CAPITOLUL II.

GEOGRAFIA POPULAȚIEI

ORIGINEA ȘI EVOLUȚIA OMULUI

Omul a evoluat din ordinul maimuțelor primate, iar evoluția sa este în strânsă legătură
cu schimbările climatice de pe Glob. Astfel în perioadele de răcire climatică s-a observat o
evoluție a omului primitiv după cum în perioadele de încălzire climatică s-a constatat că
evoluția acestuia a stagnat. Condițiile de mediu vitrege l-au obligat pe omul primitiv să caute
soluții pentru supraviețuire ceea ce la împins în sus pe scara evoluției. Atuurile omului față de
celelalte viețuitoare de pe Glob, care l-au propulsat în vârful lanțului trofic au fost și sunt:

- gândirea rațională
- vorbirea articulată

În prezent din ordinul maimuțelor primate fac parte următoarele specii de maimuțe:

- gorila și cimpanzeul pe continentul african;

- urangutanul și macac-ul pe continentul asiatic.

În sprijinul teoriei care susține originea evolutivă a omului din ordinul maimuțelor
primate pot fi evidențiate următoarele argumente de ordin antropologic:

- poziția coloanei vertebrale care la primate este încovoiată iar la oamenii primitivi
devine din ce în ce mai dreaptă odată cu evoluția până la poziția bipedă;
- capacitatea cutiei craniene care la primate este de cca. 300 cm³ iar la omul actual
poate ajunge la 1200 cm³;
- durata de menținere a sarcinii s-a scurtat de la 1 an și 4 luni la gorile de ex. la 9
luni cât este în prezent la om.

Evoluția omului primitiv poate fi împărțită în două etape diferite:

I. Etapa pithecidelor

II. Etapa hominidelor

I. Etapa pithecidelor

1. În miocenul inferior ( 24 mil. ani – 16 mil. ani î.Hr.) – pe fondul unei încălziri
climatice din ordinul primatelor se desprinde genul Proconsul care urmează un proces
evolutiv lent în cadrul pithecidelor. Proconsulul a apărut și a trăit pe continentul african mai
ales în partea central-estică a acestuia, pe Platoul Abisinian în Etiopia.

2. În miocenul mijlociu (16 mil. ani – 11 mil. ani î.Hr.) – datorită răcirii pronunțate a
climei și a încercărilor efectuate de primate pentru adaptarea la condițiile de mediu, paralel cu
Proconsulul se dezvoltă tot pe continentul Africa genurile Ramapithecus, Silvapithecus și
Dryopithecus care nu au urmat un parcurs evolutiv.

3. În miocenul superior (11 mil. ani – 5,3 mil. ani î.Hr.) – urmează o relativă încălzire
a climei, care a generat extinderea savanei în Africa. Se constată o evoluție lentă a
pithecidelor și astfel din genul Proconsul evoluează genul Kenyapithecus în Africa de Est, gen
care este considerat o treaptă superioară de evoluție spre hominide.

4. În pliocen (5,3 mil. ani – 1,8 mil. ani î.Hr.) – se resimt semnele instalării Glaciației
Cuaternare, adică clima se răcește. Încep să apară ghețari montani pe toate continentele. Pe
continentul African spațiul de viață se restrânge iar pithecidele evoluează. Din genul
Kenyapithecus apare un gen mai evoluat numit Australopithecus care migrează către sudul
Africii fiind întâlnit doar în Emisfera Australă. Acest gen prezenta 3 specii:
- Australopithecus Barelghazali
- Australopithecus Afarensis
- Australopithecus Africanus

II. Etapa hominidelor

1. În Pleistocenul Inferior (1,8 mil. ani – 700 000 ani î.Hr.) – glaciația se află în plina
desfășurare, condițiile de trai sunt vitrege și acum se produce saltul de la pithecide la
hominide. Astfel din genul Australopithecus evoluează primul hominid pe teritoriul Africii și
anume Homo Habilis. Paralel cu acesta tot din genul Australopithecus se desprind două
ramuri închise de evoluție: Australopithecus Boisei și Australopithecus Robustus.

2. În Pleistocenul Mediu (700 000 ani – 125 000 ani î.Hr.) – clima se menține rece și
din genul Homo Habilis se desprind două ramuri care evoluează în paralel: Homo Erectus și
Homo Sapiens Arhaic. Homo Erectus este primul hominid cu o poziție total bipedă și totodată
sunt semnalmente că acesta a descoperit și folosit focul pentru prima dată dar nu a urmat un
parcurs evolutiv. Homo Sapiens Arhaic apare ulterior lui Homo Erectus, este biped, folosește
focul dar migrează către Nordul Africii și cunoaște un parcurs evolutiv.

3. În Pleistocenul Superior (125 000 ani – 10 000 ani î.Hr.) – climatul se menține rece
ceea ce determină o evoluție de la genul Homo Sapiens Arhaic la Homo Neanderthalennsis și
Homo Sapiens Sapiens. Homo Neanderthalennsis a populat Africa nordică, Asia de SV și
Europa Centrală și Sudică și a fost eliminat de Homo Sapiens Sapiens specia care populează
astăzi întreaga planetă.

4. În Holocen (10 000 ani î.Hr. - prezent) – clima se încălzește și Homo Sapiens
Sapiens se răspândește pe întreaga pe toate continentele. În această perioadă evoluția din
punct de vedere anatomic a omului s-a încheiat, ulterior modificările care au apărut
manifestându-se doar în plan comportamental, astfel:
- între 10 000 ani – 6 000 ani î.Hr. – omul avea ca principale ocupații culesul, vânatul
și pescuitul;
 - între 6 000 ani - 4 000 ani î.Hr. – are loc Revoluția Neolitică, adică omul a trecut la
cultura plantelor și domesticirea animalelor, activități care i-au permis să se sedentarizeze
adică să-și amenajeze așezări permanente. Aceste fenomene au avut loc pentru prima dată în
Orientul Apropiat și Mijlociu precum și în Marea Câmpie Chineză.
- între 4 000 ani – prezent – se dezvoltă civilizațiile antice care au reprezentat perioade
de progres accelerat a civilizației umane.
 Adaptarea omului la condițiile de mediu
Omul este singura ființă de pe Glob care a reușit să se adapteze la toate tipurile de
mediu de pe planetă cu excepția mediului polar. În primele faze ale evoluției omul s-a ocupat
cu vânatul, pescuitul și culesul, stadiu de evoluție comportamentală care este prezent și astăzi
la unele grupuri de indivizi din zona ecuatorială mai exact din: Amazonia (America de Sud),
Bazinul Zairului (Africa) și Papua Noua Guinee (Asia de SE).
Ulterior omul primitiv a început să-și confecționeze unelte trecând succesiv prin
diverse etape de evoluție denumite în funcție de materialul din care erau confecționate
uneltele: epoca pietrei și a osului, epoca bronzului, epoca fierului.
Astăzi se pot distinge pe Glob 3 tipuri de zone în funcție de gradul de populare:
a) Zone oicumenice – sunt zone foarte bine populate. Ex. Europa Vestică și Centrală,
NE SUA, Asia de Est și de SE etc.
b) Zone suboicumenice – sunt zone slab populate. Ex. Siberia, Nordul Canadian
Înghețat, Amazonia, Bazinul Zairului, Ins. Kalimantan etc.
c) Zone anoicumenice – sunt zone nepopulate. Ex. Antartica, Centrul Saharei etc.

Exemple de grupuri de indivizi care prezintă adaptări diferite în funcție de condițiile de

mediu

La fiecare grup de indivizi vor fi prezentate următoarele aspecte:

- locul în care sunt întâlniți pe Glob și condițiile de mediu în care trăiesc

- adaptările anatomice la condițiile de mediu
- adaptările comportamentale la condițiile de mediu

1. Pigmeii – îi întâlnim în Bazinul Zairului (Africa) unde climatul este ecuatorial

(cald și umed) iar vegetația este formată din păduri ecuatoriale.

Adaptări anatomice

- talie mică (1,40 m la bărbați și 1,20 m la femei) deoarece duc atât o viață terestră
cât și o viață arboricolă;
- pigmentație (culoarea pielii) medie spre accentuată;
- pilozitate (gradul de acoperire a corpului cu păr) accentuată;
- dentiție puternică ( consumă hrana nepreparată);
- speranță medie de viață la naștere scăzută – cca. 35 ani;
Adaptări comportamentale

- se ocupă cu vânatul, pescuitul și culesul;

- nu au așezări permanente, au doar așezări efemere;
- limbajul este primitiv cu un vocabular foarte sărac;
- trăiesc în triburi cu un pronunțat caracter matriarhal;
2. Triburile din Indonezia – le întâlnim în insula Kalimantan (fosta Borneo) din
Indonezia unde climatul este ecuatorial (cald și umed) iar vegetația este formată din
păduri ecuatoriale.
Adaptări anatomice
 - talie medie (1,60 m);
- pigmentație medie spre accentuată;
- pilozitate medie;
- dentiție relativ puternică;
- speranța medie de viață la naștere – cca. 45 – 50 ani;
Adaptări comportamentale

- se ocupă cu vânatul, pescuitul și culesul;

- practică agricultura de tip landang sau itinerantă;
- cresc animale la modul primitiv;
- nu au așezări permanente, au doar așezări semipermanente;
- limbajul este primitiv cu un vocabular mai evoluat;
- trăiesc în triburi cu un pronunțat caracter matriarhal;
Agricultura itinerantă presupune:
- se delimitează o parcelă din pădure prin săparea unui șanț;
- se dă foc la pădure iar cenușa fertilizează solul;
- se folosește parcela 4 – 5 ani până solul își pierde fertilitatea;
- se părăsește parcela și se trece la o altă parcelă iar după un ciclu de 40 – 50 ani se
revine la parcela inițială.
3. Negrii sudanezi – îi întâlnim în Sudul Saharei (Africa) unde climatul este
subecuatorial (cald și cu două sezoane – unul ploios și unul secetos) iar vegetația este
formată din savană (ierburi înalte).
Adaptări anatomice
- talie mare (1,80 – 1,90 m) ca să poată vedea peste ierburi;
- pigmentație accentuată;
- pilozitate medie;
- dentiție relativ puternică;
- speranța medie de viață la naștere – cca. 45 – 50 ani;
- rezistență la malarie;
- sunt buni alergători;
Adaptări comportamentale

- sunt crescători de animale în regim seminomad, adică 6 luni în sezonul secetos

migrează cu turmele de animale în căutarea hranei iar 6 luni în sezonul ploios stau
pe loc și pe lângă creșterea animalelor cultivă plante rudimentar;
- limbajul este primitiv cu un vocabular mai evoluat;
- trăiesc în triburi cu un pronunțat caracter matriarhal;
- prezintă așezări sezoniere și anume satele de tip kraal.
4. Tuaregii – îi întâlnim în Centrul Saharei unde populează masivele vulcanice stinse
(Tibesti, Tassili N´Adjer, Ahagar, Adrar D´ Iforhas) unde climatul este tropical uscat
(cald și uscat).

Adaptări anatomice
- talie medie (1,60 – 1,70 m);
- pigmentație medie spre redusă;
 - pilozitate medie spre redusă;
- speranța medie de viață la naștere – cca. 45 – 50 ani;
- rezistență la secetă (glandele sudoripare au activitatea redusă).
Adaptări comportamentale

- sunt crescători de animale în regim nomad, adică se deplasează împreună cu

turmele de animale în căutarea hranei;
- trăiesc în triburi cu caracter patriarhal;
- nu au așezări permanente.
5. Românii – trăiesc în partea central-sudică a Europei, unde climatul este temperat
continental de tranziție cu patru sezoane.

Adaptări anatomice
- talie medie (1,60 – 1,70 m);
- pigmentație medie spre redusă;
- pilozitate medie spre redusă;
- speranța medie de viață la naștere – cca. 70 ani;
- rezistență la bolile bronho - pulmonare (la răceli).
Adaptări comportamentale

- practică activități complexe în funcție de zonă și anotimp (cultura plantelor,

creșterea animalelor, cules, vânat, pescuit, silvicultură etc.);
- trăiesc în comunități de tipul satelor și orașelor;
- au așezări permanente.
6. Eschimoșii – îi întâlnim în zona subpolară, mai exact în Alaska, Nordul Canadian
Înghețat, Peninsula Labrador, Sudul Groenlandei, Nordul Europei și al Asiei. Aici
climatul este subpolar, foarte rece, iar formațiunea vegetală întâlnită este cea de
tundră.

Adaptări anatomice
- talie medie spre mică (1,50 – 1,60 m);
- pigmentație redusă;
- pilozitate redusă;
- speranța medie de viață la naștere – cca. 60 ani;
- rezistență la frig datorită stratului adipos consistent;
- rezistență la scorbut ( boală care apare din cauza lipsei vitaminei C pe fondul
consumului de carne).
Adaptări comportamentale

- sunt crescători de animale ( reni) în regim nomad;

- vânează foci;
- pescuiesc;
- trăiesc în locuințe numite iglu;
- se deplasează cu caiacul pe apă și cu săniile trase de câini pe gheață:
 DINAMICA POPULAȚIEI

Def. Dinamica populației reprezintă variația numărului de locuitori de-a lungul

timpului istoric.

Creșterea și descreșterea numărului de locuitori depinde de mai mulți factori dintre

care cei mai importanți sunt:

1. Clima – a constituit și constituie un factor restrictiv sau favorabil pentru creșterea

sau descreșterea numărului de locuitori mai ales în perioadele de început a evoluției omului pe
Glob. Ex. Glaciația cuaternară manifestată prin răcirea drastică a climei, a atras după sine
scăderea numărului de locuitori pe planetă din următoarele motive:

- reducerea suprafeței locuibile ca urmare a extinderii ghețarilor;

- lipsa unor adăposturi încălzite corespunzător;
- reducerea resurselor de hrană.

2. Epidemiile – reprezintă răspândirea masivă și rapidă a unor boli incurabile la un

moment dat. Epidemiile au apărut mai ales în antichitate și evul mediu din următoarele cauze:

- igienă defectuoasă;
- lipsa cunoștințelor medicale;
- concepții învechite de tipul faptului că spălatul este un păcat, îmbăierea făcându-se
doar la botez.
Bolile care au făcut ravagii în ceea ce privește numărul de locuitori în perioadele mai
vechi au fost: ciumă, holeră, lepră, tifos, variolă, tuberculoză.
Ex. epidemia de ciumă în Europa secolului XIV, a ucis 1 din 4 europeni reducând
populația Europei cu 25 %.

3. Schimbările în genul de viață – două astfel de schimbări au generat creșteri

considerabile a numărului de locuitori:
a) Revoluția neolitică
b) Revoluția industrială

a) Revoluția neolitică – a avut loc între 7 000 – 5 000 de ani î.Hr. și s-a manifestat
prin trecerea de cules,vânat, pescuit la cultura plantelor și creșterea animalelor. Schimbarea a
generat apariția așezărilor permanente (sedentarizarea populației), apariția stocurilor de
alimente, fenomene care favorizează o stare de sănătate mai bună și limitează conflictele
pentru supraviețuire.
b) Revoluția industrială – s-a declanșat în jurul anului 1850, în Marea Britanie. Ea
presupune înlocuirea muncii fizice a omului cu munca efectuată prin intermediul mașinilor.
Revoluția industrială a dus la declanșarea exploziei demografice.
Def. Explozia demografică – reprezintă creșterea masivă și rapidă a numărului de
locuitori.
Cauzele exploziei demografice:
- ușurarea muncii;
- scăderea prețului de cost a produselor de larg consum;
 - existența unui salariu fix;
- apariția cabinetelor de medicina muncii pe lângă întreprinderile industriale.
4. Descoperirea unor vaccinuri – a contribuit la creșterea numărului de locuitori prin
reducerea mortalității. Vaccinurile au început să apară odată cu mijlocul secolului XIX, cele
mai eficiente au fost vaccinul împotriva variolei și cel împotriva tuberculozei.

Evoluția numărului de locuitori pe Terra

Pentru perioadele mai vechi nu există recensăminte ale populației, fapt care ne obligă
să facem estimări asupra numărului de locuitori. Începând cu anul 1850 au început să se
efectueze recensăminte ale populației și se pot prezenta cifre mai exacte ale numărului de
locuitori.
- Acum 40 000 ani î.Hr. – populația Globului este estimată la 500 000 loc.;
- Acum 5 000 ani î.Hr. – 50 mil. loc., creștere pusă pe seama revoluției neolitice;
- La începutul erei creștine (anul 0) - 252 mil loc., creștere pusă pe seama existenței
civilizațiilor antice (persană, sumeriană, egipteană, chineză, greacă, romană etc.);
- Anul 0 – 1 300 – creștere lentă a populației datorată migrației popoarelor barbare,
epidemii, productivitate scăzută a muncii;
- 1 300 – 1 400 – scădere a numărului de locuitori datorată epidemiei de ciumă
manifestată mai ales în Europa;
- 1 400 – 1 850 – creștere lentă datorată epidemiilor, productivitate scăzută a muncii,
conflicte militare;
- 1 850 – 1 mild. de loc. – se declanșează explozia demografică;
- 1927 – 2 mild. de loc - creșterea a fost încetinită de conflicte militare și mai ales
de Primul Război Mondial;
- 1960 – 3 mild. de loc. - creșterea a fost încetinită de Al II- lea Război Mondial;
- 1974 - 4 mild. de loc.;
- 1987 – 5 mild. de loc.;
- 1999 – 6 mild de loc;
- Azi – 7,4 mild. de loc;
Pentru viitor se estimează că populația Globului va mai crește până la 10 mild. de loc
după care procesul de creștere a numărului de loc va stagna sau chiar va intra într-un regres,
fenomen care va apărea când nivelul de dezvoltare economică a statelor lumii se va echilibra.
Pentru argumentarea afirmației de mai sus este interesant de urmărit valorile
indicatorului demografic numit ritmul mediu anual de creștere a populației.
Def. Ritmul mediu anual de creștere a populației reprezintă raportarea creșterilor și
descreșterilor populației în timp de un an raportat la 1 000 loc.
Acest indicator are valori de cca. 15 ‰ în țările slab dezvoltate bazat pe bilanțul
natural al populației și valori de cca. 3 ‰ în țările bine dezvoltate ale lumii bazat mai ales pe
bilanțul migratoriu al populației.
 Bilanțul natural al populației
(Sporul natural al populației)

Bilanțul natural al populației este principalul factor care influențează dinamica

populației.
Def. Bilanțul natural al populației reprezintă diferența dintre natalitate și mortalitate.
Bn = N – M
Bilanțul natural al populației poate fi exprimat în valori absolute sau în promile
(procente la mie).
Valori absolute
Ex. - pentru orașul Suceava – N = 1 000 nou născuți și M = 800 decese. –
Bn = 200 locuitori
- pentru orașul Arad – N =700 nou născuți și M = 850 decese
Bn = - 150 locuitori
Promile
Ex. - pentru orașul Suceava – N = 16 ‰ și M = 10 ‰
Bn = 6 ‰
- pentru orașul Arad – N = 8 ‰ și M = 11 ‰

Bn = - 3 ‰

Se disting 3 situații:

Bn › 0 – creșterea numărului de locuitori

Bn = 0 – menținerea constantă a numărului de locuitori

Bn ‹ 0 – scădere a numărului de locuitori

Indicele de fertilitate al populației

Def. Indicele de fertilitate al populației reprezintă numărul total de copii născuți de o

femeie în timpul vieții.

If › 2 - creșterea numărului de locuitori

If = 2 - menținerea constantă a numărului de locuitori

If ‹ 2 - scădere a numărului de locuitori

 Natalitatea

Def. Natalitatea reprezintă numărul de nou născuți vii în timp de un an de zile

raportat la 1 000 de locuitori.

Ea poate fi exprimată în valori absolute sau în promile.

Factori care influențează valorile natalității

1. Nivelul de trai – ridicat generează creșterea valorilor natalității și invers;

2. Standardul de viață – ridicat generează scăderea valorilor natalității și invers;

3. Nivelul educațional - ridicat generează scăderea valorilor natalității și invers;

4. Tipul de mediu (urban sau rural) – în mediul urban valorile natalității sunt mai
scăzute, iar în mediul rural sunt mai ridicate;

5. Politica statului – există trei abordări de ordin politic din punct de vedere a
natalității.

- politică natalistă - încurajează nașterile prin aplicarea următoarelor tipuri de

măsuri: alocații pentru copii consistente, concedii de maternitate și paternitate bine plătite,
condiții pentru creșterea și educarea copiilor, cabinete de planificare familială, îngrădirea
avortului, anticoncepționale scumpe și pe bază de rețetă. Ex. Franța, Norvegia, Suedia etc.

- politică denatalistă – descurajează nașterile prin aplicarea următoarelor tipuri

de măsuri: alocații pentru copii mici, concedii de maternitate și paternitate prost plătite,
impunerea unui prag maxim de copii pentru fiecare familie în parte, avortul este o opțiunea
normală, anticoncepționale la liber și ieftine. Ex. China.

- politica indiferentă – statul nu se implică în mod deosebit în ceea ce privește

numărul de copii dintr-o familie. Ex. România, S.U.A., Germania, Italia etc..

6. Structura tradițională a familiei – familiile monogame duc la creșterea natalității

iar familiile poligame generează scăderea valorilor natalității.

7. Vârsta medie la căsătorie – dacă un cuplu se formează la vârste mai reduse

valorile natalității cresc și dacă acesta se formează la vârste mai înaintate valorile natalității
scad.

8. Religia – religia catolică și cea islamică generează creșterea valorilor natalității

deoarece acestea interzic avortul și divorțul.

Distribuția valorilor natalității pe Glob

a) Valori mari ˃ 30 ‰ – se întâlnesc în țările slab dezvoltate ale Lumii (Africa

Centrală și Estică, Asia Sudică), factorul determinant aici fiind nivelul educațional foarte
scăzut.
 b) Valori medii între 15 – 24 ‰ – se întâlnesc în America Latină ( religia catolică), în
Asia de SE și parțial în Asia Sudică ( nivel educațional relativ redus).

c) Valori mici 15 ‰ ˂ - se întâlnesc în țările bine dezvoltate din Europa, America de

Nord, Asia de Est aici factorii dominanți fiind standardul de viață foarte ridicat și nivelul
educațional ridicat.

Ratele natalității în dependență de țară, 2015

Mortalitatea

Def: Mortalitatea reprezintă numărul de persoane decedate în timp de un an de zile,

raportat la 1 000 de loc..
Ea poate fi exprimată în valori absolute sau în promile.
Valorile mortalității prezintă fluctuații în funcție de vârstă, astfel:

- 0 – 1 an – valorile mortalității sunt ridicate din cauza faptului că sistemul imunitar

nu este încă format la copii sub un an ( mortalitate infantilă – adică numărul de
copii decedați în primul an de viață, în timp de un an de zile, raportat la 1 000 de
loc).
- 1 – 7 ani – are loc o scădere lentă a numărului de decese.
- 7 – 15 ani – are loc o scădere progresivă a numărului de locuitori deoarece
organismul capătă rezistență tot mai mare.
- 15 – 25 ani - mortalitatea are cele mai scăzute valori, organismul fiind rezistent și
cu capacitate ridicată de refacere. Cauzele eventualelor decese sunt de regulă
accidentele care apar pe fondul teribilismului.
- 25 – 60 ani - valorile mortalității cresc lent și se datorează șubrezirii organismului.
- ˃ 60 ani – valorile mortalității cresc progresiv datorită îmbătrânirii organismului.

Factori care influențează valorile mortalității

 1. Nivelul de trai – cu este mai ridicat cu atât valorile mortalității sunt mai scăzute și
invers.

2. Nivelul educațional – cu este mai ridicat cu atât valorile mortalității sunt mai
scăzute și invers. Nivelul educațional acționează mai ales prin modul cum sunt tratate
problemele de igienă corporală, igiena alimentației și problemele de sănătate.

3. Tipul de muncă prestată – munca fizică duce la o șubrezire mai accelerată a

organismului față de munca intelectuală.

4. Tipul de mediu (urban sau rural) – mortalitatea este mai mare în mediul rural decât
în mediul urban deoarece în mediul rural accesul la asistență sanitară (spitale, policlinici,
farmacii, dispensare) este mai greoi și munca practicată este mai grea.

5. Progresele medicinei - descoperirea vaccinurilor este un factor care contribuie

decisiv la scăderea mortalității. Descoperirea de noi tratamente și tehnologii generează și ele
scăderea mortalității. Totuși în zilele noastre există o serie de boli care sunt considerate
adevărate flageluri ale omenirii. Pentru țările bine dezvoltate putem menționa așa zisele boli
ale bogăției (cancer și bolile cardio-vasculare) iar pentru țările slab dezvoltate ale lumii
menționăm bolile sărăciei (sida, malarie, holeră).

6. Clima – în zonele ecuatoriale climatul favorizează transmiterea bolilor digestive

(holeră) iar climatele temperate favorizează transmiterea bolilor bronho-pulmonare (gripa,
pneumonii).

7. Sexul indivizilor – mortalitatea este mai mare la bărbați decât la femei deoarece
bărbații practică munci mai grele, sunt expuși mai mult accidentelor și practică mai adesea
obiceiuri pernicioase ( consum de tutun, alcool, droguri).

8. Alimentația necorespunzătoare – aceasta cunoaște doua ipostaze:

a) alimentația în deficit – specifică țărilor slab dezvoltate de pe Glob care poate duce la
subnutriție și în final la deces prin inaniție sau la malnutriție și ulterior la deces prin apariția
complicațiilor. Malnutriția apare pe fondul consumului în mod repetat a unui singur tip de
aliment pe o perioadă lungă de timp și generează ca prim efect deformări ale capului și
abdomenului în timp ce membrele rămân rahitice.

Actualmente pe Glob cca. 800 mil. loc. suferă de malnutriție și subnutriție.

Copii malnutriți
 Consumul în mod repetat a unor tipuri de alimente poate genera apariția unor boli
precum:
- pelagră – de la consumul pe durată îndelungată a porumbului;
- beri-beri - de la consumul pe durată îndelungată a grâului;
- scorbut - de la consumul pe durată îndelungată a cărnii;
b) alimentația în exces - este specifică țărilor dezvoltate și se manifestă prin
supraponderabilitate și obezitate. Ex. 60 % din populația S.U.A. este supraponderală și din
aceștia jumătate sunt obezi.

Distribuția valorilor mortalității pe Glob

a) valori mari ˃ 15 ‰ – în țările slab dezvoltate din Africa, Asia de Sud, America
Centrală, cauza este nivel de trai și educațional scăzute, Europa de Est și Rusia, cauza este
îmbătrânirea populației și emigrația populației tinere.

b) valori medii între 9 – 15 ‰ – în țările bine dezvoltate din Europa și America de

Nord, cauza este îmbătrânire populației.

c) valori mici 9 ‰ ˂ - China, Japonia ( mod de viață sănătos), America Latină

(populație întinerită).
 Distribuția valorilor bilanțului natural al populației pe Glob

Se disting următoarele situații:

a) natalitate mare , mortalitate mare rezultă Bn redus ( în zona ecuatorială).
b) N mare, M mică rezultă Bn mare ( America Latină, Africa N și S, Asia SV).
c) N mică, M mică rezultă Bn mic (Europa Vestică, America de Nord, Japonia).
d) N mică, M mare rezultă Bn negativ ( Europa de Est, Rusia).
 Mobilitatea teritorială a populației
(Migrațiile populației)

Def: Prin migrație se înțelege orice deplasare a unui individ sau grup de indivizi
înafara localității de domiciliu.

Clasificarea migrațiilor

Aceasta se face în funcție de mai multe criterii:

1. În funcție de durata de timp alocată deplasării se disting următoarele tipuri de migrație:

- migrații diurne (navetă zilnică) – se pleacă dimineața și se revine la domiciliu în
aceiași zi. Astfel de migrații sunt specifice elevilor, studenților, muncitorilor, intelectualilor.
- migrații săptămânale – se pleacă luni sau duminică seara și se revine la domiciliu la
sfârșitul săptămânii. Ex. studenții, parțial elevii, muncitori care au locul de muncă la distanță
mai mare de domiciliu etc.
- migrații sezoniere – se desfășoară pe perioada unui sezon. Ex. lucrătorii din turism
mai ales litoral, muncitorii de pe șantiere, lucrătorii din agricultură la muncile de sezon etc.
- migrații multianuale – se desfășoară pe durata mai multor ani după care se revine la
domiciliul stabil. Ex. muncitorii din Estul Europei care au plecat către Vestul și Sudul Europei
pentru căutarea unul loc de muncă sau loc de muncă mai bine plătit.

2. În funcție de finalitate se disting următoarele tipuri de migrație:

- migrații temporare - care presupun revenirea înapoi la localitatea de domiciliu. Ex.
elevi, studenți, muncitori etc.
- migrații definitive – care presupun schimbarea domiciliului stabil a indivizilor care
efectuează migrația. Ex. persoane care își găsesc un loc de muncă în altă localitate.

3. În funcție de numărul de participanți la migrație se disting următoarele tipuri de

migrație:
- migrații individuale – atunci când pleacă o singură persoană. Ex. exodul rural,
plecarea în străinătate.
Def: Exodul rural reprezintă plecarea masivă de la sat către oraș în urma fenomenului
industrializării.
- migrații colective – atunci când se pleacă în grupuri numeroase. Ex. colonizările,
deportările, navetismul.
4. În funcție de spațiul pe care se desfășoară se disting următoarele tipuri de migrație:
- migrații internaționale – atunci când se trece granița.
- migrații interne - care se desfășoară în interiorul granițelor aceluiași stat.

Migrațiile internaționale

De-a lungul timpului istoric se evidențiază 2 mari perioade în care au avut loc migrații
internaționale de mare amploare după cum urmează:

a) Perioada marilor migrații – aceasta ține din sec. III d.Hr. până în sec. XIII d.Hr. și
în această perioadă au avut loc următoarele migrații mai importante:
 - migrația popoarelor germanice (goți, vizigoți, ostrogoți) din partea centrală și nordică
a Europei către Sudul Europei.
- migrația popoarelor slave din partea centrală și vestică a Asiei către Estul și Centrul
Europei.
- migrația arabă în sec. VII dinspre Orientul Apropiat către Africa Nordică și Estică
precum și către Europa Sudică.
- migrația mongolă în sec. XIII dinspre Asia Centrală către Asia de Vest și Europa
Estică și Centrală.
- migrația popoarelor bantu din Zona Sahelului (Sudul Saharei) către Africa Centrală
și Sudică.

b) Migrațiile de după Marile Descoperiri Geografice – începând cu sec. XIV și

până în prezent. În această perioadă au avut loc următoarele migrații mai importante:
- colonizarea continentului America, Africii, Asiei și Australiei începând cu sec. XIV
de către europeni.

- transportul de sclavi din Africa către America de Nord între sec. XVIII – XX.

- popularea S.U.A. în perioada 1850 – 1927 când din Europa au plecat către S.U.A. 45
mil. de persoane.
 Cauzele migrațiilor internaționale

- diferențele de dezvoltare economică (se pleacă din zonele slab dezvoltate

economic către zonele bine dezvoltate economic);
- diferențele demografice (se pleacă din zonele cu densitate mare a populației către
zonele cu densitate mai redusă a populației);
- refugierea din calea conflictelor militare;
- opresiunea politică, etnică, socială, confesională;
- căutarea unui loc de muncă;
- căutarea unui loc de muncă mai bine plătit;
- regrupări de populație în urma unor decizii politice.

Tendințe ale migrațiilor internaționale

- reducerea migrațiilor intercontinentale în favoarea migrațiilor continentale;

- exodul de inteligență (exodul creierelor) – este procesul de atragere de către statele
bine dezvoltate, a persoanelor cu pregătire superioară din statele mai puțin
dezvoltate;
- refugierile din calea conflictelor militare. Ex. Siria.

Migrațiile interne

Se disting următoarele categorii de migrații:

a) Colonizarea unor regiuni slab populate – statele unde există diferențe mari
de populare a diverselor regiuni, pun în aplicare politici de populare a
regiunilor slab populate prin acordarea de facilități celor care doresc să se mute
în regiunile mai puțin populate. Ex.:

- popularea Vestului Sălbatic în S.U.A.;

- populare Siberiei în Fosta U.R.S.S.;
- popularea Amazoniei în Brazilia;
- popularea insulei Kalimantan în Indonezia;
- popularea insulei Hokaido în Japonia;
- popularea Patagoniei în Argentina.

b) Exodul rural – acesta s-a manifestat începând cu a II-a jumătate a sec. XIX în
vestul și centrul Europei, prima jumătate a sec. XX în S.U.A. și Japonia și după
al doilea Război Mondial în estul Europei și Rusia. În prezent acesta se
manifestă în țările mai slab dezvoltate ale Lumii.
c) Nomadismul – reprezintă deplasarea oamenilor împreună cu turmele de
animale în căutarea resurselor de hrană. Ex. Beduinii în Africa de nord și Pen.
Arabică, laponii în Pen. Scandinavică, tuaregii în Deșertul Sahara etc.
 Bilanțul total al populației

Def: Bilanțul total al populației reprezintă suma dintre bilanțul natural al populației
și bilanțul migratoriu al populației.

Bt = Bn + Bm

Bn = N – M
Bm = I – E

I – imigrația, adică numărul total de persoane care vin într-o regiune în timp de un an
raportat la 1 000 de locuitori.
E – emigrația, adică numărul total de persoane care pleacă dintr-o regiune în timp de un an
raportat la 1 000 de locuitori.

Bt = (N – M) + (I – E)

La nivelul Globului putem identifica următoarele situații:

a) Bn mare, Bm mare rezultă Bt mare Ex. Kuwait, Qatar, Arabia Saudită.
b) Bn mic, Bm mare rezultă Bt are valori medii Ex. Germania, Marea Britanie,
Olanda, Belgia, Danemarca.
c) Bn mare, Bm mic rezultă Bt are valori medii Ex. India, America Latină.
d) Bn negativ, Bm negativ rezultă Bt negativ Ex. România, Ucraina, Rusia, Bulgaria,
Ungaria, Polonia etc.
 STRUCTURA POPULAȚIEI

Există mai multe tipuri de structură a populației:

1. Structura rasială (antropologică)

Def: Rasa umană reprezintă un grup uman cu trăsături comune în cea ce privește
culoarea pielii, părului, ochilor, forma craniului, nasului, ochilor, structura sangvină etc.
Pe Glob există 5 rase umane care sunt împărțite la rândul lor în subrase. Cele 5 rase
sunt:
a) Rasa europoidă (albă, leucodermă) – este răspândită pe continentul european,
american, australian și în centrul, sud-vestul și vestul Asiei. La momentul actual numărul
indivizilor din rasa europoidă depășește 3,5 mild. de persoane.

Răspândirea raselor pe Glob

 Caracteristici:
- culoarea pielii deschisă de la albă până la măsliniu;
- părul este ondulat sau drept, mai rar creț cu nuanțe de la brunet, șaten până la blond;
- ochii sunt rotunzi, ovali care prezintă culori diferite de la negru, căprui până la
albastru, verde sau gri.

Persoane din rasa europoidă

b) Rasa mongoloidă (galbenă, xanthodermă) – este răspândită în principal în Asia

centrală, estică și sud-estică dar mai nou cunoaște o expansiune mai ales pe continentul
american și european. La momentul actual numărul indivizilor din rasa europoidă depășește 3
mild. de persoane.

Caracteristici:
- culoarea pielii galben spre cafeniu;
- ochii sunt oblici și sunt negrii sau căprui;
- nas mic acvilin;
- pomeții obrajilor proeminenți;
- părul de culoare neagră sau castaniu, drept.
 c) Rasa negroidă (ecuatorială, melanodermă) – este răspândită cu precădere pe
continentul african dar a cunoscut o expansiune pe continentul american, iar în prezent pe
continentul european și în SV Asiei. La momentul actual numărul indivizilor din rasa
europoidă depășește 1 mild. de persoane.

Caracteristici:
- culoarea pielii închisă ( cafeniu spre negru);
- păr negru, creț și aspru;
- ochi negrii sau căprui;
- nas turtit cu nări proieminente;
- buze groase.
 d) Rasa australoidă – răspândită în Australia, sudul Asiei, vestul Africii și
Madagaskar. În prezent numără cca.10 mil. de persoane. Cuprinde poporul aborigen din
Australia care a fost exterminat și asimilat de către colonizatori și din care au rămas 10 000 de
persoane.
Caracteristici:
- se aseamănă cu negroizii doar că au părul ondulat și mătăsos;

Aborigeni
e) Rasa koisanoidă – este întâlnită în SV Africii în Namibia și este formată din două
popoare și anume boshimani și hotentoți care numără împreună cca. 50 000 de persoane.

Caracteristici:
- se aseamănă cu negroizii dar au pielea mai deschisă și talia mai mică.

Boshimani

Hotentoți
 Există și tipuri rasiale de tranziție care sunt rezultatul mixtării dintre indivizi care provin
din rase diferite.

Ex. mulatri – mixtare între persoane din rasa albă și rasa negroidă, întâlniți mai ales în
America de Nord și Europa.

Metiși – mixtare între mongoloizi și europoizi, întâlniți mai ales în America de Nord și
Europa.

Metisă

Zambos – mixtare între negri cu amerindieni, întâlniți în America de Sud.

 2. Structura etnolingvistică – aceasta presupune împărțirea populației în funcție de
etnie și de limba vorbită. Pe Glob există câteva mii de limbi vorbite și se consideră că alte
câteva mii au dispărut.
Populația Globului este împărțită în 9 familii etnolingvistice care la rândul lor sunt
împărțite în grupe de popoare și apoi în popoare. Cele 9 familii etnolingvistice sunt:
- Familia Indo-europeană (răspândită în Asia de V și SV, în Europa, America,
Australia și Africa de S);
- Familia Sino-tibetană (în Asia cu expansiune în Europa și America de N);
- Familia Semito-hamitică ( arabii din Asia de SV, Africa de N și E);
- Familia Nigero-congoleză (în Africa Centrală, V și SE);
- Familia Nilo-sahariană (în Africa Centrală);
- Familia Austro-asiatică (în Asia de SE și Australia);
- Familia Austroneziană (în Madagaskar, Indonezia, Filipine și Oceania);
- Familia Aborigenă (în Australia);
- Familia Khoisană (în Africa de SV).

Răspândire grupelor de familii etnolingvistice pe Glob

3. Structura pe grupe de vârstă – aceasta ne poate indica tendința de îmbătrânire sau

de întinerire a populației.
Se disting 3 mari grupe de vârstă după cum urmează:
- populație tânără (0 – 18 ani)
- populație adultă (18 – 60 ani)
 - populație în vârstă (˃ 60 ani)
Dacă populația tânără deține un procent din populația totală 20% spunem că populația
se află într-un proces de întinerire iar dacă populația în vârstă deține un procent de peste 20%
spunem că populația se află într-un proces de îmbătrânire.
În prezent la nivelul întregului Glob se manifestă un proces de îmbătrânire a populației
din două motive principale:
- natalitatea în scădere;
- speranța medie de viață la naștere în creștere.

Îmbătrânirea populației

Pentru studii mai amănunțite ale structurii pe grupe de vârstă a populației se folosește
piramida vârstelor.
 Piramida vârstelor

Piramida vârstelor (România 2017)

 4. Structura populației pe sexe – aceasta ne arată proporția populației masculine și a
celei masculine.

Populație masculină – 50,1 %

Populație feminină – 49,9 %

Echilibrul acestui tip de structură este modificat de : conflicte militare (crește

populația feminină și scade cea masculină), mobilitatea teritorială a populației(crește
populația feminină și scade cea masculină), tratamentul discriminatoriu al femeilor în
societate (apare în țările slab dezvoltate economic sau în țările islamice radicale și duce la
scăderea populației feminine și la creșterea populației masculine).
În prezent se observă o oarecare balansare a proporțiilor în sensul că pe fondul
îmbătrânirii populației populația feminină devine mai numeroasă decât populația masculină.

5. Structura profesională a populației - scoate în evidență două aspecte: capacitatea

de muncă a populației și împărțirea populației pe sectoare de activitate economică.

a) În funcție de capacitatea de muncă populația se împarte în:

Populație activă – populația care este aptă de muncă atât din punct de vedere fizic cât și
legal;

Populația activă se împarte în două categorii:

- populație activă ocupată ( persoane apte de muncă care lucrează efectiv și care
plătesc taxe la stat);
- populație activă neocupată ( șomerii, persoane care lucrează la negru, persoanele
care nu vor să lucreze);

Populația inactivă ( întreținută) – (copiii preșcolari, elevii, parțial studenții, persoane cu

dezabilități, pensionarii).

b) În funcție de sectorul de activitate economică – se disting trei mari sectoare de

activitate economică:

- sectorul primar ( cuprinde persoane care lucrează în agricultură și silvicultură);

- sectorul secundar (cuprinde persoane care lucrează în industrie și construcții);

- sectorul terțiar (cuprinde persoane care lucrează în servicii – sunt activități utile
societății dar care nu dau produse finite – Ex. sănătate, învățământ, finanțe, comerț, turism,
transporturi, justiție, poliție, pompieri, administrație, culte, artă, sport etc.)

Cu cât un stat este mai dezvoltat cu atât ponderea populației ocupate în sectorul terțiar
crește deoarece în agricultură se lucrează mecanizat și chimizat, în industrie se lucrează
robotizat și cibernetizat iar forța de muncă este absorbită de servicii care devin tot mai
diversificate. În statele slab dezvoltate cea mai mare parte a populației lucrează în agricultură
deoarece lipsește mecanizarea și chimizarea munca fiind efectuată manual lucru care sporește
nevoia de forță de muncă.

6. Structura confesională a populației (pe religii)

Răspândirea religiilor pe Glob

Cea mai răspândită religie de pe Glob este religia creștină care este întâlnită pe toate
continentele. Urmează religia islamică răspândită în Asia Centrală și de SV, Africa Nordică,
Estică și Sahariană. Religia budistă care este prezentă predominant în Asia Estică și SE.
Religia hindusă apare mai ales în India cea animistă în Africa.

7. Structura populației pe medii (rural, urban)

În trecut populația Globului trăia predominant în mediul rural. Odată cu dezvoltarea

civilizației umane și anume apariția comerțului și a meșteșugurilor apar primele orașe care
încep să concentreze un număr tot mai mare de locuitori. În prezent populația urbană a
devenit dominantă în sensul că ponderea acesteia este 54% și 46% populație rurală.
Cu cât un stat este mai dezvoltat din punct de vedere economic cu atât ponderea
populației urbane este mai mare și invers.

Răspândirea mediului urban pe Glob

 Răspândirea populației pe Glob

Nucleul populării planetei Pământ se găsește în Africa de Sud, acolo unde există rasa
koisanoidă iar de aici omul a migrat în alte zone de pe Glob unde au apărut nuclee de
civilizație umană. Dintre acestea enumerăm: Câmpia Mesopotamiei, Câmpia Indusului,
Marea Câmpie Chineză iar mai târziu Europa, Australia și Oceania și ultimul continent
populat de oameni America.

Răspândirea geografică a populației pe Glob este influențată de două mari categorii de

factori: factori naturali și factori socio-economici.

1. Factorii naturali

a) Răspândirea inegală a uscatului și a apei

În emisfera Nordică se găsește 76% din uscatul terestru și 79% din populația Globului
iar în emisfera Sudică 24% din uscatul terestru și 21% din populația Globului din 2 cauze:
- omul trăiește pe uscat;
- prezența civilizației umane încă din antichitate mai ales în emisfera Nordică.

b) Condițiile climatice – acolo unde există climate prielnice dezvoltării vieții numărul
de locuitori va fi mai mare și invers. Climatele favorabile dezvoltării civilizației umane sunt:
climat mediteranean sau subtropical, climatul temperat oceanic, climatul temperat continental,
climatul musonic sau tropical umed. Climatele nefavorabile dezvoltării civilizației umane
sunt: climatul ecuatorial, climatul tropical uscat sau deșertic, climatul subpolar și climatul
polar.
Există excepții de la cele prezentate mai sus. Ex. Valea Nilului în Deșertul Sahara care
are densități ale populației de peste 1000 loc/ km², Câmpia Indusului situată între 2 deșerturi
(Deșertul Thar și Pod. Iranului), Câmpia Mesopotamiei situată între 2 deșerturi (Pen. Arabică
și Pod. Iranului).
 Densitatea populației în Egipt

Există situații când deși climatul este nefavorabil populării, apare o oarecare populare
care este determinată de prezența resurselor minerale utile (resurselor de subsol).
Ex. Alaska are un climat rece subpolar dar prezintă forme de populare punctiformă în
zonele de exploatare a petrolului și minereurilor neferoase.
Siberia în Rusia prezintă și ea o populare punctiformă în zonele de exploatare a
resurselor de cărbuni, petrol, minereuri neferoase sau lemn.

Densitatea populației în Alaska

c) Prezența unor resurse minerale utile – poate duce la apariția unor aglomerări de
populației ca urmare a dezvoltării industriilor din aval (adică a acelor ramuri industriale
bazate pe resursa exploatată în zona respectivă).
Ex. Baz. Ruhr în Germania, Baz. Sileziei Superioare în Polonia, Baz. Yorkshire în Marea
Britanie, Baz. Doneț în Ucraina, Valea Jiului în România.

Bazine carbonifere în Europa Bazinul Ruhr

 Există situații de populare temporară a unor regiuni. Atâta timp cât există resurse de
exploatat se creează aglomerări de populație iar în momentul epuizării acestora regiunea se
depopulează.
Ex. orașele aurifere din Vestul Sălbatic, orașele din Valea Jiului la noi în țară.

Oraș părăsit S.U.A. Orașul miner Uricani (Jud. Hunedoara)

d) Fertilitatea solurilor – cu cât solurile sunt mai fertile cu atât densitatea populației
crește. Clasele de soluri care contribuie la o populare masivă sunt: molisolurile,
argiluvisolurile, solurile aluviale de luncă, terra rosa. Dacă fertilitatea solurilor este scăzută
atunci gradul de populare a unei regiuni scade foarte mult. Clasele de soluri cu fertilitate
scăzută sunt: soluri poligonale de tundră, spodosolurilor, umbrisoluri, regosoluri, lăcoviști,
soluri sărăturate.
Cele mai fertile soluri din lume sunt andosolurile. Acestea se formează pe roci
vulcanice și în ciuda faptului că în zonă există pericolul erupției vulcanice, popularea este
masivă.
Ex. orașul Napoli de la poalele Vezuviului

Orașul Napoli la poalele Vulcanului Vezuviu

 e) Prezența resurselor de apă – creează aglomerări de populație în lungul râurilor
unde se formează înșiruiri de așezări urbane și rurale deoarece apa este folosită pentru irigații
în agricultură, în procesele tehnologice din industrie și în consumul menajer. Tipice sunt
aglomerările de populației din lungul Nilului, Tigrului și Eufratului, Indusului, Gangelui și
Brahmaputrei, Mekongului, Huang He și Yangtze.

Zonă intens populată pe Valea fluviului Yangtze (China)

f) Altitudinea – cu cât este mai mare cu atât numărul de locuitori scade deoarece
condițiile de mediu sunt vitrege:
- presiunea este scăzută
- concentrația de oxigen scade
- temperaturile sunt scăzute
- relieful este accidentat cu pantă accentuată
- solurile sunt slab fertile
- vânturile au frecvență și intensitate mare
- prezența zăpezilor și a ghețarilor permanenți.

Alpii Elvețieni
 Peste 80% din populația planetei trăiește la altitudini de sub 500 m și 2 din 3 orașe
care depășesc 1 milion de locuitori se găsesc în zonele litorale.
Uneori altitudinea ridicată poate fi un factor favorizant pentru procesul de populare a
unor zone de pe Glob. Ex. prezența masivelor vulcanice din centrul Saharei generează
cantități mai mari de precipitații fapt care atrage populațiile nomade (tuaregii).

2. Factori socio-economici

a) Activitatea practicată – există activități care necesită o forță de muncă numeroasă

și pot întreține un număr mare de locuitori. Ex. cultura orezului în Asia Sudică, cultura trestiei
de zahar în America Centrală și de Sud, agricultura intensivă modernă în Olanda, Danemarca.

Cultivarea orezului

Cultura trestiei de zahăr

 Sere cu roșii Olanda

Există de asemenea activități care necesită spații largi și impun un grad de populare
mult mai redus. Ex. cules, vânat și pescuit la pigmei, agricultura itinerantă (landang) în
Indonezia, nomadismul la tuaregi, seminomadismul la negrii sudanezi.

b) Bilanțul natural al populației – dacă acesta este ridicat populația va fi numeroasă,

Ex. India, iar dacă acesta este scăzut populația va mai redusă numeric, Ex. Țările Scandinave.

c) Politica statului – statul poate influența gradul de populare a unei zone prin diverse
politici fie opresive, Ex. deportările în Siberia în cadrul fosta U.R.S.S. fie de încurajare cum
sunt colonizările din Insula Hokaido (Japonia), Ins. Kalimantan (Indonezia), Amazonia
(Brazilia), Patagonia (Argentina) etc.
 DENSITATEA POPULAȚIEI
Def. Densitatea populației reprezintă numărul de locuitori raportat la unitatea de
suprafață ( de regulă Km²).
La momentul actual valoarea medie a densității populației pe Glob este de 45 loc./km².
Pe continente valorile medii ale densității populației sunt:
- Asia - 93,4 loc/km²
- Europa – 72,9 loc./km²
- Africa – 44,36 loc/km²
- America – 26,2 loc/km²
- Australia și Oceania – 3,4 loc./km²
- Antartica – 0 loc./km²
Pe state: există state cu densități ale populației mari și foarte mari. De regulă aceste
state au suprafețe reduse. Ex. Monaco – 17 950 loc./km², Singapore – 7 432 loc./km², Malta –
1 317 loc./km², Vatican – 1136 loc./km² etc.
Densități mici întâlnim de regulă în țări care au dimensiuni mari. Ex. Federația Rusă –
8,4 loc./km², Canada – 3,4 loc./km², Australia – 2,95 loc./km².

Densitatea populației poate să difere foarte mult în interiorul aceluiași stat. Ex. Egipt
pe Valea Nilului peste 1500 loc./km² în rest sub 1 loc./km², Rusia în zona Moscovei peste 200
loc/km² iar în Siberia 1 -2 loc./km², China în marea Câmpie Chineză peste 300 loc./km² în
Deșertul Gobi 1 loc./km².

Densitatea populației în Rusia Densitatea populației în China