Universitatea “DANUBIUS” Galati

Facultatea de Ştiinte Economice

GESTIUNEA FINANCIARĂ A AFACERILOR ÎN SPAŢIUL EUROPEAN

MASTER

IMPORTANŢA IMM-URILOR PENTRU

MEDIUL DE AFACERI ROMÂNESC

TITULARUL DISCIPLINEI:
Lector.Univ.Dr. Gabriela MARCHIS

GALAŢI

1
 REZUMAT

IMM-urile reprezintă coloana vertebrală a economiei în toate ţările şi experienţa

UE arată că sectorul IMM poate aduce o contribuţie esenţială la PIB şi la reducerea
şomajului (60% din PIB şi aproximativ 70% din totalul forţei de muncă). IMM-urile au
capacitatea de a răspunde în mod flexibil cerinţelor unei pieţe puternic concurenţiale şi de
a se adapta rapid la schimbările ciclice şi structurale ale economiei globale.
Întreprinderile micro, mici şi mijlocii (IMM) joacă un rol esenţial în economia
europeană. Ele reprezintă o sursă de abilităţi antreprenoriale, inovare şi creare de locuri
de muncă. În Uniunea Europeană extinsă la 25 de ţări, aproximativ 23 de milioane de
IMM-uri asigură în jur de 75 de milioane de locuri de muncă şi reprezintă 99% din toate
întreprinderile.
În 75,43% din firme (faţă de 62,34% în 2008) se urmăreşte comunicarea cu
furnizorii sau clienţii, în 62,88% dintre companii (faţă de 61,88% în 2008) se vizează
obţinerea informaţiilor despre mediul de afaceri, în 44,04% dintre organizaţii (faţă de
28,50% în 2008) se are în vedere facilitarea comunicării în cadrul acestora, iar în 38,49%
din unităţile economice (faţă de 24,84% în 2008) se efectuează tranzacţii sau plăţi
electronice. Implicarea unui număr tot mai mare de IMM-uri în activităţi de producţie
arată că sectorul IMM în ansamblu a ajuns într-o nouă fază de dezvoltare, având în
vedere că IMM-urile din industrie sunt mai mari şi au o durată de funcţionare mai
îndelungată, în comparaţie cu IMM-urile din sectorul serviciilor.

CUVINTE CHEIE:

întreprinderi mici şi mijlocii, plan de dezvoltare, politică de dezvoltare, program

de acţiune

2
 INTRODUCERE

Nu există o definiţie acceptată unanim a micilor afaceri. Astfel, în aprecierea

"mărimii" micilor afaceri uneori se iau în considerare criterii cantitative, cum sunt
numărul de salariaţi, volumul vânzărilor etc. Alteori, se consideră că o mică afacere
trebuie să-şi aibă limitat domeniul la piaţa locală. Într-o altă concepţie, afacerile sunt
categorisite ca mici, în funcţie de natura firmei, ca farmacii, magazine de bijuterii, haine
etc.
Una din cele mai vechi definiţii ale micilor afaceri este cea dată prin Legea
micilor afaceri din 1934 din S.U.A.: "o mică afacere este aceea care este deţinută şi
condusă în mod independent şi nu este dominantă în domeniul ei de activitate".
În România, potrivit Legii 346/20041 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării
întreprinderilor mici şi mijlocii, criteriile după care sunt definite întreprinderile sunt
numărul de salariaţi, cifra de afaceri şi independenţa, astfel:
Numarul de salariaţi:
- microintreprinderi: până la 9 salariaţi;
- întreprinderi mici: 10-49 salariaţi;
- întreprinderi mijlocii: 50-249 salariaţi.
Cifra de afaceri: până la 8 milioane EURO (sau un rezultat anual al bilanţului
contabil ce nu depăşeşte 5 milioane EURO).
Independenţa: Nu sunt deţinute în proporţie mai mare de 25% din capitalul social
sau din drepturile de vot de o altă întreprindere sau de mai multe întreprinderi împreună,
care nu fac parte din întreprinderile mici şi mijlocii.
O definiţie hazlie: O mică afacere este aceea în care îţi poti aduce şi câinele la
lucru.

1
Legea 346/2004 - privind stimularea infiinţarii si dezvoltării IMM, Publicată in Monitorul Oficial nr. 681
din 29 iulie 2004

3
 Într-o Uniune Europeană extinsă, micile afaceri vor continua să fie cheia
generării de creştere economică, competitivităţii şi locurilor de muncă.

Termenul de IMM conţinut în legislaţia Uniunii Europene a fost pentru prima oară
definit de Recomandarea nr. 96/280/CE privind definiţia întreprinderilor mici şi mijlocii.
Definiţia actuală este conţinută de Recomandarea nr. 2003361/CE privind definiţia
microîntreprinderilor şi a întreprinderilor mici şi mijlocii. Sinteza definiţiei termenului de
întreprindere mică şi mijlocie este prezentată în tabelul de mai jos.

Definiţia Întreprinderii Mici şi Mijlocii

Criteriu Microîntreprindere Întreprindere Întreprindere În
mică mijlocie
Număr angajaţi < 10 < 50 < 250
Cifra anuală de - < 7 mil. Euro < 40 mil. Euro
afaceri

SAU
< 5 mil. Euro < 27 mil. Euro
Bilanţ contabil -
Maxim 25% din capitalul social
Independenţa - sau din drepturile de vot sunt
deţinute de una sau mai multe
întreprinderi care nu sunt IMM-uri
vederea atingerii obiectivelor stabilite de Carta Europeană pentru Întreprinderile Mici,
Agenţia Naţională pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie a elaborat
Programul Naţional pentru înfiinţarea şi dezvoltarea incubatoarelor de afaceri, în scopul
stimulării dezvoltării afacerilor şi a iniţiativelor inovative, sprijinirii creării şi dezvoltării
(pe plan local) de întreprinderi mici şi mijlocii, creării de noi locuri de muncă, creării şi
dezvoltării de legături între potenţialul tehnologic şi cel antreprenorial, îmbunătăţirii
tehnologiilor şi calificării personalului din întreprinderi, utilizării resurselor din sistemul
de cercetare-dezvoltare.
Încă de la înfiinţarea sa, în 1956, prin tratatul de la Roma, Uniunea Europeană a
acordat o atenţie deosebită întreprinderii, considerată ca forţă motrică a economiei. Ca
atare, strategiile şi politicile elaborate în decursul timpului au fost centrate pe
întreprinderi. Întreprinderile mici şi mijlocii sunt organisme cu vocaţie industrială sau
comercială cu un centru de profit şi cu o singură activitate.

4
 Categoria de întreprinderi mici şi mijlocii s-a bucurat de o atenţie specială. Anul
1983, a fost proclamat anul întreprinderilor mici, mijlocii şi artizanale, cu care prilej s-a
adoptat şi un program special de acţiune pe trei ani, vizând stimularea dezvoltării lor. În
1986, s-a adoptat un alt program pe termen lung, mai complex şi stimulativ pentru IMM-
uri. Tot în acest an s-a desemnat la nivelul Uniunii Europene un comisar special care să se
ocupe de problemele IMM-urilor. Patru ani mai târziu, în 1990, s-a înfiinţat Direcţia
Generală (Minister al UE) XXIII, specializată pe IMM-uri. În continuare, abordarea şi
soluţionarea multiplelor aspecte implicate de înfiinţarea, funcţionarea şi dezvoltarea
acestei categorii de firme devine, treptat, din ce în ce mai profesionistă, cu efecte directe
în plan economic şi social.
Fondurile Structurale pot fi folosite pentru crearea de poli de competitivitate, prin
susţinerea incubatoarelor de afaceri, în vederea dezvoltării IMM-urilor şi atragerii
investitorilor. Intervenţia lor trebuie să se materializeze în dezvoltarea armonioasă a
regiunilor europene şi nu în adâncirea inegalităţilor de dezvoltare. 2

CERCETĂRI EFECTUATE ÎN IMPORTANŢA IMM-URILOR ÎN

MEDIUL DE AFACERI ROMÂNESC

IMM-urile sunt un domeniu separat de cercetare. Pot fi aduse două argumente

principale, care împreună justifică atenţia specifică pentru această subpopulaţie de
întreprinderi private.
Primul este un argument de natură cantitativă. IMM-urile formează o parte vitală
şi mare a economiei moderne.
Al doilea argument este mai mult calitativ. În ciuda caracterului de eterogenitate
al sectorului IMM-urilor, acestea se diferenţiază de firmele mari în multe privinţe. Dacă
firma devine mai mare, nevoia de descentralizare şi comunicare între salariaţi şi
departamente se mareşte. Aceasta necesită un anumit nivel de standardizare, specializare
şi formalizare. De asemenea, firmele mici au mai puţine resurse financiare decât firmele
mari, şi adesea au dificultăţi mai mari în obţinerea acestor resurse.

2
Impactul extinderii Uniunii Europene asupra strategiiilor şi politicilor regionale – G. Marchis, Ed.
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2009

5
 O diferenţă importantă între întreprinderile mici şi cele mari este relaţia dintre
proprietari şi forţa de muncă. În timp ce în firmele mari, proprietarii şi forţa de muncă
sunt, în general, independenţi unul faţă de altul, în firmele mici proprietarul are o poziţie
dominantă în firmă şi ia parte în mod direct la procesul de producţie.
Firma reproduce amprenta personală a întreprinzătorului, în multe privinţe.Scopul
principal al firmei (profit, creştere, stabilitate, satisfacţia muncii).
Orientarea (tehnică, comercială, socială), stilul comunicării interne şi externe,
condiţiile de muncă, etc. Unii proprietari de firme mici sunt motivaţi de “adevăratul”
intreprenoriat Schumpeterian, alţii către a menţine modele tradiţionale, menţinându-şi
independenţa, rămânând mici, având o viaţa liniştită.
Odată stabilite ţelurile organizaţiei, firmele mici şi mari vor aplica strategii
diferite pentru a le atinge. Presupunând adoptarea unei strategii raţionale, aceasta implică
stabilirea informaţiilor necesare, obţinerea lor, interpretarea lor corectă, şi folosirea lor
pentru a obţine o strategie optimă pentru informaţia dată. Totuşi, formularea unei strategii
poate fi mai degrabă un proces emergent decât unul deliberat. Raţionalitatea unui
angajator este limitată. Cunoaşterea alternativelor şi consecintelor depinde de limitele
cunoaşterii şi el suferă adesea de lipsa motivării de a declanşa studii complete asupra
situaţiei. Firmele mici au mai puţină experienţă şi o capacitate limitată în a dobândi
cunoştinte. O cauză principală pentru această lipsă de experienţă şi capacitate limitată,
este lipsa de forţă de muncă şi timp pentru management. Majoritatea patronilor sunt
implicaţi în grijile de fiecare zi, datorate participării lor directe în procesul de producţie.
Pe de altă parte, patronii de firme mici nu au de regulă pregătire managerială
formală, iar posibilităţile de a câştiga competenţă managerială prin cooperare cu
manageri angajaţi sunt limitate. În consecinţă, adesea patronii nu utilizează corect
uneltele clasice de management. Având şi puţini angajaţi, deciziile de personal apar mai
rar, ceea ce duce la lipsa de experienţă şi rutină în domeniul MRU. Pentru firmele mici,
perspectiva este adesea dominată, şi prin urmare restrânsă, de perspectiva personală a
întreprinzătorului. Aceasta explică eterogenitatea strategiilor organizaţionale în IMM-uri.
Întreprinderile mici şi mijlocii au avut şi continuă să aibă un rol deosebit în
cadrul economiei.

6
 1) P. Drucker3 afirmă că micile afaceri reprezintă catalizatorul principal al creşterii
economice.
2) R. Reagan sublinia că micile afaceri reprezintă "inima şi sufletul economiei
de piaţă".
3) M. Coltman4 arată că ele constituie coloana vertebrală a sistemului economic
al întreprinderii libere.
Micile afaceri au contribuit în mod esenţial la dezvoltarea statelor industrializate
şi la dobândirea recentei prosperitati a unor ţări din sud-estul Asiei. Micile afaceri au o
deosebită importanţă funcţională în economie pentru următoarele motive: - furnizarea de
locuri de muncă. Există 19 milioane de IMM-uri în Uniunea Europeană reprezentând cam
99 % din toate întreprinderile UE şi care angajează mai mult de 74 milioane oameni.
De unde vine oare puterea micilor afaceri de a crea locuri de muncă? Din puterea
inovaţiei. Firmele mari fac investiţii imense în tehnologie. Ele sunt preocupate în mod
necesar să păstreze aceste investiţii. Întreprinzătorii nu au astfel de restricţii, ei investesc
în noi tehnologii şi procese. În principalele ţări dezvoltate această putere a
întreprinzătorului este cu siguranţă susţinută de schimbările tehnologice dramatice din
domeniul electronicii.
Tipuri de întreprinzători: micul intreprinzător este persoana care iniţiază o afacere
cu un ritm de creştere scăzut, întreprinzătorii - orientaţi spre creştere sunt denumiţi
întreprinzători orientaţi spre oportunităţi şi promoterii, acei întreprinzători care sunt
adepţii unei creşteri foarte susţinute. Aceştia folosesc toate mijloacele posibile pentru ca
afacerea să se dezvolte într-un ritm cât mai rapid.5
Interdependenţa afacerilor este realitatea fundamentală a vieţii economice
moderne. Nici o afacere modernă nu este o entitate în sine. Ea trebuie să cumpere de la
alte firme şi să vândă fie la diferiţi oameni de afaceri, fie la consumatori, în competiţie cu
multe alte firme. În plus, numeroasele mici afaceri permit celor de mare anvergură să se
concentreze asupra acelor activităţi în care efortul lor este mai eficient.

3
A fost un scriitor, un consultant de management
4
M. Coltman este autorul cartii " Ospitalitatea contabilitatii managementului" editia a 8 a.
5
Constantin Sasu, Robert Bernier, Enciclopedia intreprinzătorului, Editura Economică, Bucureşti, 1999,
p.58

7
 Existenţa unei colectivităţi de mici afaceri puternice şi sănătoase reprezintă cel
mai bun mijloc de menţinere a competiţiei, de a preveni controlul monopolist al unei
ramuri şi asigurarea în acest fel a populaţiei de avantajele concurenţei, prin preţuri mai
accesibile, calitate superioară a produselor, termene de credit mai avantajoase. În esenţă,
rivalitatea este pentru atragerea clienţilor. Dacă scopul economiei este să existe
competiţie liberă cu adevărat, trebuie să existe în mod imperios firme independente.
Economia de piaţă asigură libertatea întreprinderilor şi creează oportunităţi pentru
capacităţile individuale creatoare, precum şi mijloace de trai pentru un larg segment al
populaţiei. Menţinerea competiţiei este cea mai bună asigurare că economia va rămâne
dinamică şi va aduce un curent continuu de inovaţii, idei noi, experimente şi eforturi de
pionierat.
Aprovizionarea cu bunuri şi prestarea de servicii către populaţie. Micile firme,
prin sfera largă de activităţi pe care o desfăşoară, contribuie în mod esenţial la
aprovizionarea cu o gamă largă de produse, precum şi la prestarea unor servicii de o
calitate superioară marilor firme.
Un plus de cunoaştere privind distribuţia firmelor mici şi mijlocii se obţine dacă
introducem un nou criteriu de diferenţiere – gruparea după volumul cifrei de afaceri, pe
trei clase:
1- până la 200.000 (mii lei),
2 - între 200.000- 2.000.000 şi respectiv
3 - peste 2.000.000. mii lei.
Distribuţia regională a IMM- urilor pe clase de mărime după cifra de afaceri în România
Regiunea Grupe dupa marimea cifrei de afaceri (mil lei)
Sub 200- Peste Total
200 2000 2000
Sud 2578 1384 6843 46468
2 3
Vest 1881 1054 5839 35204
8 7
Centru 2571 1508 8121 48921
6 4
Bucureşti 3870 2433 1786 80908
6 8 2
Total 2199 1184 6617 40452
14 41 1 6
Sursa: www.cnipmmr.ro/publicatii

8
 Repartizarea IMM-urilor după cele două criterii: regiunea de dezvoltare şi clasa
de mărime după cifra de afaceri se prezintă în tabelul anterior.
În comerţul cu amănuntul IMM-urile oferă mărfuri spre vânzare direct
consumatorilor şi ele se pot clasifica în: lanţuri de magazine sau unităţi independente.6
Se constată faptul că cea mai ridicată pondere o deţin firmele cu până la 200.000
mii lei cifră de afaceri (54,4%). Pe regiuni în Sud, această grupă deţine 62,3% din total.
Doar în regiunea 8 (Bucureşti+Ilfov), ponderea este mai redusă (47,8%), fiind ridicată la
categoria celor cu forţă economică mai semnificativă (peste 2.000.000 mii lei), cu o
pondere de 22%.
Micile afaceri sunt sursa cheie pentru noi locuri de muncă, inovare, dinamism
economic şi o includere socială ridicată în Uniunea Europeană. Ei sunt jucătorii principali
în aşa numita strategie de la Lisabona (Strategia Europeană de la Lisabona a definit
obiectivul transformării Europei în economia cea mai competitivă, cea mai dinamică şi
cea mai documentată din lume până în 2010, este totuşi cea mai potrivită pentru a prinde
trenul schimbărilor aduse de secolul 21 şi pentru a reuşi în cadrul competiţiei globale).
Una din ţintele acestei strategii este angajarea totală a forţei de muncă. Acest
obiectiv nu poate fi atins decât dacă există afaceri dinamice şi în creştere, care să creeze
noi locuri de muncă şi să adopte inovarea. Este evident că micile întreprinderi nu pot face
faţă singure acestei provocări. Un pas important pentru atingerea obiectivului este
îmbunătăţirea mediului în care operează întreprinderile. Această înseamnă în practică că
Statele Membre, ţările candidate şi Comisia să facă legi şi să creeze măsuri politice
favorabile micilor întreprinderi.7
Carta Europeană a Întreprinderilor Mici8 aprobată de liderii UE la Consiliul
European de la Feira în iunie 2000 cuprinde referinţe la noile provocãri din cadrul UE
într-o abordare:
- comprehensivã, care se bazeazã pe conceptul "Măsuri de sprijin începând cu
întreprinderile mici" (Think small first);
6
În vederea integrării, IMM-urile româneşti trebuie să facă un efort comun – Raluca Florescu, În : Revista
afaceri IMM,
7
www.mie.ro/euroimm
8
Carta Europeană a Întreprinderilor Mici, adoptată de liderii europeni în iunie 2000, urmăreşte
îmbunătăţirea mediului de afaceri şi pregătirea întreprinderilor mici pentru a exploata la maximum
beneficiile

9
 - inclusivã, care vizeazã toate domeniile orizontale de intervenţie pentru IMM;
- pragmaticã, care vizeazã dezvoltarea parteneriatelor între statele membre şi
partenerii de susţinere a IMM la nivel local/regional.
Carta solicită Comisiei şi Statelor Membre să acţioneze pentru sprijinirea şi
încurajarea micilor întreprinderi în zece domenii cheie:
- educaţie şi instruire pentru spiritul antreprenorial;
- începerea unei afaceri mai ieftin şi mai rapid;
- legislaţie şi reglementări mai bune;
- disponibilitatea calificărilor;
- îmbunătăţirea accesului on-line;
- mai multe informaţii despre Piaţa Unică;
- taxare şi alte probleme financiare;
- întărirea capacităţii tehnologice a întreprinderilor mici;
- folosirea modelelor e-business şi dezvoltarea de instrumente de calitate pentru
sprijinirea afacerilor mici;
- dezvoltarea unui mod mai puternic şi mai eficient de reprezentare a intereselor
micilor întreprinderi la nivelul Uniunii şi la nivel naţional.
Procesul de includere a ţărilor candidate în strategia de la Lisabona a fost lansat în
2001, când Comisia, în strânsă cooperare cu ţările candidate, a întocmit un raport asupra
măsurilor ţărilor candidate pentru sprijinirea spiritului antreprenorial şi a competitivităţii.
Raportul final identifică şi compară cele mai bune practici în domeniile selectate ale
politicii privind întreprinderile. Este util pentru efortul ţărilor candidate de a îmbunătăţi
mediul de afaceri, să deţină informaţii despre bune practici în alte ţări. În aprilie 2002, la
Conferinţa de la Maribor (Slovenia), toate cele treisprezece ţări candidate la aderarea UE
şi-au luat angajamentul să îmbunătăţească mediul de afaceri în cele zece domenii
acoperite de Carta.
Anjagamentul pentru priorităţile Cartei este crucial pentru implicarea ţărilor
candidate mai extensiv în politicile şi metodele de lucru destinate să ajute Europa să
devină cea mai competitivă economie a lumii. Carta este un instrument pentru
promovarea spiritului antreprenorial local şi pentru îmbunătăţirea mediului de afaceri în
întreagă Europa.

10
 Începând din 2002 implementarea sa în ţările candidate este monitorizată. Primul
raport de implementare privind performanţa acesteia, adoptat în ianuarie 2003, scoate în
evidenţă zonele în carea fost înregistrat progres (educaţia pentru spiritul antreprenorial,
simplificarea procedurilor şi o legislaţie mai bună), dar şi zone în care este nevoie urgentă
de progres (acces la finanţări, inovare şi reprezentarea intereselor IMM-urilor). Raportul
este însoţit de rapoarte naţionale detaliate, furnizate de ţări, care conţin informaţii utile
asupra iniţiativelor luate pentru implementarea Cartei şi detalii de contact.
Standardele sunt acorduri documentate, voluntare, care stabilesc criteriile
importante pentru produse, servicii şi procese. Standardele, de aceea, ajută la asigurarea
că produsele şi serviciile corespund scopului şi sunt comparabile şi compatibile.
Standardizarea nu poate fi impusă: numai dacă piaţa vede un interes în producerea
sau folosirea standardelor poate să o facă. Adoptarea şi implementarea de standarde UE
în ţările candidate este una din condiţiile pentru participarea completă în Piaţa Unică.
Este de aceea important pentru industriile din ţările candidate să cunoască standardizarea
Europeana şi să le folosească eficient. Standardele joacă un rol util în sprijinirea creării
pieţei unice prin sprijinirea unei serii de legislaţie numită directive noua abordare.
Această legislaţie valabilă la nivel European stabileşte cerinţele cheie pe care
produsele trebuie să le îndeplinească pentru a putea fi vândute în întreagă Uniune
Europeană. Directivele în noua abordare sunt speciale în sensul că nu conţin detalii
tehnice; ele conţin doar cerinţe generale de siguranţă. Producătorii au de aceea nevoie să
traducă aceste cerinţe generale esenţiale în soluţii tehnice. Unul din cele mai bune moduri
în care producătorii pot să facă acest lucru este să folosească standardele europene special
dezvoltate. Aceste standarde sunt numite standarde armonizate şi ele dau o prezumţie de
conformitate cu directiva pentru care au fost scrise.
Standardele Europene sunt mijloace de intărire a competitivităţii intreprinderilor
in UE. Ele pot ajuta protecţia sănătăţii, siguranţei şi mediului cetăţenilor Europei.
Standardele oferă soluţii tehnice la eventuale probleme şi facilitează comerţul şi
cooperarea în toată Comunitatea Europeană. Ele ajuta la transferul şi diseminarea
tehnologiei în beneficiul tuturor.
Prognozele generale asupra vieţii IMM-urilor după aderarea României la UE nu
sună foarte bine. Cu toate acestea părerile sunt împărţite între specialişti. Pentru a

11
constata clar care vor fi efectele pozitive şi cele negative, se face o separare a lor pentru o
mai bună percepţie.
Înainte cu un an de integrare majoritatea specialiştilor dădeau un diagnostic
întregii economii româneşti, acesta putând fi urmărit în cele ce urmează.
Integrarea României in Uniunea Europeană, produce o serie de efecte pozitive şi
negative asupra economiei locale, însă impactul integrării asupra economiei nu se va
simţi peste noapte.
La nivel macroeconomic integrarea europeană aduce un salt al producţiei interne
şi o creştere economică, în primii 5-7 ani de la aderare, mai ridicată decât în ţările vechi
membre ale UE.
De asemenea, luând exemplul statelor care au aderat în 2004, se poate aprecia că
după aderare preţurile, salariile şi inflaţia pot înregista un puseu, urmând ca ulterior aceşti
indicatori să revină la cotele normale. În plus, este posibil să apară o volatilitate mai mare
a cursului de schimb.
Specialiştii din piaţă susţin că efectele pozitive ale aderării se fac simţite în primii
2-3 ani de la aderare, prin îmbunătăţirea serviciilor, a sistemului de sănătate şi educaţie
sau prin crearea unor pieţe eficiente. În ceea ce priveşte impactul aderării la UE pe
domenii, este de remarcat faptul că din cele 19 sectoare analizate, aproape jumătate
resimt efectele aderării după primul an de la integrare. Printre aceste domenii se numără
leasing-ul, IMM-urile, telefonia, internetul, industria hardware, industria software, etc. La
polul opus, există domenii care resimt efectele aderării după 3 ani (ex. piaţa de capital,
industria bancară, turismul sau industria HR) dar şi pe o perioadă mai lungă de timp, 5
ani, aşa cum este cazul agriculturii. În timp ce domeniile cele mai performante resimt
efectele pozitive ale aderării, pe termen scurt anumite ramuri din economie dispar sau îşi
încetinesc evoluţia. În această categorie intră domeniile mari poluante sau marii
consumatori de energie. Sectorul cel mai sensibil din punctul de vedere al aderării este cel
al IMM-urilor. Astfel, după aderare multe IMM-uri trebuie să-şi restrângă activitatea sau
să se autodizolve pentru că nu fac faţă competiţiei venite din partea UE. Totodată
companiile din industria textilă, a lemnului şi a produselor din lemn, precum şi industria
mobilei trebuie să-şi regândească strategia pentru a putea rezista pe piaţă. 9
9
www.smartfiancial.ro

12
 Turismul şi transportul sunt domenii care beneficiază de pe urma aderării. O
problemă a României este aceea că, la fel ca şi statele care au aderat în anul 2004, are o
putere redusă de absorbţie a fondurilor europene. Astfel de ţări nu au reuşit să atragă mai
mult de 10-mai multde 10-11% din fondurile postaderare. În general, în industria FMCG
(Fast Moving Consummer Goods) efectele aderării s-au făcut simţite la câteva luni de la
aderare. În acest domeniu, integrarea presupune o intensificare a competiţiei, ceea ce
atrage după sine o consolidare a pieţei; investiţii masive în brandurile locale; găsirea unor
canale de comunicare alternative, cum sunt magazinele. În plus, creşterea competiţiei îi
obligă pe producători să se adreseze cumpărătorilor mai mult la raft şi să le ofere valoare
la punctul de vânzare.
După integrarea în UE, 60% dintre IMM-uri au dat faliment, indiferent de nivelul
de pregătire pe care l-au atins în perioada de preaderare, spun cei de la BMG (Business
Media Group). Acest lucru se explică prin faptul că managerii au trebuit să-şi schimbe
radical abordarea, standardizarea însemnând nu numai crearea standardelor, ci şi
aplicarea lor O provocare pentru IMM-uri este creşterea productivităţii în condiţiile în
care productivitatea medie a unui IMM este de 19 ori mai mică decât media europeană.
De altfel, IMM-urile resimt efectele aderării încă de la 1 an de la integrarea in UE.
Impactul aderării României la UE asupra industriei locale se simte la 2 ani de la
momentul aderării. Cea mai mare provocare este creşterea competitivităţii şi a eficienţei
astfel încât companiile din România fac faţă competiţiei venite din partea comunităţii
europene. Ca efect al aderării, este posibilă o majorare a costurilor salariale, o scădere
relativă a puterii de cumpărare a populaţiei, ceea determină o stagnare a cererii de
produse industriale.
Efectele îmbunătăţirii infrastructurii se fac resimţite pe termen lung (3 -10 ani).
Cele mai afectate de aderarea la UE sunt industria alimentară, a bunurilor de larg consum
şi retailul, iar cele avantajate sunt sectoarele cu potenţial mare de export şi care
beneficiază de costuri mici (industria medicamentelor generice, cea de petrol şi rafinare,
domeniul auto şi al componentelor auto, producătorii de materii prime). Ulterior,
următorii 2-3 ani de la integrare, migraţia forţei de muncă se întoarce la un nivel de
echilibru. Odată cu aderarea la UE are loc o creştere a pachetelor salariale prin
diversificarea beneficiilor.

13
 Conform analiştilor, o lege veche a economiei spune că, dacă industria
prelucrătoare nu creşte cu peste 3% într-un an, creşterea economică a unei ţări este în
pericol. Datele din studiile de specialitate arată că România se apropie îngrijorător de
acest prag. Cauza este performanţa slabă a sectoarelor cheie, cu ponderi importante la
export.
În schimb, alte sectoare care, potrivit analizelor de specialitate, ar trebui
încurajate, nu au fost băgate în seamă în România: maşinile electrice, tehnica de calcul şi
echipamente de telecomunicaţii, mijloace de transport. Ele au un potenţial enorm de
creştere, dar deocamdată nu există multe acţiuni şi efecte concrete în aceste domenii.
S-a efectuat o analiză asupra evoluţiei economice din 169 de state, pe timp de 25
de ani, care a demonstrat fără nici un echivoc că ţările care au dezvoltat industria
prelucrătoare într-un ritm mai puternic au dezvoltat un anumit ansamblu de sectoare.
Acestea sunt: maşinile electrice, mijloace de calcul, echipamente de telecomunicaţii,
aparate de măsură, mijloace de transport rutier.
În România nu s-a dezvoltat nici unul dintre acestea. Cu o singură excepţie:
investiţiile realizate de o multinaţională din domeniul auto. În afară de asta, nu avem în
România firme puternice, filiale ale multinationalelor care să împingă în faţă aceste
domenii.
Exemple:
România a pariat pe câteva domenii care, în prezent, pot fi considerate
"necâştigătoare", raportat la competitivitatea lor pe plan extern, mai ales în relaţiile cu
Uniunea Europeană.
La textile, îmbrăcăminte şi pielărie-încălţăminte, şocul concurenţei produselor
chinezeşti a adus aproape în pragul falimentului producătorii din România şi Uniunea
Europeană în egală măsură. Industria alimentară şi de băuturi prezintă o situaţie
paradoxală: este bine "înfiptă" pe plan intern, dar are performanţe aproape zero la export.
UE: reprezintă 8% din valoarea adăugată brută, în totalul industriei prelucratoare,
în scădere ca producţie. Media de scădere în anii 1993-2006 este de 3%. Provocări
esenţiale: inovaţia, drepturile de proprietate intelectuală, competiţia ţărilor cu forţa de
muncă ieftină. Restructurările sunt cheia pentru creşterea performanţei.

14
 România: considerat sector cu avantaj relativ global şi relativ stabil. Ca procente
în structura producţiei industriale, a scăzut continuu, cel mai mult de la 18% în 1998 la
12% în 2002. Acum la începutul lui 2008 este de 13%.
UE: reprezintă 20% din valoarea adăugată brută din industria prelucratoare şi este
caracterizată prin raţe de creştere medii şi ridicate. Cele mai mari provocări ţin de
legislaţie şi inovaţie.
Prelucrarea lemnului şi mobilă se descurcă ceva mai bine, în mare parte, datorită
exploatărilor masive de masă lemnoasă. În anii 2004 şi 2005, cotele de exploatare la nivel
national au fost de aproape 9 milioane metri cubi.
Slaba performanţă a sectoarelor cheie ale industriei de prelucrare, din ultimul an,
nu conferă perspective prea încurajatoare nici pentru anul acesta sau 2007. Integrarea în
Uniunea Europeană surprinde neplăcut întreprinzătorii care nu şi-au pus la punct
sistemele de management al calităţii sau standardele de mediu.
Acesta reprezintă, potrivit experţilor, numai unul din factorii care dau dureri de
cap companiilor româneşti. "Sectoarele industriale trec acum printr-o restructurare
forţată.
Pentru majoritatea firmelor, această restructurare înseamnă reducerea cotelor de
piaţă şi a marjelor de profit. În principiu, restructurarea a constat în o serie de presiuni
conjuncturale: cursul de schimb, liberalizarea comercială prin acordurile internaţionale,
concurenţa mărfurilor asiatice, în special pe sectoarele intensive în forţa de muncă. Un alt
element care afectează firmele îl reprezintă reducerea ajutorului de stat în industrie.
În Planul Naţional de Dezvoltare 2007-2013, întocmit de către autorităţi cu
consultarea (cel puţin teoretică) a mediului de afaceri, sunt enumerate atât problemele
industriei de prelucrare cât şi o serie de avantaje care conferă oportunităţi reale pentru ca
procesul de ajustare structurală să asigure creşterea competitvităţii. Dintre acestea, în
document sunt amintite: forţa de muncă calificată, cu costuri scăzute, o piaţă internă cu
mare potenţial de absorbţie, funcţionarea într-o zonă favorabilă a fluxurilor comerciale
care vor suferi modificări ca urmare a aderării României la UE.
Industria de prelucrare,
România: 40% din cifra de afaceri este realizată de IMM şi 43,9% din forţa de
muncă este angajată în cadrul IMM-urilor

15
 UE: 58 % din forţa de muncă este angajată în cadrul IMM-urilor.
Maşini şi echipamente
România: ponderea în industria prelucratoare a scăzut de la 5,8% (1996) la
3,5%(2006).
UE: Contribuie cu 33% la valoarea adăugată brută în ansamblul industriei
prelucratoare. Pondere de 10% în industria de prelucrare.
Provocări: inovaţie, protejarea drepturilor de proprietate intelectuală, acces la
personalul specializat, standardele la care trebuie mereu să se adapteze. Mai ales pentru
componentele de producţie a motoarelor, provocări legate de poluare şi inovare.

EXPUNEREA PROBLEMEI

Una dintre principalele greutăţi întâmpinate de întreprinderile mici şi mijlocii din

România este accesul dificil la finanţare, mai ales în cazul societăţilor nou înfiinţate şi al
microîntreprinderilor.
Persoanele fizice şi juridice (micii întreprinzători), care nu au istorie de credit sau
nu au bunuri ce pot constitui garanţii, nu au acces la sistemul financiar bancar. Creditele
solicitate sunt de cele mai multe ori prea mici pentru bănci, iar costurile administrării şi
monitorizării le fac neinteresante pentru acestea. De aceea, persoanele fizice şi juridice
(micii întreprinzători) sunt nevoite să caute surse alternative de credit, de multe ori cu
costuri ridicate, în cazul în care nu au acces la fonduri asigurate de organizatii donatoare,
la organizatii nonguvernamentale, cooperative de credit sau uniuni de credit.
Microfinanţarea este soluţia prin care se asigură furnizarea de împrumuturi şi alte
servicii financiare de bază persoanelor fizice şi juridice (mici întreprinzători) cu acces
limitat la sistemul bancar, împrumuturi ce permit acestora să-şi conducă şi să-şi dezvolte
activităţile economice, să dobândească active şi bunuri, respectiv să-şi soluţioneze
problemele de natură imediată sau să se achite de obligaţiile sociale. Termenul de
microfinanţare, aşa cum este folosit în prezentul proiect de lege, include microcreditarea
de afaceri, a programelor de dezvoltare comunitară, a programelor sociale, precum şi
împrumuturi acordate persoanelor cu venituri reduse pentru iniţierea de activităţi
aducătoare de venituri.

16
 Microfinanţarea are în România un portofoliu de credite de aproximativ 53,6
milioane USD şi a acordat aproximativ 13.800 împrumuturi cu o valoare medie de 3.900
USD per împrumut, astfel devenind treptat un pilon important în dezvoltarea
microîntreprinderilor.
Potrivit statisticilor, numărul de persoane fizice şi juridice ce intenţionează să
împrumute în scopul dezvoltării de afaceri sume de până la 25.000 USD în mod regulat,
este de aproximativ 113.000, cererea cumulată de microcredite estimându-se la un
portofoliu de circa 565 milioane USD.
Un cadru clar şi bine structurat plasează microfinanţarea pe un curs rapid de
dezvoltare, în scopul combaterii sărăciei, al creării de locuri de muncă, al educării
beneficiarilor în domeniul finanţării şi al afacerilor, al dezvoltării iniţiativei şi spiritului
antreprenorial, al extinderii programelor sociale şi de dezvoltare comunitară, al
dezvoltării sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii şi al creşterii bunăstării sociale.
În acelaşi timp, trebuie să se preîntâmpine situaţia în care cadrul legal creat din
raţiuni sociale şi pentru a încuraja microfinanţarea poate fi utilizat pentru desfăşurarea de
activităţi ce nu au nimic în comun cu raţiunile sociale sau dezvoltarea liberei iniţiative,
aşa cum este cazul mai ales al împrumutului de consum, care, prin definiţie, este acordat
persoanelor fizice şi nu întreprinzătorilor ce au acces limitat la credit în sistemul bancar.

CONCEPTE ŞI TERMINOLOGIE

Dintre principalele caracteristici de personalitate şi abilităţi care au cel mai mare

impact asupra succesului micilor întreprinderi, fac parte:
1. energia, puterea de a iniţia afacerea, de a înfiinţa întreprinderea şi a o conduce,
2. acestea constituie un resort motivaţional destul de puternic ce permite
întreprinzătorului să-şi învingă teama de riscul pierderii capitalului investit şi să
depăşească perioada extrem de dificilă, de muncă intensă şi epuizantă, specifică
începutului afacerii. Această energie se manifestă în unele trăsături specifice de
personalitate, cum ar fi vigoarea, spiritul de iniţiativă, ambiţia de a reuşii, simţul
responsabilităţii, tenacitatea, spiritul finalizator;
3. abilităţi mentale, concretizate în inteligenţă (coeficientul de inteligenţă

17
superior
4. mediei), capacitate de analiză şi sinteză, gândire creativă, capacitatea de
conceptualizare;
5. abilităţi de comunicare, ce constau în capacitatea de a transmite mesaje orale
şi scrise clare, sintetice, uşor de înţeles, de a depăşii barierele comunicaţionale arătate mai
sus şi de a stabilii un climat general de înţelegere între cei care transmit informaţii şi cei
care le primesc;
6. abilităţi referitoare la relaţiile umane, care se concretizează în capacitatea de a
stabilii şi menţine relaţii interpersonale bune, spirit sociabil, stabilitate comportamentală,
tact, tratarea cu consideraţie a interlocutorilor, empatie (capacitatea de a se pune în
postura interlocutorului pentru a-i înţelege mai bine percepţiile şi reacţiile);
7. capacitatea decizională, care priveşte identificarea mai multor soluţii pentru
rezolvarea fiecărei probleme, determinarea alternativelor decizionale, alegerea celei mai
bune alternative şi luarea deciziei corespunzătoare acesteia. Capacitatea decizională
presupune sprit hotărât, consecvenţă, claritate în transmiterea deciziei, fermitate în
aplicarea acesteia, consecvenţă în controlul materializării ei;
8. cunoştinţe de specialitate, care pot fi grupate în patru domenii indispensabile
întreprinzătorului: cunoştinţe tehnice în sfera afacerii alese, care semnifică stăpânirea
tehnologiei de obţinere a produsului sau de prestare a serviciului în condiţii calitative şi
de eficienţă corespunzătoare; cunoştinţe manageriale, care condiţionează capacitatea de
îndeplinire corespunzătoare a funcţiilor conducătorului prin folosirea în cadrul acestora,
cu măiestrie, a modelelor, tehnicilor, instrumentelor de lucru cele mai indicate;
9. cunoştinţe de marketing, care se referă la capacitatea de identificare a
oportunităţilor pe care le prezintă piaţa pentru iniţierea unor afaceri, de alegere a celor
mai convenabili furnizori şi clienţi, de vânzare a unui volum cât mai mare de bunuri sau
servicii; cunoştinţe contabil – financiare, care privesc sursele şi modalităţile de obţinere a
capitalului necesar, stabilirea destinaţiilor acestuia, gestiunea afacerii astfel încât să se
asigure echilibru financiar şi obţinerea profitului.

REZOLVAREA PROBLEMEI – SOLUŢII IDENTIFICATE

18
 Ca urmare a problemelor cu care se confruntă IMM-urile, s-au expus măsuri
urgente pentru accelerarea înfiinţării şi dezvoltării acestora şi anume:
1. Accesul la spaţii şi echipamente neutilizate de societăţile cu capital de stat şi
regiile autonome în condiţiile unor chirii ale căror limite minime şi maxime se stabilesc la
nivel naţional pe bază de motivare economică a părţilor implicate.
2. Măsuri financiar contabile
a) îmbunătăţirea şi simplificarea legislaţiei privind profitul impozabil;
b) revederea normelor fiscale referitoare la consolidarea bilanţurilor contabile ale
unităţilor economice care deţin participaţii la capitalul unor agenţi economici terţi;
c) creşterea plafonului stabilit pentru plăţile în numerar;
d) scutirea de taxe vamale la importul de materii prime deficitare;
e) ridicarea plafonului de publicitate la 15-20% din profit.
3. Măsuri in domeniul bancar
a) înfiinţarea unei bănci specializate a IMM-urilor sau specializarea, la una din
băncile existente, a unei secţiuni pentru IMM-uri care să aibă autonomie financiară şi
operaţională;
b) simplificarea sistemului de garanţii pentru credite, prin reducerea garanţiilor
imobiliare, creşterea ponderii sistemului de garantare pe bază de cash-flow şi cu produse
achiziţionate din credite fără condiţii suplimentare privind vechimea în funcţionare a
agentului economic;
c) sporirea posibilităţilor de acordare de către stat a garanţiilor necesare IMM-
urilor, la solicitarea de credite, prin creşterea substanţială a sumelor puse la dispoziţia
Fondului Român de Garantare a Creditelor;
d) crearea de către băncile de stat a unui fond de risc, din comisioane pentru
IMM-uri;
e) îmbunătăţirea mecanismului de acordare a creditelor pentru producţie
(accesibilitate sporită, dobândă bonificată, posibilitatea garantării cu producţia realizată şi
a rambursării cu sumele obţinute din vânzarea acesteia);
f) prevederea în bugetul de stat, a unei poziţii din care să se acopere diferenţele de
dobândă, între dobânda pieţei şi cea redusă pentru susţinerea anumitor sectoare;

19
 g) diferenţierea dobânzilor percepute la creditele acordate în funcţie de activităţile
pentru care sunt solicitate.
Prin apariţia Legii nr. 133/1999 republicată, o bună parte din aceste bariere au fost
rezolvate prin crearea unui cadru favorabil înfiinţării şi dezvoltării IMM-urilor.
Prin Legea nr. 133/1999 au fost create o serie de facilităţi care au vizat în special:
1) Procedurile administrative.
2) Accesul la servicii publice şi la active aparţinând societăţilor comerciale şi
companiilor naţionale la care statul este acţionar majoritar şi/sau regii autonome.
3) Accesul prioritar la achiziţiile publice de bunuri materiale, lucrări şi servicii.
4) Servicii de informare, asistenta, consultanta, cercetare şi inovare tehnologică
acordate IMM-lor.
5) Pregătirea profesională managerială.
6) Programe eficiente de dezvoltare.
7) Facilităţi economico-financiare, fiscale şi bancare acordate.
Aceste întreprinderi pot fi înfiinţate în orice domeniu de activitate, în general
servicii, construcţii generale, comerţ cu amănuntul sau ridicata. În servicii ele oferă
servicii specializate cu un pronunţat caracter tehnic (exemplu: saloane de coafură şi
cosmetică, atelier de reparaţii a încălţămintelor, spălătorii etc.). Aceste servicii pot fi
oferite atât consumatorilor individuali cât şi întreprinderilor.
În comerţul cu amănuntul IMM-urile oferă mărfuri spre vânzare direct
consumatorilor şi ele se pot clasifica în: lanţuri de magazine sau unităţi independente.10
În comerţul cu ridicata sunt de regulă intermediari între producţie şi comerţul cu
amănuntul. De regulă în construcţii şi industria prelucrătoare există puţine IMM-uri
datorită costurilor ridicate şi datorită ciclurilor de producţie relativ lungi.
Începând din 1990, Guvernul român, beneficiind de Asistenţă din partea UE şi a
altor donori şi instituţii financiare, a pus în practică a serie de măsuri menite să accelereze
creşterea sectorului IMM. Aceste măsuri au condus la rezultate semnificative. În anul
2002 aportul sectorului IMM la PIB a crescut la 60%, ponderea IMM în totalul forţei de
muncă angajate a ajuns la 50,5%, iar valoarea exporturilor la 24,4% din total.

10
În vederea integrării, IMM-urile româneşti trebuie să facă un efort comun – Raluca Florescu, În : Revista
afaceri IMM,

20
 Totuşi, dezvoltarea sectorului IMM reprezintă încă o provocare pentru România.
Recent ANIMMC a elaborat o strategie care vizează consolidarea sectorului şi pregătirea
IMM pentru competiţia pe piaţa unică.
Exista o nevoie acută de instruire în domeniul antreprenorial, de mecanisme care
să poată evalua mai eficient implementarea programelor şi proiectelor pentru IMM, iar
dimensiunile regionale ale strategiei IMM trebuie dezvoltate în continuare. Resursele
limitate şi instabilitatea legislativă continuă să provoace dificultăţi IMM-urilor în
elaborarea planurilor de afaceri. Acest lucru constituie o piedică în calea capacităţii IMM-
urilor de a se dezvolta pe o piaţă restrânsă, de exemplu: activităţile industriale/afacerile
cu valoare adăugată mare. Dezvoltarea IMM-urilor este încă concentrată în sectorul
comerţului cu amănuntul şi serviciilor şi doar în mică măsură în sectorul productiv.
Îmbucurător este faptul că spiritul antreprenorial se manifestă în rândul tinerilor care văd
în dificultăţile unei economii de piaţă, oportunităţi de succes.

ANALIZA REZULTATELOR

Chiar şi în faţa acestor provocări, sectorul IMM din România a demonstrat deja
existenţa unor progrese şi avantaje, cum ar fi :
 activităţile productive din sectorul IMM au înregistrat uşoare creşteri.
Acestea constituie chiar esenţa creşterii economice şi a progresului. În momentul
angajării în activităţi de producţie, întreprinzătorul joacă un dublu rol. Primul se referă la
descoperirea de surse de profit neexploatate anterior care să împingă producţia dintr-o
poziţie ineficientă din punct de vedere economic (şi tehnic), într-o poziţie eficientă din
punct de vedere economic (şi tehnic). Al doilea rol se referă la inovaţii, ţinând cont de
faptul că rezultatele inovaţiei se concretizează într-o utilizare mai eficientă a resurselor,
împingând astfel frontiera posibilităţilor de producţie (FPP). Această deplasare reprezintă
esenţa creşterii economice, o creştere reală a producţiei datorate creşterii reale a
productivităţii. Pe scurt, un antreprenoriat productiv cuprinde acele activităţi de pe urma
cărora beneficiază atât antreprenorul, cât şi societatea per ansamblu, antreprenorul
obţinând beneficii pentru sine în timp ce beneficiază şi alţii.
 Domeniul de succes în dezvoltarea IMM-urilor a fost sectorul tehnologiei

21
informaţiei şi comunicaţiilor (TIC) unde au fost create sute de locuri de muncă prin
apariţia furnizorilor de servicii Internet şi a investiţiilor marilor firme de software cum
sunt: Microsoft, Oracle. Eforturile susţinute ale Ministerului Comunicaţiilor şi
Tehnologiei Informaţiei, sprijinite de asociaţiile profesionale din domeniul TCI, au
condus la crearea unui cadru legislativ propice dezvoltării sectorului în continuare.
 În pofida faptului că impactul general al integrării va fi benefic pentru economie
în ansamblu, acesta va fi probabil distribuit inegal şi unele categorii (de ex. întreprinderi
mari aflate în proprietatea statului, organizaţii industriale care lucrează în pierdere) vor
beneficia mai mult decât altele, cum ar fi IMM-urile din sectoarele productive.
 Rezultatele vor fi pozitive numai dacă procesul integrării va fi condus de
asemenea manieră încât să ţină cont de nevoile diverselor categorii supuse presiunilor.
Deschiderea pieţelor va provoca noi presiuni asupra întreprinderilor, mai ales în
sectoarele industriale tradiţionale, iar IMM-urile vor fi expuse, cu precădere, la
numeroase schimbări ale mediului de afaceri provocate de restructurarea economică şi
pregătirile pentru aderare. De aceea, ele vor fi nevoite să facă eforturi de adaptare la
schimbările structurale.
 România are încă unul dintre cele mai scăzute niveluri din regiune în ceea ce
priveşte venitul pe cap de locuitor şi, de aceea, trebuie să accelereze creşterea economică
şi să-şi sporească eforturile de stabilizare în scopul aşezării economiei pe drumul unei
convergenţe durabile.

CONCLUZII

a. Industria românească operează deja într-un mediu deschis şi competiţional.

Acest fapt permite abordarea pieţei interne ca un prim pas prin care
întreprinzătorii pot deveni mai competitivi şi mai „internaţionali”, până în momentul
integrării în UE. Există o serie de măsuri care pot facilita menţinerea competitivităţii
IMM pentru a opera în continuare pe piaţa autohtonă mai concurenţială şi din ce în ce
mai importantă, deşi neglijată uneori în mod nerealist. Întreprinderile româneşti trebuie să
reuşească pe piaţa internă şi, în acelaşi timp, să se orienteze către pieţe internaţionale.

22
 b. Este foarte important să se cultive, să se consolideze şi să se menţină un mediu
de afaceri favorabil, la care industria va trebui să se adapteze în mod constant şi susţinut.
În acest sens, firmele româneşti vor trebui să implementeze modificări structurale
radicale, acest lucru însemnând între altele reorientarea resurselor deja puse la dispoziţie
de UE sub-forma fondurilor de pre-aderare. De asemenea, este necesar să se producă
orientarea resurselor către afaceri mai productive, mai viabile şi mai transparente, ca
răspuns la semnalele pieţei, astfel încât să fie posibilă atingerea unui nivel de trai mai
bun.
O orientare progresivă a resurselor către cerere va sta la baza modificărilor
structurale, din cauză că:
i. o economie de piaţă are nevoie ca principala iniţiativă şi responsabilitatea
pentru modificările structurale să vină de partea operatorilor economici. Deci, autorităţile
publice pot lua măsuri pentru a sprijini şi a accelera procesul, însă nu se pot substitui
deciziilor individuale, acestea fiind luate numai de către operatori.
ii. legătura între risc şi responsabilitate în ceea ce priveşte deciziile de afaceri
trebuie să existe în mod exclusiv la nivelul firmelor şi un astfel de scenariu este posibil
numai într-un mediu favorabil dezvoltării industriale. Acest obiectiv nu este uşor de atins.
Crearea unui mediu de afaceri favorabil implică evitarea reglementărilor care nu sunt
necesare iar, în cazul unor reglementări legate de alte politici din domeniu, acestea
trebuie să fie rezonabile şi la obiect.
iii. este necesară menţinerea unei abordări deschise a pieţelor pentru că alocarea
optimă a resurselor necesită menţinerea pieţelor deschise, atât înăuntrul, cât şi în afara
României. Fără pieţe deschise, beneficiile competiţiei şi specializării nu pot fi obţinute.
Toţi partenerii trebuie să participe în mod egal la proces, pe baza înţelegerii şi
implementării comune a reglementărilor, care garantează funcţionarea corectă a industriei
şi comerţului.

PROPUNERI

Pe baza analizelor realizate în Planul Naţional de Dezvoltare şi a strategiilor

stabilite în planurile de dezvoltare regionale, întocmite de cele opt regiuni de dezvoltare,

23
cercetarea întreprinsă de noi a evidenţiat că s-au stabilit şase priorităţi naţionale şi trei
priorităţi sectoriale privind dezvoltarea regională şi măsurile corespunzătoare realizării
lor.
Priorităţile naţionale sunt:
(1) dezvoltarea sectorului privat şi promovarea investiţiilor; acestea urmează a se
realiza prin sprijinirea întreprinderilor private, atragerea investiţiilor productive, investiţii
în infrastructura publică adiacentă;
(2) sprijinirea întreprinderilor mici şi mijlocii din sectorul productiv; aceasta
urmează a se realiza prin: îmbunătăţirea înzestrării cu capital a IMM-urilor productive,
îmbunătăţirea activităţilor de consultanţă pentru IMM-uri; sprijinirea cooperării între
IMM-uri şi marile întreprinderi; îmbunătăţirea managementului IMM-urilor şi a
sistemului de organizare a acestora, sprijinirea IMM-urilor pentru accesarea pieţelor;
furnizarea de servicii de consultanţă către IMM-uri;
(3) îmbunătăţirea şi dezvoltarea infrastructurii regionale; acestea urmează a se
realiza prin crearea/dezvoltarea: infrastructurii adiacente economiei; infrastructurii în
domeniul ştiinţei, cercetării, dezvoltării şi tehnologiei informaţiei; infrastructurii necesare
calificării, recalificării şi învăţării continue; infrastructurii urbane, investiţii în
infrastructura transportului;
(4) dezvoltarea resurselor umane; aceasta urmează a se realiza prin: programe de
pregătire în străinătate (training) pentru persoanele care au loc de muncă; măsuri active
pentru persoanele ameninţate de şomaj, care se află în şomaj sau sunt subocupate; măsuri
active pentru îmbunătăţirea integrării în muncă a persoanelor dezavantajate şi a celor cu
nevoi speciale;
(5) dezvoltarea turismului; aceasta urmează a se realiza prin: investiţii în sectorul
privat; investiţii în sectorul public; servicii de sprijinire a turismului;
(6) sprijinirea cercetării ştiinţifice, a dezvoltării tehnologice şi a inovării; aceasta
urmează a se realiza prin: sprijin şi asistenţă pentru cercetare-dezvoltare şi pentru
aplicarea rezultatelor acestora; sprijin pentru transferul de tehnologie; utilizarea forţei de
muncă superior calificate; sprijinirea afacerilor; dezvoltarea societăţii informaţionale şi
utilizarea tehnicii.

24
 Priorităţile sectoriale, care urmează să fie finanţate din fonduri de preaderare,
sunt:
► dezvoltarea agriculturii şi dezvoltarea rurală;
► dezvoltarea infrastructurii de mediu;
► dezvoltarea infrastructurii majore de transport.
Pentru îndeplinirea acestor obiective prioritare, cercetarea întreprinsă de noi a
relevat că s-au prevăzut seturi de măsuri în vederea orientării propunerilor de proiecte
care se aşteaptă a fi întocmite de către actorii locali, publici şi privaţi.
Planul Naţional de Dezvoltare trebuie să asigure corelarea nevoiior generale ale
ţării cu interesele specifice regiunilor, manifestate în cadrul proceselor de pregătire pentru
aderare şi de îndeplinire a criteriilor de convergenţă cu Uniunea Europeană.

BIBLIOGRAFIE

25
 1. Legea 346/2004 - privind stimularea infiinţarii si dezvoltării IMM, Publicată in
Monitorul Oficial nr. 681 din 29 iulie 2004
2. În vederea integrării, IMM-urile româneşti trebuie să facă un efort comun –
Raluca Florescu, În : Revista afaceri IMM.
3. Impactul extinderii Uniunii Europene asupra strategiiilor şi politicilor
regionale – G. Marchis, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2009
4. Enciclopedia intreprinzătorului, Constantin Sasu, Robert Bernier, Editura
Economică, Bucureşti, 1999

CUPRINS

26
Rezumat............................................................................................. 2

Cuvinte cheie..................................................................................... 2

Introducere......................................................................................... 3

Importanţa IMM-urilor pentru mediul de afaceri românesc.............. 5

Expunerea problemei........................................................................ 16

Concepte şi terminoligie................................................................... 17

Rezolvarea problemei – soluţii......................................................... 19

Analiza rezultatelor........................................................................... 21

Concluzii........................................................................................... 22

Propuneri........................................................................................... 24

Bibliografie........................................................................................ 26

27