Alexandru Ioan Cuza și Unirea

Alexandru Ioan Cuza s-a născut la Bârlad în anul 1820. A făcut școala la Iași,
avându-i colegi pe Mihail Kogălniceanu și Vasile Alecsandri. În 1834, a mers la Paris
pentru a-și continua studiile.

Înfăptuirea unirii:
1857 – se convoacă divanurile ad-hoc la Iași și București, prin care se cere opinia
poporului român în legatură cu unirea;
1858- marile puteri europene (Franța, Anglia, Prusia, Austria, Imperiul Otoman) s-au
reunit la Paris pentru a analiza cererile românilor și au hotărât să accepte o unire
formală a Țărilor Române, sub numele de „Principatele Unite ale Moldovei și
Valahiei”;
1859 - s-au organizat alegeri în Țările Române :

- la 5 ianuarie, la Iași, a fost ales domn al Moldovei colonelul Alexandru Ioan Cuza;
- la 24 ianuarie, la București, a fost ales domn tot Cuza.

La 24 ianuarie 1859, prin dubla alegere a lui Cuza ca domn la Iași și București,
românii au înfăptuit o unire adevărată și nu una formală, așa cum voiau marile puteri.

Domnia lui Alexandru Ioan Cuza:

A purtat tratative foarte dificile pentru recunoașterea unirii de către Marile Puteri,
timp de 2 ani;
Noul stat național s-a numit România, având capitala la București (1862);
Împreună cu prim-ministrul său, Mihail Kogălniceanu, a realizat numeroase
reforme→ reforma agrară (1864), prin care aproape 500 000 de țărani au primit câte o
bucată de pământ în proprietate;
S-a dat legea învaățământului care prevedea ca învățământul primar devenea
gratuit și obligatoriu în România;
S-au înființat primele universități: la Iași (1860), la București (1864);
Alte legi din acea vreme au condus la buna organizare a armatei, la buna
gospodărire a finanțelor țării, la modernizarea activității judecătorești;
1866 – Cuza e nevoit să abdice, plecând din țară și murind departe de ea (1873). În
prezent, osemintele lui Cuza se odihnesc în biserica „Trei ierarhi” din Iași.

a abdica – a renunța la tron

divanurile ad-hoc – erau adunări alcătuite din reprezentanți aleși ai tuturor claselor și
categoriilor sociale; boieri, țărani, reprezentanți ai bisericii cu scopul de a face propuneri
referitoare la unire;