UNIVERSITATEA EUROPEANĂ "DRĂGAN" DIN LUGOJ

FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE

STUDII UNIVERSITARE DE MASTERAT
PROGRAMUL DE STUDII: MANAGEMENT FINANCIAR

PORTOFOLIU LA DISCIPLINA:
PRACTICI EUROPENE DE FINANȚARE A I.M.M.-URILOR

Titular disciplină: Student:

Lector univ. dr. Cosmina PORUŢIU Toma Ionela Denisa

LUGOJ
2024
 Întreprinderile mici și mijlocii (prescurtat IMM) sunt companiile care au cifra de
afaceri și numărul de salariați sub o anumită limită.
În România, întreprinderile mici și mijlocii sunt definite, conform Legii nr.346/2004, ca
fiind acele întreprinderi care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

 au un număr mediu anual de salariați mai mic de 250;

 realizează o cifra de afaceri anuală echivalentă cu până la 8 milioane de euro sau
au un rezultat anual al bilanțului contabil care nu depășește echivalentul în lei a 50
milioane euro;[1]
 respecta criteriul de independență, în sensul că nu sunt deținute în proporție de
peste 25% din capitalul social sau din drepturile de vot de către o altă întreprindere
ori de mai multe întreprinderi împreună, care nu fac parte din categoria
întreprinderilor mici și mijlocii.
În anul 2007, IMM-urile realizau aproximativ 70% din produsul intern brut al României. [2]

În funcție de mărime, IMM-urile pot fi încadrate ca:

 microîntreprinderi
 întreprinderi mici
 întreprinderi mijlocii

Pentru a stabili modul de încadrare a firmei tale trebuie să ai în vedere numărul de

angajați și valoarea cifrei de afaceri. Astfel, condițiile pentru încadrarea la
microîntreprindere, întreprindere mică, întreprindere mijlocie sunt următoarele:

1. microîntreprinderi: firmele care au până la 9 salariați și realizează o cifră de

afaceri anuală netă sau dețin active totale de până la 2 milioane euro, echivalent
în lei;
2. întreprinderi mici: firmele care au între 10 și 49 de salariați și realizează o cifră
de afaceri anuală netă sau dețin active totale de până la 10 milioane euro,
echivalent în lei;
3. întreprinderi mijlocii: firme cu un număr de salariați cuprins între 50 și 249 și
care realizează o cifră de afaceri anuală de până la 50 milioane euro, echivalent
în lei, sau dețin active totale care nu depășesc echivalentul în lei a 43 milioane
euro.

.Întreprinderi autonome În această categorie se încadrează întreprinderile care nu

corespund nici uneia dintre celelalte două tipuri, respectiv întreprinderi partenere sau
legate. O întreprindere este autonomă dacă îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:
2.2.Întreprindere parteneră Întreprindere parteneră este întreprinderea care stabileşte
parteneriate financiare importante cu una sau mai multe întreprinderi, fără ca una dintre
acestea să exercite efectiv, direct sau indirect, controlul asupra celeilalte/celorlalte,
întreprinderi partenere sunt întreprinderile care nu sunt autonome sau legate.
„Întreprinderi afiliate” sunt întreprinderile între care există oricare dintre următoarele
relații:
(a) o întreprindere deține majoritatea drepturilor de vot ale acționarilor sau ale
asociaților altei întreprinderi;
(b) o întreprindere are dreptul de a numi sau de a revoca majoritatea membrilor
organelor administrative, de conducere sau de supraveghere ale unei alte întreprinderi;
(c) o întreprindere are dreptul de a exercita o influență dominantă asupra unei alte
întreprinderi în temeiul unui contract încheiat cu întreprinderea în cauză sau în temeiul
unei prevederi din actul constitutiv sau din statutul acesteia;
(d) o întreprindere care este acționar sau asociat al unei alte întreprinderi și care
controlează singură, în temeiul unui acord cu alți acționari sau asociați ai întreprinderii
în cauză, majoritatea drepturilor de vot ale acționarilor sau ale asociaților întreprinderii
respective.
O afacere este numita start-up cand in spatele intemeierii ei se afla o idee inovatoare.
De multe ori, piata vizata este inca inexistenta sau la inceput, astfel ca este mult mai
dificil sa-ti impui intreprinderea in fata publicului.
Principalele caracteristici ale start-up-urilor sunt:

 capacitatea de inovare in domeniul vizat;

 flexibilitatea;

 modernitatea;

 accentul redus pus pe ierarhizarea functiilor.

Definitie cifra de afaceri – Cifra de afaceri reprezinta suma totala obtinuta din vanzarile
produselor si a serviciilor prestate pe o perioada de timp determinata. Altfel spus, cifra
de afaceri este totalul veniturilor realizate de o firma in urma activitatii
desfasurate.
Formula calcul cifra de afaceri >>> Cifra de afaceri se calculeaza prin insumarea
tuturor veniturilor facturate.
In mod obisnuit, cifra de afaceri se calculeaza pe un an calendaristic.

La calculul cifrei de afaceri NU vor intra:

 TVA-ul facturat
 reduceri comerciale acordate clientilor
 subventiile pentru plata personalului
 subventiile pentru investitii
 veniturile din dividende
Cifra de afaceri reprezinta modalitatea de masurare a performantelor companiilor,
indiferent de marime, putand fi clasificata in functie de puterea financiara. Este, astfel,
unul dintre cei mai importanti indicatori financiari ai unei afaceri.

Cifra de afaceri: CLASIFICARE

Orice firma isi poate calcula cifra de afaceri in functie de nevoie. Practic, exista
urmatoarele categorii de cifra de afaceri:

1. cifra de afaceri totala – reprezinta totalitatea veniturilor din vanzarea de produse

sau servicii

2. cifra de afaceri medie – reprezinta veniturile din vanzarea unei categorii de

produse sau servicii

3. cifra de afaceri marginala – reprezinta veniturile din vanzarea unei categorii de

produse sau servicii

Diferenta intre cifra de afaceri si profit

Cifra de afaceri = Suma incasarilor
Profit = Venitul total din care se scad cheltuielile implicate (salarii, chirii s.a.)
Asadar, cifra de afaceri a unei companii nu este unul si acelasi lucru cu profitul
acesteia!
Observatie: In prezent exista impozit pe profit, insa in 2017 a avut loc in Guvern o
discutie cu privire la schimbarea si introducerea de la 1 ianuarie 2018 a impozitului pe
cifra de afaceri (cu mai multe trepte de impozitare). Reactiile au fost negative, dat fiind
faptul ca anumite companii ar fi fost avantajate.

Cererea și oferta este un model economic din teoria economică dezvoltat

de Antoine Augustin Cournot, publicat în 1838. În 1868 Alfred Marshall a încercat
să utilizeze acest model pentru a explica economiile competitive și a face predicții
asupra prețului și a cantității de bunuri produse.

Cererea reprezintă nevoile de bunuri si servicii care se satisfac prin intermediul

pietei, adică prin vânzare-cumpărare. Cererea are drept suport puterea de
cumpărare a oamenilor; de aceea, ea exprimă , în același timp, cantitatea de bunuri
si servicii cerute, la un moment dar, la prețurile existente, considerând date
veniturile și preferințele cumpărătorilor
Oferta reprezintă cantitatea de bunuri sau servicii pe care un agent economic este
dispus să o ofere spre vânzare într-o anumită perioadă de timp. Oferta ca și cererea se
referă la un preț anume, și poate fi privită ca ofertă a unui bun, a unei industrii, a unei
firme și ca ofertă totală de piață. Desigur, în funcție de nivelul cererii, cantitatea care se
vinde efectiv poate să difere de cantitatea oferită.

Principalii factori de care depinde dinamica cererii sunt: nevoile, venitul si prețul. Relația
dintre cheltuielile de consum și venit a fost analizată în sec al XIX-lea pentru prima dată,
de către E. Engel și poartă denumirea de "curba lui Engel".
Din punct de vedere stiintific, amortizarea reprezinta modalitatea prin care costul
activelor imobilizate este desfasurat pe parcursul duratei de viata utila a acestora.
Aceasta definitie reprezinta un concept destul de greu de digerat de un non-finantist,
mai ales ca semnifica si o cheltuiala calculata.
In comportamentul producatorului si al consumatorului, costul constituie un indicator
economic de o mare insemnatate; inainte de a intreprinde ceva, el isi formuleaza
intrebarea, aparent simpla, cat costa? Astfel, costul reprezinta un criteriu si un instrument
de comparare in alegerea variantei de productie si de consum atunci cand este vorba de
materii prime, masini, utilaje, instalatii, angajare de salariati, ca si in cazul aprovizionarii cu
alimente, organizarii concediului, efectuarii de excursii, vizionarii de spectacole.
Costul de oportunitate reprezintă valoarea celei mai bune dintre șansele sacrificate, la
care se renunță atunci când se face o alegere oarecare. Cu alte cuvinte, el măsoară
cea mai mare pierdere dintre variantele sacrificate, considerându-se că alegerea făcută
constituie „câștigul”.
Oferta reprezintă cantitatea de bunuri sau servicii pe care un agent economic este
dispus să o ofere spre vânzare într-o anumită perioadă de timp.
Capitalul de risc este capitalul financiar oferit companiilor în stadiul incipient,
cu risc ridicat și potențial ridicat pentru a se putea dezvolta
Întrucât capitalul de risc este un catalizator pentru inovare, pentru crearea de locuri de
muncă și pentru creștere economică, UE oferă fonduri pentru îmbunătățirea accesului la
acesta al întreprinderilor europene în etapele de demarare (start-up) și de creștere
(growth).
Creșterea economică reprezintă variația pozitivă a producerii de bunuri și
de servicii într-o economie pe o perioadă determinată, în general îndelungată.
Indicatorul cel mai utilizat pentru a măsura creșterea este produsul intern brut
iferența dintre creștere și dezvoltare economică este următoarea: creșterea are legătură
cu creșterea productivității și a veniturilor unui teritoriu. La rândul său, dezvoltarea se
concentrează pe măsurarea îmbunătățirilor condițiilor de viață ale unei populații.
În acest sens, conceptele de creștere economică și dezvoltare sunt esențiale pentru a
evalua performanța țărilor în ceea ce privește realizarea obiectivelor lor economice și
sociale.

Cu toate acestea, relația dintre creștere economică și dezvoltare este dezechilibrată. O

țară își poate crește veniturile și productivitatea, dar acest lucru nu se reflectă
întotdeauna în ratele sale de dezvoltare.

Pe de altă parte, atunci când o populație realizează îmbunătățiri individuale din

creșterea veniturilor, aceasta are un impact asupra creșterii economice a teritoriului pe
care îl ocupă.

Conceptul general „fonduri europene” desemnează instrumentele de finanțare

nerambursabilă alocate Statelor Membre ale Uniunii Europene (UE), pentru a reduce
decalajele de dezvoltare economică și socială dintre acestea. Fondurile europene sunt
gestionate în comun de Comisia Europeană și de fiecare stat membru în parte.
Pentru România, Fondurile Europene Structurale și de Investiții (Fondurile ESI) sunt
principala sursă de finanțare a Programelor Operaționale care au ca principal obiectiv
implementarea Politicii de Coeziune economică și socială la nivel național.
Sfarsitul primului paragraf
Fondurile ESI cuprind:
 Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR);
 Fondul Social European (FSE);
 Fondul de Coeziune (FC);
 Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR);
 Fondul European pentru Pescuit și Afaceri Maritime (FEPAM).
Toți europenii și mulți oameni din alte părți ale lumii beneficiază direct sau indirect de
bugetul UE. Acesta ajută milioane de studenți, mii de cercetători și multe orașe, regiuni
și organizații non-profit. Toți cetățenii UE pot solicita finanțare din partea UE