Uitați de teoria care susține că supraviețuiește cel care

se adaptează cel mai bine la schimbări:

Bunătatea/Bunăvoința este de fapt cea care contează!

Un psiholog analizează modul în care altruismul, darwinismul și neurobiologia

demonstrează că putem supraviețui ca specie doar dacă nu suntem necruțători unii cu
ceilalți.

==

Oare de ce fac oamenii lucruri bune? Oare bunătatea este înrădăcinată în creier, sau această
tendință apare ca urmare a experienței de viață? Oare bunătatea este o combinație între natura
umană și educația primită?

Dacher Keltner, director la Berkeley Social Interaction Laboratory, analizează aceste întrebări
din mai multe perspective și ne oferă niște răspunsuri care uneori sunt surprinzătoare, alteori
sunt dificil de integrat. În noua sa carte, Born to Be Good: The Science of a Meaningful Life,
Keltner împletește descoperirile științifice cu narațiunile personale pentru a scoate la iveală
puterea înnăscută a emoțiilor umane de a conecta oamenii între ei, ceea ce, susține el,
reprezintă calea spre o viață mai bună. Keltner a fost extrem de amabil, acceptând invitația de a
purta o discuție cu David DiSalvo despre altruism, darwinism, neurobiologie și aplicațiile practice
ale descoperirilor sale.

DISALVO: Tocmai ați lansat o carte intitulată Born to Be Good: The Science of a Meaningful Life
(Născut pentru a fi bun: Știința unei vieți pline de sens). Ce înseamnă pentru dumneavoastră,
pe scurt, sintagma „născut pentru a fi bun” și ce sperați ca oamenii să învețe din lectura cărții?

KELTNER: Pentru mine, „născut pentru a fi bun” înseamnă că evoluția noastră, ca mamifere și
hominizi, a creat o specie – pe noi, ființele umane - care este dotată cu remarcabile tendințe
spre bunătate, interacțiune, generozitate, respect și sacrificiu de sine, aspecte care sunt vitale
pentru îndeplinirea cerințelor fundamentale ale evoluției speciei noastre - supraviețuirea,
reproducerea genelor și buna funcționare la nivel sistemic Aceste tendințe le regăsim în
evantaiul minunat al emoțiilor - emoții precum compasiunea, recunoștința, admirația, modestia
și veselia. Aceste emoții au fost un punct de mare interes pentru Darwin, iar studiile inspirate de
acesta au dezvăluit faptul că abilitatea noastră de a fi atenți și de a avea grijă de ceilalți, de a ne
juca, de a avea respect și modestie, este încorporată în creierul, corpul, genele și practicile
noastre sociale. În ceea ce-i privește pe potențialii mei cititori, speranțele mele sunt numeroase.
Sper ca ei să afle despre extraordinara înțelepciune a lui Darwin și despre minunile pe care le
descoperim atunci când studiem întreaga paletă a emoțiilor. Sper că aceștia vor ajunge să
privească într-o nouă lumină natura umană, una mai plină de speranță și mai optimistă. Sper că
vor putea vedea natura profund cooperantă a oamenilor, care caracterizează o mare parte din
viața noastră socială de zi cu zi.

DISALVO: Ați spus că una dintre sursele de inspirație pentru lucrarea dvs. a fost intuiția lui
Charles Darwin cu privire la bunătatea umană. Deoarece majoritatea oamenilor echivalează
numele său cu „supraviețuirea celui mai bine adaptat”, probabil că pentru mulți dintre ei va fi
surprinzător să afle faptul că Darwin s-a concentrat extraordinar de mult asupra bunătății. Care
au fost lucrurile cele mai importante pe care le-ați reținut din opera lui Darwin, cele care v-au
inspirat cu adevărat?

KELTNER: Ați pus o întrebare extrem de importantă. Foarte des presupunem - atât în
comunitatea științifică, cât și în cultura noastră în general - că Darwin credea că, în starea lor
naturală, oamenii sunt violenți, competitivi și interesați exclusiv de propria persoană. Aceasta
este o denaturare atât a ceea ce a crezut Darwin de fapt, cât și a direcției în care se îndreaptă
studiul evolutiv al bunătății umane.

Studiindu-l pe Darwin am realizat două lucruri și, așa cum ați sugerat, concepția lui Darwin
despre natura umană m-a surprins în mod deosebit. Primul lucru pe care îl consider extrem de
important îl găsim în cartea sa, “Descent of Man” (Descendența omului), unde Darwin susține
că ființele umane sunt o specie profund socială și afectuoasă și că ne pasă unii de ceilalți.
Această idee este reflectată în cele două citate de mai jos, unde Darwin susține faptul că
tendințele noastre spre afecțiune sunt instinctuale și sunt un rezultat al evoluției omului (și nu un
construct cultural, așa cum au presupus mulți), fiind chiar mai puternice (sau poate mai etice – a
se vedea observația sa de mai jos despre „omul timid”) decât instinctul de autoconservare:

„În primul rând, instinctele sociale determină un animal să se simtă bine în societatea semenilor
săi, să aibă un anumit grad de afinitate cu aceștia și să le vină în ajutor într-un fel sau altul. …
Asemenea comportamente - ca cele de mai sus - par a fi simplul rezultat al prevalenței
instinctelor sociale sau materne asupra oricărui alt instinct sau motivație; pentru că ele sunt
executate instantaneu, nelăsând loc pentru reflecție, sau pentru plăcerea sau chiar suferința
care ar putea fi resimțită. Pe de altă parte, la un om timid, instinctul de autoconservare ar putea
fi atât de puternic, încât acesta ar putea fi incapabil să-și impună asumarea unui astfel de risc,
poate nici măcar față de propriul copil.”

Cea de-a doua concluzie provine din studiul atent al lucrării lui Darwin, „Expression of Emotion
in Man and Animals”, publicată la un an după „Descent of Man”. Acolo, Darwin detaliază atât
descrieri ale emoțiilor precum respectul, dragostea, tandrețea, râsul, modestia, cât și
instrumentele conceptuale destinate documentării originilor evolutive ale acestor emoții. Asta
m-a determinat să aprofundez studiul privind fiziologia și maniera de exprimare a acestor emoții
importante, ajungând la concluzia - bazată pe cercetări științifice - că aceste emoții stau la baza
capacității noastre de virtute și cooperare.

DISALVO: Ați scris recent un articol cu titlul provocator “In Defense of Teasing.” Deoarece
suntem, în mod declarat, o societate care se opune tachinării, indiferent de forma pe care
aceasta o ia (în școală, la locul de muncă și așa mai departe), care credeți că ar fi avantajele pe
care aceasta le-ar avea de oferit, lucruri la care noi nu ne-am gândit până acum?

KELTNER: Tachinarea este arta provocării glumețe, arta de a ne folosi în joacă de vocile și
corpurile noastre pentru a-i determina pe ceilalți să evite comportamentele nepotrivite. Marc
Bekoff, un biolog la Universitatea din Boulder, Colorado, ca urmare a studierii atente a coioților,
a descoperit că aceștia nu-i acceptă ca lideri pe coioții care sunt prea agresivi atunci când se
încaieră în joacă. Coioții care mușcă prea tare în timpul acestui tip de interacțiune sunt
retrogradați în poziții cu statut inferior. Și în cazul oamenilor acest lucru este extrem de folositor,
cu condiția ca tipul de tachinare să fie adecvat.

Tachinarea (în modul corect, așa cum o face majoritatea oamenilor) ne oferă extrem de multe
beneficii. Este o modalitate de a ne juca și de a ne exprima afecțiunea. Este o modalitate de a
gestiona conflictele la locul de muncă și în familie. Schimburile de replici sub formă de tachinare
îi învață pe copii cum să-și folosească vocea – un mijloc de comunicare extrem de important - în
nenumărate moduri. Prin tachinare, copiii învață care este granița dintre a se juca și a face rău.
Prin tachinare, copiii învață ce înseamnă să fii empatic și cum să aprecieze sentimentele
celorlalți (de exemplu află când au mers prea departe). Și, în plus, atunci când ne tachinăm, ne
distrăm. Toate aceste beneficii sunt realizate prin această modalitate remarcabilă de
interacțiune.

DISALVO: Echipa de la U.C. Berkley, din care faceți parte, a făcut o mulțime de cercetări
interesante legate de asocierea dintre starea nervului vag și sentimentele altruiste. Povestiți-ne
puțin despre această cercetare și implicațiile ei pentru o mai bună înțelegere a naturii
altruismului.

KELTNER: Nervul vag face parte din sistemul nervos autonom parasimpatic. Este un mănunchi
de nervi care își are originea în partea superioară a măduvei spinării, activează diferite organe
din corp (inima, plămânii, ficatul, sistemul digestiv). Când este activ, poate să producă acea
senzație de expansiune caldă care apare la nivelul pieptului, de exemplu atunci când suntem
mișcați de bunătatea cuiva sau când apreciem o piesă muzicală deosebită. Steve Porges,
profesor-psihiatru la Universitatea din Illinois, Chicago, a susținut cu mult timp în urmă că nervul
vag este un organ de suport pentru organismul nostru (desigur, are multe alte funcții). Această
afirmație are la bază mai multe motive. Se crede că nervul vag stimulează anumiți mușchi ai
laringelui, permițând astfel comunicarea. De asemenea, reduce ritmul cardiac. Ultimele cercetări
sugerează faptul că nervul vag poate fi strâns conectat la rețelele receptorilor de oxitocină.
Nervul vag există doar la mamifere.

Cercetările noastre și ale altor oameni de știință sugerează faptul că nervul vag este un sistem
fiziologic care susține apariția sentimentelor de atenție și grijă față de ceilalți și altruismul. De
asemenea, am descoperit faptul că activarea nervului vag este asociată cu apariția
sentimentului de compasiune și intuiția etică legată de faptul că oamenii, indiferent de grupurile
sociale din care fac parte (chiar și cele aflate în opoziție) împărtășesc o umanitate comună.
Totodată, am descoperit faptul că persoanele care au un nivel ridicat de activare a nervului vag
atunci când se află în stare de repaus, sunt predispuse să aibă emoții care promovează
altruismul - compasiune, recunoștință, dragoste, fericire. Nancy Eisenberg, psiholog în cadrul
Universității de Stat din Arizona, a descoperit că copiii care prezintă un tonus vagal crescut
(activitate inițială crescută a nervului vag) sunt mai cooperanți și mai înclinați de a da și celorlalți
din ce au ei. Această zonă de studiu este începutul unei noi și fascinante abordări legate de
altruism – și anume, aceea că o ramură a sistemului nostru nervos a evoluat în scopul de a
susține un astfel de comportament.

DISALVO: Adesea aflăm despre faptul că se fac unele cercetări foarte interesante în legătură cu
emoțiile, moralitatea și alte domenii înrudite, dar ne apare totuși întrebarea: „Bine, dar cum
facem toate astea? Există ceva de care ne putem folosi în mod practic în acest caz?” Privind în
perspectivă, ce impact ați dori să aibă munca pe care ați făcut-o asupra lumii în care trăim?

KELTNER: Am simțit întotdeauna că știința pe care noi am dezvoltat-o este doar atât de bună în
măsura în care interpretează veridic realitatea și aduce un folos speciei noastre. Rezumând
noua știință a emoției în cartea „Born To Be Good”, am fost uimit de cât de utilă este această
abordare. Principiile antice ale eticii și virtuții – de exemplu, pe care le regăsim la Aristotel sau
Confucius – țineau la mare preț lucruri precum compasiunea, recunoștința și respectul profund.
Noua știință a virtuții și moralității sugerează faptul că simțul nostru moral și predispoziția
noastră pentru virtute și cooperare sunt străvechi din punct de vedere evolutiv și se regăsesc în
emoțiile despre care am scris în „Born To Be Good”.

Această nouă știință a fericirii constată că aceste emoții pot fi cultivate cu ușurință în moduri
care ne sunt deja familiare, scoțând la iveală binele atât din ceilalți, cât și din noi înșine. Iată
câteva exemple empirice recente:

● Meditația asupra unei abordări pline de compasiune față de ceilalți conduce la

schimbarea activării creierului aflat în repaus către emisfera stângă, într-o regiune
asociată cu fericirea, și întărește funcțiile imune.
● A vorbi despre recunoștință, în sălile de clasă, la masă sau în jurnalul personal,
stimulează atât fericirea și bunăstarea socială, cât și starea de sănătate.
● Experiențele de profund respect pe care îl simt atunci când se află în natură sau lângă
persoane care le inspiră moralitate, le îmbunătățește oamenilor capacitatea de a se
conecta cu ceilalți și le creează o imagine de ansamblu referitoare la scopul și direcția în
viață.
● Râsul și buna dispoziție pe care reușim să le afișăm în ciuda traumei suferite ne oferă o
perspectivă mai pozitivă asupra dificultăților inevitabile ale vieții și ne îmbunătățește
capacitatea de reziliență și de adaptare.
● Împărtășirea resurselor, mai degrabă decât satisfacerea unei dorințe materialiste
egoiste, ne aduce o bunăstare durabilă.

Acest tip de știință îmi dă multe speranțe când mă gândesc la viitorul omenirii. La nivel
global, sper ca societatea noastră să treacă de la o cultură materialistă, bazată pe
consum, la una care să pună accentul pe relațiile bazate pe bucuria de a socializa (joc și
relaxare, atenție și grijă față de celălalt, veselie și apropiere umană) care, de fapt, sunt
sursele noastre străvechi (în sensul evolutiv) ale unei vieți pline de fericire. În termeni
mai specifici, văd că această nouă știință a început să se reflecte în practicile din
aproape toate aspectele vieții de zi cu zi. Iată câteva exemple: Medicii sunt educați acum
despre cum să folosească unele dintre instrumentele compasiunii – ascultarea empatică,
abordarea cordială – care, cu siguranță, îmbunătățesc rezultatele și ameliorează starea
de sănătate. În prezent, profesorii își educă elevii în mod regulat cum să folosească
instrumentele empatiei și respectului reciproc. Directorii din întreaga țară învață despre
inteligența emoțională - respect, construirea încrederii - și dobândesc înțelepciunea care
îi ajută să înțeleagă faptul că prosperitatea unei companii nu se rezumă doar la
obținerea profitului sau a rezultatului final. În închisori și în centrele de detenție pentru
minori se predă deja meditația.