LES TROIS GRACES

de Mircea Eliade
-repere de interpretare-
*Alături de Dimitrie Cantemir, Bogdan Petriceicu HD, Mihai Eminescu, Nicolae Iorga etc,
Mircea Eliade se înscrie în seria personalităților de formație enciclopedică prin care spiritualitatea
românească pătrunde adânc în universalitate.

* Considerat șef de școală al celebrei generații a deceniului al IV-lea ("Întâia generație torturată de
imperativul sintezei"), Mircea Eliade este în același timp ultimul mare istoric al religiilor care în
opera sa "Istoria credințelor și a ideilor religioase" impune o serie de concepții precum
fenomenologia sacrului și hierofaniile (forme sub care se manifestă sacrul).

* Nuvela "Les trois graces" (1976) reprezintă o capodoperă a fantasticului de tip inițiatic, reunind
sugestii din folclorul românesc precum "tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte , dar și din
spiritualitatea universală: mitul păcatului originar, mitul celor trei grații, mitul Persefonei.

* Titlul nuvelei este simbolic grațiilor (Chantele), fiind divinitățile ce însuflețeau petrecerile zeilor,
semnificând armonia desăvârșită, tinerețea eternă. Graţiile, în calitate de zeiţe ale frumuseţii,
personificau splendoarea (Aglae), farmecul şi armonia (Thalia), respectiv bucuria şi plăcerea de a
trăi (Euphrosyne). Din punct de vedere mitologic, acestea încarnau atributele seducţiei feminine,
însufleţind cu farmecul lor ospeţele zeilor din Olimp. În nuvela sa, Mircea Eliade dezvoltă miticul
cu valoare de categorie estetică pe care îşi fundamentează fantasticul, însă acordă acestuia
semnificaţii noi prin două abordări diferenţiate: mitul propriu-zis şi modelul mitic.

* TEHNICA NARATIVĂ este aceea a pluralității perspectivelor, nuvela reunind reflexe ale
sacrului și profanului ca dimensiuni ale miticului într-o narațiune polițistă ce evocă ancheta
întreprinsă de Emanuil Alpeni pentru a descifra împrejurările stranii ale morții doctorului Aurelian
Tătaru .

* Nuvela se deschide cu dialogul ce survine morții doctorului Aurelian Tătaru, prăbușit pe un

povârniș de lângă cabana Șestina, dialog în care sunt antrențti inginerul Hagi Pavel, botanistul și
poetul Filip Zalomit, foști colegi de universitate ai doctorului Tătaru, precum și ai doctorului
Nicoleanu.

* În spațiul nuvelei Filip Zalomit reprezintă dimensiunea timpului interior, ultimele cuvinte ale
doctorului Tătaru "Les trois graces" amintindu-i de un episod din vremea studenției din Elveția,
unde descoperiseră trei vile, expresia armoniei desăvârșite, denumite astfel.

* Sintagma "Les trois graces" are însă și o altă semnificație.

* Ca oncolog, Aurelian Tătaru îngrijește trei bătrâne aflate într-o situație critică, Aglae Irimescu,
Italia Gâldău, Frusinel Chiperi, pe care le numește "Les trois graces".

* Serul administrat de acesta are un efect miraculos, determinând nu numai vindecarea bătrânelor,
dar și întinerirea acestora.

* In viziunea doctorului Aurelian, neoplasmul (cancerul) reprezintă un reflex al mitului păcatului

originar, când, printr-o mutație genetică, organismul și-a pierdut capacitatea de regenerare.

* Într-o epocă dogmatică, doctor Tătaru este acuzat de obscurantism (atitudine ostilă față de tot ce
reprezintă progres), iar tratamentul este sistat.

* Italia Gâldău și Aglae Irimescu pleacă din țară, numai Frusinel rămâne să trăiască „ca florile după
soare”. Intâlnirea acestora cu doctor Tătaru aduce sfârșitul dezastruos, ea însăși eșuând ca o bacantă
stăpânită de erosul profan.

* Emanuil Alpini vede în persoana sa o reeditare a mitului Persefonei prin capacitatea de a

transcende spațiul și timpul.

* În schimb, Zalomit o percepe ca pe o biată muritoare care trăiește un miracol neîmplinit.

* Finalul nuvelei este deschis. După moartea călugărului Calinic, detectivul Emanuil Alpini și
Zalomit par a-și da mâna în încercarea de a descifra un mister ce transcende legile vieții și ale
morții. * În concluzie, la Eliade se observă că ieşirea din limita firească, se sancţionează prin
moartea celui care a iniţiat-o. Unul dintre multiplele sensuri ale nuvelei ar fi şi acela că niciun om
nu are dreptul să-l scoată pe semenul său din rândul oamenilor.