UNIVERSITATEA DUNĂREA DE JOS DIN GALAȚI

Facultatea de Inginerie
Departamentul: Ingineria Industrială
Programul de studiu: Managementul Calităţii în Inginerie Industrială

Amestecuri de rășini-întăritori utilizate in

constructia motoraselor pentru frigidere
Poliolii - caracterizare fizico-chimică

Autor:
Claudia Gherghe (Grigore)

Grupa:
MCII, anul I

Coordonator științific:
Conf. dr. ing. Nicușor BAROIU

GALAȚI,
SEM. I, 2023
 Cuprins

1. Amestecuri de rășini-întăritori

1.1 Poliuretanii

1.2 Amestecarea și dozarea compușilor

1.3 Potting-ul

2. Documentare privind rășinile. Poliolii - caracterizare fizico-chimică

2.1 Poliolii. Generalități

2
 1. Amestecuri de rășini-întăritori

Reacția de poliadiție dintre un izocianat și un diol, urmată de invenția spumei

poliuretanice, a fost descoperită la începutul anilor 1940 de Otto Bayer și echipa sa, reprezentând
un progres major în dezvoltarea polimerilor industriali [1]. De atunci, producția de spume
poliuretanice flexibile a crescut exponențial, ajungând la o mare varietate de aplicații. În
consecință, au fost concepute, dezvoltate și implementate mai multe metode de producere a
spumelor poliuretanice [2,3]. Piața globală a spumelor poliuretanice este în continuă creștere cu
o rată anuală de 7,5% între 2020 și 2025 [4], făcându-l al șaselea cel mai utilizat polimer din
lume [5].

1.1 Poliuretanii
Polimerul format din reacția chimică dintre o moleculă de poliol și o moleculă de izocianat
(MDI) poartă numele de poliuretan. Este un material polimeric care conține legături uretanice
formate prin reacții chimice între compușii terminali de izocianat și compușii polihidroxilici [6].
Așadar, poliuretanii sunt produse rezultate în urma poliadiţiei, plecând de la monomeri.
În funcție de raportul mixturii elementelor constituente, acesta poate fi găsit sub multiple
forme. Tocmai din acest motiv, poliuretanul este folosit la obținerea unei largi și diversificate
game de produse, fiind găsit în industrii precum: industria construcțiilor, industria automotive,
industria frigorifică, industria electronicelor, industria lenjeriilor de pat și a pieselor de mobilier,
industria echipamentelor sportive, industria echipamentelor medicale [6]. Poliuretanul este un
material ușor, subțire, rezistent drabil, sustenabil și oferă beneficii precum: economisirea
energiei, confortul termic, siguranța unei mașini stabile, confortul unei saltele moi și catifelate,
posibilitatea anumitor activităților sportive etc.
Poliuretanul poate fi găsit sub multiple forme ca element izolator, chiar și în cadrul unei
singure clădiri. Poate fi întâlnit atât sub formă de spumă aplicată, cât și sub formă de panouri.
Spumele poliuretanice au propriile lor caracteristici speciale, cum ar fi confortul, izolația,
rezistența sau greutatea redusă, care au fost principalii factori motrici pentru creșterea pieței lor.
În special, spuma poliuretanică flexibilă de tip bloc acoperă aproximativ o treime din cererea
globală totală. Acest factor face ca poliuretanul să fie răspunsul optim la izolația oricărui tip de
suprafață. Poliuretanul sub formă de spumă (PUR) se aplică prin pulverizare la fața locului „în
situ”, pe când poliuretanul PIR se regăsește sub formă de panou sandwich [6].
În funcție de cerință, poliuretanul poate dispune de o structură celulară închisă sau
deschisă. Dacă la PIR (panouri) va fi vorba întotdeauna despre o celulă închisă, la PUR (spuma
pulverizată) poate fi vorba despre ambele, tabelul 1 [6].

3
 Tabelul 1. Proprietățile poliuretanului [6]
Conductivitate termică 0,036 W/mK 0,021 W/mK
Densitate 10-11 kg/m3 30-35 kg/m3
Se expandează Da Da
Permite vaporilor să Da Nu
pătrundă
Clasă de ignifugare E E
Tratarea împotriva Da Da
rozătoarelor

Poliureea este un tip de elastomer care este derivat din produsul de reacție al unui
component izocianat și al unui amestec de rășină sintetică prin polimerizare în trepte, prin care o
acoperire extrem de tolerantă și rapidă este creată prin ajustarea proprietăților a două
componente reactive. Întărirea are loc în câteva secunde (5-20 sec.), în funcție de formarea
respectivului sistem. Datorită durității și elasticității sale, este unul dintre cele mai rezistente
acoperiri de pe planetă [7]. Așadar, poliureea este un polimer organic - reacția izocianatului cu o
rășină polieterică terminată cu amină, formând un compus asemănător unui material plastic sau
de cauciuc, care poate fi utilizat în multiple aplicații, obținându-se amestecuri de tip poliuretan,
epoxi, vinil ester, neopren etc. [7].
După cum este definit de PDA (Polyurea Development Association) [8] - un înveliș /
elastomer de poliuree este derivat din produsul de reacție al unei componente izocianat și al unei
componente de amestec de rășină. Izocianatul poate fi aromatic sau alifatic. Poate fi monomer,
polimer sau orice variantă de reacție a izocianatului, a cvasi-prepolimerului sau a unui
prepolimer. Prepolimerul sau cvasi-prepolimerul poate fi realizat dintr-o rășină polimerică
terminată cu amină sau o rășină polimerică terminată cu hidroxil. Amestecul de rășină trebuie să
fie alcătuit din rășini polimerice terminate cu amină și / sau diluanți cu lanț terminat cu amină.
Rășinile polimerice terminate cu amină nu vor avea nici o parte intenționată de hidroxil. Orice
hidroxiluri sunt rezultatul conversiei incomplete la rășinile polimerice terminate cu amină.
Amestecul de rășină poate conține, de asemenea, aditivi sau componente non-primare. Acești
aditivi pot conține hidroxili, cum ar fi pigmenții pre-dispersați într-un purtător de poliol. În mod
normal, amestecul de rășini nu va conține un catalizator (catalizatori) [7].
În concluzie, poliuretanii sunt printre cele mai versatile clase de polimeri și sunt, în
general, sintetizați folosind reacții de adiție de polioli și izocianați. O gamă largă de materiale
chimice ușoare sunt capabile să ofere poliuretani cu o varietate de proprietăți și aplicații. Unele
caracteristici, cum ar fi izolarea termică și electrică ridicată, greutatea redusă, rigiditatea și
flexibilitatea, permit acestor polimeri să fie utilizați ca și componente de bază în izolații, vopsele,
acoperiri, elastomeri, spume etc. În ultimul deceniu, s-au făcut cercetări ample pentru a înțelege
chimia lor durabilă, în special în biopoliuretani, dar este nevoie de mai multă muncă pentru a
face poliuretanii verzi și durabili [9].

Polieter-poliolii, care sunt produse petrochimice, reprezintă una dintre principalele materii
prime pentru spuma flexibilă poliuretanică (PU), ceea ce înseamnă că expansiunea continuă a
pieței spumei PU duce la o creștere liniară a consumului de resurse fosile.
Prin urmare, în conformitate cu efortul global de reducere a extracției de resurse fosile, există o
nevoie puternică de a găsi soluții alternative care să poată susține previziunile viitoare ale
creșterii industriei PU.
Poliuretanii, denumiți și uretani, sunt polimeri caracterizați prin legătura uretanică.
Legătura este formată prin reacția grupărilor NCO ale izocianatului cu grupările OH ale
poliolului.

4
 Izocianat Poliol Poliuretan

Reacţia chimică, puternic exotermă, între un poliol şi un izocianat poartă denumirea de

spumare.
Ea se poate produce liber sau într-o matriţă, având atât avantaje semnificative (mulare
simplă, obținere de piese complexe, ca formă şi rigiditate etc.), dar și dezavantaje (lipiri nedorite,
manipulare de odorizanţi şi combustibili pentru formare, curăţare frecventă a formelor de
materialul care aderă pe pereţii acestora etc.).
Reacția chimică dintre cele două compentente este cea de formare a uretanului și este o
reacție de poliadiție, adică de formare a unui polimer prin reacția în trepte a unui sau mai multor
compuși, fără eliminarea de substanțe micro-moleculare. Reacția de poliadiție este o reacţie
intermediară între cea de polimerizare şi cea de policondensare pentru obţinerea compuşilor
macromoleculari în care macromoleculele se obțin prin deplasarea intermoleculară a atomilor de
hidrogen (fără să rezulte produşi secundari).
În amestecurile de formare, pe lângă polioli şi izocianaţi, se pot introduce apă,
diclorflormetan (CFC), produse tensio-active şi catalizatori. În funcţie de proporţia acestora în
amestec se pot obţine spume cu densităţi diferite, tabelul 2 [10].

Tabelul 2 Dozaje amestec poliol-izocianat [10]

Tipul spumei Izocianat Poliol Apă CFC
[%] [%] [%] [%]
Suplă 35 60 5 5
Semi-rigidă 40 55 - 2÷5
Rigidă 45÷48 50 - -

1.2 Amestecarea și dozarea compușilor

O metodă simplă de a realiza amestecul componentelor este cea manuală: componentele
sunt plasate într-o cutie de plastic sau metal, cantitatea calculată de agent de întărire și bază se
cântăresc într-un recipient din polietilenă. Se toarnă mai întâi agentul de întărire, urmat de bază.
Amestecul se agită până când a luat o culoare omogenă, dar se evită amestecarea timp îndelungat
pentru a nu se introduce prea mult aer. Amestecul este lăsat să stea câteva minute pentru a
elibera cea mai mare parte a aerului, compusul este turnat în reciepiente până la nivelul cerut,
apoi lăsat la întărit.
Amestecarea și dozarea mecanică presupune folosirea unui mixer cu două componente. Un
astfel de mixer este format din două recipiente separate, unul pentru bază și unul pentru agentul
de întărire. Amestecarea are loc fie dinamic, fie cu un mixer static, iar compusul amestecat poate
fi controlat printr-o duză. Unele mașini pot fi programate să dozeze o cantitate predefinită de
compus.
La anumite tipuri de mașini este necesar un al treilea container pentru sistemul de spălare,
evitând astfel întărirea în mixer și duze sau pot fi preprogramate pentru a curăța capul mixerului
cu lichid de curățare.
Procedeul de obținere a amestecului de formare poliol-izocianat cel mai utilizat este cel de
mulare prin reacţie – RIM (Reaction Injection Moulding). Procedeul constă în amestecarea a
două sau mai multor lichide, care se injectează ulterior într-o matriţă închisă, unde are loc reacţia
de polimerizare, reticulare şi expandare [10]. Problemele tehnologice, care apar, sunt determinate
nu neapărat de instalaţia de spumare, ci de dozarea componentelor din amestec (1 ml de

5
izocianat reacţionează cu 10 kg de poliol). De aceea, în acest scop, se folosesc capete speciale de
amestecare şi dozare comandate de un computer, figura 1.

Fig. 1. Schema procedeului de injecţie RIM: A – rezervor de izocianat;

B – rezervor cu poliol; M – malaxor; P – sistem de evacuare a presiunii;
T – sistem de evacuare a căldurii; Q – sistem de dozare a volumului de
poliol şi izocianat; C – calculator central; D – cap de amestec; E – dozimetre; F –
calculator [10]

Poliolul şi izocianatul sunt extrase din rezervoarele lor cu mini-pompe cu freon şi dirijate
spre capul de amestecare. Pentru stabilirea dozajului optim sunt parcurse următoarele etape:
- din rezervorul de izocianat se prelevează o anumită cantitate de substanţă, care este introdusă
într-un malaxor;
- un sistem electronic, cuplat la un calculator de proces, analizează o probă de izocianat malaxat
şi filtrat şi una extrasă direct din rezervor;
- dacă nu există nici o diferenţă între cele două probe, procesul de spumare este iniţiat,
computerul comandând deschiderea duzelor de reglare a cantităţilor de izocianat şi poliol, care se
scurg din rezervoare;
- parametrii de stare (p - presiune, T - temperatură şi Q - debit) ai poliolului şi izocianatului,
evaluaţi de traductoare corespunzătoare (p, T, Q), sunt introduşi în memoria central a
computerului;
- în funcţie de valorile parametrilor de stare, procesorul central comandă dozimetrele;
- cantităţile de poliol şi izocianat dozate sunt omogenizate în capul de amestecare şi introduse în
matriţa de formare. Spuma formată umple întreaga cavitate a matriţei, iar după un anumit
interval de timp începe să se răcească. În timpul procesului de formare, calculatorul controlează:
gradul de reticulare; numărul grupelor metanice; timpul de întărire; timpul de spumare;
cantităţile de aditivi de ignifugare şi de pigmenţi introduse în amestec.
În funcţie de cantitatea de izocianat ce intră în reacţie se obţin produse spumante cu
densitatea de la 25÷40 kg/m3 până la 900÷1000 kg/m3.
Avantajele procedeului pot fi multiple: se pot utiliza monomeri sau propolomeri; se
vehiculează lichide, care pot asigura o bună umplere a formei; se poate determina o variaţie
6
uşoară a formării, cu obţinerea de spume rigide, semi-rigide sau suple; se pot fabrica piese de
mari dimensiuni; presiunea de lucru este redusă (~ 0,5 MPa); formarea nu este dependentă de
energie etc. De asemenea, există și dezavantaje ale procedeului: caracteristici mecanice reduse;
formele trebuie curăţate frecvent; în urma formării rezultă bavuri considerabile etc.
După amestecarea celor două părți (izocianat + poliol), pentru turnare este disponibil doar
un timp foarte scurt (între 2 / 3 min. și 10 min. în funcție de rășină). Amestecul se întărește și se
transformă rapid într-o masă compactă de mulaj după circa 30 de minute și până la 3 ore, în
funcție de rășinile de turnare.

1.3 Potting-ul
Reprezintă încapsularea cu spumă poliuretanică a subansamblurilor electronice. În ultimii
ani, compușii poliuretanici pentru încapsularea subansamblurilor electronice au fost utilizați pe
scară largă ca înlocuitori pentru compuși epoxidici și poliesterici [11-13]. Deoarece produsele
din poliuretani cu 2 componente variază de la materiale moi, flexibile la produse foarte dure,
solide, este dificil să se facă comparații directe între poliuretani și produsele epoxidice.
Compușii poliuretanici se caracterizează prin bune proprietăți fizice, mecanice și electrice,
cu rezistență la îmbătrânire, hidroliză și reacții chimice, întărire chiar și la temperaturi scăzute
sau întărire finală rapidă, în special la căldură (50°C), fiind, totodată, dure și aderând bine la
materiale electronice [14-16].
Pentru încapsulare, componentele sunt plasate într-un recipient din plastic sau metal, după
care amestecul poliuretanic este turnat în și în jurul componentelor, care se întăresc și formează
un poliuretan solid. Există și varianta turnării, care se realizează în mod similar, dar într-o
matriță. După întărire, matrița este îndepărtată și rămâne doar compusul poliuretanic [11].
Amestecul poliuretanic de întărire constă dintr-o rășină de bază (poliol) și un agent de
întărire (izocianat). Înainte de turnare, cele două componente sunt amestecate în proporțiile
corecte, după amestecare, începe o reacție chimică (întărire), rezultând un compus poliuretan
omogen ca produs final. Baza mai conține, pe lângă polioli, material de umplutură, catalizatori și
diverși aditivi (pentru a preveni sedimentarea, spumarea, bulele de aer sau pentru a îmbunătăți
proprietățile de curgere etc.). Compusul rezultat este, în primă instanță, un lichid fluid, care poate
fi turnat, dar care, în stare fluidică, nu are proprietățile izolatoare specifice.

Unele dintre funcțiile componentelor individuale sunt descrise în tabelul 3 [11].

Tabelul 3 Funcții de bază ale componentelor amestecului de întărire [11]

Componenta Funcția
Polioli, ulei de ricin Compus dur sau moale, flexibil, obținut în funcție de
tipul de poliol. Tipurile dure sunt mai hidrolizate decât
tipurile moi și au, în mod normal, rezistență la căldură
mai mare, precum și rezistență chimică mai bună
Agenți de umplere Îmbunătățesc conductivitatea termică, precum și
rezistența la tracțiune/compresiune, reduc contracția.
Asigură o rezistență la impact mai bună, o rigiditate
crescută și rezistență la căldură mai bună. Cresc
rezistenţa la foc
Aditivi Pot fi lichizi sau solizi. Asigură proprietăți ignifuge și
proprietăți de curgere îmbunătățite, previn spumarea și
sedimentarea
Catalizatori Reglează timpul de întărire și durata de viață

7
 Amestecul poliol-izocianat se folosește, în domeniul electric pentru protecția și izolarea
împotriva umezelii și coroziunii, împotriva scurtcircuitării electrice sau a defecțiunilor mecanice
și electrice, împotriva căldurii, frigului și influenței mecanice (de exemplu, vibrații), dar și pentru
mai buna fixare și montare a componentelor, atingerea unei clase de protecție împotriva
incendiilor (de ex. UL94V0) sau descărcarea căldurii. Cele mai uzuale componente care pot fi
încorporate în amestecul de întărire din domeniul electric pot fi: plăcile de circuite,
transformatoarele și condensatoarele, bobinele magnetice, îmbinări ale cablurilor, diverse
componente mici etc. [11].
Pentru a îndeplini cerințele tehnice, care sunt adesea stricte, amestecul poliol-izocianat
trebuie să prezinte o gamă largă de proprietăți. Acestea pot fi împărțite în 5 grupuri principale:
proprietăți fizice, proprietăţi mecanice, proprietăți termice, proprietăți electrice, alte proprietăți,
tabelele 4÷8.

Tabelul 4. Proprietățile fizice ale amestecului de întărire

Proprietate Unitate de măsură Definiție
Densitate g/cm3; kg/m3 Exprimă greutatea a compusului per
unitate de volum
Viscozitate mPa . s Exprimă capacitatea de curgere a
lichidului (1 poise = 100 cps = 100
mPa . s)
Contracție % Exprimă, în procente, contracția liniară
sau întărirea
Greutate pierdută % Exprimă greutatea pierdută, în
procente, după depozitare timp de o
lună la un nivel dat de temperatură, de
ex. 120°C
Conținut de solide % Porțiunea nevolatilă obținută după 2
ore, de exemplu, la 105°C,
într-o peliculă subțire
Tabelul 5. Proprietățile mecanice ale amestecului de întărire
Proprietate Unitate de măsură Definiție
Rezistență la N/mm2 Rezistența intrinsecă a materialului
tracțiune când este tras separat, exprimat în
N/mm² (indicat adesea în kg/cm²):
1 N/mm² = 10 kgf/cm²
Alungirea la rupere % Alungirea materialului la rupere când
este intins, în procente din lungimea
inițială (Ex.: 1 cm de material este
întins la 2 cm = 100% alungire)
Duritate Tip A Scară pentru materiale moi și flexibile
Tip D Scară pentru materiale semiflexibile și
dure

Tabelul 6. Proprietățile termice ale amestecului de întărire

Proprietate Unitate de măsură Definiție
Conductivitate W/(m . K) Exprimă capacitatea de materialul de a
termică conduce căldura: 1 kcal = 4,2 kJ
(kilojoule); 1 kcal/(m . h . °C) = 1,17
W/(m . K)
8
 Exemplu:
0,5 kcal/(m . h . °C) = 2,1 kJ/(m . h . °C)
= 0,58 W/(m . K)
Coeficientul de µm/(m . K) Exprimă dilatarea materialului atunci
dilatare liniară când crește temperatura
Valoarea Martens °C Exprimă temperatura cea mai înaltă la
care materialul este stabil dimensional
sub influența unei anumite presiuni
Clasa de căldură A-E-B-F-H-C Exprimă temperatura maximă pe care
materialul este capabil să reziste
continuu: A = 100°C; E = 120°C; B =
130°C; F = 150°C; H = 180°C; C = >
180°C

Tabelul 7. Proprietățile electrice ale amestecului de întărire

Proprietate Unitate de măsură Definiție
Rezistivitatea Teraohm () . cm Exprimă rezistența materialului la
volumică (1 teraohm = trecerea curentului electric
1 x 1012 ohm)
Rezistivitatea la Teraohm () Exprimă rezistența materialului de a
suprafață (1 teraohm = face scântei la suprafață
1 x 1012 ohm)
Rezistență kV/mm Exprimă capacitatea materialului de a
dielectrică rezista la descărcările electrice produse
prin scurt-circuit
Constanta r Indică rezistența opusă la polarizare
dielectrică electrică a unui dielectric și
caracterizează proprietățile electrice ale
unui mediu
Factorul de disipare tan  . 10-3 Indică măsura ratei de pierdere a
energiei la un anumit mod de oscilaţie
(mecanic, electric sau electromecanic)
într-un sistem disipativ

Tabelul 8. Alte proprietăți ale amestecului de întărire

Proprietate Unitate de măsură Definiție
Timpul de întărire min. Exprimă timpul în care apar
modificările compusului de la forma
lichidă la cea solidă
Timpul de aplicare min. Exprimă timpul în care compusul este
încă lichid și poate fi turnat în condiții
optime (în mod normal, circa jumătate
din timpul de întărire)
Temperatura °C Exprimă temperatura maxima atinsă în
exotermă timpul dozării, în centrul amestecului
Absorbția apei % (procent din Exprimă capacitatea de absorbție a apei
greutate) din material, măsurată ca procent din
greutatea apei absorbită, proporțional
la masa materialuului uscat
9
 Clasa de protecție la Ignifug / Măsurată conform standardelor
foc Care se autostinge europene

Este destul de dificil să se stabiliească reguli generale cu privire la proprietățile compușilor

pentru amestecurile de întărire, deoarece acest lucru depinde de scopurile pentru care urmează să
fie utilizate. Cu toate acestea, există cerințe minime pentru anumite proprietăți, și anume:
proprietățile de curgere trebuie să fie bune; coeficientul de dilatare liniară trebuie să fie cât mai
scăzut posibil; clasificarea termică trebuie să fie cât mai posibil cea de clasă minimă A;
rezistivitatea volumică trebuie să fie cât mai mare posibil, minim 1010  . cm; absorbția de apă
trebuie să fie cât mai mică posibil.

2. Documentare privind rășinile. Poliolii - caracterizare fizico-chimică

2.1 Poliolii. Generalități

Poliolii sunt substanțe chimice din grupul de alcooli polihidrici, adică compuși organici ce
conțin în molecula lor mai multe grupe hidroxil (cel puțin două). Când există două grupe
hidroxil, compusul este un diol, iar când existătrei este un triol, etc. Un diol este un compus
organic ce conține două grupări hidroxil -OH. Cel mai comun diol este etilenglicolul, iar alte
exemple sunt 1,4-butandiolul HO−(CH2)4−OH și 1,3-propandiolul HO−CH2−CH2−CH2−OH.,
figura 2.

Etilenglicol (glicol) 1,4-butandiol 1,3-propandiol

a. b. c.
Fig. 2. Dioli: etilenglicol/glicol (a); 1,4-butandiol (b); 1,3-propandiol (c) [5]

Etilenglicol (denumit și mai simplu glicol) este un compus organic ce conține doi atomi de
carbon într-o catenă saturată, de care se leagă două grupe hidroxil, fiind astfel un diol.
Există mai multe tipuri de dioli: dioli geminali, dioli vicinali etc. Cele două grupări
hidroxil sunt întâlnite la mulți compuși și pot exista și alte grupe funcționale în compus, precum
în molecula de gliceraldehidă care conține, pe lângă cei doi hidroxili, și o grupare carbonil de tip
aldehidă.
Compușii hidroxilici de tipul glicolilor cu masă moleculară mică (di sau poli funcționali,
de ex: etilenglicol, glicerină), polieteri (cu grupe terminale hidroxilici, proveniți din
polimerizarea eterilor ciclici: etilenoxid, propilenoxid, tetrahidrofuran) sau poliesteri (cu
funcțiuni terminale hidroxilici) sunt utilizați în producția poliuretanilor.

Etilenglicol Glicerină Poli (etilenoxid)

10
 Prin convenție, termenul de poliol se referă strict la acești compuși, nu și la cei care conțin
în plus și alte grupe funcționale.
Așadar, poliolii sunt compuși cu mai multe grupări funcționale hidroxil disponibile pentru
reacții organice; poliolii reacționează cu izocianații, reprezentând al doilea component pentru
formarea poliuretanilor. Compușii hidroxilici utilizați în producția poliuretanilor sunt glicoli cu
masă moleculară mică (di sau poli funcționali, de ex: etilenglicol, glicerină), polieteri (cu grupe
terminale hidroxilici, proveniți din polimerizarea eterilor ciclici: etilenoxid, propilenoxid,
tetrahidrofuran) sau poliesteri (cu funcțiuni terminale hidroxilici).
Poliolii vin ambalati intr-un cub de 1.000 l

Fig. 2 Poliolii inainte de amestec

Ambii compusi trec print-un cap de dozare inainte de a fi pusi in suport.
Capul de dozare DOS P este un sistem de distribuire cu piston volumetric pentru
materiale cu una sau două componente, bazat pe un design standard. Fiecare cap de dozare este
apoi personalizat pentru a îndeplini specificațiile necesare procesului în ceea ce privește raportul
de amestec, cantitatea de dozare și numărul de duze. Raportul de amestec este stabilit mecanic
prin diametrele cilindrilor de rasina si intaritor si garantat de miscarea simultana a pistoanelor de
dozare. Cantitatea de distribuire constantă și repetabilă este definită de cursa pistoanelor, care
sunt deplasate de un motor pas cu pas. Sistemul funcționează cu volumele fixe ale cilindrilor de
dozare pentru rășină și întăritor din capul de dozare și separă volumele definite de sistemele de
alimentare prin închiderea supapelor de admisie: acest lucru asigură că distribuirea este complet
independentă de presiunile de alimentare, vâscozitățile materialelor. si temperatura.
Componentele materialului sunt întotdeauna ținute separate în interiorul capului de
dozare, până când se întâlnesc în tubul de amestecare static de unică folosință, unde sunt
amestecate.
11
 Pistoanele de dozare ating materialul de dozare doar pe o parte, împingându-l înainte și
curățând pereții cilindrului în timpul fiecărei curse. Lichidul de protecție de pe partea din spate a
pistoanelor ajută la curățarea și îndepărtarea pieselor agresive și abrazive de pe garnituri și
pereții cilindrilor și etanșează materialul de distribuire de contactul cu atmosfera și umiditatea.
Ajută la minimizarea eficientă a uzurii, reducând drastic costurile de întreținere.

Date tehnice ale capului de dozare:

Denumire Date
Dozator DOS P050
Numar componente de amestecat 2
Numărul duze de evacuare 1
Raport de amestec rășină: întăritor 100:16
Diametrul tubului cilindric al rășinii 30 mm
Diametrul tubului cilindric al întaritorului 13,3 mm
Volumul maxim al dozajului 54,92 ml

Unitați de dozaj
Unitatea de dozare este formată dintr-un dozator și o unitate de ridicare cu un arbore
dozator.
Distribuitorul constă din supape de intrare și de evacuare acționate pneumatic pentru
rășina de etanșare, părți conductoare de rășină.
Specificatii tehnice ale capului de dozare:
-supapele de admisie și evacuare sunt supape cu diafragmă
- În cazul unei unități de dozare cu 2 componente, raportul de amestecare dintre rășină și
întăritor este definit constructiv prin raportul dintre suprafețele transversale ale pistonului de
rășină și pistonul întăritorului.
- dozarea rășinii de etanșare se realizează cu ajutorul pistoanelor și/sau pistoanelor.
Cantitatea de dozat este determinată de cursa axei dozatorului.
- la prelucrarea rășinilor de etanșare cu un procent de umplutură, lichidul de spălare este
distribuit în spatele pistoanelor de amestec. Lichidul de spălare spală depunerile, prevenind
deteriorarea garniturii pistonului.

12
 Fig. 3 Capul de dozare
Alcatuirea capului de dozare:
1 - pistoane materiale
2 - supapele de evacuare
3 - supapele de admisie

Fig. 4. Stație cu 2 capete de dozare

13
 Bibliografie

[1] Kiss A.G., Noi metode de producere a spumelor poliuretanice flexibile, cu impact pozitiv
asupra mediului, Teză de doctorat, Universitatea Politehnica Timişoara, 2022;
[2] Akindoyo J.O., Beg M.D.H., Ghazali S., Islam M.R., Jeyaratnama N., Yuvaraj A.R.,
Polyurethane types, synthesis and applications - a review, RSC Adv. 6, 114453-114482,
2016;
[3] Polyurethane Foam Market by Type (Rigid Foam, Flexible Foam, Spray Foam), Enduse
Industry (Building & Construction, Bedding & Furniture, Automotive, Electronics,
Footwear, Packaging, Others), and Region - Global Forecast to 2026,
https://www.marketsandmarkets.com/Market-Reports/polyurethane-foams-market-
1251.html, Accesat: 07.12.2022;
[4] Gama N.V., Ferreira A., Barros-Timmons A., Polyurethane foams: past, present, and future,
Materials 11, 1841:1-1841:35, 2018;
[5] NIH 3D Print Exchange, https://3dprint.nih.gov/discover/3DPX-003786, Accesat:
08.12.2022;
[6] Asociația aplicatorilor de poliuretan România (AADPR), Ce este poliuretanul?,
https://www.aadpr.ro/ce-este-poliuretanul/, Accesat: 08.12.2022;
[7] Izolații profesionale cu spumă poliuretanică, Ce este poliureea?, https://izosol.ro/poliureea/,
Accesat: 07.12.2022;
[8] PDA Europe, About PDA Europe, https://pda-europe.org/, Accesat: 08.12.2022;
[9] Souza M., Kahol P.K., Gupta R.K., Introduction to polyurethane chemistry, Polyurethane
chemistry: renewable polyols and isocyanates, ACS symposium series, American chemical
society: Washington, DC, 2021;
[10] Chiru A., Ţârulescu S., Dumitraşcu D., Materiale în industria autovehiculelor - curs pentru
învățământ cu frecvență redusă, Universitatea “Transilvania” din Brașov, 2010;
[11] MBM Consult, 2-component polyurethane electrical potting compounds, http://mbm-
consult.dk/, Accesat: 07.12.2022;
[12] Zhang G.B., Liu C.H., Peng D.Y., Zhu S.K., Yang Y.N., Study on cracking failure
mechanism and countermeasures of epoxy potting adhesive, Electron. Prod. Reliab.
Environ. Test. 27, 109–113, 2009;
[13] Sun L., Yi W., Analysis of the influence of shrinkage tensile stress in potting material on the
anti-overload performance of the circuit board, Sensors 21, 2316, 2021;
[14] Ye Y., Zhu Q., The development of polyurethane, Materials Science: Materials Review,
2017;
[15] Choi S.M., Shin E.J., Zo S.M., Rao K.M., Seok Y.J., Won S.Y., Han S.S, Polyurethane-
based conductive composites: from synthesis to applications, Int. J. Mol. Sci. 23, 1938,
2022;
[16] Jung Y.S., Lee S., Park J., Shin E.J., One-shot synthesis of thermoplastic polyurethane
based on bio-polyol (polytrimethylene ether glycol) and characterization of micro-phase
separation, Polymers 14, 4269, 2022;
[17] Janik H., Sienkiewicz M., Kucinska-Lipka J, Polyurethanes, Handbook of thermoset
plastics (third edition), 253-295, 2014;
[18] Bähr M., Bitto A., Mülhaupt R., Cyclic limonene dicarbonate as a new monomer for non-
isocyanate oligo- and polyurethanes (NIPU) based upon terpenes, Green Chemistry 14,
1447-1454, 2012;
[19] Hseni Controlling risk together, Isocyanates,
https://www.hseni.gov.uk/articles/isocyanates, Accesat: 08.12.2022;

14