Fata babei şi fata moşneagului, de Ion Creangă

Fata bună, oropsită de mama vitregă. Acesta este motivul pe care a fost construită
povestea Fata babei şi fata moşneagului, de Ion Creangă, motiv întâlnit şi în basmele
populare. Povestea scoate în evidenţă antagonismul dintre oamenii buni, cinstiţi şi
harnici, care-şi îndeplinesc munca lor cu râvnă şi cu voie bună, şi cei clevetitori, răi la
suflet şi leneşi, care dispreţuiesc munca şi o fac în silă.

Subiectul este construit pe un paralelism care urmăreşte, prin situaţii antitetice, să

pună în evaluare învăţătura morală. Fata moşneagului „era frumoasă, harnică,
ascultătoare şi bună la inimă... era robace şi răbdătoare”. Ea duce tot greul
gospodăriei: „fata moşneagului la deal, fata moşneagului la vale; ea după găteje prin
pădure, ea cu tăbuieţul în spate la moară, ea, în sfârşit, în toate părţile după treabă....
În sat la şezătoare seara, fata moşneagului nu se încurca, ci torcea într-un ciur plin de
fuse”.

În contrast cu fata moşneagului apare fata babei, care „era slută, leneşă, ţâfnoasă şi rea
la inimă..., cârtitoare şi nemulţumitoare”. Deşi fata moşneagului era harnică şi ducea
tot greul casei, baba o privea ca pe o „piatră de moară în casă”. Din cauza
persecuţiilor mamei vitrege „văzând că baba şi cu fiica sa se voiesc cu orice chip s-o
alunge, sărută mâna tată-său şi, cu lacrimi în ochi, porneşte în toată lumea”. Calităţile
fetei moşneagului sunt puse în evidenţă pe măsură ce se deapănă firul poveştii. Faptul
că ea este o persoană harnică şi frumoasă este remarcat de căţeluşa bolnavă, de
fântână, de cuptor şi de păr care îi cer să le îngrijească. Toate i se adresează cu
aceleaşi cuvinte: „Fată frumoasă şi harnică”.

Bună la suflet şi muncitoare, fata moşneagului îngrijeşte cu drag căţeluşa bolnavă,

curăţă de mâl fântâna, lipeşte şi humuieşte cuptorul, curăţă de omizi părul, spală şi
hrăneşte lighioanele Sfintei Duminici. Fiind modestă ea se mulţumeşte cu cea mai
mică şi mai simplă recompensă. Răsplata fetei pentru însuşirile ei, arată elevilor
roadele muncii sârguitoare şi conştiincioase. Munca face să rodească mai îmbelşugat
pomii produsul muncii este pâinea coaptă şi tot prin muncă se asigură un trai fericit şi
îmbelşugat, imaginat în poveste prin lada fermecată din care izvorăsc tot felul de
bogăţii: „deschizând lada... nenumărate herghelii de cai, cirezi de vite şi turme de oi
ies din ea”.

Paralelismul este prezent pe tot parcursul povestirii, în contrast apare fata babei, care,
invidioasă, pleacă să aducă bogăţii mai multe decât adusese fata moşneagului. Leneşă,
urâtă şi rea la suflet, fata babei nici nu vrea să audă de rugăminţile căţeluşei, fântânei,
cuptorului şi părului. Ea nu îndeplineşte nici una din muncile pe care le dusese la bun
sfârşit sora sa vitregă. Atunci când este pusă de Sfânta Duminică să-şi aleagă una din
lăzi drept răsplată, ea dă dovadă de lăcomie şi alege lada cea mai mare şi cea mai
frumoasă. Pedeapsa pe care o primeşte mama vitregă şi fata ei este binemeritată.
Astfel se încheie peripeţiile basmului.

Citind acest basm, elevii înţeleg că oamenii sunt răsplătiţi după priceperea şi
dragostea cu care îşi îndeplinesc munca, după bunătatea, hărnicia şi modestia
fiecăruia şi ajung să preţuiască munca, să aprecieze rezultatele ei şi să urască lenea,
lăcomia, viclenia, invidia şi răutatea.