaluaţi (ceea ce indică faptul că ei nu au fost exploraţi în timpul
interviului). Atunci când discută întrebările încercuite, este indicat ca evaluatorul să noteze conţinutul
răspunsului subiectului sub item, pentru a permite verificarea probelor pe baza cărora au fost făcute
evaluările.
Pe parcursul administrării SCID-II, mulţi itemi la care subiectul răspunde afirmativ în Chestionarul
de Personalitate sunt evaluaţi cu “1” sau “2”, cel mai frecvent pentru că subiectul interpretează greşit
sensul întrebării sau nu oferă suficiente dovezi care să susţină o evaluare de “3”. De exemplu, Nick a
răspuns afirmativ la întrebarea numărul 19 a Chestionarului de Personalitate SCID-II (“Aveţi
standarde foarte înalte în privinţa a ceea ce este bine şi rău?”) datorită standardelor ridicate pe care
le are privind stilul şi moda. Această întrebare se referă însă la trăsătura obsesivo-compulsivă de
inflexibilitate crescută în ceea ce priveşte aspectele de moralitate, etică şi valori; în consecinţă, acest
item (Criteriul 4 pentru Tulburarea de Personalitate Obsesivo-Compulsivă) este cotat cu “1”. De
asemenea, Nick a răspuns “da” la întrebarea 14 a SCID-II (“Atunci când o relaţie apropiată ia sfârşit,
simţiţi imediat nevoia să găsiţi pe altcineva care să aibă grijă de dumneavoastră?”) din cauză
că după despărţirea de partenerul său s-a dus acasă, la mama sa. Având în vedere că acest lucru s-
a întâmplat o singură dată, itemul (Criteriul 7 pentru Tulburarea de Personalitate Dependentă) a fost
cotat cu “2”.
În evaluarea Tulburării de Personalitate Narcisistică au fost cotaţi toţi itemii, cu toate că subiectul
nu a răspuns afirmativ la toate întrebările corespunzătoare din cadrul Chesitonarului de Personalitate.
Itemii la care iniţial s-a răspuns negativ au fost exploraţi a doua oară deoarece intervievatorul a intuit
clinic existenţa unor trăsături narcisistice la pacient. În mod similar, după parcurgerea itemilor
afirmativi din chestionar, mai lipsea unul singur pentru punerea diagnosticului de Tulburare de
Personalitate Borderline (itemii 1, 2, 4 şi 6 au fost cotaţi cu “3”; pragul este de 5 sau mai mulţi itemi).
Toate răspunsurile negative date la celelalte întrebări care vizează această tulburare au fost reluate
în cadrul interviului SCID-II.
Pe Fişa de Evaluare, subiectul este apreciat ca având două tulburări de personalitate –
Narcisistică şi Histrionică, cu 7 respectiv 5 itemi. Tulburarea de Personalitate Borderline este cotată
ca fiind sub nivelul prag deoarece doar 4 din cei 9 itemi au fost cotaţi cu “3” (este nevoie de 5 itemi
cotaţi cu “3”), iar unul cu “2”.

OBLIGATORIU - SCID II MANUAL - Pag 1-14

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

OBLIGATORIU - SCID II MANUAL - Pag 1-14

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

CUPRINS

3.1. Conţinut SCID-II

3.3. Fişă de cotare SCID-II

3.4. Surse de infomaţie

4.1. Pre-evaluare pentru Axa I

4.2. Criterii pentru cotarea cu “3”

4.3. Utilizarea SCID-II împreună cu Chestionarul de Personalitate SCID-II

4.4. Utilizarea SCID-II fără Chestionarul de Personalitate SCID-II

5. Comentariu item cu item al SCID-II

5.1. Tulburarea de Personalitate Evitantă

5.2. Tulburarea de Personalitate Dependentă

5.3. Tulburarea de Personalitate Obsesivo-Compulsivă

5.4. Tulburarea de Personalitate Pasiv Agresivă

5.5. Tulburarea de Personalitate Depresivă

5.6. Tulburarea de Personalitate Paranoidă

5.7. Tulburarea de Personalitate Schizotipală

5.8. Tulburarea de Personalitate Schizoidă

5.9. Tulburarea de Personalitate Histrionică

5.10. Tulburarea de Personalitate Narcisistică

5.11. Tulburarea de Personalitate Borderline

10. Anexe: Caz exemplu

3.2 Structura de bază

? = Informaţia este inadecvată pentru a cota criteriul cu 1, 2 sau 3.

1 = Absent sau Fals

2 = Sub nivelul prag

3 = Nivel prag sau Adevărat

3.3 Fişa de cotare SCID-II

3.4 Surse de informaţie

4.1. Pre-evaluarea pe Axa I

4.2 Criterii pentru codarea cu „3”

A. Un pattern durabil de experienţă internă şi comportament care deviază considerabil de la

▪ Se întâmplă acest lucru în numeroase situaţii diferite?

dintre tulburările de personalitate şi modificările datorate unor condiţii medicale generale. În

4.3. Utilizarea SCID-II împreună cu Chestionarul de Personalitate SCID-II

Pentru a ilustra această procedură, consultaţi întrebarea numerotată corespunzătoare criteriului 1

au fost negaţi în chestionar.

4.4. Utilizarea SCID-II fără Chestionarul de Personalitate SCID-II

5. Comentariu item cu item al SCID-II

5.1. Tulburarea de Personalitate Evitantă

SARCINILE]? (Aţi refuzat vreodată o promovare deoarece presupunea să aveţi de a face cu

(4) este preocupat/ă de faptul de a nu fi criticat/ă sau rejectat/ă în situaţii sociale

(6) se vede pe sine ca inapt/ă social, neatrăgător/neatrăgătoare sau inferior/inferioară altora

5.2. Tulburarea de Personalitate Dependentă

5.3. Tulburarea de Personalitate Obsesivo-Compulsivă

(4) este hiperconştiincios/conştiincioasă, scrupulos/scrupuloasă şi inflexibil/ă în probleme de

deoarece trebuie să economisiţi pentru viitor.

(8) prezintă rigiditate şi obstinaţie

5.4. Tulburarea de Personalitate Pasiv-Agresivă

(1) se opune pasiv îndeplinirii sarcinilor sociale şi profesionale de rutină

(2) se plânge că nu este înţeles/înţeleasă şi apreciat/ă de alţii

trebuie să se fi plâns altora în legătură cu acest lucru.

(3) este sumbru/ă şi certăreţ/certăreaţă

(4) critică şi dispreţuieşte fără motiv autoritatea

(6) îşi exprimă în mod exagerat şi persistent acuzele de neşansă personală

(7) alternează între sfidare ostilă şi penitenţă

5.5. Tulburarea de Personalitate Depresivă

Comentariu: Criteriul B dintre criteriile de cercetare pentru Tulburarea de Personalitate Depresivă

(3) este critic/ă, acuzator/acuzatoare şi depreciativ/ă faţă de sine

(4) este ruminativ/ă şi dispus/ă la aprehensiune

(5) este negativist/ă, critic/ă şi intransigent/ă faţă de alţii

(6) este pesimist/ă

(7) este înclinat/ă spre sentimente de culpă sau remuşcare

5.6. Tulburarea de Personalitate Paranoidă